În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,<!–>în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei,–>în baza prevederilor art. 1, art. 19 alin. (2), art. 23 alin. (3), art. 20, 21, 22, 24, 26 și 29 din Regulamentul (UE) 2.402/2017 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 648/2012,<!–>având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) și (5), art. 3 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile legale în vigoare referitoare la securitizarea creanțelor,–>potrivit deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 21.10.2020,<!–>Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.–> +
Articolul INorma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 2/2020 privind aplicarea Ghidului cu privire la criteriile STS pentru securitizarea non-ABCP (EBA/GL/2018/09) și a Ghidului cu privire la criteriile STS pentru securitizarea ABCP (EBA/GL/2018/08), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 și 78 bis din 4 februarie 2020, se modifică după cum urmează:1.<!–>Preambulul va avea următorul cuprins:În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2),art. 2 alin. (1) lit. a) și d),art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei,–>în baza prevederilor art. 1, art. 19 alin. (2), art. 23 alin. (3), art. 20, 21, 22, 24, 26 și 29 din Regulamentul (UE) 2.402/2017 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 648/2012,<!–>având în vedere prevederile cap. XI art. XVI din Legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea și abrogarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 648/2012,–><!–> … 2.–>Articolul 5 va avea următorul cuprins: +
Articolul 5Nerespectarea prevederilor prezentei norme se sancționează potrivit dispozițiilor cap. XI art. XIX-XXIV din Legea nr. 158/2020 pentru modificarea, completarea și abrogarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/2.402 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2017 de stabilire a unui cadru general privind securitizarea și de creare a unui cadru specific pentru o securitizare simplă, transparentă și standardizată și de modificare a Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE și 2011/61/UE, precum și a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009 și (UE) nr. 648/2012.<!–> … –> +
Articolul IIPrezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în Buletinul Autorității de Supraveghere Financiară, precum și pe site-ul acesteia și intră în vigoare la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,–>
Nicu Marcu<!–>București, 23 octombrie 2020.–>Nr. 40.<!–>–>