pentru aprobarea Înţelegerii dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii India cu privire la cooperarea în combaterea criminalitatii organizate, a terorismului internaţional, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale
Guvernul României hotărăşte: +
Articolul UNICSe aprobă Înţelegerea dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii India cu privire la cooperarea în combaterea criminalitatii organizate, a terorismului internaţional, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale, semnată la Bucureşti la data de 2 iunie 1994. PRIM-MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:––––––Ministru de interne,Doru Ioan Taracilap. Ministru de stat,ministrul afacerilor externe,Marcel Dinu,secretar de stat +
ÎNŢELEGEREîntre Guvernul României şi Guvernul Republicii India cu privire la cooperarea în combaterea criminalitatii organizate, a terorismului internaţional, a traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, precum şi a altor activităţi ilegale Guvernul României şi Guvernul Republicii India, denumite în continuare părţi, în spiritul relaţiilor de prietenie şi cooperare existente între cele doua tari, convinse de necesitatea apărării vieţii, proprietăţii, drepturilor fundamentale şi a altor libertăţi ale propriilor cetăţeni, pornind de la nevoia de cooperare internationala, ca factor important în prevenirea şi combaterea eficienta a criminalitatii organizate şi a terorismului, ţinând seama de prevederile Convenţiei unice asupra substanţelor stupefiante (New York, 30 martie 1961), asa cum a fost modificată prin Protocolul adiţional din 1972 (Geneva, 25 martie), ale Convenţiei asupra substanţelor psihotrope (Viena, 21 februarie 1971), ale Convenţiei împotriva traficului ilicit de substanţe stupefiante şi psihotrope (Viena, 20 decembrie 1988) şi ale Planului global de acţiune (New York, 23 februarie 1990), elaborate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, au convenit următoarele: +
Articolul 1Părţile vor coopera şi îşi vor acorda asistenţa reciprocă în următoarele domenii: a) combaterea terorismului internaţional; … b) combaterea producerii, consumului şi traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope; … c) combaterea criminalitatii organizate; … d) combaterea producerii şi valorificării de documente falsificate, moneda contrafacuta, documente de călătorie şi identitate, hârtii de valoare şi creanţe; … e) combaterea operaţiunilor ilegale cu arme de foc, muniţii şi materii explozive; … f) combaterea activităţilor economice ilegale internaţionale; … g) combaterea contrabandei cu bunuri de valoare istorica sau artistică, cu pietre şi metale preţioase, precum şi cu alte obiecte de valoare; … h) îmbunătăţirea metodelor şi a mijloacelor de menţinere şi restabilire a ordinii publice; … i) îmbunătăţirea măsurilor de prevenire şi de stingere a incendiilor la instalaţiile cu pericol ridicat în exploatare şi în locurile cu aglomeratie de public; … j) luarea în considerare a oricăror alte activităţi asupra cărora cele doua părţi vor cădea de acord; … k) asigurarea pregătirii şi formării profesionale pentru specialişti, în domeniile menţionate la lit. a)-i). … +
Articolul 2Colaborarea părţilor se va realiza prin: a) schimburi de informaţii şi de experienta în domeniile prevăzute la art. 1; … b) transmiterea, de îndată, de informaţii operative care pot ajuta la prevenirea şi descoperirea crimei organizate, a terorismului internaţional şi a altor infracţiuni; … c) realizarea de măsuri sau operaţiuni, convenite reciproc; … d) schimburi de specialişti în domeniile de interes reciproc; … e) schimburi şi documentaţii, publicaţii şi rezultate ale cercetărilor ştiinţifice în domeniile de interes comun. … +
Articolul 31. Autorităţile competente pentru aplicarea acestei înţelegeri vor fi Ministerul de Interne al României, respectiv Ministerul Afacerilor Interne al Republicii India. 2. Pentru realizarea practica a cooperării, autorităţile competente pot încheia protocoale în domeniile prevăzute la art. 1, în conformitate cu legislaţia lor interna. +
Articolul 4Autorităţile competente îşi vor acorda reciproc asistenţa în prelucrarea informaţiilor şi în furnizarea de echipament, utilaje şi mijloace tehnice specifice. +
Articolul 5Pentru cooperarea efectivă, conform prezentei înţelegeri, părţile vor organiza intilniri ale experţilor lor, în fiecare domeniu de competenţa, ori de cîte ori ele considera ca este necesar, pentru scopuri operative care urmăresc rezolvarea unor probleme speciale şi urgente, asa cum sunt menţionate la art. 1. +
Articolul 61. Fiecare parte poate să refuze îndeplinirea unei cereri de cooperare sau de informaţii, dacă apreciază ca acestea ar putea insemna o violare a suveranităţii sale naţionale, ar aduce atingere siguranţei sale naţionale sau ar contraveni prevederilor legislaţiei sale interne sau acelora din tratatele internaţionale la care este parte. 2. Într-un asemenea caz, refuzul de a satisface cererea trebuie comunicat imediat celeilalte părţi. +
Articolul 7Prevederile prezentei înţelegeri nu vor aduce atingere drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi prin alte înţelegeri bilaterale sau multilaterale. +
Articolul 81. Fiecare dintre părţi poate să suspende, parţial sau în totalitate, sau sa denunţe prezenta înţelegere. 2. Suspendarea şi revocarea sa sau denunţarea înţelegerii vor fi notificate celeilalte părţi prin canale diplomatice, urmînd a-şi produce efectele după 30 de zile de la data notificării. +
Articolul 9Prezenta înţelegere va intra în vigoare la data ultimei notificări, transmisă pe cale diplomatică, privind îndeplinirea procedurilor legale interne de aprobare şi va rămâne în vigoare, pe o perioadă nelimitată de timp, dacă nu este suspendată sau denunţată, conform prevederilor art. 8. Încheiată la Bucureşti la 2 iunie 1994, în doua exemplare originale, fiecare în limbile română, hindi şi engleza, toate textele fiind egal autentice. În caz de divergenta de interpretare, va prevala textul în limba engleza. Pentru Guvernul României,Doru-Ioan Taracila,ministru de internePentru Guvernul Republicii India,S.B. Chavan,ministru de interne–––––––––