pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011
În baza prevederilor Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2012 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011,în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, interimar, emite prezentul ordin. +
Articolul IMetodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 şi 758 bis din 27 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. – (1) Statutul de cadru didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar, conform art. 252 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, este dovedit prin documentele de numire/transferare/repartizare pe post/catedră – ordine de ministru, decizii ale inspectorului şcolar general, dispoziţii de repartizare – emise de instituţii abilitate în acest sens: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectorate şcolare, comisii naţionale de repartizare.(2) Cadrele didactice titularizate în baza Instrucţiunii nr. 3/2011 pentru punerea în aplicare a art. 253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, au statut de cadre didactice titulare ale sistemului de învăţământ preuniversitar.” … 2. La articolul 4, alineatele (1), (2) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 4. – (1) Etapele de constituire a posturilor didactice/catedrelor, constituirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar, stabilire a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar se organizează şi se desfăşoară conform prezentei metodologii.(2) Etapele de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar sunt, în ordine, următoarele: … a) constituirea posturilor didactice/catedrelor ca urmare a aplicării planurilor-cadru de învăţământ şi a aprobării planurilor de şcolarizare; … b) constituirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular al sistemului învăţământ preuniversitar, cu ore la nivel de unitate de învăţământ sau în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate ori la nivelul consorţiilor şcolare; … c) întregirea normei didactice de predare-învăţare-evaluare pentru personalul didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar în două sau mai multe unităţi de învăţământ; … d) stabilirea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate şi publicarea acestora în vederea ocupării; … e) transferarea personalului didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare ori desfiinţarea unor unităţi de învăţământ; … f) ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate de unităţile de învăţământ, prin concurs organizat la nivelul unităţilor de învăţământ, consorţiilor şcolare ori asocierilor temporare de unităţi de învăţământ la nivel local/judeţean; … g) completarea normei didactice, la nivelul inspectoratului şcolar, pentru personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar căruia nu i se poate constitui catedra la nivelul unităţii de învăţământ ori în unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate sau la nivelul consorţiului şcolar; … h) pretransferul consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cererea personalului didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar; … i) detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar; … j) detaşarea la cerere a personalului didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar; … k) repartizarea candidaţilor rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat la nivelul unităţilor/consorţiilor şcolare ori prin asocieri temporare de unităţi de învăţământ la nivel local/judeţean, în şedinţă publică organizată la nivelul inspectoratului şcolar; … l) repartizarea în şedinţă publică organizată la nivelul inspectoratului şcolar a candidaţilor în baza rezultatelor obţinute la concursul din iulie 2011 şi/sau în iulie 2010; … m) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/ rezervate în regim de plată cu ora; … n) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin detaşare sau în regim de plată cu ora pe tot parcursul anului şcolar; … o) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/ rezervate, pe perioadă determinată, cu personal didactic calificat, prin concurs organizat la nivelul unităţilor de învăţământ, consorţiilor şcolare ori asocierilor temporare de unităţi de învăţământ la nivel local, pe parcursul anului şcolar; … p) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/ rezervate, pe perioadă determinată, cu personal didactic fără studii corespunzătoare postului, prin testare organizată la nivelul unităţilor de învăţământ, consorţiilor şcolare ori asocierilor temporare de unităţi de învăţământ la nivel local, pe parcursul anului şcolar. … …………………………………………………………………………………….(5) Ordinea ocupării posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar este următoarea: … a) transferarea pe posturi didactice/catedre vacante a personalului didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin desfiinţarea unor unităţi de învăţământ; … b) ocuparea prin concurs a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, în vederea angajării personalului didactic cu contract individual de muncă, conform prezentei metodologii; … c) completarea normei didactice pentru personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar căruia nu i se poate constitui catedra la nivelul unităţii de învăţământ/consorţiului şcolar/unităţi de învăţământ din aceeaşi localitate, la nivelul inspectoratului şcolar; … d) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante pe perioadă nedeterminată, prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, la cererea personalului didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar; … e) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pe perioadă determinată, prin detaşare în interesul învăţământului, de către personalul didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar; … f) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate pe perioadă determinată, prin detaşare la cerere, de către personalul didactic titular al sistemului de învăţământ preuniversitar; … g) repartizarea candidaţilor rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat la nivelul unităţilor/consorţiilor şcolare ori prin asocieri temporare de unităţi de învăţământ la nivel local/judeţean, pe perioadă determinată, pe posturi didactice/catedre rămase vacante/rezervate la nivel judeţean, în şedinţă publică organizată la nivelul inspectoratului şcolar; … h) repartizarea candidaţilor, în baza rezultatelor obţinute la concursul din iulie 2011 şi/sau în iulie 2010, pe perioadă determinată, pe posturi didactice/catedre rămase vacante/rezervate la nivel judeţean, în şedinţă publică organizată la nivelul inspectoratului şcolar; … i) ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate pe perioadă determinată în regim de plată cu ora; … j) ocuparea posturilor/catedrelor vacante/rezervate prin detaşare sau în regim de plată cu ora pe tot parcursul anului şcolar; … k) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, pe perioadă determinată, cu personal didactic calificat, prin concurs organizat la nivelul unităţilor de învăţământ, consorţiilor şcolare ori asocierilor temporare de unităţi de învăţământ la nivel local, pe parcursul anului şcolar; … l) ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, pe perioadă determinată, cu personal didactic fără studii corespunzătoare postului, prin testare organizată la nivelul unităţilor de învăţământ, consorţiilor şcolare ori asocierilor temporare de unităţi de învăţământ la nivel local, pe parcursul anului şcolar." … 3. După articolul 18 se introduce un nou articol, articolul 18^1, cu următorul cuprins:"Art. 18^1. – (1) Absolvenţii învăţământului superior/ mediu/postliceal încadraţi în sistemul de învăţământ preuniversitar, care nu au dobândit definitivarea în învăţământ, trebuie să facă dovada pregătirii psihopedagogice după cum urmează:a) absolvenţii cu diplomă ai studiilor de lungă/scurtă durată şi ai studiilor medii/postliceale au obligaţia de a finaliza pregătirea psihopedagogică în termen de cel mult 3 ani de la angajarea în învăţământ; … b) absolvenţii cu diplomă ai ciclului I de studii universitare de licenţă şi ai ciclului II de studii universitare de masterat pot ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul preşcolar, preuniversitar obligatoriu, profesional şi la anul de completare, cu condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic; … c) absolvenţii cu diplomă ai ciclului II de studii universitare de masterat pot ocupa posturi didactice/catedre în învăţământul liceal sau postliceal, cu condiţia deţinerii unei pregătiri psihopedagogice, care să corespundă unui număr de minimum 60 de credite de studii transferabile, prin programe de pregătire oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic. … (2) Pentru absolvenţii cu diplomă ai liceului pedagogic, ai colegiului universitar pedagogic sau ai ciclului I de studii universitare de licenţă cu specializarea "Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar", se consideră îndeplinită condiţia deţinerii a minimum 30 de credite de studii transferabile din programul de pregătire psihopedagogică oferit de departamentele pentru pregătirea personalului didactic. … (3) Personalul didactic care nu a dobândit definitivarea în învăţământ şi care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) se încadrează pe posturi didactice/catedre în învăţământul preuniversitar ca personal fără studii corespunzătoare postului didactic/catedrei." … 4. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 19. – Cadrele didactice care au obţinut definitivarea în învăţământ şi care ocupă prin concurs un post didactic/o catedră vacant(ă) publicat(ă) pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în urma concursului validat de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, sunt titulare ale sistemului de învăţământ preuniversitar, în condiţiile prezentei metodologii, conform art. 254 alin. (13) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.”5. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 20. – (1) Statutul de titular al sistemului de învăţământ, prin concurs, este dovedit prin decizia de repartizare şi prin contractul individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată între directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică din învăţământul preuniversitar de stat sau al unităţii de învăţământ particular şi cadrul didactic care a ocupat postul didactic/catedra prin concurs. În învăţământul preuniversitar de stat decizia de repartizare este semnată de inspectorul şcolar general. Pentru unităţile de învăţământ particular decizia de repartizare este semnată de conducerea unităţii şi avizată de inspectorul şcolar general.(2) Pentru profesorii debutanţi, care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi care au ocupat prin concurs un post didactic/o catedră vacant(ă) publicat(ă) în vederea angajării pe perioadă nedeterminată, în condiţiile prezentei metodologii, după promovarea examenului pentru definitivarea în învăţământ, calitatea de titular al sistemului de învăţământ preuniversitar este dovedită prin decizia de repartizare şi prin contractul individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată între directorul unităţii de învăţământ cu personalitate juridică din învăţământul preuniversitar de stat sau al unităţii de învăţământ particular şi cadrul didactic care a ocupat postul didactic/catedra prin concurs. În învăţământul preuniversitar de stat decizia de repartizare este semnată de inspectorul şcolar general. Pentru unităţile de învăţământ particular decizia de repartizare este semnată de conducerea unităţii şi avizată de inspectorul şcolar general." … 6. La articolul 26, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Continuitatea activităţii didactice de predare la aceleaşi clase sau grupe de elevi poate fi întreruptă ca urmare a transferării prin restrângere de activitate ori a pretransferării cadrului didactic, în situaţia rezervării/degrevării postului didactic/catedrei sau la încetarea de drept a contractului individual de muncă, potrivit legii, precum şi în alte situaţii speciale aprobate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ."7. Articolul 62 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 62. – Cadrele didactice netitulare calificate care au participat la concursuri de titularizare în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011, care au obţinut cel puţin nota 7 (şapte) şi au ocupat un post/o catedră, devin titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii generale:a) se certifică viabilitatea postului/catedrei; … b) consiliul de administraţie al şcolii respective este de acord." … 8. După articolul 63 se introduce un nou articol, articolul 63^1, cu următorul cuprins:"Art. 63^1. – (1) Începând cu 1 septembrie 2012, cadrul didactic netitular calificat care a obţinut cel puţin nota 7 (şapte) la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat susţinut în specialitatea postului didactic/catedrei în iulie 2011 poate deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, în situaţia în care, după etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, postul didactic/catedra ocupat(ă) prin suplinire în anul şcolar 2011-2012 rămâne vacant(ă), complet(ă), constituit(ă) conform art. 38 alin. (3) din prezenta metodologie în cel mult 3 (trei) unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, având o viabilitate estimată de cel puţin 4 (patru) ani.(2) Pentru a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar, în condiţiile alin. (1), trebuie îndeplinite cumulativ, de către cadrul didactic netitular calificat, la data solicitării şi următoarele condiţii specifice: … a) să fi fost repartizat în anul şcolar 2011-2012 la nivelul unui singur judeţ/municipiului Bucureşti pe un post didactic/catedră vacantă/rezervată prin suplinire, continuitate pentru suplinire sau ca suplinitor cu post redus, în cel mult 3 (trei) unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, în baza notei de cel puţin 7 (şapte) obţinute la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat susţinut în specialitatea postului didactic/catedrei în iulie 2011, în şedinţă publică organizată până la data începerii cursurilor anului şcolar 2011-2012; … b) să fi dobândit definitivarea în învăţământ; … c) să respecte condiţiile de ocupare a postului didactic/catedrei, conform prezentei metodologii; … d) să deţină avizele şi atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei, conform prezentei metodologii. … (3) În situaţia în care un post didactic/o catedră este solicitat(ă) de mai multe cadre didactice netitulare care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la alin. (2), pentru departajare se va lua în calcul nota cea mai mare de la concursul susţinut în iulie 2011. La note egale, pentru departajare, se folosesc criteriile şi punctajele din anexa nr. 2. … (4) În situaţia în care nici aplicarea criteriilor de la alin. (3) nu conduce la departajare se aplică în ordine următoarele criterii de departajare: … a) media aritmetică, cu 4 zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de licenţă/stat/absolvire. Pentru absolvenţii liceelor pedagogice/şcolilor echivalente, departajarea se face pe baza mediei aritmetice cu 4 zecimale, calculată prin trunchiere, a mediei anilor de studii şi a mediei examenului de bacalaureat/absolvire; … b) domiciliul în localitatea unde se află postul didactic/catedra vacant(ă). Dacă un candidat are domiciliul în localitatea în care se află postul didactic/catedra, atunci este avantajat. Dacă postul didactic/catedra este într-un sat ce aparţine de o comună/oraş, candidatul din comună/oraş este avantajat. Dacă postul didactic/catedra este într-un sat ce aparţine de o comună/oraş, candidatul cu domiciliul într-un alt sat ce aparţine de acea comună/oraş este avantajat. Dacă postul didactic/catedra este într-o comună/oraş, candidatul cu domiciliul într-o localitate ce aparţine de localitatea postului este avantajat. Toate celelalte cazuri sunt cazuri de egalitate. … (5) Cadrele didactice care se încadrează în prevederile alin. (2) se adresează, în scris, consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ unde sunt încadrate cu contract pe perioadă determinată în anul şcolar 2011-2012, prin depunerea unei cereri-tip conform anexei nr. 22, până la data de 29 iunie 2012. Consiliul/Consiliile de administraţie analizează cererile individuale şi comunică inspectoratului şcolar acordul/refuzul, până la data de 6 iulie 2012. … (6) Consiliul/Consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris, până la data de 4 iulie 2012, cadrelor didactice solicitante motivele acordului/refuzului acordării titularizării pe postul didactic/catedra ocupat(ă) prin suplinire în anul şcolar 2011-2012. … (7) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic verifică situaţiile transmise de unităţile de învăţământ şi întocmeşte listele finale care cuprind cadrele didactice netitulare propuse pentru a deveni titulare începând cu 1 septembrie 2012, pe care le supune validării de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în data de 28 august 2012. Listele finale validate de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar se afişează la inspectoratul şcolar în data de 29 august 2012. … (8) Contestaţiile privind soluţionarea cererilor de titularizare în învăţământul preuniversitar în baza rezultatelor obţinute la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar de stat susţinut în specialitatea postului didactic/catedrei în iulie 2011 se depun la inspectoratul şcolar în perioada 29-30 august 2012 şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în data de 31 august 2012. Hotărârea consiliului de administraţie este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ. … (9) După soluţionarea contestaţiilor, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare pe perioadă nedeterminată începând cu 1 septembrie 2012, pentru personalul didactic validat de consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în condiţiile prezentei metodologii, cu precizarea unităţii de învăţământ cu personalitate juridică, postului didactic/catedrei, nivelului de învăţământ, limbii de predare şi a regimului de mediu. În decizie nu se precizează viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se precizează numai în situaţia în care regimul de mediu al structurii/structurilor este diferit de regimul de mediu al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică. În baza deciziei de repartizare semnate de inspectorul şcolar general, directorii unităţilor de învăţământ încheie contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată, începând cu 1 septembrie 2012, cu personalul didactic repartizat." … 9. La articolul 110, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(8) Probele scrise se dau pe baza subiectelor elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, în concordanţă cu programele specifice pentru concurs, în specialitatea postului didactic, aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. Probele se evaluează prin note de la 10 la 1. Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare asigură, la cererea candidaţilor, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale. Inspectoratele şcolare transmit Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare şi Direcţiei generale management, resurse umane şi reţea şcolară, până la data de 29 iunie 2012, disciplinele de concurs la care se solicită traducerea, specializarea şi limba maternă pentru care candidaţii au optat (de exemplu: matematică, limba maghiară). Nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare."10. La articolul 110, alineatul (11) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(11) Pentru proba scrisă, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare stabileşte minimum 3 (trei) variante de subiecte şi baremele de evaluare aferente. Procedura specifică de transmitere şi preluare a subiectelor se stabileşte de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se comunică inspectoratelor şcolare şi centrelor în care se organizează concursul."11. La articolul 117 litera a), punctul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:"15. Predă, pe bază de proces-verbal, reprezentantului inspectoratului şcolar lucrările scrise ale candidaţilor, însoţite de un borderou pe discipline de concurs, menţionând numărul acestora şi numărul de pagini pentru fiecare lucrare scrisă."12. La articolul 117 litera b), punctul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:"10. Aplică ştampila rotundă, circulară cu diametrul de 35 mm, cu înscrisul "CONCURS 2012" pe lucrările candidaţilor. Pentru ştampilă se utilizează tuşul albastru."13. Articolul 119 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 119. – (1) Coordonatorii comisiilor pentru elaborarea subiectelor şi baremelor de evaluare sunt numiţi prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului.(2) Pentru evaluarea lucrărilor scrise se constituie centre de evaluare. … (3) Arondarea disciplinelor de concurs la centrele de evaluare şi procedura specifică pentru centrele de evaluare se realizează de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi se comunică inspectoratelor şcolare. … (4) La nivelul fiecărui centru de evaluare se constituie, prin decizie a inspectorului şcolar general, comisia de evaluare a lucrărilor scrise, având următoarea componenţă: preşedinte – inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar/inspector şcolar de specialitate/cadru didactic universitar, lector sau şef de lucrări; membri – câte 2 profesori evaluatori din învăţământul preuniversitar având gradul didactic I sau II pentru fiecare disciplină de concurs/100 de lucrări scrise; 35 secretari – cadre didactice din învăţământul preuniversitar; 35 informaticieni. … (5) În mod excepţional, pentru disciplinele la care nu se identifică profesori evaluatori din învăţământul preuniversitar având gradul didactic I sau II, inspectorul şcolar general poate numi, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, membri în comisiile de evaluare a lucrărilor scrise profesori titulari din învăţământul preuniversitar având gradul didactic definitiv sau cadre didactice din învăţământul universitar care au dobândit titlul ştiinţific de doctor. … (6) Din comisiile de evaluare a lucrărilor scrise nu pot face parte persoane care îndeplinesc funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional ori care au în rândul candidaţilor rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv. Membrii comisiei semnează, în acest sens, câte o declaraţie pe propria răspundere. Declaraţiile sunt predate preşedintelui comisiei de monitorizare a concursului şi se păstrează la inspectoratul şcolar." … 14. Articolul 120 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 120. – (1) Decizia de numire a comisiei de evaluare a lucrărilor scrise se emite cu cel mult 48 de ore înainte de începerea probei scrise.(2) În situaţia în care se constată că subiectul/subiectele a/au fost formulat(e) greşit sau în afara programei de concurs, candidaţii primesc punctajul integral aferent subiectului formulat greşit." … 15. Articolul 121 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 121. – (1) Evaluarea şi notarea lucrărilor scrise se desfăşoară în săli prestabilite, în care nu este permis accesul altor persoane, în afara membrilor comisiei de evaluare a lucrărilor scrise. Fiecare lucrare scrisă este verificată independent, în săli separate, de cei 2 membri ai comisiei şi apreciată separat, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul din oficiu, conform baremului de evaluare. Fiecare profesor evaluator trece punctele acordate pentru fiecare subiect, precum şi nota finală în borderoul de notare, după terminarea evaluării. La evaluare nu se fac însemnări pe lucrare. Un corector nu are acces la borderoul celuilalt.(2) Preşedintele comisiei de evaluare a lucrărilor scrise verifică borderourile şi semnalează diferenţele mai mari de un punct dintre notele acordate de cei 2 profesori evaluatori. În această situaţie, cei 2 profesori evaluatori reverifică împreună lucrarea şi acordă o notă nouă, care se înregistrează într-un alt borderou. Această notă trebuie să fie cuprinsă între notele iniţiale. În caz de divergenţe între cei 2 profesori evaluatori, lucrarea este recorectată de un al treilea profesor evaluator, numit prin decizie a inspectorului şcolar general, la propunerea preşedintelui comisiei de evaluare a lucrărilor scrise. Nota acestuia este definitivă şi va fi semnată de cei 3 profesori evaluatori. … (3) Când nu s-au semnalat diferenţe mai mari de un punct, fiecare profesor evaluator îşi înscrie propria notă pe lucrare, semnează în dreptul notei, iar preşedintele comisiei de evaluare a lucrărilor scrise calculează nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, o trece pe lucrare şi semnează. … (4) După stabilirea mediei, preşedintele comisiei de evaluare a lucrărilor scrise deschide lucrările, în prezenţa profesorilor evaluatori, şi consemnează notele finale într-un proces-verbal- tip, ce cuprinde numele candidaţilor, numărul lucrării şi nota finală obţinută. … (5) Lucrările candidaţilor, împreună cu borderourile de corectare şi procesele-verbale cu notele finale obţinute, sunt predate preşedintelui comisiei de evaluare a lucrărilor scrise. … (6) Evaluarea lucrărilor de concurs şi afişarea rezultatelor se realizează în perioada prevăzută de Calendar." … 16. Articolul 123 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 123. – (1) Comisiile de rezolvare a contestaţiilor, formate în întregime din alte cadre didactice decât cele din comisiile de evaluare a lucrărilor scrise, se constituie prin decizie a inspectorului şcolar general. Fiecare comisie de rezolvare a contestaţiilor este formată din: preşedinte – inspector şcolar general/inspector şcolar general adjunct/cadru didactic universitar cu gradul didactic cel puţin lector sau şef de lucrări; membri – câte 2 profesori din învăţământul preuniversitar având gradul didactic I sau II pentru fiecare disciplină de concurs/100 de lucrări scrise; 2-3 secretari – cadre didactice din învăţământulpreuniversitar; 2-3 informaticieni.(2) În mod excepţional, pentru disciplinele la care nu se identifică profesori din învăţământul preuniversitar având gradul didactic I sau II, inspectorul şcolar general poate numi, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, membri în comisia de rezolvare a contestaţiilor profesori titulari din învăţământul preuniversitar având gradul didactic definitiv sau cadre didactice din învăţământul universitar care au dobândit titlul ştiinţific de doctor. … (3) Din comisiile de rezolvare a contestaţiilor nu pot face parte persoane care îndeplinesc funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional ori care au în rândul candidaţilor rude sau afini până la gradul al IV-lea inclusiv. Membrii comisiei semnează, în acest sens, câte o declaraţie pe propria răspundere. Declaraţiile sunt predate preşedintelui comisiei de monitorizare a concursului şi se păstrează la inspectoratul şcolar." … 17. La articolul 128, alineatele (1), (2) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 128. – (1) După primirea subiectelor, preşedintele comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului desemnează membrii care asigură multiplicarea acestora.(2) Membrii comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului realizează multiplicarea subiectelor şi le introduc în plicuri până la ora 9,45. Pe plicurile sigilate se aplică ştampila "CONCURS 2012". … …………………………………………………………………………………….(4) Membrii comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului care au multiplicat subiectele pot părăsi încăperile în care s-au efectuat aceste operaţiuni după cel puţin o oră de la începerea probei scrise." … 18. La articolul 129, alineatul (26) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(26) Lucrările scrise, pe discipline de învăţământ, sunt amestecate de către preşedintele comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului şi apoi sunt depozitate în condiţii de securitate maximă, astfel încât o singură persoană, acţionând independent, să nu poată avea acces la lucrările scrise, până la predarea acestora. Predarea se face în aceeaşi zi, cu proces-verbal, reprezentantului comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de monitorizare a concursului/inspectoratului şcolar în aceeaşi zi, în vederea transportării acestora la sediul inspectoratului şcolar. Transportul lucrărilor scrise de la centrele de concurs la inspectoratul şcolar este asigurat de reprezentanţii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de monitorizare a concursului/inspectoratului şcolar însoţiţi de jandarmi. Rezultatele concursului se afişează la sediul unităţii de învăţământ la care s-a desfăşurat proba scrisă şi la inspectoratele şcolare, la data prevăzută de Calendar."19. La articolul 129, după alineatul (29) se introduce un nou alineat, alineatul (30), cu următorul cuprins:"(30) Inspectoratul şcolar asigură transportul lucrărilor scrise către centrele de evaluare. Transportul lucrărilor scrise de la inspectoratul şcolar la centrele de evaluare este asigurat de reprezentanţii comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de monitorizare a concursului/inspectoratului şcolar, însoţiţi de jandarmi."20. La articolul 131, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) În cazul mediilor de repartizare egale obţinute la concurs se aplică prevederile art. 110 alin. (14)."21. La articolul 132, alineatele (1) şi (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 132. – (1) În baza situaţiei privind repartizarea candidaţilor, transmisă inspectoratului şcolar de către comisia de organizare şi desfăşurare a concursului, inspectorul şcolar general emite decizia de repartizare, începând cu 1 septembrie 2012.(2) În baza deciziei de repartizare, semnată de inspectorul şcolar general, directorul unităţii de învăţământ încheie cu candidaţii repartizaţi contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, după caz, începând cu 1 septembrie 2012, după cum urmează: … a) contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pentru candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată şi care au dobândit definitivarea în învăţământ; … b) contract individual de muncă pe perioadă determinată, pentru candidaţii repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate şi care nu au dobândit definitivarea în învăţământ, indiferent de statutul postului pe care au fost repartizaţi; … c) contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru candidaţii repartizaţi pe posturi vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată. Pentru candidaţii care nu au dobândit definitivarea în învăţământ repartizaţi pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, consiliul/consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care au fost repartizaţi poate/pot hotărî modificarea duratei contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioada nedeterminată, după ce aceşti candidaţi promovează examenul pentru definitivarea în învăţământ." … 22. La articolul 136, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 136. – (1) Membrii comisiilor de organizare şi desfăşurare a concursului, ai comisiilor de organizare şi desfăşurare a probelor practice/orale sau a inspecţiei speciale la clasă, ai comisiilor de evaluare a lucrărilor scrise şi ai comisiilor de rezolvare a contestaţiilor nu pot avea funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional."23. După articolul 143 se introduc şase noi articole, articolele 143^1 – 143^6, cu următorul cuprins:"Art. 143^1. – (1) Posturile didactice/Catedrele rămase vacante după concurs se ocupă de cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar la data solicitării, la cererea acestora, prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar.(2) La acordarea consimţământului pentru pretransfer se vor avea în vedere principiile fundamentale prevăzute la art. 3 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu completările ulterioare. … (3) La etapa de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar pot participa: … a) cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat; … b) cadrele didactice titulare transferate din învăţământul preuniversitar de stat, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 *) privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează în structurile specializate din subordinea direcţiilor generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului; … ––Notă …
*) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 a fost abrogată prin Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare.c) cadrele didactice titulare prin concurs, în unităţi de învăţământ preuniversitar particulare acreditate, în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante în unităţile de învăţământ particular din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.656/2004, cu modificările ulterioare, în baza concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat sau a concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat/grupurilor de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante; … d) cadre didactice titulare transferate din învăţământul preuniversitar de stat, în unităţi de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate, prin transfer pentru restrângere de activitate. … (4) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul alternativ, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, anexează la cererea de înscriere avizul eliberat de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România, precum şi documentul care atestă parcurgerea modulului de pedagogie specifică, eliberat de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România: Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena, pedagogie curativă etc. … (5) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante la disciplina religie, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, anexează la cererea de înscriere avizul cultului respectiv. Pentru posturile didactice/catedrele vacante de la seminarele/liceele teologice şi disciplinele teologice de specialitate, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, anexează la cererea de înscriere avizul special al cultului respectiv, în baza protocolului semnat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În unităţile de învăţământ în care funcţionează şi clase cu profil teologic, avizul cultului se solicită numai pentru disciplinele teologice de specialitate. … (6) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante de la liceele militare, în unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, informaţii, ordine publică şi securitate naţională, unităţile de învăţământ subordonate Ministerului Justiţiei, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, anexează la cererea de înscriere avizul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv al Ministerului Justiţiei, instituţii care, în acest sens, au încheiat protocoale cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. … (7) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, pentru calificările educator/educatoare, învăţător/ învăţătoare şi educator/educatoare-învăţător/învăţătoare, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, anexează la cererea de înscriere avizul inspectorului de specialitate şi al directorului liceului pedagogic, cu privire la competenţele de îndrumare a practicii pedagogice. … (8) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante din unităţile de învăţământ particular care necesită aviz, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, anexează la cererea de înscriere avizul eliberat de conducerea unităţilor de învăţământ particular. … (9) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar care solicită pretransferul pe un post didactic/catedră în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv ori clase cu predare în altă limbă decât cea în care cadrele didactice şi-au făcut studiile, clase/grupe de hipoacuzici şi surzi, precum şi în unităţi de învăţământ având clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), pe catedre de informatică, de tehnologia informaţiei şi comunicării, de informatică-tehnologii asistate de calculator (pentru profil tehnic şi servicii), de instruire practică sau de activităţi de preprofesionalizare, pe catedre/posturi didactice din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică/orală eliminatorie, în profilul postului didactic solicitat. Fac excepţie cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar care se pretransferă de pe posturi didactice/catedre similare şi cadrele didactice care au obţinut rezultatul "admis" la evaluarea acestor probe în cadrul etapei de transferare pentru restrângere de activitate. … (10) Evaluarea probei practice/orale se realizează de către o comisie, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, formată din: preşedinte – inspector de specialitate/metodist; membri – câte 2 profesori cu gradul didactic I sau II cu specializarea în profilul postului/inspectori de specialitate/metodişti ai inspectoratului şcolar/responsabili ai comisiilor metodice; secretar – directorul unităţii de învăţământ în care se organizează proba practică/orală. Rezultatul probei practice/orale eliminatorii în profilul postului se consemnează prin "admis" sau "respins". La aceste probe nu se admit contestaţii, hotărârea comisiei pentru evaluarea probei practice/orale rămânând definitivă. Probele practice/orale eliminatorii în profilul postului se organizează şi se desfăşoară conform anexelor nr. 4-11. … Art. 143^2. – (1) Pentru pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ, personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar depune, la unitatea/unităţile de învăţământ în care solicită pretransferul, cererea-tip, conform anexei nr. 22. Cererea este însoţită de documentele menţionate în aceasta, de acordul pentru pretransfer şi de aprecierea sintetică a consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care este titular.(2) Cadrul didactic titular într-o unitate învăţământ preuniversitar, care a dobândit prin studii două sau mai multe specializări, poate solicita, în etapa de pretransfer, ocuparea unui/unei post didactic/catedre vacant(e), în concordanţă cu specializările dobândite prin studii, în aceeaşi unitate de învăţământ, cu acordul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ respective. … (3) În etapa de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ cadrele didactice pot ocupa catedre vacante constituite în cel mult 3 (trei) unităţi de învăţământ. În structura catedrelor vacante pentru pretransfer nu se includ ore din cadrul stagiilor de pregătire practică pentru dobândirea calificării profesionale de nivel 2, ore din disciplinele fundamentale de specialitate care se predau la clasele a IX-a şi a X-a cu profil de arte plastice, decorative, ambientale, arhitectură şi design, precum şi orele vacante de la clasele/grupele de elevi cu frecvenţă redusă. În structura catedrelor vacante pentru pretransfer pot fi incluse cel mult 4 (patru) ore opţionale. … (4) Comisia de mobilitate constituită, în acest sens, la nivelul unităţii de învăţământ în care se solicită pretransferul, prin decizie a directorului unităţii de învăţământ, verifică dosarele şi realizează, dacă sunt mai multe cereri pentru acelaşi post didactic vacant, ierarhizarea cadrelor didactice conform criteriilor prevăzute la alin. (5), în ordinea descrescătoare a punctajului stabilit potrivit anexei nr. 2. Comisia de mobilitate la nivelul unităţii de învăţământ selectează, în baza ierarhizării, cadrele didactice în vederea acordării pretransferului prin consimţământ între unităţi. În situaţia punctajelor egale, departajarea se realizează în baza criteriilor socioumanitare: soţul/soţia să lucreze în învăţământ în aceeaşi localitate; soţ/soţie cu domiciliul în localitate; părinţi cu domiciliul în localitate; motive de sănătate care nu permit părăsirea localităţii, soţul/soţia să lucreze în învăţământ, alte cauze obiective dovedite cu acte, ca de exemplu: minori în întreţinere, părinţi bolnavi, proprietăţi imobiliare în localitate. Din comisia de mobilitate constituită la nivelul unităţii de învăţământ nu pot face parte membri ai consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă şi cadre didactice care solicită pretransferul în unitatea de învăţământ respectivă. … (5) La selectarea cadrului didactic, comisia trebuie să ţină seama dacă solicitantul îndeplineşte cerinţele de studii conform Centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi deţine avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei solicitat(e) şi, în ordine, de următoarele criterii: … a) cadrul didactic este titular în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e) şi are domiciliul în aceeaşi localitate în care solicită postul didactic/catedra vacant(ă); … b) cadrul didactic este titular şi are domiciliul în aceeaşi localitate în care solicită postul didactic/catedra vacant(ă); … c) cadrul didactic este titular la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e) şi are domiciliul în localitatea în care solicită postul didactic/catedra; … d) cadrul didactic este titular la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate şi are domiciliul în localitatea în care solicită postul didactic/catedra; … e) cadrul didactic este titular la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate în specialitatea postului didactic/catedrei solicitat(e) şi are domiciliul într-o localitate apropiată de localitatea în care solicită postul didactic/catedra; … f) cadrul didactic este titular la o unitate de învăţământ/unităţi de învăţământ din altă localitate şi are domiciliul într-o localitate apropiată de localitatea în care solicită postul didactic/catedra. … (6) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar aflate în situaţiile prevăzute la alin. (5) lit. c)-f) fac dovada domiciliului până la data depunerii dosarelor, conform Calendarului, cu buletin, carte sau adeverinţă de identitate. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar aflate în situaţia prevăzută la alin. (5) lit. e)-f) nu sunt condiţionate de domiciliul în localitatea în care solicită pretransferul, dar trebuie să aibă domiciliul în judeţul în care solicită pretransferul. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar într-un judeţ învecinat judeţului de domiciliu pot ocupa posturi didactice/catedre vacante prin pretransfer în judeţul în care sunt titulare, pentru apropiere de localitatea de domiciliu, dacă se justifică apropierea de domiciliu. La punctaj egal, dacă un post didactic e solicitat de două sau mai multe persoane, are prioritate cadrul didactic care este titular şi are domiciliul în judeţul în care solicită pretransferul. … (7) Cadrele didactice care solicită pretransferul în municipiul Bucureşti, titulare în învăţământul preuniversitar în alte judeţe, fac dovada domiciliului în municipiul Bucureşti până la data depunerii dosarelor, conform Calendarului, cu buletin, carte sau adeverinţă de identitate. … (8) Propunerea comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ este înaintată consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ prin raport scris, conform anexei nr. 26, şi este validată de acesta. … (9) În baza validării făcute de consiliul de administraţie, directorul emite acordul privind pretransferul cadrului didactic în unitatea respectivă. … (10) Directorii unităţilor de învăţământ care au emis acorduri pentru pretransferul cadrelor didactice titulare prin consimţământ între unităţi înştiinţează în scris inspectoratul şcolar, conform modelului prevăzut în anexa nr. 27. … Art. 143^3. – (1) În vederea soluţionării cererii de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ, personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar depune la inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială îşi are sediul unitatea de învăţământ la care se solicită pretransferul o cerere-tip, conform anexei nr. 22, însoţită de documentele menţionate în aceasta, precum şi acordul/acordurile conducerii/conducerilor unităţii/unităţilor de învăţământ privind pretransferul consimţit între unităţi, după caz, conform anexei nr. 27. Cadrul didactic titular în învăţământul preuniversitar, care solicită soluţionarea cererii de pretransfer în unităţi de învăţământ din alte judeţe, anexează la cererea de înscriere adeverinţa eliberată de inspectoratul şcolar în a cărui rază teritorială estetitular, din care să rezulte că cererea de pretransfer în alt judeţ a solicitantului a fost luată în evidenţă.(2) Un cadru didactic titular în învăţământul preuniversitar se poate înscrie la etapa de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ, numai într-un singur judeţ sau numai în municipiul Bucureşti. … (3) Soluţionarea cererilor de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ se realizează în şedinţă publică organizată de către comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, în perioada prevăzută de Calendar. Cadrul didactic titular în învăţământul preuniversitar care nu poate participa la şedinţa publică de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit care să îi reprezinte interesele. … (4) În şedinţa publică, comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar analizează acordul/acordurile conducerii/ conducerilor privind pretransferul consimţit între unităţi şi repartizează cadrele didactice în baza acestor acorduri, cu respectarea condiţiilor din prezenta metodologie. La repartizarea posturilor didactice/cadrelor în şedinţă publică se va ţine seama de asigurarea posturilor didactice/catedrelor vacante la disciplinele/specialităţile pentru care există cadre didactice a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer/repartizare. … (5) Pretransferul personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar prin consimţământ între unităţile de învăţământ se poate realiza şi prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris al solicitanţilor, fără a fi condiţionaţi de domiciliu şi cu acordul consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ la care solicitanţii sunt titulari. Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar care au împlinit vârsta standard de pensionare sau care vor împlini vârsta standard de pensionare până la data de 31 august 2013 nu pot fi pretransferate prin schimb de posturi în baza consimţământului scris. … (6) Contestaţiile la hotărârile comisiei judeţene/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, adoptate în şedinţa publică, se depun la inspectoratul şcolar în termenul prevăzut de Calendar şi se soluţionează de către consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar în perioada prevăzută în Calendar. Hotărârea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar este definitivă şi poate fi atacată numai la instanţa de contencios administrativ, contestaţia reprezentând plângerea prealabilă reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. … (7) După soluţionarea contestaţiilor, inspectorul şcolar general emite decizia de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ cu precizarea unităţii/unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică, a postului didactic/catedrei, a nivelului de învăţământ şi a regimului de mediu. În decizia de pretransfer nu se precizează viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unităţilor de învăţământ cu personalitate juridică se precizează numai în situaţia în care regimul de mediu al acestora este diferit de regimul de mediu al unităţii de învăţământ cu personalitate juridică. … Art. 143^4. – (1) Posturile didactice/Catedrele rămase vacante/rezervate după etapa de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ se ocupă de cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar la data solicitării, prin detaşare în interesul învăţământului.(2) Detaşarea în interesul învăţământului a personalului didactic titular în învăţământul preuniversitar se realizează în baza cererii scrise formulate de unitatea primitoare, la propunerea inspectorului şcolar de specialitate, pe postul didactic/catedra solicitat(ă) de unitatea primitoare şi cu acordul scris al persoanelor solicitate, conform anexei nr. 22. Personalul didactic titular în învăţământul preuniversitar solicitat pentru detaşare depune un acord la inspectoratul şcolar pe raza căruia se află postul didactic/catedra, însoţit de actele certificate pentru conformitate cu originalul, prevăzute în acord. … (3) Certificarea documentelor se face de către directorul unităţii de învăţământ în care solicitantul şi-a desfăşurat activitatea sau, după caz, de către inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane. … (4) Inspectorul şcolar de specialitate analizează curriculum-ul vitae, în care cadrul didactic solicitat îşi prezintă activitatea profesională, didactică şi ştiinţifică, susţinută prin documente justificative. … (5) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pe un post didactic/o catedră la clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv ori clase cu predare în altă limbă decât cea în care cadrele didactice şi-au făcut studiile, clase/grupe de hipoacuzici şi surzi, precum şi în unităţi de învăţământ având clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), pe catedre de informatică, de tehnologia informaţiei şi comunicării, de informatică-tehnologii asistate de calculator (pentru profil tehnic şi servicii), de instruire practică sau de activităţi de preprofesionalizare, pe catedre/posturi didactice din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică/orală eliminatorie, în profilul postului didactic solicitat. Fac excepţie cadrele didactice titulare detaşate de pe posturi didactice/catedre similare şi cadrele didactice care au obţinut rezultatul "admis" la evaluarea acestor probe în cadrul etapelor de transferare pentru restrângere de activitate şi pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ. … (6) Evaluarea probei practice/orale se realizează de către o comisie, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, formată din: preşedinte – un inspector de specialitate; membri – câte 2 profesori cu gradul didactic I sau II cu specializarea în profilul postului/inspectori de specialitate/metodişti ai inspectoratului şcolar/responsabili ai comisiilor metodice/50 de candidaţi (profesorii din comisie trebuie să aibă cel puţin acelaşi grad didactic cu cel al candidatului) şi directorul unităţii de învăţământ la care se desfăşoară proba practică; secretar – un cadru didactic. Rezultatul probei practice/orale eliminatorii în profilul postului se consemnează prin "admis" sau "respins". La aceste probe nu se admit contestaţii, hotărârea comisiei pentru evaluarea probei practice/orale rămânând definitivă. Probele practice/orale eliminatorii în profilul postului se organizează şi se desfăşoară conform anexelor nr. 4-11. … (7) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate care necesită atestate/avize suplimentare trebuie să posede atestatele/avizele necesare la data depunerii acordului pentru detaşare în interesul învăţământului conform Calendarului. … (8) Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se dispune prin decizie a inspectorului şcolar general, după aprobarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar. Detaşarea în interesul învăţământului pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate se poate realiza pentru o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi. … (9) În şedinţa consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar în care se aprobă detaşările în interesul învăţământului pentru anul şcolar 2012-2013, inspectorii şcolari de specialitate prezintă un raport, în baza analizei informaţiilor primite de la conducerile unităţilor de învăţământ, asupra tuturor detaşărilor în interesul învăţământului aprobate. … (10) Cadrele didactice titulare în învăţământul preuniversitar a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer/repartizare se detaşează în interesul învăţământului pentru restrângere de activitate nesoluţionată pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate, în şedinţă publică organizată de comisia judeţeană/municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, în perioada prevăzută în Calendar. … Art. 143^5. – (1) În cazul funcţiilor de conducere din unităţi de învăţământ preuniversitar de stat şi de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare, detaşarea în interesul învăţământului se face la propunerea inspectorului şcolar general, cu avizul consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar şi cu acordul scris al persoanelor solicitate, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar.(2) Detaşarea în interesul învăţământului pentru funcţiile de îndrumare şi control din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în funcţiile de conducere din inspectoratele şcolare şi casele corpului didactic se dispune prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. … (3) Asigurarea conducerii unei unităţi de învăţământ preuniversitar particular, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar, se poate realiza de cadre didactice care se disting prin calităţi profesionale, manageriale şi morale, după cum urmează: … a) prin numirea în funcţia de conducere de către conducerea persoanei juridice finanţatoare, la propunerea consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ particular, a unui cadru didactic din cadrul unităţii de învăţământ respective sau a unui cadru didactic pensionat; actul de numire se aduce la cunoştinţa inspectoratului şcolar pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea unitatea şcolară; … b) prin detaşarea în interesul învăţământului a cadrelor didactice titulare în învăţământul preuniversitar de stat sau a cadrelor didactice titulare în alte unităţi de învăţământ particular, la propunerea conducerii persoanei juridice finanţatoare şi cu acordul scris al persoanelor solicitate, prin decizie a inspectorului şcolar general. … Art. 143^6. – (1) Posturile didactice/Catedrele rămase vacante/rezervate după etapa de detaşare în interesul învăţământului se ocupă de cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar la data solicitării, prin detaşare la cerere.(2) La etapa de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate prin detaşare la cerere pot participa: … a) cadre didactice titulare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat; … b) cadre didactice titulare transferate din învăţământul preuniversitar de stat conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care funcţionează în structurile specializate din subordinea direcţiilor generale pentru asistenţă socială şi protecţia copilului; … c) cadre didactice titulare prin concurs, în unităţi de învăţământ preuniversitar particulare acreditate/autorizate, în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante în unităţile de învăţământ particular din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5.656/2004, cu modificările ulterioare, în baza concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante în învăţământul preuniversitar de stat sau a concursului organizat la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat/grupurilor de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante; … d) cadre didactice titulare transferate din învăţământul preuniversitar de stat în unităţi de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate, prin transfer pentru restrângere de activitate. … (3) Posturile didactice/Catedrele vacante/rezervate publicate pentru detaşare la cerere se ocupă cu prioritate aplicând principiul continuităţii pentru cadreledidactice participante la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din iulie 2011, care au obţinut minimum media 5,00 (cinci) în specialitatea postului, au fost repartizate prin detaşare la cerere pe posturi didactice/catedre începând cu 1 septembrie 2011, în şedinţă publică conform Calendarului, au acordul consiliului de administraţie/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ şi au calificativul/calificativele "Foarte bine". Acordul/Refuzul consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ pentru continuitate prin detaşare la cerere este comunicat inspectoratului şcolar şi cadrelor didactice solicitante, conform Calendarului. Consiliul/Consiliile de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ comunică în scris cadrelor didactice solicitante motivele acordului/refuzului continuităţii prin detaşare. Dacă un post didactic dintr-o unitate de învăţământ este solicitat de mai multe cadre didactice, pentru departajare, se vor folosi criteriile din anexa nr. 2. Pentru a fi repartizate prin continuitate pentru detaşare la cerere, în baza notei obţinute la concursul din iulie 2011, cadrele didactice titulare care participă şi la concursul din 2012 trebuie să obţină minimum media 5,00 (cinci) la disciplina corespunzătoare postului didactic/catedrei solicitat(e) pentru continuitate. … (4) Posturile didactice/Catedrele rămase vacante/rezervate după soluţionarea continuităţilor pentru detaşare la cerere se ocupă de cadrele didactice titulare participante la concursul din 2012 care au obţinut cel puţin nota 5,00 (cinci), care solicită detaşare la cerere, precum şi prin concurs specific. … (5) Detaşarea la cerere a personalului didactic titular din învăţământul preuniversitar se realizează în baza cererii scrise formulate de cadrul didactic interesat către inspectoratul şcolar, însoţită de actele certificate pentru conformitate cu originalul, prevăzute în cerere, conform anexei nr. 22. … (6) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul alternativ, cadrele didactice titulare care solicită detaşare la cerere anexează la cererea de înscriere avizul eliberat de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România, precum şi documentul care atestă parcurgerea modulului de pedagogie specifică, eliberat de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale în România: Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena, pedagogie curativă etc. … (7) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la disciplina religie, candidaţii anexează, la cererea de înscriere, avizul cultului respectiv, în baza protocolului semnat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la seminarele/liceele teologice şi de discipline teologice, candidaţii anexează, la cererea de înscriere, avizul special al cultului respectiv, în baza protocolului semnat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. În unităţile de învăţământ în care funcţionează şi clase cu profil teologic, avizul cultului se solicită numai pentru disciplinele teologice. … (8) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la liceele militare, în unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, informaţii, ordine publică şi securitate naţională, în unităţile de învăţământ subordonate Ministerului Justiţiei, cadrele didactice titulare, care participă la etapa de detaşare la cerere, anexează la cererea de înscriere avizul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv al Ministerului Justiţiei, ca instituţii care, în acest sens, au încheiat protocoale cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. … (9) Pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate de la clasele/grupele din profilul pedagogic, de la liceele cu profil pedagogic, pentru calificările educator/educatoare, învăţător/învăţătoare şi educator/ educatoare-învăţător/învăţătoare, candidaţii anexează, la cererea de înscriere, avizul inspectorului de specialitate şi al directorului liceului pedagogic, cu privire la competenţele de îndrumare a practicii pedagogice. … (10) Concursul specific constă în evaluarea activităţii profesionale, didactice şi ştiinţifice a cadrului didactic, în baza documentelor justificative anexate la cererea de înscriere, de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi acordarea punctajului rezultat prin aplicarea criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2. … (11) Candidaţii care solicită detaşare la cerere, prin concurs/concurs specific, pe posturi didactice/catedre în unităţi de învăţământ având clase speciale de limbi străine cu program intensiv şi/sau bilingv, clase cu predare în altă limbă decât cea în care şi-au făcut studiile, clase cu profil sportiv sau artistic (corepetiţie, muzică, arta actorului, coregrafie, arte plastice, arte decorative, arte ambientale, arhitectură şi design), pe catedre de informatică, de tehnologia informaţiei şi comunicării, de informatică-tehnologii asistate de calculator (pentru profil tehnic şi servicii), de instruire practică sau de activităţi de pre-profesionalizare, pe catedre/posturi didactice din cluburi şcolare sportive sau din palatele şi cluburile copiilor, susţin o probă practică/orală eliminatorie în profilul postului didactic solicitat. Fac excepţie cadrele didactice titulare detaşate de pe posturi didactice/catedre similare, cadrele didactice titulare care au obţinut rezultatul "admis" la evaluarea acestor probe în cadrul etapelor de transferare pentru restrângere de activitate şi pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ, cadrele didactice titulare care au obţinut cel puţin nota 5 (cinci) la evaluarea acestor probe în cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2012, iar candidaţii care susţin proba scrisă specifică pentru ocuparea unui post de educatoare/învăţător sunt exceptaţi de la susţinerea probei eliminatorii orale la limba în care urmează să se realizeze predarea. Rezultatul probei practice/orale eliminatorii în profilul postului se consemnează prin "admis" sau "respins". La aceste probe nu se admit contestaţii, hotărârea comisiei de concurs rămânând definitivă. … (12) Evaluarea probei practice/orale se realizează de către o comisie, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, formată din: preşedinte – inspector de specialitate/metodist; membri – câte 2 profesori cu gradul didactic I sau II cu specializarea în profilul postului/inspectori de specialitate/metodişti ai inspectoratului şcolar/responsabili ai comisiilor metodice; secretar – directorul unităţii de învăţământ în care se organizează proba practică/orală. Rezultatul probei practice/orale eliminatorii în profilul postului se consemnează prin "admis" sau "respins". La aceste probe nu se admit contestaţii, hotărârea comisiei pentru evaluarea probei practice/orale rămânând definitivă. Probele practice/orale eliminatorii în profilul postului se organizează şi se desfăşoară conform anexelor nr. 4-11. … (13) Ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, prin detaşare la cerere, se realizează în şedinţa publică, organizată la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti, în perioada prevăzută în Calendar, în ordine, de către: … a) cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar anterior concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar din anul 2012, care au participat la acest concurs şi au obţinut cel puţin media 5,00 (cinci) şi solicită detaşare la cerere, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la concurs; … b) cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar anterior concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitardin anul 2012, inclusiv cele transferate în baza acestui concurs, care solicită detaşare la cerere, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut prin evaluarea activităţii profesionale, didactice şi ştiinţifice, în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2. … (14) În cazul mediilor egale sau a punctajelor egale are prioritate în următoarea ordine: … a) persoana al/a cărei soţ/soţie este cadru didactic titular în localitatea în care se solicită detaşarea; … b) persoana, cadru didactic titular, care are domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află postul/catedra solicitată; … c) persoana al/a cărei soţ/soţie este cadru didactic; … d) persoana al/a cărei soţ/soţie este ales/aleasă în Parlament, este numit/numită în Guvern sau îndeplineşte funcţii de specialitate specifice în aparatul Parlamentului, al Preşedinţiei, al Guvernului ori în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, persoana al cărei soţ/soţie este aleasă de Parlament în organismele centrale ale statului, precum şi persoana al/a cărei soţ/soţie îndeplineşte funcţia de prefect, subprefect, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean sau o funcţie de îndrumare şi control în sistemul de învăţământ, de cultură, de tineret şi sport. De asemenea, au prioritate soţul/soţia persoanei care îndeplineşte funcţii de conducere şi de specialitate la Casa Corpului Didactic, precum şi soţul/soţia cadrelor didactice numite în funcţii de conducere sau de specialitate la comisiile şi agenţiile din subordinea Preşedinţiei, a Parlamentului sau a Guvernului, soţia/soţul liderilor sindicatelor din învăţământ, care au drept de rezervare de catedră, şi ai/ale cadrelor active ale Ministerului Apărării, ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale Serviciului Român de Informaţii şi alte servicii speciale la nivel naţional, mutate, la ordin, în altă localitate. … (15) Dacă, după aplicarea criteriilor prevăzute la alin. (14), se menţine egalitatea, departajarea se face luându-se în considerare, în ordine, următoarele criterii: … a) apropierea de domiciliu; … b) media de departajare, calculată cu 4 zecimale; … c) gradul didactic; … d) cuprinderea în cadrul unui program de conversie organizat de instituţii autorizate/acreditate, conform legii; … e) media la examenul de bacalaureat/absolvire/licenţă (stat); … f) media la examenul pentru obţinerea gradului didactic; … g) vechimea în învăţământ. … (16) Cadrul didactic, care nu poate participa la şedinţa publică de repartizare prin detaşare la cerere, are dreptul să desemneze, prin procură notarială în original, un împuternicit care să îi reprezinte interesele. În cazul în care cadrul didactic nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa publică, cererea acestuia nu se soluţionează. Opţiunea fiecărui cadru didactic se consemnează în procesul-verbal al comisiei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original. … (17) Detaşarea la cerere a personalului didactic se dispune anual, prin decizie a inspectorului şcolar general. O persoană poate beneficia de detaşare la cerere pe o perioadă de cel mult 5 ani şcolari consecutivi. … (18) Cadrele didactice numite cu statut de titular în baza rezultatelor obţinute la concursul de ocupare a posturilor didactice vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiunea 2012, care s-au prezentat la postul didactic/catedra la care au fost repartizate pot beneficia de detaşare la cerere, în primul an după concurs, după data de 1 septembrie 2012, în baza punctajului obţinut prin evaluarea activităţii profesionale, didactice şi ştiinţifice, în urma aplicării criteriilor şi punctajelor prevăzute în anexa nr. 2. Acestea pot beneficia şi de detaşare în interesul învăţământului, în primul an după concurs, cu avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în baza hotărârii comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar." … 24. La articolul 144, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Inspectoratele şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, prin comisia de mobilitate, centralizează posturile didactice, catedrele şi orele rămase neocupate după sesiunea de rezolvare a detaşărilor la cerere, precum şi după modificarea duratei contractelor de muncă din perioadă determinată în perioada nedeterminată, analizarea posibilităţii prelungirii duratei contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată pentru anul şcolar 2012-2013 la nivelul unităţilor de învăţământ pentru alte cadre didactice încadrate prin suplinire în anul şcolar curent, după derularea etapelor de pretransferare şi detaşare în interesul învăţământului şi detaşare la cerere, în condiţiile prevăzute la art. 111 alin. (6) lit. b) şi alin. (7), cu respectarea criteriilor de departajare prevăzute la art. 111 alin. (8), şi le repartizează, în ordine, candidaţilor rămaşi nerepartizaţi după concursul organizat la nivelul unităţii de învăţământ sau al consorţiilor şcolare ori prin asocieri temporare de unităţi de învăţământ la nivel local sau judeţean."25. Articolul 156 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 156. – (1) După încheierea contractelor de muncă cu personalul didactic repartizat conform dispoziţiilor art. 144-155, directorul unităţii de învăţământ atribuie posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate, în regim de plată cu ora, cadrelor didactice titulare în unitatea de învăţământ, la solicitarea acestora, şi comunică situaţia inspectoratului şcolar în perioada prevăzută în Calendar.(2) După atribuirea posturilor didactice/catedrelor/orelor rămase neocupate în regim de plată cu ora cadrelor didactice titulare în unitatea de învăţământ, directorii unităţilor de învăţământ în care mai rămân posturi didactice/catedre/ore neocupate acordă avizul pentru încadrarea în regim de plată cu ora, în baza prezentării unui curriculum vitae şi susţinerii unui interviu, în perioada prevăzută în Calendar, personalului didactic titular în altă unitate de învăţământ, specialiştilor consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare, personalului angajat în alte domenii de activitate, personalului didactic pensionat, cu respectarea condiţiilor de studii, avizelor şi atestatelor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate." … 26. Articolul 157 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 157. – (1) Pe baza informaţiilor transmise de directorii unităţilor de învăţământ, inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti realizează lista posturilor didactice/catedrelor/orelor vacante/rezervate rămase neocupate pe care o publică prin afişare la avizier şi postare pe site-ul instituţiei în perioada prevăzută în Calendar.(2) Personalul didactic care a obţinut avizul pentru încadrarea în regim de plată cu ora se adresează inspectoratului şcolar, în vederea repartizării, în perioada prevăzută în Calendar. … (3) Pe baza informaţiilor transmise de directorii unităţilor de învăţământ, inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti întocmeşte, pe discipline, lista personalului didactic titular, asociat şi pensionat, care a primit avizul pentru încadrarea în regim de plată cu ora la unităţi de învăţământ. Această listă poate fi completată cu cererile adresate direct inspectoratului şcolar. … (4) Inspectoratele şcolare repartizează, în şedinţă publică, posturile didactice/catedrele/orele rămase neocupate, în ordine: … a) personalului didactic titular care a primit avizul pentru încadrarea în regim de plată cu ora la unităţi de învăţământ; … b) specialiştilor consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare şi personalului angajat în alte domenii de activitate care au primit avizul pentru încadrarea în regim de plată cu ora la unităţi de învăţământ; … c) personalului didactic pensionat care a primit avizul pentru încadrarea în regim de plată cu ora la unităţi de învăţământ; … d) personalului didactic titular care a solicitat încadrarea în regim de plată cu ora, rămas neîncadrat, în ordinea descrescătoare a punctajului; … e) specialiştilor consacraţi în domeniul de specialitate al curriculei şcolare şi personalului angajat în alte domenii de activitate care au solicitat încadrarea în regim de plată cu ora, rămaşi neîncadraţi, în ordinea descrescătoare a punctajului; … f) personalului didactic pensionat rămas neîncadrat, care nu depăşeşte cu cel mult 3 ani vârsta legală de pensionare, în ordinea descrescătoare a punctajului; … g) personalului didactic pensionat, care depăşeşte cu 3 (trei) ani vârsta legală de pensionare, rămas neîncadrat, în ordinea descrescătoare a punctajului. … (5) Angajarea personalului didactic în regim de plată cu ora, repartizat prin decizia inspectorului şcolar general, se va face de către directorul unităţii de învăţământ, după prezentarea curriculumului vitae şi susţinerea interviului. … (6) Încadrarea în regim de plată cu ora a personalului didactic titular din aceeaşi unitate de învăţământ şi a personalului didactic asociat şi pensionat se face pe durata cursurilor sau până la revenirea titularului la post/catedră în timpul anului şcolar." … 27. Capitolul IX se abrogă.28. La articolul 161, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Specializările absolvenţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, detaşare în interesul învăţământului sau detaşare la cerere, care au început studiile până în anul 1993, trebuie să se regăsească în Centralizator.(3) Specializările absolvenţilor cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licenţă, care se înscriu la sesiunea de transferare pentru restrângere de activitate, la examenul de definitivare în învăţământ, la concursurile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar, la etapele de pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ preuniversitar, detaşare în interesul învăţământului, detaşare la cerere sau titularizare în baza art. 253 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au început studiile după intrarea în vigoare a Legii nr. 88/1993 *) privind acreditarea instituţiilor din învăţământul superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată, trebuie să se regăsească atât în Centralizator, cât şi în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcţionare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, profilurile, specializările, durata studiilor, precum şi titlurile obţinute de absolvenţii învăţământului universitar, nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor universitare din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi particular, structurile şi specializările universitare acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu din instituţiile de învăţământ superior emise după data de 17 decembrie 1993, care cuprind specializările autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate, precum şi forma de învăţământ pentru care au fost autorizate să funcţioneze provizoriu/acreditate. Programele de studii universitare de masterat acreditate şi forma de învăţământ pentru care au fost acreditate sunt aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului. … ––Notă …
*) Legea nr. 88/1993 a fost abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare.”29. Articolul 162 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 162. – (1) Comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar îşi desfăşoară activitatea pe durata unui an calendaristic, în conformitate cu prevederile Calendarului, şi este abilitată să ia decizii şi în afara perioadelor prevăzute de acesta, pentru rezolvarea tuturor situaţiilor care pot să apară: completare de normă pe perioadă determinată, detaşare la cerere pentru cadrele didactice participante la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar din iulie 2011 şi/sau 2012 care au obţinut cel puţin nota 5,00 (cinci) sau în baza punctajului, detaşare în interesul învăţământului, schimb de posturi între suplinitori, pretransfer prin schimb de posturi prin consimţământ scris, cu excepţia transferării pentru restrângere de activitate, pretransferării, întregirilor de normă didactică şi completărilor de normă pe perioadă nedeterminată, cu informarea şi avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, precum şi şedinţe publice de repartizare, monitorizarea concursurilor/testărilor organizate de unităţile de învăţământ în vederea ocupării posturilor didactice vacante/rezervate care apar pe parcursul anului şcolar pe perioadă determinată, refacerea documentelor de numire/transfer/repartizare pentru personalul didactic titular, ca urmare a restructurării reţelei şcolare, a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ pe parcursul anului şcolar. Toate situaţiile apărute, cu excepţia întregirilor de normă didactică, a completărilor de normă didactică pe perioadă nedeterminată, a pretransferării şi a transferării pentru restrângere de activitate, în afara perioadelor prevăzute în Calendar, vor fi analizate în cadrul comisiilor paritare ce sunt constituite la nivelul inspectoratelor şcolare.(2) Cadrele didactice titulare a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată în etapele prevăzute de Calendar pot fi detaşate în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate pentru care nu au studii corespunzătoare, fiind salarizate ca personal didactic fără studii corespunzătoare postului, cu acordul scris al cadrelor didactice în cauză." … 30. Articolul 165^1 se abrogă.31. La anexa nr. 22, după modelul cererii de înscriere la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate se introduc modelele de cereri prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.32. Anexa nr. 25 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.33. După anexa nr. 25 se introduc două noi anexe, anexele nr. 26 şi 27, prevăzute în anexele nr. 3 şi 4 la prezentul ordin.34. Articolul 166 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 166. – Anexele nr. 1-27 fac parte integrantă din prezenta metodologie." +
Articolul IIDirecţia generală management, resurse umane şi reţea şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin. +
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul IVAnexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.Ministrul educaţiei,cercetării, tineretului şisportului, interimar,Liviu Marian PopBucureşti, 14 iunie 2012.Nr. 4.472. +
Anexa 1MODELE DE CERERI Se certifică exactitatea datelor Director _____________________________________________ (numele şi prenumele) DOMNULE DIRECTOR, (cerere titularizare în baza art. 253 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare) Subsemnatul(a) (iniţiala tatălui)_________________________________________ _____________________________________________________________________________, născut(ă) la data de _________________________________, COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] cu domiciliul în localitatea ________________________________________________, judeţul (sectorul)______________________, strada____________________ nr. ____, bloc______, sc.____, ap.____,TELEFON:__________________, posesor al B.I./carte de identitate seria______, nr.________, eliberat(ă) de Poliţia ___________, la data de _________, vă rog să-mi aprobaţi încadrarea ca TITULAR începând cu anul şcolar 2012-2013, pe postul didactic/catedrab ___________________________ ______________________________________________________________________________ de la (unitatea/unităţile de învăţământ)______________________________________ ______________________________________________________________________________ localitatea ________________________în baza notei __________ şi a rezultatului "admis" la proba practică/orală de(*)________________________________________ _____________________________________________________________________________, obţinute la concursul naţional din iulie 2011. Prezint următoarea situaţie: 1) Studii finalizate cu examen de absolvire/licenţă/bacalaureat: a) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ Facultatea____________________________________________________________________ nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat)______________________________________________ _____________________________________________________________________________, cu durata studiilor de _____ ani (zi, seral, f.f., f.r., i.d.) promoţia ______ cu specialitatea principală _________________________________________________, secundară ________________________________________________, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire __________________, media de departajare _______________________; b) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ ______________________________________________________________________________ Facultatea ___________________________________________________________________ nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ____________________________________________, cu durata studiilor de _____ ani (zi, seral, f.f). promoţia ______ cu specialitatea principală _____________________________________________________ ______________________________________________________________________________, secundară ________________________________________________, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ____________________, media de departajare _______________________; c) Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiul, Şc. postliceală, Şc. de maiştri, Lic. Ped. etc. ______________________________________________________________________________ Facultatea ___________________________________________________________________ nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată, ciclul II de studii universitare de masterat) ____________________________________________, cu durata studiilor de _____ ani (zi, seral, f.f). promoţia ______ cu specialitatea principală _____________________________________________________ secundară ________________________________________, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ________________, media de departajare _____________; 2) După absolvirea cu diplomă de licenţă a studiilor universitare de lungă durată am absolvit cursuri postuniversitare (studii aprofundate, studii academice postuniversitare, studii postuniversitare de specializare), după cum urmează: a) Instituţia ( Univ., Institutul, Academia) _________________________________ specializarea ________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________, cu durata studiilor de ____ ani, promoţia ______, media de absolvire _______, media de departajare _____________ ; b) Instituţia (Univ., Institutul, Academia) _________________________________ specializarea________________________________________________________________ _____________________________________________________________________, cu durata studiilor de _____ ani, promoţia _______, media de absolvire _______, media de departajare _____________ ; c) Instituţia ( Univ., Institutul, Academia)__________________________________ specializarea ________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________, cu durata studiilor de ____ ani, promoţia _____, media de absolvire _______, media de departajare _____________ ; 3) Am obţinut definitivatul în anul ________, cu media ________, gradul II în anul ________, cu media ________, gradul I în anul __________, cu media _____, doctoratul în anul _________, la specialitatea ______________________________ _____________________________________________________________________________. 4) Categorii dobândite (pentru antrenori): anul__________categoria___________disciplina sportivă_______________________; anul__________categoria___________disciplina sportivă_______________________; anul__________categoria___________disciplina sportivă_______________________; anul__________categoria___________disciplina sportivă_______________________; anul__________categoria___________disciplina sportivă_______________________; 5) În anul şcolar 2011-2012 sunt încadrat(ă) cu contract pe perioadă determinată pe postul/catedra de ___________________________________________ ____________________________________________________________________________ de la_______________________________________________________________________ ____________________________________________________________________________ 6) La 1 septembrie 2011 am avut _____ ani întregi _______ vechime în învăţământ. 7) Avize şi atestate: Tipul avizului de culte:______________________________________________ Tipul avizului de alternativă: _______________________________________ Tipul avizului unităţii de învăţământ militar:________________________ Atestat educaţie specială: [] Aviz IGP/ARR: [] Avizul liceului pedagogic: [] 8) CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2009/2010_________________________ şi în anul şcolar 2010/2011 _________________________; NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2010-2011 şi calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. 9) Am întrerupt activitatea în învăţământ pentru motivul __________________, cu (fără) acordul Inspectorului Şcolar ____________________________________, prin decizia nr.____________, conform art. ___________ din Legea nr. 53/2003, republicată – Codul muncii, republicată, cu completările ulterioare. 10) Sunt/nu sunt unic întreţinător de familie. Am _____ copii în întreţinere. Soţul/soţia este/nu este angajat(ă) în muncă. 11) Prezint avizul medical nr. ____, din data __________, emis de____________ __________________________, din care rezultă că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ şi că îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 234 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, pentru a fi încadrat(ă) în învăţământ. practice/orale în cadrul concursului. RĂSPUND de exactitatea datelor înscrise în această cerere şi declar că voi suporta consecinţele dacă am comunicat date eronate. Data ____________ Semnătura_________–––(*) Se completează numai de cadrele didactice care au susţinut probeANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, actele CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii unde funcţionez în anul şcolar 2011-2012:1) Copie de pe decizia de repartizare pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca suplinitor în anul şcolar 2011-2012;2) Copie de pe buletinul/carte de identitate din care să reiasă domiciliul;3) Acte doveditoare în situaţia schimbării numelui (dacă este cazul);4) Copii legalizate de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă);5) Copii de pe certificatele de grade didactice dobândite/categorii pentru antrenori, respectiv avize şi atestate;6) Adeverinţe privind calificativele acordate pentru anii şcolari 2009/2010 şi 2010/2011 (conform fişei de evaluare). Adeverinţă privind calificativul parţial acordat pentru anul şcolar 2011-2012 pentru absolvenţii promoţiilor 2011 şi 2012 şi debutanţii în primii doi ani de activitate;7) Fişa/fişele de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, însoţită de documentele justificative.8) Copii ale programelor şcolare elaborate şi aprobate, ale coperţilor manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, ale studiilor şi articolelor publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice;9) Copii ale adeverinţelor/diplomelor din care reiese participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi/sau participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă10) Adeverinţa de vechime în învăţământ;11) Documentele care să ateste punctajul acordat, eventual pentru criteriile social-umanitare.12) Acordul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, inspectoratului şcolar, întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);13) Copie de pe carnetul de muncă şi/sau copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor;14) Avizul medical din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ. Nr. ________/_______ 2012 DOMNULE DIRECTOR, (cerere pentru obţinerea acordului pentru pretransferare prin consimţământ între unităţi de învăţământ) Subsemnatul(a) (iniţiala tatălui)________________________________________, născut(ă) la data de ______________, titular(ă) pe(la) postul(catedra) de ____________________________________________________________________________, de la (unitatea de învăţământ) _____________________________________________. localitatea ________________, judeţul (sectorul) ___________________________, vă rog să-mi aprobaţi pretransferul prin consimţământ între unităţi de învăţământ, începând cu 1 septembrie 2012 pe (la) un post (o catedră) publicat(ă) vacant(ă). Menţionez următoarele: I. Am domiciliul în localitatea _____________________, judeţul (sectorul) ______________, str. ______________________________, nr. ____, bl. ________, ap. _______, TELEFON ____________________________; conform actului de identitate ________ seria ___ nr. _______ eliberat de _________________________________________. COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] II. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Institutul, Academia, I.P. 3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceală, Lic. Ped.) ___________________ ___________________________________________________________________________ Facultatea ______________________________, cu durata de ______ ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă, invăţământ la distanţă), promoţia ______, nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durata) ________________________________________ , cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire __________, cu specializarea principală ________________ ___________________________________________________________________________, secundară __________________________________________________________________ _______________________________*1). P _____,_______ După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit: – Facultatea ______________________, cu durata studiilor de _________ ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă, invăţământ la distanţă), promoţia ______, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ________, cu specializarea _________________________________________________________ __________________________________ P _____,_______ – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ____ semestre*1) __________________________________ P _____,_______ – Studii academice postuniversitare cu durata de _______ semestre*1) __________________________________ P _____,_______ – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ______ semestre*1) __________________________________ P _____,_______ – Masterat în sistem postuniversitar _______________________________ P _____,_______ – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ______________________________________ __________________________________ P _____,_______ – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre __________________ __________________________________ P _____,_______ – După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare în domeniul*1) __________________________________ __________________________________ P _____,_______ III. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media_______; am DEFINITIVATUL cu media ___________; GRADUL II cu media__________; GRADUL I cu media ________; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ______, în specialitatea ________________________; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea _____________________________ __________________________________ P _____,_______ CATEGORIA (pentru antrenori) ____________ în specializarea_________________ P ___,_____ IV. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2009/2010_____________; şi în anul şcolar 2010/2011 _______________; P____,_____ NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2010-2011 şi calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). V.1. În perioada 01.09.2009 – 31.08.2011, am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii*2) P_____,______, judeţului (municipiului Bucureşti)*3) P____,_____ ; la nivel naţional*3) P ____,_____, la nivel internaţional*4) P ______,_________. NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2010-2011. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii doi ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul V.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. V.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ ● Elaborarea de monografii/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P ____,____ ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/ de sprijin; P ____,____ ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P ____,____ ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P ____,____ ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ V.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (formator AEL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P ____,____ V.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P ____,____ V.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă P____,____ VI. La 01.09.2011 am avut: ____________ ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P____,____ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ TOTAL PUNCTAJ: P ___,____ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ VII. Criteriile social-umanitare (Da/Nu): a) ______ b) ______ c) _____ d) ______ e) ______ f)________ . Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate. Menţionez ca am luat cunoştinţă de punctajul acordat şi nu am obiecţii. Data ________________ Semnătura ___________________–––*1) Se punctează nivelul studiilor;*2) Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ;*3) Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar de specialitate.NOTĂ. Punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic solicită pretransferul, se verifică şi eventual se recalculează în prezenţa celui în cauză de inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane sau de către inspectorul şcolar de specialitate, membru în comisia de mobilitate.ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar):1. Copie de pe actul de numire/transfer pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă), autentificată de conducerea unităţii de învăţământ.2. Copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul.3. Copii de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă) autentificate de conducerea unităţii de învăţământ.4. Copii, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), de pe certificatele de grade didactice şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui.5. Aprecierea/aprecierile conducerii/conducerilor unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte calificativul acordat de Consiliul de administraţie pentru anul şcolar 2009/2010 şi 2010/2011 (conform fişei de evaluare) şi calificativul parţial pentru anul şcolar 2011-2012 (dacă este cazul).6. Fişa/fişele de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, însoţită de documentele justificative.7. Copie de pe programele şcolare elaborate şi aprobate, coperţile manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, studii şi articole publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice, copii ale adeverinţelor/certificatelor/diplomelor obţinute, ca urmare a participării în cadrul programelor de reformă şi/sau de formare, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).8. Copie de pe carnetul de muncă şi/sau copia filei corespunzătoare din registrul propriu general de evidenţă a salariaţilor, autentificată de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).9. Adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte vechimea la catedră.10. Aprecierea sintetică a consiliului/consiliilor de administraţie al unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă).11. Acordul/acordurile pentru pretransfer al consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă).12. Documente în vederea aplicării criteriilor social-umanitare. Nr. _______ /_____2012 Unitatea de învăţământ ___________ Avizat Oficiul juridic __________ Judeţul(sectorul) ________________ Se certifică exactitatea datelor Inspector şcolar managementul Preşedinte comisie de mobilitate, resurselor umane L.S. ____________________________ Prof. (Numele şi prenumele) (Numele şi prenumele) _________________________________ Domnule Inspector Şcolar General, (cerere de pretransfer prin consimţământ între unităţi de învăţământ) Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui)______________________________, nascut(ă) la data de ________, titular(ă) pe (la) postul (catedra) de ___________________________________________________________________________ titular(ă) pe(la) postul (catedra) de ____________________ _________________ de la (unitatea de învăţământ) ____________________ ___________________, localitatea _____________________, judeţul (sectorul)________________, vă rog să-mi aprobaţi pretransferul prin consimţământ între unităţi de învţământ, începând cu 1 septembrie 2012 pe (la) un post (o catedră) publicat(ă) vacant(ă). Menţionez următoarele: I. Am domiciliul în localitatea _____________________, judeţul (sectorul) ______________, str. ______________________________, nr. ____, bl. ________, ap. _______, TELEFON ____________________________; conform actului de identitate ________ seria ___ nr. _______ eliberat de _________________________________________. COD NUMERIC PERSONAL: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ] II. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P. 3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. Ped.) ___________________ ___________________________________________________________________________ Facultatea ______________________________, cu durata studiilor de ______ ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă, invăţământ la distanţă), promoţia ______, nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, universitare de lungă durată) ________________________________________ , cu media la examenul de stat licenţă)/absolvire __________, cu specializarea principală ___________ __________________________________________________________________________, secundară _________________________________________________________________ _______________________________*1). P _____,_______ După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit: Facultatea ______________________, cu durata studiilor de _________ ani (curs zi; seral; frecvenţă redusă; fără frecvenţă, invăţământ la distanţă), promoţia ______, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire ________, cu specializarea _________________________________________________________ __________________________________ P _____,_______ – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ____ semestre*1) __________________________________ P _____,_______ – Studii academice postuniversitare cu durata de _______ semestre*1) __________________________________ P _____,_______ – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ______ semestre*1) __________________________________ P _____,_______ – Masterat în sistem postuniversitar _______________________________ P _____,_______ – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre ______________________________________ __________________________________ P _____,_______ – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre __________________ __________________________________ P _____,_______ – După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare în domeniul*1) __________________________________ __________________________________ P _____,_______ III. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media_______; am DEFINITIVATUL cu media ___________; GRADUL II cu media__________; GRADUL I cu media ________; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ______, în specialitatea ________________________; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea _____________________________ __________________________________ P _____,_______ CATEGORIA (pentru antrenori) ____________ în specializarea_________________ P ___,_____ IV. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2009/2010_____________; şi în anul şcolar 2010/2011 _______________; P____,_____ NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2010-2011 şi calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). V.1. În perioada 01.09.2009 – 31.08.2011, am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii*2) P_____,______, judeţului (municipiului Bucureşti)*3) P____,_____ ; la nivel naţional*3) P ____,_____, la nivel internaţional*4) P ______,_________. NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2010-2011. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii doi ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul V.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. V.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ ● Elaborarea de monografii/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P ____,____ ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/ de sprijin; P ____,____ ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P ____,____ ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P ____,____ ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ V.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (formator AEL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P ____,____ V.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P ____,____ V.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă P____,____ VI. La 01 septembrie 2011 am avut: ____________ ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P____,____ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ TOTAL PUNCTAJ: P ___,____ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ VII. Criteriile social-umanitare (Da/Nu): a) ______ b) ______ c) _____ d) ______ e) ______ f)________ . Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate. Menţionez ca am luat cunoştinţă de punctajul acordat şi nu am obiecţii. Mă angajez ca în perioada prevăzută de Calendar s ă depun, la comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar constituită la nivelul inspectoratului şcolar, acordul/acordurile emise de unităţile de învăţământ la care am solicitat consimţământul pentru pretransfer. Data ________________ Semnătura ___________________––*1) Se punctează nivelul studiilor;*2) Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ;*3) Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar de specialitate.NOTĂ. Punctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic solicită pretransferul, se verifică şi eventual se recalculează în prezenţa celui în cauză de inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane sau de către inspectorul şcolar de specialitate, membru în comisia de mobilitate.ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar):1. Copie de pe actul de numire/transfer pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă), autentificată de conducerea unităţii de învăţământ.2. Copie a actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul.3. Copii legalizate de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă).4. Copii, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), de pe certificatele de grade didactice şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui.5. Aprecierea/aprecierile conducerii/conducerilor unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte calificativul acordat de Consiliul de administraţie pentru anul şcolar 2009/2010 şi 2010/2011 (conform fişei de evaluare) şi calificativul parţial pentru anul şcolar 2011-2012 (dacă este cazul).6. Fişa/fişele de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, însoţită de documentele justificative.7. Copie de pe programele şcolare elaborate şi aprobate, coperţile manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, studii şi articole publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice, copii ale adeverinţelor/certificatelor/diplomelor obţinute, ca urmare a participării în cadrul programelor de reformă şi/sau de formare, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).8. Copie de pe carnetul de muncă şi/sau copia filei corespunzătoare din registrul propriu general de evidenţă a salariaţilor, autentificată de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).9. Adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte vechimea la catedră.10. Aprecierea sintetică a consiliului/consiliilor de administraţie al unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă).11. Acordul/acordurile pentru pretransfer al consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă).12. Acordul/acordurile pentru pretransfer al consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ la care am solicitat pretransferul, conform Calendarului.13. Documente în vederea aplicării criteriilor social-umanitare.Notă …
*) Subsemnatul(a) _______________________, legitimat(ă) cu (B.I/C.I) _______ seria nr. _______, eliberat de Poliţia ____________, OPTEZ, ca începând cu data de 1 septembrie 2012, să fiu pretransferată pe (la) postul/catedra: Unitatea de învăţământ Post/Catedra Localitatea (Nr. ore) ________________________________________________________________________ ________________________________________________________________________ Data ________________ Semnătura ___________________Notă …
*) NOTĂ: Se completează după repartizare. Unitatea de învăţământ_______________ Nr. ________ /______2012 Judeţul (sectorul)___________________ Avizat Oficiul Juridic ________ Se certifică exactitatea datelor Inspector şcolar cu managementul resurselor umane DIRECTOR, ________________________________ Prof. (Numele şi (Numele şi prenumele) prenumele) ____________________ DOMNULE INSPECTOR ŞCOLAR GENERAL, (cerere de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ, prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris) Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui) _______________________________, născut(ă) la data de _____________19_____, titular(ă) pe(la) postul (catedra) de ______________________________________ de la (unitatea de învăţământ) ________________________________________, localitatea (sectorul) ___________, judeţul ___________________________, vă rog să-mi aprobaţi pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ, prin schimb de posturi pe baza consimţământului scris cu domnul/doamna ____________ titular(ă) pe(la) postul (catedra) de _________________________________ de la (unitatea de învăţământ) ________________________________________, localitatea (sectorul) __________, judeţul ___________________________ începând cu data de ___________________. Menţionez următoarele: I. Am domiciliul în __________________________________, judeţul (sectorul) __________________, strada _________________________________ nr. ________, bloc ______, ap. ______, TELEFON:____________; conform actului de identitate ____ seria ___ nr. ________ eliberat de _________________________________; _______________________. COD NUMERIC PERSONAL [][][][][][][][][][][][][] II. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P.-3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. ped.) ___________________ __________________________________________________________________________, Facultatea _________________________, nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) _________________________________________, cu durata studiilor de ______ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia _______; cu media la examenul de stat (licenţă), absolvire _____ cu specializarea principală _______________________________________________________________, secundară_________________________________________________________________. După absolvirea învăţământului superior de lungă durată am absolvit: – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ____ semestre (*2) _______________________________ – Studii academice postuniversitare cu durata de ____ semestre (*2) _______________________________ – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ____ semestre (*2) _______________________________ – Masterat în sistem postuniversitar ____________________________________ – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de ____ semestre (*2) _______________________________ – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre _____________________________________________ ________________________________________________________________________ – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre _________________________ ___________________________________________________________________________ După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare în domeniul (*2) __________________________________ __________________________________________________________________________. III. La data depunerii dosarului sunt: DEBUTANT cu media_______; am DEFINITIVATUL cu media ___________; GRADUL II cu media __________; GRADUL I cu media ________; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ______, în specialitatea ________________________; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea______________________________ ___________________________________________________________________________; CATEGORIA (pentru antrenori) ____________ în specializarea ________________ IV. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2009/2010_____________ şi în anul şcolar 2010/2011 _______________; NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2010-2011 şi calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. V. La 1 septembrie 2011 am avut ____________ ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). VI. Criteriile social-umanitare (Da/Nu): a) ______ b) ______ c) _____ d) ______ e) ______f)________ . Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate. Data ________________ Semnătura ___________________ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar):1. Copie de pe actul de numire/transfer pe postul didactic de la unitatea de învăţământ, autentificată de conducerea unităţii de învăţământ.2. Copia actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul.3. Adeverinţa eliberată de unitatea la care sunt titular(ă) din care să rezulte situaţia postului/catedrei de la care mă transfer (structura pe ore şi discipline a catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu).4. Copii legalizate de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă).5. Copii, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), de pe certificatele de grade didactice şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui.6. Aprecierea conducerii unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte calificativele acordate de Consiliul de Administraţie pentru anii şcolari 2009/2010 şi 2010/2011 (conform fişei de evaluare) şi calificativul parţial pentru anul şcolar 2011-2012 (dacă este cazul).7. Copie de pe carnetul de muncă şi/sau copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor, autentificată de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).8. Adeverinţa eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte vechimea la catedră.9. Documentele care să ateste, eventual, criteriile social-umanitare;10. Acordurile consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ pentru pretransferul prin schimb de posturi.11. Candidaţii din alte judeţe vor anexa, în mod obligatoriu, adeverinţă eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului respectiv din care să rezulte că cererea de pretransferare în sesiunea 2012 a solicitantului în alt judeţ a fost luată în evidenţă.Notă …
*) Subsemnatul(a) ______________________________, legitimat(ă) cu (B.I./C.I.) ____ seria ____ nr.___________, eliberat de Poliţia ____________________, OPTEZ, ca începând cu data _______________, să fiu pretransferat(ă) pe(la) postul/catedra: Unitatea de învăţământ Post/catedra (Nr. ore) Localitatea __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ Data _________________ Semnătura _______________NOTĂ:Notă …
*) Se completează după repartizare. Nr. _______ /_____2012 ACORDUL DE DETAŞARE AL INSPEC- TORATULUI ŞCOLAR AL JUDEŢULUI/ Verificat exactitatea datelor MUNICIPIULUI BUCUREŞTI Inspectorat şcolar pentru (pentru candidaţii proveniţi managementul resurselor umane, din alte judeţe) Inspectorat şcolar general, _________________________________ ______________________________ Domnule Inspector Şcolar General, (acord pentru detaşare în interesul învăţământului în anul şcolar 2012-2013) Subsemnatul(a) (cu iniţiala tatălui)________________________________________ ____________________________________________________________________________ _____________________nascut(ă) la data de __________________________________. COD NUMERIC PERSONAL: [][][][][][][][][][][][][] cu domiciliul în localitatea __________________________________, strada _______________________, nr. ________, bl. ________, scara ______ ap. ______, judeţul (sect.) __________________, TELEFON ____________, posesor al B.I./ carte de identitate ____ seria ___ nr. ________, eliberat(ă) de Poliţia _________________________________, la data de ______________, prin prezenta VĂ COMUNIC ACORDUL meu privind încadrarea cu statut de cadru didactic DETAŞAT ÎN INTERESUL ÎNVĂŢĂMÂNTULUI, pentru anul şcolar 2012-2013, pe/la postul/ catedra de __________________________________, de la (unitatea de învăţământ) ________________________________, localitatea ______________________________. 1. Sunt titular(ă) pe/la postul/catedra de _________________________________, de la (unitatea de învăţământ) ________________________________, localitatea ___________________________, judeţul (sect.) _____________, din anul ________ 2. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Institutului, Academiei, I.P. 3 ani, Colegiului, Şc. postliceale, Şc. de maiştri, Lic. ped.) _____________________ _____________________________________________________________________________ Facultatea _________________________, nivelul studiilor (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată) ____________________________________________________________________________, cu durata studiilor de ______ani (zi, seral, f.r., f.f., i.d.), promoţia __________, cu specializarea principală ____________________________________, secundară ___________________________________________________________________ cu media de absolvire a studiilor _____________________ ; absolvent(ă) al(a) cursurilor postuniversitare ________________________________________________, cu durata studiilor de ______ani, specialitatea ____________________________, promoţia ___________________, cu media de absolvire a studiilor ____________. 3. Am obţinut definitivatul în anul _______, cu media _________, gradul II în anul _______, cu media ________, gradul I în anul _______, cu media ________, doctoratul în anul ______, în specialitatea ________________________; 4. La 1 septembrie 2011 am avut ___________ ani întregi vechime în învăţământ. 5. Sunt/nu sunt căsătorit(ă); soţul(soţia) este/nu este în prezent încadrat(ă) permanent în fucţia de ____________________ de la ___________________________, localitatea ____________________, judeţul (sect.) _________________, am/avem ____________ copii în întreţinere. 6. În perioada 1 septembrie 2006 – 31 august 2012 am fost detaşat(ă) astfel: – An şcolar 2006-2007 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de __________________________ de la __________________________. – An şcolar 2007-2008 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de __________________________ de la __________________________. – An şcolar 2008-2009 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de __________________________ de la __________________________. – An şcolar 2009-2010 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de __________________________ de la __________________________. – An şcolar 2010-2011 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de __________________________ de la __________________________. – An şcolar 2011-2012 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de __________________________ de la __________________________. 7. Anexez propunerea inspectoratului şcolar de specialitate de a fi detaşat(ă) în anul şcolar 2012-2013 şi solicitarea unităţii şcolare primitoare. 8. Am luat cunoştinţă că mi se vor plăti drepturile de detaşare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu completările ulterioare. 9. Performanţele profesionale sunt prezentate în curriculum vitae anexat.ANEXEZ, ÎN URMĂTOAREA ORDINE, acte CERTIFICATE pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii de învăţământ unde sunt titular(ă):1) acordul de detaşare al inspectoratului şcolar al cărui titular sunt (pentru candidaţii proveniţi din alte judeţe);2) curriculum vitae în care prezint performanţele profesionale, însoţit de documentele justificative;3) copii legalizate de pe actele de studii şi foaia matricolă;4) acte doveditoare în situaţia schimbării numelui (dacă este cazul);5) copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;6) recomandarea consiliului/consiliilor de administraţie al unităţii/unităţilor de învăţământ la care am funcţionat în anul şcolar 2011-2012;7) copii ale deciziilor de detaşare din perioada 1 septembrie 2006 – 31 august 2012 (dacă este cazul);8) adeverinţă de vechime în învăţământ;9) copie de pe buletinul/cartea/adeverinţa de identitate;10) adeverinţă de salariat a soţului/soţiei (cu specificarea clară a locului de muncă la care este încadrat(ă));11) copia certificatelor de naştere ale copiilor (dacă este cazul).Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate.Data ________________ Semnătura ___________________ Nr. ________ /______2012 Acordul de detaşare al I.S.J./I.S.M.B. Se certifică exactitatea datelor Inspector şcolar pentru ______________________________________ managementul resurselor umane Luat în evidenţa I.S.J./I.S.M.B. ______________________________________ (pentru cadrele didactice titulare participante la concurs provenite din alte judeţe, care solicită detaşare la cerere; Viza Oficiului Juridic ______________________________________ Domnule Inspector Şcolar General, (cerere de detaşare la cerere prin concurs specific) Subsemnatul(a) (inclusiv iniţiala tatălui)_______________________________, născut(ă) la data de _____________19_____, titular(ă) pe(la) postul (catedra) de _______________________________________ de la (unitatea de învăţământ) ________________________________________, localitatea _____________________, judeţul (sectorul)________________, vă rog să-mi aprobaţi detaşarea la cerere, începând cu 1 septembrie 2012 pe(la) un post/o catedră publicat(ă) vacant(ă). Menţionez următoarele: I. Am domiciliul în localitatea________________________, judeţul (sectorul) __________________, strada __________________________________ nr. ________, bloc ______, ap. ______, TELEFON:____________; conform actului de identitate ____seria ___nr. ________ eliberat de _______________________. COD NUMERIC PERSONAL [][][][][][][][][][][][][] II. Sunt absolvent(ă) al(a) (Univ., Academiei, Institutului, I.P.-3 ani, Colegiului, Şc. de maiştri, Şc. postliceale, Lic. ped.) ___________________ Facultatea _________________________, nivelul (medii, postliceale, universitare de scurtă durată, ciclul I de studii universitare de licenţă, ciclul II de studii universitare de masterat, universitare de lungă durată __________________________, durata studiilor de _______ ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia _____________, cu specializarea principală __________________________________________________, secundară______________________________________________________________(*1). P ____,_____ După absolvirea învăţământului universitar de lungă durată/ciclului II de studii universitare de masterat am absolvit: – Facultatea ___________________________, cu durata studiilor de _____ani (curs zi; seral; fără frecvenţă; învăţământ la distanţă), promoţia ________, cu media la examenul de stat (licenţă)/absolvire __________________________ cu specializarea __________________________________________________________ P ____,_____ – Studii postuniversitare de specializare cu durata de ____ semestre (*1) _______________________________ P ____,_____ – Studii academice postuniversitare cu durata de ____ semestre (*1) _______________________________ P ____,_____ – Studii aprofundate de specialitate cu durata de ____ semestre (*1) _______________________________ P ____,_____ – Masterat în sistem postuniversitar ____________________________________ P ____,_____ – Cursuri de perfecţionare postuniversitare cu durata de ____ semestre (*1) ___________________ P ____,_____ – Studii postuniversitare de specializare, academice postuniversitare cu durata mai mică de 3 semestre _____________________________________________ ________________________________________________________________________ P ____,_____ – Studii aprofundate de specialitate, cursuri de perfecţionare postuniversitară cu durata mai mică de 3 semestre _________________________ ________________________________________________________________________ P ____,_____ După absolvirea ciclului I de studii universitare de licenţă am absolvit studii postuniversitare în domeniul (*1) __________________________________ ________________________________________________________________________ P____,_____ III. La data depunerii dosarului: sunt DEBUTANT cu media_______; am DEFINITIVATUL cu media ___________; GRADUL II cu media__________; GRADUL I cu media ________; DOCTORATUL ECHIVALAT CU GRADUL DIDACTIC I în anul ______, în specialitatea ________________________; GRADUL DIDACTIC I obţinut pe bază de examene, urmat de DOCTORAT în specializarea______________________________ ____________________________________ P ___,_____ CATEGORIA (pentru antrenori) ____________în specializarea_________________ P ___,_____ IV. CALIFICATIVUL obţinut în anul şcolar 2009/2010_____________ şi în anul şcolar 2010/2011 _______________; P____,_____ NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se iau în considerare calificativul pentru anul şcolar 2010-2011 şi calificativul parţial din anul şcolar 2011-2012. c) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se iau în considerare calificativele pentru ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. d) În cererea fiecărui cadru didactic se va trece media punctajului celor două calificative, cu excepţia situaţiilor de la punctul a). V.1. În perioada 1 septembrie 2009 – 31 august 2011, am desfăşurat următoarea activitate metodică: la nivelul şcolii(*2) P_____,______, judeţului (municipiului Bucureşti)(*3) P____,_____ ; la nivel naţional(*3) P ____,_____; la nivel internaţional(*3) P ______,_________ . NOTĂ: a) Pentru absolvenţii promoţiei 2011 şi debutanţii în primul an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2011-2012. b) Pentru absolvenţii promoţiei 2010 şi debutanţii în al doilea an de activitate se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din anul şcolar 2010-2011. c) La nivelul şcolii se acordă 1 punct suplimentar, cadrelor didactice care au lucrat în ultimii doi ani şcolari încheiaţi la grupă/clasă cu copii/elevi integraţi proveniţi din învăţământul special, faţă de punctajul acordat la punctul V.1.a). d) În cazul întreruperii activităţii la catedră, în perioada ultimilor doi ani şcolari, se ia în considerare activitatea metodică şi ştiinţifică din ultimii doi ani şcolari în care cadrul didactic şi-a desfăşurat activitatea. V.2. În ultimii 5 ani calendaristici (la data depunerii dosarului) am participat, în colective de elaborare a unor acte normative şi legislative vizând calitatea activităţii specifice domeniului învăţământ, pentru: ● Elaborarea de programe şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ ● Elaborarea de manuale şcolare aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ ● Elaborarea de monografii/lucrări ştiinţifice înregistrate ISBN; P ____,____ ● Elaborarea de ghiduri metodologice sau alte auxiliare curriculare/ de sprijin; P ____,____ ● Elaborarea de articole şi studii de specialitate, publicate în diferite reviste de specialitate la nivel judeţean sau naţional, înregistrate cu ISSN; P ____,____ ● Elaborarea de cărţi în domeniul educaţional/de specialitate, publicate cu ISBN, cu referent ştiinţific în domeniu; P ____,____ ● Elaborarea de mijloace de învăţământ omologate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; P ____,____ V.3. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (formator AEL, Phare-VET, Phare, Banca Mondială, Socrates, Leonardo da Vinci ş.a.), altele decât cele punctate anterior; P ____,____ V.4. Activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă acreditate de Centrul Naţional de Formare a Personalului din Învăţământul Preuniversitar, finalizate cu Certificat de competenţă profesională sau adeverinţă echivalentă; P ____,____ V.5. Activităţi desfăşurate prin Casa Corpului Didactic, în cadrul programelor de formare continuă, aprobate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi alte instituţii abilitate (Institutul Francez, British Council, Institutul Goethe ş.a.), finalizate în ultimii 5 (cinci) ani calendaristici (la data depunerii dosarului la inspectoratul şcolar) cu adeverinţă/certificat/diplomă P____,____ VI. La 1 septembrie 2011 am avut: ________ ani întregi, vechime efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei). P____,____ ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ TOTAL PUNCTAJ: P ___,____ │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ VII. Criteriile social – umanitare (Da/Nu): a) ______ b) ______ c) _____ d) ______ e) ______f)________ . VIII. În perioada 1 septembrie 2006 – 31 august 2012 am fost detaşat(ă) astfel: – An şc. 2006-2007 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de _________________ de la ____________________________. – An şc. 2007-2008 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de _________________ de la ____________________________. – An şc. 2008-2009 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de _________________ de la ____________________________. – An şc. 2009-2010 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de _________________ de la ____________________________. – An şc. 2010-2011 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de _________________ de la ____________________________. – An şc. 2011-2012 detaşat(ă) la cerere/în interesul învăţământului la postul/catedra de _________________ de la ____________________________. IX. Am luat cunoştinţă că nu mi se vor plăti drepturile de detaşare prevăzute de Hotărârea guvernului nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, cu modificările şi completările ulterioare,coroborate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu completările ulterioare. Răspund de exactitatea datelor înscrise în prezenta cerere şi declar că voi suporta consecinţele în cazul unor date eronate. Data ________________ Semnătura __________________________(*1) Se punctează nivelul studiilor;(*2) Documente cu confirmarea scrisă a directorului unităţii de învăţământ;(*3) Documente cu confirmarea scrisă a inspectorului şcolar de specialitate;NOTĂPunctajul se completează de către unitatea de învăţământ la care cadrul didactic este titular/detaşat şi eventual se recalculează în prezenţa celui în cauză de inspectorul şcolar pentru managementul resurselor umane sau de către inspectorul şcolar de specialitate, membru în comisia de mobilitate.ANEXEZ ÎN URMĂTOAREA ORDINE (în dosar):1. Copie de pe actul de numire/transfer pe postul didactic de la unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă), autentificată de conducerea unităţii de învăţământ.2. Copia actului de identitate (B.I./C.I.) din care să rezulte domiciliul.3. Copii legalizate de pe actele de studii (inclusiv foaia matricolă).4. Copii, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), de pe certificatele de grade didactice şi de pe actele doveditoare privind schimbarea numelui.5. Aprecierea conducerii unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte calificativele acordate de Consiliul de administraţie pentru anii şcolari 2009/2010 şi 2010/2011 (conform fişei de evaluare) şi calificativul parţial pentru anul şcolar 2011-2012 (dacă este cazul)6. Fişa/fişele de evaluare a activităţii metodice şi ştiinţifice la nivel de şcoală, judeţ, naţional, însoţită de documentele justificative.7. Copii ale programelor şcolare elaborate şi aprobate, ale coperţilor manualelor şcolare, ghidurilor şi cărţilor, ale studiilor şi articolelor publicate, documentele prin care s-au omologat materialele didactice, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă).8. Copii ale adeverinţelor/diplomelor din care reiese participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de reformă coordonate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi/sau participarea la activităţi desfăşurate în cadrul programelor de formare continuă, autentificate de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).9. Copie de pe carnetul de muncă şi/sau copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor, autentificată de conducerea unităţii de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă).10. Copii ale deciziilor de detaşare din perioada 1 septembrie 2006 – 31 august 2012 (dacă este cazul);11. Adeverinţa, eliberată de unitatea de învăţământ la care funcţionez ca titular(ă)/detaşat(ă), din care să rezulte vechimea la catedră.12. Documentele care să ateste punctajul acordat, eventual pentru criteriile social-umanitare.13. Candidaţii din alte judeţe vor anexa, în mod obligatoriu, adeverinţă eliberată de inspectoratul şcolar al judeţului respectiv din care să rezulte că cererea de detaşare la cerere a solicitantului în alt judeţ a fost luată în evidenţă.________Notă …
*) Subsemnatul(a)_______________________________, legitimat cu (B.I./C.I.)____ seria ____ nr.___________, eliberat de Poliţia ____________________, OPTEZ ca începând cu 1 septembrie 2012 să fiu detaşat(ă) la cerere pe(la) postul/catedra:Unitatea de învăţământ Post/catedra (Nr. ore) Localitatea______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________Data _________________ Semnătura __________________________Notă …
*) NOTĂ: Se completează după repartizare. +
Anexa 2––-(Anexa nr. 25 la metodologie)––––––––––CALENDARULmobilităţii personalului didactic dinînvăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2012-2013Lucrările privitoare la mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat se monitorizează/organizează/auditează la nivelul inspectoratelor şcolare şi sunt coordonate de comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, numită prin decizie a inspectorului şcolar general, până la data de 3 ianuarie 2012, în următoarea componenţă:a) preşedinte – inspector şcolar general adjunct cu atribuţii în domeniul managementului resurselor umane; … b) vicepreşedinte – inspector şcolar cu atribuţii referitoare la managementul resurselor umane/inspector şcolar cu atribuţii referitoare la managementul instituţional/inspector şcolar de specialitate; … c) secretari – inspectori şcolari cu atribuţii referitoare la managementul resurselor umane/inspectori şcolari cu atribuţii referitoare la managementul instituţional/inspectori şcolari de specialitate/directori de unităţi de învăţământ de nivel liceal; … d) membri – inspectori şcolari de specialitate/inspectori şcolari/inspector responsabil pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale/profesori metodişti, câte unul pentru fiecare specialitate, consilierul juridic şi analistul programator de la inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. … Comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar îşi desfăşoară activitatea conform prezentului calendar şi este abilitată să ia decizii şi în afara perioadei prevăzute de acesta, pentru rezolvarea tuturor situaţiilor care pot să apară, în baza hotărârilor comisiei paritare de la nivelul inspectoratului şcolar sau a consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, cu informarea şi avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu excepţia transferării pentru restrângere de activitate, pretransferării prin consimţământ între unităţi, a întregirilor de normă didactică şi a completărilor de normă didactică pe perioadă nedeterminată.Comisia de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar îşi desfăşoară activitatea pe durata unui an calendaristic.Reprezentanţii organizaţiilor sindicale din învăţământ reprezentative la nivelul judeţului/municipiului Bucureşti participă ca observatori la toate etapele mobilităţii personalului didactic de predare şi de pregătire/instruire practică din învăţământul preuniversitar. În această calitate au acces la documentele comisiei de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, au dreptul de a semnala preşedintelui comisiei eventualele nerespectări ale prevederilor legale şi semnează alături de membrii comisiei documentele finale.I. Ca urmare a restructurării reţelei şcolare, a transformării unor unităţi de învăţământ în unităţi de alt nivel şi a schimbării denumirii unităţilor de învăţământ, inspectoratele şcolare revizuiesc deciziile de restructurare a reţelei şcolare şi în baza acestora emit noi documente de numire pentru personalul didactic titular al sistemului naţional de învăţământ afectat de aceste schimbări.Pentru cadrele didactice titulare la nivelul gimnazial/şcoala de arte şi meserii în unităţi cu clase V-XII/XIII sau I-XII/XIII, care îndeplinesc condiţiile de ocupare a unui post didactic de nivel liceal, la solicitarea acestora, inspectoratele şcolare emit noi documente de numire în care se precizează nivelul cel mai înalt de învăţământ al unităţii, în funcţie de postul/catedra ocupat(ă).Perioada: 3-6 ianuarie 2012II. Ordinea desfăşurării etapelor mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2012-2013 este următoarea:1. Întocmirea de către unităţile de învăţământ a listelor cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la 1 septembrie 2012 şi comunicarea lor inspectoratului şcolar:a) pentru limită de vârstă; … b) la cerere, pentru pensionare anticipată sau pensionare anticipată parţială. … Perioada: 5-10 ianuarie 20122. Constituirea catedrelor, încadrarea personalului didactic titular în învăţământ şi soluţionarea cererilor de întregire a normei didactice a personalului didactic titular conform prezentei metodologii pentru anul şcolar 2012-2013:a) la nivelul unităţilor de învăţământ/consorţiilor şcolare; … Perioada: 11-25 ianuarie 2012b) analiza, corectarea şi avizarea proiectului de încadrare şi a ofertei de posturi didactice/catedre vacante/rezervate de către inspectoratul şcolar. … Perioada: 26 ianuarie-8 februarie 20123. Transferarea personalului didactic titular al sistemului naţional de învăţământ preuniversitar disponibilizat prin restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare:a) afişarea la inspectoratul şcolar a listei cuprinzând posturile didactice/catedrele vacante/rezervate; … Termen: 15 februarie 2012b) afişarea, la inspectoratele şcolare, a listei cadrelor didactice care intră în restrângere de activitate, începând cu 1 septembrie 2012; … Termen: 15 februarie 2012c) depunerea solicitărilor de către cadrele didactice aflate în restrângere de activitate pentru obţinerea consimţământului în vederea soluţionării restrângerii de activitate; … Perioada: 16-22 februarie 2012d) analiza în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ a solicitărilor şi comunicarea hotărârii cu privire la acordarea/neacordarea consimţământului; … Perioada: 23-24 februarie 2012e) înregistrarea cererilor personalului didactic care solicită soluţionarea restrângerii de activitate la comisia de mobilitate a inspectoratului şcolar; … Perioada: 28 februarie-6 martie 2012f) desfăşurarea probelor practice/orale; … Perioada: 7-9 martie 2012g) afişarea la inspectoratul şcolar a listelor cu punctajele cadrelor didactice care solicită soluţionarea restrângerii de activitate; … Perioada: 7-9 martie 2012h) înregistrarea contestaţiilor la punctajele acordate; … Perioada: 12-13 martie 2012i) soluţionarea contestaţiilor în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea punctajelor finale; … Termen: 14 martie 2012j) soluţionarea cererilor de restrângere de activitate în şedinţă publică; … Perioada: 15-16 martie 2012k) înregistrarea contestaţiilor la inspectoratul şcolar cu privire la modul de soluţionare a restrângerilor; … Perioada: 19-20 martie 2012l) soluţionarea contestaţiilor în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar; … Termen: 21 martie 2012m) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare. … Termen: 22 martie 20124. Organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivat:a) susţinerea inspecţiilor speciale la clasă; … Perioada: 1 noiembrie 2011-5 iunie 2012b) susţinerea probei scrise; … Termen: 17 iulie 2012c) afişarea rezultatelor; … Termen: 23 iulie 2012d) înregistrarea contestaţiilor şi transmiterea acestora la centrele de evaluare; … Perioada: 23-24 iulie 2012e) rezolvarea contestaţiilor; … Termen: 25 iulie 2012f) afişarea rezultatelor finale. … Termen: 26 iulie 20125. Ocuparea prin concurs a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar:a) afişarea listei posturilor didactice/catedrelor ocupate ca urmare a soluţionării restrângerilor de activitate şi ca urmare a acordării prelungirii contractelor pe perioadă nedeterminată/determinată pentru anul şcolar următor la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare; … Termen: 28 martie 2012b) afişarea listei reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare; … Termen: 28 martie 2012c) verificarea şi publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs, a centrelor de concurs şi a graficului de desfăşurare a probelor la unităţile de învăţământ şi la inspectoratele şcolare; … Termen: 30 martie 2012d) înregistrarea cererilor de înscriere a candidaţilor la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la secretariatul unităţii de învăţământ/centrului care organizează concurs şi ale candidaţilor care solicită angajare în baza notelor de la concursul din iulie 2010 şi/sau la concursul din iulie 2011; … Perioada: 2-12 aprilie 2012e) verificarea şi avizarea dosarelor candidaţilor de către comisia de organizare şi desfăşurare a concursului şi consilierul juridic al inspectoratului şcolar; … Perioada: 18-27 aprilie 2012f) validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidaţi sau împuterniciţii acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare şi desfăşurare a concursului; neprezentarea la validare atrage după sine anularea înscrierii la concurs; … Perioadele: 20-28 aprilie 2012;26-31 iulie pentru absolvenţiipromoţiei 2012g) afişarea listei candidaţilor înscrişi şi a graficului privind susţinerea probelor practice/orale şi a inspecţiilor la clasă; … Termen: 30 aprilie 2012h) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale şi a inspecţiilor speciale la clasă; … Perioada: 2 mai-8 iunie 2012i) desfăşurarea probei scrise; … Termen: 2 august 2012j) afişarea rezultatelor la centrele de concurs şi la inspectoratele şcolare; … Termen: 7 august 2012k) înregistrarea contestaţiilor la centrele de concurs şi transmiterea acestora către centrele de evaluare; … Perioada: 7-8 august 2012l) rezolvarea contestaţiilor; … Termen: 9 august 2012m) afişarea rezultatelor finale la centrele de concurs şi la inspectoratele şcolare. … Termen: 10 august 20125.1. Etapa I de repartizare – repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 7,00 (şapte) la concursul din 2012, pe posturile didactice/catedrele vacante publicate în vederea angajării pe perioada nedeterminată:a) repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unităţii de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 7,00 (şapte), pe posturile didactice/catedrele vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată; … Termen: 13 august 2012b) reactualizarea şi afişarea listei posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate pentru angajare pe perioadă determinată la centrele/unităţile de învăţământ care organizează concurs; … Termen: 14 august 2012c) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. … Termen: 31 august 20125.2. Etapa a II-a de repartizare – repartizarea în şedinţă publică, la nivel de centru de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media de repartizare 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2012 pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate pentru angajare pe perioadă determinată:a) repartizarea în şedinţă publică, la nivelul centrului de concurs/unitate de învăţământ, a candidaţilor care au obţinut cel puţin media 5,00 (cinci) la concursul din sesiunea 2012 pe posturile didactice/catedrele vacante/rezervate publicate în vederea angajării pe perioadă determinată; … Termen: 16 august 2012b) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră; … Termen: 31 august 2012c) transmiterea la inspectoratele şcolare a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi; … d) publicarea, la inspectoratele şcolare, a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei candidaţilor repartizaţi şi a listei candidaţilor rămaşi nerepartizaţi. … Termen: 17 august 20126. Ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului şcolar, prin completarea normei didactice a personalului didactic titular:a) depunerea dosarelor pentru completarea normei didactice de către personalul didactic titular la inspectoratele şcolare; … Perioada: 8-9 august 2012b) afişarea punctajelor; … Termen: 10 august 2012c) depunerea contestaţiilor la punctaje; … Zilele: 10 şi 13 august 2012d) soluţionarea contestaţiilor şi afişarea listelor finale; … Termen: 14 august 2012e) soluţionarea completărilor de normă didactică în şedinţă publică organizată la nivel judeţean; … f) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; … Termen: 20 august 2012g) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. … Termen: 31 august 20127. Ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate, la nivelul inspectoratului şcolar, prin pretransfer consimţit între unităţile de învăţământ:a) depunerea cererilor, însoţite de documentele cerute în acestea, de către cadrele didactice care solicită pretransfer prin consimţământul unităţilor de învăţământ la inspectoratele şcolare, precum şi la unităţile de învăţământ pentru obţinerea acordului pentru pretransfer; verificarea şi avizarea dosarelor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi consilierul juridic al inspectoratului şcolar; … Perioada: 16-20 august 2012b) desfăşurarea probelor practice/orale; … Termen: 21 august 2012c) analiza, în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, a solicitărilor şi comunicarea hotărârii cu privire la acordarea/neacordarea acordului pentru pretransfer; … Termen: 22 august 2012d) depunerea acordurilor emise unităţile de învăţământ, de către personalul didactic care solicită pretransfer prin consimţământul unităţilor de învăţământ, la comisia de mobilitate a inspectoratului şcolar; … Perioada: 22-23 august 2012e) soluţionarea cererilor de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ în şedinţă publică; … Termen: 24 august 2012f) înregistrarea contestaţiilor la inspectoratul şcolar cu privire la modul de soluţionare a cererilor de pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ; … Zilele: 24 şi 27 august 2012g) soluţionarea contestaţiilor în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate; … Termen: 28 august 2012h) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare. … Termen: 31 august 20128. Detaşarea în interesul învăţământului:a) numirea, prin detaşare în interesul învăţământului, în funcţiile de conducere, îndrumare şi control neocupate prin concurs; … Termen: 16 august 2012b) înregistrarea, de către inspectorii de specialitate, a solicitărilor unităţilor de învăţământ; înregistrarea cererilor cadrelor didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer sau repartizare, la inspectoratele şcolare; … Perioada: 17-21 august 2012c) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului; … Termen: 22 august 2012d) discutarea şi soluţionarea propunerilor făcute de inspectorii şcolari de specialitate în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar şi afişarea listei cadrelor didactice detaşate în interesul învăţământului la inspectoratele şcolare; … Termen: 28 august 2012e) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a modificării duratei contractelor de muncă din perioadă determinată în perioada nedeterminată şi aprobării detaşărilor în interesul învăţământului; … f) soluţionarea cererilor cadrelor didactice titulare, a căror restrângere de activitate nu a fost soluţionată prin transfer sau repartizare, în şedinţă publică, prin detaşare în interesul învăţământului pentru nesoluţionarea restrângerii de activitate, pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate; … Termen: 29 august 2012g) emiterea şi comunicarea deciziilor de detaşare în interesul învăţământului. … Termen: 31 august 20129. Ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate la nivelul inspectoratului şcolar de cadrele didactice titulare care solicită detaşare la cerere, de candidaţii rămaşi nerepartizaţi după concursul din sesiunea 2012, precum şi de candidaţii care solicită angajare în baza notelor de la concursul din sesiunea iulie 2011 şi/sau la concursul din sesiunea iulie 2010:a) înregistrarea, la unităţile de învăţământ, a cererilor de continuitate pentru detaşare la cerere; … Termen: 16 august 2012b) comunicarea la inspectoratele şcolare a acordului/refuzului consiliului/consiliilor de administraţie al/ale unităţii/unităţilor de învăţământ pentru continuitate prin detaşare la cerere şi cadrelor didactice solicitante; … Termen: 20 august 2012c) înregistrarea, la inspectoratele şcolare, a cererilor de înscriere, însoţite de documentele solicitate în acestea, pentru cadrele didactice care solicită continuitate pentru detaşare la cerere, respectiv detaşare la cerere prin concurs sau concurs specific, verificarea şi avizarea dosarelor de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar şi consilierul juridic al inspectoratului şcolar; … Perioada: 17-21 august 2012d) organizarea şi desfăşurarea probelor practice/orale în profilul postului; … Termen: 22 august 2012e) afişarea punctajelor la inspectoratele şcolare; … Termen: 22 august 2012f) depunerea contestaţiilor la punctaje la inspectoratele şcolare; … Perioada: 22-23 august 2012g) soluţionarea contestaţiilor şi afişarea listelor finale la inspectoratele şcolare; … Termen: 24 august 2012h) soluţionarea, în şedinţă publică, a cererilor de continuitate pentru detaşare la cerere; … i) repartizarea, în şedinţă publică, a cadrelor didactice titulare prin detaşare la cerere în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concursul organizat pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar; … j) repartizarea, în şedinţă publică, a cadrelor didactice titulare prin detaşare la cerere în ordinea descrescătoare a punctajelor; … k) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate ca urmare a soluţionării detaşărilor la cerere şi ca urmare a acordării prelungirii contractelor pe perioadă determinată pentru anul şcolar următor; … Termen: 29 august 2012l) repartizarea candidaţilor rămaşi nerepartizaţi după concursul din sesiunea 2012, precum şi a candidaţilor care solicită angajare în baza notelor de la concursul din sesiunea iulie 2010 şi/sau la concursul din sesiunea iulie 2011; … Perioada: 30-31 august 2012m) emiterea şi comunicarea deciziilor de detaşare în interesul învăţământului. … Termen: 31 august 201210. Ocuparea posturilor didactice/catedrelor rămase vacante/rezervate în regim de plată cu ora la nivelul unităţilor de învăţământ:a) depunerea dosarelor pentru încadrare în regim de plată cu ora la unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare; … Perioadele: 2-12 aprilie 2012;16-17 august 2012b) atribuirea orelor în regim de plată cu ora la nivelul unităţilor de învăţământ; … Termen: 3 septembrie 2012c) transmiterea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate, a listei posturilor ocupate în regim de plată cu ora şi a listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate complete şi incomplete rămase neocupate datorită neprezentării la post a candidaţilor repartizaţi în etapele anterioare; … Termen: 4 septembrie 2012d) afişarea listei posturilor didactice vacante/rezervate la inspectoratele şcolare; … Termen: 5 septembrie 2012e) repartizarea candidaţilor conform art. 158 din prezenta metodologie; … Perioada: 6-7 septembrie 2012f) emiterea şi comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră. … Termen: 10 septembrie 2012III. Transmiterea la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a situaţiei statistice globale privind repartizarea candidaţilor pe posturi didactice/catedre vacante/rezervate.Termen: 17 septembrie 2012 +
Anexa 3––-(Anexa nr. 26 la metodologie)––––––––––– Model –RAPORTal comisiei de mobilitate a personaluluididactic constituite la nivelul unităţii de învăţământ, referitor lacadrele didactice care au solicitat consimţământul pentru pretransferpe un post didactic/o catedră vacant(ă)Subsemnatul, ………………………………………, profesor titular la catedra de ……………………………….., preşedinte al comisiei de mobilitate a personalului didactic din …………………………., localitatea ……………, judeţul ……………………….., numit prin Decizia nr. ………/…….., împreună cu ……………………….. şi …………….., membri ai comisiei, am desfăşurat în perioada ………………………………………… următoarele activităţi:– am preluat solicitările (şi documentele anexate), înregistrate la secretariatul unităţii de cadre didactice titulare care au solicitat consimţământul pentru pretransfer pe un post didactic/o catedră vacant(ă) din unitate;– am verificat dosarele cadrelor didactice şi am ierarhizat cadrele didactice care solicită acelaşi/aceeaşi post/catedră conform criteriilor prevăzute de Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în ordinea descrescătoare a punctajelor.Au depus solicitări un număr de ………….. cadre didactice, după cum urmează:1. Doamna/Domnul …………………………, cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de …………………….. de la ……………, localitatea ……………….., judeţul ……………….., cu specializările ………………………, pentru postul/posturile/catedra/catedrele ……………………………………………………………………….;2. ……………………………………………………………………………………………………În baza documentelor anexate solicitărilor, am concluzionat următoarele:– Propunem acordarea consimţământului pentru pretransferul pe postul didactic/catedra de …………………. din unitate pentru doamna/domnul …………………, cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ……………… de la …………….., localitatea ……………., judeţul ………………., cu specializările …………………….., din următoarele motive:– îndeplineşte condiţiile de studii necesare ocupării postului didactic/catedrei;– are avizele şi atestatele necesare ocupării postului didactic/catedrei;– îndeplineşte condiţiile prevăzute la criteriul …………………………. şi are punctajul ……………….. .– Propunem neacordarea consimţământului pentru pretransferul pe postul didactic/catedra de …………… din unitate pentru doamna/domnul ……….., cadru didactic titular pe/la postul didactic/catedra de ……… de la ………, localitatea ……….., judeţul ……………., cu specializările ……………….., din următoarele motive: …………………………………….. Preşedinţe, Membri ……….. ………….. ………….. ………….. +
Anexa 4––-(Anexa nr. 27 la metodologie)––––––––––1. Model de acord emis de directorul unităţii de învăţământ privind pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ(Antetul unităţii)Nr. …………./……………..CătreDomnul/Doamna ……………………………………………..…………./(adresa de domiciliu, conform documentelor anexate în dosar) ………………………………………..Ca urmare a Solicitării dumneavoastră nr. …………/………….. referitoare la pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ pe un post didactic/o catedră vacant(ă) din unitatea noastră de învăţământ,în baza Adresei nr. …………/…………., anexată solicitării dumneavoastră, prin care conducerea/conducerile ………./(unitatea/unităţile de învăţământ în care cadrul didactic este titular)…………………………. îşi exprimă acordul pentru pretransferul dumneavoastră prin consimţământ între unităţile de învăţământ,având în vedere că din analiza documentelor anexate cererii dumneavoastră rezultă că îndepliniţi condiţiile legale şi vă încadraţi în criteriile de selecţie stabilite pentru ocuparea postului solicitat,vă informăm că, în şedinţa Consiliului de administraţie al ……………………. din data de ….. …….. …….., a fost validată propunerea comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de acordare a consimţământului privind pretransferarea dumneavoastră începând cu 1 septembrie 2012 pe postul didactic/catedra vacant(ă) de ………../(disciplina postului/catedrei, conform Centralizatorului)………………………………………………………, formată dintr-un număr de ………. ore (………. ore TC CDL şi ………… ore opţionale) publicat(ă) de unitatea noastră, având codul ……… .Prezenta comunicare va fi ataşată solicitării pe care o veţi depune în atenţia comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru soluţionarea cererilor de pretransfer în şedinţă publică.Director,………2. Model de adresă de înştiinţare a inspectoratului şcolar referitor la acordurile emise pentru pretransfer prin consimţământ între unităţile de învăţământ(Antetul unităţii)Nr. ……………/……………CătreInspectoratul Şcolar Judeţean ………………………………………………….. /al Municipiului Bucureşti În atenţia preşedintelui comisiei judeţene/a municipiului Bucureşti de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitarPrin prezenta vă facem cunoscut că, în şedinţa Consiliului de administraţie al …………………………….. din data de …………………, a/au fost analizată(e) propunerea/propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unităţii de învăţământ de acordare a consimţământului privind pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ, începând cu 1 septembrie 2012, pe posturi didactice/catedre vacante din unitate pentru următoarele cadre didactice, titulare în învăţământul preuniversitar:1. Domnul/Doamna …………………………………………., cadru didactic titular pe postul didactic/catedra de ……………………………………. de la ……………………………………., judeţul/sectorul ………………………………, localitatea ……………………………………/Bucureşti, cu specializările …………………………………………………………, pentru postul didactic/catedra vacant(ă) de …………………………….. formată dintr-un număr de ………. ore (……….. ore TC CDL şi ………. ore opţionale), nivelul ………………………………., regimul de mediu ………………, cu predare în limba ……………………………., publicat(ă) de unitatea noastră, având codul ……………………. . În urma verificării documentelor ataşate cererii, a rezultat faptul că domnul/doamna ………………….. îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi pretransferat(ă) pe postul didactic/catedra menţionat(ă) anterior şi se încadrează în criteriile de selecţie.2. ……………………………………………………………………………………………….În conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2012-2013, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.560/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ne asumăm întreaga responsabilitate pentru corectitudinea şi legalitatea demersurilor efectuate şi a soluţiei validate de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.Anexăm, în copie, avizată "conform cu originalul":– decizia de constituire a comisiei de mobilitate a personalului didactic la nivelul unităţii de învăţământ;– procesul-verbal încheiat în urma activităţilor desfăşurate de comisia de mobilitate a personalului didactic din unitatea de învăţământ;– propunerea comisiei de mobilitate a personalului didactic privind validarea cadrelor didactice selectate în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ;– procesul-verbal al şedinţei Consiliului de administraţie al ……………. în care au fost analizate propunerile comisiei de mobilitate a personalului didactic constituite la nivelul unităţii de învăţământ;– acordurile emise cadrelor didactice privind pretransferul prin consimţământ între unităţile de învăţământ.Director,………––