privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 1. – În vederea evitării efectelor negative asupra sănătăţii umane, bunurilor şi asupra mediului, bifenilii policloruraţi şi compuşii similari, denumiţi în continuare compuşi desemnaţi, sunt supuşi unui regim special de gestiune şi control, în vederea eliminării lor, stabilit prin prezenta hotărâre."2. La articolul 6, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:"g) se interzice umplerea transformatorilor cu fluide cu conţinut de PCB."3. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:"Art. 8^1. – (1) Echipamentele care conţin fluide cu 0,005% până la 0,05% PCB raportat la greutatea fluidului pot fi inventariate, menţionându-se numai următoarele date:a) numele şi adresa deţinătorului; … b) localizarea şi descrierea echipamentului; … c) data declaraţiei. … (2) Aceste echipamente pot fi etichetate ca echipamente contaminate cu mai puţin de 0,05% PCB-uri şi sunt decontaminate sau eliminate la sfârşitul ciclului lor de viaţă. … (3) Transformatorii care conţin fluide cu un conţinut mai mare de 0,05% în greutate PCB sunt decontaminaţi în scopul reducerii nivelului acestora la mai puţin de 0,05% din greutate PCB, dar nu mai mult de 0,005% din greutate PCB, în următoarele condiţii: … a) fluidul de înlocuire ce nu conţine PCB trebuie să prezinte cele mai mici riscuri; … b) înlocuirea fluidului nu trebuie să compromită eliminarea ulterioară a PCB-urilor; … c) după decontaminare eticheta transformatorului trebuie să fie înlocuită cu eticheta prevăzută în anexa nr. 4." … 4. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 11. – (1) Până în momentul în care aceştia sunt decontaminaţi, scoşi din funcţiune şi/sau eliminaţi în conformitate cu prezenta directivă, întreţinerea transformatorilor care conţin PCB-uri poate continua numai cu scopul de a asigura menţinerea PCB-urilor pe care le conţin în conformitate cu standardele tehnice sau cu specificaţiile privind calitatea dielectrică şi cu condiţia ca transformatorii să fie în bune condiţii de lucru şi să nu aibă scurgeri.(2) Anumite echipamente încapsulate, aflate în funcţiune sau depozitate înainte ori după utilizare, pot conţine compuşi desemnaţi în cantităţi mai mari decât cantităţile minimale. Dacă aceste echipamente nu pot fi testate pentru a se dovedi prezenţa compuşilor desemnaţi fără a se provoca distrugerea sau afectarea acestor aparate, prezenţa ori absenţa compuşilor respectivi, precum şi volumul şi concentraţiile lor probabile vor fi apreciate de operatorii economici după data şi locul fabricaţiei echipamentelor. … (3) În situaţiile în care, conform alin. (2), se apreciază că echipamentele sau materialele conţin compuşi desemnaţi în cantităţi mai mari decât cantităţile minimale, se aplică dispoziţiile art. 8. … (4) Echipamentele cu conţinut de PCB-uri mai mic de 0,05%, care nu au fost incluse în inventarul naţional al echipamentelor şi materialelor ce conţin compuşi desemnaţi şi care reprezintă o componentă a unui alt echipament, trebuie îndepărtate şi colectate separat atunci când echipamentul din care fac parte este scos din uz, reciclat sau eliminat." … 5. După alineatul (2) al articolului 13 se introduc două noi alineate, alineatele (2^1) şi (2^2), cu următorul cuprins:"(2^1) Secretariatul pentru compuşi desemnaţi centralizează datele furnizate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului privind planurile de decontaminare/eliminare ale echipamentelor inventariate cu conţinut de PCB, planuri aprobate.(2^2) Secretariatul pentru compuşi desemnaţi elaborează schemele de colectare şi eliminare ale echipamentelor care nu sunt cuprinse în inventarul naţional al echipamentelor şi materialelor cu conţinut de PCB."6. Alineatele (1)-(5) ale articolului 17 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 17. – (1) Operatorii economici întocmesc şi depun la autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, în termenele stabilite, atât planurile de decontaminare/eliminare, cât şi dovada efectuării operaţiunii de decontaminare/eliminare, pentru toate echipamentele şi materialele ce conţin compuşi desemnaţi în cantităţi mai mari decât cantităţile minimale, până la data de 31 decembrie a fiecărui an.(2) Planurile de decontaminare/eliminare conţin: … a) activitatea desfăşurată de societate; … b) identificarea locaţiei unde există echipamentele cu conţinut de PCB; … c) formularul prevăzut în anexa nr. 7; … d) calendarul etapizat de eliminare a echipamentelor cu conţinut de PCB. … (3) Planurile de decontaminare/eliminare întocmite de operatorii economici trebuie să precizeze faptul că echipamentele în funcţiune ce conţin compuşi desemnaţi în concentraţii mai mari de 50 ppm şi un volum de peste 5 dmc pot fi utilizate în continuare, până la sfârşitul existenţei lor utile, în condiţiile respectării în toate privinţele a normelor tehnologice stabilite. … (4) În planurile de decontaminare/eliminare se menţionează că termen limită pentru eliminarea echipamentelor scoase din funcţiune, care nu mai pot fi folosite fiind depăşite fizic şi moral, cu volum de PCB mai mare de 5 dmc, a deşeurilor sau altor materiale care conţin compuşi desemnaţi în concentraţii mai mari de 50 ppm data de 31 decembrie 2010. … (5) Autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului verifică şi aprobă planurile de decontaminare/eliminare depuse de operatorii economici, solicitând eventuale modificări şi completări, astfel încât acestea să poată fi aprobate de Secretariatul pentru compuşi desemnaţi. Un exemplar al formei finale a planului de decontaminare/eliminare se reţine la autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, iar un alt exemplar rămâne la operatorul economic." … 7. După alineatul (4) al articolului 17 se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) Operatorii economici depun, după caz, la autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, datele necesare întocmirii schemelor de colectare şi eliminare pentru echipamentele cu conţinut de PCB mai mic de 0,05%, care nu au fost inventariate. Schemele de colectare şi eliminare ale echipamentelor cu conţinut de PCB mai mic de 0,05%, unde este cazul, se depun la autorităţile publice teritoriale de protecţia mediului în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri."8. După articolul 17^1 se introduce un nou articol, articolul 17^2, cu următorul cuprins:"Art. 17^2. – Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului transmite Comisiei Europene, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri:a) planurile de decontaminare/eliminare a echipamentelor inventariate şi a PCB-urilor conţinute de acestea; … b) schemele de colectare şi eliminare a echipamentelor care nu sunt inventariate." … 9. La anexa nr. 1, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) planuri de decontaminare/eliminare – proiectele elaborate de operatorii economici şi aprobate de autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului în vederea reutilizării, reciclării sau eliminării în condiţii de siguranţă a echipamentelor cu conţinut de PCB."10. La anexa nr. 1, după litera h) se introduc şase noi litere, literele i)-n), cu următorul cuprins:"i) eliminare – operaţiunile prevăzute în anexa nr. 1A "Semnificaţia unor termeni în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă", la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare;j) decontaminare – operaţiunile care au în vedere reutilizarea, reciclarea sau eliminarea în condiţii de siguranţă a echipamentelor, obiectelor, materialelor sau fluidelor contaminate cu PCB, aflate în posesia unui deţinător, şi operaţiunile de înlocuire a fluidelor care conţin PCB cu fluide corespunzătoare care nu conţin PCB-uri; … k) deţinător de echipamente cu conţinut de PCB-uri persoana fizică sau juridică posesoare de echipamente cu conţinut de PCB-uri şi/sau de alţi compuşi desemnaţi, prevăzuţi la art. 3; … l) existenţa utilă a echipamentului – durata de viaţă a echipamentului înscrisă în documentaţia tehnică pusă la dispoziţie de producător în momentul achiziţionării echipamentului sau durata de viaţă proiectată; … m) echipament conţinând PCB-uri – echipamentele şi deşeurile sau alte materiale ce conţin compuşi desemnaţi în concentraţii de minimum 50 de părţi per milion (ppm) la un volum de peste 5 dmc. Valorile minime de 50 ppm pentru concentraţie şi, respectiv, de 5 dmc pentru volum ale compuşilor desemnaţi sunt incluse împreună sub numele de cantităţi minimale; … n) PCB-uri uzate – orice tip de PCB care este considerat deşeu în sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.” … 11. În cuprinsul hotărârii, sintagmele "agent economic" şi "agenţiile teritoriale de protecţie a mediului" se înlocuiesc cu sintagmele "operator economic" şi "autorităţi publice teritoriale pentru protecţia mediului".12. După articolul 23 se introduce următoarea menţiune:"Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei Consiliului nr. 96/59/CE din 16 septembrie 1996 privind eliminarea bifenililor policloruraţi şi a terfenililor policloruraţi (PCB/TPC), publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 243 din 24 septembrie 1996.” +
Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 28 martie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,Silviu Stoica,secretar de statp. Departamentul pentru Afaceri Europene,Aurel Ciobanu-DordeaBucureşti, 22 august 2007.Nr. 975.–-