privind acoperirea unor sume neîncasate din valorificarea unor acţiuni deţinute de Societatea Comercială "Electrica" – S.A.
În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. + Articolul 1Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului şi Ministerul Finanţelor Publice sunt mandatate sa acopere diferenţa dintre valoarea nominală şi valoarea de vânzare a acţiunilor deţinute de Societatea Comercială "Electrica" S.A., în limita sumei de 19.295.584 dolari S.U.A., în echivalent lei, prin raportare la cursul de schimb leu/dolar S.U.A. comunicat de Banca Naţionala a României, valabil la data de 31 decembrie 2002. + Articolul 2Diferenţa dintre valoarea nominală şi valoarea de vânzare a unor acţiuni deţinute de Societatea Comercială "Electrica" – S.A. se acoperă după cum urmează:a) Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A. este scutită de la plata către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului a sumei de 19.295.584 dolari S.U.A., reprezentând credit în valoare de 16.000.000 dolari S.U.A., precum şi dobânzile şi alte comisioane aferente acestuia, contractat de Compania Naţionala de Electricitate – S.A. de la Fondul Proprietăţii de Stat, prin Banca de Import-Export a României (Eximbank) – S.A., conform prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 3/2000 privind acordarea unui credit Companiei Naţionale de Electricitate – S.A. de către Fondul Proprietăţii de Stat prin Banca de Import-Export a României (Eximbank) – S.A. pentru asigurarea finanţării parţiale a importurilor de pacura, gaze naturale şi cărbune energetic, necesare realizării Programului energetic 1999-2000, aprobată prin Legea nr. 259/2001, preluat de către Societatea Comercială „Termoelectrica” – S.A. potrivit dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate – S.A., cu modificările ulterioare. … b) Societatea Comercială "Electrica" – S.A. este scutită de la plata către Societatea Comercială "Termoelectrica" S.A. a sumei de 19.295.584 dolari S.U.A., calculată la cursul de schimb leu/dolar S.U.A. comunicat de Banca Naţionala a României, valabil în data de 31 decembrie 2002, reprezentând datorii restante, certe, lichide şi exigibile la această dată. … + Articolul 3Se anulează obligaţia Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului de a vira suma de 19.295.584 dolari S.U.A. către bugetul de stat şi totodată se anulează scrisoarea de garanţie bancară nr. 398/2000, emisă de Ministerul Finanţelor, pentru garantarea, în mod irevocabil şi necondiţionat, în numele şi contul statului, a creditului acordat, precum şi a dobânzilor şi comisioanelor aferente acestuia, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 3/2000, aprobată prin Legea nr. 259/2001.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:────────────────Ministrul Autorităţii pentru Privatizareşi Administrarea Participatiilor Statului,Ovidiu Tiberiu MusetescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 18 decembrie 2002.Nr. 203.────────────────────
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.