În temeiul prevederilor art. 340 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, al prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 556/2011 privind organizarea, structura și funcționarea Autorității Naționale pentru Calificări, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, cu modificările ulterioare,<!–>ministrul educației naționale emite prezentul ordin.–> + Articolul IMetodologia de înscriere și înregistrare a calificărilor din învățământul superior în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS), aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.475/2017, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:– La capitolul 4 punctul 4.1, litera a) va avea următorul cuprins:a)<!–>Tariful pentru verificarea unui dosar de solicitare în vederea validării și înregistrării, respectiv înscrierii unui program de studii universitare de licență sau master în RNCIS este egal cu:– valoarea unui salariu minim net pe economie (conform legislației în vigoare la data transmiterii dosarului), pentru un program de licență; … – valoarea unui salariu minim net pe economie (conform legislației în vigoare la momentul transmiterii dosarului), pentru primul program de master dintr-un anumit domeniu, iar pentru alte programe de master din același domeniu ale aceleași universități, tariful perceput este de 25% din valoarea salariului minim net; … – pentru un program de studii postuniversitare de calificare, valoarea unui salariu minim net pe economie (conform legislației în vigoare la data transmiterii dosarului). … … … –> + Articolul IIAutoritatea Națională pentru Calificări, Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, instituțiile de învățământ superior acreditate și Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației Naționale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.<!–> Ministrul educației naționale,–> Valentin Popa<!–>București, 9 februarie 2018.–>Nr. 3.194.<!–>–>
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
privind modificarea Metodologiei de înscriere și înregistrare a calificărilor din învățământul superior în Registrul Național al Calificărilor din Învățământul Superior (RNCIS), aprobată prin Ordinul ministrului educației naționale nr. 3.475/2017
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.