Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,<!–>Guvernul României emite următoarea ordonanța de urgență:–> +
Articolul 1Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, se completează după cum urmează:<!–>1.–>După alineatul 2 al articolului 5 se introduce un alineat cu următorul cuprins:Prevederile alineatului precedent nu se aplică în situația în care beneficiarul împrumutului intra sau, după caz, se afla sub incidența prevederilor Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, cu modificările ulterioare. În aceste situații restituirea împrumutului se asimilează cheltuielilor efectuate pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate față de toți creditorii.(la 25-07-2001,
Alineatul 2^1 din Articolul 5, Punctul 1., Articolul 1 a fost modificat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 428 din 18 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001
)
… 2.După articolul 5 se introduc articolele 5^1-5^3 cu următorul cuprins: +
Articolul 5^1Garanțiile constituite în baza prevederilor art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 11/1995 privind măsuri comerciale specifice rezervelor materiale naționale pentru improspatarea produselor și valorificarea celor disponibile, aprobată și modificată prin Legea nr. 69/1995, de la data încheierii de deschidere a procedurii sau, după caz, a sentinței emise de judecătorul-sindic conform prevederilor Legii nr. 64/1995, cu modificările ulterioare, se asimilează cheltuielilor necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor debitorului, care se satisfac cu prioritate față de toți creditorii.<!–>Prevederile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul lichidării voluntare.–> +
Articolul 5^2La cererea expresă a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat sau, după caz, a unităților teritoriale subordonate, adresată judecătorului-sindic, creanțele acesteia, precum și ale unităților teritoriale subordonate, față de agenții economici care intra sub incidența prevederilor Legii nr. 64/1995, cu modificările ulterioare, se asimilează cheltuielilor necesare pentru conservarea și administrarea bunurilor din averea debitorului, care se satisfac cu prioritate față de toți creditorii. +
Articolul 5^3Creanțele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și cele ale unităților teritoriale subordonate, nerecuperate ca urmare a închiderii procedurii de lichidare sau a situației în care sumele realizate din vânzarea bunurilor debitorului sunt insuficiente indestularii, se inchid prin contul de finanțare. … +
Articolul 2Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se articolelor o noua numerotare.<!–>
PRIM-MINISTRU–>
RADU VASILE<!–>
Contrasemnează:–>
Președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat,<!–>
Adrian Ghiță–>
Ministrul finanțelor,<!–>
Decebal Traian Remeș–>––––<!–>–>