MOŢIUNE Nr. 1 din 18 aprilie 1994

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 11/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 110 din 29 aprilie 1994
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Senatul adoptă prezenta moţiune. Parlamentul este instituţia centrala, definitorie, a oricărei democratii autentice, pentru ca Parlamentul este rezultatul exprimarii directe a opţiunii cetăţenilor şi locul în care se naşte ansamblul legilor care guvernează statul de drept. Orice factor de natura sa diminueze prestigiul Parlamentului, deteriorându-i imaginea, reprezintă un atentat la adresa vieţii democratice a tarii. Pe de altă parte, îndeplinirea complexei misiuni a Executivului presupune o corespunzătoare exercitare a unei autorităţi, care trebuie să existe inclusiv în ceea ce priveşte componenta sa morala. Vom porni de la aceste afirmaţii ce sunt evident adevărate şi, ca urmare, sunt şi unanim recunoscute, asociindu-le cu constatarea, de asemenea de necontestat, ca, pentru majoritatea populaţiei româneşti, prestigiul Parlamentului su autoritatea Executivului se afla la cote extrem de scăzute. Una din principalele cauze ale acestei stări de fapt consta în impresia, în anumite cazuri justificată şi în alte situaţii exagerata sau chiar falsa, potrivit căreia mulţi parlamentari şi membri al Executivului sunt asociaţi la numeroase activităţi cu implicaţii economice, generatoare de interese personale, deseori incompatibile cu exercitarea propriilor îndatoriri şi, nu rareori, lipsite de onestitate. Fireşte, ne dăm seama de dificultăţile, aproape insurmontabile, ce se ridica în faţa oricăror acţiuni de combatere a acestei dureroase şi periculoase realitati. Stim ca, oricare ar fi măsurile luate, ele nu vor putea realiza o rapida şi totală eradicare. Credem însă ca de undeva trebuie începută şi apoi trebuie continuată lupta pentru mult-discutata şi puţin incercata redresare morala. Ceea ce propunem este un segment, nu foarte mare, dar nici neglijabil, al acestui început de lupta. Propunem ca toţi parlamentarii, miniştrii şi secretarii de stat să fie obligaţi prin lege să-şi declare toate activităţile ce nu fac parte din ansamblul atribuţiilor lor, precum şi orice implicare directa sau indirecta în viaţa economică. Declaraţiile incomplete sau inexacte să fie considerate false, antrenând consecinţe penale. O astfel de lege ar putea fi foarte scurta, eventual s-ar putea reduce la un articol unic. Dacă propunerea noastră va fi agreată, ne obligam sa participam la iniţiativa legislativă menita sa conducă la apariţia sa. Menţionăm că nu suntem ostili activităţilor de orice fel, inclusiv economice, întreprinse de parlamentari, miniştri sau secretari de stat, fireşte, dacă aceste activităţi sunt oneste şi nu sunt de natura să le influenteze nedorit îndeplinirea obligaţiilor legale. Apreciem însă ca transparenta, pe care o reclamam foarte des, trebuie să înceapă de la noi.

Nr. crt. Numele şi prenumele Grupul parlamentar
1. Tocaci Emil P.A.C.
2. Călueanu Dumitru Liberal (P.L. '93)
3. Potcoavă Andrei Liberal (P.L. '93)
4. Moiceanu Constantin P.N.Ţ.C.D. (P.S.D.R.)
5. Vetişanu Vasile P.N.Ţ.C.D.
6. Manea Ion P.N.Ţ.C.D.
7. Vladislav Tiberiu P.N.Ţ.C.D.
8. Buruiană Florin P.N.Ţ.C.D.
9. Buzică Emilian P.N.Ţ.C.D.
10. Alexandru Ioan P.N.Ţ.C.D.
11. Ceontea Radu Independent
12. Magyari Lajos U.D.M.R.
13. Sereş Deneş U.D.M.R.
14. Hajdu Gabor U.D.M.R.
15. Incze Tiberiu Ştefan U.D.M.R.
16. Buchwald Petre Constantin U.D.M.R.
17. Buracu Mihai P.N.Ţ.C.D.
18. Paleologu Alexandru P.A.C.
19. Broscăţeanu Ioan P.D.S.R.
20. Muntean Octavian P.D.S.R.
21. Matetovici Mihai P.D.S.R.
22. Popa P. Dimitrie P.D.S.R.
23. Mocanu Dumitru P.D.S.R.
24. Dedu Stelian P.D.S.R.
25. Darie Simion P.D.S.R.
26. Simionescu Constantin P.D.S.R.
27. Marin Stelian P.D.S.R.
28. Ionescu Gheorghe P.D.S.R.
29. Petrescu Mihai P.D.S.R.
30. Solcanu Ion P.D.S.R.
31. Popa Virgil P.D.S.R.
32. Secară Gheorghe P.U.N.R.
33. Ignat Doina Florica P.U.N.R.
34. Cârciumaru Ion Partida Naţională (P.R.M.)
35. Răboacă Gheorghe Partida Naţională (P.S.M.)
36. Suhov Andrei Partida Naţională (P.S.M.)
37. Moldovan Constantin Independent
38. Nistor Mihai P.D.S.R.
39. Stoicescu Victor Independent
40. Momanu Valeriu P.D.S.R.
41. Senciuc Niculai P.D.S.R.
42. Dumitraşcu Gheorghe P.D.S.R.
43. Popescu I. Dragomir P.D.S.R.
44. Preda Elena P.D.S.R.
45. Lădaru Mihail Partida Naţională (P.S.M.)
46. Stoica Ion Aurel P.D.
47. Dijmărescu Eugen P.D.
48. Vasiliu Constantin Dan P.D.
49. Baltazar Constantin Radu P.D.
50. Popescu Ovidiu P.D.
51. Ivan Sabin Liberal (P.L. '93)
52. Diaconu Alexandru P.D.
53. Dumitrescu Cristian Sorin P.D.
54. Radof Ştefan P.A.C.
55. Vasile Dumitru P.D.S.R.
56. Todea Ioan Partida Naţională (P.R.M.)
57. Suian Vaier P.U.N.R.
58. Glodean Voicu Valentin P.N.Ţ.C.D.

Aceasta moţiune a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 aprilie 1994, cu respectarea art. 64 din Constituţie şi ale art. 125 – 129 din Regulamentul Senatului. PREŞEDINTELE SENATULUIprof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters