Informatii Document
Emitent: MINISTERUL SANATATII
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 929 din 23 decembrie 2003
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. e), art. 30 lit. a) și ale art. 37 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările ulterioare, și prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.509/2002 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condițiile acordării medicamentelor cu și fără contribuție personală în tratamentul ambulatoriu și a dispozitivelor medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate,<!–>văzând Referatul de aprobare al Direcției generale farmaceutice, inspecția de farmacie și aparatură medicală nr. 1B.5.679/2003,–>în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 743/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății,<!–>ministrul interimar al sănătății emite următorul ordin:–> +
Articolul 1Se aprobă Normele metodologice de evaluare pentru acreditarea farmaciilor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. +
Articolul 2Prevederile prezentului ordin se aplică farmaciilor, care stabilesc relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate. +
Articolul 3Direcția generală farmaceutică, inspecția de farmacie și aparatură medicală din cadrul Ministerului Sănătății, Direcția acreditare și Direcția norme de contractare și relații cu furnizorii – marketing din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, precum și casele de asigurări de sănătate județene, a municipiului București, Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești și Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul 4Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–>
Ministrul interimar al sănătății,–>
Ionel Blănculescu<!–>București, 21 noiembrie 2003.–>Nr. 1.073. +
Anexă<!–>NORME METODOLOGICEde evaluare pentru acreditarea farmaciilor–><!–>–>