Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 20 din 29 ianuarie 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru modificarea şi completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale
Plenul Curţii Constituţionale adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1Articolul 34 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale se modifica şi se completează după cum urmează:"ART. 34 – Secretariatul Curţii Constituţionale are în structura sa birouri, oficii, servicii şi Direcţia economică.Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile compartimentelor prevăzute la alin. 1 se stabilesc prin ordin al preşedintelui Curţii Constituţionale, pe baza aprobării Plenului Curţii.Fişa postului pentru fiecare salariat al secretariatului Curţii se aproba prin ordin al preşedintelui, la propunerea secretarului-şef." +
Articolul 2Prezenta hotărâre se va publică în Monitorul Oficial al României.Hotărârea a fost adoptată de Plenul Curţii Constituţionale la data de 25 ianuarie 1996, cu participarea domnilor: prof. univ. dr. Ioan Muraru, preşedinte, prof. univ. dr. Costica Bulai, prof. univ. dr. Antonie Iorgovan, prof. univ. dr. Victor Dan Zlatescu, dr. Mihai Constantinescu, dr. Lucian Stingu, conf. univ. dr. Florin Bucur Vasilescu, judecători.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARU––––––