HOTĂRÂRE nr. 554 din 16 iulie 2020

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 20 iulie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CURECTIFICARE 554 16/07/2020
ActulACTUALIZEAZA PEHOTARARE 554 16/07/2020
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 30 alin. (4) și (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,<!–>Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.–> +
Articolul 1Se aprobă alocarea sumei de 353.229 mii lei din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în anul 2020.
+
Articolul 2Pentru asigurarea fondurilor necesare finanțării lucrărilor prevăzute la art. 1 se suplimentează cu suma de 353.229 mii lei Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020.
+
Articolul 3Ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor art. 1.
+
Articolul 4Ministerul Finanțelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat pe anul 2020. <!–>

PRIM-MINISTRU–>
LUDOVIC ORBAN<!–>
Contrasemnează:–>
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, <!–>
Ion Ștefan–>
Ministrul finanțelor publice,<!–>
Vasile-Florin Cîțu–>
București, 16 iulie 2020.<!–>Nr. 554.–> +
ANEXĂ<!–>
Repartizarea sumelor pentru achitarea unor cheltuieli urgente–>
în vederea înlăturării efectelor calamităților naturale<!–>–>

Nr. crt.<!–> Obiectiv–> Unitatea administrativ-teritorială<!–> Suma alocată – mii lei –>
0<!–> 1–> 2<!–> 3–>
1)<!–> Județ Alba Total, din care:–> 7.155<!–>
1–> Refacere drum județean DJ 106 E – 0,3 km, pe raza comunei Șugag, județul Alba<!–> Județul Alba–> 1.374<!–>
Refacere drum județean DJ 107 V – 11,5 km, pe raza comunelor Șona și Fărău, județul Alba–>
Refacere drum județean DJ 142 P – 1,8 km, pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos, județul Alba<!–>
Refacere drum județean DJ 107 K – 0,3 km, pe raza comunei Galda de Jos, județul Alba–>
Refacere drum județean DJ 750 – 2 km, pe raza comunei Gârda de Sus, județul Alba<!–>
Refacere zid de sprijin pe DJ 107 M – 0,08 km, pe raza comunei Livezile, județul Alba–>
Refacere drum județean DJ 750 C – 7,17 km, pe raza comunelor Sălciua, Ponor și Râmet, județul Alba<!–>
Refacere drum județean DJ 670 C – 0,1 km, pe raza comunei Săsciori, județul Alba–>
Refacere drum județean DJ 704 A – 0,02 km, pe raza comunei Săsciori, județul Alba<!–>
Refacere drum DJ 107 A – 1,5 km, pe raza comunei Șibot, județul Alba–>
2<!–> Refacere străzi – 7,1 km, pod – 2 buc., pe raza municipiului Aiud, județul Alba–> Municipiul Aiud<!–> 694–>
3<!–> Refacere străzi – 3,1 km pe raza orașului Cugir, județul Alba–> Orașul Cugir<!–> 187–>
4<!–> Refacere drum comunal – 0,05 km, pe raza orașului Teiuș, județul Alba–> Orașul Teiuș<!–> 5–>
5<!–> Refacere zid de sprijin – 0,015 km, pe raza orașului Zlatna, județul Alba–> Orașul Zlatna<!–> 75–>
6<!–> Refacere drumuri comunale – 5,5 km și drumuri sătești 17,4 km, pe raza comunei Bistra, județul Alba–> Comuna Bistra<!–> 1.374–>
7<!–> Refacere străzi – 2,05 km, pe raza comunei Bucerdea Grânoasă, județul Alba–> Comuna Bucerdea Grânoasă<!–> 150–>
8<!–> Refacere drum comunal – 0,5 km, podețe și traversări pietonale – 2 buc., pe raza comunei Cenade, județul Alba–> Comuna Cenade<!–> 53–>
9<!–> Refacere străzi – 0,2 km, podeț și traversări pietonale – 41 buc., pe raza comunei Crăciunelu de Jos, județul Alba–> Comuna Crăciunelu de Jos<!–> 38–>
10<!–> Refacere drum comunal – 0,14 km, străzi – 0,14 km, podețe și traversări pietonale – 4 buc., pe raza comunei Fărău, județul Alba–> Comuna Fărău<!–> 54–>
11<!–> Refacere drum comunal – 0,2 km, străzi – 0,55 km, pe raza comunei Galda de Jos, județul Alba–> Comuna Galda de Jos<!–> 53–>
12<!–> Refacere drum comunal – 1,9 km, pod – 1 buc., podețe și traversări pietonale – 2 buc., pe raza comunei Hopârta, județul Alba–> Comuna Hopârta<!–> 13–>
13<!–> Refacere drum comunal – 0,07 km, străzi – 0,25 km, pe raza comunei Ighiu, județul Alba–> Comuna Ighiu<!–> 18–>
14<!–> Refacere drum comunal – 0,9 km, sala de sport Jidvei – 1 buc., pe raza comunei Jidvei, județul Alba–> Comuna Jidvei<!–> 445–>
15<!–> Refacere poduri – 1 buc., podețe și traversări pietonale – 3 buc., zid de sprijin – 0,01 km, pe raza comunei Livezile, județul Alba–> Comuna Livezile<!–> 305–>
16<!–> Refacere drum comunal – 4 km, străzi – 2,5 km, pe raza comunei Mirăslău, județul Alba–> Comuna Mirăslău<!–> 150–>
17<!–> Refacere drum comunal – 22,5 km, poduri – 7 buc., zid de sprijin 0,02 km, pe raza comunei Ponor, județul Alba–> Comuna Ponor<!–> 558–>
18<!–> Refacere drum comunal – 7,57 km, drum forestier – 0,5 km, rețea alimentare cu apă Valea Uzei – 0,3 km, pe raza comunei Râmeț, județul Alba–> Comuna Râmeț<!–> 174–>
19<!–> Refacere drum comunal 1 km, pe raza comunei Roșia Montană, județul Alba–> Comuna Roșia Montană<!–> 18–>
20<!–> Refacere drum comunal – 0,12 km, străzi – 0,08 km, podețe și traversări pietonale – 8 buc., pe raza comunei Sălciua, județul Alba–> Comuna Sălciua<!–> 59–>
21<!–> Refacere podețe și traversări pietonale – 2 buc., pe raza comunei Sâncel, județul Alba–> Comuna Sâncel<!–> 35–>
22<!–> Refacere străzi – 0,7 km, zid de sprijin 0,025 km, drum forestier – 0,8 km, pe raza comunei Săsciori, județul Alba–> Comuna Săsciori<!–> 134–>
23<!–> Refacere drum comunal – 2,11 km, pe raza comunei Stremț, județul Alba–> Comuna Stremț<!–> 131–>
24<!–> Refacere drum comunal – 0,4 km, străzi – 0,3 km, podețe și traversări pietonale – 4 buc., pe raza comunei Șibot, județul Alba–> Comuna Șibot<!–> 142–>
25<!–> Refacere drumuri comunale – 8,6 km, străzi – 0,1 km, podețe și traversări pietonale 1 buc., stație de epurare 2 buc., stație de pompare 2 buc., pe raza comunei Șona, județul Alba–> Comuna Șona<!–> 713–>
26<!–> Refacere drum forestier – 1,14 km, drum comunal – 2,01 km, podețe și traversări pietonale 17 buc., pe raza comunei Șugag, județul Alba–> Comuna Șugag<!–> 199–>
27<!–> Refacere podețe și traversări pietonale – 2 buc., pe raza comunei Unirea, județul Alba–> Comuna Unirea<!–> 4–>
2)<!–> Județul Argeș Total, din care:–> 17.776<!–>
1–> Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 703 I Merișani-Mălureni-Vâlsănești – Brăduleț, km 40 + 00, L = 0,1 km și pod km 34 + 640, comuna Brăduleț<!–> Județul Argeș–> 2.558<!–>
Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 703 H Curtea de Argeș – Valea Danului-Cepari, km 4 + 800; km 6 + 100 și km 7 + 800, comuna Valea Danului–>
Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 738 Poienari-Jugur-Drăghici-Mihăești, km 15 + 950, comuna Mihăești<!–>
Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 704 G Albești-Cicănești-Șuici, pod km 1 + 678, comuna Albeștii de Argeș–>
Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 704 G Albești-Cicănești-Șuici, aripa pod km 5 + 400, comuna Cicănești<!–>
Lucrări de intervenție calamități și refacere elemente infrastructură rutieră și pietonală pe DJ 704 Albești-Cicănești-Șuici, km 2 + 700; km 3 + 100; km 5 + 150, comuna Cicănești–>
2<!–> Refacere 2 podețe sat Brătești–> Comuna Albeștii de Argeș<!–> 1.484–>
Refacere 1,3 km drum local afectat strada Pățiți, sat Brătești<!–>
Refacere 1 km drum local afectat (Stupina), sat Ungureni–>
Refacere 1,2 km drum local afectat, sat Florieni<!–>
refacere 1,6 km drum local afectat (Strada Principală), sat Doblea–>
refacere 0,9 km drum local afectat (Strada Valea Rece), sat Pământeni<!–>
refacere 2,350 km drumuri locale afectate (Mocirla, Bisericii, Căminului, Molea, Arsenescu), sat Dobrotu–>
3<!–> Refacere drum local afectat (str. Valea Adâncă) 0,3 km–> Comuna Albeștii de Muscel<!–> 229–>
Refacere drum local afectat (str. Valea Strigoiului) 0,45 km<!–>
Refacere drum local afectat (str. Ulița Glod) 0,3 km–>
Refacere drum local afectat (str. Ulița Florești) 0,4 km<!–>
Refacere drum local afectat (str. Pârlog) 0,750 km–>
4<!–> Refacere 1 pod afectat – Sticlari, sat Slănic–> Comuna Aninoasa<!–> 470–>
Refacere 0,3 km drum local afectat (Ulița Mastan), sat Slănic<!–>
Refacere 0,2 km drum local afectat (Ulița Iliuță), sat Valea Siliștii–>
Refacere 0,1 km drum local afectat (Ulița Siloz), sat Broșteni<!–>
5–> Refacere drumuri locale afectate (Strada Centrală, Strada Salciilor, strada Văcăreasca, Strada Soldatului, strada Poiana Mare, strada Prelungirea Văcăreasca, Strada Socului) 1,2 km, sat Băjești<!–> Comuna Bălilești–> 159<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Strada Izvorului) 0,3 km, sat Bălilești–>
Refacere 0,2 km drum forestier, sat Valea Mare<!–>
Refacere 0,8 km drumuri locale afectate (strada Valea Priboii, Strada Codrului), sat Priboaia–>
Refacere 0,5 km drumuri locale afectate (Strada Povernei, Strada Alunului), sat Golești<!–>
6–> Refacere km DC 262 Brădet-Tulburea în: punctul între DJ 703I – punctul Valea Crucii L = 1 km și punctul Giulea Vasile – punctul pârâu Iulia L – 2 km; sat Brădet<!–> Comuna Brăduleț–> 2.559<!–>
Refacere 3,8 km drumuri locale afectate (Seci, Brusturet, Braniște, Rizescu, Nica George, Ilinca Adrian, Andreoiu, Luca Virgil), sat Brădet–>
Refacere 0,4 km drumuri locale afectate (Frâna), sat Alunișu<!–>
Refacere 2,02 km DC 270 B, sat Brăduleț–>
Refacere 4,6 km drumuri locale afectate (Sorescu Nicolae, Dealu Mare, Releu, Colnic, Caprăreața), sat Brăduleț<!–>
Refacere 4,8 km din DC 265, DC 265A, DC 271, sat Galeșu–>
Refacere 8,9 km drumuri locale afectate (Sobaru, Cerbureanu, Poienița, Fulgoaica, Fasaru, GB, Vintilă), sat Galeșu<!–>
Refacere 0,7 km drumuri locale afectate (Cosaci, Palaghia), sat Cosaci–>
Refacere 2,3 km drumuri locale afectate (Cosac, Rancea), sat Slămnești<!–>
Refacere 2,6 km drumuri locale afectate (puncte Catrinescu, Dinescu, Arpașanu, Filip, Tița), sat Ungureni–>
Refacere 1,3 km drumuri locale afectate (Crângul Banului, Bârlog, Piatra), sat Piatra<!–>
7–> Refacere drum local afectat (Str. Savorilor) 0,35 km<!–> Comuna Bughea de Sus–> 733<!–>
Refacere drum local afectat (Str. Moicenilor) 0,55 km–>
Refacere drum local afectat (Str. Drumul Carului) 0,2 km<!–>
Refacere drum local afectat (str. Candea) 0,1 km–>
Refacere drum local afectat (str. Gartici) 0,2 km<!–>
Refacere drum local afectat (Str. Brazilor) 0,1 km–>
Refacere drum local afectat (str. Pe Deal) 0,1 km<!–>
Refacere drum local afectat (Str. Izvoarelor) 0,8 km–>
Refacere drum local afectat (Str. Râului) 0,5 km<!–>
Refacere drum local afectat (Str. Poligonului) 1 km–>
8<!–> Refacere 0,7 km drum local afectat (Strada Morărești), sat Cetățeni–> Comuna Cetățeni<!–> 250–>
Refacere 1,2 km drum local afectat (Strada Soarelui), sat Lăicăi<!–>
9–> Refacere drum local afectat pct. P.V. 0,1 km, sat Bărăști<!–> Comuna Cicănești–> 973<!–>
Refacere drum local afectat pct. Dumitrașcu 0,4 km, sat Bărăști–>
10<!–> Refacere 1,5 km drum local afectat (un drum local), sat Oeștii Pământeni–>Refacere 1 km drum comunal DC 296, sat Oeștii Ungureni, punctul «Baltă»<!–> Comuna Corbeni–> 2.829<!–>
Refacere 0,1 km drumuri locale afectate (DC 295), sat Oeștii Pământeni–>
Refacere drum forestier afectat 0,05 km, sat Oeștii Pământeni<!–>
Refacere eroziune mal limitrof captare alimentare cu apă și gabion susținere conductă, sat Oeștii Pământeni–>
Refacere 1 podeț afectat, sat Rotunda<!–>
Refacere drumuri locale afectate (DC 254) 0,5 km, sat Oeștii Ungureni, punctul «Cimitirul Rușilor»–>
Refacere drumuri locale afectate (DC 302) 0,3 km, sat Poienari<!–>
Refacere drumuri locale afectate (DC 262) 1,5 km, sat Turburea–>
11<!–> Refacere drumuri locale afectate (Ferigi – Adămoiu Alexe) 0,3 km, sat Corbi–> Comuna Corbi<!–> 1.069–>
Refacere drumuri locale afectate (La Coacăză) 0,45 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Piatra Doamnei) 0,45 km, sat Corbi–>
Refacere drumuri locale afectate (Carpeni-Locul școlii) 0,2 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Sub Jgheab) 0,35 km, sat Corbi–>
Refacere drumuri locale afectate (Bucium) 0,45 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Carpeni – Muchia Aluniș) – 0,25 km, sat Corbi–>
Refacere drumuri locale afectate (Sub Jgheab – Curjeansca) 0,3 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Ulița Aldeștilor – Sub Jgheab) 0,35 km, sat Corbi–>
Refacere drumuri locale afectate (Învățător A. Ilinescu) 0,2 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Str. Chiliilor) 0,15 km, sat Corbi–>
Refacere drumuri locale afectate (Str. Cârstoilor) 0,1 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Piua către Grui) 0,2 km, sat Corbi–>
Refacere drumuri locale afectate (Piua Vână Deal) 0,25 km, sat Corbi<!–>
Refacere drumuri locale afectate (str. Piua) 0,1 km, sat Corbi–>
Refacere drum acces Piua – La pârâu 0,3 km, sat Corbi<!–>
Refacere drum acces Piua – Muchia Roșie 0,25, sat Corbi–>
Refacere punte pietonală pe cablu (între satele Corbi și Jgheaburi), sat Corbi<!–>
Refacere drumuri: str. Alexandria, str. Alexandria – Sub Coastă (Izlaz), Jgheaburi – Sub Coastă (Bolovan), drum Jgheaburi – Glodoasa, Str. Petriceștilor, Str. Punții 1,780 km, sat Jgheaburi–>
Refacere drumuri locale afectate (Strada Muscelului, Maluri, Surpituri) 1,1 km, sat Corbșori<!–>
Refacere 1 pod afectat eroziune culee, sat Corbșori–>
Refacere drumuri locale afectate (strada Pârâiești, str. Pârâiești către Izlaz, str. Valea Mare, Ureanu – Schit, Ureanu) 1,480 km, sat Stănești<!–>
1 lucrare de apărare afectată (prag de fund) – deținător primăria, sat Stănești–>
Refacere drumuri locale afectate (Strada Ghinei, Unirii – Domnești) 0,25 km, sat Poduri<!–>
Refacere drumuri locale afectate (strada Învățător Popescu, Drum bazin apă, str. Lt. David Păunescu) 0,7 km, sat Poinărei–>
12<!–> În Comuna Nucșoara, refacere apărare mal stâng Râul Doamnei, punct Bahna Rusului, în incinta bazinelor de alimentare cu apă ale comunei Domnești–> Comuna Domnești<!–> 186–>
13<!–> Refacere drumuri locale afectate (Valea lui Alb, Aleea Dumbravei, aleea Parvu, aleea Dealul Mare) 0,5 km, sat Micești–> Comuna Micești<!–> 252–>
Refacere drumuri locale afectate (Strada Pășunii, aleea Duțu, aleea Năstase) 1,3 km, sat Purcăreni<!–>
Refacere drum forestier afectat (Drumul Pășunii) 1,0 km, sat Purcăreni–>
Refacere drumuri locale afectate (strada Valea Troislav) 1,5 km, sat Păuleasca<!–>
Refacere drumuri locale afectate (DC 220 și DC 225) 0,45 km, sat Brânzari–>
14<!–> Refacere drumuri locale afectate (B. M., I. M., M. B., M. Ghe., V. I.) 1,250 km, sat Mihăești–> Comuna Mihăești<!–> 728–>
Refacere drumuri locale afectate (M. Ghe., Badița, T. N.) 1,5 km, sat Valea Bradului<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Stana, Spre pod) 0,450 km, sat Furnicoși–>
Refacere drumuri locale afectate (Marian, Troița Nicu Costea, Rădulescu, Răcaru, Petrescu) 1,350 km, sat Valea Popii<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Lambica) 0,400 km, sat Drăghici–>
Refacere 1 pod afectat, sat Văcarea<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Dumitrana Verona) 0,400 km, sat Văcarea–>
15<!–> Refacere drumuri locale afectate (strada Dealul Radului, Manita, Bartea, Bisericii, Crângul Malului, Padini, Brescu, Schitului, Varu) 3,34 km, sat Sălătrucu–> Comuna Sălătrucu<!–> 540–>
Refacere 4 podețe afectate, sat Sălătrucu<!–>
16–> Refacere drumuri locale afectate (Strada Divanului, Școală, Poștei, Panselelor) 0,5 km, sat Stâlpeni<!–> Comuna Stâlpeni–> 169<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Strada Salciei, Crinului, Varniței, Anemonei) 0,500 km, sat Livezeni–>
Refacere drumuri locale afectate (Strada Călinului, Frasinului, Bordei, Lacului, Brazilor, Orhideelor) 1 km, sat Rădești<!–>
Refacere drumuri locale afectate (Bratu, Ilie, Punții, Prunilor, Surdeni, Codrului, Teilor, Prunilor) 1,1 km, sat Oprești–>
17<!–> Refacere 1 podeț afectat, sat Bârseștii de Jos–> Comuna Tigveni<!–> 465–>
Refacere drumuri locale afectate (DC 243, Pelin, Jeculești) 3,9 km, sat Bârseștii de Jos<!–>
Refacere drumuri locale afectate (DC 239, Popești) 2,9 km, sat Blaj–>
18<!–> Refacere apărare de mal afectată (deținător Primăria Țițesti) – apărare de mal din gabioane în: Pct. Păcuraru Petre gabion afectat aprox. 0,020 km și Pct. Banu Nicolae gabion afectat 0,050 km–> Comuna Țițești<!–> 522–>
19<!–> Refacere drumuri locale afectate (strada Ulița Bisericii, Cârstoaia) 1,815 km, sat Vernești–> Comuna Valea Danului<!–> 1.196–>
Refacere drum local afectat (strada Bolculești) 0,9 km, sat Bolculești<!–>
Refacere drum local afectat (strada Bănicesti) 0,9 km, sat Bănicesti–>
Refacere drumuri locale afectate (strada Rădești, Anula, Tănase) 1,7 km, sat Valea Danului<!–>
Refacere DC 240 – zona "Adi Ungureanu" 0,2 km, sat Valea Danului–>
Refacere drum local afectat (strada Borobănești) 0,8 km, sat Borobănești<!–>
20–> Refacere DC 259 la km 0,9 al străzii Matei Basarab pe o lungime de 0,025 km, sat Ungureni<!–> Comuna Valea Iașului–> 405<!–>
Refacere gabion prăbușit în albie pe lungime de 0,050 km, sat Ungureni–>
Refacere DC 259 la km 2,3 pe o lungime de 0,035 km, sat Borovinești<!–>
Refacere gabion prăbușit în albie pe lungime de 0,070 km, sat Borovinești–>
Refacere DC 259 la km 2,1 al străzii Mircea cel Bătrân pe o lungime de 0,01 km, sat Borovinești<!–>
3)–> Județul Bacău Total, din care:<!–> 9.875–>
1<!–> Refacere 5,005 km DJ 118 B – Strugari–> Județul Bacău<!–> 591–>
Refacere 1 km DJ 119 – Cleja<!–>
Refacere 0,9 km DJ 117A – Solonț–>
Refacere 2 km DJ 252B – Horgești<!–>
Refacere 5 km DJ 243B – Parincea–>
Refacere 2 km pe DJ 241 – Răchitoasa<!–>
Refacere instalație de iluminat telescaun pârtia de schi Slănic-Moldova (cablu electric 200 m și 1 cutie de joncțiune)–>
2<!–> Refacere 7,37 km străzi–> Municipiul Moinești<!–> 86–>
3<!–> Decolmatare 6 podețe–> Oraș Slănic-Moldova<!–> 506–>
Refacere 1 km DC<!–>
Refacere 1,7 km străzi–>
Refacere rețele utilități (dren alimentare cu apă – blocare prin colmatare 800 m)<!–>
Refacere culoar telescaun și pârtia de schi Slănic-Moldova–>
4<!–> Refacere 1 podeț sat Preluci–> Comuna Agăș<!–> 31–>
5<!–> Refacere 2,05 km DC sat Ardeoani–> Comuna Ardeoani<!–> 483–>
Refacere 3,36 km drum sătesc sat Ardeoani<!–>
Albie colmatată – 0,4 km, sat Ardeoani–>
Refacere 2 km DC sat Leontinești<!–>
Refacere 1,34 km drum sătesc sat Leontinești–>
6<!–> Refacere 0,1 km drum sătesc sat Balcani–> Comuna Balcani<!–> 201–>
Refacere 1 pod metalic sat Balcani<!–>
Refacere 0,25 km drum sătesc sat Frumoasa–>
Refacere 3 poduri sat Frumoasa<!–>
Refacere 1 pod beton sat Frumoasa–>
Apărare mal 0,060 km sat Frumoasa<!–>
Refacere 0,3 km drum sătesc sat Schitu Frumoasa–>
Refacere 5 poduri metalice sat Schitu Frumoasa<!–>
Apărare mal 0,030 km sat Schitu Frumoasa–>
7<!–> Refacere 1,5 km DC sat Tescani–> Comuna Berești-Tazlău<!–> 393–>
Refacere 0,6 km DC sat Boșoteni<!–>
Refacere 5,5 km drum sătesc sat Turluianu–>
Refacere 1,5 km drum sătesc sat Berești Tazlău<!–>
8–> Refacere 0,05 km drum sătesc, sat Cuchiniș<!–> Comuna Brusturoasa–> 234<!–>
Refacere 0,05 km drum sătesc, sat Brusturoasa–>
9<!–> Refacere 0,5 km DC sat Cleja–> Comuna Cleja<!–> 50–>
Refacere 0,015 km apărare mal sat Cleja<!–>
Refacere 2 podețe sat Cleja–>
10<!–> Refacere 0,42 km DC 55 sat Călini–> Comuna Colonești<!–> 184–>
Refacere 0,42 km DC sat Satu Nou<!–>
Refacere 0,22 km drum sătesc sat Zăpodia–>
Refacere 0,50 km DC sat Valea Mare<!–>
11–> Refacere 0,38 km drum sătesc sat Ștefan Vodă<!–> Comuna Dofteana–> 177<!–>
Apărare mal – 0,020 km, sat Ștefan Vodă–>
Refacere 1 pod, sat Cucuieți<!–>
Refacere 0,8 km drum sătesc sat Cucuieți–>
Apărare mal pr. Soci – 0,015 km, sat Cucuieți<!–>
Apărare mal pr. Hanganu – 0,01 km, sat Cucuieți–>
12<!–> Refacere 1,7 km DC sat Bazga–> Comuna Horgești<!–> 310–>
Refacere 3,1 km DC sat Galeri<!–>
13–> Refacere 0,3 km drum sătesc sat Itești<!–> Comuna Itești–> 141<!–>
Refacere 4,15 km DC sat Itești–>
Refacere 0,8 km DC sat Dumbrava<!–>
Refacere 0,875 km DC sat Ciumași–>
Refacere 0,3 km DC sat Făgețel<!–>
14–> Refacere 1,25 km drum sătesc sat Poiana<!–> Comuna Negri–> 14<!–>
15–> Refacere 0,2 km drum sătesc sat Parincea<!–> Comuna Parincea–> 308<!–>
Refacere 3 km drum sătesc sat Mileștii de Sus, Barna și Satu Nou–>
Refacere 1,1 km drum sătesc sat Năstăseni<!–>
Refacere 0,5 km drum sătesc sat Poieni–>
Refacere 0,72 km drum sătesc sat Vladnic<!–>
16–> Refacere 0,7 km drum sătesc sat Tărâța<!–> Comuna Pârjol–> 326<!–>
Refacere 0,3 km drum sătesc sat Băhnășeni–>
Refacere 1,3 km DC sat Câmpeni<!–>
Refacere 3 km drum sătesc sat Câmpeni–>
Refacere 1,855 km drum sătesc sat Bârnești<!–>
Refacere 2 podețe din tuburi de beton sat Bârnești–>
Refacere 1,4 km drum sătesc sat Pârjol<!–>
Refacere 0,2 km drum sătesc sat Băsești–>
Refacere 0,42 km DC sat Pustiana<!–>
Refacere 6,85 km drum sătesc sat Pustiana–>
17<!–> Refacere 1 km DC sat Răzeși–> Comuna Plopana<!–> 402–>
Refacere 0,5 km DC sat Rusenii de Sus<!–>
Refacere 1,3 km DC sat Budești–>
Refacere 0,9 km DC sat Străminoasa<!–>
Refacere 0,6 km DC sat Ițcani–>
Refacere 0,9 km DC sat Dorneni<!–>
18–> Refacere 2,5 km rigole sat Răcăciuni<!–> Comuna Răcăciuni–> 130<!–>
19–> Refacere 5,4 km DC sat Răchitoasa<!–> Comuna Răchitoasa–> 366<!–>
Refacere 2,5 km DC sat Tochilea–>
Refacere 2,5 km DC sat Burdusaci<!–>
Refacere 1,5 km DC sat Danaila–>
Refacere 2,5 km DC sat Putini<!–>
Refacere 1,5 km DC sat Farcașa–>
Refacere 1,5 km DC sat Bucșa<!–>
Refacere 0,5 km DC sat Magazia–>
Refacere 1 km DC sat Buda<!–>
Refacere 4 km DC sat Barcana–>
Refacere 1,5 km DC sat Fundătura Răchitoasa<!–>
Refacere 0,8 km DC sat Haghiac–>
Refacere 2 km DC sat Oprișești<!–>
Refacere 0,8 km DC sat Movilița–>
Refacere 4,5 km DC sat Dumbrava<!–>
Refacere 1 podeț sat Deleni–>
Refacere 1 km DC sat Deleni<!–>
20–> Refacere 1,028 km DC sat Săucești<!–> Comuna Săucești–> 26<!–>
Refacere 0,297 km DC sat Bogdan Vodă–>
21<!–> Refacere 2,35 km drum sătesc sat Secuieni–> Comuna Secuieni<!–> 133–>
Refacere 1,95 km DC 25 sat Chiticeni<!–>
Refacere 0,12 km drum sătesc sat Chiticeni–>
Refacere 1,75 km drum sătesc sat Glodișoarele<!–>
Refacere 1 podeț sat Glodișoarele–>
Refacere 0,6 km drum sătesc sat Fundeni<!–>
Refacere 1,4 km drum sătesc sat Berbiceni–>
Refacere 0,2 km drum sătesc sat Văleni<!–>
22–> Refacere 1,79 km drum sătesc sat Solonț<!–> Comuna Solonț–> 1.692<!–>
Refacere 1 pod sat Cucuieți–>
Refacere 1 podeț sat Cucuieți<!–>
Refacere 5,82 km DC sat Cucuieți–>
Refacere 5 podețe sat Sarata<!–>
Refacere 0,05 km drum sătesc sat Sarata–>
Refacere 1 podeț sat Pădureni<!–>
Refacere 2,5 km drum sătesc sat Pădureni–>
23<!–> Refacere 7 km DC sat Răchitiș–> Comuna Strugari<!–> 1.042–>
Refacere 2 km DC sat Iaz<!–>
Refacere 13 km DC sat Pietricica–>
Refacere 5,4 km DC sat Cetățuia<!–>
Refacere 10 km DC sat Strugari–>
24<!–> Refacere 0,8 km DC sat Drăgești–> Comuna Tătărăști<!–> 394–>
Refacere 0,9 km DC sat Gherdana<!–>
Refacere 0,8 km drum sătesc sat Gherdana–>
Refacere 1,5 km DC sat Ungureni<!–>
Refacere 0,8 km DC sat Cornii de Jos–>
25<!–> Refacere 8 km DC sat Bogdănești–> Comuna Traian<!–> 170–>
Refacere 9 km DC sat Hertioana Răzești<!–>
Refacere 10 km DC sat Hertioana de Jos–>
Refacere 5 km DC sat Zăpodia<!–>
26–> Refacere apărare mal 0,6 km pod CF sat Cornățel<!–> Comuna Urechești–> 288<!–>
27–> Refacere 0,5 km DC sat Țigănești<!–> Comuna Vultureni–> 392<!–>
Refacere 2,5 km DC, sat Godineștii de Sus – Ghilăvești–>
Refacere 1 km drum sătesc sat Dorneni<!–>
Refacere 1 km DC sat Tomozia–>
Refacere 1 km DC sat Dădești<!–>
Refacere 1 km DC sat Năzăroaia–>
28<!–> Refacere 1 pod sat Zemeș–> Comuna Zemeș<!–> 805–>
Refacere 1 km DC sat Zemeș<!–>
Refacere 1,2 km drum sătesc sat Zemeș–>
Apărare mal 0,12 km sat Zemeș<!–>
Refacere 1 prag de rupere apă sat Zemeș–>
Decolmatare 2 pâraie și 1 torent sat Zemeș<!–>
Refacere 1 pod sat Bolătău–>
Refacere 0,2 km drum sătesc sat Bolătău<!–>
Decolmatare 4 pâraie sat Bolătău–>
4)<!–> Județul Bistrița-Năsăud Total, din care:–> 20.205<!–>
1–> Refacere drum județean DJ 172 F în localitatea Braniștea – 0,5 km<!–> Județul Bistrița-Năsăud–> 1.815<!–>
Refacere pod în localitatea Jelna – 1 buc.–>
Refacere drum județean 173 în localitatea Jelna – 0,05 km -<!–>
Refacere pod în localitatea Buduș – 1 buc.–>
Refacere podețe în localitatea Budești-Fânațe – 5 buc.<!–>
Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Budești-Fânațe – 1 km–>
Refacere podețe în localitatea Țagu – 5 buc.<!–>
Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Țagu – 1 km–>
Refacere podețe în localitatea Țăgșor – 5 buc.<!–>
Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Țăgșor – 1 km–>
Refacere podețe în localitatea Budești – 5 buc.<!–>
Refacere drum județean DJ 151 în localitatea Budești – 1 km–>
Refacere podețe în localitatea Căianu Mic – 1 buc.<!–>
Refacere drum județean DJ 171 în localitatea Căianu Mic – 0,3 km–>
Refacere drum județean DJ 171 în localitatea Dobric – 0,5 km<!–>
Refacere drum județean DJ 172 D în localitatea Ilva Mică – 0,2 km–>
Refacere drum județean DJ 172D în localitatea Josenii Bârgăului – 0,2 km<!–>
Refacere drum județean DJ 172C în localitatea Leșu – 0,23 km–>
Refacere drum județean 172G în localitatea Cușma – 1,2 km<!–>
Refacere drum județean DJ 172E în localitatea Matei – 2 km–>
Refacere drum județean DJ 172D în localitatea Măgura Ilvei – 1 km<!–>
Refacere drum județean DJ 154A în localitatea Monor – 2 km–>
Refacere drum județean DJ170 – 0,03 km – în localitatea Purcărete<!–>
Refacere drum județean DJ 172G în localitatea Feleac – 1 km–>
Refacere drum județean DJ 172G în localitatea Nușeni – 0,2 km<!–>
Refacere drum județean DJ 172B – 0,02 km – în localitatea Parva–>
Refacere podeț în localitatea Silivaș – 1 buc.<!–>
Refacere drum județean DJ 162 în localitatea Silivaș – 0,25 km–>
Refacere drum județean DJ172 – 0,5 km – în localitatea Zagra<!–>
2–> Refacere podețe în localitatea Ghinda – 2 buc.<!–> Municipiul Bistrița–> 80<!–>
Refacere străzi în localitatea Ghinda – 3 km–>
Refacere podețe în localitatea Sigmir – 2 buc.<!–>
3–> Refacere rețea de apă potabilă, canal în localitatea Sângeorz-Băi – 0,015 km<!–> Orașul Sângeorz-Băi–> 60<!–>
Refacere curs de apă Valea Tatălui în localitatea Sângeorz-Băi – 0,05 km–>
4<!–> Refacere drum forestier în localitatea Bistrița Bârgăului (Pănulețul-Cofuri Repedele Neagra-Scoroșet Tânoguri) – 12 km–> Comuna Bistrița Bârgăului<!–> 452–>
Refacere podețe în localitatea Bistrița Bârgăului – 15 buc.<!–>
Refacere drum comunal (Brazii Buni, Slatină, Valea Muncelului, Tătarca, Blidireasa) în localitatea Bistrița Bârgăului – 7 km–>
Refacere pod în localitatea Bistrița Bârgăului – 1 buc.<!–>
5–> Refacere pod în localitatea Braniștea – 1 buc.<!–> Comuna Braniștea–> 435<!–>
Refacere străzi în localitatea Cireșoaia – 2 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Cireșoaia – 4 km<!–>
6–> Refacere podețe în localitatea Jelna – 14 buc.<!–> Comuna Budacu de Jos–> 1.856<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Jelna – 2,2 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Jelna – 1,6 km<!–>
Refacere străzi în localitatea Jelna – 2,6 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Monariu – 0,2 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Buduș – 5 buc.–>
Refacere drum agricol în localitatea Buduș – 0,25 km<!–>
Refacere străzi în localitatea Buduș – 0,95 km–>
Refacere drum comunal în localitatea Buduș – 0,2 km<!–>
7–> Refacere străzi (Gorgan, Răzor, Valea Oilor, Grădini, În Hodaie) în localitatea Budești-Fânațe – 3,7 km<!–> Comuna Budești–> 459<!–>
Refacere drum comunal DC 21B în localitatea Budești-Fânațe – 2,5 km–>
Refacere străzi (Locuințe sociale, Valea Budunoiului, Valea Peștilor) în localitatea Țagu – 3,5 km<!–>
Refacere străzi (Dorca, Valea Moldovenilor, Sub Pădure) în localitatea Țăgșor – 4 km–>
Refacere străzi (Sub Pădure, Pe Dos, Valea Merilor, Coasta) în localitatea Budești – 4,5 km<!–>
8–> Refacere drum agricol în localitatea Căianu Mic – 2 km<!–> Comuna Căianu Mic–> 180<!–>
Refacere străzi în localitatea Căianu Mic – 0,5 km–>
Refacere podețe în localitatea Dobric – 1 buc.<!–>
Refacere străzi în localitatea Dobric – 0,5 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Dobric – 1 km<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Căianu Mare – 0,5 km–>
Refacere străzi în localitatea Căianu Mare – 0,5 km<!–>
Refacere podeț în localitatea Căianu Mare – 1 buc.–>
9<!–> Refacere pod în localitatea Petriș – 1 buc.–> Comuna Cetate<!–> 156–>
Refacere drum forestier în localitatea Satu Nou – 0,65 km<!–>
10–> Refacere străzi în localitatea Dumbrăveni – 3,5 km<!–> Comuna Ciceu-Giurgești–> 870<!–>
Refacere podețe în localitatea Dumbrăveni – 4 buc.–>
Refacere pod (pe DC 35A) în localitatea Dumbrăveni – 1 buc.<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Dumbrăveni – 3 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Dumbrăveni – 3 km<!–>
Refacere drum comunal DC 35A în localitatea Ciceu-Giurgești – 2 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Ciceu-Giurgești – 0,7 km<!–>
Refacere străzi în localitatea Ciceu-Giurgești – 0,3 km–>
Refacere podețe în localitatea Ciceu-Giurgești – 7 buc.<!–>
11–> Refacere drum agricol în localitatea Dumitra – 8 km<!–> Comuna Dumitra–> 240<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Cepari – 4 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Tărpiu – 3 km<!–>
12–> Refacere podețe în localitatea Budacu de Sus – 3 buc.<!–> Comuna Dumitrița–> 303<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Budacu de Sus – 25 km–>
13<!–> Refacere drum comunal ( Valea Feldrișelului) în localitatea Feldru – 2,6 km–> Comuna Feldru<!–> 1.577–>
Refacere drum forestier (Valea Feldrișelului) în localitatea Feldru – 0,1 km<!–>
Refacere drum comunal (Valea Frâua) în localitatea Nepos – 0,1 km–>
14<!–> Refacere poduri în localitatea Ilva Mare – 2 buc.–> Comuna Ilva Mare<!–> 812–>
Refacere podețe în localitatea Ilva Mare – 16 buc.<!–>
Refacere străzi în localitatea Ilva Mare – 6,7 km–>
Refacere drum forestier în localitatea Ilva Mare – 4 km<!–>
Refacere stație epurare în localitatea Ilva Mare – 1 buc.–>
Refacere podețe în localitatea Ivăneasa – 1 buc.<!–>
Refacere drum forestier în localitatea Ivăneasa – 0,1 km–>
15<!–> Refacere podețe în localitatea Ilva Mică – 7 buc.–> Comuna Ilva Mică<!–> 708–>
Refacere pod în localitatea Ilva Mică – 1 buc.<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Ilva Mică – 12 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Ilva Mică – 2 km<!–>
16–> Refacere drum comunal în localitatea Josenii Bârgăului – 0,3 km<!–> Comuna Josenii Bârgăului–> 195<!–>
Refacere drum forestier și agricol în localitatea Josenii Bârgăului – 3 km–>
Refacere podețe în localitatea Mijlocenii Bârgăului – 3 buc.<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Mijlocenii Bârgăului – 0,5 km–>
17<!–> Refacere drum comunal DC 6B în localitatea Valea Poienii – 0,15 km–> Comuna Livezile<!–> 232–>
Refacere podețe în localitatea Valea Poienii – 2 buc.<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Valea Poienii – 1 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Dorolea – 4 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Dorolea – 6 buc.–>
Refacere împrejmuire obiectiv socioeconomic (cămin cultural) în localitatea Cușma – 40 ml<!–>
Refacere străzi în localitatea Cușma – 3 km–>
Refacere drum agricol (drumul Ghinzii) în localitatea Livezile – 0,6 km<!–>
Refacere podeț în localitatea Livezile – 1 buc.–>
18<!–> Refacere podețe în localitatea Lunca Ilvei – 11 buc.–> Comuna Lunca Ilvei<!–> 2.318–>
Refacere ziduri și pereuri (lucrări hidrotehnice) în localitatea Lunca Ilvei – 2,79 km<!–>
Refacere străzi în localitatea Lunca Ilvei – 0,1 km–>
Refacere drum forestier în localitatea Lunca Ilvei – 1,2 km<!–>
19–> Refacere podețe în localitatea Anieș – 1 buc.<!–> Comuna Maieru–> 201<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Anieș – 0,08 km–>
Refacere podețe în localitatea Maieru – 8 buc.<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Maieru – 2 km–>
Refacere străzi în localitatea Maieru – 3 km<!–>
20–> Refacere drum agricol în localitatea Matei – 2 km<!–> Comuna Matei–> 100<!–>
21–> Refacere podețe în localitatea Măgura Ilvei – 1 buc.<!–> Comuna Măgura Ilvei–> 154<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Măgura Ilvei – 2 km–>
Refacere podețe în localitatea Arșița – 1 buc.<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Arșița – 1 km–>
22<!–> Refacere drum comunal în localitatea Sântioana – 1,2 km–> Comuna Mărișelu<!–> 65–>
Refacere podețe în localitatea Sântioana – 6 buc.<!–>
Refacere poduri în localitatea Sântioana – 2 buc.–>
Refacere curs de apă (Pârâul Tăului) în localitatea Sântioana – 0,4 km<!–>
Refacere curs de apă (Valea Sântioanei) în localitatea Sântioana – 0,5 km–>
23<!–> Refacere drum comunal DC 21 (Fântânița-Visuia) în localitatea Miceștii de Câmpie – 2 km–> Comuna Miceștii de Câmpie<!–> 50–>
24<!–> Refacere strada (Cărămidarilor) în localitatea Monor – 0,2 km–> Comuna Monor<!–> 168–>
Refacere poduri în localitatea Monor – 2 buc.<!–>
Refacere pârâul Picuiului în localitatea Monor – 0,3 km – proprietatea Primăriei Monor–>
Refacere podețe în localitatea Gledin – 2 buc.<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Gledin – 0,1 km–>
Refacere străzi în localitatea Gledin – 1,5 km<!–>
Refacere drumuri agricole în localitatea Gledin – 10 km–>
25<!–> Refacere străzi în localitatea Breaza – 4,3 km–> Comuna Negrilești<!–> 912–>
Refacere podețe în localitatea Breaza – 5 buc.<!–>
Refacere străzi în localitatea Negrilești – 4 km–>
Refacere podețe în localitatea Negrilești – 6 buc. – proprietatea Primăriei Negrilești<!–>
Refacere drum forestier Valea Purcăretului – 5 km – proprietatea Primăriei Negrilești–>
Refacere drum agricol Valea Osoiului – 3 km – proprietatea Primăriei Negrilești<!–>
Refacere podețe în localitatea Purcărete – 8 buc. – proprietatea Primăriei Negrilești–>
26<!–> Refacere străzi în localitatea Mocod – 0,6 km–> Comuna Nimigea<!–> 68–>
Refacere străzi în localitatea Mititei – 0,2 km<!–>
27–> Refacere drum comunal în localitatea Malin – 1 km<!–> Comuna Nușeni–> 114<!–>
Refacere podețe în localitatea Malin – 10 buc.–>
Refacere drum comunal în localitatea Feleac – 0,05 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Feleac – 3 buc.–>
Refacere podețe în localitatea Nușeni – 2 buc.<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Nușeni – 1 km–>
28<!–> Refacere străzi (Valea Vinului 0,3 km și Valea Paltinului 0,1 km) în localitatea Parva – 0,4 km–> Comuna Parva<!–> 72–>
Refacere podețe în localitatea Parva – 5 buc.<!–>
Refacere amenajare torent V. Gătejoasa în localitatea Parva – 0,7 km – proprietatea Primăriei Parva–>
Refacere rețele de canalizare în localitatea Parva – 0,05 km – proprietatea Primăriei Parva<!–>
29–> Refacere podețe în localitatea Poiana Ilvei – 15 buc.<!–> Comuna Poiana Ilvei–> 75<!–>
Refacere stație de pompare în localitatea Poiana Ilvei – 1 buc. – proprietatea Primăriei Poiana Ilvei–>
Refacere drum comunal în localitatea Poiana Ilvei – 1,5 km<!–>
30–> Refacere poduri în localitatea Gersa II – 2 buc.<!–> Comuna Rebrișoara–> 260<!–>
Refacere podețe în localitatea Gersa II – 2 buc.–>
Refacere drum forestier în localitatea Gersa II – 4 km<!–>
31–> Refacere podețe în localitatea Rodna – 15 buc.<!–> Comuna Rodna–> 3.607<!–>
Refacere drum comunal în localitatea Rodna – 0,6 km–>
Refacere străzi în localitatea Rodna – 3,5 km<!–>
Refacere drum forestier în localitatea Rodna – 1,8 km–>
Refacere rețele alimentare cu apă și canalizare în localitatea Rodna – 1,2 km – proprietatea Primăriei Rodna<!–>
Refacere apărare de mal în localitatea Rodna – 2 km–>
Refacere decolmatare pârâu Măgura și pârâu Gârligata în localitatea Rodna – 2,4 km – proprietatea Primăriei Rodna<!–>
32–> Refacere podețe în localitatea Romuli – 7 buc.<!–> Comuna Romuli–> 119<!–>
Refacere pod în localitatea Romuli – 1 buc.–>
Refacere stradă în localitatea Romuli – 0,05 km<!–>
Refacere drum forestier în localitatea Romuli – 0,6 km–>
Refacere drum comunal în localitatea Romuli – 1,85 km<!–>
33–> Refacere podețe în localitatea Brăteni – 6 buc.<!–> Comuna Sânmihaiu de Câmpie–> 202<!–>
Refacere străzi în localitatea Brăteni – 2 km–>
Refacere podețe în localitatea Stupini – 6 buc.<!–>
Refacere străzi în localitatea Stupini – 2 km–>
Refacere podețe în localitatea Zoreni – 6 buc.<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Zoreni – 4 km–>
Refacere podețe în localitatea Sânmihaiu de Câmpie – 6 buc.<!–>
Refacere străzi în localitatea Sânmihaiu de Câmpie – 3 km–>
Refacere drum agricol în localitatea Sânmihaiu de Câmpie – 0,3 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Sălcuța – 4 buc.–>
Refacere străzi în localitatea Sălcuța – 2 km<!–>
34–> Refacere Strada Școlii în localitatea Silivaș – 0,66 km<!–> Comuna Silivașu de Câmpie–> 593<!–>
Refacere strada nr. 2 (Petru Maior) în localitatea Silivaș – 0,6 km–>
Refacere străzi (Măieriște, Mărului) în localitatea Silivaș – 0,35 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Silivaș – 4 buc.–>
Refacere drum comunal în localitatea Silivaș – 2,65 km<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Silivaș – 3 km – proprietatea Primăriei Silivașu de Câmpie–>
Refacere drum agricol în localitatea Silivaș (pe pășunea Groapa) – 1,5 km – proprietatea Primăriei Silivașu de Câmpie<!–>
Refacere strada Preot Nicolae Racovițan în localitatea Draga – 0,71 km–>
Refacere Strada Drumețului în localitatea Draga – 0,72 km<!–>
Refacere strada nr. 7 în localitatea Fânațele Silivașului – 0,5 km–>
Refacere strada nr. 10 în localitatea Fânațele Silivașului – 0,1 km<!–>
Refacere poduri în localitatea Fânațele Silivașului – 3 buc.–>
Refacere drum comunal DC 21 A în localitatea Fânațele Silivașului – 2,3 km<!–>
35–> Refacere drum comunal Cârțibav în localitatea Șanț – 0,07 km<!–> Comuna Șanț–> 56<!–>
Refacere strada Cârțibav în localitatea Șanț – 0,06 km–>
Refacere drum forestier în localitatea Valea Mare – 0,03 km<!–>
Refacere pod în localitatea Valea Mare – 1 buc.–>
Refacere podeț în localitatea Valea Mare – 1 buc. – proprietate privată<!–>
Refacere traversări Pârâul Zmeu în localitatea Valea Mare – 3 buc.–>
36<!–> Refacere drum comunal DC 31A în localitatea Valea Măgherușului – 2 km–> Comuna Șieu-Măgheruș<!–> 52–>
Refacere drum forestier Valea Besineului în localitatea Valea Măgherușului – 1 km<!–>
Refacere canal colector în localitatea Valea Măgherușului – 0,2 km – proprietatea Primăriei Șieu-Măgheruș–>
Refacere stradă în localitatea Crainimăt – 1 km<!–>
37–> Refacere drum comunal în localitatea Șirioara – 0,15 km<!–> Comuna Șieu-Odorhei–> 20<!–>
Refacere podețe în localitatea Bretea – 6 buc.–>
38<!–> Refacere drum agricol în localitatea Pinticu – 0,8 km–> Comuna Teaca<!–> 35–>
39<!–> Refacere strada Valea lui Stan Zugău în localitatea Telciu – 0,035 km–> Comuna Telciu<!–> 321–>
Refacere drum forestier Pârâul lui Stan în localitatea Telciu – 0,3 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Bichigiu – 1 buc.–>
Refacere drum comunal DC42 în localitatea Bichigiu – 0,2 km<!–>
Refacere podețe în localitatea Telcișor – 3 buc.–>
Refacere pod în localitatea Telcișor – 2 buc.<!–>
Refacere drum agricol Secătura lui Traian în localitatea Telcișor – 0,1 km–>
Refacere drum comunal Telciu-Telcișor în localitatea Telcișor – 2 km<!–>
Refacere drum agricol Valea Trestiei în localitatea Telcișor – 0,06 km–>
Refacere drum forestier (Valea Seacă, Valea Luștii, Prisăcelei) – localitatea Telcișor – 2,16 km<!–>
Refacere drum forestier în localitatea Telcișor – 4 km–>
40<!–> Refacere pod (Ulița Morii) în localitatea Mureșenii Bârgăului – 1 buc.–> Comuna Tiha Bârgăului<!–> 124–>
Refacere drum comunal în localitatea Mureșenii Bârgăului – 0,85 km<!–>
Refacere drum vicinal (Braniște-Mureșeni) în localitatea Mureșenii Bârgăului – 0,05 km–>
41<!–> Refacere străzi în localitatea Perișor (Lunca, Buha) – 1 km–> Comuna Zagra<!–> 89–>
Refacere podețe tubulare în localitatea Perișor – 3 buc.<!–>
Refacere drum comunal DC39 în localitatea Perișor – 1 km–>
Refacere drum forestier în localitatea Suplai – 0,03 km – proprietatea Primăriei Zagra<!–>
5)–> Județul Caraș-Severin Total, din care:<!–> 20.057–>
1<!–> Refacere 0,1 km, pe DJ 571 J, Str. Ciclovei (pe raza orașului Oravița)–> Județul Caraș-Severin<!–> 9.219–>
Refacere DJ 571 B Șopotu Nou – Cărbunari, pe o lungime de 1,5 km, comuna Șopotu Nou<!–>
Refacere 1,6 km corp drum DJ 571 (tronson Stinăpari – Sasca Montană), comuna Cărbunari–>
Decolmatare șanțuri pe 0,5 km DJ 684 (UAT Zăvoi ieșire localitatea Voislova – UAT Rusca Montană), comuna Zăvoi<!–>
Refacere covor asfaltic pe 0,5 km DJ 683 (UAT Zăvoi localitatea Măru – localitatea Poiana Mărului), comuna Zăvoi–>
Decolmatare șanțuri pe 5 km pe DJ 683 (UAT Zăvoi localitatea Măru – localitatea Poiana Mărului), comuna Zăvoi<!–>
Refacere 2,4 km DJ 587 (sat Apadia între Brebu și Delinești) comuna Brebu–>
Refacere corp drum DJ 582 A pe o lungime de 0,15 km (DJ 582 A Târnova-Reșița), comuna Târnova<!–>
Refacere 2,15 km DJ 571 C (intrare sat Petrilova până la granița cu UAT Naidăș), comuna Ciuchici–>
Refacere culee pod pe DJ 608 C (DJ 608 C în zona Stației de epurare Bolvașnița), comuna Bolvașnița<!–>
Refacere 3 podețe pe DJ 608 C (podeț dalat 2 – 2,05 mii lei, podeț dalat 1 – 2,05 mii lei, podeț tubular – 2,05 mii lei) comuna Bolvașnița–>
Refacere taluz drum și 0,005 km zid de sprijin din beton pe DJ 608 C (sat Vârciorova la sfârșitul DJ), comuna Bolvașnița<!–>
Refacere 3 km corp DJ 680 A Obreja-Ciuta-Maciova, sat Peștere, comuna Constantin Daicoviciu–>
Refacere Pod pe DJ 680 A, sat Peștere, comuna Constantin Daicoviciu<!–>
Refacere pod pe DJ 680, sat Căvăran, comuna Constantin Daicoviciu–>
Refacere 3,5 km DJ 680 A Sacu-Tincova, comuna Sacu<!–>
Refacere podeț pârâul Ogașul cu Piatră pe DJ 680 A, sat Tincova, comuna Sacu–>
Refacere corp drum afectat pe 0,36 km DJ 585 (Biniș-Doclin), comuna Doclin<!–>
Refacere corp drum afectat pe 0,45 km DJ 572 (Doclin-Tirol), comuna Doclin–>
Refacere pod rutier peste râul Nera pe DJ 571, sat Sasca Montană, comuna Sasca Montană<!–>
Refacere covor asfaltic pe o lungime de 23 km pe DJ 571 (de la DN 57 – Ciuchici-Sasca Montană), comuna Sasca Montană–>
Curățare 3,75 km DJ 571 C (1,25 km Droduri-Potoc – 6,6 mii lei, 25 km Droduri-Petrilova – 8,8 mii lei), sat Potoc, comuna Sasca Montană<!–>
Curățare rigole DJ 571 C pe o lungime de 9,5 km, sat Potoc, comuna Sasca Montană–>
Refacere corp drum și decolmatare DJ 608 B pe o lungime de 4,15 km, comuna Copăcele<!–>
Decolmatare 2 podețe pe DJ 608 A sat Zervești, comuna Turnu Ruieni–>
Refacere DJ 608 pe 3,6 km, sat Borlova, comuna Turnu Ruieni*<!–>
Decolmatare 6 podețe pe DJ 608, sat Borlova, comuna Turnu Ruieni*–>
Decolmatare rigole pe o lungime de 0,1 km pe DJ 608 A , sat Turnu Ruieni, comuna Turnu Ruieni<!–>
Refacere 0,015 km DJ 608 C, extravilan Petroșnița, comuna Bucoșnița**–>
Refacere 2 km DJ 573 D (legătura dintre localitățile Răcășdia și Vrăniuț), comuna Răcășdia<!–>
Refacere 5 km DJ 608 limita Teregova-Luncavița, comuna Luncavița–>
Decolmatare rigole pe o lungime de 1 km la DJ 608 Luncavița – limită Mehadica, comuna Luncavița<!–>
Refacere 2 culee la Pod pe DJ 608 spre limita Mehadica, comuna Luncavița–>
Refacere podeț pe DJ 586 (Bocșa-Dognecea-intravilan Ocna de Fier), comuna Ocna de Fier<!–>
Refacere 0,6 km DJ 587, comuna Zorlențu Mare–>
Refacere 8 km DJ 685 Ramna-Bocșa, comuna Ramna<!–>
Refacere 0,25 km DJ 587 Fârliug-Dezești, comuna Fârliug–>
Refacere pod distrus pe DJ 582, sat Slatina Timiș, comuna Slatina Timiș<!–>
Refacere 1,955 km DJ 582, comuna Slatina Timiș–>
Refacere 10 km, DJ 587, Rugi-Păltiniș, sat Rugi, comuna Păltiniș<!–>
Refacere 2 podețe, DJ 587, sat Rugi, comuna Păltiniș–>
Refacere 4 podețe pe DJ 587 (localitatea Ohabița), comuna Păltiniș<!–>
Refacere 2 podețe pe DJ 587, sat Delinești, comuna Păltiniș–>
Refacere 5,075 km DJ 587, sat Delinești, comuna Păltiniș<!–>
Refacere Podeț DJ 684, sat Rusca Montana-Rușchița, comuna Rusca Montană–>
Refacere zid de sprijin pe 0,1 km pe DJ 684, sat Rusca Montana-Rușchița, comuna Rusca Montană<!–>
Refacere 1,25 km DJ 571 A sat Padina Matei, comuna Gârnic–>
2<!–> Refacere zid de apărare pe o lungime de 0,25 km, cartier Câlnic, str. Bistra, municipiul Reșița–> Municipiul Reșița<!–> 10–>
3<!–> Refacere 2 podețe (podeț Plesa I, str. Zlagnei 1,62 mii lei, podeț Buzescu – 9,00 mii lei, municipiul Caransebeș–> Municipiul Caransebeș<!–> 10–>
4<!–> Refacere străzi în localitate pe o lungime de 3,677 km (str. Carpați, 0,037 km – 1,2 mii lei, str. Colonia II, 0,68 km – 30,6 mii lei, str. Colonia III, 0,4 km – 12 mii lei, str. Valea Bucuriei, 0,6 km – 27 mii lei, str. Raului, 0,36 km – 13,5 mii lei, str. Aurora, 1,6 km – 96 mii lei)–> Orașul Anina<!–> 180–>
5<!–> Refacere zid sprijin, Strada Banatului și Strada Minerilor–> Orașul Moldova Nouă<!–> 24–>
6<!–> Refacere 0,35 km străzi (0,05 km Str. Crinilor – 4,68 mii lei, 0,1 km str. Mihai Viteazu – 4,69 mii lei și 0,2 km str. Valea Minerilor – 3,3 mii lei)–> Orașul Oravița<!–> 16–>
Refacere zid sprijin pe o lungime de 0,02 km pe Str. Brazilor (Ciclova Montană, orașul Oravița)<!–>
7–> Refacere pod distrus peste râul Bistra, zona Cireșa, Strada Cireșului<!–> Orașul Oțelu Roșu–> 2.219<!–>
Refacere pod distrus peste râul Bistra, zona Cireșa, Strada Cireșului–>
Refacere podeț avariat peste pârâul Ogaș, zona Ohaba, Strada Progresului<!–>
Refacere corp drum distrus pe o lungime de 0,25 km, Strada Ștrandului–>
Refacere corp drum avariat pe o lungime de 1 km, Strada Ștrandului<!–>
Refacere corp drum, avariat, pe o lungime de 0,35 km, Str. Oțelarilor–>
Refacere corp drum și rigole carosabil, distruse, pe o lungime de 0,08 km, Str. Oțelarilor<!–>
Refacere corp drum, avariat, pe o lungime de 0,8 km, Str. Cireșelului–>
Refacere corp drum, avariat, pe o lungime de 0,6 km, str. Theodor Aman<!–>
Refacere protecție mal distrusă, pârâul Ogaș, Strada Progresului–>
Refacere sediu Spital Orășenesc Oțelu Roșu<!–>
Refacere sediul Primăriei Orașului Oțelu Roșu–>
Refacere protecție mal distrusă și decolmatare albie râu Bistra pe 1,5 km<!–>
8–> Refacere podeț pietonal pe cabluri de oțel, sat Armeniș, zona VIR<!–> Comuna Armeniș–> 745<!–>
Refacere 0,02 km DC 22 sat Sat-Bătrân–>
Refacere 8,2 km drumuri agricole (3,2 km DA La Sidonia-I. S. – 64 mii lei, 2 km DA Popescu – La Taranu – 40 mii lei, 3 km DA Socetu – 60 mii lei, 0,05 km DA D.M. – 4 mii lei) sat Sat-Bătrân<!–>
Refacere străzi pe o lungime de 0,5 km Strada nr. 10, sat Sat-Bătrân–>
Refacere drumuri agricole pe o lungime de 8,4 km (1,8 km DA Bogdănești – 36 mii lei, 1,5 km DA Scurta pe Vale – 30 mii lei, 3 km DA Cojanu – 60 mii lei, 1,1 km DA Cojanu – 22 mii lei, 1 km DA Valea Iubi – 20 mii lei), sat Feneș<!–>
Refacere 2 podețe pe DC 24 (în dreptul imobilelor nr. 46 și nr. 102), sat Feneș–>
Decolmatare 5 podețe (str. Ostoia, str. Ostoia nr. 227, imobil nr. 47, imobilele nr. 161 A și nr. 167), sat Feneș<!–>
Refacere 3,45 km străzi (0,3 km str. Cămin Cultural – 62,64 mii lei, 0,15 km Strada nr. 10 – 23,49 mii lei, 1 km Strada nr. 8 – 9 mii lei, 1 km Strada nr. 4 – 15,6 mii lei, 1 km Strada nr. 17 – 2,4 mii lei), sat Feneș–>
Decolmatare 4 Ogașe (Ogaș Alboteasa, Sitaru, Paica, Cocea), sat Feneș<!–>
Decolmatare prag de liniștire pe pârâul Alboteasa, sat Feneș–>
Decolmatare prize apă aval și amonte, sat Feneș<!–>
Decolmatare aluviuni vană priză apă sat Armeniș (pe teritoriul satului Feneș)–>
Decolmatare priză apă sat Armeniș amonte (pe teritoriul satului Feneș)<!–>
Refacere zid sprijin dreapta DC 24 pe o lungime de 0,015 km în dreptul imobilului nr. 236, sat Feneș–>
Refacere zid sprijin pe o lungime de 0,01 km la DC 23, sat Submarginea<!–>
9–> Refacere punte pietonală, sat Cornișoru, în zona imobilului cu nr. 54<!–> Comuna Băuțar–> 347<!–>
Refacere punte pietonală din beton, sat Cornișoru, în dreptul imobilului cu nr. 9–>
Refacere DC 1 Preveciori pe o lungime de 1,9 km, sat Cornișoru, Cornișoru-Preveciori<!–>
Refacere 0,02 km DC 1, sat Cornișoru, Băuțar-Cornișoru-Preveciori–>
Refacere pod peste râul Bistra, sat Băuțar, ulița Gura Popii<!–>
Refacere pod, sat Băuțar, ulița Luțian, pod peste râul Bistra–>
Refacere stradă Ulița Școlii, afectată pe o lungime de 0,1 km, sat Băuțar<!–>
Refacere strada Ulița Măgonilor, pe o lungime de 0,05 km, sat Băuțar–>
Refacere apărare mal, pereu din beton la ulița Rodoreasa, sat Băuțar<!–>
Refacere punte pietonală acces (ulița Rodoreasa), sat Băuțar–>
Refacere punte pietonală metalică peste râul Bistra (ulița Rodoreasa), sat Băuțar<!–>
Refacere pod, sat Bucova, Ulița Celăilor–>
10<!–> Decolmatare albie și înlocuire conductă canalizare PVC la Stația de epurare, sat Bolvașnița–> Comuna Bolvașnița<!–> 53–>
Înlocuire conductă din PVC la Stația de captare apă, sat Vârciorova<!–>
Consolidare de mal (refacere zid de sprijin din gabioane pe o lungime de 0,007 km), sat Vârciorova–>
Refacere culee pod peste pârâul Vârciorova, sat Vârciorova<!–>
Refacere podeț tubular peste pârâul Vârciorova, sat Vârciorova–>
11<!–> Refacere 0,4 km strada Pătru Poțu, sat Brebu–> Comuna Brebu<!–> 193–>
Refacere 2 podețe avariate (sat Brebu la strada Pătru Poțu – 1,1 mii lei, sat Brebu, zona Pogoniș – 2,2 mii lei)<!–>
Înlocuire 9 pompe canalizare transfer (sat Brebu, Zona Pogoniș, Zona La Edi, Zona Dumoni, Zona Ștefoniu – 2, Zona Toma Ițaru, Zona Centru la Brebu, Zona ieșire Brebu spre Reșița, Zona la Bezec)–>
Refacere dotare tehnologică la Stația de epurare (sat Brebu, lângă râul Pogoniș)<!–>
Refacere străzi pe o lungime de 0,415 km (str. V 1, 04 km – 13 mii lei, str. V2, 0,0015 – 1,1 mii lei,), sat Apadia–>
Refacere 1,2 km străzi (str. Malu, 0,8 km – 36 mii lei, str. Brebu, 0,4 km – 13 mii lei), sat Valeadeni<!–>
12–> Refacere pod peste pârâul Valea Mare, sat Poiana la vărsare în râul Timiș<!–> Comuna Buchin–> 261<!–>
Refacere pod beton peste pârâul Valea Mare, sat Poiana la vărsare în râul Timiș–>
Decolmatare 8 podețe (3 podețe dalat pe DC 13 – 0,385 mii lei, 3 podețe tubulare pe DC 13 – 0,385 mii lei, 1 podeț tubular pe DC 13 – 0,11 mii lei, podeț dalat 0,06), sat Poiana<!–>
Refacere 0,392 km din DC 13 pe diferite porțiuni între sat Buchin și sat Poiana pe diferite porțiuni–>
Refacere zid protecție pârâu Joarza, sat Poiana<!–>
Refacere podeț peste Ogaș, sat Prisian–>
13<!–> Refacere drum forestier Cerneț, aparținând UAT Bucoșnița–> Comuna Bucoșnița<!–> 539–>
Refacere mal drept distruse gabioanele și parapetul metalic pe 0,032 km la pârâul Bucoșnița, aparținând UAT Bucoșnița<!–>
Refacere mal stâng distruse gabioanele pe 0,087 km la pârâul Bucoșnița, aparținând UAT Bucoșnița–>
Refacere fundație din gabioane la pârâu Bucoșnița pe o lungime de 0,015 km, aparținând UAT Bucoșnița<!–>
Înlocuire punte metalică la pârâu Bucoșnița, aparținând UAT Bucoșnița–>
Refacere mal stâng la pârâul Petroșnița, pe o lungime de 0,05 km, aparținând UAT Bucoșnița<!–>
Refacere mal drept, distruse gabioanele la pârâul Petroșnița, pe o lungime de 0,06 km, aparținând UAT Bucoșnița–>
Refacere acostament DC 21 partea stângă pârâu Goleț pe o lungime de 0,019 km, sat Goleț<!–>
Refacere mal stâng distruse gabioanele la pârâul Goleț pe o lungime de 0,021 km, sat Goleț–>
Refacere zid de gabioane distrus pe o lungime de 0,13 km la Stația de epurare, sat Petroșnița<!–>
14–> Refacere 0,3 km drum forestier (tronson Valea Boiștei), aparținând UAT Cărbunari<!–> Comuna Cărbunari–> 12<!–>
15–> Decolmatare secțiune ogaș, Sânova, zona DJ, sat Peștere<!–> Comuna Constantin Daicoviciu–> 432<!–>
Refacere 1,25 km drumuri comunale (DC Troian 1, 05,5 km – 15 mii lei, DC Troian 2, 0,55 km – 16,5 mii lei, DC Troian 3, 0,2 km – 6 mii lei)–>
Refacere 2 podețe pietonale peste pârâul Măcicaș, sat Prisaca<!–>
Refacere podeț Zăgujeni, sat Zăgujeni–>
Refacere 2 podețe pietonale peste pârâul Măcicaș, sat Zăgujeni<!–>
16–> Refacere pilon central la podeț zona La Milan, sat Ciclova Română<!–> Comuna Ciclova Română–> 88<!–>
Refacere Podeț din tuburi circulare, Ogașul Bogdii, sat Ciclova Română–>
Refacere drumuri comunale pe o lungime de 2,3 km (DC strada Grișini, 0,6 km – 20,25 mii lei, 1 km DC Ilidia – 33,75 mii lei, 0,7 km DC Socolari – 23,625 mii lei)<!–>
17–> Refacere Podeț, sat Macoviște, Zona La Moară<!–> Comuna Ciuchici–> 41<!–>
Refacere 2 poduri, sat Ciuchici (1 pod str. Macoviște – 17,4 mii lei, 1 pod str. nr. 1 – 23,2 mii lei)–>
18<!–> Refacere corp drum agricol pe o lungime de 0,15 km, str. Marodi, sat Copăcele–> Comuna Copăcele<!–> 177–>
Refacere corp drum DC 9 pe o lungime de 0,25 km, sat Copăcele<!–>
Refacere mal pârâu Capra pe o lungime de 0,05 km, sat Copăcele–>
Refacere 0,85 km străzi în satul Zorile (str. Slaveni, 0,25 km – 14,75 mii lei, str. Podena, 0,2 km – 12 mii lei, str. Pohari, 0,4 km – 12 mii lei)<!–>
Decolmatare rigole pe o lungime de 1 km str. Slaveni, sat Zorile–>
Refacere 3 podețe în sat Zorile [1 podeț acces imobil (proprietate publică – 4,32 mii lei, 1 podeț str. Pohari – 1,2 mii lei, 1 podeț tub Premo – 2,4 mii lei)]<!–>
Refacere culee pod str. Slaveni, sat Zorile–>
Refacere 0,15 km drum agricol din str. Slaveni, sat Zorile<!–>
Decolmatare pârâu Slaveni pe o lungime de 2 km, sat Zorile–>
19<!–> Refacere 3,2 km drum comunal Cornereva-Negiudin, sat Negiudin–> Comuna Cornereva<!–> 497–>
Refacere 2,8 km drum comunal Bogâltin-Pogara-Poiana Lungă, sat Poiana Lungă<!–>
Refacere 0,4 km drum comunal Poiana Lungă-Dobraia-Ineleț, sat Dobraia–>
Refacere 0,4 km drum comunal, sat Prislop<!–>
Decolmatare Ogaș Prislop, 0,2 km, sat Prislop–>
20<!–> Refacere mal pârâu Dognecea pe o lungime de 0,12 km, sat Dognecea–> Comuna Dognecea<!–> 36–>
21<!–> Refacere zid de sprijin strada Mala Lungă în zona podeț distrus pe o lungime de 0,01 km, sat Domașnea–> Comuna Domașnea<!–> 4–>
Decolmatare canal colector Mala Lungă pe o lungime de 0,1 km, sat Domașnea<!–>
22–> Refacere 0,05 km străzi, sat Ezeriș<!–> Comuna Ezeriș–> 128<!–>
Refacere pod peste pârâul Tău, sat Ezeriș–>
Refacere 0,06 km drum agricol Tăului, sat Soceni<!–>
23–> Refacere 0,05 km străzi (La Tufă, La Circu), satul Fârliug<!–> Comuna Fârliug–> 85<!–>
Refacere 0,6 km drum vicinal Moara Tomii, sat Fârliug–>
Refacere Podul Măhală (pod pe pârâul Tău), sat Fârliug<!–>
Refacere punte pietonală pe pârâul Tău, sat Fârliug–>
Refacere 0,2 km stradă, sat Duleu<!–>
Refacere 0,15 km stradă, sat Valea Mare–>
Refacere 0,95 km stradă, sat Scăiuș<!–>
Refacere 0,05 km stradă, sat Remetea Pogăniș–>
Refacere 0,2 km, drum vicinal între Chiciuri, sat Dezești<!–>
24–> Refacere 0,77 km străzi, sat Glimboca (0,12 km str. Bucium – 1,9 mii lei, 0,25 km Str. Trandafirilor – 15 mii lei, 0,4 km Str. Măceșului – 21 mii lei<!–> Comuna Glimboca–> 263<!–>
Refacere canale pluviale din beton distruse pe o lungime de 0,15 km (1 canal pe strada Gheorghe Frațilă, 0,05 km – 6,5 mii lei și 1 canal pe Str. Morii, 0,1 km – 4,2 mii lei), sat Glimboca–>
Refacere 3 podețe distruse sat Glimboca (2 podețe pe strada Gheorghe Frațilă – 0,7 mii lei și 1 podeț pe Str. Măceșului – 7 mii lei<!–>
Refacere eroziune mal pârâul Maceș pe 0,4 km–>
Refacere 1,2 km drum spre Mănăstire, cartier Baia<!–>
Decolmatare 0,1 km șanț pe Strada Morii–>
Refacere 0,25 km, protecție mal din beton distrusă (în dreptul imobilului cu nr. 429)<!–>
Refacere 0,4 km, drum agricol La Stupi (zona Dărăbanți)–>
Refacere protecție mal gabioane pe 0,06 km, pârâul Purcăreața<!–>
25–> Refacere punte pietonală distrusă (punte Barbu, sat Lăpușnicel)<!–> Comuna Lăpușnicel–> 62<!–>
Refacere 3 podețe sat Pârvova (1 podeț capăt str. nr. 8 – 2,4 mii lei, 1 podeț lemn str. Pârvova nr. 4 – 6 mii lei, 1 podeț acces imobil nr. 252 – 2,485 mii lei)–>
Refacere zid sprijin mal stâng, sat Lăpușnicel, în dreptul casei cu nr. 356<!–>
Refacere zid sprijin mal pârâul Lăpușnicel pe o lungime de 0,110 km (străzile nr. 1, nr. 4 și nr. 8), sat Pârvova–>
26<!–> Refacere corp drum pe o lungime cumulată de 0,3 km DC Luncavița- Verendin DC 32, sat Luncavița–> Comuna Luncavița<!–> 137–>
Refacere podeț pe DC 32 la 0,8 km de Verendin, sat Luncavița<!–>
27–> Refacere Școala Gimnazială și Grădinița cu Program Normal Lupac<!–> Comuna Lupac–> 1<!–>
28–> Înlocuire gabioane protecție mal pe o lungime de 0,18 km (pârâul Mânzu, mal stâng și drept), sat Marga<!–> Comuna Marga–> 88<!–>
Refacere podeț (intrare în satul Marga pe partea stângă)–>
Refacere protecție mal din zidărie de piatră brută pe o lungime de 0,01 km (pârâul Mânzu, în dreptul imobilului cu nr. 127), sat Marga<!–>
Înlocuire gabioane distruse punct priză apă pe o lungime de 0,012 km, sat Marga zona Bănii–>
Refacere drum agricol distrus Rampa Pocai pe o lungime de 0,1 km, sat Marga<!–>
Refacere podeț distrus, sat Marga, în dreptul imobilului cu nr. 371–>
Refacere zid protecție din gabioane, distrus pe o lungime 0,015 km, la DC 1, sat Vama Marga<!–>
Refacere drum agricol pe o lungime de 0,25 km, Vama Marga-Stânișoara (sat Vama Marga, mal drept râul Bistra)–>
29<!–> Refacere DC 83 A pe o lungime de 0,61 km (Măureni-Șoșdea)–> Comuna Măureni<!–> 53–>
Refacere rigole beton pe DC 83 A pe o lungime de 0,11 km (Măureni- Șoșdea)<!–>
Decolmatare rigole beton pe DC 83 A pe o lungime de 0,25 km (Măureni- Șoșdea)–>
30<!–> Refacere corp baraj și decolmatare la Baraj Dănila (conform expertizei beton hidrotehnică, injecții cu beton, zidărie din piatră brută)–> Comuna Ocna de Fier<!–> 252–>
Refacere punte drum vicinal Stroși<!–>
31–> Refacere podeț în dreptul imobilului nr. 86, sat Rugi<!–> Comuna Păltiniș–> 599<!–>
Refacere 2 km, drum agricol Beița, sat Rugi–>
Refacere 0,05 km, drum agricol Văcăreața, sat Rugi<!–>
Refacere 0,4 km, drum agricol La Gruni, sat Rugi–>
Refacere corp drum 0,01 km, drum interior în localitate, sat Rugi<!–>
Refacere corp drum stradă în localitate 0,05 km, sat Rugi–>
Refacere corp drum comunal 0,1 km, sat Păltiniș<!–>
Refacere podeț pe drum comunal ieșire din satul Păltiniș–>
Refacere podeț spre Căminul Cultural din satul Păltiniș<!–>
Refacere pod spre cimitir distrus, sat Ohabița–>
Refacere 1,1 km drum agricol Valea 6, sat Ohabița<!–>
Refacere 0,5 km drum agricol Dealul Găini, sat Ohabița–>
Refacere podeț pietonal distrus, sat Delinești<!–>
Refacere 0,5 km drum agricol Valea Ursului, sat Delinești–>
Refacere 0,8 km, drum agricol Paure, sat Delinești<!–>
Refacere 1,4 km, drum agricol Tabără, sat Delinești–>
Refacere 1 km Strada Bisericii, sat Delinești<!–>
Refacere 0,5 km Strada Cimitirului 3, sat Delinești–>
Refacere 0,2 km Strada Morii, sat Delinești<!–>
32–> Refacere drum comunal DC 36 Prigor-Putna, distrus pe o lungime de 0,015 km (între sat Putna și sat Prigor)<!–> Comuna Prigor–> 25<!–>
33–> Refacere 1 km străzi comunale în sat Vrăniuț<!–> Comuna Răcășdia–> 22<!–>
34–> Refacere 0,21 km corp drum (Drumul Școlii), sat Rusca Montană<!–> Comuna Rusca Montană–> 283<!–>
Refacere 0,15 km corp drum (Drumul Mucica), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,05 km corp drum (Drumul Peter Pan), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,25 km corp drum (Drumul Calea Ferată), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,25 km corp drum (Drumul Kolping), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,1 km corp drum (Drumul Walter), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,18 km corp drum (Drumul Madelspach), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,15 km corp drum (Drumul Bujorului), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,3 km corp drum (Drumul Preot Nicolae Velovan), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 2,4 km corp drum (Drumul De la Captarea de Apă), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,5 km corp drum (Drumul Bisericii), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 1,5 km corp drum (Drumul Tincova), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,45 km corp drum (Drumul Catamaru), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,5 km corp drum (Drumul Lozna), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,45 km corp drum (Drumul Stefanuc), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,4 km corp drum (Drumul Iovonilor), sat Rusca Montană–>
Refacere 0,1 km corp drum (Drumul Stadionului), sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,05 km corp drum (Drumul Preot Ursache), sat Rusca Montană–>
Refacere zidărie de piatră pe 0,02 km, apărare mal la Monumentul Turistului, sat Rusca Montană<!–>
Refacere protecție mal pe o lungime de 0,6 km, pârâul Bogdan–>
Decolmatare punct captare alimentare cu apă, sat Rusca Montană<!–>
Refacere 0,028 km ziduri la punctul de captare alimentare cu apă, sat Rusca Montană–>
Decolmatare rețea (conductă) aducțiune sat Rusca Montană zona captării, stației de tratare apă<!–>
Refacere podeț tubular distrus, sat Rusca Montană, Ieruga de la Puiu–>
Refacere canal de scurgere din tub de beton pârâul Tincova, sat Rusca Montană, zona Ciocane<!–>
Refacere 0,2 km corp drum (Drumul Cracul Lung), sat Ruschița–>
Refacere 0,3 km corp drum (Drumul Pârâul Morii), sat Ruschița<!–>
35–> Refacere 2 podețe pe drumuri agricole (Podeț Campari – 1,08 mii lei, Podeț Pelcea – 4,47 mii lei), sat Sacu<!–> Comuna Sacu–> 148<!–>
Refacere podeț drum exploatare DE, sat Sacu–>
Refacere 0,5 km drum exploatație agricolă DE, sat Sacu<!–>
Înlocuire panou alimentare stație alimentare cu apă, sat Sacu–>
Înlocuire 2 pompe alimentare stație alimentare cu apă, sat Sacu<!–>
Înlocuire pompă submersibilă stație ape uzate, sat Sacu–>
Refacere acoperiș stație epurare pe o suprafață de 60 mp, sat Sacu<!–>
Refacere podeț pietonal Valea Radului, sat Tincova–>
Refacere drum comunal Tincova Jdioara pe o lungime de 0,8 km<!–>
Decolmatare Canal Reman, sat Tincova–>
Refacere 5 podețe pentru acces la proprietăți, sat Sălbăgelu Nou<!–>
36–> Refacere pod Str. Sportului, sat Sasca Montană<!–> Comuna Sasca Montană–> 442<!–>
Refacere podeț str. Gheorghe Croitoru, sat Sasca Montană–>
Refacere podeț Ogașul Lupilor, str. Mânăstirii, sat Sasca Montană<!–>
Refacere străzi în sat Sasca Montană pe o lungime de 1,47 km (str. Dr. Ilie Grosianu, 0,12 km – 2,4 mii lei, str. Știubei, 0,1 km – 2 mii lei, str. Cornet, 0,2 km – 6 mii lei, str. Dr. Gheorghe Croitoru, 0,15 km – 3 mii lei, str. Mihai Novac, 0,6 km – 37,5 mii lei, Str. Codrului, 0,1 km – 2 mii lei, Str. Sportului, 0,15 km – 5,7 mii lei, str. Maier, 0,05 km – 1,5 mii lei)–>
Refacere zid de sprijin sat Sasca Montană<!–>
Refacere zid de sprijin pe Str. 1 Decembrie 1918, sat Sasca Montană–>
Refacere zid de sprijin sat Sasca Montană (magazin materiale de construcții)<!–>
Refacere pod pe drumul Bogodințului, sat Bogodinț–>
Refacere podeț pe drumul Bogodințului, sat Bogodinț<!–>
Refacere străzi și decolmatare rigole în sat Bogodinț pe o lungime de 1,43 km (str. Drumul Bogodințului, 0,23 km – 3,795 mii lei, str. Drumul Cimitirului, 0,3 km – 19,125 mii lei, str. de lângă familia B., pe 0,3 km – 19,125 mii lei, str. către Prund, 0,15 km – 5,4 mii lei, str. către Râul Nerra – 0,25 km – 11,075 mii lei, str. către Gura Coșului, 0,15 km – 7,05 mii lei)–>
Refacere drum agricol Potoc – Sub Cetate pe o lungime de 2,5 km, sat Potoc<!–>
Refacere 0,3 km strada Trei Izvoare, sat Sasca Română–>
Refacere pod Valea Slatinii, sat Slatina Nera<!–>
Refacere 0,35 km str. Nocia, sat Slatina Nera–>
Decolmatare rigole pe o lungime de 0,7 km str. Cracul Mare, sat Slatina Nera<!–>
Refacere zid de sprijin pe o lungime de 0,1 km la Albia Pârâului, Zona Surulești, sat Slatina Nera–>
Decolmatare canal colector pe o lungime de 0,4 km, sat Slatina Nera<!–>
37–> Refacere 2 podețe acces imobile 157, 158 sat Slatina-Timiș<!–> Comuna Slatina-Timiș–> 368<!–>
Decolmatare rețea canalizare Slatina-Timiș, 2 km, sat Slatina-Timiș–>
Decolmatare alimentare captare cu apă, sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere 0,2 km, corp drum agricol Tramic, sat Slatina-Timiș–>
Refacere 0,6 km, drum industrial agricol Dig, sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere 0,3 km drum agricol Valea Seaca, sat Slatina-Timiș–>
Refacere 0,7 km drum agricol Gruni-Valea Mare, sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere 0,3 km drum agricol Plai, sat Slatina-Timiș–>
Decolmatare canale (Balta-Slatina Mică, 0,6 km, Canal Robert Frăbric- Dig, 1 km, Canal Baltă-Slatina Mare, 1 km, Canal Cornaci-Toni, 0,25 km, decolmatare pe 0,05 km pârâu Slatina, refacere eroziuni 0,9 km râul Timiș), sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere Strada Între Ape, avariată pe 2 tronsoane, 0,25 km–>
Decolmatare Strada Brutăriei, 0,2 km, sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere Strada Mică, 0,05 km, sat Slatina-Timiș–>
Decolmatare Strada Mică, 0,65 km, sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere Strada Baltă, 0,4 km, sat Slatina-Timiș–>
Refacere Strada Ulița Nouă-drum vicinal, 0,4 km, sat Slatina-Timiș<!–>
Decolmatare Strada Ulița Nouă-drum vicinal, 0,3 km, sat Slatina-Timiș–>
Refacere drum vicinal, 0,4 km, sat Slatina-Timiș<!–>
Refacere drum vicinal Rigole, 0,05 km, sat Slatina-Timiș–>
Refacere 0,1 km, Strada Valea Calului, sat Ilova<!–>
Refacere culee mal stâng podeț Valea Morii, 0,05 km, sat Ilova–>
Consolidare alunecare versant la captare apă, sat Ilova<!–>
Refacere drum agricol Vadul Banii, 0,1 km, sat Ilova–>
Refacere drum agricol Cleanț, 1,5 km, sat Ilova<!–>
Refacere drum agricol Vindeg, 0,2 km, sat Ilova–>
Înlocuire panou automatizare la Uzina de apă, sat Sadova Veche<!–>
Refacere drum agricol industrial (Apa Sadovei), 0,3 km, sat Sadova Veche–>
Refacere drum agricol Gornuțel, 0,5 km, sat Sadova Veche<!–>
Decolmatare canal scurgere Anif, 1 km, sat Sadova Veche–>
38<!–> Decolmatare DC 135 Urcu-Stăncilova pe o lungime de 0,005 km, sat Șopotu Nou–> Comuna Șopotu Nou<!–> 397–>
Refacere DC 136 Valea Răchitei-Ravensca pe o lungime de 0,045 km, sat Șopotu Nou<!–>
Refacere DC 45 Bârz-Ravensca pe o lungime de 13,6 km, sat Șopotu Nou–>
Refacere DC 137 Șopotu Nou-Driștie pe o lungime de 0,5 km, sat Șopotu Nou<!–>
Refacere drum de legătură (neclasificat) Valea Răchitei-Răchita pe o lungime de 0,24 km–>
Refacere drum de legătură (neclasificat) Ravensca-Valea Liubcova pe o lungime de 1,8 km<!–>
Refacere drum de legătură (neclasificat) Șopotu Nou-Poienile Boinei pe o lungime de 3 km–>
39<!–> Refacere DC 91 pe o lungime de 0,15 km–> Comuna Târnova<!–> 223–>
Refacere străzi comunale pe o lungime 3,4 km (UAT Târnova, străzi neclasificate – Ioaca Tușca, Bugăra-Văranu, Dulgheru Crava, Piciu Muegu Lăscuș, Isăin, Sârbu, Fara Mănguț, Dăloni Balaci, Grecu, Filipescu- Bugărin-Albu, Tâmpa, Ruscă Bucă, Mănescu-Jarcu, Maxim)<!–>
Refacere drum agricol Stupină pe o lungime de 0,25 km–>
40<!–> Decolmatare și refacere culee mal drept, pod Colonie Teregova, sat Teregova–> Comuna Teregova<!–> 177–>
Refacere 0,01 km DC Colonie Teregova, sat Teregova<!–>
Decolmatare rigola DC Teregova pe o lungime de 0,01 km–>
Refacere 2,35 km drumuri agricole în sat Teregova<!–>
Refacere 2,75 km drumuri agricole în sat Rusca–>
Refacere 3 podețe tubulare pe drumul agricol Rusca, sat Rusca<!–>
41–> Refacere pod Zervești-Zlagna, sat Zervești<!–> Comuna Turnu Ruieni–> 511<!–>
Refacere 4 km DC 12, sat Zlagna–>
Refacere 0,105 km DC 12 Caransebeș-Zlagna, sat Zlagna<!–>
Refacere rampă podeț Slatina, sat Turnu Ruieni–>
Refacere culee și suprafață de rulare podeț Cerbu, sat Turnu Ruieni<!–>
Refacere Școală Gimnazială "Trandafir Cocârlă", sat Turnu Ruieni–>
Refacere drum agricol Fata Raului pe o lungime de 0,3 km<!–>
Refacere 4 km DC 12 C Dalci-Cicleni, sat Cicleni–>
Refacere gabioane pe 0,04 km pe pârâul Craiului, sat Borlova<!–>
42–> Refacere 5 km drumuri agricole distruse (pe Vale, 3 km – 157,5 mii lei, pe Luncă, 2 km – 105 mii lei), sat Zăvoi<!–> Comuna Zăvoi–> 632<!–>
Refacere zid sprijin, distrus pe o lungime de 0,025 km, sat Zăvoi, Str. Bisericii, în dreptul imobilelor 94-95–>
Refacere șanț protejat din beton, pe DN 68, distrus pe o lungime de 0,8 km, pe DN 68 în intravilanul UAT Zăvoi<!–>
Refacere Stația de captare și tratare apă, sat Măru, pe pârâul Bolvașnița (decolmatări, înlocuire vană închidere punct captare și deznisipator, înlocuire grătar punct captare)–>
Refacere 2,2 km drumuri agricole distruse (Valea Bolvașniței, 0,7 km – 57,5 mii lei, Hodinț, 0,6 km – 12,6 mii lei și Balta Șasa, 0,9 km – 18,9 mii lei), sat Măru<!–>
Refacere podeț pe drumul agricol Balta Șasa, sat Măru–>
Refacere drumuri agricole pe 2,3 km (Valea Slatinii, 2 km – 105 mii lei, Sub Preajma, 0,3 km – 25,2 mii lei), sat Voislova<!–>
Refacere podeț pe drum de acces, sat Măgura–>
Refacere drum agricol Sub Gai, pe 1,2 km, sat Valea Bistrei<!–>
Refacere pod pe drumul agricol Valea Bistrei, sat Valea Bistrei–>
43<!–> Refacere 7 podețe în sat Zorlențu Mare–> Comuna Zorlențu Mare<!–> 52–>
Refacere punte pietonală sat Zorlențu Mare<!–>
Refacere 1,2 km drum comunal, sat Zorlențu Mare–>
Refacere 0,05 km drum Vereșeni, sat Zorlențu Mare<!–>
Refacere 0,4 km drum vicinal Frățești, sat Zorlențu Mare–>
Refacere 0,15 km drum agricol Dobrota, sat Zorlențu Mare<!–>
Consolidare mal pârâu Pogănici pe 0,032 km, sat Zorlențu Mare–>
Refacere 0,45 km drum comunal, sat Zorlencior<!–>
44–> Refacere zid de sprijin în dreptul imobilelor nr. 21 și nr. 24 pe o lungime de 0,032 km, sat Padina Matei<!–> Comuna Gârnic–> 6<!–>
Refacere zid de sprijin din beton, mal stâng și mal drept pe o lungime de 0,01 km, sat Padina Matei–>
Refacere anrocamente protecție mal din piatră naturală brută pe o lungime de 0,02 km, sat Padina Matei<!–>
6)–> Județul Cluj Total, din care:<!–> 148.289–>
1<!–> Refacere parte carosabilă spălată, acostamente spălate, șanțuri și rigole spălate, eroziune mal, subspălare corp drum, îmbrăcăminți asfaltice deteriorate, DJ 103K, DJ 108C, DJ 109V – 3,5 km–> Județul Cluj<!–> 3.409–>
Decolmatare poduri, 3 buc.: 1 buc. DJ 161D – Jichișu de Jos și 2 buc. DJ 161C – Văleni<!–>
Demolare și refacere poduri noi – 2 buc.: 1 buc. DJ 161D-Jichișu de Jos și 1 buc. – DJ 161C – Văleni–>
Refacere podețe colmatate – 8 buc.: 3 buc. DJ 108C – Scrind-Frăsinet, 1 buc. DJ 109A – Ciubanca, 1 buc. DJ 161B – Ploscoș, 1 buc. DJ 161D – Jichiș și 2 buc. DJ 107M – Iara<!–>
2–> Refacere străzi pietruite din intravilan municipiul Turda: Cocoșului, Turturelelor, Cetatea Colțești, Aleea Crestei, Teodor Aman. Lungime totală tronson afectat: 3 km<!–> Municipiul Turda–> 193<!–>
Reabilitare Colegiul Tehnic "Emil Negruțiu", Turda–>
3<!–> Refacere drumuri comunale: DC137 – 0,05 km – sat Ticu Colonie și DC142A – 0,4 km – sat Macău–> Comuna Aghireșu<!–> 5.732–>
Refacere pod: – sat Macău – 9 bucăți<!–>
Refacere podețe: sat Macău – 6 bucăți și sat Ticu Colonie – 1 bucată–>
Consolidare de mal cu zid de sprijin pe cursul pârâului Macău, sat Macău – 85 m<!–>
Reparații școală în satul Aghireșu-Fabrici–>
4<!–> Refacere podețe tubulare sat Rediu, 2 buc.–> Comuna Aiton<!–> 85–>
Refacere străzi pietruite sat Rediu – 1.133 m<!–>
5–> Refacere podețe tubulare – 6 buc. sat Poiana Horea<!–> Comuna Beliș–> 14.722<!–>
Refacere stradă sat Poiana Horea – 17 km–>
Refacere pod sat Poiana Horea<!–>
6–> Refacere străzi pietruite: în satul Borșa – 9.270 m și în satul Ciumafaia – 2.400 m<!–> Comuna Borșa–> 7.619<!–>
7–> Refacere drum comunal DC 20 – 1,2 km<!–> Comuna Buza–> 1.451<!–>
Refacere străzi – 4,5 km–>
8<!–> Refacere poduri și podețe tubulare în satele Călățele, Dealu-Negru și Calata – 10 buc.–> Comuna Călățele<!–> 3.769–>
Refacere străzi pietruite în satele Călățele, Văleni, Dealu-Negru, Finciu și Calata – 14,9 km<!–>
Lucrări de apărări de mal – 0,4 km–>
9<!–> Refacere pod tubular sat Guga 1 buc.–> Comuna Cășeiu<!–> 100–>
Refacere uliță sătească pietruită sat Guga – 1,5 Km<!–>
Refacere drum comunal DC3 sat Guga – 0,2 km–>
10<!–> Refacere străzi pietruite în satele Chinteni, Feiurdeni, Vechea – 7.500 m–> Comuna Chinteni<!–> 8.797–>
11<!–> Refacere drum comunal – DC 7 – 6,5 km sat Huta–> Comuna Chiuiești<!–> 594–>
12<!–> Refacere pod peste Valea Poicu – 12 m–> Comuna Ciucea<!–> 1.771–>
Alunecare corp drum Calea-Lată – 240 m<!–>
13–> Refacere podețe tubulare – 2 buc.<!–> Comuna Ciurila–> 545<!–>
Refacere drumuri comunale în Sălicea, Filea de Jos, Filea de Sus – 0,55 km–>
Refacere străzi pietruite în satele Sălicea, Ciurila, Filea de Jos, Filea de Sus, Pădureni, Șutu, Pruniș, Săliște – 2,9 km<!–>
14–> Refacere străzi pietruite satele Feleacu, Vâlcele, Gheorgheni – 7,3 km<!–> Comuna Feleacu–> 129<!–>
Refacere podețe tubulare sat Vâlcele – 2 buc.–>
15<!–> Refacere drumuri comunale – 0,8 km–> Comuna Fizeșu Gherlii<!–> 70–>
Refacere podețe, 3 buc.<!–>
16–> Reparații la drumurile comunale – 7 km<!–> Comuna Gilău–> 674<!–>
Refacere rigole – 1,925 km–>
17<!–> Refacere străzi pietruite în satele Gârbău, Turea – 2,3 km–> Comuna Gârbău<!–> 1.565–>
Decolmatare șanțuri și rigole în satele Cornești, Turea – 3 km<!–>
Decolmatare podeț – satul Cornești – 4 buc.–>
Refacere podețe tubulare sat Turea – 50 buc.<!–>
Decolmatare văi Garboiel, Gârbău, Șomtelec, Valea Mare–>
18<!–> Refacere străzi în satul Iara – 4 km–> Comuna Iara<!–> 5.142–>
Refacere podețe în satul Iara – 5 buc.<!–>
Decolmatare văi sat Iara – 2 km–>
19<!–> Refacere podețe în satul Iclod – 2 buc.–> Comuna Iclod<!–> 178–>
Decolmatare rigolă drum comunal DC 171 – 150 m<!–>
Refacere străzi pietruite comuna Iclod – 8,30 km–>
Decolmatare și refacere șanț beton sat Fundătura 50 m<!–>
20–> Refacere străzi pietruite în satele Jichișul de Sus, Sigău, Jichișu de Jos – 10 km<!–> Comuna Jichișu de Jos–> 6.205<!–>
21–> Refacere străzi pietruite în comuna Măguri-Răcătău – 3 km<!–> Comuna Măguri-Răcătău–> 90<!–>
Decolmatare șanțuri și podețe–>
22<!–> Refacere străzi în satele Mărgău, Răchițele – 16 km–> Comuna Mărgău<!–> 17.519–>
Refacere podeț prefabricat sat Mărgău – 1 buc.<!–>
Refacere drum forestier sat Răchițele – 10 km–>
Refacere drum comunal în satele Bociu, Ciuleni – 4 km<!–>
Decolmatare pârâu Valea Stanciului sat Răchițele 2 km–>
23<!–> Refacere străzi sat Negreni – 12,2 km–> Comuna Negreni<!–> 13.422–>
Refacere podețe prefabricate sat Negreni – 8 buc.<!–>
Consolidări de mal cu gabioane Valea Semeni – 400 m–>
Consolidări de mal cu gabioane Valea Caselor – 50 m<!–>
24–> Refacere străzi în satele Pălatca, Petea, Mureșenii de Câmpie, Sava – 10,4 km<!–> Comuna Pălatca–> 450<!–>
Refacere drumuri comunale: DC 30 – sat Petea – 1,2 km și DC 31 – sat Sava – 2 km–>
25<!–> Refacere sistem rutier și rigole de beton DC 69 – 0,6 km–> Comuna Ploscoș<!–> 1.047–>
Refacere podeț intersecție DJ 161B cu DC 69<!–>
26–> Refacere străzi în satele Tranisu, Lunca Vișagului – 15,8 km<!–> Comuna Poieni–> 16.349<!–>
Înlocuire pod sat Morlaca – 1 buc.–>
Refacere pod sat Morlaca – 1 buc.<!–>
Refacere zid de sprijin sat Morlaca–>
27<!–> Refacere străzi pietruite în satele Oșoi, Ciubanca – 2,2 km–> Comuna Recea-Cristur<!–> 12.739–>
Refacere podețe în satele Oșoi, Ciubanca, Escu, Elciu – 7 buc.<!–>
Refacere drumuri comunale: DC 163 sat Escu – 1,7 km și DC 158 sat Elciu – 3,8 km–>
28<!–> Refacere pod metalic 1 buc.–> Comuna Rișca<!–> 1.045–>
Refacere drum comunal Risca-comuna Mărișel 1 buc.<!–>
Refacere podeț Valea Rișca – 1 buc.–>
Refacere stradă pietruită – ulița Valea Rișca 1 km<!–>
29–> Refacere pod pietonal/bicicliști pe Valea Călata în sat Sâncraiu (pilon, pod) – 1 buc.<!–> Comuna Sâncraiu–> 236<!–>
Refacere drum de exploatare agricolă prin pietruire în satul Sâncraiu – 800 m–>
Înlocuire pompă distrusă pentru stația de pompare de la baza sportivă din localitatea Sâncraiu – 1 buc.<!–>
30–> Refacere drum comunal sat Mihăiești – 1,5 km<!–> Comuna Sânpaul–> 112<!–>
Refacere străzi în satele Sânpaul, Topa Mică, Șardu, Mihăiești, Berindu – 3,2 km–>
Refacere pod Mihăiești<!–>
31–> Refacere drum pietruit în satele Suatu, Aruncuța – 15,6 km<!–> Comuna Suatu–> 928<!–>
32–> Refacere podeț sat Pădureni – 1 buc.<!–> Comuna Tritenii de Jos–> 39<!–>
Refacere străzi pietruite sat Tritenii de Jos – 16 km–>
33<!–> Refacere drumuri comunale – 0,5 km–> Comuna Tureni<!–> 430–>
Refacere străzi pietruite – 3 km<!–>
Refacere podețe 24 buc.–>
34<!–> Refacere drumuri comunale: DC 12 – 5 km și DC 13 – 2,3 km–> Comuna Unguraș<!–> 1.464–>
Amenajare pârâu Felszeg – 0,5 km<!–>
Refacere stradă pietruită sat Batin – 0,5 km–>
35<!–> Refacere drum pietruit în satele Valea Groșilor, Bogata de Jos, Calna, Curtuiușu Dejului, Bogata de Sus, Vad – 14,3 km–> Comuna Vad<!–> 19.669–>
Decolmatarea șanțurilor și rigolelor în satele Vad, Bogata de Jos, Calna – 17 km<!–>
Refacerea podețelor în sat Calna – 7 buc.–>
Consolidări de mal Valea Vad – 20 m<!–>
7)–> Județul Harghita Total, din care:<!–> 23.175–>
1<!–> Refacere DJ 124 km 6 + 600 – 7 + 000, 5 + 700 – 6 + 300, 7 + 800 – 8 + 700, 10 + 000 – 11 + 000–> Județul Harghita<!–> 13.537–>
Refacere DJ 125 km 51 + 580 – 51 + 620, 52 + 320 – 54 + 260,54 + 240 – 54 + 280<!–>
Refacere DJ 132 km 34 + 400 – 35 + 400, 35 + 000 – 40 + 000, 45 + 800 – 45 + 950, 42 + 050 – 42 + 250, 44 + 350 – 44 + 400–>
Refacere DJ 132A km 9 + 300 – 9 + 330, 6 + 000 – 12 + 000<!–>
Refacere DJ 133 km 25 + 400 – 37 + 600–>
Refacere DJ 134B km 0 + 000 – 3 + 740<!–>
Refacere DJ 134C km 7 + 000 – 9 + 000–>
Refacere DJ 135 km 54 + 100 – 55 + 600, 69 + 300 – 69 + 700, 69 + 950 – 70 + 000, 70 + 100 – 70 + 250, 70 + 600 – 70 + 700<!–>
Refacere DJ 136 km 14 + 880 – 14 + 980, 15 + 330 – 15 + 480–>
Refacere DJ 136A km 18 + 200 – 21 + 000<!–>
Refacere DJ 137A km 6 + 100 – 6 + 200–>
DJ 125 POD km 8 + 700<!–>
Refacere DJ 131A POD km 1 + 265–>
Refacere DJ 132 POD km 37 + 250<!–>
Refacere DJ 134C POD km 15 + 280–>
Refacere DJ 125 PODEȚ km 51 + 600, 52 + 300, 54 + 260, 3 podețe<!–>
Refacere DJ 132 PODEȚE km 35 + 970, 36 + 100, 40 + 150, 3 podețe–>
Refacere DJ 136A PODEȚE 18 + 700, 19 + 200, 19 + 600, 19 + 680, 19 + 700, 20 + 300, 6 podețe<!–>
2–> Refacere pod peste pârâul Homorodu Mic<!–> Orașul Vlăhița–> 300<!–>
3–> Refacere DC Km 0 + 000 – 0 + 800, 0,8 km<!–> Comuna Căpâlnița–> 747<!–>
Refacere străzi 3,5 km–>
Refacere drum forestier km 5+000-11+400<!–>
Refacere drum agricol–>
4<!–> Refacere cantină socială – Primăria Lueta–> Comuna Lueta<!–> 1.227–>
Refacere Școala Generală Lueta<!–>
Refacere Drum de exploatare agricolă (de la casa nr. 768-820)–>
Refacere Drum de exploatare DE "Agricola Laz"<!–>
Refacere Drum de exploatare DE "Agricola Szerepreze"–>
Refacere podeț din beton peste pârâul Gyilkosko<!–>
Refacere drum forestier (DF, km 0-0+500)–>
5<!–> Refacere strada DS 497/493–> Comuna Ocland<!–> 15–>
6<!–> Refacere Strada Principală Mărtiniș (de la casa nr. 282-269, 239-196, 227-216, 251-252,109-111, 109-128A, 117-120)–> Comuna Mărtiniș<!–> 352–>
Refacere Strada Principală Chinușu (de la DJ 131A-36, 14-38, 41-44, 53-46, 6-67, 70-49, 73-91, 101-137)<!–>
Refacere Strada Principală Locodeni (de la casa nr. 41-61)–>
Refacere Strada Principală Bădeni (64-135, 32-39, 55-56, 51-50)<!–>
Refacere Strada Principală Aldea (de la casa 57 E-107)–>
Refacere podeț (peste pârâul Ghipeș, peste râul Homorodu Mare și pârâul Locod), 6 podețe<!–>
Refacere DC 22–>
7<!–> Refacere strada Ret–> Comuna Brădești<!–> 407–>
Refacere strada Korosi Csoma Sandor (de la intersecția cu DJ 138 la km 0 + 100 – 0 + 400)<!–>
Refacere strada "Orgona", km 85 + 000 – 85 85 + 400–>
Refacere strada "Rakoczi Ferenc" (de la casa nr. 15-23)<!–>
Refacere drum de exploatare–>
8<!–> Refacere podeț peste pârâul Cușmed, 3 podețe–> Comuna Atid<!–> 515–>
Refacere pod beton peste pârâul Cușmed<!–>
Refacere DC Cușmed-Solocma, km 1 + 000 – 0 + 100–>
Refacere strada Palos – sat Cireșeni, km 0 + 000 – 0 + 500<!–>
Refacere strada Atid – sat Atid, km 0 + 000 – 0 + 400–>
Refacere strada nr. 2 Atid, km 0 + 000 – 0 + 500<!–>
Refacere strada nr. 3 Atid, km 0 + 000 – 1 + 700–>
Refacere strada Gangia – sat Cușmed, km 0 + 000 – 0 + 500<!–>
Refacere strada Murva – sat Siclod, km 0 + 000 – 1 + 500–>
9<!–> Refacere podeț (peste pârâul Zongota)–> Comuna Avrămești<!–> 120–>
Refacere strada "Rozsa" (între casele 140-154 – sat Goagiu)<!–>
Refacere strada Medișoru Mic (între casele cu nr. 1-6)–>
Pasarele pietonale din lemn (sat Cechești în dreptul caselor cu nr. 124 și 133)<!–>
Refacere Strada Nouă (între casele 95-107)–>
10<!–> Refacere strada "Felszeg" (de la casa nr. 58-78)–> Comuna Săcel<!–> 938–>
Refacere strada "Nemes 2" (de la casa nr. 157-161)<!–>
Refacere strada "Cibre" (de la casa nr. 20-40)–>
Refacere strada "Ungureni 2" (de la casa 68A-87)<!–>
Refacere Strada "Bisericii" (de la casa nr. 117-140)–>
Refacere zid de sprijin pârâul "Mogyosus"<!–>
Podețe din tub beton în satele Vidacut (2 buc.) și Șoimușu Mare (2 buc.)–>
11<!–> Școala Gimnazială "Porumbenii Mari" – distrugere teren sport asfalt 1.000 mp–> Comuna Porumbeni<!–> 180–>
Zid de sprijin strada "Templomszeg", Pârâul Marc<!–>
Protecție mal din anrocamente sat Porumbenii Mari (peste Pârâul Mare, în aval de intersecția cu DJ 137)–>
12<!–> Podețe din tub de beton (3 buc.) și tub corugat (1 buc.)–> Municipiul Odorheiu Secuiesc<!–> 63–>
Refacere DC 27 km 1 + 500 – 1 + 700<!–>
Refacere strada "Gyerkes Mihaly"–>
Refacere strada "Forțeni"<!–>
Refacere DC 33 km 0 + 950 – 1 + 150–>
Drum agricol (cca. 100 m în amonte de str. Rakoczi)<!–>
13–> Refacere drum exploatare "Muntele Gordon"<!–> Comuna Lupeni–> 40<!–>
14–> Podeț beton, sat Corund, Str. Principală nr. 250<!–> Comuna Corund–> 48<!–>
Podeț beton (intersecția DN 13A – drum agricol Vadasmezo)–>
Refacere strada "Szolomal" (între casele nr. 2-22)<!–>
15–> Refacere DC 231 km 0 + 730 – 0 + 750<!–> Comuna Satu Mare–> 70<!–>
Refacere drum vicinal (strada "Orotvany")–>
16<!–> Refacere podeț tub beton–> Comuna Praid<!–> 410–>
Refacere strada "Sohat"(între casele nr. 1-10)<!–>
Refacere strada "Obor" (între casele nr. 107-774)–>
Refacere strada "Szenegeto" (de la intersecția cu strada Obor până la casa nr. 13)<!–>
Refacere strada "Orvande" (de la intersecția cu strada Haromalya – până la casa nr. 220)–>
Refacere Strada școlii (de la 262-272)<!–>
Refacere srada "Deak" (între casele 290-296)–>
Refacere strada "Csonta Domb" între casele nr. 153 și intersecția cu DN 13A)<!–>
Refacere drum forestier DF "Centură"–>
Refacere drum forestier DF "Hamvashoke"<!–>
Refacere drum forestier DF "A.B. Sării"–>
17<!–> Refacere podețe de beton, 6 buc.–> Municipiul Toplița<!–> 20–>
Refacere strada Călimani (între casa nr. 7-158)<!–>
Refacere strada 1 Decembrie 1918 (între casa 270-278)–>
Refacere Strada Lungă (în dreptul imobilului nr. 95)<!–>
18–> Refacere DC "Clopotniță" km 0 + 052 – 0 + 252; km 0 + 700 – 0 + 850<!–> Comuna Sărmaș–> 98<!–>
Refacere DC "Hașca" km 0 + 000 – 0 + 350–>
Refacere DC "Valea Cișcului" km 0 + 660 – 0 + 760<!–>
Refacere DC "Părăuț" km 0 + 000 – 0 + 400–>
Refacere DC "Dealul Satului" km 0 + 760 – 0 + 910<!–>
Refacere DC "Pârâul Bocancilor" km 0 + 660 – 1 + 210–>
Refacere podeț pe DC "Pârâul Filpei" la km 1320<!–>
19–> Refacere podeț beton (peste pârâul Lăzarea și pârâul Csinod), 5 podețe<!–> Comuna Lăzarea–> 16<!–>
Refacere strada "Godros" (de la casa nr. 210-224)–>
Refacere strada "Gat" (de la casa cu nr. 566-589)<!–>
Branșament la rețeaua de apă (cămine de vizitare – necesar PVC)–>
20<!–> Refacere podeț, 5 buc.–> Comuna Suseni<!–> 5–>
21<!–> Refacere drum vicinal pietruit "Morosbuk" (km 0 + 500 – 1 + 000)–> Comuna Voșlăbeni<!–> 90–>
Refacere drum vicinal pietruit "La saivane" (km 0 + 000 – 0 + 500)<!–>
22–> Refacere zid de sprijin din beton pe pârâul Vinului<!–> Orașul Borsec–> 15<!–>
23–> Podețe (peste pârâul Rezu Mare, pârâul Asod, pârâul Putna Întunecoasă)<!–> Comuna Tulgheș–> 49<!–>
Drum forestier DF "Rezu Mare" km 4 + 050 – 4 + 100, km 6 + 500 – 6 + 520, km 7 + 100 – 7 + 120, km 2 + 000 – 2 + 050, km 3 + 100 – 3 + 130, km 7 + 000 – 7 + 100–>
Drum forestier "Asod", km 0 + 600 – 0 + 650<!–>
Drum forestier "Șumuleu", km 0 + 700 – 1 + 700–>
Drum forestier "Fighes", km 0 + 000 – 0 + 200<!–>
Zid de sprijin beton pe pârâul Șumuleu–>
24<!–> DC87 de la km 2 + 200 – 2 + 300, de la km 2 + 300 – 2 + 700, de la km 4 + 900 – 5 + 400, de la km 6 + 000 – 6 + 500, de la km 6 + 900 – 8 + 600–> Comuna Corbu<!–> 242–>
DC 88 km 2 + 300 – 2 + 330, de la 2 + 300 – 4 + 400<!–>
DC 81 km 0 + 300 – 0 + 800–>
Strada "Zlaman", km 0 + 000 – 0 + 500<!–>
Pod (peste râul Bistricioara)–>
Podeț (peste pârâul Bistricioara)<!–>
Drum forestier "Făgețel", km 0 + 000 – 1 + 500–>
Drum agricol "Argintăria Sat", km 0 + 200 – 1 + 200<!–>
25–> Refacere DC 78 km 0 + 000 – 0 + 500 și km 1 + 200 – 2 + 000<!–> Comuna Bilbor–> 46<!–>
Refacere DC Sestina km 1 + 200 – 2 + 100–>
26<!–> Refacere Grădinița "Micimacko" – Siculeni, nr. 634/A–> Comuna Siculeni<!–> 72–>
Refacere DC197 (0 + 760 – 1 + 283)<!–>
Refacere drum exploatare (DE 811)–>
27<!–> Refacere pod (peste râul Olt, peste pârâul Szadokut), 3 poduri–> Comuna Sândominic<!–> 1.180–>
Refacere zid de sprijin pe pârâul Szedloca<!–>
28–> Refacere stradă km 0 + 000 – 0 + 450<!–> Comuna Sânsimion–> 109<!–>
Drum de exploatare agricolă sat Sânsimion (de la intersecția DC 265 până la izvorul de apă minerală)–>
Drum de exploatare agricolă sat Cetățuia<!–>
29–> Refacere DC 133 km 1 + 578 – 1 + 590<!–> Comuna Sântimbru–> 21<!–>
30–> Refacere pod (peste pârâul Blond, peste pârâul Daia, peste pârâul Obrănești), 3 poduri<!–> Comuna Ulieș–> 534<!–>
Refacere podețe (peste pârâul Daia, peste pârâul Obrănești), 4 podețe–>
Refacere cămin de golire rețea de canalizare (sat Nicolești nr. 54)<!–>
Refacere DC 30, 3,9 km–>
Refacere DC31, km 0 + 000 – 1 + 700<!–>
Străzi de pietriș în satul Nicolești, 2,12 km–>
31<!–> Refacere podeț (peste pârâul Romplaca, pârâul Racu Mare și pârâul Racu Mic), 6 podețe–> Comuna Mihăileni<!–> 58–>
Refacere DC 5 Livezi km 0 + 000 – 0 + 600<!–>
Refacere DC 110 Văcărești (de la casa nr. 125-132)–>
Refacere DC 189 Văcărești (de la casa nr. 132-137)<!–>
Refacere Strada Principală Mihăileni (de la casa nr. 7-13, 227-247, 197-208, 40-42, 81-83)–>
Refacere Strada Principală Nădejdea (de la casa nr. 259-270, 74-79, 203-205)<!–>
Refacere Strada Principală Văcărești, km 0 + 000 – 0 + 200–>
Refacere Strada Principală Livezi (de la casa nr. 168-169)<!–>
Refacere Drum forestier DF Mihăileni km 0 + 000 – 5 + 000–>
Refacere Drum forestier DF Nădejdea km 0 + 000 – 5 + 000<!–>
Refacere Drum forestier DF livezi km 0 + 000 – 2 + 000–>
Refacere rețea de alimentare cu apă și canalizare Nădejdea și sat Văcărești<!–>
32–> Refacere DC7 km 3 + 100 – 3 + 145, km 3 + 300 – 3 + 310, km 3 + 600 – 3 + 620, km 4 + 300 – 4 + 325<!–> Comuna Frumoasa–> 135<!–>
Refacere podeț peste Râul Trotuș–>
33<!–> Refacere podeț (peste pârâul Covas, pârâul Valea Rece), 2 podețe–> Comuna Lunca de Jos<!–> 125–>
Refacere DC "Pârâul Mare" (de la casa nr. 687-606)<!–>
Refacere DC "Covas" (de la casa nr. 1.015-1.017)–>
Refacere DC "Solomas" (între casa nr. 1.143-1.157)<!–>
34–> Refacere DC 16 (de la casa nr. 38-61)<!–> Comuna Mugeni–> 15<!–>
35–> Refacere podeț beton (peste pârâul Szurdok, pârâul Nyir), 5 podețe<!–> Comuna Feliceni–> 1.101<!–>
Refacere DC 23 Alexandrița-Teleac–>
Refacere Strada Principală<!–>
Refacere stație de pompare pârâul Hodoș–>
Refacere gabion pe pârâul Hodoș<!–>
Refacere gabion pe pârâul Hodoș–>
36<!–> Refacere podeț beton (peste pârâul Bosniack, pârâul Balle), 3 podețe–> Comuna Dealu<!–> 119–>
Refacere strada "Kulso" (de la casa cu nr. 344A-366A)<!–>
Refacere strada "Zsogod"–>
Refacere strada "Diafalau"<!–>
Refacere strada "Hidegseg"–>
Refacere strada "Szoros" (între casele nr. 143-164)<!–>
Refacere strada "Balint"–>
Refacere strada "Telekfalvi"<!–>
Refacere Strada "Romilor"–>
Refacere Strada "Cimitirului" (DS 37)<!–>
37–> Refacere DC 32 (de la casa nr. 1-78)<!–> Comuna Șimonești–> 86<!–>
Refacere strada "Szederjesi" (între casele 11-21)–>
Podețe tub de beton în sat Turdeni (în dreptul caselor nr. 11, 64 și 88), 3 bucăți<!–>
Refacere strada "Gombos" (între casele 50-57)–>
38<!–> Refacere străzi (DS 828, 633, 1282, 4831)–> Comuna Merești<!–> 70–>
Refacere drum agricol<!–>
8)–> Județul Hunedoara Total, din care:<!–> 1.588–>
1<!–> Refacere stație de epurare în localitatea Strei Săcel, orașul Călan–> Orașul Călan<!–> 25–>
2<!–> Refacere stradă în localitatea Hațeg, orașul Hațeg–> Orașul Hațeg<!–> 744–>
Refacere drum vicinal în localitatea Silvașu de Sus, orașul Hațeg<!–>
Refacere drum agricol în localitatea Silvașu de Jos, orașul Hațeg–>
3<!–> Refacerea drumului comunal DC 70F, în localitatea Baru, comuna Baru–> Comuna Baru<!–> 728–>
Refacerea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Baru, comuna Baru<!–>
Refacerea stației de epurare din localitatea Baru, comuna Baru–>
Refacerea rețelei de canalizare în localitatea Baru, comuna Baru<!–>
Refacerea drumului auto forestier DAF Corbu în localitatea Baru, comuna Baru–>
Refacerea drumului auto forestier DAF Bărișor în localitatea Baru, comuna Baru<!–>
Refacerea drumului comunal DC 70B, în localitatea Petros, comuna Baru–>
Refacerea drumului auto forestier DAF Scoaba Verde în localitatea Petros, comuna Baru<!–>
Refacerea drumului auto forestier DAF Jigoroșița în localitatea Petros, comuna Baru–>
Refacere străzi în localitatea Livadia, comuna Baru<!–>
4–> Refacere străzi în localitatea Tuștea, comuna General Berthelot<!–> Comuna General Berthelot–> 47<!–>
Refacerea drumului comunal DC 97 în localitatea Livezi, comuna General Berthelot–>
Refacere rețele canalizare în localitatea Livezi, comuna General Berthelot<!–>
5–> Refacerea drumului de exploatație agricolă în localitatea Sălașu de Sus, comuna Sălașu de Sus<!–> Comuna Sălașu de Sus–> 44<!–>
Refacerea drumului de exploatație agricolă în localitatea Ohaba de sub Piatră, comuna Sălașu de Sus–>
9)<!–> Județul Iași Total, din care:–> 7.586<!–>
1–> Refacere DJ 207M – 5,6 km, comuna Alexandru Ioan Cuza<!–> Județul Iași–> 479<!–>
Refacere DJ 244F – 0,08 km, sat Bohotin–>
Refacere DJ 244F – 0,81 km, localitatea Moșna<!–>
Refacere DJ 282E – 0,1 km, comuna Mădârjac, localitatea Mădârjac–>
Refacere DJ 244D – 3,5 km, localitatea Ciortești<!–>
Refacere DJ 244F – 0,5 km, comuna Dolhești, localitatea Dolhești–>
Refacere DJ 282C – 0,2 km, comuna Țigănași, localitatea Țigănași<!–>
Refacere DJ 282C – 0,2 km, comuna Dolhești, localitatea Mihail Kogălniceanu–>
2<!–> Refacere drumuri clasate 1,45 km, sat Kogălniceni–> Comuna Alexandru I. Cuza<!–> 567–>
Refacere drumuri forestiere și agricole 6,5 km, sat Kogălniceni<!–>
Refacere 5 podețe, sat Kogălniceni–>
Refacere 11 podețe, sat A.I. Cuza<!–>
Refacere drumuri comunale/locale 2,88 km, sat A.I. Cuza–>
Refacere drumuri forestiere și agricole 6,4 km, sat A.I. Cuza<!–>
Refacere 9 podețe, sat Scheia–>
Refacere DS – 0,34 km, sat Scheia<!–>
Refacere drumuri forestiere, DE – 0,6 km, sat Scheia–>
3<!–> Refacere DC 1,0 km–> Comuna Ciohorăni<!–> 307–>
Refacere DS 961, strada Siliște – 0,1 km<!–>
4–> Refacere DC – 0,5 km, sat Răducăneni<!–> Comuna Răducăneni–> 384<!–>
Refacere DS – 4,8 km, sat Răducăneni–>
Refacere DS – 2,9 km, sat Bohotin<!–>
Refacere DS – 1,05 km, sat Isaiia–>
Refacere DC – 3 km, sat Roșu<!–>
5–> Refacere 2,1 km DC și DS, sat Soci<!–> Comuna Miroslovești–> 92<!–>
Refacere 1,43 km DS și DCL, sat Miroslovești–>
6<!–> Refacere DCL 1 km–> Comuna Oțeleni<!–> 690–>
Refacere străzi sat Oțeleni – 5,6 km<!–>
Refacere drumuri forestiere și agricole – 7,5 km–>
Refacere DC 48, DCL 105, sat Hândrești<!–>
Refacere străzi 6,4 km, sat Hândrești–>
Refacere drumuri forestiere și agricole – 2,5 km, Dăiceni<!–>
7–> Refacere 8 podețe, localitatea Gâștești<!–> Municipiul Pașcani–> 187<!–>
Refacere străzi 5,32 km, localitatea Gâștești–>
Refacere 1 podeț, cartier Boșteni<!–>
Refacere străzi 0,4 km, cartier Boșteni–>
8<!–> Refacere DC 67 – 1,1 km, sat Moșna–> Comuna Moșna<!–> 233–>
Refacere DS 3,97 km, sat Moșna<!–>
Refacere pod (punct intersecție DCV67 cu strada Vale DS 7), sat Moșna–>
Podeț (punct Napoleon), sat Moșna<!–>
9–> Refacere DS 1,9 km, localitate Ciortești<!–> Comuna Ciortești–> 282<!–>
Refacere DC 2,0 km, localitate Coropceni–>
Refacere DS 3,68 km, localitate Coropceni<!–>
Refacere DE 1,0 km, sat Coropceni–>
10<!–> Refacere DS 6,58 km–> Comuna Costești<!–> 280–>
Refacere DC 4,183 km<!–>
Refacere DE 0,55 km–>
Refacere podeț DS 461<!–>
11–> Refacere DS 1,9 km, sat Cozmești<!–> Comuna Cozmești–> 144<!–>
Refacere DS 2,2 km, sat Podoenii de Sus–>
12<!–> Refacere DS 2,765 km, localitatea Cucuteni–> Comuna Cucuteni<!–> 219–>
Refacere DC 1,065 km, localitatea Cucuteni<!–>
Refacere DS 2,105 km, sat Băiceni–>
Refacere DC 0,700 km, sat Băiceni<!–>
Refacere DS 0,2 km, sat Săcărești–>
Refacere DC 0,5 km, sat Săcărești<!–>
13–> Refacere DC 0,3 km, localitatea Dolhești<!–> Comuna Dolhești–> 33<!–>
Refacere DS 0,43 km, localitatea Dolhești–>
Refacere DE 0,42 km, localitatea Dolhești<!–>
14–> Refacere DS 0,42 km<!–> Comuna Brăiești–> 3<!–>
15–> Refacere DE 0,3 km, sat Hodora<!–> Comuna Cotnari–> 250<!–>
Refacere DS 2,85 km, sat Hodora–>
Refacere DS 1,7 km, sat Cotnari<!–>
Refacere DS 1,5 km, sat Cârjoaia–>
Refacere DS 0,5 km, sat Cireșeni<!–>
Refacere DS 0,5 km, sat Valea Racului–>
16<!–> Refacere DS 2,2 km, sat Buhalnița–> Comuna Ceplenița<!–> 157–>
Refacere DE 0,6 km, sat Buhalnița<!–>
Refacere DS 1,6 km, sat Poiana Mărului–>
Refacere DS 0,1 km, sat Zlodica<!–>
17–> Refacere DC 0,02 km, sat Stornești<!–> Comuna Sinești–> 21<!–>
18–> Refacere DV 5,0 km, localitatea Cozmești<!–> Comuna Stolniceni-Prăjescu–> 721<!–>
Refacere DE 2,2 km, localitatea Cozmești–>
Refacere pod pontoane peste Siret, localitatea Cozmești<!–>
Refacere canal colector, localitatea Cozmești–>
Refacere podeț, localitatea Cozmești<!–>
Refacere DC 2,3 km, localitatea Brătești–>
Refacere DE 3,3 km, localitatea Stolniceni<!–>
19–> Refacere DS 1,1 km, localitatea Topile<!–> Comuna Valea Seacă–> 119<!–>
Refacere DS 1,0 km, localitatea Valea Seacă–>
Refacere DS 2,1 km, localitatea Conțești<!–>
Refacere DC 0,6 km, localitatea Conțești–>
20<!–> Refacere DC, 8,87 km, localitatea Butea–> Comuna Butea<!–> 221–>
21<!–> Refacere DS 0,2 km–> Comuna Hărmănești<!–> 7–>
22<!–> Refacere DS 11,2 km–> Comuna Vânători<!–> 105–>
23<!–> Refacere DS 0,3 km–> Comuna Andrieșeni<!–> 31–>
Refacere DC 0,6 km<!–>
24–> Refacere DC 0,6 km, localitatea Balș<!–> Comuna Balș–> 83<!–>
Refacere DS 0,78 km, localitatea Boureni–>
Refacere DC 1,00 km, localitatea Măgurii<!–>
25–> Refacere DS 0,43 km, localitatea Aroneanu<!–> Comuna Aroneanu–> 149<!–>
Refacere DE 0,55 km, localitatea Aroneanu–>
Refacere DS 1,27 km, localitatea Dorobanț<!–>
Refacere DS 0,9 km, localitatea Rediu-Aldei–>
Refacere DS 1,6 km, localitatea Șorogari<!–>
26–> Refacere DS 0,6 km, localitatea Ciurea<!–> Comuna Ciurea–> 24<!–>
Refacere DS 0,029 km, localitatea Lunca Cetățuii–>
27<!–> Refacere DS 0,771 km, localitatea Dobrovăț–> Comuna Dobrovăț<!–> 24–>
28<!–> Refacere DC 0,24 km, localitatea Perieni–> Comuna Probota<!–> 8–>
29<!–> Refacere DC 5,5 km, localitatea Ruginoasa–> Comuna Ruginoasa<!–> 197–>
Refacere DS 0,15 km, localitatea Rediu<!–>
30–> Refacere DE 0,4 km, localitatea Broșteni<!–> Comuna Vlădeni–> 109<!–>
Refacere DI 0,38 km, localitatea Alexandru cel Bun–>
Refacere DC 0,2 km, localitatea Alexandru cel Bun<!–>
Refacere DE 0,086 km, localitatea Vlădeni–>
Refacere DI 1,2 km, localitatea Vlădeni<!–>
Refacere DI 0,09 km, localitatea Vâlcele–>
Refacere podeț dalat, localitatea Vâlcele<!–>
Refacere podeț tubular, localitatea Vâlcele–>
Refacere podeț tubular, localitatea Vâlcele<!–>
31–> Refacere DS 0,45 km, localitatea Alexeni<!–> Comuna Ipatele–> 30<!–>
32–> Refacere podeț, localitatea Cârniceni – 4 buc.<!–> Comuna Țigănași–> 194<!–>
Refacere DC 1,2 km, localitatea Țigănași–>
Refacere DC 0,068 km, localitatea Mihail Kogălniceanu<!–>
Refacere podeț, localitatea Mihail Kogălniceanu – 2 buc.–>
33<!–> Refacere DS 0,45 km, localitatea Dumești–> Comuna Dumești<!–> 29–>
Refacere DE 0,05 km, localitatea Dumești<!–>
Refacere DS 0,35 km, localitatea Banu–>
Refacere DS 0,35 km, localitatea Păușești<!–>
Refacere DS 0,05 km, localitatea Chilișoaia–>
34<!–> Podeț tubular 2 buc., localitatea Fântânele–> Comuna Fântânele<!–> 60–>
35<!–> Refacere DS 1,06 km, localitatea Scobinți–> Comuna Scobinți<!–> 28–>
Refacere DC 0,1 km, localitatea Scobinți<!–>
36–> Refacere DS 0,25 km, localitatea Deleni<!–> Comuna Deleni–> 14<!–>
Refacere DS 0,2 km, localitatea Maxut–>
Refacere DS 0,15 km, localitatea Poiana<!–>
37–> Refacere DE 0,8 km, localitatea Cristești<!–> Comuna Cristești–> 49<!–>
Refacere DS 0,6 km, localitatea Cristești–>
38<!–> Refacere DS 13,05 km, localitatea Sirețel–> Comuna Sirețel<!–> 1.036–>
Refacere DE 9,65 km, localitatea Sirețel<!–>
Refacere DS 5,1 km, localitatea Slobozia–>
Refacere DC 7,6 km, localitatea Berezlogi<!–>
Refacere DC 0,5 km, localitatea Satu Nou–>
39<!–> Refacere DS 0,15 km, localitatea Hărmăneasa–> Comuna Heleșteni<!–> 20–>
Refacere DS 0,45 km, localitatea Oboroceni<!–>
10)–> Județul Maramureș Total, din care:<!–> 23.154–>
1<!–> Reparații 0,05 km DJ 182 C–> Județul Maramureș<!–> 167–>
Reparații 0,5 km DJ 184 B<!–>
Reparații pod Bocicoiel, DJ 188–>
Reparații 0,15 km DJ 188<!–>
2–> Reparații 1 podeț, strada Valea Hotarului<!–> Municipiul Sighetu Marmației–> 2.255<!–>
Reparații 37,2 km străzi, municipiul Sighetu Marmației–>
Reparații 0,15 km mal stâng, Valea Cufundoasă<!–>
3–> Reparații zid de sprijin Lac Bodi 2, oraș Baia Sprie<!–> Orașul Baia Sprie–> 198<!–>
Reparații 12 km, străzi Matei Corvin, Pietrosului, Salcâmilor, Microraion, Montana, 23 August, Câmpului, Coșbuc, Aleea Minerilor, Mihai Eminescu–>
4<!–> Reparații 24 podețe, oraș Borșa–> Orașul Borșa<!–> 2.680–>
Reparații 4 km DC 8 (zona Borcului, zona Cercănel, zona Gruiu lui Dan, zona Dealul Râșilor), oraș Borșa<!–>
Reparații 103,3 km străzi, oraș Borșa–>
Reparații sursă alimentare – captare apă potabilă, oraș Borșa<!–>
5–> Refacere acoperiș Centru medico-social<!–> Orașul Dragomirești–> 301<!–>
Reparații podeț, strada Dumbrava–>
Reparații 0,70 km, strada Iza<!–>
Reparații 0,30 km strada Valea Bradului–>
Reparații 0,15 km strada Dumbrava<!–>
Reparații 0,15 km strada Ocnei–>
Reparații 0,75 km strada Podiș<!–>
Reparații 0,40 km strada Calmineasa–>
6<!–> Reparații 3,8 km străzi, oraș Cavnic–> Orașul Cavnic<!–> 93–>
7<!–> Reparații 4 podețe, oraș Seini–> Orașul Seini<!–> 58–>
Reparații 1 km drum comunal, sat Săbișa<!–>
8–> Reparații 3,2 km străzi și ulițe, sat Vălenii Șomcutei<!–> Orașul Șomcuta Mare–> 89<!–>
Reparații 0,2 km străzi și ulițe, sat Buciumi–>
Reparații 0,3 km străzi și ulițe, sat Finteușu Mare<!–>
9–> Refacere pod beton, intersecție str. nr. 9 cu str. nr. 1<!–> Orașul Tăuții-Măgherăuș–> 70<!–>
10–> Refacere acoperiș Cămin cultural, sat Tohat<!–> Orașul Ulmeni–> 58<!–>
Reparații 1,5 km drum local, sat Mânău–>
Reparații 1 km drum local, sat Someșu Uileac<!–>
Reparații podeț, sat Someșu Uileac–>
11<!–> Refacere 2 podețe tubulare, Valea Ulmului, oraș Vișeu de Sus–> Orașul Vișeu de Sus<!–> 3.404–>
Refacere 6 podețe, Valea Râului, Valea Rândunelelor, Valea Poieniței, Valea Peștilor, oraș Vișeu de Sus<!–>
Reparații 3,5 km străzi Valea Râului, Valea Rândunelelor, Valea Poieniței, Valea Peștilor, oraș Vișeu de Sus–>
Reparații zid de sprijin 0,4 km și 0,6 km consolidare mal din aroncament<!–>
Decolmatare albie Valea Poieniței 0,4 km–>
12<!–> Refacere 1 podeț beton, Valea Colibrilor, oraș Săliștea de Sus–> Orașul Săliștea de Sus<!–> 1.254–>
Refacere 10 podețe tubulare Valea Colibrilor, oraș Săliștea de Sus<!–>
Reparații 0,05 km DC20, oraș Săliștea de Sus–>
Reparații străzi 5,4 km Strada Colibrilor, Strada Boreștilor, Strada Răchitișului, Strada Fântânelei, Strada Tătarului, Strada Sârcului, strada Fântâna Rece, oraș Săliștea de Sus<!–>
13–> Reparații 5,21 km străzi Valea Caselor, Delnița, Valea Muntelui, Trestia, Valea Slatinei, Valea Surduc, Valea Prund, sat Bârsana<!–> Comuna Bârsana–> 391<!–>
Refacere 1 podeț (4 m), Valea Slatinei, sat Bârsana–>
Refacere 1 podeț (3 m), Valea Slatinei, sat Bârsana<!–>
Reparații 0,09 km drum Valea Bâltei, sat Nănești–>
14<!–> Refacere 2 podețe beton, Valea Bocicoel–> Comuna Bogdan Vodă<!–> 186–>
Reparații 0,15 km Strada Morii de Jos, sat Bogdan Vodă<!–>
Reparații 1,5 km strada La Arini, sat Bogdan Vodă–>
Reparații 0,1 km strada La Paul, sat Bogdan Vodă<!–>
Reparații 0,35 km strada Bilgăr, sat Bogdan Vodă–>
Reparații 0,25 km Strada Lujerilor, sat Bogdan Vodă<!–>
Reparații 0,42 km strada La Mitruț, sat Bogdan Vodă–>
Reparații 0,5 km strada Susan, sat Bocicoel<!–>
15–> Reparații 1,5 km stradă școală, sat Iadăra<!–> Comuna Mireșu Mare–> 199<!–>
Reparații 1,5 km stradă, sat Tulgheș–>
Reparații 2,5 km stradă, sat Iadăra<!–>
Reparații 1,5 km stradă, sat Iadăra–>
Reparații 1,5 km stradă, sat Remeți pe Someș<!–>
Reparații 1 km stradă, sat Remeți pe Someș–>
16<!–> Reparații 0,8 km străzi, sat Lăpușel–> Comuna Recea<!–> 8–>
17<!–> Reparații 1,7 km DC28, DC28B, comuna Șișești–> Comuna Șișești<!–> 35–>
18<!–> Refacere 2 poduri, sat Curtuiușu Mare–> Comuna Valea Chioarului<!–> 112–>
Reparații 0,2 km ulițe, sat Curtuiușu Mare<!–>
Refacere 0,2 km mal Valea Durușei, sat Durușa–>
19<!–> Reparații 2,5 km stradă Trestia, sat Trestia–> Comuna Cernești<!–> 410–>
Reparații 1,2 km stradă Fânațe, sat Fânațe<!–>
Reparații 2,3 km stradă Brebeni, sat Brebeni–>
Reparații 5,5 km străzi, sat Ciocotiș<!–>
Reparații 2,5 km străzi, sat Măgureni–>
Reparații 2,5 km străzi, comuna Cernești<!–>
20–> Reparații 1 km DC80, sat Coaș<!–> Comuna Coaș–> 9<!–>
Reparații 2,7 km DC46, sat Întrerâuri–>
21<!–> Refacere 3 podețe, sat Copalnic-Mănăștur–> Comuna Copalnic-Mănăștur<!–> 1.528–>
Reparații 1,15 km străzi, sat Copalnic-Deal<!–>
Reparații 2,95 km, DC, sat Copalnic-Mănăștur–>
Reparații 2,1 km, străzi, sat Copalnic-Mănăștur<!–>
Reparații 1 pod, sat Făurești–>
Reparații 1 km DC, sat Făurești<!–>
Reparații 5,1 km străzi, sat Făurești–>
Reparații 0,8 km străzi, sat Copalnic<!–>
Reparații 0,2 km străzi, sat Curtuiușu Mic–>
Reparații 0,9 km străzi, sat Vad<!–>
Reparații 2 km DC, sat Preluca Veche–>
Reparații 5,35 km străzi, sat Preluca Veche<!–>
Reparații 1,95 km străzi, sat Lăschia–>
Reparații 1,4 km DC, sat Berința<!–>
Reparații 5,4 km străzi, sat Berința–>
Reparații 2,15 km străzi, sat Cărpiniș<!–>
Reparații 3,2 km străzi, sat Preluca Nouă–>
Reparații 2,15 km străzi, sat Rușor<!–>
22–> Reparații 0,8 km străzi, sat Coroieni<!–> Comuna Coroieni–> 27<!–>
23–> Refacere 10 podețe<!–> Comuna Groșii Țibleșului–> 5<!–>
24–> Reparații 0,35 km străzi, sat Coruia și sat Culcea<!–> Comuna Săcălășeni–> 1<!–>
25–> Reparații 1,5 km Strada Principală, comuna Suciu de Sus<!–> Comuna Suciu de Sus–> 30<!–>
26–> Reparații sediu primărie<!–> Comuna Leordina–> 1.164<!–>
Reparații 1 pod beton Valea Satului, comuna Leordina–>
Refacere 18 punți pietonale, comuna Leordina<!–>
Reparații 15,7 km străzi (Valea Satului, Valea Cremenele, Valea Lupinii, Valea Spinului), comuna Leordina–>
27<!–> Reparații 58,4 km străzi comuna Moisei–> Comuna Moisei<!–> 2.450–>
Reparații 0,45 km zid de sprijin Valea Izvorul Negru<!–>
28–> Reparații 1 pod Valea Porcului, sat Vișeu de Jos<!–> Comuna Vișeu de Jos–> 783<!–>
Reparații 8 podețe Valea Porcului, Valea Mocira Mare, Valea Drăguioasa, Valea Morii, Valea Isorii, sat Vișeu de Jos–>
Reparații 3 km drum comunal, sat Vișeu de Jos<!–>
Reparații 9 km străzi (3 km Valea Niței, 1 km Pomoroade, 2 km Valea Porcului, 3 km Isorii), sat Vișeu de Jos–>
29<!–> Reparații 1,35 km DC sat Cornești–> Comuna Călinești<!–> 149–>
Reparații 4,22 km DC sat Călinești<!–>
30–> Reparații 0,6 km DC 14, sat Ocna Șugatag<!–> Comuna Ocna Șugatag–> 166<!–>
Reparații 5,3 km DC 14, sat Breb–>
Reparații 2,7 km DC 14, sat Șugatag<!–>
31–> Reparații 1,35 km străzi (La Piatra, Sărata, Ioasani, Valea Dumbravei, Valea Caselor), comuna Rona de Jos<!–> Comuna Rona de Jos–> 94<!–>
Reparații surse de alimentare cu apă în sistem centralizat, comuna Rona de Jos–>
32<!–> Reparații 11,5 km străzi, comuna Rona de Sus–> Comuna Rona de Sus<!–> 379–>
Refacere front captare de apă – sursă de alimentare cu apă în sistem centralizat, comuna Rona de Sus<!–>
33–> Reparații 4 podețe (Valea Brănăului, Valea Spinului), comuna Rozavlea<!–> Comuna Rozavlea–> 1.667<!–>
Reparații 4 km DC 21, comuna Rozavlea–>
Reparații 2 km DC 17, sat Sâlța<!–>
Reparații 5 km străzi (strada Valea Satului, Strada Branăului, Strada Voroniciului), sat Rozavlea–>
Refacere 0,45 km mal râu Iza, sat Rozavlea<!–>
34–> Reparații 3 km strada Izcioara, comuna Săcel<!–> Comuna Săcel–> 256<!–>
Refacere 0,09 km mal, râul Iza–>
35<!–> Reparații 3 podețe, Valea Greblei, comuna Strâmtura–> Comuna Strâmtura<!–> 293–>
Reparații 2 podețe, Valea Luncii, comuna Strâmtura<!–>
Reparații 1 podeț, Valea Lihetească, comuna Strâmtura–>
Reparații 1 podeț, Valea Morii, sat Slătioara<!–>
Reparații clădire farmacie veterinară, Primăria Comuna Strâmtura–>
Reparații 4,5 km străzi, sat Strâmtura<!–>
Reparații 1,2 km strada Ulița Nouă, sat Glod–>
Reparații 0,8 km strada La Fântâna, sat Slătioara<!–>
Reparații 1,2 km strada Valea Morii, sat Slătioara–>
36<!–> Reparații eroziune mal 20 m, sat Valea Stejarului–> Comuna Vadu Izei<!–> 136–>
37<!–> Refacere 5 podețe Valea Moceaschi, Valea Raveschi, Valea Ploschi, comuna Petrova–> Comuna Petrova<!–> 137–>
Reparații 10,1 km străzi (zona Roveschi, Busucan, Chicua), comuna Petrova<!–>
38–> Reparații 1,8 km strada Misica, comuna Poienile de Sub Munte<!–> Comuna Poienile de Sub Munte–> 118<!–>
Reparații 0,15 km strada Gura Rici, comuna Poienile de Sub Munte–>
Reparații 0,3 km strada Gura Badiului, comuna Poienile de Sub Munte<!–>
Reparații 0,4 km strada Puțul Pulschei, comuna Poienile de Sub Munte–>
Reparații 0,58 km strada Zorica, comuna Poienile de Sub Munte<!–>
Reparații 1,7 km strada Biserică, comuna Poienile de Sub Munte–>
39<!–> Reparații 0,5 km strada Satu Nou, comuna Poienile Izei–> Comuna Poienile Izei<!–> 424–>
Reparații 1,5 km strada Susani, comuna Poienile Izei<!–>
Reparații 1,5 km strada Obreja, comuna Poienile Izei–>
Reparații 0,5 km strada Poiana, comuna Poienile Izei<!–>
Reparații 0,7 km strada Gruiet, comuna Poienile Izei–>
Refacere 1 podeț tubular strada Satu Nou, comuna Poienile Izei<!–>
Refacere 0,15 km mal, Valea Porcului, comuna Poienile Izei–>
40<!–> Reparații sursă alimentare apă, sistem centralizat, comuna Repedea–> Comuna Repedea<!–> 1–>
41<!–> Refacere 3 podețe, strada Principală, comuna Ruscova–> Comuna Ruscova<!–> 3–>
42<!–> Refacere 3 podețe tubulare Valea Slalei, comuna Oncești–> Comuna Oncești<!–> 349–>
Refacere 1 podeț tubular Valea Oncei, comuna Oncești<!–>
Refacere 1 podeț tubular, Valea Borcutului, comuna Oncești–>
Reparații 10,5 km străzi Valea Borcutului, Valea Cetății, Valea Oancii, comuna Oncești<!–>
43–> Reparații 4 podețe, sat Bistra<!–> Comuna Bistra–> 470<!–>
Reparații 3,3 km străzi, sat Bistra–>
Reparații 2,8 km străzi, sat Valea Vișeului<!–>
Reparații 4,6 km străzi, sat Crasna Vișeului–>
Refacere 0,3 km eroziune mal, pârâul Frumușaua<!–>
44–> Reparații 10,22 km străzi, sat Șieu<!–> Comuna Șieu–> 293<!–>
45–> Refacere 1,5 km eroziune mal drept Valea Ursoaia, sat Ieud<!–> Comuna Ieud–> 246<!–>
46–> Reparații 1,95 km străzi, sat Berchez<!–> Comuna Remetea Chioarului–> 8<!–>
Reparații 0,95 km străzi, sat Remecioara–>
Reparații 0,4 km străzi, sat Berchezoia<!–>
11)–> Județul Mureș Total, din care:<!–> 21.726–>
1<!–> Refacere drumuri județene DJ 153 – 0,03 km (Chiheru de Jos)–> Județul Mureș<!–> 312–>
Refacere drumuri județene DJ 153, DJ 153 A – 3,2 km (Eremitu)<!–>
Refacere drumuri județene DJ 151 – 0,5 km (Valea Largă)–>
Refacere poduri – 2 (Eremitu)<!–>
Refacere poduri – 1 (Hodac)–>
2<!–> Refacere străzi – 0,05 km–> Municipiul Reghin<!–> 68–>
Refacere podețe – 1<!–>
Refacere apărări de mal – 2 km–>
3<!–> Refacere drumuri comunale – 2,3 km–> Orașul Iernut<!–> 247–>
Refacere străzi – 5,06 km<!–>
Refacere podețe – 4–>
4<!–> Refacere străzi – 4,5 km–> Orașul Sângeorgiu de Pădure<!–> 370–>
5<!–> Refacere drumuri de exploatare – 0,4 km–> Comuna Adămuș<!–> 710–>
Refacere poduri – 1<!–>
6–> Refacere străzi – 5,37 km<!–> Comuna Bahnea–> 765<!–>
Refacere podețe – 10–>
7<!–> Refacere străzi – 0,5 km–> Comuna Beica de Jos<!–> 40–>
8<!–> Refacere drumuri comunale – 2 km–> Comuna Brâncovenești<!–> 1.077–>
Refacere străzi – 1 km<!–>
Refacere apărări mal – 0,7 km–>
9<!–> Refacere drumuri comunale – 1 km–> Comuna Breaza<!–> 229–>
Refacere străzi – 4,68 km<!–>
10–> Refacere drumuri comunale – 9,8 km<!–> Comuna Ceuașu de Câmpie–> 414<!–>
11–> Refacere străzi – 6,1 km<!–> Comuna Chiheru de Jos–> 1.208<!–>
Refacere drumuri forestiere – 11,8 km–>
Refacere poduri – 16<!–>
Refacere podețe – 15–>
12<!–> Refacere drumuri comunale – 2 km–> Comuna Coroisânmărtin<!–> 135–>
Refacere poduri – 1<!–>
13–> Refacere străzi – 2,052 km<!–> Comuna Cucerdea–> 147<!–>
Refacere traversări pietonale – 3–>
Refacere obiectiv socioeconomic: teren sintetic – 1<!–>
14–> Refacere drumuri comunale – 0,6 km<!–> Comuna Cuci–> 14<!–>
Refacere podețe – 1–>
15<!–> Refacere drumuri comunale – 1,3–> Comuna Deda<!–> 12–>
16<!–> Refacere drumuri comunale – 0,1 km–> Comuna Eremitu<!–> 168–>
Refacere străzi – 6,5 km<!–>
Refacere poduri – 1–>
Refacere traversări pietonale – 3<!–>
Refacere rețele de aprovizionare cu apă – 0,5 km–>
17<!–> Refacere străzi – 3 km–> Comuna Glodeni<!–> 258–>
Refacere pod – 1<!–>
18–> Refacere drumuri comunale – 1,3 km<!–> Comuna Gornești–> 245<!–>
Refacere străzi – 3,2 km–>
Refacere podeț – 1<!–>
19–> Refacere drumuri comunale – 1 km<!–> Comuna Gurghiu–> 1.465<!–>
Refacere punte pietonală -1–>
Refacere străzi – 7 km<!–>
Refacere drumuri agricole forestiere (DAF) – 22,1 km–>
Refacere podețe DAF – 4<!–>
Refacere șanț DAF – 4 km–>
Refacere alunecare teren drumuri agricole forestiere – 0,11 km<!–>
20–> Refacere drum pietruit – 4,3 km<!–> Comuna Hodac–> 719<!–>
Refacere poduri – 1–>
Refacere podețe – 15<!–>
Refacere apărări de mal – 0,1 km–>
21<!–> Refacere drumuri comunale – 2 km–> Comuna Ibănești<!–> 2.950–>
Refacere străzi – 31,5 km<!–>
Refacere podețe – 4–>
22<!–> Refacere străzi – 3 km–> Comuna Livezeni<!–> 5–>
Refacere poduri – 1<!–>
23–> Refacere drumuri comunale – 1 km<!–> Comuna Lunca–> 60<!–>
24–> Refacere drumuri comunale – 0,15 km<!–> Comuna Măgherani–> 100<!–>
Refacere străzi – 3,75 km–>
Refacere rețele de canalizare – 0,61 km<!–>
Refacere drumuri forestiere – 3,9 km–>
Refacere obiective sociale – 2: Centrul de zi pentru Copii Măgherani, anexe Grădinița Torba<!–>
25–> Refacere străzi – 18 km<!–> Comuna Miheșu de Câmpie–> 596<!–>
Refacere podețe – 4–>
26<!–> Refacere drumuri comunale – 0,2 km–> Comuna Ogra<!–> 40–>
Refacere străzi – 1 km<!–>
27–> Refacere străzi – 19 km<!–> Comuna Petelea–> 184<!–>
Refacere Școala Gimnazială Petelea–>
28<!–> Refacere dig de protecție drum – 60 mp–> Comuna Pogăceaua<!–> 40–>
29<!–> Refacere străzi – 0,4 km–> Comuna Râciu<!–> 50–>
Refacere podețe – 2<!–>
30–> Refacere Bază sportivă<!–> Comuna Sânpaul–> 1<!–>
31–> Refacere străzi – 1,7 km<!–> Comuna Șincai–> 220<!–>
Refacere podețe – 4–>
32<!–> Refacere străzi – 2,1 km–> Comuna Solovăstru<!–> 4.792–>
Refacere poduri – 2<!–>
Refacere podețe – 5–>
33<!–> Refacere străzi – 2,2 km–> Comuna Stânceni<!–> 80–>
34<!–> Refacere străzi – 4 km–> Comuna Suplac<!–> 1.450–>
Refacere poduri – 1<!–>
Refacere podețe – 10–>
Refacere traversări pietonale – 3<!–>
Refacere apărare mal – 0,8 km–>
35<!–> Refacere drumuri comunale – 2,4–> Comuna Suseni<!–> 454–>
Refacere podețe – 3<!–>
36–> Refacere drumuri comunale – 1,6 km<!–> Comuna Tăureni–> 241<!–>
Refacere podețe – 5–>
37<!–> Refacere drumuri comunale – 5,1 km–> Comuna Valea Largă<!–> 580–>
Refacere străzi – 8,2 km<!–>
38–> Refacere poduri – 1<!–> Comuna Vânători–> 10<!–>
Refacere traversare pietonală – 1–>
39<!–> Refacere străzi – 12,2 km–> Comuna Vătava<!–> 976–>
40<!–> Refacere străzi – 0,5 km–> Comuna Viișoara<!–> 30–>
41<!–> Refacere străzi – 9 km–> Comuna Zau de Câmpie<!–> 264–>
12)<!–> Județul Neamț Total, din care:–> 16.294<!–>
1–> Refacere culee ambele maluri pod beton armat pe pârâul Dămuc la DJ 127 A, pct. Chinduc, sat Ivaneș, comuna Bicaz-Chei<!–> Județul Neamț–> 934<!–>
Decolmatare carosabil DJ 155G, L = 0,3 km, pct. str. Precista, sat Bodești, comuna Bodești–>
Decolmatare albie amonte și aval pod peste pârâul Horaița la DJ 156A, pct. Nicolau km 76, sat Poiana, comuna Negrești<!–>
Decolmatare zonă protecție drum pod peste pârâul Horaița la DJ 156A, pct. Bălan km 71+500, sat Poiana, comuna Negrești–>
Refacere infrastructură + suprastructură drum DJ 157E, L = 0,1 km, intersecția cu grădina școlii Km 2, sat Almaș, comuna Gârcina<!–>
Refacere infrastructură drum DJ 157E, L = 0,05 km, km 2+500, sat Almaș, comuna Gârcina–>
Decolmatare podeț tubular lateral DJ 157 J (D = 600), intersecție cu drum de exploatare Boiereasca, sat Podoleni, comuna Podoleni<!–>
Decolmatare șanț colmatat (L = 1 km) și refacere platformă drum (avariat sistem rutier pe o bandă de circulație L = 40 m, l = 3 m) DJ 157 J, L = 1,1 km, km 2+600 – km 3+600, sat Podoleni, comuna Podoleni–>
Refacere anrocamente pe DJ 127 A, punct M. T., L = 0,1 km, sat Damuc, comuna Damuc<!–>
Decolmatare pod tubular D = 1000 pe DJ155F, punct Ungureanu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz–>
Decolmatare albie amonte și aval pod, Pod tubular pe DJ 155F, pe L = 0,1 km, punct Ungureanu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz<!–>
Refacere infrastructură DJ 155 F, pe L = 0,05 km, punct Ungureanu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz–>
Decolmatare albie amonte și aval pod b.a. pe DJ 155F, pe L = 0,1 km, punct Lazăr, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz<!–>
Decolmatare albie amonte și aval pod b.a. pe DJ 155F, pe L = 0,2 km, la confluent cu pârâul Izvorul Muntelui, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz–>
Refacere zid de sprijin din beton armat, pe DJ 155 F, pe L = 0,05 km, punct Dogaru, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz<!–>
Refacere zid de sprijin din beton armat și afuiere fundație zid de sprijin, pe DJ 155 F, pe L = 0,03 km, punct Bobu, sat Izvorul Muntelui, orașul Bicaz–>
Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,1 km, DJ 155F-Fam M. T., sat Pârâul Mare, comuna Ceahlău<!–>
Refacere platformă drum și decolmatare șanțuri pe L = 6 km, pe DJ 159, de la comuna Racova la satul Cârligi, comuna Bahna–>
Refacere podeț tubular din tub Premo D = 1.000 mm pe DJ 156 A, pct. Vrabie, sat Boțești, comuna Girov<!–>
Refacere platformă drum DJ 186 Ruginoasa – Brițcani, pct. Troiță veche – fam. M.I., pe L = 1 km, sat Ruginoasa, comuna Ruginoasa–>
Refacere rigole betonate, pe DJ 157 I, pe L = 0,1 km, zonă Școala Veche, sat Ruginoasa, comuna Ruginoasa<!–>
Decolmatare șanțuri drum DJ 159, L = 0,2 km, de la B. Ghe. la P. N., sat Pustieta, comuna Oniceni–>
Decolmatare drum DJ 159, L = 0,3 km, de la B. I. la I. M., sat Pustieta, comuna Oniceni<!–>
Refacere platformă drum DJ 241C, L = 0,5 km, de la C. V. la M. I., sat Poiana Humei, comuna Oniceni–>
Refacere platformă din balast DJ 207 D, L = 2 km, zona Fântâna de la 30, sat Rocna, comuna Icușești<!–>
Refacere platformă din balast și asfalt DJ 207C, L = 0,1 km, la intersecția DJ 207 C cu str. Mihai Sadoveanu, sat Ion Creangă–>
Decolmatare albie amonte și aval Pod b.a pe DJ 207 C, la intersecția DJ 207 C cu Str. Păcii, sat Izvoru, comuna Ion Creangă<!–>
Refacere platformă din balast DJ 207A, L = 7,6 km, 22 la km 29,6, comuna Boghicea–>
Decolmatare rigole stg. + dr. DJ 157 L = 2 km, de la fam. Solomon până la Str. Muncii, sat Izvoare, comuna Dumbrava Roșie<!–>
Decolmatare platformă drum cu material aluvionar potmol stânci, DJ 127 A, L = 0,1 km, pct. Torent Bărbeni, sat Telec, comuna Bicazu Ardelean–>
Decolmatare șanț, DJ 127 A, L = 0,001 km, pct. Torent Bărbeni, sat Telec, comuna Bicazu Ardelean<!–>
Decolmatare podeț la DJ 155F punct L.M, sat Ceahlău, comuna Ceahlău–>
2<!–> Refacere culee pod, rigolă și asfalt, Pod peste pârâul Bâtca Doamnei, pct. Pensiunea Domnița, anexa Bârca Doamnei, municipiul Piatra-Neamț–> Municipiul Piatra-Neamț<!–> 34–>
Refacere asfalt zonă acostament, Pod peste pârâul Bâtca Doamnei, Amonte pct. Pensiunea Domnița, anexa Bârca Doamnei, municipiul Piatra-Neamț<!–>
Decolmatare pod, pod peste pârâul Turcului, intersecție Str. Ghe. Asachi cu pârâul Turcului, anexa Văleni, municipiul Piatra-Neamț–>
Refacere platformă drum din balast, Str. Muntelui, pe L = 0,5 km, din str. Ghe. Asachi până la canton silvic, anexa Văleni, municipiul Piatra-Neamț<!–>
Decolmatare baraj de retenție, baraj de retenție pe pârâul Cuiejdi, str. Gîrcina, municipiul Piatra-Neamț–>
3<!–> Refacere punte metalică peste pârâul Izvorul Muntelui, punct Georgescu, sat Izvorul Muntelui–> Orașul Bicaz<!–> 719–>
Refacere punte metalică cu podea de lemn peste pârâul Izvorul Muntelui, punct S., sat Izvorul Muntelui<!–>
Refacere culee și punte metalică, punct O. S., peste pârâul Izvorul Muntelui, pe L = 0,005 km–>
Refacere acostament drum DC 208, punct Andonescu, pe L = 0,1 km, sat Potoci<!–>
Refacere acostament drum DC 208, punct PTA1 Potoci, pe L = 0,03 km, sat Potoci–>
Refacere acostament drum DC 208, punct aval 50 m de PTA1 Potoci, pe L = 0,03 km, sat Potoci<!–>
Refacere gabion saltea + 2 etaje, DC 208, punct aval 50 m de PTA1 Potoci, pe L = 0,005 km, sat Potoci–>
Refacere platformă drum DC 208, km 0+000-5+500, pe L = 5,5 km, sat Potoci<!–>
Refacere fundație culee, pod b.a. pe DC 211, la intersecția cu DF baraj Izvorul Muntelui, sat Secu–>
Refacere fundație culee și eroziune rampe, pod b.a. pe DC 211, pct. M. V., sat Izvoru Alb<!–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, la cca. 100 m amonte de pct. M.V., sat Izvoru Alb–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,1 km, intersecția cu ulița Veseliei, sat Izvoru Alb<!–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,5 km, de la fam. C. la fam. B., sat Izvoru Alb–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,05 km, pct. U.E., sat Izvoru Alb<!–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, pct. G. U., sat Izvoru Alb–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, pct. M. I., sat Izvoru Alb<!–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,1 km, pct. L. M., sat Izvoru Alb–>
Refacere structură drum, DC211, pe L = 0,15 km, pct. D. Olga, sat Izvoru Alb<!–>
Refacere platformă drum, DC211, pe L = 15 km, km 0+000-15+000, sat Izvoru Alb–>
Refacere platformă drum, DC211, pe L = 0,2 km, de la fam. C. la fam. B., sat Izvoru Alb<!–>
Refacere podeț pod tubular pe DC 208, pct. intrare sat Potoci, oraș Bicaz- Potoci–>
Decolmatare podeț tubular pe DC 208, pct. fam A., oraș Bicaz-Potoci<!–>
Refacere platformă drum, DC208, pe L = 2 km, intrare sat Potoci – fam. A., oraș Bicaz-Potoci–>
4<!–> Refacere platformă drum și decolmatare șanțuri, Str. Vânătorului, pe L = 1,4 km, pct. Fam V. – pct. fam. B., orașul Târgu-Neamț – cartier Blebea–> Orașul Târgu-Neamț<!–> 109–>
Decolmatare podeț Strada Vânătorului pct. Fam L., oraș Târgu-Neamț – cartier Blebea<!–>
Refacere punte pietonală peste râul Ozana, cca 1 km aval de podul de pe DN 15 C, oraș Târgu-Neamț – cartier Humulești–>
5<!–> Refacere punte pietonală din lemn, Strada Pensiunilor, pct. Pensiunea Maria, sat Agapia–> Comuna Agapia<!–> 5–>
Repoziționare podețe din tub beton tip Premo, D = 1.200 mm, Strada Pensiunilor, pct. H.V., pct. O. O., pct. B. V., sat Agapia<!–>
Decolmatare albie, pârâu Agapia, Strada Pensiunilor, pct. H. V., pct. O. O., pct. B. V., sat Agapia–>
Repoziționare podețe din tub beton tip Premo, D = 1.200 mm, Strada Bisericii, pct. Trohana, pct. Adiaconiței, sat Săcălușești<!–>
Decolmatare albie, pârâu Agapia, Strada Bisericii, pct. Trohana, pct. Adiaconiței, sat Săcălușești–>
6<!–> Refacere podeț tubular distrus, D = 1.000 mm, fam. N., sat Vădurele–> Comuna Alexandru cel Bun<!–> 400–>
Decolmatare șanț podeț, fam. N., sat Vădurele<!–>
Refacere platformă din balast strada Secu, fam. U. F., pe L = 0,1 km, sat Vădurele–>
Refacere platformă din balast strada Secu, fam. D. N., pe L = 0,1 km, sat Vădurele<!–>
Refacere timpane beton distruse, podeț tubular, D = 800 mm, fam. N. E., sat Vădurele–>
Decolmatare albie torent necodificat, fam. N. E., pe L = 0,05 km, sat Vădurele<!–>
Refacere platformă din balast strada Secu, fam. N., pe L = 0,1 km, sat Vădurele–>
Refacere platformă din balast strada Secu, fam. C. H., pe L = 0,04 km, și refacere căsoaie lemn rotund, sat Vădurele<!–>
Decolmatare albie torent necodificat, fam. A. C., pe L = 0,1 km, sat Vădurele–>
Decolmatare șanț, strada Secu, zona Gloduri, fam. A. C., pe L = 0,15 km<!–>
Refacere căsoaie lemn rotund, strada Secu, zona Gura Canchilor, pe L = 0,05 km, sat Vădurele–>
Refacere platformă din balast și mal drept strada Secu, zona fam. C., pe L = 0,02 km, sat Vădurele<!–>
Refacere platformă din balast și mal drept strada Secu, zona Latu, pe L = 0,025 km, sat Vădurele–>
Refacere platformă din strada Secu, zona Latu, fam. P., pe L = 0,03 km,<!–>
Decolmatare albie pârâul Zona Latu (vărsare în pârâul Secu), pe L = 0,2 km, zona Latu fam. P., sat Vădurele–>
Refacere podeț tubular distrus D = 800 mm și 2 timpane beton distruse, zona Latu, fam. P., pârâul Zona Latu, sat Vădurele<!–>
Refacere platformă Strada Migdalelor, fam. U. M., pe L = 0,1 km, sat Vădurele–>
Decolmatare albie pârâul Popeni, pe L = 0,3 km, fam. C. P. – fam. U. M., sat Vădurele<!–>
Refacere podeț tubular distrus D = 1.000 mm și 2 timpane beton, fam. C. P. – fam. U. M., sat Vădurele–>
Refacere platformă Strada Arinilor, pe L = 0,1 km, fam. P.i, pârâul Malici, sat Vădurele<!–>
Refacere căsoaie lemn rotund și podină punte pietonala, Strada Arinilor, fam. G., pe L = 0,1 km, pârâul Malici, sat Vădurele–>
Refacere platformă Strada Arinilor, pe L = 0,1 km, fam. P. – fam. M.N., pârâul Malici, sat Vădurele<!–>
Refacere platformă Strada Arinilor, pe L=0,02 km, fam. T. Ctin, pârâul Malici, sat Vădurele–>
Decolmatare albie pârâu Malici, pe L= 0,02 km, fam. C.H., sat Vădurele<!–>
Refacere fundație culei stg. + dr. pod beton armat, pârâul Lui Stan, pod pe DC 132, sat Vădurele–>
Refacere platformă strada Pârâul Agarciei, pe L=1 km, zona confluență cu pârâul Sabau, sat Agarcia<!–>
Refacere apărare mal stg. – zid sprijin din beton, strada Pârâul Agarciei, pe L= 0,03 km, zona confluență cu pârâul Sabau, pârâul Agarcia, sat Agarcia–>
Refacere podeț tubular distrus D = 600 mm, Str. Rachitei Bolatau, sat Agarcia<!–>
Refacere platformă Strada Ulmului, pe L= 0,3 km, sat Agarcia–>
Decolmatare șanț, Str. Mecanicului, pe L= 0,2 km, fam. T., sat Vaduri<!–>
Refacere aripi amonte mal dr. și aval mal dr.+am. mal stg. și culee mal dr., pod b.a L= 0,05 km, Valea Mare, fam. H. – sat Bistrița–>
Refacere platformă strada Valea Mare, pe L= 0,02 km, fam. T., pârâu Valea Mare, sat Bistrița<!–>
Refacere zid sprijin beton strada Valea Mare, pe L= 0,035 km, fam. A., sat Bistrița–>
Refacere platformă Strada Ficusului, pe L= 0,15 km, intersecția Str. Magnoliei cu Str. Ficusului, sat Bistrița<!–>
Decolmatare albie pârâu Plopușor, amonte pod pe DN 15 zona Plopușor, pârâu Plopușor, sat Bistrița–>
Refacere platformă Strada Chiliilor, pe L= 0,55 km, Str. Chiliilor intersecția cu Str. Sătencei, sat Scăricica<!–>
Refacere platformă Strada Sătencei, pe L= 0,75 km, Str. Sătencei intersecția cu Str. Chiliilor, sat Scăricica–>
Refacere platformă drum + căsoaie de lemn str. Valea Mare, L = 0,020 km, pct. fam. T., sat Bistrița<!–>
Refacere zid de sprijin beton+umplutură, str. Valea Mare, L = 0,035 km, pct. Arghir, sat Bistrița–>
7<!–> Refacere platformă din balast pe D.S. 390 din DJ 159 până la P. C-tin, pe L = 0,26 km, sat Izvoare–> Comuna Bahna<!–> 63–>
Refacere platformă din balast pe DV 202, pct. Apetrei la pădure, pe L = 0,5 km, sat Băhnișoara<!–>
Refacere platformă din balast pe DV 413 de la stejar la biserica deal, pe L = 0,7 km, sat Bahna–>
Refacere platformă din balast pe D.S. 431, din D.S. 413 în D.S. 383, pe L = 0,2 km, sat Bahna<!–>
Refacere platformă din balast și decolmatare șanțuri pe D.S. 187, de la biserică la P. Ghe., pe L= 0,92 km, sat Broșteni–>
Refacere platformă din balast și 2 podețe tubulare pe D.V. 171, de la D.V. la Z. Ghe., pe L=0,25 km, sat Țuțcanii din Vale<!–>
8–> Refacere platformă din balast pe str. Lt. Iorgu și Slt. Virgil Popescu, pe L = 0,4 km, de la fam M. până la pod Mihaila, sat Bălțătești<!–> Comuna Bălțătești–> 17<!–>
Refacere platformă din balast pe Str. Gutuiului, pe L= 0,1 km, sat Bălțătești–>
Refacere protecție din beton la terasament, str. serg. M. Tr. Vasile Enăchescu, pe L= 0,1 km, de la fam U. până la fam B., sat Bălțătești<!–>
Decolmatare albie pârâu Prihodistea, pe L = 0,012 km, de la fam U. până la fam B., sat Bălțătești–>
Refacere protecție din beton la terasament, str. serg. M. Tr. Vasile Enăchescu, pe L = 0,01 km, de la fam. U. până la fam B., sat Bălțătești<!–>
9–> Decolmatare albie torent Pipașu, L= 0,5 km, din drum acces carieră calcar până la DN 12 C, sat Bicaz-Chei<!–> Comuna Bicaz-Chei–> 277<!–>
Refacere platformă din balast drum acces torent Pipașu, L = 0,5 km, din drum acces carieră calcar până la DN 12 C, sat Bicaz-Chei–>
Decolmatare rigole, platformă drum + baraj captare aluviuni DC Lipchieș, L = 0,5 km, de la fam. Boeru Toader până la baraj captare aluviuni, sat Bicaz-Chei<!–>
Decolmatare baraj captare aluviuni la DC Gherman, de la fam. Boeru Toader până la baraj captare aluviuni, sat Bicaz-Chei–>
Refacere platformă drum din balast DC Sală Sport Ivaneș, L = 0,7 km, de la fam. Bangău până la fam. Dandu Elena, sat Bicaz-Chei<!–>
Refacere mal drept DC Sală Sport Ivaneș, L = 0,03 km, pct. Bangău, sat Bicaz-Chei–>
Decolmatare baraje captare aluviuni lucrări de construcții a infrastructurii de prevenire a inundațiilor pe pârâu torențial Gherman 3 buc., pct. Bîrsan Toader, sat Gherman<!–>
Refacere mal drept DC Sală Sport Ivaneș, L = 0,03 km, pct. amonte Panțîr Nicu, sat Ivaneș–>
Refacere fundație zid de sprijin afectată (st+dr.), zid de sprijin pârâu Ivaneș pe DC 127, L = 0,35 km, pct. Moară până la fam. Câmpeanu Ion, sat Ivaneș<!–>
Refacere terasament acostament drum și apărări de mal din beton armat DF Ivaneș, L = 0,03 km, pct. Mândrilă, sat Ivaneș–>
Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 5,5 km , din DN 12 C până în sat Bârnadu, sat Bârnadu<!–>
10–> Decolmatare albie DS Lunca, L = 1 km, pod Centru, sat Bicazu Ardelean<!–> Comuna Bicazu Ardelean–> 123<!–>
Refacere platformă din balast DS Lunca, L = 0,3 km, zona pârâu Rădeni, sat Bicazu Ardelean–>
Refacere platformă din balast DS Lunca, L = 0,6 km, zona pârâu Fleandură, sat Bicazu Ardelean<!–>
Refacere apărare mal distrusă, avariere apărare mal, L = 0,07 km, pct. F.E., sat Bicazu Ardelean–>
Refacere platformă din balast DS Țepeșeni, L = 1,2 km, zona pârâu Țepeșeni, sat Bicazu Ardelean<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, pct. Ț. M., sat Bicazu Ardelean–>
Refacere apărare mal, DC 138, L = 0,2 km, pct. Pod Bordea, pct. C. A. – pod pârâu Bistra, sat Telec<!–>
Refacere platformă din balast DS Toșorog, L = 0,3 km, pct. B. I. – pct. F. I., sat Telec–>
Refacere platformă din balast DS Valea Stânii, L = 0,8 km, pct. Valea Stânii, sat Telec<!–>
Decolmatare podețe tubulare din beton colmatate DS Valea Stânii, 8 buc., pct. Valea Stânii, sat Telec–>
Decolmatare albie DS Ticoș, amonte magazin centru, sat Ticoș<!–>
11–> Refacere platformă din balast DS Str. Hotarului, L = 0,3 km, din DN 15C până la izlaz, sat Bodești<!–> Comuna Bodești–> 77<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Alunișului, L = 2 km, din str. Dumbrăvele până la ieșire din satul Oșlobeni, sat Oșlobeni–>
Decolmatare rigole DS Str. Alunișului, L = 2 km, din str. Dumbrăvele până la ieșire din satul Oșlobeni, sat Oșlobeni<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Salcâmului, L = 0,3 km, din str. Valea Prundului până la pădure, sat Oșlobeni–>
12<!–> Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. B. Șt. până la fam. B., sat Spiridonești–> Comuna Boghicea<!–> 242–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. M. V. până la fam. M. D., sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. I. C. până la fam. B. M., sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 2 km, de la Biserica catolică până la limită cu comuna Oțeleni, sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, de la fam. B. Ana până la fam. V. N., sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, de la Cimitirul catolic până la fam. P. M., sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 2 km, de la fam. I. M. până la Trei parale, sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1,5 km, de la fam. M. C-tin până la Podul lui Mălău, sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1,5 km, de la fam. P. C-tin până la Valea Mare, sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1,2 km, de la fam. A. C. până la Gârla Vântului, sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 2 km, din DJ 207 A până la deal de sat Căușeni, sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. D. I. până la fam. B. N., sat Caușeni<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. U. N. până la H. C., sat Caușeni–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1,5 km, de la fam. H. I. – B. C. – școală – troiță, sat Caușeni<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. M. R. până la fam. T. I., sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. M. V. până la fam. M. I., sat Slobozia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. B. R. până la fam. B. P., sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la fam. H. I. până la fam. B. G., sat Slobozia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. B. I. până la fam. L. I., sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, de la fam. T. B. până la fam. B. S la fam. D. G., sat Slobozia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,2 km, de la fam. T. A. până la fam H. R., sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, troiță la fam. H. R., sat Slobozia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1 km, de la B. V. – M.V. -P. – H. M. – L. I., sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la T. Ghe. la R. A., sat Slobozia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1 km, de la R. M. la D. Ghe., sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 1 km, de la Cimitir catolic la Pe Deal La Cioate, sat Slobozia<!–>
Refacere platformă din balast drum de exploatare agricolă, L = 2 km, de la H.P. la Trei Parale, sat Slobozia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. B. G. la fam P. C., sat Nistria<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. I.V. la B. L., sat Nistria–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. M. L. la fam U. D., sat Nistria<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la biserică la fam L.V., sat Nistria–>
Refacere platformă din balast drum forestier Custuri, L = 2,6 km, de la DJ 207 A la Canton Custuri, sat Nistria<!–>
13–> Decolmatare torent, torent Chiriac pe o lungime de 100 m, în sat Pârâul Cârjei<!–> Comuna Borca–> 168<!–>
Refacere terasament din balast drum comunal pe o lungime de 300 m, pct. C.I., în sat Pârâul Cârjei–>
Refacere terasament din balast drum comunal 198 pe o lungime de 300 m, pct. L. Ghe., în sat Pârâul Cârjei<!–>
Refacere punte de trecere, construită din lemn pe cabluri și ancore din beton, în sat Pârâul Cârjei–>
Refacere pod dalat din beton armat și ebulmenți și decolmatare pod, în sat Borca<!–>
Decolmatare DC 156 pe o lungime de 100 m în pct. Pensiunea Cârja, în sat Borca–>
Decolmatare DC 156 pe o lungime de 100 m în pct. torent Pârâul Sec, în sat Borca<!–>
Refacere pod casetat la DC 156, decolmatare pod și refacere acostament aval pod în pct. torent Pârâul Sec, în sat Borca–>
Refacere platformă balast drum sătesc pe o lungime de 100 m, pct. Fedeleș – Dumitriu, în sat Soci<!–>
Decolmatare torent, torent Tărâță pe o lungime de 100 m, în pct. Fedeleș – Dumitriu, în sat Soci–>
Refacere platformă balast drum sătesc pe o lungime de 400 m, pct. Anastasiei – Fedeleș, în sat Soci<!–>
Decolmatare torent, torent Leonte, pe o lungime de 100 m, în pct. Fedeleș – Dumitriu, în sat Soci–>
Refacere platformă din piatră spartă drum sătesc pe o lungime de 200 m, pct. P. I., în sat Sabasa<!–>
Refacere podeț tubular din tub Premo, D=600 mm și 6 ml lungime, pct. pârâu Unguru de Jos, sat Sabasa–>
Refacere învelitoare din tablă monument istoric "Ocolul Silvic" pe o suprafață de 50 mp, în sat Sabasa<!–>
Decolmatare torent, torent Mădei pe o lungime de 200 m, în sat Mădei–>
Decolmatare torent și podeț, torent Runc pe o lungime de 100 m, în sat Mădei<!–>
14–> Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, str. Dealul Cucului, sat Borlești<!–> Comuna Borlești–> 80<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, Aleea Cățânului, Str. Vulturului, sat Borlești–>
Refacere culee degradate L = 0,014 km, pod, Aleea Codrului, sat Borlești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,7 km, Aleea Bisericii, sat Mastacan–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, Aleea Corbului, sat Mastacan<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, aleea Recea, sat Mastacan–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,8 km, aleea Fântânele, sat Mastacan<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,9 km, Aleea Crinului, sat Mastacan–>
Refacere platformă din balast DS, L = 3 km, str. Portărești, sat Șovoaia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,9 km, str. Valea Lungă, sat Șovoaia–>
Refacere platformă din balast DS, L = 2 km, Aleea Pictorului, sat Ruseni<!–>
15–> Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,025 km, Ciucănel Vasile, sat Ceahlău<!–> Comuna Ceahlău–> 2.102<!–>
Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,020 km, fam. Schiopu Florin, sat Ceahlău–>
Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,2 km, de la intersecția cu DJ 155 F până la fam. Vasile Ciucanu, pârâul Matasa II, sat Ceahlău<!–>
Refacere gabion mal drept, pe drum sătesc, pe L = 0,05 km, fam. Luca M., pârâul Răpciunița, sat Ceahlău–>
Refacere subzidire culee pod BA, fam. Bursuc Valentin, sat Ceahlău<!–>
Refacere gabion mal drept, drum sătesc, L = 0,02 km, aval pod Vasile Grumazescu, sat Ceahlău–>
Refacere platformă drum sătesc și infrastructură, pe L = 0,5 km, din DJ 155 F până la fam. Ghervasie Florin<!–>
Refacere gabion mal stâng, drum sătesc, L = 0,02 km, punct fam. Platon Florin, sat Ceahlău–>
Refacere subzidire culee pod BA, fam. Cojocaru Romica, sat Ceahlău<!–>
Refacere gabion distrus mal drept, DC 151, L = 0,05 km, Rosu Ionel, sat Pârâul Mare–>
Refacere gabion mal drept, DC 151, L = 0,15 km, fam. Farcasan Mitut, sat Pârâul Mare<!–>
Refacere gabion mal drept, DC 151, L = 0,10 km, fam. Rosu Maria, sat Pârâul Mare–>
Refacere afluire subzidire zid de sprijin, DC 151, fam. Baciu, sat Pârâul Mare<!–>
Refacere gabion mal drept, DC 151, L = 0,10 km, fam. Floroaia, sat Pârâul Mare–>
Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,05 km, DJ 155F – Almășanu Gavril, sat Bistricioara, comuna Ceahlău<!–>
Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,15 km, DJ 155F – Iosub Ion, sat Bistricioara, comuna Ceahlău–>
Decolmatare podeț și albia torentului amonte și aval de podeț, podeț la DJ 155 F, pe L = 0,3 km, DJ 155F – Tătaru Vasile, sat Bistricioara, comuna Ceahlău<!–>
16–> Refacere platformă din balast și decolmatare șanț colmatat Str. Sub Deal, L = 1,1 km, de la fam. Todirică Eva la limită UAT, sat Costișa<!–> Comuna Costișa–> 45<!–>
Decolmatare podeț tubular D = 1000, DC 104, Str. Răsăritului intersecție Str. Livezilor, sat Dornești–>
Refacere platformă din balast Str. Livezilor, L = 0,26 km, de la fam. I. F. la fam. S. Ghe., sat Dornești<!–>
Refacere platformă din balast Str. Soarelui, L = 1 km, de la fam. D. Al. I. la fam. D. I., sat Dornești–>
17<!–> Refacere platformă DC 165, L = 2,53 km, Str. nr. 58, fam. G., A. C-tin, fam. D. C., fam. A. I., sat Cracăul Negru–> Comuna Crăcăoani<!–> 129–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,03 km, Str. 47 (Pochivnica), sat Magazia<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,1 km, Str. 21, fam. F., sat Crăcăoani–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,25 km, Str. 30, fam. S. F., sat Crăcăoani<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,25 km, Str. 33, sat Crăcăoani–>
18<!–> Refacere platformă DS Frunții, de la fam. C. până la fam. V. N., pe L = 2,2 km, sat Dămuc–> Comuna Dămuc<!–> 824–>
Decolmatare albie (Pârâul Frunții) amonte punct Cofaru, pe L = 0,15 km, sat Dămuc<!–>
Refacere gabion saltea + 2 etaje, Pârâul Frunții, aval punct Cofaru, pe L = 5 ml–>
Decolmatare podeț din tuburi (3 buc. x D = 800) pe DS Frunții, punct Cofaru, sat Dămuc<!–>
Decolmatare podeț din tuburi (3 buc. x D = 800) pe DS Frunții, punct V.N., sat Dămuc–>
Refacere platformă DS Gherghelas, de la fam. C. până la fam. C. Ghe., sat Dămuc<!–>
Refacere anrocamente balast DS Bradului, punct dispensar veterinar, pe L = 0,1 km, sat Dămuc–>
Refacere anrocamente balast DS Bradului, punct Bucur, pe L = 0,05 km, sat Dămuc<!–>
Refacere platformă drum DC 205 Batu, de la fam. O. S. până la fam. Oniga Neculai, pe L = 2 km, sat Dămuc–>
Refacere platformă drum DS Parau Strungi, de la fam. B. T. până la fam. P. T., pe L = 1,2 km, sat Dămuc<!–>
Refacere pod lemn pe structură metalică, punct Frasinaru, sat Dămuc–>
Refacere platformă drum DC 201, de la fam. B. S. până la fam. B. S., pe L = 8 km, sat Dămuc<!–>
Refacere platformă drum DC 206, de la fam. B.S. până la fam. B. S., pe L = 3 km, sat Huisurez–>
Refacere platformă drum DF Bicajel, de la fam. C. I. până la baza sportivă Șugău, pe L = 10 km, sat Trei Fântâni<!–>
Refacere pod b.a. pe DF Bicajel, Pct. D. L., sat Trei Fântâni–>
Refacere culee ambele maluri și apărare pod din gabioane, pod ba pe DF Bicajel, sat Trei Fântâni<!–>
19–> Refacere podeț tubular distrus (tuburi crăpate și deplasate și timpane podeț distruse) 2 buc., fam. Bîgu Neculai, pârâul Bahna Deal, sat Bălușești<!–> Comuna Dochia–> 40<!–>
20–> Refacere radier culee și zid de sprijin din beton, pod peste pârâul Alma; la DC40, intersecția cu DN15C, pârâul Almaș, sat Dobreni, comuna Dobreni<!–> Comuna Dobreni–> 885<!–>
Decolmatare pod peste pârâul Horaița, pct. intersecție biserică, pârâul Horaița, sat Dobreni, comuna Dobreni–>
Decolmatare pod peste pârâul Almaș, pct. stație de epurare, pârâul Almaș, sat Dobreni, comuna Dobreni<!–>
Refacere infrastructură DS str. Dolhești, pe L = 0,450 km, pct. pod nou peste pârâul Horaița, pârâul Horaița–>
Decolmatare albie pârâul Almaș, stație de epurare, pe L = 0,450 km, pct. stație de epurare, pârâul Almaș, sat Dobreni, comuna Dobreni<!–>
21–> Refacere platformă din balast DS, L = 0,39 km, str. Gârlești, sat Doljești<!–> Comuna Doljești–> 68<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,40 km, Str. Viilor, sat Doljești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,60 km, Str. Pârâului, sat Doljești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,40 km, Str. Salcâmilor, sat Doljești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Prunilor, sat Doljești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,05 km, Str. Sportului, sat Doljești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, str. Semănători, sat Doljești<!–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. P.V., sat Doljești–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. P.V., sat Doljești<!–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M.I., sat Doljești–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M.A., sat Doljești<!–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M.A., sat Doljești–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. M. Ghe. M., sat Doljești<!–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. R. E., sat Doljești–>
Decolmatare podeț DC 82 A 1 buc., pct. F. F., sat Doljești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,45 km, Str. Calvarului, sat Buruienești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Triunfului, sat Buruienești<!–>
Decolmatare albie amonte și aval, podeț pe DC 60 1 buc., zona N.V., sat Buruienești–>
Decolmatare albie amonte și aval, podeț pe DC 60 1 buc., zona N.V., sat Buruienești<!–>
Decolmatare albie amonte și aval pod, podeț pe DC 60 1 buc., zona N.V., sat Buruienești–>
Decolmatare rigole colmatate pe DC 60, L = 0,70 km, zona N.V., sat Buruienești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,25 km, Str. Ciocârliei, sat Buhonca–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,20 km, Str. Speranței, sat Buhonca<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Tineretului, sat Buhonca–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,10 km, Str. Roselor, sat Buhonca<!–>
Decolmatare albie amonte și aval pod, podeț pe 1 buc., punct P. A., sat Buhonca–>
Decolmatare albie amonte și aval pod, podeț pe 1 buc., punct M. I., sat Buhonca<!–>
22–> Refacere platformă balast DS Str. Nalbei, L = 0,6 km, sat Mastacăn<!–> Comuna Dragomirești–> 128<!–>
Refacere platformă balast DS str. Cernegura, L = 0,4 km, sat Mastacăn–>
Refacere platformă balast DS Str. Apelor, L = 1 km, sat Mastacăn<!–>
Refacere platformă balast DS str. Izvor, L = 0,3 km, sat Mastacăn–>
Refacere platformă balast DS Str. Poștei, L = 0,8 km, de la fam. F. A. până la fam. Manea Ion, sat Mastacăn<!–>
Refacere platformă balast DS str. Frumușica, L = 1 km, sat Hlăpești–>
Refacere platformă balast DS, L = 0,8 km, sat Hlăpești<!–>
Refacere platformă balast DS, L = 0,5 km, sat Hlăpești–>
Reconstruire pod lemn distrus, sat Hlăpești<!–>
Refacere platformă balast DS Str. Lalelelor, L = 0,5 km, sat Vad–>
Refacere platformă balast DS Str. Chiliei, L = 0,8 km, sat Vad<!–>
Refacere podeț tubular (erodare radie + timpane distruse și apărări maluri, erodat terasament + rampe la podeț), La Ștefănel, sat Dragomirești–>
Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 1 km, sat Dragomirești<!–>
Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 1,5 km, sat Unghi–>
Decolmatare șanțuri stânga/dreapta L = 3.000 m la drum sătesc, L = 1,5 km, sat Unghi<!–>
23–> Refacere platformă din balast Str. Muncii, L = 0,5 km, Intersecție Str. Salcei până la capăt, sat Izvoare<!–> Comuna Dumbrava Roșie–> 39<!–>
Refacere platformă din balast Str. Bisericii, L = 0,6 km, din DJ 157 până la Str. Viitorului, sat Izvoare–>
Refacere platformă din balast Prelungire Str. Primăveri, L = 0,3 km, din cimitir în dreapta, sat Izvoare<!–>
Decolmatare rigole stg. + dr. Str. Serei, L = 0,6 km, din DJ 157 + 300 m, sat Izvoare–>
Refacere platformă din balast Str. Viitorului, L = 0,4 km, Moara Gradinaru – societăți comerciale, sat Izvoare<!–>
Refacere platformă din balast Str. Viitorului, L = 0,2 km, Moara Gradinaru – societăți comerciale, sat Izvoare–>
24<!–> Decolmatare albie Priza de captare a rețelei de apă comunală, L = 0,7 km, pârâul Stejaru, sat Stejaru–> Comuna Farcașa<!–> 186–>
Refacere platformă din balast DC 154 Stejaru, L = 1 km, toată lungimea, sat Stejaru<!–>
Refacere terasament, platformă drum cu material pietros decolmatat drum sătesc Pr. Bâtcii, L = 0,2 km de la fam. M. spre deal, sat Stejaru–>
Decolmatare podeț amonte și aval D = 600, 1 buc., fam. M. T., sat Stejaru<!–>
Decolmatare podeț amonte și aval, podeț beton, 1 buc., fam. Z. P., sat Stejaru–>
Decolmatare podeț amonte și aval, podeț D = 600, 1 buc., fam. G. D., sat Stejaru<!–>
Decolmatare albie la limita de inundabilitate a gospodăriilor riverane (refacere maluri cu materialul rezultat din decolmatare), torent pârâul Busmei, L = 1 km, toată lungimea, sat Busmei–>
Refacere platformă din balast DC 191 Busmei, L = 0,8 km, toată lungimea, sat Busmei<!–>
Decolmatare podeț, podeț D = 1500, 1 buc., fam. Tutuianu, sat Stejaru–>
Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Bursuni, sat Popești<!–>
Refacere podeț afectat cu deplasare tuburi și distrugere protecție beton (timpane, praguri) afectare rampe acces la podeț, podeț din 4 tuburi D = 1.500 mm, torent pârâul Ariei, sat Popești–>
Refacere platformă din balast Str. Bisericii, L = 0,3 km, toată lungimea, sat Popești<!–>
Refacere platformă din balast str. Schit, L = 0,3 km, toată lungimea, sat Popești–>
Refacere platformă din balast str. Preot Gavril Danielescu, L = 0,5 km, toată lungimea, sat Popești<!–>
Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Crucii, sat Farcașa–>
Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Soci, sat Farcașa<!–>
Decolmatare baraj depunere aluviuni, 1 buc., torent pârâul Slatinii, sat Farcașa–>
Refacere teren sport gazon artificial (curățare, verificare, refacere aderență strat suport), teren de sport Farcașa, sat Farcașa<!–>
Refacere platformă din balast Str. Nucului, L = 1,3 km, toată lungimea, sat Frumasu–>
25<!–> Refacere platformă din balast DS str. Peștera, L = 0,931 km, de la transformator până la panta schitului, sat Gârcina–> Comuna Gârcina<!–> 760–>
Refacere platformă din balast DS Str. Magnoliei, L = 0,528 km, sat Gârcina<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Pinului, L = 0,669 km, sat Gârcina–>
Refacere platformă din balast DS Lalelelor, L = 0,285 km, sat Gârcina<!–>
Refacere platformă din balast DS Prunului, L = 0,485 km, sat Gârcina–>
Refacere platformă din balast DS Gârcinuța II, L = 0,3 km, sat Gârcina<!–>
Refacere platformă din balast DS Sfatului, L = 0,2 km, sat Gârcina–>
Refacere platformă din balast DS str. Gârcinuța I, L = 1,2 km, sat Gârcina<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Orhideei, L = 0,2 km, sat Gârcina–>
Refacere suprastructură pod lemn, pod Moară, pct. Moară, sat Gârcina<!–>
Refacere platformă din balast DC Oprișeni, L = 3 km, sat Gârcina–>
Refacere platformă din balast DS Str. Mărului, L = 0,113 km, sat Almaș<!–>
Refacere platformă din balast DS str. Sasca, L = 0,35 km, sat Almaș–>
Refacere platformă din balast DS Str. Islazului, L = 0,64 km, sat Almaș<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Vornicului, L = 0,2 km, sat Almaș–>
Refacere zid de beton, zid de sprijin din beton mal stâng, umplutură căsoaie din lemn, pod Sasca, pct. Sasca, sat Almaș<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Imașului, L = 0,447 km, sat Cuiejdi–>
Refacere platformă din balast DS Str. Sălătrucului, L = 0,207 km, sat Cuiejdi<!–>
Refacere suprastructură pod lemn, pod Sălătruc, pct. Podiș, sat Cuiejdi–>
Refacere suprastructură pod lemn, pod Vamanu, pct. Centrul satului Cuiejdi, sat Cuiejdi<!–>
Refacere fundație pod beton în urma eroziunii, pod Vărărie, pct. Vărărie, sat Cuiejdi–>
Regularizare torent Peștera, pe L = 0,025 km, str. Peștera la vărsare în pârâul Cuejdiu, sat Gârcina<!–>
Decolmatare torent și cameră cădere, torent Pietrăriei, pe L = 0,05 km, zona Pietrăriei, sat Gârcina–>
Refacere radier și pereți canal betonat avariat 70%, 14 căi acces din beton la locuințe, pe torent Peștera parțial regularizat, pe L = 0,35 km, str. Peștera, sat Gârcina<!–>
Decolmatare torent Peștera, pe L = 0,35 km, str. Peștera–>
Refacere platformă drum Str. Orhideei, pe L = 0,5 km, sat Gârcina<!–>
Decolmatare platformă drum DS Str. Ghiocelului, pe L = 0,28 km, sat Gârcina–>
Decolmatare platformă drum DS Str. Trandafirului, pe L = 0,2 km, sat Gârcina<!–>
Refacere fundație culee mal drept + radier + prag amonte, pod Moară, punct Moară, sat Gârcina–>
Refacere platformă drum pe DC 145 A Gârcina-Cuejdi, pe L = 2 km, porțiune Gârcina-Cuejdiu, sat Gârcina<!–>
Refacere platformă drum pe DC 147 A Oprișeni-Dragoș Vodă, pe L = 1,5 km, porțiune de la Oprișeni la Dragoș Vodă, sat Gârcina–>
Refacere platformă drum pe DS Str. Lalelelor, pe L = 0,35 km, sat Almaș<!–>
Refacere platformă drum pe DS Str. Muncii, pe L = 0,2 km, sat Almaș–>
Refacere platformă drum pe DS Str. Nucilor, pe L = 0,5 km, sat Almaș<!–>
Refacere platformă drum pe DS Str. Harcului, pe L = 0,3 km, sat Almaș–>
Refacere platformă drum pe DS str. Sasca, pe L = 0,35 km, sat Almaș<!–>
Refacere fundații culei mal stâng și drept, radier și prag fund, pod Sasca, pârâul Almaș, sat Almaș–>
Refacere culee mal stâng + aripi stânga, punte rutieră, Str. Paltinului, sat Almaș<!–>
Refacere platformă drum pe DS Str. Molidului, pe L = 0,30 km, sat Cuiejdi–>
Refacere platformă drum pe DS str. Podiș, pe L = 0,40 km, sat Cuiejdi<!–>
Refacere platformă drum pe DS str. Slatina, pe L = 0,30 km, sat Cuiejdi–>
Refacere suprastructură pod Sălătruc, pct. Podiș, sat Cuiejdi<!–>
Refacere suprastructură pod Vamanu, pct. Centrul satului Cuiejdi, sat Cuiejdi–>
Refacere suprastructură pod Vărărie, pct. Vărărie, sat Cuiejdi<!–>
26–> Refacere platformă drum din balast, str. Huci, de la fam. G. D. nr. 225 până la fam. M. V. nr. 267 pe L = 0,8 km, sat Gura Văii<!–> Comuna Girov–> 115<!–>
Colmatare podeț și spălare rampe podeț tubular ├9 = 800 mm la fam. N. C-tin, sat Gura Văii–>
Refacere platformă drum din balast, str. Argintaru, de la fam. S. P. până la fam. G.O. pe L = 0,4 km, sat Gura Văii<!–>
Refacere platformă drum din balast, str. La Caescu, de la fam. I. I. până la fam. C.A. pe L = 0,2 km, sat Gura Văii–>
Refacere platformă drum din balast, str. Hățas, de la fam. N. C-tin până la fam. V.V. pe L = 0,5 km, sat Turturești<!–>
Refacere platformă drum din balast, Str. Cetății, de la fam. A. I. până la biserică pe L = 0,8 km, sat Turturești–>
Refacere platformă drum din balast, Str. Vilelor, de la fam. M. N. până la fam. S. N. pe L = 0,2 km, sat Turturești<!–>
Decolmatare șanțuri stânga-dreapta, pe Sant Str. Principală, de la fam. R. N. până la fam. P.D. pe L = 1 km, sat Căciulești–>
Refacere platformă drum din balast, str. Vasile Sumanaru, de la fam. M. Ghe. la fam. Săndulescu Vasile, pe L = 0,5 km, sat Boțești<!–>
Refacere platformă drum din balast, str. Huci, de la fam. G. la fam. M.V., pe L = 0,8 km, sat Gura Văii–>
Refacere platformă drum din balast, str. Argintaru, de la fam. S.P. la fam. G. O., pe L = 0,4 km, sat Gura Văii<!–>
Refacere platformă drum din balast, str. La Căescu, de la fam. I.I. la fam. C.A., pe L = 0,2 km, sat Gura Văii–>
Refacere platformă drum din balast, str. Hățaș, de la fam. N. C-tin la fam. V. V., pe L = 0,5 km, sat Turturești<!–>
Refacere platformă drum din balast, Str. Cetății, de la fam. A. Ion la biserică, pe L = 0,8 km, sat Turturești–>
Refacere platformă drum din balast, Str. Cetății, de la fam. A. Ion la biserică, pe L = 0,8 km, sat Turturești<!–>
Refacere platformă drum din balast, Str. Vilelor, de la fam. M. N. la fam. S.N., pe L = 0,2 km, sat Turturești–>
Decolmatare șanțuri stg. + dr., Str. Principală, de la fam. R N. la fam. P.D., pe L = 1 km, sat Căciulești<!–>
Refacere platformă drum din balast, str. Izvoare, de la fam. R. C. la fam. R., pe L = 0,8 km, sat Doina–>
27<!–> Refacere platformă din balast DS, L = 0,01 km, str. Caina, zona fam. I. C-tin, sat Grumăzești–> Comuna Grumăzești<!–> 1.169–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,1 km, str. Șes, zona fam. P.D., sat Grumăzești<!–>
Afluire albie pod 1 buc. DS str. Șes, sat Grumăzești–>
Decolmatare albie torent zonă pod, str. Șes, sat Grumăzești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, pct. C. N. – pct. Cucușor, sat Grumăzești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1,35 km, str. Cârcei (0,6 km), str. Ionescu (0,2 km), str. Fabrici (0,2 km), str. Deal de Sat (0,2 km), Str. Humăriei (0,15 km), sat Grumăzești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1,5 km, str. Joseni, sat Grumăzești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 3,4 km, str. Văleni – pct. V. A.M. – pct. D. A., sat Grumăzești<!–>
Refacere platformă din balast DS, fdt. Marian, L = 0,15 km, sat Grumăzești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 8,05 km, str. Manolești (0,2 km), str. Alexa (0,5 km), str. Frecăuți (0,25 km), str. Enea (0,6 km), Str. Mănăstirii (5,5 km), str. Gheorghiță (1 km), sat Grumăzești<!–>
Refacere rigolă betonată DS str. Hotărăni, L = 0,5 km, sat Grumăzești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 3,9 km, str. Roșeni (1 km), str. Valea Seacă (0,5 km), str. Tăbăcari (0,2 km), str. Vârtea (0,2 km), str. Luncii (0,2 km), Str. Fermelor (0,8 km), str. Cucușor (1 km), sat Grumăzești<!–>
Refacere culee pod afluiate gabion protecție mal distrus Str. Mănăstirii, pârâu Topolița, zona Biserică Topolița, sat Grumăzești–>
Refacere gabion protecție mal pârâu Topolița, Str. Fermelor, pct. Mișca, sat Grumăzești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 2,7 km, Str. Bisericii (0,2 km), str. Vodeni (0,5 km), Str. Podului (0,8 km), str. Pintilie (0,8 km), str. Crăciun (0,4 km), sat Curechiștea–>
Refacere culee pod afuiate, pârâu Curechiștea, str. Vodeni, pct. fam. V., sat Curechiștea<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 2,6 km, str. Rugi (1 km), str. Livezi (1 km), str. Vornicu (0,6 km), sat Netezi–>
28<!–> Refacere culee mal drept pod metalic (r. Bistricioara), pct. Răstoca, sat Bradul–> Comuna Grințieș<!–> 238–>
Refacere platformă din balast DS Bradul, L = 1,3 km, sat Bradul<!–>
Refacere infrastructură + suprastructură drum DS Bradul, L = 0,05 km, sat Bradul–>
Refacere culee ambele maluri, pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), sat Grințieș<!–>
Refacere culee amonte, pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), pct. Suber, sat Grințieș–>
Refacere zid apărare beton armat mal drept, pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), sat Grințieș<!–>
Refacere apărare mal din gabioane saltea + 3 etaje pe malul drept la apărare mal drept din gabioane aval mal drept pod beton armat (pr. Grințieșul Mare), L = 0,05 km, sat Grințieș–>
Refacere pod din lemn distrus (r. Bistricioara), sat Grințieș<!–>
Decolmatare albie torent Horjilă, L = 0,2 km, sat Grințieș–>
Refacere platformă din balast DS Str. Pinului, L = 0,2 km, sat Grințieș<!–>
29–> Refacere platformă drum DS, pe L = 3,0 km, drum luncă, sat Ruginești<!–> Comuna Hangu–> 640<!–>
Refacere pereți canal și radier canal, pe canal scurgere, stație epurare, fam. B D., sat Buhalnița–>
Refacere radier și aripi pe DC 148 (podeț), pe L = 0,005 km, pct. fam. P. M., sat Buhalnița<!–>
Refacere drum sătesc DS (baraje retenție), pe L = 0,085 km, drum sătesc Frăgăria, sat Buhalnița–>
Refacere drum sătesc din balast pe DS, pe L = 5 km, sat Buhalnița-Hangu, sat Buhalnița<!–>
Refacere drum sătesc din balast pe DS, pe L = 1 km, cătun Sasu, sat Hangu–>
Refacere drum comunal și gabioane DC 149, pe L = 0,002 km, cătun Audia, sat Hangu<!–>
Refacere podeț tuburi premo, pe L = 0,005 km, cătun Boboteni, sat Hangu–>
Refacere gabioane, Stație Epurare, pe L = 0,002 km, centru Hangu, sat Hangu<!–>
Refacere drum sătesc DS, pe L = 3 km, sat Hangu–>
Refacere drum sătesc DS, pe L = 0,03 km, drum sătesc Mitrofan, sat Hangu<!–>
Refacere drum sătesc DS, pe L = 2,6 km, sat Grozăvești–>
Refacere drum sătesc DS, pe L = 4 km, sat Chirițeni<!–>
30–> Decolmatare albie amonte și aval pod, eroziuni amonte și aval podeț tubular, Str. Vișinilor, torent Dealul Viilor, sat Spiridonești<!–> Comuna Icușești–> 108<!–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț dalat, punct Prepelița, torent Dealul Viilor, sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast DC 82, L = 1 km, de la intersecție Cooperație la fam. J., sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,6 km, de la Cimitir Ortodox la fam. S. C-tin, sat Spiridonești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,4 km, de la fam. S. F. și Magazin cooperație, sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast DC 84, L = 0,53 km, de la fam. C.R. la A. D., sat Bălușești–>
Refacere platformă din balast DC 84, L = 1,2 km, de la ieșirea din loc. Bălușești la intersecția cu DS ce face legătura cu loc. Bătrânești, sat Bălușești<!–>
Refacere platformă din balast DC 84, L = 1,6 km, de la DC 84 la intrarea în loc. Bătrânești, sat Bălușești–>
Decolmatare albie amonte și aval pod b.a., pr. Cioate Faur, punct Munteanu, sat Bălușești<!–>
Decolmatare albie amonte și aval pod b.a., pr. Cioate Faur, punct Cimitir Ortodox, sat Bălușești–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1,8 km, de la ieșirea din loc. Bălușești la ieșirea din comuna Icușești, sat Spiridonești<!–>
Refacere platformă din balast DC 83, L = 2 km, de la fam. G. la intrare în loc. Mesteacăn, sat Bălușești–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț tubular, punct fam. P. M., sat Bălușești<!–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț tubular, punct fam. B. V., sat Bălușești–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț, V. I., sat Rocna<!–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț, C. V., sat Rocna–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț, Botezatu, sat Tabăra<!–>
Decolmatare albie amonte și aval podeț, Ciobanului, sat Mesteacăn–>
31<!–> Refacere platformă din balast DS, L = 4,024 km, conform anexei străzi Ion Creangă, Str. Liliacului (0,344 km), Str. Salcâmului (0,4 km), str. Ștefan cel Mare (1,1 km), Str. Fântânilor (0,2 km), str. Budai (0,25 km), Str. Badrului (0,313 km), Str. Progresului (0,25 km), Str. Păcii (0,2 km), str. Fund. Speranței (0,15), Str. Izlazului (0,3 km), str. Fund. Biserici (0,4 km), Str. Sării (0,3 km), sat Ion Creangă–> Comuna Ion Creangă<!–> 150–>
Refacere eroziuni mal stâng și drept și pile punte metalică, pr. Zapodia, acces Biserica din Strada Unirii, sat Izvoru<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1,45 km, conform anexei străzi sat Izvoru, Str. Spicului (1 km), str. Fund. Unirii (0,2 km), Str. Mesteacănului (0,25 km), sat Izvoru–>
Refacere platformă din balast DS, L = 3,528 km, conform anexei străzi sat Strejaru str. Fundătura Cotunei (0,3 km), str. Cezar Petrescu (0,145 km), Str. Basarabiei (0,23 km), str. Preot Moraru (0,325 km), str. Fund. Rosca (0,345 km), str. Vâlcele (1,167 km), str. Dispensar (0,218 km), Str. Moșilor (0,798 km), sat Stejaru<!–>
Refacere eroziune mal amonte și aval pod beton, punct fam. I. Ghe. (poștaș), sat Stejaru–>
Refacere platformă din balast DS, L = 5,282 km, conform anexei străzi sat Averești str. Deleni (0,8 km), Str. Școlii (0,52 km), Str. Șesului (0,502 km), str. Dohasca (0,3 km), Str. Sipotului (0,56 km), str. Gavril Doniceanu (0,4 km), Str. Izvoarelor (0,3 km), Str. Morii (0,45 km), Str. Margaretelor (0,16 km), str. General Atanasiu (0,63 km), Str. Izlazului (0,66 km), sat Averești<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,795 km, conform anexei străzi sat Recea Str. Muncelului (0,202 km), Str. Crizantemelor (0,060 km), str. Ponor (0,26 km), Str. Curaturilor (0,273 km), sat Recea–>
Refacere platformă din balast DS, L = 2,221 km, conform anexei străzi sat Muncelu str. Drumul Muncelului (1,397 km), Str. Gutuiului (0,28 km), str. Mihai Viteazu (0,544 km), sat Muncelu<!–>
32–> Refacere platformă din balast DS Str. Prundului, L = 0,025 km, sat Negrești<!–> Comuna Negrești–> 23<!–>
Refacere platformă din balast DS str. Slatina, L = 0,5 km, de la fam. H. până la fam. I., sat Poiana–>
Decolmatare albie amonte și aval zonă pod, pod peste pr. Horaița la DJ 156A, zonă Școala Poiana, sat Poiana<!–>
Refacere aripă pod amonte mal stâng distrusă, pod peste pr. Horaița la DS, pct Dădă, sat Poiana–>
33<!–> Refacere platformă din balast drum DS strada Trastiana, L = 0,4 km, de la P. D. la P. M., sat Pustieta–> Comuna Oniceni<!–> 84–>
Refacere platformă din balast drum DS strada Ses Balanu, L = 0,4 km, de la P. I. la B. A., sat Pietrosu<!–>
Refacere platformă din balast drum DS strada Ses Balanu, L = 0,5 km, de la V. D. până la pădure, sat Pietrosu–>
Refacere platformă din balast drum DS Strada Burlacilor, L = 0,3 km, de la B. M. până la I. M., sat Pietrosu<!–>
Refacere platformă din balast drum DS Strada Consilierilor, L = 0,35 km, de la C. M. la T. I., sat Solca–>
Refacere platformă din balast drum DS strada La Stupina, L = 0,2 km, de la M. V. la M. V., sat Solca<!–>
Refacere platformă din balast drum DS La Catarg, L = 0,3 km, de la S. Ghe. la O. D., sat Poiana Humei–>
Refacere platformă din balast drum DS Dealul Poienii, L = 0,5 km, de la P. V. la pârâul Mascacan, sat Poiana Humei<!–>
Refacere drum surpat DS Dealul Poienii, L = 0,05 km, de la M. V. la M. F., sat Poiana Humei–>
Refacere platformă din balast drum DS Ciorchelea, L = 0,4 km, de la G. Ghe. la C. Ghe., sat Poiana Humei<!–>
Refacere platformă din balast drum DS Fundătura Păcii, L = 0,2 km, de la M. I. la M. M., sat Poiana Humei–>
34<!–> Refacere (podeț tubular avariat – reamplasare tuburi și refacere rampe acces) pod din tuburi premo 5 buc. D = 800 mm, pct. Popa, sat Pângărăcior–> Comuna Pângărați<!–> 805–>
Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,1 km, pct. Popa, sat Pângărăcior<!–>
Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,02 km, pct. Crețu V., sat Pângărăcior–>
Refacere pilon și culee mal stâng erodate podeț, punct Iftimie, sat Pângărăcior<!–>
Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,08 km, fam. M. M., sat Pângărăcior–>
Refacere pod – fundații culei mal stâng și mal drept erodate, fam. C. I., sat Pângărăcior<!–>
Refacere pod – fundații culei mal stâng și mal drept erodate, fam. B., sat Pângărăcior–>
Refacere apărare mal stg. din gabioane saltea + 1 etaj și umplutură terasament Str. Bejeniei, L = 0,05 km, fam. T., sat Pângărăcior<!–>
Refacere apărare mal stg. din gabioane saltea + 1 etaj și umplutură terasament Str. Bejeniei, L = 0,3 km, fam. R., sat Pângărăcior–>
Decolmatare albie torent (deversare aluviuni în incinta proprietăți), L = 0,05 km, fam. M. N., sat Pângărăcior<!–>
Refacere pod dalat – fundație culee mal stâng erodată + apărare mal, fam. A., sat Pângărăcior–>
Refacere terasament (corp drum) + umplutură erodare terasament Str. Bejeniei, L = 0,1 km, punct Vamanu, sat Pângărăcior<!–>
Refacere platformă din balast str. Bejeniei, L = 0,05 km, pct. Scaricica, sat Pângărăcior–>
Refacere platformă din balast Str. Pârâul Stroiei, L = 0,1 km, fam. R., sat Pângărăcior<!–>
Refacere platformă drum + terasament (anrocamente) drum acces teren agricol, L = 0,05 km, fam. O., sat Oanțu–>
Refacere punte pietonală din lemn distrusă, fam. U. Ghe., sat Oanțu<!–>
Refacere podeț tubular (reamplasare tuburi, refacere acces), pod din tuburi premo 5 buc. D = 800, punct Popa, sat Pângărăcior–>
Refacere platformă din balast Str. Bejeniei, L = 0,10 km, punct Popa, sat Pângărăcior<!–>
Refacere mal erodat și corp drum D.S. L = 0,1 km, punct Șarpe, sat Pângărăcior–>
Decolmatare canal betonat D.S. L = 0,4 km, pct. calea ferată, sat Stejaru<!–>
35–> Refacere cameră centrală termică (demisol inundat-camera centrala termice) Sediu Primărie Petricani, Str. Principală (DJ155I), sat Petricani<!–> Comuna Petricani–> 121<!–>
Refacere culee mal stâng pod și decolmatare albie amonte (pârâu Topolița), pod la Axinia, sat Petricani–>
Refacere platformă din balast drum str. Rates, L = 0,8 km, de la Magazin Axinia până la pod Axinia, sat Petricani<!–>
Refacere platformă din balast drum Str. Luncii, L = 0,5 km, de la N. U. până la pod Axinia, sat Petricani–>
Refacere platformă din balast drum Str. Bisericii, L = 1,5 km, de la biserică până la pod Tirpesti, sat Petricani<!–>
Refacere pod de lemn (fundație pilă erodată, podină avariată, rampe acces stânga + dreapta erodate), pod la Pușcașu, sat Târpești–>
Refacere platformă din balast drum Str. Luncii, L = 0,2 km, în dreptul fam. F., sat Petricani<!–>
Refacere platformă din balast drum comunal DC 12, L = 2 km, de la asfalt până la granița cu orașul Târgu-Neamț, sat Boiștea–>
Refacere platformă din balast drum Str. Poiana, L = 0,5 km, de la Laur până la Poiana, sat Boiștea<!–>
Refacere pod de lemn (erodare culee stânga + pila + dreapta, podină avariată) și decolmatare albie amonte și aval pod pe pr. Tolici, pod la Gherasim, sat Tolici–>
Refacere pod de lemn (erodare culee stânga + pila + dreapta, podină avariată), pr. Tolici, pod la Munteanu, sat Tolici<!–>
Refacere pod de lemn (culee + fundație), pr. Tolici, pod la Culita Cirlan, sat Tolici–>
Refacere platformă din balast drum Str. Opreni, L = 0,5 km, în dreptul fam. Lisman, sat Tolici<!–>
Refacere platformă din balast drum str. Pe Pârâu, L = 1,5 km, de la Ocolul Silvic la Vărărie, sat Tolici–>
Refacere platformă din balast drum str. Cristiana, L = 1,5 km, de la fam. Balut la Pădure, sat Tolici<!–>
36–> Refacere apărare mal – gabioane, fam. B. – splaiul Chirileni pe L = 0,05 km, sat Dolhești<!–> Comuna Pipirig–> 3.088<!–>
Refacere gabion mal drept, drum sătesc, splaiul Defrișare, pe L = 0,06 km, sat Dolhești–>
Refacere apărare de mal din gabioane, fam. S., pe L = 0,04 km, sat Dolhești<!–>
Refacere apărare de mal din gabioane, fam. M., pe L = 0,1 km, sat Dolhești–>
Decolmatare albie torent Gherasim, sat Dolhești-torentul Gherasim, pe L = 0,1 km, sat Dolhești<!–>
Refacere platformă drum pe drum sătesc, Str. Sondei, pe L = 0,5 km, sat Dolhești–>
Refacere infrastructură și platforma drum pe drum sătesc, fam. G., pe L = 0,4 km, sat Dolhești<!–>
Refacere apărare de mal din gabioane, str. Splaiul Mestecenilor, pe L = 0,07 km, amonte pod Târdea mal stâng, sat Dolhești–>
Refacere pod lemn, str. Nistor, pârâul Pluton-Dolhești (fam. N. și fam A. C.), sat Dolhești<!–>
Refacere căsoaie din lemn, apărare mal la drum sătesc Splaiul Chirileni, pe L = 0,05 km, fam. D. I., sat Dolhești–>
Refacere platformă drum pe drum sătesc, punct fam. D. I., pe L = 0,5 km, sat Dolhești<!–>
Refacere punte fam. F., sat Dolhești–>
Refacere platformă drum pe drum sătesc, Splaiul Liliacului, punct fam. U. și fam. A., pe L = 0,7 km, sat Dolhești<!–>
Refacere podeț tubular 2x D-1500 la str. Splaiul Liliacului, sat Dolhești–>
Refacere infrastructură și platformă drum sătesc, pe L = 0,3 km, fam. C. N., sat Dolhești<!–>
Decolmatare platformă drum sătesc Gabor, pe L = 0,25 km, sat Dolhești–>
Decolmatare platformă drum sătesc Sub Branu, pe L = 0,2 km, sat Dolhești<!–>
Refacere apărare de mal stâng din gabioane, drum sătesc – Mija, pe L = 0,05 km, sat Dolhești–>
Refacere apărare de mal stâng din gabioane, drum sătesc Crengenilor, pe L = 0,07 km, sat Dolhești<!–>
Refacere culee mal stâng și drept, pod la str. Splaiul Mestecenilor – Pod Sub Branu, pe L = 0,04 km, sat Pâțâligeni–>
Decolmatare platformă drum Strada Releului, pe L = 0,2 km, punct Grămadă, sat Pâțâligeni<!–>
Decolmatare platformă drum sătesc Bursuna, pe L = 0,2 km, punct Tardea, sat Pâțâligeni–>
Decolmatare platformă drum sătesc Pietraru, pe L = 0,2 km, punct Aron, sat Pâțâligeni<!–>
Refacere culei pod de b.a. – strada Pârâul Străjii, familia B.i, sat Pâțâligeni–>
Decolmatare platformă drum sătesc Pietraru, pe L = 0,7 km, pârâul Străjii între fam. S. V. și B. N.i, sat Pâțâligeni<!–>
Refacere pod distrus, strada Pârâul Străjii, familia S.V., sat Pâțâligeni–>
Refacere apărare de mal stâng din gabioane, str. Poiana Focșei, pe L = 0,2 km, amonte pod Mihoc, sat Leghin<!–>
Decolmatare platformă drum sătesc Poiana Focșei, pe L = 0,2 km, pod Mihoc, sat Leghin–>
Decolmatare platformă drum sătesc pct. Fabrică Timișescu, pe L = 0,3 km, sat Leghin<!–>
Refacere apărare de mal din gabioane, str. Chițigaia, pe L = 0,02 km, pct. Buturaș, sat Boboiești–>
Refacere apărare de mal din gabioane, mal drept amonte pod, pct. Ungureanu, pe L = 0,1 km, sat Pipirig<!–>
Decolmatare platformă drum Str. Răchiților, pe L = 0,1 km, sat Pipirig–>
Decolmatare platformă drum Str. Bisericii, pe L = 0,2 km, sat Pipirig<!–>
Decolmatare platformă drum Str. Bisericii, pe L = 0,5 km, sat Pipirig–>
Refacere apărare mal stâng și drept, pct. Grigoraș, pe L = 0,05 km, sat Pluton<!–>
Decolmatare platformă drum str. Pârâul lui Anton, pe L = 0,6 km, sat Pluton–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane, Str. Slatinei, pct. Cuba, pe L = 0,05 km, sat Pluton<!–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane, Str. Slatinei, pct. Cuba, pe L = 0,04 km, sat Pluton–>
Decolmatare platformă drum sătesc str. Agăpeni, pe L = 0,1 km, sat Pluton<!–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. fam. S., pe L = 0,05 km, sat Pluton–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. fam. M., pe L = 0,05 km, sat Pluton<!–>
Refacere apărare mal stâng și drept din gabioane, pct. Dochița, pe L = 0,08 km, sat Pluton–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. Pascariu, pe L = 0,04 km, sat Pluton<!–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane, pct. Magazin pe str. Cujbeni, pe L = 0,05 km, sat Pluton–>
Decolmatare albie torent Dochita, pe L = 0,1 km, sat Stânca<!–>
Decolmatare albie torent Bisericii, pe L = 0,3 km, sat Stânca–>
37<!–> Refacere platformă drum (distrus sistem rutier l-25 m) Platformă drum (spălare l = 100 m) Drum exploatare Boiereasaca, L = 0,125 km, intersecție cu DJ 157 J, sat Podoleni–> Comuna Podoleni<!–> 28–>
38<!–> Refacere platformă drum și zid sprijin pe DS, pe L = 0,035 km, sat Petru Vodă–> Comuna Poiana Teiului<!–> 450–>
Refacere acostament drum DS, pe L = 0,015 km, sat Petru Vodă<!–>
Refacere gabioane și saltea pe DS, pe L = 0,050 km, pct. fam. P., sat Petru Vodă–>
Refacere gabioane, saltea rigolă, pe DS, pe L = 0,050 km, pct. fam. R. D., sat Petru Vodă<!–>
Refacere albie pârâu, maluri, pe DS, pe L = 0,4 km, pct. fam. C./Ș., sat Petru Vodă–>
Refacere albie pârâu, pe DS, pe L = 0,3 km, pct. fam. R., sat Petru Vodă<!–>
Refacere zid sprijin din piatră, pe DS, pe L = 0,220 km, pct. fam. Tănasă Petrică, sat Roșeni–>
Refacere albie și maluri pe DS, pe L = 0,026 km, pct. fam. Nițuc, sat Poiana Teiului<!–>
39–> Refacere platformă din balast drum str. Slătiori, L = 0,4 km, pct. A. I. – pct. B. I., sat Oglinzi<!–> Comuna Răucești–> 225<!–>
Refacere platformă din balast drum Str. Salcâmilor, L = 0,2 km, pct. R. I. – pct C. A., sat Oglinzi–>
Refacere platformă din balast drum str. Stejari, L = 0,15 km, pct. A. Ghe. – pct. I. D., sat Oglinzi<!–>
Refacere platformă din balast drum str. Hatia, L = 0,2 km, pct. R. S. – pct. Magazin Răchieru Cristian, sat Oglinzi–>
Refacere podeț tubular beton strada Izvoare, pct. P.V., sat Oglinzi<!–>
Refacere podețe tubulare 3 buc. beton Strada Tâmpăului, pct. fam. C., pct. A. I., pct. T. I., sat Oglinzi–>
Refacere șanț betonat Strada Tâmpăului, L = 0,06 km, pct. C. M., sat Oglinzi<!–>
Refacere podeț tubular beton fdt. Dorobanț, pct. A. C., sat Oglinzi–>
Refacere podețe tubulare beton strada Băile Oglinzi, 2 buc., pct. I. M., pct D. Ghe., sat Oglinzi<!–>
Refacere platformă din balast drum Str. Steagului, L = 0,2 km, pct. M. I. – pct I.V., sat Răucești–>
Refacere platformă din balast drum str. Ghibeni, L = 0,3 km, pct. M. I. – pct G. I., sat Răucești<!–>
Refacere platformă din balast drum Str. Veteranilor, L = 0,6 km, pct. Sală Festivități – pct. Grădiniță, sat Răucești–>
Refacere platformă din balast drum Str. Curăturii, L = 0,1 km, DJ 157 G – str. Cioroiu, sat Răucești<!–>
Refacere platformă din balast drum str. Pensiuni, L = 0,1 km, DC 6 – pct. P. V., sat Răucești–>
Refacere platformă din balast drum str. Pietriș, L = 0,2 km, pct. V.V. – pct. C. T., sat Răucești<!–>
Refacere platformă din balast drum Str. Bătrânei, L = 0,2 km, pct. G. I. – pct. M. I., sat Răucești–>
Refacere platformă din balast drum Str. Țiglăului, L = 0,1 km, pct. I. I. – pct. Ungureanu, sat Răucești<!–>
Refacere platformă din balast drum str. Trofinești, L = 0,2 km, pct. stație captare apă – pct. D.L., sat Răucești–>
Refacere podețe tubulare 3 buc. beton Strada Morii, pct. A. C-tin, M. A., I. F., sat Răucești<!–>
Refacere podeț tubular beton Strada Principală, pct. Ioniță Elena, sat Răucești–>
Refacere podețe tubulare 2 buc. beton strada Veterani, pct. I. V., pct. intersecție str. Veterani-str. Deleni, sat Răucești<!–>
Refacere podeț tubular beton Strada Pensiunii, pct. P. V., sat Răucești–>
Refacere platformă din balast drum str. Lunca, L = 0,1 km, pct. M. I. – pct. C. I., sat Săvești<!–>
40–> Refacere platformă din balast DC 184, pe L = 0,4 km, zona Girovanu, sat Borșeni<!–> Comuna Războieni–> 20<!–>
Refacere platformă din balast și acostament DC 29, pe L = 0,2 km, pct. fam. G. I., sat Valea Albă–>
Refacere acostament DC 195, pe L = 0,4 km, pct. fam. L., sat Războienii de jos<!–>
41–> Refacere platformă din balast drumuri sătești D.S., pe L = 0,2 km, zona Trofin, sat Goșmani<!–> Comuna Români–> 8<!–>
Refacere platformă din balast drumuri sătești D.S., pe L = 0,5 km, D.J. 155 I până în zona de acces la sondă, sat Goșmani–>
42<!–> Refacere platformă din balast DS Str. Huciului pe L = 2 km, sat Ruginoasa–> Comuna Ruginoasa<!–> 138–>
Refacere platformă din balast DS Str. Gropii pe L = 0,8 km, sat Ruginoasa<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Toloacelor pe L = 0,7 km, sat Ruginoasa–>
Refacere platformă din balast DS Str. Tochilelor pe L = 0,5 km, intersecție DJ 157 I până la pr. Velnița, sat Ruginoasa<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Staniștei pe L = 0,8 km, sat Ruginoasa–>
Refacere platformă din balast DS Str. Nucilor pe L = 0,8 km, sat Ruginoasa<!–>
Refacere platformă din balast DS str. Nicolae Apostol pe L = 0,4 km, sat Ruginoasa–>
Decolmatare 9 bucăți, podețe tubulare din țeavă porugată D = 600 mm, de-a lungul Str. Huciului, sat Ruginoasa<!–>
Refacere platformă din balast DS Aleea Cimitirului pe L = 0,5 km, intersecție DN 15 D până la cimitir, sat Bozienii de Sus–>
Refacere platformă din balast DS Aleea Școlii pe L = 0,4 km, sat Bozienii de Sus<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Morii pe L = 0,4 km, Școala Bozienii de Sus, sat Bozienii de Sus–>
Refacere platformă din balast DS Aleea Vasile Lupu, pe L = 0,3 km, Școala Bozienii de Sus până la intersecție cu Aleea Cimitirului, sat Bozienii de Sus<!–>
Refacere platformă din balast DS Str. Velniței, pe L = 0,7 km, sat Bozienii de Sus–>
Refacere platformă din balast DS Aleea Salcâmilor, pe L = 0,3 km, intersecție DN 15 D până la izlaz comunal, sat Bozienii de Sus<!–>
43–> Refacere platformă din balast str. Lencani, L = 0,6 km, de la fam. I.M. până la C. M., sat Vulpășești<!–> Comuna Sagna–> 34<!–>
Refacere platformă din balast str. Biserici, L = 0,4 km, de la C. N. până la biserică, sat Vulpășești–>
Refacere platformă din balast str. Cristenești, L = 0,5 km, de la L. E. până la C. Ghe., sat Vulpășești<!–>
Refacere platformă din balast Str. Păcii, L = 0,2 km, de la U.V. până la M. L., sat Vulpășești–>
Refacere platformă din balast Str. Teilor, L = 0,3 km, de la L. C-tin până la O. M., sat Vulpășești<!–>
Decolmatare albie pârâu, pârâul Dafinoaia, L = 0,25, de la pod până la trecerea cu calea ferată, sat Sagna–>
44<!–> Decolmatare drum sătesc, L = 0,2 km, intersecție Str. Releului cu Str. Speranței, sat Tașca–> Comuna Tașca<!–> 258–>
Decolmatare drum sătesc, L = 0,18 km, intersecție Str. Pinului cu Str. Speranței, sat Tașca<!–>
Decolmatare albie torent Hamzoița, L = 0,2 km, pct. Z.G., sat Tașca–>
Refacere maluri stâng +drept torent Badale, L = 0,2 km, pct. B.N., sat Tașca<!–>
Refacere terasamente drum erodate DS str. Ștefan cel Mare, L = 0,05 km, pct. D. Ghe., sat Tașca–>
Refacere mal erodat DS str. Ștefan cel Mare, L = 0,05 km, pct. V. Ion., sat Tașca<!–>
Refacere pod din lemn peste pr. Secu, pct. S. P., sat Tașca–>
Refacere mal stâng erodat la pod peste pr. Secu, pct. D., sat Tașca<!–>
Refacere apărare mal stâng din gabioane pe pr. Secu, L = 0,005 km, pct. Ș. I., sat Tașca–>
Refacere mal drept erodat Pr. Secu, pct. școală, sat Tașca<!–>
Decolmatare albie Pr. Secu, L = 0,014 km, pct. amonte pod C.V., sat Tașca–>
Decolmatare baraje 3 buc. – Baraj Buraga, pct. Niță, sat Tașca<!–>
Decolmatare drum sătesc Str. Măgurii, L = 0,1 km, sat Tașca–>
Decolmatare albie Pr. Ticoș, L = 0,06 km, pct. aval pod Paleu, sat Ticoș- Floarea<!–>
45–> Refacere acostamente drum sătesc Măciucași – Capra, L = 0,20 km, fam. G. – intersecție cu pod Capra peste râul Bistrița, sat Tarcău<!–> Comuna Tarcău–> 4<!–>
Decolmatare șanț stâng drum comunal DC 135, L = 0,2 km, zona Glodu, sat Tarcău–>
Refacere platformă din balast pe drum sătesc, L = 0,1 km, zona Glodu, sat Cazaci<!–>
46–> Refacere platformă din balast drum sătesc, L = 0,7 km, sat Dumbrava<!–> Comuna Timișești–> 5<!–>
47–> Refacere platformă din balast DC 182, L = 0,6 km, de la fam. D. până la pădure, sat Arămoaia<!–> Comuna Tupilați–> 8<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,3 km, de la fam. N. M. până la fam. Tabac, sat Arămoaia–>
48<!–> Refacere platformă din balast DC 84, L = 1,5 km, de la ieșirea din localitate la limita cu comuna Icușești, sat Chilii–> Comuna Valea Ursului<!–> 63–>
Refacere platformă din balast DS, L = 1 km, de la B. M. la O. V., sat Giurgeni<!–>
Refacere platformă din balast DS, L = 0,5 km, de la B. M. la L. C-tin, sat Giurgeni–>
49<!–> Refacere platformă din balast drum Strada Neamțului, L = 0,3 km, pct. M. E. – pct. F. I., sat Lunca–> Comuna Vânători-Neamț<!–> 58–>
Decolmatare șanț strada Vartic, L = 0,35 km, pct. B. I. – pct. intersecție Strada Troiței, sat Lunca<!–>
Refacere platformă din balast strada Vartic, L = 0,35 km, pct. B. I. – pct. intersecție Strada Troiței, sat Lunca–>
13)<!–> Județul Sălaj Total, din care:–> 1.670<!–>
1–> Refacere DJ 108S în satul Gârbou, comuna Gârbou<!–> Județul Sălaj–> 366<!–>
Refacere DJ 108S în satul Zalha, comuna Zalha–>
Refacere DJ 108S în satul Valea Lungă, comuna Zalha<!–>
Refacere DJ 108S în satul Ceaca, comuna Zalha–>
2<!–> Refacere Grădinița cu program prelungit "Voinicel"–> Municipiul Zalău<!–> 472–>
Refacere Grădinița cu program prelungit nr. 1 Zalău<!–>
Refacere Grădinița cu program prelungit "Ion Creangă"–>
Refacere Școala Gimnazială "Simion Bărnuțiu"<!–>
Refacere Colegiul Național Silvania–>
Refacere Liceul Tehnologic "Mihai Viteazul"<!–>
Refacere Liceul Pedagogic–>
3<!–> Refacere DC în satul Cizer–> Comuna Cizer<!–> 121–>
Refacere mal DC 78 A în sat Cizer, infrastructură piatră<!–>
Refacere mal, corp drum afectat DC 79 A în sat Plesca–>
Refacere străzi în satul Cizer (străzile Cojoc, Laloi, Silba, Cimitirului, Ruptura, Boianului)<!–>
Refacere strada Brăduleț în sat Pria–>
4<!–> Refacere străzi Buciumi (strada La Costani, piața veche, La Cula)–> Comuna Buciumi<!–> 80–>
Refacere străzi sat Bodia (strada Floroaia), comuna Buciumi<!–>
Refacere pod în localitatea Bodia peste râul Agrij–>
5<!–> Refacere străzi sat Jac (străzile Grofiu, Florii, La Stanca), comuna Creaca–> Comuna Creaca<!–> 5–>
6<!–> Refacere drum comunal DC 48 A în localitatea Cristolț–> Comuna Cristolț<!–> 117–>
Refacere drum comunal DC 47 A în sat Văleni, comuna Cristolț<!–>
Refacere străzi sat Cristolț (străzile Ghetar, Miri, Suseni, Lătureni, După Deal, Lazuri, Valea Fetiții), comuna Cristolț–>
Refacere străzi sat Poiana Onții (străzile Sub Dunga, Funduri, Păltiniș), comuna Cristolț<!–>
Refacere podeț în localitatea Văleni, situat pe Strada Seșii, comuna Cristolț–>
7<!–> Refacere drum comunal DC 46 Gârbou – Solomo – Bezded–> Comuna Gârbou<!–> 35–>
Refacere străzi sat Gârbou (străzile Cioroi, Terti, Teritori, Popeni, Bentea, Cotrii, Iguoaiei, Spătaru, Misenilo, La Mărioara, Dealu Puiului, Dealu Cosmești, Popeni 2), comuna Gârbou<!–>
8–> Refacere drum comunal DC 94 Halmășd – Fufez, în localitatea Halmășd<!–> Comuna Halmășd–> 106<!–>
Refacere drum comunal DC 87 Halmășd – Plopiș, în localitatea Aleuș–>
Refacere pod situat în sat Cerașa situat pe Valea Cerașa<!–>
9–> Refacere stradă sat Răstoci (face legătura între DN 1H spre cimitir și casa nr. 42), comuna Ileanda<!–> Comuna Ileanda–> 33<!–>
Refacere stradă sat Perii Vadului (Strada Principală de la Biserica la nr. casa 62), comuna Ileanda–>
10<!–> Refacere stradă sat Plopiș (Vâlceaua Husar), comuna Plopiș–> Comuna Plopiș<!–> 39–>
Refacere stradă sat Iaz, comuna Plopiș<!–>
Refacere podeț în localitatea Plopiș, situat pe pârâul Vâlceaua Husar, comuna Plopiș–>
11<!–> Refacere stradă sat Zalha (strada Pod), comuna Zalha–> Comuna Zalha<!–> 186–>
Refacere stradă sat Vârteșca (strada Valea Poienilor), comuna Zalha<!–>
Refacere străzi sat Valea Lungă (Strada Cosmeștilor, Pe Coaste), comuna Zalha–>
Refacere străzi sat Ceaca (strada Valea Huzmezan, Valea Hranei), comuna Zalha<!–>
Refacere pod localitatea Zalha, situat pe strada Pod, comuna Zalha–>
Refacere pod localitatea Vârteșca, zona Biserica, comuna Zalha<!–>
Refacere pod sat Ceaca peste Valea Husmezanu, comuna Zalha–>
Refacere podețe sat Ceaca, situate pe Strada Principală nr. 8 și nr. 87, comuna Zalha<!–>
Refacere Școala gimnazială Zalha–>
12<!–> Refacere pod situat în sat Sutor peste Valea Sâncraiului–> Comuna Zimbor<!–> 110–>
14)<!–> Județul Suceava Total, din care:–> 34.679<!–>
1–> Refacere suprastructură din balast a DJ 174 de la km 32 la km 52 – L = 20 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m pe raza orașului Broșteni<!–> Județul Suceava–> 5.223<!–>
Decolmatare podeț de pe DJ 208J km 8 + 800 – km 9 + 680, sat Adâncata, comuna Adâncata–>
Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe DJ 209C km 24+450 – km 24+700 și decolmatare șanțuri aferente DJ L = 250 ml din sat Berchișești, comuna Berchișești<!–>
Decolmatare rigolă aferentă DJ 209G sat Brodina, comuna Brodina: de la Burlică la Dispensar Uman – L = 500 m, l = 0,4 m, h = 0,5 m, zona P. B. – L = 50 m, l = 0,5 m, h = 0,5 m, în zonă podeț Herghelie – L = 75 m, l = 1 m, h = 0,5 m, în zona Herghelie km 18+300 – L = 50 m, l = 2 m, h = 0,5 m–>
Decolmatare podeț pe DJ 209G km 18+300 zona Herghelie – L = 12 m, l = 2 m, h = 1 m și decolmatare culee pod Sadău în zona Nicu Hudema – L = 20 m, l = 2 m, h = 2 m, sat Brodina, comuna Brodina<!–>
Refacere podeț tubular DN 800 mm L = 10 m pe DJ 209G, km 23+800, sat Paltin, comuna Brodina–>
Refacere suprastructură din balast pe DJ 178 B de la km 7+700 la km 12+000 – L = 4,1 km, l = 5 m, h = 0,1 m, în sat Grănicești, comuna Grănicești<!–>
Decolmatare șanțuri pentru punerea în siguranță a DJ 178B la km 9+800 – intersecție cu DN2 L = 100 m, în sat Grănicești, comuna Grănicești–>
Decolmatare șanț pentru punerea în siguranță a DJ 208D de la Hănțești la râul Siret L = 0,8 km, l = 1 m, h = 0,7 m, sat Hănțești, comuna Hănțești<!–>
Decolmatare șanț pentru punerea în siguranță a DJ 208B pe o L = 3 km, l = 1 m, h = 0,7, sat Berești, comuna Hănțești–>
Refacere eroziune mal din materiale locale în zona G.V. pentru punerea în siguranță a DJ175 L = 40 m, l = 2 m, h = 1,5 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei<!–>
Refacere suprastructură din balast de la Macoveiciu Dumitru la Marocico Dumitru pe DJ 175 L = 0,35 lm, l = 5 m, h = 0,1 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei–>
Refacerea elementelor de infrastructură ale DJ 177 C: decolmatare L = 0,6 km, refacere acostamente L = 5 km, l = 0,75 m, h = 0,15 m, refacere podeț dalat la km 2+900 și prism din anrocament, refacere podeț tubular la km 4+500 și decolmatare L = 0,05 km, l = 0,5 m, h = 1 m, refacere podeț la km 5+900 și a timpanelor L = 20 ml și gabioane cu h = 2 m, refacere podeț la km 6+500, decolmatare L = 0,15 km, l = 1,5 m, h = 1,2 m, refacere podeț la km 6+950, refacere podeț la km 9+500 și decolmatare pe L = 0,05 km, l = 12 m, h = 1,2 m, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului<!–>
Refacere zid de sprijin din beton armat a DJ 174 F sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei–>
Refacerea DJ 175 B la km 9+088 – lucrări de decolmatare rigole și șanțuri L = 0,2 km, l = 8,5 m, h = 0,15 m, decolmatare albie pr. Izvorul Giumalău L = 20 m, l = 5 m, h = 3 m, refacere saltea gabioane L = 8 m, l = 2,5 m, h = 1 m și refacere apărare de mal gabioane L = 16 m, h = 2 m, pentru punerea în siguranță a DJ175 B, în sat Pojorâta, comuna Pojorâta<!–>
Decolmatare albie a pr. Izvorul Giumalău în zona pod Raia pentru punerea în siguranță a DJ 175B L = 0,15 km, l = 2,5 m, h = 1 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta–>
Refacere prag de fund aferent pod peste pârâul Humor pe DJ 177 la km 7+000, sat Mănăstirea Humorului, comuna Mănăstirea Humorului<!–>
Refacere podețe pe DJ 177 în sat Mănăstirea Humorului, comuna Mănăstirea Humorului, la km 6+200 și în sat Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, la km 15+800–>
Refacere suprastructură din balast pe DJ 291 A pe L = 1,7 km, l = 6 m, h = 0,2 m de la km 30+575 la km 32+275, sat Băncești, comuna Mușenița<!–>
Reprofilare suprastructură la DJ 291 A în sat Climăuți, comuna Mușenița, pe L = 1,35 km, l = 6 m, h = 0,2 m de la km 39+775 la km 41+100–>
Refacere suprastructură din balast DJ 174E în sat Panaci, comuna Panaci, pe L = 8 km, l = 6 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent DJ 174E pe L = 5 km<!–>
Refacere pod pe DJ178A peste pârâul Tinoasa în satul Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos–>
Refacere eroziune mal aferent pod pe DJ209A peste pârâul Suha Mică, în sat Slatina, comuna Slatina, de la km 34+495 la km 35+0,95 L = 0,6 km, l = 3 m, h = 2 m<!–>
Refacere apărare mal din gabioane aferentă podului pe DJ209A în sat Găinești, comuna Slatina, peste pârâul Valea cu Calea, la km 43+800–>
Decolmatare zona amonte și aval pod din beton armat pe DJ209G, pârâul Falcău, L = 150 m, l = 30, h = 0,75 în sat Straja, comuna Straja, la km 14+500<!–>
Refacere apărare de mal râul Suceava din anrocamente aferentă DJ209G, în sat Straja, comuna Straja, pe o lungime de 150 m, l = 1 m, h = 4 m la km 13+000–>
Decolmatare 2 podețe pe DJ177B în sat Stulpicani, comuna Stulpicani: 20 ml la km 14+900 și 20 ml la 14+300<!–>
Decolmatare podeț pe DJ177A în sat Stulpicani, comuna Stulpicani: 10 ml la km 8+900–>
2<!–> Refacere terasament str. Izvorul Alb, zona Alexoaie nr. 118, L = 20 m, l = 3 m, h = 0,5 m–> Municipiul Câmpulung Moldovenesc<!–> 153–>
Refacere apărare de mal pe pr. Izvorul Alb pentru punerea în siguranță a str. Izvorul Alb km 4+200, stg L = 15 m, l = 1 m, h = 2,5 m; km 4+400 stg. L = 10 m, l = 1 m, h = 2 m; km 4+650 stg. L = 15 m, l = 1 m, h = 2 m; km 4+800 stg. L = 5 m, l = 1 m, h = 2 m<!–>
Refacere terasament al podului de tuburi pe str. Valea Seacă km 3+000 peste pr. Valea Seacă L = 20 m, l = 4 m, h = 0,5 m–>
Refacere terasament al str. Valea Seacă, zona Crăciun L = 100 m, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere apărare de mal pe pr. Valea Seacă pentru punerea în siguranță a str. Valea Seacă km 2+900, L = 50 m, l = 2 m, h = 1 m; km 2+400 L = 20 m, l = 2 m, h = 1 m; km 2 +300 L = 60 m, l = 1,5 m, h = 1 m–>
Decolmatarea pr. Valea Seacă zona Crăciun – Barbanta pentru punerea în siguranță a str. Valea Seacă L = 200 m, l = 4 m, h = 0,5 m<!–>
Refacere suprastructură din piatră concasată a str. Valea Seacă de la casa nr. 138 la 140 – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din piatră concasată a str. Plaiul Deii de la casa nr. 46 la garaj – L = 0,05 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere lucrare apărare pod din gabioane zona pod 1 pr. Valea Caselor – L = 8 m, h = 2 m și placarea gabioanelor prin ecranare L = 5 m, h = 2 m–>
Refacere terasament str. Valea Caselor, zona Pensiunea Rustică L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere apărare de mal din anrocamente pentru punerea în siguranță a str. Valea Caselor, zona Pensiunea Rustică, L = 0,02 lm, l = 1,5 m, h = 1 m–>
Refacere suprastructură din piatră concasată pe str. Pârâul Morii de la casa nr. 14 la casa nr. 15 – L = 0, km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din piatră concasată pe str. Șandru de la km 3+500 – km 3+350 și de la km 0+500 la km 0+650 – L = 0,3 km, l = 5 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din piatră concasată pe str. 1 Septembrie de la intersecție cu Str. Mioriței la casa nr. 6 – L = 0,03 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
3–> Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală municipală din Fălticeni: str. Plutonier Iacob, L = 1,5 km, l = 4,5 m, h = 0,15 m, Str. Teilor L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Nufărului L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Magazia Gării L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Antilești L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Panduri L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Zorilor L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–> Municipiul Fălticeni–> 202<!–>
4–> Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală municipală din Vatra Dornei: Str. Poligonului – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Piscului – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Lumea Nouă – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Negrești – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m și L = 0,45 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Căprioarei – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Eroilor – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Nichitușeni – L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Oborului – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Popeni – L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ulița Buliceni – L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–> Municipiul Vatra Dornei–> 222<!–>
Refacere suprastructură din balast pe strada Ulița Știrbeni din localitatea Argestru, municipiul Vatra Dornei – L = 1,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe strada Todireni din localitatea Todireni, municipiul Vatra Dornei – L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din localitatea Roșu, municipală din Vatra Dornei: str. Colăcelu – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Silvicultorului – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ulița Vlejeni – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
5<!–> Refacere suprastructură din balast pe str. Soldat Dumitru Antal de la intersecție DJ 174 la Ș.C. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni–> Orașul Broșteni<!–> 513–>
Refacere suprastructură din balast pe Str. Braniștei de la B.D. la G. N. – L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni<!–>
Refacere suprastructură din balast pe str. Hăleasa de la G.C. la Ț. D. – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Căboaia de la L.G. la I. G. – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m în orașul Broșteni<!–>
Decolmatare pr. Hăleasa pentru punerea în siguranță a str. Hăleasa – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 1,5 m în orașul Broșteni–>
Decolmatare pr. Sec pentru punerea în siguranță a locuințelor C. M., C. D. la C.A., P. P. – L = 0,25 km, l = 2 m, h = 1,5 m în orașul Broșteni<!–>
Refacere eroziune mal drept a râului Bistrița pentru punerea în siguranță a str. Hăleasea în zona fam. A. E. – L = 0,02 km, l = 2 m, h = 3 m în orașul Broșteni–>
Refacere suprastructură din balast a DC Cotârgași de la fam. C. V. la fam. M. V. – L = 3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni<!–>
Refacere apărare de mal stâng din gabioane pe podul Cotârgași, peste pr. Cotârgași, în dreptul fam. S. S. de pe DC Cotârgași – L = 8 m, h = 3 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni–>
Refacere pereu din beton a podului peste pr. Lat, de pe DC Cotârgași – L = 1 m, l = 4 m, h = 2 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni<!–>
Refacere apărare mal stâng și drept din gabioane, aval de pod peste pr. Lat de pe DC Cotârgași – L = 6 m, h = 2,5 m, sat Cotârgași, în orașul Broșteni–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Frasin de la M. P. la B. P. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; de la G. V. la L. S. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Frasin, în orașul Broșteni<!–>
6–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale situate în intravilanul orașului Cajvana: DV de la M. Ghe. la Ș. Ghe. – L = 0,35 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 1013 de la atelier service la DC 43 C – L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 866 de la J. N. la Casa de adunare – L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 1710 de la C. G. la G. V. – L = 0,15 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 1267 de la D. Ghe. la T. T. – L = 0,28 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DV 2644 de la N. V. la T. Ghe. – L = 0,31 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV 2104 de la C. T. la C. C. – L = 0,2 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 1862 de la F. I. la DJ 178 D – L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 4353 de la C. F. la S. Ghe. – L = 1 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 5134 de la G. P. la R. V. – L = 0,2 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV 4352 de la B. G. la D. Ghe. – L = 0,153 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV 4190 de la G. Ghe. la M. M. – L = 0,3 km, l = 7 m, h = 0,15 m; DV 4016 de la M. A. la P. I. – L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m; DV 1950 de la B. T. la C. N. – L = 0,218 km, l = 6,5 m, h = 0,15 m; DV 1811 de la N. D. la Ș. Ghe. – L = 0,2 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DV 4529 de la I. Al. la C. I. – L = 0,22 km, l = 8 m, h = 0,15 m; DV fn de la D. F. la D. V. – L = 0,4 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DC de la L. Ghe. la C. T. (releu) – L = 0,32 km, l = 8 m, h = 0,15 m<!–> Orașul Cajvana–> 639<!–>
Refacere șanț din beton pe DV 2644 la fam. T. G. – L = 110 m, l = 0,5 m, h = 0,15 m în orașul Cajvana–>
Refacere suprastructură din balast pe DC 43 A de la Groapa M. la Tâșca – L = 2 km, l = 8 m, h = 0,15 m, sat Codru, oraș Cajvana<!–>
Refacere suprastructură din balast a DV fn de la DC 43A la Șoldan – L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m, sat Codru, oraș Cajvana–>
7<!–> Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Poiana, oraș Dolhasca, în zona M.G. – L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m–> Orașul Dolhasca<!–> 445–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Valea Poienei, oraș Dolhasca: zona Bucătarul – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m; zona O. Ș. – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Murgoci – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Probota, oraș Dolhasca: zona Haltă – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Scorțari – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Suditu – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona P. T. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; zona Balașa – L = 0,4 m, l = 3 m, h = 0,15 m; zona Morii – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Todiraș – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Siliștea, oraș Dolhasca: zona Bahrin – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Canton Silvic – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Murgoci – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Grigore – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Budeni, oraș Dolhasca: zona Canton Silvic – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Cimitir – L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Dochița – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona C. G. – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Ceaunică – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Onuțu – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Minciună Hotar – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Gulia, oraș Dolhasca: zona Cristea – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Ciobanu – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Bogza – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona grădiniță – L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Murariu – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Radu – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Poienari, oraș Dolhasca: zona Ragazan – L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Bita – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul localității Dolhasca, oraș Dolhasca: zona Suciu – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Pelin – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona școală Săndeni – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Voroneanu – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m, zona Hapău – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
8–> Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din orașul Frasin: str. Sanatoriu de la Lupancu la Mișceag – L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,2 m; str. Stadion de la J. M. la B. S. – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,2 m; Str. Bisericii de la M. V. la Sahlean – L = 0,6 km, l = 6 m, h = 0,2 m; Str. Spitalului de la spital la M. V. – L = 0,2 km, l = 5 m, h = 0,2 m; str. Obreja de la H. V. la str. Valea Seacă – L = 0,45 km, l = 4 m, h = 0,2 m; Str. Cireșilor de la H. V. la V. I. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–> Orașul Frasin–> 1.453<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Bucșoaia, oraș Frasin: str. Prund Bucșoaia de la M. D. la B. S. – L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,2 m; Str. Sondei de la B. S. la B. D. – L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m; Str. Brădățenilor de la P. T. la B. P. – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,2 m; str. Suha de la D. M. la S. T. – L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Plutonița, oraș Frasin: Str. Releului de la F. I. la G. Ctin. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,2 m; str. Ghirileu de la G. F. la Ș. Ghe. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,2 m; str. Braniște de la Pod Braniște la B. C. – L = 1,3 km, l = 4 m, h = 0,2 m; Str. Pârliturii de la N. C. la G. P. – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere apărare de mal din gabioane pentru punerea în siguranță a DJ 177 A (sector intravilan aflat în administrarea orașului Frasin) km 3+300, sat Plutonița, orașul Frasin – L = 150 m, h = 3 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Doroteia, oraș Frasin: str. Pârâul Doroteia de la pod Doroteia la canton silvic – L = 1,4 km, l = 5 m, h = 0,2 m; str. Prund Doroteia de la D. A. la M. D. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,2 m; str. Aleea Școlii de la Ge. L. la G.I. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere apărare de mal pe pr. Ilioaia în zona B. I. pentru punerea în siguranță a 5 gospodării – L = 75 m, h = 2,5 m–>
9<!–> Refacere suprastructură din îmbrăcăminte asfaltică pe str. General Grigorescu de la str. General Grigorescu la Str. Liliacului, L – 0,2 km și acostament din balast L = 10 m, l = 0,5 m, h = 1,5 m–> Orașul Gura Humorului<!–> 165–>
Refacere suprastructură din îmbrăcăminte asfaltică pe Str. Liliacului de la intersecția cu str. General Grigorescu în amonte – L – 0,03 km<!–>
10–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul localității Siliștea, oraș Liteni: DC Siliștea – Biserică – L = 1,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC Siliștea – Bălteni – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC Siliștea – Pârlitură – L = 1,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC 2 – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–> Orașul Liteni–> 210<!–>
11–> Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul localității Milișăuți, oraș Milișăuți: Str. Luncii – L = 2,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Înfrățirii – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Fulgerului – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Grădiniței – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Barierei – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Rotundă – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Iazului – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Dreaptă – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Speranței – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Cernăuți – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Intrarea Dumbrăvii – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Crizantemelor – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Zimbrului – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. 24 ianuarie – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Scurtă – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Aleea Fântâniței – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Meseriașilor – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Microcentralei – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–> Orașul Milișăuți–> 168<!–>
Decolmatare albie a pr. Huțulecilor în zona fam. C., pentru punerea în siguranță a podețului de pe drumul de exploatare agricolă Prund – L = 20 m, l = 6 m, h = 1,8 m, sat Bădeuți, oraș Milișăuți–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul localității Bădeuți, oraș Milișăuți: Str. Prieteniei – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Tărnuica – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Burdujeni Ciortărie – L = 1,5 km, l = 5 m, h = 0,1 m<!–>
Decolmatare albie a pr. Sucevița în zona Burdujeni, în dreptul fam. H. V. pentru punerea în siguranță a podețului de acces la 7 locuințe – L = 10 m, l = 5 m, h = 0,9 m, sat Bădeuți, oraș Milișăuți–>
Decolmatare albie a pr. Sucevița în zona fam K. L., pentru punerea în siguranță a podețului de pe DC L = 10 m, l = 5 m, h = 0,9 m, sat Bădeuți, oraș Milișăuți<!–>
12–> Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din orașul Siret: Str. Arcului – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Moldovei – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Munteniei – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Petriceicu Vodă – L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Iancu Flondor – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mihai Eminescu – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Transilvaniei – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Principatelor Unite – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Sas Vodă – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ciuhei – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Drăgușeni – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Sf. Ioan Botezătorul – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Ștefan cel Mare – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Anton Pann – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Pietrăriei – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mihai Viteazul – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mărășești – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Deșteptării – L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–> Orașul Siret–> 297<!–>
13–> Refacere rețea stradală în orașul Vicovu de Sus: str. George Călinescu – L = 0,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; str. Avram Iancu – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Flesca – L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; Str. Baciului – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Voinței – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Zăvoiului – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Sicovei – L = 0,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; str. Dragoș Vodă – L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,1 m; Str. Mioriței – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–> Orașul Vicovu de Sus–> 278<!–>
Refacere 11 podețe tubulare în oraș Vicovu de Sus: podeț nr. inv. 1228 Str. Crasnei la Brahon D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1231 Str. Crasnei la Farcaș D = 1500 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1222 str. George Călinescu la Borcan D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1221 str. Horia la Intrare D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1223 str. Horia la Beni Mandici D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1219 str. Horia la intersecție cu biserica D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1218 str. Horia la T. D. D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1220 Str. Bisericii în Pantă la Puraveți D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1214 str. Horia la B. Ml. D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1215 Str. Farmaciei la Tucu D = 600 mm, L = 5 m; podeț nr. inv. 1216 Str. Farmaciei la R. L. D = 600 mm, L = 5 m–>
14<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Adâncata, comuna Adâncata: poz. inv. 84 de la Ș. Ctin la G. D. L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 90 de la C. D. la G. H. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 99 de la C. G. la C. D. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 98 de la L. G. la G. D. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 100 de la C. V. la O.I. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 101 de la H. M. la F. M. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 70 de la T. C. la Ș. V. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 73 de la D. E. la Biserica adventistă – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 82 de la G. N. la. N. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 77 de la N. A. la Ursăciuc – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 76 de la C. S. la pod Călugăreni – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 74 de la A. S. la O. V. L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 103 de la I. V. la D. A. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 104 de la I. V. la C. G. L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 106 de la L. I. la D. C. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 107 de la Ș. M. la A. I. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 97 de la R. D. la C. G. – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 71 de la Ș. V. la Baltă – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m–> Comuna Adâncata<!–> 584–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Călugăreni, comuna Adâncata: poz. inv. 110 zona parcului – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 111 de la Anton la G. D. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 113 de la A. G. la Imaș – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Fetești, comuna Adâncata: poz. inv. 114 de la Feșterie la A. G. – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 115 de la magazin sătesc la Huțanu – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 116 de la H. Ctin. la Zadie – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; poz. inv. 117 de la S. S. la Moruz – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
15<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Arbore, comuna Arbore: nr. inv. 53 de la drum Jan la Prund – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 61 de la drum Pix la Grigman – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 80 de la drum Bahnari la Pomăt – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 123 de la drum Sturzeni la P. D. – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 128 de la drum Liurcă la Motan – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 218 de la cimitir penticostal la T. C. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m–> Comuna Arbore<!–> 160–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Clit, comuna Arbore: nr. inv. 147 de la DN 2E la A. M. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 148 de la DN 2E la Blideriță – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 151 de la drum Bliderță la canton Nichitean – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 153 de la drum Deal Dan la DN2E – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
16–> Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul satului Baia, comuna Baia: str. Înv. M. Gavrilescu – L = 0,47 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Fântânărenilor – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Florilor – L = 0,08 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Busuiocului – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Bobului – L = 0,24 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Măceșului – L = 0,28 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Voinței – L = 0,23 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Popeștilor – L = 0,22 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Răzeșilor – L = 0,45 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Huțanilor – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Afinelor – L = 0,39 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Prundului (distrusă în totalitate) de la DJ155P la Str. Baciului – L = 0,3 km, l = 5 m, h = 2 m<!–> Comuna Baia–> 476<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din intravilanul satului Bogata, comuna Baia: str. Pânzăreni – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; Str. Baladei – L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. V. Straiescu – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; Str. Viitorului – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Înv. Ghe. Rădășanu – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Prunului – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Pârâu Bogata – L = 3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. N. Iordache – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Fagului – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
Refacere dig mal stâng amonte prag captare Baia din materiale locale L = 70 m, V = 420 mc și L = 150 m, V = 900 mc, precum și pereu din beton armat L = 70 m și h = 0,2 m, L = 150 m, h = 0,2 m pentru punerea în siguranță a DC 95, a gospodăriilor din zonă și a captării Baia III, ce alimentează municipiul Fălticeni<!–>
17–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în intravilanul satului Bălăceana, comuna Bălăceana: DC 1640 de la C. V. la Tibric – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC 911 de la Șoflău la B. Ctin. – L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC 2405 de la Candrea la S. V. – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC 3024 de la F. D. la Gongoș – L = 0,25 km, l = 6 m, h = 0,15 m; DC 2354 de la Gușă la S. D. – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC 1498 de la G. G. la Titi – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC 778 de la B. F. la U. P. – L = 0,2 km, l = 6 m, h = 0,15 m<!–> Comuna Bălăceana–> 147<!–>
18–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale în intravilanul satului Berchișești, comuna Berchișești: DV de la Ș. N. la Ș. S. – L = 0,07 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la A. I. la tarlaua Pe Deal – L = 0,12 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la O. T. la C. N. – L = 0,07 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la B. N. la A. N. – L = 0,13 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la L.O la L.M. – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la I. D. la P. I. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la O. N. la C.D. – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la V. A. la J. V. – L = 0,49 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la Ș. P.<!–> Comuna Berchișești–> 350<!–>
la A. N. – L = 0,16 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la școală la P. V. – L = 0,39 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la N. V. la O. Ghe. – L = 0,52 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la A. I. la V. F. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la școala Spinărie la G. I. – L = 0,61 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la M. A. la O. I. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la C. L. la G. P. – L = 0,9 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la B.I la C. I. – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DV de la T. V. la O. Ghe. – L = 0,16 km, l = 3 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în intravilanul satului Berchișești, comuna Berchișești: DC de la P. Ghe. la P. C. – L = 0,89 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la V. I. la V. Ghe. – L = 0,85 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la B. I. la F. G. – L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la P. Ghe. la C. A. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la T. I. la A. A. – L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la A. O. la O. V. – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la O. I. la L. P. – L = 0,42 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la R. I. la Ș. I. – L = 0,72 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la R. M. la V. Ghe. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la G. A. la H. I. – L = 0,24 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la V. Ghe. la J.A. – L = 0,36 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în intravilanul satului Corlata, comuna Berchișești: DC de la J. D. la uliță Lăptărie – L = 0,26 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC de la P. D la B. D. – L = 0,69 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC de la C. P. la C. D. – L = 0,82 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC de la B. C. la M. C. – L = 0,28 km, l = 3 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale comunale în sat Corlata, comuna Berchișești, de la Jitaru D. la uliță Lăptărie – L = 0,26 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
19–> Refacere suprastructură din balast DC 13 Boroaia – Moișa, sat Moișa L = 0,1 km, L = 5 m, h = 0,15 m și sat Săcuța L = 0,5 km, L = 5 m, h = 0,15 m<!–> Comuna Boroaia–> 150<!–>
Refacere suprastructură din balast din sat Moișa, pe DC Moișa – Boboceni L = 1,5 km, L = 5 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast din sat Săcuța, pe DC Săcuța Deal L = 0,7 km, L = 5 m, h = 0,15 m<!–>
20–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale în intravilanul satului Botoșana, comuna Botoșana: DV de la DJ178 la C. V. – L = 0,32 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 16 de la DJ178 la S. M., C. Ctin. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 18 de la DJ178 la G. Ghe. – L = 1,26 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 21 de la DJ178 la B. I. – L = 0,42 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 49 de la S. A. la B. V. – L = 1,18 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 55 de la B. Ghe. la Boca A. – L = 0,24 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 63 de la DJ178 la N. T. – L = 0,29 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 68 de la biserică la B. T. – L = 0,16 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 71 de la DJ178 la B. P. – L = 0,12 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 74 de la DJ 178 la S. N. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 75 de la DJ178 la R. Ghe. – L = 0,78 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DV 97 de la I. S. la Robu S. – L = 0,12 km, l = 4 m, h = 0,2 m<!–> Comuna Botoșana–> 341<!–>
21–> Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Negrii – IME – prag de la C. N. la M. M. – L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m și de la Ceciuleac la H. G. – L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m<!–> Comuna Breaza–> 188<!–>
Refacere protecție mal la 4 podețe tubulare pe DC Pârâul Negrii: zona Sesii L = 15 m, l = 1 m, h = 3 m, zona M. D. L = 14 m, l = 2 m, h = 2 m, zona M. M. L = 14 m, l = 2 m, h = 2 m, zona H.G. L = 6 m, l = 2 m, h = 1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Tătărcuța de la P.D. la H. M. – L = 1,5 km, l = 5 m, h = 0,2 m<!–>
22–> Refacere suprastructură din balast pe DC 48A din sat Brodina de Jos de la DJ176A la I.N. – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,2 m<!–> Comuna Brodina–> 599<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Dubiușca din sat Dubiușca de la DJ176A la L.I. – L = 1,8 km, l = 4 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC nr. inv. 42 din DJ 209G la D. V. – L = 1,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m și decolmatare rigolă aferentă drumului de la biserică la cimitir – L = 0,5 km, l = 0,3 m, h = 0,5 m<!–>
Decolmatare canal pr. Iurcului din DJ 209G la S. V. pentru punerea în siguranță a locuințelor din zonă – L = 0,45 km, l = 2,5 m, h = 0,5 m–>
Refacere dig din balast în sat Brodina, comuna Brodina, în zona de confluență a r. Brodina cu r. Suceava, pentru punerea în siguranță a proprietăților, L = 0,2 km, l = 4 m, h = 2 m<!–>
Refacere dig din balast în sat Brodina, comuna Brodina, în zona Ghe. M., aval de pod Brodina, pentru punerea în siguranță a unei locuințe, L = 1 km, l = 2 m, h = 2 m–>
Decolmatare DC Brodina de Jos de la drum axial Brodina de Jos la Tega N., L = 0,1 km, l = 4 m, h = 1 m<!–>
Refacere dig din balast în sat Brodina de Jos, comuna Brodina, zona Zepciuc de la DJ186 la D. S., L = 0,03 km, l = 4 m, h = 0,2 m–>
Decolmatare culee pod de pe DC Brodina de Jos, zona Ș. L., L = 40 m, l = 1,5 m, h = 1 m<!–>
Refacere dig din balast pe pr. Brodina, pentru punerea în siguranță a unei gospodării în zona C.N., L = 200 m, l = 2 m, h = 2 m–>
Refacere pod cu suprastructură din lemn și fundație din beton nr. inv. 2356, peste r. Suceava, în zona H. I.<!–>
23–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Cacica, comuna Cacica: de la casa polonă la Cozmici N. – L = 0,6 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Sticleți D. la Ilisoi C – L = 0,3 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la pod Canzia la Hrincescu D. – L = 0,8 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Bălăcean N. la Iețcu I. – L = 0,47 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Marchevici Z. la drum SAPARD – L = 0,14 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la ștrand la J. N. – L = 0,77 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Goretci la H. A – L = 0,14 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la DC 17 la G. Ghe. – L = 0,18 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la H. N. la S. V. – L = 0,21 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m<!–> Comuna Cacica–> 361<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Pârteștii de Sus, comuna Cacica: de la Break la DN 2E – L = 0,38 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Dormidon la N. B. – L = 0,13 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la Biserică Vale la B. A. – L = 0,34 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la drum modernizat Gorceni la A. V. – L = 0,2 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la D. B. la drum modernizat Rodina – L = 0,4 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Runcu, comuna Cacica: de la DN 2E la H. M. – L = 1,6 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m; de la DN2E la A. N. – L = 1,69 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC 18 în intravilanul satului Solonețu Nou, comuna Cacica, de la DN 2E la Deal – L = 1,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m–>
24<!–> Refacere suprastructură din balast pe DC de la N. P. la C. V. L = 0,48 km, l = 4 m, h = 0,15 m, decolmatare rigolă aferentă porțiune de drum L = 0,48 km, l = 0,5 m, h = 0,55 m și refacere podeț tubular din beton, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului–> Comuna Capu Câmpului<!–> 688–>
Refacere suprastructură din balast pe DC de la Chirilă M. la Obreja Ghe. L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,1 m, decolmatare rigolă aferentă porțiune de drum L = 0,8 km, l = 0,3 m, h = 0,4 m și refacere gabioane L = 58 m, h = 2 m amonte pod Isachia mal drept Buta Dumitru, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC de la M.I. la B.E. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m, refacere aripă stângă pod Mămuca aval, din beton și prism din anrocament, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului–>
Refacere suprastructură din balast pe DC de la B. A. la O. V. – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m și refacere podeț tubular din beton, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC de la B. E. la B. D. – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, refacere podeț tubular și prism din anrocament L = 8 m, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului–>
Refacere suprastructură din balast pe DC de la P.P. la C. S. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m și refacere asfalt 200 mp, refacere terasament L = 1 km, l = 0,75 m, h = 0,2 m, decolmatare rigolă aferentă drum L = 0,3 km, l = 0,3 m h = 0,4 m și refacere podeț din 4 tuburi, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC de la B. E. la T. I. – L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,15 m, decolmatare rigolă aferentă porțiune de drum L = 0,07 km, l = 0,8 m, h = 0,6 m, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului–>
Refacere 5 pile ale podului peste r. Moldova de pe DC28 A, refacere asfalt S = 120 mp și culee dreaptă a podului, sat Capu Câmpului, comuna Capu Câmpului<!–>
25–> Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe DC Fluturica – 50 mp, decolmatare (aluviuni depuse pe drum) L = 0,2 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și decolmatarea șanțului aferent DC pe L = 300 ml<!–> Comuna Cârlibaba–> 262<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Fundoaia L = 0,3 lm, l = 4 m, h = 0,2 m și decolmatare șanț aferent DC – L = 450 ml–>
Refacere suprastructură din balast pe DC 86A – L = 4 km, l = 4 m, h = 0,15 m și decolmatare șanț aferent DC – L = 1,8 km<!–>
26–> Refacere structură drum și îmbrăcăminte asfaltică pe L = 0,15 km, de la Crajman la Jobu<!–> Comuna Ciprian Porumbescu–> 260<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de ulițe cu rol de străzi în intravilanul satului Ciprian Porumbescu, comuna Ciprian Porumbescu: de la Hizga la Rula – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m; de la C.S. la B. D. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Jobu la Berlehui – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Foiu la M. și S. – L = 1,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Văcar la Childău – L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la C. S. la Goga – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m; de la Cățel la DJ178G – L = 0,84 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
27<!–> Refacere suprastructură din balast în sat Brăiești, comuna Cornu Luncii, pe Strada Școlii – L = 1,5 km, l = 5 m, h = 0,1 m–> Comuna Cornu Luncii<!–> 296–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Păiseni, comuna Cornu Luncii; str. Mielușoaia – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Ulița Mare – L = 1,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Săscuța – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Sasca Mare, comuna Cornu Luncii; Str. Privighetorilor – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Ulița Mare – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Cozmescu – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Chirilă – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Băișești, comuna Cornu Luncii: str. Hațaș – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; str. Drumul Gării – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
28–> Refacere suprastructură din balast pe drum axial Coșna – L = 0,56 km, l = 6 m, h = 0,2 m și decolmatare șanț aferent drumului L = 0,56 km, din sat Valea Bancului, comuna Coșna<!–> Comuna Coșna–> 460<!–>
Refacere dig din balast pe drumul axial Coșna în zona F. D., L = 0,4 km, și zona Polocan L = 0,3 km și prism din anrocament zona F. D. și zona C. Ghe., sat Valea Bancului, comuna Coșna–>
Refacere suprastructură din balast pe Str. Aeroportului – L = 0,15 km, l = 5 m, h = 0,2 m și decolmatare torent – L = 0,4 km, l = 1 m, h = 1 m, pentru punerea în siguranță a Str. Aeroportului din sat Podul Coșnei, comuna Coșna<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Coșna, comuna Coșna: de la Poiana Vinului la G.S. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,2 m; de la B. M. la B. V. – L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,2 m; de la M. B. la T. V. – L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Teșna, comuna Coșna, în zona Tebeleuca – L = 3 km, l = 4 m, h = 0,2 m<!–>
29–> Refacere suprastructură din balast a DC Bărnărel din sat Crucea, comuna Crucea, de la DN 17B la barieră ocol silvic Crucea – L = 0,84 km, l = 4 m, h = 0,2 m și terasament drum în zona N. E. V = 67,5 mc<!–> Comuna Crucea–> 174<!–>
Refacere apărare de mal stâng cu gabioane pentru punerea în siguranță a DC Bărnărel în zona D. I. – L = 8 m, h = 2 m, în sat Crucea, comuna Crucea–>
Refacere suprastructură din balast pe DC 78B în sat Satu Mare, comuna Crucea, de la DN 17B la S.V. – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din satul Chiril, comuna Crucea: DC Chiril de la DN 17B la V. D. – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,2 m; DC Aramă Chisc de la H. D. la F. Ctin. – L = 1,1 km, l = 3 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Fierului în sat Cojoci, comuna Crucea, de la DN 17B la R. C. – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
30–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dărmănești, comuna Dărmănești: nr. inv. 35 de la H.V. la pârâu Hatnuța – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 23 de la H. I. la O. D. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 34 de la B. N. la B. I. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 31 de la B. N. la T. M. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 30 de la T. Ghe. la pădure – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 28 de la G. Ghe. la pădure – L = 1,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–> Comuna Dărmănești–> 547<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Măriței, comuna Dărmănești: nr. inv. 56 de la DJ la S. R. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 57 de la B. Ctin. la DJ – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 55 de la DJ la C. P. – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 46 de la H. I. la C. V. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 53 de la M. C. la R. Ghe. – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 58 de la F. G. la C. D. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 60 de la C. D. la H. I. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dănila, comuna Dărmănești: nr. inv. 94 de la Z. N. la F. V. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 95 de la F. la M. I. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 91 de la H. Ghe. la Z. N. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 90 de la T. Ctin. la T. D. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 76 de la M. I. la T. S. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 81 de la M. I. la T. D. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 82 de la T. D. la B. V. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 83 de la B. V. la H. Ctin. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 84 de la H. Ctin. la C. P. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Mărițeia Mică, comuna Dărmănești: nr. inv. 99 de la C. C. la DN 2 – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 101 de la M. G. la DN 2 – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Călinești Enache, comuna Dărmănești: nr. inv. 112 de la M.G. la C. M. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 109 de la Magazin Milidon la R. I. – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 110 de la R. M. la T.L. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 118 de la A. E. la hotar Călinești-Vasilache – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 107 de la A. E. la T. D. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 115 de la L. E. la canton silvic – L = 2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 108 de la P. Ghe. la R. I. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Călinești-Vasilache, comuna Dărmănești: nr. inv. 119 de la DJ 209D la casa de adunare – L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 120 de la casa de adunare la biserica ortodoxă – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 122 de la G. Ghe. la A. E. – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
31<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dorna Candrenilor, comuna Dorna Candrenilor: DC 75A Dorna de la J. P. la Ursu – L = 2 km, l = 3,5 m, h = 0,15 m; DC Izvorul Alb de la Ruscan la C. C. – L = 1,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Strada Parcului de la pasaj CFR la B. Ghe. – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Pardai de la DN 17 la Vârvărean – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Secu Poiana Negri de la A.I. la Spânu – L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC La Farmacie de la CFR la R. I. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m–> Comuna Dorna Candrenilor<!–> 315–>
Refacere dig mal drept pr. Dorna pentru punerea în siguranță a DC 75 Dorna în zona fam. N. – L = 15 m, l = 2 m, h = 2 m și a eroziunii mal stâng pe DC Strada Parcului în zona fam. R. – L = 5 m, l = 2 m, h = 2 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dealu Floreni, comuna Dorna Candrenilor: DC Livada de la Moraru la Silviu – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Poligon de la Gater la Poligon Militar – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
32<!–> Refacere suprastructură din balast pe DC Călinești în sat Sunători, comuna Dorna-Arini, de la fam. R. Ghe. la S. Ghe. – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m–> Comuna Dorna-Arini<!–> 296–>
Refacere dig mal stâng pr. Sunători pentru punerea în siguranță a DC Ortoaia în zona fam. M. – L = 10 m, l = 2 m, h = 1,5 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Rusca 2 în sat Rusca, comuna Dorna-Arini, de la fam. V. M. la păstrăvărie – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Ortoaia, comuna Dorna-Arini: DC Ortoița de la DC Ortoaia la P. D. – L = 0,02 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Ortoaia de la fam. M. D. la P. F. – L = 2 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Colăcel de la Roșu la Hălgățiș – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere eroziuni mal stâng a pr. Ortoaia pentru punerea în siguranță a DC Ortoaia în zona fam. M. – L = 20 m, l = 1,5 m, h = 1,5 m și în zona fam. N. – L = 5 m, l = 1,5 m, h = 1,5 m, în sat Ortoaia, comuna Dorna-Arini–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Cozănești, comuna Dorna-Arini: DC Arinaș de la Casa Mara la M.Vl. – L = 2 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Gogoșeni de la Ungureanu la Țuțuianu – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC Cozănești de la A. S. la A.O. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Rece în sat Dorna-Arini, comuna Dorna-Arini, de la A. F. la B. I. – L = 1,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
33<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Dornești, comuna Dornești: nr. inv. 74 de la stație asfalt la hotar Grănicești – L = 4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 76 de la canton la fântână – L = 3,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 77 de la fermă la canton iaz – L = 2,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 52 de la Prelipcea A. la C. Ghe. – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m–> Comuna Dornești<!–> 447–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Iaz, comuna Dornești: nr. inv. 88 de la haltă sat Iaz la hotar comună – L = 3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; nr. inv. 89 de la Cuila la haltă – L = 2,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere rampe de acces ale podului nr. inv. 88 de pe DC 88 în zona Haltă, sat Iaz – L = 12 m, l = 2 m, h = 2 m–>
34<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Drăgoiești, comuna Drăgoiești: DC 25E – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25 – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25C – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25D – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25 F, L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m–> Comuna Drăgoiești<!–> 217–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri vicinale din intravilanul satului Drăgoiești, comuna Drăgoiești: DV de la B. D. la R. Ghe. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la B. V. la pod Sanata – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la DJ 178 la G. V. – L = 0,45 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la DJ 178 la Buha Rufin – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV de la DJ 178 la B. Șt. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Măzănăești, comuna Drăgoiești: DC15 D – L = 0,95 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC 25 A – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe drum vicinal din intravilanul satului Măzănăești, comuna Drăgoiești, DV de la B. D. la B. V. – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast DC 25B din intravilanul satului Lucăcești, comuna Drăgoiești: – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
35<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Drăgușeni, comuna Drăgușeni: DC 8A de la DN 2 la Gara Leu – L = 8 km, l = 6 m, h = 0,2 m; DC de la DC 8B la bazin apă – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,2 m; DC de la DN 2 la stația de epurare – L = 0,75 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la S. T. la S. M. – L = 0,48 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la casa parohială la H. Ctin. – L = 2,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC de la DN 2 la bahna satului – L = 0,75 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la târgul comunal la stație epurare – L = 0,9 km, l = 6 m, h = 0,2 m–> Comuna Drăgușeni<!–> 1.386–>
Refacere apărări de maluri din gabioane h = 3 m pentru punerea în siguranță a podului rutier peste r. Moldova de pe DC de la DN 2 la limită hotar județ Neamț<!–>
Refacere terasamente din material local pentru punerea în siguranță a podului rutier peste r. Moldova de pe DC de la DN 2 la limită hotar județ Neamț, V = 500 mc–>
Refacere pereu dalat din beton pe DC 8A în zona fam. H. G. – L = 15 m, h = 1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC din intravilanul satului Gara Leu, comuna Drăgușeni, de la canton silvic la M. C. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din intravilanul satului Broșteni, comuna Drăgușeni: DC de la A. A. la H. V. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la H. M. la DC 8 – L = 0,75 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la H. M. la V. A. – L = 2 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC de la G. M. la Schit Sf. Gheorghe – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
36–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Frătăuții Noi, comuna Frătăuții Noi: nr. inv. 6 de la DJ Siret la C. S. – L = 1,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 14 de la Barabulă la B. D. – L = 1,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 20 de la H.V. la Fasac – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 21 de la A. Ctin la podul Hati – L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 28 de la Tofan la pod Ciorap Ciocan – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv.42 de la P. M. la B Ghe. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 45 de la P.V. la pr. Pinteasca – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 46 de la Andronache la Maidac – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 53 de la SC GRIMIS la Matei – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 65 de la DJ la Agromec Costișa – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 75 de la moară la cămin – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; nr. inv. 76 de la Boboc la r. Suceava – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–> Comuna Frătăuții Noi–> 184<!–>
37–> Refacere suprastructură din balast pe DC 33B din sat Frumosu, comuna Frumosu – L = 3 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–> Comuna Frumosu–> 378<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC 33A din sat Dragoșa, comuna Frumosu – L = 2,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
Refacere apărare mal din gabioane în zona gater Ciocolată de la T. D. la S. G. pentru punerea în siguranță a proprietăților acestora – L = 24 m, h = 2 m, în sat Frumosu, comuna Frumosu<!–>
Decolmatare albie pr. Dragoșa, zona Andronic de la H. M. la A. Ctin. pentru protejarea locuințelor acestora – L = 100 m, L = 4 m, h = 0,5 m și în zona Caprian de la H. R. la C. V. pentru punerea în siguranță a locuințelor acestora L = 50 m, L = 4 m, h = 0,5 m, în sat Dragoșa, comuna Frumosu–>
Refacere apărare mal din gabioane în zona P. I. pentru punerea în siguranță a DC 33 Deia – L = 12 m, l = 1 m, h = 2 m, în sat Deia, comuna Frumosu<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DV Izvor de la fam. N. I. la R. P. – L = 0,2 km, l = 2,5 m, h = 0,15 m, în sat Deia, comuna Frumosu–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Dealului de la pensiunea Măgura la pr. Vasile – L = 1,3 km, l = 2,5 m, h = 0,2 m, în sat Deia, comuna Frumosu<!–>
Refacere terasament DC Izor zona Niga Vasile, sat Deia, comuna Frumosu – L = 10 m, l = 4 m, l = 2 m–>
38<!–> Refacere suprastructură din balast pe DC Arsăneasa din sat Fundu Moldovei, comuna Fundu Moldovei, zona Zăvoare Mihăiasa – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament al drumului – L = 0,15 km, l = 1,5 m, h = 1,5 m–> Comuna Fundu Moldovei<!–> 557–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Pârâul Colacu din sat Colacu, comuna Fundu Moldovei, zona Ț. M. – L = 0,3 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și refacere terasament al drumului în zona Ț. D. – L = 0,2 km, l = 1 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DV Mândrileni din sat Colacu, comuna Fundu Moldovei, zona Mihai Valah la T.A. – L = 0,8 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și refacere terasament al drumului – L = 0,6 km, l = 1,5 m, h = 0,15 m–>
Refacere acostament a DC Botușel din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, în zona Șalvari Săvel – L = 0,015 km, l = 2 m, h = 1,5 m<!–>
Refacere terasament al DV Pini din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, de la DC Botușel la R. C. – L = 1 km, l = 3 m, h = 1 m–>
Refacere suprastructură din balast din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, pe DV Căzăceni de la R.U. la L. M. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament drum – L = 0,25 km, l = 1 m, h = 1,5 m<!–>
Refacere suprastructură din balast din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, pe DV Prelucă de la A. L. la Ț. T. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament drum – L = 0,2 km, l = 1 m, h = 0,5 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Orata din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, de la M. S. la H. T. – L = 0,5 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere suprastructură din balast din sat Botuș, comuna Fundu Moldovei, pe DC Delnița de la I. Z. la S. E. – L = 0,3 km, l = 3,5 m, h = 0,2 m și refacere acostament drum – L = 0,01 km, l = 1 m, h = 0,5 m–>
39<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Hănțești, comuna Hănțești, cu rol de străzi: Str. Libertății – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m; Str. Eroilor – L = 0,31 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Plopilor – L = 0,67 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Victoriei – L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Nucilor – L = 0,39 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Viilor – L = 1,62 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Brazilor – L = 0,82 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Iazului – L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Mușețelului – L = 0,86 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Amurgului – L = 1,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Tolocilor – L = 1,36 km, l = 4 m, h = 0,1 m–> Comuna Hănțești<!–> 423–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Berești, comuna Hănțești, cu rol de străzi: str. Livezi – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Școlii – L = 0,64 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Pleșei – L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Măceșului – L = 0,27 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Cireșului – L = 0,14 km, l = 3 m, h = 0,1 m; str. Costișa – L = 0,26 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Soarelui – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Lăptăriei – L = 0,46 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Sloboziei – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Plopilor – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Trandafirilor – L = 0,36 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Nucilor – L = 0,46 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Salcâmilor – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–>
40–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Horodniceni, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: Str. Trei Iazuri – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Unirii – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Salcâmului – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Velniței – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Școlii – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Hucilor – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–> Comuna Horodniceni–> 204<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Brădățel, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: Str. Sub Brad – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Morilor – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe drum comunal din sat Botești, comuna Horodniceni, cu rol de stradă: Str. Mălinului – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Mihăiești, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: str. Prodana – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; Str. Salcâmului – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; Str. Livezilor – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din lemn a podului din zona Prodana<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Rotopănești, comuna Horodniceni, cu rol de străzi: str. Pârâul Morilor – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; str. Fundoaia – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,1 m–>
41<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Ipotești, comuna Ipotești, cu rol de străzi: Str. Sergentului de la M. C. la C. R. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Mihail Kogălniceanu de la B. R. la G. V. – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Gheorghe Cojbuc de la D. S. la A. T. – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m–> Comuna Ipotești<!–> 155–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Tisăuți, comuna Ipotești, cu rol de străzi: Str. Bisericii de la N. B. la Zagan – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; str. Redea de la C. V. la DJ 208A – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Ion Creangă de la D. la H. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m și de la DJ 208A la C. Ctin. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Lisaura, comuna Ipotești, cu rol de străzi: str. Palaghian de la P. Ghe. la Z. Ghe. – L = 0,1 km, l = 5 m, h = 0,1 m; Str. Crizantemelor de la C. A. la C. L. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
42<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei: DC poz. inv. 2 de la M. I. la pr. Arșita – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m; DC poz. inv. 3 de la M. M. la H. I. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m–> Comuna Izvoarele Sucevei<!–> 390–>
Decolmatare șanțuri aferente DC poz. inv. 2 de la sector poliție frontieră la Povidaș L = 0,7 km, l = 0,5 m, h = 0,5 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei<!–>
Refacere 2 culee din beton ale podețului din zona Aluniș L = 1 m, l = 5 m, h = 2 m și a podețului din zona M. Ș. L = 1 m, l = 5 m, h = 2 m, sat Izvoarele Sucevei, comuna Izvoarele Sucevei–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Bobeica, comuna Izvoarele Sucevei: DC 86A de la H. V. la M. V. – L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,1 m; DC poz inv. 6 de la Pacailiuca la Z. M. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei: DC poz. inv. 12 de la D. V. la Z. V. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m și de la M. N. la fam. I. – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m și de la fam. I.V. la D. V. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC poz. inv. 11 de la D. V. la Mehno – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; DC poz. inv. 13 de la Z. V. la La Mehno N. – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,15 m;–>
Refacere suprastructură din balast a DJ 176 A aflat în administrarea CL Izvoarele Sucevei km 12+100 – km 12 +500, km 12+600 – km 13 +700, de la km 14+ 000 – km 14+900 – L = 2,4 km, l = 5 m, h = 0,1 m, în sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei<!–>
Refacere terasament a DJ 176 A aflat în administrarea CL Izvoarele Sucevei la km 5+500 – L = 50 m, l = 3 m, h = 02 m, în sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei–>
Refacere podeț tubular D = 800 mm, L = 5 m pe pr. Cununa, pe DC în zona fam. B.D. în sat Brodina, comuna Izvoarele Sucevei<!–>
43–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Marginea, comuna Marginea: DC poz. inv. 5 de la DN2E la Bergheva – L = 0,13 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 10 de la G. D. la B. F. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 11 de la N. T. la H. S. – L = 0,3 km, l=3 m,h = 0,1 m; DC poz. inv. 13 de la D. D. la H. B. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 14 de la H. D. la M. A. – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 15 de la N. G. la G. C. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 17 de la O. V. la M. A. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 20 de la B. I. la I. C. – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 21 de la N. G. la școala generală – L = 0,24 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 22 de la Pomohaci la satu nou – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 25 de la B. V. la DN 17A – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 38 de la H. A. la M. P. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 39 de la J. D. la DN 17A – L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 41 de la pepinieră la DN 17A – L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 42 de la lutărie la Manole – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 43 de la cărămidărie la concesiune – L = 0,28 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 52 de la T. N. la B.I. – L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 56 de la P. M. la B. S. – L = 0,46 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 76 de la V. G. la imaș – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 77 de la S. la B.Ghe. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 78 de la Bălănești la M. I. – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 84 de la ocol silvic la Arcip – L = 0,45 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 85 de la G. A. la C. C. – L = 0,23 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 88 de la N. la D.M. – L = 0,32 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 90 de la B.C. la C.H. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 92 de la B.I. la Olărean – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 97 de la stănă Manț la H. F. – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 100 de la B. C. la Crucea – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 101 de la B.O. la Lazăr – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m și de la Moroșan la lutărie – L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–> Comuna Marginea–> 581<!–>
Refacere suprastructură din balast și decolmatare șanțuri pe DC poz. inv. 49 de la Lungeni la H.M.V. – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m, decolmatare șanț L = 500 m; DC poz. inv. 45 de la M. la Zaremba – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț L = 500 m; DC poz. inv. 89 de la DC la Timinger Derevlean – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț L = 500 m–>
Refacere apărare de mal din gabioane a podului de pe r. Sucevița de pe DC Moara – Băcală, mal drept amonte L = 25 m, h = 2 m, mal stâng amonte L = 25 m, h = 2 m, mal stâng aval L = 30 m, h = 2 m<!–>
Refacere podeț tubular DN 1.000 mm peste pr. Havriș de pe DC zona Lazăr–>
Refacere pod din beton armat peste pr. Havriș de pe DC nr. inv 87 la D.C., – la D. M. L = 5 m, l = 5 m<!–>
Refacere 2 podețe tubulare DN 800 mm peste pr. Ghervasan de pe DC din zona Poieni–>
Refacere apărare mal din anrocamente a podului peste pr. Șoarec de pe DC zona Șoarec – L = 20 m, l = 2 m, h = 2,5 m<!–>
Refacere terasament a DC poz. inv. 133 în zona Botnărescu – Lazăr L = 15 m, l = 6 m, h = 4 m–>
44<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua stradală din sat Mănăstirea Humorului, com. Mănăstirea Humorului: strada Larga, – L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la C. L., strada Chilia, – L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la P. C. până la Pensiunea Casa Bunicilor, strada Ciprian Porumbescu, – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la M. B. până la T. B., strada Mihail Sadoveanu, – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la B. D., Strada Molidului, – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la M. Ghe. până la DJ 177, strada Gălășeni, – L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la A. U. până la M. V., strada Ion Creangă, – L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,2 m de la G. A. până la B. C-tin.–> Comuna Mănăstirea Humorului<!–> 281–>
Refacere podeț tubular pe strada Larga, în sat Mănăstirea Humorului, com. Mănăstirea Humorului, în zona C. L.<!–>
Refacere suprastructură din balast pe strada Stoieneasa Mare, sat Poiana Micului, com. Mănăstirea Humorului: – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,2 m de la Galeș până la Pensiunea Iacoban–>
Refacere suprastructură din balast pe ulițe din sat Poiana Micului , com. Mănăstirea Humorului: ulița Buganiuc – L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la Șuhani, ulița La Gemanar – L = 0,25 km, l = 3 m, h = 0,2 m de la DJ 177 până la Domițian<!–>
45–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua stradală din sat Mitoc, comuna Mitocul Dragomirnei: Strada nr. inv. 11 L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,15 m din Strada Speranței la R.L.- R. D., Strada nr. inv. 18 L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m din Strada Meseriașilor tronson II – H. S.-R. S., Strada nr. inv. 12 L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m din Strada Sărăturii la C. I. – L. F.<!–> Comuna Mitocu Dragomirnei–> 55<!–>
Refacere suprastructură din balast pe Strada nr. inv. 106 în sat Mitocaș, comuna Mitocul Dragomirnei, pe L = 0,05 km, l = 4 m, h = 0,15 m din strada Bechet P.C-tin la C. C-tin–>
Refacere suprastructură din balast pe Strada nr. inv. 170 în sat Dragomirna, comuna Mitocul Dragomirnei, pe L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m din Strada Arțarului la M. V.-U.C.<!–>
46–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Bulai, comuna Moara: strada Ion Creangă pe L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, strada Ion Grămadă pe L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, strada Romeo pe L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, strada Vișinia pe L = 2,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Hagigadar pe L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Carol I pe L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Ferdinand pe L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,10 m.<!–> Comuna Moara–> 734<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Moara Nica, comuna Moara: Strada Mioriței pe L = 3,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, Strada Universității pe L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Tinoasa pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Mihai Eminescu pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Bolta Rece pe L = 0,45 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Prisaca pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Moara Carp, comuna Moara: Strada Imașului pe L = 1,2 km, l = 4 m, h = 0,10 m, strada Movili pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m, Strada Rândunicii pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m, Strada Căprioarei pe L = 1,05 km, l = 3 m, h = 0,15 m, strada Ion Irimescu pe L = 2,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, Strada Parohiei pe L = 1,2 km, l = 3 m, h = 0,15 m, strada Suteni pe L = 2,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Frumoasa, comuna Moara: Strada Rezervației pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Liteni, comuna Moara: Strada Trandafirilor pe L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, strada Sf. Nicolai pe L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,10 m, Strada Peste pod pe L = 1,0 km, l = 3 m, h = 0,10 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Vornicenii Mari, comuna Moara: strada Axinte pe L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,10 m–>
47<!–> Refacere suprastructură din balast pe drum comunal nr. inv. 25 în sat Mușenița, comuna Mușenița, pe L = 2,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona Gheorghian-Horecicani–> Comuna Mușenița<!–> 366–>
Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Vășcăuți, comuna Mușenița : drum comunal nr. inv. 30 pe L = 2,0 km, l = 5 m, h = 0,10 m, zona Băiețan-Siret pe vale, drum comunal nr. inv. 31 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m zona O. I. -Vamă, drum comunal nr. inv. 52 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m zona Vamă-CAP Vășcăuți<!–>
Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Baineț, comuna Mușenița: drum comunal nr. inv. 8 pe L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona D. M. – Biriș și Barc–>
Decolmatare șanț pentru punerea în siguranță a drumului comunal nr. inv. 8, L = 2×50 m, l = 0,5 m, h = 1,0 m, zona B. M.<!–>
Refacere podeț tubular pe drum comunal nr. inv. 8 în zona B. M.–>
Refacere suprastructură din balast pe drum comunal nr. inv. 20 în sat Băncești, comuna Mușenița pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona Coroliuc-La Cosmin<!–>
Refacere suprastructură din balast pe drum comunal nr. inv. 90 CF 31422 în sat Vicșani, comuna Mușenița pe L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,10 m, zona intersecție DC 51 – La H.A.–>
Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Climăuți, comuna Mușenița: drum comunal nr. inv. 11 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona Școala Generală – D.M., drum comunal nr. inv. 12 pe L = 1,0 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona D. M. – H. I.<!–>
48–> Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale în sat Ostra, comuna Ostra : drum comunal pe L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona Bârgovan, drum comunal pe L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Talica, drum comunal pe L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Babata, drum comunal pe L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,15 m, zona La Casian, drum comunal pe L = 0,23 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Procert, drum comunal pe L = 0,83 km, l = 4 m, h = 0,4 m zona La Canel, drum comunal pe L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,15 m din DJ 177A la N. M. și fond forestier<!–> Comuna Ostra–> 2.427<!–>
Refacere apărări de mal din gabioane, în sat Ostra, comuna Ostra: mal stâng pârâu Brăteasa – H = 3 m, L = 50 ml, pune în siguranță DJ 177A, DC N. G., punte pietonală și 3 gospodării în zona N. G., mal stâng pârâu Brăteasa – H = 3 m, L = 150 ml, pune în siguranță DC La Drăgean și 6 gospodării în zona D. Ghe., mal drept pârâu Băișescu- H = 3 m, L = 60 ml pune în siguranță podul pe DC Băișescu și DC Băișescu, mal stâng râu Suha – H = 3 m, L = 60 ml, pune în siguranță DC La Grădina de Vară, punte pietonală și 6 gospodării în zona La Grădina de Vară–>
Refacere rețea canalizare în sat Ostra, comuna Ostra, pe L = 270 m în zona DJ 177A de la km 17+635 la km 19+905<!–>
Refacere suprastructură din balast pe drum comunal în sat Tărnicioara, comuna Ostra, pe L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m, zona La Lina–>
Refacere pod în sat Tărnicioara, comuna Ostra, pe drum DC 96A peste pârâul Muncel<!–>
Refacere apărări de mal din gabioane, în sat Tărnicioara, comuna Ostra: mal stâng pârâu Suha – H = 3 m, L = 200 ml, pune în siguranță DC Tărnicioara și 5 gospodării în zona Popa Ioan, mal stâng pârâu Suha – H = 3 m, L = 15 ml, pune în siguranță DC Tărnicioara, punte pietonală de la C. D. și 4 gospodării în zona C. D.–>
49<!–> Refacere suprastructură din balast pe drum comunal DC 94E (L = 3 km, l = 3 m, h = 0,10 m) și decolmatare șanț drum comunal DC 94 E(2,5 km) în sat Glodu, comuna Panaci–> Comuna Panaci<!–> 315–>
Refacere suprastructură din balast și decolmatare șanțuri în sat Panaci, comuna Panaci: balast pe drum comunal DC 81 D pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 D pe 1 km, pe drum comunal DC 81 B pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 B pe 1,5 km, pe drum comunal DC 81 G pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 G pe 1,5 km, pe drum comunal DC 81 I pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 I pe 0,6 km<!–>
Refacere suprastructură din balast și decolmatare șanțuri în sat Coverca, comuna Panaci: pe drum comunal DC 81 C pe L = 1 km, l = 3 m, h = 0,10 m și decolmatare șanț aferent drum comunal DC 81 C pe 1 km–>
50<!–> Refacere suprastructură din balast drum comunal Olărești, sat Păltinoasa, comuna Păltinoasa, L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m–> Comuna Păltinoasa<!–> 555–>
Refacere suprastructură din balast în sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa: drum comunal Părăoani L = 0,48 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Joamba L = 0,15 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Onești Catargeni L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la Gârloi la Pușcuță-Școala Țămpoceni L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal De la Gârloi la Dinu L = 0,55 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la Sahlean la Fodor L = 0,55 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Ulița Morii L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la Trașca la Mintari L = 0,65 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal de la O. A. la Chirilă L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m, drum comunal Stoieneasa L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–>
Decolmatare albie pr. Părăoani L = 1,8 km, l = 2 m, h = 0,5 m pentru punerea în siguranță a DC Părăoani și Ulița Morii de la N. D. la M. N., sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa–>
Decolmatare albie pr. Joampa L = 1,4 km, l = 2 m, h = 0,5 m pentru punerea în siguranță a DC Joampa, DC de la Sahlean la Fodor, în zona de la C. M. la B. V. sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa<!–>
Decolmatare albie pr. Perlejița L = 0,8 km, l = 1,5 m, h = 0,5 m pentru punerea în siguranță a DC Onești-Catargeni și a DC de la Dinu la Gârloi, din zona C. A. la M. L., sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa–>
Decolmatare albie pr. Hozoaia L = 0,75 km, l = 2 m, h = 1 m pentru punerea în siguranță a zonei de la O. Ghe. La Gârla Morii și a DC Olărești, sat Păltinoasa, comuna Păltinoasa<!–>
Decolmatare albie pr. Stoieneasa, L = 0,5 km, l = 4 m, h = 1 m pentru punerea în siguranță a DC Stoineasa și DV Stoieneasa 1,2,3 din zona Țărinucă până la dezmembrări Nuțescu, sat Capu Codrului, comuna Păltinoasa–>
51<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos: drum comunal DC24A L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona La Salcâmi, drum comunal L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la DJ 178A la C. V., drum comunal L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la DJ178A la CAP Pârteștii de Jos, drum comunal din DC24A – Piscul Vulturului L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m, drum comunal zona P. O. L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m–> Comuna Pârteștii de Jos<!–> 781–>
Refacere apărare de mal din anrocamente pe pârâul Hinata, sat Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos, pe L = 0,05 km, l = 3 m, h = 1,5 m care pune în siguranță Școala cu clasele I-VIII, 2 gospodării și dispensar veterinar<!–>
Refacere terasament și îmbrăcăminte asfaltică pe drum comunal DC24A în sat Pârteștii de Jos, comuna Pârteștii de Jos, L = 0,36 km zona C. V. (Biserica Sf. Nicolae)–>
Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale din sat Varvata, comuna Pârteștii de Jos: drum comunal DC23 L = 3 km, l = 5 m, h = 0,15 m zona DC24B-limită hotar Ilișești, drum comunal DC 23 L = 1 km, l = 3 m, h = 0,15 m de la DC 24A la Dealul Strigoi<!–>
Refacere apărare de mal din anrocamente sat Varvata, comuna Pârteștii de Jos, pe: pârâul Varvata L = 0,07 km, l = 2 m, h = 3,0 m care pune în siguranță DC23 în zona Fosta Școală Varvata, pârâul Varvata L = 0,02 km, l = 2 m, h = 3,0 m care pune în siguranță DC23 în zona canton silvic–>
Refacere apărare de mal din gabioane sat Varvata, comuna Pârteștii de Jos, pe: pârâul Varvata L = 0,03 km, h = 3,0 m care pune în siguranță DC23 și locuința R. L.<!–>
Refacere suprastructură din balast pe drumuri comunale din sat Deleni, comuna Pârteștii de Jos: drum comunal L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m zona P. Ghe. – intersecția cu DC 23 – L.V., drum comunal L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la 24B la M.M., drum comunal L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m din DC 24B la M. V., drum comunal L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,15 m din DC24B – S. A. (Fâșcu)–>
52<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri vicinale din sat Poieni-Solca, comuna Poieni-Solca: drum vicinal nr. inv. 10 L = 2,5 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la J. S. – hotar comuna Arbore, drum vicinal nr. inv. 11 L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la Casa de adunare penticostală-G. Z., drum vicinal nr. inv. 12 L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la Casa de adunare penticostală-pod Racova, drum vicinal nr. inv. 17 L = 2,2 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la pod Racova-H. D., drum vicinal nr. inv. 22 L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la DC19-F. D., drum vicinal nr. inv. 55 L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,10 m de la L. G.-A. M., drum vicinal nr. inv. 25 L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,10 m de la I. Ghe. – stația de epurare, drum vicinal nr. inv. 24 L = 0,3 km, l = 3 m, h = 0,10 m de la R. A. – B. P., drum vicinal nr. inv. 35 L = 0,85 km, l = 4 m, h = 0,10 de la T. S. – H. S.–> Comuna Poieni-Solca<!–> 266–>
Refacere rampe din balast podeț pe drum vicinal nr. inventar 35 din sat Poieni-Solca, comuna Poieni-Solca: L = 4 m, l = 5 m, h = 1 m<!–>
53–> Refacere apărare de mal aval pod Fuior la intersecție cu pr. Valea Pojorâtei pentru punerea în siguranță a DC Hârnei L = 20 m, l = 1,5 m, h = 2 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta<!–> Comuna Pojorâta–> 486<!–>
Refacere suprastructură din balast a DC 90H Valea Străjerilor – L = 1,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m și decolmatare șanț aferent drumului L = 180 m, l = 1 m, h = 0,7 m sat Pojorâta, comuna Pojorâta–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Prașca – L = 0,35 km, l = 3 m, h = 0,15 m sat Pojorâta, comuna Pojorâta<!–>
Decolmatare albie în zona confluenței r. Moldova cu pr. Valea Pojorâtei pentru punerea în siguranță a DC Hârnei L = 0,4 km, l = 6 m, h = 1 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Peciște de la S. Ctin. La B. I. – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m sat Pojorâta, comuna Pojorâta<!–>
Refacere apărare de mal pe râul Moldova în zona L. M. L = 10 m, l = 2 m, h = 3 m pentru punerea în siguranță a DC Hârnei, sat Pojorâta, comuna Pojorâta–>
Refacere apărare de mal pe pr. Muncel în zona Pensiunii Perla Rarăului L = 300 m, l = 2 m, h = 1,5 m pentru punerea în siguranță a DC Hârnei, sat Pojorâta, comuna Pojorâta<!–>
Refacere apărări de maluri pe pr. Izvorul Giumalău: zona S. N. L = 35 m, l = 1 m, h = 1,5 m, zona B. D. L = 58 m, l = 1 m, h = 1 m, zona S. I. L = 10 m, l = 1 m, h = 1 m, zona F. Ghe. L = 7 m, l = 1 m, h = 1 m, zona Șurii L = 10 m, l = 1 m, h = 1 m, pentru punerea în siguranță a proprietăților particulare și a DC Șurii din sat Pojorâta, comuna Pojorâta–>
Decolmatare albie pr. Valea Pojorâtei în zona Străjer Gavrilei Ghe. pentru punerea în siguranță a DC Valea Pojorâtei L = 0,2 km, l = 3 m, h = 0,5 m, sat Pojorâta, comuna Pojorâta<!–>
Refacere apărare de mal pr. Putna în zona canton CFR, pentru punerea în siguranță a proprietăților, L = 14 m, l = 2 m sat Valea Putnei, comuna Pojorâta–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale în sat Valea Putnei, comuna Pojorâta: DC Plaiul Tătarilor – L = 3 km, l = 3 m, h = 0,15 m, DC Pârâul Hăului – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,15 m<!–>
54–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Basarabi, comuna Preutești: drum comunal L = 4,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la V. D. – satul Bahna Arin, drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la H. C. – G. Ghe., drum comunal L = 1,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la D. V. – C.V., drum comunal L = 0,9 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la D. M. – I. I.<!–> Comuna Preutești–> 954<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Arghira, comuna Preutești: drum comunal L = 1,2 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la T. M.-Ji A., drum comunal L = 0,9 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la H. N. – D. I.–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Preutești, comuna Preutești: drum comunal DC4 L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,15 m de la R. M.-C. N., drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la A. A.-L. D., drum comunal L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m de la Ghe. D.-A. I., drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la L. I.- A.P.<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Huși, comuna Preutești: drum comunal L = 0,3 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la C. V.-Șt. V., drum comunal L = 0,8 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la M. P.-P.V.–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Bahna Arin, comuna Preutești: drum comunal L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la Școală-A. M., drum comunal L = 0,4 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la B. D.-A. M., drum comunal L = 0,5 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la L. I.-M. V.<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Leucușești, comuna Preutești: drum comunal L = 1,2 km, l = 5,5 m, h = 0,15 m de la M.C-tin-Intersecție DJ208E, drum comunal L = 0,6 km, l = 5 m, h = 0,15 m de la M. D.-F. N.–>
55<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Putna, comuna Putna: de la DC Glodu la Ursoaia – L = 2 km, l = 4 m, h = 0,2 m; DC centru fructe de pădure la Stadion – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,2 m; de la Zubaș la Leuciuc- L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,2 m–> Comuna Putna<!–> 362–>
Refacere eroziune mal drept a râului Putna pentru punerea în siguranță a stației de captare comunale, sat Putna, comuna Putna, L = 0,2 km, l = 2 m, h = 2 m și a DC Putna Timotei<!–>
Refacere eroziune mal stâng și drept în zona cantonului silvic pe pârâul Glodu, pentru punerea în siguranță a DC Glodu L = 0,1 km, l = 1 m, h = 3 m și L = 0,1 km, l = 1 m, h = 2 m sat Putna, comuna Putna–>
Refacere suprastructură din balast a DC de la DN2 H la sat Gura Putnei L = 2 km, l = 4 m, h = 0,1 m, sat Gura Putnei, comuna Putna<!–>
Refacere pod din 10 tuburi D = 1000 mm pe pârâul Putna de pe DC de la rampă CFR la Bahărnean, refacere rampe de acces și structura de balast a podului L = 20 m, l = 5 m, h = 3 m, sat Gura Putnei, comuna Putna–>
56<!–> Refacere apărare de mal din gabioane pe pârâul Sadova, sat Sadova, comuna Sadova: L = 24 m, h = 2,0 m zona pod B. l., amonte și aval; L = 6 m, h = 2,0 m zona L. V.; L = 30 m, h = 2,0 m zona L. D.; L = 10 m, h = 2,0 m zona L. Ghe.; L = 15 m, h = 2,0 m zona I.l N.; L = 30 m, h = 1,0 m zona Z. E.; L = 6 m, h = 2,0 m zona L. M.; L = 25 m, h = 2,0 m zona C. N.; L = 25 m, h = 2,0 m zona M. G.; L = 40 m, h = 1,0 m zona S. C.–> Comuna Sadova<!–> 523–>
Refacere apărare de mal din anrocamente pe Sadova, sat Sadova, comuna Sadova: L = 5 m, l = 2 m, h = 3 m zona C. M.; L = 30 m, l = 1 m, h = 2 m zona R. V.; L = 25 m, l = 1 m, h = 1 m zona P. L.<!–>
57–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Siminicea, comuna Siminicea: drum comunal 1371 L = 1,54 km, l = 3,0 m, h = 0,15 m de la B. S.-N. A. și de la H. A.- H.M.; drum comunal 102 L = 0,69 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la R. C.-Ș. I.; drum comunal 1047 L = 0,57 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de L. C-tin-B. M.; drum comunal 1147 L = 0,8 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la J. C-tin- M. V.; drum comunal 1222 L = 0,58 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de A.Ghe.-N. I.; drum comunal 1262 L = 0,63 km, l = 4,0 m, h = 0,4 m de la C. E.-L. P.; drum comunal 1303 L = 0,42 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la C. Ghe.-N. I.<!–> Comuna Siminicea–> 280<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale din sat Grigorești, comuna Siminicea: drum comunal 1333 L = 1,2 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de A. D.-Ș. M.; drum comunal 1363 L = 0,45 km, l = 4,0 m, h = 0,15 m de la S. D.-T. Ghe.–>
58<!–> Refacere suprastructură din balast pe drum comunal în sat Slatina, comuna Slatina, L = 1,1 km, l = 5,0 m, h = 0,20 m de la S.C. Alex Construct-DJ 209 A–> Comuna Slatina<!–> 250–>
Refacere suprastructură din balast pe drumurile comunale în sat Găinești, comuna Slatina: drum comunal Valea cu Calea L = 0,6 km, l = 5,0 m, h = 0,20 m; drum comunal Șovorâta L = 0,6 km, l = 5,0 m, h = 0,20 m; drum comunal Ciumârna L = 0,6 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m; drum comunal L = 0,05 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m în zona pod Nou-Gater Tanasă<!–>
Refacere apărare mal drept pârâu Suha Mică în sat Găinești, comuna Slatina pe o L = 0,3 km, l = 1,5 m, h = 1,5 m care pune în siguranță drum comunal–>
Refacere suprastructură din balast pe drumurile comunale în sat Herla, comuna Slatina: drum comunal Pleșa L = 0,6 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m; drum comunal L = 0,10 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m în zona G. M.; drum comunal L = 0,3 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m în zona D. F.; drum comunal L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m în zona C. D.<!–>
59–> Refacere suprastructură din balast pe rețeaua de drumuri comunale în sat Straja, comuna Straja: L = 0,6 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la Ș. D.-U. Ghe.; L = 0,7 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. I.-C. P.; L = 0,65 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J. I.-la Islaz; L = 0,85 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la I. I.-D. V.; L = 0,4 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J.Ghe.-J. I. – tronson I; L = 0,35 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J. Ghe.-J. A.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la H. R.-La Islaz; L = 0,45 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. P.-J.I.; L = 1,4 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la Baimac- Gruiu Porcului; L = 0,35 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la U. V.-P. A.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. M.-H. Ghe.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m zona Ziminel; L = 0,8 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la J. Ghe.-J. S.; L = 1,2 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la F. V.-P. Ghe.; L = 0,55 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la H. Ghe.-C.E.; L = 0,4 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la C. N.-H. I.; L = 0,65 km, l = 4,0 m, h = 0,10 m de la Ș. D.-J. D.<!–> Comuna Straja–> 286<!–>
60–> Refacere suprastructură din balast pe drum comunal Toplița din sat Stulpicani, comuna Stulpicani, L = 0,45 km, l = 3,0 m, h = 0,15 m<!–> Comuna Stulpicani–> 717<!–>
Refacere diguri de apărare din balast, materiale locale, anrocamente, prevăzute cu EP-uri, în sat Stulpicani, comuna Stulpicani: L = 500 m zona Cozma; L = 200 m zona Cornu; L = 200 m, zona Subghirleu; L = 100 m, zona Petruț; L = 100 m, zona Niță a lui Ionel; L = 350 m, zona Buliga; L = 100 m, zona Țapi aval pod–>
Refacere podeț și prismă din anrocamente pe lungime de 20 ml pe drum comunal, peste pârâu Șandru în sat Stulpicani, comuna Stulpicani<!–>
Refacere dig de apărare din materiale locale și anrocamente, prevăzute cu E.P.-uri pentru pârâul Gemenea, în sat Gemenea, comuna Stulpicani, pe o lungime de 450 m zona Melniciuc–>
Refacere 2 podețe pe drumuri comunale în sat Gemenea, comuna Stulpicani, în zona Școală și zona Trifani<!–>
Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe drum comunal în sat Gemenea, comuna Stulpicani, pe 20 mp zona Trifan–>
Refacere diguri de apărare din materiale locale și anrocamente, pentru pârâul Slătioara, în sat Slătioara, comuna Stulpicani, zona Valeruț<!–>
Refacere suprastructură din balast pe drum comunal Floceni din sat Negrileasa, comuna Stulpicani, L = 0,1 km, l = 3,0 m, h = 0,15 m–>
Refacere apărare de mal din balast mal stâng pârâu Negrileasa, prevăzut cu E.P.-uri, L = 200 ml, zona Geo, sat Negrileasa, comuna Stulpicani<!–>
Refacere diguri de apărare din materiale locale, gabioane și anrocamente, în sat Negrileasa, comuna Stulpicani: pe pârâul Boicului în zona Boicu; pe pârâu Negrileasa în zona F. S.; pe pârâu Negrileasa în zona Hațaș și pe pârâu Negrileasa în zona Piticari–>
61<!–> Refacere suprastructură din balast rețea stradală în sat Sucevița, comuna Sucevița: strada Izvor, L = 1,0 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Tăpșanului, L = 0,5 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; strada Ulița Morii, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m–> Comuna Sucevița<!–> 160–>
Refacere suprastructură din balast rețea stradală în sat Voievodeasa, comuna Sucevița: Strada Arșiței, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Luncii, L = 0,1 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Salcâmilor, L = 0,4 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Pădurarului, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m; Strada Ciprian Porumbescu, L = 0,2 km, l = 4,0 m, h = 0,20 m<!–>
62–> Refacere suprastructură din balast a DC Pârâul Rusului L = 2,5 km, l = 5 m, h = 0,1 m și decolmatare șanțuri aferente sectorului de DC afectat L = 2,5 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei<!–> Comuna Șaru Dornei–> 1.113<!–>
Refacere podeț tubular peste pârâul Rusului pe DC pârâul Rusului D = 600 mm în sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei–>
Înlocuire lisă parapet metalic pe DC Hârjoaica L = 6 m în sat Șaru Dornei, comuna Șaru Dornei<!–>
Refacere suprastructură din balast a DC Șeștină L = 3 km, l = 5 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent sectorului de DC afectat L = 3 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei–>
Refacere podeț din 3 tuburi D = 600 mm pe DC Șeștină, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei<!–>
Refacere suprastructură din balast a DC Tăieturi L = 1 km, l = 5 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent sectorului de DC afectat L = 1 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei–>
Refacere podeț din 3 tuburi Dn 600 mm pe DC Tăieturi, în sat Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei<!–>
Refacere îmbrăcăminte asfaltică pe DC 82 – L = 0,9 km și decolmatare șanț aferent drumului L = 5 km, l = 0,8, h = 0,3 m, sat Sărișoru Mare, comuna Șaru Dornei–>
Refacere podeț tip C2 peste pârâul Sărișor de pe DC 82, sat Sărișoru Mare, comuna Șaru Dornei<!–>
Refacere suprastructură din balast a DC Hârjoaica L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m și decolmatare șanț aferent sectorului de DC afectat L = 1 km, l = 0,8 m, h = 0,3 m, în sat Gura Haitii, comuna Șaru Dornei–>
Refacere podeț din 2 tuburi Dn 600 mm pe DC Hârjoaica, în sat Gura Haitei, comuna Șaru Dornei<!–>
63–> Refacere suprastructură din balast pe Str. Zămcii L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m, sat Șcheia, comuna Șcheia<!–> Comuna Șcheia–> 148<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală din sat Sf. Ilie, comuna Șcheia: Str. Mănăstirii L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m, str. Marcean Viorel L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m, str. Răuț Nicolae L = 0,05 km, l = 2 m, h = 0,1 m, Str. Făgărașului L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe Str. Șipotului L = 1,6 km, l = 4 m, h = 0,15 m și decolmatare pârâul Șipot pentru punerea în siguranță a străzii L = 0,05 km, l = 0,4, h = 0,5 m din sat Mihoveni, comuna Șcheia<!–>
64–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Șerbăuți, comuna Șerbăuți: DC poz. inv. 232 de la parohia Șerbăuți la Ci. Ctin. – L = 0,6 km, l = 6 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 5 de la H. O. la parohia Șerbăuți – L = 0,7 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 10 de la T.O. la H. M. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 19 de la H. I. la I. V. – L = 0,6 km, l = 65, h = 0,1 m; DC poz. inv. 23.1 de la Z. I. la Z. D.- L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 27 de la M. Ghe. la I. O. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 31 de la Z. D. la M. I. – L = 0,1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 35 de la M. I. la R.V. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 37 de la C.M. la T. I. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 41 de la C. M. la F. I. – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 42 de la F. I. la C. D. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 43 de la C. D. la D. E.; DC poz. 45 de la C.I. la C. I. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 50 de la H. L. la L. I. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; de la Biserică Șerbăuți la Corniciuc Dorel – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 53 de la biserică penticostală la S.I. – L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 57 de la C. I. la S. D. – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 60 de la B. G. la D. M. – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m<!–> Comuna Șerbăuți–> 523<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți: DC poz. inv. 63 de la M. A. la hotar Zvoriștea – L = 3 km, l = 5 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 65 de la școală la canton silvic – L = 2 km, l = 5 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 67 de la S.M. la H. M. – L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 68 de la C. Ctin. la A.S. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 72 de la S. O. la O. I. – L = 0,6 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 78 de la S. I. la B. Ghe. – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 82 de la I. I. la M. V. – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DC poz. inv. 84 de la I. V. la M. L. – L = 0,9 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
Refacere podeț tubular din 2 buc. dn 800 L = 5 m peste pârâul Holuba, zona Cucuruz, sat Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți<!–>
65–> Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Costileva, comuna Ulma, de la km 1,2 la km 1,7 – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–> Comuna Ulma–> 565<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale cu rol de străzi din sat Ulma, comuna Ulma: Str. Trifanei – L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,2 m; str. Ulma – L = 0,4 km, l = 3 m, h = 0,2 m; str. Gigolea – L = 0,7 km, l = 3 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Lupcina, comuna Ulma, de la școală Lupcina la Biserica Ortodoxă Măgura – L = 5 km, l = 3 m, h = 0,05 m și refacere terasament a DC pe L = 0,3 km l = 2 m, h = 3 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Lupcina, comuna Ulma, de la biserica Lupcina la P. I. – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m și refacere terasament a DC de la școala Lupcina la Biserica ortodoxă Măgura–>
Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Lupcina, comuna Ulma, de la biserica Lupcina la F. I. – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Nisipitu, comuna Ulma: de la intersecția cu DC 209G la C.M. – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,2 m, de la intersecția cu DC 209G la T. Ghe. – L = 0,6 km, l = 3 m, h = 0,2 m–>
Refacere suprastructură din balast pe DC din sat Măgura, comuna Ulma, de la Măgura la schit Sălaș – L = 1 km, l = 3 m, h = 0,2 m<!–>
66–> Refacere suprastructură din balast pe drum sătesc de la Găvan pod Mediasca la DJ 208E, sat Ioneasa, comuna Vadu Moldovei – L = 1,7 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–> Comuna Vadu Moldovei–> 200<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale sat Nigotești, comuna Vadu Moldovei: de la Oniceanu la școală – L = 0,53 km, l = 4 m, h = 0,15 m, de la cantoriu la DJ 208F – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale sat Ciumulești, comuna Vadu Moldovei: de la Sofron la pod pr. Rece – L = 0,65 km, l = 4 m, h = 0,15 m, de la Cozma la Gorban – L = 0,22 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale sat Dumbrăvița, comuna Vadu Moldovei: de la Vătavu la biserică – L = 0,53 km, l = 4 m, h = 0,15 m, de la Șes la Gorovei – L = 0,25 km, l = 4 m, h = 0,15 m–>
67<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Molid, comuna Vama: str. Doabra – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Miculii – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Belțag – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Tocilă – L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Sălătruc – L = 1,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m–> Comuna Vama<!–> 316–>
Refacere apărare de mal din anrocamente pe râul Moldova L = 20 ml, h = 5 m, zona Lunci pentru punerea în siguranță a DC cu rol de stradă Ștefan cel Mare și grup locuințe zona Lunci sat Molid, comuna Vama<!–>
Refacere apărare de mal din anrocamente pe râul Moldova L = 10 ml, h = 3 m, zona Sălătruc, pentru punerea în siguranță a DC cu rol de stradă Sălătruc sat Molid, comuna Vama–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale cu rol de străzi în sat Vama, comuna Vama: str. Păcii – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m; str. Dimitrie Cantemir – L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m<!–>
Refacere apărare de mal din anrocamente pe râul Moldova L = 104 ml, h = 5 m, zona fam. B. M. pentru punerea în siguranță a unui grup de proprietăți (locuințe și terenuri agricole) sat Molid, comuna Vama–>
Refacere suprastructură din balast pe str. Pârâul Floarei – L = 0,5 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Strâmtura, comuna Vama<!–>
Refacere apărare de mal din materiale locale pe râul Moldovița L = 120 ml, h = 2 m, zona confluența cu pr. Lui Pușcă pentru punerea în siguranță a proprietăților particulare sat Strâmtura, comuna Vama–>
Refacere suprastructură din balast pe str. Hurghiș – L = 0,8 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Prisaca Dornei, comuna Vama<!–>
68–> Refacere suprastructură din balast pe DC Gura Boului L = 1 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței<!–> Comuna Vatra Moldoviței–> 322<!–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Mănăstire L = 0,8 km, l = 3 m, h = 0,15 m, sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței–>
Refacere suprastructură din balast pe DC Trestia L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,15 m, sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței<!–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală în sat Vatra Moldoviței, comuna Vatra Moldoviței: DV 52 L = 0,85 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 36 L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 38 L = 0,35 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 57 L = 0,24 km, l = 4 m, h = 0,1 m DV 59 L = 0,65 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV32 L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 77 L = 0,37 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 85 L = 0,37 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 73 L = 0,2 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 70 L = 0,13 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 68 L = 0,3 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 89 L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 66 L = 0,4 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 63 L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 26 L = 1 km, l = 4 m, h = 0,1 m; DV 67 L = 0,15 km, l = 4 m, h = 0,1 m–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea stradală în sat Paltinu, comuna Vatra Moldoviței: drum sondă L = 1,85 km, l = 4 m, h = 0,1 m, drum Cârmăceni L = 0,5 km, l = 3 m, h = 0,1 m; drum Opalnic L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,1 m<!–>
Refacere suprastructură din balast pe drum Ciumârna, sat Ciumârna, comuna Vatra Moldoviței: L = 0,1 km, l = 3 m, h = 0,15 m–>
69<!–> Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Zamostea, comuna Zamostea: nr. inv. 1 de la B. M. la magazin comunal L = 1,5 km, l = 6 m, h = 0,1 m–> Comuna Zamostea<!–> 150–>
Refacere suprastructură din balast pe rețea de drumuri comunale din sat Zamostea, comuna Zamostea: nr. inv. 11 de la L. E. la J. V. L = 2 km, l = 6 m, h = 0,1 m<!–>
TOTAL–> 353.229<!–>

–>(la 06-07-2021,
Anexa a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 554 din 16 iulie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 06 iulie 2021
)

<!–>–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters