Informatii Document
Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 15 octombrie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 67 și art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,<!–>Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.–> +
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-22/290, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 8 octombrie 2019, Camera Deputaților:<!–>1.–>susține continuarea eforturilor pentru îmbunătățiri în domeniile de politică ale cadrului UE privind strategiile naționale de integrare a romilor care vizează educația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și locuințele, precum și colectarea de date la nivel european în ceea ce privește cele mai bune practici de combatere a discriminării și a atitudinilor negative față de romi; … 2.<!–>recomandă abordarea educației, combaterea discriminării și a atitudinilor ostile față de romi, ca parte componentă a modelului social european incluziv, care asigură un viitor comun ce permite materializarea dorințelor și aspirațiilor tuturor cetățenilor Uniunii; … 3.–>își exprimă sprijinul politic pentru stabilirea și punerea în aplicare a unor programe la nivel european care să se adreseze combaterii atitudinii de neîncredere a romilor în ei înșiși; … 4.<!–>recomandă identificarea de măsuri care au caracter european pentru a sprijini tranziția de la educație la ocuparea unui loc de muncă, continuarea diverselor forme de învățământ profesional și învățarea pe tot parcursul vieții; … 5.–>consideră că se pot dovedi utile schimburile de experiență între statele membre în ceea ce privește organizarea unor campanii de vaccinare, a programelor de prevenire și depistare a afecțiunilor, de îmbunătățire a igienei, a condițiilor de sănătate și a accesului la serviciile medicale; … 6.<!–>reamintește necesitatea de a asigura participarea activă a părinților de etnie romă la acțiuni care vizează sprijinirea copiilor în fiecare etapă a educației, precum și necesitatea de a spori ponderea activităților extrașcolare integrate cu populația de alte etnii; … 7.–>subliniază necesitatea de a identifica și dezvolta, cu implicarea activă a romilor, acele intervenții care răspund la provocări, sunt proporționale cu amploarea acestora, promit rezultate măsurabile și includ opțiuni realiste pentru a fi acceptate de întreaga societate; … 8.<!–>consideră că Strategia națională de integrare a romilor trebuie să continue să caute formule de punere în practică cu rezultate concrete și măsurabile; … 9.–>reamintește necesitatea implicării tuturor factorilor de răspundere relevanți, inclusiv a organizațiilor din societatea civilă, altele decât cele ale comunității rome, în activitatea de promovare a combaterii discriminării; … 10.<!–>susține colectarea sistematică de date, defalcate pe gen și vârstă, folosind cele mai avansate tehnologii și procedee inovative, care să contribuie la oferirea unei baze pentru analiza necesităților și a contextului formulării de măsuri pentru combaterea discriminării; … 11.–>subliniază necesitatea eforturilor comune la nivelul Uniunii pentru a sprijini și procesele de incluziune a romilor din regiunea vizată de procesul de extindere a UE în Balcanii de Vest, unde se manifestă deja aspirații sporite referitoare la combaterea discriminării, concretizate în formularea și adoptarea acelorași obiective și metode de lucru privind incluziunea romilor ca și în statele membre ale UE; … 12.<!–>recomandă organizarea unor consultări ale autorităților cu organizațiile romilor, la nivel european, care să dezbată planificarea, punerea în aplicare și implicarea părților interesate relevante pentru crearea unui climat de încredere în relația cu comunitățile romilor. … Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 15 octombrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.–>
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR<!–>
ION-MARCEL CIOLACU–>București, 15 octombrie 2019.<!–>Nr. 49.–>––<!–>–>