privind rezolvarea cererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor şi apelurilor primite de la persoane fizice şi juridice referitoare la impozite, taxe şi alte venituri cuvenite bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale
Ministru de stat, ministrul finanţelor,având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 449/1994 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, precum şi prevederile din legi, decrete, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului referitoare la stabilirea impozitelor, taxelor şi a altor venituri cuvenite bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale,emite următorul ordin:1. Se aprobă precizările privind modul de rezolvare a cererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor şi apelurilor primite de la persoane fizice şi juridice referitoare la impozite, taxe şi alte venituri cuvenite bugetului de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale.2. Cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile, apelurile, din competenţa de soluţionare a Ministerului Finanţelor, având ca obiect sume ce depăşesc în total 100 milioane lei se soluţionează prin decizia comisiei prevăzută la anexa nr. 1 din Precizări.3. Prevederile prezentului Ordin se aplică de la data de 21 martie 1996.Pe data intrării în vigoare a prezentului Ordin se abroga prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 958/1994.4. Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, direcţiile generale cu activitate în domeniul veniturilor statului, direcţiile generale cu activitate în domeniul controlului financiar de stat, direcţiile generale cu activitate în domeniul preţurilor şi Garda financiară din Ministerul Finanţelor, precum şi Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prezentului Ordin.MINISTRU DE STAT,MINISTRUL FINANŢELOR,FLORIN GEORGESCU +
PRECIZĂRIprivind modul de rezolvare a cererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor, apelurilor primite de la persoane fizice şi juridice referitoare la impozite, taxe şi alte venituri cuvenite bugetului de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor specialeCererile de revizuire, contestaţiile, plângerile, apelurile sunt cai administrative de atac prin care se cere reanalizarea unor acte întocmite de organele Ministerului Finanţelor, cu privire la determinarea impozitelor, taxelor, primelor de asigurare prin efectul legii, majorărilor de întârziere şi altor venituri cuvenite bugetului statului, bugetelor locale sau bugetelor fondurilor speciale.Cercetarea şi soluţionarea cererilor de revizuire, a contestaţiilor, a plângerilor şi apelurilor se face potrivit dispoziţiilor din legile organice şi din prezentele Precizări.A-1. Contestaţiile având ca obiect: impozitul pe veniturile liber profesionistilor, meseriaşilor şi a altor persoane fizice independente şi asociaţii familiale, taxele de timbru, impozitul pe venitul agricol*) şi primele de asigurare prin efectul legii, se rezolva astfel:–––––-Notă …
*) Când potrivit legii privind impozitul pe venitul agricol, contestaţia se soluţionează de circumscripţia sau administraţia financiară, după caz.– în prima instanţa de administraţiile financiare municipale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi respectiv de către circumscripţiile fiscale orăşeneşti, în termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei;– în a doua instanţa de Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, prin serviciul (biroul) de revizie fiscală şi contestaţii, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei;– în a treia şi ultima instanţa de către Ministerul Finanţelor prin Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, în cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei.Contestaţiile adresate Ministerului Finanţelor având ca obiect sume mai mari de 100 milioane lei se rezolva prin decizia Comisiei centrale pentru soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor (Anexa 1).În situaţia în care membrii comisiei au opinii divergenţe privind modul de soluţionare a cauzei, decizia de soluţionare se ia de către preşedintele comisiei.În acest caz, exemplarele 1 şi 2 ale deciziei de soluţionare, care se trimit petentului şi DGFPCFS judeţeana sau a municipiului Bucureşti, după caz, se vor semna numai de către preşedintele comisiei, iar pe unul din cele 2 exemplare care rămîn la dosarul cauzei se vor retine, în josul deciziei, opiniile divergenţe ale membrilor comisiei ca opinii separate ce vor trebui să fie motivate.Contestaţiile contribuabililor persoane fizice şi ale agenţilor economici din mediul rural se rezolva, în prima instanţa de Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, şi în a doua instanţa de către Ministerul Finanţelor prin organele şi la termenele prevăzute din alineatele precedente.2. Contestaţiile în prima instanţa se depun în termen de cel mult 30 de zile, de la data comunicării, în cazul impozitelor şi taxelor cu debit sau la data reţinerii ori a plăţii în cazul celor care se realizează prin reţinere şi vărsare şi respectiv prin plata directa.Contestaţiile depuse direct la organele fiscale operative sau primite de la organele ierarhice superioare se vor analiza şi soluţiona potrivit instanţelor prevăzute în prezentul capitol.3. Împotriva soluţiilor date în prima sau a doua instanţa se pot face contestaţii, în a doua sau a treia instanţa, după caz, în termen de 30 de zile de la primirea soluţiilor respective.Contestaţiile se depun în toate cazurile la organul care a determinat suma contestată, ori a soluţionat contestaţia.4. Contestaţiile depuse după expirarea termenului de mai sus pot fi considerate ca "depuse în termen" de la caz la caz, potrivit prevederilor regulamentului de ordine şi funcţionare a Ministerului Finanţelor, a Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeana sau a municipiului Bucureşti, după caz, în condiţiile prevăzute de art. 103 din Codul de procedură civilă şi Ordinul ministrului finanţelor nr. 877/1993.5. Organele operative trimit dosarele şi actele necesare soluţionării contestaţiilor în instanţa a II-a Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeana şi a municipiului Bucureşti, după caz, în termen de 10 zile de la solicitare, cu excepţia cazurilor care sunt în competenţa lor de soluţionare.Pentru contestaţiile în ultima instanţa, Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, analizează dosarele şi actele primite de la organele operative, fac cercetări suplimentare – dacă este cazul – şi înaintează întreaga lucrare la Ministerul Finanţelor – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, în termen de cel mult 10 zile de la primirea actelor, de la unităţile subordonate, cu propuneri concrete de soluţionare.Controlul celor semnalate în contestaţie se va face prin acelaşi organism care a efectuat actul contestat şi de regula prin alte persoane decât acelea care au făcut verificarea.6. Dosarele care se întocmesc în vederea soluţionării contestaţiilor se numeroteaza şi se snuruiesc. Aceste dosare trebuie să conţină contestaţiile şi actele depuse de petitionari în susţinerea cauzelor, actele care au stat la baza impunerilor: declaraţiile de impunere, constatările organelor fiscale, ale controlului financiar de stat sau ale Gărzii financiare, etc., dispoziţiile de impunere, notele de calcul şi fundamentare, dovada comunicării obligaţiilor de plată (acolo unde este cazul), cât şi a actelor de procedura (proces verbal, dispoziţie de impunere, soluţia în prima şi/sau a doua instanţa, etc.) chitanţa de plată a taxelor de timbru – în original – situaţia la zi a plăţilor în contul obligaţiilor fiscale datorate (copii de pe rol, fise etc.) precum şi toate contestaţiile care au fost soluţionate în instanţele anterioare. În cazul contestării taxelor de timbru se ataşează actele supuse taxarii în original sau copii certificate de pe acestea, actele prin care s-au stabilit taxele de timbru contestate. În situaţia în care se contesta încadrarea făcuta de organele prestatoare de servicii supuse taxelor de timbru se anexează pe lîngă copia certificată a actului respectiv şi un act emanat de la organul care a făcut încadrarea din care să rezulte consideratiile legale şi de fapt care au dus la încadrarea ce se contesta.7. Contestaţiile cu privire la aşezarea impozitului pe veniturile liber-profesionistilor, meseriaşilor şi altor persoane fizice independente şi asociaţii familiale, a taxelor de timbru, a impozitului pe venitul agricol*), a primelor de asigurare prin efectul legii precum şi a majorărilor de întârziere, sunt supuse unei taxe de timbru de 2 la suta calculată la suma contestată.–––––Notă …
*) Când, potrivit legii privind impozitul pe venitul agricol, contestaţia în prima instanţa se soluţionează de circumscripţia sau administraţia financiară, după caz.B – Dispoziţii specifice privind rezolvarea plângerilor, contestaţiilor, apelurilor privind impozitul pe salarii1. Împotriva modului în care se aplică prevederile legale referitoare la calcularea, reţinerea şi vărsarea impozitului pe salarii, salariaţii pot face plângeri, în termen de 30 de zile de la data reţinerii impozitului astfel:– în prima instanţa la persoana fizica sau juridică la care petiţionarul este salariat, care este obligată ca în termen de 30 de zile de la data înregistrării plângerii să procedeze la reverificarea modului de determinare a venitului lunar impozabil şi a impozitului de plată şi să emita o decizie care să cuprindă rezultatul verificării.Decizia se va comunică salariatului în cauza.– în a doua instanţa la Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeana sau a municipiului Bucureşti, după caz, pe a carei raza teritorială de activitate îşi are domiciliul sau sediul persoana fizica sau juridică al carei angajat este, pe baza contestaţiei depuse de salariatul în cauza în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei din prima instanţa.Contestaţia se rezolva de serviciu (biroul) de revizie fiscală şi contestaţii în termen de 30 de zile de la înregistrare, iar comunicarea soluţiei petentului se face printr-o decizie semnată de directorul general al direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeana sau a municipiului Bucureşti, după caz, iar în lipsa acestuia de inlocuitorul sau.– în a treia şi ultima instanţa la Ministerul Finanţelor – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor, pe baza apelului depus de salariatul respectiv, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat.Soluţionarea este obligatorie în aceasta instanţa în termen de 40 de zile de la înregistrare.2. plângerile, contestaţiile şi apelurile privind modul de calculare, reţinere şi vărsare a impozitului pe salarii sunt scutite de plată taxei de timbru.C – Dispoziţii specifice privind rezolvarea cererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor la impozitele şi taxele locale, impozitul pe profit, taxa pe valoarea adăugată, accize, impozit pe spectacole şi alte impozite directe şi indirecte*) precum şi a majorărilor de întârziere calculate de organele de control.––––––Notă …
*) Contestaţiile privind impozitul pe circulaţia mărfurilor pentru sumele determinate în baza Hotărârii Guvernului nr. 779/1991, constatate în limita termenului de prescripţie.1. Cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile privind determinarea impozitului pe profit, a impozitului pe circulaţia mărfurilor, a accizelor, a taxei pe valoarea adăugată, a impozitului pe spectacole, a altor impozite directe şi indirecte, cu excepţia celor de la pct. A şi B, precum şi a majorărilor de întârziere aferente acestora se soluţionează astfel:– în prima instanţa de Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeana sau a municipiului Bucureşti, după caz, pe baza cererii de revizuire, a contestaţiei depusa de agentul economic, în termenul precizat în legea, ordonanţa, hotărârea guvernului, după caz, care reglementează impozitele, taxele, fondurile după caz, contestate şi se soluţionează în termenul prevăzut de aceleaşi acte normative*).––––Notă …
*) Contestaţiile la actele de control întocmite în baza Legii nr. 30/1991 – privind organizarea Controlului Financiar de Stat şi a Gărzii Financiare – urmează prevederile pct. 3 alineatele 1 şi 2 litera C din prezentele Precizări.– în a doua şi ultima instanţa la Ministerul Finanţelor – Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor – pe baza contestaţiei, depuse de agentul economic respectiv, în termenul precizat în legea, ordonanţa, hotărârea guvernului, după caz, care reglementează impozitele, taxele, fondurile după caz, contestate şi se soluţionează în termenul prevăzut de aceleaşi acte normative.Contestaţia (plângerea) adresată Ministerului Finanţelor se depune la organul care a soluţionat contestaţia în prima instanţa.2. Cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile, după caz, cu privire la impozitul pe profit, la impozitul pe circulaţia mărfurilor*), impozitul pe spectacole, accize, la taxa pe valoarea adăugată şi a altor impozite directe şi indirecte sunt supuse unei taxe de timbru prevăzută în legea, ordonanţa, hotărârea care reglementează natura sumei asupra căreia s-a depus petiţia.––––––Notă …
*) Contestaţiile cu privire impozitul pe circulaţia mărfurilor pentru sumele determinate în baza Hotărârii Guvernului nr. 779/1991, constatate în limita termenului de prescripţie.3. Cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile, apelurile a căror soluţionare intră în competenţa Ministerului Finanţelor se depun la Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţeana sau a municipiului Bucureşti, după caz, care analizează actele primite de la organele operative, întreprind cercetări suplimentare prin acelaşi organism care a efectuat controlul şi de regula prin alte persoane decât acelea care au efectuat verificarea, dacă este cazul, şi înaintează dosarul cauzei la Ministerul Finanţelor.Dosarul cauzei trebuie să cuprindă contestaţia, actul în original de plată a taxei de timbru, actele de înfiinţare ale societăţilor, balanţele contabile, bilanţurile şi indicatorii economico-financiari depuşi de agentul economic, verificările şi constatările făcute, atât pe linia impozitelor directe cât şi indirecte, referatele întocmite cu propuneri şi aprobate de organele competente, situaţia plăţii la zi în contul obligaţiunilor fiscale şi toate actele aferente rezolvate în instanţele anterioare, cât şi dovada comunicării soluţiei, în situaţia în care cererea petentei a fost respinsă ca nedepusa în termen sau se propune a fi respinsă ca nedepusa în termen.Contestaţiile la actele întocmite de organele cu atribuţiuni de control din centrala Ministerului Finanţelor, se depune la registratura ministerului.4. În situaţiile în care cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile au fost admise taxele de timbru achitate se restituie proporţional cu suma impozitelor şi taxelor admise şi date la scădere, dacă prin legile de instituire ale acestora nu se prevede altfel.D – Dispoziţii comune referitoare la soluţionarea cererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor, apelurilor1. În vederea verificării sau constatării unor situaţii de fapt menţionate de contestatori, persoane fizice sau juridice, se vor întreprinde verificări pe teren prin acelaşi organism care a efectuat controlul şi de regula prin alte persoane decât acelea care au făcut verificarea în prezenta petenţilor sau imputernicitilor acestora, încheindu-se note de constatare semnate şi de aceştia.Dacă petenţii nu indica elemente sau situaţii care să necesite verificări pe teren iar motivele invocate în contestaţii sunt clare şi lamurite prin documente existente în dosarul contestaţiei, organele teritoriale întocmesc direct referatul cu propuneri de soluţionare pe care le înaintează conducerii direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat.2. Indiferent de instanţa de soluţionare, organele care au înregistrat contestaţia au obligaţia să comunice petitionarilor fie soluţia data, fie organul căruia i s-a trimis contestaţia spre rezolvare.Instanţa competenţa să soluţioneze contestaţia este obligată să facă menţiunea privind timbrarea legală şi faptul ca aceasta a fost depusa în termen.3. Taxele de timbru legale se datorează indiferent dacă o alta contestaţie cu acelaşi obiect înregistrată şi soluţionată anterior a fost taxată.În toate contestaţiile indiferent de instanţa de soluţionare se va menţiona cuantumul impozitelor, taxelor şi a majorărilor de întârziere contestate, anexindu-se şi documentul de plată a taxei de timbru, în original.Cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile supuse taxelor de timbru nu pot fi cercetate şi soluţionate, dacă nu s-au achitat în prealabil taxele legale.În cazul cererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor primite prin posta la care se datorează taxa de timbru şi la care nu s-au anexat documentele originale de plată a taxelor respective, se va comunică în scris petenţilor sumele reprezentind taxele de timbru pe care aceştia trebuie să le plătească, obligaţia de a trimite în original documentul de plată ale acestora, cu menţiunea ca neplata taxei de timbru în termen duce la respingerea contestaţiei ca netimbrata.În cazul scrisorilor care au caracter de cerere de revizuire, contestaţie, plângere se va solicita timbrarea lor chiar dacă cei interesaţi le denumesc reclamaţii, sesizări sau cereri.În cazul în care cererea depusa este astfel redactată încât are caracter de cerere de revizuire, contestaţie, plângere, apel, cât şi caracter de cerere de înlesnire la plata, se procedează astfel:– se cercetează şi se soluţionează punctul din cerere prin care se contesta stabilirea impunerii după achitarea taxei de timbru;– odată cu soluţionarea se comunică petiţionarului respectiv ca acea parte din cererea să referitoare la înlesnirea la plata urmează să fie soluţionată de Direcţia generală de evaluare şi urmărire a veniturilor bugetare.4. Soluţia data în fiecare instanţa se comunică petenţilor prin decizia purtind antetul şi ştampila rotunda a organului care a soluţionat cauza, precum şi semnătura cu numele şi prenumele persoanelor din conducerea acesteia, care sunt competente să semneze. Copiile soluţiilor comunicate se reţin şi se indosariaza împreună cu întreaga lucrare la dosarul contestaţiei.Comunicare, în înţelesul prezentelor precizări, înseamnă data la care petentul a luat la cunoştinţa de actul de procedura.Comunicarea actelor de procedura se va face prin posta la domiciliul sau la sediul petenţilor, după caz, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire iar în situaţia când se refuza primirea acestora se va proceda conform dispoziţiilor Codului de procedura civilă privind comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedura care se aplică în mod corespunzător.Dosarele fiscale şi contestaţiile soluţionate se restituie organelor teritoriale operative.5. Modificările în evidentele fiscale şi contabile se vor opera imediat după primirea deciziei.6. Cererile de revizuire, contestaţiile, plângerile, apelurile nu suspenda urmărirea şi încasarea sumelor datorate bugetului, dacă legea nu prevede altfel, sau dacă organul competent nu a dispus expres suspendarea.7. Organele care soluţionează cererile de revizuire, plângerile, apelurile contestaţiile sunt obligate să ţină evidenta acestora, din care să rezulte contestatarul, obiectul contestaţiei, modul de soluţionare şi de comunicare a soluţiilor, potrivit Anexei 2.8. plângerile împotriva actului de constatare a contravenţiei şi de aplicare a amenzii se depun în termen de 15 zile, la organul din care face parte agentul constatator, care le trimite împreună cu dosarul cauzei, judecătoriei în a carei raza a fost săvîrşită contravenţia şi care în vederea soluţionării citeaza pe cel care a făcut plângerea, organul care a aplicat sancţiunea precum şi orice altă persoană în măsura să contribuie la rezolvarea justa a cauzei.9. Organele de control care în activitatea lor constata încălcări ale legii sau nereguli care nu intră în competenţa de soluţionare sau privesc alte domenii de activitate, vor sesiza organele cu atribuţiuni de control în acel domeniu de activitate anexînd un exemplar de pe actul de constatare la sesizare.10. Direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti vor raporta Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor din Ministerul Finanţelor situaţia cererilor de revizuire, a contestaţiilor, a plângerilor, a apelurilor primite şi soluţionate conform Anexei 3, la datele de 25 iulie pentru semestrul I şi 25 ianuarie pentru întreg anul expirat. +
Anexa 1Comisia centrala pentru soluţionarea cererilor de revizuire, a contestaţiilor, a plângerilor şi a apelurilor având ca obiect sume mai mari de 100 milioane lei1. Directorul general al Direcţiei generale de soluţionare a contestaţiilor sau inlocuitorul acestuia – preşedinte;2. Şeful serviciului de soluţionare a contestaţiilor la actele organelor de impozite şi taxe sau inlocuitorul acestuia – membru;3. Şeful serviciului de soluţionare a contestaţiilor la acte de control ale controlului financiar de stat, Gărzii financiare, serviciilor de preţuri şi a altor organe de control ale Ministerului Finanţelor, sau inlocuitorul acestuia – membru;4. Şeful serviciului de soluţionare a contestaţiilor la actele de control efectuat de organe mixte, sau inlocuitorul acestuia – membru;5. Salariatul care răspunde de soluţionarea cauzei ─ membru. +
Anexa 2REGISTRUL DE EVIDENŢA CONTESTAŢIILOR┌───┬────────┬────────────┬──────┬─────┬──────┬────┬─────────┬───────────────────┐│NR.│ÎNREGIS─│ PRIMIT │DENU─ │ADRE─│OBIECT│ │ TAXA │TRIMIS PT.CERCETARE││CRT│ TRAT │ │MIRE │SA │CON─ │SUMA│ TIMBRU │SAU SOLUŢIONARE LA ││ ├───┬────┼─────┬──────┤PETI─ │PETI─│TESTAT│CON─├────┬────┤UNITĂŢI SUBORDONATE││ │NR.│DATA│DE LA│ CU │ŢIO─ │ŢIO─ │ │TES─│SUMA│NR. ├─────┬─────┬───────┤│ │ │ │UNIT.│ADRESA│NAR │NAR │ │TATĂ│ │ŞI │DATA │NUME │TERMEN ││ │ │ │ SAU │ │ │ │ │ │ │DATA│TRIM.│UNIT.│RĂSP. ││ │ │ │PERS.│ │ │ │ │ │ │DOC.│ │ │ │├───┼───┼────┼─────┼──────┼──────┼─────┼──────┼────┼────┼────┼─────┼─────┼───────┤│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ 10 │ 11 │ 12 │ 13 │ 14 │└───┴───┴────┴─────┴──────┴──────┴─────┴──────┴────┴────┴────┴─────┴─────┴───────┘ REGISTRUL DE EVIDENŢA CONTESTAŢIILOR┌───────┬──────────────────────┬─────────────────┬──────┬──────────┬───────────┐│NR. ŞI │TRIMIS PENTRU │SOLUŢIA DATĂ │REZOL─│ SCĂDERI │COMUNICARE ││DATA │SOLUŢIONARE LA │ SUME │VATE │ PRIVIND │SOLUŢIE ││PRI─ │FORUL SUPERIOR │ (LEI) │ │ │ ││MIRII ├────┬────┬────────────┼────────┬────────┼──────┼──────┬───┼─────┬─────┤│REZULT.│DATA│UNI─│ PRIMIT │ADMISE │RESPINSE│ ÎN │ IMP. │SU─│DATA │CUI I││ │TRI─│TATE│ REZUL─ │ │ │TERMEN│ ŞI │ME │ │ S─A ││ │MIT.│ │ TATUL │ │ │ │TAXE │LEI│ │COMU─││ │ │ │ CU │ │ │ │ SI │ │ │NICAT││ │ │ │ │ │ │ │ALTE │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │VENIT.│ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │CUV. │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │BUG. │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │ÎN │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │SUMA │ │ │ ││ │ │ │ │ │ │ │LEI │ │ │ │├───────┼────┼────┼──────┬─────┼───┬────┼───┬────┼──────┼──────┼───┼─────┼─────││ │ │ │adre─ │înre─│To─│Par─│To─│Par─│ │ │ │ │ ││ │ │ │sa nr.│gis─ │tal│ţi─ │tal│ţi─ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │trat │ │al │ │al │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │sub │ │ │ │ │ │ │ │ │ ││ │ │ │ │nr. │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├───────┼────┼────┼──────┼─────┼───┼────┼───┼────┼──────┼──────┼───┼─────┼─────││ 16 │ 17 │ 18 │ 19 │ 20 │ 21│ 22 │ 23│24 │ 25 │ 26 │27 │ 28 │ 29 │└───────┴────┴────┴──────┴─────┴───┴────┴───┴────┴──────┴──────┴───┴─────┴─────┘ +
Anexa 3MINISTERUL FINANŢELORDirecţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de statSITUAŢIAcererilor de revizuire, contestaţiilor, plângerilor şi apelurilor primite şi soluţionate în perioada ………..CERERI DE REVIZUIRE, CONTESTAŢII, PLÂNGERI, APELURINumăr –– Cazuri –––––– Sume (lei)1. Sold la începutul perioadei2. Primite în cursul perioadei3. Total lucrări de soluţionat încursul perioadei (3=1+2)4. Rezolvate─ Modul de rezolvare:4.1 ─ Admise4.2 ─ Respinse4.3 ─ Trimise altor organe(4 = 4.1 + 4.2 + 4.3)5. Sold la sfârşitul perioadei(5 = 3 ─ 4)─ Scăderi de impozite şi taxe (4─1)din care:─ impozit pe profit;─ I.C.M., T.V.A., accize;─ impozit pe dividende;─ impozit pe vânzările de active;─ impozit pe veniturile persoanelor fizice şi asociaţiilor familiale;─ alte venituri cuvenite bugetului statului, bugetelor locale sau bugetelor fondurilor speciale.DIRECTOR GENERAL,Semnătura–––-