cu privire la modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr. 291/1991 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea lucrărilor publice
Guvernul României hotaraste: +
Articolul IHotărîrea Guvernului nr. 291/1991 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea lucrărilor publice se modifica şi se completeaza astfel:1. Articolul 1 va avea urmatorul cuprins:"Art. 1. – Execuţia lucrărilor publice finantate de la bugetul de stat, bugetele locale, din fondurile speciale constituite prin lege în afara acestor bugete, precum şi din surse proprii şi credite bancare acordate regiilor autonome, se adjudeca pe bază de licitaţie publică."2. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:"Art. 3. – Asigurarea desfăşurării unei activităţi unitare referitoare la licitatiile pentru execuţia lucrărilor publice finantate de la bugetul de stat, din fondurile speciale constituite în afara acestuia, precum şi din surse proprii şi credite bancare acordate regiilor autonome aflate sub autonomia ministerelor, departamentelor şi instituţiilor centrale privind indrumarea metodologica, verificarea, aprobarea şi arbitrajul, se face de către Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului prin Directia de licitatii, constituita în acest scop."3. Articolul 4 va avea urmatorul cuprins:"Art. 4. – Activitatea de verificare, aprobare şi arbitraj al licitaţiilor pentru execuţia lucrărilor publice finantate de la bugetele locale, din fondurile speciale constituite în afara acestora, precum şi din surse proprii şi credite bancare acordate regiilor autonome aflate sub autonomia consiliilor locale, judetene şi al Consiliului Local al municipiului Bucureşti, se face de către consiliile judetene şi Consiliul Local al municipiului Bucureşti, prin oficiile de licitatii constituite în acest scop."4. După articolul 4 se introduce un nou text, cu urmatorul continut, care va deveni articolul 5:"Admiterea la finanţare a lucrărilor prevăzute la art. 1 se face în baza contractului de realizare a lucrărilor publice, incheiat de investitor cu ofertantul cistigator al licitaţiei sau cu ofertantul caruia i s-a dat avizul de încredinţare directa de către Directia de licitatii din Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului sau oficiile de licitatii ale consiliilor judetene şi al Consiliului Local al municipiului Bucureşti."5. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:"Art. 7. – Contraventiile de la art. 6 lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 lei, cele de la lit. c) cu amendă de la 5.000 la 8.000 lei, iar cele de la lit. d), e) şi f) cu amendă de la 7.000 la 10.000 lei.Contraventiile se constata, la sesizarea părţii vatamate, de către specialistii din cadrul Directiei de licitatii din Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului sau din oficiile de licitatii din cadrul consiliilor judetene şi Consiliului Local al municipiului Bucureşti, care, o dată cu constatarea contraventiei, aplica şi amenda. Contraventiilor prevăzute la art. 6 le sînt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sanctionarea contraventiilor.” +
Articolul IIRegulamentul privind organizarea licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea lucrărilor publice, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 291/1991, se modifica şi se completeaza astfel:1. Articolul 1.1. va avea urmatorul cuprins:"Art. 1.1. – Scopul regulamentului este de a crea cadrul organizatoric şi de a asigura metodologia unitara de desfăşurare a licitaţiilor – ofertelor şi de adjudecare a lucrărilor publice, lucrari a caror acoperire financiară se asigura integral sau în completare de la bugetul de stat, de la bugetele locale şi din fondurile speciale constituite prin lege în afara acestor bugete precum şi din surse proprii şi credite bancare acordate regiilor autonome."2. Articolul 2.4. va avea urmatorul cuprins:"Art. 2.4. – Investitorii lucrărilor publice finantate de la bugetul de stat de la bugetele locale, din fondurile speciale constituite prin lege în afara acestor bugete, precum şi din surse proprii şi credite bancare acordate regiilor autonome sînt ordonatorii de credite desemnaţi anual. Ordonatorii principali, secundari sau tertiari de credite, în calitate de investitori, au obligaţia de a respecta prevederile prezentului regulament."3. Articolul 3.4. va avea urmatorul cuprins:"Art. 3.4. – Licitaţia publică restrinsa se aplică atunci cînd:– lucrarea publică, datorita specificului acesteia, poate fi executata, de regula, de un numar restrins de furnizori sau antreprenori;– a existat o licitaţie publică anterioara, nefinalizata prin incheierea unui contract;– apar motive de urgenta, de pastrare a secretului etc.Anuntarea licitaţiei se face prin invitatii adresate direct furnizorilor sau antreprenorilor selectionati de investitori la aprecierea loc. Numărul minim de participanti la licitaţia publică restrinsa trebuie să fie 3 (trei)."4. Articolul 3.5. va avea urmatorul cuprins:"Art. 3.5. – Încredinţarea directa a executiei lucrărilor publice se realizează pe baza unei singure cereri de oferta, adresata unui singur furnizor sau antreprenor.Încredinţarea directa se practica numai cu titlu de excepţie şi cu avizul Directiei de licitatii din Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului, respectiv a oficiilor de licitatii ale consiliilor judetene şi al Consiliului Local al municipiului Bucureşti, atunci cînd un anumit furnizor sau antreprenor este singurul în măsura sa satisfaca cerinţele investitorului.Sînt admise astfel de proceduri în urmatoarele cazuri:– incredintari directe, stabilite la nivel naţional, ca urmare a unor relatii internationale şi acorduri între guverne;– lucrari artistice speciale şi lucrari sub protectia dreptului de autor;– lucrari care nu pot fi realizate decit de furnizorul sau antreprenorul initial al lucrării;– în cazul unei licitatii publice deschise, anterioare, nu s-au depus oferte corespunzătoare şi suficiente;– cauza de forta majoră (calamitati naturale, conflagratii etc.), care fac imposibila aplicarea procedurii de licitaţie publică;– lucrari de mica importanţa şi cu durate scurte de realizare (de pînă la 3 luni)."5. Denumirile Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului Departamentul Construcţiilor şi Lucrărilor Publice şi Oficiul de licitatii se vor inlocui cu denumirile Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajarii Teritoriului – Directia de licitatii. Denumirile Prefecturile şi Primaria municipiului Bucureşti se vor inlocui cu denumirile consiliile judetene şi Consiliul Local al municipiului Bucureşti. +
Articolul IIIHotărîrea Guvernului nr. 291 din 20 aprilie 1991, cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentul privind organizarea licitaţiilor, prezentarea ofertelor şi adjudecarea lucrărilor publice se vor republica în Monitorul Oficial al României, dindu-se articolelor o noua numerotare.p. PRIM-MINISTRUDAN MIRCEA POPESCUContrasemnează:–––––p. Ministrul lucrărilor publiceşi amenajarii teritoriului,Victor Dumitrachesecretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,George DanielescuMinistrul bugetului, veniturilor statuluişi controlului financiarFlorian Berceap. Secretar de stat în Departamentulpentru Administratia Publică Locala,Paul JerbasBucureşti, 19 noiembrie 1992.Nr. 750.––-