LEGE nr. 45 din 14 mai 1992

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 11/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 21 mai 1992
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUOG 10 04/08/1993
ActulACTUALIZEAZA PELEGE 45 14/05/1992
 Nu exista acte care fac referire la acest act





+
Articolul 1Taxele în lei stabilite în sume fixe pe feluri de servicii prestate sau pe bunuri taxabile, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, după caz, de către persoanele fizice și juridice sînt cele prevăzute în anexele nr. 1-9 la prezenta lege.
+
Articolul 2Taxele în suma fixă prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2, anexa nr. 3 și anexa nr. 4 pot fi modificate, potrivit legii, de către consiliile locale pe raza cărora se desfășoară astfel de activități, în funcție de condițiile specifice locale.
+
Articolul 3Taxele asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică și a mijloacelor de transport pe apă, înmatriculate potrivit legii, se datorează și de regiile autonome, societățile comerciale, precum și de ceilalți agenți economici organizați ca persoane juridice și se calculează în conformitate cu normele în vigoare privind stabilirea și încasările impozitelor și taxelor locale.<!–>Se exceptează de la plata taxei prevăzută la alineatul precedent instituțiile publice finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, după caz, precum și agenții economici de stat care au ca profil de activitate transportul în comun din interiorul localităților.–>
+
Articolul 4Prevederile prezentei legi intra în vigoare la data de 1 mai 1992.
+
Articolul 5Guvernul României va analiza sistemul impozitelor și taxelor locale, în vederea asigurării aplicării principiului autonomiei unităților administrativ-teritoriale și va prezenta Parlamentului un proiect distinct, împreună cu proiectele de legi pentru introducerea unui nou sistem fiscal, într-o structură unitară.
+
Articolul 6Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Hotărîrea Guvernului nr. 257/1991 privind modificarea nivelului unor taxe stabilite în sume fixe, datorate statului în lei de persoanele fizice și juridice, și introducerea plății taxei asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică deținute de regiile autonome, societățile comerciale și de ceilalți agenți economici organizați ca persoane juridice, precum și orice alte dispoziții contrare.<!–>
Această lege a fost adoptată de Senat în ședința din 4 mai 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.–>
PREȘEDINTELE SENATULUI<!–>
academician ALEXANDRU BÎRLĂDEANU–>
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 4 mai 1992, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.<!–>
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR–>
MARȚIAN DAN<!–>
București, 14 mai 1992–>Nr. 45. +
Anexa nr. 1<!–>
TAXE CONSULARE–><!–>

Nr. crt.–> Denumirea serviciului<!–> Taxa–>-lei-<!–>
A. Taxe pentru pașapoarte și vize, percepute de Ministerul de Interne – Direcția generală de pașapoarte și a poliției de frontieră–>
1.<!–> Taxa de cerere pentru eliberarea unui pașaport sau a altui document de trecere a frontierei:–>
– individual<!–> 100–>
– colectiv, de fiecare persoană<!–> 60–>
2.<!–> Taxa pentru eliberarea sau prelungirea unui pasaport sau a altui document de trecere a frontierei:–>
– individual<!–> 400–>
– colectiv, de fiecare persoană<!–> 200–>
B. Taxe pentru vize de călătorie<!–>
1.–> Viză de ieșire a cetățenilor străini veniți temporar în România, care și-au pierdut documentul de călătorie<!–> 200–>
2.<!–> Prelungire de viză de ședere temporară a cetățenilor străini–> 270<!–>
3.–> Acordare de viză cetățenilor străini a căror ședere depășește termenul stabilit în convențiile de desființare a vizelor<!–> 320–>
NOTĂ:<!–>Vizele oficiale și de ședere temporară, cele turistice, de tranzit și dublu tranzit acordate de punctele de control pentru trecerea frontierei se taxeaza la nivelul vizelor acordate de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, la care se adaugă taxa de urgență de 7,5 $ S.U.A–>
4.<!–> Înregistrarea cererii pentru acordarea cetățeniei române–> 750<!–>
5.–> Înregistrarea cererii de renunțare la cetățenia româna<!–> 4.500–>
6.<!–> Înregistrarea cererii pentru clarificarea cetățeniei române–> 200<!–>
C. Taxe pentru serviciile prestate și documentele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe – Direcția consulară–>
1.<!–> Legalizarea sigiliului și semnăturile de pe actele judiciare și extrajudiciare eliberate de autoritățile române–> 200<!–>
2.–> Legalizarea semnăturilor și sigiliilor de pe certificatele de origine a mărfurilor, facturile comerciale și orice documente cerute la exportul mărfurilor din România<!–> 120–>
3.<!–> Procurarea oricăror acte judiciare și extrajudiciare, la cererea misiunilor diplomatice și oficiilor consulare străine, inclusiv a unor persoane particulare–> 120<!–>
4.–> Înregistrarea cererii pentru identificarea de persoane<!–> 100–>
5.<!–> Înregistrarea cererii de repatriere–> 200<!–>
6.–> Înregistrarea cererii pentru acordarea cetățeniei române prin efectul repatrierii<!–> 750–>
7.<!–> Eliberarea unui pașaport oficial–> 500<!–>
8.–> Alte servicii sau prestații consulare<!–> 200–>
<!–> NOTĂ:–>a)Se eliberează cu scutire de taxă:<!–>– dovada privind acordarea cetățeniei române;–>– pașaportul diplomatic;<!–>– cererile privind redobindirea cetateniei, formulate de foștii cetățeni români care, înainte de 22 decembrie 1989, au pierdut cetățenia română din diferite motive, chiar dacă au alta cetățenie și nu-și stabilesc domiciliul în România.–>De aceeași scutire beneficiază și persoanele cărora li s-a ridicat cetățenia română fără voia lor sau din alte motive neimputabile lor, precum și descendenții acestora.<!–>b) Plata serviciilor în lei, în țară, pentru serviciile prestate cetățenilor străini se efectuează pe baza leilor proveniți din schimb valutar oficial.–>c) Taxele pentru care s-au anulat timbre consulare nu se restituie.<!–>d) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul României va prezenta un proiect de lege privind reglementarea taxelor consulare.–>

<!–>–> +
Anexa nr. 2<!–>
LISTA–>
taxelor anuale asupra mijloacelor de transport cu<!–>
tracțiune mecanică și a mijloacelor de transport pe apă–><!–>
1.–>Taxa asupra mijloacelor de transport cu tracțiune mecanică se stabilește în funcție de capacitatea cilindrica a motorului, de fiecare 500 cmc sau fracțiune de 500 cmc, astfel:

<!–> – lei/an–>
– autoturisme<!–> 300–>
– autobuze, microbuze, inclusiv speciale<!–> 900–>
– autocamioane, inclusiv speciale<!–> 750–>
– tractoare<!–> 600–>
– motociclete<!–> 230–>
– tricicluri<!–> 230–>
– biciclete cu motor și motorete<!–> 150–>

2.<!–>Taxa asupra mijloacelor de transport pe apă se stabilește pentru fiecare mijloc de transport în parte, după cum urmează:

–> – lei/an-<!–>
– luntre–> 30<!–>
– bărci folosite pentru uz personal–> 30<!–>
– bărci folosite pentru transport de persoane–> 60<!–>
– bărci folosite în alte scopuri–> 200<!–>
– bărci cu motor–> 750<!–>
– poduri plutitoare–> 550<!–>
– șalupe–> 1.100<!–>

–>

+
Anexa nr. 3<!–>
LISTA–>
taxelor pentru folosirea locurilor publice de desfacere<!–>–>
Taxele pentru folosirea locurilor publice de desfacere se stabilesc în funcție de modul de folosire a locului public, după cum urmează:

Nr. crt.<!–> Modul de folosire a locului public–> -lei/zi-<!–>
1.–> Pentru vînzarea produselor:<!–>
a) de pe animale de povară sau din vehicule cu un trăgător–> 50<!–>
b) din vehicule cu tracțiune animală cu doi trăgători–> 120<!–>
c) din autovehicule–> 125<!–>
2.–> Pentru folosirea:<!–>
a) platourilor, de fiecare mp–> 50<!–>
b) meselor și tarabelor, de fiecare mp–> 50<!–>
c) meselor acoperite, de fiecare mp–> 50<!–>
3.–> Pentru animale și păsări aduse spre vînzare, de fiecare animal sau pasăre:<!–>
a) bovine, bubaline, cabaline și porcine peste 6 luni–> 100<!–>
b) porcine pînă la 6 luni, ovine și caprine–> 50<!–>
c) animale mici și păsări, cu excepția puilor de o zi–> 50<!–>
4.–> Pentru ocuparea locurilor necesare vînzării produselor rezultate din exercitarea meseriilor și altor îndeletniciri autorizate, de fiecare mp <!–> 70–>
5.<!–> Pentru ocuparea locurilor necesare vînzării obiectelor de ocazie și ocuparea platourilor cu mijloace de transport goale, de fiecare mp–> 100<!–>
6.–> Intrarea în tîrguri în care se vînd obiecte de ocazie<!–> 50–>

<!–>Pentru folosirea locurilor publice, altele decît cele prevăzute mai sus, se percep următoarele taxe, pe zi:

Nr. crt.–> Modul de folosire a locului public<!–> -lei/mp–>
1.<!–> Pentru depozitarea de diverse materiale–> 25-50<!–>
2.–> Pentru vînzarea de produse sau prestări de servicii diverse<!–> 45-100–>
3.<!–> Pentru confecționarea de produse–> 25-50<!–>

–>(la 23-08-1993,
Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)

+
Anexa nr. 4<!–>
LISTA–>
taxelor pentru folosirea mijloacelor de publicitate, afișaj și reclama<!–>
în locuri publice, pe panouri asigurate de administrația locală–><!–>

1. Taxele pentru publicitate, afișaj și reclamă datorate, în funcție de dimensiune, de asociațiile familiale și persoanele independente, române sau străine, ce desfășoară activități autorizate pe baza liberei inițiative:–>
<!–> – lei/semestru –>
a) sub 1/2 mp inclusiv<!–> 2.100–>
b) între 1/2 și 1 mp inclusiv<!–> 4.200–>
c) între 1 și 2 mp inclusiv<!–> 6.300–>
d) între 2 și 3 mp inclusiv<!–> 14.500–>
e) între 3 și 5 mp inclusiv<!–> 42.000–>
f) peste 5 mp<!–> 10.500 4.200 lei pentru fiecare mp sau fracțiune–>
2. Persoanele juridice, reprezentantele firmelor sau organizațiilor economice străine, organizate potrivit legii, și care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, precum si persoanele fizice, altele decât cele de la pct. 1, datorează taxele prevăzute la pct. 1, majorate cu 150%.<!–>
3. Taxele prevăzute pentru firmele instalate la locul exercitării activității de către persoanele fizice, asociațiile familiale, persoanele independente, persoanele juridice, reprezentantele firmelor sau organizațiilor economice străine, organizate potrivit legii, lei/an:–>
<!–> – lei/an –>
a) pînă la 1/2 mp inclusiv<!–> 2.100–>
b) între 1/2 mp și 1mp inclusiv<!–> 4.200–>
c) între 1 și 2 mp inclusiv<!–> 6.300–>
d) peste 2 mp<!–> 4.200 pentru fiecare mp sau fracțiune–>
4. Afișele și biletele de publicitate netipărite , de fiecare exemplar<!–> 420–>

(la 23-08-1993,
Anexa nr. 4 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
+
Anexa nr. 5<!–>
TAXE–>
pentru examinarea conducătorilor de autovehicule,<!–>
eliberarea permiselor de conducere–><!–>

Nr. crt.–> Denumirea serviciului<!–> Taxa–>– lei -<!–>
A.–> Taxa pentru examinarea candidaților care au absolvit o școala de conducători de autovehicule amatori:<!–>
a) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehiculele din categoria A;–> 400<!–>
b) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A și B sau numai din categoria B–> 850<!–>
B.–> Taxe pentru examinarea persoanelor care nu au absolvit o școala de conducători de autovehicule:<!–>
a) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A;–> 2.500<!–>
b) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria B;–> 4.150<!–>
c) obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile A și B–> 5.000<!–>
C.–> Examinarea persoanelor care prezintă certificatul de absolvire prevăzut la art. 111 alin. 3 lit. c) din Decretul nr. 328/1966 – republicat în 1984<!–> -nu se taxează–>

NOTA 1Se percepe o taxa de 5.000 lei de la persoanele care prezintă certificatul de absolvire prevăzut la alineatul precedent, în cazul în care solicita sa fie supuse la un nou examen în vederea obținerii permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoriile C și E. Aceeași taxa se percepe și de la persoanele prevăzute la art. 111 alin. 9 din Decretul nr. 328/1966 – republicat în 1984. De la dispozițiile prezentului alineat se exceptează absolvenții școlilor sau cursurilor de conducători auto organizate de Ministerul Apărării Naționale sau Ministerul de Interne, precum și absolvenții școlilor de conducători de tramvaie sau troleibuze. Pentru examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, se percepe o taxa de 8.300 lei, respectiv 4.150 lei, în cazul permisului de conducere a tramvaielor sau troleibuzelor.<!–>–>NOTA 2Sînt scutite de plata taxelor prevăzute la pct. 1, 2 și 3 de mai sus:<!–>– persoanele handicapate fizic, pentru obținerea permisului de conducere valabil pentru autovehicule din categoria A adaptate infirmității lor;–>– membrii misiunilor diplomatice acreditați în România, pe baza de reciprocitate.<!–>–>(la 23-08-1993,
Anexa nr. 5 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
+
Anexa nr. 6<!–>
TAXE–>
privind folosirea drumurilor publice și pentru<!–>
alte prestări de servicii în porturi și aeroporturi–><!–>

Nr. crt.–> Denumirea serviciului<!–> Taxa–>
Taxe aplicabile aeronavelor românești pentru utilizarea aeroporturilor civile, a instalațiilor și serviciilor de navigație aeriană de pe teritoriul României, precum și pentru asistenta tehnica acordată acestor aeronave, călătorilor, bagajelor și mesageriilor transportate la bordul lor<!–>
1.–> Taxa de aterizare<!–> 25 lei/tona de greutate a aeronavei–>
2.<!–> Taxa de iluminat–> 10 lei/tona de greutate a aeronavei<!–>
3.–> Taxa de staționare<!–> 2 lei tona de greutate a aeronavei–>
4.<!–> Taxa de servicii pentru călători–> 150 lei/persoană

(la 23-08-1993,
Anexa nr. 6 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
+
Anexa nr. 6A<!–>
TAXE–>
pentru trecerea podurilor peste Dunare de la Giurgiu – Vadul Oii<!–>
și Fetești – Cernavodă–><!–>

Nr. crt.–> Felul autovehiculului<!–> Taxa de trecere–>
Autovehicule aparținînd persoanelor fizice și juridice române și străine<!–>
1.–> Motociclete, inclusiv cele cu ataș<!–> 50–>
2.<!–> Autoturisme, inclusiv cele de teren–> 125<!–>
3.–> Microbuze, autoutilitare, autovehicule pînă la 5 tone, tractoare<!–> 400–>
4.<!–> Autobuze și autovehicule peste 5 tone–> 750<!–>
5.–> Autovehicule peste 16 tone, autospeciale, agabaritice, inclusiv mașini agricole (tractoare cu trailere, combine, screpere etc.)<!–> 1.250–>
6.<!–> Remorci de orice tip, tractate de autovehicule–> 175

(la 23-08-1993,
Anexa nr. 6A a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
+
Anexa nr. 7<!–>
TAXE–>
pentru eliberarea certificatelor de orice fel, altele decît<!–>
cele eliberate de instanțe și notariate–><!–>

Nr. crt.–> Denumirea serviciului<!–> Taxa–>-lei-<!–>
1.–> Eliberarea pentru particulari, de către persoane juridice și fizice care, în exercitarea atributiei sau profesiei lor, sunt în drept să certifice anumite situații de fapt a certificatelor, adeverințelor și oricăror alte acte prin care se atestă un fapt sau o situație, cu excepția acelor acte pentru care se plătește o altă taxă de timbru mai mare<!–> 50–>
2.<!–> Eliberarea certificatelor de producători agricoli–> 175<!–>
3.–> Certificarea de către primării a semnăturilor și darea de dată certă<!–> 50–>
4.<!–> Eliberarea certificatelor de proprietate asupra animalelor pe cap de animal:–>
– pentru animale mari ( cai, vite cornute etc.) peste 2 ani<!–> 100–>
– pentru animale mari sub 2 ani<!–> 50–>
– pentru porci peste 6 luni<!–> 50–>
– pentru toate celelalte animale<!–> 50–>
5.<!–> Certificarea (transcrierea ) transmisiunii proprietății asupra animalelor, în bilete de proprietate:–>
– pentru boi, bivoli și tauri peste 2 ani<!–> 500–>
– pentru vaci și bivolițe peste 2 ani<!–> 400–>
– pentru cai peste 2 ani<!–> 500–>
– pentru măgari, catîri<!–> 350–>
– pentru boi, vaci, bivoli, cai, catîri sub 2 ani<!–> 200–>
– pentru viței de lapte<!–> 175–>
– pentru oi, berbeci și capre<!–> 50–>
6.<!–> Eliberarea către cetățeni, la cerere, a certificatelor medico-legale, cu excepția acelora prin care se constată decesul, care nu se taxează–> 175<!–>
7.–> Eliberarea actelor care au dreptul la achiziționarea de cereale pentru gospodăria proprie<!–> 50–>
8.<!–> Înregistrarea, rectificarea și reconstituirea la cerere a actelor de stare civilă, eliberarea duplicatelor, certificatelor constatatoare a stării civile și înregistrarea schimbării numelui sau prenumelui:–>
– înregistrarea actelor de stare civilă<!–> 100–>
– înregistrarea schimbării de nume sau prenume<!–> 1.700–>
– reconstituirea sau rectificarea actelor de stare civilă<!–> 100–>
– eliberarea duplicatelor, certificatelor constatatoare a stării civile<!–> 100–>
9.<!–> Cererile făcute de persoane fizice, adresate oricăror organe de stat, prin care se contesta amenzi fixe sau solicită reducerea sau anularea lor–> 50<!–>
10.–> Înmatricularea autovehiculelor și remorcilor și schimbarea caracteristicilor tehnice și de folosința ale acestora:<!–>
– motociclete și remorci cu masa totală maximă autorizată de pînă la 750 kg inclusiv–> 1.000<!–>
– autovehicule, cu excepția motocicletelor cu masa totală maximă autorizată de pînă la 3.500 kg inclusiv, și remorci cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 750 kg și 3.500 kg inclusiv–> 2.000<!–>
– autovehicule cu remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg–> 4.000<!–>
11.–> Autorizarea provizorie de circulație și autorizarea de circulație pentru probe<!–> 200–>

(la 23-08-1993,
Anexa nr. 7 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
+
Anexa nr. 8<!–>
TAXE–>
pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de indentitate,<!–>
pentru eliberarea permiselor de vînătoare și de pescuit–><!–>

Nr. crt.–> Denumirea serviciului<!–> Taxa–>-lei-<!–>
1.–> Acte de indentitate:<!–>
– eliberarea sau preschimbarea buletinelor de identitate pentru cetățenii români și a carnetelor de identitate pentru cetățenii străini și persoanele fără cetățenie–> 50<!–>
– viza buletinului de identitate și a carnetului de identitate pentru cetățenii străini, ca urmare a schimbărilor de domiciliu, precum și viza de flotant–> 50<!–>
– viza anuală a carnetelor de identitate ale cetățenilor străini și persoanelor fără cetățenie–> 650<!–>
– eliberarea unui nou buletin de identitate în locul celui pierdut sau furat, precum și preschimbarea buletinului de identitate deteriorat–> 400<!–>
– eliberarea unui nou carnet de identitate cetățenilor străini și persoanelor fără cetățenie, în locul celui pierdut, furat sau deteriorat–> 1000<!–>
2.–> Înregistrarea cererilor persoanelor particulare pentru identificarea unor persoane<!–> 50–>
3.<!–> Eliberarea permiselor de vânătoare–> 250<!–>
4.–> Eliberarea permiselor de pescuit<!–> 125–>

(la 23-08-1993,
Anexa nr. 8 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
+
Anexa nr. 9<!–>
TAXE–>
pentru eliberarea autorizațiilor de orice fel și viza anuală a acestora<!–>–>

Nr. crt.<!–> Denumirea serviciului–> Taxa<!–>-lei–>
A. <!–> Autorizațiile de funcționare pentru activități lucrative și viza anuală a acestora:–> <!–>
1.–> Pentru meseriasi și cărăuși<!–> 850–>
2.<!–> Pentru cazane de fabricat rachiu–> 1.250<!–>
3.–> Pentru liberi-profesioniști<!–> 2.500–>
4.<!–> Pentru mori, prese de ulei și darace–> 4.150<!–>
5.–> Pentru proiecte în sectorul particular<!–> 4.150–>
6.<!–> Pentru alte activități neprevăzute mai sus–> 8.300<!–>
B.–> Autorizațiile sanitare eliberate persoanelor particulare<!–> 1.700–>

(la 23-08-1993,
Anexa nr. 9 a fost modificată de Punctul 4, Anexa nr. 1 din ORDONANȚA nr. 10 din 4 august 1993, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 201 din 23 august 1993
)
<!–>–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters