NORMATIV TEHNIC din 10 ianuarie 2003

privind incinerarea deseurilor*)



Notă …
*) Aprobat de Ordinul nr. 1215 din 10 ianuarie 2003, publicat în Monitorul Oficial al României Nr. 150 din 7 martie 2003.

ANEXĂ*)

N O R M A T I V T E H N I C

privind DEPOZITAREA DEŞEURILOR –

CONSTRUIREA, EXPLOATAREA, MONITORIZAREA ŞI ÎNCHIDEREA DEPOZITELOR DE DEŞEURI

1. 1. Preambul

   Normativul tehnic privind depozitarea deşeurilor – construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri este elaborat în baza prevederilor art. 7, alin. (2), din Hotărârea Guvernului nr.162/2002 privind depozitarea deşeurilor.

   Prezentul normativ tehnic va fi revizuit periodic, în funcţie de modificarea cerinţelor legislative naţionale şi europene şi a condiţiilor tehnico-economice.

   Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor prezentului normativ tehnic depozitele de deşeuri nepericuloase existente, care deservesc localităţile izolate.

   In conformitate cu prevederile Directivei 1999/31/CEE, o localitate izolată se defineşte ca fiind:

   • – o aşezare cu un număr total de maximum 500 de locuitori sau cu maximum 5 locuitori / km2;

   • – o aşezare aflată la o distanţă de cel puţin 50 km faţă de cea mai apropiată localitate cu minimum 250 de locuitori / km2;

   • – o aşezare cu acces dificil până la cea mai apropiată aglomerare urbană, determinat de condiţii meteorologice aspre pe o perioadă semnificativă din cursul unui an.

   In aceste cazuri, depozitele cu capacitate suficientă vor fi utilizate în continuare, în condiţiile existente, iar cele cu capacitate epuizată vor fi închise. In cea de-a doua situaţie autorităţile administraţiei publice locale şi pentru protecţia mediului vor stabili metoda cea mai eficientă pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase generate.

   Depozitele de deşeuri, exclusiv depozitele de deşeuri inerte, care primesc mai mult de 10 tone de deşeuri pe zi sau cu o capacitate totală mai mare de 25.000 tone, se supun procedurii de autorizare integrată privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, conform legislaţiei naţionale armonizate cu legislaţia europeană.

   

   *) Anexa este reprodusă în facsimil.

2. 2. Proiectarea depozitelor de deşeuri

   In cadrul activităţii de proiectare a unui depozit de deşeuri trebuie ţinut cont de o serie de factori cheie, dintre care cei mai importanţi sunt:

   • – cantitatea şi natura deşeurilor ce urmează a fi depozitate – se evaluează în funcţie de prognozele de dezvoltare a localităţilor;

   • – caracteristicile amplasamentului – în raport cu eficienţa economică (dimensiuni, durată de funcţionare, distanţă de transport al deşeurilor) şi eficienţa ecologică (cerinţe legate de protecţia factorilor de mediu şi a sănătăţii umane) necesar a fi realizate;

   • – posibilităţile de reabilitare şi utilizare ulterioară a terenului – se evaluează în funcţie de natura deşeurilor depozitate, comportarea acestora pe perioada depozitării, planurile de dezvoltare pe termen lung etc.

   1. 2.1. Alegerea amplasamentului in funcţie de tipul depozitului – studii necesare

      Alegerea amplasamentului pentru un depozit de deşeuri se face pe baza prevederilor planurilor urbanistice, în conformitate cu cerinţele şi criteriile stipulate în Hotărârea Guvernului nr. 162/2002.

      Alegerea amplasamentului optim dintre mai multe variante posibile se face pe baza unei analize pluricriteriale care cuprinde:

      • – criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice: caracteristicile şi modul de dispunere a straturilor geologice; structura, adâncimea şi direcţia de curgere a apei subterane; distanţa faţă de cursurile de apă şi alte ape de suprafaţă; starea de inundabilitate a zonei; folosinţa terenului; clasa de seismicitate; criterii legate de pericole de alunecare, tasare;

      • – criterii climatice: direcţia dominantă a vânturilor faţă de aşezările umane sau alte obiective; regimul precipitaţiilor;

      • – criterii economice: capacitatea depozitului şi durata de exploatare (minimum 10 ani); distanţa medie de transport al deşeurilor; necesitatea unor amenajări secundare (drumuri de acces, utilităţi etc.);

      • – criterii suplimentare: vizibilitatea amplasamentului şi modul de încadrare în peisaj; accesul la amplasament; existenţa unor arii protejate de orice natură; existenţa în zonă a unor aeroporturi, linii de înaltă tensiune sau obiective militare.

   2. 2.2. Recomandări privind conţinutul proiectului

      Proiectul unui depozit de deşeuri, indiferent de clasa din care face parte (depozit pentru deşeuri inerte, depozit pentru deşeuri nepericuloase, depozit pentru deşeuri periculoase), trebuie să conţină toate datele şi informaţiile necesare referitoare la fiecare etapă componentă a ciclului de viaţă al depozitului.

      Ca date generale, proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:

      • – natura şi provenienţa deşeurilor ce urmează a fi depozitate;

      • – cantităţile de deşeuri – corelat cu durata de funcţionare şi capacitatea maximă a depozitului;

      • – tehnologiile de tratare a deşeurilor înainte de depozitare şi / sau în incinta depozitului, dacă este cazul.

        Pentru faza de construcţie proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:

      • – infrastructura depozitului, echipamentele şi instalaţiile componente, amplasarea acestora în cadrul incintei, precum şi căile de acces;

      • – asigurarea utilităţilor;

      • – modul de realizare a bazei şi a pereţilor laterali ai depozitului – materiale folosite şi caracteristici tehnice ale acestora, incluzând stratul de impermeabilizare natural (grosime, coeficient de permeabilitate, mod de realizare), straturile geosintetice (geomembrane, geotextile), sistemul de drenare a levigatului;

      • – realizarea sistemului de colectare, tratare şi eliminare a levigatului;

      • – realizarea sistemului de colectare şi evacuare (eventual recuperare) a gazului de depozit.

        Pentru faza de exploatare proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:

      • – procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare;

      • – modul de operare – cuprinzând metoda de depozitare utilizată, nivelarea şi compactarea, acoperirea zilnică, delimitarea zonelor de lucru, colectarea, tratarea şi eliminarea levigatului, colectarea şi evacuarea gazului de depozit, necesarul de echipamente mobile şi spaţiile destinate întreţinerii acestora, instrucţiuni privind depozitarea anumitor tipuri specifice de deşeuri (materiale pulverulente, obiecte voluminoase, deşeuri foarte uşoare, respectiv urât mirositoare);

      • – automonitorizarea tehnologică;

      • – automonitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă a depozitului;

      • – măsuri de siguranţă pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor, inclusiv planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii;

      • – măsuri de protecţie a muncii şi pentru asigurarea condiţiilor igienico-sanitare;

      • – sistemul de pază şi supraveghere.

        Pentru faza de închidere şi monitorizare postînchidere proiectul trebuie să cuprindă informaţii referitoare la:

      • – cota finală de depozitare;

      • – modul de realizare a acoperirii finale – materiale şi caracteristici tehnice ale acestora, inclusiv modul de evacuare a gazului de depozit;

      • – automonitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă a depozitului;

      • – măsuri de siguranţă pentru prevenirea incendiilor şi a exploziilor, inclusiv planul de intervenţie în caz de accidente sau avarii;

      • – date privind posibilităţile de reabilitare şi utilizare ulterioară a terenului.

   3. 2.3. Studiul de evaluare a impactului asupra mediului şi obţinerea acordului de mediu

      Conform prevederilor art. 8, alin.(3) din Legea protecţiei mediului, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2002, obţinerea acordului de mediu este necesară pentru orice proiect public sau privat referitor la o investiţie nouă sau la modificarea unei activităţi / instalaţii existente cu impact semnificativ asupra mediului. Acordul de mediu se eliberează în paralel cu celelalte acte de reglementare emise de

      autorităţile competente şi el este valabil pe toată durata execuţiei proiectului, cu condiţia ca începerea lucrărilor să se realizeze în maximum 2 ani de la data emiterii.

      Condiţie: Autoritatea competentă pentru protecţia mediului nu va emite acord de mediu pentru un nou proiect de depozit de deşeuri de acelaşi tip si deservind aceeaşi zonă de interes, aflat in arealul (teritoriul) din jurisdicţia sa, până când vechiul depozit nu va fi pregătit pentru închidere sub formă de calotă, care să permită apoi aplicarea straturilor de acoperire.

      1. 2.3.1. Schema procedurii de emitere a acordului de mediu pentru depozitele de deşeuri

         Procedura de emitere a acordului de mediu pentru depozitele de deşeuri se conformează procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului, aplicată în scopul emiterii acordului de mediu, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr.918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse procedurii şi a Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu.

      2. 2.3.2. Identificarea proiectelor care necesită evaluarea impactului asupra mediului

         In conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.918/2002, proiectele referitoare la depozitele de deşeuri se clasifică după cum urmează:

         • – proiecte referitoare la depozitele de deşeuri periculoase – sunt cuprinse în Lista proiectelor supuse evaluării impactului asupra mediului (anexa nr.1 la actul normativ menţionat mai sus, pct. 9.7);

         • – proiecte referitoare la depozitele de deşeuri nepericuloase şi inerte – sunt cuprinse în Lista proiectelor pentru care trebuie stabilită necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului [anexa nr. 2 la actul normativ menţionat mai sus, pct. 11, lit. b)].

           Criteriile pentru stabilirea necesităţii efectuării evaluării impactului asupra mediului sunt prezentate în anexa nr. 3 la actul normativ menţionat mai sus şi cuprind:

         • – caracteristicile proiectului (mărime, complexitate, emisii poluante, risc potenţial);

         • – localizarea proiectului (folosinţa terenului, calitatea şi cantitatea resurselor naturale din zonă, caracteristici specifice pentru anumite zone speciale);

         • – impactul potenţial (aria de extindere, intensitatea şi complexitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea).

           Tinând cont de faptul că Planul naţional de gestiune a deşeurilor cuprinde proiecte de depozite zonale pentru deşeuri nepericuloase – proiecte care vor deservi un număr mare de locuitori (50.000 – 100.000 sau chiar mai mulţi) pentru o perioadă de minimum 10 ani, este probabil ca toate aceste proiecte să necesite evaluarea impactului asupra mediului.

           In cazul proiectelor referitoare la depozitele de deşeuri inerte, autoritatea competentă pentru protecţia mediului va stabili necesitatea evaluării impactului pentru fiecare caz.

      3. 2.3.3. Conţinutul specific al memoriului de prezentare a proiectului de depozit de deşeuri

         Pentru obţinerea acordului de mediu, titularul proiectului de depozit de deşeuri trebuie să depună la autoritatea competentă pentru protecţia mediului:

         • – cerere pentru emiterea acordului de mediu;

         • – memoriul de prezentare a proiectului de depozit de deşeuri;

         • – dovada depunerii unei garanţii bancare de bună execuţie, conform legislaţiei în vigoare.

           O dată cu depunerea cererii şi a celorlalte documente necesare titularul proiectului de depozit de deseuri va achita şi taxa/tariful pentru emiterea acordului de mediu, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

           Memoriul de prezentare a proiectului de depozit de deşeuri va cuprinde:

           •  date generale:

             • – denumirea obiectivului propus;

             • – amplasarea;

             • – proiectantul;

             • – beneficiarul – titularul proiectului;

             • – proprietarul depozitului;

             • – operatorul depozitului;

             • – valoarea estimativă a lucrărilor;

             • – perioada de execuţie propusă.

           •  date specifice unui depozit de deşeuri:

             • – aspecte privind încadrarea proiectului propus în Planul naţional de gestiune a deşeurilor;

             • – clasa din care face parte depozitul – pentru deşeuri inerte, pentru deşeuri nepericuloase, pentru deşeuri periculoase;

             • – numărul de locuitori deserviţi (inclusiv localităţile) – în cazul depozitelor de deşeuri nepericuloase;

             • – suprafaţa ocupată şi capacitatea maximă;

             • – durata de funcţionare estimată (corelat cu prognozele de generare a deşeurilor pe următorii 15 ani);

             • – lista deşeurilor pe care le acceptă la depozitare;

             • – procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare (inclusiv modul de înregistrare a datelor);

             • – aspecte privind modul de constituire a Fondului pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere, inclusiv pentru acoperirea parţială (a unei celule cu capacitatea epuizată), în cazul în care proiectul prevede acest lucru;

             • – infrastructura depozitului şi alte elemente componente, în cazul în care proiectul prevede şi realizarea altor activităţi în plus faţă de depozitare (inclusiv tehnologii şi instalaţii pentru tratarea deşeurilor, dacă este cazul);

             • – sistemul de impermeabilizare a cuvetei depozitului;

             • – sistemul de colectare, tratare şi eliminare a levigatului (inclusiv descrierea tehnologiei şi instalaţiei de tratare propuse, în cazul în care aceasta se realizează pe amplasament);

             • – sistemul de colectare şi evacuare a gazului de depozit (inclusiv modalitatea de tratare propusă – ardere controlată, utilizare etc.);

             • – sistemul de automonitorizare tehnologică;

             • – sistemul de automonitorizare a emisiilor şi a calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă (în conformitate cu prevederile legale în vigoare);

             • – aspecte privind protecţia muncii şi paza contra incendiilor;

             • – aspecte referitoare la planul de intervenţie pentru cazuri accidentale şi / sau de urgenţă;

             • – sistemul de închidere şi monitorizare postînchidere;

             • – modul de înregistrare şi raportare a datelor de monitorizare în timpul exploatării şi postînchidere;

             • – modalităţi de reabilitare şi utilizare ulterioară a terenului.

      4. 2.3.4. Conţinutul specific al îndrumarului pe baza căruia se realizează evaluarea impactului asupra mediului

         Pe baza informaţiilor conţinute în memoriul de prezentare a proiectului de depozit de deşeuri, autoritatea competentă pentru protecţia mediului stabileşte domeniile ce trebuie abordate în cadrul evaluării impactului asupra mediului şi transmite titularului de proiect un îndrumar pe baza căruia urmează să se realizeze evaluarea impactului conform Ordinului ministrului apelor si protectiei mediului nr.863/2002.

         In cazul proiectelor de depozite de deşeuri îndrumarul va conţine în mod specific:

         •  evaluarea amplasamentului propus, în corelaţie cu condiţiile naturale existente şi cu tipul de depozit propus prin proiect – se va ţine cont de criteriile stabilite prin Hotărârea Guvernului nr.162/2002:

           • – caracteristicile straturilor geologice, adâncimea şi direcţia de curgere a apei subterane, distanţa faţă de apa de suprafaţă, direcţia dominantă a vânturilor şi regimul precipitaţiilor, distanţa faţă de zone protejate;

           • – capacitatea propusă şi durata estimată de funcţionare, distanţa de transport al deşeurilor, necesitatea unor amenajări secundare;

           • – alte criterii considerate importante;

         •  sursele de emisii în mediu (levigat, gaz de depozit, zgomote, vibraţii, mirosuri) – corelat cu datele prezentate în proiect referitoare la modalităţile de reţinere a emisiilor:

           • – sistemul de colectare, tratare şi evacuare a levigatului;

           • – sistemul de colectare, evacuare şi tratare a gazului de depozit;

           • – modul de exploatare propus;

         •  sistemul de monitorizare a emisiilor şi a calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă:

           • – indicatorii caracteristici levigatului – tip, frecvenţă de analiză, valori maxime admise în conformitate cu legislaţia în vigoare;

           • – indicatorii caracteristici gazului de depozit – tip, frecvenţă de analiză, valori maxime admise în conformitate cu legislaţia în vigoare;

           • – calitatea aerului, apei de suprafaţă, apei subterane şi a solului în zona de influenţă – indicatori, frecvenţă de analiză, valori maxime admise în conformitate cu legislaţia în vigoare;

         •  alte informaţii considerate importante.

      5. 2.3.5. Conţinutul specific al raportului privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului

         Rezultatele studiului de evaluare a impactului asupra mediului se prezintă sub forma unui raport care are forma si conţinutul cuprins în anexa nr.2 1a Ordinul ministrului apelor si protecţiei mediului nr.863/2002, iar în cazul proiectelor de depozite de deşeuri, trebuie să cuprindă:

         •  date generale

           • – denumirea şi amplasarea obiectivului;

           • – proprietarul şi operatorul depozitului;

           • – clasa de depozit în care se încadrează obiectivul propus;

           • – suprafaţa ocupată, capacitatea maximă şi durata de funcţionare estimată;

           • – lista de deşeuri pe care le acceptă la depozitare;

         •  date privind evaluarea amplasamentului propus – conform cerinţelor din îndrumarul elaborat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului;

         •  sursele de emisii în mediu şi instalaţiile proiectate pentru reţinerea şi / sau denocivizarea acestora;

         •  concluzii şi recomandări;

           • – concluzii privind impactul asupra mediului determinat de proiectul propus;

           • – recomandări de îmbunătăţire a proiectului sau de renunţare la obiectivul propus.

      6. 2.3.6. Conţinutul specific al acordului de mediu pentru depozitele de deşeuri

         In plus faţă de condiţiile generale prevăzute într-un astfel de document în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr.860/2002, acordul de mediu pentru un depozit de deşeuri trebuie să conţină:

         • – specificarea clasei de depozit în care se încadrează proiectul;

         • – lista de deşeuri acceptate la depozitare şi procedura de acceptare a deşeurilor pe cele trei clase de depozite, conform prevederilor Ordinului ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri pentru a se regăsi pe lista specifică unui depozit şi pe lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri;

         • – obligativitatea constituirii Fondului pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere;

         • – masuri privind planul de închidere şi monitorizare postînchidere a depozitului.

3. 3. CONSTRUIREA DEPOZITELOR DE DESEURI

   1. 3.1. Prescripţii generale

      Un depozit de deşeuri are în componenţă următoarele instalaţii şi echipamente fixe principale:

      • – poartă de acces şi sistem de pază şi supraveghere;

      • – echipament de cântărire şi echipament de recepţie pentru cantităţi mici de deşeuri;

      • – facilităţi pentru verificarea deşeurilor şi laborator;

      • – drumuri interioare;

      • – zone pentru depozitarea deşeurilor;

      • – instalaţii pentru tratarea levigatului, respectiv pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit;

      • – garaje, ateliere şi spaţii de parcare pentru utilaje;

      • – echipament pentru curăţarea roţilor vehiculelor;

      • – birouri administrative şi construcţii sociale.

      Aceste facilităţi trebuie amplasate, în funcţie de rolul pe care îl au şi de caracteristicile specifice fiecărui depozit (mărimea şi tipul, perioada de operare stabilită, cantitatea de deşeuri, frecvenţa de transport, cerinţele legale şi cele ale autorităţii competente), astfel încât să asigure o exploatare optimă. Un exemplu posibil de amplasare este prezentat în figura 3.1.

      1. 3.1.1. Calea de acces şi sistemul de pază şi supraveghere

         Proiectarea şi construirea porţii şi a drumului principal de acces se realizează în funcţie de o serie de factori, cum ar fi: numărul vehiculelor de transport de deşeuri şi frecvenţa cu care acestea intră în depozit, mărimea şi tipul vehiculelor, caracteristicile drumului public din care se face accesul la depozit.

         Intrarea în depozit trebuie să fie bine semnalizată şi amplasată la o distanţă suficient de mare de drumul public, astfel încât să permită staţionarea vehiculelor de transport fără a aduce prejudicii siguranţei circulaţiei. Drumul principal de acces va fi construit în conformitate cu standardele pentru drumuri publice, fiind prevăzut cu acoperire din beton, borduri şi sistem de scurgere a apei.

         Pentru ca aspectul exterior al depozitului să aibă un impact estetic cât mai redus, se recomandă amplasarea în frontul cu vizibilitate din drumul public a construcţiilor social- administrative, precum şi dublarea gardului depozitului cu o perdea vegetală formată din mai multe etaje de arbori şi arbuşti cu creştere rapidă.

         Sistemul de pază şi supraveghere este destinat să împiedice pătrunderea în depozit a persoanelor neautorizate. Componentele sistemului de securitate se stabilesc pentru condiţiile specifice ale fiecărui amplasament, astfel încât în depozit să nu poată pătrunde copii, persoane care descarcă deşeurile pe cont propriu, hoţi, persoane care răscolesc şi caută prin gunoaie, animale. Măsurile de securitate trebuie luate pentru protecţia atât a depozitului, cât şi a eventualilor intruşi care ar putea suferi vătămări – caz în care operatorul depozitului este considerat răspunzător.

         Sistemul de pază şi supraveghere poate cuprinde:

         • – porţi şi garduri confecţionate din materiale corespunzătoare, prevăzute cu mecanisme sigure de închidere şi menţinute în stare bună de funcţionare; se recomandă o înălţime minimă a gardului de 2 m şi o supraînălţare din sârmă ghimpată; împrejmuirea perimetrală va fi inspectată periodic de către o persoană desemnată;

         • – sistem video cu camere de supraveghere;

         • – sistem de pază şi securitate asigurat de persoane competente, special instruite în acest scop;

         • – sistem de alarmare sonoră şi luminoasă în caz de pătrunderi neautorizate.

      2. 3.1.2. Echipamentul de cântărire

         Depozitul trebuie să fie prevăzut cu echipament de cântărire atât pentru vehiculele încărcate care intră în depozit, cât şi pentru cele descărcate care părăsesc depozitul. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unui singur echipament de tipul platformă de cântărire sau cu două echipamente montate în paralel, pe sensul de intrare, respectiv pe cel de ieşire.

         Platforma de cântărire trebuie să aibă o capacitate acoperitoare pentru toate tipurile

         de vehicule care pot fi utilizate pentru transportul deşeurilor (50 tone greutate brută). Se pot utiliza fie platforme de cântărire la nivelul solului, încastrate în şosea, fie platforme supraînălţate la circa 35 cm faţă de nivelul solului, fixe sau mobile, acestea din urmă având avantajul că pot fi mutate dacă este nevoie.

         In imediata vecinătate a platformei de cântărire se amplasează cabina operatorului care efectuează recepţia deşeurilor; acesta trebuie să aibă posibilitatea de supraveghere a vehiculelor care sunt cântărite, de comunicare cu şoferii acestora şi, de asemenea, de dirijare a accesului la platforma de cântărire în cazul în care se apropie mai multe vehicule în acelaşi timp. Este important ca sistemul de securitate al depozitului să cuprindă atât cabina operatorului cât şi echipamentul de cântărire.

         Platformele de cântărire moderne pot fi racordate la un sistem computerizat de înregistrare a caracteristicilor cantitative şi calitative ale încărcăturii de deşeuri.

         Pentru primirea unor cantităţi mai mici de deşeuri se utilizează alte tipuri de echipamente specifice.

      3. 3.1.3. Facilităţi pentru verificarea deşeurilor şi laborator

         In unele cazuri simpla inspectare vizuală a deşeurilor, care se face dacă este posibil (vehicul deschis) la platforma de cântărire, poate să nu fie suficientă pentru acceptarea deşeurilor la depozitare. De aceea sunt necesare şi alte facilităţi pentru verificarea deşeurilor, care includ o zonă special destinată inspecţiei şi prelevării de probe şi un laborator pentru analize. Aceste zone din cadrul unui depozit sunt prevăzute cu echipamente specifice pentru prelevarea probelor din vehiculele de transport, cu spaţiu pentru depozitarea probelor şi cu o zonă de securitate în care pot fi reţinute, pentru o perioadă limitată de timp, transporturile de deşeuri care nu corespund condiţiilor prevăzute de autorizaţia de mediu.

      4. 3.1.4. Drumurile interioare

         Drumurile interioare care fac legătura între poarta de acces şi zonele de depozitare sunt de mai multe tipuri.

         Drumurile interioare principale au caracter semipermanent. Deoarece caracteristicile lor trebuie să îndeplinească anumite standarde, construirea lor va fi bine planificată, astfel încât să poată fi utilizate timp cât mai îndelungat, iar costurile necesare pentru noi investiţii să fie cât mai reduse.

         Drumurile interioare temporare au o durată scurtă de utilizare, ele făcând legătura între drumurile interioare principale şi zona de depozitare. In general aceste drumuri sunt construite din deşeuri de materiale de construcţii aduse pentru depozitare pe amplasamentul respectiv. Deoarece în aceste zone apar probleme de compactare şi tasare diferenţiată, drumurile temporare vor fi desfiinţate înainte de depunerea altor deşeuri pe zonele respective.

      5. 3.1.5. Zonele pentru depozitarea deşeurilor

         Zonele pentru depozitarea deşeurilor vor fi stabilite încă din faza de proiectare, iar modul lor de organizare va respecta planurile şi practicile de construcţie stabilite.

         Amenajarea iniţială a zonelor pentru depozitarea deşeurilor cuprinde două operaţii de bază:

         • – impermeabilizarea bazei şi a marginilor depozitului;

         • – realizarea sistemului de drenare şi evacuare a levigatului.

           Modul de impermeabilizare a cuvetei depozitului este prezentat în detaliu la pct. 3.2.

           Zonele pentru depozitarea deşeurilor vor fi împrejmuite cu şanţuri de gardă pentru colectarea apelor meteorice; acestea vor fi epurate şi / sau eliminate de pe amplasament împreună cu levigatul.

      6. 3.1.6. Instalaţiile pentru tratarea levigatului şi instalaţiile pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit

         Instalaţiile pentru tratarea levigatului au rolul de a aduce valorile indicatorilor caracteristici acestuia în limite admisibile pentru evacuarea în sisteme de canalizare sau în ape de suprafaţă. Autorizaţia de mediu a depozitului de deşeuri, emisă de autoritatea pentru protecţia mediului, va stipula limitele maxime admise pentru indicatorii susceptibili a fi regăsiţi în fiecare caz (pH, materii în suspensie, conţinut de substanţe organice, anioni, metale etc.), în funcţie de normele legislative în vigoare.

         Caracteristicile cantitative şi calitative ale levigatului variază în timp şi în funcţie de natura şi de cantitatea deşeurilor depozitate, iar proiectarea şi construirea instalaţiilor pentru tratare trebuie să ţină cont de aceste aspecte.

         Fiecare caz necesită o evaluare proprie, alegerea variantei optime de tratare a levigatului făcându-se în funcţie de:

         • – cerinţele legale referitoare la deversarea levigatului, inclusiv cele impuse de autoritatea competentă pentru protectia mediului;

         • – caracteristicile cantitative şi calitative ale levigatului;

         • – alte aspecte tehnico-economice: costurile construirii unei instalaţii de tratare proprii, posibilitatea evacuării levigatului în influentul unei staţii de epurare orăşeneşti, costul aplicării diferitelor metode de tratare etc.

           In general este necesară aplicarea unor metode de tratare pentru îndepărtarea următorilor impurificatori:

         • – compuşi organici biodegradabili şi nebiodegradabili;

         • – compuşi toxici organici sau anorganici;

         • – amoniac şi ioni nitrat;

         • – sulfuri;

         • – compuşi volatili urât mirositori;

         • – materii solide în suspensie.

           Pot fi utilizate următoarele tehnici de tratare:

         • – tratare biologică: anaerobă, aerobă, aerobă prelungită pentru eliminarea azotului (nitrificare / denitrificare); un sistem eficient şi puţin costisitor care poate servi ca fază de pretratare înaintea deversării în influentul unei staţii de epurare orăşeneşti este lagunarea;

         • – tratare prin procedee fizico-chimice: coagulare-floculare, flotaţie-precipitare, ultrafiltrare, evaporare.

           In anumite cazuri, în funcţie de scopul urmărit, pot fi aplicate şi alte procedee fizico- chimice:

         • – stripare cu aer pentru eliminarea amoniacului;

         • – adsorbţie pe cărbune activ pentru îndepărtarea urmelor de compuşi organici;

         • – osmoză inversă pentru eliminarea particulelor în suspensie sau coloidale, a azotului amoniacal, a metalelor grele şi a materiilor dizolvate.

         In funcţie de condiţiile locale specifice şi de caracteristicile levigatului (dacă acestea se încadrează sau nu în limitele stabilite de normele legislative în vigoare), acesta poate fi deversat direct sau colectat local şi apoi transportat în influentul unei staţii de epurare orăşeneşti.

         Instalaţiile pentru evacuarea gazului de depozit au rolul de a asigura colectarea controlată a gazului de fermentare care se formează, pentru o perioadă lungă, în toate depozitele ce conţin deşeuri biodegradabile.

         In urma descompunerii anaerobe a deşeurilor se formează gazul de depozit (gaz de fermentare) cu o putere calorică de 5.000 – 6.000 kcal/m3 şi o compoziţie în care predomină CH4 (54 %) şi CO2 (45 %) şi la care se adaugă mici cantităţi de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri, urme de compuşi organici.

         Cantităţile de gaz de depozit pot varia semnificativ atât în cazul aceluiaşi depozit, în timp, în funcţie de o serie de parametri (vârsta depozitului, tipul deşeurilor depozitate, modul de operare etc.), cât şi de la un depozit la altul.

         Procesul de migrare a gazului din masa de deşeuri este influenţat de: concentraţia gazelor din sol, distribuţia gradienţilor de presiune, proprietăţile fizico-chimice ale straturilor de deşeuri, ale materialului de acoperire şi ale solului.

         In cazul în care gazul format nu este evacuat controlat din depozit, migrarea şi acumularea acestuia pot prezenta o serie de riscuri, printre care: pericol de incendiu prin autoaprindere; degajare de mirosuri neplăcute şi de compuşi toxici (hidrogen sulfurat, compuşi organofosforici, alte substanţe organice nesaturate); afectarea componentei biologice a solului, prin reducerea concentraţiei de oxigen; pericol de explozie, prin posibila apariţie a acumulărilor de gaz în vecinătatea zonelor rezidenţiale; creşterea acumulărilor de gaze ce contribuie la efectul de seră.

         Evacuarea controlată a gazului de depozit este necesară atât pentru evitarea apariţiei riscurilor mai sus menţionate, cât şi pentru valorificarea metanului, în cazul în care aceasta este rentabilă.

         Modul de evacuare a gazului de fermentare depinde de condiţiile specifice fiecărui depozit şi de scopul urmărit (arderea controlată a gazului sau utilizarea acestuia). De obicei se utilizează tehnici de ventilaţie pasivă – puţuri de gaz, drenuri de gaz, tranşee de ventilaţie, bazate pe migrarea gazului către punctele cu presiune scăzută (figura 3.4). Ventilaţia activă se realizează prin pomparea gazului colectat prin puţuri sau drenuri; aceste tehnici sunt recomandate în cazul depozitelor mari, în care înălţimea depunerilor depăşeşte 8 m.

         Gazul colectat este supus unui proces de ardere controlată sau este tratat până la diferite stadii de puritate, în funcţie de cerinţele utilizării ulterioare.

      7. 3.1.7. Garajele, atelierele şi spaţiile de parcare pentru utilaje

         Aceste dotări sunt necesare pentru a asigura buna funcţionare a echipamentelor mobile utilizate pentru operarea depozitului de deşeuri.

         Echipamentele mobile cuprind în general:

         • – buldozere – pot fi dotate cu diferite tipuri de lame şi şenile profilate pentru deplasarea, omogenizarea şi compactarea deşeurilor; sunt utilizate atât pentru depozitarea efectivă a deşeurilor, cât şi pentru alte activităţi de menţinere a bunei funcţionări a depozitului;

         • – încărcătoare – au avantajul că pot circula şi pe alte drumuri în afara celor din incinta depozitului şi sunt utilizate în general în depozite mici, în care predomină deşeurile din construcţii;

         • – compactoare cu role – sunt utilizate pentru mărunţirea şi omogenizarea deşeurilor, reducerea spaţiilor libere dintre acestea şi realizarea unei suprafeţe relativ netede şi stabile;

         • – screpere – sunt utilizate pentru excavarea şi transportul materialului de acoperire;

         • – excavatoare hidraulice – sunt utilizate în principal la amenajarea depozitului, dar

           şi în cursul exploatării, pentru amenajarea noilor zone de descărcare a deşeurilor;

         • – shreder – utilizat pentru maruntirea deseurilor in vederea depozitarii.

           Echipamentul auxiliar cuprinde: tractoare, remorci, basculante, instalaţii pentru distribuţia apei şi a combustibililor, perii pentru curăţarea drumurilor, instalaţii de pompe şi conducte.

           In cazul depozitelor de dimensiuni mari, reparaţiile utilajelor şi echipamentelor se realizează în ateliere proprii. Acestea trebuie să fie proiectate şi construite astfel încât să se asigure:

         • – iluminare, încălzire, ventilaţie şi alimentare cu apă corespunzătoare;

         • – suficient spaţiu pentru manevrarea utilajelor pe orizontală şi verticală;

         • – bancuri de lucru şi spaţii pentru depozitarea uneltelor;

         • – spaţii de stocare amenajate în conformitate cu normele legale pentru buteliile de gaz şi alte substanţe toxice şi periculoase;

         • – facilităţi de protecţie împotriva incendiilor;

         • – sistem de securitate pentru împiedicarea accesului neautorizat.

      8. 3.1.8. Echipamentul pentru curăţarea roţilor vehiculelor

         Una dintre facilităţile importante cu care trebuie să fie prevăzut un depozit de deşeuri este echipamentul pentru curăţarea roţilor vehiculelor de transport deşeuri, atunci când acestea părăsesc amplasamentul şi intră pe drumul public. Metodele de curăţare a roţilor pot fi uscate sau cu apă, alegerea variantei optime făcându-se în funcţie de caracteristicile specifice fiecărui amplasament.

         Apele uzate rezultate de la spălarea roţilor, precum şi cele de la atelierele de întreţinere vor fi epurate sau preepurate înainte de evacuarea în emisar sau în sistemul de canalizare, pentru îndepărtarea materiilor în suspensie şi a produselor petroliere. Acest lucru se realizează în instalaţii locale, cu circuit separat faţă de sistemul de colectare şi tratare a levigatului.

      9. 3.1.9. Construcţiile sociale

         Birourile administrative şi construcţiile sociale vor fi amplasate la distanţă faţă de zona de acces şi descărcare a vehiculelor ce transportă deşeuri.

         Construcţiile sociale trebuie să cuprindă:

         • – vestiare;

         • – toalete, spălătoare şi duşuri;

         • – sală de mese;

         • – bucătărie pentru prepararea hranei (în cazul depozitelor cu număr mare de angajaţi);

         • – cabinet de prim ajutor.

   2. 3.2. Realizarea impermeabilizării şi a sistemului de drenare a levigatului

      1. 3.2.1. Impermeabilizarea depozitelor de deşeuri

         In conformitate cu prevederile legale, soluţia tehnologică pentru impermeabilizarea bazei şi pereţilor laterali ai depozitului este aleasă de proiectant, acestuia revenindu-i în consecinţă şi răspunderea în legătură cu riscurile pentru factorii de mediu.

         Alegerea sistemului optim de impermeabilizare se face, pentru fiecare caz, ţinându- se seama de o serie de factori, printre care cei mai importanţi sunt:

         • – natura deşeurilor ce urmează a fi depozitate;

         • – condiţiile hidrogeologice;

         • – natura suprafeţei amplasamentului;

         • – solicitările ce pot apărea în timpul exploatării;

         • – natura şi caracteristicile materialului utilizat.

           Sistemul de impermeabilizare trebuie să asigure atât etanşeitatea întregului depozit,

           cât şi:

           • – stabilitate chimică şi termică faţă de deşeurile depozitate şi faţă de solul de dedesubt (inclusiv faţa de umezeală şi activitatea microorganismelor);

           • – rezistenţă mecanică la eforturile care apar în timpul construcţiei şi în timpul exploatării;

           • – rezistenţă la fenomenele meteorologice (inlcusiv la îngheţ, la temperaturi ridicate

             şi la raze ultraviolete);

           • – stabilitate dimensională la variaţiile de temperatură;

           • – rezistenţă la îmbătrânire;

           • – elasticitate suficientă şi rezistenţă la rupere.

             Soluţia de impermeabilizare stabilită de proiectant trebuie să ţină seama de caracteristicile naturale ale amplasamentului ales şi, în mod special, de condiţiile geologice şi hidrogeologice care formează bariera geologică. Se consideră că bariera geologică îndeplineşte condiţiile necesare pentru impermeabilizare dacă ea are următoarele caracteristici:

             • – grosime ≥ 1 m, coeficient de permeabilitate (k) ≤ 10-7 m/s – pentru depozitele de deşeuri inerte;

             • – grosime ≥ 1 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deşeuri nepericuloase;

             • – grosime ≥ 5 m, k ≤ 10-9 m/s – pentru depozitele de deşeuri periculoase.

               In cazul în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite în mod natural, bariera geologică va fi completată cu un strat de argilă sau alt material natural cu proprietăţi echivalente.

               Stratul natural de impermeabilizare va fi completat cu un strat polimeric format din geomembrană, geotextile şi straturi de drenare, astfel încât impermeabilizarea cuvetei depozitului va avea o structură de tipul celei prezentate în figura 3.2.

               Geosinteticele utilizate ca strat principal de etanşare se clasifică în:

             • – geomembrane din polietilenă de înaltă densitate (PEHD), fabricate prin extrudere la grosimi de 2 – 4 mm;

             • – geocompozite realizate din geomembrana suport (PEHD) pe care se aplică aderent praf de bentonită.

               Alegerea tipului şi a grosimii optime a geomembranei se face pentru fiecare caz,

               ţinându-se seama de cerinţele de rezistenţă şi stabilitate specifice.

               Geotextilele se utilizează de obicei ca straturi de protecţie a geomembranelor şi se pot clasifica după cum urmează:

             • – geotextile neţesute;

             • – geotextile ţesute;

             • – geotextile tricotate;

             • – geotextile reţea (geogrile).

               In funcţie de natura deşeurilor ce urmează a fi depozitate, implicit de gradul de etanşare dorit, impermeabilizarea se poate realiza prin (figura 3.3):

             • – etanşare simplă prin geocompozit cu strat mineral etanş si material argilos;

             • – etanşare combinată cu geomembrană şi material argilos;

             • – etanşare dublă cu geomembrană si material argilos;

             • – etanşare combinată, dublă sau triplă, cu geomembrană şi material argilos.

               La partea superioară a taluzului geomembrana trebuie să fie ancorată în mod corespunzător, pentru a face faţă solicitărilor mecanice şi pentru a împiedica alunecarea acesteia (figura 3.4).

               Geomembranele de etanşare se montează prin îmbinări sudate, sudurile putând fi de tipul: sudură dublă cu canal de verificare; sudură cu adaos de material. Procedeele de sudare utilizate diferă atât ca principiu, cât şi ca mod de realizare şi ca geometrie a îmbinării. Alegerea procedeului, respectiv a parametrilor de sudură (temperatură, viteză, forţă) se face în funcţie de caracteristicile geomembranei şi de condiţiile de mediu, calitatea lucrării fiind influenţată în mod direct de aceşti factori.

               Indiferent de tipul materialului şi de procedeul de sudură folosit, există câteva cerinţe general valabile în ceea ce priveşte condiţiile de mediu din timpul lucrului, şi anume:

             • – temperatură cuprinsă între 50C şi 300C;

             • – umiditate atmosferică <80 %;

             • – absenţa ploii şi a vântului puternic.

           In plus, se va ţine cont de instrucţiunile specifice ale producătorului şi de alte prevederi ale proiectului.

      2. 3.2.2. Realizarea sistemului de drenare şi evacuare a levigatului

         Sistemul de drenare şi evacuare a levigatului este format din:

         • – strat de pietriş Φ = 16–32 mm, cu grosime minimă de 0,5 m; dimensionarea stratului drenant se face pe baza unui calcul hidraulic riguros care ţine cont de curba granulometrică a stratului mineral, debitul ce urmează a fi drenat şi coeficientul de permeabilitate care trebuie asigurat (k > 10-2 m/s);

         • – sistem de drenuri absorbante şi colectoare: drenurile absorbante sunt confecţionate din tuburi PEHD prevăzute cu fante şi rezistente la o presiune nominală de 10 bar, cu Φ recomandat 110–180 mm; drenurile colectoare sunt confecţionate din tuburi PEHD fără fante, Φ = 300–500 mm, rezistente la o presiune nominală de 10 bar.

           Stratul de drenare este separat de stratul de impermeabilizare prin geotextile cu greutatea minimă de 800 g/m2.

           Caracteristicile sistemului de drenare a levigatului (pantă, distanţă între conducte etc.) vor fi stabilite de proiectant în fiecare caz, în funcţie de condiţiile specifice fiecărui amplasament (relief, regimul precipitaţiilor, tipul deşeurilor depozitate).

   3. 3.3. Teste de verificare a calităţii materialelor şi lucrărilor executate

      (cu caracter de informaţie pentru autorităţile competente pentru protecţia mediului)

      Materialele geosintetice (geomembrane şi geotextile) utilizate pentru amenajarea depozitelor de deşeuri trebuie să aibă anumite caracteristici de bază prin care să se asigure îndeplinirea anumitor exigenţe specifice:

      • – exigenţe funcţionale – legate de îndeplinirea funcţiilor pentru care sunt utilizate;

      • – exigenţe constructive – legate de operaţiile de construcţie şi de amplasare în teren, care trebuie să nu afecteze caracteristicile funcţionale;

      • – exigenţe de durabilitate – legate de faptul că materialul trebuie să-şi păstreze caracteristicile funcţionale pe toată durata de exploatare a depozitului.

        Titularul obiectivului are obligaţia să prezinte rezultatele testelor prevăzute in tabelul de mai jos autorităţii competente pentru protecţia mediului. Aceste teste vor fi executate numai de laboratoare acreditate.

        In tabel sunt prezentate principalele caracteristici pe care trebuie să le aibă materialele geosintetice, corelat cu funcţiile pe care le îndeplinesc în cadrul depozitelor de deşeuri.

        Tipul de material Funcţia	Exigenţe funcţionale	Exigenţe constructive	Exigenţe de durabilitate
        Geomembrane
        Impermeabilizare
        Geotextile
        Filtrare
        Armare			– Rezistenţa la degradare chimică

        • – Grosime pentru o presiune definită;

        • – Permeabilitate faţa de apă;

        • – Permeabilitate faţă de produse chimice;

        • – Permeabilitate faţă de gaz;

        • – Comportarea la tracţiune;

        • – Comportarea la tracţiune a îmbinărilor sudate;

        • – Frecare;

        • – Rezistenţa la ancorare.

        • – Rezistenţa la degradare chimică (inclusiv a îmbinărilor sudate);

        • – Comportarea la tracţiune;

        • – Comportarea la poansonare statică;

        • – Rezistenţa la fisurare sub sarcină;

        • – Conţinut de negru de fum.

        • – Comportarea la tracţiune;

        • – Comportarea la îndoire la temperaturi scăzute;

        • – Comportarea la temperaturi ridicate;

        • – Comportarea la poansonare dinamică.

        • – Diametrul porilor;

        • – Permeabilitate;

        • – Transmisivitate;

        • – Grosime pentru o presiune definită;

        • – Elasticitate.

        • – Rezistenţa la tracţiune;

        • – Comportarea la perforare dinamică;

        • – Comportarea la tracţiune a îmbinărilor sudate.

        • – Variaţia în timp a caracteristicilor filtrante;

        • – Rezistenţa la poansonare statică;

        • – Rezistenţa la degradare chimică.

        • – Rezistenţa la tracţiune;

        • – Rezistenţa la forfecare directă;

        • – Frecare;

        • – Comportarea la tracţiune a îmbinărilor;

        • – Comportarea la fluaj sub

        • – Comportarea la tracţiune;

        • – Rezistenţa la perforare dinamică.

        	tracţiune;
        Drenare		– Rezistenţa la tracţiune.
        Protecţie	– Comportarea la poansonare statică.

        • – Comportarea la tracţiune în sol;

        • – Comportarea la fluaj în sol.

        • – Capacitatea de drenare;

        • – Grosime pentru o presiune definită;

        • – Permeabilitate;

        • – Transmisivitate;

        • – Comportarea la fluaj sub compresiune.

        • – Rezistenţa la colmatare biologică;

        • – Rezistenţa la degradare chimică.

        • – Rezistenţa la perforare dinamică;

        • – Rezistenţa la tracţiune.

        • – Rezistenţa la poansonare de lungă durată;

        • – Rezistenţa la degradare chimică.

        Caracteristicile determinate prin testele enumerate anterior se vor compara cu valorile prevăzute de standardele şi normele legislative în vigoare sau cu cerinţele impuse prin proiectare în fiecare caz.

        Verificarea calităţii sudurilor se face prin:

      • – metode distructive de verificare in situ sau în laborator: determinarea caracteristicilor la tracţiune, forfecare, jupuire;

      • – metode nedistructive: metoda cu aer sub presiune (pentru sudura termică de contact), metoda clopotelor de control (pentru sudura cu adaos de material extrus), metoda de control dielectric.

4. 4. OBTINEREA AUTORIZATIEI DE MEDIU

   Până la finalizarea actelor normative stipulate în baza Legii nr. 137/1995, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.91/2002, emiterea autorizaţiei de mediu se face în baza actelor legislative în vigoare.

   Autorizarea funcţionării depozitelor de deşeuri se va realiza după o procedură-cadru elaborată şi aprobată de autoritatea centrală pentru protecţia mediului, completată cu prezentele cerinţe specifice, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 162/2002.

   Cerinţele specifice pentru autorizarea depozitelor de deşeuri se conformează prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, aprobată şi modificată prin Legea nr. 645/2002.

   Printre cerinţele specifice de autorizare pentru un depozit de deşeuri, se numără:

   • – conformarea construcţiei şi exploatării depozitului cu proiectul iniţial pentru care a fost emis acordul de mediu;

   • – constituirea Fondului pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia post-închidere în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

   • – conducerea depozitului de către o persoană fizică instruită şi competentă pentru a face faţă cerinţelor postului;

   • – asigurarea unei instruiri corespunzătoare pentru tot personalul care deserveşte depozitul;

   • – prevederile referitoare la raportarea datelor conform legislaţiei în vigoare;

   • – măsurile prevazute în planul de închidere şi monitorizare postînchidere.

5. 5. EXPLOATAREA DEPOZITELOR DE DEŞEURI

   Toate documentele şi informaţiile referitoare la activitatea desfăşurată în cadrul unui depozit de deşeuri (de la faza de proiectare şi până la reconstrucţia ecologică) vor fi sistematizate în cadrul unui document denumit Registrul depozitului. Acesta trebuie să cuprindă:

   • – modul global de abordare a activităţii de depozitare pe amplasamentul respectiv;

   • – detalii de proiectare şi construcţie;

   • – procedura de acceptare a deşeurilor de depozitare, respectiv cea aplicată în caz de neconformare;

   • – autorizaţia de mediu, însoţită de documente doveditoare;

   • – informaţii referitoare la transportatorii de deşeuri, amplasamentele de depozitare, dezvoltarea activităţii pe zone şi etape;

   • – detalii referitoare la colectarea şi evacuarea levigatului şi a gazului de depozit;

   • – programul de monitorizare al calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă, inclusiv date rezultate din măsurători şi analize pentru levigat, gaz, zgomot, mirosuri, praf;

   • – schema detaliată de reconstrucţie ecologică şi monitorizare postînchidere;

   • – înregistrarea reclamaţiilor, a neconformărilor şi a măsurilor de remediere;

   • – supravegherea eficienţei, inclusiv rapoarte de audit intern şi extern.

   Prin intermediul informaţiilor conţinute în Registrul depozitului se asigură o comunicare rapidă şi eficientă între toţi factorii implicaţi în proiectarea, construcţia, exploatarea, închiderea şi reconstrucţia ecologică a zonei. In acest scop se recomandă ca informaţiile din Registrul depozitului să fie disponibile şi în format electronic.

   1. 5.1. Procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare

      Procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare reprezintă un mecanism complex, constituit din mai multe etape, ilustrate în figura 5.1.

      Deşeurile care se pot depozita pe un anumit amplasament trebuie să se regăsească în autorizaţia de mediu a depozitului (a se vedea Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr. 867/2002).

      Deşeurile periculoase stabilizate vor fi acceptate pe depozitele de deşeuri nepericuloase, în celule separate faţă de deşeurile biodegradabile, numai dacă îndeplinesc criteriile specifice prevăzute de normele legislative în vigoare. Lista posibilelor operaţii de tratare a deşeurilor periculoase în vederea stabilizării/ denocivizării este prezentată în anexa nr.1.

      Operatorul depozitului trebuie să se asigure că deşeurile pe care le primeşte la depozitare se încadrează în condiţiile impuse de autorizaţia de mediu şi respectă cerinţele legate de protecţia mediului şi a sănătăţii umane.

      Deşeurile primite trebuie să fie:

      • – clasificate în funcţie de natură şi de sursa de provenienţă;

      • – aduse de transportatori autorizaţi;

      • – însoţite de documente doveditoare, în conformitate cu normele legale sau cu cele impuse de operatorul depozitului;

      • – cântărite;

      • – verificate pentru stabilirea conformării cu documentele însoţitoare.

        La primirea unui transport de deşeuri se vor face o serie de verificări – inspecţie vizuală, prelevare de probe şi analizare la faţa locului, verificarea analizelor furnizate, eventual prin comparare cu rezultate anterioare – în funcţie de natura deşeurilor, modul de transport etc. In funcţie de rezultatele acestor verificări preliminare, operatorul de la platforma de cântărire va direcţiona transportul către zona de depozitare sau către o zonă destinată unei verificări mai detaliate.

        Operatorul de la recepţia deşeurilor trebuie să fie instruit astfel încât să aibă competenţa necesară pentru verificarea transporturilor de deşeuri şi a documentelor însoţitoare şi pentru a sesiza neconformările.

        Neconformările pot apărea din mai multe motive, printre care:

      • – documentele însoţitoare sunt incorecte, insuficiente sau necorespunzătoare;

      • – deşeurile transportate nu corespund cu cele descrise în documentele însoţitoare sau nu se încadrează în condiţiile impuse de autorizaţia de mediu ori de normele legislative în vigoare.

      In caz de neconformare operatorul trebuie să aplice procedurile stabilite, vehiculul de transport fiind direcţionat către o zonă special amenajată, unde va rămâne până când autoritatea competentă ia o decizie în ceea ce priveşte deşeurile pe care le transportă. In cazul în care deşeurile au fost deja descărcate, acestea vor fi izolate pe cât posibil, iar vehiculul de transport va rămâne în depozit până la luarea unei decizii.

      In Registrul depozitului vor fi consemnate toate neconformările înregistrate, împreună cu date referitoare la acţiunile întreprinse, cine a luat deciziile şi dacă au fost înregistrate daune.

      Indiferent dacă datele privind transportul de deşeuri se înregistrează manual sau automat (platforma de cântărire este racordată la un sistem computerizat), se va completa, în două exemplare (unul pentru transportatorul de deşeuri, altul pentru operatorul depozitului), un formular de tipul celui prezentat în figura 5.2.

      Operatorul depozitului va realiza înregistrarea datelor referitoare la: cantitatea şi caracteristicile deşeurilor primite, sursa, data livrării, alte informaţii considerate relevante. In cazul depozitelor zonale pentru deşeuri nepericuloase, aceste informaţii vor fi disponibile şi în format electronic.

   2. 5.2. Modul de exploatare a unui depozit de deşeuri

      Modul specific de exploatare utilizat de către operatorul depozitului depinde de natura deşeurilor acceptate şi de specificaţiile autorizaţiei de mediu, ţinându-se cont de:

      • – starea fizică a deşeurilor;

      • – condiţiile meteo din momentul depozitării;

      • – cerinţele speciale pentru evitarea riscurilor.

      1. 5.2.1. Metode de depozitare / descărcare

         Cele mai utilizate metode de depozitare / descărcare a deşeurilor municipale sunt:

         • – depozitarea pe suprafaţă – prin descărcarea şi compactarea deşeurilor se formează o platformă relativ orizontală a cărei înălţime maximă (care de obicei nu depăşeşte 2,5 m) este stabilită prin autorizaţia de mediu;

         • – depozitare prin înaintarea frontului de lucru – este similară depozitării pe suprafaţă, diferenţa fiind că deşeurile sunt descărcate şi compactate pe o suprafaţă înclinată care se deplasează pe măsura depozitării.

           Activitatea de descărcare propriu-zisă a deşeurilor se supune unor reguli stricte pe care trebuie să le cunoască toţi lucrătorii depozitului, precum şi conducătorii vehiculelor de transport. Printre acestea se numără:

         • – restricţionarea numărului de vehicule în zona de descărcare;

         • – necesitatea ca lucrătorii din zona de descărcare să poarte uniforme de protecţie, în culori vizibile şi uşor de identificat;

         • – interdicţia de a fuma în zona de descărcare;

         • – necesitatea de a urma proceduri specifice în cazul vehiculelor supraîncărcate sau care pot deveni instabile atunci când părţi componente ale lor se pun în mişcare.

           Descărcarea unui transport de deşeuri este supravegheată şi controlată de o persoană instruită în acest scop. In cazul în care apar îndoieli cu privire la caracteristicile deşeurilor şi acceptabilitatea acestora la depozitare, va fi informată imediat conducerea depozitului, astfel încât să poată fi luate măsurile necesare.

      2. 5.2.2. Nivelarea şi compactarea

         Deşeurile descărcate vor fi imediat nivelate şi compactate, această practică având mai multe avantaje:

         • – creează posibilitatea depozitării unei cantităţi mai mari de deşeuri în unitatea de volum;

         • – reduce impactul determinat de împrăştierea gunoaielor pe diferite suprafeţe, proliferarea insectelor, a animalelor şi păsărilor şi apariţia incendiilor;

         • – minimizează fenomenele de tasare pe termen scurt.

           Pentru compactare se utilizează pe scară largă utilaje de tip compactoare cu role din

           oţel.

           In cazul depozitării deşeurilor cu potenţial biodegradabil ridicat se va calcula un grad de compactare optim, astfel încât densitatea stratului de deşeuri să nu împiedice procesele de formare şi evacuare a levigatului şi a gazului de depozit. Datele de literatură sugerează că o valoare a densităţii deşeurilor compactate de 0,8 t/m3 este optimă pentru desfăşurarea normală a proceselor de biodegradare în deşeurile menajere. In cazul în care autorizaţia de mediu a depozitului prevede condiţii de stabilizare accelerată, gradul de compactare va fi foarte redus, aplicându-se alte metode pentru minimizarea proliferării dăunătorilor şi a împrăştierii deşeurilor.

      3. 5.2.3. Acoperirea zilnică

         Acoperirea zilnică a deşeurilor descărcate şi compactate se realizează pentru a

         preveni apariţia mirosurilor neplăcute, împrăştierea de către vânt a deşeurilor uşoare, proliferarea insectelor, a păsărilor, precum şi pentru a conferi depozitului un aspect relativ estetic. Acoperirea zilnică trebuie să se realizeze mai ales în perioadele cu temperatură şi umiditate ridicate, aceste condiţii favorizând degajarea de mirosuri neplăcute şi proliferarea dăunătorilor.

         Materialul folosit pentru acoperire poate fi sol obişnuit (eventual de la excavările efectuate pentru amenajarea depozitului) sau deşeuri inerte de materiale de construcţie. Există şi alte variante de materiale de acoperire, cum ar fi:

         • – folii groase de plastic;

         • – filme de plastic nerecuperabile;

         • – ţesături din fibre, geotextile;

         • – spume;

         • – pastă de hârtie;

         • – deşeuri de grădină mărunţite.

           Utilizarea unui material de acoperire alternativ se poate stabili numai prin studii pentru fiecare caz concret, evaluându-se atât aspectele economice (costurile implicate), cât şi cele referitoare la apariţia unor fenomene secundare nedorite.

           Autorizaţia de mediu trebuie să conţină prevederi referitoare la natura şi grosimea stratului de acoperire, aceasta din urmă fiind stabilită în funcţie de o serie de criterii, printre care:

         • – necesitatea ca stratul de acoperire să poată fi străbătut de fluxul de levigat, respectiv de cel de gaz de fermentare;

         • – necesitatea ca stratul de acoperire să nu ocupe un volum prea mare din depozit, ceea ce ar reduce volumul util al acestuia.

      4. 5.2.4. Delimitarea zonelor de lucru

         Delimitarea zonelor de lucru se face în conformitate cu autorizaţia de mediu, ţinând cont de:

         • – securitatea muncii;

         • – prevenirea efectelor dezagreabile (mirosuri, insecte, păsări, impact vizual);

         • – suprafaţa necesară pentru buna exploatare a depozitului;

         • – tipul şi dimensiunea vehiculelor de transport deşeuri;

         • – forma celulelor de depozitare;

         • – modul de eliminare a gazului şi a levigatului;

         • – stabilitatea depozitului.

           Delimitarea zonelor de lucru se poate face în două moduri:

         • – prin celule de descărcare: se realizează pereţi despărţitori între care sunt depozitate deşeuri; are dezavantajul că necesită material inert suplimentar pentru construirea pereţilor, iar aceştia pot împiedica circulaţia normală a gazului şi a levigatului;

         • – prin marcaje temporare: metoda este foarte simplu de aplicat, dar necesită un control strict, pentru a evita amplasarea incorectă a marcajelor şi deci descărcarea deşeurilor în afara zonei de lucru.

      5. 5.2.5. Echipamente mobile pentru exploatarea depozitelor

         Exploatarea depozitului se realizează cu ajutorul echipamentelor mobile de tipul: compactoare, buldozere, încărcătoare, excavatoare, screpere.

         Alegerea echipamentului necesar se face ţinându-se cont de:

         • – amplasarea şi modul de operare ale depozitului;

         • – cantitatea deşeurilor descărcate;

         • – tipul deşeurilor depozitate;

         • – densitatea ce trebuie obţinută în urma compactării deşeurilor;

         • – tipul de acoperire şi materialul utilizat;

         • – cerinţe tehnico-economice (în locul unui echipament aflat temporar în stare de nefuncţionare să poată fi utilizat un altul, cu aceleaşi rezultate);

         • – cerinţe referitoare la securitatea muncii operatorilor.

   3. 5.3. Automonitorizarea tehnologică

      Monitorizarea tehnologica realizata pe toată perioada de exploatare a depozitului este esenţiala pentru buna funcţionare a acestuia, având ca scop reducerea riscurilor de accidente, de distrugere a stratului de impermeabilizare şi de colmatare a sistemelor de drenaj.

      Automonitorizarea tehnologică constă în verificarea permanentă a stării de funcţionare a tuturor componentelor unui depozit de deşeuri: drumul de acces şi drumurile din incintă, impermeabilizarea, sistemele de colectare şi evacuare a levigatului şi a gazului de depozit, alte dotări existente (sortare, compostare, incinerare). De asemenea, se vor urmări gradul de tasare, precum şi stabilitatea depozitului. Scopul acestor activităţi este asigurarea funcţionării în condiţiile proiectate a tuturor echipamentelor şi instalaţiilor, având ca rezultat reducerea riscurilor de accidente pentru mediu şi sănătatea umană.

      Un alt aspect important al activităţii de automonitorizare tehnologica îl constituie controlul intrărilor de deşeuri. Documentele ce însoţesc transporturile de deşeuri trebuie să fie verificate în scopul stabilirii încadrării în condiţiile prevăzute de autorizaţia de mediu. In funcţie de tipul de deşeuri şi / sau dacă există îndoieli cu privire la caracteristicile deşeurilor, vor fi efectuate prelevări de probe şi analize fizico-chimice şi biologice pentru verificarea conformităţii cu prevederile autorizaţiei de mediu şi / sau cu documentele însoţitoare.

      In caz de neconformare vor fi aplicate procedurile stabilite prevăzute de autorizaţia de mediu. Toate rezultatele verificărilor şi ale eventualelor neconformări vor fi înregistrate sistematic şi arhivate într-un mod accesibil.

      Asigurarea stabilităţii depozitului atât în perioada de exploatare, cât şi după închidere reprezintă un factor esenţial. Corpul propriu-zis al depozitului trebuie construit într-un asemenea mod încât să asigure stabilitatea mecanică a straturilor de deşeuri unele faţă de altele şi în relaţie cu zonele învecinate. Aceste aspecte trebuie abordate încă din faza de proiectare, pe baza analizei caracteristicilor mecanice ale solului pe amplasamentul vizat şi în funcţie de tipurile de deşeuri depozitate. Calculele de stabilitate trebuie revizuite periodic şi, dacă este cazul, ele vor fi refăcute, aplicându-se corecţiile necesare.

      Condiţiile pentru o tasare uniformă sunt de obicei realizate prin nivelarea şi compactarea deşeurilor şi prin aşezarea corectă a straturilor de acoperire. Totuşi proiectantul depozitului trebuie să ţină cont de posibilitatea apariţiei unor tasări diferenţiate şi să stabilească măsuri de prevenire, cum ar fi: grosimi suplimentare de material de acoperire pentru anularea tasării diferenţiate sau pentru a permite îndepărtarea de material de acoperire dacă tasarea nu atinge cotele prognozate.

   4. 5.4. Automonitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă

      Automonitorizarea emisiilor în faza de exploatare a unui depozit de deşeuri are ca scop verificarea conformării cu condiţiile impuse de autorităţile competente (autorizaţia de mediu, autorizaţia de gospodărire a apelor etc.).

      Emisiile de ape uzate sunt formate din:

      • – levigat;

      • – ape uzate de la ateliere, spălarea şi întreţinerea utilajelor, spălarea roţilor vehiculelor, dacă este cazul – sunt epurate / preepurate în instalaţii locale;

      • – ape uzate de tip menajer de la construcţiile sociale – pot fi deversate într-o reţea de canalizare orăşenească sau pot fi colectate într-o fosă septică.

        Frecvenţa de analiză şi indicatorii urmăriţi pentru caracterizarea levigatului evacuat din instalaţia de tratare sunt prezentaţi în tabelul următor.

        Indicator	Frecvenţa de analiză
        Volum	lunar, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        PH	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        CCO-Cr (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        CBO5 (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Azot amoniacal (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Nitraţi (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Sulfuri (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Cloruri (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Metale (mg/l)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Alţi indicatori *)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu

        *) Indicatori specifici, prevăzuţi în autorizaţia de mediu, în funcţie de caracteristicile deşeurilor depozitate

        Valorile determinate în urma analizării probelor vor fi comparate cu cele impuse în autorizaţia de mediu sau în alte acte de reglementare, în conformitate cu normele legale în vigoare.

        Metodele de analiză standardizate pentru determinarea caracteristicilor levigatului, respectiv a apelor de suprafaţă şi subterane conform cărora se efectuează determinarea indicatorilor specifici sunt prezentate in anexa nr.2.

        Urmărirea cantităţii şi calităţii gazului de depozit se efectuează pe secţiuni reprezentative ale depozitului. Indicatorii determinaţi pentru gazul de depozit sunt prezentaţi în tabelul următor.

        Indicator	Frecvenţa de analiză
        CH4 (mg/m3)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        CO2 (mg/m3)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        H2S (mg/m3)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu
        Compuşi organici volatili (mg/m3)	Trimestrial, dacă nu se specifică altfel în autorizaţia de mediu

        Valorile obţinute în urma măsurătorilor vor fi comparate cu cele prevăzute de

        normele legislative în vigoare.

        Metodele de analiză standardizate pentru caracterizarea emisiilor atmosferice conform cărora se efectuează determinarea indicatorilor specifici emisiilor atmosferice sunt prezentate în anexa nr.2.

        Controlul calităţii factorilor de mediu în zona de influenţă a depozitului se realizează prin:

      • – înregistrarea datelor meteorologice – pentru stabilirea cantităţii de precipitaţii, a domeniului de temperatură şi a direcţiei dominante a vântului;

      • – analiza principalilor indicatori de calitate a apelor de suprafaţă – se vor preleva probe din puncte situate în amonte, respectiv în aval de depozit, pe direcţia de curgere a apei;

      • – analiza principalilor indicatori caracteristici apelor subterane – se vor preleva probe din foraje de monitorizare situate în amonte (1 foraj), respectiv în aval de depozit (2 foraje);

      • – determinarea concentraţiilor indicatorilor specifici în aerul ambiental din zona de influenţă a depozitului;

      • – determinarea concentraţiilor specifice de poluanţi în sol, în zona de influenţă a depozitului.

      Valorile obţinute pentru fiecare factor de mediu vor fi comparate cu cele prevăzute de normele legislative în vigoare.

      Analizele şi determinările necesare pentru automonitorizarea emisiilor şi controlul calităţii factorilor de mediu vor fi realizate de către laboratoare acreditate, iar rezultatele vor fi înregistrate pe toată perioada de monitorizare.

      Operatorul depozitului de deşeuri este obligat să raporteze semestrial către autoritatea teritorială pentru protecţia mediului rezultatele activităţii de automonitorizare. Orice efect negativ înregistrat prin programul de automonitorizare va fi raportat către autoritatea teritorială pentru protecţia mediului în maximum 12 ore.

   5. 5.5. Aspecte privind protecţia muncii şi paza contra incendiilor

      Toate activităţile legate de exploatarea unui depozit de deşeuri se vor desfăşura în conformitate cu prevederile legale referitoare la normele de protecţia muncii şi paza contra incendiilor.

      Vor fi angajate ca operatori în cadrul unui depozit de deşeuri numai persoane cu calificare corespunzătoare. Instructajul pentru protecţia muncii care se face la angajare va cuprinde aspecte referitoare la:

      • – drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile personalului angajat pentru fiecare loc de muncă;

      • – cerinţele de protecţia muncii şi pază contra incendiilor de-a lungul tuturor etapelor de exploatare zilnică a depozitului, atât pentru funcţionarea normală, cât şi pentru cazuri accidentale sau de urgenţă;

      • – echipamentul de protecţie necesar a fi utilizat;

      • – localizarea mijloacelor de luptă contra incendiilor, precum şi a celor de primajutor;

      • – alte cerinţe specifice anumitor locuri de muncă.

        Personalul angajat va fi instruit periodic în următoarele domenii:

      • – gestiunea deşeurilor;

      • – organizarea activităţilor în cadrul depozitului, astfel încât să se asigure protecţia fiecărui factor de mediu;

      • – obligaţiile şi responsabilităţile ce revin fiecărui angajat pentru asigurarea condiţiilor de protecţia mediului;

      • – modul de acţiune în situaţii accidentale şi de urgenţă.

      Construcţiile şi instalaţiile, în special cele în cadrul cărora sunt stocate sau / şi utilizate materiale inflamabile sau combustibile, vor fi realizate şi exploatate în conformitate cu normele legislative şi standardele tehnice pentru paza contra incendiilor.

      In funcţie de natura deşeurilor acceptate şi de dimensiunile depozitului, precum şi în conformitate cu prevederile legale, operatorul depozitului poate asigura funcţionarea în cadrul acestuia a unei unităţi PSI.

6. 6. INCHIDEREA DEPOZITELOR DE DESEURI

   Proiectul iniţial al depozitului trebuie să cuprindă şi procedurile de închidere şi postmonitorizare, în scopul redării terenului în circuitul natural sau economic. De asemenea, planul de închidere se regăseşte in documentatia care se inainteaza autoritatii competente pentru protectia mediului in vederea obtinerii acordului de mediu si se preia integral la documentatia pentru obtinerea autorizatiei de mediu.

   Inchiderea depozitului de deşeuri se realizează utilizându-se Fondul pentru închiderea depozitului de deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere. Fondul constituit până la un anumit moment din durata de funcţionare a depozitului poate fi utilizat pentru închiderea parţială (a unei celule cu capacitatea epuizată). Consumul acestuia se va face pe bază de situaţii de lucrări, ce vor fi întocmite o dată cu realizarea lucrărilor de închidere.

   Pentru realizarea cerinţelor de protecţia mediului se impune:

   • – acoperirea finală a depozitelor în condiţii de siguranţă, ţinându-se cont de utilizarea ulterioară a terenurilor şi de încadrarea în peisaj;

   • – monitorizarea emisiilor în mediu după închiderea depozitului pe o durată de minimum 30 de ani, până la stabilizarea completă a deşeurilor.

   Tinându-se cont de faptul că, în mod obişnuit, exploatarea unui depozit de deşeuri se face pe compartimente (celule), care au o durată de utilizare de circa 2–2,5 ani, proiectul va conţine şi prevederi specifice referitoare la închiderea şi refacerea celulelor pe măsura epuizării capacităţii lor. Acoperirea unei celule poate fi temporară sau finală, în funcţie de tehnologia de depozitare aplicată şi de eficienţa tehnico-economică a procedeului ales.

   1. 6.1 Obiective urmărite

      Straturile sistemului de acoperire trebuie să asigure:

      • – reţinerea deşeurilor;

      • – gestionarea producerii levigatului (prin controlarea intrării apelor pluviale);

      • – prevenirea scăpărilor necontrolate de gaz de depozit sau a pătrunderii aerului în masa de deşeuri;

      • – utilizarea ulterioară a terenului.

        In funcţie de natura deşeurilor depozitate, complexitatea sistemului de acoperire variază de la un strat de sol vegetal – în cazul deşeurilor inerte – până la mai multe straturi care includ şi materiale sintetice şi ale căror caracteristici diferă în funcţie de obiectivele urmărite şi de gradul necesar de reducere a riscurilor – în cazul deşeurilor bioreactive.

        Sistemul de acoperire trebuie să realizeze o izolare a masei deşeurilor faţă de apele pluviale şi, în acelaşi timp, în cazul deşeurilor biodegradabile, să asigure o umiditate optimă în interiorul masei de deşeuri, care să favorizeze descompunerea materiei organice.

        In ceea ce priveşte gazul de depozit, sistemul de acoperire trebuie să asigure atât prevenirea pătrunderii aerului în masa de deşeuri, cât şi evacuarea controlată a gazului de fermentare printr-un sistem de conducte şi puţuri.

        Modul de utilizare ulterioară a amplasamentului afectat de un depozit de deşeuri trebuie să fie stabilit încă din faza de proiectare, în funcţie de o serie de factori, printre care:

      • – starea iniţială, respectiv de cea finală a peisajului;

      • – stabilitatea terenului;

      • – natura deşeurilor depozitate;

      • – nivelul de risc pentru factorii de mediu şi sănătatea umană pe care îl prezintă depozitul închis.

        In acest context proiectul iniţial trebuie să realizeze o analiză a cerinţelor specifice de refacere a peisajului şi de folosinţă ulterioară a terenului, fără a compromite eficienţa straturilor de acoperire şi profilul final. Spre exemplu:

      • – dimensiunile şi realizarea fazelor de refacere trebuie stabilite astfel încât să corespundă folosinţei propuse;

      • – stocarea solului excavat sau a celui adus de pe alte amplasamente trebuie să fie făcută separat faţă de alte materiale de acoperire, în scopul conservării calităţii sale;

      • – nu se vor folosi mai multe tipuri de sol pentru aceeaşi fază de refacere;

      • – amplasarea conductelor de evacuare a gazului, a punctelor de monitorizare, precum şi a drumurilor de acces în aceste scopuri va fi stabilită astfel încât să nu aducă prejudicii folosirii ulterioare a terenului.

   1. 6.2. Componentele şi caracteristicile sistemului de acoperire

      Proiectarea sistemului de acoperire a unui depozit de deşeuri trebuie să ţină seama de o serie de factori, printre care:

      • – disponibilitatea materialelor necesare;

      • – caracteristicile materialelor (permeabilitatea faţă de apă şi gaze, rezistenţa mecanică şi faţa de condiţiile meteo);

      • – modul de amplasare a conductelor de evacuare a gazului de fermentare, respectiv a celor de colectare a levigatului;

      • – asigurarea stabilităţii, în corelaţie şi cu necesităţile de încadrare în peisaj şi de utilizarea ulterioară a terenului.

        Sistemul de acoperire a unui depozit de deşeuri (figura 6.1) este format din:

      • – strat pentru acoperirea deşeurilor (geotextil);

      • – strat pentru colectarea şi evacuarea gazului de depozit;

      • – strat de impermeabilizare (argilă – geomembrană);

      • – strat pentru colectarea şi evacuarea apelor pluviale;

      • – strat de sol vegetal.

        Caracteristicile materialelor din care este realizat stratul de acoperire se stabilesc în funcţie de: natura şi cantitatea deşeurilor depozitate pe amplasament, condiţiile de mediu natural, gradul necesar de reducere a riscurilor pentru toţi factorii de mediu, utilizarea ulterioară a terenului.

        In plus, pentru asigurarea tuturor condiţiilor in vederea menţinerii stabilităţii şi integrităţii stratului de acoperire, se va ţine cont şi de următoarele aspecte:

      • – posibilitatea apariţiei tasărilor diferenţiate a deşeurilor la limitele dintre celule sau la contactul cu pereţii depozitului, în special în cazul depozitării deşeurilor municipale biodegradabile – se va proiecta realizarea de grosimi suplimentare de material de acoperire sau de margini neregulate pentru compensarea tasărilor prognozate;

      • – necesitatea ca profilul final al depozitului să respecte anumite condiţii referitoare la panta suprafeţelor (în corelaţie şi cu natura deşeurilor depozitate) şi la încadrarea în peisaj.

   La baza taluzului, geomembrana trebuie să fie ancorată în mod corect, pentru a face faţă la solicitările mecanice şi pentru a realiza o izolare corespunzătoare a masei de deşeuri (figura 6.2).

7. 7. MONITORIZAREA POSTÎNCHIDERE ŞI RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A ZONEI AFECTATE DE DEPOZITAREA DEŞEURILOR

Conform prevederilor legale, operatorul depozitului este obligat să efectueze monitorizarea postînchidere, pe o perioadă stabilită de către autoritatea de mediu competentă (minimum 30 de ani). Această perioadă poate fi prelungită dacă în cursul derulării programului de monitorizare se constată că depozitul nu este încă stabil şi poate prezenta riscuri pentru factorii de mediu şi sănătatea umană.

Rezultatele activităţii de monitorizare post-închidere vor fi păstrate în Registrul depozitului pe toată durata programului şi după încheierea acestuia, conform prevederilor autorizaţiei de mediu.

Sistemul de monitorizare postînchidere cuprinde:

• – determinarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale levigatului;

• – determinarea caracteristicilor cantitative şi calitative ale gazului de depozit;

• – înregistrarea datelor meteorologice – pentru stabilirea cantităţii de precipitaţii, a domeniului de temperatură şi a direcţiei dominante a vântului;

• – analiza principalilor indicatori de calitate a apelor de suprafaţă – dacă depozitul este amplasat în vecinătatea unei ape de suprafaţă şi autorizaţia de mediu conţine prevederi în acest sens, vor fi prelevate probe din foraje de monitorizare situate în amonte, respectiv în aval de depozit;

• – analiza principalilor indicatori caracteristici apelor subterane – se vor preleva probe din puncte situate in amonte, respectiv in aval de depozit, pe direcţia de curgere a apei subterane;

• – determinarea concentraţiilor indicatorilor specifici în aerul ambiental din zona de influenţă a depozitului;

• – determinarea concentraţiilor specifice de poluanţi în sol, în zona de influenţă a depozitului;

• – urmărirea topografiei depozitului.

Numărul de puncte de recoltare, precum şi frecvenţa de analiză, variază în funcţie de natura deşeurilor depozitate şi de condiţiile specifice amplasamentului. In cele ce urmează sunt recomandate câteva valori orientative, rezultate din practica internaţională.

– pentru levigat

• – pentru apa de suprafaţă: 2 puncte de recoltare, 1 in amonte şi 1 in aval de depozit

• – pentru apa subterană: 3 puncte de recoltare, 1 in amonte şi 2 in aval de depozit, pe directia de curgere a apei freatice;

• – pentru gazul de fermentare: 2 coşuri / ha, minimum 4 coşuri / întregul depozit

• – pentru tasări: 4 borne / ha.

  In tabelele 7.1 – 7.4 sunt prezentaţi principalii indicatori ce trebuie urmăriţi în cadrul activităţii de monitorizare postînchidere (conform prevederilor Hotararii Guvernului nr. 162/2002).

  Tabelul 7.1 Parametrii urmăriţi pentru caracterizarea levigatului, a apelor de suprafaţă şi a gazului de depozit

  Parametrii urmăriţi	Frecvenţa de analiză
  Volumul levigatului	o dată la 6 luni
  Compoziţia levigatului (*)	o dată la 6 luni
  Volumul şi compoziţia apei de suprafaţă (*)	o dată la 6 luni
  Volumul şi compoziţia gazului de depozit (CH4, CO2, H2S, H2 etc.)	o dată la 6 luni

  (*)– Indicatorii de analizat se stabilesc în conformitate cu prevederile autorizaţiei de mediu

  Tabelul 7.2 Parametrii urmăriţi pentru caracterizarea apelor subterane

  Parametrii urmăriţi	Frecvenţa de analiză
  Nivelul apei subterane	o dată la 6 luni
  Compoziţia apei subterane	se stabileşte în funcţie de viteza de curgere

  Tabelul 7.3 Datele meteorologice necesare pentru întocmirea balanţei apei

  Parametrii urmăriţi	Frecvenţa de analiză
  Cantitatea de precipitaţii	zilnic + valori medii lunare
  Temperatura min. şi max. la ora 1500	valori medii lunare
  Direcţia dominantă şi viteza vântului	–
  Evapotranspiraţia	valori medii lunare
  Umiditatea atmosferică la ora 1500	valori medii lunare

  Tabelul 7.4 Parametrii necesari pentru urmărirea topografiei depozitului

  Parametrii urmăriţi	Frecvenţa de analiză
  Structura depozitului (suprafaţa ocupată de deşeuri, volumul şi compoziţia deşeurilor, metodele de depozitare utilizate, vârsta depozitului)	–
  Comportarea la tasare şi urmărirea nivelului depozitului	anual

  Incheierea procesului de reconstrucţie ecologică a unui depozit de deşeuri se stabileşte pe baza unor criterii de evaluare, printre care:

  • – criterii referitoare la calitatea levigatului: aspecte privind distanţa depozitului faţă de ape subterane şi de suprafaţă, condiţiile de calitate stabilite pentru acestea, atenuarea potenţialului poluant al levigatului prin parcurgerea unor roci nesaturate sau prin diluarea în apele subterane ori de suprafaţă;

  • – criterii referitoare la producţia de gaz;

  • – criterii referitoare la tasare: aspecte privind tasarea deşeurilor sub propria lor greutate şi ca rezultat al transformărilor chimice şi fizice suferite în depozit, precum şi stabilitatea pe termen scurt şi lung (stabilirea factorului de siguranţă la rupturi sau alunecări).

    La încheierea procesului de reconstrucţie ecologică a unui teren afectat de depozitarea deşeurilor se va completa un raport care va conţine informaţii referitoare la:

  • – planul de situaţie şi dimensiunile terenului afectat;

  • – date hidrogeologice, hidrologice şi meteorologice caracteristice zonei;

  • – starea terenului înainte de depozitarea deşeurilor;

  • – lucrările inginereşti realizate în timpul construcţiei sau pe durata exploatării;

  • – istoricul depozitării deşeurilor (cantităţi anuale şi tipuri de deşeuri depozitate, zone unde s-au depus deşeuri spitaliceşti, cu azbest etc., dacă este cazul, alte elemente considerate de interes);

  • – măsurile de control al poluării, inclusiv modul de eliminare a levigatului şi a gazului de depozit;

  • – sistemul de acoperire şi de reconstrucţie ecologică;

  • – sistemul de monitorizare postînchidere (localizarea punctelor de supraveghere şi indicatorii analizaţi pentru levigat şi gaz, amplasarea bornelor de control al tasării etc.);

  • – date reprezentative şi criterii de urmărire a evoluţiei şi încheierii procesului de stabilizare;

  • – posibilităţi de utilizare ulterioară a terenului reconstruit ecologic.

Utilizarea ulterioară a amplasamentului se va face ţinându-se seama de condiţiile şi de restricţiile specifice impuse de existenţa depozitului acoperit, în funcţie de stabilitatea terenului şi de gradul de risc pe care acesta îl poate prezenta pentru mediu şi sănătatea umană.

Anexa nr.1

Lista posibilelor operaţii de tratare a deşeurilor periculoase în vederea stabilizării/ denocivizării1

(cu caracter de informare pentru autoritatea competenta pentru protectia mediului)

1. A. Inertizarea (fixarea chimică)

   Procedeul se aplică pentru nămoluri cu conţinut de ioni metalici, nămoluri de fosfatare, zguri şi cenuşi metalurgice [de exemplu: tipuri de deşeuri periculoase din cadrul categoriilor 2 11 si 12].

   Inertizarea se realizează prin stabilizarea şi solidificarea materialelor cu potenţial toxic. Stabilizarea constă în imobilizarea componenţilor toxici prin mecanisme chimice (reacţii cu formare de compuşi insolubili) sau fizice (încastrarea într-o reţea cristalină sau într-o matrice polimerică). Tehnologiile de tratare utilizează de obicei ambele tipuri de mecanisme, conducând la obţinerea unei mase impermeabile care izolează fizic constituenţii toxici faţă de acţiunea solubilizantă a apelor meteorice sau subterane. Faza a doua, de solidificare, constă în producerea unei mase solide, monolitice, cu o structură suficient de rigidă şi de compactă pentru a putea fi evacuată prin lopătare.

   Fazele principale ale procesului de tratare în vederea inertizării sunt:

   • – omogenizarea nămolului / nămolurilor;

   • – adăugarea reactivilor şi obţinerea unui fluid păstos, capabil să se întărească suficient de lent pentru a obţine un material lopătabil;

   • – transportul produsului inertizat la locul de depozitare; această operaţie trebuie făcută atunci când materialul este încă fluid (păstos), permiţând pomparea sa sau încărcarea într-o cisternă.

     Produsul inertizat trebuie să aibă anumite caracteristici, printre care cele mai importante sunt:

   • – comportament adecvat la contactul cu apa (compactitate, stabilitate dimensională ridicată, permeabilitate scăzută, pierderi neglijabile la eroziune);

   • – rezistenţă mare la compresiune;

   • – stabilitate mare la acţiunea agenţilor atmosferici şi biologici;

   • – caracteristici organoleptice satisfăcătoare (miros, culoare);

   • – caracter neinflamabil;

   • – să nu favorizeze proliferarea insectelor şi rozătoarelor.

     Deşi tehnologiile de inertizare disponibile în prezent – înglobarea în matrice termoplastică, încapsularea, vitrifierea – presupun costuri ridicate pentru energie, aparatură şi personal specializat, pentru nămolurile cu conţinut de ioni metalici (şi cu conţinut de substanţe organice mai mic de 10%) sunt aplicabile tehnologii mai simple, cu costuri accesibile. Din această categorie fac parte procedeele de înglobare în ciment şi solidificare prin adăugare de var şi alte materiale asemănătoare, respectiv de înglobare în materiale de construcţie.

     

     1A se vedea şi Programul DIADEME, realizat in colaborare cu ADEME Franţa, şi care va fi pus la dispoziţia autorităţilor teritoriale pentru protecţia mediului.

     2Conform Hotărârii Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.

     Inglobarea în ciment şi solidificarea prin adăugare de var utilizează ca reactivi ciment, var hidratat, silicat de sodiu lichid. Fazele procesului tehnologic, aplicat pentru nămolurile îngroşate din decantoarele staţiilor de epurare aferente atelierelor de acoperiri metalice, sunt:

   • – creşterea alcalinităţii nămolului până la pH = 9 (prin adăugare de var hidratat) în vederea precipitării complete a metalelor grele din apa de nămol;

   • – evacuarea nămolului îngroşat din decantor şi adăugare de ciment (PA – 35) şi silicat de sodiu (densitate 1,54 kg/m3);

   • – uscarea naturală a materialului timp de 24 de ore până la stadiul de “păstos” şi de 7 zile până la stadiul de “lopătabil”;

   • – depozitarea sau utilizarea ca material de umplutură a nămolului inertizat.

   Eficienţa procesului de solidificare se stabileşte prin teste de levigare – agitarea timp de 4 ore a unei probe de material solidificat, în apă distilată (pH = 6) sau soluţie tampon (pH

   = 5), la un raport solid / lichid = 1 / 10 şi analizarea metalelor grele posibil a fi solubilizate.

   Consumurile specifice şi parametrii tehnologici se stabilesc pentru fiecare caz, în funcţie de compoziţia iniţială a nămolului.

   Inglobarea în materiale de construcţie se realizează prin înlocuirea apei de hidratare din reţeta anumitor tipuri de betoane (B 200 pentru fundaţii de drum şi B 100 pentru borduri) cu nămol îngroşat rezultat la epurarea apelor uzate de la atelierele de acoperiri metalice. Testarea materialelor obţinute a arătat că acestea au o rezistenţă mecanică la compresiune comparabilă sau chiar mai mare faţă de cea a betoanelor clasice, iar procesul de solubilizare în apă a metalelor grele conţinute este practic neglijabil.

2. B. Tratarea termică

   Procedeul se aplică pentru nisipurile de turnătorie cu conţinut de răşini fenolice şi furanice generate la turnarea pieselor feroase şi neferoase şi pentru deşeurile cu conţinut de cianuri (de exemplu: tipuri de deşeuri periculoase din cadrul categoriei 10).

   Prin tratare termică la 650 – 850 oC, în prezenţa oxigenului în exces, se distruge complet pelicula de materie organică aderentă la particulele de nisip.

   Deşeurile cu conţinut ridicat de cianuri pot fi tratate termic la circa 800oC, obţinându-se o cenuşă cu un conţinut de cianuri mai mic de 1 mg/kg s.u. Procesul are o eficienţă de circa 99 % după o ardere de doua ore în curent de aer. Pentru purificarea gazelor de ardere, acestea sunt barbotate printr-o soluţie alcalină (10 g NaOH/l) în care acidul cianhidric eventual eliberat este reţinut şi transformat în cianură de sodiu.

3. C. Neutralizarea / precipitarea

   Procedeul se aplică pentru soluţii acide reziduale, soluţii alcaline reziduale, deşeuri de săruri şi soluţiile lor, soluţii de decapare acide (de exemplu: tipuri de deşeuri periculoase din cadrul categoriilor 06 si 11).

   In funcţie de pH-ul soluţiei şi de conţinutul în ioni ai metalelor grele, aceste soluţii se pot neutraliza reciproc după cum urmează:

   • – până la pH = 7, în cazul în care nu conţin ioni ai metalelor grele;

   • – până la pH = 8,5 – 9, în cazul în care conţin ioni ai metalelor grele, mai puţin cadmiu;

   • – până la pH = 10,5, în cazul în care conţin ioni de cadmiu.

     In cazul în care soluţiile reziduale nu conţin ioni ai metalelor grele, prin neutralizare se obţin soluţii cu conţinut ridicat de săruri solubile, care, după diluare corespunzătoare (astfel încât parametrii caracteristici să se încadreze în limitele maxime admise de normele în vigoare), pot fi evacuate în reţelele de canalizare sau în receptorul natural.

     In cazul în care soluţiile reziduale conţin şi ioni ai metalelor grele, nămolul separat în urma precipitării va fi denocivizat în vederea depozitării printr-o metodă corespunzătoare (solidificare).

4. D. Vitrifierea

   Procedeul se aplică pentru deşeurile cu conţinut de metale grele şi deşeurile cu conţinut de azbest (de exemplu: tipuri de deşeuri periculoase din cadrul categoriilor 11 si 12).

   Vitrifierea reprezintă procedeul de fixare a compuşilor periculoşi (metale grele, respectiv azbest) într-o reţea vitroasă cu stabilitate chimică foarte mare.

   Tratamentul termic se realizează de obicei prin topire la circa 1.4000C, urmată de îngheţarea bruscă a topiturii. Prin înglobarea diferitelor săruri ale metalelor grele în reţeaua vitroasă se pot obţine sticle decorative, a căror culoare este în funcţie de natura şi concentraţia ionului metalic, precum şi de condiţiile de lucru.

5. E. Denocivizarea deşeurilor cu conţinut de substanţe explozibile

   Procedeul se aplică în cazul deşeurilor de muniţie şi al altor deşeuri de explozivi (de exemplu: tipuri de deşeuri periculoase din cadrul categoriei 16).

   Oricare dintre componentele sau elementele cu caracter explozibil, militare ori civile sunt denocivizate prin operaţii specifice executate de personal autorizat.

   Tehnologiile, tehnicile şi procedurile folosite pentru neutralizarea deşeurilor de muniţie şi explozivi cuprind:

   • – demontarea în subansambluri sau componente principale (dacă este posibil) – focos, detonator, încărcătură etc. – care pot fi apoi neutralizate în locuri sau amplasamente special destinate acestui scop;

   • – detonarea pe locul unde se află muniţiile (câmp, poligon etc.);

   • – arderea în cantităţi mici şi controlate a explozibililor din muniţiile demontate;

   • – descărcarea de exploziv prin dizolvarea acestuia cu ajutorul aburului sau al apei calde;

   • – recuperarea explozibililor sau a componentelor pirotehnice prin mijloace mecanice ori chimice (neutralizarea sau transformarea în compuşi chimici nepericuloşi la manipulare).

6. F. Denocivizarea deşeurilor spitaliceşti

   Exemplu: tipuri de deşeuri periculoase din cadrul categoriei 18. Denocivizarea deşeurilor spitaliceşti se poate realiza prin:

   • – incinerare;

   • – dezinfecţie cu substanţe chimice;

   • – tratare termică pe cale umedă;

   • – iradiere cu microunde;

   • – inertizare (nu se aplică pentru deşeurile infecţioase, ci numai pentru cele metalice şi farmaceutice).

     Incinerarea deşeurilor spitaliceşti se realizează la temperaturi de 900 – 1.200 0C; pot fi utilizate 3 tipuri de instalaţii:

   • – incineratoare pirolitice cu cameră dublă de ardere;

   • – incineratoare cu o singură cameră de ardere, cu grătar static;

   • – cuptoare rotative care funcţionează la temperaturi foarte înalte şi în cadrul cărora pot fi descompuse substanţele genotoxice şi substanţele chimice termorezistente.

     Pentru ca procesul de incinerare să fie eficient, deşeurile trebuie să aibă anumite caracteristici, printre care cele mai importante sunt:

   • – putere calorică inferioară – peste 2.000 kcal/kg pentru incineratoarele cu o singură cameră de ardere, respectiv peste 3.500 kcal/kg pentru incineratoarele pirolitice cu cameră dublă de ardere;

   • – conţinut de materiale combustibile – peste 60 %;

   • – conţinut de solide necombustibile – sub 5 %;

   • – conţinut total de fracţiuni necombustibile – sub 20 %;

   • – umiditate – sub 30 %.

     Dacă este cazul, se poate utiliza combustibil suplimentar. Deşeurile spitaliceşti supuse incinerării nu trebuie să conţină:

   • – butelii de gaz sub presiune;

   • – cantităţi mari de deşeuri chimice reactive;

   • – săruri de argint şi deşeuri fotografice sau radiografice;

   • – materiale plastice halogenate;

   • – materiale cu conţinut ridicat de mercur sau cadmiu (termometre sparte sau baterii uzate).

     Gazele evacuate de la incinerare conţin atât cenuşi zburătoare (cu metale grele, dioxine, furani, compuşi organici termorezistenţi), cât şi compuşi în stare gazoasă (oxizi de azot, oxizi de sulf, oxizi de carbon, acizi halogenaţi, compuşi organici termorezistenţi). De aceea este necesară aplicarea a cel puţin două metode pentru purificarea gazelor, şi anume:

   • – desprăfuire (reţine cenuşile zburătoare);

   • – spălare (reţine acizii halogenaţi şi oxizii de sulf, cu ajutorul substanţelor alcaline).

Emisiile rezultate de la incinerare, după purificarea gazelor, trebuie să respecte prevederile normelor legislative în vigoare.

Apele uzate provenite de la spălarea gazelor şi de la răcirea cenuşii trebuie epurate mecanic şi chimic, iar nămolurile vor fi tratate în vederea denocivizării, fie în instalaţii specializate, fie pe amplasament, prin deshidratare urmată de încapsulare în cilindri umpluţi cu mortar de ciment. Nămolurile denocivizate, împreună cu cenuşa de vatră, vor fi depozitate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Dezinfecţia cu substanţe chimice care distrug sau neutralizează agenţii patogeni prezenţi în deşeuri se poate realiza numai în incinta instituţiilor medicale şi numai pentru anumite tipuri de deşeuri lichide (sânge, urină, fecale, ape uzate fecaloid-menajere). Pentru deşeurile solide foarte periculoase (culturi de agenţi patogeni, obiecte ascuţite etc.), metoda impune anumite restricţii şi cerinţe speciale.

Tratarea termică pe cale umedă se bazează pe acţiunea aburului supraîncălzit, proces similar celui de sterilizare în autoclavă. Dacă temperatura (minimum 121 0C pentru anumite tipuri de bacterii) şi timpul de contact sunt suficient de mari, majoritatea tipurilor de microorganisme sunt distruse.

Procedeul nu se indică pentru tratarea deşeurilor anatomice şi a carcaselor de animale.

Deşeurile dezinfectate, ambalate în saci de plastic, pot fi depozitate împreună cu deşeurile nepericuloase.

Iradierea cu microunde (2.450 MHz – 12,24 cm, timp de circa 20 de minute) este aplicabilă pentru distrugerea majorităţii microorganismelor. Eficienţa procesului trebuie verificată prin teste bacteriologice şi virusologice uzuale.

Deşeurile dezinfectate prin iradiere pot fi compactate şi depozitate împreună cu deşeurile nepericuloase.

Inertizarea se aplică pentru deşeurile de substanţe farmaceutice şi pentru cenuşile cu conţinut ridicat de metale şi constă în amestecarea deşeurilor cu ciment şi eventual cu alte materiale.

Anexa nr.2

Metode de analiză standardizate pentru determinarea caracteristicilor levigatului,respectiv a apelor de suprafaţă şi subterane

SR ISO 5667 (1-18) Calitatea apei. Prelevarea probelor SR ISO 10523-97 Calitatea apei. Determinarea pH-ului

STAS 6953-81 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea conţinutului de materii în suspensie, a pierderii la calcinare şi a reziduului la calcinare

SR ISO 5815-98 Calitatea apei. Determinarea consumului biochimic de oxigen după n zile (CBOn). Metoda prin diluţie şi însămânţare

SR ISO 6060-96 Calitatea apei. Determinarea consumului chimic de oxigen STAS 8683-70 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea azotului amoniacal STAS 8900/1-71 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea azotaţilor

SR ISO 7890/1-98 Calitatea apei. Determinarea azotaţilor. Partea 1 – Metoda spectrometrică cu 2,6 dimetilfenol

STAS 8900/2-71 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea azotiţilor

SR ISO 6777-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de nitriţi. Metoda prin spectrometrie de absorbţie moleculară

SR ISO 10530-97 Calitatea apei. Determinarea sulfurilor dizolvate. Metoda fotometrică, cu albastru de metilen

STAS 8601-70 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea sulfaţilor STAS 7167-92 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea conţinutului de

compuşi fenolici

SR 7587-96 Calitatea apei. Determinarea substanţelor extractibile cu solvenţi.

Metoda gravimetrică

STAS 7685-79 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea cianurilor

SR ISO 6703/1-98 Calitatea apei. Determinarea cianurilor. Partea 1 – Determinarea cianurilor totale

STAS 8663-70 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea clorurilor STAS 8910-71 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea fluorului SR ISO 6595-97 Calitatea apei. Determinarea arsenului total. Metoda

spectrofotometrică cu dietilditiocarbamat de argint STAS 3662-90 Apă potabilă. Determinarea conţinutului de calciu

SR ISO 7980-97 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de calciu şi magneziu.

Metoda prin spectrometrie de absorbţie atomică

STAS 7852-80 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea cadmiului

SR ISO 5961-93 Calitatea apei. Determinarea cadmiului. Metode prin spectrometrie de absorbţie atomică în flacără

STAS 8288-69 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea cobaltului

STAS 7884-91 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea conţinutului de crom SR ISO 9174-98 Calitatea apei. Determinarea cromului. Metoda spectrometrică de

absorbţie atomică

SR ISO 11083-98 Calitatea apei. Determinarea cromului (VI). Metoda spectrometrică cu difenilcarbazidă

STAS 7795-80 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea cuprului

SR ISO 6332-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de fier. Metoda spectrometrică cu 1, 10 – fenantrolină

STAS 6674-77 Apă potabilă. Determinarea magneziului

STAS 8662/1-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de mangan. Metoda

spectrometrică cu oxidare a manganului la ionul permanganic SR ISO 6333-96 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de mangan. Metoda

spectrometrică cu formaldoximă

STAS 8045-79 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea mercurului STAS 11422-84 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea molibdenului STAS 7987-67 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea nichelului STAS 12663-88 Apă potabilă. Determinarea conţinutului de seleniu

STAS 8314-87 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea conţinutului de zinc

Metode de analiză standardizate pentru caracterizarea emisiilor atmosferice1)

STAS 10814-76 Puritatea aerului. Determinarea hidrogenului sulfurat STAS 10812-76 Puritatea aerului. Determinarea amoniacului

STAS 10813-76 Puritatea aerului. Determinarea pulberilor în suspensie

1)Lista va fi completată pe măsura apariţiei standardelor de analiză pentru alţi indicatori.

Anexa nr.3

NORME LEGISLATIVE CARE REGLEMENTEAZĂ ACTIVITĂŢILE LEGATE DE DEPOZITAREA DEŞEURILOR 2

•  Legea protecţiei mediului nr.137/1995, republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă nr.91/2002;

•  Legea apelor nr.107/1996;

•  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată prin Legea nr.655/2001;

•  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi aprobată prin Legea nr.426/2001;

•  Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării aprobata prin Legea nr. 645/2002;

•  Ordonanţa Guvernului nr.87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor, aprobată prin Legea nr.139/2002;

•  Ordonanţa Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale;

•  Hotărârea Guvernului nr.162/2002 privind depozitarea deşeurilor;

•  Hotărârea Guvernului nr.128/2002 privind incinerarea deşeurilor;

•  Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase;

•  Hotărârea Guvernului nr.173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari;

•  Hotărârea Guvernului nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate;

•  Hotărârea Guvernului nr.1057/2001 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase;

•  Hotărârea Guvernului nr.349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje;

•  Hotărârea Guvernului nr.918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri;

•  Hotărârea Guvernului nr.188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

•  Legea nr.98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică;

•  Ordinul ministrului sănătăţii nr.536/1997, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

•  Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr.867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie indeplinite de deseuri pentru a se regasi pe lista specifica unui depozit si lista nationala de deseuri acceptate in fiecare clasa de depozit de deseuri;

•  Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului si de emitere a acordului de mediu;

  

  2)Lista va fi completată şi revizuită pe măsura apariţiei de noi acte normative.

•  Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 863/2002 pentru aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii cadru de evaluare a impactului asupra mediului;

•  Ordinul ministrului apelor si protectiei mediului nr. 125/1996 pentru aprobarea procedurii de reglementare a activitatilor social-economice cu impact asupra mediului.

Strat geologic de bază

Sosirea transportului de deşeuri

Direcţionarea vehiculului

>–"T'I către zona de reţinere şi

reţinerea documentaţiei

Cântărire şi verificare vizuală, dacă este posibilă

Se ia legătura cu directorul depozitului (sau adjunctul)

NU

Se decide o acţill11e corespunzătoare

Descărcare la locul de depozitare

Inspecţia deşeurilor după descărcare

NU

Izolarea deşeurilor

-..:..;:.;;:;–1i–,: necorespunzătoa,·e

DA

Reţinerea vehiculului

Depozitare finală

NU

Figura 5.1 Schema procedurii de acceptare a deşeurilor la depozitare

MINISTERULAPELORŞIPROTECŢIEIMEDIULUI

ORDIN

pentruaprobareaNormativuluitehnicprivindincinerareadeşeurilor*)

Înconformitatecuprevederileart.54pct.2lit.a)dinOrdonanţadeurgenţăaGuvernuluinr.78/2000privindregimuldeşeurilor,aprobatăcumodificărişicompletăriprinLegeanr.426/2001,şialeart.5alin.(1)dinHotărâreaGuvernuluinr.128/2002privindincinerareadeşeurilor,

înbazaprevederilorHotărâriiGuvernuluinr.17/2001privindorganizareaşifuncţionareaMinisteruluiApelorşiProtecţieiMediului,cumodificărileşicompletărileulterioare,

ministrulapelorşiprotecţieimediuluiemiteprezentulordin.

Art.1.–SeaprobăNormativultehnicprivindincinera-readeşeurilor,prevăzutînanexacarefaceparteintegrantădinprezentulordin.

Art.2.–Cerinţelecuprinseînnormativultehnicmenţionatlaart.1privindproceduradeemitereaacorduluidemediuşiaautorizaţieidemediupentruactivitateadeincinerareadeşeurilorcompleteazăînmodspecificproce-durile-cadrudeemitereaacordului/autorizaţieidemediupentruactivităţilecuimpactasupramediului.

Art.3.–(1)Normativultehnicprivindincinerareadeşeurilorvafirevizuitperiodicînfuncţiedemodificărilecerinţelorlegislativenaţionaleşialecondiţiilortehnico-economice.

1. (2) Normativultehnicprivindincinerareadeşeurilorestepublicşipoateficonsultatlasediulinstituţiilorautorităţiicentraleşiteritorialepentruprotecţiamediului.

   Art.4.–Direcţiageneralădedeşeurişisubstanţechi-micepericuloasedincadrulautorităţiicentralepentrupro-tecţiamediuluişiautorităţileteritorialepentruprotecţiamediuluiduclaîndeplinireprezentulordin.

   Art.5.–PrezentulordinsepublicăînMonitorulOficialalRomâniei,ParteaI,şiintrăînvigoarela90deziledelapublicare.

   Ministrulapelorşiprotecţieimediului,

   PetruLificiu

   Bucureşti,10ianuarie2003.

   Nr.1.215.

   

   *)Ordinulnr.1.215/2003afostpublicatînMonitorulOficialalRomâniei,ParteaI,nr.150din7martie2003,şiestereprodusşiînacestnumărbis.

   ANEXĂ")

   

   

   *)Anexaestereprodusăînfacsimil.

   Depozit – un depozit poate fi un buncar, container, sac sau o suprafata pentru depozitarea deseurilor solide, lichide sau pastoase înainte de tratare.

   lncinerator de deseuri periculoase – instalatii pentru eliminarea prin tratare termica, in principal a deseurilor periculoase.

   Combustie – tratarea deseurilor prin oxidare termica in exces de aer.

   Gazeificare – conversia deseului cu compusi carbonici in bioxid de carbon, monoxid de carbon si hidrogen folosind un mediu de gazeificare (aer, oxigen, abur).

   Excesul de aer – cantitatea de aer pentru combustie suplimentara fata de cea necesara teoretic pentru combusti–e.

   ·Raportul de aer – raportul intre cantitatea de aer de combustie folosita practic si cea stabilita teoretic.

   Gaze reziduale – gaze de ardere – amestecuri gazoase cu componenti solizi, lichizi si gazosi formate prin arderea deseurilor, tratate in instalatiile de epurare a gazelor. Gazele reziduale pot fi caracterizate aditional prin definirea provenientei lor de exemplu, tratarea gazelor reziduale de dupa boiler, gazele reziduale la evacuarea din cosul de dispersie etc.

   Pirolizalgazeificare .;.. descompunerea termica a substantelor organice la temperaturi ridicate, in mare masura in absenta oxigenului.

   Reziduuri din stafia de epurare a apelor – reziduurile din statia de epurare a apelor includ reziduuri de la desnisipatoare si separatoare de grasimi, site si reziduuri de la curatarea conductelor si drenurilor.

   Zgura I Cenusa – termen folosit pentru reziduuri de combustie topite sau sinterizate rezultate din ardere.

   1. 1. Tehnologia

      1. 1.1. Scopul general al incinerarii deseurilor

         ln figura nr. 1 se prezinta sistemul de management integrat al deseurilor din doua puncte de vedere si anume:

         • – bilant de materiale – energie – poluare

           • – intrari – deseuri, energie, etc;

           • – emisii in atmosfera, in apa, materiale inerte reciclabile;

           • – produse finale – materiale se{;undare, compost, energie refolosibila;

         • – costuri si venituri.

         Dupa cum se observa procesele de tratare termica a deseurilor reprezinta o optiune fezabila dupa variantele de valorificare (colectare, sortare, reciclare) si înaintea depozitarii controlate.

         Scopul general al incinerarii deseurilor este:

         • – reducerea la maxim posibil a potentialului de risc si poluare;

         • – reducerea cantitatii si volumului;

         • – conversia substantelor ramase într-o forma care sa permita recuperarea sau depozitarea;

         • – exploatarea energiei produse. •

         Oxidarea la temperaturi inalte transforma componentii organici in oxizi gazosi specifici, care sunt mai ales bioxidul de carbon si apa. c·omponentii anorganici sunt mineralizati si transformati in cenusa.

         La incinerarea deseurilor muncipale, reziduurile ramase dupa recuperarea materiala sunt tratate termic.

         ln sistemul integrat de depozitare, incinerarea deseurilor periculoase este luata in considerare alaturi de depozitarea lor controlata si tratarea chimica/fizica/biologica a acestora ca metoda de eliminare a deseurilor combustibile care nu mai sunt proprii pentru recuperarea

         materiala si care datorita tipurilor, proprietatilor si cantitatilor sunt in mod special periculoase pentru sanatate, atmosfera si apa, sunt explozive sau inflamabile, contin sau pot genera germeni patogeni de boli transmisibile. Acestea sunt predominant tipuri de deseuri contiriand compusi organici in cantitati mari sau avand un mare potential de risc.

         Deseurile industriale combustibile care nu necesita supraveghere speciala pot fi de· asemenea furnizate incineratoarelor de deseuri periculoase .

      2. 1.2. Tipuri de deseuri

         1. 1.2.1. Deseuri municipale

            Deseurile municipale sunt formate, in general, dintr-un amestec de deseuri menajere, deseuri comerciale similare celor menajere, deseuri din piete, parcuri si gradini, deseuri stradale, deseuri din demolari, namol municipal, materii fecale si namol fecal, reziduuri de la incineratoare etc.

            Caracterizarea deseurilor municipale se poate face, in principal, prin:

            • – greutatea specifica [kg/m3]

            • – umiditate [%]

            • – puterea calorica [kJ/ kg sau kcal/kg]

            • – raportul carbon / azot [CIN] Greutatea specifica a deseurilor

            Prin greutatea specifica a deseurilor se intelege greutatea unitatii de volum, in starea in care se gasesc acestea depuse.

            Datorita formelor multiple in care se gasesc, se determina greutatile specifice diferite, si

            anume: greutatea specifica in recipient, in depozit cu sau fara tasare etc.

            Greutatea specifica de referinta, de exemplu in cazul deseurilor menajere, are în general o tendinta de scadere, datorita cresterii continue a procentului deseurilor cu greutate specifica mica (hartie, cartoane, ambalaje diverse, plastice etc.) si scaderea procentajului de materiale inerte (zgura, cenusa, pamint, moloz etc.) ca urmare a imbunatatirii gradului de confort a locuintelor.

            Deseurile menajere au greutatea specifica relativ mare, in special datorita procentului ridicat de deseuri fermentabile (ve etale si animale), cat si a umiditatii ridicate a acestora. Aceasta variaza intre 300 – 350 kg/m .

            Greutatea specifica medie a componentelor deseurilor menaiere

            Nr. crt.	Componentii deseurilor Menajere	Greutatea specifica (kg/m )
            		Uscate	Umede
            1	Resturi alimentare	350	800
            2	Hartie, cartoane		750
            3	Textile	200	650
            4	Piele	300	450
            5	Materiale plastice	50	50
            6	Deseuri de lemn (talas)	200	900
            7	Cauciuc	3500	3500
            8	Oase	400	450
            9	Metale	2500	2800
            10	Sticlarie	600	750
            11	Ceramice	500	650
            12	Cenusa	400	700
            13	Zgura	600	700
            14	Pamant	400	700

            • • 100

            Umiditatea deseunlor

            Pe linga influenta pe care o are asupra greutatii specifice a deseurilor menajere, umiditatea are influenta directa si asupra puterii calorice si a proceselor de fermentare, cind acestea sunt destinate formarii compostului.

            Umiditatea totala a deseurilor se exprima matematic prin formula:

            w= w + wh-(100- wJ[%l

            t r 100

            in care:

            Wt – umiditatea totala a deseurilor[ %1 Wr – umiditatea relativa[ %1

            Wh – umiditatea higroscopica [ %1

            Umiditatea relativa este reprezentata de continutul de apa care se- poate indeparta prin evaporarea in aer liber- la temperatura de 16 – 20°C si cu o umiditate relativa a aerului de circa 50 %.

            Umiditatea higroscopica sau absoluta reprezinta continutul de apa din deseuri care nu poate fi indepartata decat prin uscarea in etuva de laborator la temperatura de 105°C.

            De exemplu, umiditatea totala a deseurilor menajere variaza in general intre 25 – 60%, fiind mai mare vara datorita procentului mare de vegetale.

            Ca tendinta generala se remarca o scadere in timp a umiditatii deseurilor menajere in medie cu cca 0,25% pe an.

            Umiditatea deseurilor romanesti menajere este in jur de 55 – 60%, fata de 25 – 30% cat se inregistreaza pentru tarile din vestul Europei.

            Puterea calorica a deseurilor

            Prin puterea calorica a deseurilor menajere se intelege cantitatea de caldura degajata prin arderea greutatii de deseuri brute exprimate in kJ/kg sau kcal/kg.

            Ca orice alt combustibil, deseurile au o putere calorica superioara (Hs) si o putere calorica inferioara (Hi).

            Puterea calorica superioara presupune ca vaporii de apa au fost condensati si au restituit caldura de evaporare. Deoarece la incinerare, vaporii de apa formati sunt evacuati la cos impreuna cu gazele de ardere, fara a restitui caldura respectiva de evaporare, rezulta ca ceea ce caracterizeaza, de fapt, deseurile menajere este puterea calorica inferioara (Hi).

            Aceasta putere calorica este destul de greu de determinat, deoarece deseurile menajere au o compozitie foarte eterogena si variaza in mod cu totul aleatoriu in functie de numerosi factori.

            Pentru determinarea unei valori medii cat mai apropiate de realitate, se folosesc mai multe metode, care conduc la rezultate acceptabile.

            Metodele cele mai folosite pentru determinarea puterii calorice sunt urmatoarele:

            1. a) Masurarea directa a puterii calorice cu ajutorul calorimetrului.

               Din proba de laborator pregatita pentru analize chimice se ia 1kg si se arde in bomba calorimetrica, prin care se obtine puterea calorica superioara (Hs).

               Puterea calorica inferioara (Hi) se obtine printr-un coeficient de corectie, calculat conform relatiei:

               

               in care:

               Hi – puterea calorica inferioara Hs – puterea calorica superioara

               W – procenb.JI de apa in greutate a materialului prelevat pentru proba.

               Procentul de apa in greutate a materialului prelevat pentru proba se determina astfel:

               W =·Wt + 93 H [%]

               unde: Wt – umiditatea totala (procentul masic al apei din combustibil) H – procenb.JI masic in hidrogen a combustibilului.

               In practica se utilizeaza formula aproximativa:

               Hi = [Hs – 63 (Wt + 93 H )l- 4,18 [kJ/kgl

               Aceasta metoda precisa de determinare a puterii calorice inferioare are dezavantajul de a fi facuta pe esantioane mici.

            2. b) Calculul puterii calorice medii pe baza puterii calorice a componentelor deseurilor.

               Aceasta metoda permite calcularea rapida a puterii calorice prin efectuarea mediei tuturor componentilor, <;ie exemplu a deseurilor menajere si perrculoase care aduc aport caloric. Cunoscind procentajele p1 ,pz ,…, pn ale componentilor deseurilor (p1 – resturi alimentare, pz – hartie, p3 – sticla etc.) si puterile calorice inferioare h1 , hz , …, hn ale acestora, se stabileste puterea calorica a deseurilor menajere, astfel:

               H· =-1–(pl ·h1 +pz ·h2 + … +p ·h )- wt ·600-418[kJ/kg]

               1 100 n n 100 '

               Aceasta metoda, destul de rapida si care permite un calcul usor, ce poate fi folosita si pentru deseurile periculoase, are dezavantajul unei aproximari mari datorita variatiei compozitiei si a puterii calorice inferioare.

               Puterea calorica inferioara a componentilor deseurilor menajere

               Nr. crt.	componentI	HI lkJ/kg)
               1	Resturi alimentare	15000-20500
               2	Hartie, cartoane	16000-18000
               3	Textile	16000-19800
               4	Deseuri de lemn	18000-20600
               5	Plastice	29200-37600
               6	Oase	16000
               7	Policlorura de vinil	40500
               8	Polietilena	45000

            3. c) Metode indirecte de determinare a puterii calorice a deseurilor menajere si periculoase

            Astfel de determinari se realizeaza in instalatiile de incinerare, pe baza calciurii recuperate si a pierderilor in instalatie.

            Formula de calcul este urmatoarea:

            

            in care:

            Hi – puterea calorica inferioara [in kJ/kg]

            Or – cantitatea de caldura recuperata [in kJ]

            Qp – cantitatea de caldura pierduta prin instalatii [kcal] si cuprinde:

            • – caldura pierduta prin gazele de ardere evacuate la cos

            • – caldura pierduta in zgura si cenusa

            • – caldura inmagazinata de materialele care nu ard (metale, etc.)

            M – masa deseurilor incinerate in perioada de determinare a puterii calorice lkg1.

            Aceasta metoda are avantajul de a se aplica pe instalatiile existente si de a fi foarte aproape de conditiile de exploatare industriala. ln schimb, are dezavantajul ca necesita masuratori foarte complexe.

            Puterea calorica a deseurilor menajere romanesti este situata in jurul valorii de 2650- 3000 kJ/kg (615-700 kcal/kg) fata de cca 8000 kJ/kg cat este puterea calorica a deseurilor menajere in tari ca Franta sau Germania.

            Raportul carbon/azot (C/N)

            Determinarea acestui raport este foarte necesara in special pentru deseurile menajere, pentru cunoasterea stadiului de fermentare a deseului menajer si transformarea acestuia in compost.

            ln deseul menajer exista germeni de microorganisme termofile, de ordinul miliardelor pe gram, care intra rapid ir, fermentatie si care, prin mentinerea la- o temperatura de 60 – 70°C, au ca efect distrugerea germenilor patogeni. Raportul C/N se determina in laborator pe probe luate din diferite puncte ale deseului menajer supus fermentarii.

            Pentru dozarea carbonului organic exista mai multe metode, cum ar fi metoda Pierre- Henry Pall.

            Din analizele efectuate a rezultat ca raportul C/N se situeaza intre urmatoarele limite:

            • – deseu menajer proaspat C/N = 20 – 35

            • – compost C/N = 1O – 25

            • – un bun compost C/N = 15 – 18

            • – un bun sol de cultura C/N = 1O .

            Metale grele

            O importanta deosebita in tratarea deseurilor o constituie continutul de-metale grele care sunt deosebit de poluante, in special in cenusi sau composturi. Este interesanta repartitia acestor metale in diferitele componente ale deseurilor menajere.

            Tinind cont de compozitia deseurilor menajere din Romania, continutul in metale grele este mult diminuat, avind o medie de aproximativ 30-35% din continutul de metale grele corespunzator statelor puternic industrializate. Compozitia in metale grele a deseurilor menajere romanesti este estimata in tabelul de mai jos:

            Continutul in metale grele a deseurilor menajere

            t:.lement	Cantitate (mg/Kg)
            Zn	250 –
            Pb	150
            Cu	120
            Cr	40
            Ni	35
            As	1,4
            Cd	3
            Hg	0,7

            Principalele surse de metale grele, din deseurile menajere, sunt:

            1. a) baterii si acumulatori care aduc in deseurile menajere din totalul de metale grele 90% din Hg, 45% din Zn si 20% din Ni.

            2. b) metalele – care aduc in deseurile menajere din totalul de metale grele 40% din Pb, 30% din Cu si 10% din Cr.

            3. c) deseurile marunte (<20mm) care sunt purtatori importanti de Cu, Pb, Ni si Zn.

            4. d) hartia si cartonul care aduc in deseurile menajere din totalul de metale grele 20% din Pb si 10% din Cr.

            Proiectarea incineratoarelor pentru deseurile municipale trebuie facuta luand in considerare un domeniu de variatie a puterii calorice de 7 pana la 12,5 Mj/kg, un continut de apa de 20 pana la 50% si un continut de cenusa de 20 pana la 40%.

            1.2.2. Deseuri periculoase

            Deseurile periculoase sunt deseuri care necesita o supraveghere speciala, ex. produse rezultate din fabricarea uleiurilor minerale, uleiuri uzate, bituum, uleiuri grele contaminate, grasimi si deseuri contaminate cu produse de tipul celor de mai sus, ex. soluri poluate cu uleiuri sau reziduuri pastoase si lichide de la unitati de cracare a emulsiilor, la fel ca si deseuri sau reziduuri provenind de la produse comerciale, cum sunt: vopselele, solventii, gudroanele, plasticele si deseurile farmaceutice.

            Consistenta (starea fizica) acestor deseuri poate fi solida, pastoasa sau lichida. Deseurile sunt, in mod uzual, amestecuri ale caror proprietati chimice ·si fizice pot varia in domenii foarte largi.

            Deseurile periculoase pot include orice tip de containere, ambalaje sau alte materiale care pot fi contaminate cu substantele mentionate. Aditional, la aceste deseuri datorate produsilor organici, materialele care sunt user contaminate dar care nu pot fi tratate prin metode conventionale fizico-chimice sunt, de asemenea, incinerate ca deseuri periculoase.

            Deseurile periculoase specifice productiei apar in anumite sectoare industriale si, in special, in industria chimica. Compozitia acestor deseuri depinde, in principal, de domeniul particular (specific) de productie si poate cantine concentratii mari de elemente la granita moleculara, precum clor, fluor, brom, iod, fosfor, azot sau sulf. Aceste elemente specifice pot impune tehnologii de incinerare speciale sau utilitati tehnice speciale care trebuie adaptate la conditiile particulare ale instalatiei de incinerare.

            1.2.3. Namoluri municipale

            ln acest paragraf se analizeaza numai incinerarea namolurilor rezultate din statiile de epurare orasenesti, care, prin definitie, sunt considerate "deseuri municipale".

            Namolul municipal este alcatuit, in principal, din apa uzata si suspensii organice si anorganice. Namolul municipal este namolul rezultat din tratarea apelor uzate orasenesti sau echivalent din statiile de epurare industriale, chiar daca a fost deshidratat, uscat sau tratat anterior.

            ln prezentul normativ prin "namol municipal" se intelege namolul rezultat din statiile de tratare a apelor uzate aflate in administrarea autoritatilor locale sau similare avand incarcari mici in poluanti. Apele uzate industriale sunt epurate, frecvent, in statii de epurare special proiectate din care rezulta "namol industrial" care este tratat termic in incineratoare.

            Caracteristicile namolurilor municipale variaza mult si depind de sursa si/sau procesele de epurare folosite in statia de epurare.

            Factorii care influenteaza caracteristicile namolurilor municipale sunt:

            • – sursa si caracteristicile apelor uzate (municipale si/sau industriale);

            • – indepartarea namolului ca namol primar, secundar si tertiar;

            • – stabilizarea aerobica sau anaerobica;

            • – existenta sau nu a unor instalatii de deshidratare;

            • – adaugarea sau nu de aditivi de deshidratare ( var, polielectroliti).

            Namolurile municipale deshidratate (25 pana la 40% substanta uscata) sau uscate (peste 85% substanta uscata) sunt incinerate in incineratoare de deseuri municipale, in instalatiile de incinerare a namolurilor municipale sau coincinerate in cuptoarele din fabricile de ciment, in centralele termice care functioneaza cu lignit sau in instalatiile de coincinerare a centralelor termice.

            Namolurile municipale deshidratate mecanic au un continut de substanta uscata de 18 pana la 45%, in functie de tehnologia de deshidratare, folosirea sau nu de aditivi si caracteristicile initiale.

            Namolurile municipale uscate pot avea un continut de substanta uscata de pana la 95%, in functie de procesul de uscare folosit. ln general se poate considera ca un namol municipal cu un continut de peste 85% substanta uscata este un namol bine uscat.

            Descrierea. in continuare, a modului de depozitare, manipulare si a proprietatilor pe durata incinerarii namolurilor municipale este dependenta de caracteristicile acestora. ln mod normal se face distinctie intre namolurile deshidratate si cele uscate. Uscarea namolurilor se poate face combinat cu statia de epurare sau instalatiile de tratare termica, pentru fiecare caz in parte fiind specifice transportul, aprovizionarea si manipularea in cadrul instalatiilor de tratare termica.

      3. 1.3. Predarea deseurilor

         1. 1.3.1. Predarea deseurilor municipale

            Agentii economici care predau deseuri pentru eliminare prin incinerare sau coincinerare vor specifica codul fiecarui tip de deseu conform HG 856/2002 privind evidenta deseurilor.

            Masuri tehnice si organizatorice trebuie luate in avans pentru a minimiza sau elimina prdbleme legate de materiale, substante inerte si, in special, deseurile voluminoase din deseurile destinate tratarii termice.

            Functie de procesul folosit pentru tratarea tP-rmica, deseurile ramase trebuie reduse ca dimensiuni si/sau omogenizate.

            Deseurile municipale se transporta in autogunoiere compactoare, autotransportoare cu containere, autocamioane cu obloane, autobasculante, tractoare cu una sau doua (emorci si alte tipuri de autovehicule.

            Deseurile voluminoase se transporta in vehicule speciale, unele prevazute cu instalatii de macinare si compactare sau in containere fara ecipamente de macinare si compactare. ln acest ultim caz, in statie deseurile voluminoase sunt macinate in instalatii speciale si apoi depozitate in aceleasi buncare cu deseurile municipale.

            Namolurile municipale se transporta prin conducte, autovidanje si containere de transport, depozitate in rezervoare dupa pretratarea corespunzatoare sau transferate direct in buncarul de depozitare a deseurilor.

            Deseurile muncipale, la intrarea in statia de incinerare, sunt verificate de personalul firmei de eliminare.

            Deseurile transportate sunt verificate si trecute intr-un registru care trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii minime:

            • – cantitatea de deseuri si modul de determinare;

            • – stabilirea tipurilor de deseuri (codul deseurilor);

            • – rezultatele inspectiei vizuale.

            Daca sunt tratate, de asemenea, deseuri industriale/comerciale sau fractiuni speciale este necesara analizarea unei probe de control care sa stabileasca urmatorii parametrii: puterea calorifica si continutul de cenusa, ca si continutul in clor, sulf, solventi si ulei.

            In cazul deseurilor industriale/comerciale este necesara o verificare sau o verificare simplificata a metodei de eliminar .

            ln cazul deseurilor periculoase, probele trebuie luate in concordanta cu specificatiile pentru controlul identificarii si analizarii caracteristicilor fizico-chimice.

            Laboratorul trebuie sa aiba personalul si aparatura necesara nu numai pentru a permite verificarea deseurilor transportate si livrate, dar sa poata obtine si informatiile care sunt

            necesare pentru stabilirea modului de depozitare (compatibilitatea diferitelor deseuri periculoase, nivelul de coroziune) si pregatirea programului de incinerare.

         2. 1.3.2. Predarea deseurilor periculoase

            Deseurile periculoase sunt transportate pe sosea sau/si cale ferata in containere speciale, containere navale, ambalaje, butoaie si autocisterne. Se depoziteaza temporar in buncare, rezervoare si butoaie.

            Deseurile periculoase sunt transportate in urma obtinerii acceptului autoritatii teritoriale pentru protectia mediului. Este necesara cunoasterea cu exactitate a originii, caracteristicilor si cantitatilor de deseuri periculoase destinate eliminarii pentru a se putea stabili capacitatea de eliminare a incineratorului de deseuri periculoase in ceea ce priveste tipul instalatiei si reglementarile legale. Este necesara respectarea prevederilor din Ordonai:,ta privind Aprobarea transportului si verfficar.ea recuperarii si eliminarii si, de asemenea, din HG 128/2002.

            Formalitatile de predare descrise in continuare trebuie verificate daca sunt îndeplinite.

            1. 1.3.2.1. Descrierea deseurilor periculoase

               ln sectiunea "Declaratie pe propria raspundere" a procesului de verificare a elîminarii, producatorul de deseuri sau proprietarul intreaba operatorul incineratorului daca incineratorul pe care ii exploateaza este, in principiu, capabil sa trateze si sa elimine deseul. Formularul cantine urmatoarele elemente:

               • – descrierea deseurilor periculoase sub aspectul sursei, cantitatii, frecventei de generare, necesitatile in ceea ce priveste protectia mediului si a sanatatii populatiei;

               • – compozitia fizica si, daca este posibila, chimica a deseurilor si toate detaliile necesare pentru a stabili daca corespund procesului de incinerare avut in vedere;

               • – o declaratie continand toate caracteristicile necesare:

                 • – codul deseurilor in concordanta cu H.G. nr. 856/2002;

                 • – aspect, consistenta, miros;

                 • – punctele de fierbere, topire si puterea calorica inferioara;

                 • – continutul de apa;

                 • – continutul de sulf, azot si anumite metale grele;

                 • – continutul de compusi halogeni (clor, fluor, brom, iod);

                 • – continutul de substante stabile termic (PCB);

               • – reactivitatea proprie a fiecarui deseu in parte si reactivitatea cu alte deseuri;

               • – aspectele periculoase ale deseurilor, substantele cu care nu trebuie amestecate si masuri de siguranta care trebuie luate la manipularea deseurilor.

                 ln functie de proprietatile care se prevad, domeniul analizelor necesare pentru pregatirea declaratiei se poate largi.

                 Declaratia pe propria raspundere a generatorului de deseuri sau a proprietarului, dupa caz, dupa ce va fi aprobata de operatorul incineratorului va fi transmisa la autoritatea teritoriala pentru protectia mediului.

                 1.3.2.2 Oeclaratia de acceptare a operatorului incineratorului

                 Operatorul incineratorului examineaza descrierea deseurilor din punct de vedere a preconditiilor pentru eliminare sub aspectul reglementarilor legale si a procesului de tratare termica specific incineratorului. ln "Declaratia de acceptare" operatorul stabileste modul de livrare (tipul ambalajului, containerului, autocisternei), cantitatea maxima livrata, excluderea sau limitarea unor anumiti componenti, etc. Dupa aceasta se face acordul pentru livrare cu specificarea datei de livrare.

                 1.3.2.3. Predarea si receptia deseurilor periculoase

                 ln general. deseurile sunt predate si receptionate urmand urmatoarele etape:

                 • – verifcarea documentelor. insotitoare (copie a verificarii eliminarii, documentul deseului);

                 • – determinarea cantitatii de deseuri;

                 • – identificarea deseurilor predate;

                   • – inspectie vizuala;

                   • – prelevarea de probe;

                   • – analiza de verificare la fata locului pentru a se putea verifica cu analiza din declaratie;

                   • – prelevarea unei probe si pastrarea ca dovada pentru orice actionare ulterioara in justitie; proba se pastreaza cel putin o luna dupa prelevare;

                 • – aprobarea manipularii deseurilor;

                 • – repartizarea zonei de depozitare, descarcarea deseurilor;

                 • – verificarea terminarii descarcarii deseurilor, curatarea vehiculului daca este necesar.

         3. 1.3.3. Namolurile municipale

            lncineratoarele pentru namolurile municipale (ca unica sursa) pot fi construite in zone descentralizate sau in vecinatatea statiilor de epurare a apelor uzate. O instalatie de incinerare a namolurilor deshidratate sau uscate care sa serveasca un numar de statii mici de epurare poate fi o solutie practica.

            Autoritatile teritoriale cu una sau cu un numar mic de statii de epurare elimina in mod frecvent namolul neprelucrat in amplasamentul propriu sau in cel al unei alte statii de epurare. La incineratoarele pentru namol neprelucrat, densitatea namolului aprovizionat trebuie sa fie cu o consistenta uniforma. Puterea calorica inferioara la namolurile netratate (nefermentate) poate fi de cca. 22.000 kJ/kg1L (IL – pierderea la ardere), în relatie cu continutul in substanta organica din substanta uscata. Autosustinerea combustiei pentru namolul netratat se realizeaza de la o putere calorica inferioara mai mare de 4.800 kJ/kg.

            ln ultimul timp, namolurile municipale pre-deshidratate provenind din diferite statii descentralizate de epurare a apelor uzate este colectat intr-un buncar amplasat înainte de incinerator si depozitat temporar. Namolul este introdus in instalatiile de deshidratare cu echipamente mecanice de amestecare.

      4. 1.4. Organizarea si functionarea incineratoarelor de deseuri

         1. 1.4.1. Principii organizatorice de baza

            Organizarea incineratoarelor de deseuri depinde de tipul, cantitatea de deseuri si forma în care deseurile sunt livrate.

            ln cazul incineratoarelor pentru deseuri municipale, arderea pe gratare este folosita aproape in mod exclusiv. Pentru anumite deseuri periculoase, cum sunt ape uzate, namol sau deseuri rezultate din activitati de ocrotire a sanatatii poluate cu substante organice, se folosesc instalatii cu tehnologii speciale. Cea mai mare cantitate de deseuri periculoase este tratata termic in cuptoare rotative. Aceasta instalatie tehnologica permite incinerarea simultana a deseurilor solide, lichide si pastoase si are echipamente pentru incarcarea deseurilor solide si, in special, a deseurilor ambalate, la sfarsitul peretelui cuptorului, ca si pentru incarcarea deseurilor care sunt pompabile la nivelul arzatoarelor.

            Un incinerator de deseuri este alcatuit din:

            • – aparate de masura si control a cantitatilor de deseuri aduse pentru incinerare;

            • – statii de receptie si depozite temporare pentru deseuri;

            • – echipamente de incarcare;

            • – instalatia de incinerare (unitatea de incinerare);

            • – echipamente de recuperare a energiei;

            • – instalatii de tratare a apelor uzate si a gazelor uzate;

            • – depozite temporare si statii de receptie pentru reziduuri;

            • – alte utilitati (ex. rezervoa_re de inmagazinare a apei de stins incendii).

            Deseurile sunt primite in zona de receptie a incineratorului.

            Dupa inspectia vizuala, vehiculele sunt directionate catre statiile de manipulare, unde deseurile sunt descarcate in depozite temporare locale. □eseurile sunt incarcate in incinerator

            cu instalatii de incarcare in conformitate cu programul de incinerare. Pentru sistemul cu gratare, instalatia de incinerare este alcatuita, in principal, din gratare, cuptor si camera de postcombustie; in cazul cuptoarelor rotative, instalatia de incinerare este alcatuita din cuptorul rotativ si camera de postcombustie.

            Dupa instalatia de incinerare este amplasat un generator de aburi, in care energia din gazele uzate este convertita in energie recuperata. Dupa racire, gazele _uzate sunt trecute in instalatii de epurare. Oiferite procese sunt folosite pentru a separa pulberile si componentii gazosi din gazele uzate. ln procesul folosit, in mod predominant de spalare a gazelor uzate, apa uzata generata este de asemenea recirculata in curent fierbinte de gaze reziduale si evaporata (evaporare directa) sau post epurata in instalatii speciale (evaporare indirecta sau epurare).

            Reziduurile obtinute in timpul procesului de incinerare, cum sunt pulberile, cenusile, pulperile de pe filtre si reziduurile din gazele uzate si cele rezultate din epurarea apelor uzate, sunt livrate ca materiale recuperabile sau eliminate.

            Ca o regula generala, trebuie spus ca un incinerator pentru tratarea termica a diferitelor fractiuni de deseuri trebuie proiectat precis, astfel incat sa asigure functionarea fara probleme in conformitate cu legea. O importanta majora pentru stabilitatea si siguranta functionarii o are omogenitatea deseurilor introduse in incinerator si schimbarea maxima a parametrilor deseurilor in unitatea de timp. lnstalatiile moderne sunt proiectate pentru un spectru larg de puteri calorifice inferioare si de compozitii ale deseurilor. Chiar crestarea puterii calorice inferioare datorate unor anumite fractiuni ale deseurilor este luata in considerare la etapa de proiectare a incineratorului. Totusi, numai scurte fluctuatii in producerea de energie si poluanti pot fi contracarate in proiectarea instalatiilor de incinerare.

            Ca urmare, omogenizarea deseurilor pentru incinerare (amestecarea in buncar) este de o mare importanta in functionarea incineratorului.

            Factorul decisiv pentru proiectarea din punct de vedere termic a unui incinerator este cantitatea de caldura produsa in mod• continuu la functionarea la capacitate maxima (capacitatea termica proiectata). Chiar daca aceasta productie termica suplimentara este depasita numai pe scurta durata, are loc schimbarea profilelor temperaturilor in diferite puncte ale instalatiei la valori mai mari, ceea ce are ca efect producerea de pagube ireversibile materialelor de constructie folosite.

            Daca sunt incinerate in unul si acelasi incinerator deseuri cu diferente majore ale valorilor puterii calorifice inferioare, aceasta impune o variatie larga corespunzatoare a capacitatii termice a incineratorului. lncarcarea termica minima nu trebuie sa fie mai mica de 60% din incarcarea raportata. Folosind sisteme moderne, cu gratare posibil racite, sisteme de aer controlabile primare si secundare si un control efectiv a capacitatii termice este posibil sa se respecte cerintele de functionare si legale.

            Tinta fundamentala trebuie sa fie dimensionarea cat mai exacta a incineratorului pentru folosirea actuala anticipata si asigurarea ca deseurile sunt in totalitate omogenizate inainte de incinerare.

            Cand se proiecteaza incineratorul pentru un cuptor cu densitati de debit de mare caldura o importanta speciala trebuie acordata nu numai dimensionarii incineratorului si alegerii unor parametrii de proces corespunzatori, dar si alegerii cu atentie a materialelor cuptorului care vin in contact cu gazele uzate.

            O perioada mai lunga de serviciu a fost obtinuta in cazul cuptoarelor captusite cu carbid siliconic si a conductelor din boiler protejate interior cu aliaj pe baza de nichel.

         2. 1.4.2. Cerinte care trebuie respectate in functionare

            Cerintele care trebuie respectate in functionarea incineratoarelor de deseuri sunt cele prevazute in Hotararea de Guvern nr. 128/2002. ln afara acesteia se respecta toate actele normative care reglementeaza activitatea de protectie a mediului.

            1. 1.4.2.1. Stafii de predare a deseurilor

               La cele mai multe dintre statiile de incinerare a deseurilor municipale in functiune, deseurile sunt, in general, descarcate direct in buncarul de deseuri.

               Unele dintre statii sunt prevazute cu utilitati suplimentare, ale caror scop este sa se realizeze reciclarea materialelor si sa se omogenizeze deseurile reziduale cat mai mult posibil inainte de a fi incarcate la incinerator.

               La statiile pentru incinerarea deseurilor periculoase, numarul si modul de proiectare a utilitatilor suplimentare depind de forma in care deseurile sunt livrate la incinerator si de caracteristicile de manipulare.

               . Urmatoarele deseuri periculoase nu sunt stocate într-un loc corespunzator de stocare sau transportate naval fara tratare prealabila.

               • – deseuri miscibile si pompabile;

               • – deseuri solide si pastoase nepompabile;

               • – deseuri nemiscibile in containere sau alte ambalaje mari;

               • – deseuri in ambalaje daca ambalajele si continutul acestora trebuie livrate la incinerator impr-euna (aceasta deoarece ambalajele nu pot fi deschise datorita continutului si/sau continutul nu poate fi transferat într-un alt depozit datorita naturii substantei ambalate);

                 Tratarea la statiile de predare poate fi necesara în anumite situatii pentru:

               • – deseurile solide, deseurile pompabile nu pot fi separate, de exemplu prin sitare;

               • – ambalajele deschise pot fi golite prin pompare sau rasturnare;

               • – deseuri transferabile prin pompare pot fi pretratate prin preincalzire.

            2. 1.4.2.2. Depozitarea deseurilor municipale

               Deseurile municipale se depoziteaza in buncare. Proiectarea buncarului trebuie realizata de societati de proiectare specializate si trebuie sa indeplineasca diverse cerinte, dintre care unele rezulta din modul de functionare stabilit si altele din conditii de siguranta. O atentie speciala trebuie acordata pazei contra incendiilor. Structura de rezistenta a buncarului trebuie proiectata si construita folosind materiale impermeabile si respectand conditiile de calitate ale betoanelor conform standardelor in vigoare.

               Capacitatea proiectata a buncarului trebuie sa ia in considerare stocarea deseurilor pe perioade fara livrare (la sfarsit de saptamana, sarbatori legale), asigarandu-se astfel o functionare continua a incineratorului.

               Capacitatea proiectata a buncarului trebuie sa ia in considerare volume libere de deseuri la intervale relativ scurte de timp in baza regulii generale de a preveni sau limita reactii specifice (procese de fermentare, formarea de biogaz (gaz de fermentare), aprinderea spontana) si a usura întoarcerea si omogenizarea deseurilor. Aceasta presupune ca buncarul sa fie pastrat, in mod normal, in stare de incarcare partiala.

               Pentru a reduce marimea fractiilor de deseuri voluminoase, buncarul trebuie echipat cu instalatii de taiere, in special daca se face aprovizionarea cu fractiuni de deseuri industriale, comerciale si speciale.

               ln timpul aprovizionarii, depozitarii si incarcarii deseurilor, nivelul emisiilor de praf, zgomot si miros din zona aprovizionarii trebuie redus la maxim. Aceasta se poate realrza prin extragerea aerului din buncar, si suplimentar, pentru a se reduce emisiile de zgomot si praf, prin magazii de incarcare inclinate.

               Aerul evacuat din buncar poate fi introdus in cuptor, iar cand cuptorul nu functioneaza in cosul de evacuare a gazelor sau in filtre. Daca nivelul mirosului nu se reduce se pot lua si alte masuri suplimentare (ex. acoperirea deseurilor, golirea buncarului).

            3. 1.4.2.3. Depozitarea deseurilor periculoase pastoase nepompabile

               Deseurile periculoase solide si deseurile periculoase nepompabile care nu emit gaze si la o scara mare nici mirosuri puternice pot fi depozitate temporar in buncare. ln buncar zonele de depozitare si de amestecare trebuie sa fie separate, ceea ce se poate realiza, de exemplu, prin construirea mai multor compartimente. Deseurile solide si – pastoase• sunt amestecate si incarcate, mai ales, cu ·ajutorul instalatiilor de ridicare (macarale).

               Daca deseurile solide si cele pastoase nepompabile sunt amestecate in instalatii exterioare, containerele de transport pot fi folosite atat pentru transportul cat si pentru depozitarea acestor amestecuri de deseuri. Containerele sunt stocate într-o zona speciala langa zona de incarcare a incineratorului si descarcate direct in camera de alimentare cu un sistem mekat.

               Nivelul emisiilor pe perioada depozitarii poate fi redus prin depozitarea in unitati mici a amestecurilor de deseuri si in containere închise. Buncarul/containerele de depozitare sunt închise, mai putin in cazul in care acest sistem vine in conflict cu cerintele legate de siguranta si sanatatea personalului (riscuri de foc si explozie).

               ln cazul unor accidente datorate greselilor de exploatare, buncarul sau containerul de depozitare poate deveni o sursa de incendiu si ca urmare trebuie luate masuri de protectie corespunzatoare (ex. instalarea de sisteme de alarmare si stingere a incendiilor).

            4. 1.4.2.4. Depozitarea deseurilor periculoase pompabile

               Deseurile lichide si pastoase pompabile din care suspensiile au fost separate pentru a preintimpina blocarea in instalatiile de incarcare sunt depozitate temporar in rezervoare. Rezervoarele trebuie sa fie in numar si volum suficient, astfel incat lichidele incompatibile sa poata fi depozitate separat.

               Rezervoarele si conductele trebuie sa fie corespunzatoare caracteristicilor deseurilor in ceea ce priveste proiectarea, alegerea materialelor de constructie si echipamentelor. Trebuie sa fie rezistente la coroziune si echipate cu mijloace pentru curatare si prelevarea de probe. Rezervoarele trebuie echipate cu instalatii de masurare daca deseurile acide si alcaline trebuie neutralizate. Rezervoarele orizontale pot fi folosite numai pentru depozitarea de volume mari, deoarece favorizeaza sedimentarea suspensiilor.

               Continutul rezervoarelor se omogenizeaza la nivelul solicitat prin folosirea de agitatoare mecanice sau hidraulice. lndepartarea sau repararea trebuie facuta cat mai rapid, de exemplu prin prevederea de spatiu vertical pentru introducerea de agitatoare verticale. Rezervoarele pot fi incalzite si izolate in functie de caracteristicile deseurilor. Rezervoarele se aseaza intr-o cuva captusita cu un material rezistent la caracteristicile mediului de depozitare. Volumul cuvei nu trebuie sa fie mai mic decat cel al celui mai mare rezervor.

            5. 1.4.2.5. Depozitarea ambalajelor si a containerelor

               Depozitul pentru ambalaje si containere este, in general, acoperit si foarte bine ventilat. Containerele pentru deseuri cu continut nemiscibil sunt depozitate intr-o zona acoperita, de depozitare temporara pentru a fi in legatura directa cu instalatiile de incarcare in incinerator.

               1. 4.2.6. Depozitarea deseurilor medicale

               Daca se incinereaza deseuri medicale infectioase acestea trebuie colectate si transportate in ambalaje speciale de eliminare, ambalaje testate pentru fiecare tip de deseu in parte. Deseurile medicale sunt depozitate separat, in camere frigorifice, care asigura un timp de depozitare de 48 de ore la o temperatura de maxim -10°C. Perioada maxima de depozitare depinde de temperatura din camera frigorifica si timpul maxim de ambalare garantat de producatorul ambalajului.

               Modul de lucru pentru descarcare si suprafetele de depozitare a deseurilor medicale sunt astfel proiectate ca sa permita in orice moment aplicarea dezinfectantilor si a metodelor de dezinfectare optime.

               Daca se folosesc pentru transport si livrare mijloace de transport de acelasi tip, trebuie prevazute echipamente de dezinfectie a acestora in cadrul utilitatilor statiei de incinerare. Apa uzata rezultata de la dezinfectie trebuie colectata si tratata, astfel incat sa indeplineasca cerintele de dimensionare conform legislatiei in vigoare.

               1. 1.4.2. 7. Depozitarea namolurilor

                  Logistica interioara – depozitarea si manipularea – in amplasamentul statiei de epurare si a incineratorului trebuie deosebite de logistica exterioara – transportul intre statia de epurare a apelor uzate si incinerator. Echipamentele folosite depind de densitatea deseului (namol lichid, pastos, compact sau solid).

                  Echipamentele pentru logistica interioara a namolului sunt alcatuite din:

                  • – echipamente de manipulare, cum sunt: pompe, transportatoare elicoidale, racleti, transportatoare cu banda, elevatoare cu cupe si trasportatoare pneumatice;

                  • – constructii pentru depozitare, cum sunt: buncare, silozuri si suprafete de depozitare.

                    De la statia de epurare a apelor uzate la incinerator, namolul este transportat prin conducte sau cu autocisterne sau autobasculante cu rezervoare inchise, pe cale ferata sau naval.

                    Namolurile sunt depozitate in containere sau in buncare. ln vecinatatea instalatiilor de

                    depozitare sunt amplasate mecanismele de transfer, cum sunt: turbosuflante, transportoare elicoidale, racleti si transportoare cu discuri.

                    Containerele si buncarele mobile sunt folosite pentru depozitare si transport. ln unele cazuri, namolul deshidratat si uscat este depozitat in zone de depozitare si transportat cu autovehicule.

                    Echipamentele pentru depozitare trebuie sa asigure urmatoarele functionalitati: primirea namolului aprovizionat pentru tratare;

                  • – depozitarea namolului pentru indepartarea prin procesele de tratare;

                  • – eliminarea inconvenientelor datorate prafului si mirosului in zonele invecinate.

               2. 1.4.3. lntalatiile de incarcare

                  1. 1.4.3.1. lnstalatii de incarcare pentru deseuri municipale

                     Deseurile din buncarul de stocare sunt transferate cu un pod rulant la buncarul de alimentare. Podul rulant este, in mod normal, .echipat cu un cantar care face posibila identificarea separata si inregistarea volumelor de deseuri ce alimenteaza fiecare linie individuala tehnologica. Prin aceasta se asigura functionarea liniilor incineratorului cu volumele de deseuri pentru care incineratorul a fost proiectat. Suplimentar, este posibil sa se calculeze puterea calorica a deseurilor prin cantarirea volumelor de deseuri de catre cantarul macaralei si parametrii de functionare masurati.

                     Trebuie acordata atentie, astfel incat capacitatile macaralei si a greiferului sa fie dimensionate pentnJ a asigura o continua alimentare a tuturor unitatilor incineratorului.

                     Scopul instalatiilor de incarcare este sa contorizeze deseurile de la buncarul de incarcare pana la cuptor si, in acelasi timp, sa formeze o bariera, astfel incat sa previna o miscare in sens invers a deseurilor din cuptor în buncarul de alimentare. Materialele folosite pentru construirea buncarului de alimentare trebuie astfel alese, incat sa reziste la toata gama de temperaturi la care buncarul de alimentare poate fi expus.

                     Viteza de alimentare a incineratorului poate fi controlata prin instalatiile de incarcare.

                     Buncarul de alimentare este proiectat astfel incat volumele de deseuri sa nu ramana pe gratare si poate fi inchis cu o clapa sau usa glisanta.

                     Daca se incinereaza si namolul rezultat din statia de epurare oraseneasca, incarcarea poate fi facuta in mai multe moduri:

                     • – namolul uscat sau- deshidratat este aprovizionat la buncar cu sau fara o amestecare speciala;

                     • – namolul pompabil este amestecat cu deseurile într-o moara (incinerarea pe gratare);

                     • – namolul pompabil este injectat în cuptor. Viteza de alimentare este controlata in relatie directa cu temperatura din camera;

                     • – .namolul deshidratat este imprastiat in stratul de combustibil cu banda transportoare;

                     • – namolul uscat este ars cu arzatoare cu combustibil pulverizat in cuptor deasupra gratarului.

                  2. 1.4.3.2. lnstalatii de incarcare pentru deseuri periculoase

                     Deseurile pastoase si lichide este preferabil sa fie alimentate continuu prin arzatoare si duze. Deseurile sunt pulverizate cu un mediu auxiliar, ca: aerul, aburul sau azotul. De asemenea, pot fi folosite discurile rotative si pulverizatoarele. –

                     lnstalatiile de incarcare pentru lichide pot fi controlate in limite destul de largi, într-un ecart destul de mare si sunt usor de curatat.

                     Substantele pastoase sunt alimentate prin peretele din spate al cuptorului rotativ.

                     Deseurile lichide pot fi incarcate prin peretele din spate sau direct in camera de combustie. Instalatiile de incarcare pentru deseurile pompabile includ conducte de transfer si dispozitive de incarcare, cum sunt pompele si dispozitivele pentru alimentarea deseurilor prin transferarea cu un gaz inert (azot).

                     Deseurile din buncare sunt transferate cu un pod rulant la buncarul de alimentare si, de aici, introduse in camera incineratorului printr-un jgheab înclinat si un sistem de descarcare tip palnie.

                     Trebuie acordata atentia necesara, astfel incat capacitatie macaralei si ale greiferului sa

                     fie dimensionate pentru a asigura o continua alimentare a tuturor unitatilor incineratorului.

                     Sistemul de descarcare tip palnie cantine clapete sau usi glisante pentru a forma o bariera, care sa previna o miscare in sens invers a deseurilor din cuptor in buncarul de alimentare.

                     Pentru incarcarea ambalajelor se folosesc sisteme de închidere ermetice, o parte dintre acestea sunt prevazute cu dispozitive de deschidere, cum ar fi tamburul rotativ de alimentare

                     Aerul de combustie este alimentat prin conducte de aer conectate direct la cuptorul rotativ si camera de postcombustie si prin sisteme pentru fiecare arzator.

                     Fluxurile de aer pot fi reglate individual prin clapete sau ventilatoare.

                     Numarul si tipul instalatiilor de incarcare permit un control automat limitat al procesului de ardere. Deseurile care nu ard uniform, datorita incarcarii discontinue sau varietatii proprietatilor, cauzeaza fluctuatii importante in volumul masei de abur, temperatura gazelor arse si concentratia oxigenului. Ca urmare, cantitatea de combustibil si debitul de aer volumetric nu pot fi definite cu suficienta acuratete pentru controlul automatizat. Mai mult, daca punctele de

                     incarcare sunt exploatate in paralel, nu este posibila o atribuire clara a cauzei si a efectului. Raporturi fixe de deseuri pentru ardere sunt specificate in avans, in mod normal pentru sistemul de incarcare continua a deseurilor. Pentru sistemul de incarcare discontinua a deseurilor, debitul volumetric de aer de combustie este constant. Fluxul cantitatii de deseuri este, in acest caz, reglat ulterior, in functie de concentratia de oxigen si temperatura. Aceasta parte a procesului de incinerare poate fi automatizata.

                  3. 1.4.3.3. lnstalatii de incarcare pentru namolurile municipale

                     Modul in care cuptorul incineratorului este aprovizionat cu namol depinde de o varietate de factori. Scopul principal trebuie sa fie pastrarea unor distante de transport cat mai scurte posibil.

                     Pentru namolurile cu un continut mai mare de 22% substanta uscata pot fi folosite pompe axiale. Pentru namoluri cu un continut de pana la 55% substanta uscata sunt necesare pompe cu piston cu prerefulare. Pentru a reduce presiunea, trebuie folosite conducte cu diametru nominal de cel putin Dn 180-200 mm. Pentru distantele de transport rectilinii pot fi instalate transportoare cu racleti, iar pe distante scurte pot fi folosite transportoare elicoidale.

                     ln cazul cuptoarelor cu pat fluidizat, incarcarea namolului trebuie sa se faca uniform. Acest lucru poate fi realizat incarcand cuptoarele cu benzi incarcatoare din mai multe puncte. Trebuie avuta grija ca namolul sa fie introdus direct in cuptorul cu pat fluidizat.

               3. 1.4.4. Componentele incineratorului

                  1. 1.4.4.1. Unitatea de incinerare pentru deseuri municipale

                     Pe durata incinerarii, in urma unor procese fizico-chimice, deseurile isi reduc volumul si mare parte din continut devine inert. Sistemul general include urmatoarele componente principale: sistemul de ardere, sistemul de recuperare al caldurii, tratarea gazelor reziduale si a reziduurilor rezultate din incinerare. Cu o geometrie corespunzatoare a cuptorului si un control al procesului de ardere este posibila influentarea proceselor de conversie si a debitului de substante, astfel incat sa se minimizeze emisia de poluanti in aer (incluzand substante organice, CO, NOx) in sistemul general al incineratorului. Deseurile sunt, de asemenea, mineralizate intr-o proportie mare si reduse la stare inerta. ln ciuda optimizarii calitatii zgurei, ca urmare a controlului procesului de ardere creste incarcatura in poluanti in gazul neepurat (gaz rezidual dupa ardere). Aceasta este irelevant in ce’ea ce priveste emisia de gaze reziduale, atata timp cat sistemul de epurare a gazelor reziduale implicat este proiectat corespunzator.

                     1. 1.4.4.1.1. Cuptor cu focar cu gratar

                        lncineratoarele pentru deseurile municipale folosesc aproape in exclusivitate sistemul de incinerare avand focar cu gratar. Acest sistem este alcatuit, in principal, din urmatoarele componente: instalatii de incarcare, incinerator cu gratar, sistem de extragere a cenusei, sistem de combustie a aerului, cuptor, zona de post-ardere si arzator auxiliar.

                        Aceste componente sunt proiectate pentru o compatibilitate reciproca.

                        

                        li,,,,î

                        Extractor de cenusa

                        .

                        Aer de ar

                        l

                        Alimentarea deseurilor Evacuare gaze arse menajere

                        l

                        '

                        /

                        Evacuare cenusa

                        Scopul gratarelor incineratorului este sa transporte deseurile prin cuptor, sa intretina focul si sa alimenteze aerul de combustie, al carui sens este din partea inferioara prin spatii in gratar la stratul de combustibil, sa transporte cenusa la sistemul de extractie al cenusii si sa previna caderea materiei prin gratare.

                        Principalele caracteristici ale gratarelor incineratorului pentru deseurile municipale sunt:

                        • – avand in vedere debitul masic total de aer, aerul primar este reglabil in mai multe zone independente una de alta cu scopul de a permite adaptarea distributiei aerului la procesul de combustie;

                          procentul de alimentare al gratarelor este reglabil independent in diferitele sectiuni (ex. zona de aprindere, zona de combustie, zona de post-combustie), astfel incat dimensiunea peliculei de combustibil si pozitia zonei principale de combustie poate fi controlata;

                          miscarea gratarelor are un efect bun in ceea ce priveste intretinerea focului si transferul deseurilor, ceea ce este esential pentru o buna ardere;

                        • – fantele si orificiile pentru aer din invelisul gratarelor asigura o distributie uniforma de aer chiar sub incarcari mecanice si termice mai mici fata de cele proiectate;

                        • – aerul de combustie alimentat prin gratare este folosit simultan si pentru racirea acestuia, cu o alegere corespunzatoare a materialelor si a circuitului aerului. Cerinta de aer de racire nu depaseste in nici o situatie de functionare cerinta de aer primara. ln sistemele proiectate special, gratarele pot fi racite cu apa, fiind astfel posibila eliminarea dependentei intre cerinta de aer de racire si cerinta de aer primar.

                        Aceste caracteristici sunt impartite prin diferite metode de proiectare a gratarelor. O distinctie poate fi facuta intre principiile de alimentare continua (gratare fixe, gratare mobile) si discontinua (gratare supraincarcate).

                     2. 1.4.4.1.2. Sistemul de alimentare cu aer de combustie

                        Masurarea debitului de aer de combustie este adaptat la procesul de combustie in timp si spatiu. Deoarece compozitia deseurilor variaza. in limite largi si amestecarea inainte de incinerare nu asigura omogenizarea totala a deseurilor, miscarea gratarelor si masurarea aerului de combustie este mereu adaptata la situatia de functionare a cuptorului. Aceasta situatie este stabilita prin analizarea gazelor reziduale (CO, 02) si masurarea temperaturii.

                        Excesul de aer este mai mare decat cel pentru combustibili omogeni (carbuni).

                        Debitul volumetric al aerului de combustie este reglat pentru a optimiza continutul de monoxid de carbon din gazele reziduale si temperatura cuptorului. ln acest scop, trebuie sa fie

                        posibila reglarea debitului volumetric de aer primar in diferite zone, folosind elemente de control corespunzatoare; reglarile pot fi inlesnite folosind senzori pentru curentii de aer.

                        Sistemele de aer dupa combustie si de aer secundar sunt folosite suplimentar pentru alimentarea cu aer. ln acest fel, aerul pentru oxidarea suplimentara este aprovizionat in zonele unde gazele reziduale rezultate din arderea combustibilului nu au ars suficient.

                        Suplimentar, sistemele de aer secundar pot asigura, prin efectele lor de amestecare, arderea completa a gazelor reziduale.

                        Aerul secundar, este in mod normal, injectat prin duze cu o viteza mare de iesire. Se poate renunta la aprovizionarea cu aer secundar numai daca eficienta de ardere a gazului este asigurat cu alte mijloace (ex. introducerea de abur, recircularea gazelor reziduale etc.)

                        Datorita complexitatii acestor procese este recomandabila instalarea unui sistem de control automatizat al arderii. Prin valorile masurate ale debitului de gaze reziduale, temperaturii gazelor reziduale, continutului de oxigen si CO din gazele reziduale si debitului masic de abur este posibila stabilirea unui procent optim al distributiei si proportiei debitului aerului de combustie si stabilirea functionarii gratarelor cu un sistem integrat de control.

                     3. 1.4.4.1.3. Cuptorul

                        Geometria cuptorului afecteaza traiectoria urmata de gazele reziduale si, prin aceasta, perioada de stationare a gazelor reziduale si a curentilor partiali de gaze reziduale in campul de temperatura. Trebuie facuta o distinctie intre sistemele in echicurent, incruc.isat si contracurent, termenii depinzand de debitul de gaze reziduale in relatie cu directia de alimentare cu deseuri.

                        Sistemele de curent paralel prezinta avantajul ca o parte din gazele reziduale din zona de ardere au un timp de stationare mai lung si trebuie sa treaca prin zona de temperatura maxima. Poate fi necesar si fol9sirea de aer primar preincalzit pentru înlesnirea arderii daca deseurile au o valoare a puterii calorice scazuta.

                        ln sistemul în contracurent arderea deseurilor cu valori mici ale puterii calorifice inferioare se realizeaza efectiv datorita faptului ca uscarea si arderea deseurilor este imbunatatita de gazele reziduale fierbinti, care circula, in zona de ardere, în sens invers circuitului deseurilor.

                        O atentie speciala trebuie acordata, astfel incat odata cu evacuarea gazelor reziduale sa nu fie evacuati si curenti continand fragmente de deseuri nearse.

                        ln general, sistemele in contracurent necesita un aport suplimentar de aer secundar.

                        Sistemul de curent incrucisat repre inta un compromis pentru un domeniu larg de valori calorice.

                        Aici de asemenea este important ca toate fractiunile de curenti de gaze reziduale sa fie bine amestecate cu ajutorul de profile generatoare de turbulenta sau/si introducerea de aer secundar.

                        Campul de temperatura din cuptor poate fi modificat prin proiectarea peretilor cuptorului. Exista structuri ale peretilor cu sau fara racire. Materialele folosite trebuie sa fie refractare la aderarea zgurii pe suprafata lor si suficient de rezistente la eroziune, iar daca este posibil sa previna difuzia compusilor sublimabili din gazele reziduale.

                        Racirea peretilor cuptorului este redusa într-o asemenea masura, incat sa previna formarea turtelor de zgura, cu scopul de a permite temperaturi ridicate ca mijloc de a optimiza arderea.

                     4. 1.4.4.1.4. Zona de post-combustie

                        Cuptorul este unit cu zona de post-combustie. Pentru a asigura la maxim arderea completa a gazelor reziduale cu amestecarea uniforma a gazelor de combustie cu aerul de combustie, trebuie mentinute o temperatura minima adecvata, un timp de stationare si o

                        concentratie in oxigen in conformitate cu prevederile din H.G. nr. 128/2002, capitolul 2, paragrafele 2.1. si 2.2.

                     5. 1.4.4.1.5. lnstalatia de extractie a cenusii

                        Scopul instalatiei de extractie a cenusii este de a indeparta si raci reziduurile solide rezultate de la instalatia de incinerare si de a asigura o închidere ermetica pentru gratare si cuptor.

                        ln mod obisnuit, sunt folosite instalatii cu extragerea umeda a cenusii (screpere si pompe de apa cu piston).

                        lnstalatia trebuie sa fie corespunzatoare pentru alimentarea cu cenusa fin granulata, la fel ca si cu obiectele voluminoase. De asemenea, sa asigure suficient aer pentru cuptor, o racire si amestecare a cenusii si o separare adecvata a apei folosite pentru racire de cenusa din materialul extras.

                        Vaporii de apa rezultati sunt reintrodusi în cuptor sau in boiler.

                     6. 1.4.4.1.6. Arzatoare auxiliare

                        Pentru a asigura o temperatura suficient de înalta, chiar in conditiile extreme de combustibili si incarcare, trebuie instalate arzatoare suplimentare.

                        Este important ca acestea sa functioneze cu un nivel redus de emisii. Arzatoarele auxiliare trebuie sa fie puse în functiune, daca aceasta reprezinta singura posibilitate de mentinere a temperaturii minime impuse. Aceasta in cazul in care cantitatea de caldura introdusa (cantitatea de deseu multiplicata cu valoarea calorica inferioara) coboara sub limita minima proiectata.

                        La pornirea instalatiei de incinerare, arzatoarele auxiliare sunt folosite pentru a crea o zona fierbinte cu temperatura minima prescrisa, prin care gazele reziduale trec din zona furnalului in zona post-ardere.

                        Pentru proiectarea arzatorului, aceasta este starea de functionare critica. Urmatorii factori sunt foarte importanti pentru calcularea productiei de caldura a arzatorului:

                        • – absorbtia de caldura a peretilor cuptorului;

                        • – absorbtia de caldura a boilerului;

                        • – pierderea de radiatie;

                        • – procentul debitului de aer de pornire;

                        La închidere, arzatoarele intra in functiune in momentul in care limita minima proiectata pentru aprindere coboara rapid, cauzand scaderea valorii temperaturii sub temperatura minima prescrisa. Arzatoarele raman in functiune pana cand nu mai sunt deseuri in cuptor.

                  2. 1.4.4.2. Unitatea de incinerare pentru deseuri periculoase

                     Pentru incinerarea deseurilor periculoase pot fi folosite diferite sisteme de incinerare (vezi sectiunea 1.5.). Densitatea si compozitia deseurilor sunt factori determinanti in alegerea sistemului de incinerare. Cuptorul rotativ este cel mai corespunzator sistem pentru marea majoritate a deseurilor periculoase, deoarece pot fi incinerate deseuri solide, pastoase si solide. ln instalatiile cu cuptor rotativ, echipamentul unitatii de incinerare cuprinde un cuptor

                     rotativ si o camera de post-combustie. Din punct de vedere al combustiei trebuie facuta distinctia intre trei zone:

                     • – camera de incinerare;

                     • – zona de amestecare/camera de combustie;

                     • – zona post-combustie.

                     ln camera de incinerare sunt, de asemenea, incinerate deseuri formate din bucati mari, inerte. Daca deseurile sunt incarcate în mod discontinuu si caldura degajata este neuniforma,

                     deseurile nu sunt arse complet. Pentru o ardere completa, acestea trec in zona de post­ combustie. ln zona premergatoare camerei de post-combustie, zona de amestecare/camera de combustie, conditiile de reactie sunt imbunatatite prin amestecarea curentilor de gaz rezidual, ridicarea continutului in oxigen si, daca este necesar, ridicarea temperaturii.

                     1. 1.4.4.2.1. Camera de incinerare

                        ln camera cuptorului rotativ, compusii organici ai deseurilor alimentati prin peretele din spate sunt oxidati la temperaturi de cca. 150° C. Timpul de stationare pentru deseuri periculoase solide si pentru zgura rezultata este determinat de catre pasul si viteza de rotatie a cuptorului rotativ. Timpul de stationare, in mod normal, depaseste 30 de minute.

                        Zgura se scurge in stare uscata topita, functie de compozitie si temperaturile de lucru. Temperaturile in camera de incinerare, in mod normal, variaza de la 850 la 1200° C.

                        Valoarea temperaturii influenteaza arderea completa a gazelor reziduale si zgurii. Din punctul de vedere al gazelor reziduale, procesele din camera de incinerare trebuie sa fie considerate cuplate cu cele din zona de post-combustie. ln camera de incinerare, temperaturi de functionare sub 850° C si fluctuatii marcabile ale temperaturii pot fi permise daca sunt mentinute conditiile de ardere completa in zona de post-combustie.

                        Pentru cuptoare rotative echipate cu instalatii de incarcare, asa cum sunt descrise in sectiunea 1.4.3.2., au dovedit siguranta in exploatare urmatorii parametri de proiectare:

                        • – diametrul interior 3-4 m;

                        • – lungimea 10-12 m;

                        • – incarcarea volumica<1.0 GJ (m3 x h} incarcarea pe suprafata <1.0 GJ (m x h)d

                        • – temperatura de incinerare – pana la 1300 C;

                        • – camasa de otel cu protectie refractara 250-500 mm.

                     2. 1.4.4.2.2. Zona de amestec/camera de combustie

                        lnaintea zonei de post-combustie este o zona de amestecare, in care curentii de gaze reziduale din camera de incinerare sunt dispersati si, daca este necesar, se mareste continutui de oxigen. Aceasta se poate realiza prin adaugarea de aer secundar, prin punerea in functiune a arzatoarelor si prin folosirea de elemente constructive care sa influenteze curentul.

                        Continutul de oxigen poate fi marit prin introducerea de aer secundar. Temperatura gazelor reziduale poate fi ridicata suplimentar folosind arzatoarele. Zona de amestecare este apoi denumita o camera de combustie. Arzatoarele pot tunctiona cu deseuri gazoase, lichide si pulverizate si/sau combustibili suplimentari. Cand deseurile sunt introduse in camera de combustie, conditiile de functionare impuse in camera de post-combustie variaza tinand cont de tipul deseurilor incinerate.

                        Fiecare camera de combustie este echipata cu arzatoare amplasate tangential sau poligonal unele fata de altele.

                     3. 1.4.4.2.3. Sistemul de extragere al zgurii .

                        Scopul sistemului de extragere al zgurii este sa indeparteze si sa raceasca reziduurile solide rezultate in cuptorul rotativ. De asemenea, si de a asigura o inchidere ermetica pentru cuptorul rotativ si camera de incinerare.

                        ln mod obisnuit sunt folosite instalatii cu extragerea umeda a cenusii (screpere si pompe de apa cu piston).

                        lnstalatia trebuie sa fie corespunzatoare pentru alimentarea cu zgura fin granulata,

                        aglomerari de bulgari de zgura, la fel ca si cu obiectele voluminoase. De asemenea, sa asigure

                        suficient aer pentru camera de incinerare, o racire si amestecare a zgurei si o separare adecvata a apei folosite pentru racirea zgurei din materialul extras.

                     4. 1.4.4.2.4. Zona de post-combustie

                     Zona de post-combustie începe dupa ultimul punct de introducere a aerului secundar sau dupa ultimul arzator.

                     Timpul de stationare al gazelor reziduale in zona de post-combustie este de cel putin 2 secunde, depinzand de alte conditii de post-combustie, la temperaturi in domeniul 180-1100° C. Pentru a mentine temperatura impusa, zona de post-combustie este prevazuta cu captuseala izolanta.

                     Daca se incinereaza deseuri periculoase cu un continut de peste 1% substante organice halogenate, exprimate ca clor, temperatura trebuie sa fie de minim 1100° C.

                     Zonele post-combustie pot avea sectiunea transversala circulara sau rectangulara. O sectiune transversala circulara poate intari protectia din caramida refractara.

                     1. 4.4.3. Unitatea de incinerare pentru namolurile municipale

                     Pentru incinerarea numai a namolurilor de canalizare sunt folosite urmatoarele sisteme de .incinerare: cuptoare cu pat fluidizat, cuptoare in trepte, cuptoare in trepte cu pat fluidizat.

                     Cuptoare cu pat fluidizat

                     Cuptoarele in pat fluidizat sunt alcatuite, in principal, dintr-o placa de distributie a aerului ovala cu combustie cilindrica sau o camera cu strat fluidizat deasupra cu o camera de post­ combustie dedesubt. Patul fluidizat este alcatuit dintr-un strat de nisip cu inaltimea de aproximativ 1 m (marimea granulelor 0,5-3 mm).

                     Pentru functionare, in anumite situatii, aerul de combustie preincalzit este introdus prin placa de distributie a aerului in camera de combustie sau camera de pat fluidizat prin fluidizarea stratului de nisip si crearea stratului fluidizat adecvat.

                     Namolul de canalizare deshidratat este introdus la partea superioara a cuptorului sî, în mod normal, distribuit peste sectiunea transversala a camerei de combustie Namolul de canalizare este intai uscat si apoi degazeifLcat si gazeificat, iar in final oxidat si ars.

                     Gazele reziduale rezultate, continand produsi din degazeificare si gazeificare, ajung in camera de post-combustie, unde acesti componenti volatili sunt arsi. Temperatura in stratul fluidizat este de cca. 750° C si chiar mai mare. ln camera de post- combustie, temperatura trebuie sa depaseasca 850° C, iar timpul de stationare pentru gazele reziduale trebuie sa fie de cel putin 2 secunde.

                     Arderea are loc sub punctul de topire a cenusii. Schimbul de caldura si substante in stratul fluidizat este aproape ideal si se obtine o buna ardere completa.

                     Caldura gazelor reziduale poate fi folosita pentru generarea de abur in boilere. Caldura gazelor reziduale poate fi folosita pentru generarea de abur in boilere conventionale si, ulterior, pentru generarea de electricitate sau agent termic.

                     Partea necombustibila din namolul de canalizare – cenusa- este indepartata cu gazele reziduale si separata, in final, in unitati de filtrare.

                     ln conditii favorabile (nereducerea valorii calorifice datorate fermentarii, o buna preincalzire a aerului), o autosustinere a incinerarii namolului de canalizare este posibila fara combustibili suplimentari. Altfel, trebuie adaugati combustibili suplimentari (motorina sau gaze naturale).

                     Oricum, este de asemenea posibila, pentru uscarea partiala a namolului, a aburului

                     

                     Gaze de ardere epurate

                     

                     

                     

                     tl-=–'–•Intrare apa scruber

                     Scruber

                     Nisip

                     Combustibi_l auxiliar

                     I • •

                     I.

                     i …..

                     =.=.::.;:=:;: ..:::::=:i,4–-

                     .Jl),C===)l/)ii

                     Deseuri menajere

                     Combustibil

                     Aer

                     generat prin recuperarea caldurii din gazele reziduale si continuarea autosustinerii incinerarii cu acest namol preuscat.

                     Cuptoare in trepte

                     Cuptoarele in trepte se clasifica conform directiilor relative de deplasare a gazelor reziduale si a namolului de canalizare (contracurent sau paralel).

                     Cuptorul in trepte in contracurent este alcatuit dintr-un cilindru de otel vertical cu protectie refractara, care este compartimentat in mai multe trepte cu captuseala refractara.

                     Namolul circula din partea superioara spre partea inferioara si este transferat de la o treapta la urmatoarea cu ajutorul unor palete circulare. Aerul introdus in cuptor poate fi returnat

                     in sistem ca aer de combustie preincalzit. Namolurile de canalizare sunt uscate in treptele superioare si incinerate la cca. 800° C in treptele intermediare si descarcate la baza cuptorului ca cenusa. Aerul de combustie este alimentat prin arzatoarele si treptele de la baza cuptorului si este suplimentar preincalzit de cenusa fierbinte. Daca valoarea calorica a namolului este insuficienta pentru uscare si autosustinerea combustiei, aceasta situatie poate fi compensata cu arderea auxiliara de motorina sau gaze naturale sau prin amestecarea cu substante avand valori calorice superioare (praf de carbune).

                     ln cazul cuptoarelor in trepte in curent parafei, gazele reziduale din diferitele parti ale zonei de combustie sunt evacuate in afara cuptorului, in treapta superioara si introduse direct in zona de uscare.

                     Zonele de combustie si uscare sunt separate cu sisteme de blocare, ceea ce înseamna ca namolul uscat poate fi optional scos pentru alte folosinte.

                     Cuptor in trepte cu pat fluidizat

                     Cuptorul in trepte cu pat fluidizat este o combinatie intre un uscator in trepte montat intr­ un cuptor in pat fluidizat, in scopul combinarii avantajelor ambelor sisteme. ln acest cuptor combinat, o parte din gazele de combustie fierbinti din cuptorul in pat fluidizat sunt transferate in uscator, evaporand astfel apa continuta in namolul alimentat. Vaporii rezultati sunt introdusi in zona de combustie impreuna cu aerul de combustie incalzit in timpul racirii arborelui tubular si astfel dezodorizat. Dupa ce sunt evacuate din cuptor, gazele reziduale incarcate cu cenusa la temperatura de 900° C sunt introduse intr-o camera de post-ardere, iar apoi intr-un schimbator de caldura putand fi refolosite.

                     Ca urmare a preuscarii namolului in cuptorul in trepte in pat fluidizat, suprafata stratului fluidizat si cea a sectiunii transversale a cuptorului poate fi mai mica decat cea a cuptorului conventional cu pat fluidizat.

               4. 1.4.5. Principii fundamentale

                  Maximul arderii complete trebuie sa fie realizat in unitatea de incinerare. Continutul de oxigen, temperatura si timpul de stationare in zona de post-combustie sunt folosite ca parametrii de referinta pentru calitatea gazelor reziduale arse complet. De asemenea, amestecarea este un parametru nu mai putin important. Parcametrii sunt stabiliti in camera de incinerare si camera de combustie in functie de excesul de aer si nu pot fi reglati independent unul de celalalt. La o anumita capacitate termica, volumul mare de aer in exces produce un continut mare de oxigen la o temperatura mica a gazelor reziduale. Volume mici de aer reduc debitul volumetric de gaze reziduale si continutul in oxigen si mareste temperatura gazelor reziduale.

               5. 1.4.6. Evacuari de siguranta

                  Un cos de urgenta, valva de control a presiunii sau o linie de by-pass poate servi ca o evacuare de siguranta pentru a preveni pagubele in statie in cazul unui accident datorat greselior de exploatare. Cosurile de urgenta sunt in general intalnite numai in statiile care incinereaza deseuri periculoase.

                  Un cos de urgenta amplasat deasupra zonei de post-ardere raspunde cu intarziere in caz de accident datorat varfurilor de presiune, dar permite descarcarea controlata a gazelor reziduale, separarea boilerului de zona de post-ardere in caz de accident.

                  Valvele de control a presiunii elimina rapid varfurile de presiune. ln functie de rezistenta curentului din sistemele de curatare a gazelor reziduale si tipul de curatare a şazelor reziduale (in particular sisteme catalitice cu temperaturi de functionare mai mari de 300 C), liniile de by­ pass pot fi necesare pentru parti ale sistemului de curatare a gazelor reziduale, pentru a preveni

                  arderea inversa la punctul de incarcare a combustibilului, acumularea de fum in camera boilerului si reactii nedorite pe perioada epurarii gazelor reziduale.

                  Luand treptat masuri tehnice si organizatorice este posibila asigurarea deschiderii evacuarilor de siguranta numai in caz de urgenta (pericol pentru angajati si risc de daune serioase statiei) si ca timpii de deschidere a sistemelor in cazul unui accident vor fi redusi cat mai mult posibil.

                  Zona de post-ardere si generatorul de ardere trebuie proiectati in asemenea mod incat o scurta crestere a presiunii datorate incarcarii de materiale cu valori calorice foarte mari (ex. ambalaje) sa nu solicite ca evacuarea de siguranta sa intre in functiune.

                  Cand cosul de urgenta este deschis, incarcarea cu deseuri a incineratorului este intrerupta automat.

                  Evacuarile de siguranta sunt proiectate astfel incat sa asigure evacuarea in siguranta a gazelor reziduale. lnsts:1latiile de siguranta pentru deschiderea· automata a cosului de urgenta trebuie sa fie alimentate cu energie electrica care poate fi din retea sau dintr-un generator de energie.

                  Deschiderea evacuarilor de siguranta si perioadele de deschidere a acestora sunt automat detectate si înregistrate.

               6. 1.4.7. Racirea gazelor reziduale si recuperarea ca/durii

                  Deseurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice secundare (r.e.s.) reprezinta cantitatile de energie sub toate formele (inclusiv sub forma de deseuri combustibile), care contin inca un potential energetic ce poate fi utilizat in trei directii: termica, electroenergetica si combinata.

                  Recuperarea in directie termica are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde

                  obtinute in instalatiile recuperatoare de caldura, pentru alimentarea cu caldura a proceselor: tehnologice, de incalzire, ventilatie, climatizare, frig a unor consumatori industriali, cat si alimentarea cu apa calda menajera a consumatorilor urbani.

                  Cantitatea de energie recuperata este data de produsul dintre masa deseurilor tratate (M), puterea calorifica inferioara a acestora (PCI) si randamentul termic al ansamblului cuptor incinerare-cazan recuperator ('lCR):

                  Q = M. PCI. llcR [kwh]

                  unde 11cR poate lua valori in intervalul 0,5 – 0,75 in functie de puterea calorifica a deseurilor.

                  Cantitatea de abur produsa in cazanul recuperator se determina cu relatia:

                  M ab = PCI·11CR[kg abur/kg deseuri menajere]

                  M

                  unde: PCI reprezinta puterea calorifica inferioara a deseurilor, in kJ/kg

                  11cR – randamentul termic al ansamblului cuptor incinerator-cazan recuperator

                  .6.1 – diferenta intre entalpia aburului produs in cazan si entalpia apei de alimentare, in

                  kJ/kg.

                  ln figura urmatoare se prezinta schema generala a utilizarii caldurii gazelor de ardere

                  rezultate din incinerarea deseurilor pentru alimentarea cu caldura atat a consumatorilor industriali, cat si urbani.

                  

                  –l––

                  

                  su praîncâlzitor
                  economizor schimbător abur-apă

                  gene.rator de abu.r

                  

                  degazor

                  f––l t––-l[Af+-1

                  

                  

                  

                  

                  reţea de abur (soluţia l)

                  reţea de apă fierbinte (soluţia 2.)

                  a_1:iă tratată chimic:

                  

                  apă de retur

                  pompă de alimenta1e rezer..-or de condensat

                  Utilizarea caldurii gazelor de ardere pentru alimentarea cu caldura.

                  Schema de alimentare cu caldura cu principalele sale elemente componente este realizata in doua variante, din punct de vedere al naturii agentului termic primar din reteaua de distributie:

                  • • agentul termic primar este aburul cu parametrii cuprinsi in domeniul presiunii de 1O – 32 bar cu o supraincalzire de 1O – 30°C

                  • • agentul termic din reteaua de distributie este apa fierbinte cu temperaturi de 130 – 180°C. Aceasta este produsa fie direct intr-un cazan de apa fierbinte, fie intr-un schimbator de caldura abur-apa fierbinte.

                  Pentru alegerea sistemului de proiectare a generatorului de abur sau apa calda (boiler), urmatoarele criterii sunt importante:

                  • – o fiabilitate ridicata cu o uzura redusa;

                  • – o buna posibilitate de curatire pe durata exploatarii si intretinerii;

                    o admisie redusa de aer nejustificat in exploatare prin sistemul de evacuare a zgurii si cenusii si ferestrele de inspectie;

                  • – functionare sigura pe perioada fluctuatiilor în alimentarea cu caldura.

                  Boilerele din incineratoarele de deseuri au sisteme de racire a gazelor reziduale sub temperatura de topire a cenusii (schimbatoare de caldura), si scaderea temperaturii la nivelul tuburilor schimbatoarelor sub 400 °C reduce nivelul de coroziune datorat clorului. Racirea corespunzatoare a gazelor reziduale este absolut esentiala pentru eliminarea pericolului de coroziune si a nivelului acestuia.

                  Aburul este generat, in principal, cu sisteme de circulatie naturala, dar se pot folosi si sisteme cu circulatie fortata. Caldura poate fi folosita in cadrul statiei de incinerare, furnizata ca atare in exterior sau folosita pentru producerea de energie electrica.

               7. 1.4.8. Epurarea gazelor reziduale

               Dupa arderea completa, epurarea gazelor de ardere este cea mai importanta posibilitate de a controla nivelul emisiilor evacuate din incinerator (vezi paragraful 2.4.).

               Pentru separarea substantelor din gazele reziduale evacuate din camerele de ardere a incineratorului sau de la boiler pot fi folosite mai multe procedee pentru alegerea si proiectarea carora trebuie luate in considerare urmatoarele elemente:

               • – substantele reziduale specifice din gazele reziduale;

               • – tipul, volumul si schimbarile continutului gazelor reziduale;

               • – concentratiile maxime admisibile ale poluantilor in gazele epurate;

               • – evitarea, minimizarea si epurarea apelor uzate evacuate din instalatii;

               • – perspective in functionare (coroziune, uzura, imbacsire instalatiilor);

               • – temperatura gazelor la evacuarea din cosul de dispersie;

               • – evitarea, recuperarea si depozitarea reziduurilor;

               • – disponibilitati de suprafete pentru depozitarea reziduurilor.

               1,4.9. Aparatura de urmarire a insta/atiilor

               Aparatura de urmarire este necesara pentru monitorizarea exploatarii corecte a arderii, producerii de abur si nivelului de epurare a gazelor reziduale si pentru prevenirea aparitiei de situatii neprevazute in functionare.

               Nivelul de monitorizare si urmarire a acesteia depinde de tipul de deseu incinerat si de cerintele legale (confo m HG 128/2002).

               Dupa alegerea aparaturii si a punctelor de amplasare a acestei aparaturi trebuie acordata atentie reproductibilitati adecvate si fiabilitatii functionale necesare a aparaturii.

      5. 1.5. Alte tehnologii

         . Suplimentar incinerarii in cuptoare cu gratare sau rotative se cunosc sau se folosesc si alte tehnologii pentru tratarea termica a deseurilor solide.

         Alegerea procesului pentru tratarea termica a deseurilor solide depinde de tipul deseului, compatibilitatea cu protectia mediului si eficienta economica. Procesele pot fi folosite pentru tratarea unui anumit tip de deseu sau pentru tratarea anumitor substante.

         Conditiile specifice impuse unui anumit proces ales depind de tipul de tratare solicitat:

         • – eliminare;

         • – recuperarea energiei;

         • – recuperarea materialelor reciclabile.

         Desi tehnologia de incinerare cu cuptor rotativ, testata si dovedita ca eficienta la scara industriala, continua sa fie folosita pentru eliminarea unei game largi de deseuri industriale si procesele de combustie termica s-au dovedit, in principiu, corespunzatoare anumite procesee speciale sunt folosite pentru recuperarea deseurilor refolosibile sau/si pentru eliminarea unor anumite substante. ln acest context, se observa, pe plan mondial, o tendinta spre cresterea folosirii in statiile de producere a energiei si in statiile de incinerare de deseuri, in special, cu puteri calorice relativ ridicate (Figura nr. 2, Figura nr. 3).

         1. 1.5.1. Clasificarea proceselor

            Diferitele procese termice pot fi clasificate, in functie de actiunea de oxidare specifica, in urmatoarele grupuri:

            • – procese de incinerare in care compusii organici sunt oxidati in totalitate in carbon organic si apa; procese de piroliza si gazeificare care au loc din punct de vedere spatia! si simultan intr-o singura camera de combustie;

            • – procese de degazeificare/piroliza in care este necesara adaugarea de caldura si eliminarea oxigenului, astfel incat compusi cu structura moleculara complexa sunt redusi la compusi cu structuri simple; produsii obtinuti urmeaza sa fie tratati in continuare;

              

              Deseu Co +H2+ …

              Post combustie

              sau

              uscare Valorificare gaze

              Q piroliza

              racirea cenusii

              Reziduu Gaz de piroliza

              Piroliza de joasa temperatura

            • – procese de gazeificare in care volume controlate de gaze continand oxigen sunt adaugate pentru oxidarea partiala a matricei organice a deseului.

            ln general, procesele sunt combinate, procesele de piroliza si gazeificare avand loc în cadrul unui proces de incinerare in contracurent (Figura nr. 2).

            Procesele de hidrogenare reprezinta o varianta de tratare termica speciala, in cadrul carora se adauga hidrogen la temperaturi înalte pentru a se produce reactia. Oricum, ceea ce au _în comun toate procesele mentionate este necesitatea epurarii gazelor rezultate si a gazelor de ardere.

         2. 1.5.2. Alte tehnologii

            Alte tehnologii sunt prezentate in Tabelul nr. 1, pentru fiecare caz in parte impreuna cu diferitele nivele de dezvoltare si de aplicare în prezent.

            1. 1.6 Tratarea termica a deseurilor prin coincinerare

               De cand deseurile si combustibilii alternativi sau combustibilii secundari produsi din acestea au fost acceptati ca surse de energie, sunt folositi tot mai mult ca substituenti ai combustibililor traditionali în procesele industriale, in principal, in centralele electrice, fabricile de ciment si otelarii.

               Deseurile municipale nu sunt, de regula, considerate materie prima pentru sistemele industriale de ardere si sunt folosite numai in calitate de combustibili alternativi.

               Datorita densitatii lor precum si proprietatilor fizice si chimice, un mare numar de deseuri de productie sunt folosite, în special, în sistemele de ardere industriala. Uneori, datorita proprietatilor fizice si chimice, justifica investitii pentru facilitarea folosirii lor in arderea industriala. O substanta des utilizata de centralele electrice si in fabricile de ciment este namolul municipal.

               Folosirea deseurilor in sistemele de ardere industriala (coincinerare) tine cont de faptul ca acestea din urma nu sunt, in mod normal, proiectate pentru a asigura si controlului emisiilor de metale grele volatile (in special Hg). Ca urmare, folosirea deseurilor in procesul de coincinerare trebuie analizata de la caz la caz.

               1. 1.6.1. Centrale electrice

                  Centralele electrice ca uzine producatoare de electricitate sunt proiectate pentru folosirea eficienta a combustibililor conventionali. Chiar si acestea sunt problematice in multe cazuri si pe durata procesului cauzeaza degradare si corodare, care tind a fi accentuate apoi prin utilizarea combustibililor alternativi.

                  Folosirea deseurilor si a combustibililor înlocuitori derivati din deseuri este limitata de urmatoarele elemente:

                  • – posibilitatile de depozitare ale centralelor electrice;

                  • – cerintele de pretratare a deseurilor pentru a le aduce într-o forma utilizabila sistemelor de ardere particulare in instalatiile de ardere folosite;

                  • – comportarea deseurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea procesului de combustie prin depunerea pe peretii cuptorului, aparitia coroziunii si influentarea sistemelor de epurare a gazelor uzate;

                  • – efectele la nivelul emisiilor de poluanti in ceea ce priveste reziduurile din procesul de combustie si reziduurile din sistemele de epurare a gazelor reziduale.

                    Depozitarea deseurilor

                    Deseurile si combustibilii înlocuitori folositi de centralele electrice trebuie depozitati într-un mod corespunzator atat pentru o buna functionare a centralelor, cat si pentru protectia mediului. Dificultatile reprezentate de depozitarea deseurilor pot fi evitate prin planificarea aprovizionarii, dar chiar si asa uneori trebuie sa existe silozuri, rezervoare si zone speciale de stocare.

                    Pretratarea deseurilor

                    Manevrarea deseurilor lichide poate crea uneorL probleme si din aceasta cauza din motive de securitate (risc de explozie), namolul municipal trebuie sa fie de regula complet fermentat.

                    Combustibilii sub forma de pulbere pot fi incarcati direct in arzatorul principal si necesita un arzator special pentru solide. Combustibilii inlocuitori formati din bucati mari trebuie sa fie taiati sau/si macinati, in functie de sistemul de ardere.

                    Gazeificarea este considerata ca o metoda potrivita de pretratare a deseurilor inainte de coincinerare. Degradarea termica a compusilor de carbon implica din punct de vedere tehnic o reactie de gazare si o reactie de oxidare, reactii care împreuna determina combustia.

                    Reactoarele folosite astazi sunt, in principal, tubul cilindric rotativ si patul fluidizat.

                    Gazeificarea face posibila separarea poluantilor si a impuritatilor înaintea reactiei de oxidare. Din aceasta cauza, metalele sunt prezente de obicei sub forma aliajelor, in timp ce produsii organici reziduali pot fi returnati in reactor pentru o degradare completa.

                    Gazele eliberate de poluanti si impuritati se pot înmagazina in cantitati mai mari, însa limitat si pot fi folosite drept combustibil.

                    Efectele asupra arderii

                    Din punct de vedere teoretic, capacitatea de topire a carbunelui reprezinta un factor important pentru alegerea si functionarea sistemelor de ardere.

                    ln camera de topire a sistemului de ardere, schimbarile in capacitate a carbunelui pot provoca blocaje in dispozitivele de descarcare ale cuptorului si pot produce daune datorate topirii captuselii refractare daca vascozitatea este redusa.

                    Capacitatea de topire poate mari riscul de degradare al statiei, datorita aderarii particulelor de cenusa provenite din gaze pe suprafete din camera de topire si din sistemele de ardere uscata. Datorita acestor depuneri, functionarea sistemului de ardere cu pat fluidizat poate fi afectata.

                    ln timpul incinerarii, componentele volatile anorganice sunt eliberate in mediul gazos. Continutul unor asemenea componente – în principal saruri – este de obicei semnificativ mai mare, datorita deseurilor decat datorita combusibililor conventionali. Cand aceste componente se condenseaza pe suprafete incalzite, produc de multe ori coroziune si degradare puternica, datorita tendintei lor de a adera la cavitati si pori.

                    Efectele asupra sistemelor de epurare ale gazelor reziduale

                    Tipurile compusilor clorinati din deseuri sunt mai multe si mai diversificate decat cele din combustibilii conventionali. Acesti compusi pot fi separati prin instalatii de desulfurare a gazelor reziduale, dar numai pentru valori ale concentratiilor nu foarte ridicate.

                    Sistemele de epurare a gazelor reziduale în centralele electrice au o eficienta ridicata în ce priveste substantele necarbonice si neuleioase de tip asociat. Aceasta înseamna ca emisiile de poluanti ce le depaşesc pe cele din combustia combustibililor standard·sunt greu detectabile, datorita proportiei mici comparativ cu cantitatea totala a gazelor reziduale. Totusi, deoarece sistemele de separare-epurare a gazelor reziduale din centralele electrice nu sunt destinate deseurilor, exista inevitabil substante ce necesita o atentie speciala. Acestea includ mercurul, a carui concentratie in combustibilii secundari (deseuri) putand conditiona coincinerarea acestora în centralele electrice. Pe de alta parte, PCDDs/Fs nu ridica probleme deoarece principalul combustibil cantine de regula o cantitate suficienta de sulfura pentru a preveni reactii ale compusilor aromatici slab clorinati.

                    Principalii poluanti din sistemul de apa uzata sunt componentii solubili (saruri) prezenti în cantitati si concentrati mari.

                    Efectele asupra cenusii

                    Cenusa din sistemele de ardere a carbunelui este reutilizata la scara larga. Este improbabila impunerea de restrictii in folosirea cenusii rezultate din arderea deseurilor, datorita poluarii ce rezulta din coincinerarea deseurilor. ln prezent cenusa este folosita, in principal, in producerea de beton si in industria de ciment; ca urmare cenusa trebuie sa indeplineasca conditiile de calitate solicitate, de aceea cenusa este verificata individual la fiecare statie de incinerare. Obtinerea autorizarii pentru folosirea cenusii in procesele de coincinerare este de aceea foarte importanta, dat fiind marile cantitati de cenusa implicate.

               2. 1.6.2. Fabrici de ciment

                  Un _aspect esential in fabricarea cimentului ii repre2.inta producerea clincherului in cuptorul rotativ. Materia prima pentru producerea clincherului din ciment este uscata si incalzita la cca 1450° C si, datorita reactiilor chimice ce au loc, se formeaza clincherul de ciment.

                  Cuptoarele rotative folosite se bazeaza pe procedeul uscat cu cicloane preincalzitoare. Productia de clincher poate fi realizata, in anumite cazuri, folosind procedeul semiumed Indiferent de metoda de fabricare, obtinerea clincherului este, de fapt, un proces de conversie in care materialele folosite (combustibili si materii prime) sunt consumate sau integrate in produsul final.

                  Datorita temperaturile înalte din cuptorul de ciment, continutul organic al deseurilor folosite ca si combustibi alternativi este distrus in totalitate. Caracteristicile tehnice ale procesului de fabricare a clincherului, in cazul folosirii combustibililor secundari, sunt urmatoarele:

                  • – timp de stationare al gazelor reziduale in cuptorul rotativ de cca 8 secunde la temperaturi de peste 1200°c;

                  • – timp de stationare a gazelor reziduale in al doilea focar de ardere (in cazul cuptoarelor cu precalcinator) de minim 2 secunde la o temperatura de peste 850°C;

                  • – absorbtia componentilor gazosi, cum ar fi HF, HCI si SO2 in materia prima alcalina si o puternica fixare a particulelor de metale grele;

                  • – cenusa rezultata in urma combustiei totale este inglobata ca parte componenta a clincherului format, rezultand simultan o recuperare atat materiala cat si energetica a deseurilor

                  • – fixarea din punct de vedere chimic si mineralogic in clincher a elementelor aflate in concentratii foarte mici (urme);

                    Caracteristicile combustibililor secundari folositi in producerea clincherului trebuie sa fie cat mai precis dozate , la fel ca si cele ale materiilor prime si combustibililor conventionali. ln anumite cazuri, aceasta necesita o etapa de procesare premergatoare procesului de producere a cimentului.

                    Scopurile etapei de procesare premergatoare procesului de producere a cimentului sunt:

                  • – indepartarea impuritatilor, cum ar fi metale, sticla, ceramica si alte substante minerale care pot dauna echipamentelor· de producere a cimentului; in acelasi timp se obtine o reducere a poluarii;

                  • – imbunatatirea manevrabilitatii: transport, manevrare materiale,dozare

                  • – marirea omogenizarii;

                  • – adaptarea la cerintele particulare ale procesului de incinerare, de exemplu prin cresterea valorii calorifice sau a reactivitatii.

                  Efectele incinerarii deseurilor asupra emisiilor de gaze poluante

                  Incinerarea deseurilor nu are efect asupra emisiilor de praf in timpul procesului de producere a clincherului. Emisiile de metale grele pe durata productiei de clincher depind de comportamentul diferitelor metale grele in cuptorul rotativ, gradul de incarcare si eficienta separarii sistemului de desprafuire.

                  ln practica, utilizarea deseurilor poate duce la o crestere sau micsorare a cantitatii anumitor elemente introduse in cuptor. Datorita puternicei tendinte a schimbatorului de caldura, precum si a sistemului de epurare a gazelor reziduale, de a retine si ingloba particulele de metale grele, efectele folosirii deseurilor asupra emisiilor de metale grele sunt nesemnificative. Mercurul indepartat prin instalatiile de desprafuire este prezent sub forma de particule sau vapori in functie de temperatura gazelor reziduale. Pentru limitarea emisiilor de mercur prin gazele reziduale ar putea fi necesara limitarea cantitatii de mercur din deseurile introduse in instalatiile cuptorului.

                  Compusii anorganici din gazele reziduale – NOx, HCI si HF – nu depind de alegerea tipurilor de combustibili utilizati si, din informatiile actuale, nu sunt semnificativ afectati de utilizarea deseurilor. Acelasi lucru este valabil si pentru alte elementele componente ale emisiilor, ex. SO2, CO si TOC, daca deseul este incinerat in scopul producerii de energie. Incinerarea in cuptorul rotativ asigura concentratie scazuta de dioxine si furani in emisiile de gaze reziduale. Deseurile ce pot cantine impuritati relevante de substante organice persistente, ex. uleiuri uzate continand PCB, sunt introduse in focarul principal de ardere.

                  Efectele incinerarii deseurilor asupra calitatii produsului final

                  Deseurile folosite in procesul de producere a clincherului pot schimba concentratia anumitor elemente in produsul final, de aceea este necesara o analiza fizico – chimica complexa inainte de a fi introduse in cuptor spre coincinerare

               3. 1.6.3. Otelarii

            Spre deosebire de cele doua procese enumerate mai sus, combustibilul utilizat in industria otelului are atat functia de producere de caldura, cat si de a lega chimic oxigenul din

            minereu de carbonul prezent disponibil, rezultand astfel un efect reducator. De aceea folosirea deseurilor si a combustibililor secundari este considerata atat o utilizare termica cat si materiala. ln otelarii deseul si combustibilul alternativ (de obicei deseuri din plastic) sunt incarcati

            impreuna cu uleiul de cocserie.

            O parte din impuritatile si poluantii continuti de deseuri si combustibilii secundari este inglobata in produsul final (otel) si o alta parte evacuata in emisii si reziduuri. Aceste doua elemente definesc limitele utilizarii combustibilului alternativ .

   2. 2. Masurile de control a emisiilor

      1. 2.1. Generalitati

         Conditii favorabile de emisie se obtin prin adaptarea tehnologiilor si a modurilor de operare a instalatiilor la cantitatea si compozitia deseurilor ce trebuie eliminate, prin construirea si operarea optima a instalatiilor in concordanta cu informatiile continute in prezentul normativ.

         ln special, pentru deseurile periculoase trebuie elaborat un registru de functionare a instalatiilor de incinerare sau coincinerare in corelare cu tipurile de deseurile ce pot fi eliminate, in scopul prevenirii situatiilor ce pot cauza emisii necontrolabile, ce depasesc limitele admise. Prin registrul de functionare se specifica ordinea si tipurile de deseuri, pentru ca materialele alimentate in instalatie sa poata fi omogenizate in functie de conditiile de ardere si emisie.

         • • ln proiectarea si functionarea optima a sistemelor de control a emisiilor trebuie facuta o distinctie intre urmatoarele activitati:

         • – acceptarea si depozitarea deseurilor;

         • – arderea si recuperarea caldurii;

         • – epurarea gazelor reziduale;

         • – tratarea apei uzate – daca este cazul;

         • – tratarea reziduurilor- daca este cazul.

      2. 2.2. Controlul emisiilor la receptia si in timpul depozitarii deseurilor

         Deseurile livrate pot fi poluante pentru apa, sol si aer. Mai mult, ele pot cantine substante usor inflamabile sau combustibile. Proiectarea si operarea dispozitivelor de receptie si depozitare a deseurilor trebuie sa tina cont de aceste proprietati fizice.

         1. 2.2.1. Stafiile de receptie si descarcare a deseurilor

            Statiile de receptie trebuie proiectate astfel incat sa asigure prelevarea in conditii de siguranta a probelor care urmeaza a fi analizate in laborator.

            Statiile de descarcare trebuie proiectate astfel incat sa asigure depozitarea, pe perioada limitata, a deseurilor in spatii deschise si/sau inchise, care sa corespunda conditiilor impuse de protectia muncii si a mediului inconjurator. ln ambele zone, solul trebuie impermeabilizat cu materiale rezistente la actiunea deseurilor depozitate, sisteme de colectare a lichidelor si evacuare, protectie impotriva ploii.

         2. 2.2.2. Depozitarea deseurilor solide

            Marimea depozitelor depinde de tipul si cantitatea deseurilor ce urmeaza a fi incinerate. ln cazul in care se aprovizioneaza statia de incinerare cu diferite tipuri de deseuri solide, trebuie prevazute spatii pentru depozitare separata si pentru amestecarea deseurilor.

            Deseurile uscate si cele care nu contin solventi sunt depozitate temporar in buncare inchise.

            Pentru evitarea emisiilor de miros si praf din aceste buncare, trebuie mentinuta o presiune redusa, prin evacuarea periodica a aerului din buncar. Cu acest aer se va alimenta arderea. Cand sistemul de ardere este oprit, emisiile se pot preveni prin redirijarea catre un alt

            sistem de ardere sau camera de postcombustie termica, utilizarea de filtre, descarcarea prin cosul de fum sau prevenirea emisiilor din buncar prin aplicarea unei strat de spuma.

            Deoarece este imposibila evitarea introducerii solventilor continand lichide si solide împreuna (ex. carpe îmbibate cu produse petroliere), deseurile periculoase sunt înmagazinate in buncare deschise. ln acest caz, ventilatia naturala previne formarea de amestecuri de aer/ gaze explozive. Acest procedeu este utilizat doar daca nu cauzeaza probleme in zonele învecinate.

            Trebuie sa se asigura protectie contra incendiilor cu echipamente de stingere a focului (instalatii de stingere cu spuma, hidranti de apa pentru stingere a focului) si contra efectelor apelor meteorice. Unele buncare pentru deseuri sunt prevazute cu sisteme de detectare rapida a focului (termograf cu infrarosu).

            La incinerarea deseurilor periculoase, camerele buncarelor sunt construite cu doi pereti (ex. un perete de beton cu strat de otel pentru protectie si unul din material impermeabil).

         3. 2.2.3. Depozitele pentru deseurile pastoase

            Deseurile pastoase nepompabile sunt înmagazinate in depozite pentru namol, construite astfel incat din depozite sa nu se scurga materialele lichide.

            Deseurile pastoase pompabile sunt înmagazinate in tancuri sau containere închise. Aerul rezidual contaminat trebuie colectat si incinerat sau epurat prin procedee chimice, fizice sau biologice.

            Trebuie sa se asigura protectie contra incendiilor cu echipamente de stingere a focului (instalatii de stingere cu spuma, hidranti de apa pentru stingere a focului) si contra efectelor apelor meteorice.

         4. 2.2.4. Depozitarea deseurilor lichide

            Deseurile lichide se depoziteaza in containere închise, iar pe durata umplerii, trebuie folosite dispozitive de evacuare a gazelor, iar aerul evacuat este colectat. Statiile deschise de transfer trebuie echipate cu un extractor de aer. Gazele extrase si aerul evacuat sunt alimentate la un sistem de ardere sau la un sistem de epurare a gazelor reziduale.

            Cand sistemul de ardere este oprit, deseurile lichide pot fi acceptate doar intr-o statie deschisa de transfer (pentru deseurile livrate in butoaie) sau in rezervoare (pentru deseurile livrate cu autocisterne), daca sunt luate masurile de control al emisiilor (ex. masuri de evacuare a gazelor sau sistem de epurare a gazelor'f"eziduale).

         5. 2.2.5. Rezervoarele pentru deseuri periculoase

            Pe langa prevederile din sectiunea 2.2.3, trebuie asigurat echipament de evacuare a gazelor pe durata descarcarii si pentru anumite tipuri de deseuri, echipamente de descarcare a gazului inert in exces.

            Din motive de siguranta, pentru prevenirea formarii de amestecuri explozibile, stratul de lichid din rezervoarele de depozitare a solventilor trebuie acoperit cu azot.

         6. 2.2.6. Containerele tanc pentru deseuri periculoase din stafiile de transvazare

            Containerele tanc sunt, in general, folosite pentru manevrarea lichidelor nemiscibile. Containerele tanc si statiile de golire trebuie sa fie etanse si prevazute cu sisteme de stingere a incendiilor, sisteme de colectare prin drenare pentru scurgeri de materiale, substante de stingere.

            ln functie de tipurile de deseuri, materialele folosite trebuie sa fie din otel si protejate împotriva coroziunii si sa fie prevazuti hidranti si sisteme de golire a containerelor folosind gaze inerte.

         7. 2.2.7. Depozitarea si tratarea ambalajelor pentru deseuri periculoase

            Ambalajele pentru deseuri periculoase trebuie sa fie perfect etanse. ln zona de depozitare trebuie prevazute sisteme de stingere a incendiilor, sisteme de colectare prin drenare pentru scurgeri de materiale, substante de stingere.

            Daca deseurile lichide sunt mutate prin extragere, gazele rezultate trebuie incinerate sau introduse in sistemele de epurare a gazelor reziduale.

            Deseurile trebuie depozitate numai in ambalaje intacte si inchise. Din motive de prevenire a incendiilor si, in functie de echipamentele de stingere a focului folosite, ambalajele trebuie depozitate separat (ex:substante continand PCB-uri sau care reactioneaza cu apa si alte substante ).

            De asemenea, trebuie prevazute toate echipamentele si instalatiile pentru protectia impotriva exploziei.

            Daca deseurile solide ambalate nu pot fi introduse direct in cuptorul rotativ impreuna cu ambalajele, acestea trebuie tratate. ln cel mai simplu caz, asta presupune golirea ambalajelor cu ajutorul unui dispozitiv de ridicare de tip excavator si o tratare secundara a ambalajelor goale.

            Daca este posibil, ambalajele golite se curata si se reutilizeaza. Daca nu este posibila

            rel!tilizarea, trebuie tratate termic impotriva substantelor contaminante ce au aderat pe suprafata interioara. Aceasta impune, in general, o reducere a marimii, mai ales in cazul butoaielor de 200 I (presarea cu presa hidraulica).

            Pentru reducerea marimii ambalajelor se foloseste din ce in ce mai mult taierea obisnuita. Pentru butoaiele goale sau pentru cele cu substante greu inflamabile se foloseste sistemul de taiere cu doua role hidraulice ce se rotesc in directii opuse. Bucatile de metal obtinute prin taiere sunt introduse in cuptor cu macarele cu cupa cu ghiare.

            Echipamentul special de protectie necesar pentru prevenirea si stingerea incendiilor este parte integranta a acestui sistem de taierea ambalajelor.

         8. 2.2.8. Programul de functionare si organizare a incinerarii deseurilor periculoase

            ln scopul evitarii situatiilor nedorite, deseurile periculoase pot fi depozitate numai atunci cand se cunosc toate datele relevante despre ele si s-a terminat procedura de identificare.

            Daca este necesar, deseurile sunt introduse in incinerator intr-un ritm controlat pentru a obtine o ardere uniforma si o incarcare uniforma a sistemului de epurare a gazelor reziduale. ln acest scop trebuie pregatit, periodic, pe baza datelor existente si tinand cont de limitele de performanta ale sistemului de epurare a gazelor reziduale, un program de functionare a incineratorului; prin acest program se stabilesc materialele care urmeaza a fi incinerate, concentratia poluantilor si amestecul de deseuri periculoase ce urmeaza a fi incinerate etc. Materialele ce urmeaza a fi incinerate pot fi omogenizate printr-o amestecare controlata a diferitelor deseuri periculoase. La stabilirea programului de functionare a incineratorului trebuie sa se tina cont de urmatoarele caracteristici ale deseurilor:

            • – puterea calorifica;

            • – continutul de apa;

            • – continutul de halogeni (F, CI, Br, J);

            • – continutul de sulfuri si azot;

            • – continutul de metale grele;

            • – continutul de compusi organici stabili termic (compusi policlorinati aromatici);

            • – continutul de carbon fixat (cantitatea de carbon neevaporabil);

            • – miscibilitatea;

            • – stabilitate termica.

            Atunci cand se incinereaza si anumite tipuri de deseuri municipale aceasta procedura de stabilire a unui program de incinerare este de asemenea obligatorie.

      3. 2.3. Controlul emisiei pe durata arderii si recuperarii ca/durii

         1. 2.3.1. lnstalatii de incarcare

            Toate instalatiile de incarcare trebuie proiectate astfel incat, pe timpul functionarii; cuptorul sa fie etansat retinand cat mai mult posibil gazele de ardere. lnstalatiile de alimentare trebuie sa permita dozarea deseurilor, astfel incat sa se evite situatiile nefavorabile procesului de combustie, cum ar fi lipsa de oxigen, temperatura sub minimul necesar sau fluctuatii importante de presiune si temperatura. Pentru incarcarea deseurilor periculoase semilichide, sistemul de alimentare a aerului trebuie astfel proiectat, incat sa faciliteze o amestecare intensa a deseurilor cu aerul de combustie. Lichidele si deseurile pastoase trebuie sa fie dispersate in cuptor prin atomizare au amestecare mecanica.

            Exista situatii in care deseurile pastoase nu pot fi dispersate sau cand nu este avantajos sa fie dispersate, ca in cazul deseurilor al caror timp de ramanere in camera de incinerare dupa atomizare ar fi prea scurt datorita tendintei de aprindere.

            lnstalatiile de incarcare sunt prevazute cu inchizatori de siguranta pentru prevenirea emisiei de gaze de combustie si aparitia combustiei inverse.

            2.3.2 Camera de incinerare

            Pentru a se realiza o ardere completa, trebuie sa se asigure un contact puternic al deseurilor cu aerul de combustie, temperatura adecvata si un timp de postcombustie corespunzator. Anumite deseuri necesita un surplus mare de aer pentru a arde uniform. Canci carbonul fixat depaseste 150-200 kg/h, carbonul elementar poate fi extras cu zgura. ln cazul unei alimentari discontinue si aprinderii spontane a deseurilor periculoase, marimea camerei de incinerare impune nivelul de alimentare cu deseuri, deoarece in tipul incinerarii cea mai mare parte a oxigenului din camera de ardere este folosit pentru oxidarea deseurilor, mai ales canci sunt incinerate deseuri solide si ambalaje.

            Proprietatile zgurei din camera de incinerare depind de conditiile de incinerare. Continutul organic rezidual este hotarator cand se evalueaza eficienta arderii totale a zgurei. ln cazul cuptoarelor rotative, topirea poate fi influentata de timpul de stationare si temperatura, in functie de tipul de deseuri.

            2.3.3. Zona de postcombustie

            Camera de postcombustie trebuie construita si exploatata astfel incat in zona de postcombustie:

            • – sa se mentina temperatura impusa prin programul de incinerare si o cantitate suficienta de oxigen;

            • – printr-o amestecare puternica sa fie evitata formarea curentilor de gaze la diferite temperaturi;

            • – timpul de stationare trebuie sa fie suficient pentru oxidarea completa a substantelor organice.

            Timpul necesar de stationare al gazelor reziduale in zona de postcombustie depinde de tipul de deseuri incinerate, de metoda de incarcare, de amestecarea cu aerul de combustie si de temperatura. Trebuie facute eforturi in vederea- asigurarii unei distributii cat mai omogene a gazelor reziduale, precum si a timpului de stationare. Aceasta se poate realiza prin modificarea geometriei zonei de postcombustie, a aerului alimentat etc.

            Temperatura minima ceruta in intreaga zona de postcombustie a incineratoarelor pentru deseurile municipale si a materialelor combustibile similare este de 850° C, cu un timp de stationare de 2 secunde si un continut minim de oxigen de 6% la volum. Temperatura minima de incinerare deseurilor periculoase (deseuri ce necesita supraveghere speciala) cu continut de

            halogen din substantele organice halogenate avand mai mult de 1% masa, exprimate in cloruri, este de 11oo0c.

            ln timpul pornirii si opririi instalatiei, sau cand temperatura scade sub limita minima, pentru controlul proceselor pot fi folosite doar gaze naturale, gaze lichefiate, combustibili lichizi usori sau alti combustibili lichizi al caror continut de substante poluante in gazele reziduale nu difera mult de cel al combustibililor usori.

            Continutul de oxigen din zona de postcombustie poate fi controlat prin aerul de combustie al sistemului de ardere suplimentar sau prin alimentare secundara cu aer. Chiar si in cazul in care alimentarea camerei de incinerare cu deseuri este discontinua si de aceea consumul de oxigen este neuniform, concentratia de oxigen nu trebuie sa fie sub 6% 02 (gaz uscat) pe o durata mai mare de 1O minute.

            Cand se incinereaza exclusiv deseu lichid, continutul de oxigen trebuie sa fie mentinut la valoarea de 3% (gaz uscat).

            Formarea curentilor de gaze la diferite temperaturi in zona de potcombustie este de preferat a fi eliminata folosind o zona premergatoare de amestecare. Amestecul poate fi obtinut prin printr-o aranjare a arzatoarelor pentru deseuri lichide, cu o adaugare potrivita de aer secundar si prin masuri speciale (elemente de inducere de turbulente).

            ln cazul abaterii de la conditiile minime cerute in exploatare, autoritatile competente pot permite alte valori minime ale temperaturii, timpului de stationare sau a continutului de oxigen, daca se va dovedi prin masurari, dupa darea in exploatare a statiei, ca emiiile, in special cele de hidrocarburi aromatice policiclice, nu depasesc prevederile legale (H.G. nr. 128/2002, anexele nr. 4, nr. 5, nr. 6).

            La incinerarea de hidrocarburi halogenate, care cere o supraveghere speciala, la un continut de halogen din substantele organice halogenate peste 1% masa exprimata sub forma de clor, valoarea adecvata a temperaturii este cuprinsa intre 900°C si 1050°C.

            Emisiile, in special de PAHS, PCB, PCDD si PCDF nu sunt mai ridicate la aceste temperaturi mai joase. Masurarile la statiile de incinerare a deseurilor a aratat ca la temperatura de incinerare de numai 800°C, a unui timp de stationare de 0.3 secunde si a unui continut de oxigen mai mic de 3%, eficienta arderii totale in camera de postcombustie satisface conditiile minime ale sistemului de ardere Zona de postcombustie trebuie sa fie foarte etansa, in scopul prevenirii scaparii de gaze reziduale incomplet arse in conditii de presiune excesiva si pentru a preveni intrarea de aer fals, care poate duee la formarea de curenti reci, in conditii de vid.

            Daca se asigura o iesire de siguranta deasupra camerei de postcombustie in incineratorul de deseuri periculoase, alimentarea cu deseuri a incineratorului trebuie oprita automat la deschiderea iesirii de siguranta.

            Convectia naturala prin iesirea de siguranta si temperaturile captuselii refractare a camerei de incinerare minimizeaza formarea monoxidului de carbon si a compusilor organici pe durata arderii totale finale a deseurilor solide in tubul rotativ.

            ln plus, trebuie luate masuri tehnice pentru ca iesirea de siguranta sa fie deschisa doar in cazuri de urgenta. ln cazul unei caderi de putere, tirajul indus al ventilatorului trebuie sa fie continuu, chiar la capacitate redusa, dintr-o sura de energie suplimentara.

            2.3.4. Racirea gazelor reziduale si recuperarea ca/durii

            Capacitatea schimbatorului de caldura (ex. generatorul de aburi) trebuie sa fie suficienta pentru a echilibra temperatura si fluctuatiile de presiune din combustie, astfel incat temperatura admisa a gazelor reziduale înainte de intrarea in sistemul de epurare a gazelor reziduale sa fie satisfacatoare.

            Echipamentul de curatare a suprafetei schimbatorului de caldura este proiectat astfel

            incat temperatura specificata a gazelor reziduale a fie satisfacatoare, iar concentratiile pulberilor

            totale aditionale ale gazelor reziduale sa poata fi reduse in sistemele de epurare (precipitatoare electrostatice).

      4. 2.4. Controlul emisiei prin epurarea gazelor reziduale

         Gazele provenite din cuptor sau din instalatiile de racire a gazelor reziduale contin substante care pot fi clasificate, in functie de proprietatile lor fizice si chimice si de echipamentul folosit in proces pentru separarea lor de gazele reziduale, astfel:

         • – pulberi;

         • – gaze si vapori;

         • – monoxid de carbon si substante organice;

         • – acid clorhidric, acid fluorhidric, oxizi de sulf si compusi de mercur;

         • – oxizi de azot.

         Statiile de epurare a gazelor reziduale pentru controlul emisiilor din incinerarea deseurilor cuprind un sistem de instalatii de reducere a pulberilor totale, vaporilor si substantelor gazoase din gazele reziduale. ln functie de procesele de epurare folosite (fizice si/ sau chimice), instalatiile de separare folosite in epurarea gazelor reziduale pot fi diferentiate dupa cum urmeaza:

         • • reducerea emisiilor de pulberi :

           • • separare gravitationala;

             separare prin filtrare; precipitare electrostatica; precipitare prin metode umede.

         • • reducerea emisiilor de vapori si gaze separare prin adsorbtie;

         separare prin absorbtie; separare prin procese catalitice.

         ln multe statii de epurare a gazelor reziduale se utilizeaza simultan diferite procese de

         separare.

         ln incineratoarele de deseuri, instalatiile din statiile de epurare a gazelor reziduale folosite depind de compozitia gazelor reziduale, de valorile extreme estimate ale concentratiilor poluantilor si de fluctuatiile concentratiilor poluantilor din gazele reziduale.

         Scopurile recuperarii si eliminarii • deseurilor au o influenta importanta in alegerea proceselor optime de epurare a gazelor reziduale (vezi Figura nr. 4). Statiile de incinerare a deseurilor municipale sunt echipate si cu alte instalatii (vezi paragraful 2.4.1.2.).

         1. 2.4.1 Echipamente si procese de control al emisiilor

            Echipamentele si procesele pentru controlul emisiilor sunt alcatuite din aparate si dispozitive folosite pentru reducerea individuala a emisiilor. Combinatia proprie de aparate si etapele procesului asigura nedepasirea nivelului prescris al emisiilor.

            1. 2.4.1.1 Reducerea emisiilor de particule

         Alegerea instalatiilor de precipitare a pulberilor din gazele reziduale se bazeaza, in principal, pe tipul pulberilor, pe distributia diametrelor particulelor, dar mai poate depinde si de posibilitatile de exploatare a instalatiilor de precipitare si de depozitare a reziduurilor.

         Concentratiile impuse pentru pulberile din gazele evacuate in atmosfera dupa epurare se pot obtine prin precipitarea electrostatica cu precipitatori electrostatici sau alte diferite sisteme de filtrare.

         Precipitatorii electrostatici asigura o foarte buna si constanta separare a particulelor indiferent de marimea lor. Eficienta precipitatorilor electrostatici depinde, insa, in buna masura

         de resistenta electrica a pulberilor. Daca rezistenta specifica a stratului de praf creste pana la

         –

         valori care depasesc 1O11 1O12 0cm va fi dificil de obtinut o separare satifacatoare a prafului.

         Rezistenta specifica a pulberilor depinde printre altele de compozitia deseului. Ea se poate schimba rapid, in functie de compozitia deseului incinerat, in special in cazul incinerarii deseurilor periculoase. Sulfura ce se gaseste in deseuri, se transforma prin ardere in SO2, SO3 si se regaseste in gazele reziduale, ceea ce duce la reducea frecventa a rezistentei stratului de praf si faciliteaza astfel precipitarea in campul electric.

         Dispozitivele ce consolideaza actiunea campului electric prin formarea de picaturi in gazele reziduale (condensare in partea superioara si precipitatori electrostatici uscati, precipitatori electrostatici cu condensare, epurator Venturi, scruber "spray" ionizant etc), ajuta in precipitarea prafului foarte fin si a aerosolilor.

         Teoretic, filtrele au un grad de separare constant, indiferent de marimea particulelor. O conditie esentiala pe11tru obtinerea unei concentratii legal admise a gazului rezidual dupa filtrare, o reprezinta alegerea unui filtru echipat cu materiale compatibile cu pulberile separate, proprietatile fizice si chimice ale acestora si conditiile de functionare. Costurile pentru service, energie si intretinere a filtrelor depind atat de rezistenta mecanica si termica, cat si de eficienta metodei de epurarefolosita. La functionarea continua, filtrele pot prezenta – indiferent de eficienta teoretica a epurarii – o scadere ferma a acesteia, datorita particulelor fine ce sunt retinute si se inglobeaza ireversibil in materialul filtrului. Separarea uscata are doar utilizari limitate in cazul pulberilor care sunt higroscopice si devin lipicioase la temperatura cuprinsa intre 300-600° C.

         ln instalatia de separare, aceste pulberi formeaza depuneri ce nu pot curatate prin tehnici de curatare uzuale, pe durata functionarii, ci se pot curata numai cu nisip de sablare. Exemple de astfel de prafuri: praf de poUsaruri sau saruri complexe (din deseuri ce contin fosfor, sulf, silicon).

         Separatori umezi compatibili sunt scruberele Venturi sau rotative, cu o singura treapta sau mai multe trepte.

         Conform principiului de functionare, incarcatura de deseuri pulverulenta este antrenata intr-un lichid fin dispersat. Pulberile fine, in contact cu picaturile de lichid, se umezesc si se precipita cu lichidul.

         Scruberele umede pot functiona eficient doar daca particulele se pot umezi. Scruberele rotative au pierderi relativ scazute de presiune si functioneaza independent de fluctuatiile gazelor reziduale prelucrate in proces.

         Scruberele Venturi – in special daca se urmareste obtinea unei eficienta ridicate de separare a pulberilor foarte fine – au pierderi ridicate de presiune si reactioneaza semnificativ la fluctuatii. Se incearca indepartarea acestor dezavantaje printr-o proiectare corespunzatoare. La pierderile inalte de presiune, performanta separarii scruberelor Venturi o poate depasi pe cea a scruberelor rotative. ln separarea particulelor din gazele reziduale trebuie tinut cont de depunerea reziduurilor obtinute. Reziduurile obtinute prin separare uscata, posibil dupa pretratare, trebuie sa fie recuperate sau depozitate la depozitul de deseuri.

         Apa uzata rezultata din separarea umeda va fi epurata.

         1. 2.4.1.2. Reducerea emisiilor de HCI, HF si SOx si a compusi/or de mercur.

            Substantele gazoase sunt separate prin adsorbtie pe un material solid sau intr-un mediu lichid. ln general, materialele adsorbante vin in contact cu gazul rezidual si, in functie, de proces, produsii reactiei se obtin sub forma de saruri dizolvate sau saruri uscate. ln procesele de adsorbtie uscata, adsorbantul (hidroxid de calciu, oxid de calciu sau carbonat de calciu) este introdus în reactor sub forma de pulbere. Deoarece, de cele mai multe ori, fluctuatiile mari din compozitia gazului rezidual depind de compozitia deseului si pentru a contracara cresterile

            inevitabile de concentratie din gazul rezidual, cantitatea de adsorbant trebuie sa fie mai mare decat cantitatea calculata stoechiometric (de la 2 la 4 ori pentru substantele separate). Astfel, se pot respecta valorile de emisie admise si se obtine o cantitate marita de reziduuri. Particulele

            constituente ale gazulu•i rezidual sunt de asemenea adsorbite, daca nu exista o separare

            preliminara, dar compozitia reziduurilor uscate face utilizarea sau eliminarea mai dificila. Cand concentratiile de gaz netratat sunt mari nu se poate asigura un nivel de emisie admis. Datorita acestor dificultati, procesul de adsorbtie uscata este folosit in mod exceptional pentru epurarea gazelor reziduale dupa incinerarea deseurilor periculoase.

            ln procesul de absorbtie prin pulverizare, absorbantul este injectat intr-un reactor cu pulverizare in suspensie sau in solutie in curentul fierbinte de gaz rezidual. Acest proces foloseste caldura din gazul rezidual pentru a evapora solventul (apa) si ca urmare produce substante de reactie solide, ce trebuie separate, ca si pulberile din gazul rezidual, printr-un proces ulterior de separare. ln aceste procese este necesara supradozarea adsorbantului la factori stoechiometrici ·cuprinsi intre 1,5-2,5. Problemele mentionate mai sus, sunt aplicabile si aici. Reducerea emisiilor de HCI, HF si SOx prin procesele de epurare umeda a gazului rezidual se face prin absorbtie cu scrubere de diferite tipuri, cum ar fi: scrubere cu jet, scruber rotativ, scruber Venturi sau scruber cu coloana. ln acestea, un grad ridicat de separare a HCI, HF si a S03 este obtinut cu apa sub forma de solutie de spalare. Aceasta este puternic acida, datorita acizilor formati pe durata procesului de separare. Separarea dioxidului de sulf este scazuta in acest mediu acid. O separare satisfacatoare se poate obtine într-o faza usor alcalina de spalare a gazelor, in care hidroxidul de sodiu sau laptele de var sunt adaugate in lichidul de spalare. Din motive tehnice aceasta separare se face intr-o alta faza de spalare a gazelor de ardere, in care HCI si HF sunt in continuare separate. Produsii din combustie ai unor elemente, precum clorul, bromul, iodul, fosforul, azotul si sulful pot forma aerosoli in gazele reziduc1le. Pentru deseurile cu continut de brom si iod, aceste elemente pot fi separate din curentul de gaze arse, daca deseurile ce contin sulf sunt incinerate simultan. Aceasta produce compusi ce contin sulf, saruri de iod si saruri de brom solubile in apa care pot fi separate prin procese de epurare umeda a gazelor arse ce contin S02.

            Separarea bromului si iodului poate fi imbunatatita prin utilizarea, in mod controlat, a

            fazelor reductive de spalare a gazelor (solutie de sulfit sau bisulfit). Este important de stiut de la inceput daca deseurile contin iod sau brom. Daca laptele de var este folosit ca agent de neutralizare in epurarea umeda a gazelor, sulfatii (gips, carbonati si fluoride) apar ca deseuri insolubile in apa.

            ln mod normal, continutul de saruri din apa uzata se poate reduce cu usurinta prin precipitarea particulelor solidelor. Sarurile insolubile cresc riscul de depunere in procesul de spalare in scruber. Acest risc nu apare daca se foloseste o solutie cu o concentratie mai mare de hidroxid de sodiu si cand produsii reactiei sunt solubili in apa. Scruberele cu hidroxid de sodiu sunt cele recomandate, iar costurile de intretinere sunt mai reduse. Daca se utilizeaza NaOH, CaC03 se poate forma o solutie cu duritate mare care are ca efect aparitia de depuneri in scrubere. Aceste depuneri trebuie indepartate discontinuu prin corectie de pH (acidificare). Pentru mentinerea performantelor scruberului si prevenirea depunerilor in scrubere o parte din solutia de spalare trebuie indepartata din circuit. Aceasta parte din curentul de solutie trebuie supusa unui tratament special (neutralizare, precipitarea metalelor grele), inainte de satisfacerea cerintelor pentru evacuare. O atentie deosebita trebuie acordata mercurului. Compusii volatili de mercur, cum sunt H9Clz, condenseaza cand gazul rezidual se raceste si se dizolva în apa de spalare, formand in prezenta compusilor de reducere (So/·), mercur elementar. Acest proces poate avea ca efect aparitia fenomenului de coroziune (datorita amestecului format) in circuit si poate periclita sanatatea personalului ce opereaza curatarea si intretinerea scruberului.

            Pentru a contracara un atac reductiv, mercurul dizolvat este transformat intr-o solutie slab solubila cu substante chimice adecvate, ca de ex. sulfit sau TMT 15 (trimercaptotriazin),

         2. 2.4.1.3. Reducerea emisiilor de NOx

            Pentru reducerea emisiilor de NOx se iau aceleasi masuri secundare, ca cele folosite in sistemele de ardere a combustibililor conventionali. Acestea sunt reducerea catalitica selectiva si reducerea necatalitica selectiva. Amoniacul sau ureea sunt folositi, in general, ca agenti de reductie. Cu reducerea catalitica selectiva (RCS), catalizatorii pot fi întotdeauna amplasati in diverse sectiuni din sistemul de epurare a gazelor reziduale. Se cer masuri de siguranta adecvate in toate cazurile, pentru protejarea catalizatorilor de reactii necontrolabile ce implica gaze inflamabile. Cand TiO2N2O5– catalizatori ceramici supradozati sunt folositi dupa sistemul de epurare al gazelor arse, gazul rezidual trebuie reincalzit din temperatura de saturare la 180-

            350° C si la 120-170° 9 daca se foloseste drept catalizator caFbunele activ. Se poate combina

            procesul de RCS pentru reducerea oxidului de azot cu procesul de pat mobil/cocs activat sau cu catalizator de oxidare pentru reducerea dioxinelor, dar costurile de investitie si suprafetele necesare sunt foarte mari. Sodiul (din scruberele de NaOH), arseniul si alti compusi trebui mentionati ca fiind otravuri pentru catalizatori .

            Oricum, conform studiilor asupra incineratoarelor de deseuri periculoase, sodiul este periculos in situatiile in care catalizatorul este impregnat cu saruri solubile in apa, ce contin sodiu. Daca catalizatorul este mentinut uscat, dezactivarea ramane in limitele normale ale circuitului de epurare a gazelor. Nivelul inferior de functionare al unui astfel de catalizator in cadrul unitatilor de incinerare a deseurilor periculoase poate atinge un timp de functionare de 1O.OOO de ore, fara a se înregistra vreo descrestere semnificativa a activitatii din punct de vedere a eficientei. Producatorii de catalizatori ofera o durata de functionare cuprinsa intre 3-5 ani. Datorita temperaturii ridicate de functionare ceruta, gazele reziduale trebuie sa fie reincalzite dupa spalarea gazelor. Pentru aceasta se folosesc gazele arse, schimbatorii de caldura ai gazelor arse sau preincalzitorii de gaze regenerative. Se foloseste echipament rezistent la coroziune dupa spalarea umeda a gazelor arse, cand limita de temperatura a echipamentului este sub punctul de condensare. Gazul rezidual emis de catalizator constituie sursa de caldura. Pentru mentinerea temperaturii de lucru a catalizatorului se folosesc arzatoare cu gaz natural

            La temperaturi scazute ale catalizatorului (sub 250° C) se pot folosi, de asemenea, instalatii de preincalzire cu aburi. Catalizatorii cu temperatura scazuta tind sa devina material suport pentru depozite de saruri si, in acest caz, sarurile trebuie curatate prin incalzire sau spalare. ln procesul de reducere selectiva necatalitica, amoniacul, solutia de amoniac sau alti compusi ce contin azot trivalent se injecteaza in curentul de gaz rezidual, la o temperatura cuprinsa intre 850-900° C. Aceasta metoda impune un sistem special de amplasare al injectoarelor in boiler si un mod special de functionare al unitatii de incinerare. Probleme de siguranta in functionare pot apare in ceea ce priveste înmagazinarea amoniacului necesar pentru reducerea monoxidului de azot. Este bine ca acesta sa fie sub forma de solutie de amoniac, dar sa se tina cont de faptul ca solutia de amoniac se incadreaza in clasa a doua a substantelor periculoase.

            Metodele pentru reducerea emisiilor de monoxid de azot descrise mai sus nu sunt alternative sau echivalente si trebuie sa fie stabilite pentru fiecare caz in parte, in functie de conditiile specifice de aplicare (limitele de emisie a substantelor poluante, statie de incinerare noua sau deja existenta, suprafete de teren disponibile, modul de epurare a gazelor reziduale cu sau fara descarcare de apa uzata, depozitarea reziduurilor etc).

         3. 2.4.1.4. Reducerea emisiilor de monoxid de carbon

            Eliminarea fortata, geometria cuptorului, aerul secundar alimentat si amestecarea gazului din sistemul de ardere cu gratar au un efect important în reducerea emisiilor de monoxid de carbon. La alimentarea continua cu deseuri a cuptorului, emisiile de monoxid de carbon din incineratoarele de deseuri periculoase sunt scazute si de aceea au o importanta redusa. lncarcarea discontinua a deseurilor cu o valoare calorica ridicata pot cauza cresteri mari de CO. ln functie de temperatura de lucru si reactivitatea materialelor folosite, procesele pentru o epurare completa folosind cocs/carbune activ duc la aparitia de monoxid de carbon suplimentar datorita reactiei cu carbonul de pe straturile filtrului.

         4. 2.4.1.5. Reducerea emisiilor de compusi organici ai carbonului

            Compusii organici ai carbonului includ produsi ce apar doar în cantitati neglijabile, dar care solicita, totusi, o atentie speciala datorita toxicitatii si efectelor cancerigene.

            Gazele reziduale din incineratoarele de deseuri sunt analizate pentru stabilirea valorilor concentratiilor în:

            • – hidrocarburi aromatice polihalogenate;

            • – hidrocarburi aromatice policiclice (PAH);

            • – benzen, toluen si xilen,

         pentru ca anumite substante din aceste grupe, sunt printre altele, cancerigene.

         Dibenzodioxinele policlorurate (PCDD) si dibenzofuranii (PCDF) se pot forma din anumiti precursori dupa ardere. Acestia pot fi bifenili policlorurati (PCB), difenilimetani policlorurati (PCDM), clorobenzen si clorofenoli. PCDD si PCDF se formeaza si in reactiile carbonului sau compusilor de carbon cu compusi anorganici clorurati în prezenta oxizilor metalici (de ex. oxid de cupru, nou format sau de novosinteza). Aceste reactii au loc in special la pulberile in suspensie sau filtrele de praf la temperaturi cuprinse intre 200-400° C.

         Arderea totala eficienta a gazelor reziduale in statia de incinerare distruge acesti precursori si, ca urmare, se stopeaza formarea de PCDD/PCDF din precursori Din punct de vedere tehnic, eficienta arderii totale depinde de temperatura de combustie, timpul de stationare si turbulenta gazelor reziduale.

         Formarea carbonului si a compusilor acestuia din reactiile catalitice poate fi controlata printr-o buna ardere totala a pulberilor in suspensie si prin reducerea lor.

         Limita emisiei pentru dioxinele total si furani este de O,1ngl-TEQ/m3 (factor international echivalent de toxicitate). Pentru atingerea acestei limite se folosesc procesele de adsorbtie (reactoare cu pat fix sau mobil) si catalizatorii de oxidare.

         Cateva dintre substantele mentionate mai sus au un dovedit potential cancerigen. Exemple sunt benzopirenul si dibenzoantracenul, a caror concentratie masica în gaze reziduale nu trebuie sa depaseasca O,1 ng/m3. Conform informatiilor actuale, în statiile de incinerare a deseurilor valoarea este mult sub aceasta limita. Datorita potentialului de impact, emisiile de componente speciale trebuie întotdeauna minimizate. Emisiile de compusi organici de hidrocarbon pot fi de asemenea reduse nu doar prin procedeele descrise în sectiunea 2.4.2, ci si prin precipitarea prafului si aerosolilor, daca acestia sunt legati de pulberi (PCDD, PCDF, PAH) si printr-o condensare a gazelor reziduale.

         2.4.2. Procese secundare de epurare

         Procesele secundare de epurare sunt folosite cand valorile limita ale emisiilor pentru doxine, furani si mercur nu pot fi obtinute folosind procesele de control ale emisiei prezentate in sectiunea 2.4.1.

         Exista patru procese tehnologice de baza pentru epurarea secundara, toate folosind adsorbtia substantelor poluante pe medii adsorbante:

         • – procesul cu strat mobil de cocs activat, respectiv cu strat mobil de zeoliti;

         • – procesul cu strat de antrenare (strat filtru) cu cocs sau zeoliti activati;

         • – procesul cu strat fluidizat de circulatie cu cocs sau zeoliti activati;

         • – catalizatori de oxidare (de NOx).

         Prin aceste procese se obtin eficiente de epurare de 93-99%.

         1. 2.4.2.1. Procesul de adsorbtie pe strat mobil de zeoliti

            Compusii gazelor reziduale avand concentratii extrem de reduse pot fi separati foarte bine prin adsorbtie. Din motive tehnice si economice, cocsul din carbunele brun preparat prin metoda de cocsificare in vatra cuptorului poate fi folosit in procesele de adsorbtie cu strat mobil de zeoliti. Gazele reziduale trecute printr-un pat de cocs de vatra granular (cocs fin cu particule de dimensiuni intre 1,25-5 mm) si actiunea de separare a poluantilor pe cocsul de vatra este bazata pe mecanismul de adsorbtie, chemosorbtie si filtrare. De aceea se pot separa toti compusii poluanti ai gazelor reziduale si, in special, reziduurile prezente sub forma de acid clorhidric, acid fluorhidric, oxid de sulf, metale grele (mercur) in anumite cazuri sub limita de detectie.

            O caracteristica esentiala a tehnicii de adsorbtie pe strat mobil este gradul înalt de sig_uranta pasiva in relatie cu toate emisiile datorita masei mari de cocs puternic activate.

            Aceasta inseamna ca fluctuatiile legate de functionarea incineratorului inainte de curatarea gazelor reziduale nu poate avea efecte daunatoare.

            Functie de gazele arse trecute prin patul de cocs de vatra se poate face o distinctie intre

            adsorbere functionand in echicurent si adsorbere functionand in curenti incrucisati.

            ln adsorberul functionand in echicurent, gazul evacuat este alimentat in stratul de cocs activat printr-un distribuitor disc echipat cu-doua cosuri si fluxuri prin strat de jos in sus, in timp ce cocsul trece prin adsorber de sus in jos.

            ln procesul de adsorbtie functionand in curenti incrucisati, curentul de gaze reziduale trece transveral prin pat, iar materialul adsorbant (cocsul) are o miscare verticala. Stratul de cocs activat, atat la admisia, cat si la evacuarea gazului, trece prin ventilatie. Amenajat cu subdiviziuni verticale, stratul de cocs activat poate fi impartit in mai multe substraturi ce pot fi indepartate separat, in concordanta cu profilul de incarcare.

            Avantajele procesului de adsorbtie functionand in echicurent constau in:

            • – o distributie aproape ideala a gazelor reziduale prin sectiunea tranversala a adsorberului care produce curent puternic in pat si de aceea diminueaza riscul de aparitie a deficientelor de functionare datorate cresterilor de temperatura;

            • – o evacuare redusa a volumului de cocs activat prin utilizarea eficienta a capacitatii de adsorbtie;

              o viteza relativa mare de admisie, care permite o incarcare mai mare a materiei prime (gazele reziduale).

              Avantajele procesului de adsorbtie functionand in curenti incruciati constau in:

            • – subdivizarea stratului de material activat in mai multe substraturi permite prelevarea separata a materialului activat cu diferite grade de incarcare pentru eliminarea separata;

            • – descarcarea prafului de cocs activat este diminuata datorita miscarii patului.

            Intervalul de timp, scaderea de presiune si concentratiile de SOx si HCI in gazele epurate pot fi folosite ca variabile de referinta pentru controlul evacuarii de cocs. Cocsul activat epuizat este evacuat semicontinuu din absorber si înlocuit cu o cantitate corespunzatoare de cocs proaspat. Cocsul din vatra este un carbon continand material de proces care solicita o evaluare atenta din punct de vedere al sigurantei. Scopul conceptului de siguranta este de a preveni incendiile si exploziile.

            Deoarece cocsul de vatra reactioneaza cu oxigenul din gazele reziduale pentru producerea monoxidului si dioxidului de carbon, o emisie suplimentara de CO de aproximativ 2- 5 mg/m3 este obisnuita la o functionare normala. ln acelasi timp, evolutia concentratiei de CO ajuta la monitorizarea functionarii in conditii de siguranta a absorberului.

         2. 2.4.2.2. Procesul cu strat filtrant antrenat in epurare

            ln procesul cu strat filtrant antrenat in epurare, un amestec de cocs de vatra (sau carbune activ) si un aditiv (de obicei var hidratat) este injectat in conducta de gaze reziduale si compusii rezultati sunt separati prin filtrare folosind filtre tip saci.

            Temperatura gazelor reziduale este in general cuprinsa intre 90-150° C; proportia de cocs activat in amestec este cuprinsa intre 3-30%; performanta procesului de separare depinde în mare masura de formarea turtei de filtrare pe filtrul textil. ln mod normal, factorii importanti care conditioneaza e icienta procesului nu includ doar separarea prafului ci si distributia curentului, distributia adsorbantului si formarea, daca este posibil a unui strat de material filtrant de aceeasi grosime pentru a nu se sparge turta de material retinut.

            Recircularea unei volum de absorbant incomplet epuizat reduce cantitatea de reziduuri.

            Procesul cu strat filtrant antrenat poate fi utilizat în urmatoarele moduri:

            • – in combinatie cu separarea componentelor acide din gazele reziduale (HCI, HF, SOx) pe durata epurarii uscate a gazelor reziduale, dupa boiler;

            • – adaugarea in varul hidratat a cocsului epuizat; in statiile existente, in special, cele care utilizeaza epurarea uscata a gazelor reziduale, aceasta masura permite o reducere rapida si ieftina a emisiilor de PCDD/PCDF;

            • – utilizarea de cocs activat in procesele de absorbtie-atomizare; cocsul este adaugat sub forma de pudra la laptele de var si atomizat uniform în absorberul atomizat;

            • – in cazul procedeelor uscate pentru separarea componentilor acizi de gaze reziduale, procesul este folosit in general ca o faza ulterioara epurarii gazelor reziduale; separarea componentilor acizi cu var hidratat si cocs activat este mai putin importanta in acest caz si dozajul suplimentar este folosit la indepartarea compusilor organici si a mercurului; daca reducerea concentratiilor de NOx este efectuata prin reductie catalitica selectiva, procesul poate fi folosit anterior sau ulterior proceselor de reductie catalitica selectiva.

              Masurile de siguranta sunt importante in cadrul acestui proces si este esential sa fie prevenite exploziile prin eliminarea rigurosll a surselor de aprindere. ln anumite cazuri, aceasta poate însemna:

            • – eliminarea surselor de aprindere externe;

            • – prevenirea depunerilor de praf (aprinderi spontane periculoase);

            • – adaugarea de substante inerte (reducerea riscului de foc si prevenirea riscului de explozie).

            Rezultatele functionarii la scara comerciala (municipala si incinerarea deseurilor periculoase) arata ca valorile concentratiilor substantelor poluante obtinute, in special pentru dioxine, furani si mercur, prin folosirea acestui proces, sunt sub limita impusa.

         3. 2.4.2.3. Procesul cu strat fluidizat circulant

            ln reactor, adsorbantul pulverizat este agitat de un curent ascendent al gazului rezidual. O data cu cresterea vitezei gazelor, stratul fluidizat se extinde pana cand substantele solide sunt distribuite în tot reactorul. Dupa o perioada de timp, substantele solide sunt descarcate in partea de sus a reactorului de obicei, separate într-un fitru tip sac si recirculate catre reactor. Timpul de stationare al substantelor solide in reactor este de maxim 30 minute. Ca si in procesul cu strat filtrant, adsorbantul folosit conventional este un amestec de cocs de vatra cu compusi de calciu, cu un continut substantial mai ridicat de cocs de vatra. Cocsul de vatra separa

            dioxinele, furanii si metalele grele, in timp ce compusii de calciu sunt folositi, in principal, cu separarea reziduurilor de HCI si SO2 din gazele reziduale. •

            O mica parte din adsorbantul epuizat este continuu tranferata din proces si inlocuita cu material proaspat Adsorbantul epuizat este transferat in silozul de cocs rezidual si de acolo, in functie de conditiile locale existente, este fie tratat, fie depozitat.

         4. 2.4.2.4. Catalizatorul de oxidare si catalizatorul de NOx

         Catalizatorul de oxidare poate reduce emisiile de dioxine si furani sau de alte substante organice. Compusii organoclorurati si alti compusi organici sunt distrusi prin oxidare simultana cu descresterea de NOx. Gradul de reducere ce poate fi atins depinde de marimea catalizatorului specific, ca in procesul de reductie catalitica selectiva. Materialul catalizator si temperatura de functionare sunt similare pentru cele doua reactii. ln general, este folosit dioxidul de titan, supradozat ClJ tungsten si/sau oxid de vanadiu. Pentru reductia NOx pur temperatura este de 180° C. Pentru reducerea simultana a emisiilor de dioxine si furani temperatura este de 300° C. Daca gazul este liber de SO2/SO3(ex. dupa spalarea umeda prin tratarea in reactor cu strat filtrant subsecvent) temperaturile pot fi mai scazute, dar numai daca nu se formeaza hidrogen sulfurat si amoniu. Sarurile de amoniu sau sulf pot fi eliminate la temperaturi de 350° C.

         2.4.3. lnstalatii pentru descarcarea in atmosfera a gazelor reziduale epurate

         Gazele reziduale epurate sunt evacuate din instalatia de tratare in atmosfera, folosind un exhaustor, prin conducte de evacuare si cos de fum.

         La iesirea din scruberul umed, gazele uzate sunt saturate in vapori de apa. Temperatura de saturatie este de 60-70° C. Atat instalatiile de scrubere, cat si conductele de gaze si cosul de fum trebuie proiectate astfel incat sa reziste la atacul coroziv al gazelor reziduale umede.

         Este absolut inutila incalzirea gazelor reziduale dupa spalarea umeda, cat si înainte de descarcarea intr-un cos de fum., Prin alegerea de materiale potrivite si a unei proiectari corepunzatoare este posibila atat controlarea coroziunii produsa de gazele reziduale umede

         si cea produsa de formarea si caderea de picaturi de la partea superioara a cosului de fum.

   3. 3. Valorile limita pentru emisii

      1. 3.1. Valorile limita pentru emisii in aer de la instalatiile de incinerare si coincinerare

         Valorile limita pentru emisiile in aer sunt cele stabilite prin H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea deseurilor, in anexele nr. 4 si nr. 7, iar rezultatele masuratorilor facute pentru o verifica conformitatea cu valorile limita de emisie trebuie recalculate in conditiile standard stabilite prin capitolul 7 ale actului normativ mai sus mentionat.

      2. 3.2. Valorile limita pentru emisiile in apa

         Valorile limita de emisie pentru poluantii din apele uzate de la spalarea gazelor de ardere la deversarea din instalatiile de incinerare sau coincinerare sunt cele stabilite prin H.G. nr. 128/2002 in anexa nr. 6. Valorile limita pentru indicatorii normati din apele uzate rezultate de la spalarea gazelor de ardere trebuie sa respecte valorile stabilite prin H.G. nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind conditiile de descarcare in mediul acvatic a apelor uzate (Anexa nr. 1 – NTPA 011 si Anexa nr. 3 – NTPA 001).

   4. 4. lnstructiuni pentru masurarea emisiilor in atmosfera

      1. 4.1. Scopul

         Masurarea emisiilor trebuie sa asigure urmatoarele cerinte:

         • – sa fie reprezentative si comparabile;

         • – sa permita o evaluare uniforma;

         • – sa permita monitorizarea conformarii nivelului de emisii cu cel impus de legislatia in vigoare si cel prevazut prin proiect.

      2. 4.2. Planificarea masuratorilor

         1. 4.2.1. Definirea scopului masuratori/or

            Scopul masuratorilor depinde in mod esential de modul de folosire a rezultatelor si ca urmare parametrii care conditioneaza masuratorile sunt in functie de conditiile de functionare impuse prin autorizatia de mediu, experienta operatorului si a inspectorului de mediu si includ:

            • – tipul si modul de functionare a instalatiilor de ardere si de epurare;

            • – schimbarea conditiilor de functionare in timp (lucrari de intretinere si modificare a functionarii, lucrari de curatare a suprafetelor cuptorului, procedurile de punere in functiune si oprire, etc); evolutia factorilor de interferenta chimici si fizici in procesele de ardere (temperatura, densitatea si compozitia deseurilor);

              forma geometrica a sistemului de evacuare a gazelor reziduale in vecinatatea punctului de masurare, tipul aparaturii de masurare folosit, accesul la punctul de masurare.

              ln functie de parametrii mentionati mai sus se iau deciziile privind: numarul de puncte de masurare, amplasarea acestora, durata masurarii;

            • – alegerea sistemelor de masurare;

            • – modificarea sau nu a functionarii instalatiilor pe perioada masurarii; modul de evaluare a rezultatelor.

         2. 4.2.2. Amplasarea si functionarea punctelor de recoltare

            Amplasarea si functionarea punctelor de recoltare a probelor si de masurare a parametrilor proceselor de ardere trebuie sa se faca in concordanta cu prevederile Ordinului nr. 462/1993 al MAPPM – "Norma tehnica privind determinarea emisiilor de poluanti atmosferici produsi de surse stationare" si suplimentar sa respecte si urmatoarele conditii:

            la punctele de recoltare repartitia substantelor poluante, in sectiunea canalului de evacuare, trebuie sa fie cat mai omogena posibil;

            masuratorile de calibrare a instrumentelor folosite la masurarea continua a emisiilor trebuie facute in aceeasi sectiune cu cea de recoltare;

            • – trebuie evitata aparitia de interferente intre diferitele masuratori simultane;

              punctul de recoltare trebuie sa permita un acces sigur si usor, sa indeplineasca conditiile solicitate de protectia muncii si siguranta sanatatii personalului de recoltare a probelor, sa fie protejat la schimbarile de clima daca este amplasat in spatii deschise;

              Amplasarea si functionarea instalatiilor de masurare a emisiilor trebuie sa respecte, minim, urmatoarele conditii:

            • – temperatura mediului ambiant in care se amplaseaza trebuie sa respecte limitele impuse de fabricant;

            • – sa fie protejate la schimbarile de clima;

            • – sa fie amplasate in zone lipsite de vibratii si socuri datorate functionarii instalatiilor de incinerare si a utilitatilor;

            • – sa fie protejate de actiunea exterioara a gazelor si vaporilor produsi in instalatia de incinerare;

            • – sa fie eliminata interferenta campurilor electrice si magnetice asupra instalatiilor de masurare si transmitere a datelor;

            • – elementele componente sa fie fabricate din materiale care sa rezite la coroziune si la efectele inteferentei intre materialul de fabricatie si substantele prelevate;

            • – conditiile de masurare, analiza si interpretare a rezultatelor sa fie cele prevazute in H.G. nr.

            128/2002, H.G. nr. 188/2002 si Ordinul MAPPM nr. 462/1993.

      3. 4.3. Valori de referinta

         Valorile de referinta sunt cele stabilite prin H.G. nr. 128/2002, Capitolul 7, pentru incineratoare.

      4. 4.4. Masuratori in zona de postcombustie

         1. 4.4.1. Elemente generale

            lncineratoarele de deseuri trebuie proiectate, construite si exploatate astfel incat sa asigure o ardere maxima a deseurilor. Conditii de combustie, cum sunt temperatura minima, continutul minim de oxigen si timpul de stationare necesita a fi masurate pentru asigurarea unei postcombustii optime.

         2. 4.4.2. Masuratori pentru verificarea modului de functionare

            Operatorul incineratorului trebuie sa monitorizeze:

            1. a) măsurători continue ale următoarelor substanţe: oxizi de azot (NOx), cu condiţia să fie stabilite valorile limită de emisie, monoxid de carbon (CO), pulberi totale, carbon organic total (TOC), acid clorhidric (HCI), acid fluorhidric (HF), bioxid de sulf (SO2);

            2. b) măsurători continue ale următorilor parametri de proces: temperatura lângă peretele interior al camerei de ardere sau alt punct reprezentativ al camerei de ardere şi/sau postardere, aprobat de autoritatea competentă pentru protecţia mediului; concentraţia de oxigen, presiunea, temperatura şi conţinutul în vapori de apă în gazele de ardere;

            3. c) cel puţin două măsurători pe an ale metalelor grele, dioxinelor şi furanilor, dar pentru primul an de funcţionare măsurătorile se vor face trimestrial. Autoritatea competentă pentru protecţia mediului poate stabili perioade de măsurare, acolo unde s-au stabilit valorile limită de emisie, pentru hidrocarburi policiclice aromatice sau pentru alţi poluanţi.

            Timpul de tratare, temperatura minimă şi conţinutul de oxigen al gazelor de ardere se supun unei verificări adecvate, cel puţin o dată, când instalaţia de incinerare sau coincinerare este pusă în funcţiune şi în cele mai nefavorabile condiţii de operare anticipate.

            Trebuie mentionat ca in incineratoare conditiile de lucru sunt foarte agresive si ca urmare este necesara folosirea de senzori de masurare foarte rezistenti (termocupluri).

            Pentru masurarea continua a valorii temperaturii in camera de postcombustie trebuie amplasate minim doua termocupluri, de preferabil in tavan decat in peretii laterali. Aceasta deoarece presiunea termica si mecanica este mai scazuta si durata de functionare, in conditii de siguranta si exactitate, mai mare. Termocuplurile cu manta ceramica de protectie sunt folosite in mod curent pentru monitorizarea continua a valorilor temperaturii minime, deoarece sunt foarte rezistente la atmosfera de oxidare din camera de postcombustie.

            Termocuplurile trebuie schimbate des ca urmare a conditiilor specifice de functionare (temperatura intre 800 °C si 1200 °C) si ca urmare punctele de amplasare trebuie sa fie usor accesibile. Deoarece conditiile de lucru sunt foarte agresive, termocuplurile sunt protejate cu mantale ceramice de protectie si, suplimentar, cu o manta dintr-un material special foarte rezistent (Sicromal 12).

            Pentru masurarea continua a continutului minim de oxigen se recomanda amplasarea echipamentelor de masura dupa boiler.

            Echipamentele de masura trebuie calibrate la fiecare 3 ani de o firma independenta, iar modul de functionare trebuie verificat anual.

         3. 4.4.3. Verificarea conditiilor de combustie

            Verificarea conditiilor de combustie se face prin masurarea temperaturii minime, continutului minim de oxigen, timpului de stationare si a nivelului de amestecare a gazelor de combustie cu aerul de combustie.

            Pentru a se realiza aceste masuratori este necesara stabilirea a doua sectiuni orizontale sau transversale (functie de tipul de incinerator) in camera de postcombustie in care sa se masoare temperatura si sa se stabileasca gradientul de temperatura. Valoarea gradientului de temperatura este necesara pentru calcularea timpului de stationare si pentru stabilirea exacta a sfarsitului zonei de postcombustie (zona in care timpul de stationare este de exact 2 secunde).

            Masurarea temperaturii minime si a continutului minim de oxigen se_poate face folosind o retea de masuratori bazata pe luarea in considerare a unui punct de masurare pentru fiecare unitate de suprafata de 2 m2. Sectiunile de masurare se amplaseaza la începutul si sfarsitul camerei de postcombustie, folosind datele oferite de fabricantul incineratorului. Aparatul de masura pentru temperatura minima, recomandat, este pirometrul de suctiune.

            Continutul minim de oxigen trebuie sa fie cel putin 3% din volum pentru arderea deseurilor lichide si 6% din volum pentru arderea deseurilor solide. Masurarea trebuie sa fie facuta in aceeasi sectiune in care se masoara temperatura minima.

            Timpul de stationare se calculeaza pe baza masurarii volumelor gaze reziduale, stabilirii gradientului temperaturii si formei geometrice a zonei de postcombustie.

      5. 4.5. Masurarea componentilor specifici

         1. 4.5.1. Masurarea componentilor specifici din gazele reziduale

            Masuratorile trebuie facute astfel incat rezultatele sa fie comparabile in conditii de functionare comparabile a incineratorului. Masuratorile trebuie realizate pentru stabilirea valorilor concentratiilor substantelor poluante din Anexa nr.4 la H.G. nr. 128/2002, folosind tehnici de masurare conforme cu cele din Anexa nr. 5 la H.G. nr. 128/2002 si comparand rezultatele obtinute cu cele din Anexa nr.7 la H.G. nr. 128/2002. Din analiza situatiei existente la 30.09.2002 rezulta ca pentru substantele poluante nominalizate in Anexa nr. 7 la H.G. nr. 128/2002 metode de analiza standardizate in tara sunt numai pentru cateva, si anume:

            • – SR EN 13649/2002 – Emisii la surse fixe – Determinarea concentratiei masice a compusilor organici gazosi individuali – Metoda prin carbon activ si desorbtia solventilor;

            • – SR EN 13526/2002 – Emisii la surse fixe – Determinarea concentratiei masice de carbon organic gazos total in efluentii gazosi din procesele care utilizeaza solventi – Metoda continua cu detector de ionizare in flacara;

            • – SR EN 113284-1/2002 – Emisii la surse fixe – Determinarea concentratiei masice scazute de pulberi – Partea 1 – Metoda gravimetrica manuala;

            • – SR EN 13211/2002 – Emisii la surse fixe – Metoda manuala de determinare a concentratiei de mercur total;

            • – SR EN 12619/2002 – Emisii de la surse fixe – Determinarea concentratiei masice de carbon

            organic total in concentratii scazute in efluentul gazos – Metoda cu detector continuu de ionizare in flacara;

            Pentru analizarea celorlalte substante este necesara folosirea standardelor europene sau/si

            internationale. Pe masura preluarii prin andorsare sau traducere completa de alte standarde de prelevare si masurare a substantelor poluante din emisiile gazoase evacuate din instalatiile de incinerare, acestea vor deveni obligatorii atat pentru operatorii instalatiilor, cat si pentru laboratoarele de monitorizare din reteaua MAPM.

         2. 4.5.2. Masurarea componentilor specifici din apele uzate

            Masuratorile trebuie facute astfel incat rezultatele sa fie comparabile in conditii de functionare comparabile a incineratoruiui.

            Monitorizarea continua se face, in mod curent, pentru componentii:

            • – pH – prin electrometrie cu electrod de masura in flux – metoda de analiza fiind SR ISO 10523/1997;

              -. temperatura – folosind termometre de contact, termocuple, diode semiconductoare etc;

            • – debit – folosind diafragme, tuburi Venturi, deversoare, canale Parshall, debitmetre cu masca, detectoare electromagnetice etc,

              iar monitorizarea discontinua pentru ceilalti componenti nominalizati în Anexa nr. 6 la H.G. nr. 128/2002.

              Numarul punctelor de prelevare, sectiunile de prelevare, numarul de probe prelevate în

              cursul unui an, metodele de prelevare, transport, conservare, analiza si interpretare a rezultatelor se face in conformitate cu prevederile din H.G. nr. 188/2002.

      6. 4.6. Variabilele masurate si date caracteristice

         Variabilele care trebuie determinate sunt urmatoarele:

         1. a) pentru verificarea conditiilor de functionare:

            • – ·modul in care incineratorul a fost proiectat;

            • – modul in care a fost proiectat sistemul de epurare a emisiilor;

            • – tipul si cantitatea de deseuri incinerate;

            • – temperaturile si presiunile in incinerator si in sistemul de epurare a emisiilor;

            • – randamentul sistemului de evacuare a aerului;

         2. b) pentru verificarea sistemului de masurare a emisiilor în atmosfera:

         • – aria sectiunii unde se amplaseaza echipamentul de masurare;

         • – viteza debitului de gaze reziduale;

         • – temperatura si presiunea gazelor reziduale; presiunea atmosferica;

         • – continutul de vapori din gazele reziduale;

         • – continutul de oxigen, gaz uscat, in gazele reziduale;

         • – concentratia masica a componentilor emisiilor ce trebuie masurati.

         Fiecare dintre variabilele prezentate mai sus concura la buna functionare a proceselor de ardere si de monitorizare a emisiilor.

      7. 4.7. Evaluarea rezultatelor masuratori/or

         Evaluarea rezultatelor masuratorilor facute pentru verificarea respectarii valorilor limita de emisie trebuie realizata conform paragrafului 7.8, Capitolul 7 din H.G. nr. 128/2002.

      8. 4.8. Raportul masuratorilor efectuate

         Raportul masuratorilor efectuate trebuie sa cantina informatii privind modul de pregatire, realizare si evaluare a rezultatelor, si anume:

         • – scopul in care au fost efectuate masuratorile;

         • – sectiunea de masurare;

         • – componentii masurati si limitele impuse prin autorizatia de functionare;

           descrierea starii tehnice si a modului de functionare a incineratorului si a instalatiilor de control a emisiilor investigate;

         • – detalii ale programului de masurare;

         • – punctul de prelevare si echipamentul de masurare;

         • – metoda de prelevare;

         • – metoda de analiza;

         • – conditiile in care au avut loc investigarea si masurarea;

         • – eventualele fenomene nenormale din functionarea incineratorului si/sau a echipamentului de masurare pe durata masuratorilor;

         • – nivelul de eroare;

         • – compararea rezultatelor obtinute cu cele impuse prin autorizatia de functionare;

         • – verificarea caracterului plauzibil al rezultatelor.

   5. 5. Eliminarea reziduurilor

      1. 5.1. Elemente generale

         Scopul principal al incinerarii este descompunerea termica si mineralizarea deseurilor. Suplimetar, fata de emisiile de pulberi totale si gaze, prin incinerarea deseurilor se elimina urmatoarele tipuri de r ziduuri solide si lichide:

         • – cenusa/zgura;

         • – praf din sistemul de epurare a gazelor;

         • – produsi de reactie din sistemul de epurare a gazelor;

         • – materiale adsorbante epuizate;

           –_mase catalitice epuizate;

         • – apa uzata;

         • – alte reziduuri.

           Compozitia si cantitatea reziduurilor variaza foarte mult in functie de tipul deseurilor incinerate. Suplimentar exista o relatie foarte stransa intre masurile tehnice pentru epurarea gazelor, concentratia in poluanti a gazelor epurate si cantitatea de reziduuri rezultata.

           Procesul de –epurare a gazelor reziduale trebuie astfel ales incat sa genereze cantitati cat mai mici de reziduuri ale caror caracteristici sa permita recuperarea maxima a materialelor recuperabile, si pe cat posibil o eliminare in conditii de siguranta maxima pentru mediul inconjurator.

           Apele din proces trebuie epurate intr-o statie de epurare a apelor industriale iar anumite reziduuri (ex. cenusa, saruri din statia de epurare) trebuie sa fie predispuse la recuperare.

           Cantitatile de reziduuri rezultate de la o statie de incinerare a deseurilor municipale in cadrul careia epurarea emisiilor din gazele reziduale se realizeaza prin: precipitatoare electrostatice, scrubere umede, epurare secundara, corectie de pH cu lapte de var, precipitarea metalelor grele si evaporare, reprezinta:

         • – zgura/cenusa – 200 – 350 kg/tona de deseu incinerat;

         • – praf rezultat de la boiler si de la instalatia de epurare a gazelor reziduale – 25 – 40 kg/tona de deseu incinerat;

         • – saruri din procesul de evaporare a apei – 30 – 50 kg/tona de deseu incinerat.

           Cantitatile de reziduuri rezultate de la o statie de incinerare a desurilor periculoase, in cadrul careia epurarea emisiilor din gazele reziduale se realizeaza prin doua trepte de scrubere umede si corectie de pH cu lapte de var, reprezinta:

         • – zgura/cenusa – 150 – 200 kg/tona de deseu incinerat;

         • – praf rezultat de la boiler si de la instalatia de epurare a gazelor reziduale – 25 – 35 kg/tona de deseu incinerat;

         • – namol cu continut de gips rezultat de la epurarea apelor uzate – 5 – 15 kg/tona de deseu incinerat;

         • – namol cu continut de metale grele – 4 – 6 kg/tona de deseu incinerat;

         • – clorura de calciu din instalatia de evaporare a apei – 40 – 60 kg/tona de deseu incinerat.

      2. 5.2. Zgura/Cenusa

         Zgura rezultata din incinerarea deseurilor muncipale se compune, in principal, .din parti minerale (ex. sticla, nisip, ceramica), materii feroase si neferoase si parti neincinerate ale deseurilor. Prin sinterizarea deseurilor, in conditiile unei bune arderi, se reduce continutul în suspensii fine si eluabile din zgura, ceea ce asigura o buna recuperare si un tratament mecanic usor a zgurii.

         Scopul tratarii zgurii este recuperarea substantelor care pot fi reincluse in circuitul comercial (ex. în construirea de drumuri, sasele si autostrazi). Forma de tratare aleasa depinde de folosinta finala, dar trebuie sa ia in considerare si aspecte economice, tehnice si de protectie a mediului.

         Daca din considerente economice nu este posibila refolosirea zgurii, atunci se au în vedere conditiile impuse pentru depozitare controlata. Daca este posibila refolosirea, sistemul de tratare trebuie proiectat si echipat incat sa sigure atat tratarea (depozitarea pe o perioada de minim 3 luni, separarea pe diametre – 0-16mm, 16-32 mm, 6-32 mm, micsorarea diametrelor, amestecare conform retetei, depozitare în vederea transportului), cat si încadrarea in conditiile de protectie a mediului.

         Zgura rezultata din incinerarea deseurilor periculoase, datorita temperaturii de incinerare ridicate (900 °C – 1300 °C), poate fi depozitata controlat fara o tratare prealabila. Recuperarea se foloseste numai în cazuri speciale datorita calitatii zgurii în ceea ce priveste dimensiunile granulelor si compozitia chimica.

         Cantitatile de zgura si cenusa rezultate din incinerarea namolurilor municipale variaza in functie de procesul de incinerare folosit, nivelul de ardere a deseurilor, cantitatea de aer de combustie folosita si, nu in ultimul rand, de compozitia namolului incinerat. Posibilitatea de refolosire ca material de constructie trebuie analizata pentru fiecare caz în parte, dar cel mai des este compactata folosind aditivi si depozitata in celule special amenajate în depozitele de deseuri menajere.

         Operatorul incineratorului are obligatia de a efectua analiza cenusii rezultate de la incinerare. ln functie de rezultatele acestor determinari se va stabili modul de eliminare sau valorificare a acesteia.

      3. 5.3. Pulberile rezultate din incinerarea seurilor

         ln timpul incinerarii pulberile sunt evacuate din boiler si instalatiile de desprafuire si trebuie indepartate si tratate separat de zgura si cenusa. Fara o tratare prealabila, aceste reziduuri pot fi amestecate cu nisip, pietris si folosite ca materiale de umplutura pentru închiderea minelor. Pentru reducerea nivelului de poluanti organici (hidrocarburi aromatice) care in cazul depozitarii duce la poluarea mediului, se studiaza, in prezent, vitrificarea lor prin tratare termica suplimentara si includerea lor in produse de sticla. Datorita consumului energetic mare, 0,6 kWh/kg de pulbere, aceasta tratare nu este considerata economica.

      4. 5.4. Apele uzate rezultate din incinerarea deseurilor

         Volumele de ape uzate rezultate din incinerarea deseurilor pot fi reduse prin folosirea de sisteme uscate de epurare a gazelor reziduale. ln cazul sistemelor umede de epurare a gazelor reziduale se folosesc doua nivele de scrubere pentru eliminarea separata a HCI (pH<1) si a SO2 (pH de la 2 la 3). Deoarece apele sunt recirculate, ele se incarca in poluanti si pentru asigurarea unei eficiente functionari a scruberelor, periodic volume de apa sunt evacuate din sistem si trimise la statia de epurare. Scopul epurarii este separarea metalelor grele prin neutralizare si precipitare. Apele uzate sunt poluate, in principal, cu:

         • – compusi halogeni (fluor, iod, clor, brom);

         • – sulfati, sulfuri sub forma de saruri sau acizi;

         metale grele;

         – fosfor.

         Nivelul de epurare solicitat depinde de destinatia prevazuta pentru apa uzata si de "calitatea" impusa prin sistemului de eliminare ce urmeaza a fi folosit.

         Se pot realiza multiple combinatii de procese tehnologice pentru epurare, iar dintre acestea se prezinta in continuare cele folosite in mod curent.

         Epurarea apelor uzate cu circuit închis se realizeaza in doua etape, prima, de neutralizare, folosind solutie de soda sau lapte de var si a doua, de precipitare a metalelor grele, in flux continuu, folosind un reactiv de precipitare pe baza de sulf. Precipitarea se realizeaza in doua etape, si anume:

         – in prima etapa se ridica valoarea pH-ului apei acide evacuate de la scrubere la 8 – 9 prin adaugarea de reactivi (lapte de var, soda); in aceasta etapa are loc precipitarea metalelor grele sub forma de hidroxizi;

         deoarece unele metale grele, ex. mercurul, nu precipita sub forma de hidroxizi este necesara o a doua treapta de tratare cu reactivi de precipitare pentru a se putea obtine precipitarea sub forma de compusi de sulfuri.

         Alegerea reactivului de precipitare si a conditiilor de desfasurare a procesului de epurare (valoarea pH, temperatura) trebuie astfel stabilite si intretinute pentru a se preveni formarea inversa de compusi volatili de mercur in uscator.

         ln cazul sistemului cu evaporarea apei evacuata din scrubere, se aplica înainte de evaporare – cristalizarea, neutralizarea si precipitarea metalelor grele. Daca se urmareste refolosirea sarurilor cristalizate este necesara separarea prin filtrare a metalelor grele precipitate si a gipsului. Prin controlarea proceselor se pot obtine saruri si compusi de metale grele de mare puritate.

         Epurarea apelor uzate ce urmeaza a se evacua in mod direct sau indirect in apele de suprafata se face prin neutralizare, precipitarea si filtrarea metalelor grele. Suplimentar se iau masuri pentru reducerea valorii temperaturii, a continutului de fluoruri si sulfati prin aerare si separare, si a substantelor organice prin epurare biologica secundara. Statia de epurare trebuie prevazuta cu echipamente de masurare a debitului, pH-ului si temperaturii. Valorile concentratiilor finale trebuie sa corespunda celor impuse prin H.G. nr. 188/2002.

      5. 5.5. Reziduurile de la epurarea gazelor reziduale

         Din epurarea gazelor reziduale rezulta:

         – namol de sedimentare din circuitul scruberelor; namol de la precipitarea metalelor grele.

         Namolul de sedimentare cantine, in principal, gips iar recuperarea pentru refolosire se face prin spalare in scrubere.

         Namolul rezultat de la precipitarea metalelor grele se poate depozita controlat.

         Daca apa uzata, evacuata din sistemul de separare a HCI, este evaporata intr-o instalatie de evaporare separata se poate obtine un amestec de saruri containand cloruri. ln functie de reactivul de neutralizare folosit se obtine clorura de sodiu sau clorura de calciu. Clorura de sodiu pretratata poate fi folosita pentru producerea de soda in instalatii de electroliza. Clorura de calciu nu poate fi refolosita datorita productiei ridicate pe piata mondiala.

         Daca adaugarea reactivilor de neutralizare in sistemul de separare a HCI se face în doua trepte (treapta intai pentru HCI si treapta a doua pentru separarea SO2) este posibila obtinerea de acid clorhidric prin conversie intr-o instalatie speciala. Se poate obtine acid sulfuric cu concentratie de 30% si cu puritate la nivelul specificat in industria chimica. Totusi obtinerea unui produs vandabil este foarte rar economica in cazul incinerarii deseurilor si asociata cu dificultati

         tehnice considerabile.

      6. 5.6. Adsorbanti, catalizatori

         Materialele adsorb ::mte, de tipul carbunelui activ, amestecat în unele cazuri cu granule de tuf vulcanic si piatra de var, sunt folosite pentru separarea substantelor organice (dioxine si furani) si a metalelor grele prezente în forma gazoasa (mercur). Materialele epuizate pot fi reintroduse in cuptor si incinerate concomitent cu distrugerea dioxinelor si furan1lor la temperaturi înalte_ Daca nu pot fi reintroduse in cuptor, solutia de eliminare este depozitarea in depozite subterane.

         Catalizatorii pe baza de titan si wolfram se folosesc pentru distrugerea compusilor organici. Catalizatorii epuizati sunt depozitati controlat, deoarece, în prezent, recuperarea lor este neeconomica.

      7. 5.7. Alte reziduuri

         Alte tipuri de reziduuri se produc in statia de incinerare la perioade diferite de timp si in diferite instalatii:

         • – namol din instalatia de extractie a cenusii din boiler, care este tratat in statia de epurare si apoi depozitat sau incinerat;

         • – _ape uzate poluate cu produse petroliere de la spalarea rezervoarelor si a autovehiculelor;

         • – materiale refractare de la repararea cuptorului si a camerei de postcombustie care pot fi depozitate controlat sau refolosite in industria materialelor de constructie;

         • – materiale care au fost folosite la curatirea suprafetelor cuptorului si boilerului si care trebuie tratate si depozitate controlat.

   6. 6. Costurile incinerarii deseurilor

      Se prezinta informativ in tabel distributia costurilor de exploatare, comparativ, intre doua tipuri de incineratoare, incineratoarele de deseuri municipale si incineratoarele de deseuri periculoase.

      	lncinerator de deseuri municipale(%)	lncinerator de deseuri periculoase (%)
      Amortizare	49	42
      Cheltuieli de personal	14	22
      Cheltuieli de intretinere	10	16
      Administratie	2	2
      Energie	10	10
      Depozitare finala	12	6
      Altele	3	2

      Masurile de optimizare a costurilor trebuie sa ia in considerare proiectarea tehnica a incineratorului in corelatie cu cerintele legale de functionare. Pentru optimizarea costurilor trebuie luate in considerare urmatoarele elemente:

      • – oportunitatea tehnologiei alese;

      • – standardizarea componentelor instalatiilor si alegerea de proceduri verificate anterior (marcaj de conformitate);

      • – perioade scurte de realizare a investitiei;

      • – asigurarea si a altor servicii care pot fi realizate de operatorul statiei;

      • – distanta cat mai mica intre statia de incinerare si consumatorii energiei recuperate.

      Daca tehnologia a fost proiectata corect, reducerea costurilor se poate face prin: neinchiderea completa a depozitelor de deseuri, folosirea de buncare de suprafata in locul

      buncarelor adanci (se reduce volumul fundatiei construite), fundarea pe piloni a constructiilor'si instalatiilor, folosirea unei structuri din otel pentru cladirea buncarului, etc.

      Un factor decisiv pentru reducerea costurilor ii reprezinta utilizarea optima si continua a capacitatii incineratorului (evitarea supradimensionarii) si cooperarea cu alte instalatii de incinerare in perioadele de supraalimentare.

      ln cazul coincinerarii, costurile de procesare depind de natura deseurilor procesate, in functie de aceasta putand fi determinate: modalitatea de co-procesare a deseurilor, procentul de substitutie al combustibilului traditional etc.

      ln oricare din aceste variante, costurile de coincinerare sunt mai mici decat in cazul incinerarii.

   7. 7. Prevederi privind modul de elaborare a documentatiilor necesare obtinerii acordului de mediu pentru realizarea instalatiilor de incinerare si coincinerare

Emiterea acordului de mediu

Conform prevederilor din HG nr. 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private supuse acestei proceduri, instalatiile de incinerare se regasesc pe Lista nr.1 din Anexa nr.1

• • Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor prin incinerare sau tratare chimică, operaţiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, sau d pozite pentru deşeuri periculoase

• • Instalaţii cu o capacitate mai mare de 100 tizi pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase prin incinerare sau tratare chimică, operaţiune definită în anexa nr. IIA pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001.

  Urmatoarele instalatii:

• • Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor rnunicipale, cu o capacitate mai mare de 3 t/h;

• • Instalaţii pentru eliminarea prin incinerare a deşeurilor periculoase, cu o capacitate mai mare de 10 tizi;

  se supun procedurii de autorizare integrata privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării, conform legislatiei nationale armonizate cu legislatia europeana.Se va solicita emiterea autorizatiei integrate de mediu.

  Procedura de emitere a acordului de mediu se desfasoara conform prevederilor din OM 860/2002.

  Cerintele pentru emiterea acordului de mediu pentru instalatiile de incinerare si coincinerare sunt completate specific de cerintele de mai jos.

  Realizarea instalatiei

  Se va urmari încadrarea proiectului propus in Planul National pentru Gestionarea Deseurilor. Stabilirea amplasamentului instalatiei de incinerare

  Amplasamentul instalatiei de incinerare se va face tinand cont de modelarea matematica a dispersiei poluanli/or in aer realizat in conditiile de functionare cele mai nefavorabile, dar nu la mai putin de 500 m de zona locuita.

  Documentatia tehnica

  Datele minime care trebuie prezentate in documentatiile înaintate autoritatii centrale sau teritoriale de protectie a mediului si serviciilor tehnice ale administratiei locale pentru obtinerea acordurilor sau avizelor.

  Documentatia va prezenta proiectul care trebuie sa garanteze ca instalatia este proiectata, echipata si va functiona astfel incat prevederile din HG 128/2002 sa fie respectate întrutotul.

  Fundamentarea din punct de vedere al cantitatilor si tipurilor deseurilor (conform codurilor deseurilor confonn HG 856/2002) ce urmeaza a fi introduse în instalatie, capacitatea de incinerare a instalatiei, implicatiile energetice si implicatiile din punct d vedere a protectiei mediului.

  Descrierea instalatiilor

• • se vor descrie instalatiile de ardere folosite, se va specifica motivul pentru care a fost ales incineratorul, respectiv coincineratorul, si modul de functionare a acestuia

• • se vor descrie depozitele de combustibili traditionali (conventionali) (ex. carbune, combustibil lichid, gaze naturale) – amplasament in cadrul platformei, volume, materiale de

  • • constructie, masuri de siguranta in exploatare, modul de aprovizionare si manipulare etc.

• • se vor descrie depozitele in care vor fi amplasate deseurile – amplasament in cadrul platformei, volume, materiale de constructie, masuri de siguranta in exploatare, modul de aprovizionare si manipulare, etc. si depozitele pentru „deseurile finale”, rezultate in urma incinerarii, acolo unde este cazul.

• • se vor descrie utilitatile platfomei – drumuri de acces, drumuri interioare, reteaua de alimentare cu apa, reteaua de canalizare, alimentarea cu energie electrica, retelele de conducte de abur si energie termica interioare si exterioare, sistemul de iluminare, cladirile, sistemele de protectie împotriva incendiilor, sistemele de siguranta functionarii instalatiilor si siguranta personalului de exploatare.

• • se vor descrie instalatiile pentru protectia mediului pe fiecare factor de mediu: aer, apa de suprafata si subterana, sol, zgomot si vibratii, etc;

• • alte instalatii si echipamente.

  Descrierea modului de functionare

  Se va prezenta modul de functionare a instalatiilor de pe "circuitul principal – CPI – producerea de energie folosind combustibili conventionali" si de pe "circuitul secundar – CPII – producerea de energie folosind deseuri".

  La descrierea "circuitului secundar – CPII – producerea de energie folosind deseuri" se vor prezenta, minim, urmatoarele:

• • Modul de aprovizionare si manipulare a deseurilor înainte de depozitare (transport, verificarea categoriilor de deseuri intrate pe platforma, modul de stabilire a cantitatilor intrate in platforma, etc).

• • Categoriile de deseuri ce se vor incinera, modul de depozitare si supraveghere înainte de incinerare. Se vor specifica in functie de tipul incineratorului categoriile de deseuri care nu vor fi folosite. ln cazul obtinerii de „deseuri finale” se vor specifica cantitatile si compozitia acestora pentru a se putea stabili modul de depozitare finala.

Protectia si igiena muncii. Prevenirea si stingerea incendiilor.

Modul de asigurare a securitatii zonei platformei si in special a depozitelor de deseuri.

Prevederi pentru monitorizarea mediului

Se vor descrie dotarile si masurile prevazute pentru controlul emisiilor de poluanti in mediu, supravegherea calitatii factorilor de mediu si monitorizarea activitatilor destinate protectiei mediului pentru "circuitul principal – CPI – producerea de energie folosind combustibili conventionali" si pentru "circuitul secundar- CPII – producerea de energie folosind deseuri".

Emiterea autorizatiei de mediu

Pana la finalizarea actelor normative stipulate in baza Ordonantei de Urgenta

91/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 137/1995 a protectiei mediului, emiterea autorizatiei de mediu se face in baza actelor legislative in vigoare.

Autorizarea funcţionării incineratoarelor/coincineratoarelor de deşe ri se va realiza după o procedura cadru el borată şi aprobată de autoritatea centrală pentru protecţia mediului, completata cu prezenta procedura specifica, in conformitate cu prevederile HG 128/2002 privind incinerarea deseurilor si a Ordonantei de Urgenta a Guvernului 34/2002 privind privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării.

Prezenta procedura este specifica incineratoarelor/coincineratoarelor de deseuri si se conformeaza prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al poluării şi a legislatiei care va fi elaborata in aplicarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului 34/2002.

Printre cerinţele specifice de autorizare pentru un incinerator/coincinerator de deşeuri, se numără:

Solicitarea unei autorizatii pentru o instalaţie de incinerare sau coincinerare, adresata autorităţii competente va include o descriere a masurilor avute in vedere pentru a garanta ca:

1. (a) instalaţia este proiectata, echipata şi va funcţiona astfel încât condiţiile HG 128/2002 ţin seama de categoriile de deşeuri care se incinerează;

2. (b) căldura generata prin procesul de incinerare este recuperata cat mai complet posibil, de exemplu, prin generarea combinată de căldură şi energie electrică, de abur tehnologic sau încălzire locuinţe;

3. (c) reziduurile vor fi minimizate ca volum şi nocivitate, si reciclate pe cat posibil;

4. (d) eliminarea reziduurilor care nu pot fi prevenite, reduse, sau reciclate va fi efectuata in conformitate cu legislaţia naţionala şi comunitara.

Autorizatia va fi acordata doar daca solicitarea arata ca tehnicile de masura propuse pentru emisiile in aer sunt in conformitate cu Anexa 5 si privind apa, conform cu Anexa 5, paragrafele 1 şi 2.

Autorizatia acordata de autoritatea competenta pentru o instalaţie de incinerare sau coincinerare va:

1. (a) enumera explicit categoriile de deşeuri care pot fi tratate. Lista va folosi categoriile de deşeuri stabilite în HG 856/2002 dacă este posibil, şi vor conţine informaţii despre cantitatea de deşeuri, acolo unde este cazul;

2. (b) include capacitatea totala de incinerare sau coincinerare a deşeurilor pentru acea instalaţie;

3. (c) specifica procedurile de prelevare a probelor si masurare folosite pentru a satisface obligaţiile impuse pentru măsurătorile periodice pentru fiecare poluant al aerului şi apei.

Autorizatia acordata de autoritatea competenta unei instalaţii de incinerare sau coincinerare ce foloseşte deşeuri periculoase, in completarea la cele de mai sus, va:

a) enumera cantităţile din diferitele categorii de deşeuri periculoase care pot fi tratate;

101

TABELUL NR .1 – PREZENTAREA ALTOR TEHNOLOGII PENTRU TRATAREA TERMICA A DESEURILOR

102

103

104

experimental pentruI

lNTRAAI

EMISII

Deseu

Energije Atte

materiale .

Valoare

COtECTAAE

SI

SORTARE

Emisii

inoer

Emisii

: lnopa

+==

1L––+-l–-+!–r-,–l

PRODUSE

MatJriole Corripost EnJgie

secuAdare uti1a

VENITURI

NEPRODUCTIV

Taxe

COSTURI

±

i

I

Costuri peonu

colectare

Costuri pentru

I sortare

!

,.

!

Alte:a (ex.chelhi pentruan

l Costuri pentru transport

Costuri pentru

• • tratare

.-kI ., Costuri penrru

I depozttare

I

I

I

'

l

l'

VENITURI DE LA PRODUSE: M:rteriale

secunaare

j

'f .

Compost

.,I

Energie

utilo

Figura 1 MANAGEMENTUL INTEGRAT AL DESEURILOR SOLIDE

GAZ

PACURA

CARBUNE

DESEU 3

DESEU 2

DESEU 1

106

.

.. •

COLECTARE SI

–►I PREGATIREA

INCOMUN

I-,····················································

INSTALATII DE FABRICARE (Ex. CIMENT)

•••••••••••••••••• ········································..-··············+··········································1·······

PROCESE TERMICE COMBINATE

–i .. ..

+

•

..

PROCESE SPECIALE (HIDROGENARE)

.. .. .. •

FIGURANR.2

SCHEMA PROCESELOR TEHNOLOGICE A POSIBILITATILOR DE ELIMINARE A DESEURILOR PERICULOASE

DESEURI

–,,.

················………………………………………………......…………….…………………….....…...... ……………….,………………………………………………….………….….……………..…………..····················••·••··········..,..…………….

I

1RAT RE TERMICA (TREAPTA I)

,, , , ,,

–

1…... …..….…..…..….…....….….…....….…….....…..…......….. … ··················•·····•· •• ······················-························································"·"··········……………..

….

,….......…….……………………...…..…..……_.…………...…...….......………..…......………….········"··········-·······–···········""''···········.·.······..·······•'""""'"'·•··–·····……………………….………………

·····························………………………

..…..…...………....………………....……….

I

TRATARE (TREAPTA II)

COMBUSTIE (PRODUCERE DE ABUR, ENERGIE)

,, ,, ,, n,.

I1 ………………..…………………...………………………………........... ,...…....…… ············–···–···–··· ………………………...……………...…………….……………………………………………....…...….........…………………………………………………………………………………………...

107

FIGURA NR. 3 – PRINCIPIILE PROCESELOR DE TRATARE TERMICA A DESEURILOR

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește