În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin: + Articolul IDupă alineatul (2) al articolului 23 din Normele metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 3.471/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 11 decembrie 2008, se introduc cinci noi alineate, alineatele (3)-(7), având următorul cuprins:"(3) Activele fixe corporale amortizate integral care aparţin domeniului privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi cele care aparţin proprietăţii private a instituţiilor publice şi care au o valoare mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului se trec la categoria materialelor de natura obiectelor de inventar.(4) Nu se trec în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar activele fixe corporale care nu au însuşiri comune materialelor de natura obiectelor de inventar, cum ar fi: construcţii, amenajări la terenuri, mijloace de transport, animale, plantaţii etc. … (5) Ordonatorii principali de credite vor elabora norme proprii atât pentru activitatea proprie, cât şi pentru instituţiile subordonate, pentru stabilirea bunurilor cu caracter specific din categoria activelor fixe corporale care au însuşiri comune materialelor de natura obiectelor de inventar şi care se trec în categoria acestora, potrivit prezentelor norme. … (6) În scopul elaborării normelor proprii prevăzute la alin. (5) ordonatorii secundari de credite şi ordonatorii terţiari de credite vor comunica ordonatorului principal de credite propuneri cu privire la activele fixe corporale specifice activităţii lor, care se încadrează în categoria materialelor de natura obiectelor de inventar. … (7) Materialele de natura obiectelor de inventar provenind din active fixe corporale amortizate integral şi care au valoarea mai mică decât valoarea minimă stabilită prin hotărâre a Guvernului se înregistrează în contabilitate la valoarea justă stabilită de o comisie de specialişti din instituţie numită de ordonatorul de credite, astfel: … 3030200 «Materiale de = 1170000 «Rezultatul reportat» natura obiectelor de inventar în folosinţă»Concomitent, se înregistrează scăderea din contabilitate a activelor fixe corporale la valoarea de intrare, astfel: 281 "Amortizări privind = 2xx «Active fixe corporale»" activele fixe corporale» + Articolul IIOperaţiunile prevăzute la art. I se vor efectua şi vor fi reflectate în situaţiile financiare ale exerciţiilor financiare începând cu anul 2015. + Articolul IIILa data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă orice alte dispoziţii contrare acestuia. + Articolul IVPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul finanţelor publice,Darius-Bogdan VâlcovBucureşti, 2 martie 2015.Nr. 221.–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.