În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. I.3 și 4 din Legea nr. 332/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,<!–>Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.–> +
Articolul ILa articolul 36 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alin. (12), cu următorul cuprins:(12)<!–>Instituțiile publice ai căror conducători au calitatea de ordonatori terțiari de credite, ordonatori secundari de credite și ordonatori principali de credite transmit formularele individuale din sfera raportării situațiilor financiare în Sistemul național de raportare, până la data de 20 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru raportările lunare și trimestriale, respectiv până la data de 30 inclusiv a lunii următoare celei de raportare pentru raportările anuale privind încheierea exercițiului financiar.–> +
Articolul IIArticolul 4^2 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă. +
Articolul IIIPrin derogare de la prevederile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot aproba utilizarea excedentului anilor precedenți, rămas nerepartizat, și pentru finanțarea cheltuielilor cu rambursarea împrumuturilor contractate. +
Articolul IVOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaționale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 25/2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.<!–>La articolul 2, literele h) și i) se modifică și vor avea următorul cuprins:h)–>entități publice – instituțiile publice definite potrivit art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precum și alte entități persoane juridice care primesc sume de la bugetele componente ale bugetului general consolidat sau alte fonduri de la instituții publice stabilite prin ordin al ministrului finanțelor; … i)<!–>cod unic al angajamentului legal – cod unic atribuit unui angajament legal de către sistemul de control al angajamentelor, după validarea rezervării inițiale/definitive, după caz, a creditelor de angajament și creditelor bugetare aferente proiectului de angajament legal respectiv, valabil pentru toată durata de derulare a angajamentului; … … 2.–>Articolul 18 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 18Entitățile publice au obligația înregistrării angajamentelor legale în sistemul de control al angajamentelor, cu respectarea procedurii de funcționare a sistemului. La înregistrarea în sistemul de control al angajamentelor a angajamentelor legale emise pe perioadă nedeterminată, a celor care se reînnoiesc automat, precum și în alte situații stabilite prin procedura de funcționare a sistemului, entitatea publică poate cumula mai multe angajamente legale care determină cheltuieli de aceeași natură într-un an.<!–> … 3.–>Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 19Înregistrarea în sistem a creditelor de angajament și bugetare aferente angajamentelor legale se realizează anterior semnării angajamentului legal, conform procedurii de funcționare a sistemului. Sistemul de control al angajamentelor asigură verificarea și controlul respectării prevederilor procedurii de funcționare a sistemului și în cazul validării furnizează entității publice un cod unic al angajamentului legal care este utilizat pe toată durata de derulare a angajamentului. În cazul angajamentelor legale emise pe perioadă nedeterminată, al celor care se reînnoiesc automat, precum și în alte situații stabilite prin procedura de funcționare a sistemului, înregistrarea în sistemul de control al angajamentelor poate fi efectuată în fiecare an, sistemul furnizând coduri unice ale angajamentelor legale.<!–> … 4.–>La articolul 24, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (2), cu următorul cuprins:(2)<!–>Ordonatorii de credite ierarhic superiori preiau obligația raportării situațiilor financiare și a altor tipuri de rapoarte pentru entitățile publice din subordine, în situația în care acestea nu își pot îndeplini obligațiile de raportare, potrivit procedurii de funcționare a sistemului. … 5.–>La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alin. (3), cu următorul cuprins:(3)<!–>Sancțiunile prevăzute la art. 27 și 28 se aplică și ordonatorilor de credite ierarhic superiori care au preluat obligația privind raportarea situațiilor financiare și altor tipuri de rapoarte în sistemul național de raportare pentru instituțiile din subordine, care nu își pot îndeplini obligațiile de raportare, potrivit procedurii de funcționare a sistemului; nerespectarea obligației privind raportarea situațiilor financiare și altor tipuri de rapoarte pentru instituțiile publice din subordine, care nu își pot îndeplini obligațiile de raportare, potrivit procedurii de funcționare a sistemului, va limita accesul instituțiilor publice responsabile la funcționalitățile sistemului privind înregistrarea angajamentelor legale și efectuarea plăților prin Trezoreria Statului. … –> +
Articolul VÎn anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, se suspendă emiterea de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a titlurilor de plată realizată în baza dispozițiilor Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare. +
Articolul VIPrin derogare de la prevederile art. 61 alin. (1) și ale art. 63 alin. (4) și (4^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și până la data de 3 martie 2025, unitățile administrativ-teritoriale pot transmite la Ministerul Finanțelor documentația pentru garantarea împrumuturilor contractate de către operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat, pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025, cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat. +
Articolul VIILa articolul 65 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 12 iulie 2017, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (3^1) se modifică și va avea următorul cuprins:(3^1)<!–>În aplicarea prevederilor alin. (3), în vederea atestării competențelor, cel puțin un membru al comitetului de audit trebuie să fie autorizat ca auditor financiar și înregistrat în Registrul public electronic de către autoritatea competentă din România, din alt stat membru, din Spațiul Economic European sau din Elveția ori să dețină experiență de cel puțin 3 ani în audit statutar dobândită prin participarea la misiuni de audit statutar în România sau în cadrul comitetelor de audit formate la nivelul consiliilor de administrație/supraveghere ale unor societăți/entități de interes public, dovedită cu documente justificative.–> +
Articolul VIIIArticolul II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 137/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, precum și modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1215 din 3 decembrie 2024, se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul IIEntitățile de interes public trebuie să îndeplinească cerința prevăzută la art. 65 alin. (3^1) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, până cel mai târziu la data de 30 septembrie 2025 sau, după caz, până la încetarea ori prelungirea prin orice modalitate admisă de lege a oricăror mandate în Comitetul de audit/Consiliul de administrație/Consiliul de Supraveghere.<!–>–> +
Articolul IXLa articolul 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:(4)<!–>Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție este ordonator secundar de credite. Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Direcției Naționale Anticorupție se asigură de la bugetul de stat, fondurile destinate Direcției Naționale Anticorupție fiind evidențiate distinct în bugetul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Anual, se constituie un depozit în valoare de cel puțin 2 milioane de lei pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante de corupție, precum și un fond special pentru cheltuieli operative în cuantum de 3 milioane de lei, la dispoziția procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție. Aceste sume sunt prevăzute la titlul «Cheltuieli materiale și servicii» în bugetul Direcției Naționale Anticorupție, iar modul de gestionare și utilizare a acestora se va stabili prin ordin al procurorului șef al acestei direcții.–> +
Articolul XOrdonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 883 din 14 decembrie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 111/2016, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1.<!–>La articolul 1, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alin. (8), cu următorul cuprins:(8)–>În cazul în care autoritatea publică tutelară este o instituție diferită de cea care exercită în numele statului sau al unității administrativ-teritoriale calitatea de acționar la întreprinderile publice prevăzute la art. 2 pct. 2 lit. b), instituția care coordonează, are în subordine sau sub autoritate aceste întreprinderi publice are calitatea de autoritate publică tutelară, care pune în aplicare prevederile prezentei ordonanțe de urgență. … 2.<!–>La articolul 4^1, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)–>Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale AMEPIP se asigură integral din venituri proprii. … 3.<!–>La articolul 4^1, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins:(5)–>AMEPIP întocmește anual bugetul de venituri și cheltuieli, situațiile financiare și organizează evidența contabilă la nivel de instituție. Bugetul anual de venituri și cheltuieli al AMEPIP se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar execuția bugetară se realizează conform reglementărilor legale în vigoare. … +
Articolul XI(1)<!–>În aplicarea prevederilor art. X, introducerea modificărilor în execuția bugetară pe anul 2025 se efectuează pe baza instrucțiunilor care se elaborează de Ministerul Finanțelor, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la solicitarea AMEPIP.(2)–>Excedentul anului precedent neutilizat al AMEPIP se virează de aceasta în contul propriu de excedent deschis în calitate de instituție publică finanțată integral din venituri proprii.
PRIM-MINISTRU<!–>
ION-MARCEL CIOLACU–>
Contrasemnează:<!–>
Viceprim-ministru, ministrul finanțelor,–>
Tanczos Barna<!–>
Viceprim-ministru,–>
Marian Neacșu<!–>
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice–>
și administrației,<!–>
Cseke Attila-Zoltan–>București, 1 februarie 2025.<!–>Nr. 10.–>––<!–>–>