NORME din 18 iunie 2002

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 16/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL SANATATII SI FAMILIEIMINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTATIEI SI PADURILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 722 bis din 3 octombrie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PENORMA 18/06/2002
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 438/295/2002, publicat în Monitorul Oficial nr. 722 din 3 octombrie 2002.
+
Capitolul 1Dispoziții generale +
Articolul 1(1)<!–>Prezentele norme se aplică la aditivii alimentari ale căror categorii sunt cuprinse în anexa I, care sunt utilizați sau destinați utilizării sub formă de ingrediente la fabricarea sau pregătirea unui produs alimentar și care sunt prezenți în produsul finit ca atare sau într-o formă modificată.(2)–>În sensul prezentelor norme prin "aditivi alimentari" se înțelege orice substanță care în mod normal nu este consumată ca aliment în sine și care nu este utilizată ca ingredient alimentar caracteristic, având sau nu o valoare nutritivă, prin a cărei adăugare intenționată la produsele alimentare în scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare, preparare, tratament ambalare, transport sau depozitare a unor asemenea produse alimentare, devine sau poate deveni ea însăși sau prin derivații săi, direct sau indirect, o componentă a acestor produse alimentare.(3)<!–>Prezentele norme nu se aplică în următoarele cazuri:a)–>auxiliari tehnologici;b)<!–>substanțe utilizate pentru protecția plantelor și a produselor vegetale în conformitate cu reglementarea naționala aplicabilă în domeniul fitosanitar;c)–>arome destinate utilizării în produsele alimentare conform reglementării naționale aplicabile în acest domeniu;d)substanțe adăugate în produsele alimentare ca elemente nutritive: elemente minerale, vitamine și altele asemenea.
+
Articolul 2(1)<!–>Pentru toate categoriile de aditivi alimentari din anexa I pentru care s-au întocmit liste, pot fi utilizați la fabricarea sau pregătirea produselor alimentare numai acei aditivi alimentari incluși în asemenea liste și numai în condițiile de utilizare menționate în acestea.(2)–>Includerea aditivilor alimentari în una din categoriile anexei I se va efectua pe baza funcției principale asociate în mod normal cu aditivul alimentar în cauză. Includerea aditivului într-o categorie specifică nu exclude posibilitatea ca aditivul să fie autorizat pentru alte funcții.(3)Aditivii alimentari se vor include în liste pe baza criteriilor generale descrise în anexa II.
+
Articolul 3Criteriile de puritate generale și specifice pentru anumite categorii de aditivi alimentari sunt prevăzute la art. 19.
+
Articolul 4În cazul în care, urmare apariției unor informații noi sau a unor reevaluări a informațiilor existente, se constată că utilizarea aditivilor în alimente periclitează sănătatea publică, deși se încadrează în prevederile prezentelor norme, Ministerul Sănătății poate retrage sau suspenda temporar utilizarea aditivilor în cauză.
+
Articolul 5(1)<!–>Aditivii alimentari care nu sunt destinați vânzării către consumatorul final pot fi comercializați numai dacă ambalajul sau containerul acestora prezintă următoarele informații, scrise cu caractere ușor de citit și care nu pot fi șterse:a)–>– pentru fiecare aditiv alimentar vândut ca atare sau în amestec, în ordine descrescătoare a ponderii în raport cu totalul, se vor indica numele și codul numeric utilizat în Comunitatea Economică Europeană; în absența acestor prevederi, o descriere a aditivului, suficient de precisă pentru a permite distingerea sa de alți aditivi cu care poate fi confundat;dacă sunt încorporate în aditivi alte substanțe, materiale sau ingrediente alimentare destinate facilitării depozitării, vânzării, normalizării, diluției sau dizolvării unuia sau mai multor aditivi alimentari, se vor indica numele aditivului conform alin. (1) și denumirea fiecărui component în ordine descrescătoare a ponderii în raport cu totalul;b)<!–>mențiunea "pentru uz alimentar" sau mențiunea "utilizare limitată pentru produsele alimentare" sau o indicație specifică asupra scopului utilizării aditivului în aliment;c)–>condițiile speciale de conservare și utilizare, dacă este cazul;d)<!–>indicații de utilizare, în cazul în care omiterea acestora ar conduce la o utilizare necorespunzătoare a aditivului;e)–>date de identificare a lotului;f)<!–>numele, marca și adresa fabricantului sau a firmei care a efectuat ambalarea sau vânzarea;g)–>indicații asupra procentului fiecărui component limitat cantitativ în produsul alimentar sau informații adecvate privind compoziția, care permit cumpărătorului respectarea tuturor prevederilor referitoare la aliment. În cazul în care limitarea cantitativă se aplică unui grup de componenți utilizați separat sau în amestec, procentul de utilizare poate fi indicat printr-o singură cifră.h)<!–>cantitatea netă;i)–>alte indicații.(2)<!–>Prin derogare de la alin. (1), mențiunile prevăzute la lit. a), liniuța a doua și lit. d) – g) ale acestui alineat pot figura numai în documentele comerciale referitoare la lotul distribuit, care sunt furnizate la livrare sau înainte de livrare, cu condiția ca mențiunea „destinat fabricării produselor alimentare și a nu se vinde cu amănuntul” să fie vizibilă pe ambalajul sau containerul produsului în cauză.(3)–>În anexe, expresia "quantum satis" arată faptul că nu este stabilit un nivel maxim, aditivii fiind utilizați în conformitate cu bunele practici de fabricație, la un nivel care să nu depășească necesarul pentru obținerea efectului dorit și cu condiția să nu inducă în eroare consumatorul.
+
Articolul 6Aditivii alimentari destinați vânzării către consumatorul final pot fi comercializați numai dacă ambalajele sau containerele acestora poartă următoarele indicații, cu caractere ușor de citit și care nu pot fi șterse:a)<!–>denumirea comercială a produsului. Această denumire va fi constituită din numele indicat în prevederile naționale aplicabile produsului în cauză și codul numeric utilizat în Comunitatea Economică Europeană sau, în absența unor asemenea prevederi, printr-o descriere a produsului, suficient de precisă pentru a permite distingerea de produsele cu care poate fi confundat;b)–>informațiile cuprinse în art. 5 alin. (1), lit. a) – f) și h);c)<!–>data durabilității minimale.–>
+
Articolul 7Mențiunile prevăzute în art. 5 și 6 se înscriu în limba română, indiferent de țara producătoare a aditivilor fără a impune restricții cu privire la posibilitatea indicării acestora și în mai multe limbi.
+
Articolul 8Aditivii alimentari ce aparțin categoriilor enumerate în anexa I, pot fi comercializați numai dacă sunt în conformitate cu dispozițiile cuprinse în prezentele norme și în anexele acestora.
+
Capitolul 2Coloranții utilizați în produsele alimentare +
Articolul 9(1)<!–>În sensul prezentelor norme, se înțelege prin "coloranți", orice substanțe care redau sau intensifică culoarea produselor alimentare și pot fi constituenți naturali ai produselor alimentare și/sau alte surse naturale, care în mod normal nu sunt consumați ca alimente în sine și nu sunt utilizați ca ingrediente caracteristice în alimentație; de asemenea, conform prezentelor norme coloranții sunt preparatele obținute din produsele alimentare și alte materiale naturale obținute prin extracție fizică și/sau chimică conducând la o extracție selectivă a pigmenților în raport cu constituenții nutritivi sau aromatici.(2)–>În sensul prezentelor norme nu sunt considerați coloranți:a)<!–>produsele alimentare, uscate sau concentrate și aromele încorporate în fabricarea produselor alimentare compuse, datorită proprietăților lor aromatice, gustative sau nutritive, având și un efect colorant secundar, cum ar fi ardeiul roșu, curcuma și șofranul,b)–>coloranții utilizați pentru colorarea părților exterioare necomestibile ale produselor alimentare, cum ar fi straturile de acoperire la brânzeturi și membranele pentru preparatele din carne.
+
Articolul 10(1)<!–>Numai substanțele enumerate în anexa III pot fi utilizate sub formă de coloranți alimentari.(2)–>Coloranții pot fi utilizați numai la fabricarea produselor alimentare cuprinse în anexele IV, V, VI și în condițiile precizate în acestea; coloranții pot fi utilizați în aceleași produse alimentare când sunt destinate utilizărilor nutritive speciale conform legislației naționale.(3)<!–>Coloranții nu pot fi utilizați în produsele alimentare enumerate în anexa VII, cu excepția produselor prevăzute în anexele IV, V sau VI.(4)–>Coloranții autorizați numai pentru anumite utilizări sunt enumerați în anexa V.(5)<!–>Coloranții autorizați în general pentru produsele alimentare precum și condițiile lor de utilizare sunt enumerați în anexa VI.(6)–>Nivelele maxime indicate în anexe:a)<!–>fac referire la produsele alimentare gata pentru consum, preparate conform instrucțiunilor de utilizare,b)–>indică cantitățile principiului de colorare conținute în preparatul de colorare.(7)<!–>În scopul marcării salubrității și a altor marcaje cerute pe produsele din carne, pot fi utilizați numai coloranții E 155 brun HT, E 133 bleu briliant FCF sau E 129 roșu allura AC sau un amestec corespunzător de E 133 bleu briliant FCF și de E 129 roșu allura AC.(8)–>Pentru colorarea decorativă sau ștampilarea cojilor de ouă se utilizează numai coloranții menționați în anexa III.(9)<!–>Numai coloranții enumerați în anexa III, cu excepția E 123, E 127, E 128, E 154, E 160b, E 161g, E 173 și E 180, pot fi vânduți direct consumatorilor.(10)–>În sensul prezentelor norme, produsele alimentare "neprelucrate" sunt cele care nu au suportat nici un tratament care să ducă la o schimbare substanțială a stării lor inițiale. Produsele alimentare pot fi divizate, separate, tranșate, dezosate, tocate, decojite, curățate, decorticate, tăiate, congelate sau refrigerate, răcite, măcinate, împachetate sau despachetate.
+
Articolul 11Prezența unui colorant într-un produs alimentar este autorizată în următoarele cazuri:a)<!–>într-un produs alimentar compus, altul decât cel menționat în anexa VII, în măsura în care colorantul este autorizat în unul din ingredientele produsului alimentar compus;b)–>dacă produsul alimentar este destinat utilizării numai în prepararea unui produs alimentar compus și astfel încât produsul alimentar compus să fie în conformitate cu prevederile prezentelor norme.
+
Capitolul 3îndulcitorii utilizați în produsele alimentare +
Articolul 12(1)<!–>Prezentele norme se aplică la aditivii alimentari, denumiți mai jos "îndulcitori" utilizați astfel:a)–>pentru a conferi un gust dulce produselor alimentare,b)<!–>ca îndulcitori de masă.(2)–>În sensul prezentelor norme, expresiile "fără adaos de zahăr" și "cu valoare energetică scăzută" figurând în coloana III a anexei VIII sunt definite după cum urmează:a)<!–>"fără adaos de zahăr": fără orice adaos de mono sau dizaharide sau orice alt produs alimentar utilizat pentru proprietățile sale de îndulcire,b)–>"valoare energetică redusă": valoare energetică redusă cu cel puțin 3O% în raport cu produsul alimentar de origine sau cu un produs similar.(3)<!–>Prezentele norme nu se aplică la produsele alimentare cu proprietăți de îndulcire.(4)–>Prezentele norme se aplică de asemenea produselor alimentare corespunzătoare destinate unei alimentații speciale conform reglementărilor în vigoare.
+
Articolul 13(1)<!–>Numai îndulcitorii enumerați în anexa VIII pot fi comercializați în următoarele scopuri:a)–>vânzării către consumatorul finalb)<!–>utilizării lor la fabricarea produselor alimentare.(2)–>Indulcitorii menționați în alin. (1) pot fi utilizați numai la fabricarea produselor alimentare enumerate în anexa VIII și în condițiile precizate în aceasta.(3)<!–>Indulcitorii nu se utilizează în alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică, conform reglementărilor în vigoare, inclusiv în alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică cu sănătatea precară, exceptând cazurile stabilite prin prevederi specifice contrare.(4)–>Dozele maxime de utilizare indicate în anexa VIII se aplică la produsele alimentare gata pentru consum, preparate conform instrucțiunilor de utilizare.
+
Articolul 14Este autorizată prezența unui îndulcitor în următoarele cazuri:a)<!–>– în produsele alimentare compuse fără adaos de zahăr sau cu valoare energetică redusă;în produsele alimentare dietetice compuse destinate unui regim hipocaloric;în produsele alimentare compuse cu o durată de conservare prelungită, altele decât cele prevăzute în art. 13 alin. (3), atâta timp cât îndulcitorul este autorizat în unul din ingredientele produsului alimentar compus,b)–>dacă produsul alimentar este destinat numai pentru prepararea unui produs alimentar compus conform prezentelor norme.
+
Articolul 15(1)<!–>Denumirea sub care este vândut îndulcitorul de masă cuprinde mențiunea "îndulcitor de masă pe bază de …" urmată de numele substanțelor îndulcitoare ce intră în compoziția sa.(2)–>Etichetarea unui îndulcitor de masă conținând polioli și/sau aspartam trebuie să cuprindă următoarele avertismente:a)<!–>pentru polioli: "consumul excesiv poate produce efecte laxative",b)–>pentru aspartam: "conține o sursă de fenilalanină".c)pentru sare de aspartam-acesulfam: «conține o sursă de fenilalanină».(la 06-06-2006,
Litera c) a alin. (2) al art. 15 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.
)
(3)a) prezentele norme se aplică fără a prejudicia prevederile specifice de autorizare a utilizării aditivilor enumerați în anexa VII la norme pentru alte scopuri de utilizare decât cele de îndulcire;b)<!–>prezentele norme se aplică, de asemenea, fără a prejudicia prevederile legislative care determină compoziția și descrierea produselor alimentare;c)–>în caz de divergențe de opinie cu privire la posibilitatea de utilizare a îndulcitorilor într-un produs alimentar, în condițiile prezentelor norme, se poate decide pe baza procedurii prevăzute în Comunitatea Europeană dacă acel produs alimentar trebuie considerat ca făcând parte din una dintre categoriile enumerate în coloana III a anexei VIII la norme;d)un aditiv alimentar cuprins în anexa VIII la norme și autorizat quantum satis este folosit conform prevederilor art. 13.(la 06-06-2006,
Alin. (3) al art. 15 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.
)
+
Capitolul 4Alți aditivi alimentari utilizați în produsele alimentare +
Articolul 16(1)<!–>În sensul prezentelor norme, se înțelege prin:a)–>"conservanți", substanțe care prelungesc durata de conservare a produselor alimentare, protejându-le împotriva alterării cauzate de microorganisme;b)<!–>"antioxidanti", substanțe care prelungesc durata de conservare a produselor alimentare, protejându-le împotriva alterării cauzate de oxidare, cum ar fi râncezirea grăsimilor și modificarea culorii;c)–>"substanțe suport", inclusiv solvenții purtători, sunt substanțe utilizate pentru a dizolva, a dilua, a dispersa sau a modifica fizic în alt fel un aditiv ori o aromă alimentară fără a altera funcțiile acestuia/acesteia (și fără a avea un efect tehnologic ele însele), pentru a facilita manipularea, aplicarea sau utilizarea sa;(la 27-11-2007,
Litera c) a alin. (1) al art. 16 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.
)
d)"acidifianți", substanțe care măresc aciditatea unui produs alimentar și/sau îi conferă un gust acru;e)<!–>"corectori de aciditate", substanțe care modifică sau limitează aciditatea sau alcalinitatea unui produs alimentar;f)–>"antiaglomeranți", substanțe care reduc tendința de aglomerare a particulelor dintr-un produs alimentar;g)<!–>"antispumanți", substanțe care previn sau limitează formarea spumei;h)–>"agenți de încărcare", substanțe care măresc volumul unui produs alimentar fără a modifica valoarea sa energetică;i)<!–>"emulsificatori", substanțe care permit formarea sau menținerea unui amestec omogen de două sau mai multe faze imiscibile cum ar fi uleiul și apa din produsele alimentare;j)–>"săruri de topire", substanțe care dispersează proteinele din brânzeturi și distribuie astfel omogen grăsimile și alte componente;k)<!–>"agenți de întărire", substanțe care permit formarea sau menținerea fermă sau crocantă a țesuturilor fructelor sau legumelor sau care în contact cu gelifianții formează sau întăresc un gel;l)–>"potențiatori de arome", substanțe care amplifică gustul existent și/sau aroma unui produs alimentar;m)<!–>"agenți de spumare", substanțe care permit formarea unei dispersii omogene a unei faze gazoase într-un produs alimentar lichid sau solid;n)–>"gelifianți", substanțe care conferă produsului alimentar consistență prin formarea unui gel;o)<!–>"agenți de glazurare" (inclusiv lubrifianți), substanțe care aplicate pe suprafața produsului alimentar îi conferă un aspect strălucitor sau îi asigură un strat protector;p)–>"agenți de umezire", substanțe care previn uscarea produselor alimentare, compensând efectul unei umidități atmosferice scăzute, sau favorizează dizolvarea unui praf într-un mediu apos;q)<!–>"amidon modificat", substanța obținută cu ajutorul unuia sau mai multor tratamente chimice ale amidonului alimentar, care a fost supusă unui tratament fizic sau enzimatic și care poate fi fluidificată prin tratament acid sau alcalin sau de albire;r)–>"gaze de ambalare", gaze, altele decât aerul, care sunt introduse într-un recipient înainte, pe parcursul sau după introducerea produsului alimentar în acel recipient;s)<!–>"gaze propulsoare", gaze, altele decât aerul, care au ca efect expulzarea unui produs alimentar din recipient;t)–>"agenți de afânare", substanțe sau combinații de substanțe care eliberează gaze și măresc astfel volumul aluatului;u)<!–>"agenți de sechestrare", substanțe care formează complexe chimice cu ioni metalici;v)–>«stabilizatori», substanțe care permit menținerea stării fizico-chimice a unui produs alimentar; stabilizatorii conțin substanțe care permit menținerea unei dispersii omogene a două sau mai multe substanțe nemiscibile într-un produs alimentar, care stabilizează, conservă sau intensifică culoarea existentă a unui produs alimentar, și substanțe care cresc capacitatea de legare a unui produs alimentar prin formarea de legături încrucișate între proteine, permițând legarea componentelor alimentare în alimentele reconstituite;(la 06-06-2006,
Litera v) a alin. (1) al art. 16 a fost modificată de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.
)
w)"agenți de îngroșare", substanțe care măresc vâscozitatea unui produs alimentar,x)<!–>"amelioratori de făină", substanțe care adăugate la făină sau aluat îi îmbunătățește calitățile panificabile.
(2)–>În sensul prezentelor norme, nu se vor considera aditivi alimentari următoarele:a)<!–>substanțele utilizate pentru tratamentul apei potabile conform reglementărilor în vigoare;b)–>produsele cu conținut de pectină și obținute din tescovină uscată de mere sau din coji de citrice sau din amestecul ambelor, prin acțiunea unui acid diluat urmată de neutralizarea parțială cu săruri de sodiu sau potasiu ("pectină lichidă");c)<!–>bazele de gumă de mestecat;d)–>dextrina albă sau galbenă, amidonul torefiat sau dextrinizat, amidonul modificat prin tratament acid sau alcalin, amidonul albit, amidonul modificat fizic și amidonul tratat cu enzime amilolitice;e)<!–>clorura de amoniu;f)–>plasma sanguină, gelatina alimentară, hidrolizatele de proteine și sărurile lor, albumina de lapte și glutenul;g)<!–>aminoacizii și sărurile lor, alții/altele decât acidul glutamic, glicina, cisteina și cistina și sărurile lor și care nu prezintă funcție aditivă;h)–>cazeinații și cazeina;i)inulina.
+
Articolul 17(1)<!–>Substanțele enumerate în anexele IX, XI, XII, XIII pot fi utilizate în produsele alimentare în scopurile cuprinse în art. 16 alin. (1).(2)–>Utilizarea aditivilor alimentari enumerați în anexa IX este autorizată în produsele alimentare, în scopurile vizate în art. 16 alin. (1), cu excepția acelor produse alimentare enumerate în anexa X, conform principiului „quantum satis”;(3)<!–>Cu excepția prevederilor specifice, alin. (2) nu se aplică pentru următoarele:a)–>– produse alimentare neprelucrate,miere conform reglementărilor în vigoare,uleiuri și grăsimi de origine animală sau vegetală neemulsionate,unt,lapte și smântână sub formă integrală, degresată, semi-degresată, pasteurizate și sterilizate, inclusiv sterilizare UHT – sterilizare la temperatura foarte înaltă,produse pe bază de lapte fermentat cu microorganisme vii nearomatizate,apă minerală și apă de izvor, în sensul reglementărilor în vigoare,cafea, exclusiv cafea instant aromatizată, și extracte de cafea,ceai din frunze nearomatizate,zaharuri, conform reglementărilor în vigoare,paste uscate exclusiv fără gluten și/sau paste destinate unui regim hipoprotidic, conform reglementărilor în vigoare,zer natural nearomatizat, exclusiv zer sterilizat;b)<!–>alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică prevăzute în reglementările în vigoare, inclusiv alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică cu sănătate precară; fac obiectul prevederilor din anexa XIV;c)–>produsele alimentare enumerate în anexa X, care pot conține numai aditivii prevăzuți în anexa respectivă și aditivii menționați în anexele XI și XII în condițiile specificate în acestea.(4)<!–>Numai aditivii enumerați în anexele XI și XII pot fi utilizați în produsele alimentare menționate în aceste anexe și în condițiile stabilite în acestea.(5)–>Numai aditivii enumerați în anexa XIII pot fi utilizați ca substanțe suport sau solvenți purtători de aditivi alimentari și în condițiile stabilite în această anexă.(6)<!–>Prevederile prezentelor Norme se vor aplica de asemenea produselor destinate unei alimentații speciale în conformitate cu reglementările în vigoare.(7)–>Valorile maxime stabilite în anexe se aplică la produsele alimentare destinate comercializării, cu excepția cazului în care există o altă indicație.
+
Articolul 18(1)<!–>Prezența unui aditiv alimentar într-un produs alimentar este autorizată astfel:a)–>într-un produs alimentar compus, altul decât cel menționat în art. 17 alin. (3), în măsura în care aditivul alimentar este autorizat în unul dintre ingredientele produsului alimentar compus;b)<!–>într-un produs alimentar la care s-a adăugat o aromă, în măsura în care aditivul alimentar este autorizat în aroma respectivă conform prevederilor prezentei norme și a fost transferat de aroma respectivă în aliment, cu condiția ca aditivul alimentar să nu aibă o funcție tehnologică în produsul alimentar final, sauc)–>dacă produsul alimentar este destinat utilizării numai la prepararea unui produs alimentar compus și numai în asemenea măsură încât acesta din urmă să fie în conformitate cu prevederile prezentelor norme.(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică la formulele de început, formulele de continuare, alimentele pe bază de cereale prelucrate și alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică, conform reglementărilor în vigoare, cu excepția cazului în care există o altă indicație.(la 27-11-2007,
Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.
)
(3)Nivelul aditivilor prezenți în arome este limitat la minimum necesar pentru a garanta securitatea și calitatea acestora și pentru a facilita depozitarea lor. Mai mult decât atât, prezența aditivilor în arome nu trebuie să inducă în eroare consumatorul și nici să prezinte un risc pentru sănătate. Dacă prezența unui aditiv într-un produs alimentar, ca urmare a utilizării unei arome, are un rol tehnologic, acest aditiv este considerat ca aditiv al produsului alimentar și nu ca aditiv al aromei.(la 06-06-2006,
Art. 18 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.
)
+
Capitolul 5Criterii de puritate pentru aditivii alimentari +
Articolul 19Criteriile specifice de puritate sunt prevăzute în:a)<!–>anexa XV pentru coloranți;b)–>anexa XVI pentru îndulcitori;c)<!–>anexa XVII pentru alți aditivi alimentari decât coloranții și îndulcitorii.–>
+
Capitolul 6Metode de analiză pentru controlul purității aditivilor alimentari +
Articolul 20(1)<!–>Metodele de analiză pentru controlul criteriilor de puritate generale și specifice privind anumiți aditivi alimentari sunt descrise în anexa XIX.(2)–>Domeniul de aplicabilitate a metodelor de analiză pentru controlul criteriilor de puritate privind anumiți aditivi alimentari este definit în anexa XVIII.
+
Articolul 21Prelevarea probelor pentru analiza cantitativă și calitativă a reziduurilor de bifenil, ortofenilfenol și ortofenilfenat de sodiu din și de pe citrice se face în conformitate cu prevederile anexei XX.
+
Articolul 22Anexele I – XX fac parte integrantă din prezentele norme.
+
Anexa nr. I<!–>la Norme–>
CATEGORII DE ADITIVI ALIMENTARI<!–>–>
Colorant<!–>Conservant–>Antioxidant<!–>Emulgator–>Sare de topire<!–>Agent de îngroșare–>Gelifiant<!–>Stabilizator*1)–>Stimulator de arome<!–>Acidifiant–>Corector de aciditate*2)<!–>Antiaglomerant–>Amidon modificat<!–>Îndulcitor–>Agent de afânare<!–>Antispumant–>Agent de glazurare*3)<!–>Ameliorator de făina–>Agent de întărire<!–>Agent de umezire–>Agent de sechestrare (de blocare)*4)<!–>Enzime*4)*5)–>Agent de încărcare<!–>Gaz propulsor și gaz de ambalare–>Notă
*1) Această categorie include de asemenea stabilizatori spumanți.
*2) Acestea pot acționa ca regulatori de aciditate în cele două sensuri.
*3) Aceste substanțe includ lubrifianți.
*4) Includerea acestor termeni în prezenta listă nu prejudiciază o decizie eventuală sau menționarea acestora în etichetarea produselor alimentare destinate consumatorului final.
*5) Numai enzimele utilizate ca aditivi.
+
Anexa nr. II<!–>la Norme–>
CRITERII GENERALE DE UTILIZARE A ADITIVILOR ALIMENTARI<!–>–>
1.<!–>Aditivii alimentari pot fi aprobați numai în următoarele cazuri:a)–>dacă se poate demonstra suficient necesitatea tehnologică și obiectivul nu poate fi atins prin alte mijloace utilizabile din punct de vedere economic și tehnologic,b)<!–>dacă nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorului în dozele de utilizare propuse, în măsura în care dovada științifică de care se dispune poate fi analizată,c)–>dacă utilizarea lor nu induce în eroare consumatorul.2.<!–>Utilizarea aditivilor alimentari poate fi luată în considerare numai dacă se demonstrează că utilizarea propusă a aditivului comportă avantaje demonstrabile în beneficiul consumatorului, adică, trebuie făcută dovada pentru care se menționează în mod regulat cuvântul "necesitate". Utilizarea aditivilor alimentari trebuie să servească unuia sau mai multor obiective indicate la punctele (a) – (d) și numai dacă aceste obiective nu pot fi realizate prin alte mijloace utilizabile din punct de vedere economic și tehnologic și nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorului:(a) să conserve calitatea nutritivă a produsului alimentar; o diminuare deliberată a calității nutritive a produsului alimentar se justifică numai dacă produsul alimentar nu constituie un element important într-un regim normal, sau dacă aditivul este necesar pentru producerea alimentelor destinate grupurilor de consumatori cu necesități nutriționale speciale–>(b) să asigure ingredientele sau constituenții necesari pentru produsele alimentare fabricate, destinate grupelor de consumatori cu necesități nutriționale speciale<!–>(c) să îmbunătățească conservarea sau stabilitatea unui aliment sau să-i îmbunătățească proprietățile organoleptice, cu condiția de a nu altera natura, substanța sau calitatea alimentului pentru a înșela consumatorul–>(d) să ajute la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratamentul, ambalarea, transportul sau depozitarea alimentelor, cu condiția ca aditivul să nu fie folosit pentru a ascunde efectele utilizării materiilor prime defectuoase sau a metodelor indezirabile (inclusiv neigienice) pe parcursul oricăreia din aceste activități.<!–>3.–>Pentru a determina posibilele efecte nocive ale unui aditiv alimentar sau a derivatelor din acesta, aditivul trebuie supus testării și evaluării toxicologice corespunzătoare. Evaluarea trebuie să ia în considerare, de exemplu, efectul cumulativ, sinergic sau de potențare în funcție de utilizarea acestuia precum și de fenomenul de intoleranță umană la substanțele străine organismului.4.<!–>Toți aditivii alimentari trebuie ținuți sub observație permanentă și trebuie reevaluați de câte ori este nevoie în lumina condițiilor de utilizare schimbătoare și a noilor informații științifice.5.–>Aditivii alimentari trebuie să fie întotdeauna în conformitate cu criteriile de puritate aprobate.6.<!–>Aprobarea aditivilor alimentari trebuie:(a) să specifice produsele alimentare la care acești aditivi pot fi adăugați și condițiile în care trebuie adăugați–>(b) să limiteze doza minimă necesară pentru realizarea efectului dorit<!–>(c) să țină cont de toată doza zilnică admisibilă sau administrată ca echivalent, stabilită pentru aditivul alimentar, și de aportul cotidian probabil al acestui aditiv din toate produsele alimentare. În cazul în care aditivul trebuie utilizat în alimente consumate de grupe speciale de consumatori, trebuie să se țină cont de doza zilnică posibilă a acestui aditiv alimentar pentru acest tip de consumatori.–><!–>
–>
+
Anexa nr. III<!–>la Norme–>LISTA CU COLORANȚI/ALIMENTARI AUTORIZAȚI<!–>Notă: Sunt autorizate lacurile din aluminiu preparate din–>coloranții enumerați în prezenta anexă:<!–>Nr CE │ Denumire comună │ Nr*1) index sau–>│ │descriere culoare<!–>────────┴────────────────────────────────────────────────────┴─────────────────–>E 100 Curcumină 75300<!–>E 101 i) Riboflavină–>îi) Riboflavină-5-fosfat<!–>E 102 Tartrazină 19140–>E 104 Galben de chinolină 47005<!–>E 110 Galben Sunset FCF 15985–>Galben Orange S<!–>E 120 Coșenilă, Acid carminic, Carmin 75470–>E 122 Azorubină, Carmoizină 14720<!–>E 123 Amarant 16185–>E 124 Roșu Ponceau 4R, Roșu Coșenilă A 16255<!–>E 127 Eritrozină 45430–>E 128 Eliminat<!–>–>Aditivul E 128 Roșu 2G din Anexa III a fost eliminat de art. I din ORDINUL nr. 2.168 din 24 decembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 8 februarie 2008.<!–>E 129 Roșu Allura AC 16035–>E 131 Albastru Patent V 42051<!–>E 132 Indigotină, Carmin indigo 73015–>E 133 Albastru Briliant FCF 42090<!–>E 140 Clorofile și 75810–>Clorofiline: 75815<!–>i) Clorofile–>îi) Clorofiline<!–>E 141 Complexe de cupru ale ciorofilelor și clorofilinelor 75815–>i) Complexe de cupru ale clorofilelor<!–>îi) Complexe de cupru ale clorofilinelor–>E 142 Verde S 44090<!–>E 150a Caramel simplu*2)–>E 150b Caramel de sulfit de sodiu<!–>E 150c Caramel amoniacal–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>E 151 Negru Brilliant BN, Negru PN 28440–>E 153 Cărbune vegetal medicinal<!–>E 154 Brun FK–>E 155 Brun HT 20285<!–>E 160a Caroteni–>i) caroteni amestec 75130<!–>îi) beta-caroten 40800–>E 160b Annato, bixină, norbixină 75120<!–>E 160c Extract de ardei roșu, capsantină, capsorubină–>E 160d Rubixantină<!–>E 160e Beta-apocarotenal-8 (C 3O) 40820–>E 160f Ester etilic al acidului beta-apocarotenic-8 (C 30) 40825<!–>E 161b Luteină–>E 161g Cantaxantină<!–>E 162 Roșu de sfeclă, betaină–>E 163 Antociani Preparate din<!–>fructe și legume–>prin procedee<!–>fizice–>E 170 Carbonat de calciu 77220<!–>E 171 Dioxid de titan 77891–>E 172 Oxizi și hidroxizi de fier 77491<!–>77492–>77499<!–>E 173 Aluminiu–>E 174 Argint<!–>E 175 Aur–>E 180 Litolrubin BK<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>*1) Numerele din indexul coloranților sunt extrase din Ediția a 3,<!–>and 1982, a Indexului Coloranților, volumele 1 – 7, 1315; de asemenea,–>din amendamentele 37 la 40(125), 41(127-50), 45 la 48 (130), 49 la<!–>50(132-50), 53 la 56(135).–>*2) Mențiunea caramel se referă la produsele a căror culoare este mai<!–>mult sau mai puțin brun intens, și care sunt destinate colorării. Nu–>corespunde produsului aromatic zaharos obținut prin încălzirea<!–>zaharurilor și care este utilizat pentru aromatizarea alimentului (de–>exemple: produse de cofetărie, patiserie, băuturi alcoolice).<!–>–><!–>–>
+
Anexa nr. IV<!–>la Norme–>LISTA CU PRODUSELE ALIMENTARE LA CARE SE POT ADĂUGA<!–>NUMAI ANUMIȚI COLORANȚI AUTORIZAȚI–>Produse alimentare Colorant autorizat Nivel maxim<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Pâine din malț E 150a Caramel simplu Quantum satis<!–>E 150b Caramel de sulfit de sodiu–>E 150c Caramel amoniacal<!–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Bere E 150a Caramel simplu Quantum satis–>Cidru bouche E 150b Caramel de sulfit de sodiu<!–>E 150c Caramel amoniacal–>E 150d Caramel cu sultit de amoniu<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Unt (inclusiv unt cu E 160a Caroteni Quantum satis<!–>conținut scăzut de–>grăsimi și unt<!–>concentrat)–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Margarina, minarină, E 160a Caroteni Quantum satis–>alte emulsii grase și E 100 Curcumină Quantum satis<!–>grăsimi ne-emulsionate E 160b Annatto, Bixină, Norbixină 10 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Brânză Sage Derby E 140 Clorofile Quantum satis–>Clorofiline<!–>E 141 Complexe de cupru ale–>Clorofilelor și clorofilinelor<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Brânză maturată E 160a Caroteni Quantum satis<!–>portocalie, galbenă E 160c Extract de ardei roșu–>și cu secțiunea albă; E 160b Annato, Bixină, Norbixină<!–>brânză topită nearomată 15 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Brânză Red Leicester E 160b Annato, Bixină, Norbixină 50 mg/kg–>Brânză Mimolette E 160b Annato, Bixină, Norbixină 35 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Brânză Morbier E 153 Cărbune vegetal medicinal Quantum satis<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Brânză marmorată roșie E 120 Coșenila, acid carminic, carmin 125 mg/kg<!–>E 163 Antocianine Quantum satis–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Oțet E 150a Caramel simplu Quantum satis–>E 150b Caramel cu sulfit de sodiu<!–>E 150c Caramel amoniacal–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Whisky, Whiskey, E 150a Caramel simplu Quantum satis<!–>băuturi spirtoase din E 150b Caramel de sulfit de sodiu–>cereale (altele decât E 150c Caramel amoniacal<!–>Kom, Kombrand, eau de E 150d Caramel cu sulfit de amoniu–>vie de seigle marque<!–>naționale–>luxembourgeoise)<!–>țuică, rom, Brandy,–>Weinbrand, tescovină<!–>de struguri, băuturi–>spirtoase din tescovină<!–>de struguri (altele–>decât Tsikoudia de<!–>Creta, Tsipouro de–>Macedonia, Tsipouro de<!–>Thessalia, Tsipouro de–>Tyrnavos, Eau-de-vie<!–>de marc marque–>naționale<!–>luxembourgeoise),–>Grappa invecchiata,<!–>Bagaceira velha–>conform legislației în<!–>vigoare–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Băuturi aromate pe E 150a Caramel simplu Quantum satis–>bază de vin (exclusiv E 150b Caramel de sulfit de sodiu<!–>bitter soda) și vinuri E 150c Caramel amoniacal–>aromate conform E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>legislației în vigoare–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Americano E 150a Caramel simplu Quantum satis–>E 150b Caramel de sulfit de sodiu<!–>E 150c Caramel amoniacal–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>E 163 Antocianine–>E 100 Curcumină 100 mg/l<!–>E 101 (i) Riboflavină (separat sau–>(îi) Fosfat-5 de riboflavină în combinație)<!–>E 102 Tartrazină–>E 104 Galben de Chinolină<!–>E 120 Coșenila, acid carminic, carmin–>E 122 Azorubină Carmoizină<!–>E 123 Amarant–>E 124 Ponceau 4R<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Bitter soda, bitter E 150a Caramel simplu Quantum satis<!–>vino conform E 150b Caramel de sulfit de sodiu–>legislației în vigoare E 150c Caramel amoniacal<!–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu–>E 100 Curcumină 100 mg/l<!–>E 101 (i) Riboflavină (separat sau–>(îi) Fosfat-5-riboflavină în combinație)<!–>E 102 Tartrazină–>E 104 Galben de Chinolină<!–>E 110 Galben Sunset FCF–>Galben Orange S<!–>E 120 Coșenila, acid carminic, carmin–>E 122 Azorubină, Carmoizină<!–>E 123 Amarant–>E 124 Ponceau 4R, Roșu Coșenilă A<!–>E 129 Roșu Allura AC–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Lichior de vin și E 150a Caramel simplu Quantum satis–>lichior de vin de E 150b Caramel de sulfit sodic<!–>calitate produse în E 150c Caramel amoniacal–>regiuni specifice E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Legume conservate în E 101 (i) Riboflavină Quantum satis<!–>oțet, saramură sau ulei (îi) Fosfat-5-riboflavină–>(exclusiv de măsline) E 140 Clorofilă, Clorofiline<!–>E 150a Caramel simplu–>E 150b Caramel de sulfit sodic<!–>E 150c Caramel amoniacal–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>E 141 Complexe de cupru ale–>clorofilelor și clorofilinelor<!–>E 160a Caroteni:–>i) Caroteni amestec<!–>îi) Beta-caroten–>E 162 Roșu de sfeclă, betaină<!–>E 163 Antocianine–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Cereale pentru micul E 150c Caramel amoniacal Quantum satis–>dejun extrudate E 160a Caroteni Quantum satis<!–>expandate și/sau cu E 160b Annatto, Bixină, Norbixină 25 mg/kg–>aromă de fructe E 160c Extract de ardei roșu, Quantum satis<!–>Capsantină, Capsorubina–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Cereale pentru micul E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin 200 mg/kg–>dejun cu aromă de E 162 Roșu de sfeclă, betaină (separat sau<!–>fructe E 163 Antocianine în combinație)–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Gemuri, jeleuri și E 100 Curcumină Quantum satis–>marmelade conform E 140 Clorofile și clorofiline<!–>legislației în vigoare E 141 Complexe de cupru ale clorofilelor–>și alte preparate și Clorofilinelor<!–>similare din fructe E 150a Caramel simplu–>inclusiv produse cu E 150b Caramel de sulfit de sodiu<!–>un număr scăzut de E 150c Caramel amoniacal–>calorii E 150d Caramel cu sulfit de amoniu<!–>E 160a Caroteni:–>i) Caroteni amestec<!–>îi) Beta-caroten–>E 160c Extract de ardei roșu, Capsantină,<!–>Capsorubina–>E 162 Roșu de sfeclă, betaină<!–>E 163 Antocianine–>E 104 Galben de chinolină 100 mg/kg<!–>E 110 Galben Sunset (separat sau–>E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin în combinație)<!–>E 124 Ponceau 4R, Coșenilă–>E 142 Verde S<!–>E 160d Rubixantină–>E 161b Luteină<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>salam, cremwursti, E 100 Curcumină 20 mg/kg<!–>cârnați, mezeluri, E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin 100 mg/kg–>pateuri și supe E 150a Caramel simplu quantum satis<!–>E 150b Caramel de sulfit de sodiu quantum satis–>E 150c Caramel amonical quantum satis<!–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu quantum satis–>E 160a Caroteni 20 mg/kg<!–>E 160c Extract de ardei roșu,–>Capsantină, Capsorubina 10 mg/kg<!–>E 162 Roșu de sfeclă, betaină quantum satis–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Luncheon Meat E 129 Roșu Allura 25 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Breakfast sausages cu E 129 Roșu Allura AC 25 mg/kg–>un conținut de<!–>minimum 6% cereale–>Carne tip burger cu un E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin 100 mg/kg<!–>conținut minim de E 150a Caramel simplu quantum satis–>4% legume și/sau E 150b Caramel de sulfit sodic quantum satis<!–>cereale E 150c Caramel amonical quantum satis–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu quantum satis<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Cârnați Chorizo E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin 200 mg/kg<!–>Salchichon E 124 Ponceau 4R, Roșu Coșenilă A 250 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Sobrasada E 110 Galben Sunset FCF 135 mg/kg–>E 124 Ponceau 4R, Roșu Coșenilă A 200 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Pasturmas (membrană E 110 Curcumină Quantum satis<!–>comestibilă) E 101(i) Riboflavină–>(îi) Fostat-5-riboflavina<!–>E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Granule și fulgi de E 100 Curcumină Quantum satis–>cartofi uscați<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Processed mushy and E 102 Tartrazină 100 mg/kg<!–>garden peas (în E 133 Albastru Brilliant 20 mg/kg–>conservă) E 142 Verde S 10 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>––––-<!–>Rândul 20 din Anexa IV la Norme a fost modificat de pct. 1 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.–><!–>–>
+
Anexa nr. V<!–>la Norme–>LISTA CU COLORANTII AUTORIZAȚI NUMAI PENTRU<!–>ANUMITE PRODUSE ALIMENTARE–>Colorant Produs alimentar Nivel maxim<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 123 Amarant Vinuri aperitive, băuturi spirtoase,<!–>inclusiv produse cu o concentrație–>de alcool exprimată în volume de până<!–>la 15% 30 mg/l–>Icre de pește 30 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 127 Eritrozină Cireșe pentru cocktail și cireșe<!–>confiate 200 mg/kg–>Cireșe Biganreaux în sirop și pentru<!–>cocktail 150 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 128 Roșu 2G Eliminat–>–––––<!–>Aditivul E 128 Roșu 2G din Anexa V a fost eliminat de art. I din ORDINUL nr. 2.168 din 24 decembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 8 februarie 2008.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 154 Brun FK Kippers 20 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 161 g Cantaxantină Saucisses de Strasbourg 15 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 173 Aluminiu Stratul exterior al produselor Quantum satis–>de cofetărie pe bază de zahăr pentru<!–>ornarea prăjiturilor și a produselor de–>patiserie<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 174 Argint Stratul exterior al produselor de Quantum satis<!–>cofetărie–>Ornamente de ciocolată<!–>Lichioruri–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 175 Aur Stratul exterior al produselor de Quantum satis–>cofetărie<!–>Ornamente de ciocolată–>Lichioruri<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 180 Litolrubin BK Coajă de brânză comestibilă Quantum satis<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 160b Annatto, Maragarină, minarină, alte emulsii 10 mg/kg<!–>Bixină, Norbixină grase și grăsimi neemulsionate–>Ornamente și cuverturi 20 mg/kg<!–>Produse fine de brutărie 10 mg/kg–>Gheață alimentară 20 mg/kg<!–>Lichioruri, inclusiv băuturi fortificate–>cu o concentrație de alcool exprimată<!–>în volume de până la 15% 10 mg/l–>Brânză topită aromată 15 mg/kg<!–>Brânză maturată portocalie, galbenă și–>cu secțiunea albă; brânză topită<!–>nearomată 15 mg/kg–>Deserturi 10 mg/kg<!–>"Snacks": cartofi uscați, cu diverse–>arome, snacks-uri pe bază de cereale sau<!–>amidon:–>a) Snacks-uri cu diverse arome,<!–>extrudate sau expandate 20 mg/kg–>b) Alte snacks-uri cu diverse arome<!–>și alune cu diverse arome 10 mg/kg–>Pește afumat 10 mg/kg<!–>Coajă comestibilă de brânză și–>învelișuri comestibile 20 mg/kg<!–>Brânză Red Leicester 50 mg/kg–>Brânză Mimolette 35 mg/kg<!–>Cereale pentru micul dejun extrudate,–>expandate și/sau cu aromă de fructe 25 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–><!–>–>
+
Anexa nr. VI<!–>la Norme–>
LISTA CU COLORANȚII AUTORIZAȚI ÎN ALTE PRODUSE ALIMENTARE<!–>
DECÂT CELE ENUMERATE ÎN ANEXELE IV Șl VII–><!–>
Următorii coloranți pot fi utilizați quantum satis în produsele alimentare menționate în anexa VI partea a 2-a și în toate celelalte produse alimentare, altele decât cele enumerate în anexele IV și VII.–>E 101 i) Riboflavinăîi) Fosfat-5 de riboflavină<!–>–>E 140 Clorofilă și clorofiline<!–>E 141 Complexe de cupru ale clorofilelor și clorofilinelor–>E 150a Caramel simplu<!–>E 150b Caramel de sulfit sodic–>E 150c Caramel amoniacal<!–>E 150d Caramel cu sulfit de amoniu–>E 153 Cărbune vegetal medicinal<!–>E 160a Caroteni–>E 160c Extract de ardei roșu, capsantină, capsorubină<!–>E 162 Roșu de sfeclă, betaină–>E 163 Antociani<!–>E 170 Carbonat de calciu–>E 171 Dioxid de titan<!–>E 172 Oxid și hidroxid de fier–>Partea a 2-a<!–>Următorii coloranți pot fi utilizați separat sau în combinație în produsele alimentare de mai jos, până la nivelul maxim specificat în tabel. Totuși, pentru băuturile aromatice nealcoolice, gheața alimentară, deserturile, produsele fine de patiserie și cofetărie, coloranții pot fi utilizați până la limita indicată în tabelul corespunzător, însă cantitățile de coloranți E 110, E 122, E 124 și E 155 nu pot depăși 50 mg/kg sau 50 mg/l.–>E 100 Curcumină<!–>E 102 Tartrazină–>E 104 Galben de chinolină<!–>E 110 Galben Sunset FCF–>Galben Orange S<!–>E 120 Coșenilă, acid carminic, carmin–>E 122 Azorubină, carmoizină<!–>E 124 Ponceau 4P, Roșu Coșenilă A–>E 129 Roșu Allura AC<!–>E 131 Albastru Patent V–>E 132 Indigotină, indigo carmin<!–>E 133 Albastru Briliant FCF–>E 142 Verde S<!–>E 151 Negru Briliant BN, Negru PN–>E 155 Brun HI<!–>E 160d Rubixantină–>E 160e Beta-apo-8'-carotenal (C 30)<!–>E 160f Ester etilic al acidului beta-apo-8'-carotenal (C 30)–>E 161b Luteină<!–>Produse alimentare Nivel maxim–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Băuturi aromate nealcoolice 100 mg/l–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Fructe și legume confiate, Mostarda di frutta 200 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Conserve de fructe roșii 200 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Produse de cofetărie 300 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Ornamente și cuverturi 500 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Produse fine de brutărie (ex. viennoiserie, biscuiți,–>prăjituri și napolitane) 200 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Gheață alimentară 150 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Brânză topită aromată 100 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Deserturi inclusiv produse lactate aromate 150 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Sosuri, condimente (ex. curry praf, Tandoori), saramuri,<!–>mirodenii, Chutney și Piccalilli 500 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Muștar 300 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Pastă de pește și de crustacee 100 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Crustacee semipreparate 250 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Substituenți de somon 500 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Surimi 500 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Icre de pește 300 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Pește afumat 100 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Snacks: cartofi uscați, cu diverse gusturi, snacks-uri pe–>bază de cereale sau amidon:<!–>a) snacks-uri cu diverse gusturi, expandate sau extrudate 200 mg/kg–>b) alte snacks-uri cu diverse gusturi și alune cu diverse<!–>gusturi 100 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Coaja comestibilă de brânză și învelișuri comestibile quantum satis–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Preparate complete pentru controlul greutății destinate–>înlocuirii totale a alimentelor zilnice sau a unei mese<!–>individuale 50 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Preparate complete și suplimente nutritive destinate–>utilizării sub supravegherea medicului 50 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Suplimente alimentare/integratori dietetici lichizi 100 mg/l<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Suplimente alimentare /integratori dietetici solizi 300 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Supe 50 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Produse similare din carne și pește pe bază de proteine<!–>vegetale 100 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Băuturi spirtoase (inclusiv produse cu o concentrație de–>alcool exprimată în volume de până la 15%), exclusiv cele<!–>menționate în anexele VII sau IV 200 mg/l–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Vinuri aromate, băuturi aromate pe bază de vin și–>cocktail-uri aromate din produse viti-vinicole conform<!–>legislației în vigoare, exclusiv cele menționate în–>anexele VII sau IV 200 mg/l<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Vinuri din fructe, cidru (exclusiv cidru bouche) și<!–>rachiu de pere, vinuri din fructe, cidru și rachiu de–>pere, aromate, liniștite și spumante 200 mg/l<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–><!–>–>
+
Anexa nr. VII<!–>la Norme–>
LISTA CU PRODUSELE ALIMENTARE PENTRU CARE NU SUNT AUTORIZAȚI<!–>
COLORANȚII, CU EXCEPȚIA SPECIFICAȚIILOR PREVEVĂZUTE ÎN ANEXELE IV, V SAU VI–><!–>
(Denumirile utilizate în anexa VII nu afectează principiul "raportului" în cazul în care produsul conține ingrediente care conțin la rândul lor coloranți autorizați)–>1.<!–>Produse alimentare neprelucrate.2.–>Toate apele îmbuteliate sau ambalate.3.<!–>Lapte, semi-degresat și degresat, pasteurizat sau sterilizat (inclusiv sterilizare prin procedeul UHT) (nearomat)4.–>Lapte cu ciocolată5.<!–>Lapte fermentat (nearomat)6.–>Lapte conservat (nearomat) conform legislației în vigoare7.<!–>Lapte bătut și zară (nearomate)8.–>Smântână și smântână praf (nearomată)9.<!–>Uleiuri și grăsimi de origine animală sau vegetală10.–>Ouă și produse pe bază de ouă conform legislației în vigoare11.<!–>Făină și alte produse de morărit, amidon și feculă12.–>Pâine și produse similare13.<!–>Paste alimentare și gnocchi14.–>Zahăr, inclusiv toate mono- și dizaharidele15.<!–>Pastă și conserve de tomate16.–>Sosuri pe bază de tomate17.<!–>Suc și nectar de fructe conform legislației în vigoare și suc de legume18.–>Fructe, legume (inclusiv cartofi) și ciuperci, în conservă sau deshidratate; fructe, legume (inclusiv cartofi) și ciuperci, prelucrate19.<!–>Gemuri extra, jeleuri extra și piure de castane conform legislației în vigoare; cremă de prune uscate20.–>Pește, moluște și crustacee, carne, păsări, vânat, precum și preparate din acestea, exclusiv mese preparate conținând aceste ingrediente21.<!–>Produse din cacao și componente de ciocolată în produsele pe bază de ciocolată conform legislației în vigoare22.–>Cafea prăjită, ceai, cicoare; extracte din ceai și cicoare; preparate din ceai, plante, fructe și cereale pentru infuzie, precum și amestecuri și preparate instant din aceste produse23.<!–>Sare, substituenți de sare, condimente și amestecuri de condimente24.–>Vin și alte produse conform legislației în vigoare25.<!–>Korn, Kornbrand, băuturi spirtoase din fructe, țuică din fructe, Ouzo, Grappa, Tsikoudia de Creta, Tsipouro de Macedonia, Tsipouro de Thessalia, Tsipouro de Tyrnavos, Eau-de-vie de marc marque naționale luxembourgeoise, eau de vie de seigle marque naționale luxembourgeoise, London gin, conform legislației în vigoare26.–>Sambuca, Maraschino și Mistra conform legislației în vigoare27.<!–>Sangria, Clarea și Zurra conform legislației în vigoare28.–>Oțet de vin29.<!–>Alimente pentru sugari și copii mici conform legislației în vigoare, inclusiv alimente pentru sugari și copii mici cu sănătate precară30.–>Miere31.<!–>Malț și produse din malț32.–>Brânză maturată și nematurată (nearomată)33.<!–>Unt pe bază de lapte de oaie și capră–>
+
Anexa nr. VIII<!–>la Norme–>LISTA CU PRODUSELE ALIMENTARE LA CARE SE POT ADĂUGA ÎNDULCITORI<!–>Nr CE Denumire Produse alimentare Doza maximă utilizabilă–>(la 19-08-2010,
sintagma: Nivel maxim de doză admisibilă a fost înlocuită de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 909 din 10 iunie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 19 august 2010
)
─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────E 420 Sorbitol Deserturi și produse similare: Quantum satis<!–>i) Sorbitol a) Deserturi aromate pe bază de apă,–>îi) Sirop de cu valoare energetică redusă- sau<!–>sorbitol fără adaos de zahăr–>E 421 Manitol b) Preparate pe bază de lapte și produse<!–>derivate, cu valoare energetică–>redusă sau fără adaos de zahăr<!–>E 953 Isomalt c) Deserturi pe bază de fructe și legume,–>cu valoare energetică redusă<!–>sau fără adaos de zahăr–>E 965 Maltitol<!–>i) Maltitol d) Deserturi pe bază de ouă, cu valoare–>îi) Sirop de energetică redusă sau fără<!–>maltitol adaos de zahăr–>E 966 Lactitol e) Deserturi pe bază de cereale, cu<!–>valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr<!–>E 967 Xilitol f) Cereale sau produse pe bază de cereale–>pentru micul dejun, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr.<!–>g) Deserturi pe bază de grăsimi, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr–>h) Gheață alimentară, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr<!–>i) Gemuri, jeleuri, marmelade și fructe–>confiate, cu valoare energetică<!–>redusă sau fără adaos de zahăr–>j) Preparate din fructe, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr, exclusiv cele destinate<!–>fabricării băuturilor pe bază de suc–>de fructe<!–>Produse de cofetărie–>a) Produse de cofetărie fără adaos de<!–>zahăr–>b) Produse de cofetărie pe bază de fructe<!–>uscate, cu valoare energetică–>redusă sau fără adaos de zahăr<!–>c) Produse de cofetărie pe bază de amidon,–>cu valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr–>d) Produse pe bază de cacao, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr<!–>e) Paste tartinabile pe bază de cacao,–>lapte, fructe uscate sau grăsimi,<!–>cu valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr<!–>f) Gumă de mestecat fără adaos de zahăr–>Alte produse<!–>a) Sosuri–>b) Muștar<!–>c) Produse fine de brutărie, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr–>d) Produse destinate unei alimentații<!–>speciale–>e) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare solidă–>E 968 Eritritol<!–>–>Punctul E 968 Eritritol a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 950 Acesulfam K Băuturi nealcoolice<!–>a) Băuturi aromate pe bază de apă, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 350 mg/l–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse<!–>derivate sau pe bază de suc de–>fructe, cu valoare energetică redusă<!–>sau fără adaos de zahăr 350 mg/l–>Deserturi și produse similare<!–>a) Deserturi aromate pe bază de apă, cu–>valoare energetică redusă sau<!–>fără adaos de zahăr 350 mg/kg–>b) Preparate pe bază de lapte și produse<!–>derivate, cu valoare energetică–>redusă sau fără adaos de zahăr 350 mg/kg<!–>c) Deserturi pe bază de fructe și legume,–>cu valoare energetică redusă<!–>sau fără adaos de zahăr 350 mg/kg–>d) Deserturi pe bază de ouă, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 350 mg/kg<!–>e) Deserturi pe bază de cereale, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 350 mg/kg–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu<!–>valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 350 mg/kg<!–>g) Cornete și vafe, pentru înghețată,–>fără adaos de zahăr 2000 mg/kg<!–>h) Gheață alimentară, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 800 mg/kg–>i) Cereale pentru mic dejun cu un<!–>conținut de fibră mai mare de 15%, și–>cel puțin 2O% tarate, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 1200 mg/kg<!–>j) "Snacks": produse gata de consum pe–>bază de amidon, sau nuci și alune<!–>glasate, preambalate, uscate, și–>conținând anumite arome 350 mg/kg<!–>Produse de cofetărie–>a) Produse de cofetărie fără adaos de<!–>zahăr 500 mg/kg–>b) Produse de cofetărie pe bază de cacao<!–>sau fructe uscate, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 500 mg/kg–>c) Eâoblaten 2000 mg/kg<!–>d) Produse de cofetărie pe bază de amidon,–>cu valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 1000 mg/kg–>e) Paste tartinabile pe bază de cacao,<!–>lapte, fructe uscate sau grăsimi,–>cu valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 1000 mg/kg–>f) Produse de cofetărie sub formă de<!–>tablete, cu valoare energetică redusă 500 mg/kg–>g) dropsuri pentru împrospătarea<!–>respirației, fără adaos de zahăr 2500 mg/kg–>h) Gumă de mestecat fără adaos de zahăr 2000 mg/kg<!–>Alte produse–>a) Cidru și rachiu de pere 350 mg/l<!–>b) Bere nealcoolică sau cu o concentrație–>de alcool exprimată în volume de până<!–>la 1,2 % vol 350 mg/l–>c) "Bere de masă/Bicre de table/<!–>Tafelbier" (Concentrația inițială a–>mustului pentru bere de până la 6%)<!–>exclusiv "Obergariges Einfachbier" 350 mg/l–>d) Bere cu aciditate minimă de 3O mili-<!–>echivalenți exprimați în 1 N NaOH 350 mg/l–>e) Bere brună de tip "oud bruin" 350 mg/l<!–>f) Bere cu valoare energetică redusă 25 mg/l–>g) Băuturi constând într-un amestec de<!–>bere, cidru, rachiu de pere,–>băuturi spirtoase sau vin și băuturi<!–>nealcoolice 350 mg/l–>h) băuturi spirtoase cu o concentrație de<!–>alcool funcție de volum de până–>la 15% vol 350 mg/l<!–>i) Fructe conservate, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 350 mg/kg–>j) Gemuri, jeleuri și marmelade cu valoare<!–>energetică redusă 1000 mg/kg–>k) Preparate din fructe și legume cu<!–>valoare energetică redusă 350 mg/kg–>l) Conserve de fructe și legume dulci-<!–>acrișoare 200 mg/kg–>m) Feinkostsalat 350 mg/kg<!–>n) Conserve și semi-conserve dulci–>acrișoare de pește și marinate de<!–>pește, crustacee și moluște 200 mg/kg–>o) supe cu valoare energetică redusă 110 mg/l<!–>p) Sosuri 350 mg/kg–>q) Muștar 350 mg/kg<!–>r) Produse fine de brutărie destinate–>unei alimentații speciale 1000 mg/kg<!–>s) Preparate complete de regim pentru–>controlul greutății destinate<!–>înlocuirii dozei alimentare zilnice–>totale sau a unei mese individuale 450 mg/kg<!–>s) Alimente utilizate în dietele cu valoare–>energetică redusă pentru scăderea greutății,<!–>conform prevederilor Ordinului ministrului–>sănătății și familiei și al ministrului<!–>agriculturii, alimentației și pădurilor–>nr. 387/251/2002.*) 450 mg/kg<!–>*) Ordinul ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 387/215/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele cu destinație nutrițională specială a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 18 decembrie 2002.–>–––-<!–>Litera s) de la aditivul Nr. CEE 950, categoria "Alte produse" din anexa VIII a fost modificată de pct. 1.1 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>t) Preparate complete și aporturi<!–>nutriționale destinate utilizării sub–>supraveghere medicală 450 mg/kg<!–>t) Alimente dietetice pentru scopuri 450 mg/kg–>medicale speciale, conform prevederilor<!–>Ordinului ministrului sănătății și–>familiei și al ministrului agriculturii,<!–>alimentației și pădurilor–>nr. 387/251/2002.*)<!–>*) Ordinul ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 387/215/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele cu destinație nutrițională specială a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 18 decembrie 2002.–>–––-<!–>Litera t) de la aditivul Nr. CEE 950, categoria "Alte produse" din anexa VIII a fost modificată de pct. 1.2 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>u) Suplimente alimentare furnizate în<!–>stare lichidă, conform prevederilor–>Ordinului ministrului sănătății<!–>nr. 1.214/2003.**)–>**) Ordinul ministrului sănătății nr. 1.214/2003 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2004.<!–>–>Litera u) de la aditivul Nr. CEE 950, categoria "Alte produse" din anexa VIII a fost modificată de pct. 1.3 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>v) Suplimente alimentare furnizate în stare 500 mg/kg–>solidă, conform prevederilor Ordinului<!–>ministrului sănătății nr. 1.214/2003.**)–>**) Ordinul ministrului sănătății nr. 1.214/2003 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2004.<!–>–>Litera v) de la aditivul Nr. CEE 950, categoria "Alte produse" din anexa VIII a fost modificată de pct. 1.4 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>w) Suplimente alimentare pe bază de 2000 mg/kg–>vitamine și/sau elemente minerale<!–>furnizate sub formă de sirop sau sub–>formă masticabilă, conform prevederilor<!–>Ordinului ministrului sănătății–>nr. 1.214/2003.**)<!–>**) Ordinul ministrului sănătății nr. 1.214/2003 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 21 ianuarie 2004.–>–––-<!–>Litera w) de la aditivul Nr. CEE 950, categoria "Alte produse" din anexa VIII a fost modificată de pct. 1.5 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 951 Aspartam Băuturi nealcoolice–>a) Băuturi aromate pe bază de apă, cu<!–>valoare energetică redusă sau–>fără adaos de zahăr 600 mg/l<!–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse–>derivate sau pe bază de suc de<!–>fructe, cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 600 mg/l<!–>Deserturi și produse similare–>a) Deserturi aromate pe bază de apă, cu<!–>valoare energetică redusă sau–>fără adaos de zahăr 1000 mg/kg<!–>b) Preparate pe bază de lapte și produse–>derivate, cu valoare energetică<!–>redusă sau fără adaos de zahăr 1000 mg/kg–>c) Deserturi pe bază de fructe și legume,<!–>cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 1000 mg/kg<!–>d) Deserturi pe bază de ouă, cu valoare–>energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 1000 mg/kg–>e) Deserturi pe bază de cereale, cu<!–>valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 1000 mg/kg<!–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 1000 mg/kg–>g) Snacks": produse gata de consum pe<!–>bază de amidon, sau nuci și alune–>glasate, pre-ambalate, uscate, și<!–>conținând anumite arome 500 mg/kg–>h) cereale pentru mic dejun cu un<!–>conținut de fibră mai mare de 15%, și–>cel puțin 20% tarate, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 1000 mg/kg<!–>i) Gheață alimentară, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 800 mg/kg–>Produse de cofetărie<!–>a) Produse de cofetărie fără adaos de–>zahăr 1000 mg/kg<!–>b) dropsuri pentru împrospătarea–>respirației, fără adaos de zahăr 6000 mg/kg<!–>c) pastile pentru împrospătarea–>respirației, puternic aromate fără<!–>adaos de zahăr 2000 mg/kg–>d) Produse de cofetărie pe bază de cacao<!–>sau fructe uscate, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 2000 mg/kg–>e) Produse de cofetărie pe bază de<!–>amidon, cu valoare energetică–>redusă sau fără adaos de zahăr 2000 mg/kg<!–>f) Paste tartinabile pe bază de cacao,–>lapte, fructe uscate sau grăsimi,<!–>cu valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 1000 mg/kg<!–>g) Gumă de mestecat fără adaos de zahăr 5500 mg/kg–>h) Essoblaten 1.000 mg/kg<!–>–>Litera h) de la aditivul E 951, categoria "Produse de cofetărie" din anexa VIII a fost introdusă de pct. 1.6 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>Alte produse–>a) Cidru și rachiu de pere 600 mg/l<!–>b) Bere nealcoolică sau cu o concentrație–>de alcool exprimată în volume<!–>de până la 1,2 % vol 600 mg/l–>c) "Bere de masă/Bicre de table/<!–>Tafelbier" (Concentrația inițială a–>mustului pentru bere de până la 6%)<!–>exclusiv "Obergariges Einfachbier" 600 mg/l–>d) Bere cu aciditate minimă de 3O mili-<!–>echivalenți exprimată în NaOH 1N 600 mg/l–>e) Bere brună de tip "oud bruin" 600 mg/l<!–>f) bere cu valoare energetică redusă 25 mg/l–>g) băuturi constând într-un amestec de<!–>bere, cidru, rachiu de pere,–>băuturi spirtoase sau vin și băuturi<!–>nealcoolice 600 mg/l–>h) băuturi spirtoase cu o concentrație de<!–>alcool funcție de volum de până–>la 15% vol 600 mg/l<!–>i) Fructe conservate, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 1000 mg/kg–>j) Gemuri, jeleuri și marmelade cu<!–>valoare energetică redusă 1000 mg/kg–>k) Preparate din fructe și legume cu<!–>valoare energetică redusă 1000 mg/kg–>l) Conserve de fructe și legume dulci-<!–>acrișoare 300 mg/kg–>m) Conserve și semi-conserve dulci-<!–>acrișoare de pește și marinate de–>pește, crustacee și moluște 300 mg/kg<!–>n) supe cu valoare energetică redusă 110 mg/l–>o) Sosuri 350 mg/kg<!–>p) Feinkostsalat 350 mg/kg–>q) Muștar 350 mg/kg<!–>r) Produse fine de brutărie destinate–>unei alimentații speciale 1700 mg/kg<!–>s) Preparate complete de regim pentru–>controlul greutății destinate<!–>înlocuirii dozei alimentare zilnice–>totale sau a unei mese individuale 800 mg/kg<!–>t) Preparate complete și aporturi–>nutriționale destinate utilizării sub<!–>supraveghere medicală 1000 mg/kg–>u) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare lichidă 600 mg/kg–>v) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare solidă 2000 mg/kg–>w) suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici pe bază de vitamine și/sau–>elemente minerale sub formă de sirop<!–>sau masticabile 5500 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 952 Acid ciclamic–>și sărurile<!–>sale de Na și–>Ca Băuturi nealcoolice<!–>a) Băuturi aromate pe bază de apă, cu–>valoare energetică redusă sau<!–>fără adaos de zahăr 400 mg/l–>a) Băuturi aromate pe bază de apă, cu<!–>valoare energetică redusă sau–>fără adaos de zahăr 250 mg/l<!–>–>Nivelul maxim de doză admisibilă de la aditivul E 952, categoria "Băuturi nealcoolice", lit. a) din anexa VIII a fost modificat de pct. 1.7 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse–>derivate sau pe bază de suc de<!–>fructe, cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 400 mg/l<!–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse–>derivate sau pe bază de suc de<!–>fructe, cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 250 mg/l<!–>–>Nivelul maxim de doză admisibilă de la aditivul E 952, categoria "Băuturi nealcoolice", lit. b) din anexa VIII a fost modificat de pct. 1.7 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>Deserturi și produse similare–>a) Deserturi aromate pe bază de apă, cu<!–>valoare energetică redusă sau–>fără adaos de zahăr 250 mg/kg<!–>b) Preparate pe bază de lapte și produse–>derivate, cu valoare energetică<!–>redusă sau fără adaos de zahăr 250 mg/kg–>c) Deserturi pe bază de fructe și legume,<!–>cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 250 mg/kg<!–>d) Deserturi pe bază de ouă, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 250 mg/kg–>e) Deserturi pe bază de cereale, cu<!–>valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 250 mg/kg<!–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 250 mg/kg–>g)abrogată<!–>–>Lit. g) de la aditivul E 952, categoria "Deserturi și produse similare" din anexa VIII a fost abrogată de pct. 1.8 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>Produse de cofetărie–>a) abrogată<!–>–>Lit. a) de la aditivul E 952, categoria "Produse de cofetărie" din anexa VIII a fost abrogată de pct. 1.8 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>b) abrogată–>––––-<!–>Lit. b) de la aditivul E 952, categoria "Produse de cofetărie" din anexa VIII a fost abrogată de pct. 1.8 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>c) abrogată<!–>–>Lit. c) de la aditivul E 952, categoria "Produse de cofetărie" din anexa VIII a fost abrogată de pct. 1.8 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>d) abrogată–>––––-<!–>Lit. d) de la aditivul E 952, categoria "Produse de cofetărie" din anexa VIII a fost abrogată de pct. 1.8 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>e) Paste tartinabile pe bază de cacao,<!–>lapte, fructe uscate sau grăsimi,–>cu valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 500 mg/kg–>f) abrogată<!–>–>Lit. f) de la aditivul E 952, categoria "Produse de cofetărie" din anexa VIII a fost abrogată de pct. 1.8 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>Alte produse–>a) băuturi constând într-un amestec de<!–>bere, cidru, rachiu de pere, băuturi–>spirtoase sau vin și băuturi<!–>nealcoolice 250 mg/l–>b) Fructe conservate, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 1000 mg/kg<!–>c) Gemuri, jeleuri și marmelade cu–>valoare energetică redusă 1000 mg/kg<!–>d) Preparate din fructe și legume cu–>valoare energetică redusă 250 mg/kg<!–>e) Produse fine de brutărie destinate–>unei alimentații speciale 1600 mg/kg<!–>f) Preparate complete de regim pentru–>controlul greutății destinate<!–>înlocuirii dozei alimentare zilnice–>totale sau a unei mese individuale 400 mg/kg<!–>g) Preparate complete și aporturi–>nutriționale destinate utilizării sub<!–>supraveghere medicală 400 mg/kg–>h) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare lichidă 400 mg/kg–>i) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare solidă 500 mg/kg–>j) suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici pe bază de vitamine și/sau–>elemente minerale, de tip sirop sau<!–>masticabile 1250 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 954 Zaharină și Băuturi nealcoolice–>sărurile sale a) Băuturi aromate pe bază de apă, cu<!–>de Na, K și valoare energetică redusă sau–>Ca fără adaos de zahăr 80 mg/l<!–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse–>derivate sau pe bază de suc de fructe,<!–>cu valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 80 mg/l<!–>c) "Gaseosa": băuturi nealcoolice pe bază–>de apa, cu adaos de dioxid de carbon,<!–>îndulcitori și aromatizanți 100 mg/l–>Deserturi și produse similare<!–>a) Deserturi aromate pe bază de apă, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 100 mg/kg–>b) Preparate pe bază de lapte și produse<!–>derivate, cu valoare energetică–>redusă sau fără adaos de zahăr 100 mg/kg<!–>c) Deserturi pe bază de fructe și legume,–>cu valoare energetică redusă<!–>sau fără adaos de zahăr 100 mg/kg–>d) Deserturi pe bază de ouă, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 100 mg/kg<!–>e) Deserturi pe bază de cereale, cu–>valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 100 mg/kg–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu<!–>valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 100 mg/kg<!–>g) cereale pentru mic dejun cu un–>conținut de fibră mai mare de 15%, și<!–>cel puțin 20% tarate, cu valoare–>energetică scăzută sau fără adaos de<!–>zahăr 100 mg/kg–>h) Gheață alimentară, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 100 mg/kg<!–>i) cornete și vafe, pentru înghețată,–>fără adaos de zahăr 800 mg/kg<!–>j) "Snacks": produse gata de consum pe–>bază de amidon, sau nuci și alune<!–>glasate, preambalate, uscate, și–>conținând anumite arome 100 mg/kg<!–>Produse de cofetărie–>a) Produse de cofetărie fără adaos de<!–>zahăr 500 mg/kg–>b) Produse de cofetărie pe bază de cacao<!–>sau fructe uscate, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 500 mg/kg–>c) Produse de cofetărie pe bază de<!–>amidon, cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 300 mg/kg<!–>d) dropsuri pentru împrospătarea–>respirației, fără adaos de zahăr 3000 mg/kg<!–>e) Essoblaten 800 mg/kg–>f) Paste tartinabile pe bază de cacao,<!–>lapte, fructe uscate sau grăsimi,–>cu valoare energetică redusă sau fără<!–>adaos de zahăr 200 mg/kg–>g) Gumă de mestecat fără adaos de zahăr 1200 mg/kg<!–>Alte produse–>a) Cidru și rachiu de pere 80 mg/l<!–>b) Bere nealcoolică sau cu o concentrație–>de alcool exprimată în volume<!–>de până la 1,2 % vol 80 mg/l–>c) "Bere de masă/Bicre de table/Tafelbier"<!–>(Concentrația inițială a mustului–>pentru bere de până la 6%) exclusiv<!–>"Obergariges Einfachbier" 80 mg/l–>d) Bere cu aciditate minimă de 30 mili-<!–>echivalenți exprimați în NaOH 1N 80 mg/l–>e) Bere brună de tip "oud bruin" 80 mg/l<!–>f) băuturi constând într-un amestec de–>bere, cidru, rachiu de pere, băuturi<!–>spirtoase sau vin și băuturi–>nealcoolice 80 mg/l<!–>g) băuturi spirtoase cu o concentrație de–>alcool funcție de volum de până<!–>la 15% vol 80 mg/l–>h) Fructe conservate, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 200 mg/kg<!–>i) Gemuri, jeleuri și marmelade cu–>valoare energetică redusă 200 mg/kg<!–>j) Preparate din fructe și legume cu–>valoare energetică redusă 200 mg/kg<!–>k) Conserve de fructe și legume dulci–>acrișoare 160 mg/kg<!–>l) Conserve și semi-conserve dulci–>acrișoare de pește și marinate de<!–>pește, crustacee și moluște 160 mg/kg–>m) Sosuri 160 mg/kg<!–>n) Muștar 320 mg/kg–>(la 19-08-2010,
Doza maximă utilizabilă de la produsul alimentar prevăzut la lit. n) Muștar a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 909 din 10 iunie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 19 august 2010
)
o) supe cu valoare energetică redusă 110 mg/lp) Feinkostsalat 160 mg/kg<!–>q) Produse fine de brutărie destinate unei–>alimentații speciale 170 mg/kg<!–>r) Preparate complete de regim pentru–>controlul greutății destinate<!–>înlocuirii dozei alimentare zilnice–>totale sau a unei mese individuale 240 mg/kg<!–>s) Preparate complete și aporturi–>nutriționale destinate utilizării sub<!–>supraveghere medicală 200 mg/kg–>t) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare lichidă 80 mg/kg–>u) Suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici în stare solidă 500 mg/kg–>v) suplimente alimentare/integratori<!–>dietetici pe bază de vitamine și/sau–>elemente minerale sub formă de sirop<!–>sau masticabile 1200 mg/kg–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 955 Sucraloza Bauturi nealcoolice–>a) Băuturi aromate pe bază de apa cu<!–>valoare energetica redusa sau fără adaos–>de zahăr 300 mg/kg<!–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse–>derivate din lapte sau pe bază de suc de<!–>fructe, cu valoare energetica redusa sau–>fără adaos de zahăr. Deserturi și produse 300 mg/kg<!–>similare:–>a) Deserturi aromate pe bază de<!–>apa cu valoare energetica redusa 400 mg/kg–>sau fără adaos de zahăr.<!–>b) Preparate pe bază de lapte și produse–>derivate din lapte, cu valoare energetica<!–>redusa sau fără adaos de zahar. 400 mg/kg–>c) Deserturi pe bază de fructe și<!–>legume, cu valoare energetica 400 mg/kg–>redusa sau fără adaos de zahăr.<!–>d) Deserturi pe bază de oua, cu–>valoare energetica redusa sau fără 400 mg/kg<!–>adaos de zahăr.–>e) Deserturi pe bază de cereale,<!–>cu valoare energetica redusa sau 400 mg/kg–>fără adaos de zahăr.<!–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu–>valoare energetica redusa sau fără 400 mg/kg<!–>adaos de zahăr.–>g) "Snacks": anumite arome pentru produse<!–>gata de consum, pre-ambalate, uscate, 200 mg/kg–>pe bază de amidon modificat pentru<!–>deserturi și nuci glazurate.–>Produse de cofetărie: 1000 mg/kg<!–>a) Produse de cofetărie fără adaos–>de zahăr<!–>b) Produse de cofetărie pe baza–>de cacao sau fructe uscate, cu 800 mg/kg<!–>valoare energetica redusa sau fără–>adaos de zahăr<!–>c) Produse de cofetărie pe bază de, 1000 mg/kg–>amidon, cu valoare energetica<!–>redusa sau fără adaos de zahăr 800 mg/kg–>d) Cornete și vafe pentru înghețata 800 mg/kg<!–>fără adaos de zahăr–>e) Essoblaten<!–>f) Paste tartinabile pe bază de–>cacao, lapte, fructe uscate sau 400 mg/kg<!–>grăsimi cu valoare energetica–>redusa sau fără adaos de zahăr<!–>g) Cereale pentru mic dejun cu un–>conținut de fibra mai mare de 15%<!–>și cel puțin 20% tarate, cu valoare 400 mg/kg–>energetica redusa sau fără adaos<!–>de zahăr. 2400 mg/kg–>h) Bomboane pentru<!–>împrospătarea respirației fără 1000 mg/kg–>adaos de zahăr<!–>i) Tablete pentru gât, puternic 3000 mg/kg–>aromate și răcoritoare fără adaos<!–>de zahăr 200 mg/kg–>j) Guma de mestecat fără adaos<!–>de zahăr–>k) Tablete cu valoare energetica 50 mg/l<!–>redusa–>Alte produse:<!–>a) Cidru și cidru de pere–>b) Băuturi constând dintr-un 250 mg/l<!–>amestec de bere, cidru, cidru de–>pere, băuturi alcoolice sau vin și<!–>băuturi nealcoolice 250 mg/l–>c) Băuturi spirtoase cu o<!–>concentrație de până la 15% vol. alcool 250 mg/l–>d) Bere nealcoolica sau cu o<!–>concentrație de alcool exprimata în–>volume de până la 1,2% vol.<!–>e) Bere de masa /Biere de table/–>Tafelbier/ Table beer (concentrație<!–>inițiala a mustului pentru bere de 250 mg/l–>până la 6%) exclusiv "Obergariges<!–>Einfachbier"–>f) Bere cu aciditate minima de 30 250 mg/l<!–>mili-echivalenti exprimata în NaOH 250 mg/l–>g) Bere bruna de tip "oud bruin" 10 mg/l<!–>h) Bere cu valoare energetica redusa–>i) Gheata alimentara cu valoare 320 mg/kg<!–>energetica redusa sau fără adaos de zahăr–>j) Fructe conservate, cu valoare 400 mg/kg<!–>energetica redusa sau fără adaos de zahăr 400 mg/kg–>k) Gemuri, jeleuri și marmelada, cu<!–>valoare energetica redusa 400 mg/kg–>l) Preparate din fructe și legume cu<!–>valoare energetica redusa 180 mg/kg–>m) Conserve de fructe și legume 140 mg/kg<!–>dulci – acrisoare–>n) Feinkostsalat<!–>o) Conserve și semi-conserve 120 mg/kg–>dulci-acrisoare de peste și 45 mg/kg<!–>marinate de peste, crustacee și 450 mg/kg–>moluște 140 mg/kg<!–>p) Supe cu valoare energetica redusa 700 mg/kg–>q) Sosuri<!–>r) Muștar–>s) Produse fine de brutărie 320 mg/kg<!–>destinate unei alimentații speciale–>t) Alimente utilizate în dietele cu 400 mg/kg<!–>valoare energetica redusa pentru–>scăderea greutății 240 mg/l<!–>u) Alimente dietetice pentru–>scopuri medicale speciale 800 mg/kg<!–>v) Suplimente alimentare furnizate–>în stare lichida<!–>w) Suplimente alimentare furnizate 2400 mg/kg–>în stare solida<!–>x) Suplimente alimentare pe baza–>de vitamine și/sau elemente<!–>minerale, furnizate sub o formă de–>tip sirop sau sub o formă masticabila<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>––––-<!–>Aditivul E 955 din anexa VIII a fost introdus de pct. 1.9 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>E 957 Taumatină Produse de cofetărie<!–>a) Produse de cofetărie fără adaos de–>zahăr 50 mg/kg<!–>b) Produse de cofetărie pe bază de cacao–>sau fructe uscate, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 50 mg/kg<!–>c) Gumă de mestecat fără adaos de–>îndulcitori 50 mg/kg<!–>Alte produse–>a) Gheață alimentară, cu valoare<!–>energetică scăzută sau fără adaos de–>zahăr 50 mg/kg<!–>b) suplimente alimentare/integratori–>dietetici pe bază de vitamine și/sau<!–>elemente minerale sub formă de sirop–>sau masticabile 400 mg/kg<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 959 Neohesperi- Băuturi nealcoolice<!–>dină DC a) Băuturi aromate pe bază de apă, cu–>valoare energetică redusă sau<!–>fără adaos de zahăr 30 mg/l–>b) Băuturi pe bază de lapte și produse<!–>derivate sau pe bază de suc de–>fructe, cu valoare energetică redusă<!–>sau fără adaos de zahăr 50 mg/l–>c) Băuturi pe bază de suc de fructe cu<!–>valoare energetică redusă sau–>fără adaos de zahăr 30 mg/l<!–>Deserturi și produse similare–>a) Deserturi aromate pe bază de apă, cu<!–>valoare energetică redusă sau–>fără adaos de zahăr 50 mg/kg<!–>b) Preparate pe bază de lapte și produse–>derivate, cu valoare energetică<!–>redusă sau fără adaos de zahăr 50 mg/kg–>c) Deserturi pe bază de fructe și legume,<!–>cu valoare energetică redusă–>sau fără adaos de zahăr 50 mg/kg<!–>d) Deserturi pe bază de ouă, cu valoare–>energetică redusă sau fără 50 mg/kg<!–>adaos de zahăr–>e) Deserturi pe bază de cereale, cu<!–>valoare energetică redusă sau fără 50 mg/kg–>adaos de zahăr<!–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu–>valoare energetică redusă sau fără 50 mg/kg<!–>adaos de zahăr–>g) Gheață alimentară, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de 50 mg/kg–>zahăr<!–>h) cornete și vafe, pentru înghețată, fără–>adaos de zahăr 50 mg/kg<!–>i) cereale pentru mic dejun cu un conținut–>de fibra mai mare de 15%, și cel puțin<!–>2O% tărâțe, cu valoare energetică–>redusă sau fără adaos de zahăr 50 mg/kg<!–>j) "Snacks": produse gata de consum pe–>bază de amidon, sau nuci și alune<!–>glasate, preambalate, uscate, și–>conținând anumite arome 50 mg/kg<!–>Produse de cofetărie–>a) Produse de cofetărie fără adaos de<!–>zahăr 100 mg/kg–>b) Produse de cofetărie pe bază de cacao<!–>sau fructe uscate, cu valoare–>energetică redusă sau fără adaos de<!–>zahăr 100 mg/kg–>c) Produse de cofetărie pe bază de amidon,<!–>cu valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 150 mg/kg<!–>d) dropsuri pentru împrospătarea–>respirației, fără adaos de zahăr 400 mg/kg<!–>e) Paste tartinabile pe bază de cacao,–>lapte, fructe uscate sau grăsimi,<!–>cu valoare energetică redusă sau fără–>adaos de zahăr 50 mg/kg<!–>f) Gumă de mestecat fără adaos de zahăr 400 mg/kg–>Alte produse<!–>a) Cidru și rachiu de pere 20 mg/l–>b) Bere nealcoolică sau cu o concentrație<!–>de alcool exprimată în volume–>de până la 1,2 % vol 10 mg/l<!–>c) "Bere de masă/Bicre de table/–>Tafelbier" (Concentrația inițială a<!–>mustului pentru bere de până la 6%)–>exclusiv "Obergariges Einfachbier" 10 mg/l<!–>d) Bere cu aciditate minimă de 30 mili–>echivalenți exprimați în NaOH 1N 10 mg/l<!–>e) Bere brună de tip "oud bruin" 10 mg/l–>f) Bere cu valoare energetică redusă 10 mg/l<!–>g) Băuturi constând într-un amestec de–>bere, cidru, rachiu de pere, băuturi<!–>spirtoase sau vin și băuturi–>nealcoolice 30 mg/l<!–>h) băuturi spirtoase cu o concentrație–>de alcool exprimată în volume de<!–>până la 15% vol 30 mg/l–>i) Fructe conservate, cu valoare<!–>energetică redusă sau fără adaos de–>zahăr 50 mg/kg<!–>j) Gemuri, jeleuri și marmelade cu–>valoare energetică redusă 50 mg/kg<!–>k) Preparate din fructe și legume cu–>valoare energetică redusă 50 mg/kg<!–>l) Conserve de fructe și legume dulci–>acrișoare 100 mg/kg<!–>m) Conserve și semi-conserve dulci–>acrișoare de pește și marinate de<!–>pește, crustacee și moluște 30 mg/kg–>n) Sosuri 50 mg/kg<!–>o) Muștar 50 mg/kg–>p) supe cu valoare energetică redusă 50 mg/l<!–>q) Feinkostsalat 50 mg/kg–>r) Produse fine de brutărie destinate<!–>unei alimentații speciale 150 mg/kg–>s) Preparate complete de regim pentru<!–>controlul greutății destinate–>înlocuirii dozei alimentare zilnice<!–>totale sau a unei mese individuale 100 mg/kg–>t) Preparate complete și aporturi<!–>nutriționale destinate utilizării sub–>supraveghere medicală 100 mg/kg<!–>u) Suplimente alimentare/integratori–>dietetici în stare lichidă 50 mg/kg<!–>v) Suplimente alimentare/integratori–>dietetici în stare solidă 100 mg/kg<!–>w) suplimente alimentare/integratori–>dietetici pe bază de vitamine și/sau<!–>elemente minerale, de tip sirop sau–>masticabile 400 mg/kg<!–>┌───┬────────┬────────────────┬───────────┐–>│Nr.│Denumire│Produse │Doza maximă│<!–>│CE │ │alimentare │utilizabilă│–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│E │Neotam │Băuturi │ │–>│961│ │nealcoolice │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Băuturi aromate │ │<!–>│ │ │pe bază de apă, │ │–>│ │ │cu valoare │20 mg/l │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Băuturi din │ │–>│ │ │lapte și băuturi│ │<!–>│ │ │pe bază de │ │–>│ │ │derivate de │ │<!–>│ │ │lapte sau pe │ │–>│ │ │bază de suc de │20 mg/l │<!–>│ │ │fructe, cu │ │–>│ │ │valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Deserturi și │ │–>│ │ │produse similare│ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Deserturi │ │<!–>│ │ │aromate pe bază │ │–>│ │ │de apă, cu │ │<!–>│ │ │valoare │32 mg/kg │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă sau fără │ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Preparate din │ │<!–>│ │ │lapte și │ │–>│ │ │preparate pe │ │<!–>│ │ │bază de derivate│ │–>│ │ │de lapte, cu │32 mg/kg │<!–>│ │ │valoare │ │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă sau fără │ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Deserturi pe │ │<!–>│ │ │bază de fructe │ │–>│ │ │și legume, cu │ │<!–>│ │ │valoare │32 mg/kg │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă sau fără │ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Deserturi pe │ │<!–>│ │ │bază de ouă, cu │ │–>│ │ │valoare │32 mg/kg │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Deserturi pe │ │–>│ │ │bază de cereale,│ │<!–>│ │ │cu valoare │32 mg/kg │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă sau fără │ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Deserturi pe │ │<!–>│ │ │bază de grăsimi,│ │–>│ │ │cu valoare │32 mg/kg │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Snacks: produse │ │–>│ │ │gata de consum │ │<!–>│ │ │pe bază de │ │–>│ │ │amidon, uscate │ │<!–>│ │ │și picante sau │18 mg/kg │–>│ │ │nuci și alune │ │<!–>│ │ │glazurate, │ │–>│ │ │preambalate și │ │<!–>│ │ │având diferite │ │–>│ │ │arome │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Produse de │ │<!–>│ │ │cofetărie │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Produse de │ │–>│ │ │cofetărie fără │32 mg/kg │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Produse de │ │–>│ │ │cofetărie pe │ │<!–>│ │ │bază de cacao │ │–>│ │ │sau pe bază de │ │<!–>│ │ │fructe uscate, │65 mg/kg │–>│ │ │cu valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Produse de │ │–>│ │ │cofetărie pe │ │<!–>│ │ │bază de amidon, │ │–>│ │ │cu valoare │65 mg/kg │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Cornete și vafe,│ │–>│ │ │pentru │60 mg/kg │<!–>│ │ │înghețată, fără │ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Essoblaten │60 mg/kg │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Produse │ │<!–>│ │ │tartinabile pe │ │–>│ │ │bază de cacao, │ │<!–>│ │ │lapte, fructe │ │–>│ │ │deshidratate sau│32 mg/kg │<!–>│ │ │grăsime, cu │ │–>│ │ │valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Cereale pentru │ │–>│ │ │micul dejun cu │ │<!–>│ │ │conținut în │ │–>│ │ │fibre de peste │ │<!–>│ │ │15% și conținând│ │–>│ │ │cel puțin 20% │32 mg/kg │<!–>│ │ │tărâțe, cu │ │–>│ │ │valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Dropsuri pentru │ │–>│ │ │împrospătarea │200 mg/kg │<!–>│ │ │respirației,fără│ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Pastile pentru │ │<!–>│ │ │gât puternic │ │–>│ │ │aromatizate, │65 mg/kg │<!–>│ │ │fără adaos de │ │–>│ │ │zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Gumă de mestecat│ │<!–>│ │ │fără adaos de │250 mg/kg │–>│ │ │zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Produse de │ │<!–>│ │ │cofetărie sub │ │–>│ │ │formă de tablete│15 mg/kg │<!–>│ │ │cu valoare │ │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Alte produse │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Cidru de mere și│20 mg/l │–>│ │ │cidru de pere │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Băuturi │ │<!–>│ │ │alcătuite din │ │–>│ │ │amestecul unei │ │<!–>│ │ │băuturi │ │–>│ │ │nealcoolice cu │20 mg/l │<!–>│ │ │bere, cidru de │ │–>│ │ │mere, cidru de │ │<!–>│ │ │pere, băuturi │ │–>│ │ │spirtoase sau │ │<!–>│ │ │vin │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Băuturi │ │–>│ │ │spirtoase cu │ │<!–>│ │ │conținut în │20 mg/l │–>│ │ │alcool mai mic │ │<!–>│ │ │de 15% volum │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Bere fără alcool│ │–>│ │ │sau cu un │ │<!–>│ │ │conținut de │20 mg/l │–>│ │ │alcool care nu │ │<!–>│ │ │depășește 1,2% │ │–>│ │ │volum │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Biere de table/ │ │<!–>│ │ │Tafelbier/Table │ │–>│ │ │beer (conținut │ │<!–>│ │ │de must original│ │–>│ │ │mai mic de 6%), │20 mg/l │<!–>│ │ │cu excepția │ │–>│ │ │varietății │ │<!–>│ │ │"Obergariges │ │–>│ │ │Einfa chbier" │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Beri cu │ │<!–>│ │ │aciditate minimă│ │–>│ │ │de 30 de │20 mg/l │<!–>│ │ │miliechivalenți │ │–>│ │ │exprimați în │ │<!–>│ │ │NaOH │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Beri brune de │ │–>│ │ │tipul "oud │20 mg/l │<!–>│ │ │bruin" │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Bere cu valoare │ │–>│ │ │energetică │1 mg/l │<!–>│ │ │redusă │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Înghețate cu │ │–>│ │ │val. energetică │26 mg/kg │<!–>│ │ │redusă sau fără │ │–>│ │ │adaos de zahăr │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Fructe │ │<!–>│ │ │conservate în │ │–>│ │ │cutii sau │ │<!–>│ │ │borcane, cu │32 mg/kg │–>│ │ │valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără │ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Gemuri, jeleuri │ │–>│ │ │și marmelade cu │ │<!–>│ │ │valoare │32 mg/kg │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Preparate din │ │–>│ │ │fructe și legume│ │<!–>│ │ │cu valoare │32 mg/kg │–>│ │ │energetică │ │<!–>│ │ │redusă │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Conserve │ │–>│ │ │dulci-acrișoare │10 mg/kg │<!–>│ │ │din fructe și │ │–>│ │ │legume │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Feinkostsalat │12 mg/kg │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Conserve și │ │<!–>│ │ │semiconserve │ │–>│ │ │dulci-acrișoare │ │<!–>│ │ │din pește și │10 mg/kg │–>│ │ │marinate din │ │<!–>│ │ │pește, crustacee│ │–>│ │ │și moluște │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Supe cu valoare │ │<!–>│ │ │energetică │5 mg/l │–>│ │ │redusă │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Sosuri │12 mg/kg │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Muștar │12 mg/kg │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Produse fine de │ │<!–>│ │ │panificație │ │–>│ │ │pentru │55 mg/kg │<!–>│ │ │destinație │ │–>│ │ │nutrițională │ │<!–>│ │ │specială │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Produse │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │utilizate în │ │–>│ │ │regimuri │ │<!–>│ │ │hipocalorice │26 mg/kg │–>│ │ │pentru scăderea │ │<!–>│ │ │în greutate, │ │–>│ │ │definite conform│ │<!–>│ │ │legislației în │ │–>│ │ │vigoare │ │<!–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤–>│ │ │Produse │ │<!–>│ │ │alimentare │ │–>│ │ │dietetice pentru│ │<!–>│ │ │scopuri medicale│32 mg/kg │–>│ │ │speciale │ │<!–>│ │ │definite conform│ │–>│ │ │legislației în │ │<!–>│ │ │vigoare │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │definite conform│ │–>│ │ │legislației în │20 mg/kg │<!–>│ │ │vigoare, │ │–>│ │ │furnizate sub │ │<!–>│ │ │formă lichidă │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │definite conform│ │–>│ │ │legislației în │60 mg/kg │<!–>│ │ │vigoare, │ │–>│ │ │furnizate sub │ │<!–>│ │ │formă solidă │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │definite conform│ │–>│ │ │legislației în │ │<!–>│ │ │vigoare, pe bază│ │–>│ │ │de vitamine și/ │185 mg/kg │<!–>│ │ │sau elemente │ │–>│ │ │minerale, │ │<!–>│ │ │furnizate sub │ │–>│ │ │formă de sirop │ │<!–>│ │ │sau masticabile │ │–>├───┼────────┼────────────────┼───────────┤<!–>│ │ │Îndulcitori de │quantum │–>│ │ │masă │satis" │<!–>└───┴────────┴────────────────┴───────────┘–>(la 19-08-2010,
Anexa nr. VIII a fost completată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 909 din 10 iunie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 19 august 2010
)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────E 962 Sare de Băuturi nealcoolice<!–>aspartam a) Băuturi aromate pe bază de–>– apa cu valoare energetica redusa<!–>acesulfam sau fără adaos de zahăr 350 mg/kg (a)–>b) Băuturi pe bază de lapte și<!–>produse derivate din lapte sau pe–>baza de suc de fructe, cu valoare 350 mg/kg (a)<!–>energetica redusa sau fără adaos de zahăr–>Deserturi și produse similare:<!–>a) Deserturi aromate pe bază de–>apa cu valoare energetica redusa 350 mg/kg (a)<!–>sau fără adaos de zahăr.–>b) Preparate pe bază de lapte și<!–>produse derivate din lapte, cu–>valoare energetica redusa sau fără 350 mg/kg (a)<!–>adaos de zahăr.–>c) Deserturi pe bază de fructe și<!–>legume, cu valoare energetica 350 mg/kg (a)–>redusa sau fără adaos de zahăr.<!–>d) Deserturi pe bază de oua, cu–>valoare energetica redusa sau fără 350 mg/kg (a)<!–>adaos de zahăr,–>e) Deserturi pe bază de cereale,<!–>cu valoare energetica redusa sau 350 mg/kg (a)–>fără adaos de zahăr,<!–>f) Deserturi pe bază de grăsimi, cu–>valoare energetica redusa sau fără 350 mg/kg (a)<!–>adaos de zahăr.–>g) "Snacks": anumite arome pentru produse<!–>gata de consum preambalate, uscate, pe 500 mg/kg (b)–>baza de amidon modificat pentru deserturi<!–>și nuci glazurate–>Produse de cofetărie: 500 mg/kg (a)<!–>a) Produse de cofetărie fără adaos–>de zahăr<!–>b) Produse de cofetărie pe bază de cacao–>sau fructe uscate, cu valoare energetică 500 mg/kg (a)<!–>redusa sau fără adaos de zahăr–>c) Produse de cofetărie pe bază de 1000 mg/kg (a)<!–>amidon, cu valoare energetica 1000 mg/kg (b)–>redusa sau fără adaos de zahăr<!–>d) Essoblaten–>e) Paste tartinabile pe bază de<!–>cacao, lapte, fructe uscate sau 1000 mg/kg (b)–>grăsimi cu valoare energetica redusa<!–>sau fără adaos de zahăr–>f) Cereale pentru mic dejun cu un<!–>conținut de fibra mai mare de 15%–>și cel puțin 20% tărâțe, cu valoare 1000 mg/kg (b)<!–>energetica redusa sau fără adaos–>de zahăr. 2500 mg/kg (a)<!–>g) Bomboane pentru împrospătarea 2000 mg/kg (a)–>respirației fără adaos de zahăr<!–>h) Guma de mestecat fără adaos de zahăr 350 mg/l (a)–>Alte produse:<!–>a) Cidru și cidru de pere–>b) Băuturi constând dintr-un 350 mg/l (a)<!–>amestec de bere, cidru, cidru de–>pere, băuturi alcoolice sau vin și<!–>băuturi nealcoolice 350 mg/l (a)–>c) Băuturi spirtoase cu o concentrație<!–>de până la 15% vol. alcool 350 mg/l (a)–>d) Bere nealcoolica sau cu o concentrație<!–>de alcool exprimata în volume de până la–>1,2% vol.<!–>e) Bere de masa /Biere de table/–>Tafelbier/Table beer (concentrație<!–>inițiala a mustului pentru bere 350 mg/l (a)–>de până la 6%) exclusiv "Obergariges<!–>Einfechbier"–>f) Bere cu aciditate minima de 30 350 mg/l (a)<!–>mili-echivalenti exprimata în NaOH 350 mg/l (a)–>g) Bere bruna de tip "oud bruin" 25 mg/l (b)<!–>h) Bere cu valoare energetica redusa–>i) Gheata alimentara cu valoare 800 mg/kg (b)<!–>energetica redusa sau fără adaos de zahăr–>j) Fructe conservate, cu valoare 350 mg/kg (a)<!–>energetica redusa sau fără–>adaos de zahăr 1000 mg/kg(b)<!–>k) Gemuri, jeleuri și marmelade, cu–>valoare energetica redusa 350 mg/kg (a)<!–>l) Preparate din fructe și legume cu–>valoare energetica redusa 200 mg/kg (a)<!–>m) Conserve de fructe și legume 350 mg/kg (b)–>dulci-acrisoare<!–>n) Feinkostsalat–>o) Conserve și semi-conserve 200 mg/kg (a)<!–>dulci-acrisoare de peste și 110 mg/kg (b)–>marinate de peste, crustacee și 350 mg/kg (b)<!–>moluște 350 mg/kg (b)–>p) Supe cu valoare energetica redusa 1000 mg/kg (a)<!–>q) Sosuri–>r) Muștar<!–>s) Produse fine de brutărie 450 mg/kg (a)–>destinate unei alimentații speciale<!–>t) Alimente utilizate în dietele cu 450 mg/kg (a)–>valoare energetica redusa pentru<!–>scăderea greutății 350 mg/l (a)–>u) Alimente dietetice pentru scopuri<!–>medicale speciale 500 mg/kg (a)–>v) Suplimente alimentare furnizate<!–>în stare lichida–>w) Suplimente alimentare furnizate 2000 mg/kg (a)<!–>în stare solida–>x) Suplimente alimentare pe bază de<!–>vitamine și/sau elemente minerale,–>furnizate sub forma tip<!–>sirop sau masticabile–>NOTĂ:<!–>1. Dozele maxime admisibile pentru sarea aspartam-acesulfam sunt derivate din dozele maxime admisibile ale părților constituente, aspartam (E 951) și acesulfam K (E 950). Dozele maxime admisibile pentru aspartam (E 951) și acesulfam K (950) nu trebuie să fie depășite prin utilizarea sării de aspartam-acesulfam singură sau în combinație cu E 950 ori E 951. Dozele maxime admisibile sunt exprimate ca echivalenți acesulfam K (a) sau echivalenți aspartam (b).–>––––-<!–>Aditivul E 962 din anexa VIII a fost introdus de pct. 1.9 al pct. 1, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>Notă:<!–>1. Pentru substanța E 952, acid ciclamic și sărurile sale de Na și Ca,–>dozele maxime de utilizare sunt exprimate în acid liber.<!–>2. Pentru substanța E 954, zaharină și sărurile sale de Na, K și Ca,–>dozele maxime de utilizare sunt exprimate în imidă liberă.<!–>–>
<!–>
–>
+
Anexa nr. IX<!–>la Norme–>
LISTA CU ADITIVII ALIMENTARI GENERAL AUTORIZAȚI<!–>
PENTRU UTILIZAREA ÎN PRODUSELE ALIMENTARE CU EXCEPȚIA–>
CELOR PREVĂZUTE ÎN ARTICOLUL 17 ALINEATUL 3<!–>–>
Notă<!–>1.–>Substanțele enumerate în lista de mai jos pot fi adăugate la toate produsele alimentare cu excepția celor prevăzute în articolul 17 alineatul 3, pe baza principiului "quantum satis".2.Substanțele figurând cu numerele E 407, E 407a și E 440 pot fi normalizate cu zaharuri, cu condiția ca această precizare să apară suplimentar la numărul și denumirea acestora.(la 06-06-2006,
Pct. 2 din Nota de la anexa IX a fost modificat de pct. 2.1 al pct. 2, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.
)
3.Explicația simbolurilor utilizate:* Substanțele E 290, E 938, E 939, E 941, E 942, E 948 și E 949 pot fi de asemenea utilizate în produsele alimentare prevăzute în articolul 17 alineatul 3.(la 06-04-2004,
Pct. 3 din Nota de la Anexa IX la Norme a fost completat de lit. b) a pct. 2 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.
)
4.Substanțele figurând cu numerele E 400, E 401, E 402, E 403, E 404, E 406, E 407, E 407a, E 410, E 412, E 413, E 414, E 415, E 417, E 418 și E 440 nu se utilizează la fabricarea minijeleurilor, definite în acest ordin ca jeleuri de consistență dură, conținute în minicupe sau minicapsule semirigide, ingerate dintr-o singură înghițitură, după introducerea în gură prin presarea minicupei sau minicapsulei.(la 27-11-2007,
Pct. 4 din Nota de la Anexa IX la Norme a fost introdus de pct. 4.1 al pct. 4, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.
)
# Substanțele E 410, E 412, E 415 și E 417 nu pot fi utilizate pentru fabricarea produselor alimentare deshidratate a căror rehidratare se efectuează în momentul ingerării.Nr. E. Denumire<!–>──────────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 170 Carbonați de calciu<!–>i) Carbonat de calciu–>îi) Carbonat acid de calciu<!–>E 170 Carbonat de calciu–>i) Carbonat de calciu<!–>îi) Carbonat acid de calciu–>––––-<!–>Denumirea aditivului E 170 din Anexa IX a fost modificată de lit. a) a pct. 2.2 al pct. 2, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>E 26O Acid acetic<!–>E 261 Acetat de potasiu–>E 262 Acetați de sodiu<!–>i) Acetat de sodiu–>îi) Acetat acid de sodiu (diacetat de sodiu)<!–>E 263 Acetat de calciu–>E 270 Acid lactic<!–>E 290 Dioxid de carbon*–>E 296 Acid malic<!–>E 300 Acid ascorbic–>E 301 Ascorbat de sodiu<!–>E 302 Ascorbat de calciu–>E 304 Esteri acizi grași ai acidului ascorbic<!–>i) Palmitat de ascorbil–>îi) Stearat de ascorbil<!–>E 306 Extract bogat în tocoferol–>E 307 Alfa-tocoferol<!–>E 308 Gama-tocoferol–>E 309 Delta-tocoferol<!–>E 322 Lecitine–>E 325 Lactat de sodiu<!–>E 326 Lactat de potasiu–>E 327 Lactat de calciu<!–>E 330 Acid citric–>E 331 Citrați de sodiu<!–>i) Citrat monosodic–>îi) Citrat disodic<!–>iii) Citrat trisodic–>E 332 Citrați de potasiu<!–>i) Citrat monopotasic–>îi) Citrat tripotasic<!–>E 333 Citrați de calciu–>i) Citrat monocalcic<!–>îi) Citrat dicalcic–>iii) Citrat tricalcic<!–>E 334 Acid tartric (L(+)-)–>E 335 Tartrați de sodiu<!–>i) Tartrat monosodic–>îi) Tartrat disodic<!–>E 336 Tartrați de potasiu–>i) Tartrat monopotasic<!–>îi) Tartrat dipotasic–>E 337 Tartrat dublu de potasiu și sodiu<!–>E 350 Malați de sodiu–>i) Malat de sodiu<!–>îi) Malat acid de sodiu–>E 351 Malat de potasiu<!–>E 352 Malați de calciu–>i) Malat de calciu<!–>îi) Malat acid de calciu–>E 354 Tartrat de calciu<!–>E 380 Citrat triamonic–>E 400 Acid alginic<!–>E 401 Alginat de sodiu–>E 402 Alginat de potasiu<!–>E 403 Alginat de amoniu–>E 404 Alginat de calciu<!–>E 406 Agar-agar–>E 407 Caragenan<!–>E 407a Alge Euchema transformate–>E 410 Gumă carruba<!–>E 412 Gumă guar #–>E 413 Tragacant (Adragante)<!–>E 414 Gumă de acacia (gumă arabică)–>E 415 Gumă xantan #<!–>E 417 Gumă țara #–>E 418 Gumă gellan<!–>E 422 Glicerina–>E 440 Pectine<!–>i) Pectină–>îi) Pectină amidată<!–>E460 Celuloză–>i) Celuloză microcristalină<!–>îi) Celuloză pulbere–>E 461 Metilceluloză<!–>E 462 Etil celuloză–>––––-<!–>Aditivul E 462 Etil celuloză din Anexa IX la Norme a fost introdus de pct. 4.2 al pct. 4, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>E 463 Hidroxipropilceluloză<!–>E 464 Hidroxipropilmetilceluloză–>E 465 Etilmetilceluloză<!–>E 466 Carboximetilceluloză–>Carboximetilceluloză de sodiu<!–>Carboximeticeluloză–>Carboximeticeluloză de sodiu<!–>Gumă de celuloză–>––––-<!–>Aditivul E 466 din Anexa IX a fost completat de lit. b) a pct. 2.2 al pct. 2, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>E 469 Carboximetilceluloză hidrozată enzimatic<!–>Carboximeticeluloză hidrolizată enzimatic–>Gumă de celuloză hidrolizată enzimatic<!–>–>Aditivul E 469 din Anexa IX a fost completat de lit. c) a pct. 2.2 al pct. 2, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>E 470a Săruri de sodiu, potasiu și calciu ale acizilor grași–>E 470b Săruri de magneziu ale acizilor grași<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor grași–>E 472a Esteri acetici ai mono și digliceridelor cu acizi grași<!–>E 472b Esteri lactici ai mono și digliceridelor cu acizi grași–>E 472c Esteri citrici ai mono și digliceridelor cu acizi grași<!–>E 472d Esteri tartrici ai mono și digliceridelor cu acizi grași–>E 472e Esteri mono-și diacetil-tartrici ai mono și digliceridelor<!–>cu acizi grași–>E 472f Esteri acetici și tatrici combinați ai mono și digliceridelor<!–>cu acizi grași–>E 500 Carbonați de sodiu<!–>i) Carbonat de sodiu–>îi) Carbonat acid de sodiu<!–>iii) Sesquicarbonat de sodiu–>E 501 Carbonați de potasiu<!–>i) Carbonat de potasiu–>îi) Carbonat acid de potasiu<!–>E 503 Carbonați de amoniu–>i) Carbonat de amoniu<!–>îi) Carbonat acid de amoniu–>E 504 Carbonați de magneziu<!–>i) Carbonat de magneziu–>îi) Carbonat acid de magneziu<!–>E 507 Acid clorhidric–>E 508 Clorură de potasiu<!–>E 509 Clorură de calciu–>E 511 Clorură de magneziu<!–>E 513 Acid sulfuric–>E 514 Sulfați de sodiu<!–>i) Sulfat de sodiu–>îi) Sulfat acid de sodiu<!–>E 515 Sulfați de potasiu–>i) Sulfat de potasiu<!–>îi) Sulfat acid de potasiu–>E 516 Sulfat de calciu<!–>E 524 Hidroxid de sodiu–>E 525 Hidroxid de potasiu<!–>E 526 Hidroxid de calciu–>E 527 Hidroxid de amoniu<!–>E 528 Hidroxid de magneziu–>E 529 Oxid de calciu<!–>E 530 Oxid de magneziu–>E 570 Acizi grași<!–>E 574 Acid gluconic–>E 575 Glucono-delta-lactonă<!–>E 576 Gluconat de sodiu–>E 577 Gluconat de potasiu<!–>E 578 Gluconat de calciu–>E 640 Glicerina și sarea sa de sodiu<!–>E 920 L-cisteină (*)–>E 938 Argon*<!–>E 939 Heliu*–>E 941 Azot*<!–>E 942 Protoxid de azot*–>E 948 Oxigen*<!–>E 949 Hidrogen–>E 1103 Invertază<!–>E 1200 Polidextroză–>E 1404 Amidon oxidat<!–>E 1410 Fosfat de amidon–>E 1412 Fosfat de diamidon<!–>E 1413 Fosfat de diamidon fosfatat–>E 1414 Fosfat diamidon acetilat<!–>E 1420 Amidon acetilat–>E 1422 Adipat de diamidon acetilat<!–>E 1440 Amidon hidroxipropilic–>E 1442 Fosfat de diamidon hidroxipropilic<!–>E 1450 Octenil succinat de amidon sodic–>E 1451 Amidon oxidat acetilat<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>(*) Poate fi utilizat numai ca ameliorator de făină<!–>–>Lista din Anexa IX la Norme a fost completată de lit. a) a pct. 2 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.<!–>–><!–>
–>
+
Anexa nr. X<!–>la Norme–>LISTA CU PRODUSELE ALIMENTARE IN CARE POATE FI UTILIZAT UN NUMĂR<!–>LIMITAT DE ADITIVI ALIMENTARI DIN–>ANEXA IX<!–>Produs alimentar Aditiv Doza maximă–>──────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Produse pe bază de E 330 Acid citric 0,5 %–>cacao și ciocolată E 322 Lecitine quantum satis<!–>conform E 334 Acid tartric 0,5%–>legislației în E 422 Glicerina quantum satis<!–>vigoare*1) E 471 Mono și digliceride ale acizilor–>grași quantum satis<!–>E 170 Carbonat de calciu–>––––-<!–>Denumirea aditivului "E 170 Carbonați de calciu" din anexa X a fost modificată de pct. 3.1 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>┐<!–>E 500 Carbonați de sodiu │ 7% raportat la–>E 501 Carbonați de potasiu │ materia uscată<!–>E 503 Carbonați de amoniu │ degresată–>E 504 Carbonați de magneziu > exprimată în<!–>E 524 Hidroxid de sodiu │ carbonați de–>E 525 Hidroxid de potasiu │ potasiu<!–>E 526 Hidroxid de calciu │–>E 527 Hidroxid de amoniu │<!–>E 528 Hidroxid de magneziu ┘–>E 530 Oxid de magneziu doar sub formă<!–>de agenți de–>glazurare<!–>E 414 Gumă acacia ┐–>> quantum satis<!–>E 440 Pectine ┘–>E 472c Esteri citrici ai mono și<!–>digliceridelor acizilor grași quantum satis–>––––-<!–>Aditivul E 472c din anexa X a fost introdus de pct. 3.2 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Sucuri din fructe E 300 Acid ascorbic Quantum satis–>și nectaruri<!–>conform–>legislației în<!–>vigoare–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Suc de ananas E 296 Acid malic 3 g/l–>conform<!–>legislației în–>vigoare<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Nectaruri conform E 330 Acid citric 5 g/l<!–>legislației în E 270 Acid lactic 5 g/l–>vigoare<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Suc de struguri E 170 Carbonați de calciu Quantum satis<!–>conform E 336 Tartrați de potasiu Quantum satis–>legislației în<!–>vigoare–>Suc de struguri E 170 Carbonat de calciu Quantum satis<!–>conform E 336 Tartrați de potasiu Quantum satis–>legislației în<!–>vigoare–>––––-<!–>Denumirea aditivului "E 170 Carbonați de calciu" din anexa X a fost modificată de pct. 3.1 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Sucuri din fructe E 330 Acid citric 3 g/l–>conform<!–>legislației în–>vigoare<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Gem extra și E 440 Pectine Quantum satis<!–>jeleu extra–>conform<!–>legislației în–>vigoare<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>*1) Produsele din cacao și ciocolată cu valoare energetică scăzută sau<!–>fără adaos de zaharuri nu sunt enumerate în Anexa X.–>Produs alimentar Aditiv Doza maximă<!–>──────────────────┴────────────────────────────────────────────────────────────–>E 270 Acid lactic Quantum satis<!–>E 296 Acid malic–>E 300 Acid ascorbic<!–>E 327 Lactat de calciu–>E 330 Acid citric<!–>E 331 Citrați de sodiu–>E 333 Citrați de calciu<!–>E 334 Acid tartic–>E 335 Tartrați de sodiu<!–>E 350 Malați de sodiu–>────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor–>grași Quantum satis<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Gemuri, jeleuri E 440 Pectine Quantum satis<!–>și marmelade ────────────────────────────────────────────────────────────–>conform E 270 Acid lactic Quantum satis<!–>legislației în E 296 Acid malic–>vigoare și alte E 300 Acid ascorbic<!–>paste și piureuri E 327 Lactat de calciu–>tartinabile E 330 Acid citric<!–>similare pe bază E 331 Citrați de sodiu–>de fructe E 333 Citrați de calciu<!–>inclusiv produsele E 334 Acid tartic–>cu un număr scăzut E 335 Tartrați de sodiu<!–>de calorii E 350 Malați de sodiu–>────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 400 Acid alginic 10 g/kg (separat–>E 401 Alginat de sodiu sau combinat)<!–>E 402 Alginat de potasiu–>E 403 Alginat de amoniu<!–>E 404 Alginat de calciu–>E 406 Agar-agar<!–>E 407 Caragenan–>E 410 Gumă carruba<!–>E 412 Gumă de guar–>E 415 Gumă de xantan<!–>E 418 Gumă gellan–>────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 509 Clorură de calciu Quantum satis–>E 524 Hidroxid de sodiu<!–>────────────────────────────────────────────────────────────–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor Quantum satis<!–>grași–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Lapte parțial E 300 Acid ascorbic Quantum satis–>deshidratat și E 301 Ascorbat de sodiu<!–>total deshidratat E 304 Esteri ai acizilor grași cu acid–>conform ascorbic<!–>legislației în E 322 Lecitine–>vigoare E 331 Citrați de sodiu<!–>E 332 Citrați de potasiu–>E 407 Caragenan<!–>E 500 (îi) carbonat acid de sodiu–>E 501 (îi) carbonat acid de potasiu<!–>E 509 Clorură de calciu–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Smântână E 401 Alginat de sodiu Quantum satis–>pasteurizată E 402 Alginat de potasiu<!–>integrală E 407 Caragenan–>E 466 Carboximetilceluloză<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor–>grași<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Fructe și legume E 300 Acid ascorbic Quantum satis<!–>neprelucrate, E 301 Ascorbat de sodiu–>înghețate și E 302 Ascorbat de calciu<!–>congelate; fructe E 330 Acid citric–>și legume<!–>neprelucrate,–>refrigerate și<!–>pre-ambalate, gata–>pentru consumare<!–>și cartofi–>neprelucrați și<!–>decojiți pre–>ambalați;<!–>Fructe și legume E 296 Acid malic quantum satis–>neprocesate, E 300 Acid ascorbic (numai pentru<!–>congelate și E 301 Ascorbat de sodiu cartofi decojiți)–>congelate profund, E 302 Ascorbat de calciu<!–>fructe și legume E 330 Acid citric Quantum satis–>neprocesate,<!–>refrigerate și–>preambalate,<!–>gata pentru–>consumare<!–>și cartofi–>neprocesați și<!–>decojiți–>preambalați<!–>–>Această categorie din anexa X a fost modificată și completată de pct. 3.3 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Compot de fructe E 331 Citrați de sodiu Quantum satis<!–>E 444 Pectină–>E 509 Clorură de calciu quantum satis<!–>(numai pentru–>compoturi de<!–>fructe,–>exceptând<!–>merele)–>––––-<!–>Categoria "Compot de fructe" din anexa X a fost completată de pct. 3.4 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>Pește, crustacee E 332 Citrați de potasiu<!–>și moluște E 333 Citrați de calciu–>neprelucrate,<!–>inclusiv–>refrigerate și<!–>congelate–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Orez de preparat E 471 Mono și digliceride ale acizilor Quantum satis–>rapid grași<!–>E 472a Esteri acetici ai mono și–>digliceridelor cu acizi grași<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Uleiuri și grăsimi E 304 Esteri ai acizilor grași cu acid Quantum satis<!–>neemulsionate de ascorbic–>origine animală E 306 Extract bogat în tocoferol<!–>și vegetală (cu E 307 Alfa-tocoferol–>excepția E 308 Gama-tocoferol<!–>uleiurilor virgine E 309 Delta-tocoferol–>și de măsline) ────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 322 Lecitine 30 g/l–>────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor 10 g/l–>grași<!–>────────────────────────────────────────────────────────────–>E 330 Acid citric Quantum satis<!–>E 331 Citrați de sodiu–>E 332 Citrați de potasiu<!–>E 333 Citrați de calciu–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Uleiuri și grăsimi E 270 Acid lactic Quantum satis–>neemulsionate de E 300 Acid ascorbic<!–>origine animală E 304 Esteri ai acizilor grași cu acid–>sau vegetală (cu ascorbic<!–>excepția E 306 Extract bogat în tocoferol–>uleiurilor virgine E 307 Alfa-tocoferol<!–>și de măsline), E 308 Gama-tocoferol–>destinate în mod E 309 Del ta-tocoferol<!–>specific fierberii ────────────────────────────────────────────────────────────–>sau prăjirii sau E 322 Lecitine 30 g/l<!–>pentru prepararea ────────────────────────────────────────────────────────────–>sosurilor E 471 Mono și digliceride ale acizilor 10 g/l<!–>grași–>────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 472c Esteri glicerici ai acidului citric Quantum satis–>cu acizi grași<!–>E 330 Acid citric–>E 331 Citrați de sodiu<!–>E 332 Citrați de potasiu–>E 333 Citrați de calciu<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Ulei de măsline E 307 Alfa-tocoferol 200 mg/l<!–>rafinat, inclusiv–>ulei de turtă de<!–>măsline–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Brânză maturată E 170 Carbonați de calciu Quantum satis–>E 504 Carbonați de magneziu<!–>E 509 Clorură de calciu–>E 575 Glucono-delta-lactonă<!–>Brânză maturată E 170 Carbonat de calciu Quantum satis–>E 504 Carbonați de magneziu<!–>E 509 Clorură de calciu–>E 575 Glucono-delta-lactonă<!–>–>Denumirea aditivului "E 170 Carbonați de calciu" din anexa X a fost modificată de pct. 3.1 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>Brânză maturată E 170 carbonat de calciu quantum satis–>E 504 carbonați de magneziu<!–>E 509 clorură de calciu–>E 575 glucono-delta-lactonă<!–>E 500ii carbonat acid de sodiu quantum satis (numai–>pentru brânza<!–>fermentată)–>–––––<!–>Produsul alimentar "Brânză maturată" din Anexa X la Norme a fost modificat de pct. 5.1 al pct. 5, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Mozzarella și zer E 270 Acid lactic Quantum satis–>E 330 Acid citric<!–>E 575 Glucono-delta-lactonă–>E 260 Acid acetic Quantum satis<!–>E 460ii Celuloză pudră quantum satis–>(numai pentru<!–>brânza rasă sau–>feliată)<!–>–>Această categorie din anexa X a fost completată de pct. 3.5 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Fructe și legume E 260 Acid acetic Quantum satis<!–>în conservă E 261 Acetat de potasiu–>E 262 Acetați de sodiu<!–>E 263 Acetat de calciu–>E 270 Acid lactic<!–>E 300 Acid ascorbic–>E 301 Ascorbat de sodiu<!–>E 302 Ascorbat de calciu–>E 325 Lactat de sodiu<!–>E 326 Lactat de potasiu–>E 327 Lactat de calciu<!–>E 330 Acid citric–>E 331 Citrați de sodiu<!–>E 332 Citrați de potasiu–>E 333 Citrați de calciu<!–>E 334 Acid tartric–>E 335 Tartrați de sodiu<!–>E 336 Tartrați de potasiu–>E 337 Tartrat potasic de sodiu<!–>E 509 Clorura de calciu–>E 575 Glucono-delta-lactonă<!–>E 296 Acid malic Quantum satis–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Gehakt E 330 Acid citric Quantum satis–>E 331 Citrați de sodiu<!–>E 332 Citrați de potasiu–>E 333 Citrați de calciu<!–>────────────────────────────────────────────────────────────–>E 300 Alginat de sodiu Quantum satis<!–>E 301 Ascorbat de sodiu–>E 302 Ascorbat de calciu<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>┌───────────────────┬──────────┬───────┐<!–>│ │E 261 │ │–>│ │Acetat de │ │<!–>│ │potasiu │ │–>│ │E 262i │ │<!–>│ │Acetat de │ │–>│ │sodiu │ │<!–>│ │E 262ii │ │–>│ │Diacetat │ │<!–>│ │de sodiu │ │–>│ │E 300 Acid│ │<!–>│ │ascorbic │ │–>│ │E 301 │ │<!–>│ │Ascorbat │ │–>│ │de sodiu │ │<!–>│ │E 302 │ │–>│Preparate │Ascorbat │ │<!–>│preambalate din │de calciu │quantum│–>│carne proaspătă │E 325 │satis │<!–>│tocată │Lactat de │ │–>│ │sodiu │ │<!–>│ │E 326 │ │–>│ │Lactat de │ │<!–>│ │potasiu │ │–>│ │E 330 Acid│ │<!–>│ │citric │ │–>│ │E 331 │ │<!–>│ │Citrați de│ │–>│ │sodiu │ │<!–>│ │E 332 │ │–>│ │Citrați de│ │<!–>│ │potasiu │ │–>│ │E 333 │ │<!–>│ │Citrați de│ │–>│ │calciu │ │<!–>└───────────────────┴──────────┴───────┘–>(la 10-06-2011,
Rubrica Preparate din carne tocată proaspătă preambalate din Anexa nr. X a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Pâine preparată E 260 Acid acetic Quantum satis–>exclusiv din E 261 Acetat de potasiu<!–>următoarele E 262 Acetat de sodiu–>ingrediente: făină E 263 Acetat de calciu<!–>de grâu, apă, E 270 Acid lactic–>drojdie sau E 300 Acid ascorbic<!–>plămădeală, sare E 301 Ascorbat de sodiu–>E 302 Ascorbat de calciu<!–>E 304 Esteri ai acizilor grași cu acid–>ascorbic<!–>E 322 Lecitine–>E 325 Lactat de sodiu<!–>E 326 Lactat de potasiu–>E 327 Lactat de calciu<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor–>grași<!–>E 472a Esteri acetici ai mono și–>digliceridelor cu acizi grași<!–>E 472d Esteri tartrici ai mono și–>digliceridelor cu acizi grași<!–>E 472e Esteri mono și diacetil tartrici ai–>mono și Digliceridelor cu acizi<!–>grași–>E 472f Esteri tartrici și acetici combinați<!–>ai mono și Digliceridelor cu acizi–>grași<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Pain courant E 260 Acid acetic Quantum satis<!–>francais E 261 Acetat de potasiu–>E 262 Acetat de sodiu<!–>E 263 Acetat de calciu–>E 270 Acid lactic<!–>E 300 Acid ascorbic–>E 301 Ascorbat de sodiu<!–>E 302 Ascorbat de calciu–>E 304 Esteri ai acizilor grași cu acid<!–>ascorbic–>E 322 Lecitine<!–>E 325 Lactat de sodiu–>E 326 Lactat de potasiu<!–>E 327 Lactat de calciu–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor<!–>grași–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Friss buzakenyer,–>feher es felbarna<!–>kenyerek–>–––––<!–>Acest produs alimentar a fost introdus de pct. 5.2 al pct. 5, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Paste proaspete E 270 Acid lactic Quantum satis–>E 300 Acid ascorbic<!–>E 301 Ascorbat de sodiu–>E 322 Lecitine<!–>E 330 Acid citric–>E 334 Acid tartric<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor–>grași<!–>E 575 Glucono-delta-lactonă–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Vinuri și vinuri Aditivi autorizați:–>spumoase și must în conformitate cu legislația în vigoare Pro memoria<!–>de struguri–>parțial fermentat<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Bere E 270 Acid lactic Quantum satis<!–>E 300 Acid ascorbic–>E 301 Ascorbat de sodiu<!–>E 330 Acid citric–>E 414 Gumă acacia<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Foie gras, foie E 300 Acid ascorbic<!–>gras entier, blocs E 301 Ascorbat de sodiu–>de foie gras E 440 Pectine 3 g/l<!–>Suc și nectar de–>ananas și fructele<!–>pasiunii–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Libamaj, libamaj Quantum satis–>egeszben, libamaj<!–>t'f6mbben–>–––––<!–>Acest produs alimentar a fost introdus de pct. 5.3 al pct. 5, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Brânză maturată E 170 Carbonați de calciu Quantum satis–>feliată și rasă E 504 Carbonați de magneziu<!–>E 509 Clorură de calciu–>E 575 Glucono-delta-lactonă<!–>E 460 Celuloză–>Brânză maturată E 170 Carbonat de calciu Quantum satis<!–>feliată și rasă E 504 Carbonați de magneziu–>E 509 Clorură de calciu<!–>E 575 Glucono-delta-lactonă–>E 460 Celuloză<!–>–>Denumirea aditivului "E 170 Carbonați de calciu" din anexa X a fost modificată de pct. 3.1 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Unt de smântână E 500 Carbonați de sodiu Quantum satis<!–>acidă–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>┌─────────────┬────────────────────┬───────┐–>│ │E 406 Agar │ │<!–>│ │E 407 Caragenan │ │–>│ │E 410 Gumă din │ │<!–>│ │semințe de carruba │ │–>│ │E 412 Gumă de guar │ │<!–>│ │E 415 Gumă de xantan│ │–>│ │E 440 Pectine │ │<!–>│ │E 460 Celuloză │ │–>│ │E 466 │ │<!–>│ │Carboximetilceluloză│ │–>│ │E 471 Mono- și │ │<!–>│Produse │digliceride ale │ │–>│fermentate cu│acizilor grași │ │<!–>│fermenți vii,│E 1404 Amidon oxidat│ │–>│pe bază de │E 1410 Fosfat de │ │<!–>│smântână, │amidon │ │–>│nearomatizate│E 1412 Fosfat de │quantum│<!–>│și produse de│diamidon │satis │–>│substituție │E 1413 Fosfat de │ │<!–>│cu un │diamidon fosfatat │ │–>│conținut de │E 1414 Fosfat de │ │<!–>│grăsime mai │diamidon acetilat │ │–>│mic de 20% │E 1420 Amidon │ │<!–>│ │acetilat │ │–>│ │E 1422 Adipat de │ │<!–>│ │diamidon acetilat │ │–>│ │E 1440 Hidroxil │ │<!–>│ │propil amidon │ │–>│ │E 1442 Fosfat │ │<!–>│ │hidroxil propil │ │–>│ │diamidon │ │<!–>│ │E 1450 Succinat de │ │–>│ │octenil sodiu amidon│ │<!–>│ │E 1451 Amidon │ │–>│ │acetilat oxidat │ │<!–>└─────────────┴────────────────────┴───────┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. X a fost completată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Lapte de capră E 331 Citrați de sodiu 4 g/l–>preparat prin<!–>procedeul UHT–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Castane conservate E 410 Gumă din semințe de carruba quantum satis–>într-un lichid E 412 Gumă de guar<!–>E 415 Gumă de xantan–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>–>Ultimele două categorii din anexa X au fost introduse de pct. 3.6 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>–>
<!–>
–>
+
Anexa nr. XI<!–>la Norme–>LISTA CU CONSERVANȚI ȘI ANTIOXIDANTII AUTORIZAȚI CONDIȚIONAT<!–>PARTEA A–>Sorbați, benzoați și p-hidroxibenzoați<!–>Nr E Denumire Abreviere–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 200 Acid sorbic │–>E 202 Sorbat de potasiu >Sa<!–>E 2O3 Sorbat de calciu │–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 210 Acid benzoic │–>E 211 Benzoat de sodiu │<!–>E 212 Benzoat de potasiu >Ba*1)–>E 213 Benzoat de calciu │<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 214 P-hidroxibenzoat de etil │<!–>E 215 Derivat sodic al esterului etilic al acidului │–>p-hidroxibenzoic │<!–>E 216 – Eliminat–>E 217 – Eliminat<!–>–>Punctele E 216 și E 217 din Partea A a anexei XI au fost eliminate de lit. a) a pct. 6.1 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>E 218 P-hidroxibenzoat de metil │–>E 219 Derivat sodic al esterului metilic al acidului │<!–>p-hidroxibenzoic │–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>*1) Acidul benzoic este admis în anumite produse fermentate obținute prin–>procesul de fermentare conform bunei practici de fabricație<!–>Notă–>1. Dozele tuturor substanțelor menționate mai sus sunt fără conținut acid.<!–>2. Abrevierile utilizate în tabel au următoarea semnificație:–>a) Sa + Ba: Sa și Ba utilizate individual sau în combinație<!–>b) Sa + PHB: Sa și PHB utilizate individual sau în combinație–>c) Sa + Ba + PHB: Sa, Ba și PHB utilizate individual sau în combinație<!–>3. Dozele maxime de utilizare indicate, se raportează la produsele–>alimentare gata pentru consumare, preparate conform instrucțiunilor<!–>fabricantului.–>Produs alimentar Doza maximă (mg/kg sau mg/l corespunzător)<!–>──────────────────────────────────────────–>Sa Ba PHB Sa+Ba Sa+PHB Sa+Ba+PHB<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Băuturi aromate pe bază de vin<!–>inclusiv vinuri aromate, băuturi–>aromate pe bază de vin și<!–>cocktail-uri aromate din produse–>vitivinicole conform legislației<!–>în vigoare 200–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Băuturi aromate nealcoolice*1) 300 150 250 Sa–>+150 Ba<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Concentrate lichide de ceai și<!–>infuzii pe bază de fructe și plante 600–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Suc de struguri, nefermentat,–>pentru uz sacramental 2000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Vinuri conform legislației în<!–>vigoare; vin nealcoolic; vin de–>fructe (inclusiv nealcoolic);<!–>Made wine; cidru și rachiu de–>pere (inclusiv nealcoolic) 200<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Sod… Saft sau Sodet… Saft 500 200<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Bere nealcoolică în butoiaș 200<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Mied 200<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Băuturi cu o concentrație de alcool<!–>funcție de volum de până la 15% vol 200 200 400–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Ravioli și produse similare 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Gemuri, jeleuri, marmelade cu un–>conținut scăzut de zahăr și<!–>produse similare cu un număr scăzut–>de calorii sau fără zahăr și alte<!–>paste tartinabile pe bază de–>fructe Marmeiadas 500 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Fructe și legume zaharisite,<!–>cristalizate sau glasate 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Fructe uscate 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Frugtgrod și Rote Grutze 1000 500–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Preparate din fructe și legume–>inclusiv sosuri pe bază de<!–>fructe, exclusiv piure, spumă,–>compot, salate și produse<!–>similare, în conservă sau sticlă 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Legume conservate în oțet,–>saramură sau ulei (exclusiv de<!–>măsline) 2000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Aluat de cartofi și felii de–>cartofi pre-prăjite 2000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Gnocchi 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Polenta 200<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Măsline și preparate pe bază de<!–>măsline 1000 500 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Invelișuri din aspic ale–>preparatelor din carne (preparate,<!–>tratate sau uscate);–>Pateu 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Tratarea superficială a quantum<!–>produselor din carne, uscate satis–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Produse din pește semiconservate–>inclusiv produse din icre de pește 2000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Pește sărat, uscat 200<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Creveți, preparați – Eliminat<!–>–>Produsul alimentar "Creveți, preparați" din Partea A a anexei XI a fost eliminat de lit. b) a pct. 6.1 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>Crangon crangon și Crangon–>vulgaris, preparați 6000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Brânză, preambalată, bucăți 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Brânză proaspătă 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Brânză topită 2000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Brânză în coajă și brânză cu<!–>adaos de produse alimentare 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Deserturi pe bază de produse–>lactate netratate termic 300<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Lapte coagulat 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Ou lichid (albuș, gălbenuș sau<!–>ou întreg) 5000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Produse din ouă deshidratate,–>concentrate, refrigerate și<!–>congelate 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Pâine feliată preambalată și–>pâine de secară 2000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Produse de panificație parțial<!–>coapte, preambalate destinate–>vânzării cu amănuntul<!–>și pâine cu valoare energetică–>redusă destinată vânzării cu<!–>amănuntul 2000–>––––-<!–>Această categorie din anexa XI a fost modificată de lit. a) a pct. 4.1 al pct. 4, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>*1) Aceasta poziție nu include băuturi pe bază de produse lactate.–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Produse de panificație fine cu–>un conținut de apă mai mare de<!–>0,65% 2000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Snacks și fructe în coajă pe bază 1000–>de cereale sau cartofi (max.<!–>300 PHB)–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Aluaturi 2000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Produse de cofetărie (exclusiv 1500 (max.–>ciocolată) 300 PHB)<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Gumă de mestecat 1500<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Glazuri (siropuri pentru clătite,<!–>siropuri aromate pentru milkshake–>și înghețată; produse similare) 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Emulsii grase (exclusiv unt) cu<!–>un conținut de grăsime de cel–>puțin 60% 1000<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Emulsii grase cu un conținut<!–>de grăsime mai mic de 60% 2000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Sosuri emulsionate cu un–>conținut de grăsimi de cel puțin<!–>60% 1000 500 1000–>Sosuri emulsionate cu un conținut<!–>de grăsimi de cel mult 60% 2000 1000 2000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Sosuri neemulsionate 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Salate preparate 1500–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Muștar 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Condimente și mirodenii 1000–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Supe și ciorbe lichide (exclusiv–>în conservă) 500<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Aspic 1000 500<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Suplimente alimentare dietetice lichide – Eliminat<!–>–>Produsul alimentar "Suplimente alimentare dietetice lichide" din Partea A a anexei XI a fost eliminat de lit. b) a pct. 6.1 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>Alimente dietetice pentru*)–>scopuri medicale speciale,<!–>exclusiv alimentele pentru nou–>născuți și copii de vârstă mică,<!–>conform legislației în vigoare–>preparate dietetice pentru<!–>controlul greutății destinate–>înlocuirii aportului alimentar<!–>zilnic total sau a unei mese–>individuale 1500<!–>___________–>*) Conform Ordinului ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 387/251/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele cu destinație nutrițională specială a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 18 decembrie 2002.<!–>–>Produsul alimentar "Alimente dietetice destinate unor scopuri medicale speciale" din Partea A a anexei XI a fost modificat de lit. d) a pct. 6.1 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>…Mehu et Makeutettu … Mehu 500 200<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Inlocuitori de carne, pește,<!–>crustacee și cefalopode și brânză–>pe bază de proteine 2000<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Dulce de membrillo 1000<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Marmelada 1500<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Ostkaka 2000<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Pasha 1000<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Semmelknodelteig 2000<!–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Brânză și înlocuitori de Quantu<!–>brânză (numai tratare superficială) m satis–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Sfeclă roșie preparată 2000–>──────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────<!–>Invelișuri pe bază de colagen cu Quantu–>activitatea apei mai mare de 0,6 m satis<!–>──────────────────────────────────────────┴────┴────┴───────┴───────┴───────────–>Cozi de raci procesate și moluște procesate, marinate, preambalate – Eliminat<!–>–>Produsul alimentar "Cozi de raci procesate și moluște procesate, marinate, preambalate" din Partea A a anexei XI a fost eliminat de lit. b) a pct. 6.1 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>─────────────────────────────┬─────┬──────┬─────┬─────────┬─────────┬─────────–>Crustacee și moluște tratate│ │ 1000 │ │ 2000 │ │<!–>termic │ │ │ │ │ │–>─────────────────────────────┼─────┼──────┼─────┼─────────┼─────────┼─────────<!–>Suplimentele alimentare defi-│ │ │ │ │ │–>finite conform Ordinului │ │ │ │ │ │<!–>ministrului sănătății publice│ │ │ │ │ │–>nr. 1.069/2007*) comerciali- │ │ │ │ │ 2000 │<!–>zate sub formă lichidă │ │ │ │ │ │–>─────────────────────────────┴─────┴──────┴─────┴─────────┴─────────┴─────────<!–>____________–>*) Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 5 iulie 2007.<!–>–>Tabelul al doilea din Partea A a anexei XI a fost completat de lit. c) a pct. 6.1 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>┌────────────────┬─────┬───┬┬────────┬┬┐–>│Produse similare│ │ ││ │││<!–>│cu produse din │1.000│500││ │││–>│pește pe bază de│ │ ││ │││<!–>│alge marine │ │ ││ │││–>├────────────────┼─────┼───┼┼────────┼┼┤<!–>│Bere la butoi │ │ ││ │││–>│care conține │ │ ││ │││<!–>│zahăr │ │ ││ │││–>│fermentabil │ │ ││ │││<!–>│adăugat și/sau │200 │200││400 │││–>│sucuri sau │ │ ││ │││<!–>│concentrate din │ │ ││ │││–>│fructe adăugate │ │ ││ │││<!–>│peste 0,5% │ │ ││ │││–>├────────────────┼─────┼───┼┼────────┼┼┤<!–>│Citrice │ │ ││ │││–>│proaspete │ │ ││ │││<!–>│nedecojite │20 │ ││ │││–>│(numai tratament│ │ ││ │││<!–>│de suprafață) │ │ ││ │││–>├────────────────┼─────┼───┼┼────────┼┼┤<!–>│Suplimente │ │ ││ │││–>│alimentare │ │ ││ │││<!–>│definite conform│ │ ││ │││–>│Directivei 2002/│ │ ││ │││<!–>│46/CE, furnizate│ │ ││1.000 în│││–>│sub formă │ │ ││produsul│││<!–>│uscată, │ │ ││gata de │││–>│conținând │ │ ││consum │││<!–>│preparate de │ │ ││ │││–>│vitamina A și de│ │ ││ │││<!–>│combinații de │ │ ││ │││–>│vitamina A și D │ │ ││ │││<!–>└────────────────┴─────┴───┴┴────────┴┴┘–>(la 10-06-2011,
Tabelul al doilea din Partea A, Anexa nr. XI a fost completat de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
PARTEA B<!–>Anhidride sulfuroase și sulfiți–>Nr. E Denumire<!–>─────────────┼───────────────────────────────–>E 220 │Dioxid de sulf<!–>E 221 │Sulfit de sodiu–>E 222 │Sulfit acid de sodiu<!–>E 223 │Metabisulfit de sodiu–>E 224 │Metabisulfit de potasiu<!–>E 226 │Sulfit de calciu–>E 227 │Sulfit acid de calciu<!–>E 228 │Sulfit acid de potasiu–>Nota<!–>1. Dozele maxime sunt exprimate sub formă de SO(2) în mg/kg sau mg/l în–>mod corespunzător, și în funcție de cantitatea totală, ținând cont de<!–>toate sursele.–>2. Un conținut de SO(2) până la 10 mg/kg sau 10 mg/l nu este semnificativ.<!–>Produs alimentar Doza maximă (mg/kg sau mg/l–>în mod corespunzător)<!–>Exprimat sub formă de SO(2)–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Burger meat cu un conținut de legume și/sau–>cereale care să depășească 4% din greutate 450<!–>Breakfast sausages 450–>Longaniza fresca și Butifarra fresca 450<!–>Pește uscat sărat din specia 'Gadidae' 200–>Crustacee și cefalopode:<!–>– tratate termic 50*1)–>– crustacee tratate termic, familia Penaeidae,<!–>Solenoceridae, Aristaeidae–>– până la 80 unități 135*1)<!–>– între 80 unități și 120 unități 180*1)–>– peste 120 unități 270*1)<!–>__________–>*1) În porțiuni comestibile<!–>–>Produsul alimentar "Crustacee și cefalopode" din Partea B a anexei XI a fost modificat de lit. a) a pct. 6.2 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>Biscuiți uscați 50–>Amidon (exclusiv amidon pentru preparatele de<!–>înțărcare și pentru sugari) 50–>Amidon (exclusiv amidon pentru formule de început, 50<!–>formule de continuare, alimente pe bază de cereale–>prelucrate și alimente pentru sugari și copii<!–>de vârstă mică)–>––––-<!–>Denumirea produsul alimentar "Amidon (exclusiv amidon pentru preparatele de înțărcare și pentru sugari)" din Partea B a anexei XI a fost modificată de lit. b) a pct. 6.2 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>Sago 30<!–>Arpacaș 30–>Cartofi deshidratați 400<!–>Snacks pe bază de cereale și cartofi 50–>Cartofi decojiți 50<!–>Cartofi prelucrați (inclusiv cartofi refrigerați–>și congelați) 100<!–>Aluat de cartofi 100–>Legume albe, deshidratate 400<!–>Legume albe, prelucrate (inclusiv legume albe–>refrigerate și congelate) 50<!–>Ghimbir deshidratat 150–>Roșii deshidratate 200<!–>Pastă de hrean 800–>Pastă de ceapă, usturoi și șalotă 300<!–>Legume și fructe conservate în oțet, ulei sau–>saramură (exclusiv măsline și ardei grași în<!–>saramură) 100–>Ardei grași în saramură 500<!–>Ciuperci prelucrate (inclusiv ciuperci–>refrigerate) 50<!–>Ciuperci deshidratate 100–>Fructe deshidratate<!–>a) caise, piersici, struguri, prune și smochine 2000–>b) banane 1000<!–>c) mere și pere 600–>d) altele (inclusiv fructe în coajă) 500<!–>Nucă de cocos deshidratată 50–>Fructe, legume, angelica și coajă de citrice<!–>zaharisite, cristalizate sau glasate 100–>Gem, jeleu și marmeladă conform legislației<!–>în vigoare (exclusiv gem extra și jeleu extra)–>și alte paste tartinabile similare pe bază de<!–>fructe inclusiv produse cu un număr scăzut de–>calorii 50<!–>Jams, jellies și marmelades produse din–>fructe sulfitate 100<!–>Umpluturi de plăcintă pe bază de fructe 100–>Condimente pe bază de suc de citrice 200<!–>Suc de struguri concentrat pentru prepararea–>vinului de casă 2000<!–>Mostarda di frutta 100–>Extract de fructe sub formă de jeleu, pectină<!–>lichidă destinată vânzării către consumatorul–>final 800<!–>Cireșe albe, fructe uscate rehidratate–>și litchi, în sticlă 100<!–>Lămâi feliate, în sticlă 250–>Zaharuri conform legislației în vigoare<!–>exclusiv sirop de glucoza, deshidratat sau nu 10–>Sirop de glucoza, deshidratat sau nu 20<!–>Glucoza alimentară și melasă 70–>Alte zaharuri 40<!–>*) În porțiuni comestibile–>Glazuri (siropuri pentru clătite, siropuri<!–>aromate pentru milkshake și înghețată; produse–>similare) 40<!–>Suc de portocale, grapefruit, măr și ananas–>destinat distribuirii în vrac către unitățile<!–>de catering 50–>Suc de chitră și lămâie 350<!–>Concentrate pe bază de suc de fructe și cu–>un conținut mai mare de 2,5% orz<!–>(barley water) 350–>Alte concentrate pe bază de suc de fructe<!–>sau fructe zdrobite; capile groselba 250–>Băuturi aromate nealcoolice conținând<!–>suc de fructe 20–>(numai resturi de la<!–>concentrate)–>Băuturi aromate nealcoolice conținând<!–>cel puțin 235 g/l sirop de glucoza 50–>Suc de struguri, nefermentat, pentru uz<!–>sacramental 70–>Produse de cofetărie pe bază de sirop<!–>de glucoza 50 (se transfera numai–>resturi de la siropul<!–>de glucoza)–>Bere, inclusiv bere cu o concentrație<!–>scăzută de alcool și bere nealcoolică 20–>Bere la a doua fermentație, în butoiaș 50<!–>Vinuri În conformitate cu–>legislația în vigoare<!–>Vin nealcoolic 200–>Made wine 260<!–>Cidru, rachiu de pere, vin de fructe,–>vin de fructe spumos (inclusiv produse<!–>nealcoolice) 200–>Mied 200<!–>Oțet de fermentație 170–>Muștar, exclusiv muștar de Dijon 250<!–>Muștar de Dijon 500–>Gelatină 50<!–>Inlocuitori de carne, pește, crustacee–>pe bază de proteine 200<!–>─────────────────────────–>Fructe în coajă marinate 50<!–>Porumb dulce ambalat în vid 100–>Băuturi alcoolice distilate care<!–>conțin pere întregi 50–>Salsicha fresca*) 450<!–>–>Produsul alimentar "Salsicha fresca" din Partea B a anexei XI a fost introdus de lit. c) a pct. 6.2 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:–>Conform pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 1.744 din 17 octombrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 18 decembrie 2008, la anexa nr. XI la norme „Lista cu conservanții și antioxidanții autorizați condiționat”, partea B „Anhidride sulfuroase și sulfiți”, produsul „Salsicha fresca” se va scrie cu caractere italice.<!–>Struguri de masă 10–>––––-<!–>Produsul alimentar "Struguri de masă" din Partea B a anexei XI a fost introdus de lit. c) a pct. 6.2 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>Fructe Lychee proaspete 10<!–>(raportat la–>partea comestibilă)<!–>–>Produsul alimentar "Fructe Lychee proaspete" din Partea B a anexei XI a fost introdus de lit. c) a pct. 6.2 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>┌──────────────────────────────────┬───┐–>│Afine (numai Vaccinium corymbosum)│10 │<!–>├──────────────────────────────────┼───┤–>│Scorțișoară (numai Cinnamomum │150│<!–>│ceylanicum) │ │–>└──────────────────────────────────┴───┘(la 10-06-2011,
Partea B din Anexa nr. XI a fost completată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>PARTEA C–>Alți conservanți<!–>Nr E Denumire Produs alimentar Doza maximă–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 230 – Abrogat–>––––-<!–>Prevederile referitoare la aditivul E 230 din Partea C a anexei XI au fost abrogate de lit. a) a pct. 4.2 al pct. 4, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 231 – Abrogat–>E 232 – Abrogat<!–>–>Prevederile referitoare la aditivii E 231 și E 232 din Partea C a anexei XI au fost abrogate de lit. a) a pct. 4.2 al pct. 4, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>*) Abrogarea dispozițiilor referitoare la aditivii E231 «Ortofenilfenol» și E232 «Ortofenilfenat de sodiu» va intră în vigoare la data când prevederile privind etichetarea alimentelor tratate cu aceste substanțe intră în vigoare conform legislației privind limitele maxime pentru reziduuri de pesticide.–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>┌───┬────────┬────────────────────┬────┐–>│E │ │Budincă din griș și │3 mg│<!–>│234│Nizină*)│tapioca și produse │/kg │–>│ │ │similare │ │<!–>├───┼────────┼────────────────────┼────┤–>│ │ │Brânză maturată și │12,5│<!–>│ │ │brânză topită │mg/ │–>│ │ │ │kg │<!–>├───┼────────┼────────────────────┼────┤–>│ │ │ │10 │<!–>│ │ │Clotted cream │mg/ │–>│ │ │ │kg │<!–>├───┼────────┼────────────────────┼────┤–>│ │ │ │10 │<!–>│ │ │Mascarpone │mg/ │–>│ │ │ │kg │<!–>├───┼────────┼────────────────────┼────┤–>│ │ │Ouă lichide │ │<!–>│ │ │pasteurizate (albuș,│6,25│–>│ │ │gălbenuș sau ou │mg/l│<!–>│ │ │întreg) │ │–>└───┴────────┴────────────────────┴────┘<!–>*) Această substanță poate fi prezentă în anumite brânzeturi, ca urmare a procesului de fermentare.–>(la 10-06-2011,
Punctul 234 din Partea C, Anexa nr. XI a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 235 Netamicină Tratamentul superficial:–>a) brânză tare, semitare │ 1 mg/dmp suprafața<!–>și semimoale > (absent la 5 mm–>b) cârnați uscați, afumați │ profunzime)<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 239 Hexametilente- Brânză Provolone 25 mg/kg cantitate<!–>tramină reziduală, exprimată–>în formaldehidă<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>┌───┬──────────┬──────────────┬─────────────┐<!–>│ │ │Băuturi │ │–>│ │ │aromatizate │250 mg/l de │<!–>│E │Dicarbonat│nealcoolice │cantitate de │–>│242│de dimetil│Vin fără │încorporare, │<!–>│ │ │alcool │reziduuri │–>│ │ │Concentrat │nedetectabile│<!–>│ │ │lichid de ceai│ │–>├───┼──────────┼──────────────┼─────────────┤<!–>│ │ │Cidru de mere,│ │–>│ │ │cidru de pere │ │<!–>│ │ │și vinuri din │ │–>│ │ │fructe │ │<!–>│ │ │Vin cu │250 mg/l de │–>│ │ │conținut redus│cantitate de │<!–>│ │ │de alcool │încorporare, │–>│ │ │Băuturi pe │reziduuri │<!–>│ │ │bază de vin și│nedetectabile│–>│ │ │produse care │ │<!–>│ │ │fac obiectul │ │–>│ │ │Regulamentului│ │<!–>│ │ │(CEE) nr. │ │–>│ │ │1.601/91 │ │<!–>└───┴──────────┴──────────────┴─────────────┘–>(la 10-06-2011,
Punctul 242 din Partea C, Anexa nr. XI a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 284 Acid boric Icre de sturioni (caviar) 4g/kg–>exprimat în acid<!–>────────────────────────── boric–>E 285 Tetraborat de<!–>sodiu (borax)–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>*1) Această substanță poate fi prezentă în mod normal în anumite–>brânzeturi ca rezultat al procesului de fermentație<!–>–>
──────┬────────────┬──────────────────────────────┬─────────────┬─────────────<!–>Nr. E │ Denumire │ Produs alimentar │Cantitatea │Cantitatea–>│ │ │maximă │maximă<!–>│ │ │încorporată │reziduală–>│ │ │în timpul │[exprimată în<!–>│ │ │fabricării │NaNO(3)]–>│ │ │(exprimată în│<!–>│ │ │NaNO(3) │–>──────┼────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────<!–>E 249 │Nitrit de │Produse din carne │150 mg/kg │–>│potasiu(*x) │ │ │<!–>│ ├──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────–>E 250 │Nitrit de │Produse din carne sterilizate │100 mg/kg │<!–>│sodiu(*x) │(Fo>3,00)(*y) │ │–>│ ├──────────────────────────────┼─────────────┤<!–>│ │Produse din carne tradiționale│ │–>│ │conservate prin imersare în │ │<!–>│ │soluție de saramură (1): │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Wiltshire bacon (1.1); │ │175 mg/kg–>│ │ │ │<!–>│ │Entremeada, entrecosto,chispe,│ │–>│ │orelheira e cabeca (salgados) │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Toucinho fumado (1.2); și │ │<!–>│ │produse similare │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Wiltshire ham (1.1); și │ │–>│ │produse similare │ │100 mg/kg<!–>│ │ │ │–>│ │Rohschinken, nassgepokelt │ │<!–>│ │(1.6); și produse similare │ │–>│ │Cured tongue (1.3) │ │50 mg/kg<!–>│ │ │ │–>│ │Produse din carne tradițio- │ │<!–>│ │nale, conservate prin uscare │ │–>│ │(2): │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Dry cured bacon (2.1.); │ │175 mg/kg<!–>│ │și produse similare │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Dry cured ham (2.1) │ │100 mg/kg–>│ │ │ │<!–>│ │Jamon curado, paleta curada, │ │–>│ │lomo embuchado y cecina (2.2);│ │<!–>│ │Presunto, presunto da pa și │ │–>│ │paio do lombo (2.3); și │ │<!–>│ │produse similare │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Rohschinken, trockengepokelt │ │–>│ │(2.5); și produse similare │ │50 mg/kg<!–>│ ├──────────────────────────────┼─────────────┤–>│ │Alte produse din carne tradi- │ │<!–>│ │ționale conservate (3): │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Vysocina │180 mg/kg │–>│ │ │ │<!–>│ │Selsky salam │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Turisticky trvanlivy salam │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Polican │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Herkules │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Lovecky salam │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Dunajska klobasa │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Paprikas (3.5); și produse │ │–>│ │similare │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Rohschinken, trocken-/ │ │<!–>│ │nassgepokelt (3.1); și produse│ │–>│ │similare │ │50 mg/kg<!–>│ │ │ │–>│ │Jellied veal and brisket │ │<!–>│ │(3.2); │ │–>──────┼────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────<!–>E 251 │Nitrat de │Produse din carne netratate │150 mg/kg │–>│sodiu │termic │ │<!–>│ ├──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────–>E 252 │Nitrat de │Produse din carne tradiționale│ │<!–>│potasiu │conservate prin imersare în │ │–>│ │soluție de saramură (1): │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Kylmasavustettu poronliha/ │ │<!–>│ │Kallrokt renkott (1.4); │300 mg/kg │–>│ │ │ │<!–>│ │Wiltshire bacon și Wiltshire │ │–>│ │ham (1.1); │ │250 mg/kg<!–>│ │ │ │–>│ │Entremeada, entrecosto,chispe,│ │<!–>│ │orelheira e cabeca (salgados) │ │–>│ │Toucinho fumado (1.2); │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Rohschinken, nassgepokelt │ │<!–>│ │(1.6); și produse similare │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Bacon și file de bacon (1.5); │ │250 mg/kg–>│ │și produse similare │ │fără adaos de<!–>│ │ │ │E 249 sau–>│ │ │ │E 250<!–>│ │ │ │–>│ │Cured tongue (1.3) │ │10 mg/kg<!–>│ │ │ │–>│ │Produse din carne tradițio- │ │<!–>│ │nale conservate prin uscare │ │–>│ │(2): │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Dry cured bacon și Dry │ │250 mg/kg<!–>│ │cured ham (2.1); │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Jamon curado, paleta curada, │ │–>│ │lomo embuchado y cecina (2.2);│ │<!–>│ │ │ │–>│ │Presunto, presunto da pa și │ │<!–>│ │paio do lombo (2.3); │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Rohschinken, trockengepokelt │ │–>│ │(2.5); și produse similare │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Jambon sec, jambon sel sec și │ │250 mg/kg<!–>│ │alte tipuri maturate uscate │ │fără adaos de–>│ │similare (2.4) │ │E 249 sau<!–>│ │ │ │E 250–>──────┼────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────<!–>│ │Alte produse din carne tradi- │ │–>│ │ționale conservate (3): │ │<!–>│ │ │ │–>│ │ │ │<!–>│ │ │ │–>│ │Rohwurste(Salami și Kantwurst)│300 mg/kg │<!–>│ │(3.3); │fără adaos de│–>│ │ │E 249 sau │<!–>│ │ │E 250 │–>│ │ │ │<!–>│ │Rohschinken, trocken-/ │ │–>│ │nassgepokelt (3.1); și produse│ │250 mg/kg<!–>│ │similare │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Salchichon y chorizo │250 mg/kg │–>│ │tradicionales de larga │fără adaos de│<!–>│ │curacion (3.4); │E 249 sau │–>│ │ │E 250 │<!–>│ │ │ │–>│ │Saucissons secs (3.6); și │ │<!–>│ │produse similare │ │–>│ │ │ │<!–>│ │Jellied veal brisket (3.2); │ │10 mg/kg–>──────┼────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────<!–>│ │Brânză cu pastă tare, semitare│150 mg/kg în │–>│ │și semimoale │laptele pen- │<!–>│ ├──────────────────────────────┤tru brânză │–>│ │Înlocuitor de brânză pe bază │sau doza │<!–>│ │de produse lactate │echivalentă, │–>│ │ │dacă se │<!–>│ │ │adaugă după │–>│ │ │eliminarea │<!–>│ │ │zerului și │–>│ │ │adăugarea │<!–>│ │ │apei │–>──────┼────────────┼──────────────────────────────┼─────────────┼─────────────<!–>│ │Hering marinat și șprot │500 mg/kg │–>──────┴────────────┴──────────────────────────────┴─────────────┴─────────────<!–>–>____________<!–>(*x) La etichetarea "pentru uz alimentar", nitritul poate fi comercializat numai în amestec cu sare sau cu înlocuitor de sare.–>(*y) Valoarea Fo 3 este echivalentă cu 3 minute de încălzire la 121oC (reducerea unei încărcături bacteriene de un miliard de spori la fiecare 1.000 de conserve la un spor la 1.000 de conserve).<!–>(*z) Nitrații pot fi prezenți în unele produse de carne tratate termic ce rezultă din conversia naturală a nitriților în nitrați într-un mediu slab acid.–>1.<!–>Produsele din carne sunt imersate în soluție de conservare ce conține nitriți și/sau nitrați, sare și alte componente. Produsele din carne pot trece și prin alte tratamente ulterioare, de exemplu, afumare.1.1.–>Carnea injectată cu soluția de conservare, urmată de conservare prin imersie timp de 3-10 zile. Soluția de saramură de imersie include de asemenea culturi microbiene starter.1.2.<!–>Conservare prin imersie timp de 3-5 zile. Produsul nu este tratat termic și are o activitate a apei crescută.1.3.–>Conservare prin imersie cel puțin 4 zile și semipreparare.1.4.<!–>Carnea este injectată cu soluția de conservare urmată de imersie în soluția de conservare. Timpul de conservare este de 14-21 de zile, urmat de maturarea la fum rece timp de 4-5 săptămâni.1.5.–>Conservarea prin imersie timp de 4-5 zile la 5-7°C, maturare de obicei între 24 și 40 de ore la 22°C, eventual afumare 24 de ore la 20-25°C și depozitare 3-6 săptămâni la 12-14°C.1.6.<!–>Timpul de conservare depinde de forma și greutatea bucăților de carne, aproximativ două zile/kg, urmat de stabilizare/maturare.2.–>Procesul de conservare prin uscare implică aplicarea uscată a amestecului de conservare ce conține nitriți și/sau nitrați, sare și alte componente pe suprafața cărnii, urmată de o perioadă de stabilizare/maturare. Produsele din carne pot fi supuse și altor tratamente ulterioare, de exemplu, afumare.2.1.<!–>Conservare prin uscare, urmată de maturare cel puțin 4 zile.2.2.–>Conservare prin uscare cu perioadă de stabilizare de cel puțin 10 zile și perioadă de maturare de cel puțin 45 de zile.2.3.<!–>Conservare prin uscare timp de 10-15 zile, urmate de 30-45 de zile de stabilizare și perioadă de maturare de cel puțin două luni.2.4.–>Conservare prin uscare timp de 3 zile + o zi/kg, urmată de o perioadă de o săptămână după sărare și o perioadă de învechire – maturare de 45 de zile până la 18 luni.2.5.<!–>Timpul de conservare depinde de forma și greutatea bucăților de carne și este de aproximativ 10-14 zile, urmat de perioada de stabilizare/maturare.3.–>Procesele de conservare prin imersie și uscare utilizate în combinație sau acolo unde nitriții și/sau nitrații sunt incluși într-un produs compus sau unde soluția de conservare este injectată în produs înaintea tratamentului termic. Produsele pot fi supuse și altor tratamente ulterioare, de exemplu, afumare.3.1.<!–>Conservare prin imersie în soluție de saramură și uscare utilizată în combinație (fără injectarea soluției de conservare). Timpul de conservare depinde de forma și greutatea bucăților de carne, aproximativ 14-35 de zile, urmat de stabilizare/maturare.3.2.–>Injectarea soluției de conservare, urmată, după cel puțin două zile, de fierberea în apă clocotită cel puțin 3 ore.3.3.<!–>Produsul are o perioadă de maturare de cel puțin 4 săptămâni și un raport apă/proteine mai mic de 1,7.3.4.–>Perioada de maturare este de cel puțin 30 de zile.3.5.<!–>Produsul uscat și tratat termic la 70oC, proces urmat de 8-12 zile de uscare și afumare.Produsul fermentat este supus unui proces de fermentație în 3 etape de 14-30 de zile, urmat de afumare.–>3.6.<!–>Cârnatul crud fermentat și uscat fără adaos de nitriți. Produsul este fermentat la temperaturi între 18 și 22oC sau mai mici (10-12oC) și apoi are o perioadă de învechire/maturare minimă de 3 săptămâni. Produsul are un raport apă/proteine mai mic de 1,7.–>Pct. E 249, E 250, E 251, E 252, precum și coloanele 4 și 5 din tabel au fost modificate de subpct. 2.1.-2.5. ale pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 1.744 din 17 octombrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 18 decembrie 2008.<!–>Nr E Denumire Produs alimentar Doza maximă–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 280 Acid propionic*1) Pâine pre-ambalată feliată și 3000 mg/kg–>E 281 Propionat de sodiu*1) pâine din secară exprimat în<!–>acid propionic–>────────────────────────────────────────────────<!–>E 282 Propionat de Pâine cu valoare energetică ┐ 2000 mg/kg–>calciu*1) scăzută │exprimat în acid<!–>E 283 Propionat de Pâine parțial preparată, │ propionic–>potasiu*1) preambalată │<!–>Produse de panificație fine │–>preambalate (inclusiv produse ><!–>cofetărie pe bază de făină) cu│–>un conținut de apă mai mare de│<!–>0,65% │–>Franzele, brioșe și pitta │<!–>preambalate ┘–>────────────────────────────────────────────────<!–>Christmas pudding 1000 mg/kg–>Pâine pre-ambalată exprimat în acid<!–>propionic–>────────────────────────────────────────────────<!–>Polsebrod, boller și dansk 2000 mg/kg,–>flutes preambalate exprimate în acid<!–>propionic–>────────────────────────────────────────────────<!–>Brânză și înlocuitori de–>brânză (numai tratament<!–>superficial) Quantum satis–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1105 Lisozim Brânză maturată quantum satis–>Vin în conformitate cu<!–>legislația în vigoare»–>(pro memoria)<!–>–>Aditivul E 1105 din Partea C a anexei XI a fost completat de lit. b) a pct. 4.2 al pct. 4, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>––––<!–>*1) Acidul propionic și sărurile sale pot fi prezente în anumite produse–>fermentate obținute prin procesul de fermentație conform unei bune<!–>practici de fabricație–>PARTEA D<!–>Alți antioxidanti–>Notă<!–>Indicele (*) din tabel face referire la regula de proporționalitate–>pentru utilizarea galaților, a TBHQ, BHA și BHT în combinație; trebuie<!–>reduse dozele individuale în mod proporțional.–>–––––<!–>Nota din Partea D a anexei XI a fost modificată de lit. a) a pct. 6.4 al pct. 6 art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>Nr E Denumire Produs alimentar Doza maximă<!–>(mg/kg)–>───────┬──────────────────────┬─────────────────────────┬──────────────────────<!–>E 310 │Galat de propil │Grăsimi și uleiuri pentru│200*) (galați, TBHQ și–>│ │fabricarea profesională a│BHA, individual sau în<!–>│ │produselor alimentare │combinație)–>│ │tratate termic │<!–>│ │ │–>E 311 │Galat de octil │Ulei și grăsimi pentru │100*) (BHT)<!–>│ │prăjire praj, exclusiv │–>│ │uleiul de turtă de │<!–>│ │măsline │–>│ │ │<!–>E 312 │Galat de dodecil │ │–>│ │ │<!–>E 319 │Terțbutilhidrochinonă │Untură, ulei de pește, │raportate la grăsime–>│(TBHQ) │grăsime de vită, pasăre │în ambele cazuri<!–>│ │și oaie │–>│ ├─────────────────────────┼──────────────────────<!–>E 320 │Butilhidroxianisol │Amestecuri pentru pati- │200 (galați, TBHQ și–>│(BHT) │serie │BHA, individual sau în<!–>│ │Alimente tip snack pe │combinație)–>│ │bază de cereale │<!–>│ │Lapte praf pentru distri-│–>│ │buitoare automate │<!–>──────┼──────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────–>E 321 │Butilhidroxitoluen │Supe și ciorbe deshidra- │raportate la grăsime<!–>│(BHT) │tate │–>│ │Sosuri │<!–>│ │Carne deshidratată │–>│ │Fructe în coajă procesate│<!–>│ │Cereale preparate │–>───────┼──────────────────────┼─────────────────────────┼──────────────────────<!–>│ │Mirodenii și condimente │200 (galați, TBHQ și–>│ │ │BHA, individual sau în<!–>│ │ │combinație) raportat–>│ │ │la grăsime<!–>│ ├─────────────────────────┼──────────────────────–>│ │Cartofi deshidratați │25 (galați, TBHQ și<!–>│ │ │BHA, individual sau în–>│ │ │combinație)<!–>│ ├─────────────────────────┼──────────────────────–>│ │Gumă de mestecat │400 (galați, TBHQ și<!–>│ │ │BH și BHA, individual–>│ │ │sau în combinație)<!–>│ │ │–>│ │Suplimente alimentare, │<!–>│ │conform Ordinului minis- │–>│ │trului sănătății publice │<!–>│ │nr. 1.069/2007 │–>│ ├─────────────────────────┼──────────────────────<!–>│ │Uleiuri esențiale │1.000 (galați, TBHQ și–>│ │ │BHA, individual sau în<!–>│ │ │combinație)–>│ ├─────────────────────────┼──────────────────────<!–>│ │Arome, altele decât │100*)(galați,individu–>│ │uleiurile esențiale │al său în combinație)<!–>│ │ │200* (galați, TBHQ și–>│ │ │BHA, individual sau în<!–>│ │ │combinație)–>──────┴──────────────────────┴─────────────────────────┴──────────────────────<!–>–>Punctele E 310-E 321 din tabel, coloanele 1-4 au fost modificate de lit. b) a pct. 6.4 al pct. 6 art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 315 Acid erithorbic ┐ Produse din carne 500<!–>E 316 Erithorbat de > sărate și produse exprimat în acid–>sodiu ┘ din carne conservate erithorbic<!–>──────────────────────────────────────────────────–>Produse din pește conservate 1500<!–>și semiconservate exprimat în acid–>Pește cu carne roșie, erithorbic<!–>refrigerat și congelat–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>┌───┬────────┬───────────────┬─────────┐–>│ │ │Uleiuri │ │<!–>│ │ │vegetale (cu │ │–>│ │ │excepția │ │<!–>│ │ │uleiurilor │ │–>│ │ │virgine și a │ │<!–>│ │ │uleiurilor de │30 mg/kg │–>│ │ │măsline) și │(exprimat│<!–>│ │ │grăsimi │ca sumă │–>│ │ │vegetale în │de │<!–>│ │ │care conținutul│carnosol │–>│ │ │de acizi grași │și acid │<!–>│ │ │polinesaturați │carnosic)│–>│ │ │este peste 15% │Raportat │<!–>│ │ │g/g din totalul│la │–>│ │ │acizilor grași,│grăsime │<!–>│ │ │pentru o │ │–>│ │ │utilizare în │ │<!–>│ │ │produsele │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │netratate │ │–>│ │ │termic │ │<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │Uleiuri de │ │<!–>│ │ │pește și ulei │ │–>│ │ │de alge │ │<!–>│ │ ├───────────────┤ │–>│ │ │Untură de porc,│ │<!–>│ │ │grăsimi de │ │–>│ │ │vită, pasăre, │ │<!–>│ │ │oaie și porc │ │–>│ │ │Grăsimi și │ │<!–>│ │ │uleiuri pentru │50 mg/kg │–>│ │ │fabricarea │(exprimat│<!–>│ │ │profesională a │ca sumă │–>│ │ │produselor │de │<!–>│ │ │alimentare │carnosol │–>│ │ │tratate termic │și acid │<!–>│ │ │Ulei și grăsime│carnosic)│–>│ │ │pentru prăjire,│Raportat │<!–>│ │ │cu excepția │la │–>│ │ │uleiului de │grăsime │<!–>│ │ │măsline și a │ │–>│ │ │celui din │ │<!–>│ │ │tescovină de │ │–>│ │ │măsline │ │<!–>│ │ │Gustări (pe │ │–>│ │ │bază de │ │<!–>│ │ │cereale, │ │–>│ │ │cartofi sau │ │<!–>│ │ │amidon) │ │–>│ │ ├───────────────┼─────────┤<!–>│ │ │ │100 mg/kg│–>│ │ │ │(exprimat│<!–>│ │ │ │ca sumă │–>│ │ │ │de │<!–>│ │ │Sosuri │carnosol │–>│ │ │ │și acid │<!–>│ │ │ │carnosic)│–>│ │ │ │Raportat │<!–>│ │ │ │la │–>│ │ │ │grăsime │<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │ │200 mg/kg│<!–>│ │ │ │(exprimat│–>│ │ │ │ca sumă │<!–>│ │ │ │de │–>│ │ │Produse fine de│carnosol │<!–>│ │ │panificație │și acid │–>│ │ │ │carnosic)│<!–>│ │ │ │Raportat │–>│ │ │ │la │<!–>│ │ │ │grăsime │–>│ │ ├───────────────┼─────────┤<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │definite │ │–>│ │ │conform │ │<!–>│ │ │Ordinului │400 mg/kg│–>│ │Extracte│ministrului │(exprimat│<!–>│E │de │sănătății │ca sumă │–>│392│rozmarin│publice nr. │de │<!–>│ │ │1.069/2007 │carnosol │–>│ │ │pentru │și acid │<!–>│ │ │aprobarea │carnosic)│–>│ │ │Normelor │ │<!–>│ │ │privind │ │–>│ │ │suplimentele │ │<!–>│ │ │alimentare │ │–>│ │ ├───────────────┼─────────┤<!–>│ │ │ │200 mg/kg│–>│ │ │Cartofi │(exprimat│<!–>│ │ │deshidratați │ca sumă │–>│ │ │Produse din ouă│de │<!–>│ │ │Gumă de │carnosol │–>│ │ │mestecat │și acid │<!–>│ │ │ │carnosic)│–>│ │ ├───────────────┼─────────┤<!–>│ │ │ │200 mg/kg│–>│ │ │Lapte praf │(exprimat│<!–>│ │ │pentru │ca sumă │–>│ │ │distribuitoare │de │<!–>│ │ │automate │carnosol │–>│ │ │Mirodenii și │și acid │<!–>│ │ │condimente │carnosic)│–>│ │ │Nuci procesate │Raportat │<!–>│ │ │ │la │–>│ │ │ │grăsime │<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │ │50 mg/kg │<!–>│ │ │ │(exprimat│–>│ │ │Supe și supe │ca sumă │<!–>│ │ │clare │de │–>│ │ │deshidratate │carnosol │<!–>│ │ │ │și acid │–>│ │ │ │carnosic)│<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │ │150 mg/kg│<!–>│ │ │ │(exprimat│–>│ │ │Carne │ca sumă │<!–>│ │ │deshidratată │de │–>│ │ │ │carnosol │<!–>│ │ │ │și acid │–>│ │ │ │carnosic)│<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │ │150 mg/kg│<!–>│ │ │ │(exprimat│–>│ │ │Produse pe bază│ca sumă │<!–>│ │ │de carne și │de │–>│ │ │pește, cu │carnosol │<!–>│ │ │excepția cărnii│și acid │–>│ │ │deshidratate și│carnosic)│<!–>│ │ │a cârnaților │Exprimat │–>│ │ │uscați │raportat │<!–>│ │ │ │la │–>│ │ │ │grăsime │<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │ │100 mg/kg│<!–>│ │ │ │(exprimat│–>│ │ │ │ca sumă │<!–>│ │ │Cârnați uscați │de │–>│ │ │ │carnosol │<!–>│ │ │ │și acid │–>│ │ │ │carnosic)│<!–>│ │ ├───────────────┼─────────┤–>│ │ │ │1.000 mg/│<!–>│ │ │ │kg │–>│ │ │ │(exprimat│<!–>│ │ │Arome │ca sumă │–>│ │ │ │de │<!–>│ │ │ │carnosol │–>│ │ │ │și acid │<!–>│ │ │ │carnosic)│–>│ │ ├───────────────┼─────────┤<!–>│ │ │ │30 mg/kg │–>│ │ │Lapte pudră │(exprimat│<!–>│ │ │pentru │ca sumă │–>│ │ │fabricarea │de │<!–>│ │ │înghețatei │carnosol │–>│ │ │ │și acid │<!–>│ │ │ │carnosic)│–>└───┴────────┴───────────────┴─────────┘(la 10-06-2011,
Partea D din Anexa nr. XI a fost completată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 586 4-Hexilresorcinol Crustacee proaspete, 2 mg/kg reziduuri în<!–>refrigerate și congelate carnea de crustaceu–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–––––<!–>Punctul E 586 4-Hexilresorcinol a fost introdus de lit. c) a pct. 6.4 al pct. 6, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–><!–>–>Partea D din Anexa XI a fost modificată și completată de lit. a) și b) ale pct. 4.3, pct. 4 al art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>–>
<!–>
–>
+
Anexa nr. XII<!–>la Norme–><!–>–>LISTA CU ALȚI ADITIVI AUTORIZAȚI<!–>Dozele maxime de utilizare indicate, se raportează la produsele alimentare–>gata pentru consumare, preparate conform instrucțiunilor fabricantului.<!–>Nr E Denumire Produs alimentar Doza maximă–>(mg/kg)<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 297 Acid fumaric (pro memoria)<!–>Vin în conformitate cu legislația–>în vigoare<!–>──────────────────────────────────────────────────–>Umpluturi și glazuri pentru 2,5 g/kg<!–>produse fine de panificație–>──────────────────────────────────────────────────<!–>Produse de cofetărie din zahăr 1 g/kg–>──────────────────────────────────────────────────<!–>Deserturi cu aspect de jeleu 4 g/kg–>Deserturi cu aromă de fructe<!–>Amestecuri praf uscate pentru–>deserturi<!–>──────────────────────────────────────────────────–>Prafuri instant pentru băuturi pe<!–>bază de fructe 1 g/l–>──────────────────────────────────────────────────<!–>Produse instant pentru prepararea–>ceaiului aromat și a infuziilor de 1 g/kg<!–>plante medicinale–>──────────────────────────────────────────────────<!–>Gumă de mestecat 2 g/kg–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>În următoarele aplicații se pot adăuga dozele maxime–>indicate de acid fosforic și fosfați E 339, E 340, E 341,<!–>E 343, E 450, E 451 și E 452, separat sau în combinație–>(exprimate sub formă de P(2)O(5)<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 338 Acid fosforic Băuturi aromate nealcoolice 700 mg/l*1)<!–>*) Numai E 338–>Lapte sterilizat și preparat prin<!–>procedeul UHT 1 g/l–>Fructe confiate 800 mg/kg<!–>Preparate din fructe 800 mg/kg–>Arome 40 g/kg<!–>E 339 Fosfați de sodiu Lapte parțial deshidratat cu un–>conținut de până la 28% materie<!–>uscată 1 g/kg–>i) fostat monosodic Lapte parțial deshidratat cu un<!–>conținut de peste 28% materie–>uscată 1,5 g/kg<!–>îi) fosfat disodic Lapte praf și lapte praf degresat 2,5 g/kg–>iii) fosfat trisodic Smântână pasteurizată, sterilizată<!–>și preparată conform procedeului–>UHT 5 g/kg<!–>Frișca și produse similare din–>grăsimi vegetale 5 g/kg<!–>Brânză proaspătă (exclusiv–>Mozzarella) 2 g/kg<!–>Arome 40 g/kg–>E 340 Fosfați de potasiu Brânză topită și produse similare<!–>din brânză topită 20 g/kg–>i) fosfat Produse din carne 5 g/kg<!–>monopotasic–>îi) fosfat dipotasic Băuturi energizante și ape de masă<!–>preparate 0,5 g/l–>iii) fosfat Suplimente alimentare definite quantum satis<!–>conform Ordinului ministrului–>sănătății publice nr. 1.069/2007<!–>tripotasic Sare și înlocuitorii săi 10 g/kg–>Băuturi din proteine vegetale 20 g/l<!–>Băuturi care conțin proteine din 4 g/kg–>zer destinate sportivilor(la 10-06-2011,
Anexa nr. XII a fost completată de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
Arome 40 g/kgE 341 Fosfați de calciu Agent pentru spălarea instalației 30 g/kg<!–>i) fosfat monocalcic Agent pentru spălarea instalației–>destinat dozatoarelor 50 g/kg<!–>îi) fosfat dicalcic Gheață alimentară 1 g/kg–>iii) fosfat Deserturi 3 g/kg<!–>tricalcic–>Amestecuri din prafuri pentru<!–>desert 7 g/kg–>Arome 40 g/kg<!–>E 343 Fosfați de magneziu Produse fine de panificație 20 g/kg–>i) fosfat Făină 2,5 g/kg<!–>monomagnezic–>îi) fosfat Făină cu agenți de afânare 20 g/kg<!–>dimagnezic–>Soda bread 20 g/kg<!–>Ou lichid (albuș, gălbenuș sau–>ou întreg) 10 g/kg<!–>Arome 40 g/kg–>E 450 Difosfați Sosuri 5 g/kg<!–>i) difosfat disodic Supe și ciorbe 3 g/kg–>îi) difosfat Ceai și infuzii de plante<!–>trisodic medicinale 2 g/kg–>iii) difosfat<!–>tetrasodic–>v) difosfat Gumă de mestecat quantum satis*2)<!–>tetrapotasic Produse alimentare sub formă–>de praf 10 g/kg*3)<!–>vi) difosfat Băuturi din ciocolată și malț–>dicalcic pe bază de produse lactate 2 g/l<!–>vii) dihidrogeno- Băuturi alcoolice (exclusiv vin–>difosfat de calciu și bere) 1 g/l<!–>Cereale pentru micul dejun 5 g/kg–>Snacks 5 g/kg<!–>Arome 40 g/kg–>E 451 Trifosfați Surimi 1 g/kg<!–>Paste din pește și crustacee 5 g/kg–>i) trifosfat Glazuri (siropuri pentru clătite,<!–>pentasodic siropuri aromate pentru milkshake și 3 g/kg–>înghețată; produse similare)<!–>îi) trifosfat Preparate speciale pentru uz–>pentapotasic nutritiv special 5 g/kg<!–>Membrane pentru produsele din–>carne și vegetale 4 g/kg<!–>Arome 40 g/kg–>E 452 Polifosfați Produse de cofetărie 5 g/kg<!–>i) polifosfat sodic Zahăr pentru glazuri 10 g/kg–>îi) polifosfat Tăiței 2 g/kg<!–>potasic–>iii) polifosfat Aluaturi 5 g/kg<!–>calcosodic–>iv) polifosfați File de pește neprelucrat,<!–>calcici refrigerat și congelat 5 g/kg–>Moluște și crustacee neprelucrate<!–>și prelucrate, refrigerate și–>congelate 5 g/kg<!–>Produse din cartofi prelucrați–>(inclusiv produse prelucrate<!–>refrigerate, congelate, răcite și 5 g/kg–>deshidratate) și cartofi<!–>preparați, refrigerați și–>congelați<!–>Materii grase tartinabile–>exclusiv unt 5 g/kg<!–>Unt preparat din smântână acidă 2 g/kg–>Produse din crustacee în conservă 1 g/kg<!–>Emulsii apoase pe bază de apă–>pentru acoperirea formelor de<!–>patiserie 30 g/kg–>Băuturi pe bază de cafea pentru<!–>mașini automate 2 g/l–>Arome 40 g/kg<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 431 Stearat de (pro memoria)<!–>polioxietilenă (40) Vin în conformitate cu legislația–>în vigoare<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 353 Acid metatartric Vin în conformitate cu legislația<!–>în vigoare–>─────────────────────────────────────────────────<!–>Made wine 100 mg/l–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 355 Acid adipic │ Umpluturi și glazuri pentru produse–>│ fine de panificație 2 g/kg<!–>E 356 Adipat de sodiu > Amestecuri din prafuri pentru desert 1 g/kg–>E 357 Adipat de potasiu │ Deserturi cu aspect de jeleu 6 g/kg<!–>Deserturi cu aroma de fructe 1 g/kg–>Prafuri pentru prepararea de casă a<!–>băuturilor 10 g/l–>exprimate în<!–>acid adipic–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 363 Acid succinic Deserturi 6 g/kg–>──────────────────────────────────────────────────<!–>Supe și ciorbe 5 g/kg–>──────────────────────────────────────────────────<!–>Prafuri pentru prepararea de casă–>a băuturilor 3 g/l<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 385 Etilenă diamină Sosuri emulsionate 75 mg/kg<!–>tetra-acetat de Boabe de leguminoase, legume,–>calciu disodic ciuperci și anghinare în conservă 250 mg/kg<!–>(calciu disodic EDTA) Crustacee și moluște în conservă 75 mg/kg–>Pește în conservă 75 mg/kg<!–>Grăsimi tartinabile cu un conținut 100 mg/kg–>de grăsime de cel mult 41%, așa cum 75 mg/kg<!–>cum sunt definite în Regulamentul–>(CE) nr. 2991/94*)<!–>Crustacee congelate sau înghețate 250 mg/kg–>Libamaj, egκszben κs tombben**)<!–>__________–>*) Jurnalul Oficial al Comunităților Europene L 316 din 9.12.1994, p.2.<!–>–>**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:<!–>Conform pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 1.744 din 17 octombrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 18 decembrie 2008, la anexa nr. XII la norme „Lista cu alți aditivi autorizați”, la punctul „E 385”, produsul „Libamaj, egeszben es tombben” se va scrie cu caractere italice.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 405 Alginat de propan-1, Emulsii grase 3 g/kg–>2-diol Produse fine de panificație 2 g/kg<!–>Umpluturi, glazuri și învelișuri–>pentru produsele fine de panificație<!–>și deserturi 5 g/kg–>Produse de cofetărie din zahăr 1,5 g/kg<!–>Gheață alimentară pe bază de apă 3 g/kg–>Snacks pe bază de cereale și cartofi 3 g/kg<!–>Sosuri 8 g/kg–>Bere 100 mg/l<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>*2) Numai E 341(îi)<!–>*3) Numai E 341(iii)–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Nr E Denumire Produs alimentar Doza maximă–>(mg/kg)<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Gumă de mestecat 5 g/kg<!–>Preparate din fructe și legume 5 g/kg–>Băuturi aromate nealcoolice 300 mg/l<!–>Lichior emulsionat 10 g/l–>Alimente dietetice pentru scopuri 1,2 g/kg<!–>medicale speciale, definite conform–>Ordinului ministrului sănătății<!–>și familiei și al ministrului–>agriculturii, alimentației și<!–>pădurilor nr. 387/251/2002,–>cu modificările și completările<!–>ulterioare.–>Preparate dietetice de regim pentru<!–>controlul greutății destinate–>înlocuirii aportului alimentar<!–>zilnic total sau a unei mese–>individuale<!–>Suplimente alimentare definite 1 g/kg–>conform Ordinului ministrului<!–>sănătății publice nr. 1.069/2007–>Cidru exclusiv cidre bouche 100 mg/l<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 416 Gumă Karaya Snacks pe bază de cereale și<!–>cartofi 5 g/kg–>Nuci și alune glasate 10 g/kg<!–>Umpluturi, glazuri și învelișuri–>pentru produsele fine de<!–>panificație 5 g/kg–>Deserturi 6 g/kg<!–>Sosuri emulsionate 10 g/kg–>Lichior pe bază de ou 10 g/l<!–>Suplimente alimentare quantum satis–>definite conform Ordinului<!–>ministrului sănătății publice–>nr. 1.069/2007<!–>Gumă de mestecat 5 g/kg–>Arome 50 g/kg<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 420 Sorbitol ┐<!–>i) Sorbitol │ Produse alimentare în general–>│ (exclusiv băuturile și produsele quantum satis<!–>îi) Sirop de sorbitol│ alimentare menționate în Articolul–>│ 17 alineatul 3)<!–>E 421 Manitol │–>E 953 Isomalt > Pește, crustacee, moluște și<!–>│ cefalopode neprelucrate,–>│ refrigerate și congelate (în alte<!–>│ scopuri–>│ decât<!–>│ îndulcire)–>E 965 Maltitol │<!–>i) Maltitol │–>îi) Sirop de maltitol│ Lichioruri<!–>E 966 Lactitol │–>┘<!–>E 967 Xilitol–>E 968 Eritritol Produse alimentare în general quantum satis<!–>(cu excepția băuturilor și–>acelor produse alimentare<!–>menționate în art. 17(3)–>Pește, crustacee, moluște și quantum satis<!–>cefalopode neprocesate înghe–>țate și congelate<!–>Lichioruri quantum satis–>Pentru alte scopuri<!–>îndulcirea–>┌───┬──────┬─────────────────────┬─────┐<!–>│ │ │Înghețate │ │–>│ │ │Produse pe bază de │ │<!–>│ │ │lapte fermentat, cu │ │–>│ │ │excepția produselor │ │<!–>│ │ │fermentate cu │ │–>│ │ │fermenți vii, │ │<!–>│ │ │nearomatizate, pe │ │–>│ │ │bază de lapte │ │<!–>│ │ │Deserturi pe bază de │ │–>│E │Guma │produse lactate și │2.500│<!–>│427│cassia│produse similare │mg/kg│–>│ │ │Umpluturi, învelișuri│ │<!–>│ │ │și glazuri pentru │ │–>│ │ │produse fine de │ │<!–>│ │ │panificație și pentru│ │–>│ │ │deserturi │ │<!–>│ │ │Brânză topită │ │–>│ │ │Sosuri și sosuri │ │<!–>│ │ │pentru salate │ │–>│ │ │Supe și supe clare │ │<!–>│ │ │deshidratate │ │–>├───┼──────┼─────────────────────┼─────┤<!–>│ │ │Produse din carne │1.500│–>│ │ │tratate termic │mg/kg│<!–>└───┴──────┴─────────────────────┴─────┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XII a fost completată de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 432 Monolaurat de ┐ Produse fine de panificație 3 g/kg<!–>polioxietilenă │ Emulsii grase utilizate pentru–>sorbitan │ patiserie 10 g/kg<!–>(polisorbat 20) │ Arome, exceptând aroma lichidă de–>fum, și arome pe bază de oleorășini<!–>din condimente *) 10 g/kg–>Alimente conținând aromă lichidă<!–>de fum și arome pe bază de oleorășini–>din condimente 1 g/kg<!–>–>*) Oleorășinile din condimente sunt definite ca extracte din condimente din<!–>care s-a evaporat solventul de extracție, obținându-se un amestec de substanțe–>uleioase și rășinoase provenite din condiment.<!–>E 433 Monooleat de │ Produse similare din lapte și–>polioxietilenă │ smântână 5 g/kg<!–>sorbitan (polisorbat │ Gheață alimentară 1 g/kg–>60) ><!–>Arome, exceptând aroma lichidă de–>fum, și arome pe bază de oleorășini<!–>din condimente *) 10 g/kg–>Alimente conținând aromă lichidă<!–>de fum și arome pe bază de oleorășini–>din condimente 1 g/kg<!–>–>*) Oleorășinile din condimente sunt definite ca extracte din condimente din<!–>care s-a evaporat solventul de extracție, obținându-se un amestec de substanțe–>uleioase și rășinoase provenite din condiment.<!–>E 434 Monopalmitat de │ Deserturi 3 g/kg–>polioxietilenă │ Produse de cofetărie 1 g/kg<!–>sorbitan (polisorbat │–>40) │<!–>Arome, exceptând aroma lichidă de–>fum, și arome pe bază de oleorășini<!–>din condimente *) 10 g/kg–>Alimente conținând aromă lichidă<!–>de fum și arome pe bază de oleorășini–>din condimente 1 g/kg<!–>–>*) Oleorășinile din condimente sunt definite ca extracte din condimente din<!–>care s-a evaporat solventul de extracție, obținându-se un amestec de substanțe–>uleioase și rășinoase provenite din condiment.<!–>E 435 Monostearat de │ Sosuri emulsionate 5 g/kg–>polioxietilenă │ Supe 1 g/kg<!–>sorbitan (polisorbat │–>60) │<!–>Arome, exceptând aroma lichidă de–>fum, și arome pe bază de oleorășini<!–>din condimente *) 10 g/kg–>Alimente conținând aromă lichidă<!–>de fum și arome pe bază de oleorășini–>din condimente 1 g/kg<!–>–>*) Oleorășinile din condimente sunt definite ca extracte din condimente din<!–>care s-a evaporat solventul de extracție, obținându-se un amestec de substanțe–>uleioase și rășinoase provenite din condiment.<!–>E 436 Tristearat de │ Gumă de mestecat 5 g/kg–>polioxietilenă │ Suplimente alimentare definite quantum satis<!–>sorbitan (polisorbat │ conform Ordinului ministrului–>65) ┘ sănătății publice nr. 1.069/2007<!–>Alimente dietetice pentru scopuri–>medicale speciale, 1 g/kg<!–>definite conform Ordinului–>ministrului sănătății și familiei<!–>și al ministrului agriculturii,–>alimentației și pădurilor<!–>nr. 387/251/2002, cu modificările–>și completările ulterioare.<!–>Preparate dietetice de regim pentru separat sau în–>controlul greutății destinate combinație<!–>înlocuirii dozei alimentare zilnice–>totale sau a unei mese individuale<!–>Arome, exceptând aroma lichidă de–>fum, și arome pe bază de oleorășini<!–>din condimente *) 10 g/kg–>Alimente conținând aromă lichidă<!–>de fum și arome pe bază de oleorășini–>din condimente 1 g/kg<!–>–>*) Oleorășinile din condimente sunt definite ca extracte din condimente din<!–>care s-a evaporat solventul de extracție, obținându-se un amestec de substanțe–>uleioase și rășinoase provenite din condiment.<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 442 Fosfatide de amoniu Produse pe bază de cacao și 10 g/kg<!–>ciocolată, conform legislației în–>vigoare inclusiv umpluturi<!–>───────────────────────────────────────────────────–>Produse de cofetărie pe bază de<!–>produsele menționate mai sus 10 g/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 444 Acetat izobutirat de Băuturi tulburi aromate nealcoolice 300 mg/l–>zaharoză<!–>Băuturi alcoolice tulburi, 300 mg/l–>aromatizate, conținând mai puțin<!–>de 15% vol. alc.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 445 Esteri glicerici din Băuturi tulburi aromate nealcoolice 100 mg/l–>rășini lemnoase Tratamentul superficial a citricelor 50 mg/kg<!–>Băuturi tulburi alcoolice 100 mg/1–>Băuturi tulburi alcoolice<!–>conținând mai puțin de 15 %–>vol. alcool 100 mg/1<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 468 Carboximetilceluloză Suplimente alimentare definite 30 g/kg<!–>de sodiu reticular conform Ordinului ministrului–>sănătății publice nr. 1.069/2007,<!–>furnizate sub formă solidă–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 473 Sucroesteri ai ┐ Cafea lichidă ambalată 1 g/l–>acizilor grași ><!–>E 474 Sucrogliceride ┘ Produse din carne tratate termic 5 g/kg–>(per grăsime)<!–>Emulsii grase utilizate pentru–>patiserie 10 g/kg<!–>Produse fine de panificație 10 g/kg–>Băutură răcoritoare opalescentă de<!–>culoare albă 20 g/kg–>Gheață alimentară 5 g/kg<!–>Produse de cofetărie cu zahăr 5 g/kg–>Deserturi 5 g/kg<!–>Sosuri 10 g/kg–>Supe și ciorbe 2 g/kg<!–>Fructe proaspete, tratament–>superficial quantum satis<!–>Băuturi nealcoolice pe bază de–>anason 5 g/l<!–>Băuturi nealcoolice din cocos–>și migdale 5 g/l<!–>Băuturi spirtoase (exclusiv bere–>și vin) 5 g/l<!–>Prafuri pentru prepararea băuturilor–>nealcoolice calde 10 g/l<!–>Băuturi pe bază de produse lactate 5 g/l–>Suplimente alimentare definite quantum satis<!–>conform Ordinului ministrului–>sănătății publice nr. 1.069/2007<!–>Alimente dietetice pentru scopuri–>medicale speciale, definite conform 5 g/kg<!–>Ordinului ministrului sănătății–>și familiei și al ministrului<!–>agriculturii, alimentației și–>pădurilor nr. 387/251/2002,<!–>cu modificările și completările–>ulterioare.<!–>Preparate dietetice de regim pentru–>controlul greutății destinate<!–>înlocuirii aportului alimentar–>zilnic total sau a unei mese<!–>individuale–>Gumă de mestecat 10 g/kg<!–>separat sau în–>combinație<!–>Inlocuitori de smântână 5 g/kg–>Smântână sterilizată și smântână<!–>sterilizată cu un conținut scăzut–>de grăsimi 5 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 475 Esteri poliglicerici Produse fine de panificație 10 g/kg<!–>ai acizilor grași–>Lichioruri emulsionate 5 g/l<!–>Produse pe bază de ouă 1 g/kg–>Clarificare pentru băuturi 0,5 g/kg<!–>Gumă de mestecat 5 g/kg–>Emulsii grase 5 g/kg<!–>Produse similare din lapte și–>smântână 5 g/kg<!–>Produse de cofetărie cu zahăr 2 g/kg–>Deserturi 2 g/kg<!–>Suplimente alimentare definite quantum satis–>conform Ordinului ministrului<!–>sănătății publice nr. 1.069/2007–>Alimente dietetice pentru scopuri<!–>medicale speciale, definite 5 g/kg–>conform Ordinului ministrului<!–>sănătății și familiei și al ministrului–>agriculturii, alimentației și<!–>pădurilor nr. 387/251/2002, cu–>modificările și completările<!–>ulterioare.–>Preparate dietetice de regim pentru<!–>controlul greutății destinate–>înlocuirii dozei alimentare zilnice<!–>totale sau a unei mese individuale–>Cereale tip Granola pentru micul<!–>dejun 10 g/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 476 Poliricinoleat de Grăsimi tartinabile cu un conținut–>poliglicerină de cel mult 41% grăsimi 4 g/kg<!–>Produse tartinabile similare cu un–>conținut de cel mult 10% grăsimi 4 g/kg<!–>Sosuri pentru salate 4 g/kg–>Produse de cofetărie pe bază de<!–>cacao, inclusiv ciocolată 5 g/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 477 Esteri de propan-1, Produse fine de panificație 5 g/kg–>2-diol ai acizilor Emulsii grase pentru patiserie 10 g/kg<!–>grași Produse similare din lapte și–>smântână 5 g/kg<!–>Clarificare pentru băuturi–>răcoritoare 1 g/kg<!–>Gheață alimentară 3 g/kg–>Produse de cofetărie cu zahăr 5 g/kg<!–>Deserturi 5 g/kg–>Glazuri bătute pentru desert,<!–>altele decât frișca 30 g/kg–>Alimente dietetice pentru scopuri 1 g/kg<!–>medicale speciale, definite–>conform Ordinului ministrului<!–>sănătății și familiei și al–>ministrului agriculturii,<!–>alimentației și pădurilor–>nr. 387/251/2002, cu modificările<!–>și completările ulterioare.–>Preparate dietetice de regim pentru<!–>controlul greutății destinate–>înlocuirii aportului alimentar<!–>zilnic total sau a unei mese–>individuale<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 479b Ulei de soia oxidat Emulsii grase pentru prăjit 5 g/kg<!–>termic în interacție–>cu mono și<!–>digliceridele–>acizilor grași<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 481 Stearaoil-2-lactilat ┐ Produse fine de panificație 5 g/kg<!–>de sodiu │–>E 482 Stearoil-2-lactilat > Orez pentru gătit rapid 4 g/kg<!–>de calciu ┘–>Cereale pentru micul dejun 5 g/kg<!–>Lichior emulsionat 8 g/l–>Spirtoase cu o concentrație de<!–>alcool per volum de până la 15% 8 g/l–>Snacks pe bază de cereale 2 g/kg<!–>Gumă de mestecat 2 g/kg–>Emulsii grase 10 g/kg<!–>Deserturi 5 g/kg–>Produse de cofetărie cu zahăr 5 g/kg<!–>Clarificare pentru băuturi–>răcoritoare 3 g/kg<!–>Snacks pe bază de cereale și cartofi 5 g/kg–>Produse din carne tocată și tăiată<!–>bucăți, în conservă 4 g/kg–>Prafuri pentru prepararea băuturilor<!–>nealcoolice calde 2 g/l–>Alimente dietetice pentru scopuri 2 g/kg<!–>medicale speciale, definite–>conform Ordinului ministrului<!–>sănătății și familiei și al–>ministrului agriculturii,<!–>alimentației și pădurilor–>nr. 387/251/2002, cu modificările<!–>și completările ulterioare–>Preparate dietetice de regim pentru<!–>controlul greutății destinate–>înlocuirii aportului alimentar<!–>zilnic total sau a unei mese–>individuale<!–>Pâine (exclusiv menționată în–>anexa X) 3 g/kg<!–>Mostarda di frutta 2 g/kg–>separat sau în<!–>combinație–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 483 Tartrat de stearil Produse de panificație (exclusiv–>pâine menționată în anexa X) 4 g/kg<!–>Deserturi 5 g/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 491 Monostearat de ┐ Produse fine de panificație 10 g/kg–>sorbitan │<!–>E 492 Tristearat de │ Glazuri și învelișuri pentru–>sorbitan │ produsele fine de brutărie 5 g/kg<!–>E 493 Monolaurat de > Marmelade tip jeleu 25 mg/kg*4)–>sorbitan │<!–>E 494 Monooleat de │ Emulsii grase 10 g/kg–>sorbitan │<!–>E 495 Monopalmitat de │ Produse similare din lapte și–>sorbitan ┘ smântână 5 g/kg<!–>Clarificare pentru băuturi–>nealcoolice 5 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>*) Numai E 493.<!–>Concentrate lichide din ceai și 0,5 g/l–>concentrate lichide cu infuzii de<!–>fructe și plante–>Gheață alimentară 0,5 g/kg<!–>Deserturi 5 g/kg–>Produse de cofetărie cu zahăr 5 g/kg<!–>Produse de cofetărie pe bază de–>cacao, inclusiv ciocolată 10 g/kg*5)<!–>Sosuri emulsionate 5 g/kg–>Suplimente alimentare definite quantum satis<!–>conform Ordinului ministrului–>sănătății publice nr. 1.069/2007<!–>Drojdie pentru panificație quantum satis–>Gumă de mestecat 5 g/kg<!–>Alimente dietetice pentru scopuri–>medicale speciale, 5 g/kg<!–>definite conform Ordinului–>ministrului sănătății și familiei<!–>și al ministrului agriculturii,–>alimentației și pădurilor<!–>nr. 387/251/2002, cu modificările–>și completările ulterioare.<!–>Preparate dietetice de regim–>pentru controlul greutății<!–>destinate înlocuirii aportului–>alimentar zilnic total sau a<!–>unei mese individuale (pro–>memoria) Numai pentru E 491, vin<!–>în conformitate cu legislația în separat sau în–>vigoare combinație<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 512 Clorură stanoasă Asparagus alb în conservă 25 mg/kg ca Sn<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 520 Sulfat de aluminiu ┐ Albuș 30 mg/kg<!–>E 521 Sulfat de aluminiu │ Fructe și legume confiate,–>sodic │ cristalizate și glasate 200 mg/kg<!–>E 522 Sulfat de aluminiu > separat sau în–>potasic │ combinație,<!–>E 523 Sulfat de aluminiu │ exprimat ca–>amoniacal ┘ aluminiu<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 541 Fosfat de aluminiu Produse fine de panificație 1 g/kg exprimat<!–>sodic, acid (numai scones și produse din ca aluminiu–>drojdie)<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 535 Ferocianura de sodiu ┐ Sare și substituenții săi Separat sau în<!–>E 536 Ferocianura de │ combinație,–>potasiu > 20 mg/kg<!–>E 538 Ferocianura de │ ca ferocianură–>calciu ┘ de potasiu<!–>anhidră–>E 551 Dioxid de siliciu Arome 50 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 551 Dioxid de siliciu ┐ Prafuri de produse alimentare 10 g/kg<!–>│ deshidratate (inclusiv–>│ zaharuri)<!–>E 552 Silicat de calciu > Sare și substituenții săi 10 g/kg–>E 553a i) Silicat de │ Suplimente alimentare quantum satis<!–>magneziu │ definite conform Ordinului–>îi) Trisilicat*6) de │ ministrului sănătății<!–>magneziu ┘ publice nr. 1.069/2007–>Produse alimentare sub formă de quantum satis<!–>tablete, pastile și drajeuri–>E 553b Talc*6) Brânză din pastă tare, semitare<!–>și topită feliată sau pentru ras 10 g/kg–>E 554 Silicat alumino-sodic┐ Inlocuitori din brânză de ras<!–>│ sau felii și înlocuitori din–>│ brânză topită<!–>E 555 Silicat alumino- │ Gumă de mestecat quantum satis*7)–>potasic ><!–>E 556 Silicat alumino- │–>calcic │ Orez<!–>E 559 Silicat de aluminiu │ Cârnați (numai tratament–>(kaolin) ┘ superficial)<!–>Jeleuri (numai tratamentul–>superficial)<!–>Condimente 30 g/kg–>Produse de cofetărie exclusiv<!–>ciocolată (numai tratamentul–>superficial) quantum satis<!–>Grăsimi tartinabile pentru–>ungerea formelor de patiserie 30 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 579 Gluconat de fier ┐ Măsline înnegrite prin oxidare 150 mg/kg ca<!–>> Fe–>E 585 Lactat de fier ┘<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 620 Acid glutamic Produse alimentare în general 10 g/kg<!–>E 621 Glutamat monosodic (exclusiv cele menționate în separat sau în–>E 622 Glutamat monopotasic Articolul 17 alineatul 3) combinație<!–>───────────────────────────────────────────────────–>E 623 Diglutamat de calciu Condimente și mirodenii Quantum satis<!–>E 624 Glutamat monoamidonic–>E 625 Diglutamat de magneziu<!–>Diglutamat de magneziu–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 626 Acid guanilic ┐ Produse alimentare în general 500 mg/kg,–>E 627 Guanilat disodic │ (exclusiv cele menționate în separat sau în<!–>E 628 Guanilat dipotasic > Articolul 17 alineatul 3) combinație,–>E 629 Guanilat de calciu ┘ exprimat ca<!–>E 630 Acid inozinic ┐ acid guanilic–>E 631 Inozinat disodic │<!–>E 632 Inozinat dipotasic │–>E 633 Inozinat de calciu > Condimente și mirodenii quantum satis<!–>E 634 5'-ribonucleotide de│–>calciu │<!–>E 635 5'-ribonucleotide │–>disodice ┘<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 900 Dimetil polixiloxan Gemuri, jeleuri și marmelade 10 mg/kg<!–>conform legislației în vigoare–>și paste tartinabile similare<!–>din fructe, inclusiv produse–>cu un număr redus de calorii<!–>Supe și ciorbe 10 mg/kg–>Uleiuri și grăsimi pentru prăjit 10 mg/kg<!–>Produse de cofetărie (exclusiv–>ciocolată) 10 mg/kg<!–>Băuturi nealcoolice aromate 10 mg/l–>Suc de ananas 10 mg/l<!–>Arome 10 mg/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>*5) Numai E 492.–>*6) Fără azbest.<!–>*) Denumirea Produse de cofetarie exclusiv ciocolata (numai tratamentul–>superficial) înlocuiește denumirea Bomboane în forme pe bază de<!–>gelifianti (numai tratamentul superficial) din Capitolul IV.–>*7) Numai E 553b.<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Fructe și legume în conservă 10 mg/kg<!–>Gumă de mestecat 100 mg/kg–>(pro memoria) Vin în conformitate<!–>cu legislația în vigoare–>Sod…saft 10 mg/l<!–>Aluaturi 10 mg/kg–>Cidru exclusiv cidre bouche 10 mg/l<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 901 Ceară de albine, ┐ Ca agenți de glazurare numai quantum satis<!–>albă, galbenă │ pentru următoarele produse:–>│ – Vafe pentru înghețată quantum satis<!–>│ preambalate (numai pentru E 901) –>│ – Arome în băuturile aromatizate 0,2 g/kg în │ nealcoolice (numai pentru E 901) băuturile aromatizate(la 10-06-2011,
Coloanele 3 și 4 ale punctului E 901 a fost completate de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 902 Ceară Candelilla │ Produse de cofetărie (inclusiv<!–>> ciocolată)–>│ – Vafe pentru înghețată │quantum satis<!–>│ preambalate (numai pentru E 901) │–>│ – Arome în băuturile aromatizate │0,2 g/kg în <!–>│ nealcoolice (numai pentru E 901) │băuturile aromatizate–>(la 10-06-2011,
Coloanele 3 și 4 ale punctului E 902 a fost completate de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 903 Ceară Carnauba │ Ca agenți de glazurare│ numai pentru următoarele<!–>│ produse:–>│ – Vafe pentru înghețată │quantum satis<!–>│ preambalate (numai pentru E 901) │–>│ – Arome în băuturile aromatizate │0,2 g/kg în <!–>│ nealcoolice (numai pentru E 901) │băuturile aromatizate–>(la 10-06-2011,
Coloanele 3 și 4 ale punctului E 901 a fost completate de Punctul 9, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 904 Shellac ┘ – produse de cofetărie 500 mg/kg(inclusiv ciocolata) 1.200 mg/kg<!–>(numai pentru–>guma de mestecat)<!–>– produse fine de panificație, 200 mg/kg–>de dimensiuni mici, acoperite<!–>cu ciocolată–>– snackuri 200 mg/kg<!–>– nuci 200 mg/kg–>– boabe de cafea 200 mg/kg<!–>– suplimente alimentare definite 200 mg/kg–>conform Ordinului ministrului<!–>sănătății publice nr. 1.069/2007–>– citrice, pepeni, mere, pere, 200 mg/kg<!–>piersici și ananas proaspete–>(numai pentru tratamentul<!–>superficial)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 912 Esteri ai acidului Citrice proaspete (numai quantum satis–>montanic tratamentul superficial)<!–>E 914 Ceară de polietilienă Pepeni, mango, papaya, avocado–>oxidată și ananas (numai tratamentul<!–>superficial) quantum satis–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 927b Carbamidă Gumă de mestecat fără adaos de–>zaharuri 30 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 950 Acesulfam-K Gumă de mestecat cu adaos de 800 mg/kg<!–>zaharuri–>E 951 Aspartam 2500 mg/kg<!–>E 957 Taumatină 10 mg/kg–>(numai ca<!–>stimulator de–>aromă)*8)<!–>Băuturi aromate nealcoolice pe 0,5 mg/l–>bază de apă<!–>Deserturi – lactate și nelactate 5 mg/kg–>(numai sub<!–>formă de–>intensificator<!–>de arome)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 959 Neohesperidină DC Gumă de mestecat cu adaos de 150 mg/kg*8)–>zaharuri<!–>Grăsimi tartinabile 5 mg/kg (numai–>Produse din carne ca stimulator<!–>Jeleuri din fructe de aromă)–>Proteine vegetale<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>┌───┬──────┬───────────────┬───────────┐<!–>│ │ │Ape aromatizate│ │–>│ │ │cu valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără│ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>│ │ │Băuturi pe bază│ │<!–>│ │ │de lapte și │ │–>│ │ │produse │ │<!–>│ │ │derivate sau pe│ │–>│ │ │bază de sucuri │ │<!–>│ │ │de fructe, cu │ │–>│ │ │valoare │ │<!–>│ │ │energetică │ │–>│ │ │redusă sau fără│ │<!–>│ │ │adaos de zahăr │ │–>│ │ │Snacks │ │<!–>│ │ │(gustări)": │ │–>│ │ │gustări sărate │ │<!–>│ │ │și uscate, din │ │–>│ │ │amidon sau din │ │<!–>│ │ │nuci și alune │ │–>│ │ │glazurate, │ │<!–>│ │ │preambalate și │ │–>│ │ │având diferite │ │<!–>│ │ │arome │ │–>│ │ │Produse de │ │<!–>│ │ │cofetărie pe │ │–>│ │ │bază de amidon,│ │<!–>│ │ │cu valoare │ │–>│ │ │energetică │2 mg/l ca │<!–>│ │ │redusă sau fără│potențiator│–>│ │ │adaos de zahăr │de aromă │<!–>│ │ │Dropsuri pentru│2 mg/l ca │–>│ │ │împrospătarea │potențiator│<!–>│ │ │respirației, │de aromă │–>│ │ │fără adaos de │2 mg/kg ca │<!–>│ │ │zahăr │potențiator│–>│ │ │Pastile │de aromă │<!–>│ │ │puternic │3 mg/kg ca │–>│ │ │aromatizate │potențiator│<!–>│ │ │pentru gât, │de aromă │–>│ │ │fără adaos de │3 mg/kg ca │<!–>│ │ │zahăr │potențiator│–>│ │ │Gumă de │de aromă │<!–>│E │ │mestecat cu │3 mg/kg ca │–>│961│Neotam│adaos de zahăr │potențiator│<!–>│ │ │Gemuri, jeleuri│de aromă │–>│ │ │și marmelade cu│3 mg/kg ca │<!–>│ │ │valoare │potențiator│–>│ │ │energetică │de aromă │<!–>│ │ │redusă │2 mg/kg ca │–>│ │ │Sosuri │potențiator│<!–>│ │ │Suplimente │de aromă │–>│ │ │alimentare │2 mg/kg ca │<!–>│ │ │definite │potențiator│–>│ │ │conform │de aromă │<!–>│ │ │Ordinului │2 mg/kg ca │–>│ │ │ministrului │potențiator│<!–>│ │ │sănătății │de aromă │–>│ │ │publice nr. │2 mg/kg ca │<!–>│ │ │1.069/2007, │potențiator│–>│ │ │furnizate sub │de aromă │<!–>│ │ │formă lichidă │ │–>│ │ │Suplimente │ │<!–>│ │ │alimentare │ │–>│ │ │definite │ │<!–>│ │ │conform │ │–>│ │ │Ordinului │ │<!–>│ │ │ministrului │ │–>│ │ │sănătății │ │<!–>│ │ │publice nr. │ │–>│ │ │1.069/2007, │ │<!–>│ │ │furnizate sub │ │–>│ │ │formă solidă │ │<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │definite │ │–>│ │ │conform │ │<!–>│ │ │Ordinului │ │–>│ │ │ministrului │ │<!–>│ │ │sănătății │ │–>│ │ │publice nr. │ │<!–>│ │ │1.069/2007, pe │ │–>│ │ │bază de │ │<!–>│ │ │vitamine și/sau│ │–>│ │ │elemente │ │<!–>│ │ │minerale, │ │–>│ │ │furnizate sub │ │<!–>│ │ │formă de sirop │ │–>│ │ │sau │ │<!–>│ │ │nemasticabile │ │–>└───┴──────┴───────────────┴───────────┘(la 10-06-2011,
Anexa nr. XII a fost completată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 999 Extract de Quillaia Băuturi aromate nealcoolice pe ┐ 200 mg/l<!–>bază de apă > calculat ca–>Cidru exclusiv cidre bouche ┘ extract anhidric<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1201 Polivinilpirolidona Suplimente alimentare dietetice quantum satis<!–>sub formă de tablete și drajeuri–>definite conform Ordinului ministrului<!–>sănătății publice nr. 1.069/2007–>E 1202 Polivinilpolipirolidonă<!–>┌────┬───────────┬──────────────────┬──┐–>│ │ │Suplimente │ │<!–>│ │ │alimentare │ │–>│ │ │definite conform │ │<!–>│E │Alcool │Ordinului │18│–>│1203│polivinilic│ministrului │g/│<!–>│ │ │sănătății publice │kg│–>│ │ │nr. 1.069/2007, │ │<!–>│ │ │sub formă de │ │–>│ │ │capsule și tablete│ │<!–>└────┴───────────┴──────────────────┴──┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XII a fost completată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1505 Citrat de trietil Albuș deshidratat quantum satis–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 905 Ceară microcristalină Tratamentul superficial pentru Quantum satis–>a) produse de cofetărie exclusiv<!–>ciocolată–>b) guma de mestecat<!–>c) pepeni, papaya, mango și–>avocado<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1518 Triacetat de Gumă de mestecat Quantum satis<!–>gliceril (triacetină)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 459 Beta-ciclodextrină Produse alimentare sub formă de Quantum satis–>tabletă sau drajeuri<!–>Arome înglobate în:–>– ceaiuri aromatizate și<!–>Băuturi instant aromatizate 500 mg/l–>sub formă de pulbere<!–>– snackuri aromatizate 1 g/kg în alimente–>consumate ca atare<!–>sau reconstituite–>conform instrucțiu-<!–>nilor fabricantului–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 425 Konjac (*) Produse alimentare în general 10 g/kg separat–>i) Gumă de konjac (exclusiv cele enumerate la sau în combinație<!–>îi) Glucomanan de art. 17 alin. 3,–>konjac și jeleuri, inclusiv<!–>minijeleuri)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 907 Poli-1-decena Ca agent de–>hidrogenată glazurare pentru:<!–>– produse de cofetărie 2 g/kg–>– fructe uscate 2 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>┌────┬───────┬─────────────────┬───────┐<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare │ │<!–>│ │ │definite conform │ │–>│ │ │Ordinului │ │<!–>│ │Citrat │ministrului │3,5 g/ │–>│E │de │sănătății publice│kg │<!–>│1505│trietil│nr. 1.069/2007, │quantum│–>│ │ │sub formă de │satis │<!–>│ │ │capsule și │ │–>│ │ │tablete │ │<!–>│ │ │Albuș de ou │ │–>│ │ │deshidratat │ │<!–>└────┴───────┴─────────────────┴───────┘–>(la 10-06-2011,
Punctul 1505 din Anexa nr. XII a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 1517 Gliceril diacetat<!–>(diacetină)–>E 1518 Gliceril triacetat<!–>(triacetină)–>E 1520 Propan-1, 2-diol<!–>(propilenglicol)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1519 Alcool benzilic Arome pentru:–>– lichioruri, vinuri 100 mg/l<!–>aromatizate, băuturi–>aromatizate pe bază<!–>de vin și cocktailuri–>aromatizate pe bază<!–>de vin–>250 mg/kg provenind<!–>– produse de cofetărie, toate sursele mate–>inclusiv ciocolată și ale în alimente<!–>produse fine de consumate ca atare–>panificație sau reconstituite<!–>conform instrucțiu–>nilor fabrican-<!–>tului–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 650 Acetat de zinc Guma de mestecat 1000 mg/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 943 a Butan Ulei vegetal pentru pulverizat–>E 943 b Izo-butan tigăile (numai pentru uz quantum<!–>E 944 Propan profesional) satis–>Spray pe bază de emulsie apoasa<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 426 Hemiceluloză Băuturi pe bază de lactate destinate 5 g/l<!–>din boabe de vânzării cu amănuntul–>soia Suplimente alimentare conform 1,5 g/l<!–>Ordinului ministrului sănătății–>publice nr. 1.069/2007<!–>Sosuri emulsionate 30 g/l–>Produse de brutărie fine, preambala-10 g/kg<!–>te destinate vânzării cu amănuntul–>Tăieței orientali gata pentru consum10 g/kg<!–>și preambalați, destinați vânzării–>cu amănuntul<!–>Orez gata pentru consum, preambalat,10 g/kg–>destinat vânzării cu amănuntul<!–>Produse procesate din cartofi și 10 g/kg–>orez, preambalate (incluzând produse<!–>procesate congelate, înghețate,–>refrigerate și uscate), destinate<!–>vânzării cu amănuntul–>Produse din ouă deshidratate, 10 g/kg<!–>concentrate înghețate și congelate–>Jeleuri, cu excepția minijeleurilor 10 g/kg<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1204 Pululan Suplimente alimentare definite quantum satis**)<!–>conform Ordinului ministrului–>sănătății publice nr. 1.214/<!–>2003, sub formă de capsule sau–>tablete<!–>Bomboane pentru împrospătarea quantum satis**)–>respirației sub formă de filme<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1452 Octenil succinat Preparate de vitamine în supli- 35 g/kg în<!–>de amidon mentele alimentare sub formă suplimentul–>aluminiu capsule, definite conform alimentar<!–>Ordinului ministrului sănătății–>publice nr. 1.214/2003<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>┌────┬──────────┬───────────────────┬──┐<!–>│ │ │Suplimente │ │–>│ │ │alimentare definite│ │<!–>│ │ │conform Ordinului │10│–>│E │Polietilen│ministrului │g/│<!–>│1521│glicol │sănătății publice │kg│–>│ │ │nr. 1.069/2007, sub│ │<!–>│ │ │formă de capsule și│ │–>│ │ │tablete │ │<!–>└────┴──────────┴───────────────────┴──┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XII a fost completată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
–––-<!–>*8) Dacă E 950, E 951, E 957 și E 959 sunt utilizate în combinație în guma–>de mestecat, doza maxima a fiecăreia se reduce proporțional<!–>*) Aceste substanțe nu pot fi utilizate pentru producerea produselor–>alimentare deshidratate a căror rehidratare se efectuează în momentul<!–>ingerării.–>––––<!–>Anexa XII a fost modificată și completată conform pct. 7.1., 7.2., 7.3., 7.4., 7.5., 7.6., 7.7., 7.8., 7.9., 7.10 ale pct. 7, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–><!–>
–>
+
Anexa nr. XIII<!–>la Norme–>LISTA CU SUBSTANȚELE SUPORT ȘI SOLVENȚII PURTĂTORI AUTORIZAȚI<!–>Notă–>În lista de mai jos nu sunt incluse următoarele substanțe:<!–>1. Cele considerate în general produse alimentare;–>2. Cele menționate în articolul 16 alineatul 2;<!–>3. Cele care au în principal o funcție de acidifiant sau corector de–>aciditate, cum ar fi acidul citric și hidroxidul de amoniu.<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Nr. E Denumire Utilizare limitată<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1520 Propan 1,2 – diol (propilen glicol) Coloranți, emulgatori,<!–>antioxidant și enzime–>(doza maxima de 1 g/kg în<!–>produsul alimentar)–>* Substanțele pot fi de asemenea utilizate în produsele alimentare prevăzute în art. 17 alineatul 3<!–>–>Primul rând din Anexa XIII la Norme a fost modificat de pct. 4 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 422 Glicerina<!–>E 420 Sorbitol–>E 421 Manitol<!–>E 953 Isomalt–>E 965 Maltitol<!–>E 966 Lactitol–>E 967 Xilitol<!–>E 968 Eritritol–>––––<!–>Punctul "E 968 Eritritol" a fost introdus de pct. 8.1, al pct. 8, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 400-404 Acid alginic și sărurile sale de sodiu,–>potasiu, calciu și amoniu<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 405 Alginat de propan 1,2 – diol<!–>E 406 Agar-agar–>E 407 Caragenan<!–>E 410 Gumă carruba–>E 412 Gumă de guar<!–>E 413 Tragacant (adragante)–>E 414 Gumă acacia (gumă arabică)<!–>E 415 Gumă de xantan–>E 440 Pectine<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 432 Monolaurat de polioxietilenă sorbitan ┐<!–>(polisorbat 20) │ Agenți anti-spumanți–>E 433 Monooleat de polioxietilenă sorbitan │<!–>(polisorbat 80) │–>E 434 Monopalmitat de polioxietilenă sorbitan│<!–>(polisorbat 40) >–>E 435 Monostearat de polioxietilenă sorbitan │<!–>(polisorbat 60) │–>E 436 Tristearat de polioxietilenă sorbitan │<!–>(polisorbat 65) ┘–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 442 Fosfatide de amoniu Antioxidanți–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 460 Celuloză (microcristalină sau praf)–>E 461 Celuloză metilică<!–>E 463 Celuloză hidroxipropilică–>───────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 464 Celuloză metilică hidroxipropilică–>E 465 Celuloză metilică etilică<!–>E 466 Celuloză carboxi-metilică–>Celuloză carboxi-metilică de sodiu<!–>E 462 Etil celuloză–>––––<!–>Punctul "E 462 Etil celuloză" a fost introdus de pct. 8.2, al pct. 8, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 322 Lecitine Coloranți și antioxidanți–>solubili în grăsimi<!–>E 432-436 Polisorbați 20, 40, 60, 65 și 80 Coloranți și antioxidanți–>solubili în grăsimi<!–>E 470b Săruri de magneziu ale acizilor grași Coloranți și antioxidanți–>solubili în grăsimi<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor grași Coloranți și antioxidanți–>solubili în grăsimi<!–>E 472a Esteri acetici ai mono și digliceridelor Coloranți și antioxidanți–>cu acizi grași solubili în grăsimi<!–>E 472c Esteri citrici ai mono și digliceridelor Coloranți și antioxidanți–>cu acizi grași solubili în grăsimi<!–>E 472e Esteri mono și diacetiltartrici ai mono Coloranți și antioxidanți–>și digliceridelor cu acizi grași solubili în grăsimi<!–>E 473 Sucroesteri ai acizilor grași Coloranți și antioxidanți–>solubili în grăsimi<!–>E 475 Esteri poliglicerici ai acizilor grași Coloranți și antioxidanți–>solubili în grăsimi<!–>E 491 Monostearat de sorbitan Coloranți și agenți de–>spumare<!–>E 492 Tristearat de sorbitan Coloranți și agenți de–>spumare<!–>E 493 Monolaurat de sorbitan Coloranți și agenți de–>spumare<!–>E 494 Monooleat de sorbitan Coloranți și agenți de–>spumare<!–>E 495 Monopalmitat de sorbitan Coloranți și agenți de–>spumare<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1404 Amidon oxidat<!–>E 1410 Fosfat monoamidonic–>E 1412 Fosfat diamidonic<!–>E 1413 Fosfat de diamidon fosfatat–>E 1414 Fosfat de diamidon acetilat<!–>E 1420 Amidon acetilat–>E 1422 Adipat de diamidon acetilat<!–>E 1440 Amidon hidroxipropilat–>E 1442 Fosfat de diamidon hidroxipropilat<!–>E 1450 Octenil succinat de amidon sodic–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 170 Carbonat de calciu–>––––-<!–>Denumirea aditivului "E 170 Carbonați de calciu" din anexa XIII a fost modificată de pct. 3.1 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>E 263 Acetat de calciu<!–>E 331 Citrați de sodiu–>E 332 Citrați de potasiu<!–>E 341 Fosfați de calciu–>E 501 Carbonați de potasiu<!–>E 504 Carbonați de magneziu–>E 508 Clorură de potasiu<!–>E 509 Clorură de calciu–>E 511 Clorură de magneziu<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 514 Sulfat de sodiu<!–>E 515 Sulfat de potasiu–>E 516 Sulfat de calciu<!–>E 517 Sulfat de amoniu–>E 577 Gluconat de potasiu<!–>E 640 Glicină și sarea sa de sodiu–>E 1505 Citrat trietilic<!–>E 1518 Triacetat de glicerina (triacetin)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 551 Dioxid de siliciu Emulgatori și coloranți,–>max. 5%<!–>În E 171 dioxid de titan–>și E 172 oxizi și hidroxizi<!–>de fier (max. 90% în raport–>cu pigmentul)<!–>E 552 Silicat de calciu–>––––<!–>Punctul "E 551 Dioxid de siliciu" a fost completat de pct. 8.3, al pct. 8, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 553b Talc Coloranți, max. 5%–>E 558 Bentonită<!–>E 559 Silicat de aluminiu (caolină)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 901 Ceară de albine Coloranți–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1200 Polidextroză–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1201 Polivinilpirolidonă Indulcitori–>E 1202 Polivinilpolipirolidonă<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 322 Lecitine Agenți de glazurare pentru<!–>fructe–>E 432-436 Polisorbați<!–>E 470 a Săruri de sodiu, potasiu și calciu ale–>acizilor grași<!–>E 471 Mono și digliceride ale acizilor grași–>E 491-495 Sorbitani<!–>E 570 Acizi grași–>E 900 Polidimetilsiloxilan<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>┌──────┬──────────────────┬────────────┐<!–>│E 1521│Polietilen glicol │Îndulcitori │–>└──────┴──────────────────┴────────────┘(la 10-06-2011,
Punctul Polietilenglicol 6000 din Anexa nr. XIII a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 425 Konjac–>i) Gumă de konjac<!–>îi) Glucomanan de konjac–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 459 Beta-ciclodextrină 1 g/kg–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1451 Amidon oxidat acetilat–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 468 Carboximetilceluloză de sodiu–>reticulată Indulcitori<!–>Gumă de celuloză reticulată–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 469 Carboximetilceluloză hidrolizată de tip–>enzimatic<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 555 Silicat alumino-potasic În E 171 (dioxid de titan)–>și în E 172<!–>(oxizi și hidroxizi de fier)–>(maximum 90% în raport cu<!–>pigmentul)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>–>Aditivul alimentar E 468 a fost completat de lit. a) a pct. 6 al art. II din anexa la ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>Aditivul alimentar E 555 a fost introdus de lit. b) a pct. 6 al art. II din anexa la ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–><!–>
–>
+
Anexa nr. XIV<!–>la Norme–>
LISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZAȚI ÎN ALIMENTELE<!–>
PENTRU SUGARI ȘI COPII DE VÂRSTĂ MICĂ–><!–>
Notă–>Formulele de început, formulele de continuare, alimentele pe bază de cereale prelucrate și alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică pot conține substanțele E 414 (gumă acacia, gumă arabică) și E 551 (dioxid de siliciu) care rezultă din adaosul preparatelor nutritive ce conțin cel mult 150 g/kg substanță E 414 și 10 g/kg substanță E 551 precum și substanța E 421 (manitol) utilizată ca suport pentru vitamina B(12) (cel puțin o parte vitamina B(12) pentru 1000 părți manitol). Cantitatea de E 414 care trece în produsul gata pentru consum nu trebuie să depășească 10 mg/kg.(la 27-11-2007,
Primul paragraf al Notei din Anexa XIV a fost modificat de pct. 9.1, al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.
)
Formulele de început, formulele de continuare, alimentele pe bază de cereale prelucrate și alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică pot conține substanța E 1450 (octenil succinat de amidon sodic) rezultată din adaosul de preparate pe bază de vitamine sau preparate nutritive ce conțin acizi grași polinesaturați. Cantitatea de aditiv alimentar E 1450 care trece în produsul gata pentru consum nu trebuie să depășească 100 mg/kg provenind de la preparatele pe bază de vitamine și 1.000 mg/kg provenind de la preparatele nutritive pe bază de acizi grași polinesaturați.(la 27-11-2007,
Al doilea paragraf al Notei din Anexa XIV a fost modificat de pct. 9.1, al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.
)
Formulele de început, formulele de continuare, alimentele pe bază de cereale prelucrate și alimentele pentru sugari și copii de vârstă mică pot conține substanța E 301 (L-ascorbat de sodiu), utilizată la doza quantum satis pentru învelișurile preparatelor nutritive ce conțin acizi grași polinesaturați. Cantitatea de E 301 care trece în produsul gata pentru consum nu trebuie să depășească 75 mg/l.;(la 27-11-2007,
Al treilea paragraf al Notei din Anexa XIV a fost modificat de pct. 9.1, al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.
)
Dozele maxime de utilizare indicate se raportează la produsele alimentare gata pentru consumare preparate conform instrucțiunilor fabricantului. +
Partea 1LISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZAȚIÎN PREPARATELE PENTRU SUGARII SĂNĂTOȘI<!–>Notă–>1.<!–>Utilizarea agenților nepatogeni, producători de acid lactic L(+), este autorizată la fabricarea laptelui acidifiat.2.–>Dacă se adaugă la un produs alimentar mai mult de una din substanțele E 322, E 471, E 472c și E 473, cantitatea maximă stabilită în cazul produsului respectiv pentru fiecare din substanțele în cauză scade proporțional cu cea cumulată a altor substanțe din produs.;────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>Nr E Denumire Doza maximă–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 270 Acid lactic (numai sub forma L(+)) quantum satis–>E 330 Acid citric quantum satis<!–>E 338 Acid fosforic în conformitate cu–>legislația în vigoare<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 306 Extract bogat în tocoferol ┐ 10 mg/l separat sau în<!–>E 307 Alfa-tocoferol │ combinație–>E 308 Gama-tocoferol ><!–>E 309 Delta-tocoferol ┘–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 322 Lecitine 1 g/l–>E 471 Mono și digliceride 4 g/l<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 304 Palmitat de L-ascorbil 10 mg/l<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 331 Citrați de sodiu 2 g/l<!–>E 332 Citrați de potasiu separat sau în combinație–>și în conformitate cu<!–>legislația în vigoare–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 339 Fosfați de sodiu 1 g/l exprimat în P(2)O(5)–>E 340 Fosfați de potasiu separat sau în combinație<!–>și este conform–>legislației în vigoare<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 412 Gumă de guar 1 g/l, în cazul în care<!–>produsul lichid conține–>proteine parțial<!–>hidrolizate și este în–>conformitate cu legislația<!–>în vigoare–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 472c Esteri citrici ai mono și 7,5 g/l comercializate sub–>digliceridelor cu acizi grași formă de praf<!–>9 g/l comercializate sub–>formă lichidă în cazul în<!–>care produsele conțin–>proteine parțial<!–>hidrolizate, peptide sau–>aminoacizi și sunt conform<!–>legislației în vigoare–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 473 Sucroesteri ai acizilor grași 120 mg/l în produsele care–>conțin proteine<!–>hidrolizate, peptide sau–>aminoacizi<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>
+
Partea a 2-aLISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZAȚI ÎN PREPARATELEPOST-ÎNȚĂRCARE PENTRU SUGARI SĂNĂTOȘI<!–>Nota–>1.<!–>Utilizarea agenților nepatogeni, producători de acid lactic L(+), este autorizată la fabricarea laptelui acidifiat.2.–>Dacă se adaugă la un produs alimentar mai mult de una din substanțele E 322, E 471, E 472c și E 473, cantitatea maximă stabilită în cazul produsului respectiv pentru fiecare din substanțele în cauză scade proporțional cu cea cumulată a altor substanțe din produs.3.<!–>Dacă se adaugă la un produs alimentar mai mult de una din substanțele E 4O7, E 410 și E 412, doza maximă stabilită pentru fiecare substanță din produsul alimentar respectiv se reduce cu acea parte relativă existentă în celelalte substanțe din produsul alimentar respectiv.────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Nr E Denumire Doza maximă<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 270 Acid lactic (numai sub forma L(+)) quantum satis<!–>E 330 Acid citric quantum satis–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 306 Extract bogat în tocoferol ┐ 10 mg/l separat sau în–>│ combinație<!–>E 307 Alfa-tocoferol │ 10 mg/l separat sau în–>> combinație<!–>E 308 Gama-tocoferol │ 10 mg/l separat sau în–>│ combinație<!–>E 309 Delta-tocoferol ┘ 10 mg/l separat sau în–>combinație<!–>E 338 Acid fosforic în conformitate cu–>legislația în vigoare<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 440 Pectine 5 g/l numai în preparatele<!–>acidifiate pentru post–>înțărcare<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 322 Lecitine 1 g/l<!–>E 471 Mono și digliceride 4 g/l–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 407 Caragenan 0,3 g/l–>E 410 Gumă carruba 1 g/l<!–>E 412 Gumă guar 1 g/l–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 304 Palmitat de L-ascorbil 10 mg/l–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 331 Citrați de sodiu 2 g/l–>E 332 Citrați de potasiu separat sau în combinație<!–>și sunt conform–>legislației în vigoare<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 339 Fosfați de sodiu 1 g/l exprimat în P(2)O(5)<!–>E 340 Fosfați de potasiu separat sau în combinație–>și este conform<!–>legislației în vigoare–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 472c Esteri citrici ai mono și digliceridelor 7,5 g/l comercializate sub–>cu acizi grași formă de praf<!–>9 g/l comercializate sub–>formă lichidă în cazul în<!–>care produsele conțin–>proteine parțial<!–>hidrolizate, peptide sau–>aminoacizi și sunt conform<!–>legislației în vigoare–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 473 Sucroesteri ai acizilor grași 120 mg/l în produsele care–>conțin proteine<!–>hidrolizate, peptide sau–>aminoacizi<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>
+
Partea a 3-aLISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZAȚI ÎN ALIMENTELE<!–>PENTRU SUGARI ȘI COPII DE VÂRSTĂ MICĂ SĂNĂTOȘI–>LISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZAȚI ÎN ALIMENTE<!–>PE BAZĂ DE CEREALE PRELUCRARE ȘI ALIMENTE PENTRU SUGARI–>ȘI COPII DE VÂRSTĂ MICĂ SĂNĂTOȘI<!–>–>Titlul Părții a 3-a din Anexa XIV a fost modificat de pct. 9.2 al al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>Nr E Denumire Produs alimentar Doza maximă<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 170 Carbonați de calciu│ Alimente pentru înțărcare Quantum satis<!–>E 260 Acid acetic │ (numai pentru–>│ reglarea pH-ului)<!–>E 261 Acetat de potasiu │–>E 262 Acetat de sodiu │<!–>E 263 Acetat de calciu │–>E 270 Acid lactic*) │<!–>E 296 Acid malic*) >–>E 325 Lactat de sodiu*) │<!–>E 326 Lactat de potasiu*)│–>E 327 Lactat de calciu*) │<!–>E 330 Acid citric │–>E 331 Citrați de sodiu │<!–>E 332 Citrați de potasiu │–>E 333 Citrați de calciu ┘<!–>E 507 Acid clorhidric ┐–>E 524 Hidroxid de sodiu │<!–>E 525 Hidroxid de potasiu>–>E 526 Hidroxid de calciu ┘<!–>E 170 Carbonat de calciu │ Alimente pentru înțărcare Quantum satis–>E 260 Acid acetic │ (numai pentru<!–>│ reglarea pH-ului)–>E 261 Acetat de potasiu │<!–>E 262 Acetat de sodiu │–>E 263 Acetat de calciu │<!–>E 270 Acid lactic*) │–>E 296 Acid malic*) ><!–>E 325 Lactat de sodiu*) │–>E 326 Lactat de potasiu*)│<!–>E 327 Lactat de calciu*) │–>E 330 Acid citric │<!–>E 331 Citrați de sodiu │–>E 332 Citrați de potasiu │<!–>E 333 Citrați de calciu ┘–>E 507 Acid clorhidric ┐<!–>E 524 Hidroxid de sodiu │–>E 525 Hidroxid de potasiu><!–>E 526 Hidroxid de calciu ┘–>––––-<!–>Denumirea aditivului "E 170 Carbonați de calciu" din anexa XIV a fost modificată de pct. 3.1 al pct. 3, art. II din ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>E 170 Carbonat de calciu │ Alimente pe bază de cereale prelucrare Quantum satis<!–>E 260 Acid acetic │ și alimente pentru sugari și copii (numai pentru–>E 261 Acetat de potasiu │ de vârstă mică reglarea pH-ului)<!–>E 262 Acetat de sodiu │–>E 263 Acetat de calciu │<!–>E 270 Acid lactic*) │–>E 296 Acid malic*) ><!–>E 325 Lactat de sodiu*) │–>E 326 Lactat de potasiu*)│<!–>E 327 Lactat de calciu*) │–>E 330 Acid citric │<!–>E 331 Citrați de sodiu │–>E 332 Citrați de potasiu │<!–>E 333 Citrați de calciu ┘–>E 507 Acid clorhidric ┐<!–>E 524 Hidroxid de sodiu │–>E 525 Hidroxid de potasiu><!–>E 526 Hidroxid de calciu ┘–>––––-<!–>Coloana a 3-a de la punctele E 170-E 526 din Anexa XIV a fost modificată de pct. 9.2 al al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>┌───┬──────────┬────────────────────┬──┐–>│E │ │Biscuiți pentru │1 │<!–>│920│L-cisteină│sugari și copii de │g/│–>│ │ │vârstă mică │kg│<!–>└───┴──────────┴────────────────────┴──┘–>(la 10-06-2011,
Partea a 3-a din Anexa nr. XIV a fost completată de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 500 Carbonați de sodiu ┐ Alimente pentru înțărcare Quantum satis<!–>E 501 Carbonați de potasiu > (numai ca agenți de–>E 503 Carbonați de amoniu ┘ afânare)<!–>E 500 Carbonați de sodiu ┐ Alimente pe bază de cereale Quantum satis–>E 501 Carbonați de potasiu > prelucrare și alimente pentru (numai ca agenți de<!–>E 503 Carbonați de amoniu ┘ sugari și copii de vârstă mică afânare)–>––––-<!–>Coloana a 3-a de la punctele E 500, E 501, E 503 din Anexa XIV a fost modificată de pct. 9.2 al al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 300 Acid L-ascorbic ┐ Separat sau în–>│ combinație,<!–>E 301 L-ascorbat de sodiu > Băuturi, sucuri și alimente exprimat în acid–>E 302 L-ascorbat de calciu ┘ pentru sugari pe bază de ascorbic<!–>fructe și legume 0,3 g/kg–>Alimente pe bază de cereale<!–>cu conținut de grăsimi–>inclusiv biscuiți și pesmeți 0,2 g/kg<!–>E 304 Palmitat de ┐–>L-ascorbil │<!–>E 306 Extract bogat în │ Cereale, biscuiți, pesmeți, 0,1 g/kg–>tocoferol > și alimente pentru sugari<!–>E 307 Alfa-tocoferol │ cu conținut de grăsimi separat sau în–>│ combinație<!–>E 308 Gama-tocoferol │–>E 309 Delta-tocoferol ┘<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 338 Acid fosforic Alimente pentru înțărcare 1 g/kg P(2)O(5)<!–>(numai pentru–>reglarea pH-ului)<!–>E 338 Acid fosforic Alimente pe bază de cereale 1 g/kg P(2)O(5)–>prelucrare și alimente pentru (numai pentru<!–>sugari și copii de vârstă mică reglarea pH-ului)–>––––-<!–>Coloana a 3-a de la punctul E 338 din Anexa XIV a fost modificată de pct. 9.2 al al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 339 Fosfați de sodiu ┐ 1 g/kg–>E 340 Fosfați de potasiu │ Cereale separat sau în<!–>> combinație,–>│ exprimat sub formă<!–>E 341 Fosfați de calciu ┘ de P(2)O(5)–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 322 Lecitine Biscuiți și pesmeți ┐–>Alimente pe bază de cereale > 10 g/kg<!–>Alimente pentru sugari ┘–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 471 Mono și digliceride ┐–>ale acizilor grași │<!–>E 472a Esteri acetici ai │–>mono și │<!–>digliceridelor cu │–>acizi grași │ Biscuiți și pesmeți ┐<!–>E 472b Esteri lactici ai > Alimente pe bază de cereale > 5 g/kg–>mono și │ Alimente pentru sugari ┘ separat sau în<!–>digliceridelor │ combinație–>cu acizii grași │<!–>E 472c Esteri citrici ai │–>mono și │<!–>digliceridelor cu │–>acizi grași ┘<!–>────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–><!–>
──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 400 Acid alginic<!–>E 401 Alginat de sodiul Deserturi ) 0,5 g/kg–>E 402 Alginat de potasiu Budinci ) separat sau în combinație<!–>E 404 Alginat de calciu–>─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 410 Gumă camuba Alimente pentru–>înțărcare 10 g/kg<!–>E 412 Gumă guar separat sau în combinație–>E 414 Gumă acacia (guma arabică) Alimente pe bază<!–>de cereale fără–>gluten 20 g/kg<!–>E 415 Gumă xantan separat sau în combinație–>E 440 Pectina<!–>E 410 Gumă camuba Alimente pe bază 10 g/kg–>de cereale separat sau în combinație<!–>prelucrare–>și alimente<!–>pentru sugari–>și copii de<!–>vârstă mică–>E 412 Gumă guar<!–>E 414 Gumă acacia (guma arabică) Alimente pe bază–>de cereale fără<!–>gluten 20 g/kg–>E 415 Gumă xantan separat sau în combinație<!–>E 440 Pectina–>––––-<!–>Coloana a 3-a de la punctele E 410-E 440 din Anexa XIV a fost modificată de pct. 9.2 al al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 551 Dioxid de siliciu Cereale–>deshidratate 2 g/kg<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 334 Acid tartric*)<!–>E 335 Tartrat de sodiu*)–>E 336 Tartrat de potasiu*)<!–>E 354 Tartrat de calciu*) Biscuiți și–>pesmeti 5 g/kg<!–>E 450a Difosfat disodi ca reziduu–>E 575 Glucono delta lactonă<!–>─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 1404 Amidon oxidat<!–>E 1410 Fosfat monoamidonic–>E 1412 Fosfat diamidonic<!–>E 1413 Fosfatat de diamidon Alimente pentru–>fosfatat înțărcare 50 g/kg<!–>E 1414 Fosfat de diamidon acetilat–>E 1420 Amidon acetilat<!–>E 1422 Adipat de diamidon acetilat–>E 1450 Octenil succinat de amidon<!–>sodic–>E 1404 Amidon oxidat<!–>E 1410 Fosfat monoamidonic–>E 1412 Fosfat diamidonic<!–>E 1413 Fosfatat de diamidon Alimente pe bază–>fosfatat de cereale 50 g/kg<!–>E 1414 Fosfat de diamidon acetilat prelucrare–>E 1420 Amidon acetilat și alimente<!–>E 1422 Adipat de diamidon acetilat pentru sugari–>E 1450 Octenil succinat de amidon și copii de<!–>sodic vârstă mică–>––––-<!–>Coloana a 3-a de la punctele E 1404-E 1450 din Anexa XIV a fost modificată de pct. 9.2 al al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 333 Citrati de calciu(*) Produse pe bază Quantum satis–>de fructe cu un<!–>conținut scăzut–>de zahăr<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 341 Fosfat tricalcic (*) Deserturi pe bază 1 g/kg exprimat în<!–>de fructe P(2)O(5)–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1451 Amidon oxidat acetilat Alimente de–>înțărcare 5O g/kg<!–>E 1451 Amidon oxidat acetilat Alimente pe–>bază de cereale 5O g/kg<!–>prelucrare și–>alimente pentru<!–>sugari și copii–>de vârstă mică<!–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>––––<!–>Coloana a 3-a de la punctele E 1451 din Anexa XIV a fost modificată de pct. 9.2 al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>*)Numai ca L (+)–>(*)Nota din Partea a 4 a nu se aplică<!–>–>
+
Partea a 4 aLISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZAȚI ÎN PREPARATELE PENTRU SUGARI<!–>ȘI COPII DE VÂRSTĂ MICA ÎN SCOPURI MEDICALE SPECIALE–>LISTA CU ADITIVII ALIMENTARI AUTORIZATI ÎN ALIMENTELE DIETETICE CU DESTINAȚIE<!–>NUTRIȚIONALĂ SPECIALĂ, PENTRU SUGARI ȘI COPII DE VÂRSTĂ MICĂ, UTILIZATE PENTRU–>SCOPURI MEDICALE SPECIALE, DEFINITE CONFORM ORDINULUI MINISTRULUI SĂNĂTĂȚII ȘI<!–>FAMILIEI ȘI AL MINISTRULUI AGRICULTURII, ALIMENTAȚIEI ȘI PĂDURILOR nr. 387/251/2002*)–>––-<!–>*) Ordinul ministrului sănătății și familiei și al ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 387/251/2002 pentru aprobarea Normelor privind alimentele cu destinație nutrițională specială, cap. IV "Alimente dietetice pentru scopuri medicale speciale", a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 18 decembrie 2002.–>––––-<!–>Titlul Părții a 4 a din Anexa XIV a fost modificat de lit. b) a pct. 7 al art. II din anexa la ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>Vezi tabelele din partea 1, partea 2 și partea 3 ale anexei XIV<!–>Nr E Denumire Doza maximă Condiții speciale–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 401 Alginat de sodiu 1 g/l De la patru luni în produsele–>alimentare speciale cu compoziția<!–>adaptată necesare pentru tratarea–>disfunctiilor metabolice și pentru<!–>o alimentație cu ajutorul sondei–>gastrice<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>E 405 Alginat de propan-1,2-diol 200 mg/l De la 12 luni,în cadrul regimu-<!–>rilor speciale destinate copiilor–>de vârstă mică care suferă de<!–>intolerantă la laptele de vacă sau–>de erori ale metabolismului din<!–>naștere–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 410 Gumă camuba 10 g/l De la naștere, în produsele–>destinate reducem refluxului<!–>gastro-esofagian–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 412 Gumă guar 10 g/l De la naștere, în produsele sub–>formă de preparate lichide care<!–>conțin proteine, peptide sau–>aminoacizi hidrolizati în confor-<!–>mitate cu legislația în vigoare–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 415 Gumă xantan 1,2 g/l De la naștere, pentru utilizarea–>în produsele pe bază de aminoacizi<!–>sau peptide destinate pacienților–>care suferă de insuficientă a<!–>tractusului gastro-intestinal,–>malabsorbtie a proteinelor sau<!–>erori de metabolism din naștere–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 440 Pectine 10 g/l De la naștere, în produsele–>utilizate în cazul problemelor<!–>gastro-intestinale–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 466 Carboximetilceluloză de 10 g/l De la naștere, în produsele–>sodiu sau kg destinate tratamentului dietetic<!–>al problemelor metabolice–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 471 Mono și digliceride ale 5 g/l De la naștere, în cadrul regimu–>acizilor grași rilor specializate, în special în<!–>cadrul regimurilor fără proteine–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 472 c Esteri citrici ai 7,5 g/l De la naștere, în produsele–>mono- și digliceridelor sub formă de pulbere<!–>acizilor grași 9 g/l De la naștere, în produsele–>sub formă lichidă<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>––––-<!–>Aditivul E 472 c din Partea a 4 a Anexei XIV a fost introdus de lit. c) a pct. 7 al art. II din anexa la ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 473 Esteri de sucroză 120 mg/l Produse ce conțin proteine–>ai acizilor grași hidrolizate, peptide sau aminoacizi<!–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────–>–––––<!–>Punctul E 473 din Partea a IV-a a Anexei XIV a fost introdus de pct. 9.3 al pct. 9, art. I din ORDINUL nr. 1.347 din 3 august 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 27 noiembrie 2007.–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>E 1450 Amidon succinat de sodiu 20 g/l În preparatele pentru sugar și în–>preparatele post-întărcare pentru<!–>sugari–>───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────<!–>–>
<!–>
–>
+
Anexa nr. XV<!–>la norme–>CRITERII SPECIFICE DE PURITATE PENTRU COLORANȚI<!–>A Specificații generale pentru lacurile de aluminiu preparate–>cu ajutorul coloranților<!–>Definiție Lacurile de aluminiu sunt preparate prin reacția–>coloranților care respectă criteriile de puritate<!–>stabilite în monografia corespunzătoare cu alumină în–>mediu apos Alumina este în general o substanță neuscată<!–>proaspăt preparată, obținută prin reacția sulfatului de–>aluminiu sau clorurii de aluminiu cu carbonat sau<!–>bicarbonat de sodiu sau calciu sau amoniac După formarea–>lacurilor, produsul este filtrat, spălat cu apă și uscat<!–>Alumina care nu a intrat în reacție poate fi de asemenea–>prezentă în produsul finit<!–>Substanțe insolubile–>în HCl Maxim 0,5%<!–>Substanțe extrase–>în eter Maxim 0,2% (în mediu neutru)<!–>Se aplică criterii de puritate specifice corespunzătoare–>pentru diferiți coloranți<!–>B CRITERII SPECIFICE DE PURITATE–>E 100 – CURCUMINĂ<!–>Sinonime Galben Natural Cl(3), Galben de curcuma, Diferoilmetan–>Definiție Curcumina se obține prin extracția cu solvent a<!–>turmerolului, de exemplu din rizomii–>nemăcinați ai varietăților naturale de Curcuma longa L<!–>Pentru obținerea prafului de curcumină concentrată,–>extractul se purifică prin cristalizare. Produsul este<!–>în principal compus din curcumină, de exemplu principiul–>de colorare [1,7-bis-(4-hidroxi 3-metoxifenil)hepta-1,6-<!–>dien-3,5-dionă] și cei doi derivați dimetoxi ai săi în–>proporții variate. Pot apărea cantități mici de uleiuri<!–>și rășini naturale prezente în curcuma–>Numai următorii solvenți pot fi utilizați în extracție:<!–>acetat de etil, acetonă, dioxid de carbon, diclorometan,–>n-butanol, metanol, etanol, hexan<!–>Clasa Dicinamoilmetanici–>Index culoare nr 75300<!–>Einecs 207-280-5–>Denumire chimică a)1,7 Bis-(4-hidroxi 3 metoxifenil)hepta 1,6 dien<!–>3,5-dionă–>b)1-(4-hidroxifenil)-7-(4-hidroxi-3-metoxi-fenil)<!–>hepta 1,6-dien 3,5 dionă–>c)1,7-Bis(4-hidroxifenil)nepta-1,6-dien-3,5-dionă<!–>Formula chimică a)C(21)H(20)O(6)–>b)C(20)H(12)O(5)<!–>c)C(19)H(160(4)–>Masa moleculară a)368,39 b) 338,39 c) 308,39<!–>Compoziție Conține minim 9O% total coloranți–>[E(1cm)]^1% 1607 la cca 426 nm în etanol<!–>Descriere Pudră cristalină de culoare galben-portocaliu–>Identificare<!–>A Spectrometrie Absorbție maximă în etanol la cca 426 nm–>B Interval de topire 179 – 182°C<!–>Puritate–>Reziduuri de solvenți Acetat de etil )<!–>Acetonă )–>în butanol ) maxim 50 mg/kg separat sau în<!–>Metanol ) combinație–>Etanol )<!–>Hexan )–>Diclormetan maxim 10 mg/kg<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 10 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg<!–>E 101 (i)- RIBOFLAVINĂ–>Sinonime Lactoflavină<!–>Clasa Izoalloxazine–>Einecs 201-507-1<!–>Denumire chimică 7,8-Dimetil-10-(D-ribo-2,3,4,5-tetrahidroxipentil)–>benzo(g)pteridină-2,4(3H, 10H)-dionă<!–>7,8-Dimetil-10-(1'-D-ribitil)-izoalloxazină–>Formula chimică C(17)H(20)N(4)O(6)<!–>Masa moleculară 376,37–>Compoziție Conținut minim 98% raportat la substanța uscată<!–>[E(1cm)]^1% 328 la cca 444 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră cristalină de culoare galben spre<!–>galben-portocaliu, cu un miros ușor–>Identificare<!–>A Spectrometrie Raportul A(375)/A(267) este între ) în soluție apoasă–>0,31 și 0,33 )<!–>Raportul A(444)/A(267) este între )–>0,36 și 0,39<!–>Absorbție maximă în apă la cca 375 nm–>B.Rotație specifică [α]D^20 între -115° și- 140° într-o soluție hidroxid<!–>de sodiu de 0,05 N–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Maxim 1,5% după uscare la 105°C pentru 4 ore–>Cenușă sulfatată Maxim 0,1%<!–>Amine aromatice Maxim 100 nng/kg (exprimate sub formă de anilină)–>primare<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 10 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele Maxim 40 mg/kg–>(exprimate în Pb)<!–>E 101 (îi) – RIBOFLAVINĂ-5'-FOSFAT–>Sinonime Riboflavină-5'-fosfat de sodiu<!–>Definiție Prezentele specificății se aplică la riboflavina–>5'-fosfat împreună cu cantități mici de<!–>riboflavină liberă și riboflavina difosfat–>Clasa Izoalloxazine<!–>Einecs 2O4-988-6–>Denumire chimică Monosodiu (2R,3R,4S)-5-(3')1O'-dihidro 7',8' dimetil<!–>2',4'-dioxo-10'-benzo[y]ptendinil)–>2,3,4-trihidroxipentil fosfat,<!–>Sare monosodică a 5' monofosfat ester al riboflavinei–>Formula chimică Pentru forma dihidrată C(17)H(20)N(4)NaO(9)P2H(2)O<!–>Pentru forma anhidră C(17)H(20)N(4)NaO(9)P–>Masa moleculară 541,36<!–>Compoziție Conținut minim de 95% total coloranți exprimate în–>C(17)H(20)N(4)NaO(9)P2H(2)O<!–>[E(1cm)]^1% 25O la cca 375 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră cristalină higroscopică, de culoare galben spre<!–>portocaliu, cu un miros ușor și un gust amar–>Identificare<!–>A Spectrometrie Raportul A(375)/A(267) este între–>0,30 și 0,34 )<!–>Raportul A(444)/A(267) este între ) în soluție apoasă–>0,35 și 0,40 )<!–>Absorbția maximă în apă la cca 375 nm–>B.Rotație specifică [α]D^20 între +38° și +42° într-o soluție de 5 m HCl<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Maxim 8% (100°C pentru 5 ore în vid peste P(2)O(5)<!–>pentru forma dihidrată–>Cenușă sulfatată Maxim 25%<!–>Fosfat anorganic Maxim 1% (calculat sub formă de P(2)O(5) raportat la–>substanța anhidră)<!–>Coloranți auxihan Riboflavină (liberă): maxim 6%–>Difosfat de riboflavina: maxim 6%<!–>Amine aromatice Maxim 70 mg/kg (calculate sub formă de anilină)–>primare<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 10 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele Maxim 40 mg/kg–>(exprimate în Pb)<!–>E 1O2 – TARTRAZINĂ–>Sinonime Colorant alimentar galben Cl(4)<!–>Definiție Tartrazina conține în principal trisodiu 5-hidroxi 1-(4–>sulfonatofenil) 4(4-sulfonatofenilazo)-H-pirazol-3<!–>-carboxilat și coloranți auxiliari împreună cu clorura–>de sodiu și/sau sulfatul de sodiu în calitate de<!–>componente principale incolore–>Tartrazina descrisă este sub formă de sare de sodiu. Sunt<!–>autorizate de asemenea sarea de calciu și potasiu.–>Clasa Monoazoici<!–>Index culoare nr 19140–>Einecs 217-699-5<!–>Denumire chimică Trisodiu 5 hidroxi 1-(4-sulfonatofenil)–>4-(4-sulfonatofenilazo)-H-pirazol 3-carboxilat<!–>Formula chimică C(16)H(9)N(4)Na(3)O(9)S(2)–>Masa moleculară 534,37<!–>Compoziție Conținut minim de 85% total coloranți calculate sub–>formă de sare sodica<!–>[E(1cm)]^1% 530 la cca 426 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră sau granule de culoare portocaliu deschis<!–>Identificare–>A Spectrometre Absorbție maximă în apă la cca 426 nm<!–>B Soluție apoasă–>galbenă<!–>Puritate–>Substanțe insolubile Maxim 0,2%<!–>în apă–>Coloranți auxiliari Maxim 1%<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>Acid 4 hidrazinoben- )–>zensulfonic )<!–>Acid 4-aminobenzen-1 )–>-sulfonic ) Total maxim 0,5%<!–>Acid 5-oxo-1(4 sulfo- )–>fenil)-2-pirazolină )<!–>3-carboxilic )–>Acid 4,4'-diazoaminodi)<!–>(benzensulfonic) )–>Acid tetrahidroxi- )<!–>succinic )–>Amine aromatice<!–>primare nesulfonatate Maxim 0,01% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă Maxim 0,2% în mediu neutru<!–>în eter–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 10 mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele Maxim 40 mg/kg<!–>(exprimate în Pb)–>E 1O4 – GALBEN DE CHINOLINĂ<!–>Sinonime Colorant alimentar Food Cl(13)–>Definiție Galben de chinolină este preparat prin sulfonarea<!–>2-(2-chinolil) indan-1,3-dionă–>Galbenul de chinolină constă în principal din sărurile<!–>de sodiu, un amestec de derivați disulfonați (în–>principal), monosulfonați și trisulfonati ai compusului<!–>mai sus menționat și coloranți auxiliari împreună cu–>clorura de sodiu și/sau sulfatul de sodiu sub formă de<!–>componente principale necolorate–>Galbenul de chinolină descris este sub formă de sare de<!–>sodiu. Sărurile de calciu și potasiu sunt de asemenea–>autorizate<!–>Clasa Chinoftalone–>Index culoare nr 47005<!–>Einecs 305-897 5–>Denumire chimică Săruri disodice ale derivaților disulfonați ai 2-(2<!–>chinolil) indan-1,3 dionă (componentă principală)–>Formula chimică C(18)H(9)N Na(2)O(8)S(2)(componentă principală)<!–>Masa moleculara 477,38 (componenta principală)–>Compoziție Conținut minim de 7O% total coloranți calculați sub<!–>formă de sare sodica Galbenul de chinolină trebuie să–>aibă următoarea compoziție<!–>Totalul de coloranți prezenți trebuie să cuprindă–>a) minim 8O% derivați disulfonați disodici ai<!–>2-(2 chinolil) indan-1,3 diona–>b) maxim 15% derivați monosulfonați monosodici ai<!–>2-(2 chinolil) indan- 1,3 diona–>c) maxim 7% derivați trisulfonati trisodici ai<!–>2-(2 chinolil) indan- 1, 3 dionă–>[E(1cm)]^1% 865 (componenta principala) la cca 411 nm<!–>în soluție apoasă și o soluție de acid acetic–>Descriere Pudră sau granule galbene<!–>Identificare–>A Spectrometre Absorbție maximă în soluție apoasă de acid acetic cu<!–>pH(5) la cca 411 nm–>B Soluție apoasă galbenă<!–>Puritate–>Substanțe insolubile Maxim 0,2%<!–>în apă–>Coloranți auxiliari Maxim 4,0%<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>2-Metilchinolina )–>Acid 2-metilchinolin- )<!–>sulfonic ) Total maxim 0,5%–>Acid ftalic )<!–>2,6-Dimetil chinolină )–>Acid 2,6-dimetil )<!–>chinolin sulfonic )–>2-(2 chinoli;)<!–>indan-1,3 dionă Maxim 4 mg/kg–>Amine aromatice Maxim 0,01% (calculate sub formă de anilină)<!–>primare nesulfonatate–>Substanță extractabilă Maxim 0,2% în mediu neutru<!–>în eter–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 10 mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele Maxim 40 mg/kg<!–>(exprimate în Pb)–>E 110 – GALBEN PORTOCALIU FCF<!–>Sinonime Colorant alimentar C(l3), Galben Portocaliu S–>Definiție Galben Portocaliu FCF conține în principal disodiu<!–>2 hidroxi-1-(4 sulfonatofenilazo)–>naftalin-6-sulfonat și coloranți auxiliari împreună<!–>cu clorura de sodiu și/sau sulfatul de sodiu sub formă–>de componente incolore principale<!–>Galben Portocaliu FCF descris este sub formă de sare–>de sodiu Sărurile de calciu și potasiu sunt de asemenea<!–>autorizate–>Clasa Monoazoici<!–>Index culoare nr 15985–>Einecs 220-491- 7<!–>Denumire chimică Disodiu 2 hidroxi-1-(4-sulfonatofenilazo) naftalin-6–>sulfonat<!–>Formula chimică C(16)H(10)N(2)Na(2)O(7)S(2)(componentă principală)–>Masa moleculară 452,37<!–>Compoziție Conținut minim 85% total coloranți calculați sub formă–>de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 555 la cca 485 nm în soluție apoasă la pH(7)–>Descriere Pudră sau granule de culoare roșu portocaliu<!–>Identificare–>A.Spectrometrie Absorbție maximă în apă la cca 485 nm la pH(7)<!–>B.Soluție apoasă–>portocalie<!–>Puritate–>Substanțe insolubile<!–>în apă Maxim 0,2%–>Coloranți auxiliari Maxim 5,0%<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>Acid 4-aminobenzen-1- )–>sulfonic )<!–>Acid 3-hidroxinafta- )–>lin-2,7-disulfonic )Total maxim 0,5%<!–>Acid 6-hidroxinafta- )–>lin-2-sulfonic )<!–>Acid 7-hidroxinafta- )–>lin-1,3-disulfonic )<!–>Acid 4,4'-diazoamiodi )–>(benzen sulfonic) )<!–>Acid 6,6'-oxidi(nafta- )–>lin-2-sulfonic) )<!–>Amine aromatice primare–>nesulfonatate Maxim 0,01% (calculate sub formă de anilină)<!–>Substanță extractabilă–>în eter Maxim 0,2% în mediu neutru<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 10 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate–>în Pb) Maxim 40 mg/kg<!–>E 110 – GALBEN PORTOCALIU FCF–>Sinonime │ Colorant alimentar Galben CI 3, Galben-portocaliu S<!–>│–>Definiție │ Galben-portocaliu FCF conține în principal disodiu<!–>│ 2-hidroxi-1-(4-sulfonatofenilazo) naftalen-6–>│ sulfonat și coloranți auxiliari, precum și cu<!–>│ clorura de sodiu și/sau sulfat de sodiu sub formă–>│ de componente incolore principale.<!–>│–>│ Galben-portocaliu FCF este descris sub formă de<!–>│ sare de sodiu.–>│ Prezența sărurilor de calciu și potasiu este, de<!–>│ asemenea, permisă.–>│<!–>Clasa │ Monoazoici–>│<!–>Index culoare nr. │ 15985–>│<!–>EINECS │ 220-491-7–>│<!–>Denumire chimică │ Disodiu 2-hidroxi-1-(4-sulfonatofenilazo)–>│ naftalen-6-sulfonat<!–>│–>Formula chimică │ C(16)H(10)N(2)Na(2)O(7)S(2)<!–>│–>Masa moleculară │ 452,37<!–>│–>Compoziție │ Conținut minim 85% total coloranți calculați<!–>│ sub formă de sare sodică–>│ E(1 cm) 1%555 la circa 485 nm în soluție<!–>│ apoasă la pH(7)–>│<!–>Descriere │ Pudră sau granule de culoare roșu-portocaliu–>│<!–>Identificare │–>│<!–>A. Spectrometrie │ Absorbție maximă în apă la circa 485 nm la pH(7)–>│<!–>B. Soluție apoasă │–>portocalie │<!–>│–>Puritate │<!–>│–>Substanțe insolubile │<!–>în apă │ Maxim 0,2%–>│<!–>Coloranți auxiliari │ Maxim 5,0%–>│<!–>1-(Fenilazo)-2 │–>naftalenol (Sudan I) │ Maxim 0,5 mg/kg<!–>│–>Alți compuși organici │<!–>decât coloranții: │–>│<!–>Acid 4-aminobenzen- │ ──┐–>1-sulfonic │ │<!–>Acid 3-hidroxinaftalen │ │ Total maxim 0,5%–>-2,7-disulfonic │ │<!–>Acid 6-hidroxinaftalen │ │–>-2-sulfonic │ │<!–>Acid 7-hidroxinaftalen-1,│ │–>3-disulfonic │ │<!–>Acid 4,4'-diazoaminodi │ │–>(benzen sulfonic) │ │<!–>Acid 6,6'-oxidi(naftalen-│ │–>2-sulfonic) │ ──┘<!–>│–>Amine aromatice primare │<!–>nesulfonatate │ Maxim 0,01% (calculate sub formă de anilină)–>│<!–>Substanță solubilă │–>în eter │ Maxim 0,2% în mediu neutru<!–>│–>Arsen │ Maxim 3 mg/kg<!–>│–>Plumb │ Maxim 2 mg/kg<!–>│–>Mercur │ Maxim 1 mg/kg<!–>│–>Cadmiu │ Maxim 1 mg/kg<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru colorantul Galben-portocaliu FCF E 110 au fost modificate de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 692 din 23 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 8 iunie 2007.<!–>E 120 – COȘENILĂ, ACID CARMINIC, CARMINE–>Definiție Carminele și acidul carminic se obțin din extractele<!–>apoase, alcoolo-apoase sau alcoolice din Coșenilă,–>conținut de carapacea uscată a insectei femelă<!–>Dactylopius coccus Costa. Principiul de colorare este–>acidul carminic<!–>Se pot forma lacurile de aluminiu ale acidului carminic–>(carmine) în care sunt prezente aluminiu și acidul<!–>carminic în raport molar de 1,2–>În produsele comerciale, principiul de colorare este<!–>asociat cu cationi de amoniu calciu potasiu sau sodiu,–>separat sau în combinație, acești cationi pot fi de<!–>asemenea prezenți în exces–>Produsele comercializate pot conține de asemenea<!–>substanțe proteice provenind din insectele de origine–>și pot conține carminate libere sau un reziduu<!–>nesemnificativ de cationi de aluminiu nelegați–>Clasa Antrachinone<!–>Index culoare nr. 75470–>Einecs Coșenilă-215-680-6, acid carminic 215-023-3, carmine<!–>215-724-4,–>Denumire chimică Acid 7-â-D glucopiranozil-3,5,6,8-tetrahidroxi-1-<!–>metil-9,10-dioxoantracen-2-carboxilic (acid carminic),–>carmina este chelatul hidrat de aluminiu hidrat al<!–>acestui acid–>Formula chimică C(22)H(2o)O(13) (acid carminic)<!–>Masa moleculară 492,39 (acid carminic)–>Compoziție Conținut minim de 2% acid carminic în extractele care<!–>conțin acid carminic, minim 5O% acid carminic în chelați–>Descriere Solid friabil sau pudră de culoare roșie spre roșu<!–>închis. Extractul de Coșenilă este în general un lichid–>de culoare roșu închis dar care poate fi uscat pentru<!–>obținerea unei pudre–>Identificare<!–>Spectrometre Absorbție maximă în soluție apoasă amoniacală la–>cca 518 nm<!–>Absorbție maximă în soluție de acid clorhidric diluată–>la cca 494 nm pentru acidul carminic<!–>Puritate–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 10 mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg–>E 122 – AZIORUBINA, CARMOIZINA<!–>Sinonime Colorant Alimentar Roșu Cl(3)–>Definiție Azorubina constă în principal în disodiu 4-hidroxi-3<!–>(4-sulfonato) naftilazo) naftalin 1 sulfonat și–>coloranți auxiliari împreună cu clorura de sodiu și/sau<!–>sulfatul de sodiu în calitate de componente principale–>incolore<!–>Azorubina este descrisă sub formă de sare de sodiu.–>Sărurile de calciu și potasiu pot fi de asemenea<!–>autorizate–>Clasa Monoazoici<!–>Index culoare nr. 14720–>Einecs 222-657-4<!–>Denumire chimică Disodiu 4-hidroxi-3-(4-sulfonato-1-naftilazo) naftalin–>1-sulfonat<!–>Formula chimică C(20)H(12)N(2)Na(2)O(7)S(2)–>Masa moleculară 502,44<!–>Compoziție Conținut minim de 85% total coloranți calculați sub–>formă de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 510 la cca 516 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră sau granule de culoare roșie sau castanie<!–>Identificare–>A.Spectrometrie Absorbție maximă în apă la cca 516 nm<!–>B.Soluție apoasă roșie–>Puritate<!–>Substanțe insolubile–>în apă Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Maxim 2,0%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>Acid 4-aminonaftalin-1<!–>-sulfonic )–>Acid 4-hidroxinafta- )Total maxim 0,5%<!–>lin-1-sulfonic )–>Amine aromatice<!–>primare nesulfonatate Maxim 0,01% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Maxim 0,2% în mediu neutru–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg–>E 123 – AMARANT<!–>Sinonime Colorant alimentar Roșu Cl(9)–>Definiție Amarantul conține în principal trisodiu 2 hidroxi-1<!–>(4-sulfonato-1-naftilazo)naftalin 3-6–>disulfonat și coloranți auxiliari împreuna cu clorura<!–>de sodiu și/sau sulfatul de sodiu sub forma de–>componente incolore principale<!–>Amarantul este descris sub formă de sare de sodiu–>Sărurile de calciu și potasiu sunt de asemenea<!–>autorizate–>Clasa Monoazoici<!–>Index culoare nr. 16185–>Einecs 213-022-2<!–>Denumire chimică Trisodiu 2-hidroxi-1-(4-sulfonato-1-naftilazo)–>naftalin-3,6-disulfonat<!–>Formula chimică C(20)H(11)N(2)Na(3)O(10)S(3)–>Masa moleculară 604,48<!–>Compoziție Conținut minim de 85% total coloranți calculați sub–>formă de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 440 la cca 520 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră sau granule de culoare maro-roșiatică<!–>Identificare–>A.Spectrometrie Absorbție maximă în apă la cca 520 nm<!–>B.Soluție apoasă roșie–>Puritate<!–>Substanțe insolubile–>în apă Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Maxim 3,0%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>Acid 4-aminonafta-<!–>lin-1-sulfonic–>Acid 3 hidroxinaf- )<!–>talin-2,7-disulfonic )–>Acid 6-hidroxinaf- )<!–>talin-2-sulfonic )Total maxim O 5%–>Acid 6-hidroxinaf- )<!–>talin-1,3-disulfonic )–>Acid 7-hidroxinaf- )<!–>talin-1,3-6-trisulfonic)–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim 0,01% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Maxim 0,2% în mediu neutru–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 10 mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg–>E 124 – PONCEAU 4R, ROȘU COȘENILĂ A<!–>Sinonime Colorant alimentar Roșu Cl(7), Coccine nou–>Definiție Roșu Ponceau 4R conține în principal trisodiu<!–>2-hidroxi-1-(4 sulfonato 1-naftilazo)–>naftalin-6,8 disulfonat și coloranți auxiliari<!–>împreună cu clorura de sodiu și/sau sulfatul de–>sodiu sub formă de componente incolore principale<!–>Roșu Ponceau 4R este descris sub formă de sare de–>sodiu Sărurile de calciu și potasiu sunt de<!–>asemenea autorizate–>Clasa Monoazoici<!–>Index culoare nr. 16255–>Einecs 22O-O36-2<!–>Denumire chimică Trisodiu 2-hidroxi-1-(4-sulfonato-1-naftilazo)–>naftalin 6,8-disulfonat<!–>Formula chimică C(2o)H(11)N(2)Na(3)O(10)S(3)–>Masa moleculară 604,48<!–>Compoziție Conținut minim 8O% total coloranți calculați–>sub formă de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 43O la cca 5O5 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră sau granule de culoare roșiatică<!–>Identificare–>A. Spectrometrie Absorbție maximă n apă la cca 5O5 nm<!–>B. Soluție apoasă roșie–>Puritate<!–>Substanțe insolubile–>în apă Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Maxim 1,O%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>Acid 4-aminonaftalin-1- )<!–>sulfonic )–>Acid 3-hidroxinaftalin- )<!–>2,7-disulfoni ) Total maxim 0,5%–>Acid 6-hidroxinaftalin- )<!–>2-sulfonic )–>Acid 7-hidroxinaftalin- )<!–>1,3-disulfonic )–>Acid 7-hidroxinaftalin- )<!–>1,3-6-trisulfonic )–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Maxim O,2% în mediu neutru–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate<!–>în Pb) Maxim 40 mg/kg–>E 127 – ERITROZINA<!–>Sinonime Colorant alimentar Roșu Cl 14–>Definiție Eritrozina conține în principal disodiu 2 (2,4,5,7-<!–>tetraiodo 3 oxido 6-oxoxanten 9-it)–>benzoat monohidrat și coloranți auxiliari împreună<!–>cu apa, clorura de sodiu și/sau sulfatul de sodiu–>sub formă de componente incolore principale<!–>Eritrozina este descrisă sub formă de sare de sodiu–>Sărurile de calciu și potasiu sunt de asemenea<!–>autorizate–>Clasa Xantene<!–>Index culoare nr. 4543O–>Einecs 24O-474-8<!–>Denumire chimică Disodiu 2-(2,4,5,7-tetraiodo-3-oxido-6-oxoxanten-9-îl)–>benzoat monohidrat<!–>Formula chimică C(2o)H(6)Na(2)O(5)H(2)O–>Masa moleculară 897,88<!–>Compoziție Conținut minim 87% total coloranți calculați sub–>formă de sare sodică anhidră<!–>[E(1cm)]^1% 11OO la cca 526 nm în soluție apoasă la pH7–>Descriere Pudră sau granule de culoare roște<!–>Identificare–>A. Spectrometrie Absorbție maxima în apa la cca 526 nm la pH 7<!–>B. Soluție apoasă roșie–>Puritate<!–>Ioduri anorganice–>calculate sub forma de<!–>ioduri de sodiu Maxim O,1%–>Substanțe insolubile<!–>în apa Maxim O,2%–>Coloranți auxiliari<!–>(fără fluoresceina) Maxim 4,O%–>Fluoresceina Maxim 2O mg/kg<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>Tri-iodoresorcinol Maxim O,2%–>Acid 2-(2,4 dihidroxi-<!–>3,5- diiodobenzoil)–>-benzoic Maxim O,2%<!–>Substanța extractabila–>în eter<!–>Dintr-o soluție cu pH ui de la 7 la 8 maxim O,2%–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate<!–>în Pb) Maxim 4O mg/kg–>Lacuri din aluminiu Nu se aplică metoda substanței insolubile în acid<!–>clorhidric Este înlocuita cu o substanța–>insolubila în hidroxid de sodiu maxim O,5% numai<!–>pentru aceasta culoare–>E 128 – ROȘU 2G – Eliminat<!–>–>Aditivul E 128 Roșu 2G din Anexa XV a fost eliminat de art. I din ORDINUL nr. 2.168 din 24 decembrie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 8 februarie 2008.<!–>E 129 – ROȘU ALLURA AC–>Sinonime Colorant alimentar Roșu Cl 17<!–>Definiție Roșu Allura AC conține în principal disodiu 2 hidroxi–>1-(2 metoxi-5-metil-4-sulfonatofenilazo) naftalin 6<!–>sulfonat și coloranți auxiliari împreuna cu clorura–>de sodiu și/sau sulfatul de sodiu sub forma de<!–>componente incolore principale–>Roșu Allura AC este descris sub forma de sare de<!–>sodiu. Sărurile de calciu și potasiu sunt de asemenea–>autorizate<!–>Clasa Monoazoici–>Index culoare nr. 16O35<!–>Einecs 247-368-O–>Denumire chimică Disodiu 2 hidroxi 1(2 metoxi 5 metil 4 sulfonato<!–>fenilazo) naftalin 6 sulfonat–>Formula chimică C(18)H(14)N(2)Na(2)O(8S(2)<!–>Masa moleculară 496 42–>Compoziție Conținut minim 85% total coloranți calculați sub<!–>formă de sare sodica–>[E(1cm)]^1% 54O la cca 5O4 nm în soluție<!–>apoasă la pH 7–>Descriere Pudră sau granule de culoare roșu închis<!–>Identificare–>A Spectrometre Absorbție maxima în apă la cea 5O4 nm<!–>B Soluție apoasă roșie–>Puritate<!–>Substanțe insolubile–>în apă Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Maxim 3,O%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>sare de sodiu a acidului<!–>6-hidroxi-2-naftalin–>sulfonic Maxim 0,3%<!–>acid 4-amino-5-metoxi–>2-metilbenzien sulfonic Maxim 0,2%<!–>sare disodica a acidului–>6,6'-oxibis (2 naftalin<!–>sulfonic)Maxim 1,0%–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Dintr-o soluție cu pH 7, maxim 0,2 în mediu–>neutru<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 131 – ALBASTRU PATENT V–>Sinonime Colorant alimentar Albastru Cl 5<!–>Definiție Albastru Patent V conține în principal–>compuși de calciu sau sodiu ale [4(α(4<!–>dietilaminofenil)-5-hidroxi-2,4-disulfofenil–>-metilidena)2,5 ciclohexadiena-1 -ilidena]-<!–>dietilamoniu hidroxid sare interna și–>coloranți auxiliari împreună cu clorura de<!–>sodiu și/sau sulfatul de sodiu și/sau–>sulfatul de calciu sub formă de componente<!–>incolore principale–>Sarea de potasiu este de asemenea autorizată<!–>Clasa Trianilmetani–>Index culoare nr. 42O51<!–>Einecs 222-573 8–>Denumire chimică Compuși de calciu sau sodiu ale[4 (α(4<!–>dietilaminofenil) 5 hidroxi 2, 4 disulfofenil–>metilidena)2, 5 ciclohexadiena-1- ilidena]<!–>dietilamoniu hidroxid sare interna–>Formula chimică Compus de calciu C(27)H(31)N(2)O(7)S(2)Ca1/2<!–>Compus de sodiu C(27)H(31)N(2)O(7)S(2)Na–>Masa moleculară Compus de calciu 579,72<!–>Compus de sodiu 582,67–>Compoziție Conținut minim 85% total coloranți calculați<!–>sub formă de sare sodică–>[E(1cm)]^1% 2OOO la cca 638 nm în soluție<!–>apoasă la pH 5–>Descriere Pudră sau granule de culoare albastru închis<!–>Identificare–>A Spectrometrie Absorbție maxima în apă la cca 638 nm la pH 5<!–>B Soluție apoasă–>albastră<!–>Puritate–>Substanțe insolubile<!–>în apă Maxim 0,2%–>Coloranți auxiliari Maxim 2,O%<!–>Alți compuși organici–>decâtcoloranții<!–>3-Hidroxi-benzaldehidal )Total maxim 0,5%–>Acid 3 hidroxi benzoic )<!–>Acid N,N dietilamino-benzen )–>sulfonic )<!–>Leuco bază Maxim 4%–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Dintr-o soluție cu pH 5 maxim 0,2%–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E132 – INDIGOTINĂ, CARMIN INDIGO<!–>Sinonime Colorant alimentar Albastru Cl 1–>Definiție Indigotma conține în principal un amestec de<!–>disodiu 3,3 dioxo 2, 2 bi-indolilidenă 5,5'–>disulfonat și disodiu 3,3 dioxo 2, 2' bi-<!–>indolilidena-5, 7'-disulfonat și coloranți–>auxiliari împreună cu clorura de sodiu și/sau<!–>sulfatul de sodiu sub forma de componente–>incolore principale<!–>Indigotina este descrisă sub forma de sare de–>sodiu Sărurile de calciu și potasiu sunt de<!–>asemenea autorizate–>Clasa Indigoide<!–>Index culoare nr. 73O15–>Einecs 212-728-8<!–>Denumire chimică Disodiu 3,3'dioxo-2,2' bi-indolilidenă 5,5'–>-disulfonat<!–>Formula chimică C(16)H(8)N(2)Na(2)O(8)S(2)–>Masa moleculară 466,36<!–>Compoziție Conținut minim 85% total coloranți calculați–>sub formă de sare sodică<!–>Conținut maxim 18% disodiu 3,3' dioxo 2,2'-bi–>indolilidenă 5,7'-disulfonat<!–>[E(1cm)]^1% 48O la cca 610 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră sau granule de culoare albastru închis<!–>Identificare–>A Spectrometri Absorbție maxima în apă la cca 610 nm<!–>B Soluție apoasă–>albastră<!–>Puritate–>Substanțe insolubile<!–>în apă Maxim 0,2%–>Coloranți auxiliari Fără disodiu 3,3 dioxo-2,2'-bi-indolilidenă<!–>5,7'-disulfonat maxim 1,O%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>Acid isatin-5-sulfonic )Total maxim 0,5%<!–>Acid 5-sulfoantranilic )–>Acid antranilic )<!–>Amine aromatice primare–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate sub formă de anilină)<!–>Substanță extractabilă–>în eter Maxim O 2% în mediu neutru<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1mg/kg–>Cadmiu Maxim 1mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 133 – ALBASTRU BRILLANT FCF–>Sinonime Colorant alimentar Albastru Cl2<!–>Definiție Albastru Briliant FCF conține în principal–>disodiu α-[4-(N-etil-3-sulfonatobenzilamino)<!–>fenil]-α-(4-N-etil-3-sulfonatobenzilamino)–>ciclohexa 2, 5-dieniliden) toluen-2-sulfonat<!–>și izomerii săi precum și coloranți auxiliari–>împreună cu clorura de sodiu și/sau sulfatul<!–>de sodiu sub formă de componente incolore–>principale<!–>Albastru Briliant FCF este descris ca sare de–>sodiu<!–>Sărurile de calciu și potasiu sunt de–>asemenea autorizate<!–>Clasa Trianilmetani–>Index culoare nr. 42O9O<!–>Einecs 223-339-8–>Denumire chimică Disodiu α-[4-(N-etil-3-sulfonatobenzilamino)<!–>fenil] α-(4-N-etil-3-sulfonatobenzilamino)–>ciclohexa-2,5-dieniliden) toluen 2-sulfonat<!–>Formula chimică C(37)H(34)N(2)Na(2)O(9)S(3)–>Masa moleculară 792,84<!–>Compoziție Conținut minim 85% total coloranți calculați–>sub formă de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 163O la cca 63O nm în soluție–>apoasă<!–>Descriere Pudră sau granule de culoare albastru roșiatic–>Identificare<!–>A Spectrometrie Absorbție maximă în apă la cca 63O nm–>B Soluție apoasă<!–>albastră–>Puritate<!–>Substanțe insolubile–>în apă Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Maxim 6,O%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>Suma de acizi 2-,3-,<!–>4- formil–>benzen sulfonic Maxim 1,5%<!–>Acid 3-[(etil)–>(4-sulfofenil)<!–>amino] metil benzen–>sulfonic Maxim 0,3%<!–>Leuco bază Maxim 5%–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Maxim 0,2% la pH 7–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim1O mg/kg–>Mercur Maxim 1mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E 140 (i) – CLOROFILE<!–>Sinonime Verde natural Cl 3 clorofila cu magneziu–>feofitm cu magneziu<!–>Definiție Clorofilele se obțin prin extracția cu–>solvent din specii de plante comestibile<!–>iarbă lucerna și urzică îndepărtarea–>treptată a solventului poate duce la o<!–>separare parțială sau totală a magneziului–>natural legat prin coordinare cu clorofile<!–>și la formarea feoftinelor corespunzătoare–>Coloranții principali sunt feofitina și<!–>clorofilele de magneziu După eliminarea–>solventului, produsul extras conține alți<!–>pigmenți cum ar fi carotenoidele și–>uleiurile, grăsimile și ceara provenind din<!–>materia primă Numai următorii solvenți pot–>fi utilizați pentru extracție acetonă,<!–>metiletilcetonă diclormetan, dioxid de carbon–>metanol etanol, propanol 2 și hexan<!–>Clasa Porfirine–>Index culoare nr. 75810<!–>Einecs Clorofile 215-8OO-7–>Clorofila a: 2O7-536 6<!–>Clorofila b: 2O8-272-4–>Denumire chimică Principiile de colorare importante sunt<!–>următoarele:–>a) fitil (13^2R, 17S, 18S)-[8-etil-13^2-<!–>metoxicarbonil-2,7,12, 18-tetrametil 13'–>oxo 3 vinil 13^1-13^2-17, 18-tetrahidro-<!–>ciclopenta(at) porfirin 17 îl] propionat,–>(feofitm a), sau complexe cu magneziu<!–>corespunzătoare (clorofila a)–>b) fitil (13^2R, 17S, 18S)-[8-etil-7-formil-<!–>13^2-metoxicarbonil-2,12, 18-tetrametil 13'–>oxo 3 vinil 13^1-13^2-17, 18-tetrahidro-<!–>ciclopenta(at) porfirin 17 îl] propionat,–>(feofitm b), sau complexe cu magneziu<!–>corespunzătoare (clorofila b)–>Formula chimica Clorofila a (complex de magneziu):<!–>C(55)H(72)MgN(4)O(5)–>Clorofila a: C(55)H(74)N(4)O(5)<!–>Clorofila b: (complex de magneziu)–>C(55)H(70)MgN(4)O(6)<!–>Clorofila b: C(55)H(72)N(4)O(6)–>Masa moleculară Clorofila a (complex de magneziu) 893,51<!–>Clorofila a 871,22–>Clorofila b (complex de magneziu) 9O7,49<!–>Clorofila b 885,2O–>Compoziție Conținut total de clorofile combinate și<!–>complexele lor de magneziu este de minim 1O%–>[E(1cm)]^1% 7OO la cca 4O9 în în cloroform<!–>Descriere Solid ceros de culoare variabilă de la verde–>măsliniu la verde închis în funcție de<!–>conținutul de magneziu coordinat–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în cloroform la cca 4O9 nm–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Acetona )–>Metiletilcetonă )<!–>Metanol )maxim 5O mg/kg separat–>Etanol )sau în combinație<!–>Propanol 2 )–>Hexan (<!–>Diclormetan maxim 1O mg/kg–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E 140 (îi) – CLOROFILINE<!–>Sinonime Verde natural Cl 5 clorofilina sodica–>clorofilina potasica<!–>Definiție Sărurile bazice ale clorofilinelor se obțin–>prin saponificarea produsului de extracție cu<!–>solvent din specii de plante comestibile,–>iarbă, lucerna și urzică Procesul de<!–>saponificare elimină grupele de metil și–>ester fitol și poate tăia parțial ciclul<!–>ciclopentenil Grupele acide sunt neutralizate–>pentru a forma sărurile de potasiu și/sau<!–>sodiu–>Numai următorii solvenți pot fi utilizați<!–>la extracție: acetona, metiletilcetonă,–>diclormetanul, dioxidul de carbon, metanolul,<!–>etanolul, propanolul-2 și hexanul–>Clasa Porfirine<!–>Index culoare nr. 75815–>Einecs 287-483 3<!–>Denumire chimică Principalii coloranți sub forma acidă sunt–>următorii<!–>a) 3-(1O-carboxilato-4-etil-1,3,5,8–>tetrametil-9 oxo 2 vinilforbin-7 îl)-<!–>propionat (clorofilina a)–>și<!–>b) 3 (1O carboxilato 4 etil 3 formil 1,5,8–>trimetil 9-oxo 2 vinilforbin 7 îl) propionat<!–>(clorofilina b)–>În funcție de gradul de hidroliza, ciclul<!–>ciclopentenil poate fi scindat rezultând a–>treia funcție carboxil<!–>Complexele de magneziu pot fi de asemenea–>prezente<!–>Formula chimică Clorofilina a (formă acidă) C(34)H(34)N(4)O(5)–>Clorofilina b (forma acidă) C(34)H(32)N(4)O(6)<!–>Masa moleculară Clorofilina a 578,68–>Clorofilina b 592,66<!–>Fiecare masă poate crește cu 18 daltoni dacă–>ciclul ciclopentenil este scindat<!–>Compoziție Conținut total de clorofiline este de minim–>95% din proba uscată la cca 1OO°C pentru<!–>1 oră–>[E(1cm)]^1% 700 la cca 4O5 nm în soluție apoasă<!–>la pH 9–>[E(1cm)]^1% 14O la cca 653 nm în soluție apoasă<!–>la pH 9–>Descriere Pudră de culoare verde închis spre<!–>albastru-negru–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în soluție tampon de fosfat–>apos la pH 9 la cca 4O5 nm și la cca 653 nm<!–>Puritate–>Reziduuri de solvenți Acetonă )<!–>Metiletilcetonă )–>Metanol )maxim 5O mg/kg separat<!–>Etanol )sau în combinație–>Propanol 2 )<!–>Hexan )–>Diclormetan maxim 1O mg/kg<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1mg/kg–>Cadmiu Maxim 1mg/kg<!–>Metale grele (exprimate–>în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 141(i) – COMPLEXE DE CUPRU ALE CLOROFILELOR–>Sinonime Verde natural Cl 3, clorofila de cupru,<!–>feofitin de cupru–>Definiție Clorofilele de cupru se obțin prin adaosul<!–>unei sări de cupru la substanța obținută prin–>extracție cu solvent din specii de plante<!–>comestibile, iarbă, lucerna și urzică–>Produsul din care a fost extras solventul,<!–>conține alți pigmenți cum ar fi–>carotenoidele, grăsimile și ceara provenind<!–>din matena primă. Principalii coloranți sunt–>feofitinele de cupru<!–>Numai următorii solvenți pot fi utilizați–>la extracție acetona, metiletilcetona,<!–>diclorometanul, dioxidul de carbon,–>metanolul, etanolul, propanolul 2 și hexanul<!–>Clasa Porfirine–>Index culoare nr. 75815<!–>Einecs Complexe de cupru clorofila a 239-83O-5–>Complexe de cupru clorofila b 246-O2O-5<!–>Denumire chimică a) fitil (13^2R, 17S, 18S)3-8-[8-etil-13^2–>metoxicarbonil-2,7,12, 18-tetrametil 13'<!–>oxo 3 vinil 13^1-13^2-17, 18-tetrahidro–>ciclopenta(at) porfirin 17 îl) propionat,<!–>(feofitm a), sau complexe cu magneziu–>corespunzătoare (clorofila a)<!–>b) fitil (13^2R, 17S, 18S)-3-(8-etil-7-formil–>13^2-metoxicarbonil-2,12, 18-tetrametil 13'<!–>oxo 3 vinil 13^1-13^2-17, 18-tetrahidro–>ciclopenta(at) porfirin 17 îl] propionat,<!–>feofitm b), sau complexe cu magneziu–>corespunzătoare (clorofila b)<!–>Formula chimică Clorofila de cupru a: C(55)H(22)N(4)O(5)–>Clorofila de cupru: C(55)H(70)N(4)O(6)<!–>Masa moleculară Clorofila de cupru a: 932,75–>Clorofila de cupru b: 946,73<!–>Compoziție Conținutul total de clorofile de cupru–>este de minim 1O%<!–>[E(1cm)]^1% 54O la cca 422 nm în cloroform–>[E(1cm)]^1% 3OO la cca 652 nm în cloroform<!–>Descriere Solid cerosa al cărui culoare variază de la–>verde-albastru la verde închis în funcție de<!–>materia primă–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în cloroform la cca 422 nm–>și la cca 652 nm<!–>Puritate–>Reziduuri de solvenți Acetonă )<!–>Metiletilcetona )–>Metanol )maxim 5O mg/kg separat sau<!–>Etanol )–>Propanol 2 )în combinație<!–>Hexan )–>Diclormetan maxim 1O mg/kg<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Ioni de cupru Maxim 2OO mg/kg–>Cupru total Maxim 8,O% din feofitinele de cupru totale<!–>E 141(îi) – COMPLEXE DE CUPRU ALE CLOROFILINELOR–>Sinonime Complexe de cupru ale clorofilinei sodice,<!–>complexe de cupru ale clorofilinei potasice,–>verde natural Cl 5<!–>Definiție Sărurile bazice ale complexelor de cupru din–>clorofiline se obțin prin adaos de cupru la<!–>produsul obținut prin saponificarea unui–>extract cu solvent din specii de plante<!–>comestibile iarbă lucerna și urzică procesul–>de saponificare elimină grupele de ester și<!–>metil și fitol și poate scinda parțial ciclul–>ciclopentenil După adaosul cuprului la<!–>clorofilinele purificate, grupele acide sunt–>neutralizate pentru a forma sărurile de<!–>potasiu și/sau sodiu–>Numai următorii solvenți pot fi utilizați la<!–>extracție acetona metiletilcetona–>diclorometanul dioxidul de carbon metanolul<!–>etanolul propanolul 2 și hexanul–>Clasa Porfirine<!–>Index culoare nr. 75815–>Einecs<!–>Denumire chimică Principalii coloranți sub formă acidă sunt–>următorii<!–>a) 3-(1O carboxilato-4-etil-1,3,5,8–>tetrametil-9-oxo-2-vinilforbin-7-îl)<!–>propionat complexe de cupru (clorofilină de–>cupru a) și<!–>b) 3-(1O-carboxilato-4-etil-3-formil 1,5,8–>trimetil-9-oxo-2-vinilforbin-7-îl)<!–>propionat complexe de cupru (clorofilină–>de cupru b)<!–>Formula chimică Clorofilină de cupru a (formă acidă)–>C(34)H(32)CuN(4)O(5)<!–>Clorofilină de cupru b (formă acidă)–>C(34)H(30)CuN(4)O(6)<!–>Masa moleculară Clorofilină de cupru a: 64O,2O–>Clorofilină de cupru b: 654,18<!–>Fiecare masă poate crește cu 18 daltoni–>dacă ciclul ciclopentenil este scindat<!–>Compoziție Conținutul total de clorofiline de cupru–>este de minim 95% pentru proba uscată<!–>la 1OO°C pentru 1 oră–>[E(1cm)]^1% 565 la cca 4O5 nm în soluție<!–>tampon de fosfat apos la pH 7,5–>[E(1cm)]^1% 145 la cca 63O nm în soluție<!–>tampon de fosfat apos la pH 7,5–>Descriere Pudră de culoare verde închis spre<!–>albastru-negru–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în soluție tampon de–>fosfat apos la pH 7,5 la ca 4O5 nm<!–>și la cca 63O nm–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Acetonă )–>Metiletilcetona )<!–>Metanol ) maxim 5O mg/kg separat sau în combinație–>Etanol )<!–>Propanol 2 )–>Hexan<!–>Diclormetan maxim 1O mg/kg–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Ioni de cupru Maxim 2OO mg/kg<!–>Cupru total Maxim 8,O% din clorofiline de cupru totale–>E 142 – VERDE S<!–>Sinonime Colorant alimentar Verde Cl 4, Verde Briliant BS–>Definiție Verde S conține în principal sodiu N[4 dimetilamino)<!–>fenil] 2 hidroxi 3, 6-disulfo-1 naflalenil)metilen]-2,–>5-ciclohexadien-1 iliden]-N-metilmetanaminium<!–>și coloranți auxiliari împreună cu clorura de sodiu–>și/sau sulfatul de sodiu sub formă de componente<!–>incolore principale–>Verde S este descris ca sare de sodiu. Sărurile de<!–>calciu și potasiu sunt asemenea autorizate–>Clasa Triarilmetani<!–>Index culoare nr. 44O9O–>Einecs 221-4O9-2<!–>Denumire chimică Sodiu N-[4-[[4-(dimetilamino)fenil](2-hidroxi-3,6–>disulfo-1-naflalenil)-metilen]-2,5-<!–>ciclohexadien-1-iliden]-N-metilmetanaminium–>Sodiu 5-[4-dimetilamino-α-(4-dimetilimnociclohexa-2,<!–>5-dieniliden)benzil]-6-hidroxi-7-sulfonato-naflalin-2–>sulfonat)(denumire chimică alternativă)<!–>Formula chimică C(27)H(25)N(2)NaO(7)S(2)–>Masa moleculară 576,63<!–>Compoziție Conținut minim 8O% total coloranți calculați sub formă–>de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 172O la cca 632 nm în soluție apoasă–>Descriere Pudră sau granule de culoare albastru închis sau verde<!–>închis–>Identificare<!–>A Spectrometrie Absorbție maximă în apă la cca 632 nm–>B Soluție apoasă<!–>albastră–>Puritate<!–>Substanțe insolubile–>în apă Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Maxim 1,O%–>Alți compuși organici<!–>decât coloranții–>Alcool 4,4-bis<!–>(dimetilammo)–>benzhidrilic Maxim O,1%<!–>4,4' bis(dimetilamino)–>benzofenonă Maxim O,1%<!–>Acid 3-hidroxinaftalin–>2, 7-disulfonic Maxim O,2%<!–>Leuco bază Maxim 5%–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate sub forma de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Maxim O,2% în mediu neutru–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E 15Oa – CARAMEL SIMPLU<!–>Definiție Caramelul simplu este preparat prin încălzirea–>controlată a carbohidratilor (îndulcitori<!–>nutritivi de calitate alimentară disponibili–>în comerț, alcătuiți din monomeri de glucoza și<!–>fructoză și/sau polimerii lor, de exemplu–>siropurile de glucoza, zaharoza și/sau siropurile<!–>invertite și dextroza) Pentru favorizarea–>caramelizării, pot fi utilizați acizii, bazele și<!–>sărurile cu excepția compușilor de amoniu și a–>sulfitilor<!–>Einecs 232-435-9–>Descriere Lichide sau solide de culoare maro închis spre negru<!–>Puritate–>Mateni colorante<!–>reținute de celuloza–>DEAE Maxim 5O%<!–>Materii colorante–>reținute de fosforil<!–>celuloză Maxim 5O%–>Intensitatea culorii*1) O,O1-O,12<!–>Azot total Maxim O,1%–>Sulf total Maxim 0,2%<!–>Arsen Maxim 1mg/kg–>Plumb Maxim 2 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 25 mg/kg<!–>──────────–>*1) Intensitatea culorii este definită ca absorbanta unei soluții apoase de<!–>caramel solid O,1% (greutate/volum), măsurată într-o cuvă de 1 cm–>la 61O nm<!–>E 15Ob – CARAMEL DE SULFIT CAUSTIC–>Definiție Caramelul de sulfit caustic este preparat prin<!–>încălzirea controlată a carbohidratilor–>(îndulcitori nutritivi de calitate alimentară,<!–>disponibili în comerț, compuși din monomeri de–>glucoza și fructoză și/sau polimerii lor de exemplu<!–>siropurile de glucoza zaharoza și/sau siropurile–>invertite și dextroza) cu sau fără acizi sau alcali<!–>în prezenta compușilor de sufit (acid sulfuros,–>sulfit de potasiu, bisulfit de potasiu, sulfit de<!–>sodiu și bisulfit de sodiu) nu sunt utilizați compuși–>amoniacali<!–>Einecs 232-435-9–>Descriere Lichide sau solide de culoare maro închis spre negru<!–>Puritate–>Materii colorante<!–>reținute de celuloza–>DEAE Minim 5O%<!–>Intensitatea culorii*1) O,O5-O,13–>Azot total Maxim 0,3%*2)<!–>Dioxid de sulf Maxim 0,2%*2)–>Sulf total O,3-3,5*2)<!–>Sulf reținut de celuloza–>DEAE Minim 4O%<!–>Procent al absorbantei–>reținută de celuloza 19-34<!–>DEAE–>Raport de absorbantă<!–>(A 28O/56O) Peste 5O–>Arsen Maxim 1 mg/kg<!–>Plumb Maxim 2 mg/kg–>Mercur Maxim 1mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 25 mg/kg–>──────────<!–>*1) Intensitatea culorii este definită ca absorbanta unei soluții apoase–>de caramel solid de O,1% (greutate/volum), măsurată într-o cuvă<!–>de 1 cm la 61O nm–>*2) Exprimat în raport cu intensitatea culorii echivalente, de exemplu<!–>în raport cu un produs având intensitatea culorii O,1 unități de–>absorbție<!–>E 150c – CARAMEL AMONIACAL–>Definiție Caramelul amoniacal este preparat prin încălzirea<!–>controlată a carbohidraților (îndulcitori–>alimentari nutritivi de calitate alimentară<!–>disponibili în comerț, compuși din monomerii de–>glucoza și fructoză și/sau polimerii săi, de exemplu<!–>siropurile de glucoza, zaharoza și/sau siropurile–>invertite și dextroza) cu sau fără acizi sau alcali<!–>în prezenta compușilor de amoniu (amoniac carbonat de–>amoniu, bicarbonat de amoniu și fosfat de amoniu)<!–>nu sunt utilizați compuși sulfitici–>Einecs 232-435-9<!–>Descriere Lichide sau solide de culoare maro închis spre negru–>Puritate<!–>Colorant reținut de–>celuloza DEAE Maxim 5O%<!–>Colorant reținut de–>fosforilceluloza Minim 50%<!–>Intensitatea culorii*1) 0,O8-0,36–>Azot amoniacal Maxim 0,3%*2)<!–>Metil-4-imidazol Maxim 25O mg/kg*2)–>Acetil-2-tetrahidro-<!–>xibutil-4-imidazol Maxim 1O mg/kg*2)–>Sulf total Maxim 0,2%*2)<!–>Azot total 0,7-3,3%*2)–>Procentaj al absorbantei 13-35<!–>reținuta de–>fosforilceluloza<!–>Arsen Maxim 1 mg/kg–>Plumb Maxim 2 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 25 mg/kg<!–>──────────–>*1) Intensitatea culorii este definită ca absorbanta unei soluții<!–>apoase de caramel solid O,1% (greutate/volum), măsurata într-o–>cuva de 1 cm la 61O nm<!–>*2) Exprimat în raport cu intensitatea culorii echivalente,–>de exemplu în raport cu un produs având intensitatea culorii<!–>O,1 unități de absorbție–>E 15Od – CARAMEL CU SULFIT DE AMONIU<!–>Definiție Caramelul cu sulfit de amoniu este preparat–>prin încălzirea controlată a carbohidratilor<!–>(îndulcitori nutritivi de calitate alimentară–>disponibili în comerț, compuși din monomeri de<!–>glucoza și fructoză și/sau polimerii lor, de–>exemplu siropurile de glucoza, zaharoza și/sau<!–>siropurile invertite și dextroza) cu sau fără–>acizi sau alcali, în prezenta compușilor de sufit<!–>și amoniu (acid sulfuros, sulfit de potasiu,–>bisulfit de potasiu, sulfit de sodiu, bisulfit de<!–>sodiu, amoniac, carbonat de amoniu, bicarbonat de–>amoniu, fosfat de amoniu sulfat de amoniu, sulfit<!–>de amoniu și bisulfit de amoniu)–>Einecs 232-435-9<!–>Descriere Lichide sau solide de culoare maro închis spre negru–>Puritate<!–>Colorant reținut–>de celuloza DEAE Minim 5O%<!–>Intensitatea culorii*1) O,10-O,6O–>Azot amoniacal Maxim O,6%*2)<!–>Dioxid de sulf Maxim 0,2%*2)–>Metil-4-imidazol Maxim 25O mg/kg*2)<!–>Azot total O,3-1,7%*2)–>Sulf total O,8-2,5% 2<!–>Raport azot/sulf al–>precipitatului în alcool 0,7-2,7<!–>Raport de absorbantă–>al precipitatului<!–>în alcool*3) 8-14–>Raport de absorbantă<!–>(A 28O/56O) Maxim 5O–>Arsen Maxim 1 mg/kg<!–>Plumb Maxim 2 mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 25 mg/kg–>──────────<!–>*1) Intensitatea culorii este definită ca absorbanta unei soluții–>apoase de caramel solid O,1% (greutate/volum), măsurata într-o<!–>cuva de 1 cm la 61O nm–>*2) Exprimat în raport cu intensitatea culorii echivalente,<!–>de exemplu în raport cu un produs având intensitatea culorii–>O,1 unități de absorbție<!–>*3) Raportul absorbantei precipitatului în alcool este definit ca–>absorbanta precipitatului la 28O nm împărțită la absorbanta la<!–>56O nm (într-o cuva de 1cm)–>E 151 – NEGRU BRILLANT BN, NEGRU PN<!–>Sinonime Colorant alimentar Negru Cl 1–>Definiție Negru Briliant BN conține în principal tetrasodiu-4-<!–>acetamido-5-hidroxi-6-[7 sulfonato-4–>(4-sulfonatofenilazo)-1-naftilazo]-naftalin-1,7-<!–>disulfonat și coloranți auxiliari împreună cu–>clorura de sodiu și/sau sulfatul de sodiu sub formă<!–>de componente incolore principale–>Negru Briliant BN este descrisă sub formă de sare<!–>de sodiu Sărurile de calciu și potasiu sunt de–>asemenea autorizate<!–>Clasa Bisazoici–>Index culoare nr. 2844O<!–>Einecs 219-746-5–>Denumire chimică Tetrasodiu-4-acetamido-5-hidroxi-6-[7-sulfonato-4-<!–>(4-sulfonatofenilazo)-1-naftilazo]–>naftalin-1,7-disulfonat<!–>Formula chimică Ca(28)H(17)N(5)Na(4)O(14)S(4)–>Masa moleculară 867,69<!–>Compoziție Conținut minim 8O% total coloranți calculați sub–>formă de sare sodică<!–>[E(1cm)]^1% 53O la cca 57O nm în soluție–>Descriere Pudră sau granule de culoare neagră<!–>Identificare–>A Spectrometrie Absorbție maximă în apă la cca 57O nm<!–>B Soluție apoasă de–>culoare negru-albăstrui<!–>Puritate–>Substanțe insolubile<!–>în apă Maxim 0,2%–>Coloranți auxiliari Maxim 1O% (raportat la substanța uscată)<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>Acid 4-acetamido-5 )–>-hidroxi )<!–>naftalin-1,7-disulfonic )–>Acid 4-amino 5-hidroxi ) Total maxim 0,8%<!–>naftalin-1,7-disulfonicj )–>Acid 8-aminonaftalin-2- )<!–>sulfonic )–>Acid 4,4'-diazoaminodi- )<!–>(benzensulfonic) (–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate ca aniline)–>Substanță extractabilă<!–>în eter Maxim O,O2% în mediu neutru–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E 153 – CARBON MEDICINALIS VEGETALIS<!–>Sinonime Carbon vegetal–>Definiție Carbonul vegetal se produce prin carbonizarea<!–>substanței vegetale ca lemnul,–>reziduurile de celuloză, turba, nuca de cocos și<!–>alte învelișuri vegetale Materialul brut este–>carbonizat la temperaturi înalte Carbonul vegetal<!–>este compus în mod esențial din particule fine de–>carbon Poate conține mici cantități de azot, hidrogen<!–>și oxigen Produsul finit poate absoarbe umezeala–>Index culoare nr. 77266<!–>Einecs 215-6O9-9–>Denumire chimică Carbon<!–>Formula chimică C–>Masa moleculară 12,01<!–>Compoziție Conținut minim 95% carbon raportat la substanța–>anhidră și fără cenușă<!–>Descriere Pudră de culoare neagră, inodora și insipidă–>Identificare<!–>A Solubilitate Insolubil în apă și solvenți organici–>B Combustie La încălzire spre înroșire fierbe încet fără flacără<!–>Puritate–>Cenușă (total) Maxim 4,O% (temperatura de aprindere 625°C)<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>Hidrocarburi–>poliaromatice Extractul obținut prin extracția unui gram de produs<!–>cu ajutorul a 1O g ciclohexan pur într-un aparat de–>extracție continuă, trebuie să fie incolor și<!–>fluorescenta extractului expus în ultraviolet nu–>trebuie să fie mai intens decât cel al unei soluții<!–>de O,1 mg sulfat de chinină în 1OOO ml O,O1 M acid–>sulfuric<!–>Pierdere la uscare Maxim 12% (12O°C, 4 ore)–>Substanță solubilă<!–>în alcali Filtratul obținut prin fierberea a 2g probă în 2O ml–>hidroxid de sodiu N și după filtrare<!–>trebuie să devină incolor–>E 154 – BRUN FK<!–>Sinonime Colorant alimentar Brun Cl 1–>Definiție Brun FK conține în principal un amestec din<!–>următoarele–>a) sodiu 4-(2,4-diaminofenilazo) benzensulfonat<!–>b) sodiu 4-(4,6-diamino-m-tolilazo) benzensulfonat–>c) disodiu 4,4'-(4,6-diamino-1,3-fenilenbisazo)di<!–>(benzensulfonat)–>d) disodiu 4,4'-(2,4-diamino-1,3-fenilenbisazo)di<!–>(benzensulfonat)–>e) disodiu 4,4'-(2,4-diamino-5-metil-1,3-fenil-<!–>enbisazo)di(benzensulfonat)–>f) trisodiu 4,4',4"-(2,4-diaminobenzen-1,3,5-tnsazo)<!–>tri(benzensulfonat)–>și coloranți auxiliari împreuna cu clorura de sodiu<!–>și/sau sulfatul de sodiu constituind principalii–>componenți incolori<!–>Brun FK este descris ca sare de sodiu Sunt autorizate–>de asemenea sărurile calciu și potasiu<!–>Clasa Azoici (un amestec de culori mono, bis și triazoice)–>Einecs<!–>Denumire chimică Amestec de–>a) sodiu 4-(2,4-diaminofenilazo) benzensulfonat<!–>b) sodiu 4-(4,6 diamino-m-tolilazo) benzensulfonat–>c) disodiu 4,4'-(4,6-diamino-1,3-fenilenbisazo)di<!–>(benzensulfonat)–>d) disodiu 4,4'-(2,4 diamino-1,3-fenilenbisazo)di<!–>(benzensulfonat)–>e) disodiu 4,4'-(2,4 diamino-5-metil-1,3<!–>fenilenbisazo)di(benzensulfonat)–>f) trisodiu 4,4',4"-(2,4-diaminobenzen-1,3,5-<!–>trisazo)tri(benzensulfonat)–>Formula chimică a) C(12)H(11)N(4)NaO(3)S<!–>b) C(13)H(13)N(4)NaO(3)S–>c) C(18)H(14)N(6)Na(2)0(6)S(2)<!–>d) C(18)H(14)N(6)Na(2)0(6)S(2)–>e) C(19)H(16)N(6)Na(2)0(6)S(2)<!–>f) C(24)H(17)NaNa(3)O(9)S(3)–>Masa moleculară a) 314,30<!–>b) 328,33–>c) 520,46<!–>d) 52O,46–>e) 534,47<!–>f) 726,59–>Compoziție Conținut minim 7O% total coloranți<!–>Din totalul de coloranți, proporția de componente nu–>va depăși următoarele valori:<!–>a) 26%–>b) 17%<!–>c) 17%–>d) 16%<!–>e) 2O%–>f) 16%<!–>Descriere Pudră sau granule de culoare maro-roșcat–>Identificare<!–>Soluție de culoare–>portocalie spre roșcat<!–>Puritate–>Substanțe insolubile<!–>în apă Maxim 0,2%–>Coloranți auxiliari Maxim 0,35%<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>Acid 4-aminobenzen-1–>-sulfonic Maxim 0,7%<!–>m-fenilendiamina și–>4-metil-4-m-fenil-<!–>endianina Maxim 3,5%–>Alte amine aromatice<!–>primare nesulfonatate Maxim O,OO7% (calculate ca aniline)–>decât m-fenilen diamina<!–>și 4-metil-m-fenilen–>diamina<!–>Substanță extractabilă–>în eter Dintr-o soluție cu pH 7, maxim 0,2%<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 155 – BRUN HT–>Sinonime Colorant alimentar Brun Cl 3<!–>Definiție Brun HT conține în principal disodiu 4,4'–>(2,4-dihidroxi-5 hidroximetil -1,3 fenilen<!–>bisazo)di(naftalin-1-sulfonat) și coloranți auxiliari–>împreună cu clorura de sodiu și/sau sulfatul de sodiu<!–>și/sau sulfatul de calciu sub formă de componente–>incolore principale<!–>Brun HT este descris ca sare de sodiu. Sărurile de–>calciu și potasiu sunt asemenea autorizate<!–>Clasa Bisazoici–>Index culoare nr. 2O285<!–>Einecs 224-924-O–>Denumire chimică Disodiu 4,4'-(2,4-dihidroxi-5-hidroximetil-1,3-fenilen<!–>bisazo)di(naftalin-1-sulfonat)–>Formula chimică C(27)H(18)N(4)Na(2)O(4)S(2)<!–>Masa moleculară 652,57–>Compoziție Conținut minim 7O% total coloranți calculați sub formă<!–>de sare sodică–>[E(1cm)]^1% 4O3 la cca 46O nm în soluție apoasă la pH 7<!–>Descriere Pudră sau granule de culoare maro-roșcat–>Identificare<!–>A Spectrometrie Absorbție maximă în apă cu pH 7 la cca 46O nm–>B Soluție apoasă maro<!–>Puritate–>Substanțe insolubile<!–>în apă Maxim 0,2%–>Coloranți auxiliari Maxim 1O% (metoda CCM)<!–>Alți compuși organici–>decât coloranții<!–>Acid 4-aminonaftalin-1–>-sulfonic Maxim 0,7%<!–>Amine aromatice primare–>nesulfonatate Maxim O,O1% (calculate ca aniline)<!–>Substanțe extractabile–>cu eter Maxim 0,2% într-o soluție cu pH 7<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 16Oa (i) – AMESTEC DE CAROTENI–>Sinonime Colorant alimentar portocaliu Cl 5<!–>Definiție Amestecul de caroteni se obține prin extracția cu–>solvent din speciile de plante comestibile, morcovi,<!–>uleiuri vegetale, iarbă, lucerna și urzică.–>Principiul de colorare de bază constă în carotenoide<!–>din care beta-carotenul reprezintă o parte majoră.–>Pot fi prezenți α,-ă-caroten și alți pigmenți.<!–>Pe lângă pigmenții de culoare, această substanță–>poate conține uleiuri, grăsimi și ceară prezente<!–>în mod natural în materia primă.–>Numai următorii solvenți pot fi utilizați la<!–>extracție: acetonă, metiletilcetonă,–>metanol, etanol, propanol-2, hexan, diclorometan<!–>și dioxid de carbon.–>Clasa Carotenoide<!–>Index culoare nr. 7513O–>Einecs 23O-636-6<!–>Formula chimică â-caroten: C(40)H(56)–>Masa moleculară â-caroten: 536,88<!–>Compoziție Conține minim 5% caroteni (calculați sub formă de–>â-caroten). Pentru produsele obținute<!–>prin extracția uleiului vegetal: conținutul este–>de minim 0,2% exprimat în grăsimi comestibile<!–>[E(1cm)]^1% 25OO la cca 44O-457 nm în ciclohexan–>Identificare<!–>A. Spectrometrie Maxim în ciclohexan la 44O-457 nm și 47O-486 nm–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Acetonă )–>Metiletilcetonă )<!–>Metanol )maxim 5O mg/kg separat–>Propanol-2 )sau în combinație<!–>Hexan )–>Etanol )<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>2. CAROTENI ALGALI–>Definiție Carotenii se pot produce din algele Dunaliella salina,<!–>care cresc în marile lacuri sărate situate în Whyalla,–>sudul Australiei. Beta-carotenul este extras prin<!–>utilizarea unui ulei esențial. Preparatul este 2O-3O%–>suspensie în ulei de soia care conține tocoforoli<!–>naturali (până la 0,3%). Raportul trans-cis izomeri–>variază între 5O/5O și 71/29.<!–>Principiul major de colorare constă în carotenoide din–>care beta-carotenul reprezintă o parte majoră. Pot fi<!–>prezente alfa-carotenul, luteina, zeaxantinul și–>beta-criptoxantinul. Pe lângă pigmenții de colorare,<!–>această substanță poate conține uleiuri, grăsimi și–>ceară care sunt prezente în mod natural în materia<!–>primă.–>Clasa Carotenoide<!–>Index culoare nr. 7513O–>Compoziție Conținut de caroteni (calculați sub formă de â-caroten)<!–>este de minim 2O%–>Identificare<!–>A. Spectrometrie Maxim în ciclohexan la 448-457 nm și 474-486 nm–>Puritate<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 160 a (i) AMESTEC DE CAROTENI–>1. Caroteni din plante<!–>┌──────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┐–>│Sinonime │Colorant portocaliu Cl 5 │<!–>│Definiție │Amestecul de caroteni se obține prin extracția cu │–>│ │solvent din speciile de plante comestibile, morcovi,│<!–>│ │uleiuri vegetale, iarba, lucerna și urzica. │–>│ │ │<!–>│ │Principiul de colorare de baza consta în carotenoide │–>│ │din care beta-caritenul reprezintă o parte majoră. │<!–>│ │Pot fi prezenți α, ă-caroten și alți pigmenți. Pe │–>│ │lângă pigmentii de culoare aceasta substanța poate │<!–>│ │conține uleiuri, grăsimi și ceara prezente în mod │–>│ │natural în materia prima │<!–>│ │ │–>│ │Numai următorii solvenți pot fi utilizați la extrac- │<!–>│ │ție: acetona, metil-etil-cetona, metanol, etanol, │–>│ │propanol-2, hexan, (*), diclor-metan și dioxid de │<!–>│ │carbon. │–>│ │ │<!–>│ │Carotenoide │–>│Clasa │75130 │<!–>│Index culoare nr. │230-636-6 │–>│Einecs │â-caroten;C(40)H(56) │<!–>│Formula chimica │ │–>│ │â-caroten: 536,88 │<!–>│Masa moleculara │Conține minim 5 % caroteni (calculați sub forma de │–>│Compoziție │â-caroten). Pentru produsele obținute prin extracția │<!–>│ │uleiurilor vegetale: conținutul este de minim 0,2 % │–>│ │în grăsimi comestibile. │<!–>│ │E^1% 2 500 la cca. 440-457 nm în ciclohexan. │–>│ │ │<!–>│Identificare │Absorbție maxima în ciclohexan la 440-457 nm și │–>│ │470-486 nm │<!–>│A. Spectrometrie │ │–>│Puritate │Acetona │<!–>│Reziduuri de solvenți │Metiletilcetona │–>│ │Metanol maxim 50 mg/kg separat sau în combinație│<!–>│ │Propanol-2 │–>│ │Hexan │<!–>│ │Etanol │–>│ │ │<!–>│ │Diclormetan maxim 10 mg/kg │–>│Arsen │Maxim 3 mg/kg │<!–>│Plumb │Maxim 5 mg/kg │–>│Mercur │Maxim 1 mg/kg │<!–>│Cadmiu │Maxim 1 mg/kg │–>└──────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┘<!–>2. Caroteni algali–>┌──────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┐<!–>│Definiție │Carotenii se pot obține de asemenea din algele │–>│ │Dunaliella salina, care cresc în marile lacuri sărate│<!–>│ │situate în Whyalla, sudul Australiei. Beta-carotenul │–>│ │este extras prin utilizarea unui ulei esențial. │<!–>│ │Preparatul este 20-30 % suspensie în ulei comestibil.│–>│ │Raportul izomerilor trans-cis variază între 50/50 │<!–>│ │și 71/29. │–>│ │ │<!–>│ │Principiul major de colorare consta în carotenoide │–>│ │din care beta-carotenul reprezintă o parte majoră. │<!–>│ │Pot fi prezenți alfa-carotenul, luteina, zeaxantinul │–>│ │și beta-criptocxantinul Pe lângă pigmentii de │<!–>│ │colorare, aceasta substanța poate contine uleiuri, │–>│ │grăsimi și ceruri care sunt prezente în mod natural │<!–>│ │în materia prima. │–>│ │ │<!–>│Clasa │Carotenoide │–>│Index culoare nr. │75130 │<!–>│Formula chimica │â-caroten; C(40)H(56) │–>│ │ │<!–>│Masa moleculara │â-caroten: 536,88 │–>│Compoziție │Conținut de caroteni (calculați sub forma de │<!–>│ │â-caroten) este de minim 20 %. │–>│ │ │<!–>│ │ 1% │–>│ │E 2 500 la cca. 440-457 rnn în ciciohexan. │<!–>│ │ 1cm │–>│Identificare │ │<!–>│A. Spectrometrie │Absorbție maxima în ciciohexan la 448457 și │–>│ │474-486 nm. │<!–>│Puritate │ │–>│Tocoferoli naturali │ │<!–>│în ulei comestibil │Maxim 0,3 % │–>│Arsen │Maxim 3 mg/kg │<!–>│Plumb │Maxim 5 mg/kg │–>│Mercur │Maxim 1 mg/kg │<!–>│Cadmiu │Maxim 1 mg/kg │–>└──────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┘<!–>–>Criteriile specifice pentru colorantul E 160 a (i) amestec de caroteni au fost modificate de pct. 5 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.<!–>E 16Oa (i) – AMESTEC DE CAROTENI–>1. Caroteni din plante<!–>Sinonime Colorant alimentar portocaliu Cl 5–>Definiție Amestecul de caroteni se obtine prin extractia cu<!–>solvent din speciile de plante comestibile,morcovi,–>uleiuri vegetale, iarba, lucerna și urzica.<!–>Principiul de colorare de baza consta în carotenoide–>din care beta-carotenul reprezinta o parte majoră.<!–>Pot fi prezenți a, â-caroten și alti pigmenti.–>Pe lângă pigmentii de culoare, aceasta substanța<!–>poate contine uleiuri, grasimi și ceruri prezente–>în mod natural în materia prima.<!–>Numai urmatorii solventi pot fi utilizati la–>extractie: acetona, metil-etil-cetona,<!–>metanol, etanol, propanol-2, hexan, (*) diclorometan–>și dioxid de carbon.<!–>Clasa Carotenoide–>Index culoare nr. 7513O<!–>Einecs 23O-636-6–>Formula chimica â-caroten: C(40)H(56)<!–>Masa moleculara â-caroten: 536,88–>Compozitie Contine minim 5% caroteni (calculati sub forma de<!–>â-caroten). Pentru produsele obtinute–>prin extractia uleiurilor vegetale: conținutul este<!–>de minim 0,2% exprimat în grasimi comestibile.–>E^1% 2500 la cca. 440-457 nm în ciclohexan.<!–>Identificare Absorție maximă–>A. Spectrometrie în ciclohexan la 44O-457 nm și 470-486 nm<!–>Puritate–>Reziduuri de solventi Acetona<!–>Metiletilcetona–>Metanol maxim 50 mg/kg separat<!–>Propanol-2 sau în combinație–>Hexan<!–>Etanol–>Diclormetan maxim 10 mg/kg<!–>Plumb Maxim 5 mg/kg–>–––<!–>(*) Benzen maxim 0,05 % v/v–>2. Caroteni algali<!–>Sinonime Colorant alimentar portocaliu CI 5–>Definiție Carotenii se pot obține de asemenea din speciile<!–>naturale de alge Dunaliella salina, care cresc în–>marile lacuri sărate situate în Whyalla, sudul<!–>Australiei. Beta-carotenul este extras prin–>utilizarea unui ulei esențial.<!–>Preparatul este o suspensie de 20-30 % în ulei–>comestibil. Raportul izomerilor trans-cis variază<!–>între 50/50 și 71/29.–>Principiul major de colorare consta în carotenoide<!–>din care beta-carotenul reprezintă o parte majoră.–>Pot fi prezenți alfa-carotenui, luteina,<!–>zeaxantinul și beta-criptocxantinul. Pe lângă–>pigmenții de colorare, aceasta substanța poate<!–>conține uleiuri, grăsimi și ceruri care sunt–>prezente în mod natural în materia<!–>Clasa prima.–>Index culoare nr.<!–>Formula chimica Carotenoide–>Masa moleculara 75130<!–>Compoziție â-caroten; C(40)H(56)–>â-caroten: 536,88<!–>Conținut de caroteni (calculați sub forma de–>â-caroten) este de minim 20%.<!–>[E(1 cm)]^1% 2500 la cca. 440-457 nm în ciclohexan–>Identificare<!–>A. Spectrometrie–>Puritate Absorbție maxima în ciclohexan la 448-457 și<!–>Tocoferoli naturali în 474-486 nm–>ulei comestibil<!–>Plumb Maxim 0,3 %–>Maxim 5 mg/kg<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru colorantul "Amestec de caroteni [E 160a(i)]" au fost modificate de lit. a) a pct. 8 al art. II din anexa la ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>E -160a (ii) BETA-CAROTEN–>Sinonime Colorant alimentar Portocaliu Cl 5<!–>Definiție Prezentele mențiuni se aplică în mod predominant la–>toți izomerii trans ai â-carotenului<!–>împreună cu mici cantități de alte carotenoide.–>Preparatele diluate și stabilizate pot prezenta<!–>diferite proporții de izomeri cis/trans.–>Clasa Carotenoide<!–>Index culoare nr. 4O8OO–>Einecs 23O-636-6<!–>Denumire chimică â-caroten, â,â-caroten–>Formula chimică C(4o)H(56)<!–>Masa moleculară 536,88–>Compoziție Conținut minim 96% total coloranți (exprimați sub<!–>formă de â-caroten)–>[E(1cm)]^1% 25OO la cca 453-456 nm în ciclohexan<!–>Descriere Cristale sau pudră cristalină de culoare roșie spre–>roșu-maroniu<!–>Identificare–>Spectrometrie Absorbție maximă în ciclohexan la cca 453-456 nm<!–>Puritate–>Cenușă sulfatată Maxim 0,2%<!–>Coloranți auxiliari Alte carotenoide decât â-carotenul: maxim 3% din–>coloranții totali<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 160 a (îi) BETA – CAROTEN–>1. Beta-caroten<!–>┌──────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┐–>│Sinonime │Colorant alimentar portocaliu Cl 5 │<!–>│Definiție │Prezentele specificății se aplică în mod predominant │–>│ │la toți izomerii trans-ai â-carotenului împreună cu │<!–>│ │mici cantități de alte carotenoide. Preparatele │–>│ │diluate și stabilizate pot prezenta diferite │<!–>│ │proporții de izomeri cis/trans. │–>│Carotenoide │ │<!–>│Clasa │40800 │–>│Index culoare nr. │230-636-6 │<!–>│Einecs │ │–>│ │â-caroten, â, â-caroten │<!–>│Denumire chimica │C(40)H(56) │–>│Formula chimica │536,88 │<!–>│Masa moleculara │Conținut minim 96 % total coloranți (exprimați sub │–>│Compoziție │forma de â-caroten). │<!–>│ │ │–>│ │ 1% │<!–>│ │E 2 500 la cca. 440-457 nm în ciciohexan. │–>│ │ 1cm │<!–>│Descriere │Cristale sau pudra cristalina de culoare roșie spre │–>│ │rosu-maroniu. │<!–>│Identificare │ │–>│A. Spectrometrie │Absorbție maxima în ciciohexan la 453-456 nm │<!–>│Puritate │ │–>│Cenușa sulfatată │Maxim 0,2 % │<!–>│Coloranți auxiliari │Alte carotenoide decât â-carotenul maxim 3 % din │–>│ │coloranții totali │<!–>│Arsen │Maxim 3 mg/kg │–>│Plumb │Maxim 5 mg/kg │<!–>│Mercur │Maxim 1 mg/kg │–>│Cadmiu │Maxim 1 mg/kg │<!–>└──────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┘–>2. Beta-caroten din Blakeslea trispora<!–>┌──────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────┐–>│Sinonime │Colorant alimentar portocaliu Cl 5 │<!–>│Definiție │Obținut printr-un proces de fermentație prin │–>│ │utilizarea unei culturi mixte din forme sexuale (+) │<!–>│ │și (-) a tulpinilor naturale a ciupercii Blakeslea │–>│ │trispora. Beta-carotenul este extras din biomasa cu │<!–>│ │acetat de etil și apoi cristalizat. Produsul │–>│ │cristalizat consta în principal din trans â-caroten. │<!–>│ │Datorita procesului natural de fermentație cca. 3 % │–>│ │din produs consta în amestec de caroteni specifici │<!–>│ │produsului. │–>│Clasa │Carotenoide │<!–>│Index culoare nr. │40800 │–>│Einecs │230-636-6 │<!–>│Denumire chimica │â-caroten, â, â-caroten │–>│Formula chimica │C(40)H(56) │<!–>│Masa moleculara │536,88 │–>│Compoziție │Conținut minim 96 % total coloranți (exprimați sub │<!–>│ │forma de â-caroten). │–>│ │ │<!–>│ │ 1% │–>│ │E 2 500 la cca. 440-457 nrn în ciclohexan. │<!–>│ │ 1cm │–>│ │ │<!–>│ │Cristale sau pudra cristalina de culoare roșie spre │–>│ │rosu-maroniu. │<!–>│Descriere │ │–>│Identificare │ │<!–>│A. Spectrometrie │Absorbție maxima în ciclohexan la 453-456 nm │–>│Puritate │Acetat de etil │<!–>│Reziduuri de solvenți │Etanol maxim 0,8 % separat sau în combinație │–>│ │Maxim 0,2 % │<!–>│Cenușa sulfatată │Alte carotenoide decât P-carotenul maxim 3 % din │–>│Coloranți auxiliari │coloranții totali │<!–>│Arsen │Maxim 3 mg/kg │–>│Plumb │Maxim 5 mg/kg │<!–>│Mercur │Maxim 1 mg/kg │–>│Cadmiu │Maxim 1 mg/kg │<!–>│Afla toxina B(1) │Absent │–>│Micotoxine : │ │<!–>│T 2 │Absent │–>│Ochratoxina │Absent │<!–>│Zearalenona │Absent │–>│Microbiologie: │ │<!–>│Mucegaiuri │Maxim 100/g │–>│Drojdii │Maxim 100/g │<!–>│Salmonella │Absent în 25 g │–>│Escherichia coli │Absent în 5 g │<!–>└──────────────────────┴─────────────────────────────────────────────────────┘–>(*) Benzen maxim 0,05 % v/v<!–>–>Criteriile specifice pentru colorantul E 160 a (îi) BETA – CAROTEN au fost modificate de pct. 5 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.<!–>–>E 160 a (ii) BETA – CAROTENI<!–>Beta-caroten–>Sinonime Colorant alimentar portocaliu Cl 5<!–>Definiție Prezentele specificății se aplică în mod–>predominant la toți izomerii trans-ai B-carotenului<!–>împreuna cu mici cantități de alte carotenoide.–>Preparatele diluate și stabilizate pot prezenta<!–>diferite proporții de izomeri cis/trans.–>Clasa Carotenoide<!–>Index culoare nr. 40800–>Einecs 230-636-6<!–>Denumire chimica â-caroten, â, â-caroten–>Formula chimica C(40)H(56)<!–>Masa moleculara 536,88–>Compoziție Conținut minim 96 % total coloranți (exprimați sub<!–>forma de â-caroten).–>[E(1 cm)]^1% 2500 la cca. 440-457 nm în ciclohexan<!–>Descriere Cristale sau pudra cristalina de culoare roșie spre–>rosu-maroniu.<!–>Identificare–>A. Spectrometrie Absorbție maxima în ciclohexan la 453-456 nm<!–>Puritate–>Cenușa sulfatată Maxim 0,2 %<!–>Coloranti auxiliari Alte carotenoide decât â-carotenui maxim 3 % din–>coloranții totali<!–>Plumb Maxim 2 mg/kg–>Beta-caroten din<!–>Blakeslea trispora–>Sinonime Colorant alimentar portocaliu Cl 5<!–>Definiție Obținut printr-un proces de fermentație prin–>utilizarea unei culturi mixte din forme sexuale (+)<!–>și (-) a tulpinilor naturale a ciupercii Biakeslea–>trispora. Beta-carotenul este extras din biomasa<!–>cu acetat de etil sau isobutil și apoi cu alcool–>isopropilic și apoi cristalizat, Produsul<!–>cristalizat consta în principal din trans B-caroten–>Datorita procesului natural de fermentație cca. 3 %<!–>din produs consta din amestec de carotenoide–>Clasa specifice produsului.<!–>Index culoare nr.–>Einecs Carotenoide<!–>Denumire chimica 40800–>Formula chimica 230-636-6<!–>Masa moleculara Beta-caroten, beta, beta-caroten–>Compoziție C(40)H(56)<!–>536,88–>Conținut minim 96 % total coloranți (exprimați sub<!–>forma de beta-caroten).–>Descriere [E(1 cm)]^1% 2500 la cca. 440-457 nm în ciclohexan<!–>Cristale sau pudra cristalina de culoare rosie,–>rosu-maroniu sau rosu-violet (culoarea variază în<!–>Identificare funcție de solventul de extracție utilizat și–>A. Spectrometrie condițiile de extracție).<!–>Puritate–>Reziduuri de solvenți Absorbție maxima în ciclohexan la 453-456 nm<!–>Acetat de etil–>Etanol maxim 0,8 % separat sau în<!–>combinație–>Acetat de izobutil maxim 1,0%<!–>Cenușa sulfatată Alcool izopropilic maxim 0,1%–>Coloranți auxiliari Maxim 0,2 %<!–>Alte carotenoide decât beta-carotenul maxim 3 %–>Plumb din coloranții totali<!–>Micotoxine: Maxim 2 mg/kg–>Aflatoxina B(1)<!–>Tricotecene (T 2)–>Ochratoxina Absent<!–>Zearalenona Absent–>Microbiologie: Absent<!–>Mucegaiuri Absent–>Drojdii<!–>Salmonella Maxim 100/g–>Escherichia coli Maxim 100/g<!–>Absent în 25 g–>Absent în 5 g<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru colorantul "E 160 a (ii) BETA – CAROTENI" au fost modificate de lit. b) a pct. 8 al art. II din anexa la ORDINUL nr. 154 din 3 martie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 475 din 6 iunie 2005.<!–>E 160b EXTRACTE DE ANNATTO, BIXINA, NORBIXINA–>Sinonime Portocaliu Natural Cl 4<!–>Definiție–>Clasa Carotenoide<!–>Index culoare nr. 7512O–>Einecs Annatto: 215-735-4, extract de sămânță de annatto:<!–>289-561-2; bixina: 23O-248-7–>Denumire chimică Bixina: 6'-metilhidrogen-9'-cis-6,<!–>6'-diapocaroten-6,6'-dioat–>6'-metilhidrogen-9'-trans-6,<!–>6'-diapocaroten-6,6'-dioat–>Norbixina: acid 9'-cis-6,6'-diapocaroten-6,6'<!–>-dioic acid 9'-trans-6,–>6'-diapocaroten-6,6'-dioic<!–>Formula chimică Bixina : C(25)H(3o)O(4)–>Norbixina: C(24)H(28)O(4)<!–>Masa moleculară Bixina: 394,51–>Norbixina: 380,48<!–>Descriere Pudră, suspensie sau soluție de culoare maro-roșcat–>Identificare<!–>Spectrometrie Bixina: absorbție maximă în cloroform la cca–>5O2 nm<!–>Norbixina: absorbție maximă în soluție de KOH–>diluată la cca 482 nm<!–>(i) Bixina și norbixina–>extrase cu solventi<!–>Definiție Bixina este preparată prin extracția din învelișul–>exterior al semințelor arborelui de<!–>annatto (Bixa orellana L.) cu ajutorul unora sau mai–>multor solvenți, cum ar fi: acetonă, metanol, hexan<!–>sau diclormetan, dioxid de carbon, urmată de–>îndepărtarea solventului.<!–>Norbixina se prepară prin hidroliza cu ajutorul unei–>soluții apoase alcaline a bixinei extrase în modul<!–>prezentat mai sus.–>Bixina și norbixina pot conține alte substanțe<!–>extrase din sămânța de annatto.–>Praful de bixina conține câteva componente colorate,<!–>bixina fiind singurul colorant major, care poate fi–>prezenta atât sub formă cis cât și sub formă trans.<!–>Produsul poate conține de asemenea produse obținute–>prin degradarea termică a bixinei.<!–>Praful de norbixina conține produsul de hidroliză–>al bixinei, sub formă de săruri de sodiu sau potasiu,<!–>constituind coloranții principali. Pot fi prezente–>atât formele cis cât și cele trans.<!–>Compoziție Praful de bixina trebuie să conțină minim 75% total–>carotenoide exprimate în bixina. Praful de norbixina<!–>trebuie să conțină minim 25% total carotenoide–>exprimate în norbixina.<!–>Bixina : [E(1cm)]^1% 287O la cca 5O2 nm în cloroform–>Norbixina: [E(1cm)]^1% 287O la cca 482 nm în soluție<!–>de KOH–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Acetonă )–>Metanol ) maxim 5O mg/kg separat sau<!–>Hexan ) în combinație–>Diclormetan maxim 1O mg/kg<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>(îi) Extracte alcaline–>de annatto<!–>Definiție Un extract de annatto solubil în apă este preparat–>prin extracția cu ajutorul unei soluții<!–>apoase alcaline (hidroxid de sodiu sau potasiu) din–>învelișul exterior al semințelor arborelui annatto<!–>(Bixa orellana L.)–>Extractul de annatto solubil în apă conține norbixina,<!–>produsul de hidroliză al bixinei, sub formă de săruri–>de sodiu sau potasiu, constituind coloranții<!–>principali. Pot fi prezente atât forma cis cât și–>forma trans.<!–>Compoziție Conținut minim O,1% total carotenoide exprimate sub–>formă de norbixina<!–>Norbixina: [E(1cm)]^1% 287O la cca 482 nm în soluție–>de KOH<!–>Puritate–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 10 mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg–>(iii) Extracte uleioase<!–>de annatto–>Definiție Extractele uleioase de annatto, sub forma de soluție<!–>sau suspensie, se prepară prin extracția din învelișul–>exterior a semințelor arborelui annatto<!–>(Bixa orellana L.) cu ajutorul uleiului vegetal–>comestibil. Extractul uleios de annatto conține câteva<!–>componente colorate, colorantul individual major fiind–>bixina, care poate fi prezenta atât în forma cis cât<!–>și în forma trans. Pot fi prezente produsele de–>degradare termică ale bixinei.<!–>Conține minim 0,1% total carotenoide exprimate–>în bixina<!–>Compoziție Bixina :[E(1cm)]^1% 2870 la cca 502 nm în cloroform–>Puritate<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 10 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg<!–>E 160c – EXTRACT DE ARDEI ROȘU, CAPSANTINA, CAPSORUBINA–>Sinonime Oleorășina de ardei roșu<!–>Definiție Extractul de ardei roșu se obține prin extracția cu–>solvent din specii de ardei roșu, care<!–>constau din păstăile fructelor, cu sau fără semințe,–>ale plantei Capsicum annuum L., și conține principalii<!–>coloranți ale acestui condiment, capsantina și–>capsorubina. Pot fi prezente o varietate de alte<!–>componente colorate.–>Doar următorii solvenți pot fi utilizați în procesul<!–>de extracție: metanol, etanoli acetonă, hexan,–>diclormetan, acetat de etil și dioxid de carbon.<!–>Clasa Carotenoide–>Einecs Capsantina: 207-364-1, capsorubina: 207-425-2<!–>Denumire chimică Capsantina:(3R,3'S,5'R)-3,3'-dihidroxi-â,k–>carotenona-6<!–>Capsorubina: (3S,3'S,5R,5'R)-3,3'-dihidroxi-k,k–>caroten-6,6'-diona<!–>Formula chimică Capsantina:C(4o)H(56)O(3)–>Capsorubina: C(40)H(56)O(4)<!–>Masa moleculară Capsantina:584,85–>Capsorubina: 600,85<!–>Compoziție Extract de ardei roșu: minim 7% carotinoide–>Capsantina/capsorubina: minim 30% total carotenoide<!–>[E(1cm)]^1% 2100 la cca 462 nm în acetonă–>Descriere Lichid vâscos de culoare roșu-închis<!–>Identificare–>A. Spectrometrie Absorbție maximă în acetonă la cca 462 nm<!–>B. Reacție la colorare Se obține o culoare albastru intens prin adaosul–>unei picături de acid sulfuric la o picătură de<!–>probă în 2-3 picături de cloroform–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Acetat de etil )–>Metanol )<!–>Etanol )maxim 50 mg/kg separat–>Acetonă )sau în combinație<!–>Hexan )–>Diclormetan maxim 10 mg/kg<!–>Capsaicin Maxim 250 mg/kg–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg–>E 160d LICOPEN ││<!–>(i) licopen sintetic │–>│<!–>Sinonime │Licopen obținut prin sinteză chimică–>Definiție │Licopenul sintetic este un amestec de izomeri geometrici de licopen și<!–>│este produs prin condensarea Wittig a intermediarilor sintetici utilizați–>│frecvent în producția altor carotenoide utilizate în produse alimentare.<!–>│Licopenul sintetic constă predominant în licopen complet trans în amestec–>│cu 5-cis-licopen și cantități minore de alți izomeri. Preparatele comerciale<!–>│de licopen destinate utilizării în produse alimentare sunt formulate ca–>│suspensii în uleiuri comestibile sau ca pulbere dispersabilă în apă sau<!–>│solubilă în apă.–>│<!–>Nr. indicelui de culoare │75125–>│<!–>IESCE │207-949-1–>│<!–>Denumire chimică │psi,psi-caroten, complet trans-licopen, (toți- E)-licopen, (toți-E)-2,6,10,–>│14,19,23,27,31-octametil-2,6,8,10,12,14,16,18,20,22,24,26,30-dotria-<!–>│contatridecaen–>│<!–>Formulă chimică │C(40)H(56)–>│<!–>Masă moleculară │536,85–>│<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 96% licopeni totali (nu mai puțin de 70% licopen–>│complet trans)<!–>│E(1 cm)^1% la 465-475 nm în hexan (pentru 100% complet trans-licopen)–>│este 3.450.<!–>Descriere │Pulbere cristalină de culoare roșie–>Identificare │<!–>Spectrofotometrie │Absorbția maximă a soluției în hexan la aproximativ 470 nm–>│<!–>Testul pentru carotenoide │Culoarea soluției în acetonă a probei dispare după adăugări succesive de–>│soluție de nitrit de sodiu 5% și acid sulfuric 1N<!–>│–>Solubilitate │Insolubil în apă, ușor solubil în cloroform<!–>Proprietățile soluției │–>de 1% în cloroform │Limpede, de culoare roșu-portocaliu intens<!–>│–>Puritate │<!–>│–>Pierderi prin uscare │Nu mai mult de 0,5% (40°C, 4 ore la 20 mm Hg)<!–>│–>Apo-12'-licopenal │Nu mai mult de 0,15%<!–>│–>Oxid de trifenil fosfină │Nu mai mult de 0,01%<!–>│–>Reziduuri de solvenți │Metanol: nu mai mult de 200 mg/kg<!–>│Hexan, propan-2-ol: nu mai mult de 10 mg/kg din fiecare–>│Diclormetan: nu mai mult de 10 mg/kg (numai în preparatele comerciale)<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>(îi) din tomate roșii │<!–>Sinonime │Galben natural 27–>│<!–>Definiție │Licopenul este obținut prin extracție cu solvent din tomate roșii–>│(Lycopersicon esculentum L.) urmată de îndepărtarea solventului. Pot fi<!–>│utilizați numai următorii solvenți: dioxid de carbon, acetat de etil,–>│acetonă, propan-2-ol, metanol, etanol, hexan. Principalul colorant din<!–>│tomate este licopenul, însă pot fi prezenți și alți pigmenți carotenoizi în–>│cantități minore. Pe lângă pigmenții coloranți, produsul poate conține ulei,<!–>│grăsimi, ceruri și componente aromatice prezente în mod natural în tomate.–>Nr. indicelui de culoare │75125<!–>IESCE │207-949-1–>│<!–>Denumire chimică │psi,psi-caroten, complet trans-licopen, (toți E)-licopen, (toți-E)-2,6,10,–>│14,19,23,27,31-octametil-2,6,8,10,12,14,16,18,20,22,24,26,30-dotria-<!–>│contatridecaen–>│<!–>Formulă chimică │C(40)H(56)–>│<!–>Masă moleculară │536,85–>│<!–>Compoziție │E(1 cm)^1% la 465-475 nm în hexan (pentru 100% complet trans-licopen pur)–>│este 3.450.<!–>│Conține nu mai puțin de 5% coloranți totali.–>Descriere │Lichid vâscos roșu-închis<!–>Identificare │–>Spectrofotometrie │Maximum în hexan la aproximativ 472 nm<!–>Puritate │–>Reziduuri de solvenți │Propan-2-ol<!–>│Hexan–>│Acetonă<!–>│Etanol–>│Metanol<!–>│Acetat de etil–>│Nu mai mult de 50 mg/kg, separat sau în combinație<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 1%–>│<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>│<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>│<!–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg–>│<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>│<!–>(iii) din Blakeslea │–>Trispora │<!–>Sinonime │–>Definiție │Galben natural 27<!–>│Licopenul din Blakeslea trispora este extras din biomasă fungică și–>│purificat prin cristalizare și filtrare. Constă în principal în licopen<!–>│complet-trans. De asemenea, conține cantități minore de alte carotenoide.–>│Singurii solvenți utilizați în procesul de fabricație sunt izopropanolul și<!–>│acetatul de izobutil. Preparatele comerciale de licopen destinate utilizării–>│în produse alimentare sunt formulate ca suspensii în uleiuri comestibile sau<!–>│ca pulbere dispersabilă în apă sau solubilă în apă.–>│<!–>Nr. indicelui de culoare │75125–>│<!–>IESCE │207-949-1–>│<!–>Denumire chimică │psi,psi-caroten, complet trans-licopen, (toți E)-licopen, (toți E)-2,6,10,–>│14,19,23,27,31-octametil-2,6,8,10,12,14,16,18,20,22,24,26,30-dotria-<!–>│contatridecaen–>│<!–>Formulă chimică │C(40)H(56)–>│<!–>Masă moleculară │536,85–>│<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 95% licopeni totali și nu mai puțin de 90% licopen–>│complet trans din cantitatea totală de coloranți.<!–>│E(1 cm)^1% la 465-475 nm în hexan (pentru 100% licopen complet trans pur)–>│este 3.450.<!–>│–>Descriere │<!–>Identificare │Pulbere cristalină de culoare roșie–>│<!–>Spectrofotometrie │Absorbția maximă a soluției în hexan la aproximativ 470 nm–>│<!–>Testul pentru carotenoide │Culoarea soluției în acetonă a probei dispare după adăugări succesive de–>│soluție de nitrit de sodiu 5% și acid sulfuric 1N<!–>Solubilitate │Insolubil în apă, ușor solubil în cloroform–>│<!–>Proprietățile soluției │–>de 1% în cloroform │Limpede, de culoare roșu-portocaliu intens<!–>│–>Puritate │<!–>Pierderi prin uscare │Nu mai mult de 0,5% (40°C, 4 ore la 20 mm Hg)–>Alte carotenoide │Nu mai mult de 5%<!–>│–>Reziduuri de solvenți │Propan-2-ol: nu mai mult de 0,1%<!–>│Acetat de izobutil: nu mai mult de 1,0%–>│Diclormetan: nu mai mult de 10 mg/kg (numai în preparatele comerciale)<!–>│–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,3%<!–>│–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg(la 26-10-2011,
Punctul E 160d LICOPEN din Anexa nr. XV a fost modificat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.314 din 12 septembrie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 754 din 26 octombrie 2011
)
E 160e – BETA-APO-8'-CAROTENAL (C30)<!–>Sinonime Colorant alimentar Portocaliu Cl 6–>Definiție Mențiunile prezente se aplică la toți<!–>izomerii trans ai â-apo-8'-carotenal–>împreună cu mici cantități de alte<!–>carotenoide. Formele diluate și stabilizate–>sunt preparate din â-apo-8'-carotenal<!–>conform cu prezentele mențiuni și includ–>soluții sau suspensii de â-apo-8'-carotenal<!–>în grăsimi sau uleiuri comestibile, emulsii–>și prafuri dispersabile în apă. Aceste<!–>preparate pot avea diferite rapoarte de–>izomeri cis/trans.<!–>Clasa Carotenoide–>Index culoare nr.40820<!–>Einecs 214-171-6–>Denumire chimică â-apo-8'-carotenal, trans-â-apo-8'<!–>caroten-aldehidă–>Formula chimică C(30)H(40)O<!–>Masa moleculară 416,65–>Compoziție Conține minim 96% total coloranți<!–>[E(1cm)]^1% 2640 la 46O-462 nm în ciclohexan–>Descriere Cristale de culoare violet închis cu un<!–>luciu metalic sau pudră cristalină–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în ciclohexan la 46O-462 nm–>Puritate<!–>Cenușă sulfatată Maxim 0,1%–>Coloranți auxiliari Alte carotenoide decât (â-apo-8'-carotenal:<!–>Maxim 3% total coloranți–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 1O mg/kg–>E 16Of – ESTER ETILIC AL ACIDULUI BETA-APO-8'-CAROTENOIC [C(3O)]<!–>Sinonime Colorant alimentar Portocaliu Cl 7,esterul–>â-apo-8'-carotenoic<!–>Definiție Mențiunile prezente se aplică în special la–>toți izomerii trans ai esterului etilic al<!–>acidului â-apo-8'-carotenoic împreună cu–>mici cantități de alte carotenoide. Formele<!–>diluate și stabilizate sunt preparate din–>esterul etilic al acidului â-apo-8'-<!–>carotenoic conform cu prezentele mențiuni și–>includ soluții sau suspensii de ester etilic<!–>al acidului â-apo-8'-carotenoic în grăsimi–>sau uleiuri comestibile, emulsii și prafuri<!–>dispersabile în apă. Aceste preparate pot–>avea diferite rapoarte de izomeri cis/trans.<!–>Clasa Carotenoide–>Index culoare nr. 40825<!–>Einecs 214-173-7–>Denumire chimică Esterul etilic acid â-apo-8'-carotenoic(etil<!–>8'-apo-â-carotenoat-8'–>Formula chimică C(32)H(44)O(2)<!–>Masa moleculară 460,70–>Compoziție Conține minim 96% total coloranți<!–>[E(1cm)]^1% 2550 la cca 449 nm în ciclohexan–>Descriere Cristale sau pudră cristalină roșie spre<!–>roșu-violet–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în ciclohexan la 449 nm–>Puritate<!–>Cenușă sulfatată Maxim 0,1%–>Coloranți auxiliari Alte carotenoide decât esterul etilic al<!–>acidului (â-apo-8'-carotenoic:–>maxim 3% din total coloranți<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 10 mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg<!–>E 161b – LUTEINA–>Sinonime Amestec de carotenoide, Xantofile<!–>Definiție Luteina se obține prin extracția cu solvent–>din specii de fructe și plantei comestibile,<!–>iarbă, lucerna și tagetos erecta. Principalii–>coloranți sunt carotenoidele din care luteina<!–>și esterii săi cu acizi grași constituie–>partea majoritara. Sunt prezente diverse<!–>cantități de caroteni. Luteina poate conține–>grăsimi, uleiuri și ceară, prezente în mod<!–>natural în plantă.–>Numai următorii solvenți pot fi utilizați<!–>pentru extracție: metanol, etanol,–>propanol-2, hexan, acetonă, metiletilcetonă,<!–>diclormetan și dioxid de carbon.–>Clasa Carotenoide<!–>Einecs 2O4-84O-O–>Denumire chimică 3,3'-dihidroxi-d-caroten<!–>Formula chimică C(40)H(56)O(2)–>Masa moleculară 568,88<!–>Compoziție Conține minim 4% total coloranți,calculați–>sub formă de luteina<!–>[E(1cm)]^1% 255O la cca 445 nm în cloroform/–>etanol (1O+9O) sau în hexan/etanol/acetonă<!–>(80+1O+10)–>Descriere Lichid închis la culoare, maro gălbui<!–>Identificare–>Spectrometrie Absorbție maximă în cloroform/etanol<!–>(1O+9O) la cca 445 nm–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Acetonă )maxim 5O mg/kg–>Metiletil cetonă )separat sau în<!–>Metanol )combinație–>Etanol )<!–>Propanol-2 )–>Hexan )<!–>Diclormetan maxim 1O mg/kg–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E 161g – CANTAXANTINA<!–>Sinonime Colorant alimentar Portocaliu Cl 8–>Definiție Mențiunile prezente se aplică în special<!–>la toți izomerii trans ai cantaxantinei–>împreună cu mici cantități de alte<!–>carotenoide. Formele diluate și stabilizate–>sunt preparate din cantaxantina conform<!–>prezentelor mențiuni și includ soluții sau–>suspensii de cantaxantina în grăsimi sau<!–>uleiuri comestibile, emulsii și prafuri–>dispersabile în apă. Aceste preparate pot<!–>avea diferite rapoarte de izomeri cis/trans.–>Clasa Carotenoide<!–>Index culoare nr. 4085O–>Einecs 208-187-2<!–>Denumire chimică â-caroten-4,4'-dione, cantaxantina,–>4,4'-dioxo-â-caroten<!–>Formula chimică C(40)H(52)O(2)–>Masa moleculară 564,86<!–>Compoziție Conține minim 96% total coloranți–>(exprimați în cantaxantina)<!–>[E(1cm)]^1% 2200 la cca 485 nm în cloroform–>La 468-472 nm în ciclohexan<!–>La 464-467 nm în eter de petrol–>Descriere Cristale sau pudră cristalină violet intens<!–>Identificare–>Spectrometrie Absorbție maximă în cloroform la cca 485 nm<!–>Absorbție maximă în ciclohexan la 468-472 nm–>Absorbție maximă în eter petrol la 464-467 nm<!–>Puritate–>Cenușă sulfatată Maxim 0,1%<!–>Coloranți auxiliari Alte carotenoide decât cantaxantina:–>Maxim 5% din total coloranți<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg<!–>E 162 – ROȘU SFECLĂ, BETANINĂ–>Sinonime Roșu sfeclă<!–>Definiție Roșu sfeclă se obține din soiuri de sfeclă–>roșie (Beta vulgaris L. var. rubra) prin<!–>presarea sfeclei zdrobite până la obținerea–>sucului, sau prin extracția apoasă a<!–>rădăcinilor de sfeclă tăiate și îmbogățirea–>ulterioară în principiu activ. Colorantul<!–>se compune din diferiți pigmenți care–>aparțin clasei betalaina. Principiul major<!–>de colorare constă în betacianina (roșu),–>din care betanina reprezintă 75-95%. Pot fi<!–>prezente cantități mici de betaxantina–>(galben) și produsele de degradare ale<!–>betalainelor (maro deschis).–>Pe lângă pigmentii coloranți, sucul sau<!–>extractul conțin zaharuri, săruri și/sau–>proteine prezente în mod natural în sfecla.<!–>Soluția poate fi concentrata iar unele–>produse pot fi rafinate pentru eliminarea<!–>majorității zaharurilor, sărurilor și a–>proteinelor.<!–>Clasa Betalaine–>Einecs 231-628-5<!–>Denumire chimică Acid (S-(R',R')-4-(2-(2-carboxi-5–>(â-D-glucopiranoziloxi)-2,3-dihidro-6-<!–>hidroxi-1 H-indol-1-îl)etenil)-2,–>3-dihidro-2,6-piridin-dicarboxilic;<!–>1-(2-(2f6-dicarboxi-1,2,3,4-tetrahidro–>4-piridilena)-5-â-D-glucopiranoziloxi)-6-<!–>hidroxiindolium-2-carboxilat–>Formula chimică Betanina: C(24)H(26)N(2)O(13)<!–>Masa moleculară 55O,48–>Compoziție Conține minim 0,4% culoare roșie (exprimată<!–>în betanina)–>[E(1cm)]^1% 112O la cca 535 nm în soluție<!–>apoasă la pH 5–>Descriere Lichid, pastă, pudră sau solid roșu sau<!–>roșu închis–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în apă cu pH 5 la cca 535 nm–>Puritate<!–>Nitrat Maxim 2 g anioni nitrat/g colorant roșu–>(calculat conform compoziției)<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 40 mg/kg<!–>E 163 – ANTOCIANINE–>Definiție Antocianinele se obțin prin extracția cu<!–>apă sulfatată, apă acidifiată, dioxid de–>carbon, metanol sau etanol din specii de<!–>fructe și plante comestibile. Antocianinele–>conțin componente comune din materia primă,<!–>cum ar fi antocianina, acizii organici,–>taninele, zaharurile, sărurile minerale,<!–>etc. dar nu în mod necesar în aceeași–>proporție ca în materia primă.<!–>Clasa Antocianine–>Einecs 2O8-438-6 (cianidina); 2O5-125-6 (peonidina);<!–>2O8-437-O (delfinidina);–>211-4O3-8 (malvidina); 2O5-127-7<!–>(peiargonidina)–>Denumire chimică Clorura de 3,3',4',5,7-pentahidroxi-flavilium<!–>(cianidina)–>Clorura de 3,4',5,7-tetrahidroxi-<!–>3'-metoxiflavilium (peonidina)–>Clorura de 3,4',5,7-tetrahidroxi-<!–>3',5'-dimetoxiflavilium (malvidina)–>Clorura de 3,5,7-trihidroxi-<!–>2-(3,4,5-trihidroxifenil)-1-benzopirilium–>(delfinidina)<!–>Clorura de 3,3',4',5,7-pentahidroxi–>5'-metoxiflavilium (petunidina)<!–>Clorura de 3,5,7-trihidroxi-2–>(4-hidroxifenil)-1-benzopirilina<!–>(peiargonidina)–>Formula chimică Cianidina: C(15)H(11)O(6)Cl<!–>Peonidina: C(16)H(13)O(6)Cl–>Malvidina: C(17)F(15)O(7)Cl<!–>Delfinidina: C(15)H(11)O(7)Cl–>Petunidina: C(16)H(13)O(7)Cl<!–>Pelargonidina: C(15)H(13)O(5)Cl–>Masa moleculară Cianidina: 322,6<!–>Peonidina: 336,7–>Malvidina: 366,7<!–>Delfinidina: 34O,6–>Petunidina: 352,7<!–>Pelargonidina: 3O6,7–>Compoziție [E(1cm)]^1% 3OO pentru pigment pur la<!–>515-535 nm la pH 3–>Descriere Lichid, pastă, pudră sau solid roșu purpuriu,<!–>cu un miros caracteristic ușor–>Identificare<!–>Spectrometrie Absorbție maximă în metanol cu O,O1% conc.HCl–>Cianidina:535 nm<!–>Peonidina:532 nm–>Malvidina:542 nm<!–>Delfinidina:546 nm–>Petunidina:543 nm<!–>Pelargonidina:53O nm–>Puritate<!–>Reziduuri de solvenți Metanol )maxim 5O mg/kg–>Etanol )separat sau în combinație<!–>Dioxid de sulf Maxim 1OOO mg/kg la sută pigment–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>E 170 – CARBONAT DE CALCIU<!–>Sinonime Pigment alb Cl 18, cretă–>Definiție Carbonatul de calciu este produsul obținut<!–>din calcar brut sau prin precipitarea ionilor–>de calciu cu ioni de carbonat.<!–>Clasa Anorganic–>Index culoare nr. 7722O<!–>Einecs Carbonat de calciu: 2O7-439-9–>Calcar: 215-279-6<!–>Denumire chimică Carbonat de calciu–>Formula chimică CaCO(3)<!–>Masa moleculară 1OO,1–>Compoziție Conține minim 98% raportat la substanța<!–>anhidră–>Descriere Pudră cristalină albă sau amorfă, inodoră<!–>și insipidă–>Identificare<!–>Solubilitate Practic insolubil în apă și alcool.–>Se dizolvă cu efervescență în acid acetic<!–>diluat, în acid clorhidric diluat și acid–>azoic diluat, iar soluțiile rezultante, după<!–>fierbere, dau rezultate pozitive pentru–>testele de verificare pentru calciu.<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Maxim 2% (2OO°C, 4 ore)<!–>Substanțe insolubile–>în acid Maxim 0,2%<!–>Săruri de magneziu–>și bazice Maxim 1,5%<!–>Fluorura Maxim 5O mg/kg–>Stibiu (Sb) )Maxim 1OO mg/kg, separat<!–>Cupru (Cu) )sau în combinație–>Crom (Cr) )<!–>Zinc (Zn) )–>Bariu (Ba) )<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>E 171 – DIOXID DE TITAN<!–>Sinonime Pigment Alb Cl 6–>Definiție Dioxidul de titan constă în principal<!–>din dioxid de titan pur anatase care poate–>fi acoperit cu cantități mici de alumină<!–>și/sau siliciu pentru a îmbunătăți–>proprietățile tehnologice ale produsului.<!–>Clasa Anorganic–>Index culoare nr. 77891<!–>Einecs 236-675-5–>Denumire chimică Dioxid de titan<!–>Formula chimică TiO(2)–>Masa moleculară 79,88<!–>Compoziție Conține minim 99% raportat la substanța–>fără alumina și siliciu<!–>Descriere Pudră albă amorfă–>Identificare<!–>Solubilitate Insolubil în apă și solvenți organici.–>Se dizolvă ușor în acid fluorhidric și în<!–>acid sulfuric concentrat fierbinte.–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Maxim 0,5% (1O5°C, 3 ore)–>Pierdere la ardere Maxim 1% raportat la produsul fără<!–>substanță volatilă (8OO°C)–>Oxid de aluminiu și/sau<!–>dioxid de siliciu Total maxim 2%–>Substanță solubilă<!–>în HCl O,5N Maxim O,5% raportat la substanța fără–>alumină și siliciu în HCl O,5N și, în plus,<!–>pentru produsele care conțin alumină și/sau–>siliciu, maxim 1,5% raportat la produsul<!–>vândut ca atare.–>Substanță solubilă<!–>în apă Maxim 0,5%–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Stibiu Maxim 5O mg/kg prin dizolvare totală–>Arsen Maxim 3 mg/kg prin dizolvare totală<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg prin dizolvare totală–>Mercur Maxim 1 mg/kg prin dizolvare totală<!–>Zinc Maxim 5O mg/kg prin dizolvare totală–>E 171 – DIOXID DE TITAN<!–>Sinonime │ Pigment alb CI 6–>│<!–>Definiție │ Dioxidul de titan constă în principal din dioxid–>│ de titan natural de titan anatas și/sau rutil<!–>│ care poate fi acoperit cu cantități mici de–>│ alumină și/sau silice pentru a îmbunătăți<!–>│ proprietățile tehnologice ale produsului.–>│<!–>Clasa │ Anorganic–>│<!–>Index culoare nr. │ 77891–>│<!–>EINECS │ 236-675-5–>│<!–>Denumire chimică │ Dioxid de titan–>│<!–>Formula chimică │ TiO(2)–>│<!–>Masa moleculară │ 79,88–>│<!–>Compoziție │ Conține minim 99% raportat la substanța fără–>│ alumină și silice<!–>│–>Descriere │ Pudră albă până la ușor colorată<!–>│–>Identificare │<!–>│–>Solubilitate │ Insolubil în apă și solvenți organici. Se dizolvă<!–>│ ușor în acid fluorhidric și în acid sulfuric–>│ concentrat fierbinte<!–>│–>Puritate │<!–>│–>Pierdere la uscare │ Maxim 0,5% (105°C, 3 ore)<!–>│–>Pierdere la ardere │ Maxim 1,0% raportat la produsul fără substanță<!–>│ volatilă (800°C)–>│<!–>Oxid de aluminiu și/sau │–>dioxid de siliciu │ Total maxim 2,0%<!–>│–>Substanță solubilă │ Maxim 0,5% raportat la substanța fără alumină și<!–>în HCl 0,5N │ silice și, în plus, pentru produsele care conțin–>│ alumină și/sau silice, maxim 1,5% raportat la<!–>│ produsul vândut ca atare–>│<!–>Substanță solubilă în apă│ Maxim 0,5%–>│<!–>Cadmiu │ Maxim 1 mg/kg–>│<!–>Stibiu │ Maxim 50 mg/kg prin dizolvare totală–>│<!–>Arsen │ Maxim 3 mg/kg prin dizolvare totală–>│<!–>Plumb │ Maxim 10 mg/kg prin dizolvare totală–>│<!–>Mercur │ Maxim 1 mg/kg prin dizolvare totală–>│<!–>Zinc │ Maxim 50 mg/kg prin dizolvare totală–>––––-<!–>Criterii specifice de puritate pentru colorantul E 171 – DIOXID DE TITAN au fost modificate de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 692 din 23 aprilie 2007, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 8 iunie 2007.–>E 172 – OXIZI DE FIER ȘI HIDROXIZI DE FIER<!–>Sinonime Oxid de fier Galben : Pigment Galben–>Cl 42 și 43<!–>Oxid de fier Roșu: Pigment Roșu–>Cl 1O1 și 1O2<!–>Oxid de fier Negru: Pigment Negru–>Cl 11<!–>Definiție Oxizii de fier și hidroxizii de fier se–>obțin prin sinteza și conțin în principal<!–>oxizi de fier anhidri și/sau hidrați.–>Gama de nuanțe cuprinde culorile roșu,<!–>galben, maro și negru. Oxizii de fier de–>calitate alimentară se disting de cei de<!–>calitate tehnică în principal prin gradul–>lor relativ mic de contaminare cu alte<!–>metale. Aceasta se realizează prin–>selectarea și controlul sursei de fier<!–>și/sau prin gradul de purificare chimica–>din cursul procesului de fabricație.<!–>Clasa Anorganice–>Index culoare nr. Oxid de fier Galben : 77492<!–>Oxid de fier Roșu: 77491–>Oxid de fier Negru: 77499<!–>Einecs–>Oxid de fier Galben .257-O98-5<!–>Oxid de fier Roșu: 215-168-2–>Oxid de fier Negru: 235-442-5<!–>Denumire chimică Oxid de fier Galben : oxid feric hidrat,–>oxid de fier hidrat (III)<!–>Oxid de fier Roșu: oxid feric anhidru,–>oxid de fier anhidru (III)<!–>Oxid de fier Negru: oxid feroso-feric,–>oxid de fier (II, III)<!–>Formula chimică Oxid de fier Galben :FeO(OH).XH(2)O–>Oxid de fier Roșu: Fe(2)O(3)<!–>Oxid de fier Negru: FeO.Fe(2)O(3)–>Masa moleculară 88,85: FeO(OH)<!–>159.7O: Fe(2)O(3)–>231,55: FeO.Fe(2)O(3)<!–>Compoziție Galben: minim 6O%, roșu și negru: minim 68%–>total fier, exprimat sub formă de fier<!–>Descriere Pudră de culoare galben, roșu, maro sau negru–>Identificare<!–>Solubilitate Insolubil în apă și solvenți organici.–>Solubil în acizi minerali concentrați<!–>Puritate–>Substanță solubilă<!–>în apă Maxim 1% )–>Arsen Maxim 5 mg/kg )<!–>Bariu Maxim 5O mg/kg )–>Cadmiu Maxim 5 mg/kg )<!–>Crom Maxim 1OO mg/kg ) prin dizolvare totală–>Cupru Maxim 5O mg/kg )<!–>Plumb Maxim 2O mg/kg )–>Mercur Maxim 1 mg/kg )<!–>Nichel Maxim 2OO mg/kg )–>Zinc Maxim 1OO mg/kg )<!–>E 173 – ALUMINIU–>Sinonime Pigment metalic Cl, Al<!–>Definiție Pudra de aluminiu este compusă din particule–>fine de aluminiu. Pulverizarea se poate<!–>efectua în prezența sau în absenta uleiurilor–>vegetale comestibile și/sau a acizilor grași<!–>utilizați ca aditivi de calitate alimentară.–>Nu conține adaosuri de alte substanțe decât<!–>uleiurile vegetale comestibile și/sau acizii–>grași de calitate alimentară.<!–>Index culoare nr. 77OOO–>Einecs 231-O72-3<!–>Denumire chimică Aluminiu–>Formula chimică Al<!–>Masa moleculara 26,98–>Compoziție Conține minim 99% exprimat în Al pe bază de<!–>produs fără ulei–>Descriere Pudră gri-argintie sau foi subțiri<!–>Identificare–>Solubilitate Insolubil în apă și solvenți organici.<!–>Solubil în acid clorhidric diluat.–>Soluția rezultantă duce la obținerea<!–>rezultatelor pozitive pentru testele de–>verificare a aluminiului.<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Maxim 0,5% (1O5°C, la greutate constantă)<!–>Arsen Maxim 3 mg/kg–>Plumb Maxim 1O mg/kg<!–>Mercur Maxim 1 mg/kg–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg<!–>Metale grele–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg<!–>E 174-ARGINT–>Sinonime Argentum, Ag<!–>Clasa Anorganic–>Index culoare nr. 7782O<!–>Einecs 231-131-3–>Denumire chimică Argint<!–>Formula chimică Ag–>Masa atomică 1O7,87<!–>Compoziție Conține minim 99,5% Ag–>Descriere Pudră de culoare argintie sau foi subțiri<!–>E 175 – AUR–>Sinonime Pigment metalic 3, Aurum, Au<!–>Clasa Anorganic–>Index culoare nr. 7748O<!–>Einecs 231-165-9–>Denumire chimică Aur<!–>Formula chimică Au–>Masa atomică 197,0<!–>Compoziție Conține minim 9O% Au–>Descriere Pudră de culoare aurie sau foi subțiri<!–>Puritate–>Argint Maxim 7% ) după dizolvare completă<!–>Cupru Maxim 4% )–>E 180 LITOLRUBINA BK<!–>Sinonime Pigment Roșu Cl 57, Pigment rubin, Carmin 6B–>Definiție Litolrubina BK conține în principal calciu<!–>3-hidroxi-4-(4-metil-2-sulfonatofenilazo)-2–>naftalincartooxilat și coloranți auxiliari<!–>împreună cu apa, clorura de calciu și/sau–>sulfatul de calciu în calitate de componente<!–>principale incolore.–>Clasa Monoazoic<!–>Index culoare nr. 1585O:1–>Einecs 226-1O9-5<!–>Denumire chimică Calciu 3-hidroxi-4-(4-metil-2-sulfonatof–>enilazo)-2-naftalincarboxilat<!–>Formula chimică C(18)H(12)CaN(2)O(6)S–>Masa moleculară 424,45<!–>Compoziție Conținut minim de 9O% total coloranți–>[E(1cm)]^1% 2OO la cca 442 nm în dimetilformamidă<!–>Descriere Pudră roșie–>Identificare<!–>A Spectrometrie Absorbție maxima în dimetilformamidă la–>cca 442 nm<!–>Puritate–>Coloranți auxiliari Maxim O,5%<!–>Alți compuși–>organici decât<!–>coloranții:–>Sare de calciu<!–>a acidului–>2-amino-5-<!–>metilbenzensulfonic Maxim 0,2%–>Sare de calciu<!–>a acidului–>3-hidroxi-2-<!–>naftalincarboxilic Maxim 0,4%–>Amine aromatice primare<!–>nesulfonatate Maxim O,O1% (exprimate sub formă de anilină)–>Substanță extractabilă<!–>cu eter Dintr-o soluție cu pH7, maxim 0,2%–>Arsen Maxim 3 mg/kg<!–>Plumb Maxim 1O mg/kg–>Mercur Maxim 1 mg/kg<!–>Cadmiu Maxim 1 mg/kg–>Metale grele<!–>(exprimate în Pb) Maxim 4O mg/kg–>ANEXA XVI<!–>────────–>la norme<!–>─────────–>CRITERII SPECIFICE DE PURITATE PENTRU ÎNDULCITORI<!–>E 420 (i) SORBITOL–>Sinonime D-glucitol, D-sorbitol<!–>Definiție–>Denumirea chimică D-glucitol<!–>Einecs 2OO-O61-5–>Număr E E 42O (i)<!–>Formula chimică C(6)H(14)O(6)–>Masa moleculară<!–>relativă 182,17–>Compoziție Minim 97% conținut de polioli totali și<!–>D-sorbitol minim 91%, raportat la substanța–>uscată<!–>Poliolii sunt compuși care au formula–>structurală CH(2)OH-[CHOH](n)-CH(2)OH,<!–>unde "n" este un număr întreg.–>Descriere Pudră higroscopică albă, pudră cristalină,<!–>fulgi sau granule cu gust dulce–>Identificare<!–>A. Solubilitate Foarte solubilă în apă, ușor solubilă–>în etanol<!–>B. Intervalul de topire 88 la 1O2°C–>C. Derivat de<!–>monobenziliden La 5 g de probă se adaugă 7 ml metanol,–>al sorbitorului 1 ml benzaldehidă și 1 ml acid clorhidric.<!–>Se amestecă și se agită soluția într-un–>agitator mecanic până când se formează<!–>cristale. Se filtrează prin aspirație, se–>dizolvă cristalele în 2O ml apă fiartă care<!–>conține 1 g bicarbonat de sodiu, se filtrează–>cât este încă fierbinte, se răcește soluția<!–>filtrată, se filtrează prin aspirație,–>se spală cu 5 ml amestec metanol și apă<!–>(1 vol metanol la 2 vol apă) și se usucă–>în aer. Cristalele astfel obținute se topesc<!–>la temperaturi cuprinse între 173 și 179°C.–>Puritate<!–>Conținut de apă Maxim 1% (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată Maxim 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Maxim 0,3%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Zaharuri totale Maxim 1%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Cloruri Maxim 5O mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Maxim 1OO mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Maxim 1O mg/kg, exprimate în Pb, raportat<!–>la substanța uscată–>E 420 (îi) SORBITOL SIROP<!–>Sinonime Sirop D-glucitol–>Dofiniție<!–>Denumirea chimică Siropul de sorbitol format prin hidrogenarea–>siropului de glucoza are în componență<!–>D-sorbitol, D manitol și zaharuri (zaharide)–>hidrogenate.<!–>Procentul din acest produs care nu este–>D-sorbitol este compus în primul rând din<!–>oligozaharide hidrogenate formate prin–>hidrogenarea siropului de glucoza utilizat<!–>ca materie primă (în acest caz siropul nu se–>cristalizează) sau manitol. Pot fi prezente<!–>și mici cantități de polioli, unde n≤4.–>Poliolii sunt compuși care au formula<!–>structurală CH(2)OH-[CHOH](n)-CH(2)OH,–>unde "n" este un număr întreg.<!–>Einecs 27O-337-8–>Număr E E 42O (îi)<!–>Compoziție Conținutul de substanță uscată totală este de–>minim 69% și cel de D-sorbitol este de minim<!–>50% raportat la substanța uscată–>Descriere Soluție apoasă, limpede, incoloră și cu gust<!–>dulce–>Identificare<!–>A. Solubilitate Miscibil în apă, glicerina și propan-1,–>B. Derivat de 2-diol. La 5 g de probă se adaugă 7 ml<!–>monobenziliden metanol, 1 ml benzaldehidă și 1 ml acid–>al sorbitolului clorhidric. Se amestecă și se agită soluția<!–>într-un agitator mecanic până când se–>formează cristale. Se filtrează prin<!–>aspirație, se dizolvă cristalele în 2O ml–>apă fiartă care conține 1 g<!–>bicarbonat de sodiu, se filtrează cât–>este încă fierbinte, se răcește soluția<!–>filtrată, se filtrează prin aspirație,–>se spală cu 5 ml amestec metanol și apă<!–>(1 vol metanol la 2 vol apă) și se usucă–>în aer. Cristalele astfel obținute se topesc<!–>la temperaturi cuprinse între 173 și 179°C.–>Puritate<!–>Conținut de apă Maxim 31% (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată Maxim O,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zuharuri reducătoare Maxim 0,3%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Cloruri Maxim 5O mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Maxim 1OO mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Maxim 1O mg/kg, exprimate în Pb, raportat<!–>la substanța uscată–>E 421 MANITOL<!–>Sinonime D-manitol–>Definiție<!–>Denumirea chimică D-manitol–>Einecs 200-711 -8<!–>Număr E E 421–>Formula chimică C(6)H(14)O(6)<!–>Masa moleculară–>relativă 182,2<!–>Compoziție Conținutul de D-manitol este de minim 96%,–>raportat la substanța uscată<!–>Descriere Pudră cristalină albă, inodoră, dulce–>Identificare<!–>A. Solubilitate Solubil–>Puritate<!–>Pierderi la uscare Maxim 0,3% (1O5°C, 4 ore)–>pH între 5 și 8<!–>La 10 ml soluție 10% gr/vol de mostră se–>adaugă 0,5 ml soluție saturată de clorură<!–>de potasiu apoi se măsoară pH-ul.–>Rotație specifică (α)^20D<!–>Rotația specifică într-o soluție borată,–>calculată raportat la substanța uscată are<!–>valori între 23 și 25°–>Cenușă sulfatată Maxim O,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Maxim 0,3%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Zaharuri totale Maxim 1%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Cloruri Maxim 7O mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Maxim 1OO mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Maxim 1O mg/kg, exprimate în Pb, raportat<!–>la substanța uscată–>E 421 MANITOL<!–>1. Manitol–>Sinonime │D-manitol<!–>Definiție │Fabricat prin hidrogenarea catalitica a soluțiilor de–>│carbohidrati conținând glucoza și/sau fructoza.<!–>Denumire chimica │D-manitol–>EINECS │200-711-8<!–>Formula chimica │C(6)H(14)O(6)–>Masa moleculara │182,2<!–>Compoziție │Conținutul de D-manitol este de minim 96% și–>│maxim de 102 %, raportat la substanța uscata<!–>Descriere │Pudra cristalina alba, inodora.–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apa, foarte puțin solubil în etanol,–>│practic insolubil în eter.<!–>B. Interval de │Între 164°C -169°C–>topire │<!–>Cromatografie în │–>strat subțire │Test pozitiv<!–>D. Rotație specifică│[α]^20(D): + 23° până la + 25° (soluție borata).–>E. pH │Între 5 și 8<!–>│La 10 ml soluție 10 % g/voi de proba se adaugă 0,5–>│ml soluție saturata de clorura de potasiu, apoi se<!–>│măsoară pH-ul.–>Puritate │<!–>Pierderi la uscare │Maxim 0,3 % (105°C, 4 ore)–>Zaharuri reducatoare│Maxim 0,3 %, exprimate în glucoza<!–>Zaharuri totale │Maxim 1 %, exprimate în glucoza–>Cenușa sulfatată │Maxim 0,1 %<!–>Cloruri │Maxim 70 mg/kg–>Sulfați │Maxim 100 mg/kg<!–>Nichel │Maxim 2 mg/kg–>Plumb │Maxim 1 mg/kg<!–>2. Manitol fabricat prin fermentație–>Sinonime │D-manitol<!–>Definiție │Fabricat prin fermentație discontinua în condiții–>│aerobice a unei tulpini convenționale a drojdii<!–>│Zygosaccharomyces rouxii–>Denumire chimica │D-manitol<!–>Einecs │200-711-8–>Formula chimica │C(6)H(14)O(6)<!–>Masa moleculara │182,2–>Compoziție │Minim 99 %, raportat la substanța uscata<!–>Descriere │Pudra cristalina alba, inodora.–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apa, foarte puțin solubil în etanol,–>│practic insolubil în eter.<!–>B. Interval de │Între 164°C-169°C–>topire │<!–>C. Cromatografie în │–>strat subțire │Test pozitiv<!–>D. Rotație specifică│[a]^20(D): + 23° până la + 25° (soluție borata).–>E. pH │Între 5 și 8<!–>│La 10 ml soluție 10 % g/vol de proba se adaugă 0,5–>│ml soluție saturata de clorura de potasiu, apoi se<!–>│măsoară pH-ul.–>Puritate │<!–>Arabitol │Maxim 0,3 %–>Pierderi la uscare │Maxim 0,3 % (105°C, 4 ore)<!–>Zaharuri reducatoare│Maxim 0,3 %, exprimate în glucoza–>Zaharuri totale │Maxim 1 %, exprimate în glucoza<!–>Cenușa sulfatată │Maxim 0,1 %–>Cloruri │Maxim 70 mg/kg<!–>Sulfați │Maxim 100 mg/kg–>Plumb │Maxim 1 mg/kg<!–>Bacterii aerobe │–>mezofile │Maxim 10^3/g<!–>Coliformi │Absent în 10 g.–>Salmonella │Absent în 10 g<!–>E.coli │Absent în 10 g–>Staphylococcus │<!–>aureus │Absent în 10 g–>Pseudomonas │<!–>aeruginosa │Absent în 10 g–>Mucegaiuri │Maxim 100/g<!–>Drojdii │Maxim 100/g–>––––-<!–>Criteriile specifice de puritate pentru îndulcitorul E 421 au fost modificate de pct. 6 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.–>E 953 IZOMALT<!–>Sinonime Izomaltutoză hidrogenată, palatinoza–>hidrogenată<!–>Definiție–>Denumirea chimică Izomaltul este un amestec de monozaharide<!–>și dihazaride hidrogenate ai căror principali–>componenți sunt dizaharidele:<!–>6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol (1,6-GPS)–>și Dihidrat de 1-O-α-D-glucopiranozil-D-<!–>manitol (1,1-GPM)–>Formula chimică 6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol:<!–>C(12)H(24)O(11)–>Dihidrat de 1-O-α-D-glucopiranozil-<!–>D-manitol C(12)H(24)O(11) ● 2 H(2)O–>Masa moleculară 6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol: 344,32<!–>relativă Dihidrat de 1 -O-α-D-glucopiranozil–>D-manitol 38O,32<!–>Analiză Peste 98% monozaharide și dizaharide–>hidrogenate și peste 86% amestec de<!–>6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol și–>dihidrat de 1-O-α-D-glucopiranozil-<!–>D-manitol, determinate raportat la–>substanța anhidră.<!–>Descriere Substanță cristalină foarte higroscopică,–>inodoră, de culoare albă<!–>Identificare–>A. Solubilitate Solubil în apă, solubilitate foarte redusă<!–>în etanol–>B. Oromatografie în<!–>strat subțire Se examinează prin cromatografie în strat–>subțire, prin utilizarea unei plăcuțe<!–>acoperite cu un strat de silica gel–>cromatografie, de aproximativ 0,2 mm.<!–>Principalele pete de pe cromatogramă sunt–>cele care corespund punctelor 1,1 -GPM și<!–>1,6-GPS.–>Puritate<!–>Conținut de apă Maxim 7% (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată Maxim O,O5%, raportat la substanța uscată<!–>D-manitol Maxim 3%–>D-sorbitol Maxim 6%<!–>Zaharuri reducătoare Maxim 0,3%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Nichel Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Maxim 1Omg/kg, exprimate în Pb, raportat la<!–>substanța uscată [1]–>E 965 (i) MALTITOL<!–>Sinonime D-maltitol, maltoză hidrogenată–>Definiție<!–>Denumirea chimică (α)-D-glucopiranozil-1,4-D-glucitol–>Einecs 2O9-567-O<!–>Numar E E 965 (i)–>Formula chimică C(12)H(24)O(11)<!–>Masa moleculară–>relativă 344,31<!–>Compoziție Conținut de D-manitol C(12)H(24)O(11–>raportat la substanța anhidră, de minim 98%<!–>Descriere Pudră cristalină albă, cu gust dulce–>Identificare<!–>A. Solubilitate Foarte solubilă în apă, cu solubilitate–>redusă în etanol<!–>B. În terval de topire 148 la 151°–>C. Rotația specifică (α)^20D = +105,5° la + 1O8,5°(soluție<!–>5% gr/v)–>Puritate<!–>Conținut de apă Maxim 1% (metoda Kari Fischer)–>Cenușă sulfatată Maxim O,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Maxim 0,1%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Cloruri Maxim 5O mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Maxim 1OO mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Maxim 1O mg/kg, exprimate în Pb, raportat<!–>la substanța uscată–>E 965 (i) MALTITOL<!–>Sinonime │D-maltitol, maltoză hidrogenată–>Definiție │<!–>Denumire chimică │(α)-D-glucopiranozil-1,4-D-glucitol–>Einecs │209-567-0<!–>Formulă chimică │C(12)H(24)O(11)–>Masă moleculară │<!–>relativă │344,31–>Compoziție │Minim 98% D-maltitol<!–>│C(12)H(24)O(11), raportat la substanță anhidră–>Descriere │Pudră cristalină albă, cu gust dulce<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Foarte solubil în apă, ușor solubil în etanol<!–>B. Interval de │–>topire │148°C până la 151°C<!–>C. Rotație │–>specifică │[α]D(20)= +105,5°până la +108,5°(soluție 5% greutate/volum)<!–>Puritate │–>Apă │Maxim 1% (metoda Karl-Fisher)<!–>Cenușă sulfatată │Maxim 0,1%, raportat la substanța uscată–>Zaharuri │<!–>reducătoare │Maxim 0,1%, exprimat în glucoză, raportat la substanța uscată–>Cloruri │Maxim 50 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Sulfați │Maxim 100 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Nichel │Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arsen │Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb │Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>–>Punctul E965 (i) MALTITOL din anexa XVI la Norme a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.<!–>–>
E 965 (îi) SIROP DE MALTITOL<!–>Sinonime │Sirop de glucoză hidrogenată cu un conținut ridicat de–>│maltoză, sirop de glucoză hidrogenată<!–>Definiție │Amestec constituit în principal din maltitol cu sorbitol–>│și oligo- și polizaharide hidrogenate. Se obține prin<!–>│hidrogenarea catalitică a siropului de glucoză cu un–>│conținut ridicat de maltoză sau prin hidrogenarea fiecărei<!–>│componente, urmată de amestecare. Produsul comercializat se–>│livrează atât sub formă de sirop, cât și sub formă de produs<!–>│solid.–>Compoziție │Conține minim 99% zaharide hidrogenate totale raportat la<!–>│substanța anhidră și minim 50% maltitol raportat la substanța–>│anhidră.<!–>Descriere │Lichide vâscoase limpezi, incolore și inodore sau masă–>│cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Foarte solubil în apă, ușor solubil în etanol<!–>B. Cromatografie │–>în strat subțire │Test pozitiv<!–>Puritate │–>Apă │Maxim 31% (metoda Karl-Fisher)<!–>Zaharuri │–>reducătoare │Maxim 0,3%, exprimat ca glucoză<!–>Cenușă sulfatată │Maxim 0,1%–>Cloruri │Maxim 50 mg/kg<!–>Sulfat │Maxim 100 mg/kg–>Nichel │Maxim 2 mg/kg<!–>Plumb │Maxim 1 mg/kg–>–––––<!–>Punctul E 965 (îi) SIROP DE MALTITOL din anexa XVI la Norme a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.–>E 966 LACTITOL<!–>Sinonime │Lactit, lactozitol, lactobiozit–>Definiție │<!–>Denumire chimică │4-O-â-D-galactopiranozil-D-glucitol–>Einecs │209-566-5<!–>Formulă chimică │C(12)H(24)O(11)–>Masă moleculară │<!–>relativă │344,32–>Compoziție │Minim 95%, raportat la substanța uscată<!–>Descriere │Pudră cristalină sau soluție incoloră cu gust dulce–>│Produsele cristaline apar ca anhidre, monohidrați și<!–>│dihidrați–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Foarte solubil în apă–>B. Rotație │<!–>specifică │[α]D(20)= +13°până la +16°, raportat la substanță anhidră–>│(soluție apoasă 10% greutate/volum)<!–>Puritate │–>Apă │Produse cristaline; maxim10,5% (metoda Karl-Fisher)<!–>Alți polioli │Maxim 2,5%, raportat la substanță anhidră–>Zaharuri │<!–>reducătoare │Maxim 0,2%, exprimat ca glucoză raportat la substanța uscată–>Cloruri │Maxim 100 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Sulfați │Maxim 200 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Cenușă sulfatată │Maxim 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Nichel │Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen │Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb │Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>–––––<!–>Punctul E 966 LACTITOL din anexa XVI la Norme a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.–><!–>E 967 XILITOL–>Sinonime Xilitol<!–>Definiție–>Denumirea chimică D-xilitol<!–>Einecs 2O1-788-O–>Număr E E 967<!–>Formula chimică C(5)H(12)O(5)–>Masa moleculară<!–>relativă 152,15–>Compoziție Minim 98,5% ca xilitol raportat la substanța<!–>uscată–>Descriere Pudră cristalină albă, inodoră și foarte<!–>dulce–>Identificare<!–>A. Solubilitate Foarte solubilă în apă, mai puțin solubilă–>în etanol<!–>B. Interval de topire 92 la 96°C–>c- PH De la 5 la 7 (soluție apoasă 1O% gr/v)<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Maxim 0,5%. Se usucă 0,5 g probă în vid,<!–>pe fosfor la 6O°, timp de 4 ore.–>Cenușă sulfatată Maxim 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Maxim 0,2%, exprimate în glucoza, raportat–>la substanța uscată<!–>Alți alcooli–>polihidrici Maxim 1%, exprimate în glucoza, raportat<!–>la substanța uscată–>Nichel Maxim 2 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arser Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Metale grele Maxim 1O mg/kg, exprimate în Pb, raportat–>la substanța uscată<!–>Cloruri Maxim 1OO mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Maxim 2OO mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>E 968 ERITRITOL–>Sinonime │Mezoeritritol, tetrahidroxi-butan, eritrită<!–>Definiție │Se obține prin fermentația unei surse de hidrați de carbon cu–>│drojdii osmofile de calitate alimentară, sigure și adecvate,<!–>│ca Moniliella pollinis sau Trichosporonoides–>│megachilensis, urmată de purificare și uscare.<!–>Denumire │–>chimică │1,2,3,4-butantetrol<!–>Einecs │205-737-3–>Formulă chimică│C(4)H(10)O(4)<!–>Masa moleculară│122,12–>Compoziție │Minim 99% după uscare<!–>Descriere │Cristale albe, inodore, nehigroscopice și termostabile cu o–>│putere de îndulcire de aproximativ 60-80% din cea a zaharozei<!–>Identificare │–>A. Solubilitate│Ușor solubil în apă, puțin solubil în etanol, insolubil în<!–>│eter etilic–>B. Interval de │<!–>topire │119-123°C–>Puritate │<!–>Pierdere la │–>uscare │Maxim 0,2% (70°C, șase ore, în exsicator cu vid)<!–>Cenușă │–>sulfatată │Maxim 0,1%<!–>Substanțe │–>reducătoare │Maxim 0,3%, exprimat în D-glucoză<!–>Ribitol și │–>glicerol │Maxim 0,1%<!–>Plumb │Maxim 0,5 mg/kg–>–––––<!–>Punctul E968 ERITRITOL din anexa XVI la Norme a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.–><!–>E 950 ACESULFAM K–>Sinonime │Acesulfam de potasiu, acesulfam, sare de potasiu a<!–>│3,4-dihidro-6-metil-1,2,3-oxatiazin-4-ona-2,2 dioxid–>Definiție │<!–>Denumire chimica │Sare de potasiu a 6-metil-1, 2, 3-oxatiazin-4 (3H)–>│ona-2, 2-dioxid<!–>Einecs │259-715-3–>Formula chimica │C(4)H(4)NO(4)SK<!–>Masa moleculara │201,24–>Compoziție │Minim 99 % C(4)H(4)NO(4)SK raportat la substanța<!–>│uscata–>Descriere │Pudra cristalina alba, inodora. Este de aproximativ<!–>│200 de ori mai dulce decât sucroza.–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Foarte solubila în apa, foarte puțin solubila în etanol–>B. Absorbție în │Maxim 227 ± 2 nm pentru o soluție de 10 mg în<!–>ultraviolet │1000 ml de apa.–>Puritate │<!–>Pierderi la uscare │Maxim 1 % (105°C, doua ore)–>Impurități organice │Test pozitiv pentru 20 mg/kg componenți activi în UV.<!–>Fluor │Maxim 3 mg/kg–>Plumb │Maxim 1 mg/kg<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru îndulcitorul E 950 au fost modificate de pct. 6 din anexa la ORDINUL nr. 62 din 27 ianuarie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 302 din 6 aprilie 2004.<!–>E 951- ASPARTAM–>Sinonime Esterul metilic al aspartil fenilalaninei<!–>Definiție–>Denumirea chimică Ester N-metilic al-N-L-α-aspartil- L-<!–>fenilalanină–>Ester N-metilic al acidului 3-amino-N-<!–>(α-carbometoxi-fenetil) succinamic–>Einecs 245-261-3<!–>Numar E E 951–>Formula chimică C(14)H(18)N(2)O(5)<!–>Masa moleculară–>relativă 294,31<!–>Compoziție Minim 98% și maxim 1O2% C(14)H(18)N(2)O(5)–>raportat la substanța uscată<!–>Descriere Pudră cristalină albă, inodoră, cu gust–>dulce. Putere de îndulcire de 2OO de ori<!–>mai mare decât sucroza.–>Identificare<!–>Solubilitate Puțin solubilă în apă și în etanol.–>Puritate<!–>Pierderi la uscare Maxim 4,5 % (1O5°C, patru ore)–>Cenușă sulfatată Maxim 0,2% raportat la substanța uscată<!–>pH Între 4,5 și 6,O( soluție de 1 la 125)–>Transmitanță Transmitanța unei soluții de 1% în acid<!–>clorhidric 2N, determinată într-o cuvă de–>1 cm la 43O nm, cu un spectometru adecvat,<!–>utilizând acidul clorhidric 2N ca soluție–>de referință, este de minim 0,95,<!–>echivalentul unui coeficient de absorbantă–>care să nu depășească aproximativ O,O22.<!–>Rotație specifică (a)D^20 de la +14,5 la +16,5O–>Se determină într-o soluție de 4 în 1OO/15 N<!–>de acid formic, în 3O de minute de la–>prepararea soluției din probă<!–>Arsen Maxim 3mg/kg raportat la substanța uscată–>Plumb Maxim 1 mg /kg raportat la substanța uscată<!–>Metale grele Maxim 1Omg/kg, ca Pb raportat la substanța–>uscată<!–>Acid 5-benzil-3,6-dioxo–>2-piperazin-acetic Maxim 1,5% raportat la substanța uscată<!–>E 952 – ACIDUL CICLAMIC ȘI SĂRURILE SALE DE Na și Ca–>(I)ACIDUL CICLAMIC<!–>Sinonime Acid ciclohexil-sulfamic, ciclamat–>Definiție<!–>Denumirea chimică Acid ciclohexan-sulfamic, acid ciclohexil–>aminosulfonic<!–>Einecs 2O2-898-1–>Numărul E E 952<!–>Formula chimică C(6)H(13)NO(3)S–>Masa moleculară<!–>relativă 179,24–>Compoziție Acidul ciclohexil-sulfamic conține minim<!–>98% și maxim 1O2% echivalent al–>C(6)H(13)NO(3)S, raportat la substanța<!–>uscată.–>Descriere Pudră cristalină albă, incoloră cu un gust<!–>dulce acrișor. Putere de îndulcire de–>aproximativ 4O de ori mai mare decât<!–>zaharoza.–>Identificare<!–>A. Solubilitate Solubilă în apă și în etanol.–>B. Testul de<!–>precipitare La o soluție de 2% se adaugă acid clorhidric,–>apoi se adaugă 1 ml de soluție molară de<!–>clorură de bariu în apă și se filtrează în–>caz că se tulbură sau se precipită.<!–>La soluția limpede se adaugă 1 ml soluție–>1O% nitrit de sodiu. Se formează un<!–>precipitat de culoare albă.–>Puritatea<!–>Pierderile la uscare Maxim 1%(1O5°C, o oră)–>Seleniu Maxim 3Omg/Kg exprimat în seleniu raportat<!–>la substanța uscată.–>Plumb Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscata<!–>Metale grele Maxim 1Omg/kg exprimate ca plumb, raportat–>la substanța uscată<!–>Arsen Maxim 3mg/kg raportat la substanța uscată–>Ciclohexil-amină Maxim 1Omg/kg raportat la substanța uscată<!–>Diciclohexil-amină Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată–>Anilină Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată<!–>(II) CICLAMAT DE SODIU–>Sinonime Ciclamat, sarea de sodiu a acidului ciclamic<!–>Definiție–>Denumirea chimică Ciclohexan-sulfamat de sodiu, ciclohexil-<!–>sulfamat de sodiu–>Einecs 2O5-348-9<!–>Numărul E E 952–>Formula chimică C(6)H(12)NNaO(3)S și dihidralul de<!–>C(6)H(12)NNaO(3)S 2H(2)O–>Masa moleculară<!–>relativă 2O1,22 raportat la substanța uscată–>237,22 calculat pe bază hidratată<!–>Compoziție Minim 98% și maxim 1O2% raportat la substanța–>uscată.<!–>Formă dihidrat: minim 84% raportat la–>substanța uscată<!–>Descriere Cristale pudră cristalină, albe incolore.–>Putere de îndulcire de aproximativ<!–>3O de ori mai mare decât zaharoza–>Identificare<!–>A. Solubilitate Solubilă în apă, insolubilă în etanol.–>Puritatea<!–>Pierderi la uscare Maxim 1%(1O5°C,o oră).–>Maxim 15,2%(1O5°C, două ore) pentru forma<!–>dihidrat.–>Seleniu Maxim 3Omg/Kg, exprimat în seleniu, raportat<!–>la substanța uscată.–>Arsen Maxim 3mg/kg raportat la substanța uscată<!–>Plumb Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată–>Metale grele Maxim 1Omg/kg exprimate în Pb, raportat<!–>la substanța uscată–>Ciclohexil-amină Maxim 1Omg/kg raportat la substanța uscată<!–>Diciclohexil-amină Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată–>Anilină Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată<!–>(III) CICLAMAT DE CALCIU–>Sinonime Ciclamat sarea de calciu a acidului ciclamic<!–>Definiție–>Denumirea chimică Ciclohexan-sulfamat de calciu, ciclohexil-<!–>sulfamat de calciu–>Einecs 2O5-349-4<!–>Numărul E E 952–>Formula chimică C(12)H(24)CaN(2)O(6)S(2) 2H(2)O<!–>Masa moleculara–>relativă 432,57<!–>Compoziție Minim 98% și maxim 1OO% raportat la substanța–>uscată.<!–>Descriere Cristale pudra cristalina, albe, incolore.–>Putere de îndulcire de aproximativ 3O de ori<!–>mai mare decât zaharoza–>Identificare<!–>A. Solubilitate Solubilă în apă, ușor solubilă în etanol.–>Puritate<!–>Pierderi la uscare Maxim 1% (1O5°C, o oră).–>Maxim 8,5%(14O°C, patru ore) pentru forma<!–>dihidrată.–>Seleniu Maxim 3Omg/Kg raportat la substanța uscată.<!–>Arsen Maxim 3mg/kg raportat la substanța uscată.–>Plumb Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată.<!–>Metale grele Maxim 1Omg/kg sub formă de plumb, raportat–>la substanța uscată<!–>Ciclohexil-amină Maxim 1Omg/kg raportat la substanța uscată–>Diciclohexil-amină Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată<!–>Anilină Maxim 1 mg/kg raportat la substanța uscată–>E 954 ZAHARINĂ ȘI SĂRURILE SALE DE Na, K ȘI Ca<!–>(I) ZAHARINĂ–>Definiție<!–>Denumire chimică │3-oxo-2,3 dihidro-benzo(d)izotiazol-1,1-dioxid–>Einecs │201-321-0<!–>Formulă chimică │C(7)H(5)NO(3)S–>Masă moleculară │<!–>relativă │183,18–>Compoziție │Minim 99% și maxim de 101% din C(7)H(5)NO(3)S raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale albe sau pudră cristalină albă, inodoră sau cu un<!–>│miros slab aromatic, cu gust dulce, chiar și în soluții–>│foarte diluate. De aproximativ 300-500 de ori mai dulce<!–>│decât zaharoza–>Identificare │<!–>Solubilitate │Puțin solubilă în apă, solubilă în soluții bazice, foarte–>│puțin solubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la │<!–>uscare │Minim 1% (105°C, două ore)–>Interval de │<!–>topire │226-230°C–>Cenușă sulfatată │Minim 0,2%, raportat la substanța uscată<!–>Acid benzoic și │–>acid salicilic │La 10 ml de soluție 1/20, acidificată anterior cu cinci<!–>│picături de acid acetic, se adaugă trei picături de soluție–>│de concentrație aproximativ molară de clorură ferică în apă.<!–>│Nu apare precipitat sau culoare violetă.–>o-toluen-sulfo- │<!–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>p-toluen-sulfo- │<!–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Acid p-sulfona- │<!–>midobenzoic │Maxim 25 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Substanțe ușor │<!–>carbonizabile │Absente–>Arsen │Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Seleniu │Maxim 30 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb │Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>(II) ZAHARINAT │–>DE SODIU │<!–>Sinonime │Zaharină, sarea de sodiu a zaharinei–>Definiție │<!–>Denumire chimică │o-benzosulfimidă de sodiu, sarea de sodiu a–>│2,3dihidro-3-oxo-benzizo-sulfonazol, oxobenzizosulfonazol,<!–>│sare de sodiu dihidrată a 1,2-benzisotiazolină-3-onă-1,–>│1-dioxid<!–>Einecs │204-886-1–>Formulă chimică │C(7)H(4)NNaO(3)Sx2H(2)O<!–>Masă moleculară │–>relativă │241,19<!–>Compoziție │Minim 99% și maxim 101% C(7)H(4)NNaO(3)S, raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale albe sau pudră cristalină albă eflorescentă,–>│inodoră sau cu un miros slab, cu gust foarte dulce, chiar în<!–>│soluții foarte diluate. De aproximativ 300-500 de ori mai–>│dulce decât zaharoza, în soluții diluate<!–>Identificare │–>Solubilitate │Ușor solubilă în apă, foarte puțin solubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la │<!–>uscare │Maxim 15% (120°C, patru ore)–>Acid benzoic și │<!–>acid salicilic │La 10 ml de soluție 1 la 20, acidificată anterior cu cinci–>│picături de acid acetic, se adaugă trei picături de soluție<!–>│de concentrație aproximativ molară de clorură ferică în–>│apă. Nu apare precipitat sau culoare violetă.<!–>o-toluen-sulfo- │–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>p-toluen-sulfo- │–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Acid p-sulfona- │–>mido-benzoic │Maxim 25 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Substanțe ușor │–>carbonizabile │Absente<!–>Arsen │Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Seleniu │Maxim 30 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb │Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>(III) ZAHARINAT │<!–>DE CALCIU │–>Sinonime │Zaharină, sarea de calciu a zaharinei<!–>Definiție │–>Denumire chimică │o-benzosulfimidă de calciu, sare de calciu a<!–>│2,3dihidro-3-oxo-benzisosulfonazol, sare–>│de calciu hidrată (2:7) a 1,2-benzisotiazolină-3-onă-1,<!–>│1-dioxid–>Einecs │229-349-9<!–>Formulă chimică │C(14)H(8)CaN(2)O(6)S(2)x3 1/2H(2)O–>Masă moleculară │<!–>relativă │467,48–>Compoziție │Minim 95% C(14)H(8)CaN(2)O(6)S(2), raportat la substanța<!–>│anhidră–>Descriere │Cristale albe sau pudră cristalină albă, inodoră sau cu un<!–>│miros slab, cu gust foarte dulce, chiar în soluții foarte–>│diluate. De aproximativ 300-500 de ori mai dulce decât<!–>│zaharoza, în soluții diluate–>Identificare │<!–>Solubilitate │Ușor solubilă în apă, solubilă în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la │–>uscare │Maxim 13,5% (120°C, patru ore)<!–>Acid benzoic și │–>acid salicilic │La 10 ml de soluție 1 la 20, acidifiată anterior cu cinci<!–>│picături de acid acetic, se adaugă trei picături de soluție–>│de concentrație aproximativ molară de clorură ferică în apă.<!–>│Nu apare precipitat sau culoare violetă.–>o-toluen-sulfo- │<!–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>p-toluen-sulfo- │<!–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat substanța uscată–>Acid p-sulfona- │<!–>midobenzoic │Maxim 25 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Substanțe ușor │<!–>carbonizabile │Absente–>Arsen │Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Seleniu │Maxim 30 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb │Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>(IV) ZAHARINAT │–>DE POTASIU │<!–>Sinonime │Zaharină, sare de potasiu a zaharinei–>Definiție │<!–>Denumire chimică │o-benzosulfimidă de potasiu, sare de potasiu a–>│2,3dihidro-3-oxo-benzisosulfonazol, sare de potasiu<!–>│monohidrată a 1,2-benzisotiazolină-3-onă-1,1-dioxid–>Einecs │C(7)H(4)KNO(3)SxH(2)O<!–>Formulă chimică │239,77–>Masă moleculară │<!–>relativă │Minim 99% și maxim 101%–>Compoziție │C(7)H(4)KNO(3)S, raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale albe sau pudră cristalină albă, inodoră sau cu un–>│miros slab, cu gust foarte dulce, chiar în soluții foarte<!–>│diluate. De aproximativ 300-500 de ori mai dulce decât–>│zaharoza<!–>Identificare │–>Solubilitate │Ușor solubilă în apă, greu solubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la │<!–>uscare │Maxim 8% (120°C, patru ore)–>Acid benzoic și │<!–>acid salicilic │La 10 ml de soluție 1 la 20, acidificată anterior cu cinci–>│picături de acid acetic, se adaugă trei picături de soluție<!–>│de concentrație aproximativ molară de clorură ferică în–>│apă. Nu apare precipitat sau culoare violetă.<!–>o-toluen-sulfo- │–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>p-toluen-sulfo- │–>namidă │Maxim 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Acid p-sulfona- │–>mido-benzoic │Maxim 25 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Substanțe ușor │–>carbonizabile │Absente<!–>Arsen │Maxim 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Seleniu │Maxim 30 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb │Maxim 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>–––––<!–>Punctul E 954 Zaharină și sărurile sale de Na, K și Ca din anexa XVI la Norme a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.–>E 955 SUCRALOZĂ<!–>Sinonime │4,1'6'-triclorogalactosucroză–>Definiție │<!–>Denumire chimică │1,6-Dicloro-1,6-dideoxy-â-D-fructofuranozil–>│4-cloro4-deoxy-α-D-galactopiranozidă<!–>Einecs │259-952-2–>Formulă chimică │C(12)H(19)Cl(3)O(8)<!–>Masă moleculară │397,64–>Compoziție │Conține minim 98% și maxim 102%<!–>│C(12)H(19)Cl(3)O(8), raportat la substanța anhidră–>Descriere │Pudră cristalină de culoare albă sau alb murdar, practic<!–>│inodoră–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Ușor solubilă în apă, metanol și etanol–>│Ușor solubilă în acetat de etil<!–>B. Absorbție │Spectrul infraroșu al unei dispersii a probei în bromură–>infraroșu │de potasiu prezintă maxime relative la lungimi de undă<!–>│asemănătoare cu cele din spectrul de referință obținut–>│folosind un standard de referință al sucralozei.<!–>C. Cromatografie │Spotul principal în soluția-test are aceeași valoare Rf–>în strat subțire │ca și spotul principal al soluției standard A la care se<!–>│face referire în testarea altor dizaharide clorurate.–>│Această soluție standard se obține prin dizolvarea a 1,0 g<!–>│de sucraloză standard de referință în 10 ml de metanol.–>D. Rotație │[α]D20 = +84,0° până la +87,5°, raportat la substanța<!–>specifică │anhidră (soluție de 10% greutate/volum)–>Puritate │<!–>Apă │Maxim 2,0% (Metoda Karl-Fisher)–>Cenușă sulfatată │Maxim 0,7%<!–>Alte dizaharide │–>clorurate │Maxim 0,5%<!–>Monozaharide │–>clorurate │Maxim 0,1%<!–>Oxid de │–>trifenilfosfină │Maxim 150 mg/kg<!–>Metanol │Maxim 0,1%–>Plumb │Maxim 1 mg/kg<!–>–>Punctul E 955 Sucraloză din anexa XVI la Norme a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.<!–>E 957- TAUMATINA–>Sinonime Definiție<!–>Denumirea chimică Taumatina se obține prin extracția apoasă–>(pH 2,5-4) a fructului din familia<!–>Thaumatococcus daniellii (Benth) și se–>formează în principal din proteinele de<!–>taumatină I și taumatină II și din cantități–>neînsemnate de constituenți ai plantelor<!–>provenind din materii prime–>Einecs 258-822-2-<!–>Numărul E E 957–>Formula chimică Polipeptida de 2O7 aminoacizi<!–>Masa moleculară–>relativă Taumatină I 222O9<!–>Taumatină II 22293–>Compoziție Minim 16% azot raportat la substanța uscată,<!–>echivalent cu minim–>94% proteine (N x 5,8)<!–>Descriere Pudra de culoarea smântânii, inodoră și cu–>gust dulce intens.<!–>Putere de îndulcire de aproximativ–>2OOO-3OOO de ori mai mare decât zaharoza<!–>Identificare–>A. Solubilitate Foarte solubilă în apă, insolubilă în acetonă.<!–>Puritatea–>Pierderi la uscare Maxim 9% (105°C la greutate constantă).<!–>Carbohidrați Maxim 3% raportat la substanța uscată–>Cenușă sulfatată Maxim 2% raportat la substanța uscată<!–>Aluminiu Maxim 1OO mg/kg raportat la substanța–>uscată<!–>Arsen Maxim 3mg/kg raportat la substanța uscată.–>Plumb 3 mg/kg raportat la substanța uscată.<!–>Criterii–>microbiologice Număr total de aerobi: max 1OOO/g.<!–>Escherichia coli: absent la 1 g.–>E 959 – DIHYDROCHALCON DE NEOHESPERIDINĂ<!–>Sinonime Neohesperidină dihydrochafcon, NHDC,–>hesperidină dihidrochalcon-<!–>4'-â-neohesperidosită, neohesperidină DC–>Definiție<!–>Denumirea chimică 2-O-α-L-ramnopiranozil-4'-â-D-glucopiranosil–>hesperidină dihidrocalcon; se obține prin<!–>hidrogenarea catalitică a neohesperi dinei–>Einecs 243-978-6<!–>Numărul E E 959–>Formula chimică C(28)H(36)O(15)<!–>Masa moleculară–>relativă 612,6<!–>Compoziție Minim 96% raportat la substanța uscată–>Descriere Pudra cristalină de culoarea albă, inodoră<!–>și cu gust dulce intens.–>Pulbere de îndulcire de aproximativ 1OOO-18OO<!–>de ori mai mare decât zaharoza.–>Identificare<!–>A. Solubilitate Foarte solubilă în apă caldă, puțin solubil–>în apă rece, insolubilă în eter și benzen<!–>B. Absorbția maxima în–>ultraviolet 282 -283 nm pentru o soluție de 2 mg în 1OO ml<!–>metanol–>C. Testul Neu Se dizolvă aproximativ 1O mg neohesperidină<!–>DC în 1 ml de metanol, se adaugă 1 ml de–>soluție metanolică, 1% de 2-aminoetil difenil<!–>borat.–>Se obține culoarea galben deschis.<!–>Puritatea–>Pierderi la uscare Maxim 11% (105°C, trei ore).<!–>Cenușă sulfatată Maxim 0,2% raportat la substanța uscată–>Arsen Maxim 3mg/kg raportat la substanța uscată.<!–>Plumb Maxim 2 mg/kg raportat la substanța uscată.–>Metale grele Maxim 10mg/kg ca Pb, raportat la substanța<!–>uscată.–>E 962 SARE DE ASPARTAM-ACESULFAM<!–>Sinonime │Aspartam-acesulfam, sare de aspartam-acesulfam–>Definiție │Sarea se prepară prin încălzirea unei soluții cu pH acid de<!–>│aspartam și acesulfam K în proporție de 2:1 (greutate/–>│greutate) și producerea cristalizării. Potasiul și umiditatea<!–>│se elimină. Produsul este mai stabil decât aspartamul singur.–>Denumire chimică │Sarea de 2,2-dioxid de 6-metil-1,2,3-oxatiazină-4(3H)onă a<!–>│acidului L-fenilalanil-2-metil-L-α-aspartic–>Formulă chimică │C(18)H(23)O(9)N(3)S<!–>Masă moleculară │457,46–>Compoziție │63,0% până la 66,0% aspartam (raportat la substanța uscată)<!–>│și 34,0% până la 37% acesulfam (formă acidă raportat la–>│substanța uscată)<!–>Descriere │Pudră cristalină, albă, inodoră–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Puțin solubilă în apă, ușor solubilă în etanol–>B. Factor de │Factorul de transmitanță al unei soluții de 1% în apă,<!–>transmitanță │determinat într-o celulă de 1 cm la 430 nm cu un spectrofoto–>│metru corespunzător utilizând ca referință apa, este minim<!–>│0,95 echivalent unui coeficient de absorbție de nu mai mult–>│decât aproximativ 0,022<!–>C. Rotație │[α]D(20)= +14,5°până la +16,5°–>specifică │Se determină la o concentrație de 6,2 g în 100 ml de acid<!–>│formic (15N) în timp de 30 de minute de la prepararea–>│soluției. Rotația specifică calculată se împarte la 0,646<!–>│pentru a corecta conținutul de aspartam al sării de–>│aspartam-acesulfam.<!–>Puritate │–>Pierdere la │<!–>uscare │Maxim 0,5 % (105°C, patru ore)–>Acid 5-Benzil- │<!–>3,6-dioxo- │Maxim 0,5%–>2piperazineacetic│<!–>Plumb │Maxim 1 mg/kg–>–––––<!–>Punctul E 962 Sare de aspartam-acesulfam din anexa XVI la Norme a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDINUL nr. 87 din 29 ianuarie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 29 februarie 2008.–><!–>–>
+
Anexa nr. XVI<!–>la norme–>
Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori<!–>–>
E 420 (i) – SORBITOL<!–>Sinonime D-glucitol, D-sorbitol–>Definiție<!–>Denumire chimică D-glucitol–>IESCE 200-061-5<!–>Formulă chimică C(6)H(14)O(6)–>Masă moleculară relativă 182,17<!–>Compoziție Conține nu mai puțin de 97% de glicitoli totali și nu mai puțin de 91%–>de D-sorbitol, raportat la substanța uscată.<!–>Glicitolii sunt compuși cu formula structurală CH(2)OH-(CHOH)(n)–>CH(2)OH, unde "n" este un număr întreg.<!–>Descriere Pudră higroscopică albă, pudră cristalină, fulgi sau granule cu gust–>dulce<!–>Identificare–>A. Solubilitate Foarte solubilă în apă, ușor solubilă în etanol<!–>B. Intervalul de topire 88-102°C–>C. Derivat La 5 g de probă se adaugă 7 ml metanol, 1 ml de benzaldehidă și<!–>de monobenziliden 1 ml de acid clorhidric. Se amestecă și se agită cu un agitator–>al sorbitolului mecanic până când se formează cristale. Se filtrează la vid, se<!–>dizolvă cristalele în 20 ml apă la temperatura de fierbere care conține–>1 g de bicarbonat de sodiu, se filtrează încă fierbinte. Se răcește<!–>filtratul, se filtrează la vid, se spală cu 5 ml amestec metanol-apă–>(1:2), se usucă la aer. Cristalele obținute se topesc la temperaturi<!–>cuprinse între 173 și 179°C.–>Puritate<!–>Conținut de apă Nu mai mult de 1% (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,3%, raportat la substanța uscată–>Zaharuri totale Nu mai mult de 1%, raportat la substanța uscată<!–>Cloruri Nu mai mult de 50 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Nu mai mult de 100 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Nu mai mult de 10 mg/kg, exprimat ca Pb, raportat la substanța<!–>uscată–>E 420 (îi) – SIROP DE SORBITOL<!–>Sinonime Sirop de D-glucitol–>Definiție<!–>Denumire chimică Siropul de sorbitol format prin hidrogenarea siropului de glucoză este–>compus din D-sorbitol, D-manitol și zaharuri hidrogenate.<!–>Partea de produs care nu este D-sorbitol este compusă, în principal,–>din oligozaharide hidrogenate formate prin hidrogenarea siropului de<!–>glucoză folosit ca materie primă (în acest caz siropul nu se–>cristalizează) sau manitol. Cantități mici de glicitol unde n≤4 pot fi<!–>prezente. Glicitolii sunt compuși cu formula structurală CH(2)OH–>(CHOH)(n)-CH(2)OH, unde "n" este un număr întreg.<!–>IESCE 270-337-8–>Compoziție Conține nu mai puțin de 69% substanță uscată totală și nu mai puțin<!–>de 50% D-sorbitol, raportat la substanța anhidră.–>Descriere Soluție apoasă incoloră limpede și cu gust dulce<!–>Identificare–>A. Solubilitate Miscibil în apă, glicerol și propan-1,2-diol.<!–>B. Derivat de La 5 g de probă se adaugă 7 ml metanol, 1 ml de benzaldehidă și–>monobenziliden 1 ml de acid clorhidric. Se amestecă și se agită într-un agitator<!–>al sorbitolului mecanic până ce se formează cristale. Se filtrează la vid, se dizolvă–>cristalele în 20 ml apă la temperatura de fierbere care conține 1 g de<!–>bicarbonat de sodiu, se filtrează încă fierbinte. Se răcește filtratul, se–>filtrează la vid, se spală cu 5 ml amestec metanol-apă (1:2), se<!–>usucă la aer. Cristalele obținute se topesc la temperaturi cuprinse–>între 173 și 179°C.<!–>Puritate–>Conținut de apă Nu mai mult de 31% (metoda Karl Fischer)<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%, raportat la substanța uscată–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,3%, exprimat ca glucoză, raportat la substanța<!–>uscată–>Cloruri Nu mai mult de 50 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Sulfați Nu mai mult de 100 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Metale grele Nu mai mult de 10 mg/kg, exprimat ca Pb, raportat la substanța–>uscată<!–>E 421 MANITOL–>(I) MANITOL<!–>Sinonime D-manitol–>Definiție Produs prin hidrogenarea catalitică a soluțiilor de hidrați de carbon<!–>conținând glucoză și/sau fructoză–>Denumire chimică D-manitol<!–>IESCE 200-711-8–>Formulă chimică C(6)H(14)O(6)<!–>Masă moleculară 182,2–>Compoziție Conține nu mai puțin de 96,0% D-manitol și nu mai mult de 102%,<!–>raportat la substanța uscată–>Descriere Pulbere cristalină, albă, inodoră<!–>Identificare–>A. Solubilitate Solubil în apă, foarte ușor solubil în etanol, practic insolubil în eter<!–>B. Interval de topire Între 164 și 169°C–>C. Cromatografie în Trece testul<!–>strat subțire–>D. Rotație specifică [α]^20D: + 23° la + 25° (soluție de borat)<!–>E. pH Între 5 și 8–>Se adaugă 0,5 ml soluție saturată de clorură de potasiu la 10 ml de<!–>soluție 10% în greutate sau în volum a probei, apoi se măsoară pH-ul.–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 0,3% (105°C, 4 ore)–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,3% (exprimate în glucoză)<!–>Total zaharuri Nu mai mult de 1% (exprimate în glucoză)–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%<!–>Cloruri Nu mai mult de 70 mg/kg–>Sulfat Nu mai mult de 100 mg/kg<!–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>(II) MANITOL PRODUS PRIN FERMENTARE–>Sinonime D-manitol<!–>Definiție Produs prin fermentarea discontinuă, în condiții aerobe, folosindu-se–>o tulpină convențională de drojdie Zygosaccharomyces rouxii<!–>Denumire chimică D-manitol–>IESCE 200-711-8<!–>Formulă chimică C(6)H(14)O(6)–>Masă moleculară 182,2<!–>Compoziție Conține nu mai puțin de 99,0%, raportat la substanța uscată.–>Descriere Pulbere cristalină, albă, inodoră<!–>Identificare–>A. Solubilitate Solubil în apă, foarte ușor solubil în etanol, practic insolubil în eter<!–>B. Interval de topire Între 164 și 169°C–>C. Cromatografie în Trece testul<!–>strat subțire–>D. Rotație specifică [α]^20D: + 23° la 25° (soluție de borat)<!–>E. pH Între 5 și 8–>Se adaugă 0,5 ml soluție saturată de clorură de potasiu la 10 ml de<!–>soluție 10% v/v a probei, apoi se măsoară pH-ul.–>Puritate<!–>Arabitol Nu mai mult de 0,3%–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 0,3% (105°C, 4 ore)<!–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,3% (exprimate în glucoză)–>Total zaharuri Nu mai mult de 1% (exprimate în glucoză)<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%–>Cloruri Nu mai mult de 70 mg/kg<!–>Sulfat Nu mai mult de 100 mg/kg–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Bacterii aerobe mezofile Nu mai mult de 10^3/g–>Bacterii coliforme Absente în 10 g<!–>Salmonella Absentă în 10 g–>E. coli Absentă în 10 g<!–>Staphylococcus aureus Absent în 10 g–>Pseudomonas aeruginosa Absent în 10 g<!–>Mucegaiuri Nu mai mult de 100/g–>Drojdii Nu mai mult de 100/g<!–>E 950 ACESULFAM K–>Sinonime Acesulfam de potasiu, sare de potasiu de 3,4-dihidro-6-metil-1,2,3-<!–>oxatiazin-4-onă- 2,2-dioxid–>Definiție<!–>Denumire chimică Sare de potasiu de 6-metil-1,2,3-oxatiazin-4(3H)-on-2,2-dioxid–>IESCE 259-715-3<!–>Formulă chimică C(4)H(4)KNO(4)S–>Masă moleculară 201,24<!–>Compoziție Conține nu mai puțin de 99% de C(4)H(4)KNO(4)S, raportat la substanța–>anhidră.<!–>Descriere Pulbere cristalină albă, inodoră, de aproximativ 200 de ori mai dulce–>decât zaharoza.<!–>Identificare–>A. Solubilitate Foarte solubil în apă, foarte ușor solubil în etanol<!–>B. Absorbția în ultraviolet Maximum 227 ±2 nm pentru o soluție de 10 mg în 1 000 ml de apă–>C. Test pozitiv pentru potasiu Trece testul (se testează reziduul obținut prin combustia a 2 g de<!–>probă)–>D. Testul de precipitare Se adaugă câteva picături dintr-o soluție 10% de cobaltnitrit de sodiu<!–>la o soluție de 0,2 g din probă în 2 ml de acid acetic și 2 ml de apă.–>Se produce un precipitat galben.<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 1% (105°C, două ore)<!–>Impurități organice Trece testul pentru 20 mg/kg de componente active în UV.–>Fluorură Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 951 – ASPARTAM<!–>Sinonime Ester metilic al aspartilfenilalaninei–>Definiție<!–>Denumire chimică Ester N-metilic al N-L-α-(aspartil-L-fenilalaninei)–>Ester N-metilic al acidului 3-amino-N-(α-carbometoxi-fenetil)<!–>succinamic–>IESCE 245-261-3<!–>Formulă chimică C(14)H(18)N(2)O(5)–>Masă moleculară relativă 294,31<!–>Compoziție Nu mai puțin de 98% și nu mai mult de 102% C(14)H(18)N(2)O(5) raportat la–>substanța anhidră<!–>Descriere Pudră cristalină albă, inodoră, cu gust dulce, de aproximativ 200 de–>ori mai dulce decât zaharoza<!–>Identificare–>Solubilitate Ușor solubil în apă și în etanol<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 4,5% (105°C, 4 ore)<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,2%, raportat la substanța uscată–>pH Între 4,5 și 6,0 (soluție de 1 la 125)<!–>Transmitanță Transmitanța unei soluții de 1% în acid clorhidric 2 N determinată–>într-o cuvă de 1 cm la 430 nm cu un spectrometru adecvat, folosind<!–>acid clorhidric 2N ca referință, este cel puțin 0,95, echivalentă unei–>absorbanțe care să nu depășească aproximativ 0,022.<!–>Rotație specifică (α)^20D: +14,5 la +16,5° determină în soluție de 4 în 100/15 N acid–>formic la 30 minute după prepararea soluției de probă.<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Acid 5-benzil-3,6-dioxo- Nu mai mult de 1,5%, raportat la substanța uscată–>2-piperazin acetic<!–>E 952 – ACID CICLAMIC ȘI SĂRURILE LUI DE Na ȘI Ca–>(I) ACID CICLAMIC<!–>Sinonime Acid ciclohexilsulfamic, ciclamat–>Definiție<!–>Denumire chimică Acid ciclohexansulfamic, acid ciclohexilaminosulfonic–>IESCE 202-898-1<!–>Formulă chimică C(6)H(13)NO(3)S–>Masă moleculară relativă 179,24<!–>Compoziție Acidul ciclohexilsulfamic conține nu mai puțin de 98% și nu mai mult–>decât echivalentul a 102% de C6H13NO3S, raportat la substanța<!–>anhidră.–>Descriere Pudră cristalină albă, practic incoloră, cu gust dulce-acrișor, de<!–>aproximativ 40 de ori mai dulce decât zaharoza.–>Identificare<!–>A. Solubilitate Solubil în apă și în etanol–>B. Test de precipitare Se acidifică o soluție de 2% cu acid clorhidric, se adaugă 1 ml de<!–>soluție molară de clorură de bariu în apă și se filtrează dacă apar–>forme precipitate. Soluției limpezi i se adaugă 1 ml de 10% soluție de<!–>nitrit de sodiu. Se formează un precipitat alb.–>Puritatea<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 1% (105°C, o oră)–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg, exprimat ca seleniu raportat la substanța<!–>uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Ciclohexilamină Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Diciclohexilamină Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Anilină Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>(II) CICLAMAT DE SODIU–>Sinonime Ciclamat, sare de sodiu a acidului ciclamic<!–>Definiție–>Denumire chimică Ciclohexansulfamat de sodiu, ciclohexilsulfamat de sodiu<!–>IESCE 205-348-9–>Formulă chimică C(6)H(12)NNaO(3)S și forma dihidrată C(6)H(12)NNaO(3)S.2H(2)O<!–>Masă moleculară relativă 201,22, raportat la substanța anhidră–>237,22, raportat la substanța hidratată<!–>Compoziție Nu mai puțin de 98% și nu mai mult de 102%, raportat la substanța–>uscată<!–>Forma dihidrată: nu mai puțin de 84%, raportat la substanța uscată–>Descriere Cristale sau pudră cristalină albă, inodoră, cu gust dulce, de<!–>aproximativ 30 de ori mai dulce decât zaharoza–>Identificare<!–>Solubilitate Solubil în apă, practic insolubil în etanol–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 1% (105°C, o oră)–>Nu mai mult de 15,2% (105°C, două ore) pentru forma dihidrată<!–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg, exprimat ca seleniu raportat la substanța–>uscată<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Ciclohexilamină Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Diciclohexilamină Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Anilină Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>(III) CICLAMAT DE CALCIU<!–>Sinonime Ciclamat, sare de calciu a acidului ciclamic–>Definiție<!–>Denumire chimică Ciclohexansulfamat de calciu, ciclohexilsulfamat de calciu–>IESCE 205-349-4<!–>Formulă chimică C(12)H(24)CaN(2)O(6)S(2).2H(2)O–>Masă moleculară relativă 432,57<!–>Compoziție Nu mai puțin de 98% și nu mai mult de 101%, raportat la substanța–>anhidră<!–>Descriere Cristale incolore sau pudră cristalină albă, de aproximativ 30 de ori–>mai dulce decât zaharoza<!–>Identificare–>Solubilitate Solubil în apă, greu solubil în etanol<!–>Puritatea–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 1% (105°C, o oră)<!–>Nu mai mult de 8,5% (140°C, 4 ore) pentru forma dihidrat–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg exprimat ca seleniu, raportat la substanța<!–>uscată–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Ciclohexilamină Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Diciclohexilamină Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Anilină Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>E 953 – IZOMALT–>Sinonime Izomaltutoză hidrogenată, palatinoză hidrogenată<!–>Definiție–>Denumire chimică Izomaltul este un amestec de monozaharide și de dizaharide<!–>hidrogenate, ai căror principali componenți sunt dizaharidele.–>6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol (1,6-GPS) și Dihidrat de<!–>1-O-α-D-glucopiranozil-D-manitol (1,1-GPM)–>Formulă chimică 6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol: C(12)H(24)O(11)<!–>Dihidrat de 1-O-α-D-glucopiranozil-D-manitol: C(12)H(24)O(11).2H(2)O–>Masă moleculară relativă 6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol: 344,32<!–>Dihidrat de 1-O-α-D-glucopiranozil-D-manitol: 380,32–>Compoziție Conține nu mai puțin de 98% monozaharide și dizaharide<!–>hidrogenate și nu mai puțin de 86% amestec de–>6-O-α-D-glucopiranozil-D-sorbitol și dihidrat de<!–>1-O-α-glucopiranozil-D-manitol determinat, raportat la substanță–>anhidră.<!–>Descriere Substanță cristalină, inodoră, de culoare albă, puțin higroscopică–>Identificare<!–>A. Solubilitate Solubil în apă, ușor solubil în etanol–>B. Cromatografie în Se examinează prin cromatografie în strat subțire, prin utilizarea unei<!–>strat subțire plăci acoperite cu un strat de silicagel cromatografic de aproximativ–>0,2 mm grosime. Principalele spoturi de pe cromatogramă sunt cele<!–>care corespund punctelor 1,1-GPM și 1,6-GPS.–>Puritate<!–>Conținut de apă Cel mult 7% (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată Cel mult 0,05%, raportat la substanța uscată<!–>D-manitol Cel mult 3%–>D-sorbitol Cel mult 6%<!–>Zaharuri reducătoare Cel mult 0,3%, exprimate ca glucoză, raportat la substanța uscată–>Nichel Cel mult 2 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arsen Cel mult 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Cel mult 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Metale grele (de ex. Pb) Cel mult 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>E 954 ZAHARINĂ ȘI SĂRURILE SALE DE Na, K ȘI Ca<!–>(I) ZAHARINA–>Definiție<!–>Denumire chimică 3-oxo-2,3 dihidro-benzo(d)izotiazol- 1,1-dioxid–>IESCE 201-321-0<!–>Formulă chimică C(7)H(5)NO(3)S–>Masă moleculară relativă 183,18<!–>Compoziție Nu mai puțin de 99% și nu mai mult de 101% din C(7)H(5)NO(3)S, raportat–>la substanța anhidră<!–>Descriere Cristale albe sau pudră cristalină albă, inodoră sau cu un miros slab–>aromatic, cu gust dulce, chiar și în soluții foarte diluate.<!–>De aproximativ 300-500 de ori mai dulce decât zaharoza–>Identificare<!–>Solubilitate Ușor solubilă în apă, solubilă în soluții bazice, greu solubilă în etanol–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 1% (105°C, două ore)–>Interval de topire 226-230°C<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,2%, raportat la substanța uscată–>Acid benzoic și acid salicilic La 10 ml de soluție 1/20, acidificată anterior cu 5 picături de acid<!–>acetic, se adaugă 3 picături de soluție de concentrație aproximativ–>molară de clorură ferică în apă. Nu apare precipitat sau culoare<!–>violetă.–>o-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>p-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Acid p-sulfonamido-benzoic Nu mai mult de 25 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Substanțe ușor carbonizabile Absente–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>(II) ZAHARINAT DE SODIU–>Sinonime Zaharină, sarea de sodiu a zaharinei<!–>Definiție–>Denumire chimică o-benzosulfimidă de sodiu, sarea de sodiu a 2,3-dihidro-3-oxo-<!–>benzizo-sulfonazol, oxobenzizosulfonazol, sare de sodiu dihidrată a–>1,2-benzisotiazolină-3-onă-1,1-dioxid<!–>IESCE 204-886-1–>Formulă chimică C(7)H(4)NNaO(3)S.2H(2)O<!–>Masă moleculară relativă 241,19–>Compoziție Nu mai puțin de 99% și nu mai mult de 101% C(7)H(4)NNaO(3)S, raportat<!–>la substanța anhidră–>Descriere Cristale albe sau pudră eflorescentă cristalină albă eflorescentă,<!–>inodoră sau cu un miros slab, cu gust dulce intens, chiar în soluții–>foarte diluate<!–>De aproximativ 300-500 de ori mai dulce decât zaharoza, în soluții–>diluate<!–>Identificare–>Solubilitate Ușor solubilă în apă, greu solubilă în etanol<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 15% (120°C, 4 ore)<!–>Acid benzoic și acid salicilic La 10 ml de soluție 1/20, acidificată anterior cu 5 picături de acid–>acetic, se adaugă 3 picături de soluție de concentrație aproximativ<!–>molară de clorură ferică în apă. Nu apare precipitat sau culoare–>violetă.<!–>o-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>p-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Acid p-sulfonamido-benzoic Nu mai mult de 25 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Substanțe ușor carbonizabile Absente<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>(III) ZAHARINAT DE CALCIU<!–>Sinonime Zaharină, sarea de calciu a zaharinei–>Definiție<!–>Denumire chimică o-benzosulfimidă de calciu, sare de calciu a 2,3-dihidro-3-oxo–>benzizosulfonazol, sare de calciu hidrată (2:7) a<!–>1,2-benzizotiazolină-3-onă-1,1-dioxid–>IESCE 229-349-9<!–>Formulă chimică C(14)H(7)CaN(2)O(6)S(2).3'bd H(2)O–>Masă moleculară relativă 467,48<!–>Compoziție Nu mai puțin de 95% C(14)H(8)CaN(2)O(6)S(2), raportat la substanța anhidră–>Descriere Cristale albe sau pudră cristalină albă, inodoră sau cu un miros slab,<!–>cu gust dulce intens, chiar în soluții foarte diluate–>De aproximativ 300-500 de ori mai dulce decât zaharoza, în soluții<!–>diluate–>Identificare<!–>Solubilitate Ușor solubilă în apă, greu solubilă în etanol–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 13,5% (120°C, 4 ore)–>Acid benzoic și acid salicilic La 10 ml de soluție 1/20, acidifiată anterior cu 5 picături de acid<!–>acetic, se adaugă 3 picături de soluție de concentrație aproximativ–>molară de clorură ferică în apă. Nu apare precipitat sau culoare<!–>violetă.–>o-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>p-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat substanța uscată–>Acid p-sulfonamido-benzoic Nu mai mult de 25 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Substanțe ușor carbonizabile Absente–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>(IV) ZAHARINAT DE POTASIU–>Sinonime Zaharină, sarea de potasiu a zaharinei<!–>Definiție–>Denumire chimică o-benzosulfimidă de potasiu, sare de potasiu a 2,3-dihidro-3-oxo-<!–>benzizosulfonazol, sare de potasiu monohidrată a 1,2–>benzizotiazolină-3-onă-1,1-dioxid<!–>IESCE–>Formulă chimică C(7)H(4)KNO(3)S.H(2)O<!–>Masă moleculară relativă 239,77–>Compoziție Nu mai puțin de 99% și nu mai mult de 101% C(7)H(4)KNO(3)S, raportat<!–>la substanța anhidră–>Descriere Cristale albe sau pudră cristalină albă, inodoră sau cu un miros slab,<!–>cu gust dulce intens, chiar în soluții foarte diluate–>De aproximativ 300-500 de ori mai dulce decât zaharoza<!–>Identificare–>Solubilitate Ușor solubilă în apă, greu solubilă în etanol<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 8% (120°C, 4 ore)<!–>Acid benzoic și acid salicilic La 10 ml de soluție 1/20, acidificată anterior cu 5 picături de acid–>acetic, se adaugă 3 picături de soluție de concentrație aproximativ<!–>molară de clorură ferică în apă. Nu apare precipitat sau culoare–>violetă<!–>o-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată–>p-toluen-sulfonamidă Nu mai mult de 10 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Acid p-sulfonamido-benzoic Nu mai mult de 25 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Substanțe ușor carbonizabile Absente<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Seleniu Nu mai mult de 30 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>E 955 SUCRALOZĂ<!–>Sinonime 4,1'6'-triclorogalactosucroză–>Definiție<!–>Denumire chimică 1,6-Dicloro-1,6-dideoxy-beta-D-fructofuranozil-4-cloro-4-deoxy-α-D–>galactopiranozidă<!–>IESCE 259-952-2–>Formulă chimică C(12)H(19)Cl(3)O(8)<!–>Greutate moleculară 397,64–>Compoziție Conține nu mai puțin de 98% și nu mai mult de 102% C(12)H(19)Cl(3)O(8),<!–>raportat la substanța anhidră–>Descriere Pudră cristalină de culoare albă-alburie, practic inodoră<!–>Identificare–>A. Solubilitate Ușor solubilă în apă, metanol și etanol<!–>Ușor solubilă în acetat de etil–>B. Absorbție infraroșu Spectrul infraroșu al unei dispersii a probei în bromură de potasiu<!–>prezintă maxime relative la lungimi de undă similare cu cele din–>spectrul de referință obținut folosind un standard de referință al<!–>sucralozei–>C. Cromatografie în Spotul principal în soluția-test are aceeași valoare Rf ca spotul<!–>strat subțire principal al soluției standard A la care se face referire în testarea altor–>dizaharide clorurate. Această soluție standard se obține prin<!–>dizolvarea a 1,0 g de sucraloză standard de referință în 10 ml de–>metanol.<!–>D. Rotație specifică [α]D^20= +84,0° până la + 87,5°, raportat la substanța anhidră (soluție–>de 10% în greutate sau în volum)<!–>Puritate–>Apă Nu mai mult de 2,0% (Metoda Karl Fisher)<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,7%–>Alte dizaharide clorurate Nu mai mult de 0,5%<!–>Monozaharide clorurate Nu mai mult de 0,1%–>Oxid de trifenilfosfină Nu mai mult de 150 mg/kg<!–>Metanol Nu mai mult de 0,1%–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 957 – TAUMATINĂ–>Sinonime<!–>Definiție–>Denumire chimică Taumatina se obține prin extracție apoasă (pH 2,5-4) din fructe din<!–>familia Thaumatococcus daniellii (Benth) și constă în principal din–>proteine de taumatină I și taumatină II, împreună cu cantități<!–>neînsemnate de constituenți vegetali provenite din materia primă–>IESCE 258-822-2<!–>Formulă chimică Polipeptida de 207 aminoacizi–>Masă moleculară relativă Taumatină I 22209<!–>Taumatină II 22293–>Compoziție Nu mai puțin de 16% azot, raportat la substanță uscată, echivalent<!–>a nu mai puțin de 94% proteine (N x 5,8)–>Descriere Pudră de culoarea smântânii, inodoră, cu gust dulce intens, de<!–>aproximativ 2000-3000 de ori mai dulce decât zaharoza–>Identificare<!–>Solubilitate Foarte solubilă în apă și insolubilă în acetonă–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 9% (105°C la greutate constantă)–>Carbohidrați Nu mai mult de 3%, raportat la substanța uscată<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 2%, raportat la substanța uscată–>Aluminiu Nu mai mult de 100 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Criterii microbiologice Număr total de aerobi: maximum 1000/g E.Coli: absent în 1 g–>E 959 – NEOHESPERIDINĂ DIHIDROCHALCONĂ<!–>Sinonime Neohesperidină dihidrochalconă, NHDC, hesperetin dihidrochalconă–>4'-beta-neohesperidosid, neohesperidină DC<!–>Definiție–>Denumire chimică 2-O-α-L-ramnopiranozil-4`-beta-D glucopiranozil hesperitin dihidrochalconă;<!–>obținut prin hidrogenarea catalitică a neohesperidinei–>IESCE 243-978-6<!–>Formulă chimică C(28)H(36)O(15)–>Masă moleculară relativă 612,6<!–>Compoziție Conținut nu mai mic de 96%, raportat la substanța anhidră–>Descriere Pudră cristalină, de culoare alburie, inodoră, cu gust caracteristic<!–>dulce intens, de aproximativ 1000-1800 de ori mai dulce decât–>zaharoza<!–>Identificare–>A. Solubilitate Ușor solubil în apă caldă, foarte puțin solubil în apă rece, practic<!–>insolubil în eter și benzen–>B. Absorbție maximă 282-283 nm pentru o soluție de 2 mg în 100 ml metanol<!–>în ultraviolet–>C. Testul Neu Se dizolvă aproximativ 10 mg de neohesperidină DC în 1 ml metanol,<!–>se adaugă 1 ml de soluție metanolică, 1% de 2-aminoetil difenil borat.–>Se obține o culoare galben strălucitor.<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 11% (105°C, 3 ore)<!–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,2%, raportat la substanța uscată–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Metale grele Nu mai mult de 10 mg/kg, exprimat ca Pb, raportat la substanța<!–>uscată–>E 961 – NEOTAM<!–>┌───────────────────┬───────────────────────────┐–>│ │Ester 1-metilic al N-[N- │<!–>│ │(3,3-dimetilbutil) │–>│ │-L-f2α-aspartil] │<!–>│Sinonime │-L-fenilalaninei │–>│ │Ester metilic al N │<!–>│ │(3,3-dimetilbutil) │–>│ │-L-aspartil-L-fenilalaninei│<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│ │Neotam este fabricat prin │<!–>│ │reacția dintre aspartam și │–>│ │3,3, -dimetil │<!–>│ │butiraldehidă în metanol, │–>│ │sub presiune de hidrogen, │<!–>│ │în prezența unui │–>│ │catalizator paladiu/carbon.│<!–>│Definiție │Este izolat și purificat │–>│ │prin filtrare, eventual în │<!–>│ │prezența pământului │–>│ │de diatomee. După │<!–>│ │îndepărtarea solventului │–>│ │prin distilare, neotam │<!–>│ │este spălat cu apă, izolat │–>│ │prin centrifugare și, în │<!–>│ │final, uscat în vid │–>├───────────────────┼───────────────────────────┤<!–>│Nr. CAS │165450-17-9 │–>├───────────────────┼───────────────────────────┤<!–>│ │Ester 1-metilic al N-[N- │–>│Denumire chimică │(3,3-dimetilbutil) │<!–>│ │-L-f2α-aspartil] │–>│ │-L-fenilalaninei │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│Formulă chimică │C(20)H(30)N(2)O(5) │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│Masă moleculară │378,47 │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│Descriere │Pulbere albă spre alburie │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│Compoziție │Nu mai puțin de 97% │<!–>│Identificare │raportat la substanța │–>│ │uscată │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│Solubilitate │4,75% (g/g) la 60°C în apă,│<!–>│Puritate │solubilă în etanol și │–>│ │acetat de etil │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│ │Nu mai mult de 5% (Karl │<!–>│Conținut de apă │Fischer, mărimea probei 25 │–>│ │± 5 mg) │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│pH │5,0-7,0 (0,5% soluție │<!–>│ │apoasă) │–>├───────────────────┼───────────────────────────┤<!–>│Interval de topire │81°C-84°C │–>├───────────────────┼───────────────────────────┤<!–>│N- │ │–>│[(3,3-dimetilbutil)│Nu mai mult de 1,5% │<!–>│-L-f2α-aspartil] │ │–>│-L-fenilalanină │ │<!–>├───────────────────┼───────────────────────────┤–>│Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg │<!–>└───────────────────┴───────────────────────────┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XVI a fost completată de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 962 SARE DE ASPARTAM-ACESULFAM<!–>Sinonime Aspartam-acesulfam, sare de aspartam-acesulfam–>Definiție Sarea se prepară prin încălzirea unei soluții cu pH acid de aspartam<!–>și acesulfam K în proporție de 2:1 (greutate/greutate) și producerea–>cristalizării. Potasiul și umiditatea se elimină. Produsul este mai stabil<!–>decât aspartamul singur.–>Denumire chimică Sarea de 2,2-dioxid de 6-metil-1,2,3-oxatiazină-4(3H)-onă a acidului<!–>L-fenilalanil-2-metil-L-α-aspartic–>Formulă chimică C(18)H(23)O(9)N(3)S<!–>Greutate moleculară 457,46–>Compoziție 63,0% până la 66,0% aspartam (raportat la substanța uscată) și<!–>34,0% până la 37% acesulfam (formă acidă raportat la substanța–>uscată)<!–>Descriere Pudră cristalină, albă, inodoră–>Identificare<!–>A. Solubilitate Greu solubilă în apă, ușor solubilă în etanol–>B. Transmitanța Transmitanța unei soluții de 1% în apă, determinată într-o celulă de<!–>1 cm la 430 nm cu un spectrofotometru adecvat utilizând ca referință–>apa, este nu mai mică de 0,95, echivalentă unei absorbanțe de nu<!–>mai mult decât 0,022.–>C. Rotație specifică [α]D^20 = +14,5° până la + 16,5°<!–>Se determină la o concentrație de 6,2 g în 100 ml de acid formic–>(15N), în timp de 30 de minute de la prepararea soluției. Rotația<!–>specifică calculată se împarte la 0,646 pentru a corecta conținutul de–>aspartam al sării de aspartam-acesulfam.<!–>Puritate–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 0,5% (105°C, 4 ore)<!–>Acid 5-Benzil-3,6-dioxo- Nu mai mult de 0,5%–>2-piperazinacetic<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 965 (i) MALTITOL<!–>Sinonime D-maltitol, maltoză hidrogenată–>Definiție<!–>Denumire chimică (α)-D-glucopiranozil-1,4-D-glucitol–>IESCE 209-567-0<!–>Formulă chimică C(12)H(24)O(11)–>Masă moleculară relativă 344,31<!–>Compoziție Conține nu mai puțin de 98% D-maltitol C(12)H(24)O(11) raportat la–>substanța anhidră<!–>Descriere Pudră cristalină albă, cu gust dulce–>Identificare<!–>A. Solubilitate Foarte solubil în apă, puțin solubil în etanol–>B. Interval de topire 148°C-151°C<!–>C. Rotație specifică [α] D^20 = +105,5° până la + 108,5° (soluție 5% în greutate sau în volum)–>Puritate<!–>Apă Nu mai mult de 1% (metoda Karl Fisher)–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,1%, exprimat în glucoză, raportat la substanța–>uscată<!–>Cloruri Nu mai mult de 50 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Nu mai mult de 100 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>E 965 (îi) SIROP DE MALTITOL<!–>Sinonime Sirop de glucoză hidrogenată cu conținut ridicat de maltoză, sirop de–>glucoză hidrogenată<!–>Definiție Amestec constituit în principal din maltitol cu sorbitol și oligo- și–>polizaharide hidrogenate. Se obține prin hidrogenarea catalitică a<!–>siropului de glucoză cu un conținut ridicat de maltoză sau prin–>hidrogenarea fiecărei componente în parte, urmată de amestecare.<!–>Produsul comercializat se livrează atât sub formă de sirop, cât și sub–>formă de produs solid.<!–>Compoziție Conține nu mai puțin de 99% zaharide hidrogenate totale, raportat la–>substanța anhidră și nu mai puțin de 50 % maltitol, raportat la<!–>substanța anhidră–>Descriere Lichide vâscoase limpezi, incolore și inodore sau masă cristalină albă<!–>Identificare–>A. Solubilitate Foarte solubil în apă, ușor solubil în etanol<!–>B. Cromatografie în Test pozitiv–>strat subțire<!–>Puritate–>Apă Nu mai mult de 31% (metoda Karl Fisher)<!–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,3% (exprimate în glucoză)–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%<!–>Cloruri Nu mai mult de 50 mg/kg–>Sulfat Nu mai mult de 100 mg/kg<!–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 966 LACTITOL–>Sinonime Lactit, lactozitol, lactobiozit<!–>Definiție–>Denumire chimică 4-O-beta-D-galactopiranozil-D-glucitol<!–>IESCE 209-566-5–>Formulă chimică C(12)H(24)O(11)<!–>Masă moleculară relativă 344,32–>Compoziție Nu mai puțin de 95%, raportat la substanța uscată<!–>Descriere Pudră cristalină sau soluție incoloră cu gust dulce. Produsele–>cristaline se prezintă sub formă anhidră, monohidrați și dihidrați<!–>Identificare–>A. Solubilitate Foarte solubil în apă<!–>B. Rotație specifică [α] D^20 = +13° până la + 16°, raportat la substanța anhidră (soluție–>apoasă 10% în greutate sau în volum)<!–>Puritate–>Apă Produse cristaline; nu mai mult de 10,5% (metoda Karl Fisher)<!–>Alți polioli Nu mai mult de 2,5%, raportat la substanța anhidră–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,2%, exprimat ca glucoză raportat la substanța<!–>uscată–>Cloruri Nu mai mult de 100 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Sulfați Nu mai mult de 200 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată–>E 967 – XILITOL<!–>Sinonime Xilitol–>Definiție<!–>Denumire chimică D-xilitol–>IESCE 201-788-0<!–>Formulă chimică C(5)H(12)O(5)–>Masă moleculară relativă 152,15<!–>Compoziție Nu mai puțin de 98,5% ca xilitol, raportat la substanța anhidră–>Descriere Pudră cristalină albă, inodoră, cu gust foarte dulce<!–>Identificare–>A. Solubilitate Foarte solubil în apă, greu solubil în etanol<!–>B. Intervalul de topire 92-96°C–>C. pH 5 la 7 (soluție apoasă 10% în greutate sau în volum)<!–>Puritatea–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 0,5%. (Se usucă 0,5 g de probă în vid cu fosfor la<!–>60°C timp de 4 ore.)–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%, raportat la substanța uscată<!–>Zaharuri reducătoare Nu mai mult de 0,2%, exprimate în glucoză, raportat la substanța–>uscată<!–>Alți alcooli polihidrici Nu mai mult de 1%, raportat la substanța uscată–>Nichel Nu mai mult de 2 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Arsen Nu mai mult de 3 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>Cloruri Nu mai mult de 100 mg/kg, raportat la substanța uscată–>Sulfați Nu mai mult de 200 mg/kg, raportat la substanța uscată<!–>E 968 ERITRITOL–>Sinonime Mezoeritritol, tetrahidroxibutan, eritrită<!–>Definiție Se obține prin fermentația unei surse de hidrați de carbon cu drojdii–>alimentare osmofile sigure și adecvate, ca Moniliella pollinis sau<!–>Trichosporonoides megachilensis, urmată de purificare și uscare–>Denumire chimică 1,2,3,4-butantetrol<!–>IESCE 205-737-3–>Formulă chimică C(4)H(10)O(4)<!–>Greutate moleculară 122,12–>Compoziție Nu mai puțin de 99% după uscare<!–>Descriere Cristale albe, inodore, nehigroscopice și termostabile cu o putere de–>îndulcire de aproximativ 60-80% din cea a zaharozei<!–>Identificare–>A. Solubilitate Ușor solubil în apă, greu solubil în etanol, insolubil în eter etilic.<!–>B. Interval de topire 119-123°C–>Puritate<!–>Pierdere la uscare Nu mai mult de 0,2% (70°C, 6 ore, în exsicator cu vid)–>Cenușă sulfatată Nu mai mult de 0,1%<!–>Substanțe reducătoare Nu mai mult de 0,3%, exprimat în D-glucoză–>Ribitol și glicerol Nu mai mult de 0,1%<!–>Plumb Nu mai mult de 0,5 mg/kg–>––––<!–>Anexa XVI a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 1.744 din 17 octombrie 2008, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 18 decembrie 2008, conform pct. 5 al art. I din același act normativ.–><!–>
–>
+
Anexa nr. XVII<!–>la norme–>Criterii specifice de puritate pentru alți aditivi alimentari<!–>Oxidul de etilenă nu se poate utiliza cu scop de sterilizare în aditivii alimentari.–>E 170 (i) CARBONAT DE CALCIU<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XV la Norme "Criterii specifice de puritate pentru coloranți"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 200 ACID SORBIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid sorbic<!–>│Trans, trans-2,4-acid hexadienoic–>Iesce │203-768-7<!–>Formulă chimică │C(6)H(8)O(2)–>Masă moleculară │112,12<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Ace incolore sau pulbere albă ușor mobilă,–>│având un miros slab caracteristic și care nu își<!–>│modifică culoarea după încălzire timp de 90 de–>│minute la 105°C<!–>Identificare │–>│<!–>A. Intervalul de topire │Între 133°C și 135°C, după uscare în vid timp–>│de 4 ore într-un desicator cu acid sulfuric<!–>B. Spectrometrie │O soluție de izopropanol (1 în 4 000 000) are–>│absorbanță maximă la 254 ± 2 nm<!–>C. Test pozitiv pentru legături │–>duble │<!–>D. Punctul de sublimare │80°C–>Puritate │<!–>Conținut de apă │Nu mai mult de 0,5 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Aldehide │Nu mai mult de 0,1 % (ca formaldehidă)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 202 SORBAT DE POTASIU<!–>Definiție–>Denumire chimică │Sorbat de potasiu<!–>│(E, E)-2,4-hexadienoat de potasiu–>│Sare de potasiu a acidului trans,<!–>│trans 2,4-hexadienoic–>Iesce │246-376-1<!–>Formulă chimică │C(6)H(7)O(2)K–>Masă moleculară │150,22<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța uscată<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă care nu își modifică–>│culoarea după încălzire timp de 90 de minute la<!–>│105°C–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire a acidului │–>sorbic izolat prin acidifiere și │<!–>nerecristalizat la 133°C – 135°C │–>după uscare în vid într-un │<!–>desicator cu acid sulfuric │–>B. Test pozitiv pentru potasiu și │<!–>legături duble │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,0 % (105°C, 3 h)–>Aciditate sau alcalinitate │Nu mai mult de aproximativ 1,0 % [ca acid<!–>│sorbic sau K(2)CO(3)]–>Aldehide │Nu mai mult de 0,1 % calculat ca formaldehidă<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 203 SORBAT DE CALCIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sorbat de calciu–>│Săruri de calciu ale acidului trans,<!–>│trans-2,4-acid hexadienoic–>Iesce │231-321-6<!–>Formulă chimică │C(12)H(14)O(4)Ca–>Masă moleculară │262,32<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la–>│substanța uscată<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă care nu își modifică–>│culoarea după încălzire timp de 90 de minute<!–>│la 105°C–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire a acidului │–>sorbic izolat prin acidifiere și │<!–>nerecristalizat la 133°C – 135°C │–>după uscare în vid într-un │<!–>desicator cu acid sulfuric │–>B. Test pozitiv pentru calciu și │<!–>legături duble │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 %, determinat prin uscare în–>│vid timp de 4 ore într-un desicator cu acid<!–>│sulfuric–>Aldehide │Nu mai mult de 0,1 % (ca formaldehidă)<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 210 ACID BENZOIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid benzoic<!–>│Acid benzencarboxilic–>│Acid fenilcarboxilic<!–>Iesce │200-618-2–>Formulă chimică │C(7)H(6)O(2)<!–>Masă moleculară │122,12–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Intervalul de topire │Între 121,5°C și 123,5°C<!–>B. Test pozitiv de sublimare │–>și test pentru benzoat │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % după uscare timp de 3 ore cu<!–>│acid sulfuric–>pH │Aproximativ 4 (soluție apoasă)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 %–>Compuși organici clorurați │Nu mai mult de 0,07 % exprimați în clor,<!–>│corespunzând la 0,3 % exprimați ca acid–>│monoclorobenzoic<!–>Substanțe ușor oxidabile │Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,–>│se încălzește până la punctul de fierbere și se<!–>│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când–>│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde. Se<!–>│dizolvă un gram de probă, rotunjită la cel mai–>│apropiat mg, în soluția încălzită și se titrează<!–>│cu 0,1 N KMnO(4) până când culoarea roz persistă–>│15 secunde. Nu este necesar mai mult de 0,5 ml.<!–>Substanțe ușor carbonizabile │O soluție rece de 0,5 g acid benzoic în 5 ml de–>│acid sulfuric 94,5 -95,5 % nu trebuie să aibă o<!–>│colorație mai intensă decât cea a lichidului de–>│referință conținând 0,2 ml clorură de cobalt<!–>│STC (*2), 0,3 ml de clorură ferică STC (*3),–>│0,1 ml sulfat de cupru STC (*4) și 4,4 ml apă<!–>Acizi policiclici │La acidificarea fracționată a unei soluții–>│neutralizate de acid benzoic, primul precipitat<!–>│nu trebuie să aibă punctul de topire diferit de–>│cel al acidului benzoic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>(*2) Clorură de cobalt STC: se dizolvă aproximativ 65 grame clorură de cobalt–>CoCl(2)x6H(2)O într-o cantitate suficientă de amestec de 25 ml acid clorhidric și<!–>975 ml apă pentru a rezultă un volum total de 1 l. Se introduc exact 5 ml din această–>soluție într-un balon cu fund rotund conținând 250 ml soluție de iod, se adaugă 5 ml<!–>de peroxid de hidrogen 3 %, apoi 15 ml de soluție de hidroxid de sodiu 20 %. Se fierbe–>10 minute, se lasă să se răcească, se adaugă 2 grame iodură de potasiu și 20 ml de<!–>acid sulfuric 25 %. După ce precipitatul este complet dizolvat, se titrează iodul–>eliberat cu tiosulfat de sodiu (0,1 N) în prezența amidonului ST (*). Un ml tiosulfat<!–>de sodiu (0,1 N) corespunde la 23,80 mg de CoCl(2)x6H(2)O. Se ajustează volumul final–>al soluției prin adăugarea unei cantități suficiente de amestec de acid clorhidric/apă<!–>pentru a rezultă o soluție conținând 59,5 mg de CoCl(2)x6H(2)O/ml.–>(*3) Clorură ferică STC: se dizolvă aproximativ 55 g de clorură ferică într-o cantitate<!–>suficientă de amestec de 25 ml acid clorhidric și 975 ml de apă pentru a rezultă un–>volum total de 1 l. Se introduc 10 ml din această soluție într-un balon cu fund rotund<!–>conținând 250 ml soluție de iod, se adaugă 15 ml de apă și 3 g de iodură de potasiu;–>amestecul se lasă 15 minute în repaus. Se diluează cu 100 ml apă, apoi iodul eliberat<!–>se titrează cu tiosulfat de sodiu (0,1 N) în prezența amidonului TS (*). Un ml de–>tiosulfat de sodiu (0,1 N) corespunde la 27,03 mg FeCl(3)x6H(2)O. Se ajustează volumul<!–>final al soluției prin adăugarea unei cantități suficiente de amestec de acid–>clorhidric/apă pentru a rezultă o soluție conținând 45,0 mg de FeCl(3)x6H(2)O/ml.<!–>(*4) Sulfat de cupru STC: se dizolvă aproximativ 65 g de sulfat de cupru CuSO(4)x5H(2)O–>într-o cantitate suficientă de amestec de 25 ml acid clorhidric și 975 ml de apă pentru<!–>a rezultă un volum total de 1 l. Se introduc 10 ml din această soluție într-un balon cu–>fund rotund conținând 250 ml soluție de iod, se adaugă 40 ml apă, 4 ml acid acetic și<!–>3 g iodură de potasiu. Se titrează iodura eliberată cu tiosulfat de sodiu (0,1 N) în–>prezența amidonului ST (*). Un ml de tiosulfat de sodiu (0,1 N) corespunde la 24,97 mg<!–>de CuSO(4)x5H(2)O. Se ajustează volumul final al soluției prin adăugarea unei cantități–>suficiente de amestec de acid clorhidric/apă pentru a rezultă o soluție conținând 62,4<!–>mg de CuSO(4)x5H(2)O/ml.–>(*) Amidon ST: se triturează 0,5 g amidon (amidon din cartofi, porumb sau solubil) cu<!–>5 ml de apă; la pasta ce rezultă se adaugă o cantitate suficientă de apă pentru a–>rezultă un volum total de 100 ml, amestecând continuu. Se fierbe câteva minute, se lasă<!–>să se răcească și se filtrează. Amidonul trebuie proaspăt preparat.–>E 211 BENZOAT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Benzoat de sodiu<!–>│Sare de sodiu a acidului benzencarboxilic–>│Sare de sodiu a acidului fenilcarboxilic<!–>Iesce │208-534-8–>Formulă chimică │C(7)H(5)O(2)Na<!–>Masă moleculară │144,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % de C(7)H(5)O(2)Na,<!–>│după uscare la 105°C timp de 4 ore–>Descriere │Pulbere cristalină sau granule albe, aproape<!–>│inodoră–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Ușor solubil în apă, puțin solubil în etanol–>B. Intervalul de topire pentru │Intervalul de topire a acidului benzoic izolat<!–>acidul benzoic │prin acidifiere și nerecristalizat–>│121,5°C -23,5°C, după uscare într-un desicator<!–>│cu acid sulfuric–>│Test pozitiv pentru benzoate<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,5 % după uscare la 105°C timp<!–>│de 4 ore–>Substanțe oxidabile │Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,<!–>│se încălzește până la punctul de fierbere și se–>│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când<!–>│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde.–>│Se dizolvă un gram de probă, rotunjită la cel<!–>│mai apropiat mg, în soluția încălzită și se–>│titrează cu 0,1 N KMnO(4) până când culoarea roz<!–>│persistă 15 secunde. Nu este necesar mai mult de–>│0,5 ml.<!–>Acizi policiclici │La acidifierea fracționată a unei soluții–>│(neutralizate) de benzoat de sodiu, primul<!–>│precipitat nu trebuie să aibă o temperatură de–>│topire diferită de cea a acidului benzoic<!–>Compuși organici clorurați │Nu mai mult de 0,06 % exprimați în clor,–>│corespunzând la 0,25 % exprimați ca acid<!–>│monoclorbenzoic–>Grade de aciditate sau alcalinitate │Neutralizarea unui gram de benzoat de sodiu, în<!–>│prezența fenolftaleinei, nu trebuie să necesite–>│mai mult de 0,25 ml de 0,1N NaOH sau 0,1 N HCl<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 212 BENZOAT DE POTASIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Benzoat de potasiu–>│Sare de potasiu a acidului benzencarboxilic<!–>│Sare de potasiu a acidului fenilcarboxilic–>Iesce │209-481-3<!–>Formulă chimică │C(7)H(5)KO(2)x3H(2)O–>Masă moleculară │214,27<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % de C(7)H(5)KO(2),–>│după uscare la 105°C la greutate constantă<!–>Descriere │Pulbere albă cristalină–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire a acidului │–>benzoic izolat prin acidifiere și │<!–>nerecristalizat 121,5°C – 123,5°C, │–>după uscare în vid într-un │<!–>desicator cu acid sulfuric │–>B. Teste pozitive pentru benzoat │<!–>și potasiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 26,5 % determinată prin uscare–>│la 105°C<!–>Compuși organici clorurați │Nu mai mult de 0,06 % exprimați în clor,–>│corespunzând la 0,25 % exprimați ca acid<!–>│monoclorbenzoic–>Substanțe ușor oxidabile │Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,<!–>│se încălzește până la punctul de fierbere și se–>│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când<!–>│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde.–>│Se dizolvă un gram de probă rotunjită la cel<!–>│mai apropiat mg în soluția încălzită și se–>│titrează cu 0,1 N KMnO(4) până când culoarea roz<!–>│persistă 15 secunde. Nu este necesar mai mult de–>│0,5 ml.<!–>Substanțe ușor carbonizabile │O soluție rece de 0,5 g acid benzoic în 5 ml acid–>│sulfuric 94,5 la 95,5 % nu trebuie să prezinte o<!–>│culoare mai puternică decât cea a lichidului de–>│referință conținând 0,2 ml de clorat de cobalt<!–>│STC, 0,3 ml de clorură ferică STC, 0,1 ml de–>│sulfat de cupru STC și 4,4 ml de apă<!–>Acizi policiclici │La acidifierea fracționată a unei soluții–>│(neutralizate) de benzoat de potasiu, primul<!–>│precipitat nu trebuie să aibă o temperatură de–>│topire diferită de cea a acidului benzoic<!–>Grade de aciditate sau alcalinitate │Neutralizarea unui gram de benzoat de potasiu,–>│în prezența fenolftaleinei, nu trebuie să necesite<!–>│mai mult de 0,25 ml de 0,1 N NaOH sau 0,1N HCl–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 213 BENZOAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Benzoat de monocalciu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Benzoat de calciu–>│Dibenzoat de calciu<!–>Iesce │218-235-4–>Formulă chimică │Anhidru: C(14)H(10)O(4)Ca<!–>│Monohidrat: C(14)H(10)O(4)Ca x H(2)O–>│Trihidrat: C(14)H(10)O(4)Ca x 3H(2)O<!–>Masă moleculară │Anhidru: 282,31–>│Monohidrat: 300,32<!–>│Trihidrat: 336,36–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % după uscare la<!–>│105°C–>Descriere │Cristale sau pulbere albă sau incoloră<!–>Identificare │–>A. Intervalul de topire a acidului │<!–>benzoic izolat prin acidifiere și │–>nerecristalizat 121,5°C – 123,5°C, │<!–>după uscare în vid într-un │–>desicator cu acid sulfuric │<!–>B. Teste pozitive pentru benzoat │–>și calciu │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 17,5 % determinat prin uscare la<!–>│105°C la greutate constantă–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,3 %<!–>Compuși organici clorurați │Nu mai mult de 0,06 % exprimați în clor,–>│corespunzând la 0,25 % exprimați ca acid<!–>│monoclorbenzoic–>Substanțe ușor oxidabile │Se adaugă 1,5 ml de acid sulfuric în 100 ml apă,<!–>│se încălzește până la punctul de fierbere și se–>│adaugă 0,1 N KMnO(4) în picături până când<!–>│culoarea roz persistă timp de 30 de secunde.–>│Se dizolvă un gram de probă rotunjită la cel<!–>│mai apropiat mg în soluția încălzită și se–>│titrează cu 0,1 N KMnO4 până când culoarea roz<!–>│persistă 15 secunde. Nu este necesar mai mult de–>│0,5 ml<!–>Substanțe ușor carbonizabile │O soluție rece de 0,5 g acid benzoic în 5 ml acid–>│sulfuric 94,5 – 95,5 % nu trebuie să prezinte o<!–>│culoare mai intensă decât cea a lichidului de–>│referință conținând 0,2 ml de clorat de cobalt<!–>│STC, 0,3 ml de clorură ferică STC, 0,1 ml de–>│sulfat de cupru STC și 4,4 ml de apă<!–>Acizi policiclici │La acidifierea fracționată a unei soluții–>│(neutralizate) de benzoat de calciu, primul<!–>│precipitat nu trebuie să aibă o temperatură de–>│topire diferită de cea a acidului benzoic<!–>Grade de aciditate sau alcalinitate │Neutralizarea unui gram de benzoat de calciu, în–>│prezența fenolftaleinei, nu trebuie să necesite<!–>│mai mult de 0,25 ml de 0,1 N NaOH sau 0,1 N HCl–>Fluor │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 214 p-HIDROXIBENZOAT DE ETIL–>Sinonime │Etil paraben<!–>│p-oxibenzoat de etil–>Definiție │<!–>Denumire chimică │p-hidroxibenzoat de etil–>│Ester etilic al acidului p-hidroxibenzoic<!–>Iesce │204-399-4–>Formulă chimică │C(9)H(10)O(3)<!–>Masă moleculară │166,8–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 % după uscare<!–>│timp de 2 ore la 80°C–>Descriere │Cristale incolore, aproape inodore, mici sau o<!–>│pulbere cristalină, albă–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire │115°C – 118°C–>B. Test pozitiv pentru │<!–>p-hidroxibenzoat │Intervalul de topire a acidului p-hidroxibenzoic–>│izolat prin acidifiere și nerecristalizat:<!–>│213°C – 217°C, după uscare în vid într-un–>│desicator cu acid sulfuric<!–>C. Test pozitiv pentru alcool │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % după uscare timp de 2 ore–>│la 80°C<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 %–>Acid p-hidroxibenzoic și acid │Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid<!–>│salicilic p-hidroxibenzoic–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 215 SAREA DE SODIU A p-HIDROXIBENZOATULUI DE ETIL<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sarea de sodiu a p-hidroxibenzoatului de etil;<!–>│compus de sodiu al esterului etilic al acidului–>│p-hidroxibenzoic<!–>Iesce │252-487-6–>Formulă chimică │C(9)H(9)O(3)Na<!–>Masă moleculară │188,8–>Compoziție │Conținut de ester etilic al acidului<!–>│p-hidroxibenzoic nu mai puțin de 83 %–>│raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere higroscopică albă, cristalină–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire │Între 115°C – 118°C, după uscare în vid–>│într-un desicator cu acid sulfuric<!–>B. Test pozitiv pentru │Intervalul de topire a acidului–>p-hidroxibenzoat │p-hidroxibenzoic rezultat din eșantion este<!–>│213°C-217°C–>C. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>D. pH-ul unei soluții apoase 0,1 % │–>trebuie să fie între 9,9 – 10,3 │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 5 % determinat prin uscare în<!–>│vid într-un desicator cu acid sulfuric–>Cenușă sulfatată │37 – 39 %<!–>Acid p-hidroxibenzoic și acid │Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid–>salicilic │p -hidroxibenzoic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 218 p-HIDROXIBENZOAT DE METIL–>Sinonime │Metilparaben<!–>│p-oxibenzoat de metil–>Definiție │<!–>Denumire chimică │p-hidroxibenzoat de metil–>│Ester metilic al acidului p-hidroxibenzoic<!–>Iesce │243-171-5–>Formulă chimică │C(8)H(8)O(3)<!–>Masă moleculară │152,15–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % după uscare timp<!–>│de 2 ore la 80°C–>Descriere │Cristale incolore, aproape inodore, mici sau<!–>│pulbere albă cristalină–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire │Între 125°C – 128°C–>B. Test pozitiv pentru │Intervalul de topire a acidului p-hidroxibenzoic<!–>p-hidroxibenzoat │rezultat din eșantion este 213°C-217°C după–>│uscare timp de 2 ore la 80°C<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % după uscare timp de 2 ore<!–>│la 80°C–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Acid p-hidroxibenzoic și acid │Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid p–>Salicilic │hidroxibenzoic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 219 SAREA DE SODIU A p-HIDROXIBENZOATULUI DE METIL–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sare de sodiu a p-hidroxibenzoatului de metil–>│Compus de sodiu al esterului metilic al acidului<!–>│p-hidroxibenzoic–>Formulă chimică │C(8)H(7)O(3)Na<!–>Masă moleculară │174,15–>Compoziție │Conținut de nu mai puțin de 99,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere higroscopică albă<!–>Identificare │–>A. Precipitatul alb format prin │<!–>acidifierea cu acid clorhidric a │–>unei soluții apoase 10 % g/v a │<!–>derivatului de sodiu de │–>p-hidroxibenzoat de metil │<!–>(utilizând ca indicator hârtia de │–>turnesol) trebuie să aibă un │<!–>interval de topire între │–>125°C-128°C când este spălat cu │<!–>apă și uscat la 80°C timp de 2 │–>ore │<!–>B. Test pozitiv pentru sodiu │–>C. pH-ul unei soluții apoase │<!–>0,1 % care nu conține dioxid de │–>carbon, cuprins între │<!–>9,7 – 10,3 │–>Puritate │<!–>Conținut de apă │Nu mai mult de 5 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │40 % la 44,5 % raportat la substanța anhidră<!–>Acid p-hidroxibenzoic și acid │Nu mai mult de 0,35 % exprimat ca acid–>salicilic │p-hidroxibenzoic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 de mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 220 ANHIDRIDĂ SULFUROASĂ–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Dioxid de sulf–>│Anhidridă a acidului sulfuros<!–>Iesce │231-195-2–>Formulă chimică │SO(2)<!–>Masă moleculară │64,07–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 %<!–>Descriere │Gaz incolor, neinflamabil, cu miros puternic,–>│înțepător, sufocant<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru substanțe │<!–>sulfuroase │–>Puritate │<!–>Conținut de apă │Nu mai mult de 0,05 %–>Reziduuri nevolatile │Nu mai mult de 0,01 %<!–>Trioxid de sulf │Nu mai mult de 0,1 %–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Alte gaze neexistente în mod │Nu sunt urme–>obișnuit în aer │<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/ kg<!–>E 221 SULFIT DE SODIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sulfit de sodiu (anhidru sau heptahidrat)–>Iesce │231-821-4<!–>Formulă chimică │Anhidru: Na(2)SO(3)–>│Heptahidrat: Na(2)SO(3) x 7H(2)O<!–>Masă moleculară │Anhidru: 126,04–>│Heptahidrat: 252,16<!–>Compoziție │Anhidru: nu mai puțin de 95 % Na(2)SO(3) și–>│ nu mai puțin de 48 % SO(2)<!–>│Heptahidrat: nu mai puțin de 48 % Na(2)SO(3) și–>│ nu mai puțin de 24 % SO(2)<!–>Descriere │Pulbere albă cristalină sau cristale incolore–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru sulfit │–>și sodiu │<!–>B. pH-ul unei soluții 10 % │–>(anhidru) sau unei soluții 20 % │<!–>(heptahidrat) │–>cuprins între 8,5 – 11,5 │<!–>Puritate │–>Tiosulfat │Nu mai mult de 0,1 % raportat la conținutul<!–>│de SO(2)–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul<!–>│de SO(2)–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat conținutul<!–>│de SO(2)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 222 BISULFIT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sulfit acid de sodiu<!–>│Hidrogensulfit de sodiu–>Iesce │231-921-4<!–>Formulă chimică │NaHSO(3) în soluție apoasă–>Masă moleculară │104,06<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 32 % g/g NaHSO(3)–>Descriere │Soluție limpede, incoloră spre galben<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sulfit și │<!–>sodiu │–>B. pH-ul unei soluții apoase 10 % │<!–>cuprins între 2,5 – 5,5 │–>Puritate │<!–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg de Na(2)SO(3) raportat la–>│conținutul de SO(2)<!–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 223 METABISULFIT DE SODIU–>Sinonime │Pirosulfit<!–>│Pirosulfit de sodiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Disulfit de sodiu–>│Pentaoxodisulfat disodic<!–>Iesce │231-673-0–>Formulă chimică │Na(2)S(2)O(5)<!–>Masă moleculară │190,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % Na(2)S(2)O(5) și nu<!–>│mai puțin de 64 % SO(2)–>│<!–>Descriere │Cristale albe sau pulbere cristalină–>│<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sulfit și │<!–>sodiu │–>B. pH-ul unei soluții apoase 10 % │<!–>cuprins între 4,0 – 5,5 │–>Puritate │<!–>Tiosulfat │Nu mai mult de 0,1 % raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 224 METABISULFIT DE POTASIU–>Sinonime │Pirosulfit de potasiu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Disulfit de potasiu<!–>│Pentaoxodisulfat de potasiu–>Iesce │240-795-3<!–>Formulă chimică │K(2)S(2)O(5)–>Masă moleculară │222,33<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 90 % K(2)S(2)O(5) și nu–>│mai puțin de 51,8 % SO(2), restul fiind alcătuit<!–>│aproape în întregime din sulfat de potasiu–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere albă cristalină<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sulfit și │<!–>potasiu │–>Puritate │<!–>Tiosulfat │Nu mai mult de 0,1 % raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 226 SULFIT DE CALCIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sulfit de calciu–>Iesce │218-235-4<!–>Formulă chimică │CaSO(3) x 2H(2)O–>Masă moleculară │156,17<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % CaSO(3) x 2H(2)O și–>│nu mai puțin de 39 % SO(2)<!–>│–>Descriere │Cristale albe sau pulbere cristalină<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sulfit și │<!–>calciu │–>Puritate │<!–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul–>│de SO(2)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 227 BISULFIT DE CALCIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sulfit acid de calciu–>│Hidrogensulfit de calciu<!–>Iesce │237-423-7–>Formulă chimică │Ca[HSO(3)](2)<!–>Masă moleculară │202,22–>Compoziție │6-8 % (greutate/volum) de dioxid de sulf și 2,5-<!–>│3,5 % (g/v) de dioxid de calciu corespunzând la–>│10-14 % (g/v) de bisulfit de calciu<!–>│(Ca[HSO(3)](2))–>Descriere │Soluție apoasă limpede galben-verzuie, având un<!–>│miros specific de dioxid de sulf–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru sulfit și │–>calciu │<!–>Puritate │–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul<!–>│de SO(2)–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul<!–>│de SO(2)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 228 BISULFIT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Bisulfit de potasiu<!–>│Hidrogensulfit de potasiu–>Iesce │231-870-1<!–>Formulă chimică │KHSO(3), în soluție apoasă–>Masă moleculară │120,17<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 280g KHSO(3)/l (sau 150g–>│SO(2)/l)<!–>Descriere │Soluție apoasă limpede, incoloră–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru sulfit și │–>potasiu │<!–>Puritate │–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la conținutul<!–>│de SO(2)–>Seleniu │Nu mai mult de 10 mg/kg raportat la conținutul<!–>│de SO(2)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 230 BIFENIL<!–>Sinonime │Difenil–>Definiție │<!–>Denumire chimică │1,1'-bifenil–>│Fenilbenzen<!–>Iesce │202-163-5–>Formulă chimică │C(12)H(10)<!–>Masă moleculară │154,20–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,8 %<!–>Descriere │Cristale albe sau galben deschis spre brun, având–>│un miros caracteristic<!–>Identificare │–>A. Interval de topire │68,5°C – 70,5°C<!–>B. Interval de distilare │Se distilă complet într-un interval de 2,5°C–>│cuprins între 252,5°C – 257,5°C<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 230 bifenil au fost eliminate de pct. 16 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 231 ORTOFENILFENOL–>Sinonime │Ortoxenol<!–>Definiție │–>Denumire chimică │(1,1'-bifenil)-2-ol<!–>│2-hidroxidifenil–>│o-hidroxidifenil<!–>Iesce │201-993-5–>Formulă chimică │C(12)H(10)O<!–>Masă moleculară │170,20–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 %<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau slab gălbuie–>Identificare │<!–>A. Interval de topire │56°C – 58°C–>B. Test pozitiv pentru fenolat │O soluție de etanol (1 g la 10 ml) produce<!–>│o culoare verde prin adăugarea de 10 % soluție–>│clorură feroasă<!–>Puritate │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Difenil eter │Nu mai mult de 0,3 %–>p-Fenilfenol │Nu mai mult de 0,1 %<!–>1-Naftol │Nu mai mult de 01 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 232 ORTOFENILFENOL DE SODIU<!–>Sinonime │Ortofenilfenat de sodiu–>│Sare de sodiu de o-fenilfenol<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Ortofenilfenol de sodiu<!–>Iesce │205-055-6–>Formulă chimică │C(12)H(9)ONa x 4H(2)O<!–>Masă moleculară │264,26–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97 % C(12)H(9)ONa x<!–>│4H(2)O–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau slab gălbuie<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru fenolat și │<!–>sodiu │–>B. Intervalul de topire a │<!–>ortofenilfeno-lului izolat prin │–>acidifiere și nere-cristalizat │<!–>extras din probă: 56°C – 58°C după │–>uscare într-un desicator cu acid │<!–>sulfuric │–>C. pH-ul unei soluții apoase de 2 % │<!–>trebuie să fie cuprins între │–>11,1-11,8 │<!–>Puritate │–>Difenileter │Nu mai mult de 0,3 %<!–>p-fenilfenol │Nu mai mult de 0,1 %–>1-naftol │Nu mai mult de 0,01 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 233 THIABENDAZOL – Eliminat–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 233 THIABENDAZOL au fost eliminate de pct. 16 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 234 NIZINA<!–>Definiție │Nizina este alcătuită din mai multe polipeptide–>│strâns legate, produse din tulpini naturale de<!–>│Streptococcus lactis, grupa Lancefield N–>Iesce │215-807-5<!–>Formulă chimică │C(143)H(230)N(42)O(37)S(7)–>Masă moleculară │3 354,12<!–>Compoziție │Concentratul de nizină conține nu mai puțin de–>│900 unități pe mg într-un amestec de solide<!–>│din lapte degresat și un conținut minim de–>│50 % clorură de sodiu<!–>Descriere │Pulbere albă–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 3 % dacă este uscat la greutate–>│constantă la 102°C-103°C<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 234 NISIN–>Definiție │Nisinul este constituit din mai multe polipeptide strâns<!–>│înrudite, produse în cursul fermentării unui mediu pe bază–>│de lapte sau zahăr de către anumite tulpini naturale de<!–>│Lactococcus lactis subsp. lactis.–>IESCE │215-807-5<!–>Formulă chimică │C(143)H(230)N(42)O(37)S(7)–>Masă moleculară │3 354,12<!–>Compoziție │Concentratul de nisin conține cel puțin 900 unități per mg–>│într-un amestec de proteine din lapte degresat sau de<!–>│substanțe solide fermentate și un conținut minim de clorură–>│de sodiu de 50%.<!–>Descriere │Pulbere albă–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare│Nu mai mult de 3% când se usucă la 102°C-103°C până la–>│obținerea unei greutăți constante.<!–>Arsen │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 234 NISIN au fost modificate de pct. 1 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 235 NATAMICINA<!–>Sinonime │Pimaricina–>Definiție │Natamicina este un fungicid din grupa poliene<!–>│macrolide și este produsă din tulpini naturale de–>│Streptomyces natalensis sau Streptococcus lactis<!–>Iesce │231-683-5–>Formulă chimică │C(33)H(4)7O(13)N<!–>Masă moleculară │665,74–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină albă spre alb crem<!–>Identificare │–>A. Reacții de culoare │La adăugarea a câteva cristale de natamicină<!–>│pe o placă de spotare, la o picătură de:–>│- acid clorhidric concentrat, se obține culoarea<!–>│albastră;–>│- acid fosforic concentrat, se obține culoarea<!–>│verde, care se schimbă după câteva minute în–>│roșu deschis<!–>B. Spectrometrie │O soluție 0,0005 % g/v într-o soluție 1 % acid–>│acetic metanolic are absorbție maximă la<!–>│aproximativ 290 nm, 303 nm și 318 nm,–>│un prag la aproximativ 280 nm și absorbție<!–>│minimă la aproximativ 25 nm, 295,5 nm și–>│311 nm<!–>C. pH │5,5 + 7,5 (1 % g/v soluție într-un amestec–>│neutralizat în prealabil de 20 părți<!–>│dimetilformamidă și 80 părți apă)–>D. Rotație specifică │[α]^20(D) = + 250° la + 295° (o soluție de 1 %<!–>│g/v acid acetic glacial, la 20°C raportat la–>│substanța uscată)<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 8 % (peste P(2)O(5) în vid la 60°C<!–>│greutate constantă)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Criterii microbiologice: număr │Nu mai mult de 100/g–>total de germeni<!–>E 239 HEXAMETILENTETRAMINĂ–>Sinonime │Hexamină<!–>│Metenamină–>Definiție │<!–>Denumire chimică │1,3,5,7-Tetrazatriciclo(3,3,1,13,7) -decan,–>│hexametilentetramină<!–>Iesce │202-905-8–>Formulă chimică │C(6)H(12)N(4)<!–>Masă moleculară │140,19–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină incoloră sau albă<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru formaldehidă │<!–>și amoniu │–>B. Punct de sublimare aproximativ │<!–>260°C │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % după uscare la 105°C în–>│vid cu P(2)O(5) timp de 2 ore<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 %–>Sulfați │Nu mai mult de 0,005 % exprimat ca SO(4)<!–>Cloruri │Nu mai mult de 0,005 % exprimat ca Cl–>Săruri de amoniu │Nedetectabile<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 242 DICARBONAT DE DIMETIL–>Sinonime │DMDC<!–>│Pirocarbonat de dimetil–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Dicarbonat de dimetil–>│Ester dimetil al acidului pirocarbonic<!–>Iesce │224-859-8–>Formulă chimică │C(4)H(6)O(5)<!–>Masă moleculară │134,09–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,8 %<!–>Descriere │Lichid incolor, se descompune în soluție–>│apoasă. Este coroziv pentru piele și ochi și<!–>│toxic prin inhalare și ingerare–>Identificare │<!–>A. Descompunere │După diluare teste pozitive pentru CO(2) și–>│metanol<!–>B. Punct de topire 17°C │–>Punct de fierbere │172°C cu descompunere<!–>C. Densitate 20°C │Aproximativ 1,25 g/cmc–>D. Spectru infraroșu │Maxim la 1 156 și 1 832 cm^-1<!–>Puritate │–>Carbonat de dimetil │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Total cloruri │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 249 NITRIT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Nitrit de potasiu<!–>Iesce │231-832-4–>Formulă chimică │KNO(2)<!–>Masă moleculară │85,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la<!–>│substanța anhidră (*5)–>Descriere │Granule higroscopice, albe sau galben deschis<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru nitrit │<!–>și potasiu │–>B. pH-ul unei soluții 5 %: │Nu mai puțin de 6,0 și nu mai mult de 9,0<!–>(*5) La etichetarea cu mențiunea "pentru uz alimentar", nitritul poate fi vândut numai–>în amestec cu sare sau cu un substituent al sării.<!–>Puritate–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 3 % după uscare timp de 4 ore<!–>│peste gel de siliciu–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 250 NITRIT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Nitrit de sodiu<!–>Iesce │231-555-9–>Formulă chimică │NaNO(2)<!–>Masă moleculară │69,00–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97 % raportat la<!–>│substanța anhidră (*6)–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau prisme gălbui<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru nitrit și │<!–>sodiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,25 % după uscare peste gel de–>│siliciu timp de 4 ore<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>(*6) La etichetarea cu mențiunea "pentru uz alimentar", nitritul poate fi vândut numai–>în amestec cu sare sau cu un substituent al sării.<!–>E 251 NITRAT DE SODIU–>1. NITRAT DE SODIU SOLID │<!–>Sinonime │Salpetru de Chile–>│Salpetru cubic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Nitrat de sodiu<!–>Iesce │231-554-3–>Formulă chimică │NaNO(3)<!–>Masă moleculară │85,00–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % după uscare<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă, ușor higroscopică–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru nitrat și │–>sodiu │<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Nu mai puțin de 5,5 și nu mai mult de 8,3–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2 % după uscare la 105°C timp–>│de 4 ore<!–>Nitriți │Nu mai mult de 30 mg/Kg exprimat ca NaNO(2)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>E 251 NITRAT DE SODIU–>2. NITRAT DE SODIU LICHID │<!–>Definiție │Nitratul de sodiu lichid este soluție apoasă de–>│nitrat de sodiu obținută direct din reacția<!–>│chimică între hidroxidul de sodiu și acidul–>│azotic în cantități stoechiometrice, fără<!–>│cristalizare ulterioară. Formele standardizate–>│preparate din nitratul de sodiu lichid care<!–>│îndeplinesc aceste specificății pot conține acid–>│azotic în exces, dacă aceasta este clar menționată<!–>│pe etichetă.–>Denumire chimică │Nitrat de sodiu<!–>Iesce │231-554-3–>Formulă chimică │NaNO(3)<!–>Masă moleculară │85,00–>Compoziție │Conținut între 33,5 % și 40,0 % de NaNO(3)<!–>Descriere │Lichid limpede, incolor–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru nitrat și │–>sodiu │<!–>B. Ph │Nu mai puțin 1,5 și nu mai mult de 3,5–>Puritate │<!–>Acid azotic liber │Nu mai mult de 0,01 %–>Nitriți │Nu mai mult de 10 mg/Kg exprimat ca NaNO(2)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>Plumb Nu mai mult de 1 mg/Kg │<!–>Mercur Nu mai mult de 0,3 mg/Kg │–>Prezenta specificăție se referă la │<!–>o soluție apoasă de 35 % │–>E 252 NITRAT DE POTASIU<!–>Sinonime │Salpetru de Chile–>│Salpetru cubic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Nitrat de potasiu<!–>Iesce │231-818-8–>Formulă chimică │KNO(3)<!–>Masă moleculară │101,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau prisme transparente<!–>│cu gust răcoritor, sărat, înțepător–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru nitrat și │–>potasiu │<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Nu mai puțin de 4,5 și nu mai mult de 8,5–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 1 % după uscare la 105°C timp–>│de 4 ore<!–>Nitriți │Nu mai mult de 20 mg/kg exprimat ca KNO(2)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 260 ACID ACETIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid acetic<!–>│Acid etanoic–>Iesce │200-580-7<!–>Formulă chimică │C(2)H(4)O(2)–>Masă moleculară │60,05<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,8 %–>│<!–>Descriere │Lichid limpede incolor având miros înțepător–>│caracteristic<!–>Identificare │–>A. Punct de fierbere │118°C la presiune de 760mm (coloană de mercur)<!–>B. Gravitație specifică │Aproximativ 1,049–>C. O soluție de 1 la 3 prezintă │<!–>teste pozitive pentru acetat │–>D. Punct de solidificare │Nu mai puțin de 14,5°C<!–>Puritate │–>Reziduu nevolatil │Nu mai mult de 100 mg/kg<!–>Acid formic, formați și alte │Nu mai mult de 1000 mg/kg exprimate ca acid–>substanțe oxidabile │formic<!–>Substanțe ușor oxidabile │Se diluează 2 ml de probă într-un recipient–>│prevăzut cu dop de sticlă cu 10 ml apă și se<!–>│adaugă 0,1 ml de 0,1 N permanganat de–>│potasiu. Culoarea roz nu se schimbă în brun<!–>│timp de 30 minute–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 261 ACETAT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acetat de potasiu<!–>Iesce │204-822-2–>Formulă chimică │C(2)H(3)O(2)K<!–>Masă moleculară │98,14–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale incolore delicvescente sau pulbere<!–>│cristalină albă, inodoră sau cu miros slab acetic–>Identificare │<!–>A. pH-ul unei soluții apoase 5 % │Nu mai puțin de 7,5 și nu mai mult de 9,0–>B. Teste pozitive pentru acetat │<!–>și potasiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 8 % după uscare la 150°C timp–>│de 2 ore<!–>Acid formic, formați și alte │Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate ca–>substanțe oxidabile │acid formic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 262 (i) ACETAT DE SODIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acetat de sodiu–>Iesce │204-823-8<!–>Formulă chimică │C(2)H(3)NaO(2) x nH(2)O (n = 0 sau 3)–>Masă moleculară │Anhidru: 82,03<!–>│Trihidrat: 136,08–>Compoziție │Conținut (atât pentru anhidră, cât și pentru<!–>│forma trihidrat) nu mai puțin de 98,5 % raportat–>│la substanța anhidră<!–>Descriere │Anhidru: pulbere granulată albă, inodoră,–>│higroscopică<!–>│Trihidrat: cristale incolore transparente sau–>│pulbere cristalină granulată, inodoră sau cu miros<!–>│slab acetic. Efluorescență în aer cald, uscat–>Identificare │<!–>A. pH-ul unei soluții apoase 1 % │Nu mai puțin de 8,0 și nu mai mult de 9,5–>B. Teste pozitive pentru acetat și │<!–>sodiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Anhidru: Nu mai mult de 2 % (120°C, 4 ore)–>│Trihidrat: Între 36 și 42 % (120°C, 4 ore)<!–>Acid formic, formați și alte │Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate ca–>substanțe oxidabile │acid formic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 262 (îi) DIACETAT DE SODIU–>Definiție │Diacetatul de sodiu este un compus molecular al<!–>│acetatului de sodiu cu acidul acetic–>Denumire chimică │Hidrogendiacetat de sodiu<!–>Iesce │204-814-9–>Formulă chimică │C(4)H(7)NaO(4) x nH(2)O (n = 0 sau 3)<!–>Masă moleculară │142,09 (anhidru)–>Compoziție │Conținut de 39-41 % acid acetic liber și 58-60 %<!–>│acetat de sodiu–>Descriere │Solid cristalin alb, higroscopic, cu miros acetic<!–>Identificare │–>A. pH-ul unei soluții apoase 10 % │Nu mai puțin de 4,5 și nu mai mult de 5,0<!–>B. Teste pozitive pentru acetat și │–>sodiu │<!–>Puritate │–>Conținut de apă │Nu mai puțin de 2 % (metoda Karl Fisher)<!–>Acid formic, formați și alte │Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate–>substanțe oxidabile ca acid formic │<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 263 ACETAT DE CALCIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acetat de calciu–>Iesce │200-540-9<!–>Formulă chimică │Anhidru: C(4)H(6)O(4)Ca–>│Monohidrat: C(4)H(6)O(4)Ca x H(2)O<!–>Masă moleculară │Anhidru: 158,17–>│Monohidrat: 176,18<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Acetatul de calciu anhidru este un solid–>│cristalin alb, higroscopic, voluminos, cu gust<!–>│ușor amar. Poate prezenta un miros slab de acid–>│acetic. Monohidratul poate fi sub formă de ace,<!–>│granule sau pulbere–>Identificare │<!–>A. pH-ul unei soluții apoase 10 % │Nu mai puțin de 6,0 și nu mai mult de 9,0–>B. Teste pozitive pentru acetat și │<!–>calciu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 11 % după uscare (155°C la–>│greutate constantă, pentru monohidrat)<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,3 %–>Acid formic, formați și alte │Nu mai mult de 1 000 mg/kg exprimate<!–>substanțe oxidabile │ca acid formic–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 270 ACID LACTIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid lactic<!–>│Acid 2-hidroxipropionic–>│Acid 1-hidroxietan-1-carboxilic<!–>Iesce │200-018-0–>Formulă chimică │C(3)H(6)O(3)<!–>Masă moleculară │90,08–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 76 % și nu mai mult<!–>│de 84 %–>Descriere │Lichid vâscos incolor sau gălbui, aproape inodor,<!–>│cu gust acid constituit dintr-un amestec de acid–>│lactic [C(3)H(6)O(3)] și lactat de acid lactic<!–>│[C(6)H(10)O(5)].–>│Se obține prin fermentarea lactică a zaharurilor<!–>│sau se prepară sintetic–>Notă: Acidul lactic este hidroscopic│<!–>și când este concentrat prin │–>fierbere se condensează pentru a │<!–>forma lactatul acidului lactic, care│–>prin diluare și încălzire │<!–>hidrolizează în acid lactic │–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru lactat │–>Puritate │<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Sulfați │Nu mai mult de 0,25 %–>Fier │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Notă: Această specificăție se referă│–>la o soluție apoasă 80 %; pentru │<!–>soluții apoase mai slabe se │–>calculează valori corespunzătoare │<!–>conținutului lor de acid lactic │–>E 280 ACID PROPIONIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid propionic<!–>│Acid propanoic–>Iesce │201-176-3<!–>Formulă chimică │C(3)H(6)O(2)–>Masă moleculară │74,08<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 %–>Descriere │Lichid uleios, incolor sau slab gălbui, cu miros<!–>│ușor înțepător–>Identificare │<!–>A. Punctul de topire │- 22°C–>B. Interval de distilare │138,5°C – 142,5°C<!–>Puritate │–>Reziduu nevolatil │Nu mai mic de 0,01 % după uscare la 140°C la<!–>│greutate constantă–>Aldehide │Nu mai mult de 0,1 % exprimate ca formaldehidă<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 281 PROPIONAT DE SODIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Propionat de sodiu–>│Propanoat de sodiu<!–>Iesce │205-290-4–>Formulă chimică │C(3)H(5)O(2)Na<!–>Masă moleculară │96,06–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 %, după uscare timp<!–>│de 2 ore la 105°C–>Descriere │Pulbere cristalină albă, higroscopică sau pulbere<!–>│albă fină–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru propionate │–>și sodiu │<!–>B. pH-ul unei soluții apoase 10 % │Nu mai puțin de 7,5 și nu mai mult de 10,5–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 4 %, determinat prin uscare timp–>│de 2 ore la 105°C<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,1 %–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 282 PROPIONAT DE CALCIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Propionat de calciu–>Iesce │223-795-8<!–>Formulă chimică │C(6)H(10)O(4)Ca–>Masă moleculară │186,22<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 %, după uscare timp–>│de 2 ore la 105°C<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru propinat și│–>calciu │<!–>B. pH-ul unei soluții apoase 10 % │Între 6,0 și 9,0–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 4 %, determinat prin uscare timp–>│de 2 ore la 105°C<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,3 %–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 283 PROPIONAT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Propionat de potasiu<!–>│Propanoat de potasiu–>Iesce │206-323-5<!–>Formulă chimică │C(3)H(5)KO(2)–>Masă moleculară │112,17<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 %, după uscare timp–>│de 2 ore la 105°C<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru propionat │–>și potasiu │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 4 %, determinat prin uscare timp<!–>│de 2 ore la 105°C–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,3 %<!–>Fier │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 284 ACID BORIC–>Sinonime │Acid boracic<!–>│Acid ortoboric–>│Borofax<!–>Definiție │–>Iesce │233-139-2<!–>Formulă chimică │H(3)BO(3)–>Masă moleculară │61,84<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 %–>Descriere │Cristale transparente incolore, inodore sau<!–>│granule albe sau pulbere albă ușor uleioase la–>│atingere; în stare naturală apare sub formă de<!–>│sasolit mineral–>Identificare │<!–>A. Punct de topire │La aproximativ 171°C B. Arde cu flacără verde–>C. pH-ul unei soluții apoase 3,3 % │Între 3,8 și 4,8<!–>Puritate │–>Peroxizi │Nu se colorează la adăugare soluție KI<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 285 TETRABORAT DE SODIU (BORAX)–>Sinonime │Borat de sodiu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Tetraborat de sodiu<!–>│Biborat de sodiu–>│Piroborat de sodiu<!–>│Tetraborat anhidru–>Iesce │215-540-4<!–>Formulă chimică │Na(2)B(4)O(7)–>│Na(2)B(4)O(7) x 10H(2)O<!–>Masă moleculară │201,27–>Descriere │Pulbere sau foi asemănătoare cu sticlă ce devin<!–>│opace prin expunerea la aer; greu solubil în apă–>Identificare │<!–>A. Interval de topire │Între 171°C și 175°C cu descompunere–>Puritate │<!–>Peroxizi │Nu se colorează la adăugarea unei soluții de KI–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 290 DIOXID DE CARBON<!–>Sinonime │Gaz de acid carbonic–>│Gheață uscată (forma solidă)<!–>│Anhidridă carbonică–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Dioxid de carbon–>Iesce │204-696-9<!–>Formulă chimică │CO(2)–>Masă moleculară │44,01<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % v/v pe bază–>│gazoasă<!–>Descriere │Gaz incolor în condiții de mediu normale, cu–>│miros ușor înțepător. Dioxidul de carbon<!–>│comercial este transportat și manevrat sub–>│formă de lichid în cilindri sub presiune sau<!–>│sisteme de depozitare în vrac sau în blocuri–>│solide comprimate de "gheață uscată".<!–>│Formele solide (gheață uscată) conțin de–>│obicei aditivi, ca propilen glicol sau ulei<!–>│mineral, ca agenți de legătură–>Identificare │<!–>A. Precipitare (formarea │Dacă se introduce o cantitate de probă într-o–>precipitatului) │soluție de hidroxid de bariu, se obține un<!–>│precipitat alb care se dizolvă cu efervescență în–>│acid acetic diluat<!–>Puritate │–>Aciditate │Barbotarea a 915 ml de gaz în 50 ml de apă fiartă<!–>│proaspăt nu trebuie să mărească aciditatea–>│acesteia față de metilorange în comparație cu 50<!–>│ml apă fiartă proaspăt la care s-a adăugat 1 ml–>│acid clorhidric (0,01 N)<!–>Substanțe reductoare, fosfură și │Barbotarea a 915 ml de gaz în 25 ml reactiv de–>sulfură de hidrogen │nitrat de argint amoniacal la care s-a adăugat 3ml<!–>│amoniac nu trebuie să tulbure sau să–>│înnegrească această soluții<!–>Monoxid de carbon │Nu mai mult de 10 æl/l–>Conținut de ulei │lNu mai mult de 5 mg/kg(la 10-06-2011,
Subrubrica Conținut de ulei de la Punctul E 290 din Anexa nr. XVII a fost modificată de Punctul 17, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 296 ACID MALICSinonime │DL-Acid malic, acid pomalic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │DL-Acid malic, acid hidroxibutandioic, acid<!–>│hidroxisuccinic–>Iesce │230-022-8<!–>Formulă chimică │C(4)H(6)O(5)–>Masă moleculară │134,09<!–>Compoziție │Conținut nu mai mult de 99,0 %–>Descriere │Pulbere cristalină sau granule albe sau aproape<!–>│albe–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire între │–>127°C -132°C │<!–>B. Test pozitiv pentru malat │–>C. Soluțiile acestei substanțe sunt │<!–>inactive din punct de vedere optic │–>la toate concentrațiile │<!–>Puritate │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Acid fumaric │Nu mai mult de 1,0 %–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 297 ACID FUMARIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid trans-butendioic,<!–>│acid tans-1,2-etilen-dicarboxilic–>Iesce │203-743-0<!–>Formulă chimică │C(4)H(4)O(4)–>Masă moleculară │116,07<!–>Compoziție │Conținut nu mai mult 99,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere cristalină sau granule albe–>Identificare │<!–>A. Intervalul de topire │286°C-302°C (capilar închis, încălzire rapidă)–>B. Teste pozitive pentru legături │<!–>duble și pentru acidul │–>1,2-dicarboxilic │<!–>C. pH-ul unei soluții 0,05 % la 25°C│3,0-3,2–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (120°C, 4h)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,1 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 300 ACID ASCORBIC–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid L-ascorbic–>│Acid ascorbic<!–>│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă–>│3-ceto-L-gulofuranolactonă<!–>Iesce │200-066-2–>Formulă chimică │C(6)H(8)O(6)<!–>Masă moleculară │176,13–>Compoziție │Acidul ascorbic, după uscare într-un desicator<!–>│pentru vid cu acid sulfuric timp de 24 de ore,–>│conține nu mai puțin de 99 % C(6)H(8)O(6)<!–>Descriere │Solid cristalin alb sau galben pal, inodor–>Identificare │<!–>A. Interval de topire │Între 189°C – 193°C cu descompunere–>B. Teste pozitive pentru acid │<!–>ascorbic │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,4 %, după uscare într-un–>│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de<!–>│ore–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Rotație specifică │[α]^20(D) între +20,5° și +21,5°(10 % g/v soluție–>│apoasă)<!–>pH-ul unei soluții apoase 2 % │Între 2,4 și 2,8–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 301 ASCORBAT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Ascorbat de sodiu<!–>│L-ascorbat de sodiu–>│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă enolat<!–>│de sodiu–>│3-ceto-L-gulofurano-lactonă enolat de sodiu<!–>Iesce │205-126-1–>Formulă chimică │C(6)H(7)O(6)Na<!–>Masă moleculară │198,11–>Compoziție │Ascorbatul de sodiu, după uscare într-un<!–>│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de–>│ore, conține nu mai puțin de 99 % C(6)H(7)O(6)Na<!–>Descriere │Solid cristalin alb sau aproape alb, inodor, care–>│se închide la culoare prin expunere la lumină<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru ascorbat │<!–>și sodiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,25 %, după uscare într-un–>│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de<!–>│ore–>Rotație specifică │[α]^20(D) între + 103° și + 106° (10 % g/v soluție<!–>│apoasă)–>pH-ul unei soluții apoase 10 % │Între 6,5 și 8,0<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 302 ASCORBAT DE CALCIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Ascorbat de calciu dihidratat–>│Sare de calciu a 2,3-didehidro-L-treo-hexono-<!–>│1,4-lactonă dihidrat–>Iesce │227-261-5<!–>Formulă chimică │C(12)H(14)O(12)Ca x 2H(2)O–>Masă moleculară │426,35<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 98 % raportat la substanța–>│fără materii volatile<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă spre galben cenusiu–>│deschis, inodoră<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru ascorbat │<!–>și calciu │–>Puritate │<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Rotație specifică │[α]^20(D) între +95° și +97° (5 % g/v soluție<!–>│apoasă)–>pH-ul unei soluții apoase 10 % │Între 6,0 și 7,5<!–>Substantă volatilă │Nu mai mult de 0,3 % determinat prin uscare la–>│temperatura camerei timp de 24 ore într-un<!–>│desicator conținând acid sulfuric sau pentoxid de–>│fosfor<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 304 (i) PALMITAT DE ASCORBIL–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Palmitat de ascorbil–>│Palmitat de L-ascorbil<!–>│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă-6–>│palmitat<!–>│6-palmitoil-3-ceto-L-gulofuranolactonă–>Iesce │205-305-4<!–>Formulă chimică │C(22)H(38)O(7)–>Masă moleculară │414,55<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la–>│substanța uscată<!–>Descriere │Solid alb sau alb-gălbui cu miros de citrice–>Identificare │<!–>A. Interval de topire │Între 107°C și 117°C–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 % după uscare într-un cuptor–>│cu vid la 56°C și 60°C timp de o oră<!–>Cenușă sulfată │Nu mai mult de 0,1 %–>Rotație specifică │[α]^20(D) între 21° și 24° (5 % g/v soluție<!–>│apoasă)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 304 (îi) STEARAT DE ASCORBIL<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Stearat de ascorbil<!–>│Stearat de L-ascorbil–>│2,3-didehidro-L-treo-hexono-1,4-lactonă-6-<!–>│stearat–>│6-stearoil-3-ceto-L-gulofuranolactonă<!–>Iesce │246-944-9–>Formulă chimică │C(24)H(42)O(7)<!–>Masă moleculară │442,6–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 %<!–>Descriere │Solid alb sau alb-gălbui cu miros de citrice–>Identificare │<!–>A. Punct de topire │Aproximativ 116°C–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 % după uscare într-un cuptor–>│cu vid la 56°C – 60°C timp de o oră<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 306 EXTRACT BOGAT ÎN TOCOFEROL<!–>Definiție │Produs obținut prin distilarea în vid cu vapori–>│de apă a produselor oleaginoase comestibile,<!–>│conținând tocoferoli și tocotrienoli concentrați–>│Conține tocoferoli cum ar fi d-α-, d-â-, d-ă- și<!–>│d-sigma-tocoferol–>Masă moleculară │430,71 (d-α-tocoferol)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 34 % din tocoferoli–>│totali<!–>Descriere │Ulei vâscos limpede roșu-brun spre roșu, având–>│un miros și gust caracteristice. Poate prezenta o<!–>│ușoară separare de constituenți parafinoși sub–>│formă microcristalină<!–>Identificare │–>A. Prim metoda adecvată gaz-lichid │<!–>cromatografică │–>B. Teste de solubilitate │Insolubil în apă. Solubil în etanol. Miscibil în<!–>│eter–>Puritate │<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Rotație specifică │[α]^20(D) nu mai puțin de + 20°<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>307 ALFA-TOCOFEROL–>Sinonime │DL-α-Tocoferol<!–>Definiție │–>Denumire chimică │DL-5,7,8-trimetiltocol<!–>│DL-2,5,7,8-tetrametil-2-(4',8',12'–>│trimetiltridecil)-6-cromanol<!–>Iesce │233-466-0–>Formulă chimică │C(29)H(50)O(2)<!–>Masa moleculară │430,71–>Compoziție │Nu mai puțin de 96 %<!–>Descriere │Ulei vâscos, limpede, aproape inodor, de culoare–>│gălbuie spre chihlimbar, care se oxidează și se<!–>│închide la culoare la expunere la aer sau lumină–>Identificare │<!–>A. Test de solubilitate │Insolubil în apă, ușor solubil în etanol,–>│miscibil în eter<!–>B. Spectrofotometrie │În etanol absolut, absorbția maximă este de–>│aproximativ 292 nm<!–>Puritate │–>Indice de refracție │n^20(D) 1,503 – 1,507<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) │E^1 %(1 cm) (292 nm) 72 până la 76 (0,01 g în–>în etanol │200 ml de etanol absolut)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Rotație specifică │[α]^25(D)0° ± 0,05° (soluție 1:10 în cloroform)<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 308 GAMA-TOCOFEROL<!–>Sinonime │dl-ă-tocoferol–>Definiție │<!–>Denumire chimică │2,7,8-trimetil-2-(4',8',12'-trimetiltridecil)-6–>│cromanol<!–>Iesce │231-523-4–>Formulă chimică │C(28)H(48)O(2)<!–>Masă moleculară │416,69–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 97 de %<!–>Descriere │Ulei vâscos limpede, galben deschis care–>│oxidează și se închide la culoare prin<!–>│expunere la aer sau lumină–>Identificare │<!–>A. Spectrometrie │Absorbție maximă în etanol pur la aproximativ–>│298 nm și 257 nm<!–>Puritate │–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) │E^1 %(1 cm) (298 nm) între 91 și 97<!–>în etanol │E^1 %(1 cm) (257 nm) între 5,0 și 8,0–>Indice de refracție │n^209(D) 1,503 – 1,507<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 309 DELTA-TOCOFEROL<!–>Definiție │–>Denumire chimică │2,8-dimetil-2-(4',8',12'-trimetiltridecil)-6-<!–>│cromanol–>Iesce │204-299-0<!–>Formulă chimică │C(27)H(46)O(2)–>Masă moleculară │402,7<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97 %–>Descriere │Ulei vâscos, limpede, gălben deschis sau<!–>│portocaliu care oxidează și se închide–>│la culoare prin expunere la aer sau lumină<!–>Identificare │–>A. Spectrometrie │Absorbție maximă în etanol pur la aproximativ<!–>│298 nm și 257 nm–>Puritate │<!–>Absorbție specifică E^ 1 %(1 cm) │E^1 %(1 cm) (298 nm) între 89 și 95–>în etanol │E^1 %(1 cm) (257 nm) între 3,0 și 6,0<!–>Indice de refracție │n^20(D) 1,500-1,504–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 310 GALAT DE PROPIL–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Galat de propil–>│Ester propilic al acidului galic<!–>│ester n-propilic al acidului 3,4,5–>│trihidroxibenzoic<!–>Iesce │204-498-2–>Formulă chimică │C(10)H(12)O(5)<!–>Masă moleculară │212,20–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Solid cristalin, alb spre alb crem, inodor<!–>Identificare │–>A. Teste de solubilitate │Ușor solubil în apă, solubil complet în etanol,<!–>│eter și propan-1,2-diol–>B. Interval de topire │Între 146°C – 150°C după uscare la 110°C timp<!–>│de 4 ore–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,0 % (110°C, 4 ore)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Acid liber │Nu mai mult de 0,5 % (ca acid galic)–>Compus organic clorurat │Nu mai mult de 100 mg/kg (ca Cl)<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) în │E^1 %(1 cm) (275 nm) nu mai puțin de 485 și nu–>etanol │mai mult de 520<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 311 GALAT DE OCTIL–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Galat de octil–>│Ester octilic al acidului galic<!–>│Ester n-octilic al acidului–>│3,4,5-trihidroxibenzoic<!–>Iesce │213-853-0–>Formulă chimică │C(15)H(22)O(5)<!–>Masă moleculară │282,34–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % după uscare la<!–>│90°C timp de 6 ore–>Descriere │Solid inodor alb spre alb crem<!–>Identificare │–>A. Teste de solubilitate │Ușor solubil în apă, solubil complet în etanol,<!–>│eter și propan-1,2-diol–>B. Interval de topire │Între 99°C – 102°C după uscare la 90°C timp<!–>│de 6 ore–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (90°C, 6 ore)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Acid liber │Nu mai mult de 0,5 % (ca acid galic)–>Compus organic clorurat │Nu mai mult de 100 mg/kg (ca Cl)<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) în │E^1 %(1 cm) (275 nm) nu mai puțin de 375 și nu mai–>etanol │mult de 390<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 312 GALAT DE DODECIL–>Sinonime │Galat de lauril<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Galat de dodecil<!–>│ester n-dodecilic (sau laurilic) al acidului–>│3,4,5-trihidroxibenzoic<!–>│ester dodecilic al acidului galic–>Iesce │214-620-6<!–>Formulă chimică │C(19)H(30)O(5)–>Masă moleculară │338,45<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % după uscare la–>│90°C timp de 6 ore<!–>Descriere │Solid alb sau alb crem, inodor–>Identificare │<!–>A. Teste de solubilitate │Insolubil în apă, solubil complet în etanol, eter–>B. Interval de topire │Între 95°C – 98°C după uscare la 90°C timp de<!–>│6 ore–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (90°C, 6 ore)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 100 mg/kg (ca Cl)<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) în │E^1 %(1 cm)(275 nm) nu mai puțin de 300 și nu mai–>etanol │mult de 325<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>E 315 ACID ERITHORBIC–>Sinonime │Acid izoascorbic<!–>Acid D-araboascorbic │–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid D-eritro-hexenic-2-ă-lactonă–>│Acid izoascorbic<!–>│Acid D-izoascorbic–>Iesce │201-928-0<!–>Formulă chimică │C(6)H(8)O(6)–>Greutate moleculară │176,13<!–>Compoziție │Nu mai puțin 98 % raportat la substanța anhidră–>Descriere │Solid cristalin, de culoare alb spre gălbui,<!–>│care se închide treptat la culoare la expunere la–>│lumină<!–>Identificare │–>A. Interval de topire │Aproximativ 164°C – 172°C, cu descompunere<!–>B. Test pozitiv la acid ascorbic │–>prin reacția de culoare │<!–>Puritate │–>Pierderi la uscare │Nu mai mult de 0,4 % după uscare la presiune<!–>│redusă pe silicagel timp de 3 ore–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,3 %<!–>Rotație specifică │[α]^25(D)10 % (g/v) soluție apoasă între – 16,5°–>│până la – 18,0°<!–>Oxalt │Într-o soluție de 1 g în 10 ml de apă, se adaugă–>│2 picături de acid acetic glacial și 5 ml de<!–>│soluție de acetat de calciu 10 %. Soluția trebuie–>│să rămână limpede<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 316 ERITORBAT DE SODIU<!–>Sinonime │Izoascorbat de sodiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Izoascorbat de sodiu–>│Acid D-izoascorbic de sodiu<!–>│Sare de sodiu de 2,3-didehidro-D-erithrohexono–>│1,4-lactonă<!–>│3-ceto-D-gulofurano-lactonă enolat de sodiu–>│monohidrat<!–>Iesce │228-973-9–>Formulă chimică │C(6)H(7)O(6)Na x H(2)O<!–>Masă moleculară │216,13–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % după uscare într-un<!–>│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de–>│ore exprimat pe bază de monohidrat<!–>Descriere │Solid cristalin alb–>Identificare │<!–>A. Teste de solubilitate │Complet solubil în apă, ușor solubil în etanol–>B. Test pozitiv pentru acid │<!–>ascorbic/reacție de culoare │–>C. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,25 % după uscare într-un<!–>│desicator cu vid cu acid sulfuric timp de 24 de–>│ore<!–>Rotație specifică │[α]^25(D)10 % (g/v) soluție apoasă între +95° și–>pH-ul unei soluții apoase 10 % │+98°<!–>│5,5 la 8,0–>Oxalat │La o soluție de 1 g în 10 ml apă se adaugă 2<!–>│picături de acid acetic glacial și 5 ml soluție–>│10 % acetat de calciu. Soluția trebuie să rămână<!–>│limpede–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 319 BUTILHIDROCHINONĂ TERȚIARĂ (TBHQ)<!–>Sinonime │TBHQ–>Definiție │<!–>Denumiri chimice │terț-butil-1,4-benzendiol–>│2-(1,1-dimetiletil)-1,4-benzendiol<!–>Iesce │217-752-2–>Formulă chimică │C(10)H(14)O(2)<!–>Masă moleculară │166,22–>Compoziție │Nu mai puțin de 99 % C(10)H(14)O(2)<!–>Descriere │Solid cristalin, de culoare albă, cu miros–>│caracteristic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Practic insolubil în apă, solubil în etanol<!–>B. Punct de topire │Nu mai puțin de 126,5°C–>C. Compuși fenolici │Se dizolvă aproximativ 5mg probă în 10 ml<!–>│methanol și se adaugă 10,5 ml soluție de–>│dimetilamină (1:4). Apare o culoare roșie spre roz<!–>Puritate │–>Terț-butil-p-benzochinonă │Nu mai mult de 0,2 %<!–>2,5-di-terț-butilhidrochinonă │Nu mai mult de 0,2 %–>Hidroxichinonă │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Toluen │Nu mai mult de 25 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 320 BUTILHIDROXIANISOL (BHA)–>Sinonime │BHA<!–>Definiție │–>Denumire chimică │3-terț-butil-4-hidroxianisol<!–>│Un amestec de 2-terț-butil-4-hidroxianisol și 3–>│terț-butil-4-hidroxianisol<!–>Iesce │246-563-8–>Formulă chimică │C(11)H(16)O(2)<!–>Masă moleculară │180,25–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,5 % de C(11)H(16)O(2)<!–>│și conținut nu mai puțin de 85 % de izomer 3–>│terț-butil-4-hidroxianisol<!–>Descriere │Cristale albe sau ușor gălbui sau solid cu–>│aspect de ceară, cu un ușor miros aromatic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubil în apă, complet solubil în etanol<!–>B. Intervalul de topire │Între 48°C și 63°C–>C. Reacție de culoare │Trece testul pentru grupările fenol<!–>Puritate │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 % după calcinare la 800 ±<!–>│25°C–>Impurități fenolice │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) │E^1 %(1 cm)(290 nm) nu mai puțin de 190 și nu mai–>│mult de 210<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) │E^1 %(1 cm)(228 nm) nu mai puțin de 326 și nu mai–>│mult de 345<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 321 BUTILHIDROXITOLUEN (BHT)<!–>Sinonime │BHT–>Definiție │<!–>Denumire chimică │2,6-diterț-butil-p-cresol–>│4-metil-2,6-diterț-butilfenol<!–>Iesce │204-881-4–>Formulă chimică │C(15)H(24)O<!–>Masă moleculară │220,36–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 %<!–>Descriere │Solid cristalin alb, sau sub forma de fulgi,–>│inodor sau cu miros caracteristic slab aromatic<!–>Identificare │–>A. Teste de solubilitate │Insolubil în apă și propan- 1,2-diol<!–>│Complet solubil în etanol–>B. Punct de topire │La 70°C<!–>C. Absorbanță maximă │Absorbția în intervalul 230-320 nm a unui strat–>│de 2 cm de soluție 1 la 100 000 în etanol anhidru<!–>│prezintă un maxim numai la 278 nm–>Puritate │<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,005 %–>Impurități fenolice │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Absorbție specifică E^1 %(1 cm) │E^1 %(1 cm)(278 nm) cel puțin 81 și cel mult 88–>în etanol │<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 322 LECITINE–>Sinonime │Fosfatide<!–>│Fosfolipide–>Definiție │Lecitinele sunt amestecuri sau fracțiuni de<!–>│fosfatide obținute prin procedee fizice din–>│produsele alimentare de origine animală sau<!–>│vegetală; acestea includ și produse hidrolizate–>│obținute prin utilizarea enzimelor inofensive și<!–>│corespunzătoare. Produsul final nu trebuie să–>│prezinte urme ale activității reziduale a<!–>│enzimei.–>│Lecitinele pot fi ușor decolorate în mediu<!–>│apos cu ajutorul peroxidului de hidrogen.–>│Această oxidare nu trebuie să modifice<!–>│chimic fosfatidele de lecitină–>Iesce │232-307-2<!–>Compoziție │- lecitine: nu mai puțin de 60,0 % substanțe–>│insolubile în acetonă<!–>│- lecitine hidrolizate: nu mai puțin de 56,0 %–>│substanțe insolubile în acetonă<!–>Descriere │- lecitine: lichid sau semilichid vâscos sau–>│pulbere de culoare brună<!–>│- lecitine hidrolizate: lichid vâscos sau pastă–>│de culoare brun deschis spre brun<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru colină, │<!–>fosfor și acizi grași │–>B. Test pentru lecitina hidrolizată │Se adaugă 500 ml apă (30°C – 35°C) într-un<!–>│pahar de laborator de 800 ml. Apoi se adaugă–>│încet 50 ml probă cu amestecare continuă.<!–>│Lecitina hidrolizată formează o emulsie–>│omogenă. Lecitina nehidrolizată formează o<!–>│masă distinctă de aproximativ 50 g–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 %, determinat prin uscare la–>│105°C timp de o oră<!–>Substanță insolubilă în toluen │Nu mai mult de 0,3 %–>Indice de aciditate │- lecitine: nu mai mult de 35 mg hidroxid de<!–>│potasiu/g–>│- lecitine hidrolizate: nu mai mult de 45 mg<!–>│hidroxid de potasiu/g–>Indice de peroxid │Mai mică sau egală cu 10<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 325 LACTAT DE SODIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Lactat de sodiu–>│2-hidroxipropanoat de sodiu<!–>Iesce │200-772-0–>Formulă chimică │C(3)H(5)NaO(3)<!–>Masă moleculară │112,06 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 57 % și nu mai mult de<!–>│66 %–>Descriere │Lichid incolor, transparent<!–>│Inodor sau cu miros caracteristic slab–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru lactat │–>B. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>Puritate │–>Aciditate │Nu mai mult de 0,5 % după uscare, exprimată ca<!–>│acid lactic pH-ul unei soluții apoase 20 % 6,5 –>│7,5<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Substanțe reducătoare │Nici o reducere a soluției Fehling–>│<!–>Notă: │–>Această specificăție se referă la │<!–>o soluție apoasă 60 % │–>E 326 LACTAT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Lactat de potasiu<!–>│2-hidroxipropanoat de potasiu–>Iesce │213-631-3<!–>Formulă chimică │C(3)H(5)O(3)K–>Masă moleculară │128,17 (anhidru)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 57 % și nu mai mult de–>│66 %<!–>Descriere │Lichid limpede ușor vâscos, aproape inodor.–>│Inodor sau cu miros caracteristic slab<!–>Identificare │–>A. Combustie │Se arde soluția de lactat de potasiu până se<!–>│transformă în cenușă. Cenușa este alcalină și–>│apare efervescență la adăugarea de acid<!–>B. Reacție de culoare │Introduceți 2 ml soluție de lactat de potasiu–>│peste 5 ml soluție de catechină 1 la 100 în acid<!–>│sulfuric. La zona de contact apare culoarea roșu–>│aprins<!–>C. Teste pozitive pentru potasiu │–>și lactat │<!–>Puritate │–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Aciditate │Se dizolvă 1g soluție de lactat de potasiu în<!–>│20ml apă, se adaugă 3 picături de fenolftaleină–>│ST și se titrează cu hidroxid de sodiu 0,1N. Nu<!–>│sunt necesari mai mult de 0,2ml.–>Substanțe reducătoare. │Soluția de lactat de potasiu nu produce nici o<!–>│reducere a soluției Fehling–>│<!–>Notă: │–>Această specificăție se referă la o │<!–>soluție apoasă 60 % │–>E 327 LACTAT DE CALCIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Dilactat de calciu<!–>│Dilactat de calciu hidrat–>│Sare de calciu a acidului 2-hidroxipropanoic<!–>Iesce │212-406-7–>Formulă chimică │[C(3)H(5)O(2)](2) Ca x nH(2)O (n = 0-5)<!–>Masă moleculară │218,22 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină sau granule albe aproape<!–>│inodore–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru lactat și │–>calciu │<!–>B. Teste de solubilitate │Solubil în apă și practic insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Determinat prin uscare la 120°C timp de 4 ore:–>│- anhidru: nu mai mult de 3,0 %<!–>│- cu o moleculă de apă: nu mai mult de 8,0 %–>│- cu 3 molecule de apă: nu mai mult de 20,0 %<!–>│- cu 4,5 molecule de apă: nu mai mult de 27,0 %–>Aciditate │Nu mai mult de 0,5 % din substanța uscată<!–>│exprimată ca acid lactic–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimat ca fluor)<!–>pH-ul unei soluții 5 % │Între 6,0 – 8,0–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Substanțe reducătoare │Nici o reducere a soluției Fehling<!–>E 330 ACID CITRIC–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid citric–>│Acid 2-hidroxi-1,2,3-propantricarboxilic<!–>│Acid â-hidroxitricarbalitic–>Iesce │201-069-1<!–>Formulă chimică │(a) C(6)H(8)O(7) (anhidru)–>│(b) C(6)H(8)O(7) x H(2)O (monohidrat)<!–>Masă moleculară │(a) 192,13 (anhidru)–>│(b) 210,15 (monohidrat)<!–>Compoziție │Acidul citric există sub formă anhidră sau–>│poate conține o moleculă de apă. Acidul citric<!–>│conține nu mai puțin de 99,5 % C(6)H(8)O(7)–>│calculat raportat la substanța anhidră.<!–>Descriere │Acidul citric este un solid cristalin alb sau–>│incolor, inodor, având un gust acid puternic.<!–>│Monohidratul este eflorescent în aer uscat–>Identificare │<!–>A. Teste de solubilitate │Foarte solubil în apă; solubil complet în etanol;–>│solubil în eter<!–>Puritate │–>Conținut de apă │Acidul citric anhidru conține nu mai mult de<!–>│0,5 % apă; acidul citric monohidrat conține–>│cel mult 8,8 % apă (metoda Karl Fischer)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,05 % după calcinare la 800 ±–>│25°C<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg, exprimat ca acid–>│oxalic, după uscare<!–>Substanțe ușor carbonizabile │Se încălzește la întuneric timp de o oră 1g de–>│probă pulbere cu 10 ml acid sulfuric minim 98 %<!–>│într-o baie de apă la 90°C. Soluția trebuie să–>│aibă o culoare brun deschis (lichid de control K)<!–>E 331 (i) CITRAT MONOSODIC–>Sinonime │Citrat monosodic<!–>│Citrat de sodiu monobazic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Citrat monosodic–>│Sare de sodiu a acidului 2-hidroxi-1,2,3-<!–>│propantricarboxilic–>Formulă chimică │(a) C(6)H(7)O(7)Na (anhidru)<!–>│(b) C(6)H(7)O(7)Na x H(2)O (monohidrat)–>Masă moleculară │(a) 214,11 (anhidru)<!–>│(b) 232,23 (monohidrat)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau cristale incolore<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>sodiu │–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare │Determinată prin uscare la 180°C timp de 4 ore:–>│- anhidru: nu mai mult de 1,0 %<!–>│- monohidrat: nu mai mult de 8,8 %–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid<!–>│oxalic, după uscare–>pH-ul unei soluții apoase 1 % │Între 3,5 + 3,8<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 331 (îi) CITRAT DISODIC–>Sinonime │Citrat disodic<!–>│Citrat de sodiu dibasic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Citrat disodic–>│Sare disodică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-<!–>│propantricarboxilic–>│Sare disodică a acidului citric cu 1,5 molecule<!–>│apă–>Iesce │205-623-3<!–>Formulă chimică │C(6)H(6)O(7)Na x 1,5 H(2)O–>Masă moleculară │263,11<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau cristale incolore–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru citrat și │–>sodiu │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 13,0 % prin uscare la 180°C timp<!–>│de 4 ore–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid<!–>│oxalic, după uscare–>pH-ul unei soluții apoase 1 % │Între 4,9 și 5,2<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 331 (iii) CITRAT TRISODIC–>Sinonime │Citrat trisodic<!–>│Citrat de sodiu tribazic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Citrat trisodic–>│Sare trisodică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-<!–>│propantricarboxilic–>│Sare trisodică a acidului citric, sub formă<!–>│anhidră, dihidrată sau pentahidrată–>Iesce │200-675-3<!–>Formulă chimică │Anhidru: C(6)H(5)O(7)Na(3)–>│Hidrat: C(6)H(5)O(7)Na(3) x nH(2)O (n = 2 sau 5)<!–>Masă moleculară │258,07 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină albă sau cristale incolore<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>sodiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Determinat prin uscare la 180°C timp de 4 ore:–>│- anhidru: nu mai mult de 1,0 %<!–>│- dihidrat: nu mai mult de 13,5 %–>│- pentahidrat: nu mai mult de 30,3 %<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic, după uscare<!–>pH-ul unei soluții apoase 5 % │Între 7,5 – 9,0–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 332 (i) CITRAT MONOPOTASIC<!–>Sinonime │Citrat monopotasic–>│Citrat de potasiu monobasic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Citrat monopotasic<!–>│Sare monopotasică a acidului 2-hidroxi-1,2,3–>│propantricarboxilic<!–>│Sare monopotasică anhidră a acidului citric–>Iesce │212-753-4<!–>Formulă chimică │C(6)H(7)O(7)K–>Masă moleculară │230,21<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere granulată, albă, higroscopică sau–>│cristale transparente<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>potasiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,0 % determinat prin uscare la–>│180°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic după uscare<!–>pH-ul unei soluții apoase 1 % │Între 3,5 – 3,8–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 332 (îi) CITRAT TRIPOTASIC<!–>Sinonime │Citrat tripotasic–>│Citrat de potasiu tribazic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Citrat tripotasic<!–>│Sare tripotasică a acidului 2-hidroxi-1,2,3–>│propantricarboxilic<!–>│Sare tripotasică monohidrată a acidului citric–>Iesce │212-755-5<!–>Formulă chimică │C(6)H(5)O(7)K(3) x H(2)O–>Masă moleculară │324,42<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere granulată, albă, higroscopică sau–>│cristale transparente<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>potasiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 6,0 % determinat prin uscare la–>│180°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic după uscare<!–>pH-ul unei soluții apoase 5 % │Între 7,5 – 9,0–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 333 (i) CITRAT MONOCALCIC<!–>Sinonime │Citrat monocalcic–>│Citrat de calciu monobasic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Citrat monocalcic<!–>│Sare monocalcică a acidului 2-hidroxi-1,2,3–>│propantricarboxilic<!–>│Sare monocalcico monohidrată a acidului citric–>Formulă chimică │[C(6)H(7)O(7)]2Ca x H(2)O<!–>Masă moleculară │440,32–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere fină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>calciu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 7,0 % determinat prin uscare la–>│180°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic după uscare<!–>pH-ul unei soluții apoase 1 % │Între 3,2 – 3,5–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Carbonați │Dizolvarea a 1g citrat de calciu în 10ml acid–>│clorhidric 2N nu trebuie să degaje mai mult<!–>│decât câteva bule izolate–>E 333 (îi) CITRAT DICALCIC<!–>Sinonime │Citrat dicalcic–>│Citrat de calciu dibazic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Citrat dicalcic<!–>│Sare dicalcică a acidului 2-hidroxi-1,2,3–>│propantricarboxilic<!–>│Sare dicalcică trihidrată a acidului citric–>Formulă chimică │[C(6)H(7)O(7)]2Ca(2) x 3H(2)O<!–>Masă moleculară │530,42–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere fină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>calciu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 20,0 % determinat prin uscare la–>│180°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic după uscare<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Carbonați │Dizolvarea a 1 g citrat de calciu în 10 ml acid<!–>│clorhidric 2 N nu trebuie să degaje mai mult–>│decât câteva bule izolate<!–>E 333 (iii) CITRAT TRICALCIC–>Sinonime │Citrat tricalcic<!–>│Citrat de calciu tribazic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Citrat tricalcic–>│Sare tricalcică a acidului 2-hidroxi-1,2,3-<!–>│propantricarboxilic–>│Sare tricalcică tetrahidrată a acidului citric<!–>Iesce │212-391-7–>Formulă chimică │[C(6)H(6)O(7)]2C(a3) x 4H(2)O<!–>Masă moleculară │570,51–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere fină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru citrat și │<!–>calciu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 14,0 % determinat prin uscare la–>│180°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic după uscare<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Carbonați │Dizolvarea a 1 g citrat de calciu în 10 ml acid<!–>│clorhidric 2 N nu trebuie să degaje mai mult–>│decât câteva bule izolate<!–>E 334 ACID L(+) TARTRIC–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid L-tartric–>│Acid L-2,3-dihidroxibutandioic<!–>│Acid d-α,â-dihidroxisuccinic–>Iesce │201-766-0<!–>Formulă chimică │C(4)H(6)O(6)–>Masă moleculară │150,09<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Solid cristalin incolor sau translucid sau–>│pulbere cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Interval de topire │Între 168°C – 170°C<!–>B. Test pozitiv pentru tartrat │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % [cu P(2)O(5), 3 ore]–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 1 000 mg/kg după calcinare la<!–>│800 ± 25°C–>Rotație optică specifică a unei │[α]^20(D) între + 11,5° și + 13,5°<!–>soluții apoase 20 % g/v │–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic după uscare<!–>E 335 (i) TARTRAT MONOSODIC–>Sinonime │Sare monosodică a acidului L-(+)-tartric<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sare monosodică a acidului L-2,3-<!–>│dihidroxibutandioic–>│Sare monosodică monohidrată a acidului<!–>│L-(+)-tartric–>Formulă chimică │C(4)H(5)O(6)Na x H(2)O<!–>Masă moleculară │194,05–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raporta la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale transparente incolore<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru tartrat │<!–>și sodiu │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10,0 % determinat prin uscare la–>│105°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic, după uscare<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 335 (îi) TARTRAT DISODIC–>Definiție │<!–>Denumire chimică │L-tartrat disodic–>│(+)-tartrat disodic<!–>│Acid (+)-2,3-dihidroxibutandioic disodic–>│Sare disodică dihidrată a acidului L-(+)-tartric<!–>Iesce │212-773-3–>Formulă chimică │C(4)H(4)O(6)Na(2) x 2H(2)O<!–>Masă moleculară │230,8–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale transparente incolore<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru tartrat și │<!–>sodiu │–>B. Teste de solubilitate │1 g este insolubil în 3 ml apă. Insolubil în<!–>│etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 17,0 % determinat prin uscare la–>│150°C timp de 4 ore<!–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid–>│oxalic, după uscare<!–>pH-ul unei soluții apoase 1 % │Între 7,0 – 7,5–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 336 (i)-TARTRAT MONOPOTASIC<!–>Sinonime │Tartrat de potasiu monobazic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sare monopotasică anhidru a acidului L-(+)–>│tartric<!–>│Sare monopotasică a acidului L-2,3–>│dihidroxibutandioic<!–>Formulă chimică │C(4)H(5)O(6)K–>Masă moleculară │188,16<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % pe raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere cristalină sau granulată albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru tartrat și │–>potasiu │<!–>B. Punct de topire │230°C–>Puritate │<!–>pH-ul unei soluții apoase 1 % 3,4 │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,0 % determinat prin uscare la<!–>│105°C timp de 4 ore–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid<!–>│oxalic, după uscare–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 336 (îi)-TARTRAT DIPOTASIC<!–>Sinonime │Tartrat de potasiu dibazic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sare dipotasică a acidului L-2,3–>│dihidroxibutandioic<!–>│Sare dipotasică cu o jumătate de moleculă de apă–>│a acidului L-(+)-tartric<!–>Iesce │213-067-8–>Formulă chimică │C(4)H(4)O(6)K(2) x 1/2H(2)O<!–>Masă moleculară │235,2–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină sau granulată albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru tartrat │<!–>și potasiu │–>Puritate │<!–>pH-ul unei soluții apoase 1 % │Între 7,0 – 9,0–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 4,0 % determinat prin uscare la<!–>│150°C timp de 4 ore–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid<!–>│oxalic, după uscare–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 337 TARTRAT DUBLU DE SODIU ȘI POTASIU<!–>Sinonime │L-(+)-tartrat de sodiu și potasiu–>│Sare de Rochelle<!–>│Sare de Seignette–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sare dublă de sodiu și potasiu a acidului L-2,3–>│dihidroxibutandioic<!–>│L-(+)-tartrat de sodiu și potasiu–>Iesce │206-156-8<!–>Formulă chimică │C(4)H(4)O(6)KNa x 4H(2)O–>Masă moleculară │282,23<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere cristalină albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru tartrat, │–>potasiu și sodiu │<!–>B. Teste de solubilitate │1 gram este solubil în 1 ml apă, insolubil în–>│etanol<!–>C. Interval de topire │Între 70 și 80°C–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 26,0 % și nu mai puțin de–>│21,0 % determinat prin uscare la 150°C timp<!–>│de 3 ore–>Oxalați │Nu mai mult de 100 mg/kg exprimat ca acid<!–>│oxalic, după uscare–>pH-ul unei soluție apoasă 1 % │Între 6,5 – 8,5<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 338 ACID FOSFORIC–>Sinonime │Acid ortofosforic<!–>│Acid monofosforic–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Acid fosforic–>Iesce │231-633-2<!–>Formula chimică │H(3)PO(4)–>Masă moleculară │98,00<!–>Compoziție │Acidul fosforic este disponibil în comerț sub–>│formă de soluție apoasă cu concentrații<!–>│variabile.–>│Conținut nu mai puțin de 67,0 % și nu mai mult<!–>│de 85,7 %.–>Descriere │Lichid vâscos, limpede, incolor<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acid │<!–>și fosfat │–>Puritate │<!–>Acizi volatili │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimați ca acid–>│acetic)<!–>Cloruri │Nu mai mult de 200 mg/kg (exprimate ca clor)–>Nitrați │Nu mai mult de 5 mg/kg [exprimați ca NaNO(3)]<!–>Sulfați │Nu mai mult de 1 500 mg/kg [exprimați ca–>│CaSO(4)]<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>│<!–>Notă: │–>Prezenta specificăție se referă la o│<!–>soluție apoasă 75 %. │–>E 339 (i) FOSFAT MONOSODIC<!–>Sinonime │Monofosfat monosodic–>│Monofosfat monosodic acid<!–>│Ortofosfat monosodic–>│Fosfat de sodiu monobazic<!–>│Monofosfat dihidrogen de sodiu–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Monofosfat dihidrogen de sodiu–>Iesce │231-449-2<!–>Formula chimică │Anhidru: NaH(2)PO(4)–>│Monohidrat: NaH(2)PO(4) x H(2)O<!–>│Dihidrat: NaH(2)PO(4) x 2H(2)O–>Masă moleculară │Anhidru: 119,98<!–>│Monohidrat: 138,00–>│Dihidrat: 156,01<!–>Compoziție │După uscare la 60°C timp de o oră și apoi la–>│105°C timp de patru ore, conține nu mai puțin de<!–>│97 % NaH(2)PO(4)–>Conținut de P(2)O(5) │Între 58 % și 60 % raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere, cristale sau granule, albe, inodore,–>│ușor delicvescente<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodiu și │<!–>fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol sau<!–>│eter–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 4,1 – 5,0<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Sarea anhidră pierde nu mai mult de 2,0 %,<!–>│monohidratul nu mai mult de 15,0 %, iar–>│dihidratul nu mai mult de 25 % când este uscat<!–>│mai întâi la 60°C timp de o oră și apoi la 105°C–>│timp de patru ore<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 339 (îi) FOSFAT DISODIC<!–>Sinonime │Monofosfat disodic–>│Fosfat de sodiu secundar<!–>│Ortofosfat disodic–>│Fosfat disodic acid<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Monofosfat acid disodic<!–>│Ortofosfat acid disodic–>Iesce │231-448-7<!–>Formula chimică │Anhidru: Na(2)HPO(4)–>│Hidrat: Na(2)HPO(4) x nH(2)O (n = 2, 7 sau 12)<!–>Masă moleculară │141,98 (anhidru)–>Compoziție │După uscare la 40°C timp de trei ore și apoi la<!–>│105°C timp de cinci ore, conține nu mai puțin–>│de 98 % Na(2)HPO(4)<!–>Conținut de P(2)O(5) │Între 49 % și 51 % raportat la substanța anhidră–>Descriere │Fosfatul disodic acid anhidru este o pulbere<!–>│albă, higroscopică, inodoră. Formele hidratate–>│disponibile includ dihidratul: un solid<!–>│cristalin, alb, inodor; heptahidratul: cristale–>│albe, inodore, eflorescente sau pulbere<!–>│granulară; și dodecahidratul: pulbere sau–>│cristale albe, inodore, eflorescente.<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodiu și │<!–>fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil liber în apă. Insolubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 8,4 – 9,6–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │După uscare la 40°C timp de trei ore și apoi la–>│105°C timp de cinci ore, pierderile în greutate<!–>│sunt următoarele: anhidru nu mai mult de 5,0 %,–>│dihidratul nu mai mult de 22,0 %, heptahidratul<!–>│nu mai mult de 50,0 %, dodecahidratul nu mai–>│mult de 61,0 %<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 339 (iii) FOSFAT TRISODIC<!–>Sinonime │Fosfat de sodiu–>│Fosfat de sodiu tribazic<!–>│Ortofosfat trisodic–>Definiție │Fosfatul trisodic este obținut din soluții<!–>│apoase și cristalizează în formă anhidră și cu–>│1/2, 1, 6, 8 sau 12 H(2)O. Dodecahidratul<!–>│cristalizează–>│întotdeauna din soluții apoase cu un exces de<!–>│hidroxid de sodiu. El conține 1/4 molecule de–>│NaOH<!–>Denumirea chimică │Monofosfat trisodic–>│Fosfat trisodic<!–>│Ortofosfat trisodic–>Iesce │231-509-8<!–>Formula chimică │Anhidru: Na(3)PO(4)–>│Hidrat: Na(3)PO(4) x nH(2)O<!–>│(n = 1/2, 1, 6, 8 sau 12)–>Masă moleculară │163,94 (anhidru)<!–>Compoziție │Fosfatul de sodiu anhidru și forma hidratată,–>│cu excepția dodecahi- dratului, conțin nu mai<!–>│puțin de 97,0 % Na(3)PO(4), raportat la substanța–>│uscată. Fosfatul de sodiu dodecahidrat conține<!–>│nu mai puțin de 92,0 % Na(3)PO(4) raportat la–>│substanța calcinată<!–>Conținut de P(2)O(5) │Între 40,5 % și 43,5 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Cristale, granule sau pulbere cristalină, albe,–>│inodore.<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodiu și │<!–>pentru fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil liber în apă. Insolubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 11,5 – 12,5–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │După uscare la 120°C timp de trei ore, iar–>│apoi calcinare la aproximativ 800°C timp de 30<!–>│de minute, pierderile în greutate sunt–>│urmatoarele: anhidru nu mai mult de 2,0 %,<!–>│monohidratul nu mai mult de 11,0 %,–>│dodecahidratul între 45,0 % și 58,0 %<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 340 (i) FOSFAT MONOPOTASIC<!–>Sinonime │Fosfat de potasiu monobazic–>│Monofosfat monopotasic<!–>│Ortofosfat potasic–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Fosfat dihidrogen potasic–>│Ortofosfat dihidrogen monopotasic<!–>│Monofosfat dihidrogen monopotasic–>Iesce │231-913-4<!–>Formula chimică │KH(2)PO(4)–>Masă moleculară │136,09<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 % după uscare la–>│105°C timp de patru ore<!–>Conținut de P(2)O(5) │Între 51,0 % și 53,0 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Cristale, incolore, inodore sau pulbere–>│cristalină sau granulară albă, higroscopică<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 4,2 – 4,8–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 % determinată prin uscare la–>│105°C timp de patru ore<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 340 (îi) FOSFAT DIPOTASIC<!–>Sinonime │Monofosfat dipotasic–>│Fosfat de potasiu secundar<!–>│Fosfat dipotasic acid–>│Ortofosfat dipotasic<!–>│Fosfat de potasiu dibazic–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Monofosfat dipotasic acid–>│Fosfat dipotasic acid<!–>│Ortofosfat dipotasic acid–>Iesce │231-834-5<!–>Formula chimică │K(2)HPO(4)–>Masă moleculară │174,18<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 % după uscare la–>│105°C timp de patru ore<!–>Conținut de P(2)O(5) │Între 40,3 % și 41,5 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Pulbere granulară albă sau incoloră, cristale–>│sau mase; substanță delicvescentă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 8,7 – 9,4–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 % determinată prin uscare la–>│105°C timp de patru ore<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 340 (iii) FOSFAT TRIPOTASIC–>Sinonime │Fosfat de potasiu<!–>│Fosfat de potasiu tribazic–>│Ortofosfat tripotasic<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Monofosfat tripotasic<!–>│Fosfat tripotasic–>│Ortofosfat tripotasic<!–>Iesce │231-907-1–>Formula chimică │Anhidru: K(3)PO(4)<!–>│Hidratat: K(3)PO(4) x nH(2)O (n =1 sau 3)–>Masă moleculară │212,27 (anhidru)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la–>│substanța calcinată<!–>Conținut de P(2)O(5) │Între 30,5 % și 33,0 % raportat la substanța–>│calcinată<!–>Descriere │Cristale sau granule incolore sau albe, inodore,–>│higroscopice<!–>│Formele hidratate disponibile includ–>│monohidratul și trihidratul<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 11,5 – 12,3–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Anhidru: nu mai mult de 3,0 %; hidratat: nu mai–>│mult de 23,0 %. Determinată prin uscare la<!–>│105°C timp de o oră iar apoi calcinare la–>│aproximativ 800°C ± 25°C timp de 30 minute<!–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,2 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 341 (i) FOSFAT MONOCALCIC<!–>Sinonime │Fosfat de calciu monobazic–>│Ortofosfat monocalcic<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Fosfat dihidrogen de calciu<!–>Iesce │231-837-1–>Formula chimică │Anhidru: Ca[H(2)PO(4)]2<!–>│Monohidrat: Ca[H(2)PO(4)]2 x H(2)O–>Masă moleculară │234,05 (anhidru)<!–>│252,08 (monohidrat)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 95,0 % raportat la<!–>│substanța uscată–>Conținut de P(2)O(5) │Între 55,5 % și 61,1 % raportat pe substanța<!–>│anhidră–>Descriere │Pulbere granulară sau cristale sau granule albe,<!–>│delicvescente–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu │–>și fosfat │<!–>B. Conținut de CaO │Între 23,0 % și 27,5 % (anhidru)–>│Între 19,0 % și 24,8 % (monohidrat)<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 14 % determinată prin uscare<!–>│la 105°C timp de patru ore (anhidru)–>│Nu mai mult de 17,5 % determinată prin uscare<!–>│la 60°C timp de o oră, apoi la 105°C timp de–>│patru ore (monohidrat)<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 17,5 % după calcinare la 800°C–>│± 25°C timp de 30 minute (anhidru)<!–>│Nu mai mult de 25,0 % determinată prin uscare–>│la 105°C timp de o oră, iar apoi calcinare la<!–>│aproximativ 800°C ± 25°C timp de 30–>│minute (monohidrat)<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 341 (îi) FOSFAT DICALCIC<!–>Sinonime │Fosfat de calciu dibazic–>│Ortofosfat dicalcic<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Fosfat monohidrogen de calciu<!–>│Ortofosfat calcic acid–>│Fosfat de calciu secundar<!–>Iesce │231-826-1–>Formula chimică │Anhidru: CaHPO(4)<!–>│Dihidrat: CaHPO(4) x 2H(2)O–>Masă moleculară │136,06 (anhidru)<!–>│172,09 (dihidrat)–>Compoziție │Fosfatul dicalcic, după uscare la 200°C timp<!–>│de trei ore, conține nu mai puțin de 98 % și cel–>│mult echivalentul a 102 % CaHPO(4)<!–>Conținut de P(2)O(5) │Între 50,0 % și 52,5 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Cristale sau granule, pulbere granulară sau–>│pulbere albe<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru calciu │<!–>și fosfat │–>B. Teste de solubilitate │Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 8,5 % (anhidru) sau 26,5 %<!–>│(dihidrat) după calcinare la 800°C ± 25°C–>│timp de 30 minute<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 50 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 341 (iii) FOSFAT TRICALCIC<!–>Sinonime │Fosfat de calciu, tribazic–>│Ortofosfat de calciu<!–>│Monofosfat hidroxi pentacalcic–>│Hidroxiapatit de calciu<!–>Definiție │Fosfatul tricalcic constă într-un amestec–>│variabil de fosfați de calciu obținuți prin<!–>│neutralizarea acidului fosforic cu hidroxid de–>│calciu și având compoziția aproximativă 10CaO<!–>│x 3P(2)O(5) x H(2)O–>Denumirea chimică │Monofosfat hidroxi pentacalcic<!–>│Monofosfat tricalcic–>Iesce │235-330-6 (Monofosfat hidroxi pentacalcic)<!–>│231-840-8 (Ortofosfat de calciu)–>Formula chimică │Ca(5)[PO(4)](3) x OH sau Ca(3)[PO(4)](2)<!–>Masă moleculară │502 sau 310–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 90 % raportat la<!–>│substanța calcinată–>Conținut de P(2)O(5) │Între 38,5 % și 48,0 % raportat la substanța<!–>│anhidră–>Descriere │Pulbere albă, inodoră, stabilă în aer<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru calciu │<!–>și fosfat │–>B. Solubilitate │Practic insolubil în apă; insolubil în etanol,<!–>│solubil în acid azotic și acid clorhidric diluat–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 8 % după calcinare la 800°C–>│± 25°C, până la greutate constantă<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 50 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 343 (i) MONOFOSFAT DE MAGNEZIU<!–>Sinonime │Magneziu dihidrogen fosfat–>│Fosfat de magneziu, monobazic<!–>│Ortofosfat de monomagneziu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Monomagneziu dihidrogen monofosfat–>Iesce │236-004-6<!–>Formulă chimică │Mg[H(2)PO(4)](2) x nH(2)O (unde n = 0-4)–>Masă moleculară │218,30 (anhidru)<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 51,0 % după calcinare–>Descriere │Pulbere cristalină albă, inodoră, puțin solubilă<!–>│în apă–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru magneziu │–>și fosfat │<!–>B. Conținut de MgO │Nu mai puțin de 21,5 % după calcinare–>Puritate │<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 343 (îi) DIFOSFAT DE MAGNEZIU<!–>Sinonime │Magneziu hidrogen fosfat Fosfat de magneziu,–>│dibazic<!–>│Ortofosfat de dimagneziu–>│Fosfat de magneziu secundar<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Dimagneziu monohidrogen monofosfat<!–>Iesce │231-823-5–>Formulă chimică │MgHPO(4) x nH(2)O (unde n = 0-3)<!–>Masă moleculară │120,30 (anhidru)–>Compoziție │Nu mai puțin de 96 % după calcinare<!–>Descriere │Pulbere cristalină albă, inodoră, puțin solubilă–>│în apă<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru magneziu │<!–>și fosfat │–>B. Conținut de MgO │Nu mai puțin de 33,0 % raportat la substanța<!–>│anhidră–>Puritate │<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 350 (i) MALAT DE SODIU<!–>Sinonime │Sare sodică a acidului malic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │DL-malat disodic, sare disodică a acidului–>│hidroxibutandioic<!–>Formulă chimică │Hemihidrat: C(4)H(4)Na(2)O(5) x 1/2 H(2)O–>│Trihidrat: C(4)H(4)Na(2)O(5) x 3H(2)O<!–>Masă moleculară │Hemihidrat: 187,05–>│Trihidrat: 232,10<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere sau bulgări cristalini albi–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru acid │–>1,2-dicar- boxilic și sodium │<!–>B. Formarea colorantului azoic │Pozitivă–>C. Solubilitate │Solubil complet în apă<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 7,0 % (130°C, 4h) pentru<!–>│hemihidrat sau 20,5 % – 23,5 % (130°C, 4h)–>│pentru trihidrat<!–>Alcalinitate │Nu mai mult de 0,2 % sub formă de Na(2)CO(3)–>Acid fumaric │Nu mai mult de 1,0 %<!–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,05 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 350 (îi) MALAT ACID DE SODIU–>Sinonime │Sare monosodică a acidului DL-malic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │DL-malat monosodic, succinat 2-DL-hidroxi<!–>│monosodiu–>Formulă chimică │C(4)H(5)NaO(5)<!–>Masă moleculară │156,07–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acid │<!–>1,2-dicar- boxilic și sodiu │–>B. Formarea colorantului azoic │Pozitivă<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 % (110°C, 3 h)<!–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,05 %–>Acid fumaric │Nu mai mult de 1,0 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 351 MALAT DE POTASIU<!–>Sinonime │Sare potasică a acidului malic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │DL-malat dipotasic, sare dipotasică a acidului–>│hidroxibutandioic<!–>Formulă chimică │C(4)H(4)K(2)O(5)–>Masă moleculară │210,27<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 59,5 %–>Descriere │Soluție apoasă incoloră sau aproape incoloră<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acid │<!–>1,2-dicar- boxilic și potasiu │–>B. Formarea colorantului azoic │Pozitivă<!–>Puritate │–>Alcalinitate │Nu mai mult de 0,2 % sub formă de K(2)CO(3)<!–>Acid fumaric │Nu mai mult de 1,0 %–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 352 (i) MALAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Sare de calciu a acidului malic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │DL-malat de calciu, α-hidrosuccinat de calciu,–>│sare de calciu a acidului hidroxibutandioic<!–>Formulă chimică │C(4)H(5)CaO(5)–>Masă moleculară │172,14<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru malat, │–>acid 1,2-dicarboxilic și calciu │<!–>B. Formarea colorantului azoic │Pozitivă–>C. Solubilitate Puțin solubil în apă│<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2 % (100°C, 3h)<!–>Alcalinitate │Nu mai mult de 0,2 % sub formă de CaCO(3)–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Acid fumaric │Nu mai mult de 1,0 %–>Fluorură │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 352 (îi) MALAT ACID DE CALCIU<!–>Sinonime │Sare monocalcică a acidului DL-malic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │DL-malat monocalcic, 2DL-hidrosuccinat–>│monocalcic<!–>Formulă chimică │[C(4)H(5)O(5)]2Ca–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acid │<!–>1,2-dicar- boxilic și calciu │–>B. Formarea colorantului azoic │Pozitivă<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2 % (110°C, 3h)<!–>Acid maleic │Nu mai mult de 0,05 %–>Acid fumaric │Nu mai mult de 1,0 %<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 353 ACID METATARTRIC–>Sinonime │Acid ditartric<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Acid metatartric<!–>Formula chimică │C(4)H(6)O(6)–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,5 %<!–>Descriere │Formă cristalină sau pulbere de culoare albă–>│sau gălbuie. Foarte delicvescent cu un ușor<!–>│miros de caramel.–>Identificare │<!–>A. │Foarte solubil în apă și etanol.–>B. │Se pune o probă de 1 până la 10 mg din<!–>│această substanță într-o eprubetă cu 2 ml de–>│acid sulfuric concentrat și 2 picături de<!–>│reactive sulfo-resorcinol. Prin încălzire la–>│150°C, apare o colorație violetă intensă.<!–>Puritate │–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 354 TARTRAT DE CALCIU–>Sinonime │L-tartrat de calciu<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │L(+)-2,3-dihidroxibutandioat de calciu dihidrat<!–>Formula chimică │C(4)H(4)CaO(6) x 2H(2)O–>Masa moleculară │224,18<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 98,0 %–>Descriere │Pulbere cristalină fină de culoare albă sau<!–>│alburie–>Identificare │<!–>A. Ușor solubil în apă. │–>Solubilitate aproximativă │<!–>0,01g/100ml apă (20°C). Puțin │–>solubil în etanol. Ușor solubil în │<!–>eter etilic. Solubil în acizi │–>B. Rotație specifică [α]^20(D) │+7,0° până la 7,4°(0,1 % într-o soluție 1N de HCl)<!–>C. pH-ul unei suspensii 5 % │Între 6,0 – 9,0–>Puritate │<!–>Sulfați [sub formă de H(2)SO(4)] │Nu mai mult de 1 g/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 355 ACID ADIPIC–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid hexandioic, acid 1,4-butandicarboxilic–>Iesce │204-673-3<!–>Formulă chimică │C(6)H(10)O(4)–>Masă moleculară │146,14<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,6 %–>Descriere │Cristale albe inodore sau pulbere cristalină<!–>Identificare │–>A. Interval de topire │151,5°C-154,0°C<!–>B. Solubilitate │Puțin solubil în apă. Solubil complet în etanol–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,2 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 356 ADIPAT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Adipat de sodiu<!–>Iesce │231-293-5–>Formula chimică │C(6)H(8)Na(2)O(4)<!–>Masa moleculară │190,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % (raportat la<!–>│substanța anhidră)–>Descriere │Cristale albe inodore sau pulbere cristalină<!–>Identificare │–>A. Intervalul de topire │151°C-152°C (pentru acidul adipic)<!–>B. Solubilitate │Aproximativ 50 g/100 ml apă (20°C)–>C. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 3 % (Karl Fischer)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 357 ADIPAT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Adipat de potasiu<!–>Iesce │242-838-1–>Formula chimică │C(6)H(8)K(2)O(4)<!–>Masa moleculară │222,32–>Compoziție │Conținut de cel puțin 99,0 % (raportat la<!–>│substanța anhidră)–>Descriere │Cristale albe inodore sau pulbere cristalină<!–>Identificare │–>A. Intervalul de topire │151°C-152°C (pentru acidul adipic)<!–>B. Solubilitate │Aproximativ 60 g/100 ml apă (20°C)–>C. Test pozitiv pentru potasiu │<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 3 % (Karl Fischer)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 363 ACID SUCCINIC<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid butandioic<!–>Iesce │203-740-4–>Formulă chimică │C(4)H(6)O(4)<!–>Masă moleculară │118,09–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Cristale incolore sau albe, inodore–>Identificare │<!–>A. Interval de topire │Între 185,0°C și 190,0°C–>Puritate │<!–>Reziduu la calcinare │Nu mai mult de 0,025 % (800°C, 15 minute)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 380 TRICITRAT DE AMONIU–>Sinonime │Citrat de amoniu tribazic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sare triamonică a acidului 2-hidroxipropan-<!–>│1,2,3-tricarboxilic–>Iesce │222-394-5<!–>Formulă chimică │C(6)H(17)N(3)O(7)–>Masă moleculară │243,22<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 %–>Descriere │Cristale sau pulbere albă sau aproape albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru │<!–>amoniu și citrat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă<!–>Puritate │–>Oxalați │Nu mai mult de 0,04 % (sub formă de acid<!–>│oxalic)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 385 ETILENDIAMINOTETRACETAT DISODIC DE CALCIU–>Sinonime │EDTA disodic de calciu<!–>│Edetat disodic de calciu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │N, N'-1,2-Etandilbis[N-(carboximetil)-glicinat]–>│[(4-)-O, O',ON,ON]calciat (2)-disodiu<!–>│Etilendiaminotetraacetat disodic de calciu–>│(etilendinitrilo) tetraacetat disodic de calciu<!–>Iesce │200-529-9–>Formulă chimică │C(10)H(12)O(8)CaN(2)Na(2) x 2H(2)O<!–>Masă moleculară │410,31–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Granule albe, inodore, cristaline sau pulbere<!–>│albă spre aproape albă, ușor higroscopică–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru sodiu și │–>calciu │<!–>B. Activitatea de chelare a ionilor │–>de metal pozitivi │<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % între │–>6,5 și 7,5 │<!–>Puritate │–>Conținut de apă │5 la 13 % (metoda Karl Fischer)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 392 EXTRACTE DE ROZMARIN–>┌──────────────┬───────────────────────┐<!–>│SPECIFICAȚII │ │–>│GENERALE │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Sinonim │Extract de frunze de │<!–>│ │rozmarin (antioxidant) │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │Extractele de rozmarin │–>│ │conțin mai multe │<!–>│ │componente, despre care│–>│ │s-a demonstrat că │<!–>│ │posedă funcții │–>│ │antioxidante. Aceste │<!–>│ │componente │–>│ │aparțin în principal │<!–>│ │claselor de acizi │–>│Definiție │fenolici, flavonoide, │<!–>│ │diterpenoizi. │–>│ │Pe lângă componentele │<!–>│ │antioxidante, │–>│ │extractele pot conține,│<!–>│ │de asemenea, triterpeni│–>│ │și materii extractabile│<!–>│ │cu solvent organic │–>│ │definite în │<!–>│ │specificația următoare │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│IESCE │283-291-9 │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│Denumire │Extract de rozmarin │–>│chimică │(Rosmarinus │<!–>│ │officinalis) │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │Antioxidantul din │–>│ │extract de frunze de │<!–>│ │rozmarin este obținut │–>│ │prin │<!–>│ │extracția frunzelor de │–>│ │Rosmarinus officinalis │<!–>│Descriere │prin intermediul unui │–>│ │sistem de solvenți │<!–>│ │autorizat pentru │–>│ │alimente. Extractele │<!–>│ │pot fi │–>│ │apoi dezodorizate și │<!–>│ │decolorate. Extractele │–>│ │pot fi standardizate │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Identificare │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│ │Acid carnosic [C(20)H │<!–>│Compuși │(28)O(4)] și carnosol │–>│antioxidanți │[C(20)H(26)O(4)(care │<!–>│de referință: │conțin │–>│diterpeni │nu mai puțin de 90% din│<!–>│fenolici │totalul de diterpeni │–>│ │fenolici) │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Materii │Borneol, acetat de │<!–>│volatile de │bornil, camfor, │–>│referință │1,8-cineol, verbenonă │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Densitate │> 0,25 g/ml │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Solubilitate │Insolubil în apă │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Puritate │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Pierderi prin │<5% │<!–>│deshidratare │ │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg │–>├──────────────┴───────────────────────┤<!–>│1. Extracte de rozmarin obținute din │–>│frunze de rozmarin uscate prin │<!–>│extracție cu acetonă │–>├──────────────┬───────────────────────┤<!–>│ │Extractele de rozmarin │–>│ │sunt obținute din │<!–>│ │frunze de rozmarin │–>│ │uscate │<!–>│ │prin extracție cu │–>│Descriere │acetonă, filtrare, │<!–>│ │purificare și evaporare│–>│ │a solventului │<!–>│ │urmată de uscare și │–>│ │sitare, pentru a obține│<!–>│ │o pulbere fină sau un │–>│ │lichid │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Identificare │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Conținut de │≥ 10% m/m, exprimat ca │<!–>│compuși │total de acid carnosic │–>│antioxidanți │și carnosol │<!–>│de referință │ │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │(Total % m/m de acid │–>│ │carnosic și carnosol) ≥│<!–>│ │15 (% m/m de materii │–>│ │volatile │<!–>│Raport │de referință)*) │–>│antioxidant/ │(* exprimat ca procent │<!–>│materii │de materii volatile │–>│volatile │totale în extract │<!–>│ │măsurat │–>│ │prin cromatografie în │<!–>│ │fază gazoasă – │–>│ │spectrometrie de masă, │<!–>│ │«CG-SM») │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│Solvenți │Acetonă: nu mai mult de│–>│reziduali │500 mg/kg │<!–>├──────────────┴───────────────────────┤–>│2. Extracte de rozmarin preparate prin│<!–>│extracția frunzelor de rozmarin uscate│–>│cu ajutorul dioxidului de carbon │<!–>│supercritic │–>│Extracte de rozmarin obținute din │<!–>│frunze de rozmarin uscate extrase cu │–>│ajutorul dioxidului de carbon │<!–>│supercritic cu o │–>│cantitate mică de etanol ca solvent │<!–>├──────────────┬───────────────────────┤–>│Identificare │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Conținut de │≥ 13% m/m, exprimat ca │<!–>│compuși │total de acid carnosic │–>│antioxidanți │și carnosol │<!–>│de referință │ │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │(Total % m/m de acid │–>│ │carnosic și carnosol) ≥│<!–>│ │15 (% m/m de materii │–>│ │volatile de referință) │<!–>│Raport │*) │–>│antioxidant/ │(* exprimat ca procent │<!–>│materii │de materii volatile │–>│volatile │totale în extract │<!–>│ │măsurat │–>│ │prin cromatografie în │<!–>│ │fază gazoasă – │–>│ │spectrometrie de masă, │<!–>│ │«CG-SM») │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│Solvenți │Etanol: nu mai mult de │–>│reziduali │2% │<!–>├──────────────┴───────────────────────┤–>│3. Extracte de rozmarin preparate din │<!–>│extract etanolic dezodorizat de │–>│rozmarin │<!–>│Extracte de rozmarin preparate din │–>│extract etanolic dezodorizat de │<!–>│rozmarin. Extractele pot fi purificate│–>│suplimentar, │<!–>│de exemplu, prin tratament cu cărbune │–>│activ și/sau prin distilare │<!–>│moleculară. Extractele pot fi în │–>│suspensie în substanțe │<!–>│suport adecvate și autorizate sau │–>│uscate prin pulverizare │<!–>├──────────────┬───────────────────────┤–>│Identificare │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Conținut de │≥ 5% m/m, exprimat ca │<!–>│compuși │total de acid carnosic │–>│antioxidanți │și carnosol │<!–>│de referință │ │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │(Total % m/m de acid │–>│ │carnosic și carnosol) ≥│<!–>│ │15 (% m/m de materii │–>│ │volatile de referință) │<!–>│Raport │*) │–>│antioxidant/ │(* exprimat ca procent │<!–>│materii │de materii volatile │–>│volatile │totale în extras, │<!–>│ │măsurat │–>│ │prin cromatografie în │<!–>│ │fază gazoasă – │–>│ │spectrometrie de masă, │<!–>│ │«CG-SM») │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│Solvenți │Etanol: nu mai mult de │–>│reziduali │500 mg/kg │<!–>├──────────────┴───────────────────────┤–>│4. Extracte de rozmarin decolorate și │<!–>│dezodorizate, obținute printr-o │–>│extracție în două faze, utilizând │<!–>│hexan și etanol │–>│Extracte de rozmarin care sunt │<!–>│preparate dintr-un extract etanolic │–>│dezodorizat de rozmarin supus unei │<!–>│extracții cu hexan. │–>│Extractele pot fi purificate │<!–>│suplimentar, de exemplu, prin │–>│tratament cu cărbune activ și/sau prin│<!–>│distilare moleculară. Extractele │–>│pot fi în suspensie în substanțe │<!–>│suport adecvate și autorizate sau │–>│uscate prin pulverizare │<!–>├──────────────┬───────────────────────┤–>│Identificare │ │<!–>├──────────────┼───────────────────────┤–>│Conținut de │≥ 5% m/m, exprimat ca │<!–>│compuși │total de acid carnosic │–>│antioxidanți │și carnosol │<!–>│de referință │ │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │Total % m/m de acid │–>│ │carnosic și carnosol) ≥│<!–>│ │15 (% m/m de materii │–>│ │volatile de referință) │<!–>│Raport │*) │–>│antioxidant/ │(* exprimat ca procent │<!–>│materii │de materii volatile │–>│volatile │totale în extract, │<!–>│ │măsurat │–>│ │prin cromatografie în │<!–>│ │fază gazoasă – │–>│ │spectrometrie de masă, │<!–>│ │«CG-SM») │–>├──────────────┼───────────────────────┤<!–>│ │Hexan: nu mai mult de │–>│Solvenți │25 mg/kg │<!–>│reziduali │Etanol: nu mai mult de │–>│ │500 mg/kg │<!–>└──────────────┴───────────────────────┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XVII a fost completată de Punctul 18, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 400 ACID ALGINICDefiniție │Glicuronoglican liniar compus în principal din<!–>│unități de acid D- manuronic legate în poziția–>│beta-(1-4) și L-guluronic legate în poziția<!–>│alfa-(1-4) sub forma unui inel piranozic. Hidrat de–>│carbon coloidal hidrofil extras prin utilizarea unei<!–>│soluții alcaline diluate din tulpini naturale–>│aparținând unor specii diferite de alge marine brune<!–>│(Phaeophyceae)–>IESCE │232-680-1<!–>Formulă chimică │[C(6)H(8)O(6)](n)–>Masă moleculară │10 000-600 000 (medie tipică)<!–>Compoziție │În stare anhidră, acidul alginic degajă cel puțin 20%–>│și cel mult 23% dioxid de carbon [CO(2)],<!–>│echivalentul a cel puțin 91% și cel mult 104,5% acid–>│alginic (C6H8O6)(n) (calculat pe baza unei<!–>│greutăți echivalente de 200).–>Descriere │Acidul alginic se prezintă sub formă de filamente,<!–>│granule sau pulbere.–>│Este de culoare albă spre brun-gălbuie și aproape<!–>│inodor.–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubil în apă și solvenți organici, greu solubil–>│în soluții de carbonat de sodiu, hidroxid de<!–>│sodiu și fosfat trisodic–>B. Test de precipitare │La o soluție de probă de 0,5% în soluție de hidroxid<!–>cu clorură de calciu │de sodiu 1 M se adaugă o cincime din volumul său de–>│soluție de clorură de calciu 2,5%. Se formează un<!–>│precipitat gelatinos voluminos. Acest test distinge–>│acidul alginic de guma acacia, carboximetilceluloza<!–>│de sodiu, carboximetilamidon, caragenan, gelatină,–>│gumă ghatti, gumă karaya, gumă din semințe de<!–>│carruba, metilceluloză și gumă adragante.–>C. Test de precipitare │La o soluție de probă de 0,5% în soluție de hidroxid<!–>cu sulfat de amoniu │de sodiu 1 M se adaugă o jumătate din volumul–>│acesteia de soluție saturată de sulfat de amoniu. Nu<!–>│se formează precipitat.–>│Acest test distinge acidul alginic de agar-agar,<!–>│carboximetilceluloză de sodiu, caragenan, pectina–>│dezesterificată, gelatină, gumă din semințe de<!–>│carruba, metilceluloză și amidon.–>D. Reacția de culoare │Se dizolvă cât mai complet posibil 0,01 g de probă<!–>│prin agitare cu 0,15 ml de hidroxid de sodiu 0,1 N și–>│se adaugă 1 ml soluție acidă de sulfat feric. În 5<!–>│minute apare o colorație roșu-vișiniu care în final–>│virează în violet intens.<!–>Puritate │–>pH-ul unei suspensii de 3%│Între 2,0 și 3,5<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 15% (105°C, 4 ore)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 8%, raportat la substanța anhidră<!–>Hidroxid de sodiu (1 M de │Nu mai mult de 2% raportat la substanța anhidră–>soluție) │insolubilă<!–>Formaldehidă │Nu mai mult de 50 mg/kg–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 500 de colonii per gram–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 400 ACID ALGINIC au fost modificate de pct. 2 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 401 ALGINAT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sare de sodiu a acidului alginic<!–>Formulă chimică │[C(6)H(7)NaO(6)](n)–>Masă moleculară │10 000-600 000 (medie tipică)<!–>Compoziție │În stare anhidră degajă cel puțin 18% și cel mult–>│21% bioxid de carbon corespunzând la cel puțin 90,8%<!–>│și la cel mult 106,0% alginat de sodiu (calculat pe–>│baza unei greutăți echivalente de 222).<!–>Descriere │Pulbere fibroasă sau granulară de culoare–>│alb-gălbuie, aproape inodoră<!–>Identificare │–>Test pozitiv pentru sodiu │<!–>și acid alginic │–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 15% (105°C, 4 ore)–>Substanță insolubilă în apă│Nu mai mult de 2%, raportat la substanța anhidră<!–>Formaldehidă │Nu mai mult de 50 mg/kg–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5 000 de colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 500 de colonii per gram–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 401 ALGINAT DE SODIU au fost modificate de pct. 3 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 402 ALGINAT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sare de potasiu a acidului alginic<!–>Formulă chimică │[C(6)H(7)KO(6)](n)–>Masă moleculară │10 000-600 000 (medie tipică)<!–>Compoziție │În stare anhidră degajă cel puțin 16,5% și cel mult–>│19,5% dioxid de carbon corespunzând la cel puțin<!–>│89,2% și la cel mult 105,5% alginat de potasiu–>│(calculat pe baza unei greutăți echivalente de 238)<!–>Descriere │Pulbere fibroasă sau granulară de culoare–>│alb-gălbuie, aproape inodoră<!–>Identificare │–>Test pozitiv pentru potasiu│<!–>și pentru acid alginic │–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 15% (105°C, 4 ore)–>Substanță insolubilă în apă│Nu mai mult de 2%, raportat la substanța anhidră<!–>Formaldehidă │Nu mai mult de 50 mg/kg–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 500 de colonii per gram–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 402 ALGINAT DE POTASIU au fost modificate de pct. 4 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 403 ALGINAT DE AMONIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sare de amoniu a acidului alginic<!–>Formulă chimică │[C(6)H(11)NO(6)](n)–>Masă moleculară │10.000-600.000 (medie tipică)<!–>Compoziție │În stare anhidră degajă cel puțin 18% și cel mult–>│21% bioxid de carbon corespunzând la cel puțin 88,7%<!–>│și la cel mult 103,6% alginat de amoniu (calculat pe–>│baza unei greutăți echivalente de 217)<!–>Descriere │Pulbere fibroasă sau granulară de culoare alb-gălbuie–>Identificare │<!–>Test pozitiv pentru calciu│–>și acid alginic │<!–>Puritate │–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 15,0% (105°C, 4 ore)<!–>Formaldehidă │Nu mai mult de 50 mg/kg–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 500 de colonii per gram–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 403 ALGINAT DE AMONIU au fost modificate de pct. 5 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 404 ALGINAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Sare de calciu a alginatului–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sare de calciu a acidului alginic–>Formulă chimică │[C(6)H(7)Ca(1/2)O(6)](n)<!–>Masă moleculară │10.000-600.000 (medie tipică)–>Compoziție │În stare anhidră degajă cel puțin 18% și cel mult<!–>│21% dioxid de carbon corespunzând la cel puțin 89,6%–>│și la cel mult 104,5% alginat de calciu (calculat pe<!–>│baza unei greutăți echivalente de 219)–>Descriere │Pulbere fibroasă sau granulară de culoare<!–>│alb-gălbuie, aproape inodoră–>Identificare │<!–>Test pozitiv pentru amoniu │–>și acid alginic │<!–>Puritate │–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 15% (105°C, 4 ore)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 7%, raportat la substanța uscată–>Substanță insolubilă în apă│Nu mai mult de 2%, raportat la substanța anhidră<!–>Formaldehidă │Nu mai mult de 50 mg/kg–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 500 de colonii per gram–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 404 ALGINAT DE CALCIU au fost modificate de pct. 6 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 405 ALGINAT DE PROPAN-1,2-DIOL<!–>Sinonime │Alginat de hidroxipropil–>│Ester de propan-1,2-diol al acidului alginic<!–>│Alginat de propilen glicol–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Ester de propan-1,2-diol al acidului alginic;–>│compoziție variabilă în funcție de gradul<!–>│de esterificare și procentul de grupe carboxil–>│libere și neutralizate din moleculă<!–>Formulă chimică │[C(9)H(14)O(7)](n) (esterificat)–>Masă moleculară │10 000-600 000 (medie tipică)<!–>Compoziție │În stare anhidră degajă cel puțin 16% și cel mult–>│20% bioxid de carbon<!–>Descriere │Pulbere fibroasă sau granulară de culoare albă spre–>│brun-gălbuie, aproape inodoră<!–>Identificare │–>Test pozitiv pentru │<!–>propan-1,2-diol și acid │–>alginic după hidroliză │<!–>Puritate │–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 20% (105°C, 4 ore)<!–>Conținut total de │Nu mai puțin de 15% și nu mai mult de 45%–>propan-1,2-diol │<!–>Conținut de propan-1,2-diol│Nu mai mult de 15%–>liber │<!–>Substanță insolubilă în apă│Nu mai mult de 2%, raportat la substanța anhidră–>Formaldehidă │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 500 de colonii per gram<!–>E. coli │Absentă în 5 g–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 405 ALGINAT DE PROPAN-1,2-DIOL au fost modificate de pct. 7 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 406 AGAR–>Sinonime │Geloză<!–>│Agar de Japonia–>│Isinglass de Bengal, Ceylon, China sau Japonia<!–>│Layor Carang–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Agarul este o polizaharidă coloidală–>│hidrofilă care conține în principal unități de<!–>│D-galactoză. La aproximativ a zecea unitate de–>│D-galactopiranoză, una dintre grupele de<!–>│hidroxil se esterifică cu acid sulfuric care se–>│neutralizează cu calciu, magneziu, potasiu sau<!–>│sodiu. Se extrage din anumite varietăți naturale–>│de alge marine din familiile Gelidiaceae și<!–>│Sphaerococcaceae și din alge roșii înrudite–>│din clasa Rhodophyceae<!–>Iesce │232-658-1–>Compoziție │Concentrația limită a gelului nu trebuie să<!–>│depășească 0,25 %–>Descriere │Agarul este inodor sau are un miros ușor,<!–>│caracteristic. Agarul nemăcinat se prezintă–>│în general sub formă de fascicule alcătuite<!–>│din benzi subțiri, membranoase, aglutinate sau–>│sub formă de fragmente, fulgi sau granule.<!–>│Poate să fie de culoare portocaliu-gălbuie–>│deschisă, gri- gălbuie spre galben pal sau<!–>│incolor. Este dur în stare umedă, casant în–>│stare uscată. Agarul sub formă de pudră este de<!–>│culoare albă spre alb-gălbui sau galben–>│deschis. Atunci când se examinează în<!–>│apă la microscop, agarul apare sub formă–>│granulară și ușor filamentoasă. Pot să fie<!–>│prezente câteva fragmente de spicule de–>│burete și câteva frustule de diatomee. În<!–>│soluție de hidrat de cloral, agar sub formă–>│de pulbere este mai transparent decât în apă,<!–>│mai mult sau mai puțin sub formă–>│granulară, striată, cu muchii ascuțite și<!–>│conține, uneori, frustule de diatomee.–>│Rigiditatea gelului se poate standardiza prin<!–>│adaos de dextroză și maltodextrine sau sucroză–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubil în apă rece; solubil în apă fierbinte–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 22 % (105°C, 5 ore)–>Cenușă │Nu mai mult de 6,5 % raportat la substanță<!–>│anhidră determinată la 550°C–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 550°C,<!–>(insolubilă în acid clorhidric │raportat la substanță anhidră–>aproximativ 3N) │<!–>Substanță insolubile (în apă caldă) │Nu mai mult de 1,0 %–>Amidon │Nedetectabil prin metoda următoare: la o<!–>│soluție 1 la 10 de probă se adaugă câteva–>│picături de soluție de iod. Nu se produce<!–>│colorarea în albastru–>Gelatina și alte proteine │Se dizolvă aproximativ 1 g de agar în 100 ml<!–>│apă fierbinte și se lasă să se răcească până la–>│aproximativ 50°C. La 5 ml soluție se adaugă<!–>│5 ml soluție de trinitrofenol (1g trinitrofenol–>│anhidru/100ml apă fierbinte). Nu apare<!–>│turbiditate în 10 minute–>Absorbția apei │Se introduc 5 g de agar într-un cilindru<!–>│gradat de 100 ml, se completează până la–>│semn cu apă, se amestecă și se lasă în<!–>│repaus la 25°C timp de 24 de ore. Se toarnă–>│conținutul cilindrului prin vată de sticlă<!–>│umezită și se lasă apa să se scurgă în al doilea–>│cilindru gradat de 100 ml. Se obțin cel mult<!–>│75 ml de apă.–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>E 407 CARAGENAN–>Sinonime │Produsele comerciale se vând sub diferite denumiri,<!–>│ca de exemplu:–>│Spumă de Irlanda<!–>│Eucheuman (din specii de Eucheuma)–>│Iridophycan (din specii de Iridaea)<!–>│Hypnean (din specii de Hypnea)–>│Furcellaran sau agar-agar de Danemarca (din<!–>│Furcellaria fastigiata)–>│Caragenan (din specii de Chondrus și Gigartina)<!–>Definiție │Caragenanul se obține prin extracție apoasă din–>│tulpini naturale de alge marine aparținând<!–>│familiilor Gigartinaceae, Solieriaceae, Hypneaeceae–>│și Furcellariaceae, din clasa Rhodophyceae (alge<!–>│marine roșii). Nu se utilizează niciun precipitant–>│organic altul decât metanol, etanol și propanol-2.<!–>│Caragenanul se compune în principal din săruri de–>│potasiu, sodiu, magneziu și calciu ale esterilor<!–>│sulfatați de polizaharide care, prin hidroliză, duc–>│la formarea de galactoză și de 3,6-anhidrogalactoză<!–>│Caragenanul nu se hidrolizează și nici nu se supune–>│unei degradări chimice. Formaldehida poate fi<!–>│prezentă ca impuritate accidentală până la un–>│nivel maxim de 5 mg/kg.<!–>IESCE │232-524-2–>Descriere │Pulbere grunjoasă spre fină, de culoare gălbuie<!–>│spre incoloră, practic inodoră–>Identificare │<!–>Teste pozitive pentru │–>galactoză, anhidrogalactoză │<!–>și sulfat │–>Puritate │<!–>Conținut în metanol, etanol,│Nu mai mult de 0,1%, separat sau în combinație–>propanol-2 │<!–>Vâscozitatea unei soluții │Nu mai puțin de 5 mPa.s–>1,5% la 75°C │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 12% (105°C, 4 ore)–>Sulfat │Nu mai puțin de 15% și nu mai mult de 40%, raportat<!–>│la substanța uscată [ca SO(4)]–>Cenușă │Nu mai puțin de 15% și nu mai mult de 40%,<!–>│determinată raportat la substanța uscată la 550°C–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 1%, raportat la substanța uscată<!–>│(insolubilă în acid clorhidric 10%)–>Substanță insolubilă în acid│Nu mai mult de 2%, raportat la substanța uscată<!–>│(insolubilă în acid sulfuric 1% v/v)–>Caragenan cu masă │Nu mai mult de 5%<!–>moleculară mică │–>(Fracție cu masă moleculară │<!–>sub 50 kDa) │–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 300 de colonii per gram–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 407 CARAGENAN au fost modificate de pct. 8 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 407a ALGĂ EUCHEUMA PRELUCRATĂ<!–>Sinonime │PES (acronim pentru alga Eucheuma prelucrată)–>Definiție │Alga Eucheuma prelucrată se obține prin tratament<!–>│în mediu alcalin apos (KOH) al tulpinilor naturale–>│de alge marine Eucheuma cottonii și Eucheuma<!–>│spinosum, din clasa Rhodophyceae (alge marine–>│roșii), pentru a îndepărta impuritățile și prin<!–>│spălare cu apă dulce, urmată de uscare, pentru a–>│obține produsul. Purificare mai bună poate fi<!–>│realizată prin spălare cu metanol, etanol și–>│propanol-2 și uscare. Produsul constă în principal<!–>│în sărurile de potasiu ale esterilor sulfatați ai–>│polizaharidelor care, prin hidroliză, duc la<!–>│formarea de galactoză și de 3,6-anhidrogalactoză.–>│Sărurile de sodiu, calciu și magneziu ale esterilor<!–>│sulfatați ai polizaharidelor sunt prezente în–>│cantități mai mici. Produsul mai conține până la<!–>│15% celuloză din alge. Caragenanul din alga–>│Eucheuma prelucrată nu se hidrolizează și nici<!–>│nu se supune unei degradări chimice. Formaldehida–>│poate fi prezentă ca impuritate accidentală<!–>│până la un nivel maxim de 5 mg/kg.–>Descriere │Pulbere grunjoasă spre fină, de culoare cafenie<!–>│spre gălbuie, practic inodoră–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru │–>galactoză, anhidrogalactoză │<!–>și sulfat │–>B. Solubilitate │În apă formează suspensii vâscoase tulburi.<!–>│Insolubilă în etanol–>Puritate │<!–>Conținut în metanol, etanol,│Nu mai mult de 0,1%, separat sau în combinație–>propanol-2 │<!–>Vâscozitatea unei soluții │Nu mai puțin de 5 mPa.s–>1,5% la 75°C │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 12% (105°C, 4 ore)–>Sulfat │Nu mai puțin de 15% și nu mai mult de 40%, raportat<!–>│la substanța uscată [ca SO(4)]–>Cenușă │Nu mai puțin de 15% și nu mai mult de 40%,<!–>│determinată raportat la substanța uscată la 550°C–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 1%, raportat la substanța uscată<!–>│(insolubilă în acid clorhidric 10%)–>Substanță insolubilă în acid│Nu mai puțin de 8% și nu mai mult de 15%, raportat<!–>│la substanța uscată (insolubilă în acid sulfuric–>│1% v/v)<!–>Caragenan cu masă │Nu mai mult de 5%–>moleculară mică │<!–>(Fracție cu masă moleculară │–>sub 50 kDa) │<!–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5.000 de colonii per gram–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 300 de colonii per gram<!–>E. coli │Absentă în 5 g–>Specii de Salmonella │Absente în 10 g<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 407a ALGA EUCHEUMA PRELUCRATĂ au fost modificate de pct. 9 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 410 GUMĂ DIN SEMINȚE DE CARRUBA–>Sinonime │Gumă din semințe de roșcov<!–>│Gumă de algaroba–>Definiție │Guma din semințe de carruba reprezintă<!–>│endospermul măcinat al semințelor de specii–>│naturale de roșcov, Cerationia siliqua (L.) Taub.<!–>│(familia Leguminosae). Conține în principal o–>│polizaharidă hidrocoloidală cu o masă<!–>│moleculară mare, compusă din unități de–>│galactopiranoză și manopiranoză combinate<!–>│prin legături glicozidice, care se pot descrie–>│din punct de vedere chimic sub formă de<!–>│galactomanani–>Masă moleculară │50 000-3 000 000<!–>Iesce │232-541-5–>Compoziție │Conținutul de galactomanani de nu mai puțin de<!–>│75 %–>Descrierea │Pulbere albă spre alb-gălbuie, aproape inodoră<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru │<!–>galactoză și manoză │–>B. Examinare la microscop │Se introduce o probă măcinată în soluție apoasă<!–>│care conține 0,5 % iod și 1 % iodură de potasiu–>│pe o lamelă de sticlă și se examinează la<!–>│microscop. Guma din semințe de carruba conține–>│celule lungi de formă tubulară, separate, sau cu<!–>│mici spații între ele. Elementele acestora, de–>│culoare brună, apar cu mai puțină regularitate<!–>│în guma de guar.–>│Guma de guar prezintă grupări apropiate de<!–>│celule de formă rotundă până la cea de pară.–>│Elementele acestora sunt de culoare galbenă spre<!–>│brună–>C. Solubilitate │Solubilă în apă fierbinte, insolubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15 % (105°C, 5 ore)<!–>Cenușă │Nu mai mult de 1,2 % determinată la 800°C–>Proteină (N x 6,25) │Nu mai mult de 7 %<!–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 4 %–>Amidon │Nu este detectabil prin metoda următoare: la o<!–>│soluție 1:10 de probă se adaugă câteva picături–>│de soluție de iod. Nu se colorează în albastru<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>Etanol și propanol-2 │Nu mai mult de 1 %, separat sau în combinație<!–>E 412 GUMĂ DE GUAR–>Sinonime │Gumă de Cyamopsis<!–>│Făină de guar–>Definiție │Guma de guar este endospermul măcinat al semințelor<!–>│din tulpini naturale de plantă guar, Cyamopsis–>│tetragonolobur (L.) Taub (familia Leguminosae).<!–>│Conține în principal o polizaharidă hidrocoloidală–>│cu masă moleculară mare, formată din unități de<!–>│galactopiranoză și manopiranoză combinate prin–>│legături glicozidice, care poate fi descris din<!–>│punct de vedere chimic ca galactomanan. Pentru–>│ajustarea vâscozității, guma poate fi hidrolizată<!–>│parțial, fie prin tratament termic, fie prin–>│tratament oxidativ slab, alcalin sau acid.<!–>IESCE │232-536-0–>Masă moleculară │Constă în principal într-un polizaharid<!–>│hidrocoloidal cu masă moleculară mare–>│(50.000-8.000.000).<!–>Compoziție │Conținut în galactomanan de cel puțin 75%–>Descriere │Pulbere aproape inodoră, de culoare albă spre<!–>│alb-gălbuie–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru │–>galactoză și manoză │<!–>B. Solubilitate │Solubilă în apă rece–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 15% (105°C, 5 ore)–>Cenușă │Nu mai mult de 5,5%, determinată la 800°C<!–>Substanță insolubilă în acid│Nu mai mult de 7%–>Proteine (N x 6,25) │Nu mai mult de 10%<!–>Amidon │Nedetectabil prin următoarea metodă: la o soluție–>│probă de 1 la 10 se adaugă câteva picături de<!–>│soluție de iod (nu apare colorație albastră)–>Peroxizi organici │Nu mai mult de 0,7 mEq de oxigen activ/kg<!–>│de eșantion–>Furfural │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 412 GUMĂ DE GUAR au fost modificate de pct. 10 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 413 GUMA ADRAGANTE–>Sinonime │Gumă tragacant<!–>│Tragant–>Definiție │Guma adragante este un exudat uscat obținut din<!–>│tulpinile și ramurile speciilor naturale de–>│Astragalus gummifer Labillardiere și ale altor<!–>│specii asiatice de Astragalus (familia–>│Leguminosae). Conține în principal<!–>│polizaharide cu masă moleculară mare–>│(galactoarabani și polizaharide acide) care,<!–>│prin hidroliză, duc la formarea acidului–>│galacturonic, a galactozei, a arabinozei, a<!–>│xilozei și a fucozei. Pot fi prezente și–>│cantități mici de ramnoză și glucoză (derivate<!–>│din urmele de amidon și/sau celuloză)–>Masă moleculară │Aproximativ 800 000<!–>Iesce │232-252-5–>Descriere │Guma adragante nemăcinată se prezintă<!–>│sub formă de fragmente rectilinii sau–>│curbate aplatizate, lamelate sau sub formă de<!–>│bucăți spiralate cu grosimea de 0,5-2,5 mm și–>│lungimea de până la 3 cm. Este de culoare albă<!–>│spre galben deschis, dar unele bucăți pot–>│avea o tentă roșiatică. Bucățile au o textură<!–>│cornoasă cu microfisuri. Este inodoră și–>│soluțiile au un gust mucilaginos și insipid.<!–>│Guma adragante sub formă de pulbere este de–>│culoare albă spre galben deschis sau brună-roz<!–>│(cafeniu deschis)–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │1 g de probă în 50 ml apă gonflează pentru–>│a forma un mucilagiu opalescent, rigid, neted;<!–>│insolubilă în etanol și nu gonflează în–>│soluție apoasă de etanol 60 % (greutate/volum)<!–>Puritate │–>Test negativ pentru guma de Karaya │Se fierbe 1 g în 20 ml de apă până se formează<!–>│un mucilagiu. Se adaugă 5 ml acid clorhidric și–>│se fierbe din nou amestecul timp de cinci<!–>│minute.–>│Nu se formează culoarea roz sau roșie<!–>│persistentă–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 16 % (105°C, 5 ore)<!–>Cenușă totală │Nu mai mult de 4 %–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 2 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>Specii de Salmonella │Negativ în 10 g–>E. coli │Negativ în 5 g<!–>E 414 GUMĂ DE ACACIA–>Sinonime │Gumă arabică<!–>Definiție │Guma de acacia este un exudat uscat obținut–>│din tulpinile și ramurile speciilor naturale de<!–>│Acacia senegal (L) Willdenow sau ale altor–>│specii de Acacia strâns înrudite (familia<!–>│Leguminosae). Conține în principal–>│polizaharide cu masă moleculară mare și<!–>│sărurile de calciu, magneziu și potasiu ale–>│acestora, care, prin hidroliză, duc la formarea<!–>│arabinozei, a galactozei, a ramnozei și a–>│acidului glucuronic<!–>Masă moleculară │Aproximativ 350 000–>Iesce │232-519-5<!–>Descriere │Guma arabică nemăcinată se prezintă sub formă–>│de bobițe globulare de dimensiuni diferite sau<!–>│de fragmente cu muchii ascuțite, de culoare albă–>│sau alb-gălbuie, amestecate uneori cu fragmente<!–>│de culoare mai închisă.–>│Se mai găsește și sub formă de fulgi, granule,<!–>│pulbere sau material obținut prin pulverizare,–>│de culoare albă până la alb-gălbuie<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │1 g de probă se dizolvă în 2 ml apă rece formând<!–>│o soluție care curge ușor și este acidă la proba–>│cu turnesol, insolubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 17 % (105°C, 5 ore) pentru<!–>│forma granulată și nu mai mult 10 % (105°C, 4–>│ore) pentru materialul obținut prin pulverizare<!–>Cenușă totală │Nu mai mult de 4 %–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 1 %–>Amidon sau dextrină │Se fierbe o soluție 1:50 de gumă și lasă să se<!–>│răcească. La 5 ml din această soluție se adaugă–>│o picătură de soluție de iod. Nu se produce<!–>│colorarea în albastru sau roșu–>Tanin │La 10 ml de soluție 1:50 se adaugă 0,1 ml<!–>│soluție de clorură ferică [9 g FeCl(3) x 6H(2)O–>│completate până la 100 ml cu apă]. Nu se<!–>│produce colorare în negru și nici nu se formează–>│precipitat negru<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>Produse de hidroliză │Nu se evidențiază (prin cromatografie)<!–>│manoză, xiloză și acid galacturonic–>Specii de Salmonella │Negativ în 10 g<!–>E. coli │Negativ în 5 g–>E 415 GUMĂ DE XANTAN<!–>Definiție │Guma de xantan este o polizaharidă cu masă–>│moleculară mare și se obține prin fermentația în<!–>│cultură pură a unui hidrat de carbon cu specii–>│naturale de Xanthomonas campestris, purificare<!–>│prin regenerare cu etanol sau propanol-2, uscare–>│și măcinare. Conține D-glucoză și D-manoză ca<!–>│unități principale de hexoză, alături de acid–>│D-glucuronic și acid piruvic și se prepară sub<!–>│formă de săruri de sodiu, potasiu sau calciu.–>│Soluțiile sale sunt neutre<!–>Masă moleculară │Aproximativ 1 000 000–>Iesce │234-394-2<!–>Compoziție │Generează, raportat la substanța în stare–>│anhidră, nu mai puțin de 4,2 % și nu mai mult de<!–>│5 % CO(2) care corespunde la 91 % – 108 % gumă de–>│xantan<!–>Descriere │Pulbere de culoare crem–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă în apă. Insolubilă în etanol–>Puritate │<!–>Pierderi prin deshidratare │Nu mai mult de 15 % (105°C, 21/2 ore)–>Cenușă totală │Nu mai mult de 16 %, raportat la greutatea în<!–>│stare anhidră, determinată la 650°C după uscare–>│la 105°C timp de patru ore<!–>Acid piruvic │Nu mai puțin de 1,5 %–>Azot │Nu mai mult de 1,5 mg/kg<!–>Etanol și propanol-2 │Nu mai mult de 500 mg/kg, separat sau în–>│combinație<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 5 000 colonii per gram<!–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 300 colonii per gram–>E. coli │Absent în 5 g<!–>Specii de Salmonella │Absent în 10 g–>Xanthomonas campestris │Celule viabile absente în 1 g<!–>E 416 GUMĂ DE KARAYA–>Sinonime │Katilo<!–>│Kadaya–>│Gumă sterculia<!–>│Sterculia–>│Karaya, gumă Karaya<!–>│Kullo–>│Kuttera<!–>Definiție │Guma de karaya este un exudat uscat obținut din–>│tulpinile și ramurile speciilor naturale de<!–>│Sterculia urens Roxburgh și ale altor specii–>│de Sterculia (familia Sterculiaceae) sau de<!–>│Cochlospermum gossypium A.P. De Candolle–>│sau ale altor specii de Cochlospermum (familia<!–>│Bixaceae). Conține în principal polizaharide–>│acetilate cu masă moleculară mare care, prin<!–>│hidroliză, duc la formarea galactozei, a–>│ramnozei și a acidului galacturonic, alături de<!–>│mici cantități de acid glucuronic–>Iesce │232-539-4<!–>Descriere │Guma de karaya se prezintă sub formă de bobițe–>│de diferite dimensiuni și sub formă de<!–>│fragmente neregulate cu un aspect–>│semicristalin caracteristic. Este translucidă,<!–>│de culoare galben deschis spre brun-roz, cu–>│consistență cornoasă. Guma de karaya sub formă<!–>│de pulbere este de culoare gri deschis spre–>│brun-roz.<!–>│Are un miros caracteristic de acid acetic–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubilă în etanol–>B. Gonf lează în soluție de etanol │Guma de karaya gonflează în soluție 60 %<!–>│etanol, fapt ce o deosebește de alte gume–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 20 % (105°C, 5 ore)–>Cenușă totală │Nu mai mult de 8 %<!–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 1 %–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 3 %<!–>Acid volatil │Nu mai puțin 10 % (acid acetic)–>Amidon │Nedetectabil<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>Specii de Salmonella │Negativ în 10 g<!–>E. coli │Negativ în 5 g–>E 417 GUMĂ TARA<!–>Definiție │Guma tara se obține prin măcinarea–>│endospermului semințelor din specii<!–>│naturale de Caesalpinia spinosa (familia–>│Leguminosae).<!–>│Conține în principal polizaharide cu masă–>│moleculară mare, compuse în principal din<!–>│galactomanani. Principalul component conține o–>│catenă liniară din unități de (1-4)-â-D-<!–>│manopiranoză și unități de α-D-galactopiranoză–>│unite prin legături (1-6).<!–>│Raportul manoză/galactoză din gumă este de–>│3:1. (În guma din semințe de carruba raportul<!–>│este de 4:1 și în guma de guar de 2:1)–>Iesce │254-409-6<!–>Descrierea │Pulbere de culoare albă-galbenă, inodoră–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă în apă. Insolubilă în etanol–>B. Gelificare │La o soluție apoasă de probă se adaugă o<!–>│cantitate mică de borat de sodiu. Se formează–>│un gel<!–>│Puritate–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15 %<!–>Cenușă │Nu mai mult de 1,5 %–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 2 %<!–>Proteină │Nu mai mult de 3,5 % (factor N x 5,7)–>Amidon │Nedetectabil<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>E 418 GUMĂ GELLAN<!–>Definiție │Guma gellan este o gumă ce conține o–>│polizaharidă cu masă moleculară mare și se<!–>│obține prin fermentația în cultură pură a unui–>│hidrat de carbon cu sușe naturale de<!–>│Pseudomonas elodea, purificare prin extracție–>│cu alcool izopropilic, uscare și măcinare.<!–>│Polizaharida cu masă moleculară mare conține în–>│principal o unitate repetabilă de tetrazaharide:<!–>│o ramnoză, un acid glucuronic și două glucoze și–>│este substituită cu grupe de acil (gliceril și<!–>│acetil) sub formă de esteri legați O-glicozidic.–>│Acidul glucuronic este neutralizat într-un<!–>│amestec de săruri de potasiu, sodiu, calciu și–>│magneziu.<!–>Iesce │275-117-5–>Masă moleculară │Aproximativ 500 000<!–>Compoziție │Generează, raportat la substanță uscată, nu mai–>│puțin de 3,3 % și nu mai mult de 6,8 % CO(2)<!–>Descriere │Pulbere de culoare alburie–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă în apă, formând o soluție vâscoasă–>│Insolubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15 % după uscare (105°C,<!–>│21/2 ore)–>Azot │Nu mai mult de 3 %<!–>Propanol-2 │Nu mai mult de 750 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>Număr total de germeni │Nu mai mult de 10 000 colonii per gram–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 400 colonii per gram<!–>E. coli │Negativ în 5 g–>Specii de Salmonella │Negativ în 10 g<!–>E 420 (i) SORBITOL–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru<!–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii<!–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu–>modificările și completările ulterioare.<!–>E 420 (îi) SIROP DE SORBITOL–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru<!–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii<!–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu–>modificările și completările ulterioare.<!–>E 421 MANITOL–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru<!–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii<!–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu–>modificările și completările ulterioare.<!–>E 422 GLICEROL–>Sinonime │Glicerină<!–>Definiție │–>Denumiri chimice │Propan-1,2,3-triol Glicerol Trihidroxipropan<!–>Iesce │200-289-5–>Formula chimică │C(3)H(8)0(3)<!–>Masă moleculară │92,10–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 98 % glicerol raportat<!–>│la substanță anhidră–>Descriere │Lichid siropos higroscopic incolor, limpede,<!–>│cu un ușor miros caracteristic, care nu este–>│nici înțepător, nici dezagreabil<!–>Identificare │–>A. Formarea acroleinei la încălzire │Se încălzesc câteva picături de probă într-o<!–>│eprubetă împreună cu 0,5 g de bisulfat de–>│potasiu. Se degajă vapori caustici<!–>│caracteristici de acroleină–>B. Greutate specifică (25/25°C) │Cel puțin 1,257<!–>C. Indice de refracție [n]^20(D) │1,471-1,474–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 5 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,01 % determinată la 800 ± 25°C<!–>Butantrioli │Nu mai mult de 0,2 %–>Acroleină, glucoză și compuși │Se încălzește un amestec din 5ml glicerină și<!–>de amoniu │5ml soluție de hidroxid de potasiu (1:10) la–>│60°C timp de cinci minute. Nu se colorează în<!–>│galben și nici nu degajă miros de amoniac–>Acizi grași și esteri ai acizilor │Nu mai mult de 0,1 % calculat în acid butiric<!–>grași │–>Compuși clorurați │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimat în clor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 425 (i) GUMĂ KONJAC<!–>Definiție │Guma Konjac este un hidrocoloid solubil în apă–>│obținut din făina Konjac prin extracție apoasă.<!–>│Făina Konjac este produsul brut nepurificat–>│obținut din rădăcina plantei perene<!–>│Amorphophallus konjac. Principala componentă–>│a gumei Konjac este glucomananul<!–>│polizaharidic cu masă moleculară mare și–>│solubil în apă, care constă în unități de<!–>│D-manoză și unități de D-glucoză într-un raport–>│molar de 1,6:1,0 legat prin legături â(1-4)-<!–>│glicozidice.–>│Lanțurile de pe partea mai scurtă sunt atașate<!–>│prin legături â(1-3)-glicozidice, iar grupurile–>│acetil se produc aleatoriu la un raport de<!–>│aproximativ 1 grup la 9 până la 19 unități de–>│zahăr<!–>Masa moleculară │Principalul component, glucomananul, are o–>│masă moleculară medie de 200 000 până la<!–>│2 000 000–>Compoziție │Nu mai puțin de 75 % carbohidrat<!–>Descriere │Pulbere de culoare albă până la crem sau cafeniu–>│deschis<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Se poate dispersa în apă caldă sau rece<!–>│formând o soluție extrem de vâscoasă cu un–>│pH cuprins între 4,0 și 7,0<!–>B. Formarea gelului │Se adaugă 5 ml de soluție de borat de sodiu 4 %–>│la o soluție 1 % a probei într-o eprubetă și se<!–>│amestecă viguros. Se formează un gel–>C.Formarea gelului stabil la căldură│Se prepară o soluție 2 % a probei prin<!–>│încălzirea sa într-o baie de apă caldă timp de–>│30 minute, agitându-se continuu, iar apoi<!–>│soluția se răcește la temperatura camerei.–>│Pentru fiecare gram de probă utilizată pentru a<!–>│pregăti 30 g de soluție 2 %, la proba complet–>│hidratată se adaugă, la temperatura camerei,<!–>│1 ml de soluție de carbonat de potasiu 10 %.–>│Se încălzește amestecul într-o baie de apă până<!–>│la 85°C și se păstrează timp de 2 ore fără–>│agitare. În aceste condiții se formează un gel<!–>│stabil din punct de vedere termic–>│<!–>D. Viscozitate (soluție 1 %) │Nu mai puțin de 3 kgm-1s-1 la 25°C–>Puritate │<!–>Pierdere prin uscare │Nu mai mult de 12 % (105°C, 5 h)–>Amidon │Nu mai mult de 3 %<!–>Proteine │Nu mai mult de 3 % (N x 5,7)–>│Se determină azotul prin metoda Kjeldahl.<!–>│Procentul de azot din probă înmulțit cu 5,7 dă–>│procentul de proteine din probă<!–>Substanțe solubile în eter │Nu mai mult de 0,1 %–>Cenușă total │Nu mai mult de 5,0 % (800°C, 3 până la 4 h)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Specii de Salmonella │Absentă în 12,5 g–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>E 425 (îi) GLUCOMANAN KONJAC–>Definiție │Glucomananul Konjac este un hidrocoloid<!–>│solubil în apă obținut din făina Konjac prin–>│spălare cu etanol conținând apă. Făina Konjac<!–>│este produsul brut nepurificat obținut din–>│tuberculul plantei perene Amorphophallus<!–>│konjac. Principala componentă este–>│glucomananul polizaharidic cu masă moleculară<!–>│mare și solubil în apă, care constă în unități–>│de D-manoză și unități de D-glucoză într-un<!–>│raport molar de 1,6:1,0 legat prin legături–>│â(1-4)-glicozidice cu o ramificație la<!–>│aproximativ fiecare a 50-a sau a 60-a unitate.–>│Aproximativ fiecare al 19-lea reziduu de zahăr<!–>│este acetilat–>Masa moleculară │500 000 până la 2 000 000<!–>Compoziție │Total fibre alimentare de nu mai puțin de 95 %–>│raportat la substanța uscată<!–>Descriere │Pulbere ușor mobilă, inodoră, cu particule fine–>│de culoare albă până la ușor maronie<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Se poate dispersa în apă caldă sau rece<!–>│formând o soluție extrem de vâscoasă cu un–>│pH cuprins între 5,0 și 7,0. Solubilitatea este<!–>│mărită de căldură și de agitarea mecanică–>B.Formarea gelului stabil la căldură│Se prepară o soluție 2 % din probă prin<!–>│încălzirea sa într-o baie de apă caldă timp de–>│30 minute, agitându-se continuu, iar apoi<!–>│soluția se răcește la temperatura camerei.–>│Pentru fiecare gram din proba utilizată pentru<!–>│a pregăti 30 g de soluție 2 %, se adaugă 1 ml de–>│soluție de carbonat de potasiu 10 %, la proba<!–>│complet hidratată la temperatura camerei.–>│Se încălzește amestecul într-o baie de apă până<!–>│la 85°C și se păstrează timp de 2 ore fără–>│agitare.<!–>│În aceste condiții se formează un gel stabil–>│din punct de vedere termic<!–>C. Viscozitatea (soluție 1 %) │Nu mai puțin de 20 kgm-1s-1 la 25°C–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 8 % (105°C, 3 ore)–>Amidon │Nu mai mult de 1 %<!–>Proteine │Nu mai mult de 1,5 % (N x 5,7)–>│Se determină azotul prin metoda Kjeldahl.<!–>│Procentul de azot din probă înmulțit cu 5,7 dă–>│procentul de proteine din probă<!–>Substanțe solubile în eter │Nu mai mult de 0,5 %–>Sulfit [sub formă de SO(2)] │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Clorură │Nu mai mult de 0,02 %–>Solubil în alcool 50 % │Nu mai mult de 2,0 % din material<!–>Cenușă totală │Nu mai mult de 2,0 % (800°C, 3 până la 4 ore)–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Specii de Salmonella │Absentă în 12,5 g–>E. coli │Absentă în 5 g<!–>E 426 HEMICELULOZĂ DE SOIA–>Definiție │Hemiceluloza de soia este o polizaharidă rafinată <!–>│solubilă în apă obținută din fibră de soia din specii–>│naturale prin extracție în apă caldă. <!–>│Nu se folosește niciun precipitant organic–>│în afară de etanol(la 10-06-2011,
Rubrica Definiție de la Punctul E 426 din Anexa nr. XVII a fost modificată de Litera a), Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
Denumiri chimice │Polizaharide de soia solubile în apă│Fibră de soia solubilă în apă<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 74 % hidrat de carbon–>Descriere │Pulbere fluidă albă sau alb-gălbuie(la 10-06-2011,
Rubrica Descriere de la Punctul E 426 din Anexa nr. XVII a fost modificată de Litera a), Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
Identificare │A. Solubilitate pH-ul soluției de │Solubilă în apă caldă și rece fără formare de<!–>1 % │gel 5,5 ± 1,5–>B. Viscozitatea soluției 10 % │Nu mai mult de 200 mPa.s<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 7 % (105°C, 4 ore)<!–>Proteină │Nu mai mult de 14 %–>Cenușă totală │Nu mai mult de 9,5 % (600°C, 4h)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Etanol │nu mai mult de 2%–>(la 10-06-2011,
Rubrica Puritate de la Punctul E 426 din Anexa nr. XVII a fost completată de Litera b), Punctul 19, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
Număr total de germeni │Nu mai mult de 3 000 colonii per gramDrojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 100 colonii per gram<!–>E. coli │Negativ în 10 g–>E 427 GUMĂ CASSIA<!–>┌──────────────┬──────────────────────────┐–>│Sinonime │ │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│ │Guma cassia este │<!–>│ │endospermul măcinat și │–>│ │purificat al semințelor │<!–>│ │de Cassia tora și Cassia │–>│ │obtusifoli (Leguminosae), │<!–>│ │conținând mai puțin │–>│ │de 0,05 % de Cassia │<!–>│ │occidentalis. Ea constă în│–>│ │principal în polizaharide │<!–>│ │cu masă moleculară mare, │–>│ │compuse în principal │<!–>│ │dintr-un lanț liniar de │–>│ │unități de │<!–>│Definiție │1,4-f2â-D-manopiranoză │–>│ │legate cu unități de │<!–>│ │1,6-f2α-D-galactopiranoză.│–>│ │Raportul manoză/galactoză │<!–>│ │este de aproximativ 5:1 │–>│ │În cursul fabricării, │<!–>│ │semințele sunt decorticate│–>│ │și degerminate prin │<!–>│ │tratament termic mecanic, │–>│ │urmat de măcinarea și │<!–>│ │sitarea endospermului. │–>│ │Endospermul măcinat este │<!–>│ │purificat suplimentar prin│–>│ │extracție cu │<!–>│ │izopropanol │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Compoziție │Nu mai puțin de 75% de │–>│ │galactomanan │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│ │Pulbere inodoră, de │<!–>│Descriere │culoare galben pal până la│–>│ │alb-gălbui │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Identificare │ │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│ │Insolubilă în etanol. Se │<!–>│Solubilitate │dispersează bine în apă │–>│ │rece formând │<!–>│ │o soluție coloidală │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│ │La dispersia apoasă a │–>│ │probei se adaugă │<!–>│ │suficientă soluție de │–>│Formare de gel│testare │<!–>│cu borat │de borat de sodiu (ST) │–>│ │pentru a ridica pH-ul la o│<!–>│ │valoare mai mare de 9; │–>│ │se formează un gel. │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│ │Se cântăresc 1,5 g de │<!–>│ │probă și 1,5 g de gumă de │–>│ │xantan și se amestecă. │<!–>│ │Se adaugă acest amestec, │–>│ │amestecând rapid, în 300 │<!–>│ │ml de apă la 80°C │–>│ │într-un pahar Berzelius de│<!–>│ │400 ml. Se amestecă până │–>│ │când amestecul este │<!–>│ │dizolvat și se amestecă în│–>│ │continuare încă 30 de │<!–>│ │minute după dizolvare (se │–>│ │menține temperature peste │<!–>│Formare de gel│60°C în cursul procesului │–>│cu gumă de │de amestecare). │<!–>│xantan │Amestecarea se oprește și │–>│ │amestecul se lasă să se │<!–>│ │răcească │–>│ │la temperatura camerei cel│<!–>│ │puțin două ore. │–>│ │Se formează un gel ferm, │<!–>│ │viscoelastic, după ce │–>│ │temperature scade │<!–>│ │sub 40°C, însă niciun gel │–>│ │nu se formează într-o │<!–>│ │soluție de control 1% │–>│ │conținând numai gumă │<!–>│ │cassia sau gumă de xantan,│–>│ │preparată într-un │<!–>│ │mod similar. │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│ │Mai mică de 500 mPa.s (25 │–>│ │°C, 2h, soluție 1%) │<!–>│Vâscozitate │corespunzând unei mase │–>│ │molecular medii de 200 │<!–>│ │000-300 000 D │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Puritate │ │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Materie │ │–>│insolubilă în │Nu mai mult de 2% │<!–>│acid │ │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│pH │5,5-8 (soluție apoasă 1%) │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Materie grasă │Nu mai mult de 1% │–>│brută │ │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Proteine │Nu mai mult de 7% │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Cenușă totală │Nu mai mult de 1,2% │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Pierdere prin │Nu mai mult de 12% (5 h, │<!–>│uscare │105°C) │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Antrachinone │Nu mai mult de 0,5 mg/kg │–>│totale │(limită de detecție) │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Solvenți │Nu mai mult de 750 mg/kg │<!–>│reziduali │de alcool izopropil │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│Criterii │ │–>│microbiologice│ │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Număr total de│Nu mai mult de 5.000 │<!–>│germeni │unități formatoare de │–>│ │colonii per gram │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Drojdii și │Nu mai mult de 100 unități│<!–>│mucegaiuri │formatoare de colonii per │–>│ │gram │<!–>├──────────────┼──────────────────────────┤–>│Salmonella │Absentă în 25 g │<!–>│spp. │ │–>├──────────────┼──────────────────────────┤<!–>│E. Coli │Absentă în 1 g │–>└──────────────┴──────────────────────────┘<!–>–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XVII a fost completată de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 431 (40) STEARAT DE POLIOXIETILENĂSinonime │Polioxil (40) stearate<!–>│Monostearat de polioxietilenă (40)–>Definiție │Un amestec de mono și diesteri ai acidului<!–>│stearic comercial alimentar și de dioli de–>│polioxietilenă (cu o lungime medie de polimer de<!–>│aproximativ 40 unități de oxietilenă) cu–>│polialcool liber<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,5 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Fulgi de culoare crem sau solid de consistența–>│ceroasă la 25°C cu miros ușor<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil în apă, etanol, metanol și acetat de<!–>│etil. Insolubil în ulei mineral–>B. Interval de congelare │39°C-44°C<!–>C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un acid gras parțial–>│esterificat dintr-un polialcool polioxietil<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 1–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 25 și nu mai mult de 35<!–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 27 și nu mai mult de 40–>1,4-dioxan │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Oxid de etilenă │Nu mai mult de 0,2 mg/Kg–>Etilen glicoli (mono- și di-) │Nu mai mult de 0,25 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>E 432 MONOLAURAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 20)–>Sinonime │Polisorbat 20<!–>│Monolaurat de polioxietilenă (20) sorbitan–>Definiție │Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de<!–>│mono și dianhidridelele acestuia cu acid lauric–>│comercial alimentar și condensat cu aproximativ<!–>│20 moli de oxid de etilenă per mol de sorbitol–>│și anhidridele sale<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 70 % de grupe oxietilenice–>│echivalent a nu mai puțin de 97,3 % de<!–>│monolaurat de polioxietilenă (20) sorbitan–>│raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Lichid uleios de culoarea lămâii până la–>│chihlimbar la 25°C cu un ușor miros<!–>│caracteristic–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apă, etanol, metanol, acetat de etil–>│și dioxan. Insolubil în ulei mineral și eter de<!–>│petrol–>B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat<!–>│cu polialcool polioxietilat–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 2<!–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 40 nu mai mult de 50–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 96 și nu mai mult de 108<!–>1,4-dioxan │Nu mai mult de 5 mg/Kg–>Oxid de etilenă │Nu mai mult de 0,2 mg/Kg<!–>Etilen glicoli (mono- și di-) │Nu mai mult de 0,25 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>E 433 MONOOLEAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 80)<!–>Sinonime │Polisorbat 80–>│Monooleat de polioxietilenă (20) sorbitan<!–>Definiție │Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de–>│mono și dianhidridelele acestuia cu acid oleic<!–>│comercial alimentar și condensat cu aproximativ–>│20 moli de oxid de etilenă per mol de sorbitol<!–>│și anhidridele sale–>Compoziție │Nu mai puțin de 65 % de grupe oxietilenice,<!–>│echivalent a nu mai puțin de 96,5 % de–>│monooleat de polioxietilenă (20) sorbitan<!–>│raportat la substanța anhidră–>Descriere │Lichid uleios de culoarea lămâii până la<!–>│chihlimbar la 25°C cu un ușor miros–>│caracteristic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil în apă, etanol, metanol, acetat de etil<!–>│și toluen. Insolubil în ulei mineral și eter de–>│petrol<!–>B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat–>│cu polialcool polioxietilat<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 2–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 45 și nu mai mult de 55<!–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 65 și nu mai mult de 80–>1,4-dioxan │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Oxid de etilenă │Nu mai mult de 0,2 mg/Kg–>Etilen glicoli (mono- și di-) │Nu mai mult de 0,25 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>E 434 MONOPALMITAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 40)–>Sinonime │Polisorbat 40<!–>│Monopalmitat de polioxietilenă (20) sorbitan–>Definiție │Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de<!–>│mono și dianhidride cu acid palmitic comercial–>│alimentar și condensat cu aproximativ 20 moli<!–>│de oxid de etilenă per mol de sorbitol și–>│anhidridele sale<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 66 % de grupe oxietilenice–>│echivalent a nu mai puțin de 97 % monopalmitat<!–>│de polioxietilenă (20) sorbitan raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Lichid uleios de culoarea lămâii până la–>│portocaliu sau semigel la 25°C cu un ușor miros<!–>│caracteristic–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apă, etanol, metanol, acetat de etil–>│și acetonă. Insolubil în ulei mineral<!–>B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat–>│cu polialcool polioxietilat<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 2–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 41 și nu mai mult de 52<!–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 90 și nu mai mult de 107–>1,4-dioxan │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Oxid de etilenă │Nu mai mult de 0,2 mg/Kg–>Etilen glicoli (mono- și di-) │Nu mai mult de 0,25 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>E 435 MONOSTEARAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (POLISORBAT 60)–>Sinonime │Polisorbat 60<!–>│Monostearat de polioxietilenă (20) sorbitan–>Definiție │Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de<!–>│mono și dianhidride cu acid stearic comercial–>│alimentar și condensat cu aproximativ 20 moli de<!–>│oxid de etilenă per mol de sorbitol și–>│anhidridele sale<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 65 % de grupe oxietilenice–>│echivalent a nu mai puțin de 97 % de<!–>│monostearat de polioxietilenă (20) sorbitan–>│raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Lichid uleios de culoarea lămâii până la–>│portocaliu sau semigel la 25°C cu un ușor miros<!–>│caracteristic–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apă, acetat de etil și toluen.–>│Insolubil în ulei mineral și uleiuri vegetale<!–>B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat–>│cu polialcool polioxietilat<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 2–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 45 și nu mai mult de 55<!–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 81 și nu mai mult de 96–>1,4-dioxan │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Oxid de etilenă │Nu mai mult de 0,2 mg/Kg–>Etilen glicoli (mono- și di-) │Nu mai mult de 0,25 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>E 436 TRISTEARAT DE POLIOXIETILENĂ SORBITAN (Polisorbat 65)–>Sinonime │Polisorbat 65<!–>│Tristearat de polioxietilenă (20) sorbitan–>Definiție │Un amestec de sorbitol parțial esterificat și de<!–>│mono și dianhidride cu acid stearic comercial–>│alimentar și condensat cu aproximativ 20 moli de<!–>│oxid de etilenă per mol de sorbitol și–>│anhidridele sale<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 46 % de grupe oxietilenice,–>│echivalent a nu mai puțin de 96 % de tristearat<!–>│de polioxietilenă (20) sorbitan raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Solid ceros de culoare ocru la 25°C cu un miros–>│ușor caracteristic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Dispersabil în apă. Solubil în ulei mineral,<!–>│uleiuri vegetale, eter de petrol, acetonă, eter,–>│dioxan, etanol și metanol<!–>B. Interval de congelare │29°C-33°C–>C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui acid gras parțial esterificat<!–>│cu polialcool polioxietila–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 3 % (metoda Karl Fischer)–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 2<!–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 88 și nu mai mult de 98–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 40 și nu mai mult de 60<!–>1,4-dioxan │Nu mai mult de 5 mg/Kg–>Oxid de etilenă │Nu mai mult de 0,2 mg/Kg<!–>Etilen glicoli (mono- și di-) │Nu mai mult de 0,25 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/Kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/Kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>E 440 (i) PECTINĂ<!–>Definiție │Pectina conține în principal esteri metilici–>│parțiali ai acidului poligalacturonic și<!–>│sărurile lor de amoniu, sodiu, potasiu și calciu–>│ale acestora. Se obține prin extracția în mediu<!–>│apos din specii naturale de material vegetal–>│comestibil corespunzător, de obicei citrice sau<!–>│mere. Nu se utilizează alți agenți de–>│precipitare în afară de metanol, etanol și<!–>│propanol-2–>Iesce │232-553-0<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 65 % acid galacturonic–>│raportat la substanța anhidră după spălare cu<!–>│acid și alcool–>Descriere │Pulbere de culoare albă, galben deschis, gri<!–>│deschis sau brun deschis–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă în apă, formând o soluție coloidală,–>│opalescentă. Insolubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 12 % (105°C, 2 ore)<!–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 1 % (insolubilă în acid–>│clorhidric aproximativ 3N)<!–>Bioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la substanța–>│anhidră<!–>Conținut de azot │Nu mai mult de 1,0 % după spălare cu acid și–>│etanol<!–>Metanol, etanol și propanol-2 liberi│Nu mai mult de 1 %, separat sau în combinație,–>│raportat la substanța anhidră<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>E 440 (îi) PECTINĂ AMIDATĂ<!–>Definiție │Pectina amidată conține în principal esteri–>│metilici parțiali și amidele acidului<!–>│poligalacturonic și sărurile lor de amoniu,–>│sodiu, potasiu și calciu ale acestora. Se obține<!–>│prin extracție în mediu apos din specii naturale–>│de material vegetal comestibil corespunzător, de<!–>│obicei citrice sau mere, și tratament cu amoniac–>│în mediu alcalin. Nu se utilizează alți agenți<!–>│de precipitare în afară de metanol, etanol și–>│propanol-2<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 65 % acid galacturonic–>│raportat la substanța anhidră fără cenușă după<!–>│spălare cu acid și alcool–>Descriere │Pulbere de culoare albă, galben deschis, gri<!–>│deschis sau brun deschis–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă în apă, formând o soluție coloidală,–>│opalescentă. Insolubilă în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 12 % (105°C, 2 ore)<!–>Cenușă insolubilă în acid │Nu mai mult de 1 % (insolubilă în acid–>│clorhidric de aproximativ 3N)<!–>Grad de amidare │Nu mai mult de 25 % din totalul grupărilor–>│carboxil<!–>Reziduuri de bioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg raportat la substanța–>│anhidră<!–>Conținut de azot │Nu mai mult de 2,5 % după spălare cu acid și–>│etanol<!–>Metanol, etanol și propanol-2 liberi│Nu mai mult de 1 %, separat sau în combinație,–>│raportat la substanța fără substanțe volatile<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>E 442 FOSFATIDE DE AMONIU<!–>Sinonime │Săruri de amoniu ale acidului fosfatidic, amestec–>│de săruri de amoniu ale gliceridelor fosforilate<!–>Definiție │Amestec de compuși de amoniu ai acizilor–>│fosfatidici derivați din grăsime comestibilă și<!–>│ulei comestibil (de obicei ulei de rapiță–>│parțial solidificat). Se pot adăuga fosforului<!–>│una sau două sau trei părți de gliceride. În–>│plus, se pot lega împreună doi esteri de fosfor<!–>│sub formă de fosfatide de fosfatidil–>Compoziție │Conținutul de fosfor este de nu mai puțin de 3 %<!–>│și nu mai mult de 3,4 % în greutate; conținutul–>│de amoniu este de nu mai puțin de 1,2 % și nu<!–>│mai mult de 1,5 % (calculat în N)–>Descriere │Semisolid uleios<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubile în grăsimi. Insolubile în apă. Parțial<!–>│solubile în etanol și în acetonă–>B. Teste pozitive pentru glicerol, │<!–>acizi grași și fosfat │–>Puritate │<!–>Substanțe insolubile în eter de │Nu mai mult de 2,5 %–>petrol │<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 444 ACETAT IZOBUTIRAT DE ZAHAROZĂ<!–>Sinonime │SAIB ("sucrose acetate isobutyrate")–>Definiție │Acetatul izobutirat de zaharoză este un<!–>│amestec de produși de reacție formați prin–>│esterificarea zaharozei de tip alimentar cu<!–>│anhidridă acetică și anhidridă izobutirică,–>│urmată de distilare. Amestecul conține toate<!–>│combinațiile posibile de esteri în care–>│raportul molar acetat/butirat este de<!–>│aproximativ 2:6–>Iesce │204-771-6<!–>Denumire chimică │Diacetat hexaizobutirat de zaharoză–>Formula chimică │C(4)0H(62)O(19)<!–>Masă moleculară │832-856 (aproximativ), C(4)0H(62)O(19): 846,9–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 98,8 % și nu mai mult<!–>│de 101,9 % C(4)0H(62)O(19)–>Descriere │Lichid de culoare deschisă galben-pai,<!–>│limpede și fără sedimente, cu miros slab–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubil în apă. Solubil în majoritatea–>│solvenților organici<!–>B. Indice de refracție │[n]^40(D) : 1,4492-1,4504–>C. Greutate specifică │[d]^25(D) : 1,141-1,151<!–>Puritate │–>Triacetină │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 0,2–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 524 și nu mai mult de 540<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 445 ESTERI GLICERICI AI RĂȘINILOR DIN LEMN<!–>Sinonime │Gumă esterică–>Definiție │Amestec complex de esteri de tri și diglicerină<!–>│ai acizilor rezinici din colofoniul extras din–>│lemn.<!–>│Colofoniul extras din lemn se obține prin–>│extracția cu solvenți din butuci vechi de pin<!–>│urmată de un proces de rafinare a solvenților–>│lichid-lichid. Din prezentele specificății sunt<!–>│excluse substanțele derivate din guma de–>│colofoniu, din exudatul pinilor verzi, precum și<!–>│din substanțele derivate din colofoniu din ulei–>│de tall, produs secundar obținut la prelucrarea<!–>│celulozei (pastei de hârtie) tip sulfat. Produsul–>│final conține aproximativ 90 % acizi rezinici<!–>│și 10 % substanțe neutre (compuși neacizi).–>│Fracția de acizi rezinici este un amestec<!–>│complex de acizi diterpenoizi monocarboxilici–>│izomeri având formula moleculară empirică<!–>│C(2)0H(30)O(2), în principal acid abietic.–>│Substanța este purificată prin stripare cu<!–>│vapori de apă sau prin distilare cu vapori de–>│apă în contracurent<!–>Descriere │Solid dur, de culoare galbenă spre chihlimbar–>│deschis<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubil în apă, solubil în acetonă<!–>B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic compusului–>Puritate │<!–>Greutatea specifică a soluției │[d]^20(25) Nu mai puțin de 0,935, determinată–>│într-o soluție de d-limonen 50 % (97 %,<!–>│temperatura de fierbere 175,5-176°C,–>│d^20(4) : 0,84)<!–>Interval de înmuiere determinate │Între 82°C și 90°C–>prin metoda cu inel și bilă │<!–>Indice de aciditate │Nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 9–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 45<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Test pentru detectarea absenței │La încălzirea compușilor organici cu conținut<!–>colofoniului din ulei de tall │de sulf în prezența formiatului de sodiu, sulful–>(testul sulfului) │este convertit în sulfură de hidrogen care<!–>│poate fi ușor detectată cu ajutorul hârtiei cu–>│acetat de plumb. Un test pozitiv indică<!–>│utilizarea colofoniului din ulei de tall în–>│locul colofoniului extras din lemn<!–>E 450 (i) DIFOSFAT DISODIC–>Sinonime │Difosfat dihidrogen disodic<!–>│Pirofosfat dihidrogen disodic–>│Pirofosfat acid de sodiu<!–>│Pirofosfat disodic–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Difosfat dihidrogen disodic–>Iesce │231-835-0<!–>Formula chimică │Na(2)H(2)P(2)O(7)–>Masă moleculară │221,94<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % de fosfat disodic–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 63,0 % și nu mai mult de 64,5 %<!–>Descriere │Pulbere albă sau granule–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru sodium │–>și fosfat │<!–>B. Solubilitate │Solubil în apă–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 3,7 și 5,0<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (105°C, patru ore)<!–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 1 %–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 450 (îi) DIFOSFAT TRISODIC–>Sinonime │Pirofosfat trisodic acid<!–>│Difosfat monohidrogen trisodic–>Definiție │<!–>Iesce │238-735-6–>Formula chimică │Monohidrat: Na(3)HP(2)O(7) x H(2)O<!–>│Anhidru: Na(3)HP(2)O(7)–>Masă moleculară │Monohidrat: 261,95<!–>│Anhidru: 243,93–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 57 % și nu mai mult de 59 %<!–>Descriere │Pulbere albă sau granule, se găsește sub–>│formă anhidră sau de monohidrat<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodium │<!–>și fosfat │–>B. Solubilitate Solubil în apă │<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 6,7 și 7,5–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 4,5 % raportat la compusul–>│anhidru<!–>│Nu mai mult de 11,5 % raportat la compusul–>│monohidrică<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (105°C, patru ore)–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 450 (iii) DIFOSFAT TETRASODIC<!–>Sinonime │Pirofosfat tetrasodic–>│Pirofosfat de sodiu<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Difosfat tetrasodic<!–>Iesce │238-767-1–>Formula chimică │Anhidru: Na(4)P(2)O(7)<!–>│Decahidrat: Na(4)P(2)O(7) x 10H(2)O–>Masă moleculară │Anhidru: 265,94<!–>│Decahidrat: 446,09–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % de Na(4)P(2)O(7)<!–>│raportat la substanța calcinată–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 52,5 % și nu mai mult de 54,0 %<!–>Descriere │Cristale albe sau incolore sau o pulbere–>│cristalină sau granulară albă. Decahidratul<!–>│creează ușoare eflorescențe în aer uscat–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru sodiu │–>și fosfat │<!–>B. Solubilitate │Solubil în apă. Insolubil în etanol–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 9,8 și 10,8<!–>Puritate │–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 0,5 % pentru sare anhidră, nu<!–>│mai puțin de 38 % și nu mai mult de 42 %–>│pentru decahidrat, în ambele cazuri determinată<!–>│după uscare la 105°C timp de patru ore, urmată–>│de calcinare la 550°C timp de 30 minute<!–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,2 %–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 450 (v) DIFOSFAT TETRAPOTASIC–>Sinonime │Pirofosfat de potasiu<!–>│Pirofosfat tetrapotasic–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Difosfat tetrapotasic–>Iesce │230-785-7<!–>Formula chimică │K(4)P(2)O(7)–>Masă moleculară │330,34<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 % raportat la–>│substanța calcinată<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 42,0 % și nu mai mult de 43,7 %–>│raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere albă, foarte–>│higroscopică<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și fosfat │–>B. Solubilitate │Solubil în apă. Insolubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 10,0 și 10,8–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 2 % după uscare la 105°C–>│timp de patru ore, urmată de calcinare la<!–>│550°C timp de 30 minute–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>│<!–>E 450 (vi) DIFOSFAT DICALCIC–>│<!–>Sinonime │Pirofosfat de calciu–>│<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Difosfat dicalcic<!–>│Pirofosfat dicalcic–>Iesce │232-221-5<!–>Formula chimică │Ca(2)P(2)O(7)–>Masă moleculară │254,12<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 96 %–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 55 % și nu mai mult de 56 %<!–>Descriere │Pulbere inodoră, albă, fină–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu │–>și fosfat │<!–>B. Solubilitate │Insolubil în apă. Solubil în acid azotic și–>│acid clorhidric diluat<!–>C. pH-ul unei suspensii 10 % în apă │Între 5,5 și 7,0–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 1,5 % la 800°C ± 25°C timp de–>│30 minute<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 50 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>daniela<!–>E 450 (vii) DIFOSFAT ACID DE CALCIU–>Sinonime │Pirofosfat acid de calciu<!–>│Pirofosfat dihidrogen monocalcic–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Difosfat dihidrogen de calciu–>Iesce │238-933-2<!–>Formula chimică │CaH(2)P(2)O(7)–>Masă moleculară │215,97<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 90 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 61 % și nu mai mult de 64 %–>Descriere │Cristale albe sau pulbere albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru calciu │<!–>și fosfat │–>Puritate │<!–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 0,4 %–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 451 (i) TRIFOSFAT PENTASODIC–>Sinonime │Tripolifosfat pentasodic<!–>│Tripolifosfat de sodiu–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Trifosfat pentasodic–>Iesce │231-838-7<!–>Formula chimică │Na(5)O(10)P(3) x nH(2)O (n = 0 sau 6)–>Masă moleculară │367,86<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 85,0 % (anhidru) sau–>│65,0 % (hexahidrat)<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 56 % și nu mai mult de 59 %–>│(anhidru) sau nu mai puțin de 43 % și nu mai<!–>│mult de 45 % (hexahidrat)–>Descriere │Granule sau pulbere albă, puțin higroscopică<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol<!–>B. Teste pozitive pentru sodiu │–>și fosfat │<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 9,1 și 10,2–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Anhidru: nu mai mult de 0,7 % (105°C, o oră)–>│Hexahidrat: nu mai mult de 23,5 % (60°C, o oră,<!–>│urmată de uscare la 105°C, timp de patru ore)–>Substanțe insolubile în apă │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Polifosfați superiori │Nu mai mult de 1 %–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 451 (îi) TRIFOSFAT PENTAPOTASIC–>Sinonime │Tripolifosfat pentapotasic<!–>│Trifosfat de potasiu–>│Tripolifosfat de potasiu<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Trifosfat pentapotasic<!–>│Tripolifosfat pentapotasic–>Iesce │237-574-9<!–>Formula chimică │K(5)O(10)P(3)–>Masă moleculară │448,42<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 85,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 46,5 % și nu mai mult de 48 %–>Descriere │Granule sau pulbere albă, foarte higroscopică<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Foarte solubil în apă<!–>B. Teste pozitive pentru potasiu │–>și fosfat │<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 9,2 și 10,5–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 0,4 % (după uscare la 105°C,–>│timp de patru ore, urmată de calcinare la<!–>│550°C, timp de 30 minute)–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 2 %<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 452 (i) POLIFOSFAT DE SODIU<!–>1. POLIFOSFAT SOLUBIL │–>Sinonime │Hexametafosfat de sodiu<!–>│Tetrapolifosfat de sodium–>│Sare Graham<!–>│Polifosfați de sodiu, sticloși–>│Polimetafosfat de sodiu<!–>│Metafosfat de sodiu–>Definiție │Polifosfații de sodiu solubili sunt obținuți<!–>│prin fuziunea și răcirea ulterioară a–>│ortofosfaților de sodiu. Acești compuși sunt o<!–>│clasă care constă în câțiva polifosfați amorfi,–>│solubili în apă, compuși din lanțuri lineare de<!–>│unități de metafosfat, [NaPO(3)]x, unde x ≥ 2,–>│terminate cu grupări Na(2)PO(4). Aceste<!–>│substanțe sunt de obicei identificate prin–>│raportul lor Na(2)O/P(2)O(5) sau conținutul lor de<!–>│P(2)O(5). Raportul Na(2)O/P(2)O(5) variază de la–>│aproximativ 1,3 pentru tetrapolifosfatul de<!–>│sodiu, unde x = aproximativ 4; la aproximativ–>│1,1 pentru sarea Graham, denumită de obicei<!–>│hexametafosfat de sodiu, unde x = 13 până–>│la 18; și până la 1,0 pentru polifosfații de<!–>│sodiu cu masă moleculară mai mare, în cazul–>│cărora x = 20 până la 100 sau mai mult.<!–>│pH-ul soluțiilor variază între 3,0 și 9,0–>Denumirea chimică │Polifosfat de sodiu<!–>Iesce │272-808-3–>Formula chimică │Amestecuri eterogene de săruri de sodiu<!–>│ale acizilor polifosforici condensați lineari–>│având formula generală H(n + 2)PnO(3n + 1),<!–>│unde "n" este de cel puțin 2–>Masă moleculară │[102](n)<!–>Analiza chimică a conținutului │Nu mai puțin de 60 % și nu mai mult de 71 %–>de P(2)O(5) │raportat la substanța calcinată<!–>Descriere │Granule, plachete sau pulbere incolore, albe–>│sau transparente<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Foarte solubil în apă<!–>B. Teste pozitive pentru sodium │–>și fosfat │<!–>C. pH-ul unei soluții 1 % │Între 3,0 și 9,0–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 1 %–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>│<!–>2. POLIFOSFAT INSOLUBIL │–>│<!–>Sinonime │Metafosfat de sodiu insolubil–>│Sare Maddrell<!–>│Polifosfat de sodiu insolubil, IMP–>Definiție │Metafosfatul de sodiu insolubil este un<!–>│polifosfat de sodiu cu masă moleculară mare–>│compus din două lanțuri lungi de metafosfat<!–>│[NaPO(3)]x care se răsucesc în spirală în–>│direcții diferite în jurul unei axe comune.<!–>│Raportul Na(2)O/P(2)O(5) este de aproximativ–>│1,0. pH-ul unei suspensii în apă 1:3 este de<!–>│aproximativ 6,5–>Denumirea chimică │Polifosfat de sodiu<!–>Iesce │272-808-3–>Formula chimică │Amestecuri eterogene de săruri de sodiu<!–>│ale acizilor polifosforici condensați lineari–>│având formula H(n + 2)PnO(3n + 1), unde "n" este<!–>│de cel puțin 2–>Masă moleculară │[102](n)<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 68,7 % și nu mai mult de 70,0 %–>Descriere │Pulbere cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubil în apă, solubil în acizi minerali și<!–>│în soluții de cloruri de potasiu și amoniu–>│(dar nu și de sodiu)<!–>B. Teste pozitive pentru sodiu │–>și fosfat │<!–>C. pH-ul unei suspensii 1:3 în apă │Aproximativ 6,5–>Puritate │<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 452 (îi) POLIFOSFAT DE POTASIU<!–>Sinonime │Metafosfat de potasiu–>│Polimetafosfat de potasiu<!–>│Sare Kurrol–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Polifosfat de potasiu–>Iesce │232-212-6<!–>Formula chimică │[KPO(3)](n)–>│Amestecuri eterogene de săruri de potasiu ale<!–>│acizilor polifosforici condensați linear având–>│formula generală H(n + 2)PnO(3n + 1), unde "n"<!–>│este de cel puțin 2–>Masă moleculară │[118](n)<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 53,5 % și nu mai mult de 61,5 %–>│raportat la substanța calcinată<!–>Descriere │Pulbere albă fină sau cristale sau plachete–>│sticloase incolore<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │1 g se dizolvă în 100 ml de soluție de acetat de<!–>│sodiu 1:25–>B. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și fosfat │–>C. pH-ul unei suspensii 1 % │Nu mai mult de 7,8<!–>Puritate │–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 2 % (105°C, patru ore, urmată<!–>│de calcinare la 550°C, 30 minute)–>Fosfat ciclic │Nu mai mult de 8 % pe conținut P(2)O(5)<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg (exprimate ca fluor)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 452 (iii) POLIFOSFAT DE CALCIU ȘI SODIU<!–>Sinonime │Polifosfat calcic de sodiu, sticlos–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Polifosfat calcic de sodiu–>Iesce │233-782-9<!–>Formulă chimică │[NaPO(3)](n) CaO, unde n este în mod–>│obișnuit 5<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 61 % și nu–>│mai mult de 69 % sub formă de P(2)O(5)<!–>Descriere │Cristale albe sticloase, sfere–>Identificare │<!–>A. pH-ul unei suspensii 1 % m/m │Aproximativ între 5 și 7–>B. Conținut CaO │7 % – 15 % m/m<!–>Puritate │–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 452 (iv) POLIFOSFAT DE CALCIU–>Sinonime │Metafosfat de calciu<!–>│Polimetafosfat de calciu–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Polifosfat de calciu–>Iesce │236-769-6<!–>Formula chimică │[CaP(2)O(6)](n)–>│Amestecuri eterogene de săruri de calciu<!–>│ale acizilor polifosforici condensați având–>│formula generală H(n + 2)PnO(n + 1), unde<!–>│"n" este de cel puțin 2–>Masă moleculară │[198](n)<!–>Conținut de P(2)O(5) │Nu mai puțin de 71 % și nu mai mult de 73 %–>│raportat la substanța calcinată<!–>Descriere │Cristale incolore, inodore sau pulbere albă–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │De obicei puțin solubil în apă. Solubil în mediu–>│acid<!–>B. Teste pozitive pentru calciu │–>și fosfat │<!–>C. Conținut de CaO │Între 27 și 29,5 %–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 2 % (105°C, patru ore, urmată–>│de calcinare la 550°C, 30 minute)<!–>Fosfat ciclic │Nu mai mult de 8 % pe conținut P(2)O(5)–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg (exprimate ca fluor)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 459 BETA-CICLODEXTRINĂ–>Definiție │Beta-ciclodextrina este o zaharidă ciclică<!–>│nereductoare compusă din șapte unități–>│D-glucopiranosil legate în pozițiile α -1,4.<!–>│Produsul este obținut prin acțiunea enzimei–>│cicloglicosiltransferaza (CGTaza) obținută<!–>│din Bacillus circulans, Paenibacillus macerans–>│sau recombinând Bacillus licheniformis SJ1608<!–>│pe amidon parțial hidrolizat–>Denumire chimică │Cicloheptaamiloză<!–>Iesce │231-493-2–>Formulă chimică │[C(6)H(10)O(5)](7)<!–>Masă moleculară │1135–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 %<!–>│de [C(6)H(10)O(5)](7)–>│raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Solid cristalin alb sau aproape alb, practic–>│inodor<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Slab solubil în apă; liber solubil în apă caldă;<!–>│ușor solubil în etanol–>B. Rotație specifică │[α]^25(D) : + 160° spre + 164° (soluție 1 %)<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 14 % (metoda Karl Fischer)<!–>Alte ciclodextrine │Nu mai mult de 2 % raportat la substanța anhidră–>Solvenți reziduali (toluen și │Nu mai mult de 1 mg/Kg pentru fiecare solvent<!–>tricloroetilenă) │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/Kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/Kg<!–>E 460 (i) CELULOZĂ MICROCRISTALINĂ–>Sinonime │Gel de celuloză<!–>Definiție │Celuloza cristalină este celuloză parțial–>│depolimerizată, purificată, preparată prin<!–>│tratarea cu acizi anorganici a alfa-celulozei,–>│obținută sub formă de pastă pentru fabricarea<!–>│hârtiei din varietăți naturale de plante–>│fibroase.<!–>│Gradul de polimerizare este de obicei mai–>│mic de 400<!–>Denumire chimică │Celuloză–>Iesce │232-674-9<!–>Formula chimică │[C(6)H(10)O(5)](n)–>Masă moleculară │Aproximativ 36 000<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 97 % calculat în celuloză–>│raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere fină de culoare albă sau aproape albă,–>│inodoră<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă, etanol, eter și acizi<!–>│anorganici diluați. Puțin solubilă în soluție–>│de hidroxid de sodiu<!–>B. Reacția de culoare │La 1 mg de probă se adaugă 1 ml acid fosforic–>│și se încălzește pe baie de apă timp de<!–>│30 minute. Se adaugă 4 ml soluție 1:4 de–>│pirocatehină în acid fosforic și se încălzește<!–>│timp de 30 minute.–>│Apare o culoare roșie<!–>C. Identificare prin spectroscopie │–>în infraroșu │<!–>D. Test de suspensie │Se amestecă 30 g de probă cu 270 ml de–>│apă într-un agitator electric de viteză mare<!–>│(12 000 rpm) timp de 5 minute. Amestecul–>│rezultat constă fie într-o suspensie cu<!–>│fluiditate ridicată, fie într-o–>│suspensie greoaie și neomogenă, cu fluiditate<!–>│scăzută sau inexistentă, cu o ușoară–>│sedimentare și cu un conținut mare de bule<!–>│de aer. Dacă se obține o suspensie cu–>│fluiditate ridicată, se transferă 100 ml<!–>│într-un cilindru gradat de 100 ml care se–>│lasă în repaus timp de o oră. Substanțele<!–>│solide se sedimentează și apare un lichid–>│supernatant.<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 7 % (10°C, 3 ore)<!–>Substanță solubilă în apă │Nu mai mult de 0,24 %–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>│pH-ul unei suspensii 10 % în apă pH-ul–>│lichidului supernatant este între 5,0 și 7,5<!–>Amidon │Nedetectabil–>│La 20 ml dispersie obținută la testul de<!–>│identificare D se adaugă câteva picături de–>│soluție de iod și se agită. Nu trebuie să<!–>│apară colorație în albastru-violet sau albastru–>Dimensiunile particulelor │Nu mai puțin de 5 æm (nu mai mult de 10 % din<!–>│particule cu dimensiuni mai mici de 5 æm)–>Grupe carboxil │Nu mai mult de 1 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 460 (îi) CELULOZĂ PUDRĂ<!–>Definiție │Celuloză dezintegrată mecanic, purificată,–>│preparată prin prelucrarea alfa-celulozei,<!–>│obținută sub formă de pastă pentru fabricarea–>│hârtiei din varietăți naturale de plante<!–>│fibroase–>Denumirea chimică │Celuloză<!–>│Polimer liniar cu 1:4 reziduuri de glucoză–>│legată<!–>Iesce │232-674-9–>Formula chimică │[C(6)H(10)O(5)](n)<!–>Masă moleculară │[162](n) (n este predominant 1 000 sau mai mare)–>Compoziție │Nu mai puțin de 92 %<!–>Descriere │Pudră de culoare albă, inodoră–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă, etanol, eter și acizi–>│anorganici diluați. Puțin solubilă în soluție<!–>│de hidroxid de sodiu–>B. Test de suspensie │Se amestecă 30g de probă cu 270ml de apă într-un<!–>│agitator electric de viteză mare (12 000 rpm)–>│timp de 5 minute. Amestecul rezultat va<!–>│consta fie într-o suspensie cu fluiditate–>│ridicată, fie într-o suspensie greoaie,<!–>│neomogenă, cu fluiditate scăzută sau–>│inexistentă, cu o ușoară sedimentare și cu un<!–>│conținut mare de bule de aer. Dacă se obține–>│o suspensie cu fluiditate ridicată, se transferă<!–>│100 ml într-un cilindru gradat de 100 ml care se–>│lasă în repaus timp de o oră. Substanțele<!–>│solide se sedimentează și apare un lichid–>│supernatant<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 7 % (105°C, 3 ore)<!–>Substanță solubilă în apă │Nu mai mult de 1,0 %–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,3 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>pH-ul unei suspensii 10 % în apă │pH-ul lichidului supernatant este între–>│5,0 și 7,5<!–>Amidon │Nedetectabil–>│La 20 ml dispersie obținută la testul de<!–>│identificare B se adaugă câteva picături de–>│soluție de iod și se agită. Nu trebuie să<!–>│apară colorație în albastru-violet sau albastru–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Dimensiunile particulelor │Nu mai puțin de 5 æm (nu mai mult de 10 % din–>│particule cu dimensiuni mai mici de 5 æm)<!–>E 461 METILCELULOZĂ–>Sinonime │Eter metilic de celuloză<!–>Definiție │Metilceluloza este celuloză obținută direct din–>│varietăți naturale de plante fibroase și<!–>│eterificată parțial cu grupări metilice–>Denumire chimică │Eter metilic al celulozei<!–>Formula chimică │Polimerii conțin unități de anhidroglucoză–>│substituite, având următoarea formulă generală:<!–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3], unde R(1),–>│R(2), R(3) pot să fie fiecare:<!–>│- H–>│- CH(3)<!–>│- CH(2)CH(3)–>Masă moleculară │De la aproximativ 20 000 până la 380 000<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 25 % și nu mai mult de–>│33 % grupări metoxil [-OCH(3)] și nu mai mult de<!–>│5 % grupări hidroxietoxil [-OCH(2)CH(2)OH]–>Descriere │Pulbere granulată sau fibroasă de culoare<!–>│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor–>│higroscopică, inodoră și insipidă<!–>Identificare │–>│<!–>A. Solubilitate │Gonflează în apă, producând o soluție coloidală,–>│vâscoasă, limpede până la opalescentă.<!–>│Insolubilă în etanol, eter și cloroform–>│Solubilă în acid acetic glacial<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10 % (105°C, 3 ore)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 1,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>pH-ul unei soluții coloidale 1 % │5,0-8,0<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>E 462 ETILCELULOZĂ<!–>Sinonime │Eter etilic al celulozei–>Definiție │Etilceluloza este celuloza obținută direct din<!–>│materialul vegetal fibros și eterificată parțial–>│cu grupe etilice<!–>Denumiri chimice │Eter etilic al celulozei–>Formulă chimică │Polimerii conțin unități de anhidroglucoză<!–>│substituită, cu următoarea formulă generală:–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)], unde R(1) și R(2)<!–>│pot fi oricare dintre următoarele:–>│- H<!–>│- CH(2)CH(3)–>│Compoziție Nu mai puțin de 44 % și nu mai mult<!–>│de 50 % grupe etoxil [-OC(2)H(5)], raportat la–>│substanța uscată (echivalentul a cel mult<!–>│2,6 grupe etoxil per unitate de anhidroglucoză)–>Descriere │Pulbere inodoră și insipidă de culoare albă<!–>│până la alburiu–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Practic insolubilă în apă, în glicerină și în–>│propan-1,2-diol, dar solubilă în proporții<!–>│variabile în anumiți solvenți organici, în–>│funcție de conținutul de etoxil. Etilceluloza<!–>│care conține mai puțin de 46-48 % grupe etoxil–>│este ușor solubilă în tetrahidrofuran, acetat<!–>│de metil, cloroform și în amestec de–>│hidrocarburi aromatice și etanol. Etilceluloza<!–>│care conține 46-48 % sau mai mult grupe etoxil–>│este ușor solubilă în etanol, metanol, toluen,<!–>│cloroform și acetat de etil–>B. Test pentru formarea peliculei │Se dizolvă 5 g de probă în 95 g amestec<!–>│80:20 (greutate/greutate) de toluen și etanol.–>│Se formează o soluție limpede, gălbuie,<!–>│stabilă. Se toarnă câțiva ml de soluție pe o–>│placă de sticlă și se lasă să se evapore<!–>│solventul.–>│Se formează o peliculă transparentă, continuă,<!–>│rezistentă, groasă. Pelicula este inflamabilă–>Puritate │<!–>Pierderi prin deshidratare │Nu mai mult de 3 % (105°C, 2 ore)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,4 %<!–>pH-ul unei soluții coloidale 1 % │Neutru (test cu turnesol)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 463 HIDROXIPROPILCELULOZĂ<!–>Sinonime │Eter hidroxipropilic de celuloză–>Definiție │Hidroxipropilceluloza este celuloză obținută<!–>│direct din varietăți naturale de plante–>│fibroase și eterificată parțial cu grupări<!–>│hidroxipropil–>Denumire chimică │Eter hidroxipropilic al celulozei<!–>Formula chimică │Polimerii conțin unități de anhidroglucoză–>│substituite, având următoarea formulă generală:<!–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde R(1),–>│R(2), R(3) pot să fie fiecare:<!–>│- H–>│-CH(2)CHOHCH(3)<!–>│-CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3)–>│-CH(2)CHO(CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3))CH(3)<!–>Masă moleculară │De la aproximativ 30 000 până la 1 000 000–>Compoziție │Conține cel mult 80,5% grupări de │hidroxipropoxil [-OCH(2)CHOHCH(3)] <!–>│echivalentul a cel mult 4,6 grupări –>│de hidroxipropil per unitatea de<!–>│anhidroglucoză raportat la substanța –>│anhidră(la 10-06-2011,
Subrubrica Compoziție de la Punctul E 463 din Anexa nr. XVII a fost modificată de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
Descriere │Pulbere granulată sau fibroasă de culoare<!–>│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor–>│higroscopică, inodoră și insipidă<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Gonflează în apă, producând o soluție<!–>│coloidală, vâscoasă, limpede până la–>│opalescentă. Solubilă în etanol.<!–>│Insolubilă în eter–>B. Gaz cromatografia │Determină substituenții prin gaz cromatografie<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10 % (105°C, 3 ore)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>pH-ul unei soluții coloidale 1 % │Nu mai puțin de 5,0 și nu mai mult de 8,0<!–>Propilen clorhidrine │Nu mai mult de 0,1 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>E 464 HIDROXIPROPILMETILCELULOZĂ–>Definiție │Hidroxipropilmetilceluloza este celuloză<!–>│obținută direct din varietăți naturale de–>│plante fibroase, eterificată parțial cu<!–>│grupări metil și cu un grad mic de substituție–>│cu grupări hidroxipropil<!–>Denumire chimică │Eter 2-hidroxipropilic de metilceluloză–>Formula chimică │Polimerii conțin unități de anhidroglucoză<!–>│substituite, având următoarea formulă generală:–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde<!–>│R(1), R(2), R(3) pot să fie fiecare:–>│- H<!–>│- CH(3)–>│- CH(2)CHOHCH(3)<!–>│- CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3)–>│- CH(2)CHO(CH(2)CHO[CH(2)CHOHCH(3)]CH(3))CH(3)<!–>Masă moleculară │De la aproximativ 13 000 până la 200 000–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 19 % și nu mai mult de<!–>│30 % grupări metoxil [-OCH(3)] și nu mai puțin–>│de 3 % și nu mai mult de 12 % grupări<!–>│hidroxipropil [-OCH(2)CHOHCH(3)], raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere granulată sau fibroasă de culoare–>│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor<!–>│higroscopică, inodoră și insipidă–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Gonflează în apă, producând o soluție–>│coloidală, vâscoasă, limpede până la<!–>│opalescentă. Insolubilă în etanol–>B. Gaz cromatografia │Determină substituenții prin gaz cromatografie<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10 % (105°C, 3 ore)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 1,5 % pentru produsele cu–>│viscozitate egală sau mai mare de 50 mPa.s<!–>│Nu mai mult de 3 % pentru produsele cu–>│vâscozități sub 50 mPa.s pH-ul unei soluții<!–>│coloidale 1 % 5,0-8,0–>Propilen clorhidrine │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>E 465 ETILMETILCELULOZĂ<!–>Sinonime │Metiletilceluloza–>Definiție │Etilmetilceluloza este celuloză<!–>│obținută direct din varietăți–>│naturale de plante fibroase,<!–>│eterificată parțial cu grupări metil și etil–>Denumire chimică │Eter etilmetilic al celulozei<!–>Formula chimică │Polimerii conțin unități de anhidroglucoză–>│substituite, având următoarea formulă<!–>│generală:–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde R(1),<!–>│R(2), R(3) pot să fie fiecare:–>│- H<!–>│- CH(3)–>│- CH(2)CH(3)<!–>Masă moleculară │De la aproximativ 30 000 până la 40 000–>Compoziție │Conține, raportat la substanța anhidră, nu mai<!–>│puțin de 3,5 % și nu mai mult de 6,5 % grupări–>│metoxil [-OCH(3)], nu mai puțin de 14,5 % și nu<!–>│mai mult de 19 % grupări etoxil [-OCH(2)CH(3)]–>│și nu mai puțin de 13,2 % și nu mai mult de<!–>│19,6 % din totalul grupărilor alcoxil,–>│calculate în metoxil<!–>Descriere │Pulbere granulată sau fibroasă de culoare–>│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor<!–>│higroscopică, inodoră și insipidă–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Gonflează în apă, producând o soluție coloidală,–>│vâscoasă, limpede până la opalescentă. Solubilă<!–>│în etanol. Insolubilă în eter–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15 % pentru forma fibroasă și nu–>│mai mult de 10 % pentru forma pulbere (105°C<!–>│la greutate constantă)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,6 %<!–>pH-ul unei soluții coloidale 1 % │5,0-8,0–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>E 466 CARBOXIMETILCELULOZĂ DE SODIU–>Sinonime │Carboximetilceluloză<!–>│CMC NaCMC–>│CMC de sodiu<!–>│Gumă de celuloză–>Definiție │Carboximetilceluloza este sarea de sodiu<!–>│parțială a unui eter carboxime-tilic de–>│celuloză, celuloza fiind obținută direct din<!–>│varietăți naturale de plante fibroase–>Denumirea chimică │Sarea de sodiu a eterului carboximetilic<!–>│al celulozei–>Formula chimică │Polimerii conțin unități de anhidroglucoză<!–>│substituite, având următoarea formulă–>│generală:<!–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde–>│R(1), R(2), R(3) pot să fie fiecare:<!–>│- H–>│- CH(2)COONa<!–>│- CH(2)COOH–>Masă moleculară │Mai mare decât aproximativ 17 000 (grad<!–>│de polimerizare de aproximativ 100)–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 99,5 %, raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere granulată sau fibroasă de culoare<!–>│albă sau ușor gălbuie sau gri, ușor–>│higroscopică, inodoră și insipidă<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Rezultă o soluție coloidală vâscoasă cu apa.<!–>│Insolubilă în etanol–>B. Test de spumare │O soluție 0,1 % de probă se agită puternic.<!–>│Nu apare strat de spumă. (Acest test permite–>│să se facă distincție între carboximetilceluloza<!–>│de sodiu și alți eteri ai celulozei)–>C. Formarea precipitatului │La 5 ml de soluție 0,5 % de probă se adaugă 5 ml<!–>│de soluție 5 % de sulfat de cupru sau de sulfat–>│de aluminiu. Apare un precipitat. (Acest test<!–>│permite să se diferențieze carboximetilceluloza–>│de sodiu de alți eteri ai celulozei, precum și<!–>│de gelatină, de gumă din semințe de carruba și–>│de guma adragante)<!–>D. Reacția de culoare │Se adaugă 0,5 g de pulbere de–>│carboximetilceluloză de sodiu în 50 ml de apă<!–>│și se amestecă prin agitare pentru a obține o–>│dispersie omogenă. Se continuă amestecarea<!–>│până se obține o soluție limpede și se–>│utilizează soluția la următorul test:<!–>│La 1 mg de probă, diluată cu un volum egal de–>│apă într-o eprubetă mică, se adaugă 5 picături<!–>│de soluție de 1-naftol. Se înclină eprubeta și–>│se toarnă cu grijă prin prelingere pe peretele<!–>│eprubetei 2 ml acid sulfuric, astfel încât–>│acesta să formeze un strat inferior. La<!–>│interfață apare o culoare roșie-violet–>Puritate │<!–>Grad de substituție │Nu mai puțin de 0,2 și nu mai mult de 1,5–>│grupări carboximetil [-CH(2)COOH] per unitatea<!–>│de anhidroglucoză–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 12 % (105°C la greutate<!–>│constantă)–>│pH-ul unei soluții coloidale 1 % 5,0-8,5<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 20 mg/kg–>Glicolat total │Nu mai mult de 0,4 %, calculat în glicolat de<!–>│sodiu raportat la substanța anhidră–>Sodiu │Nu mai mult de 12,4 % raportat la substanța<!–>│anhidră–>E 468 CARBOXIMETILCELULOZĂ DE SODIU CU STRUCTURĂ RETICULATĂ<!–>Sinonime │Celuloză carboximetilică cu structură reticulată–>│CMC cu structură reticulată<!–>│CMC de sodiu cu structură reticulată–>│Gumă de celuloză cu structură reticulată<!–>Definiție │Celuloza carboximetilică de sodiu cu structură–>│reticulată este sarea de sodiu a celulozei cu<!–>│structura reticulată produsă termic, parțial–>│O-carboximetilată<!–>Denumire chimică │Sare de sodiu a eterului carboximetil al–>│celulozei cu structură reticulată<!–>Formulă chimică │Polimeri conținând unități de anhidroglucoză–>│substituite având formula generală:<!–>│C(6)H(7)O(2)[OR(1)][OR(2)][OR(3)], unde–>│R(1), R(2) și R(3) pot fi oricare dintre<!–>│următoarele:–>│- H<!–>│- CH(2)COONa–>│- CH(2)COOH<!–>Descriere │Pulbere inodoră, albă sau aproape albă, puțin–>│higroscopică<!–>Identificare │–>A. │Se agită 1 g cu 100 ml dintr-o soluție<!–>│conținând 4 mg/kg albastru de metilen și se–>│lasă să se decanteze. Substanța care urmează<!–>│să fie examinată absoarbe albastrul de metilen–>│și se sedimentează ca o masă fibroasă albastră<!–>B. │Se agită 1 g cu 50 ml de apă. Se transferă–>│1 ml din amestec într-o eprubetă, se adaugă<!–>│1 ml de apă și 0,05 ml de soluție de–>│alfa-naftol în metanol, proaspăt preparată.<!–>│Se înclină eprubeta și se adaugă cu atenție–>│2 ml de acid sulfuric pe peretele eprubetei,<!–>│în așa fel încât să formeze un strat inferior.–>│La interfață apare o culoare roșiatică-violetă<!–>C. │Reacția de sodiu pozitivă–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 6 % (105°C, 3h) Substanțe–>│solubile în apă Nu mai mult de 10 %<!–>Grad de substituție │Nu mai puțin de 0,2 și nu mai mult de 1,5–>│grupări carboximetil pe unitate de<!–>│anhidroglucoză–>pH-ul unei soluții de 1 % │Nu mai puțin de 5,0 și nu mai mult de 7,0<!–>Conținut de sodiu │Nu mai mult de 12,4 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 469 CARBOXIMETILCELULOZĂ HIDROLIZATĂ ENZIMATIC–>Sinonime │Celuloză carboximetilică de sodiu, hidrolizată<!–>│enzimatic–>Definiție │Carboximetilceluloza hidrolizată enzimatic<!–>│este obținută din celuloză carboximetilică prin–>│digestia enzimatică cu o celulază produsă<!–>│de Trichoderma longibrachiatum (denumirea–>│anterioară T. reesei)<!–>Denumire chimică │Celuloză carboximetilică, de sodiu, parțial–>│hidrolizată enzimatic<!–>Formulă chimică │Săruri de sodiu ale polimerilor conținând–>│unități de anhidroglucoză substituite având<!–>│formula generală:–>│(C(6)H(7)O(2)[OH]x[OCH(2)COONa](y))(n), unde n<!–>│este gradul de polimerizare–>│x = 1,50-2,80<!–>│y = 0,2-1,50–>│x + y = 3,0<!–>│(y = gradul de substituție)–>Masă moleculară │178,14, unde y = 0,20<!–>│282,18, unde y = 1,50–>│Macromolecule: nu mai puțin de 800<!–>│(n aproximativ 4)–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,5 %, inclusiv mono și<!–>│dizaharide, raportat la substanța uscată–>Descriere │Pulbere granulară sau fibroasă albă sau puțin<!–>│gălbuie ori cu tentă gri, inodoră, puțin–>│higroscopică<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubilă în apă, insolubilă în etanol<!–>B. Testul de spumare │Se agită viguros o soluție de 0,1 % a probei.–>│Nu apare spumă. Acest test distinge celuloza<!–>│carboximetilică de sodiu, indiferent dacă este–>│sau nu hidrolizată, de alți eteri celulozici,<!–>│precum și de alginați și de gumele naturale–>C. Formarea precipitatului │La 5 ml de soluție 0,5 % a probei se adaugă 5 ml<!–>│de soluție 5 % de sulfat de cupru sau aluminiu.–>│Apare un precipitat. Acest test distinge<!–>│celuloza–>│carboximetilică de sodiu, indiferent dacă este<!–>│sau nu hidrolizată, de alți eteri de celuloză–>│și de gelatină, guma de caruba și guma<!–>│tragacant–>D. Reacția de colorare │Se adaugă 0,5 g din probă sub formă de pulbere<!–>│la 50 ml de apă, în timp ce se amestecă–>│pentru a se produce o dispersie uniformă. Se<!–>│continuă amestecarea până când se produce o–>│soluție clară.<!–>│Se diluează 1 ml de soluție cu 1 ml de apă–>│într-o eprubetă mică. Se adaugă 5 picături de<!–>│1-naphtol ST. Se înclină eprubeta și se–>│introduc cu grijă, pe partea laterală a ei,<!–>│2 ml de acid sulfuric, astfel încât să formeze–>│un strat inferior.<!–>│La interfață apare o culoare roșie-purpurie–>E. Vâscozitate (60 % solide) │Nu mai puțin de 2,500 kgm-1s-1 la 25°C<!–>│corespunzând unei greutăți moleculare medii–>│de 5 000 D<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 12 % (105°C până la greutate<!–>│constantă)–>Grad de substituție │Nu mai puțin de 0,2 și nu mai mult de 1,5<!–>│grupări carboximetil pe unitate de–>│anhidroglucoză raportat la substanța uscată<!–>pH-ul unei soluții coloidale de 1 % │Nu mai puțin de 6,0 și nu mai mult de 8,5–>Clorură de sodiu și glicolat de │Nu mai mult de 0,5 %, separat sau în combinație<!–>sodiu │–>Activitate reziduală a enzimei │Trece testul. Nu se produce nici o schimbare a<!–>│viscozității soluției testate, ceea ce indică–>│hidroliza celulozei carboximetilice de sodiu<!–>Plumb │Nu mai mult de 3 mg/kg–>E 470 a SĂRURI DE SODIU, POTASIU ȘI CALCIU ALE ACIZILOR GRAȘI<!–>Definiție │Sărurile de sodiu, potasiu și calciu ale–>│acizilor grași care se găsesc în uleiurile și<!–>│grăsimile alimentare; sărurile menționate se–>│obțin din grăsimi și uleiuri comestibile sau<!–>│din acizi grași alimentari distilați–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 95 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulberi ușoare, fulgi sau semisolide, de<!–>│culoare albă sau alb-crem–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Sărurile de sodiu și de potasiu: solubile în–>│apă și etanol; Sărurile de calciu: insolubile<!–>│în apă, etanol și eter–>B. Teste pozitive pentru cationic │<!–>și acizii grași │–>Puritate │<!–>Sodiu │Nu mai puțin de 9 % și nu mai mult de 14 %,–>│exprimat în Na(2)O<!–>Potasiu │Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 21,5 %,–>│exprimat în K(2)O<!–>Calciu │Nu mai puțin de 8,5 % și nu mai mult de 13 %,–>│exprimat în CaO<!–>Substanțe nesaponificabile │Nu mai mult de 2 %–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Alcali liberi │Nu mai mult de 0,1 %, exprimat în NaOH–>Substanță insolubilă în alcool │Nu mai mult de 0,2 % (numai pentru sărurile de<!–>│sodiu și de potasiu)–>E 470b SĂRURI DE MAGNEZIU ALE ACIZILOR GRAȘI<!–>Definiție │Sărurile de magneziu ale acizilor grași care se–>│găsesc în uleiuri și grăsimi alimentare;<!–>│sărurile menționate se obțin din grăsimi și–>│uleiuri comestibile sau din acizi grași<!–>│alimentari distilați–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 95 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulberi ușoare, fulgi sau semisolide, de<!–>│culoare albă sau alb-crem–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubile în apă, parțial solubile în etanol–>│și eter<!–>B. Teste pozitive pentru magneziu │–>și acizii grași │<!–>Puritate │–>Magneziu │Nu mai puțin de 6,5 % și nu mai mult de 11 %,<!–>│exprimat în MgO Alcali liberi Nu mai mult de–>│0,1 %, exprimat în MgO<!–>Substanțe nesaponificabile │Nu mai mult de 2 %–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 471 MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Monostearat de gliceril–>│Monopalmitat de gliceril<!–>│Monooleat de gliceril etc.–>│Monostearină, monopalmitină, monooleină etc.<!–>│GMS (pentru monostearatul de gliceril)–>Definiție │Mono- și digliceridele acizilor grași sunt<!–>│amestecuri de monoesteri, diesteri și–>│triesteri de glicerina ai acizilor grași<!–>│care se găsesc în uleiurile și grăsimile–>│alimentare. Acestea pot să conțină cantități<!–>│mici de acizi grași liberi și glicerină–>│liberă<!–>Compoziție │Conținutul de monoesteri și diesteri: nu mai–>│puțin de 70 %.<!–>Descrierea │Produsul variază de la un lichid uleios de–>│culoare galben deschis până la brun deschis<!–>│până la un solid ceros dur, alb sau albicios.–>│Solidele pot fi sub formă de fulgi, pulberi<!–>│sau mici bile–>Identificare │<!–>A. Spectru în infraroșu │Caracteristic pentru un ester parțial de acid–>│gras al unui poliol<!–>B. Teste pozitive pentru glicerină │–>și acizii grași │<!–>C. Solubilitate │Insolubile în apă, solubile în etanol și toluen–>Puritate │<!–>Conținutul de apă │Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 6<!–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 7 %–>Poliglicerine │Nu mai mult de 4 % diglicerină și nu mai mult<!–>│de 1 % poliglicerine superioare, ambele raportate–>│la conținutul total de glicerină<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Glicerină totală │Nu mai puțin de 16 % și nu mai mult de 33 %<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel<!–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).–>E 472a ESTERI AI ACIDULUI ACETIC CU MONO – ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Esteri ai acidului acetic cu monogliceride și–>│digliceride<!–>│Acetogliceride–>│Monogliceride și digliceride acetilate<!–>│Esteri ai acidului acetic și acizilor grași cu–>│glicerina<!–>Definiție │Esteri ai glicerinei cu acidul acetic și acizii–>│grași care se găsesc în uleiuri și grăsimi<!–>│alimentare. Aceștia pot să conțină cantități–>│mici de glicerină liberă, acizi grași liberi,<!–>│acid acetic liber și gliceride libere–>Descriere │De la lichide foarte fluide, limpezi,<!–>│până la solide, de culoare variind de la alb–>│la galben deschis<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru glicerină, │<!–>acizii grași și acidul acetic │–>B. Solubilitate │Insolubili în apă. Solubili în etanol<!–>Puritate │–>Alți acizi decât acidul acetic și │Nedetectabili<!–>acizii grași │–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 2 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Acid acetic total │Nu mai puțin de 9 % și nu mai mult<!–>│de 32 %–>Acizi grași liberi (inclusiv │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>acid acetic) │–>Glicerină totală │Nu mai puțin de 14 % și nu mai mult de 31 %<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel<!–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).–>E 472b ESTERI AI ACIDULUI LACTIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Esteri ai acidului lactic cu monogliceride și–>│digliceride<!–>│Lactogliceride–>│Monogliceride și digliceride ale acizilor grași<!–>│esterificate cu acid lactic–>Definiție │Esteri ai glicerinei cu acidul lactic și<!–>│acizii grași care se găsesc în uleiuri și–>│grăsimi alimentare.<!–>│Aceștia pot să conțină cantități mici de–>│glicerină liberă, acizi grași liberi, acid<!–>│lactic liber și gliceride libere–>Descriere │De la lichide foarte fluide, limpezi, până la<!–>│solide ceroase de consistență variabilă, de–>│culoare variind de la alb la galben deschis<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru glicerină, │<!–>acizii grași și acidul lactic │–>B. Solubilitate │Insolubili în apă rece, dar dispersabili în apă<!–>│fierbinte–>Puritate │<!–>Alți acizi decât acidul lactic și │Nedetectabili–>acizii grași │<!–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 2 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Acid lactic total │Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 45 %–>Acizi grași liberi (inclusive │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>acid lactic) │–>Glicerină totală │Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 30 %<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel<!–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).–>E 472c ESTERII AI ACIDULUI CITRIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Citrem–>│Esteri ai acidului citric ai mono-și<!–>│digliceridelor–>│Citrogliceride<!–>│Mono-și digliceride ale acizilor grași–>│esterificate cu acid citric<!–>Definiție │Esteri ai glicerinei cu acidul citric și acizii–>│grași care se găsesc în uleiurile și grăsimile<!–>│alimentare. Aceștia pot conține mici cantități–>│de glicerină liberă, acizi grași liberi, acid<!–>│citric liber și gliceride libere. Pot fi–>│neutralizați parțial sau integral cu hidroxid<!–>│de sodiu sau de potasiu–>Descriere │Lichide până la solide sau semisolide cerate,<!–>│de culoare gălbuie până la brun deschis–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru glicerol, │–>acizii grași și acidul citric │<!–>B. Solubilitate │Insolubili în apă rece–>│Dispersabili în apă caldă<!–>│Solubili în uleiuri și grăsimi–>│Insolubili în etanol rece<!–>Puritate │–>Alți acizi decât acidul citric și │Nedetectabili<!–>acizii grași │–>Glicerol liber │Nu mai mult de 2 %<!–>Glicerol total │Nu mai puțin de 8 % și nu mai mult de 33 %–>Acid citric total │Nu mai puțin de 13 % și nu mai mult de 50 %<!–>Cenușă sulfatată (determinată │Produse neneutralizate: nu mai mult de 0,5 %–>la 800 ± 25°C) │Produse parțial sau total neutralizate:<!–>│nu mai mult de 10 %–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel<!–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).–>E 472d ESTERI AI ACIDULUI TARTRIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Esteri ai acidului tartric cu monogliceride și–>│digliceride<!–>│Monogliceride și digliceride ale acizilor grași–>│esterificate cu acid tartric<!–>Definiție │Esteri ai glicerinei cu acidul tartric și–>│acizii grași care se găsesc în uleiuri și<!–>│grăsimi alimentare.–>│Aceștia pot să conțină cantități mici de<!–>│glicerină liberă, acizi grași liberi, acid–>│tartric liber și gliceride libere<!–>Descriere │De la lichide vâscoase, lipicioase, de culoare–>│gălbuie până la ceară dură de culoare galbenă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru glicerină, │<!–>acizii grași și acidul tartric │–>Puritate │<!–>Alți acizi decât acidul tartric și │Nedetectabili–>acizii grași │<!–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 2 %–>Glicerină totală │Nu mai puțin de 12 % și nu mai mult de 29 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Acid tartric total │Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 50 %<!–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>NOTĂ:–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu<!–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).<!–>E 472e ESTERI AI ACIZILOR MONO- ȘI DIACETILTARTRIC CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE–>ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Esteri ai acidului diacetiltartric cu–>│monogliceride și digliceride<!–>│Monogliceride și digliceride ale acizilor–>│grași esterificate cu acizi monoacetiltartric<!–>│și diacetiltartric–>│Esteri ai glicerinei cu acidul diacetiltartric<!–>│și acizi grași–>Definiție │Amestecuri de esteri ai glicerinei cu acizi<!–>│mono- și diacetiltartric (obținuți din acid–>│tartric) și acizi grași care se găsesc în<!–>│uleiuri și grăsimi alimentare. Aceștia pot să–>│conțină cantități mici de glicerină liberă,<!–>│acizi grași liberi, acid tartric liber și–>│acid acetic liber și combinații ale acestora,<!–>│precum și gliceride libere. Conțin, de–>│asemenea, esteri tartrici și acetici ai<!–>│acizilor grași–>Descriere │Lichide vâscoase, lipicioase, trecând printr-o<!–>│consistență asemănătoare grăsimii până la ceară–>│de culoare galbenă care hidrolizează în aer<!–>│umed, eliberând acid acetic–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru glicerină, │–>acizii grași, acidul tartric și │<!–>acidul acetic │–>Puritate │<!–>Alți acizi decât acidul acetic, │Nedetectabili–>acidul tartaric și acizii grași │<!–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 2 %–>Glicerină totală │Nu mai puțin de 11 % și nu mai mult<!–>│de 28 %–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Acid tartric total │Nu mai puțin de 10 % și nu mai mult de 40 %–>Acid acetic total │Nu mai puțin de 8 % și nu mai mult de 32 %<!–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel<!–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).–>E 472 f AMESTEC DE ESTERI AI ACIDULUI ACETIC ȘI AI ACIDULUI TARTRIC CU<!–>MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR GRAȘI–>Sinonime │Monogliceride și digliceride ale acizilor grași<!–>│esterificate cu acid acetic și cu acid tartric–>Definiție │Esteri ai glicerinei cu acizi acetic și tartric<!–>│și cu acizii grași care se găsesc în uleiuri–>│și grăsimi alimentare. Aceștia pot să conțină<!–>│cantități mici de glicerină liberă, acizi grași–>│liberi, acid tartric liber, acid acetic liber<!–>│și gliceride libere. Pot să conțină, de–>│asemenea, esteri ai acidului mono- și<!–>│diacetiltartric cu monogliceridele și–>│digliceridele acizilor grași<!–>Descriere │Lichide lipicioase până la solide, de culoare–>│albă până la galben pal<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru glicerină, │<!–>acizii grași, acidul tartric și │–>acidul acetic │<!–>Puritate │–>Alți acizi decât acidul acetic, │Nedetectabili<!–>acidul tartric și acizii grași │–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 2 %<!–>Glicerină totală │Nu mai puțin de 12 % și nu mai mult de 27 %–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Acid acetic total │Nu mai puțin de 10 % și nu mai mult de 20 %<!–>Acid tartric total │Nu mai puțin de 20 % și nu mai mult de 40 %–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>NOTĂ:–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și calciu<!–>ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un nivel–>maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).<!–>E 473 ESTERI AI ZAHAROZEI CU ACIZI GRAȘI–>Sinonime │Zaharoesteri, sucroesteri<!–>│Esteri ai zahărului–>Definiție │În principal sunt mono-, di- și triesteri ai<!–>│zaharozei cu acizii grași care se găsesc în–>│uleiuri și grăsimi alimentare. Se pot<!–>│prepara din zaharoză și esterii metilici și–>│etilici ai acizilor grași alimentari sau<!–>│prin extracție din zaharogliceride. La–>│prepararea acestora nu se poate utiliza nici<!–>│un solvent organic în afară de–>│dimetilsulfoxidă, dimetilformamidă, acetat de<!–>│etil, propanol-2, 2-metil-1-propanol,–>│propilenglicol și metiletilcetonă<!–>Compoziție │Conținut de nu mai puțin de 80 %–>Descriere │Geluri rigide, solide moi sau pulberi de<!–>│culoare albă până la alb-cenușiu–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru zaharuri │–>și pentru acizii grași │<!–>B. Solubilitate │Moderat solubili în apă–>Solubili în etanol │<!–>Puritate │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 2 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>Zaharoză liberă │Nu mai mult de 5 %–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Metanol │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Dimetilsulfoxidă │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Dimetilformamidă │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>2-metil-1-propanol │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Acetat de etil │Nu mai mult de 350 mg/kg, separat<!–>│sau în combinație–>Propanol-2 │<!–>Propilenglicol │–>Metiletilcetonă │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>NOTĂ:–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și<!–>calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până–>la un nivel maxim de 6 %<!–>(exprimat în oleat de sodiu).–>E 474 ZAHAROGLICERIDE<!–>Sinonime │Gliceridele zahărului–>Definiție │Zaharogliceridele se produc prin reacția<!–>│zaharozei cu o grăsime comestibilă sau un–>│ulei comestibil, obținându-se un amestec<!–>│care conține în principal mono-, di- și–>│triesteri ai zaharozei cu acizi grași împreună<!–>│cu mono-, di și trigliceridele reziduale din–>│grăsime sau ulei. La prepararea acestora nu se<!–>│poate utiliza nici un solvent organic în–>│afară de ciclohexan, dimetilformamidă, acetat<!–>│de etil, 2-metil-1-propanol și propanol-2–>Compoziție │Un conținut de nu mai puțin de 40 % și nu mai<!–>│mult de 60 % esteri ai zaharozei cu acizi grași–>Descriere │Mase solide moi, geluri rigide sau pulberi de<!–>│culoare albă sau alburie–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru zahăr și │–>acizii grași │<!–>B. Solubilitate │Insolubile în apă rece–>│Solubile în etanol<!–>Puritate │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 2 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>Zaharoză liberă │Nu mai mult de 5 %–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 3 %, exprimați în acid oleic<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Metanol │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Dimetilformamidă │Nu mai mult de 1 mg/kg–>2-metil-1-propanol │Nu mai mult de 10 mg/kg, separat sau în<!–>Ciclohexan │combinație–>Acetat de etil │Nu mai mult de 350 mg/kg, separat sau în<!–>Propanol-2 │combinație–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și–>calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un<!–>nivel maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu)–>E 475 ESTERI POLIGLICERICI AI ACIZILOR GRAȘI<!–>Sinonime │Esteri ai poliglicerolului cu acizi grași–>│Esteri ai poliglicerinei ai esterilor acizilor<!–>│grași–>Definiție │Esterii poliglicerici ai acizilor grași se<!–>│produc prin esterificarea poliglicerinei cu–>│uleiuri și grăsimi alimentare sau cu acizii<!–>│grași care se găsesc în uleiuri și grăsimi–>│alimentare.<!–>│Partea de poliglicerol este alcătuită în–>│principal din di-, tri- și tetragliceroli<!–>│și conține nu mai mult de 10 % poligliceroli–>│egali sau mai mari decât heptagliceroli<!–>│–>Compoziție │Conținutul total de ester al acizilor grași<!–>│este de nu mai puțin de 90 %–>Descriere │De la lichide uleioase până la foarte vâscoase,<!–>│de culoare variind de la galben-deschis până la–>│culoarea chihlimbarului; solide moi sau<!–>│plastice de culoare cafeniu deschis până la–>│brun de intensitate medie; solide dure, ceroase,<!–>│de culoare cafeniu deschis până la brun–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru glicerină, │–>poligliceroli și acizii grași │<!–>B. Solubilitate │Esterii variază de la foarte hidrofili la foarte–>│lipofili, dar clasa tinde să fie dispersabilă<!–>│în apă și solubilă în solvenți organici și–>│uleiuri organice<!–>Puritate │–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C<!–>Alți acizi decât acizii grași │Nedetectabili–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 6 %, exprimați în acid oleic<!–>Total glicerină și poliglicerină │Nu mai puțin de 18 % și nu mai mult de 60 %–>Glicerină și poliglicerină libere │Nu mai mult de 7 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>NOTĂ:<!–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu și–>calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până la un<!–>nivel maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).–>E 476 POLIRICINOLEAT DE POLIGLICERINĂ<!–>Sinonime │Esteri ai glicerinei cu acizi grași–>│condensați din ulei de ricin<!–>│Esteri poliglicerici ai acizilor grași–>│policondensați din ulei de ricin<!–>│Esteri poliglicerici ai acidului ricinoleic–>│interesterificat<!–>│PGPR–>Definiție │Poliricinoleatul de poliglicerină se obține<!–>│prin esterificarea poliglicerinei cu acizii–>│grași condensați din ulei de ricin<!–>Descriere │Lichid cu viscozitate mare, limpede–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubil în apă și etanol–>│Solubil în eter, hidrocarburi și hidrocarburi<!–>│halogenate–>B. Teste pozitive pentru glicerină, │<!–>poligliceroli și acidul ricinoleic │–>C. Indice de refracție [n]^65 │1,4630-1,4665<!–>Puritate │–>Poligliceroli │Partea poliglicerolului este constituită din nu<!–>│mai puțin de 75 % di-, tri- și tetragliceroli și–>│conține nu mai mult de 10 % poligliceroli egali<!–>│sau mai mari decât heptaglicerolii–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 80 și nu mai mult de 100<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 6–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 477 ESTERI AI PROPAN-1,2-DIOLULUI CU ACIZII GRAȘI–>Sinonime │Esteri propilenglicolici ai acizilor grași<!–>Definiție │Sunt constituiți din amestecuri de monoesteri–>│și diesteri propan-1,2- diolici ai acizilor<!–>│grași care se găsesc în grăsimi și uleiuri–>│alimentare. Partea de alcool este constituită<!–>│exclusiv din propan-1,2-diol împreună cu dimer–>│și urme de trimer. Nu sunt prezenți alți acizi<!–>│organici în afară de acizii grași alimentari–>Compoziție │Conținutul total de ester al acizilor grași<!–>│este de cel puțin 85 %–>Descriere │Lichide limpezi sau solide ceroase sub formă de<!–>│fulgi, bile sau solide cu un miros slab–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru │–>propilenglicol și acizi │<!–>grași │–>Puritate │<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>Alți acizi decât acizii grași │Nedetectabili<!–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 6 %, exprimați în acid oleic–>Total propan-1,2-diol │Nu mai puțin de 11 % și nu mai mult de 31 %<!–>Propan-1,2-diol liber │Nu mai mult de 5 %–>Dimer și trimer ai │Nu mai mult de 0,5 %<!–>propilenglicolului │–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>NOTĂ:–>Criteriile de puritate se aplică aditivilor fără săruri de sodiu, potasiu<!–>și calciu ale acizilor grași, deși substanțele menționate pot fi prezente până–>la un nivel maxim de 6 % (exprimat în oleat de sodiu).<!–>E 479 b ULEI DE SOIA OXIDAT TERMIC INTERACȚIONAT CU MONO- ȘI DIGLICERIDELE ACIZILOR–>GRAȘI<!–>Sinonime │TOSOM–>Definiție │Uleiul de soia oxidat termic interacționat cu<!–>│mono- și digliceridele acizilor grași este un–>│amestec complex de esteri ai glicerinei cu<!–>│acizii grași care se găsesc în grăsimea și–>│acizii grași comestibili din uleiul de soia<!–>│oxidat termic.–>│Se produce prin reacția și dezodorizarea sub<!–>│vid la 130°C a 10 % uleiul de soia oxidat–>│termic cu 90 % mono- și digliceride ale<!–>│acizilor grași alimentari. Uleiul de soia–>│se produce exclusiv din varietăți naturale de<!–>│boabe de soia–>Descriere │Consistență solidă sau de ceară de culoare<!–>│variind de la galben deschis până la brun–>│deschis<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubil în apă. Solubil în ulei sau grăsime<!–>│fierbinte–>Puritate │<!–>Interval de topire │55-65°C–>│<!–>Acizi grași liberi │Nu mai mult de 1,5 %, exprimați în acid oleic–>Glicerină liberă │Nu mai mult de 2 %<!–>Total acizi grași │83-90 %–>Total glicerină 16-22 % │<!–>Esteri metilici ai acizilor grași │Nu mai mult de 9 % din totalul esterilor–>care nu formează produs de │metilici ai acizilor grași<!–>aducție cu ureea │–>Acizii grași insolubili în eter │Nu mai mult de 2 % din totalul acizilor grași<!–>de petrol │–>Indice de peroxid │Nu mai mult de 3<!–>Epoxizi │Nu mai mult de 0,03 % oxigen oxiran–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 481 STEAROIL-2-LACTILAT DE SODIU–>Sinonime │Stearoil lactilat de sodiu<!–>│Stearoil lactat de sodiu–>Definiție │Amestec de săruri de sodiu ale acidului stearoil<!–>│lactilic și ale polimerilor acestuia cu–>│cantități mici de săruri de sodiu ale altor<!–>│acizi asemănători, obținut prin reacția acidului–>│stearic cu acidul lactic. Pot fi prezenți și<!–>│alți acizi grași alimentari, liberi sau–>│esterificați, datorită prezenței lor în acidul<!–>│stearic utilizat–>Denumirea chimică │Di-2-stearoil lactat de sodiu<!–>│Di(2-stearoiloxi)propionat de sodiu–>Iesce │246-929-7<!–>Formula chimică │C(12)H(39)O(4)Na–>(componentele principale) │C(19)H(35)O(4)Na<!–>Descriere │Pulbere sau solid casant de culoare albă sau–>│ușor gălbuie, cu miros caracteristic<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodium, │<!–>acizii grași și acidul lactic │–>B. Solubilitate │Insolubil în apă. Solubil în etanol<!–>Puritate │–>Sodiu │Nu mai puțin de 2,5 % și nu mai mult de 5 %<!–>Indice de ester │Nu mai puțin de 90 și nu mai mult de 190–>Indice de aciditate │Nu mai puțin de 60 și nu mai mult de 130<!–>Total acid lactic │Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 40 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 482 STEAROIL-2-LACTILAT DE CALCIU–>Sinonime │Stearoil lactat de calciu<!–>Definiție │Amestec de săruri de calciu ale acidului–>│stearoil lactilic și ale polimerilor acestuia<!–>│cu săruri de calciu ale altor acizi–>│asemănători, obținut prin reacția acidului<!–>│stearic cu acidul lactic. Pot fi prezenți și–>│alți acizi grași alimentari, liberi sau<!–>│esterificați, datorită prezenței lor în–>│acidul stearic utilizat<!–>Denumirea chimică │Di-2-stearoil lactat de calciu–>│Di(2-stearoiloxi)propionat de calciu<!–>Iesce │227-335-7–>Formula chimică │C(42)H(78)O(8)Ca<!–>│C(38)H(70)O(8)Ca–>Descriere │Pulbere sau solid casant de culoare albă sau<!–>│ușor gălbuie, cu miros caracteristic–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu, │–>acizii grași și acidul lactic │<!–>B. Solubilitate │Ușor solubil în apă fierbinte–>Puritate │<!–>Calciu │Nu mai puțin de 1 % și nu mai mult de 5,2 %–>Indice de ester │Nu mai puțin de 125 și nu mai mult de 190<!–>Total acid lactic │Nu mai puțin de 15 % și nu mai mult de 40 %–>Indice de aciditate │Nu mai puțin de 50 și nu mai mult de 130<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>│<!–>E 483 TARTRAT DE STEAROIL │–>│<!–>Sinonime │Palmitil tartrat de stearoil–>Definiție │Produs de esterificare a acidului tartric<!–>│cu alcool stearilic comercial, care este–>│constituit în principal din alcool stearilic<!–>│și alcool palmitilic. Este constituit în–>│principal din diester, cu mici cantități de<!–>│monoester și din materii prime netransformate–>Denumirea chimică │Tartrat de distearil<!–>│Tartrat de dipalmitil–>Formula chimică │C(38)H(74)O(6) până la C(40)H(78)O(6)<!–>Masă moleculară │627-655–>Compoziție │Conținutul total de esteri de nu mai puțin de<!–>│90 %, ce corespunde unui indice de ester de nu–>│mai puțin de 163 și nu mai mult de 180<!–>Descriere │Solid uleios, de culoare crem (la 25°C)–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru tartru │–>B. Interval de topire │Între 67°C și 77°C. După saponificare, alcoolii<!–>│grași saturați cu catenă lungă au intervalul de–>│topire între 49°C și 55°C<!–>Puritate │–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 200 și nu mai mult de 220<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 5,6–>Conținut total de acid tartric │Nu mai puțin de 18 % și nu mai mult de 35 %<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %, determinată la 800 ± 25°C–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Substanțe nesaponificabile │Nu mai puțin de 77 % și nu mai mult de 83 %–>Indice de iod │Nu mai mult de 4 (metoda Wijs)<!–>E 491 MONOSTEARAT DE SORBITAN–>Definiție │Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului și<!–>│ai anhidridelor acestuia cu acidul stearic–>│comercial, comestibil<!–>Iesce │215-664-9–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 95 % amestec de<!–>│sorbitol, sorbitan și esterii izosorbidici–>Descrierea │Bile sau fulgi ușori de culoare crem până la<!–>│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu un–>│ușor miros caracteristic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil la temperaturi mai mari decât<!–>│temperatura sa de topire în toluen, dioxan,–>│tetraclorură de carbon, eter, metanol, etanol și<!–>│anilină; insolubil în eter de petrol și acetonă;–>│insolubil în apă rece, dar dispersabil în apă<!–>│caldă; solubil cu turbiditate la temperaturi de–>│peste 50°C în ulei mineral și acetat de etil<!–>B. Interval de solidificare │50-52°C–>C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un ester parțial de acid<!–>│gras și de poliol–>│<!–>Puritate │–>│<!–>Apă │Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 10–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 147 și nu mai mult de 157<!–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 235 și nu mai mult de 260–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 492 TRISTEARAT DE SORBITAN–>Definiție │Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului<!–>│și ai anhidridelor acestuia cu acidul stearic–>│comercial, comestibil<!–>Iesce │247-891-4–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 95 % amestec de<!–>│sorbitol, sorbitan și esteri izosorbidici–>Descrierea │Fulgi sau bile ușoare de culoare crem până la<!–>│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu–>│miros slab<!–>Identificare │–>│<!–>A. Solubilitate │Ușor solubil în toluen, eter, tetraclorură de–>│carbon și acetat de etil; dispersabil în eter<!–>│de petrol, ulei mineral, uleiuri vegetale,–>│acetonă și dioxan; insolubil în apă, metanol<!–>│și etanol–>B. Interval de solidificare │47-50°C<!–>C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic unui ester parțial de acid gras–>│și de poliol<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 15<!–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 176 și nu mai mult de 188–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 66 și nu mai mult de 80<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 493 MONOLAURAT DE SORBITAN<!–>Definiție │Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului–>│și ai anhidridelor acestuia cu acidul<!–>│lauric comercial, comestibil–>Iesce │215-663-3<!–>Compoziție │Conține cel puțin 95 % amestec de sorbitol,–>│sorbitan și esteri izosorbidici<!–>Descriere │Lichid vâscos, uleios, de culoarea–>│chihlimbarului, bile sau fulgi de culoare crem<!–>│deschis până la cafeniu deschis sau solide–>│ceroase, dure, cu miros slab<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Dispersabil în apă rece și caldă<!–>B. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un ester parțial de acid gras–>│și poliol<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 7<!–>Indice de saponificare │Cel puțin 155 și nu mai mult de 170–>Indice de hidroxil │Cel puțin 330 și nu mai mult de 358<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 494 MONOOLEAT DE SORBITAN<!–>Definiție │Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului și–>│ai anhidridelor acestuia cu acidul oleic<!–>│comercial, comestibil. Principalul component–>│este monooleatul de 1,4-sorbitan. Alți<!–>│componenți includ monooleatul izosorbidic,–>│dioleatul de sorbitan și trioleatul de<!–>│sorbitan–>Iesce │215-665-4<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 95 % amestec de–>│sorbitol, sorbitan și esteri izosorbidici<!–>Descriere │Lichid vâscos, de culoarea chihlimbarului, bile–>│sau fulgi de culoare crem deschis până la<!–>│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu–>│miros caracteristic slab<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil la temperaturi mai mari decât<!–>│temperatura de topire în etanol, eter, acetat–>│de etil, anilină, toluen, dioxan, eter de<!–>│petrol și tetraclorură de carbon. Insolubil în–>│apă rece, dispersabil în apă caldă<!–>B. Indice de iod │Reziduul de acid oleic obținut prin–>│saponificarea monooleatului de sorbitan la<!–>│analiză, are un indice de iod cuprins între–>│80 și 100<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 8<!–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 145 și nu mai mult de 160–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 193 și nu mai mult de 210<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 495 MONOPALMITAT DE SORBITAN<!–>Sinonime │Palmitat de sorbitan–>Definiție │Amestec de esteri parțiali ai sorbitolului și<!–>│ai anhidridelor acestuia cu acid palmitic–>│comercial, comestibil<!–>Iesce │247-568-8–>Compoziție │Conține cel puțin 95 % amestec de sorbitol,<!–>│sorbitan și esteri izosorbidici–>Descriere │Bile sau fulgi de culoare crem deschis până la<!–>│cafeniu deschis sau solide ceroase, dure, cu–>│miros caracteristic slab<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil la temperaturi mai mari decât<!–>│temperatura sa de topire în etanol, metanol,–>│eter, acetat de etil, anilină, toluen, dioxan,<!–>│eter de petrol și tetraclorură de carbon.–>│Insolubil în apă rece, dispersabil în apă caldă<!–>B. Interval de solidificare │45-47°C–>C. Spectru de absorbție în infraroșu│Caracteristic pentru un ester parțial de acizi<!–>│grași și poliol–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 2 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 7,5–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 140 și nu mai mult de 150<!–>Indice de hidroxil │Nu mai puțin de 270 și nu mai mult de 305–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 500 (i) CARBONAT DE SODIU–>Sinonime │Sodă calcinată<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Carbonat de sodiu<!–>Iesce │207-838-8–>Formulă chimică │Na(2)CO(3) x nH(2)O (n = 0, 1 sau 10)<!–>Masă moleculară │106,00 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % Na(2)CO(3)<!–>│raportat la substanța anhidră–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere albă, granulară<!–>│sau cristalină–>│Forma anhidră este higroscopică, decahidratul<!–>│este eflorescent–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru sodiu │–>și carbonat │<!–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2 % (anhidru), 15 % (monohidrat)–>│sau 55 % – 65 % (decahidrat) (70°C crescând<!–>│treptat la 300°C, până la greutate constantă)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 500 (îi) BICARBONAT DE SODIU–>Sinonime │Bicarbonat de sodiu, carbonat acid de sodiu,<!–>│praf de copt–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Bicarbonat de sodiu–>Iesce │205-633-8<!–>Formulă chimică │NaHCO(3)–>Masă moleculară │84,01<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Mase cristaline incolore sau albe sau pulbere–>│cristalină<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>și carbonat │–>B. pH-ul unei soluții 1 % │Între 8,0 și 8,6<!–>C. Solubilitate Solubil în apă. │Insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,25 % (peste silicagel, 4h)–>Săruri de amoniu │După încălzire nu se detectează niciun miros de<!–>│amoniac–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 500 (iii) SESQICARBONAT DE SODIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Dicarbonat monohidrogen de sodiu–>Iesce │208-580-9<!–>Formulă chimică │Na(2)[CO](3) x NaHCO(3) x 2H(2)O–>Masă moleculară │226,03<!–>Compoziție │Conținut între 35,0 % și 38,6 % de NaHCO(3) și–>│între 46,4 % și 50,0 % de Na(2)CO(3)<!–>Descriere │Fulgi albi, cristale sau pulbere cristalină–>│<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodium │<!–>și carbonat │–>│<!–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă–>│<!–>Puritate │–>Clorură de sodiu │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Fier │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur Nu mai mult de 1 mg/kg │–>E 501 (i) CARBONAT DE POTASIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Carbonat de potasiu<!–>Iesce │209-529-3–>Formulă chimică │K(2)CO(3) x nH(2)O (n = 0 sau 1,5)<!–>Masă moleculară │138,21 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere albă, foarte delicvescentă<!–>│Hidratul apare sub formă de cristale sau–>│granule mici, albe și translucide<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și carbonat │–>B. Solubilitate │Foarte solubil în apă. Insolubil în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 5 % (anhidru) sau 18 % (hidrat)<!–>│(180°C, 4h)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 501 (îi) BICARBONAT DE POTASIU–>Sinonime │Carbonat de potasiu acid<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Bicarbonat de potasiu<!–>Iesce │206-059-0–>Formulă chimică │KHCO(3)<!–>Masă moleculară │100,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 99,0 % și nu mai mult<!–>│101,0 % KHCO(3) raportat la substanța anhidră–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere sau granule albe<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și carbonat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,25 % (peste silicagel, 4h)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 503 (i) CARBONAT DE AMONIU<!–>Definiție │Carbonatul de amoniu constă în carbamat de–>│amoniu, carbonat de amoniu și bicarbonat de<!–>│amoniu în proporții variabile–>Denumire chimică │Carbonat de amoniu<!–>Iesce │233-786-0–>Formulă chimică │CH(6)N(2)O(2), CH(8)N(2)O(3) și CH(5)NO(3)<!–>Masă moleculară │Carbamatul de amoniu 78,06; carbonatul de–>│amoniu 98,73; bicarbo- natul de amoniu 79,06<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 30,0 % și nu mai mult–>│de 34,0% de NH(3)<!–>Descriere │Pulbere albă sau mase sau cristale dure, albe–>│sau translucide. Devine opac la expunerea la<!–>│aer și se transformă în final în bulgări–>│poroși sau în pulbere (de bicarbonat de<!–>│amoniu) datorită pierderii amoniacului și a–>│dioxidului de carbon<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru amoniu │<!–>și carbonat │–>B. pH-ul unei soluții 5 % │<!–>este de aproximativ 8,6 │–>C. Solubilitate │Solubil în apă<!–>Puritate │–>Substanță nevolatilă │Nu mai mult de 500 mg/kg<!–>Cloruri │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Sulfat │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 503 (îi) BICARBONAT DE AMONIU<!–>Sinonime │Carbonat acid de amoniu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Bicarbonat de amoniu–>Iesce │213-911-5<!–>Formulă chimică │CH(5)NO(3)–>Masă moleculară │79,06<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %–>Descriere │Cristale albe sau pulbere cristalină<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru amoniu │<!–>și carbonat │–>B. pH-ul unei soluții 5 % este │<!–>de aproximativ 8,0 │–>C. Solubilitate │Solubil complet în apă. Insolubil în etanol<!–>Puritate │–>Substanță nevolatilă │Nu mai mult de 500 mg/kg<!–>Cloruri │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Sulfat │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 504(i) CARBONAT DE MAGNEZIU<!–>Sinonime │Hidromagnezit–>Definiție │Carbonatul de magneziu este un carbonat de magneziu<!–>│hidratat alcalin sau hidratat normal ori un amestec–>│al acestora două.<!–>Denumire chimică │Carbonat de magneziu–>Formulă chimică │MgCO(3).nH(2)O<!–>IESCE │208-915-9–>Compoziție │Nu mai puțin de 24% și nu mai mult de 26,4% Mg<!–>Descriere │Masă friabilă, ușoară, inodoră, de culoare albă sau–>│pulbere voluminoasă albă<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Practic insolubil în apă sau în etanol<!–>B. Teste pozitive pentru │–>magneziu și carbonat │<!–>Puritate │–>Substanță insolubilă în acid│Nu mai mult de 0,05%<!–>Substanță solubilă în apă │Nu mai mult de 1%–>Calciu │Nu mai mult de 0,4%<!–>Arsen │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 504(i) CARBONAT DE MAGNEZIU au fost introduse de pct. 11 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 504 (îi) CARBONAT HIDROXID DE MAGNEZIU<!–>Sinonime │Carbonat hidrogen magneziu, subcarbonat de–>│magneziu (ușor sau greu), carbonat de magneziu<!–>│bazic hidratat, hidroxid de carbonat de magneziu–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Hidroxid, carbonat de magneziu hidratat–>Iesce │235-192-7<!–>Formula chimică │4MgCO(3)Mg[OH](2) 5H(2)O–>Masa moleculară │485<!–>Compoziție │Conținutul de Mg trebuie să fie nu mai puțin de–>│40,0 % și nu mai mult de 45,0 % calculat sub<!–>│formă de MgO–>Descriere │Masă friabilă albă, ușoară sau pulbere albă<!–>│voluminoasă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru magneziu │–>și carbonat │<!–>B. Solubilitate │Practic insolubil în apă. Insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Substanță insolubilă în acid │Nu mai mult de 0,05 %–>Substanță solubilă în apă │Nu mai mult de 1,0 %<!–>Calciu │Nu mai mult de 1,0 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 507 ACID CLORHIDRIC–>Sinonime │Acid clorhidric gazos, acid muriatic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid clorhidric<!–>Iesce │231-595-7–>Formulă chimică │HCl<!–>Masă moleculară │36,46–>Compoziție │Acidul clorhidric este disponibil în comerț în<!–>│diferite concentrații. Acidul clorhidric–>│concentrat are un conținut minim de 35,0 % HCl<!–>Descriere │Lichid clar, incolor sau ușor gălbui, coroziv,–>│cu miros înțepător<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acid │<!–>și clorură │–>B. Solubilitate │Solubil în apă și în etanol<!–>Puritate │–>Total compuși organici │Total compuși organici (care nu conțin fluor):<!–>│nu mai mult de 5 mg/kg–>│Benzen: nu mai mult de 0,05 mg/kg<!–>│Compuși fluorurați (total): nu mai mult de–>│25mg/kg<!–>Substanță nevolatilă │Nu mai mult de 0,5 %–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 70 mg/kg [sub formă de SO(2)]<!–>Substanțe oxidante │Nu mai mult de 30 mg/kg [sub formă de Cl(2])–>Sulfat │Nu mai mult de 0,5 %<!–>Fier │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 508 CLORURĂ DE POTASIU–>Sinonime │Silvină<!–>Silvită │–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Clorură de potasiu–>Iesce │231-211-8<!–>Formula chimică │KCl–>Masă moleculară │74,56<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 99 % raportat la–>│substanța uscată<!–>Descriere │Cristale prismatice, alungite sau cubice,–>│incolore sau pulbere granulată albă<!–>│inodoră–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Foarte solubilă în apă. Insolubilă în etanol–>B. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și clorură │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1 % (105°C, 2 ore)–>Sodiu │Test negativ<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 509 CLORURĂ DE CALCIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Clorură de calciu<!–>Iesce │233-140-8–>Formulă chimică │CaCl(2) x nH(2)O (n = 0,2 sau 6)<!–>Masă moleculară │110,99 (anhidru), 147,02 (dihidrat), 219,08–>│(hexahidrat)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 93,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere higroscopică albă, inodoră sau–>│cristale delicvescente<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru calciu │<!–>și clorură │–>B. Solubilitate │Clorură de calciu anhidră: solubilă complet în<!–>│apă și etanol–>│Dihidrat: solubil complet în apă, solubil în<!–>│etanol–>│Hexahidrat: foarte solubil în apă și etanol<!–>Puritate │–>Magneziu și săruri alcaline │Nu mai mult de 5 % raportat la substanța anhidră<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 40 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 511 CLORURĂ DE MAGNEZIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Clorură de magneziu–>Iesce │232-094-6<!–>Formulă chimică │MgCl(2) x 6H(2)O–>Masă moleculară │203,30<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %–>Descriere │Fulgi sau cristale incolore, inodore, foarte<!–>│delicvescente–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru magneziu │–>și clorură │<!–>B. Solubilitate │Foarte solubilă în apă, solubilă complet în–>│etanol<!–>Puritate │–>Amoniu │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 512 CLORURĂ STANOASĂ<!–>Sinonime │Clorură de staniu, diclorură de staniu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Clorură stanoasă dihidrat–>Iesce │231-868-0<!–>Formulă chimică │SnCl(2) x 2H(2)O–>Masă moleculară │225,63<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 %–>Descriere │Cristale incolore sau albe<!–>│Poate avea un ușor miros de acid clorhidric–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru staniu (II)│–>și clorură │<!–>B. Solubilitate │Apă: solubilă într-o cantitate de apă mai mică–>│decât propria sa greutate, dar în cazul unei<!–>│cantități excesive de apă formează o sare–>│bazică insolubilă<!–>│Etanol: solubilă–>Puritate │<!–>Sulfat │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 513 ACID SULFURIC–>Sinonime │Ulei de vitriol, dihidrogen sulfat<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid sulfuric<!–>Iesce │231-639-5–>Formulă chimică │H(2)SO(4)<!–>Masă moleculară │98,07–>Compoziție │Acidul sulfuric este disponibil în comerț în<!–>│concentrații diferite. Forma concentrată are un–>│conținut minim de 96,0 %<!–>Descriere │Lichid uleios, foarte coroziv, clar, incolor–>│sau ușor maroniu<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acid │<!–>și sulfat │–>B. Solubilitate │Miscibil cu apa, cu generare de multă căldură,<!–>│de asemenea cu etanolul–>Puritate │<!–>Cenușă │Nu mai mult de 0,02 %–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 40 mg/kg [sub formă de SO(2)]<!–>Nitrat │Nu mai mult de 10 mg/kg [pe bază H(2)SO(4)]–>Clorură │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Fier │Nu mai mult de 20 mg/kg–>Seleniu │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 514 (i) SULFAT DE SODIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sulfat de sodiu<!–>Formulă chimică │Na(2)SO(4) x nH(2)O (n = 0 sau 10)–>Masă moleculară │142,04 (anhidru)<!–>│322,04 (decahidrat)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere cristalină, albă,<!–>│fină–>│Decahidratul este eflorescent<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodium │<!–>și sulfat │–>B. Aciditatea unei soluții 5 %: │<!–>neutră sau ușor alcalină la hârtie │–>de turnesol │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,0 % (anhidru) sau nu mai mult<!–>│de 57 % (decahidrat) la 130°C–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 514 (îi) BISULFAT DE SODIU<!–>Sinonime │Sulfat acid de sodiu, disulfat de sodiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Bisulfat de sodiu–>Formulă chimică │NaHSO(4)<!–>Masă moleculară │120,06–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95,2 %<!–>Descriere │Cristale sau granule albe, inodore–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru sodiu │–>și sulfat │<!–>B. Soluțiile sunt puternic acide │–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,8 %–>Insolubil în apă │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 515 (i) SULFAT DE POTASIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sulfat de potasiu–>Formulă chimică │K(2)SO(4)<!–>Masă moleculară │174,25–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Cristale albe sau incolore sau pulbere–>│cristalină<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și sulfat │–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 5,5 și 8,5<!–>C. Solubilitate │Solubil complet în apă, insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 515 (îi) BISULFAT DE POTASIU–>Sinonime │Sulfat acid de potasiu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Bisulfat de potasiu<!–>Formulă chimică │KHSO(4)–>Masă moleculară │136,17<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %–>Punct de topire │197°C<!–>Descriere │Cristale, fragmente sau granule albe,–>│delicvescente<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru potasiu │<!–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă, insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 516 SULFAT DE CALCIU–>Sinonime │Gips, selenit, anhidrit<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sulfat de calciu<!–>Iesce │231-900-3–>Formulă chimică │CaSO(4) x nH(2)O (n = 0 sau 2)<!–>Masă moleculară │136,14 (anhidru), 172,18 (dihidrat)–>Compoziție │Conținut nu mai mult de 99,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere fină, inodoră, albă până la ușor<!–>│alb-gălbuie–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu │–>și sulfat │<!–>B. Solubilitate │Puțin solubil în apă, insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Anhidru: nu mai mult de 1,5 % (250°C, greutate–>│constantă)<!–>Dihidrat: │nu mai mult de 23 % (ibid.)–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 517 SULFAT DE AMONIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sulfat de amoniu–>Iesce │231-984-1<!–>Formulă chimică │[NH(4)](2)SO(4)–>Masă moleculară │132,14<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai–>│mult de 100,5 %<!–>Descriere │Pulbere albă, plăcuțe strălucitoare sau–>│fragmente cristaline<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru amoniu │<!–>și sulfat │–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă, insolubil în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 0,25 %<!–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 520 SULFAT DE ALUMINIU–>Sinonime │Alaun<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sulfat de aluminiu<!–>Iesce │233-135-0–>Formulă chimică │Al(2)[SO(4)](3)<!–>Masă moleculară │342,13–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la<!–>│substanța calcinată.–>Descriere │Pulbere albă, plăcuțe strălucitoare sau<!–>│fragmente cristaline–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru aluminiu │–>și sulfat │<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % de 2,9 │–>sau mai mare │<!–>C. Solubilitate │Solubil complet în apă, insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 5 % (500°C, 3h)–>Alcalii și pământuri alcaline │Nu mai mult de 0,4 %<!–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 521 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI SODIU<!–>Sinonime │Alaun de sodiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Sulfat dublu de aluminiu și sodiu–>Iesce │233-277-3<!–>Formulă chimică │AlNa[SO(4](2) x nH(2)O (n = 0 sau 12)–>Masă moleculară │242,09 (anhidru)<!–>Compoziție │Conținut raportat la substanța anhidră–>│minim 96,5 % (anhidru) și 99,5 % (dodecahidrat)<!–>Descriere │Cristale transparente sau pulbere–>│cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru aluminiu, │<!–>sodiu și sulfat │–>B. Solubilitate │Dodecahidratul este solubil complet în apă.<!–>│Forma anhidră este solubilă lent în apă.–>│Ambele forme sunt insolubile în etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Forma anhidră: nu mai mult de 10,0 %<!–>│(220°C, 16h)–>│Dodecahidrat: nu mai mult de 47,2 % (50°C-<!–>│55°C, 1h, apoi 200°C, 16h)–>Săruri de amoniu │După încălzire nu se detectează miros de<!–>│amoniac–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 522 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI POTASIU–>Sinonime │Alaun de potasiu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sulfat dublu de aluminiu și potasiu<!–>Iesce │233-141-3–>Formulă chimică │AlK[SO(4)](2) x 12 H(2)O<!–>Masă moleculară │474,38–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 %<!–>Descriere │Cristale transparente, mari sau pulbere–>│cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru aluminiu, │<!–>potasiu și sulfat │–>B. pH-ul unei soluții 10 % cuprins │<!–>între 3,0 și 4,0 │–>C. Solubilitate │Solubil complet în apă, insolubil în etanol<!–>Puritate │–>Săruri de amoniu │După încălzire nu se detectează miros de<!–>│amoniac–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 523 SULFAT DUBLU DE ALUMINIU ȘI AMONIU–>Sinonime │Alaun de amoniu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sulfat dublu de aluminiu și amoniu<!–>Iesce │232-055-3–>Formulă chimică │AlNH(4)[SO(4)](2) x 12 H(2)O<!–>Masă moleculară │453,32–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 %<!–>Descriere │Cristale incolore, mari sau pulbere albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru aluminiu, │–>amoniu și sulfat │<!–>B. Solubilitate │Solubil complet în apă, solubil în etanol–>Puritate │<!–>Metale și pământuri alcaline │Nu mai mult de 0,5 %–>Seleniu │Nu mai mult de 30 mg/kg<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 30 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 524 HIDROXID DE SODIU–>Sinonime │Sodă caustică, leșie<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Hidroxid de sodiu<!–>Iesce │215-185-5–>Formulă chimică │NaOH<!–>Masă moleculară │40,0–>Compoziție │Conținut minim al formelor solide de 98,0 % din<!–>│totalul alcaliilor (sub formă de NaOH).–>│Conținutul soluțiilor este conform acestei<!–>│proporții, fiind bazat pe procentajul de NaOH–>│declarat sau menționat pe etichetă<!–>Descriere │Granule, fulgi, bețișoare, mase fuzionate sau–>│alte forme, albe sau aproape albe. Soluțiile<!–>│sunt clare sau puțin tulburi, incolore sau–>│ușor colorate, puternic caustice și<!–>│higroscopice, iar când sunt expuse la aer–>│absorb dioxidul de carbon, formând carbonat<!–>│de sodiu–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru sodiu │–>B. O soluție 1 % este puternic │<!–>alcalină │–>C. Solubilitate │Foarte solubil în apă. Solubil complet în<!–>│etanol–>Puritate │<!–>Substanțe insolubile în apă și │O soluție 5 % este complet limpede și incoloră–>substanță organică │până la puțin colorată<!–>Carbonat │Nu mai mult de 0,5 % [sub formă de Na(2)CO(3)]–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 0,5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 525 HIDROXID DE POTASIU–>Sinonime │Potasă caustică<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Hidroxid de potasiu<!–>Iesce │215-181-3–>Formulă chimică │KOH<!–>Masă moleculară │56,11–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 85,0 % alcalii<!–>│calculat sub formă de KOH–>Descriere │Granule, fulgi, bețișoare, mase fuzionate<!–>│sau alte forme, albe sau aproape albe–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru potasiu │–>B. O soluție 1 % este puternic │<!–>alcalină │–>C. Solubilitate │Foarte solubil în apă. Solubil complet în<!–>│etanol–>Puritate │<!–>Substanțe insolubile în apă │O soluție 5 % este complet limpede și–>│incoloră<!–>Carbonat │Nu mai mult de 3,5 % [sub formă de K(2)CO(3)]–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 526 HIDROXID DE CALCIU–>Sinonime │Var stins, var hidratat<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Hidroxid de calciu<!–>IESCE │215-137-3–>Formulă chimică │Ca(OH)(2)<!–>Masă moleculară │74,09–>Compoziție │Conținut de cel puțin 92%<!–>Descriere │Pulbere albă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru │–>alcali și calciu │<!–>B. Solubilitate │Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol. Solubil–>│în glicerol.<!–>Puritate │–>Cenușă insolubilă în acid│Nu mai mult de 1,0%<!–>Săruri alcaline și de │Nu mai mult de 2,7%–>magneziu │<!–>Bariu │Nu mai mult de 300 mg/kg–>Fluor │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 6 mg/kg<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 526 HIDROXID DE CALCIU au fost modificate de pct. 12 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 527 HIDROXID DE AMONIU–>Sinonime │Apă amoniacală, soluție de amoniac<!–>│concentrată–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Hidroxid de amoniu–>Formulă chimică │NH(4)OH<!–>Masă moleculară │35,05–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 27 % NH(3)<!–>Descriere │Soluție incoloră, limpede, având un miros–>│caracteristic, extrem de înțepător<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru amoniac │<!–>Puritate │–>Substanță nevolatilă │Nu mai mult de 0,02 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 528 HIDROXID DE MAGNEZIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Hidroxid de magneziu–>Iesce │215-170-3<!–>Formulă chimică │Mg[OH](2)–>Masă moleculară │58,32<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere albă, inodoră, cu aspect voluminos–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru magneziu │–>și alcalii │<!–>B. Solubilitate │Practic insolubil în apă și în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,0 % (105°C, 2h)–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 33 % (800°C până la greutate<!–>│constantă)–>Oxid de calciu │Nu mai mult de 1,5 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 529 OXID DE CALCIU–>Sinonime │Var ars<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Oxid de calciu<!–>IESCE │215-138-9–>Formulă chimică │CaO<!–>Masă moleculară │56,08–>Compoziție │Conținut de cel puțin 95%, raportat la substanța<!–>│calcinată–>Descriere │Masă granulară inodoră, dură, de culoare albă sau<!–>│alb-cenușie sau pulbere albă spre alb-cenușie–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru │–>alcali și calciu │<!–>B. La umezirea cu apă a │–>probei se generează căldura.│<!–>C. Solubilitate │Puțin solubil în apă. Insolubil în etanol. Solubil–>│în glicerol.<!–>Puritate │–>Pierdere prin calcinare │Nu mai mult de 10% (cca 800°C până la greutate<!–>│constantă)–>Substanța insolubilă în acid│Nu mai mult de 1%<!–>Bariu │Nu mai mult de 300 mg/kg–>Săruri alcaline și de │Nu mai mult de 3,6%<!–>magneziu │–>Fluor │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 7 mg/kg<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 529 OXID DE CALCIU au fost modificate de pct. 13 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 530 OXID DE MAGNEZIU–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Oxid de magneziu–>Iesce │215-171-9<!–>Formulă chimică │MgO–>Masă moleculară │40,31<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 98,0 % raportat la–>│substanța calcinată<!–>Descriere │Pulbere albă, cu aspect foarte voluminos,–>│cunoscută ca oxid de magneziu ușor, sau pulbere<!–>│albă relativ densă, cunoscută ca oxid de–>│magneziu greu. 5 g de oxid de magneziu ușor<!–>│ocupă un volum de 40 până la 50 ml, în timp ce–>│5 g de oxid de magneziu greu ocupă un volum de<!–>│10 până la 20 ml–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru alcalii │–>și magneziu │<!–>B. Solubilitate │Practic insolubil în apă. Insolubil în etanol–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 5,0 % (aproximativ 800°C până–>│la greutate constantă)<!–>Oxid de calciu │Nu mai mult de 1,5 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg–>E 535 FEROCIANURĂ DE SODIU<!–>Sinonime │Cianură de sodiu galbenă, hexacianoferat de–>│sodiu<!–>Definire │–>Denumire chimică │Ferocianură de sodiu<!–>Iesce │237-081-9–>Formulă chimică │Na(4)Fe[CN](6) x 10H(2)O<!–>Masă moleculară │484,1–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Cristale galbene sau pulbere cristalină–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru │–>sodiu și ferocianură │<!–>Puritate │–>Umiditate liberă │Nu mai mult de 1,0 %<!–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,03 %–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Sulfați │Nu mai mult de 0,1 %–>Cianură liberă │Nedetectabilă<!–>Cianură ferică │Nedetectabilă–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 536 FEROCIANURĂ DE POTASIU–>Sinonime │Cianură de potasiu galbenă, hexacianoferat de<!–>│potasiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Ferocianură de potasiu–>Iesce │237-722-2<!–>Formulă chimică │K(4)Fe[CN](6) x 3H(2)O–>Masă moleculară │422,4<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %–>Descriere │Cristale de culoare galben-lămâie<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru potasiu │<!–>și ferocianură │–>Puritate │<!–>Umiditate liberă │Nu mai mult de 1,0 %–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,03 %<!–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %–>Sulfați │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Cianură liberă │Nedetectabilă–>Cianură ferică │Nedetectabilă<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 538 FEROCIANURĂ DE CALCIU<!–>Sinonime │Cianură de var galbenă, hexacianoferat de–>│calciu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Ferocianură de calciu<!–>Iesce │215-476-7–>Formulă chimică │Ca(2)Fe[CN](6) x 12H(2)O<!–>Masă moleculară │508,3–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Cristale galbene sau pulbere cristalină–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu │–>și ferocianură │<!–>Puritate │–>Umiditate liberă │Nu mai mult de 1,0 %<!–>Substanță insolubilă în apă │Nu mai mult de 0,03 %–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Sulfați │Nu mai mult de 0,1 %–>Cianură liberă │Nedetectabilă<!–>Cianură ferică │Nedetectabilă–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 541 FOSFAT ACID DE ALUMINIU ȘI DE SODIU–>Sinonime │SALP<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Sodiu trialuminiu tetradecahidrogen<!–>│octafosfat tetrahidrat (A) sau–>│Trisodiu dialuminiu pentadecahidrogen<!–>│octafosfat (B)–>Iesce │232-090-4<!–>Formulă chimică │NaAl(3)H(14)[PO4](8) x 4H(2)O (A)–>│Na(3)Al(2)H(1)5[PO(4)](8)(B)<!–>Masă moleculară │949,88 (A)–>│897,82 (B)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95,0 % (ambele forme)–>Descriere │Pulbere inodoră albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodiu, │<!–>aluminiu și fosfat │–>B. pH │Acid la turnesol<!–>C. Solubilitate │Insolubil în apă. Solubil în acid clorhidric–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │19,5 % – 21,0 %(A))(750°C-800°C, 2h)–>│15 % – 16 %(B))(750°C-800°C, 2h)<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 25 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 4 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 551 DIOXID DE SILICIU<!–>Sinonime │Silice, bioxid de siliciu–>Definiție │Dioxidul de siliciu este o substanță amorfă<!–>│produsă sintetic, fie prin hidroliză în fază–>│de vapori, obținându-se vapori de silice, fie<!–>│printr-un proces uscat, obținându-se precipitat–>│de silice, silicagel sau silice hidratată.<!–>│Vaporii de silice se obțin în special în stare–>│anhidră, în timp ce produsele în urma<!–>│procesului umed se obțin sub formă de hidrați–>│sau conțin apă absorbită la suprafață<!–>Denumire chimică │Dioxid de siliciu–>Iesce │231-545-4<!–>Formulă chimică │[SiO(2)]n–>Masă moleculară │60,08 [SiO(2)]<!–>Compoziție │Conținut după calcinare nu mai puțin de 99,0 %–>│(vapori de silice) sau 94,0 % (forme hidratate)<!–>Descriere │Pulbere albă, pufoasă sau granule–>│Higroscopic<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru silice │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 2,5 % (vapori de silice,<!–>│105°C, 2h)–>│Nu mai mult de 8,0 % (precipitat de silice și<!–>│silicagel, 105°C, 2h)–>│Nu mai mult de 70 % (silice hidratată,<!–>│105°C, 2h)–>Pierdere la calcinare │Nu mai mult de 2,5 % după uscare (1 000°C,<!–>│vapori de silice)–>│Nu mai mult de 8,5 % după uscare (1 000°C,<!–>│formele hidratate)–>Săruri ionizabile solubile │Nu mai mult de 5,0 % [sub formă de Na(2)SO(4)]<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 552 SILICAT DE CALCIU<!–>Definiție │Silicatul de calciu este un silicat hidric sau–>│anhidru cu proporții diferite de CaO și SiO(2)<!–>Denumire chimică │Silicat de calciu–>Iesce │215-710-8<!–>Compoziție │Conținut raportat la substanța anhidră:–>│- sub formă de SiO(2), nu mai puțin de 50 % și<!–>│nu mai mult de 95 %–>│- sub formă de CaO, nu mai puțin de 3 % și nu<!–>│mai mult de 35 %–>Descriere │Pulbere de culoare albă sau aproape albă, ușor<!–>│mobilă, care rămâne astfel după ce absoarbe–>│cantități relativ mari de apă sau alte lichide<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru silicat │<!–>și calciu │–>B.Cu acizii minerali formează un gel│<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10 % (105°C, 2h)<!–>│Pierdere la calcinare Nu mai puțin de 5 % și nu–>│mai mult de 14 % (1 000°C, greutate constantă)<!–>Sodiu │Nu mai mult de 3 %–>Fluoruri │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 553a (i) SILICAT DE MAGNEZIU<!–>Definiție │Silicatul de magneziu este un compus sintetic–>│al cărui raport molar între oxidul de magneziu<!–>│și dioxidul de siliciu este de aproximativ 2:5–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 15 % MgO și nu mai<!–>│mult de 67 % SiO(2) raportat la substanța–>│calcinată<!–>Descriere │Pulbere inodoră, albă, foarte fină, fără granule–>│grosiere<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru │<!–>magneziu și silicat │–>B. pH-ul unei suspensii 10 % │Între 7,0 și 10,8<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15 % (105°C, 2h)<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai puțin de 15 % după uscare–>│(1 000°C, 20 minute)<!–>Săruri solubile în apă │Nu mai mult de 1 % (sub formă de NaOH)–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 553a (îi) TRISILICAT DE MAGNEZIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Trisilicat de magneziu<!–>Formulă chimică │Mg(2)Și(3)O(8) x xH(2)O (compoziție–>│aproximativă)<!–>Iesce │239-076-7–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 29,0 % MgO și nu<!–>│mai puțin de 65,0 % SiO(2), ambele raportate la–>│substanța calcinată<!–>Descriere │Pulbere albă, fină, fără granule grosiere–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru │–>magneziu și silicat │<!–>B. pH-ul unei suspensii 5 % │Între 6,3 și 9,5–>Puritate │<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai puțin de 17 % și nu mai mult de 34 %–>│(1 000°C)<!–>Săruri solubile în apă │Nu mai mult de 2 %–>Alcalii libere │Nu mai mult de 1 % (sub formă de NaOH)<!–>Fluoruri │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 553b TALC–>Sinonime │Talcum<!–>Definiție │Formă a silicatului de magneziu hidratat care–>│se găsește în stare naturală, conținând<!–>│proporții diferite de minerale asociate cum ar–>│fi alfa-cuarțul, calcitul, cloritul, dolomitul,<!–>│magnezitul și flogopitul–>Denumirea chimică │Metasilicat de magneziu hidrogen<!–>Iesce │238-877-9–>Formula chimică │Mg(3)[Și(4)O(10)][OH](2)<!–>Masa moleculară │379,22–>Descriere │Pulbere ușoară, omogenă, albă sau aproape albă,<!–>│grasă la pipăit–>Identificare │<!–>A. Absorbție IR │Valori de vârf caracteristice de 3 677, 1 018–>│și 669 cm-1<!–>B. Difracție raze X │Valori de vârf de 9,34/4,66/3,12 angstromi C.–>Solubilitate │Insolubil în apă și etanol<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (105°C, 1 oră)<!–>Substanță solubilă în acid │Nu mai mult de 6 %–>Substanță solubilă în apă │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Fier solubil în acid │Nedetectabil–>Arsenic │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 554 SILICAT DE ALUMINIU ȘI SODIU<!–>Sinonime │Silicoaluminat de sodiu, aluminosilicat de–>│sodiu, silicat de aluminiu și sodiu<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Silicat de aluminiu și sodiu<!–>Compoziție │Conținut la substanța anhidră:–>│- sub formă de SiO(2), nu mai puțin de 66,0 % și<!–>│nu mai mult de 88,0 %–>│- sub formă de Al(2)O(3), nu mai puțin de 5,0 %<!–>│și nu mai mult de 15,0 %–>Descriere │Pulbere amorfă albă fină sau bile<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru sodiu, │<!–>aluminiu și silicat │–>B. pH-ul unei suspensii 5 % │Între 6,5 și 11,5<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 8,0 % (105°C, 2 ore)<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai puțin de 5,0 % și nu mai mult de 11,0 %–>│raportat la substanța anhidră (1 000°C,<!–>│greutate constantă)–>Sodiu │Nu mai puțin de 5 % și nu mai mult de 8,5 %<!–>│[sub formă de Na(2)O] raportat la substanța–>│anhidră<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 555 SILICAT DE ALUMINIU ȘI POTASIU<!–>Sinonime │Mică–>Definire │Mica naturală constă în principal în<!–>│silicoaluminat de potasiu (muscovit)–>Iesce │310-127-6<!–>Denumirea chimică │Silicoaluminat de potasiu–>Formula chimică │KA(l2)(AlSi(3)O(10))[OH](2)<!–>Masa moleculară │398–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 %<!–>Descriere │Plăcuțe cristaline sau pulbere de culoare gri–>│deschis până la alb<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă, acizi și baze diluate și în<!–>│solvenți organici–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (105°C, 2 ore)–>Antimoniu │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>Zinc │Nu mai mult de 25 mg/kg–>Bariu │Nu mai mult de 25 mg/kg<!–>Crom │Nu mai mult de 100 mg/kg–>Cupru │Nu mai mult de 25 mg/kg<!–>Nichel │Nu mai mult de 50 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>E 556 SILICAT DE ALUMINIU ȘI CALCIU–>Sinonime │Aluminosilicat de calciu, silicoaluminat de<!–>│calciu, aluminiu calciu silicat–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Silicoaluminat de calciu–>Compoziție │Conținut raportat la substanța anhidră:<!–>│- sub formă de SiO(2), nu mai puțin de 44,0 %–>│și nu mai mult de 50,0 %<!–>│- sub formă de Al(2)O(3), nu mai puțin de–>│3,0 % și nu mai mult de 5,0 %<!–>│- sub formă de CaO, nu mai puțin de 32,0 % și–>│nu mai mult de 38,0 %<!–>Descriere │Pulbere fină, ușor mobilă–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu, │–>aluminiu și silicat │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10,0 % (105°C, 2 ore)<!–>Pierdere la calcinare │Nu mai puțin de 14,0 % și nu mai mult de–>│18,0 raportat la substanța anhidră (1 000°C,<!–>│greutate constantă)–>Fluoruri │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 10 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 558 BENTONITĂ<!–>Definiție │Bentonita este o argilă naturală care conține–>│o proporție ridicată de montmorillonit, un<!–>│silicat de aluminiu hidratat natural în care–>│unii atomi de aluminiu și siliciu au fost<!–>│înlocuiți pe cale naturală de alți atomi, cum–>│ar fi cei de magneziu și de fier. Ionii de<!–>│calciu și sodiu sunt captați între straturile–>│minerale. Există patru tipuri obișnuite de<!–>│bentonit: bentonit natural de sodiu, bentonit–>│natural de calciu, bentonit activat<!–>│cu sodiu și bentonit activat cu acid–>Iesce │215-108-5<!–>Formula chimică │[Al, Mg](8)(Și(4)O(10] 4[OH](8) x 12H(2)O–>Masa moleculară │819<!–>Compoziție │Conținut de montmorillonit nu mai puțin de 80 %–>Descriere │Pulbere sau granule foarte fine, gălbui sau<!–>│albe-gri. Structura bentonitului și permite să–>│absoarbă apa în structura sa și pe suprafața<!–>│sa exterioară (proprietăți de umflare)–>Identificare │<!–>A. Testul cu albastru de metil │–>B. Difracția razelor X │Valori de vârf caracteristice de 12,5/15 A<!–>C. Absorbția IR │Valori de vârf de 428/470/530/1 110-1 020/3–>│750-3 400 cm-1<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % (105°C, 2 ore)<!–>Arsenic │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>E 559 SILICAT DE ALUMINIU (CAOLIN)–>Sinonime │Caolin, ușor sau greu<!–>Definiție │Silicatul de aluminiu hidratat (caolinul)–>│este o argilă plastică albă purificată<!–>│constituită din caolinit, silicat de potasiu–>│și aluminiu, feldspat și cuarț. Prelucrarea nu<!–>│trebuie să includă alcinarea. Argila–>│caolinitică brută utilizată la obținerea<!–>│silicatului de aluminiu conține dioxină–>│la un nivel care să nu o facă vătămătoare<!–>│pentru sănătate sau improprie pentru consumul–>│uman<!–>Iesce │215-286-4 (caolinit)–>Formula chimică │Al(2)Și(2)O(5)[OH](4) (caolinit)<!–>Masă moleculară │264–>Compoziție │Nu mai puțin de 90 % (suma de silice și<!–>│alumină, după calcinare)–>│Silice [SiO(2)]: între 45 % și 55 %<!–>│Alumină [Al(2)O(3)]: între 30 % și 39 %–>Descriere │Pulbere onctuoasă de culoare albă sau gri.<!–>│Caolinul este constituit din aglomerări slabe–>│de fascicule orientate aleatoriu de fulgi de<!–>│caolinit sau de fulgi hexagonali individuali–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru alumină │–>și silicat │<!–>B. Difracție cu raze X │Vârfuri caracteristice la7,18/3,58/2,38/1,78–>│Angstromi<!–>C. Absorbție infraroșu │Vârfuri la 3 700 și 3 620 cm-1–>Puritate │<!–>Pierderi la calcinare │Între 10 și 14 % (1 000°C, greutate constantă)–>Substanțe solubile în apă │Nu mai mult de 0,3 %<!–>Substanțe solubile în acid │Nu mai mult de 2 %–>Fier │Nu mai mult de 5 %<!–>Carbon │Nu mai mult de 0,5 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 570 ACIZI GRAȘI–>Definiție │Acizi grași lineari, acid caprilic [C(8)], acid<!–>│caprinic [C(10], acid lauric [C(12)], acid miristic–>│[C(14)], acid palmitic [C(16)], acid stearic<!–>│[C(18)], acid oleic [C(18:1)]–>Denumire chimică │Acid octanoic [C(8)], acid decanoic [C(10)],<!–>│acid dodecanoic [C(12)], acid tetradecanoic–>│[C(14)], acid hexadecanoic [C(16)], acid<!–>│octadecanoic [C(18)], acid 9-octadecanoic–>│[C(18:1)]<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 98 % prin cromatografie–>Descriere │Lichid incolor sau solid alb obținut din<!–>│uleiuri și grăsimi–>Identificare │<!–>A. Acizii grași individuali pot fi │–>identificați prin indicele de │<!–>aciditate, indicele de iod, gaz │–>cromatografie și greutatea │<!–>moleculară │–>Puritate │<!–>Reziduu la calcinare │Nu mai mult de 0,1 %–>Substanță nesaponificabilă │Nu mai mult de 1,5 %<!–>Apă │Nu mai mult de 0,2 % (metoda Karl Fischer)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 574 ACID GLUCONIC–>Sinonime │Acid D-gluconic, acid dextronic<!–>Definiție │Acidul gluconic este o soluție apoasă de–>│acid gluconic și glucono-delta – lactonă<!–>Denumire chimică │Acid gluconic–>Formulă chimică │C(6)H(12)O(7) (acid gluconic)<!–>Masă moleculară │196,2–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 50,0 % (sub formă de<!–>│acid gluconic)–>Descriere │Lichid incolor până la galben deschis, cu<!–>│aspect de sirop clar–>Identificare │<!–>A. Formare pozitivă a derivatului │Compusul format se topește între 196°C și–>cu fenilhidrazină │200°C cu descompunere<!–>Puritate │–>Reziduu la calcinare │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 0,75 % (sub formă de D-glucoză)–>Cloruri │Nu mai mult de 350 mg/kg<!–>Sulfați │Nu mai mult de 240 mg/kg–>Sulfiți │Nu mai mult de 20 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 575 GLUCONO-DELTA-LACTONĂ<!–>Sinonime │Gluconolactonă, GDL, acid D-gluconic–>│delta-lactonă, delta-gluconolac- tonă<!–>Definiție │Glucono-delta-lactona este esterul ciclic 1,5–>│intramolecular al acidului D-gluconic. În<!–>│mediu apos ea este hidrolizată la un amestec–>│echilibrat de acid D-gluconic (55 % – 66 %) și<!–>│delta- și gama-lactone–>Denumire chimică │D-glucono-1,5-lactonă<!–>Iesce │202-016-5–>Formulă chimică │C(6)H(10)O(6)<!–>Masă moleculară │178,14–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină, aproape inodoră, albă,<!–>│fină–>Identificare │<!–>A. Formare pozitivă a derivatului │Compusul format se topește între 196°C–>cu fenilhidrazină al acidului │și 202°C cu descompunere<!–>gluconic │–>B. Solubilitate │Solubilă complet în apă. Puțin solubilă în<!–>│etanol–>C. Punct de topire │152°C n 2°C<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 1,0 % (metoda Karl Fischer)<!–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 0,75 % (sub formă de D-glucoză)–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 576 GLUCONAT DE SODIU–>Sinonime │Sare sodică a acidului D-gluconic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │D-gluconat de sodiu<!–>Iesce │208-407-7–>Formulă chimică │C(6)H(11)NaO(7) (anhidru)<!–>Masă moleculară │218,14–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 %<!–>Descriere │Pulbere cristalină, granulară până la fină,–>│albă până la cafenie<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>și gluconat │–>B. Solubilitate │Foarte solubil în apă. Puțin solubil în etanol<!–>C. pH-ul unei soluții 10 % │Între 6,5 și 7,5–>Puritate │<!–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 1,0 % (sub formă de D-glucoză)–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 577 GLUCONAT DE POTASIU–>Sinonime │Sare potasică a acidului D-gluconic<!–>Definiție │–>Denumire chimică │D-gluconat de potasiu<!–>Iesce │206-074-2–>Formulă chimică │C(6)H(11)KO(7) (anhidru)<!–>│C(6)H(11)KO(7) x H(2)O (monohidrat)–>Masă moleculară │234,25 (anhidru)<!–>│252,26 (monohidrat)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin 97,0 % și nu mai mult<!–>│103,0 % raportat la substanța uscată–>Descriere │Pulbere cristalină, albă până la alb-gălbui,<!–>│ușor mobilă, inodoră sau granule–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru potasiu │–>și gluconat │<!–>B. pH-ul unei soluții 10 % │Între 7,0 și 8,3–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Anhidru: nu mai mult de 3,0 % (105°C, 4h, vid)–>│Monohidrat: nu mai puțin de 6 % și nu mai mult<!–>│de 7,5 % (105°C, 4h, vid)–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 1,0 % (sub formă de D-glucoză)<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 578 GLUCONAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Sare calcică a acidului D-gluconic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │di-D-gluconat de calciu–>Iesce │206-075-8<!–>Formulă chimică │C(12)H(22)CaO(14) (anhidru)–>│C(12)H(22)CaO(14) x H(2)O (monohidrat)<!–>Masă moleculară │430,38 (formă anhidră)–>│448,39 (monohidrat)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 % și nu mai mult–>│de 102 % raportat la substanța anhidră și,<!–>│respectiv de monohidrat–>Descriere │Granule cristaline albe, inodore sau pulbere,<!–>│stabile în aer–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru calciu și │–>gluconat │<!–>B. Solubilitate │Solubil în apă, insolubil în etanol–>C. pH-ul unei soluții 5 % │Între 6,0 și 8,0<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 3,0 % (105°C, 16h) (anhidru)<!–>│Nu mai mult de 2,0 % (105°C, 16h) (monohidrat)–>Substanțe de reducere │Nu mai mult de 1,0 % (sub formă de D-glucoză)<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 579 GLUCONAT FEROS<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Di-D-gluconat feros dihidrat<!–>│Di-gluconat de fier (II) dihidrat–>Iesce │206-076-3<!–>Formula chimică │C(12)H(22)FeO(14) x 2H(2)O–>Masă moleculară │482,17<!–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 95 % raportat la–>│substanța uscată<!–>Descriere │Pulbere sau granule de culoare variind de la–>│galben-verzui pal până la gri-gălbui, care<!–>│poate să prezinte un miros ușor de zahăr ars–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apă ușor încălzită. Practic–>│insolubil în etanol<!–>B. Test pozitiv pentru ionii de fier│–>C. Testul de formare a derivaților │<!–>cu fenilhidrazină ai acidului │–>gluconic pozitiv │<!–>D. pH-ul unei soluții 10 % │Între 4 și 5,5–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 10 % (105°C, 16 ore)–>Acid oxalic │Nedetectabil<!–>Fier (Fe III) │Nu mai mult de 2 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Substanțe reducătoare │Nu mai mult de 0,5 %, exprimate în glucoză<!–>E 585 LACTAT FEROS–>Sinonime │Lactat de fier (II)<!–>│2-hidroxi-propanoat de fier (II)–>│Acid propanoic, sare (2:1) de<!–>│2-hidroxi-fier (2+)–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │2-hidroxi-propanoat feros–>Iesce │227-608-0<!–>Formula chimică │C(6)H(10)FeO(6) x xH(2)O (x = 2 sau 3)–>Masă moleculară │270,02 (dihidrat)<!–>│288,03 (trihidrat)–>Compoziție │Conține nu mai puțin de 96 % raportat la<!–>│substanța uscată–>Descriere │Cristale de culoare alb-verzuie sau pulbere<!–>│de culoare verde deschis, cu miros–>│caracteristic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil în apă. Practic insolubil în etanol<!–>B. Teste pozitive pentru ionii de │–>fier și lactat │<!–>C. pH-ul unei soluții 2 % │Între 4 și 6–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 18 % (100°C, sub vid,–>│aproximativ 700 mm Hg)<!–>Fier (Fe III) │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Cadmiu │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 586 4-HEXILREZORCINOL–>Sinonime │4-hexil-1,3-benzendiol<!–>Hexilrezorcinol │–>Definiție │<!–>Denumire chimică │4-hexilrezorcinol–>Iesce │205-257-4<!–>Formulă chimică │C(12)H(18)O(2)–>Masă moleculară │197,24<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 98,0 %, raportat la substanța–>│uscată<!–>Descriere │Pulbere de culoare albă–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Ușor solubilă în eter sau acetonă; foarte puțin–>│solubilă în apă<!–>B. Testul cu acid azotic │La 1 ml soluție saturată de probă se adaugă–>│1 ml acid azotic. Apare o colorație roșu<!–>│deschis–>C. Testul cu brom │La 1 ml soluție saturată de probă se adaugă<!–>│1 ml brom TS. Un precipitat format din–>│flocoane de culoare galbenă; se dizolvă,<!–>│producând o soluție galbenă–>D. Interval de topire │62°C până la 67°C<!–>Puritate │–>Aciditate │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Rezorcinol și alți fenoli │Se agită 1g de probă cu 50 ml apă timp de<!–>│câteva minute, se filtrează, iar la filtrat–>│se adaugă 3 picături de clorură ferică. Nu se<!–>│colorează nici în roșu, nici în albastru–>Nichel │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>E 620 ACID GLUTAMIC–>Sinonime │Acid L-glutamic, acid L-α-aminoglutaric<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Acid L-glutamic, acid L-2-amino-pentandioic<!–>Iesce 200-293-7 │–>Formula chimică │C(5)H(9)NO(4)<!–>Masa moleculară │147,13–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai mult<!–>│de 101,0 % raportat la substanța anhidră–>Descriere │Cristale albe sau pulbere cristalină<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru acidul │<!–>glutamic prin cromatografie în │–>strat subțire │<!–>B. Rotație specifică [α]^20(D) │Între + 31,5° și + 32,2°–>│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl, eprubetă<!–>│200 mm]–>C. pH-ul unei soluții saturate │Între 3,0 și 3,5<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,2 % (80°C, 3 ore)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,2 %–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Acid pirolidon carboxilic │Nu mai mult de 0,2 %–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 621 MONOGLUTAMAT DE SODIU–>Sinonime │Glutamat de sodiu, MSG<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Monosodiu L-glutamat monohidrat<!–>Iesce │205-538-1–>Formula chimică │C(5)H(8)NaNO(4) x H(2)O<!–>Masă moleculară │187,13–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % și<!–>│nu mai mult de 101,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale albe, practic inodore sau pulbere–>│cristalină<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru sodiu │<!–>B. Test pozitiv pentru acidul │–>glutamic prin cromatografie în │<!–>strat subțire │–>C. Rotație specifică [α]^20(D) │Între + 24,8° și + 25,3°<!–>│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl,–>│eprubetă 200 mm]<!–>D. pH-ul unei soluții 5 % │Între 6,7 și 7,2–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (98°C, 5 ore)–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Acid pirolidon carboxylic │Nu mai mult de 0,2 %–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 622 MONOGLUTAMAT DE POTASIU–>Sinonime │Glutamat de potasiu, MPG<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Monopotasiu L-glutamat monohidrat<!–>Iesce │243-094-0–>Formula chimică │C(5)H(8)KNO(4) x H(2)O<!–>Masă moleculară │203,24–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai mult<!–>│101,0 % raportat la substanța anhidră–>Descriere │Cristale albe, practic inodore sau pulbere<!–>│cristalină–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru potasiu │–>B. Test pozitiv pentru acidul │<!–>glutamic prin cromatografie în │–>strat subțire │<!–>C. Rotație specifică [α]^20(D) │Între + 22,5° și + 24,0°–>│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl,<!–>│eprubetă 200 mm]–>D. pH-ul unei soluții 2 % │Între 6,7 și 7,3<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,2 % (80°C, 5 ore)<!–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %–>Acid pirolidon carboxilic │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 623 DIGLUTAMAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Glutamat de calciu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Monocalciu di-L-glutamat–>Iesce │242-905-5<!–>Formula chimică │C(10)H(16)CaN(2)O(8) x x H(2)O–>│(x = 0, 1, 2 sau 4)<!–>Masă moleculară │332,32 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 % și nu<!–>│mai mult de 102,0 % raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Cristale albe, practic inodore sau pulbere–>│cristalină<!–>Identificare │–>A. Test pozitiv pentru calciu │<!–>B. Test pozitiv pentru acidul │–>glutamic prin cromatografie în │<!–>strat subțire │–>C. Rotație specifică [α]^20(D) │Între + 27,4° și + 29,2° (pentru diglutamat de<!–>│calciu cu x = 4) [10 % soluție (bază anhidră)–>│în 2N HCl, eprubetă 200 mm]<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 19,0 % (pentru diglutamat de<!–>│calciu cu x = 4) (Karl Fischer)–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Acid pirolidon carboxilic │Nu mai mult de 0,2 %–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 624 MONOGLUTAMAT DE AMONIU–>Sinonime │Glutamat de amoniu<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Monoamoniu L-glutamat monohidrat<!–>Iesce │231-447-1–>Formula chimică │C(5)H(12)N(2)O(4) x H(2)O<!–>Masă moleculară │182,18–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % și nu mai mult<!–>│de 101,0 % raportat la substanța anhidră–>Descriere │Cristale albe, practic inodore sau pulbere<!–>│cristalină–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru amoniu │–>B. Test pozitiv pentru acidul │<!–>glutamic prin cromatografie în │–>strat subțire │<!–>C. Rotație specifică [α]^20(D) │Între + 25,4° și + 26,4°–>│[10 % soluție (bază anhidră) în 2N HCl,<!–>│eprubetă 200 mm]–>D. pH-ul unei soluții 5 % │Între 6,0 și 7,0<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 0,5 % (50°C, 4 ore)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Acid pirolidon carboxilic │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 625 DIGLUTAMAT DE MAGNEZIU<!–>Sinonime │Glutamat de magneziu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Monomagneziu di-L-glutamat tetrahidrat–>Iesce │242-413-0<!–>Formula chimică │C(10)H(16)MgN(2)O(8) x 4H(2)O–>Masă moleculară │388,62<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95,0 % și nu mai mult–>│de 105,0 % raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale inodore albe sau alburii sau pulbere–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru magneziu │–>B. Test pozitiv pentru acidul │<!–>glutamic prin cromatografie în │–>strat subțire │<!–>C. Rotație specifică [°]^20(D) │Între + 23,8° și + 24,4°–>│[soluție 10 % (bază anhidră) în 2N HCl,<!–>│eprubetă 200 mm]–>D. pH-ul unei soluții 10 % │Între 6,4 și 7,5<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 24 % (Karl Fischer)<!–>Cloruri │Nu mai mult de 0,2 %–>Acid pirolidon carboxilic │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 626 ACID GUANILIC<!–>Sinonime │Acid guanilic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid guanosin-5'- monofosforic–>Iesce │201-598-8<!–>Formula chimică │C(10)H(14)N(5)O(8)P–>Greutate moleculară │363,22<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau–>│pulbere cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru riboză și │<!–>fosfat organic │–>B. pH-ul unei soluții 0,25 % │Între 1,5 și 2,5<!–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l–>│în 0,01N HCl la 256 nm<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,5 % (120°C, 4 ore)<!–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat–>│subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 627 GUANILAT DISODIC<!–>Sinonime │Guanilat de sodiu, sodiu 5'-guanilat–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Guanosin-5'-monofosfat disodic–>Iesce │221-849-5<!–>Formula chimică │C(10)H(12)N(5)Na(2)O(8)P x x H(2)O (x = cca. 7)–>Masă moleculară │407,19 (anhidru)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau pulbere–>│cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru riboză, │<!–>fosfat organic și sodium │–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 7,0 și 8,5<!–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în–>│0,01 N HCl la 256 nm<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 25 % (120°C, 4 ore)<!–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat–>│subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 628 GUANILAT DIPOTASIC<!–>Sinonime │Guanilat de potasiu, potasiu 5'-guanilat–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Guanosin-5'-monofosfat dipotasic–>Iesce │226-914-1<!–>Formula chimică │C(10)H(12)K(2)N(5)O(8)P–>Masă moleculară │439,40<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau–>│pulbere cristalină albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru riboză, │<!–>fosfat organic și potasiu │–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 7,0 și 8,5<!–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l–>│în 0,01 N HCl la 256 nm<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 5 % (120°C, 4 ore)<!–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat–>│subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 629 GUANILAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Calciu 5'-guanilat–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Guanosin-5'-monofosfat de calciu–>Formula chimică │C(10)H(12)CaN(5)O(8)P x nH(2)O<!–>Greutate moleculară │401,20 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale inodore, albe sau alburii sau pulbere<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru riboză, │<!–>fosfat organic și calciu │–>B. pH-ul unei soluții 0,05 % │Între 7,0 și 8,0<!–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în–>│0,01 N HCl la 256 nm<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 23,0 % (120°C, 4 ore)<!–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat–>│subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 630 ACID INOZINIC<!–>Sinonime │Acid 5'-inozinic–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Acid inozin-5'-monofosforic–>Iesce │205-045-1<!–>Formula chimică │C(10)H(13)N(4)O(8)P–>Masă moleculară │348,21<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau pulbere–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru riboză │–>și fosfat organic │<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 1,0 și 2,0–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în<!–>│0,01 N HCl la 250 nm–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 3,0 % (120°C, 4 ore)–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat<!–>│subțire–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 631 INOZINAT DISODIC–>Sinonime │Inozinat de sodiu, sodiu 5'-inozinat<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Inozin-5'-monofosfat disodic<!–>Iesce │225-146-4–>Formula chimică │C(10)H(11)N(4)Na(2)O(8)P x H(2)O<!–>Masă moleculară │392,17 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau<!–>│pulbere–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru riboză, │–>fosfat organic și sodium │<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 7,0 și 8,5–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în<!–>│0,01 N HCl la 250 nm–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 28,5 % (Karl Fischer)–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat<!–>│subțire–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 632 INOZITAT DIPOTASIC–>Sinonime │Inozinat de potasiu, potasiu 5'-inozinat<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Inozin-5'-monofosfat dipotasic<!–>Iesce │243-652-3–>Formula chimică │C(10)H(11)K(2)N(4)O(8)P<!–>Masă moleculară │424,39–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau pulbere<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru riboză, │<!–>fosfat organic și potasiu │–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 7,0 și 8,5<!–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în–>│0,01 N HCl la 250 nm<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 10,0 % (Karl Fischer)<!–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat–>│subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 633 INOZINAT DE CALCIU<!–>Sinonime │Calciu 5'-inozinat–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Inozin-5'-monofosfat de calciu–>Formula chimică │C(10)H(11)CaN(4)O(8)P x nH(2)O<!–>Masă moleculară │386,19 (anhidru)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 97,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Cristale inodore, incolore sau albe sau<!–>│pulbere–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru riboză, │–>fosfat organic și calciu │<!–>B. pH-ul unei soluții 0,05 % │Între 7,0 și 8,0–>C. Spectrometrie: │absorbția maximă a unei soluții de 20 mg/l în<!–>│0,01 N HCl la 250 nm–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 23,0 % (Karl Fischer)–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 634 5'-RIBONUCLEOTIDĂ DE CALCIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │5'-ribonucleotida de calciu este în principal<!–>│un amestec de inozin-5'- monofosfat de–>│calciu și guanozin-5'-monofosfat de calciu<!–>Formula chimică │C(10)H(11)N(4)CaO(8)P x nH(2)Oy–>│C(10)H(12)N(5)CaO(8)P x nH(2)O<!–>Compoziție │Conținut minim al ambelor componente de–>│97,0 % și al fiecărei componente de 47,0 % și<!–>│maximum 53 %, în fiecare caz raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale inodore, albe sau aproape albe sau–>│pulbere<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru riboză, │<!–>fosfat organic și calciu │–>B. pH-ul unei soluții 0,05 % │Între 7,0 și 8,0<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 23,0 % (Karl Fischer)<!–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat–>│subțire<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 635 5'-RIBONUCLEOTIDĂ DISODICĂ<!–>Sinonime │5'-ribonucleotidă de sodiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică │5'-ribonucleotida disodică este în principal–>│un amestec de inozin-5'- monofosfat disodic<!–>│și guanozin-5'-monofosfat disodic–>Formula chimică │C(10)H(11)N(4)Na(2)O(8)P x nH(2)O și<!–>│C(10)H(12)N(5)Na(2)O(8)P x nH(2)O–>Compoziție │Conținut minim al ambelor componente de<!–>│97,0 % și al fiecărei componente de 47,0 % și–>│maximum 53 %, în fiecare caz raportat la<!–>│substanța anhidră.–>Descriere │Cristale inodore, albe sau aproape albe sau<!–>│pulbere–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru riboză, │–>fosfat organic și sodiu │<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 7,0 și 8,5–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 26,0 % (Karl Fischer)–>Alte nucleotide │Nedetectabile prin cromatografie în strat<!–>│subțire–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 640 GLICINA ȘI SAREA SA DE SODIU–>Sinonime(gli) │Acid aminoacetic, glicocol<!–>(sare Na) │Glicinat de sodiu–>Definiție │<!–>Denumire chimică (gli) │Acid aminoacetic–>(sare Na) │Glicinat de sodiu<!–>Formulă chimică (gli) │C(2)H(5)NO(2)–>(sare Na) │C(2)H(5)NO(2) Na<!–>Iesce (gli) │200-272-2–>(sare Na) │227-842-3<!–>Masă moleculară (gli) │75,07–>(sare Na) │98<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,5 % raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Cristale albe sau pulbere cristalină albă–>Identificare │<!–>A. Test pozitiv pentru aminoacid │–>(gli și sare Na) │<!–>B. Test pozitiv pentru sodiu │–>(sare Na) │<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare (gli) │Nu mai mult de 0,2 % (105°C, 3h)<!–>(sare Na) │Nu mai mult de 0,2 % (105°C, 3h)–>Reziduu la calcinare (gli) │Nu mai mult de 0,1 %<!–>(sare Na) │Nu mai mult de 0,1 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 650 ACETAT DE ZINC<!–>Sinonime │Acid acetic, sare de zinc, dihidrat–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Acetat de zinc dihidrat–>Formula chimică │C(4)H(6)O(4) Zn x 2H(2)O<!–>Masă moleculară │219,51–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98 % și nu mai<!–>│mult de–>│102 % de C(4)H(6)O(4) Zn x 2H(2)O<!–>Descriere │Cristale incolore sau pulbere fină, aproape–>│albă<!–>Identificare │–>A. Teste pozitive pentru acetat și │<!–>pentru zinc │–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 6,0 și 8,0<!–>Puritate │–>│<!–>Substanță insolubilă │Nu mai mult de 0,005 %–>Cloruri │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Sulfați │Nu mai mult de 100 mg/kg–>Alcalii și pământuri alcaline │Nu mai mult de 0,2 %<!–>Impurități organice volatile │Trece testul–>Fier │Nu mai mult de 50 mg/kg<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 901 CEARĂ DE ALBINE–>Sinonime │Ceară albă, ceară galbenă<!–>Definiție │Ceara de albine galbenă este ceara obținută prin–>│topirea cu apă fierbinte a pereților fagurelui<!–>│construit de albina de miere, Apis mellifera L.,–>│urmată de îndepărtarea materiilor străine.<!–>│Ceara de albine albă se obține prin înălbirea cerii–>│de albine galbene.<!–>IESCE │232-383-7 (ceară de albine)–>Descriere │Bucăți sau plăci de culoare alb-gălbuie (ceara albă)<!–>│sau gălbuie spre brun-cenușie (ceara galbenă) cu–>│margini de fracționare cu aspect granular fin și<!–>│necristalin, având un miros agreabil, asemănător–>│mierii de albine<!–>Identificare │–>A. Interval de topire │Între 62°C și 65°C<!–>B. Densitate specifică │Aproximativ 0,96–>C. Solubilitate │Insolubilă în apă. Puțin solubilă în alcool. Foarte<!–>│solubilă în cloroform și eter–>Puritate │Indice de aciditate<!–>Indice de aciditate │Nu mai puțin de 17 și nu mai mult de 24–>Indice de saponificare │87-104<!–>Conținutul în peroxid │Nu mai mult de 5–>Glicerol și alți polioli │Nu mai mult de 0,5% (ca glicerol)<!–>Cerezină, parafine și │Absente–>anumite alte ceruri │<!–>Grăsimi, ceară de Japonia,│Absente–>colofoniu și săpunuri │<!–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>–––<!–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 901 CEARĂ DE ALBINE au fost modificate de pct. 14 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.–>E 902 CEARĂ DE CANDELILLA<!–>Definiție │Ceara de candelilla este o ceară purificată–>│obținută din frunzele plantei candelilla,<!–>│Euphorbia antisyphilitica–>Iesce │232-347-0<!–>Descriere │Ceară opacă până la translucidă, maro-gălbuie,–>│dură<!–>Identificare │–>A. Greutate specifică │Aproximativ 0,983<!–>B. Interval de topire │Între 68,5°C și 72,5°C–>C. Solubilitate │Insolubilă în apă<!–>│Solubilă în cloroform și toluen–>Puritate │<!–>Indice de aciditate │Nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 22–>Indice de saponificare │Nu mai puțin de 43 și nu mai mult de 65<!–>Glicerol și alți polioli │Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de glicerol)–>Cerezină, parafine și anumite │Absente<!–>alte ceruri │–>Grăsimi, ceară de Japonia, │Absente<!–>colofoniu și săpunuri │–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 903 CEARĂ DE CARNAUBA–>Definiție │Ceara de carnauba este o ceară purificată,<!–>│obținută din mugurii de frunze și din–>│frunzele palmierului de ceară brazilian Mart,<!–>│Copernicia cerefera–>Iesce │232-399-4<!–>Descriere │Pulbere brun deschis până la galben pal sau–>│fulgi sau solid dur și friabil cu o rupere<!–>│rășinoasă–>Identificare │<!–>A. Greutate specifică │Aproximativ 0,997–>B. Interval de topire │Între 82°C și 86°C<!–>C. Solubilitate │Insolubilă în apă–>│Parțial solubilă în etanol la fierbere<!–>│Solubilă în cloroform și dietil eter–>Puritate │<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,25 %–>Indice de aciditate │Nu mai puțin de 2 și nu mai mult de 7<!–>Indice de ester │Nu mai puțin de 71 și nu mai mult de 88–>Substanță nesaponificabilă │Nu mai puțin de 50 % și nu mai mult de 55 %<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 904 ȘELAC<!–>Sinonime │Șelac decolorat, șelac alb–>Definiție │Șelacul este lacul purificat și decolorat,<!–>│secreția rășinoasă a insectei Laccifer–>│(Tachardia) Iacca Kerr (Fam. Coccidae)<!–>Iesce │232-549-9–>Descriere │Șelac decolorat – rășină granulară aproape<!–>│albă, amorfă–>│Șelac decolorat fără ceară de albine -<!–>│rășină granulară, galben deschis, amorfă–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă; complet (deși foarte lent)–>│solubilă în alcool; puțin solubilă în acetonă<!–>B. Indice de aciditate │Între 60 și 89–>Puritate │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 6,0 % (40°C, peste silicagel,–>│15h)<!–>Colofoniu │Absent–>Ceară │Șelac decolorat: nu mai mult de 5,5 %<!–>│Șelac decolorat fără ceară de albine: nu mai–>│mult de 0,2 %<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>E 905 CEARĂ MICROCRISTALINĂ<!–>Sinonime │Ceară din petrol, ceară din hidrocarburi, ceară–>│Fischer-Tropsch, ceară sintetică, parafină sintetică<!–>Definiție │Amestecuri rafinate de hidrocarburi solide, saturate,–>│obținute din materii prime petroliere sau sintetice<!–>Descriere │Ceară inodoră, de culoare albă spre galben-chihlimbar–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă, foarte puțin solubilă în etanol–>B. Indice de refracție │n(D)^100 1,434-1,448<!–>│Alternativ: n(D)^120n 1,426-1,440–>Puritate │<!–>Masă moleculară │În medie, nu mai puțin de 500–>Vâscozitate │Nu mai puțin de 1,1 x 10^-5 mý s^-1 la 100°C<!–>│Alternativ: nu mai puțin de 0,8 x 10^-5 mý s^-1 la–>│120°C, dacă este în stare solidă la 100°C<!–>Reziduu la calcinare │Nu mai mult de 0,1% în greutate–>Număr carbonic la punct de│Nu mai mult de 5% molecule cu un număr de atomi de<!–>distilare 5% │carbon mai mic de 25–>Culoare │Test pozitiv<!–>Sulf │Nu mai mult de 0,4% în greutate–>Arsen │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Compuși aromatici │Hidrocarburile aromatice policiclice, obținute prin<!–>policiclici │extracție cu dimetil-sulfoxid, trebuie să–>│respecte următoarele limite de absorbție a razelor<!–>│ultraviolete:–>│ Nm │ Absorbanța maximă<!–>│ │ per cm de lungime–>│ │ de parcurs<!–>│ 280-289 │ 0,15–>│ 290-299 │ 0,12<!–>│ 300-359 │ 0,08–>│ 360-400 │ 0,02<!–>│Alternativ, dacă este în stare solidă, la 100°C–>│Metoda PAC conform 21 CFR 175.250<!–>│Absorbanța la 290 nm în decahidronaftalină la–>│88°C: nu depășește 0,01.<!–>–>Criteriile specifice de puritate pentru aditivul E 905 CEARĂ MICROCRISTALINĂ au fost modificate de pct. 15 din anexa la ORDINUL nr. 165 din 1 martie 2010, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 236 din 14 aprilie 2010.<!–>E 907 POLI-1-DECENĂ HIDROGENATĂ–>Sinonime │Polidec-1-enă hidrogenată<!–>│Poli-alfa-olefină hidrogenată–>Definiție │<!–>Formulă chimică │C(10n)H(20n + 2), unde n = 3-6–>Masă moleculară │560 (medie)<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 98,5 % de poli-1-decenă–>│hidrogenată, având următoarea distribuție a<!–>│oligomerilor:–>│C30: 13-37 %<!–>│C40: 35-70 %–>│C50: 9-25 %<!–>│C60: 1-7 %–>Descriere │Lichid vâscos incolor, inodor<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă; ușor solubilă în etanol;<!–>│solubilă în toluen–>B. Ardere │Arde cu flacără puternică și miros<!–>│caracteristic asemănător celui de parafină–>Puritate │<!–>Vâscozitate │Între 5,7 X 10^-6 și 6,1 X 10^-6 m^2s^-1–>│la 100°C<!–>Compuși cu număr de atom │Nu mai mult de 1,5 %–>de carbon mai mic de 30 │<!–>Substanțe ușor carbonizabile │După agitare timp de 10 minute într-o baie–>│de apă la fierbere, un tub de acid sulfuric<!–>│cu 5 g de probă de poli-1-decenă hidrogenată–>│nu este mai închis decât culoarea unui pai<!–>│deschis–>Nichel │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>E 912 ESTERI AI ACIDULUI MONTANIC<!–>Definiție │Acizii și/sau esterii montanici cu etilen–>│glicol și/sau 1,3-butandiol și/sau glicerol<!–>Denumirea chimică │Esteri ai acidului montanic–>Descriere │Fulgi, pulbere, granule sau pastile de<!–>│culoare albă până la gălbui–>Identificare │<!–>A. Densitate (20°C) │Între 0,98 și 1,05–>B. Punct de picurare │Mai mare de 77°C<!–>Puritate │–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 40<!–>Glicerină │Nu mai mult de 1 % (prin cromatografia gazelor)–>Alți polioli │Nu mai mult de 1 % (prin cromatografia gazelor)<!–>Alte tipuri de ceară │Nedetectabile (prin calorimetrie de scanare–>│diferențială și/sau spectro- scopie în<!–>│infraroșu)–>Arsenic │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Crom │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 914 CEARĂ POLIETILENICĂ OXIDATĂ–>Definiție │Produse polare de reacție din oxidarea<!–>│ușoară a polietilenei–>Denumirea chimică │Polietilenă oxidată<!–>Descriere │Fulgi aproape albi, pulbere, granule sau–>│pastile<!–>Identificare │–>A. Densitate (20°C) │Între 0,92 și 1,05<!–>B. Punct de picurare │Mai mare de 95°C–>Puritate │<!–>Indice de aciditate │Nu mai mult de 70–>Vâscozitate la 120°C │Nu mai puțin de 8,1 x 10^-5 m^2s^-1<!–>Alte tipuri de ceară │Nedetectabile (prin calorimetrie de scanare–>│diferențială și/sau spectro- scopie în<!–>│infraroșu)–>Oxigen │Nu mai mult de 9,5 %<!–>Crom │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>E 920 L-CISTEINĂ–>Definiție │Clorhidrat de L-cisteină sau monohidrat de<!–>│clorhidrat. Părul uman nu poate fi utilizat ca–>│materie primă pentru această substanță<!–>Iesce │200-157-7 (anhidru)–>Formulă chimică │C(3)H(7)NO(2)S x HCl x n H(2)O (unde<!–>│n = 0 sau 1)–>Masă moleculară │157,62 (anhidru)<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 % și nu mai mult–>│de 101,5 % raportat la substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere albă sau cristale incolore–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă complet în apă și în etanol–>B. Interval de topire │Forma anhidră se topește la aproximativ 175°C<!–>C. Rotație specifică │[α]^20(D) : între + 5,0° și + 8,0° sau–>│[α]^25(D) : între + 4,9° și + 7,9°<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Între 8,0 % și 12,0 %<!–>│Nu mai mult de 2,0 % (forma anhidră)–>Reziduu la calcinare │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Ioni de amoniu │Nu mai mult de 200 mg/kg–>Arsenic │Nu mai mult de 1,5 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 927b CARBAMIDĂ<!–>Sinonime │Uree–>Definiție │<!–>Iesce │200-315-5–>Formulă chimică │CH(4)N(2)O<!–>Masă moleculară │60,06–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Pulbere cristalină, prismatică, incoloră<!–>│până la albă sau granule albe, mici–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Foarte solubilă în apă Solubilă în etanol–>B. Precipitare cu acid azotic │Pentru trecerea testului trebuie să se<!–>│formeze un precipitat cristalin, alb–>C. Reacția de culoare │Pentru trecerea testului trebuie să se<!–>│producă o culoare violet-roșcată–>D. Interval de topire │Între 132°C și 135°C<!–>Puritate │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 1,0 % (105°C, 1h)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,1 %–>Substanță insolubilă în etanol │Nu mai mult de 0,04 %<!–>Alcalinitate │Trece testul–>Ioni de amoniu │Nu mai mult de 500 mg/kg<!–>Biuret │Nu mai mult de 0,1 %–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 938 ARGON<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Argon<!–>Iesce │231-147-0–>Formulă chimică │Ar<!–>Masă moleculară │40–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Gaz neinflamabil, incolor, inodor–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,05 %–>Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 æl/l<!–>ca metan │–>E 939 HELIU<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Heliu<!–>Iesce │231-168-5–>Formulă chimică │He<!–>Masă moleculară │4–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Gaz neinflamabil, incolor, inodor–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,05 %–>Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 æl/l<!–>ca metan │–>E 941 AZOT<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Azot<!–>Iesce │231-783-9–>Formulă chimică │N(2)<!–>Masă moleculară │28–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Gaz neinflamabil, incolor, inodor–>Puritate │<!–>│–>Apă │Nu mai mult de 0,05 %<!–>Monoxid de carbon │Nu mai mult de 10 æl/l–>Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 æl/l<!–>ca metan │–>Dioxid de azot și oxid de azot │Nu mai mult de 10 æl/l<!–>Oxigen Nu mai mult de 1 % │–>E 942 PROTOXID DE AZOT<!–>Definire │–>Denumire chimică │Protoxid de azot<!–>Iesce │233-032-0–>Formulă chimică │N(2)O<!–>Masă moleculară │44–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Gaz neinflamabil, incolor, miros dulceag–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,05 %–>Monoxid de carbon │Nu mai mult de 30 æl/l<!–>Dioxid de azot și oxid de azot │Nu mai mult de 10 æl/l–>E 943a BUTAN<!–>Sinonime n-Butan │–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │Butan–>Formula chimică │CH(3)CH(2)CH(2)CH(3)<!–>Masă moleculară │58,12–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 96 %<!–>Descriere │Gaz incolor sau lichid cu miros caracteristic,–>│moderat<!–>Identificare │–>A. Presiunea vaporilor │108,935 kPa la 20°C<!–>Puritate │–>Metan │Nu mai mult de 0,15 % v/v<!–>Etan │Nu mai mult de 0,5 % v/v–>Propan │Nu mai mult de 1,5 % v/v<!–>Izobutan │Nu mai mult de 3,0 % v/v–>1,3-butadienă │Nu mai mult de 0,1 % v/v<!–>Umiditate │Nu mai mult de 0,005 %–>E 943b IZOBUTAN<!–>Sinonime │2-metil propan–>Definiție │<!–>Denumirea chimică │2-metil propan–>Formula chimică │[CH(3)](2)CH CH(3)<!–>Masă moleculară │58,12–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 94 %<!–>Descriere │Gaz incolor sau lichid cu miros caracteristic,–>│moderat<!–>Identificare │–>A. Presiunea vaporilor │205,465 kPa la 20°C<!–>Puritate │–>Metan │Nu mai mult de 0,15 % v/v<!–>Etan │Nu mai mult de 0,5 % v/v–>Propan │Nu mai mult de 2 % v/v<!–>n-Butan │Nu mai mult de 4,0 % v/v–>1,3-butadienă │Nu mai mult de 0,1 % v/v<!–>Umiditate │Nu mai mult de 0,005 %–>E 944 PROPAN<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Propan<!–>Formula chimică │CH(3)CH(2)CH(3)–>Masă moleculară │44,09<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 95 %–>Descriere │Gaz incolor sau lichid cu miros<!–>│caracteristic, moderat–>Identificare │<!–>A. Presiunea vaporilor │732,910 kPa la 20°C–>Puritate │<!–>Metan │Nu mai mult de 0,15 % v/v–>Etan │Nu mai mult de 1,5 % v/v<!–>Izobutan │Nu mai mult de 2,0 % v/v–>n-Butan │Nu mai mult de 1,0 % v/v<!–>1,3-butadienă │Nu mai mult de 0,1 % v/v–>Umiditate │Nu mai mult de 0,005 %<!–>E 948 OXIGEN–>Definire │<!–>Denumire chimică │Oxigen–>Iesce │231-956-9<!–>Formulă chimică │O(2)–>Masă moleculară │32<!–>Compoziție │Nu mai puțin de 99,0 %–>Descriere │Gaz neinflamabil, incolor, inodor<!–>│–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,05 %–>Metan și alte hidrocarburi calculate│Nu mai mult de 100 æl/l<!–>ca metan │–>E 949 HIDROGEN<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Hidrogen<!–>Iesce │215-605-7–>Formula chimică │H(2)<!–>Masă moleculară │2–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,9 %<!–>Descriere │Gaz incolor, inodor, foarte inflamabil–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,005 % v/v–>Oxigen │Nu mai mult de 0,001 % v/vAzot │Nu mai mult de 0,07% v/v(la 10-06-2011,
Subrubrica Azot de la Rubrica Puritate din Punctul E 949, Anexa nr. XVII a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 950 ACESULFAM K<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 951 ASPARTAM<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 953 ISOMALT<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 957 THAUMATIN<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 959 NEOHESPERIDINĂ DIHIDROCHALCONĂ<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru<!–>îndulcitori" din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind–>aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman<!–>cu modificările și completările ulterioare.–>E 965 (i) MALTITOL<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru<!–>îndulcitori" din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind–>aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman<!–>cu modificările și completările ulterioare.–>E 965 (îi) MALTITOL SIROP<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate–>pentru acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru<!–>îndulcitori" din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind–>aditivii alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman<!–>cu modificările și completările ulterioare.–>E 966 LACTITOL<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 967 XILITOL<!–>Criteriile de puritate pentru acest aditiv sunt aceleași ca cele menționate pentru–>acest aditiv în anexa XVI la Norme "Criterii specifice de puritate pentru îndulcitori"<!–>din Ordinul MSF/MAAP nr. 438/295/2002 pentru aprobarea Normelor privind aditivii–>alimentari destinați utilizării în produsele alimentare pentru consum uman cu<!–>modificările și completările ulterioare.–>E 999 EXTRACT DE QUILLAIA<!–>Sinonime │Extract din scoarța arborelui Quillaia, extract–>│din scoarța arborelui de Panama, extract de<!–>│Quillaia, extract din scoarța arborelui de–>│Murillo, extract din scoarța arborelui de<!–>│China.–>Definiție │Extractul de Quillaia este<!–>│obținut prin extracție apoasă de Quillai–>│saponaria Molina sau altă specie de Quillaia,<!–>│copaci din familia Rosaceae. El conține un–>│număr de saponine triterpenoide constând în<!–>│glicozidele acidului quillaic. Sunt prezente și–>│unele zaharuri, incluzând glucoza,<!–>│galactoza, arabinoza, xiloza și ramnoza,–>│precum și taninul, oxalatul de calciu<!–>│și alte componente în cantități neglijabile–>Descriere │Extractul de Quillaia sub formă de pulbere este<!–>│de culoare brun deschis cu o tentă roz.–>│Se găsește și sub formă de soluție apoasă<!–>Identificare │–>A. pH-ul unei soluții 2,5 % │Între 4,5 și 5,5<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 6,0 % (metoda Karl Fischer)<!–>│(numai forma de pulbere)–>Arsenic │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>E 1103 INVERTAZĂ–>Definiție │Invertaza este produsă din Saccharomyces<!–>│cerevisiae–>Denumirea sistematică │â-D-Fructofuranosid fructohidrolază<!–>Numărul dat de comisia │CE 3.2.1.26–>pentru enzime │<!–>Iesce │232-615-7–>Puritate │<!–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>Cadmiu │Nu mai mult de 0,5 mg/kg–>Număr total de bacterii │Nu mai mult de 50 000/g<!–>Specii de Salmonella │Absentă prin testare în 25 g–>Coliforme │Nu mai mult de 30/g<!–>E. coli │Absentă prin testare în 25 g–>E 1105 LISOZIM<!–>Sinonime │Hidroclorură de lisozim–>│Muramidase<!–>Definiție │Lisozimul este o polipeptidă liniară obținută–>│din albușul de ou de găină constând din 129<!–>│aminoacizi. Prezintă activitate enzimatică în–>│capacitatea sa de a hidroliza legăturile<!–>│â(1-4) dintre acidul N-acetilmuramic și–>│Nacetilglucosana din membranele exterioare<!–>│ale speciilor de bacterii, în special organisme–>│gram-pozitive. Este în mod uzual obținută ca<!–>│clorhidrat.–>Denumire chimică │Enzimă (CE) nr: 3.2.1.17<!–>Iesce │232-620-4–>Masă moleculară │Aproximativ 14 000<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 950 mg/g raportat la–>│substanța anhidră<!–>Descriere │Pulbere albă, inodoră avănd gust ușor dulce–>Identificare │<!–>A. Punct izoelectric 10,7 │–>B. pH-ul unei soluții apoase 2 % │<!–>între 3,0 și 3,6 │–>C. Absorbție maximă a unei soluții │<!–>apoase (25mg/100ml) la 281 nm, │–>minimă la 252 nm │<!–>Puritate │–>Conținut de apă │Nu mai mult de 6,0 % (metoda Karl Fisher)<!–>│(numai sub forma de pulbere)–>Reziduuri la aprindere │Nu mai mult de 1,5 %<!–>Azot │Nu mai puțin de 16,8 % și nu mai mult de 17,8 %–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Metale grele (exprimate în Pb) │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Criterii microbiologice │<!–>Total bacterii │Nu mai mult de 5 x 104 col/g–>Salmonellae │Absent în 25 g<!–>Staphylococcus aureus │Absent în 1 g–>Escherichia coli │Absent în 1 g<!–>E 1200 POLIDEXTROZĂ–>Sinonime │Polidextroze modificate<!–>Definiție │Polimeri de glucoză cu legături aleatorii,–>│cu unele grupări finale sorbitol și cu<!–>│reziduuri de acid citric sau fosforic atașate–>│la polimeri prin legături mono sau diesterice.<!–>│Sunt obținuți prin topirea și condensarea–>│ingredientelor și constau în aproximativ 90<!–>│părți D-glucoză, 10 părți sorbitol și 1 parte–>│acid citric sau 0,1 părți acid fosforic.<!–>│Legătura 1,6-glucozidică predomină în–>│polimeri, dar sunt prezente și alte legături.<!–>│Produsul conține mici cantități de glucoză–>│liberă, sorbitol, levoglucosan (1,6-anhidro-<!–>│D-glucoză) și acid citric și poate fi–>│neutralizat cu orice bază de tip alimentar<!–>│și/sau decolorat și deionizat pentru o nouă–>│etapă de purificare. De asemenea, produsele<!–>│pot fi parțial hidrogenate cu catalizatori–>│Raney pe bază de nichel pentru reducerea<!–>│glucozei reziduale.–>│Polidextroza-N este polidextroză neutralizată<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 90 % de polimer–>│raportat la substanța anhidră și fără cenușă<!–>Descriere │Solid de culoare albă până la cafeniu deschis.–>│Polidextrozele se dizolvă în apă, rezultând o<!–>│soluție clară, incoloră până la galben-pai–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru zaharid și │–>zaharid reducător │<!–>B. pH-ul unei soluții 10 % │Între 2,5 și 7,0 pentru polidextroză–>│Între 5,0 și 6,0 pentru polidextroză-N<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 4,0 % (metoda Karl Fischer)<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,3 % (polidextroză)–>│Nu mai mult de 2,0 % (polidextroză-N)<!–>Nichel │Nu mai mult de 2 mg/kg pentru polidextroze–>│hidrogenate<!–>1,6-Anhidro-D-glucoză │Nu mai mult de 4,0 % raportat la substanța–>│uscată și fără cenușă<!–>Glucoză și sorbitol │Nu mai mult de 6,0 % combinat raportat la–>│substanța uscată și fără cenușă; glucoza și<!–>│sorbitolul se determină separat–>Limita de masă moleculară │Test negativ pentru polimeri cu o masă<!–>│moleculară mai mare de 22 000–>5-Hidroximetilfurfurol │Nu mai mult de 0,1 % (polidextroză)<!–>│Nu mai mult de 0,05 % (polidextroză-N)–>Plumb │Nu mai mult de 0,5 mg/kg<!–>E 1201 POLIVINILPIROLIDONĂ–>Sinonime │Povidonă<!–>│PVP–>│Polivinilpirolidonă solubilă<!–>Definiție │–>Denumirea chimică │Polivinilpirolidonă,<!–>│poli-[1-(2-oxo-1-pirolidinil)-etilenă]–>Formula chimică │[C(6)H(9)NO](n)<!–>Masă moleculară │Nu mai puțin de 25 000–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 11,5 % și nu mai mult<!–>│de 12,8 % de azot(N) raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubilă în apă și în etanol. Insolubilă în–>│eter<!–>B. pH-ul unei soluții 5 % │Între 3,0 și 7,0–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 5 % (Karl Fisher)–>Cenușă total │Nu mai mult de 0,1 %<!–>Aldehidă │Nu mai mult de 500 mg/kg (sub formă de–>│acetaldehidă)<!–>N-vinilpirolidonă liberă │Nu mai mult de 10 mg/kg–>Hidrazină │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 1203 ALCOOL POLIVINILIC<!–>┌────────────┬─────────────────────────┐–>│Sinonime │Polimer de alcool │<!–>│ │polivinilic, PVOH │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│ │Alcoolul polivinilic este│–>│ │o rășină sintetică │<!–>│ │preparată prin │–>│ │polimerizarea │<!–>│ │acetatului de vinil, │–>│ │urmată de hidroliza │<!–>│Definiție │parțială a esterului în │–>│ │prezența │<!–>│ │unui catalizator alcalin.│–>│ │Caracteristicile fizice │<!–>│ │ale produsului depind │–>│ │de gradul de polimerizare│<!–>│ │și de gradul de hidroliză│–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│Denumire │Homopolimer de etenol │–>│chimică │ │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Formulă │[C(2)H(3)OR](n), unde R =│<!–>│chimică │H sau COCH(3) │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│ │Pulbere granulară albă │–>│Descriere │sau de culoare crem, │<!–>│ │inodoră, insipidă │–>│ │și translucidă │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Identificare│ │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Solubilitate│Solubilă în apă; puțin │<!–>│ │solubilă în etanol │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│ │Se dizolvă 0,25 g de │–>│ │probă în 5 ml de apă, se │<!–>│ │încălzește și se lasă │–>│ │soluția │<!–>│Reacția de │să se răcească la │–>│precipitare │temperatura camerei. Prin│<!–>│ │adăugarea de 10 ml │–>│ │de etanol la această │<!–>│ │soluție, se obține un │–>│ │precipitat alb, tulbure │<!–>│ │sau floculant │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│ │Se dizolvă 0,01 g de │–>│ │probă în 100 ml de apă, │<!–>│ │se încălzește și se lasă │–>│ │soluția să se răcească la│<!–>│ │temperatura camerei. │–>│ │Apare o culoare albastră,│<!–>│ │dacă se adaugă (la 5 ml │–>│ │de soluție) o picătură de│<!–>│ │soluție de testare de iod│–>│ │(ST) și câteva picături │<!–>│Reacția de │de soluție de acid boric.│–>│culoare │Se dizolvă 0,5 g de probă│<!–>│ │în 10 ml de apă, se │–>│ │încălzește și se lasă │<!–>│ │soluția │–>│ │să se răcească la │<!–>│ │temperatura camerei. │–>│ │Apare o culoare roșu │<!–>│ │închis după │–>│ │adăugarea unei picături │<!–>│ │de soluție de testare de │–>│ │iod la 5 ml de soluție. │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│ │Între 4,8 și 5,8 mPa.s │<!–>│ │(4% soluție la 20°C) │–>│Vâscozitate │corespunzând unei │<!–>│ │mase moleculare medii de │–>│ │26.000-30.000 D │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Puritate │ │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Materie │ │<!–>│insolubilă │Nu mai mult de 0,1% │–>│în apă │ │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Indice de │Între 125 și 153 mg KOH/g│<!–>│ester │ │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│Grad de │Între 86,5 și 89% │–>│hidroliză │ │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Indice de │Nu mai mult de 3 │<!–>│aciditate │ │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│Solvenți │Nu mai mult de 1% │–>│reziduali │metanol, 1% acetat de │<!–>│ │metal │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│pH │Între 5 și 6,5 (4% │–>│ │soluție) │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Pierdere │Nu mai mult de 5% (105°C,│<!–>│prin uscare │3H) │–>├────────────┼─────────────────────────┤<!–>│Reziduu în │Nu mai mult de 1% │–>│urma arderii│ │<!–>├────────────┼─────────────────────────┤–>│Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg │<!–>└────────────┴─────────────────────────┘–>(la 10-06-2011,
Anexa nr. XVII a fost completată de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
E 1202 POLIVINILPOLIPIROLIDONĂSinonime │Crospovidonă<!–>│Polividonă cu structură reticulată–>│Polivinilpirolidonă insolubilă<!–>Definiție │Polivinilpolipirolidona este o–>│poli-[1-(2-oxo-1- pirolidinil)-etilenă],<!–>│cu structură reticulată în mod aleatoriu.–>│Este produsă prin polimerizarea<!–>│N-vinil-2-pirolidonei, fie în prezența–>│unui catalizator caustic, fie în prezența<!–>│N, N'- divinil-imidazolidonei. Datorită–>│insolubilității sale în toți solvenții<!–>│obișnuiți, domeniul masei moleculare nu–>│poate fi determinat analitic.<!–>Denumirea chimică │Polivinilpirolidonă,–>│poli-[1-(2-oxo-1-pirolidinil)-etilenă]<!–>Formula chimică │[C(6)H(9)NO](n)–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 11 % și nu mai mult<!–>│de 12,8 % de azot (N) raportat la substanța–>│anhidră<!–>Descriere │Pulbere higroscopică albă cu un miros slab,–>│care nu este neplăcut<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Insolubilă în apă, etanol și eter<!–>B. pH-ul unei suspensii 1 % în apă │Între 5,0 și 8,0–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 6 % (Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,4 %<!–>Substanță solubilă în apă │Nu mai mult de 1 %–>N-vinilpirolidonă liberă │Nu mai mult de 10 mg/kg N,<!–>N'-divinil-imidazolidonă-liberă │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 1204 PULLULAN–>Definiție │Glucan linear, neutru, constituit în<!–>│principal din unități de maltotrioză legate–>│prin legături glicozidice – 1,6. Se obține<!–>│prin fermentare dintr-un amidon de tip–>│alimentar hidrolizat utilizând<!–>│o sușă de Aureobasidium pullulans care nu–>│produce toxine. După definitivarea<!–>│fermentației, celulele fungice se elimină–>│prin microfiltrare, filtratul se sterilizează<!–>│termic și pigmenții și alte impurități se–>│elimină prin adsorbție și cromatografie cu<!–>│schimbători de ioni–>Iesce │232-945-1<!–>Formulă chimică │[C(6)H(10)O(5)](x)–>Compoziție │Nu mai puțin de 90 % glucan raportat la<!–>│substanța uscată–>Descriere │Pulbere inodoră, de culoare albă până la<!–>│alburiu–>Identificare │<!–>A. Solubilitate │Solubil în apă, practic insolubil în etanol–>B. pH-ul soluției 10 % │5,0 până la 7,0<!–>C. Precipitare cu │–>polietilenglicol 600 │Se adaugă 2 ml polietilenglicol 600 la 10 ml<!–>│soluție apoasă 2 % de pullulan. Se formează un–>│precipitat de culoare albă<!–>D. Depolimerizare cu pullulanază │Se pregătesc două eprubete, fiecare cu câte–>│10ml soluție 10 % de pullulan. Se adaugă<!–>│0,1 ml soluție de pullulanază cu activitatea de–>│10 unități/g într-o eprubetă, iar în cealaltă<!–>│0,1 ml apă. După incubare la aproximativ 25°C–>│timp de 20 minute, viscozitatea soluției<!–>│tratate cu pullulanază este vizibil mai mică–>│decât cea a soluției netratate<!–>Puritate │–>Pierderi prin deshidratare │Nu mai mult de 6 % (90°C, presiunea de cel<!–>│mult 50 mm Hg, 6h)–>Mono-, di- și oligozaharide │Nu mai mult de 10 %, exprimate în glucoză<!–>Vâscozitate │100 până la 180 mmp/s (soluție apoasă 10 %–>│greutate/greutate la 30°C)<!–>Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Drojdii și mucegaiuri │Nu mai mult de 100 colonii per gram<!–>Coliforme │Absente în 25 g–>Salmonella │Absentă în 25 g<!–>E 1404 AMIDON OXIDAT–>Definiție │Amidonul oxidat este amidon tratat cu<!–>│hipoclorit de sodiu–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule<!–>│sau (dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere–>│amorfă sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile │–>raportate la │<!–>Substanța anhidră, cu excepția │–>pierderii la uscare) │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din–>│cereale<!–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de<!–>│amidon–>Grupări carboxil │Nu mai mult de 1,1 %<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificate<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificate, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1410 FOSFAT DE AMIDON–>Definiție │Fosfatul de amidon este amidon esterificat cu<!–>│acid ortofosforic sau ortofosfat de sodiu sau–>│potasiu sau tripolifosfat de sodiu<!–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere<!–>│amorfă sau particule cu granulație mare–>Identificare │<!–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │–>prin observație microscopică │<!–>B. Colorare cu iod: pozitivă │–>(culoare între albastru închis și │<!–>roșu deschis) │–>Puritate (toate valorile raportate │<!–>la substanța anhidră, cu excepția │–>pierderii la uscare) │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din–>│cereale<!–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de<!–>│amidon–>Fosfat rezidual │Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de P) pentru<!–>│amidon din grâu sau cartofi–>│Nu mai mult de 0,4 % (sub formă de P) pentru<!–>│alte tipuri de amidon–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de<!–>│amidon din cereale, modificat–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de<!–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care se–>│specifică altfel<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg–>E 1412 FOSFAT DE DIAMIDON<!–>Definiție │Fosfatul de diamidon este amidon având–>│legături între catene cu trimetafosfatul de<!–>│sodiu sau oxiclorura de fosfor–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau<!–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă–>│sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile raportate │–>la Substanța anhidră, cu excepția │<!–>pierderii la uscare) │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale<!–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de<!–>│amidon–>Fosfat rezidual │Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de P) pentru<!–>│amidon din grâu sau cartofi–>│Nu mai mult de 0,4 % (sub formă de P) pentru<!–>│alte tipuri de amidon–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de<!–>│amidon din cereale, modificat–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de<!–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care–>│se specifică altfel<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg–>E 1413 FOSFAT DE DIAMIDON FOSFATAT<!–>Definiție │Fosfatul de diamidon fosfatat este amidon–>│supus unei combinații de tratamente ca cele<!–>│descrise pentru fosfatul de amidon și pentru–>│fosfatul de diamidon<!–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere<!–>│amorfă sau particule cu granulație mare–>Identificare │<!–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │–>prin observație microscopică │<!–>B. Colorare cu iod: pozitivă │–>(culoare între albastru închis și │<!–>roșu deschis) │–>Puritate (toate valorile raportat │<!–>la substanța anhidră, cu excepția │–>pierderii la uscare) │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Fosfat rezidual │Nu mai mult de 0,5 % (sub formă de P) pentru–>│amidon din grâu sau cartofi<!–>│Nu mai mult de 0,4 % (sub formă de P) pentru–>│alte tipuri de amidon<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1414 FOSFAT DIAMIDON ACETILAT–>Definiție │Fosfatul diamidon acetilat este amidon având<!–>│legături între catene cu trimetafosfatul de–>│sodiu sau oxiclorura de fosfor și esterificat<!–>│cu anhidridă acetică sau acetat de vinil–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau<!–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere–>│amorfă sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile raportate │–>la substanța anhidră, cu excepția │<!–>pierderii la uscare) │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale<!–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de<!–>│amidon–>Grupări acetil │Nu mai mult de 2,5 %<!–>Fosfat rezidual │Nu mai mult de 0,14 % (sub formă de P) pentru–>│amidon din grâu sau cartofi<!–>│Nu mai mult de 0,04 % (sub formă de P) pentru–>│alte tipuri de amidon<!–>Acetat de vinil │Nu mai mult de 0,1 mg/kg–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de<!–>│amidon din cereale, modificat–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de<!–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care–>│se specifică altfel<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg–>E 1420 AMIDON ACETILAT<!–>Sinonime │Acetat de amidon–>Definiție │Amidonul acetilat este amidon esterificat cu<!–>│anhidridă acetică sau acetat de vinil–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau<!–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă–>│sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile │–>raportate la substanța anhidră, │<!–>cu excepția pierderii la │–>uscare) │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din cereale–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Grupări acetil │Nu mai mult de 2,5 %–>Acetat de vinil │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1422 ADIPAT DE DIAMIDON ACETILAT–>Definiție │Adipatul de diamidon acetilat este amidon<!–>│având legături între catene cu anhidrida–>│adipică și esterificat cu anhidridă acetică<!–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere<!–>│amorfă sau particule cu granulație mare–>Identificare │<!–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │–>prin observație microscopică │<!–>B. Colorare cu iod: pozitivă │–>(culoare între albastru închis și │<!–>roșu deschis) │–>Puritate (toate valorile raportate │<!–>la substanța anhidră, cu excepția │–>pierderii la uscare) │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din–>│cereale<!–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din–>│cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Grupări acetil │Nu mai mult de 2,5 % Grupări adipat Nu mai–>│mult de 0,135 %<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1440 AMIDON HIDROXIPROPILIC–>Definiție │Amidonul hidroxipropilic este amidon<!–>│eterificat cu oxid de propilenă–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau<!–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere–>│amorfă sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile raportate │–>la substanța anhidră, cu excepția │<!–>pierderii la uscare) │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din<!–>│cereale–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Grupări hidroxipropil │Nu mai mult de 7,0 %–>Clorhidrină de propilenă │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1442 FOSFAT DE DIAMIDON HIDROXIPROPILIC–>Definiție │Fosfatul de diamidon hidroxipropilic este<!–>│amidon având legături între catene cu–>│trimetafosfatul de sodiu sau oxiclorura de<!–>│fosfor și eterificat cu oxid de propilenă–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau<!–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere–>│amorfă sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile raportate │–>la substanța anhidră, cu excepția │<!–>pierderii la uscare) │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din<!–>│cereale–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Grupări hidroxipropil │Nu mai mult de 7,0 %–>Fosfat rezidual │Nu mai mult de 0,14 % (sub formă de P) pentru<!–>│amidon din grâu sau cartofi–>│Nu mai mult de 0,04 % (sub formă de P) pentru<!–>│alte tipuri de amidon–>Clorhidrină de propilenă │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1450 OCTENIL SUCCINAT DE AMIDON ȘI SODIU–>Sinonime │SSOS<!–>Definiție │Octenil succinatul de amidon și sodiu este–>│amidon esterificat cu anhidridă<!–>│octenilsuccinică–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau<!–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere–>│amorfă sau particule cu granulație mare<!–>Identificare │–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │<!–>prin observație microscopică │–>B. Colorare cu iod: pozitivă │<!–>(culoare între albastru închis și │–>roșu deschis) │<!–>Puritate (toate valorile raportate │–>la substanța-anhidră, cu excepția │<!–>pierderii la uscare) │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din<!–>│cereale–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Grupări octenilsuccinil │Nu mai mult de 3 %–>Reziduu de acid octenilsuccinic │Nu mai mult de 0,3 %<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care se<!–>│specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1451 AMIDON OXIDAT ACETILAT–>Definiție │Amidonul oxidat acetilat este amidon tratat cu<!–>│hipoclorit de sodiu urmat de esterificare cu–>│anhidridă acetică<!–>Descriere │Pulbere albă sau aproape albă sau granule sau–>│(dacă este pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă<!–>│sau particule cu granulație mare–>Identificare │<!–>A. Dacă nu este pregelatinizat: │–>prin observație microscopică │<!–>B. Colorare cu iod: pozitivă │–>(culoare între albastru închis și │<!–>roșu deschis) │–>Puritate (toate valorile raportat │<!–>la substanța anhidră, cu excepția │–>pierderii la uscare) │<!–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 15,0 % pentru amidon din–>│cereale<!–>│Nu mai mult de 21,0 % pentru amidon din–>│cartofi<!–>│Nu mai mult de 18,0 % pentru alte tipuri de–>│amidon<!–>Grupări carboxil │Nu mai mult de 1,3 %–>Grupări acetil │Nu mai mult de 2,5 %<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru tipurile de–>│amidon din cereale, modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alte tipuri de–>│amidon modificat, în afara cazurilor în care<!–>│se specifică altfel–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg<!–>E 1452 OCTENILSUCCINAT DE AMIDON ȘI ALUMINIU–>Sinonime │SAOS (Starch aluminium octenyl succinate)<!–>Definiție │Octenilsuccinat de amidon și aluminiu este–>│amidon esterificat cu anhidridă<!–>│octenilsuccinică și tratat cu sulfat de–>│aluminiu<!–>Descriere │Pulbere sau granule sau (în cazul în care este–>│pregelatinizat) fulgi, pulbere amorfă sau<!–>│particule grosiere de culoare albă sau–>│aproape albă<!–>Identificare │–>A. În cazul în care nu este │<!–>pregelatinizat: prin analiză │–>microscopică │<!–>B. Testul de colorare cu │–>iod pozitiv(albastru închis până │<!–>la roșu deschis) │–>Puritate (toate valorile sunt │<!–>raportate la substanța anhidră, │–>cu excepția pierderilor │<!–>la uscare) │–>Pierdere la uscare │Nu mai mult de 21 %<!–>Grupe octenilsuccinil │Nu mai mult de 3 %–>Reziduu de acid octenilsuccinic │Nu mai mult de 0,3 %<!–>Dioxid de sulf │Nu mai mult de 50 mg/kg pentru amidonul de–>│cereale modificat<!–>│Nu mai mult de 10 mg/kg pentru alt amidon–>│modificat, dacă nu se specifică altfel<!–>Arsenic │Nu mai mult de 1 mg/kg–>Plumb │Nu mai mult de 2 mg/kg<!–>Mercur │Nu mai mult de 0,1 mg/kg–>Aluminiu │Nu mai mult de 0,3 %<!–>E 1505 TRIETIL CITRAT–>Sinonime │Citrat de etil<!–>Definiție │–>Denumire chimică │Trietil-2-hidroxipropan-1,2,3-tricarboxilat<!–>Iesce │201-070-7–>Formulă chimică │C(12)H(20)O(7)<!–>Masă moleculară │276,29–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,0 %<!–>Descriere │Lichid uleios, practic incolor, inodor–>Identificare │<!–>A. Greutate specifică │d^25(25) : 1,135-1,139–>B. Indice de refracție │[n]^20(D): 1,439-1,441<!–>Puritate │–>Apă │Nu mai mult de 0,25 % (metoda Karl Fischer)<!–>Aciditate │Nu mai mult de 0,02 % (sub formă de acid citric)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 1517 DIACETAT DE GLICERINĂ<!–>Sinonime │Diacetină–>Definiție │Diacetatul de glicerină constă în principal<!–>│dintr-un amestec de 1,2- și–>│1,3-diacetați de glicerină, cu cantități<!–>│neglijabile de mono- și tri-esteri–>Denumiri chimice │Diacetat de glicerină<!–>│Diacetat de 1,2,3-propantriol–>Formulă chimică │C(7)H(12)O(5)<!–>Masă moleculară │176,17–>Compoziție │Nu mai puțin de 94,0 %<!–>Descriere │Lichid ușor uleios, limpede, incolor,–>│higroscopic, cu un miros ușor de grăsime<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil în apă. Miscibil cu etanol<!–>B. Teste pozitive pentru glicerol │–>și acetat │<!–>C. Greutate specifică │d^20(20) : 1,175-1,195–>D. Interval de fierbere │Între 259 și 261°C<!–>Puritate │–>Cenușă totală │Nu mai mult de 0,02 %<!–>Aciditate │Nu mai mult de 0,4 % (exprimată în acid acetic)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 1518 TRIACETAT DE GLICERINĂ<!–>Sinonime │Triacetină–>Definiție │<!–>Denumire chimică │Triacetat de glicerină–>Iesce │203-051-9<!–>Formulă chimică │C(9)H(14)O(6)–>Masă moleculară │218,21<!–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 98,0 %–>Descriere │Lichid ușor uleios, incolor, cu un miros ușor<!–>│de grăsime–>Identificare │<!–>A. Teste pozitive pentru acetat și │–>glicerină │<!–>B. Indice de refracție │Între 1,429 și 1,431 la 25°C–>C. Greutate specifică (25°C/25°C) │Între 1,154 și 1,158<!–>D. Interval de fierbere │Între 258°C și 270°C–>Puritate │<!–>Apă │Nu mai mult de 0,2 % (metoda Karl Fischer)–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,02 % (sub formă de acid<!–>│citric)–>Arsenic │Nu mai mult de 3 mg/kg<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>E 1519 ALCOOL BENZILIC<!–>Sinonime │Fenilcarbinol–>│Alcool fenilmetilic<!–>│Benzenmetanol–>│Alfa-hidroxitoluen<!–>Definiție │–>Denumiri chimice │Alcool benzilic<!–>│Fenilmetanol–>Formulă chimică │C(7)H(8)O<!–>Masă moleculară │108,14–>Compoziție │Nu mai puțin de 98,0 %<!–>Descriere │Lichid incolor, limpede, cu un slab miros–>│aromat<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil în apă, etanol și eter<!–>B. Indice de refracție │[n]^20(D): 1,538-1,541–>C. Gravitație specifică │d^25(25) : 1,042-1,047<!–>D. Test pozitiv pentru peroxizi │–>Puritate │<!–>Interval de distilare │Nu mai puțin de 95 % v/v: distilare între 202–>│și 208°C<!–>Valoarea acidului │Nu mai mult de 0,5–>Aldehide │Nu mai mult de 0,2 % v/v (exprimat în<!–>│benzaldehidă)–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg<!–>E 1520 PROPAN-1,2-DIOL–>Sinonime │Propilenglicol<!–>Definiție │–>Denumire chimică │1,2-dihidroxipropan<!–>Iesce │200-338-0–>Formulă chimică │C(3)H(8)O(2)<!–>Masă moleculară │76,10–>Compoziție │Conținut nu mai puțin de 99,5 % raportat la<!–>│substanța anhidră–>Descriere │Lichid vâscos, limpede, incolor, higroscopic<!–>Identificare │–>A. Solubilitate │Solubil în apă, etanol și acetonă<!–>B. Greutate specifică │d^20(20) : 1,035-1,040–>C. Indice de refracție │[n]^20(D): 1,431-1,433<!–>Puritate │–>Interval de distilare │99 % v/v distilă între 185°C-189°C<!–>Cenușă sulfatată │Nu mai mult de 0,07 %–>Apă │Nu mai mult de 1,0 % (metoda Karl Fischer)<!–>Plumb │Nu mai mult de 5 mg/kg–>│<!–>E 1521 POLIETILEN GLICOLI–>┌────────────┬────────────────────────────┐<!–>│Sinonime │PEG, macrogol, oxid de │–>│ │polietilenă │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│ │Polimeri de adiție ai │<!–>│ │oxidului de etilenă și ai │–>│Definiție │apei desemnați │<!–>│ │de obicei printr-un număr │–>│ │corespunzând aproximativ │<!–>│ │masei molecular │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│Denumire │alfa-Hidro-omega-hidroxipoli│–>│chimică │(oxi-1,2-etandiol) │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│Formulă │HOCH(2)-[CH(2)-O-CH(2)](n) │<!–>│chimică │-CH(2)OH │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│Masă │ │–>│moleculară │Între 380 și 9.000 D │<!–>│medie │ │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│ │PEG 400: nu mai puțin de 95%│–>│ │și nu mai mult de 105% │<!–>│ │PEG 3000: nu mai puțin de │–>│ │90% și nu mai mult de 110% │<!–>│ │PEG 3350: nu mai puțin de │–>│ │90% și nu mai mult de 110% │<!–>│Compoziție │PEG 4000: nu mai puțin de │–>│ │90% și nu mai mult de 110% │<!–>│ │PEG 6000: nu mai puțin de │–>│ │90% și nu mai mult de 110% │<!–>│ │PEG 8000: nu mai puțin de │–>│ │87,5% și nu mai mult de │<!–>│ │112,5% │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│ │PEG 400 este un lichid │–>│ │higroscopic limpede, vâscos,│<!–>│ │incolor sau │–>│ │aproape incolor │<!–>│Descriere │PEG 3000, PEG 3350, PEG │–>│ │4000, PEG 6000 și PEG 8000 │<!–>│ │sunt │–>│ │solide albe sau aproape albe│<!–>│ │cu un aspect de ceară sau de│–>│ │parafină │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│Identificare│ │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│ │PEG 400: 4-8°C │<!–>│ │PEG 3000: 50-56°C │–>│Punct de │PEG 3350: 53-57°C │<!–>│topire │PEG 4000: 53-59°C │–>│ │PEG 6000: 55-61°C │<!–>│ │PEG 8000: 55-62°C │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│ │PEG 400: între 105 și 130 │–>│ │mPa.s la 20°C │<!–>│ │PEG 3000: între 75 și 100 │–>│ │mPa.s la 20°C │<!–>│ │PEG 3350: între 83 și 120 │–>│ │mPa.s la 20°C │<!–>│ │PEG 4000: între 110 și 170 │–>│ │mPa.s la 20°C │<!–>│ │PEG 6000: între 200 și 270 │–>│Vâscozitate │mPa.s la 20°C │<!–>│ │PEG 8000: între 260 și 510 │–>│ │mPa.s la 20°C │<!–>│ │Pentru polietilen-glicolii │–>│ │care au o masă moleculară │<!–>│ │medie mai mare │–>│ │de 400, vâscozitatea este │<!–>│ │determinată pe baza unei │–>│ │soluții 50% m/m │<!–>│ │din substanța candidată în │–>│ │apă │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│ │PEG 400 se poate amesteca cu│<!–>│ │apa, este foarte solubil în │–>│ │acetonă, │<!–>│ │în alcool și în clorura de │–>│ │metilen, practice insolubil │<!–>│ │în uleiuri grase și │–>│ │uleiuri minerale │<!–>│ │PEG 3000 și PEG 3350: foarte│–>│ │solubile în apă și în │<!–>│ │clorură de metilen, │–>│Solubilitate│foarte puțin solubile în │<!–>│ │alcool, practice insolubile │–>│ │în uleiuri grase și în │<!–>│ │uleiuri │–>│ │minerale │<!–>│ │PEG 4000, PEG 6000 și PEG │–>│ │8000: foarte solubile în apă│<!–>│ │și în clorură │–>│ │de metilen, practic │<!–>│ │insolubile în alcool, în │–>│ │uleiuri grase și în uleiuri │<!–>│ │minerale │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│Puritate │ │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│ │Se dizolvă 5 g în 50 ml de │–>│ │apă lipsită de dioxid de │<!–>│ │carbon și se adaugă │–>│ │0,15 ml de soluție de │<!–>│Aciditate │albastru de bromotimol. │–>│sau │Soluția este galbenă sau │<!–>│alcalinitate│verde. Nu mai mult de 0,1 ml│–>│ │de hidroxid de sodiu 0,1 M │<!–>│ │este necesar │–>│ │pentru a schimba culoarea │<!–>│ │indicatorului în albastru │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│ │PEG 400: 264-300 │–>│ │PEG 3000: 34-42 │<!–>│Indice de │PEG 3350: 30-38 │–>│hidroxil │PEG 4000: 25-32 │<!–>│ │PEG 6000: 16-22 │–>│ │PEG 8000: 12-16 │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│Cenușă │Nu mai mult de 0,2% │<!–>│sulfatată │ │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│1,4-Dioxan │Nu mai mult de 10 mg/kg │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│Oxid de │Nu mai mult de 0,2 mg/kg │–>│etilenă │ │<!–>├────────────┼────────────────────────────┤–>│Etilen │Nu mai mult de 0,25% m/m în │<!–>│glicol și │total, individual sau în │–>│dietilen │combinație │<!–>│glicol │ │–>├────────────┼────────────────────────────┤<!–>│Plumb │Nu mai mult de 1 mg/kg │–>└────────────┴────────────────────────────┘<!–>–>(la 10-06-2011,
Punctul Polietilenglicol 6000 din Anexa nr. XVII a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 276 din 31 martie 2011, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 408 din 10 iunie 2011
)
––––-Anexa XVII la norme a fost înlocuită cu anexa din ORDINUL nr. 192 din 19 februarie 2009, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 27 august 2009, conform art. I din același act normativ.<!–>–>
<!–>
–>
+
Anexa nr. XVIII<!–>la Norme–>
DOMENIUL DE APLICARE A METODELOR DE ANALIZĂ PENTRU<!–>
CONTROLUL CRITERIILOR DE PURITATE PRIVIND ANUMIȚI ADITIVI ALIMENTARI–><!–>
I.–>INTRODUCEREII.<!–>COLORANȚIII.1.–>Determinarea substanțelor care se pot extrage cu ajutorul eterului dietilic din coloranții organo-sulfonați solubili în apă destinați alimentației umane, anexa XIX, metoda 1.III.<!–>CONSERVANȚIIII.1.–>Determinarea acidului formic, a formiaților și a altor impurități oxidabile în acid acetic (E 260), în acetat de potasiu (E 261), în diacetat de sodiu (E 262) și în acetat de calciu (E 263), anexa XIX, metoda 2.III.2.<!–>Determinarea substanțelor ne-volatile conținute în acid propionic (E 280), anexa XIX, metoda 3.III.3.–>Determinarea pierderilor de masă la uscarea nitritului de sodiu (E 250), anexa XIX, metoda 4.III.4.<!–>Testul pentru determinarea limitei acidului salicilic în eterul etilic al acidului p-hidroxibenzoic (E 214), în derivatul sodic al esterului etilic al acidului p-hidroxibenzoic (E 215), în p-hidroxibenzoatul de propil (E 216), în derivatul sodic al esterului propilic al acidului p-hidroxibenzoic (E 217), în p-hidroxibenzoatul de metil (E 218) și în derivatul sodic al esterului metilic al acidului p-hidroxibenzoic (E 219), anexa XIX, metoda 5.III.5.–>Determinarea acidului acetic liber în diacetatul de sodiu (E 262), anexa XIX, metoda 6.III.6.<!–>Determinarea acetatului de sodiu în diacetatul de sodiu (E 262), anexa XIX, metoda 7.III.7.–>Testul pentru determinarea limitei aldehidelor în acidul sorbic (E 200), în sorbații de sodiu, de potasiu, și de calciu (E 201, E 202, E 203) și în acidul propionic (E 280), anexa XIX, metoda 8.IV.<!–>ANTIOXIDANTIIV.1.–>Determinarea indicelui de peroxid al lecitinelor (E 322), anexa XIX, metoda 9.IV.2.<!–>Determinarea în lecitine (E 322) a substanțelor insoluble în toluen, anexa XIX, metoda 10.IV.3.–>Testul pentru determinarea limitei substanțelor reducătoare în lactatul de sodiu, de potasiu și de calciu (E 325, E 326, E 327), anexa XIX, metoda 11.IV.4.<!–>Determinarea acizilor volatili în acidul ortofosforic (E 338), anexa XIX, metoda 12.IV.5.–>Testul pentru determinarea limitei nitraților în acidul ortofosforic (E 338), anexa XIX, metoda 13.IV.6.<!–>Determinarea substanțelor insolubile în apă care sunt prezente în ortofosfați: monosodici, disodici, trisodici și în ortofosfați: monopotasici, dipotasici, tripotasici (E 339 i, E 339 îi, E 339 iii, E 340 i, E 340 îi, E 340 iii), anexa XIX, metoda 14.V.–>GENERALITĂȚIV.1.<!–>Determinarea pH-ului aditivilor alimentari, anexa XIX, metoda 15.VI.1.–>Analiza cantitativă și calitativă a reziduurilor de bifenil, ortofenilfenol și ortofenilfenat de sodiu în stratul superficial al citricelor, anexa XIX, metoda 16.VI.<!–>2. Analiza cantitativă a reziduurilor de bifenil în citrice, anexa XIX, metoda 17.VI.3.–>Analiza cantitativă a reziduurilor de ortofenilfenol și ortofenilfenat de sodiu în citrice, anexa XIX, metoda 18.<!–>
–>
+
Anexa nr. XIX<!–>la Norme–>
METODE DE ANALIZĂ PRIVIND CRITERIILE DE<!–>
PURITATE REFERITOARE LA ADITIVII ALIMENTARI–><!–>
INTRODUCERE–>1.<!–>Prepararea probei pentru analiză1.1.–>GeneralitățiMasa probei de laborator destinată analizei trebuie să fie în mod normal de 50 g în afară de cazul în care este necesară o cantitate mai mare pentru o determinare specifică.<!–>1.2.–>Pregătirea probeiProba trebuie omogenizată înainte de analiză.<!–>1.3.–>ConservareProba preparată trebuie menținută în permanență într-un recipient ermetic pentru prevenirea alterării.<!–>2.–>Reactivi2.1.<!–>Apă2.1.1 Când se menționează apa pentru soluții, diluări sau spălări, se face referire la apa distilată sau demineralizată de puritate cel puțin echivalentă.–>2.1.2.<!–>Când se menționează o soluție sau o diluare, fără altă indicație asupra reactivului, se face referire la o soluție apoasă.2.2.–>Reactivi chimiciToți reactivii chimici trebuie să fie de calitate analitică cu excepția unor specificății contrare.<!–>3.–>Aparatura3.1.<!–>Lista cu aparaturăLista cu aparatura conține numai piese destinate utilizării specializate și care prezintă specificății speciale.–>3.2.<!–>Balanța analiticăSe înțelege prin balanță analitică o balanță care are o precizie de cel puțin 0,1 mg.–>4.<!–>Prezentarea rezultatelor4.1.–>RezultateRezultatul scris pe buletinul de analiză reprezintă valoarea medie obținută din cel puțin două determinări a căror repetabilitate este satisfăcătoare.<!–>4.2.–>Calculul procentuluiCu excepția unor prevederi speciale, rezultatele sunt exprimate în procente de masă ce se referă la proba originală, sub forma primită de laborator.<!–>4.3.–>Număr de cifre semnificativeRezultatul comportă un număr de cifre semnificative în funcție de precizia metodei.<!–>
METODA 1–>
DETERMINAREA SUBSTANȚELOR CE POT FI EXTRASE CU AJUTORUL ETERULUI DIETILIC<!–>
DIN COLORANȚII ORGANOSULFONAȚI SOLUBILI ÎN APĂ DESTINAȚI ALIMENTAȚIEI UMANE–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea substanțelor ce pot fi extrase cu ajutorul eterului dietilic din coloranții organosulfonați solubili în apă care nu au fost amestecați cu nici un suport.<!–>2.–>DefinițieConținutul în substanțele ce se pot extrage cu ajutorul eterului dietilic se obține prin metoda descrisă mai jos.<!–>3.–>PrincipiuSe extrage colorantul cu ajutorul eterului dietilic și se măsoară reziduul extras după evaporarea eterului.<!–>4.–>ReactiviEterul dietilic uscat, fără peroxid (uscat cu clorura de calciu proaspăt calcinată)<!–>5.–>Aparatură5.1.<!–>Aparat Soxhlet cu balon.5.2.–>Exicator conținând gel de siliciu proaspăt activat sau un deshidratant echivalent prevăzut cu un indicator de umiditate.5.3.<!–>Balanță analitică.5.4.–>Etuvă, controlată termostatic la 85±2°C.6.<!–>Mod de operareSe cântărește o probă de aproximativ 10 g colorant, cu o precizie de 10 mg, pe o bucată de hârtie de filtru. Se pliază hârtia, se introduce într-un manșon de hârtie și se obturează capătul cu ajutorul unei bucăți de bumbac fără grăsime. Se extrage timp de 6 ore cu ajutorul eterului dietilic (4.1) într-un aparat de extracție Soxhlet (5.1). Eterul se evaporă la o temperatură cât mai scăzută. Se introduce în etuvă (5.4) balonul aparatului Soxhlet anterior cântărit, împreună cu reziduu. Se usucă la 85±2°C timp de 20 minute. Se transferă balonul într-un exicator (5.2), se acoperă cu un capac fără garnitură și se lasă la răcit. Se cântăresc balonul și reziduul.–>Se repetă operațiunile de uscare și cântărire până când două cântăriri succesive diferă cu cel puțin 0,5 mg. În ipoteza că are loc o creștere a masei, se ia în calcul cifra înregistrată cea mai scăzută.<!–>7.–>Prezentarea rezultatelor7.1.<!–>Formula și modul de calculConținutul de substanțe ce pot fi extrase cu ajutorul eterului, în procent de probă, este dat de următoarea formulă:–>(m1 x 100) / m0<!–>unde–>m1 = masa de reziduu după evaporare, exprimată în grame m0 = masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame<!–>7.2.–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 20 mg pentru 100 g probă.<!–>
METODA 2–>
DETERMINAREA ACIDULUI FORMIC, A FORMIATILOR<!–>
ȘI A ALTOR IMPURITĂTI OXIDABILE ÎN ACID ACETIC (E 260), ACETAT–>
DE POTASIU (E 261), DIACETAT DE SODIU (E 262), ȘI ACETAT DE CALCIU (E 263)<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea acidului formic, a formiaților ai altor impurități oxidabile, exprimate sub formă de acid formic în:acid acetic (E 260),acetat de potasiu (E 261),diacetat de sodiu (E 262),acetat de calciu (E 263).–>2.<!–>DefinițieConținutul în acid formic, formiați și alte impurități oxidabile se determină prin metoda specificată mai jos.–>3.<!–>PrincipiuProba de analizat se tratează cu un exces de permanganat de potasiu standard în mediu alcalin pentru a forma dioxidul de mangan. Excesul de permanganat de potasiu se determină prin iodometrie în mediu acid și concentrația impurităților oxidabile se exprimă în acid formic.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Iodură de potasiu4.2.<!–>Permanganat de potasiu, 0,02 mol/l4.3.–>Carbonat de sodiu (anhidru)4.4.<!–>Tiosulfat de sodiu, 0,1 mol/l4.5.–>Soluție de amidon (aproximativ 1% m/v)4.6.<!–>Acid sulfuric diluat: 90 ml acid sulfuric (p20=1,84 g/ml) se diluează în apă până la un volum de 11.5.–>Aparatură5.1.<!–>Baie de apă.5.2.–>Balanță analitică.G.<!–>Mod de operareDacă proba de analizat este acid liber, se cântărește o probă de aproximativ 10 g, cu o precizie de 10 mg și se diluează cu 70 ml apă. Se adaugă o soluție ce conține 10 g de carbonat de sodiu anhidru (4.3) în 30 ml apă. Dacă proba este o sare, se cântărește o probă de aproximativ 10 g, cu o precizie de 10 mg, și se dizolvă în 100 ml apă. Se adaugă 1 g de carbonat de sodiu anhidru (4.3) și se agită până la dizolvare. Se adaugă 200 ml de permanganat de potasiu 0.02 mol/l (4.2) și se încălzesc într-o baie cu apă fierbinte timp de 15 minute. După răcire, se adaugă 50 ml acid sulfuric diluat (4.6) și 0,5 g iodură de potasiu (4.1). Se agită amestecul până la dizolvarea întregii cantități de dioxid de mangan precipitat. Se titrează cu 0.1 mol/l tiosulfat de sodiu (4.4) până în momentul în care soluția se colorează în galben deschis. Se adaugă câteva picături de soluție de amidon (4.5) și se continuă titrarea până în momentul în care soluția devine incoloră.–>7.<!–>Prezentarea rezultatelor7.1.–>Formula și modul de calculProcentul de acid formic, formiați și alte impurități oxidabile, exprimate în acid formic, este dat de următoarea formulă:<!–>2 – 3b │ 100a │–>──────── x │────── – V│<!–>m0 │ b │–><!–>unde–>a = molaritatea permanganatului de potasiu<!–>b = molaritatea tiosulfatului de sodiu,–>m0 = masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame<!–>V = volumul de 0,1 mol/l de tiosulfat de sodiu utilizat pentru titrare, exprimat în ml–>7.<!–>2. RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 5 mg pentru 100 g probă.–>8.<!–>Comentarii8.1.–>Un volum de 11,3 ml tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l este echivalent cu 0,2% acid formic într-o probă de 10 g.8.2.<!–>În absența formiatului, volumul necesar este de 20 ml, dar dacă cantitatea de acid formic este mai mare de 0,27% (m/m), excesul de permanganat de potasiu va fi insuficient și se va obține un volum minim de 8 ml. În acest caz se repetă determinarea utilizând o cantitate mai mică de probă.
METODA 3–>
DETERMINAREA SUBSTANȚELOR NE-VOLATILE ÎN ACIDUL PROPIONIC (E 280)<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea substanțelor ne-volatile în acidul propionic (E 280).–>2.<!–>DefinițieConținutul de substanțe ne-volatile în acidul propionic se determină prin metoda specificată mai jos.–>3.<!–>PrincipiuProba se evaporă și se usucă la 103±2°C și reziduu se determină prin gravimetrie.–>4.<!–>Aparatură4.1.–>Vas de evaporare, din siliciu sau platină și cu dimensiunea suficient de mare pentru a conține o probă de 100 g.4.2.<!–>Etuvă, încălzită electric, controlată din punct de vedere termostatic la 103±2°C.4.3.–>Balanță analitică.4.4.<!–>Baie de apă.4.5.–>Exicator, conținând gel de siliciu proaspăt activat sau un deshidratant echivalent cu un indicator de umiditate.5.<!–>Mod de operareSe cântăresc aproximativ 100 g probă de acid propionic, cu o precizie de 0,1 g, într-un vas de evaporare anterior uscat și cântărit (4.1). Se evaporă pe baie la fierbere într-o hotă de tiraj (4.4). După evaporarea în întregime a acidului propionic , se introduce în etuvă (4.2) la 103±2°C timp de o oră. Se introduce într-un exicator și se lasă la răcit după care se cântărește. Se repetă operațiunile de încălzire, răcire și cântărire până ce diferența dintre două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg. În ipoteza unei creșteri a masei, se va utiliza pentru calcul cea mai mica cifră înregistrată.–>6.<!–>Prezentarea rezultatelor6.1.–>Formula și modul de calculConținutul de substanțe ne-volatile, exprimat în procente de probă, este dat de următoarea formulă:<!–>100 x m1–>───────-─<!–>m0–><!–>unde–>m1 = masa netă a reziduului după evaporare, exprimată în grame<!–>m0 = masa inițială a probei prelevate, exprimată în grame.–>6.2.<!–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 5 mg pentru 100 g probă.–>
METODA 4<!–>
DETERMINAREA PIERDERII DE MASĂ LA USCAREA NITRITULUI DE SODIU (E 250)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea pierderii de masă la uscarea nitritului de sodiu (E 250).<!–>2.–>DefinițieConținutul de umiditate din nitritul de sodiu reprezintă pierderea de masa la uscare care se determina prin metoda descrisă mai jos.<!–>3.–>PrincipiuPierderea de masă la uscare se determină prin încălzire în etuvă la 103±2°C, cântărire și calcularea pierderii de masă.<!–>4.–>Aparatura4.1.<!–>Etuvă, încălzită electric, controlată din punct de vedere termostatic la 103±2°C.4.2.–>Vas de cântărire din sticlă cu fundul plat, având diametrul de 60-80 mm și înălțimea de cel puțin 25 mm, prevăzut cu un capac.4.3.<!–>Exicator, conținând gel de siliciu proaspăt activat sau un deshidratant echivalent prevăzut cu un indicator de umiditate.4.4.–>Balanță analitică.5.<!–>Mod de operareSe îndepărtează capacul de pe vasul de cântărire (4.2) și se încălzesc vasul și capacul în etuvă (4.1) timp de o oră la 103±2°C. Se acoperă vasul (4.2) din nou cu capac și se introduce în exicator (4.3) după care se răcește la temperatura ambiantă. Se cântărește vasul acoperit (4.2) cu o precizie de 10 mg. Se cântăresc aproximativ 10 g probă, cu o precizie de 10 mg, în vasul acoperit. Se îndepărtează capacul și se introduc în etuvă (4.1) atât vasul cât și capacul timp de o oră la 103±2°C. Se acoperă vasul din nou cu capac și se răcește la temperatura ambiantă într-un exicator (4.3). Se cântărește cu o precizie de 10 mg. Se repetă operațiunile de încălzire, răcire și cântărire până ce diferența dintre două cântăriri succesive este mai mică de 10 mg. În ipoteza unei creșteri a masei, se va utiliza pentru calcul cea mai mică cifră înregistrată.–>6.<!–>Prezentarea rezultatelor6.1.–>Formula și modul de calculPierderea de masă la uscare, exprimată în procente de masă probă, este dată de următoarea formulă:<!–>100x(/m2 – m3)–>──────────────<!–>m2 – m1–><!–>unde–>m1 = masa vasului, exprimată în grame<!–>m2 = masa vasului și a probei înainte de uscare, exprimată în grame–>m3 = masa vasului și a probei după uscare, exprimată în grame<!–>6.2.–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 100 mg pentru 100 g probă.<!–>
METODA 5–>
TEST PENTRU DETERMINAREA LIMITEI ACIDULUI SALICILIC ÎN ESTERUL ETILIC AL ACIDULUI p-HIDROXIBENZOIC (E 214) ÎN<!–>
DERIVATUL SODIC AL ESTERULUI ETILIC AL ACIDULUI p-HIDROXIBENZOIC (E 215), ÎN–>
ESTERUL n-PROPILIC AL ACIDULUI p-HIDROXIBENZOIC (E 216), ÎN DERIVATUL SODIC AL ESTERULUI<!–>
n-PROPILIC AL ACIDULUI p-HIDROXIBENZOIC (E 217), ÎN–>
p-HIDROXIBENOZATUL DE METIL (E 218), ÎN DERIVATUL SODIC AL ESTERULUI METILIC AL<!–>
ACIDULUI p-HIDROXIBENZOIC (E 219)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea acidului salicilic în p-hidroxibenzoatul de etil (E 214), p-hidroxibenzoatul de n-propil (E 216), p-hidroxibenzoatul de metil (E 218), și în derivații săi sodici (E 215, E 217, E 219).<!–>2.–>DefinițieTestul pentru determinarea limitei concentrației de acid salicilic se determină prin metoda descrisă mai jos.<!–>3 Principiu–>În urma reacției dintre o soluție de acid salicilic cu sulfat dublu de amoniu și fier (III) se obține o colorație violetă a cărei intensitate se compară cu cea obținută pentru o soluție de referință.<!–>4.–>ReactiviSoluția de 0,2% (m/v) de sulfat dublu de amoniu și fier (III). 0,2 g de sulfat dublu de amoniu și fier (III) cu 12 molecule de apă pentru cristalizare, se dizolvă în 50 ml de apă. După adăugarea a 10 ml de acid nitric 10% (v/v), soluția se diluează cu apă până la 100 ml.<!–>4.2.–>Etanol, 95% (v/v).4.3.<!–>Soluție de acid salicilic, 0,1 g/l.4.4.–>Acid sulfuric, 1 mol/l.5.<!–>Aparatură5.1.–>Tub Nessler cu capacitatea totală de aproximativ 60 ml, gradat la 50 ml.6.<!–>Mod de operare6.1.–>Probe de p-hidroxibenzoat de etil, p-hidroxibenzoat de n-propilenă și p-hidroxibenzoat de metil.6.1.1 Se cântăresc 0,1g de probă, cu o precizie de 0,1 g, și se dizolvă în 10 ml etanol 95% (v/v) (4.2). Soluția astfel obținută se transferă într-un tub Nessler gradat (5.1) și se completează până la 50 ml cu apă. Se agită și se adaugă 1 ml soluție de sulfat dublu de amoniu și fier (III) (4.1). Se agită și se lasă în repaus timp de 1 minut.<!–>6.1.2.–>În același timp, se prepară o soluție de referință repetând operația de la punctul 6.1.1, dar înlocuind 0,1 g de probă cu 1 ml soluție de acid salicilic (4.3).6.1.3.<!–>Se compară colorația probei de analizat cu cea a soluției de referință. 6.2. Probe de derivați sodici ai p-hidroxibenzoatului de metil, etil și n-propil6.2.1.–>Se repetă operația de la punctul 6.1.1 acidificând cu acid sulfuric de 1 mol/l (4.4) până la pH-ul 5, înainte de diluarea până la 50 ml.6.2.2.<!–>Se repetă operația de la punctul 6.1.2.6.2.3.–>Se repetă operația de la punctul 6.1.3.7.<!–>Prezentarea rezultatelor7.1.–>Interpretarea testului pentru determinarea limiteiDacă colorația roșu-violet din eprubeta ce conține proba de analizat este mai intensă decât cea a soluției de referință, testul este pozitiv iar proba conține peste 0,1% acid salicilic.<!–>7.2.–>SensibilitateTestul de determinare a limitei este de 30 mg acid salicilic pentru 100 g probă.<!–>7.3.–>ObservațiiRezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, trebuie să fie identice.<!–>
METODA 6–>
DETERMINAREA ACIDULUI ACETIC LIBER ÎN DIACETATUL DE SODIU (E 262)<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea acidului acetic liber în diacetatul de sodiu (E 262).–>2.<!–>DefinițieConținutul de acid acetic se determină prin metoda descrisă mai jos.–>3.<!–>PrincipiuNeutralizarea acidului acetic utilizând hidroxid de sodiu în prezența fenolftaleinei.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Soluție de fenolftaleină 1% (mlv) în etanol.4.2.<!–>Hidroxid de sodiu 1 mol/l.5.–>Aparatura5.1.<!–>Balanță analitică.6.–>Mod de operareSe cântăresc aproximativ 3 g probă de analizat, cu o precizie de 1 mg, și se dizolvă în aproximativ 50 ml apă. Se adaugă două sau trei picături de soluție indicator de fenolftaleină (4.1) și se titrează cu hidroxid de sodiu de 1 mol/l (4.2) până în momentul în care colorația roșie persistă timp de cinci secunde.<!–>7.–>Prezentarea rezultatelor7.1.<!–>Formula și modul de calculConținutul în acid acetic, exprimat în procente de masă probă, este dat de următoarea formulă:–>6,005 x V x c<!–>──────────────–>m(0)<!–>–>unde<!–>V = volumul soluției de hidroxid de sodiu (4.2) utilizat pentru titrare, exprimat în ml–>c = molaritatea soluției de hidroxid de sodiu, exprimată în mol/l<!–>m(0) = masa inițială a probei, exprimată în grame–>7.2.<!–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 500 mg pentru 100 g proba.–>8.Comentari<!–>Este necesar un volum de 20 ml hidroxid de sodiu 1 mol/l pentru titrarea unei probe de 3g care conține 40% acid acetic.–>
METODA 7<!–>
DETERMINAREA ACETATULUI DE SODIU ÎN DIACETATUL DE SODIU (E 262)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea conținutului acetatului de sodiu și a apei, exprimat în acetat de sodiu, în diacetatul de sodiu (E 262).<!–>2.–>DefinițieConținutul de acetat de sodiu și apă, exprimat în acetat de sodiu, se determină prin metoda descrisă mai jos.<!–>3.–>PrincipiuSe dizolvă în prealabil proba în acid acetic glacial și se titrează cu o soluție de referință de acid percloric, utilizând violet cristalizat ca indicator.<!–>4.–>Reactivi4.1.<!–>Acid acetic glacial p2oc = 1,049 g/ml (pentru titrare în mediu ne-apos)4.2.–>Violet cristalizat, soluție indicator Cl nr. 42555, soluție de 0,2% (m/v) în acid acetic glacial4.3.<!–>Ftalat acid de potasiu, C(8)H(5)KO(4)4.4.–>Anhidridă acetică [CH(3)CO](2)O4.5.<!–>Acid percloric 0,1 mol/l în acid acetic glacial. Se prepară și se etalonează după cum urmează:Se cântăresc P g soluție de acid percloric într-un balon cotat cu volumul de 1000 ml prevăzut cu un dop de sticlă. Cantitatea P se calculează cu formula:–>1004,6<!–>P = ────────–>m<!–>–>unde<!–>m = concentrația de acid percloric (procente (m/m)) determinată prin titrare alcalimetrică (70 – 72% (m/m) este concentrația de acid corespunzătoare).–>Se adaugă aproximativ 100 ml acid acetic glacial și apoi Q g, în cantități mici succesive de anhidridă acetică. Amestecul se agită și se răcește fără întrerupere pe parcursul adăugării substanțelor. Cantitatea Q se calculează cu formula:<!–>(567 x P)- 5695–>Q = ───────────────<!–>a–><!–>unde:–>P = cantitatea de acid percloric cântărită în grame<!–>a = concentrația (procente m/m) de anhidridă acetică.–>Se acoperă balonul cu dop și se lasă în repaus timp de 24 ore într-un loc întunecat, apoi se adaugă suficient acid acetic glacial pentru a obține 1000 ml soluție. Soluția astfel preparată este practic anhidră. Se etalonează soluția cu ftalat acid de potasiu după cum urmează: Se cântăresc aproximativ 0,2 g ftalat acid de potasiu, cu o precizie de 0,1 mg, anterior uscate la 110°C timp de două ore, și se dizolvă în 25 ml acid acetic glacial într-un balon de titrare, încălzind încet. Se răcește, se adaugă două picături soluție 0,2% (mim) de violet cristalizat (4.2) în acid acetic glacial și se titrează cu soluție de acid percloric până ce culoarea indicatorului devine verde deschis. Se efectuează o titrare oarbă utilizând același volum de solvent și se deduce valoarea oarbă din valoarea obținută din actuala determinare. Fiecare cantitate de 20,42 mg ftalat acid de potasiu este echivalentă cu 1 ml de acid percloric 0,1 mol/l.<!–>5.–>Aparatură5.1.<!–>Balanță analitică.6.–>Mod de operareSe cântăresc aproximativ 0,2 g probă de analizat, cu o precizie de 0,5 mg, și se dizolvă în 50 ml acid acetic glacial (4.1). Se adaugă câteva picături de soluție indicator violet cristalizat (4.2) și se titrează cu o soluție de referință de acid percloric de 0,1 mo/l (4.5). până la punctul final indicat de apariția unei colorații verde deschis.<!–>7.–>Prezentarea rezultatelor7.1.<!–>Formula și modul de calculConținutul de acetat de sodiu, conform secțiunii 2 (definiție), exprimat în procente de greutate probă, este dat de următoarea formulă:–>8,023 x V x c<!–>─────────────–>m(0)<!–>–>unde<!–>V = volumul soluției de acid percloric (4.5) utilizate pentru titrare, exprimat în ml–>c = molaritatea soluției de acid percloric (4.5)<!–>m(0) = masa inițială a probei, exprimată în grame–>7.2.<!–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 1,5 g pentru 100 g probă.–>8.<!–>ComentăriReactivi utilizați în prezenta metodă sunt toxici și explozivi și trebuie manipulați cu atenție.–>
METODA 8<!–>
TEST PENTRU DETERMINAREA LIMITEI–>
ALDEHIDELOR ÎN ACIDUL SORBIC (E 200), ÎN SORBAȚII DE SODIU,<!–>
POTASIU ȘI CALCIU (E 201, E 202, E 203) ȘI ÎN ACIDUL PROPIONIC (E 280)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea aldehidelor, exprimate în formaldehide, în:<!–>● Acid sorbic (E 200),–>● Sorbați de sodiu, potasiu și calciu (E 201, E 202, E 203),<!–>● Acid propionic (E 280).–>2.<!–>DefinițieTestul pentru determinarea limitei concentrației: limita concentrației în aldehide se obține prin metoda descrisă mai jos.–>3.<!–>PrincipiuAldehidele din soluția de analiză, și formaldehida din o soluție de referință, reacționează cu reactivul Schiff pentru obținerea complexelor de culoarea roșie, comparându-se intensitățile acestora.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Soluție de referință conținând formaldehida (0,01 mg/ml) preparată prin diluarea unei soluții concentrate de formaldehida (400 mg/ml).4.2.<!–>Reactiv Schiff.5.–>Mod de operare5.1.<!–>Se cântărește aproximativ 1 g probă de analizat, cu o precizie de 1 mg, și se adaugă 100 ml apă și se agită. Se filtrează soluția dacă este necesar și se tratează 1 ml de filtrat sau soluție de referință cu 1 ml reactiv Schiff (4.2). În același timp, se tratează 1 ml soluție de referință conținând formaldehida (4.1) cu 1 ml reactiv Schiff (4.2).5.2.–>Se compară colorația probei de analizat cu cea a soluției de referință.6.<!–>Prezentarea rezultatelor6.1.–>Interpretarea testului pentru determinarea limiteiDacă colorația roșie a eprubetei conținând soluția de analiză este mai intensă decât cea a eprubetei conținând soluția de referință, testul este pozitiv și proba conține peste 0,1% aldehide, exprimate în formaldehide.<!–>6.2.–>SensibilitateTestul pentru determinarea limitei este de 30 mg formaldehidă pentru 100 g probă.<!–>6.3.–>ObservațiiRezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, trebuie să fie identice.<!–>
METODA 9–>
DETERMINAREA INDICELUI DE PEROXID AL LECITINELOR (E 322)<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea indicelui de peroxid al lecitinelor (E 322).–>2.<!–>DefinițieIndicele de peroxid al lecitinelor se determină prin metoda descrisă mai jos.–>3.<!–>PrincipiuOxidarea iodurii de potasiu cu peroxizii lecitinelor și titrarea iodului liber cu ajutorul soluției etalon de tiosulfat de sodiu.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Acid acetic glacial.4.2.<!–>Cloroform4.3.–>Iodură de potasiu4.4.<!–>Tiosulfat de sodiu, 0,1 mol/l sau 0,01 mol/l4.5.–>Soluție de amidon (aproximativ 1% m/v)5.<!–>Aparatură5.1.–>Balanță analitică.5.2.<!–>Aparat (vezi figura), alcătuit din:5.2.1.–>Balon cu fundul rotund având capacitatea de 100 ml5.2.2.<!–>Refrigerent cu reflux5.2.3.–>Tub din sticlă, cu lungimea de 250 mm și diametrul intern de 22 mm, prevăzut cu îmbinări din sticlă rodate5.2.4.<!–>Pahar de laborator (dimensiunea externă: diametrul 20 mm și înălțimea 35-50 mm).6.–>Mod de operare6.1.<!–>Se introduc 10 ml acid acetic glacial (4.1) și 10 ml cloroform (4.2) într-un balon de 100 ml. (5.2.1). Se fixează tubul de sticlă (5.2.3) și refrigerentul cu reflux (5.2.2). Amestecul se încălzește ușor timp de 2 minute pentru eliminarea aerului dizolvat. Se dizolvă 1 g de iodură de potasiu (4.3) în 1-3 ml apă și soluția astfel obținută se adaugă la amestecul din balon (5.2.1) având grijă să nu se întrerupă fierberea.Dacă apare o colorație galbenă, analiza nu este valabilă și trebuie repetată cu reactivi proaspăt preparați.–>6.2.<!–>Se cântărește o probă de aproximativ 1 g, cu o precizie de 0,5 mg, și după două minute de fierbere se adaugă proba cântărită la conținutul balonului (5.2.1) având grijă ca fierberea să aibă loc continuu. În acest scop, proba trebuie introdusă într-un pahar de laborator (5.2.4) care poate fi coborât în balon cu ajutorul unui tub de sticlă (5.2.3) prevăzut cu o tijă de sticlă, a cărei extremitate inferioară se poate adapta corespunzător (vezi figura). Refrigerentul (5.2.2) poate fi deconectat pentru un timp scurt. Se continuă fierberea pentru trei-patru minute. Se oprește fierberea și se deconectează imediat refrigerentul (5.2.2). Se adaugă rapid 50 ml de apă prin tubul de sticlă (5.2.3). Se îndepărtează tubul de sticlă (5.2.3) și se răcește balonul (5.2.1) sub jet de apă la temperatura ambiantă. Se titrează cu tiosulfat de sodiu (0,1 mol/l sau 0,01 mol/l) (4.4) până ce stratul apos devine galben deschis. Se adaugă 1 ml soluție de amidon (4.5) și se continuă titrarea până la dispariția colorației albastre. Se agită bine balonul (5.2.1) în timpul titrării pentru asigurarea extracției complete a iodului din stratul ne-apos.6.3.–>Se obține o valoare de titrare oarbă prin repetarea procedurii complete conform paragrafelor 6.1 și 6.2 dar fără adăugarea probei.7.<!–>Prezentarea rezultatelor7.1.–>Formula și modul de calculIndicele de peroxid din probă, exprimat în miliechivalenți/kg, este dat de următoarea formulă:<!–>1000 x a x (V1 – V2)–>──────────────────────<!–>m0–><!–>unde–>V1 = volumul soluției de tiosulfat utilizat pentru titrarea probei (6.2), exprimat în ml<!–>V2 = volumul soluției de tiosulfat utilizat pentru titrarea probei oarbe (6.3), exprimat în ml–>a = concentrația soluției de tiosulfat de sodiu în mol/l<!–>m0 = masa inițială a probei, exprimată în grame–>7.2.<!–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,5 (exprimate în miliechivalenți/kg de probă).–>8.<!–>Comentări8.1.–>Alegerea concentrației de tiosulfat de sodiu utilizată depinde de valoarea de titrare anticipată. Dacă sunt utilizați cel puțin 0,5 ml tiosulfat de sodiu 0,1 mol/l, se repetă determinarea utilizând tiosulfat de sodiu 0,01 mol/l.8.2.<!–>Analiza trebuie efectuată în lumină puternică.
METODA 10–>
DETERMINAREA SUBSTANȚELOR INSOLUBILE ÎN TOLUEN DIN LECITINE (E 322)<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea substanțelor insolubile în toluen din lecitine(E 322).–>2.<!–>DefinițieConținutul de substanțe insolubile în toluen se determină prin metoda descrisă mai jos.–>3.<!–>PrincipiuProba se dizolvă în toluen, se filtrează și reziduu se usucă și se cântărește.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Toluen.5.<!–>Aparatură5.1 . Creuzet filtrant din sticlă G3, cu capacitatea de 30 ml sau cu porozitate echivalentă.–>5.2.<!–>Etuvă pentru uscare, încălzită electric și controlată termostatic la 103±2°C.5.3.–>Baie de apă la o temperatură ce nu depășește 60°C5.4.<!–>Exicator conținând gel de siliciu proaspăt activat sau deshidratant echivalent prevăzut cu un indicator de umiditate.5.5.–>Balon conic de 500 ml.5.6.<!–>Pompă în vid.5.7.–>Balanța analitică.6.<!–>Mod de operare6.1.–>Se usucă un creuzet filtrant din sticlă (5.1) într-o etuvă la 103±2°C (5.2). Se transferă creuzetul în exicator (5.4), se răcește și se cântărește.6.2.<!–>Se amestecă proba de lecitină, după încălzire într-o baie de apă (5.3) dacă este necesar. Se cântăresc aproximativ 10 g de probă, cu o precizie de 10 g, într-un balon conic (5.5). Se adaugă 100 ml de toluen (4.1) și se agită amestecul până ce toată lecitina se dizolvă. Se filtrează soluția prin creuzetul filtrant din sticlă (5.1). Se spală balonul conic (5.5) cu 25 ml toluen (4.1) și se filtrează soluțiile de spălare prin creuzet. Se repetă operația cu o nouă cantitate de 25 ml toluen (4.1). Se îndepărtează excesul de toluen din creuzet (5.1) prin aspirație în vid.6.3.–>Se usucă creuzetul (5.1) în etuva de uscare (5.2) la 103±2°C timp de două ore. Se introduce într-un exicator (5.4) și se răcește.După răcire, se cântăresc creuzetul și reziduu.<!–>6.–>4. Se repetă operațiunea din paragraful 6.3 până ce diferența în greutate dintre două cântăriri succesive este mai mică de 0,5 mg. În ipoteza creșterii masei, se va utiliza pentru calcul valoarea înregistrată cea mai mică.7.<!–>Prezentarea rezultatelor7.1.–>Formula și modul de calculConținutul de substanțe insolubile în toluen este dat de următoarea formulă:<!–>100 x (m2-m1)–>────────────────<!–>m0–><!–>unde–>m1 = masa creuzetului gol (6.1), exprimată în grame<!–>m2 = masa creuzetului și a reziduurilor (6.4), exprimată în grame–>m0 = masa inițială a probei, exprimată în grame<!–>7.2.–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 30 mg pentru 100 g probă.<!–>
METODA 11–>
TEST PENTRU DETERMINAREA LIMITEI SUBSTANȚELOR REDUCĂTOARE<!–>
ÎN LACTAȚII DE SODIU, POTASIU ȘI CALCIU (E 325, E 326, E 327)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea calitativă a substanțelor reducătoare în următoarele substanțe:<!–>● Lactatul de sodiu (E 325)–>● Lactatul de potasiu (E 326)<!–>● Lactatul de calciu (E 327)–>2.<!–>DefinițieTestul pentru determinarea limitei substanțelor reducătoare se efectuează printr-o determinare cu o metodă specifică.–>3.<!–>PrincipiuSoluția Fehling se reduce cu substanțe reducătoare. Asemenea substanțe sunt alcătuite din zaharuri reducătoare.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Soluția Fehling A: se dizolvă 6,93 g sulfat de cupru cu 5 molecule H(2)O în apă și se adaugă apă până la 100 ml.4.2.<!–>Soluția Fehling B: se dizolvă 34,6 g tartrat dublu de sodiu și potasiu și 10 g hidroxid de sodiu în apă și se adaugă apă până la 100 ml.5.–>Mod de operareSe cântărește aproximativ 1 g probă, cu o precizie de 1 mg, și se dizolvă în 10 ml apă caldă. Se adaugă 2 ml soluție Fehling A (4.1) și 2 ml soluție Fehling B (4.2) după care se fierbe amestecul timp de un minut și se observă dacă se modifică culoarea. Precipitarea sulfatului de calciu, care poate avea loc uneori, nu interfera.<!–>6.–>Prezentarea rezultatelor6.1.<!–>Interpretarea testului pentru determinarea limiteiDacă se modifică culoarea după fierbere (5), testul este pozitiv ceea ce indică prezența substanțelor reducătoare.–>6.2.<!–>SensibilitateLimita de determinare a substanțelor reducătoare este de 100 mg glucoza pentru 100 g probă.–>6.3.<!–>Observații6.3.1.–>Rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, trebuie să fie identice.6.3.2.<!–>Toate soluțiile Fehling reacționează dacă proba conține 2 % glucoza
METODA 12–>
DETERMINAREA ACIZILOR VOLATILI ÎN ACIDUL ORTOFOSFORIC (E 338)<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea acizilor volatili, exprimați în acid acetic, în acidul ortofosforic (E 338)–>2.<!–>DefinițieConținutul de acizi volatili, exprimați în acid acetic, se determină prin metoda descrisă mai jos.–>3.<!–>PrincipiuSe diluează proba și se distila soluția astfel obținută. Se titrează distilatul cu o soluție etalon de hidroxid de sodiu și se calculează aciditatea exprimată în acid acetic.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Soluție de fenolftaleină, 1% (m/v) în etanol.4.2.<!–>Hidroxid de sodiu, 0,01 mol/l.5.–>Aparatură5.1.<!–>Balon de distilare prevăzut cu o alonjă de distilare.6.–>Mod de operareSe cântăresc aproximativ 60 g probă, cu o precizie de 50 mg, și se introduc în balonul de distilare prevăzut cu o alonjă de distilare (5.1). Se adaugă 75 ml apă proaspăt fiartă și răcită. Se amestecă și se distila aproximativ 50 ml soluție.<!–>Se titrează distilatul cu soluție etalon de hidroxid de sodiu (4.2) 0,01 mol/l utilizând fenolftaleină (4.1) ca indicator. Se continuă titrarea până ce prima nuanță de roșu persistă timp de 10 secunde.–>7.<!–>Prezentarea rezultatelor7.1.–>Formula și modul de calculConținutul de acizi volatili, exprimat în mg/kg de acid acetic, este dat de următoarea formulă:<!–>600 x V–>────────<!–>m0–><!–>unde–>V = volumul în ml soluție de hidroxid de sodiu 0,01 mol/l, utilizată pentru neutralizare,<!–>m0 = masa probei de acid ortofosforic, exprimată în grame–>7.2.<!–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 1 mg pentru 100 g probă.–>
METODA 13<!–>
TEST PENTRU DETERMINAREA LIMITEI NITRAȚILOR ÎN ACIDUL ORTOFOSFORIC (E 338)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea nitraților în acidul ortofosforic (E 338).<!–>2.–>DefinițieConținutul limită de nitrat, exprimat în nitrat de sodiu se determină prin metoda descrisă mai jos.<!–>3.–>PrincipiuSe adaugă o soluție de indigo carmin la probă într-un mediu de acid sulfuric concentrat. Colorația albastră se datorează substanțelor oxidante în prezența nitraților.<!–>4.1.–>Soluție de indigo carmin, 0,18% (m/v): se dizolvă 0,18 g indigotină disulfonat de sodiu în apă și se adaugă apă până la 100 ml.4.2.<!–>Soluție clorură de sodiu, 0.05% (m/v).4.3.–>Acid sulfuric concentrat (p20 = 1,84 g/ml)5.<!–>Mod de operareSe măsoară 2 ml de probă și se diluează cu 10 ml soluție clorură de sodiu (4.2). Se adaugă 0,1 ml soluție de indigo carmin (4.1) și 10 ml de acid sulfuric concentrat (4.3), răcind soluția pe parcursul adăugării substanțelor. Trebuie notat dacă colorația albastră persistă timp de cinci minute.–>6.<!–>Prezentarea rezultatelor6.1.–>Interpretarea testului pentru determinarea limiteiDacă colorația albastră dispare în cinci minute, testul este pozitiv și conținutul de agenți oxidanți, exprimați în nitrat de sodiu, este mai mare de 5 mg/kg.<!–>6.2.–>Sensibilitate6.2.1 Se efectuează un test blanc.<!–>6.2.2.–>Rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, trebuie să fie identice.6.2.3.<!–>Soluția de indigo carmin trebuie preparată cu cel mult 60 zile înainte de utilizare.6.2.4.–>Dacă se obține un rezultat pozitiv, proba conține nitrați și alți agenți oxidanți iar testul trebuie repetat utilizând metoda ISO 3709 (1976) – "Acid fosforic pentru uz industrial (inclusiv produse alimentare) – determinarea conținutului de oxizi de azot – metoda spectrometrică- cu 3,4 – xilenol".
METODA 14<!–>
DETERMINAREA SUBSTANȚELOR INSOLUBILE ÎN APĂ CARE–>
SUNT PREZENTE ÎN ORTOPOSFAȚII MONOSODICI, DISODICI, TRISODICI ȘI ÎN<!–>
ORTOFOSFATII MONOPOTASICI, DIPOTASICI, ȘI TRIPOTASICI (E 339 i, E 339 îi, E 339 iii, E 340 i, E 340 îi, E 340 iii)–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda permite determinarea substanțelor insolubile în apă, care sunt prezente în următoarele substanțe:<!–>● Ortofosfat monosodic (E 339 i)–>● Ortofosfat disodic (E 339 îi)<!–>● Ortofosfat trisodic (E 339 iii)–>● Ortofosfat monopotasic (E 340 i)<!–>● Ortofosfat dipotasic (E 340 îi)–>● Ortofosfat tripotasic (E 340 iii)<!–>2.–>DefinițieConținutul de materii insolubile în apă se obține prin metoda descrisă mai jos.<!–>3.–>PrincipiuSe dizolvă proba în apă și se filtrează printr-un creuzet de porțelan corespunzător. După spălare și uscare, se cântărește reziduul și se exprimă în substanțe insolubile în apă.<!–>4.–>Reactivi4.1.<!–>Creuzet filtrant de porțelan, cu porozitate G 3 sau echivalent.4.2.–>Exicator conținând gel de siliciu proaspăt activat prevăzut cu un indicator de umiditate, sau un deshidratant echivalent.4.3.<!–>Etuvă, controlată termostatic la 103±2°C4.4.–>Pahar de laborator cu capacitatea de 400 ml.4.5.<!–>Baie de apă.5.–>Mod de operareSe cântăresc aproximativ 10 g probă de fosfat, cu precizia de 10 mg, și se dizolvă în 100 ml apă fierbinte dintr-un pahar de laborator din propilenă (4.4) menținând pe baie la fierbere (4.5) timp de 15 minute. Se filtrează soluția printr-un creuzet (4.1) anterior curățat, uscat și cântărit și se usucă la 103±2°C timp de două ore.<!–>Se introduce creuzetul în exicator, se răcește și se cântărește.–>Se repetă uscarea, răcirea și cântărirea până ce diferența dintre două cântăriri succesive nu depășește 0,5 mg. În ipoteza creșterii masei, se va utiliza pentru calcul cifra înregistrată cea mai mică.<!–>6.–>Prezentarea rezultatelor6.1.<!–>Formula și modul de calculConținutul de substanțe insolubile, exprimat în probă, este dat de următoarea formulă:–>m(1)<!–>────── x 100–>m(0)<!–>–>unde<!–>m(1) = masa de reziduu după uscare, exprimată în grame–>m(0) = masa probei, exprimată în grame<!–>6.2.–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 10 mg pentru 100 g probă.<!–>
METODA 15–>
DETERMINAREA pH-ului ADITIVILOR ALIMENTARI<!–>–>
1.<!–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda prezintă instrucțiuni generale privind modul de determinare a pH-ului aditivilor alimentari.–>2.<!–>DefinițiepH-ul unui aditiv alimentar se determină prin metoda descrisă mai jos.–>3.<!–>PrincipiuValoarea pH-ului unei soluții apoase din proba dizolvată sau catalizată se determină în mod convențional utilizând un electrod de sticlă, un electrod de referință și un pH-metru.–>4.<!–>Reactivi4.1.–>Instrumentele se etalonează utilizând următoarele soluții tampon:4.1.1.<!–>Soluție tampon cu pH 6,88 la 20°C, constând din volume egale de fosfat monopotasic [KH(2)PO(4)] 0,05 mol/l și ortofosfat disodic [Na(2)HPO(4)2H(2)O] 0,05 mol/l.4.1.2.–>Soluție tampon cu pH 4 la 20°C, constând din ftalat acid de potasiu [C(8)H(5)KO(4)] 0,05 mol/l.4.1.3.<!–>Soluție tampon cu pH 9,22 la 20°C, constând din borat de sodiu [Na2B4O(7)10H(2)O].4.2.–>Soluție de clorură de potasiu (KCl) saturată sau de 3 mol/l, destinată umplerii electrozilor de referință sau a altei soluții corespunzătoare prescrise de fabricantul electrodului.4.3.<!–>Apă distilată, fără dioxid de carbon, are pH-ul cuprins între 5 și 6.5.–>Aparatură5.1.<!–>pH-metru, cu o precizie de 0,01 unități de pH.5.2.–>Electrozi, fie un lanț de electrozi de sticlă fie electrod unic din sticlă și electrod de referință cu cleme corespunzătoare.5.3.<!–>Agitator magnetic prevăzut cu un dispozitiv de încălzire.5.4.–>Termometru, gradat de la 0 la 100°C.6.<!–>Mod de operare6.1.–>Etalonarea pH-metruluiElectrozii din sticlă trebuie montați conform instrucțiunilor fabricantului. Etalonarea electrozilor din sticlă trebuie verificată în mod constant pe scala pH-metrului cu ajutorul soluțiilor tampon al căror pH exact este cunoscut.<!–>Electrozii trebuie spălați cu apă și apoi curățați cu grijă cu o cârpă moale sau trebuie spălați cu apă, apoi de două ori cu prima soluție de probă/soluție etalon înainte de a fi introduși în următoarea soluție de analizat/soluție etalon.–>Dacă proba are un pH acid, soluțiile tampon utilizate pentru verificarea pH-ului trebuie să fie cele cu pH 4 (4.1.2) și pH 6,88 (4.1.1). Dacă proba are un pH alcalin, soluțiile tampon utilizate pentru verificarea pH-ului trebuie să fie cele cu pH 9,22(4.1.3) și pH 6,88(4.1.1).<!–>6.2.–>Determinarea propriu-zisăConcentrația probei de analizat sau prepararea probei trebuie să fie în conformitate cu Directiva Comunității referitoare la aditivi alimentari.<!–>Se prepară proba de analizat prescrisă utilizând apă distilată (4.3) la 20°C agitând continuu. După agitare se introduc în soluție electrozi din sticlă și după două minute se citește pH-ul pe pH metru (5.1).–>7.<!–>Prezentarea rezultatelor7.1.–>RepetabilitateDiferența între rezultatele celor două determinări ale aceleași probe, efectuate simultan sau în succesiune rapidă, în aceleași condiții, de către același analist, nu trebuie să depășească 0,05 unitate pH.<!–>8.–>ComentariiAceastă metodă se aplică numai pentru criteriile de pH din cadrul directivelor Comunității privind aditivii alimentari, unde aditivul este dizolvat sau decantat în apă.<!–>
METODA 16–>
ANALIZA CANTITATIVĂ ȘI CALITATIVĂ A REZIDUURILOR DE BIFENIL,<!–>
ORTOFENILFENOL ȘI ORTOFENILFENAT DE SODIU ÎN STRATUL SUPERFICIAL AL CITRICELOR–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda descrisă mai jos permite verificarea prezenței reziduurilor de bifenil, ortofenilfenol (OPP) și ortofenilfenat de sodiu în stratul superficial al citricelor. Limita de sensibilitate a acestei metode, în condiții absolute, este de aproximativ 5 æg pentru bifenil și 1 miligram pentru OPP sau ortofenilfenat de sodiu, ceea ce reprezintă echivalentul a 5 æg de bifenil (5 ppb) și respectiv 1 mg de OPP (1 ppb) în stratul superficial al unui kg de citrice.<!–>La tratamentul citricelor cu produsele mai sus menționate, reziduurile depozitate se găsesc în mare parte în stratul superficial al citricelor. Astfel, analiza cantitativă a unor asemenea reziduuri în fructele întregi poate fi necesară numai în cazul în care acestea se află în stratul superficial.–>2.<!–>PrincipiuSe prepară un extract din stratul superficial, utilizând diclormetanul într-un mediu acid. Extractul este concentrat și separat prin cromatografie în strat subțire, utilizând silicagel. Prezența bifenilului, ortofenilfenolului sau a ortofenilfenatului de sodiu este pusă în evidență prin fluorescentă și reacții de culoare.–>3.<!–>ReactiviCiclohexan (A.R.)–>Diclormetan (A.R.)<!–>Acid clorhidric de 25% (greutate/volum)–>Silicagel GF 254 Merck sau echivalent<!–>0,5% soluție de 2,4,7-trinitrofluorenonă (Fluka, B.D.H. sau echivalent) (TNF) în acetonă–>0,1% soluție de 2,6-dibrom-benzochinonă-4-clorimidă în etanol (durata maximă de conservare: o săptămână în frigider)<!–>Soluție concentrată de amoniac: S.G.:0,9–>Soluție etalon de bifenil pur de 1% în ciclohexan<!–>Soluție etalon de ortofenilfenol pur de 1% în ciclohexan–>4.<!–>AparaturăMixer–>Balon de 250 ml, cu gât de sticlă și refrigerent cu reflux<!–>Evaporator cu presiune redusă–>Micro-pipete<!–>Aparat de cromatografie în strat subțire cu plăci de 20 X 20 cm–>Lampă U.V. (254 nm): intensitatea trebuie să fie astfel incât o pată de 5 æg bifenil să fie vizibilă,<!–>Echipament pentru reactivi de pulverizare,–>Etuvă.<!–>5.–>Mod de operarea)<!–>Prepararea probei și extracțiaFructele constituind totalitatea probei prelevate pentru control sunt tăiate în două. O jumătate din fiecare fruct este păstrată pentru determinarea cantitativă a reziduurilor de bifenil și (sau) ortofenilfenol. Sunt prelevate straturile superficiale din alte fragmente de fructe pentru obținerea unei probe de aproximativ 80 de grame. Aceste fragmente sunt tăiate, zdrobite în mixer și introduse în balonul de 250 ml; se adaugă 1 ml acid clorhidric de 25% și 100 ml diclormetan. Amestecul este încălzit sub reflux timp de 10 minute. După răcirea și spălarea refrigerentului cu aproximativ 5 ml diclormetan, amestecul se filtrează printr-un filtru cutat. Soluția se transferă în evaporator și se adaugă câteva granule poroase. Soluția se concentrează la presiune redusă la o temperatură de 60°C la un volum final de aproximativ 10 ml. Dacă se utilizează un evaporator rotativ, balonul trebuie menținut în poziție fixă pentru evitarea pierderilor de bifenil prin formarea unei pelicule de produs pe partea superioară a balonului.b)–>Cromatografie<!–>Se introduc într-un mixer 30 g de silicagel și 60 ml de apă. Se amestecă un minut, după care amestecul se toarnă pe plăci cromatografice și se distribuie pentru a forma un strat cu o grosime de aproximativ 0,250 mm. Plăcile acoperite cu un astfel de strat sunt supuse timp de 15 minute unui curent de aer cald și apoi se introduc într-o etuvă timp de 30 minute la o temperatură de 110°C.–>După răcire, fiecare placă este divizată în benzi de 2 cm lățime, prin linii paralele care penetrează stratul de acoperire până la suprafața plăcii. Se spotează 50 æl de extract pentru analiză pe fiecare bandă, la aproximativ 1,5 cm de margine și în serie de picături alăturate. Se păstrează cel puțin o bandă pentru control, constând într-o spotare de 1 æl (adică 10 æg) de soluții etalon de bifenil și ortofenilfenol.<!–>Plăcile cromatografice se developează într-un amestec de ciclohexan și diclormetan (25:95) în cuve prevăzute în interior cu hârtie de filtru.c)–>Detectare și identificare<!–>Prezența bifenilului și a ortofenilfenolului este marcată de apariția unor pete în lumină U.V. (254 nm). Ortofenilfenatul de sodiu fiind transformat în ortofenilfenol pe parcursul extracției într-un mediu acid, prezența sa nu se distinge de cea a ortofenilfenolului. Identificarea produselor se efectuează după cum urmează:i)–>bifenilul determină apariția unei pete galbene la lumina zilei prin pulverizare cu soluție de TNF;îi)<!–>ortofenilfenolul determină apariția une pete albastre prin pulverizare cu o soluție de 2,6-dibrom-benzochinonă-4-clorimidă, urmată de o trecere rapidă printr-un curent de aer cald și expunere într-o atmosferă saturată cu amoniac.–>
METODA 17<!–>
ANALIZA CANTITATIVĂ A REZIDUURILOR DE BIFENIL ÎN CITRICE–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda descrisă mai jos permite o analiză cantitativă a reziduurilor de bifenil din citrice (fruct întreg). Marja de eroare a rezultatelor este de ±10% pentru un conținut de bifenil mai mare de 10 miligrame pe kilogram de fruct (10 ppm).<!–>2.–>PrincipiuDupă distilare în mediu acid și extracție cu ciclohexan, extractul este cromatografiat în strat subțire pe silicagel. Se developează cromatograma, se analizează bifenilul prin eluție și se determină din punct de vedere spectrometric la 248 nm.<!–>3.–>ReactiviSoluție concentrată de acid sulfuric<!–>Emulsie anti-spumantă pe bază de siliciu–>Ciclohexan A. R.<!–>Hexan A. R.–>Etanol<!–>Sulfat de sodiu anhidru–>Silicagel GF 254 Merk sau echivalent<!–>Soluție etalon de bifenil pur de 1% în ciclohexan: se diluează cu ciclohexanul pentru obținerea următoarelor soluții:a)–>0,6 æg/æl (b) 1 æg/æl (c) 1,4 æg/æl<!–>4.–>AparaturăMixer cu capacitatea de 1 litru<!–>Balon de distilare cu capacitatea de 2 litri cu separator de tip Clevenger*1) modificat și cu un refrigerent cu reflux–>Balon gradat de 10 ml<!–>Micro-pipete de 50 æl–>Aparat de cromatografie în strat subțire cu plăci de 20 X 20 cm,<!–>Etuvă–>Centrifugă cu tuburi conice de 15 ml<!–>Spectrometru U.V.–>5.<!–>Mod de operarea)–>Prepararea probei și extracțiaFructele constituind totalitatea probei prelevate pentru control sunt tăiate în două. O jumătate din fiecare fruct este păstrată pentru analiza calitativă a reziduurilor de bifenil, OPP sau ortofenilfenat de sodiu. Celelalte fragmente de fructe sunt adunate, tocate într-o râșniță sau zdrobite până se obține un amestec omogen. Din acesta se prelevează cel puțin două sub-probe de 200 grame pentru analiză după cum urmează. Fiecare sub-probă se introduce într-un mixer cu 100 ml apă și se amestecă la viteză mică pentru câteva secunde. Se adaugă o cantitate de apă până când volumul amestecului atinge trei sferturi din capacitatea mixerului, după care se amestecă timp de 5 minute la viteză maximă. Pasta astfel obținută este transferată într-un balon de distilare cu capacitatea de 2 litri. Mixerul se spală cu apă și soluția obținută se adaugă la conținutul balonului. (Cantitatea totală de apă ce trebuie utilizată pentru amestec și spălare este de 1 l). La amestec se adaugă 2 ml de acid sulfuric, 1 ml de emulsie antispumantă și câteva granule poroase. Separatorul și refrigerentul se fixează pe balon. Se introduce apa distilată în separator până ce nivelul apei depășește brațul inferior al tubului lateral de întoarcere, după care se adaugă 7 ml ciclohexan. Se distila timp de aproximativ 2 ore. Conținutul separatorului se colectează apoi în balonul gradat de 10 ml, separatorul se spală cu aproximativ 1-5 ml ciclohexan și soluția obținută se adaugă la conținutul balonului și se aduce la un semn cu ciclohexanul. În final, se introduce o cantitate mică de sulfat de sodiu anhidru și amestecul se agită.b)<!–>Cromatografie–>Se introduc într-un mixer 30 g de silicagel și 60 ml de apă. Se amestecă un minut, după care amestecul se toarnă pe 5 plăci cromatografice și se distribuie pentru a forma un strat cu o grosime de aproximativ 0,250 mm. Plăcile acoperite cu acest strat sunt supuse timp de 15 minute unui curent de aer cald și apoi se introduc într-o etuvă timp de 30 minute la o temperatură de 110°C.<!–>După răcire, fiecare placă este divizată în 4 benzi de 4-5 cm lățime, prin linii paralele care penetrează stratul de acoperire până la suprafața plăcii. Se toarnă 50 æl de extract pentru analiză pe una din benzi, la aproximativ 1,5 cm de marginea plăcii, și în serie de picături alăturate. Pe fiecare din celelalte trei plăci se spotează în mod similar 50 æl de soluții etalon (a), (b) și (c), corespunzând dozelor de 30,50 și respectiv 70 æg de bifenil.–>Dacă se efectuează analizele în serie, nu este necesară depunerea soluțiilor etalon pe fiecare placă și se poate realiza o curbă standard din media de valori obținute din cel puțin 5 plăci cu aceleași cantități etalon.c)<!–>Detectare și identificare–>Cromatogramele se developează la o înălțime de 17 cm cu hexan, în cuve prevăzute în interior cu hârtie de filtru. Plăcile sunt uscate în aer. Zonele în care se localizează bifenilul, sunt reperate în lumina U.V (254 nm), și delimitate în dreptunghiuri de suprafețe egale.<!–>Suprafețele astfel delimitate sunt imediat înlăturate cu o spatulă pe întreaga grosime a stratului de susținere. Bifenilul se extrage din acesta cu ajutorul a 10 ml de etanol timp de 10 minute, agitând din când în când. Amestecul se transferă în tuburi centrifuge și se centrifughează timp de 5 minute la 2500 rpm.–>Se prelevează în mod similar o zonă etalon de aceeași dimensiune, în cazul analizelor în serie, această zonă se prelevează pe o bandă nouă a plăcii. Dacă analizele se efectuează individual, se prelevează pe una din benzile acoperite cu o soluție etalon situată sub zona care conține bifenilul.d)<!–>Determinarea spectrometrică–>Se decantează lichidul supernatant în celulele spectrometrului și se determină extincția la 248 nm prin comparație cu un extract de control provenind dintr-o zonă cromatografică fără bifenil.<!–>6.–>Calculul rezultatelorSe trasează o curbă etalon având drept coordonate dozele de bifenil de 30, 50 și 70 æg și extincțiile corespunzătoare, determinate pe spectrometru. Curba astfel obținută este o linie dreaptă care trece prin origine. Acest grafic permite citirea directă în ppm a conținutului în bifenil al probelor față de valoarea de extincție a extractelor lor.<!–>
METODA 18–>
ANALIZA CANTITATIVĂ A REZIDUURILOR DE ORTOFENILFENOL<!–>
ȘI ORTOFENILFENAT DE SODIU ÎN CITRICE–><!–>
1.–>Obiectivul și domeniul de aplicareMetoda descrisă mai jos permite efectuarea unei analize cantitative a reziduurilor de ortofenilfenol (OPP) și ortofenilfenat de sodiu din citrice (fruct întreg). Metoda oferă rezultate cu o eroare mică a căror valoare medie se situează între 10% și 20%, pentru un conținut de OPP și ortofenilfenat de sodiu de ordinul 12 ppm.<!–>2.–>PrincipiuDupă distilare în mediu acid și extracție cu eter di-izopentilic, extractul este purificat și tratat cu o soluție de 1-fenil-2,3-dimetil-4-aminopirazolonă (5) (= 4-aminoantipirină). Se formează o colorație roșie a cărei intensitate se măsoară prin spectrometrie la 510 nm.<!–>3.–>ReactiviAcid fosforic 70%<!–>Emulsie anti-spumantă pe bază de siliciu–>Eter di-izopentilic A. R.<!–>Ciclohexan purificat: se agită de trei ori cu o soluție de hidroxid de sodiu de 4%, se spală de trei ori cu apă distilată–>Soluție de hidroxid de sodiu 4%<!–>Soluție tampon cu pH de 10,4: se introduc 64 grame de acid boric într-un balon gradat de 2 litri, 8,00 grame de clorură de potasiu și 93,1 ml de soluție de hidroxid de sodiu 1N: se amestecă și se aduc la nivelul etalon cu apă distilată–>Reactiv I: se dizolvă 1 gram de 1-fenil-2,3-dimetil-4-aminopirazolonă (5) (= 4-aminoantipirină) în 100 ml de apă distilată<!–>Reactiv II: se dizolvă 2 grame de ferocianură de potasiu în 100 ml de apă distilată. Reactivii I și II trebuie conservați în baloane de sticlă maro și sunt stabili numai pentru aproximativ 14 zile–>Silicagel<!–>Soluție etalon: se dizolvă 10 mg de OPP pur în 1 ml de NaOH 0,1 N; se diluează în 100 ml cu o soluție de borat de sodiu 0,2 m (1ml= 100 æg). Pentru soluția etalon, se diluează la 1:10 cu soluția tampon.–>4.<!–>AparaturăRâșniță pentru tocat și zdrobit–>Mixer<!–>Balon de distilare cu capacitatea de 1 litru cu separator de tip Clevenger*1) modificat și cu un refrigerent cu reflux–>Bec în infraroșu<!–>Pâlnie pentru separare de 200 ml–>Cilindri gradați de 25 și 100 ml<!–>Baloane gradate de 25 și 100 ml–>Pipete de 1 la 10 ml<!–>Pipete gradate de 0,5 ml–>Spectrometru cu cuve de 5 cm<!–>5.–>Mod de operareFructele constituind totalitatea probei prelevate pentru control sunt tăiate în două. O jumătate din fiecare fruct se păstrează pentru analiza calitativă a reziduurilor de bifenil, OPP sau ortofenilfenat de sodiu. Celelalte fragmente de fructe sunt adunate, tocate într-o râșniță sau zdrobite până se obține un amestec omogen. Din acesta se prelevează cel puțin două sub-probe de 250 grame pentru analiză după cum urmează.<!–>Fiecare sub-probă se introduce într-un mixer cu 500 ml apă și se amestecă până se obține o pastă omogenă foarte fină în care celulele uleioase sunt imperceptibile. Se prelevează 150 la 300 grame de pastă, în funcție de conținutul de OPP presupus și se introduc într-un balon de distilare cu capacitatea de 1 litru la care se adaugă o cantitate de apă suficientă pentru a dilua amestecul de 500 grame din balon. După adăugarea a 10 ml de acid ortofosforic de 70%, a unui număr mic de granule poroase și a 0,5 ml de emulsie anti-spumantă, se fixează separatorul și refrigerentul cu reflux pe balon. Se introduc în separator 10 ml de eter di-izopentilic și balonul se încălzește lent la bec în infraroșu, evitând fierberea pastei sau formarea unei spume. După distilare timp de 6 ore, conținutul separatorului se toarnă în pâlnia de separare de 200 ml, se spală separatorul și refrigerentul cu 60 ml de ciclohexan și apoi, cu 60 ml de apă. Soluția obținută se adaugă la conținutul pâlniei de separare. Amestecul se agită bine și după separarea fazelor, se decantează și se elimină faza apoasă.–>Pentru extragerea OPP, faza organică se agită bine de cinci ori, de fiecare dată câte 3 minute, cu 10 ml de hidroxid de sodiu de 4%. Soluțiile alcaline se combină, se neutralizează la pH 9-10, cu acidul ortofosforic în prezența hârtiei de fenolftaleină, și se completează cu 100 ml de apă distilată. Se adaugă puțin silicagel pentru a limpezi soluția care prezintă aspect ușor tulbure. Apoi se agită și se filtrează printr-un filtru uscat, cu granule fine. Considerând că maximum de acuratețe și precizie pentru formarea culorii se obține utilizând cantități de OPP cuprinse între 10 și 70 æg, se prelevează cu ajutorul unei pipete o parte alicotă de 0,5 la 10 ml soluție, ținând cont de cantitățile de OPP ce pot fi întâlnite. Proba se introduce într-un balon gradat de 25 ml; se adaugă 0,5 reactiv 1,10 ml soluție tampon și apoi 0,5 ml reactiv II. Amestecul se aduce la nivelul etalon cu soluția tampon și se agită bine.<!–>După cinci minute, se măsoară cu spectrometrul extincția culorii roșii la 510 nm în comparație cu o probă fără conținut de extract. Culoarea nu își pierde din intensitate timp de 30 de minute. Evaluarea se efectuează în funcție de valorile curbei de etalonare trasate în condiții similare, cu soluția etalon a OPP.–>6.<!–>ObservațiiPentru fiecare analiză, se recomandă determinarea spectrofotometrică în duplicat cu volume diferite de extract alcalin neutralizat. Prin această metodă, citricele netratate dau valori în "blanc" până la 0,5 ppm pentru portocale și 0,8 ppm pentru lămâi.–><!–>
–>
+
Anexa nr. XX<!–>la Norme–>
MODALITĂȚI DE PRELEVARE A CITRICELOR PENTRU CONTROLUL CONSERVANȚILOR<!–>–>
A.<!–>PrelevareI.–>Prelevările se efectuează utilizând metode științifice care să asigure obținerea probelor reprezentative pentru lotul de analizat.II.<!–>Probele trebuie să corespundă cel puțin următoarelor exigente:1.–>Mărfuri în ambalaj (lăzi, cutii de carton și recipiente similare)

Numărul de recipiente în lot <!–> Până la 20 –> între <!–>21 și 500 –> Între <!–>501 și 1000 –> Peste 1000 <!–>
Numărul minim de recipiente ce trebuie prelevate –> 1 <!–> 2 –> 3 <!–> 4 –>
Masa de fructe ce trebuie prelevate pentru un recipient, exprimată în kg <!–> 2 –> 2 <!–> 2 –> 2 <!–>

2.–>Mărfuri în vrac

Masa lotului în kg <!–> Până la 20 –> între 21 și 500 <!–> Peste 500 –>
Masa ce trebuie prelevată, exprimată în kg <!–> 2 –> 4 <!–> 8 –>

Se înțelege prin "lot": o parte a unei livrări care prezintă aceleași caracteristici, cum ar fi: varietate, grad de maturare, tip de ambalaj.<!–>Ambalarea și transmiterea probelor–>1.<!–>Probele sunt introduse în recipiente ermetice;2.–>Recipientele sunt sigilate;3.<!–>Probele astfel ambalate sunt transmise laboratoarelor de control cât mai repede posibil.–><!–>–>

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters