Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 550 din 2 iulie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018,<!–>în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,–>Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2018 al Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.<!–>
PRIM-MINISTRU–>
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ<!–>
Contrasemnează:–>
Ministrul transporturilor,<!–>
Lucian Șova–>
Ministrul finanțelor publice,<!–>
Eugen Orlando Teodorovici–>
Ministrul muncii și justiției sociale,<!–>
Lia-Olguța Vasilescu–>București, 28 iunie 2018.<!–>Nr. 459.–> +
ANEXĂ<!–>*) Anexa este reprodusă în facsimil.–>MINISTERUL TRANSPORTURILOR<!–>Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“–>București, șos. București-Ploiești nr. 38-40, sectorul 1<!–>Cod unic de înregistrare RO 5205651–>
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI<!–>
pe anul 2018–><!–>
–><!–>–>