ORDONANTA nr. 100 din 27 august 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 323 din 29 august 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulMODIFICAT DEHG 190 09/03/2010
ActulMODIFICAT DELEGE 162 12/07/2010
ActulMODIFICAT DEAMENDAMENT 19/01/2009
ActulMODIFICAT DEAMENDAMENT 19/08/2009
ANEXA 1MODIFICAT DEHG 1064 10/09/2008
ANEXA 1MODIFICAT DEAMENDAMENT 15/04/2008
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 148 14/07/1998 ART. 1
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulMODIFICAT DEHG 190 09/03/2010
ActulMODIFICAT DELEGE 162 12/07/2010
ActulREFERIT DELEGE 162 12/07/2010
ActulMODIFICAT DEAMENDAMENT 19/01/2009
ActulMODIFICAT DEAMENDAMENT 19/08/2009
ActulREFERIT DEHG 1805 13/12/2006
ActulREFERIT DEHG 1806 13/12/2006
ActulREFERIT DEHG 479 26/05/2005
ActulREFERIT DEORDIN 1410 25/10/2002
ActulAPROBAT DELEGE 233 09/12/1998
ART. 4REFERIT DEHG 190 09/03/2010
ART. 4REFERIT DEHG 1064 10/09/2008
ANEXA 1MODIFICAT DEHG 1064 10/09/2008
ANEXA 1MODIFICAT DEAMENDAMENT 15/04/2008

pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, încheiat la Paris la 4 iunie 1998



În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, precum şi ale art. 1 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa: +
Articolul 1Se ratifica Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, încheiat la Paris la 4 iunie 1998, privind finanţarea Proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti, în valoare de 10 milioane ECU echivalent.
+
Articolul 2(1) Finanţarea Proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti se va asigura, pe întreaga perioadă de execuţie a acestuia, conform planului de finanţare inclus în acordul de împrumut subsidiar care va fi încheiat între Ministerul Finanţelor şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti, din următoarele surse:a) împrumutul acordat de către Banca Europeană de Investiţii;b) împrumutul acordat de către Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei;c) componenta asigurata din fonduri locale.(2) Finanţarea locală a Proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti va fi asigurata din fonduri de la bugetul de stat, alocaţii din bugetul local al municipiului Bucureşti şi din surse proprii ale Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti. Sumele de la bugetul de stat cu aceasta destinaţie vor fi prevăzute anual prin anexa la legea bugetului de stat, ca poziţie distinctă şi globală, pe seama transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale pentru investiţii finanţate parţial din împrumuturi externe.(3) Finanţarea locală se va majoră în mod corespunzător cu valoarea impozitelor şi a taxelor aferente realizării Proiectului de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti, asa cum acestea vor fi actualizate în funcţie de modificările care vor surveni în legislaţia aplicabilă în domeniu.(4) Componentele de investiţii privind "contorizarea energiei termice la consumatori" cuprinse în Proiectul de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti se vor finanta din sursele prevăzute la art. 2 alin. (1) din prezenta ordonanţă.
+
Articolul 3(1) Plata serviciului datoriei externe, aferent împrumutului (rambursări de rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri), se va asigura din sursele proprii ale Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti.(2) În scopul acoperirii riscului de neîndeplinire a obligaţiilor de plată, Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti va avea obligaţia ca, până la rambursarea integrală a finanţării externe, respectiv a împrumuturilor acordate de către Banca Europeană de Investiţii şi de către Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, sa constituie un fond de risc şi garanţie, într-un cuantum de 10% din echivalentul în lei al obligaţiilor de plată la fiecare scadenta la extern pentru fiecare dintre aceste împrumuturi. Acest fond va fi ţinut într-un cont distinct, purtător de dobânda, la dispoziţia Ministerului Finanţelor, deschis la o banca comercială agreată de Ministerul Finanţelor, destinat acoperirii riscului de neîndeplinire de către Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti a obligaţiilor de plată. Soldul acestui cont, neutilizat până la sfârşitul anului, se reportează cu aceeaşi destinaţie în anul următor. La data încetării obligaţiilor de plată la extern, soldul se va prelua ca venit în anul următor la bugetul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti şi se va utiliza pentru investiţii în modernizarea sistemului de termoficare. Sumele necesare constituirii fondului de risc şi garanţie se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti, ca poziţie distinctă la capitolul de cheltuieli.(3) Consiliul General al Municipiului Bucureşti va garanta împrumuturile subsidiare acordate Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti de către Ministerul Finanţelor, având obligaţia ca, anual, începând cu anul 1999 şi până la rambursarea integrală a acestora, sa prevadă în bugetul propriu, la capitolul de cheltuieli, ca poziţie distinctă, Fondul privind garantarea rambursarii ratelor scadente la împrumuturile subsidiare, precum şi a plăţii dobânzilor şi comisioanelor aferente acestora, într-un cuantum de 10% din echivalentul în lei al obligaţiilor de plată anuale ale Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti faţă de Ministerul Finanţelor, asumate prin acordurile de împrumut subsidiar. Acest fond se tine într-un cont deschis la Trezoreria statului şi este purtător de dobânda, iar soldul neutilizat la sfârşitul anului se reportează cu aceeaşi destinaţie în anul următor. După rambursarea integrală a împrumuturilor şi după plata dobânzilor şi a comisioanelor aferente, acest sold se preia ca venit, în anul următor, la bugetul local al municipiului Bucureşti, din care s-a constituit.
+
Articolul 4(1) Se autorizeaza Guvernul României ca, prin Ministerul Finanţelor, de comun acord cu Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, sa introducă, pe parcursul utilizării împrumutului, în raport cu condiţiile de derulare a acordului-cadru de împrumut menţionat la art. 1, amendamente la conţinutul acestuia, care privesc realocari de fonduri, modificări în structura împrumutului, pe componente, modificări de termene, modificări şi adaptari ca urmare a măsurilor de reorganizare a regiei autonome beneficiare, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 30/1997, precum şi orice alte modificări care nu sunt de natura sa sporeasca obligaţiile financiare ale României faţă de Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei sau sa determine noi condiţionalitati economice faţă de cele convenite iniţial între părţi.(2) Guvernul va raporta periodic Parlamentului asupra amendamentelor introduse la acord, în cadrul Raportului privind datoria publică externa a României.PRIM-MINISTRURADU VASILE Contrasemnează:––––– Ministrul finanţelor,Daniel Daianup. Ministrul afacerilor externe,Mihai Ungureanu,secretar de stat
+
ACORD – CADRU DE ÎMPRUMUT *)între România și Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului EuropeiFONDUL DE DEZVOLTARE SOCIALĂ AL CONSILIULUI EUROPEIPROIECT 1.259 (1997)––––Notă *) Traducere.Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, denumit în continuare Fondul, cu sediul la Paris, pe de o parte, şi România, reprezentată prin Ministerul Finanţelor, denumita în continuare Împrumutatul, pe de altă parte,* având în vedere cererea României, datată 6 iunie 1997;* având în vedere Rezoluţia Consiliului de administraţie al Fondului nr. 1.424 (1997);* luând în considerare faptul ca Împrumutatul a contractat cu Banca Europeană de Investiţii, cu sediul la Luxemburg, denumita în continuare B.E.I., la 12 şi 14 noiembrie 1997, un împrumut în valoare de 35.000.000 ECU echivalent, în vederea cofinanţării Proiectului descris la art. 2 al acestui acord;* având în vedere al treilea Protocol adiţional la Acordul general asupra privilegiilor şi imunităţilor al Consiliului Europei;* având în vedere articolele Regulamentului Fondului cu privire la împrumuturi, datat 6 octombrie 1970,au convenit asupra celor ce urmează: +
Articolul 1Acest împrumut este acordat conform condiţiilor Regulamentului Fondului cu privire la împrumuturi, în vigoare, şi condiţiilor speciale stabilite prin acest acord şi anexele sale.
+
Articolul 2ProiectulFondul acorda Împrumutatului, care accepta, un împrumut destinat finanţării parţiale a Proiectului 1.259 (1997), aprobat de către Consiliul de administraţie al Fondului la 6-7 iulie 1997, privind reabilitarea şi modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Bucureşti.Acest împrumut este acordat de către Fond, luând în considerare angajamentul Împrumutatului de a folosi sumele puse la dispoziţie în unicul scop de a finanta Proiectul descris în anexa nr. 1 şi de a realiza acest Proiect prin Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti, denumita în continuare Radet, în condiţiile expuse detaliat în anexa sus-menţionată.Orice schimbare în modul de utilizare a împrumutului, care nu a primit aprobarea Fondului, poate duce la suspendarea, anularea sau la rambursarea anticipata imediata a împrumutului, în conformitate cu prevederile art. 13 al Regulamentului cu privire la împrumuturi.
+
Articolul 3Împrumutul3.1. Condiţii financiare––––––-Suma împrumutului acordat este echivalenta cu 10.000.000 ECU (10 milioane ECU).Împrumutul va fi tras în mai multe transe.Valoarea ECU este definită în anexa nr. 5.Fiecare transa a împrumutului se acordă pentru o perioadă nu mai mare de 15 ani, din care 5 ani perioada de graţie. Suma de rambursat, rata dobânzii, moneda, durata şi datele de tragere vor fi convenite de comun acord, pentru fiecare transa, între Împrumutat, la cererea Radet, şi Fond, prin telex sau fax confirmat. Contul în care se vor efectua tragerile va fi comunicat din timp Fondului de către Împrumutat.3.2. Trageri––-O scrisoare suplimentară la prezentul acord-cadru, specificand detaliile, va fi semnată între Împrumutat, la cererea Radet, şi Fond, pentru fiecare transa, în momentul disponibilizarii acesteia (anexa nr. 2).3.3. Mobilizare–––-Pentru mobilizarea împrumutului, Împrumutatul, prin Radet, va remite Fondului, în timp util, un angajament de plată corespunzător fiecărei transe (anexa nr. 3).Angajamentul de plată va fi emis şi plătibil în aceeaşi valuta în care se va trage fiecare transa.3.4. Domiciliere––––Toate sumele datorate de către Împrumutat în cadrul acestui împrumut sunt plătibile către Fond în valută în care a fost disponibilizata fiecare transa, la banca şi în contul comunicate Împrumutatului de către Fond la data disponibilizarii fiecărei transe, prin înştiinţare telex trimisa Fondului de către banca însărcinată de Împrumutat cu efectuarea plăţii, cu cel puţin 5 zile lucrătoare înaintea fiecărei plati.3.5. Date–- Prevederile art. 3 constituie subiectul unei înţelegeri "Ziua lucrătoare următoare modificată", a carei definiţie este redata în anexa nr. 4 la prezentul acord (Ziua lucrătoare în ţara de origine a valutei).
+
Articolul 4Monitorizarea împrumutului şi a Proiectului4.1. Utilizarea împrumutului––––––––Fiecare transa, inclusiv plăţile în avans către furnizori sau contractori, va fi utilizata de către Împrumutat prin Radet pentru finanţarea Proiectului, în termen de 6 luni de la disponibilizarea ei de către Fond.4.2. Implementarea Proiectului––––––––-Pentru implementarea Proiectului, Împrumutatul desemnează Radet ca agenţie de implementare.Împrumutatul, prin Radet, va depune toate eforturile şi diligenţele şi va folosi toate mijloacele uzuale, în particular mijloace de ordin financiar, tehnic, social şi managerial, şi cele privind protecţia mediului, care sunt necesare în vederea implementarii corespunzătoare a Proiectului.În particular, se va asigura – înaintea şi în timpul implementarii Proiectului – ca finanţarea şi toate drepturile de proprietate necesare asupra terenurilor şi imobilelor sunt puse la dispoziţie şi ca toate santierele şi activele sunt în permanenta asigurate şi întreţinute în mod corespunzător de către constructori.Împrumutatul, prin Radet, se angajează, de asemenea, ca:– Proiectul respecta toate convenţiile Consiliului Europei, aplicabile în domeniu;– Proiectul nu periclitează mediul înconjurător, conform convenţiilor internaţionale aplicabile;– finanţarea parţială de către Fond nu depăşeşte 15% din costul total al Proiectului, excluzând impozitele, dobânda şi alte costuri financiare;– pentru investiţiile cu o valoare mai mare decât echivalentul a 10 milioane ECU, atunci când se poate, se vor organiza licitaţii internaţionale.4.3. Raportări de către Împrumutat––––––––––4.3.1. Rapoartele de progres al Proiectului––––––––––––Cu aceeaşi periodicitate ca şi a raportarilor către B.E.I., cel puţin o dată pe an din momentul disponibilizarii împrumutului şi până la terminarea întregului Proiect, Împrumutatul, prin Radet, va trimite Fondului un raport identic celui trimis la B.E.I., care va conţine detalii în legătură cu:– stadiul utilizării împrumutului;– progresul planului de finanţare a Proiectului;– progresul Proiectului în sine;– detalii privind managementul Proiectului.4.3.2. Raportul final–––––La terminarea întregului Proiect, Împrumutatul, prin Radet, va prezenta un raport final, conţinând o evaluare a efectelor economice, financiare, sociale şi de mediu ale Proiectului.4.4. Furnizarea de informaţii către Fond––––––––––––Împrumutatul se va asigura ca Radet tine evidenţa contabilă privind Proiectul, în concordanta cu standardele internaţionale, ca aceasta va reflecta, în orice moment, stadiul progresului Proiectului în care se vor inregistra toate operaţiunile efectuate şi se vor identifica financiar toate lucrările, bunurile şi serviciile finanţate parţial din împrumut.Împrumutatul şi Radet se angajează sa primească favorabil orice misiune de informare întreprinsă de angajaţii Fondului sau de către consultanţii externi angajaţi de către Fond şi să ofere toate cooperarea necesară îndeplinirii misiunii acestora, prin facilitarea eventualelor vizite la amplasamentele Proiectului. În particular, Fondul poate cere revizia contabila la faţa locului a conturilor Proiectului, de către unul sau mai mulţi consultanţi, la alegerea sa, pe cheltuiala Împrumutatului, în cazul neîndeplinirii de către Împrumutat a oricăreia dintre obligaţiile sale asumate în cadrul acestui împrumut.
+
Articolul 5Încetarea obligaţiilor ÎmprumutatuluiPlata sumelor stipulate în angajamentul de plată descarca Împrumutatul de obligaţiile sale definite la art. 3 de mai sus.După ce vor fi plătite în întregime sumele reprezentând rambursarea împrumutului, ca şi dobânzile şi alte cheltuieli legate de acesta, în particular cele datorate în baza art. 6 şi 7 de mai jos, Împrumutatul va fi dezlegat în totalitate de obligaţiile sale faţă de Fond, cu excepţia celor stabilite prin art. 4 de mai sus.
+
Articolul 6Dobânzi penalizatoare pentru întârzieriÎn afară de orice alte posibilitate a Fondului de a apela la prevederile prezentului acord şi ale Regulamentului cu privire la împrumuturi, dacă Împrumutatul nu plăteşte dobânzile sau orice alte sume datorate în cadrul prezentului acord la scadentele specificate, acesta va plati dobânda suplimentară asupra sumei datorate şi neplătite în întregime, la rata LIBOR la o luna, pentru valuta respectiva, calculată de la data scadentei (dacă aceasta este o sambata, duminica sau alte zi nelucrătoare bancară se considera următoarea zi lucrătoare), la ora 11 a.m., ora Londrei, plus 2,5% pe an, de la data scadentei până la data la care se efectuează plata. Rata LIBOR la o luna aplicabilă se actualizează la fiecare 30 de zile.
+
Articolul 7Costurile asociateToate impozitele şi taxele de orice fel, datorate şi plătite, şi toate cheltuielile rezultând fie din încheierea, executarea, lichidarea, anularea sau suspendarea acestui acord, în totalitate sau parţial, fie din garantarea sau refinantarea în cadrul împrumutului acordat, împreună cu toate actele juridice şi nejuridice care îşi au originea în acest împrumut, vor fi suportate de Împrumutat, prin Radet.Totuşi prevederile art. 25 din cap. 4 al Regulamentului cu privire la împrumuturi se vor aplica în ceea ce priveşte costurile procedurii de arbitraj prevăzute la cap. 4 menţionat.
+
Articolul 8GaranţiiÎmprumutatul declara că nu şi-a luat şi nu îşi va lua în viitor vreun angajament prin care să acorde vreunei terţe părţi vreo prioritate sau plata preferentiala ori o garanţie de orice natura, denumita în continuare garanţie, care ar putea să-i confere acesteia drepturi sporite faţă de celelalte părţi în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor sale.Dacă o asemenea garanţie ar fi acordată vreunei terţe părţi, Împrumutatul este de acord sa furnizeze sau sa emita în favoarea Fondului o garanţie similară sau, atunci când nu este posibil, o garanţie echivalenta şi sa stipuleze acordarea unei astfel de garanţii în favoarea Fondului.Nerespectarea acestor prevederi reprezintă un caz de culpa, după cum e prevăzut la art. 13(h), cap. 3, din Regulamentul Fondului cu privire la împrumuturi, şi poate conduce la suspendarea, anularea sau la rambursarea anticipata imediata a împrumutului. Retragerea garanţiei acordate de către Garant Împrumutatului justifica aplicarea aceloraşi prevederi.
+
Articolul 9Relaţiile cu terţe părţiÎmprumutatul nu se va folosi, în scopul utilizării acestui împrumut, de fapte referitoare la relaţiile sale cu terţe părţi, pentru a evita îndeplinirea, în totalitate sau parţial, a obligaţiilor sale rezultate din acest acord.Fondul nu va fi implicat în disputele care pot rezultă între Împrumutat şi terţe părţi, iar costurile de orice natura, pe care Fondul le acumuleaza din orice disputa, în particular cheltuielile de judecată şi cele legale, vor fi suportate de către Împrumutat.
+
Articolul 10Intrarea în vigoareAcest acord va intra în vigoare la ratificarea sa de către Parlamentul României şi atunci când Acordul de împrumut dintre B.E.I. şi Împrumutat, referitor la Proiectul definit la art. 2 de mai sus, va intra în vigoare.
+
Articolul 11Legea aplicabilăAcest acord şi garanţiile negociabile asociate lui vor fi guvernate de regulile Fondului, după cum se specifică la art. 1 paragraful 3 al celui de-al treilea Protocol adiţional, datat 6 martie 1959, la Acordul general asupra privilegiilor şi imunităţilor al Consiliului Europei, datat 2 septembrie 1949, şi, în subsidiar, dacă este cazul, de legea franceza.Disputele între părţi referitoare la acest acord vor fi subiect de arbitraj, în condiţiile expuse la cap. 4 al Regulamentului Fondului privind împrumuturile.
+
Articolul 12Interpretarea acorduluiÎmprumutatul declara ca a luat cunoştinţa de prevederile Regulamentului Fondului cu privire la împrumuturi şi a primit o copie de pe acesta.Acolo unde exista o contradictie între oricare dintre prevederile Regulamentului Fondului cu privire la împrumuturi şi oricare dintre prevederile prezentului acord, prevederile acordului prevalează.Titlurile paragrafelor, secţiunilor şi capitolelor prezentului acord nu vor servi la interpretarea acestuia.În nici o împrejurare nu se va înţelege ca Fondul renunţa în mod tacit la oricare dintre drepturile sale decurgând din prezentul acord.
+
Articolul 13Caz de culpa interconditionataSuspendarea, anularea sau rambursarea anticipata imediata a împrumutului B.E.I. referitor la Proiectul definit la art. 2 de mai sus, în totalitate sau în parte, va permite Fondului, după consultarea cu Împrumutatul, sa suspende, sa anuleze sau sa ceara rambursarea imediata a prezentului împrumut, în conformitate cu prevederile cap. 3, art. 13(h) al Regulamentului Fondului cu privire la împrumuturi.
+
Articolul 14Punerea în aplicare a unei decizii de arbitrajPărţile contractante convin sa nu facă uz de nici un privilegiu, imunitate sau prevedere legislativă în faţa oricărei autorităţi jurisdicţionale sau de alta natura, naţionala sau internationala, în scopul de a obiecta faţă de punerea în aplicare a unei decizii emise în condiţiile expuse la cap. 4 al Regulamentului cu privire la împrumuturi.
+
Articolul 15Declaraţii şi certificariÎmprumutatul declara şi certifica următoarele:– forurile competente din ţara sa l-au autorizat sa încheie prezentul acord şi au autorizat semnarea acestuia, în conformitate cu legile, decretele, statutele, regulamentele şi orice alte reglementări aplicabile acestuia;– întocmirea şi implementarea acestui acord nu contravin legilor, decretelor, statutelor, regulamentelor şi altor reglementări aplicabile şi ca toate aprobările, împuternicirile şi autorizaţiile necesare au fost obţinute şi rămân valabile pentru întreaga durata a împrumutului.Orice modificare în legătură cu declaraţiile şi certificarile, pe toată durata împrumutului, trebuie notificată imediat Fondului şi trebuie furnizată documentaţia de fundamentare.
+
Articolul 16Acest acord a fost încheiat în doua exemplare, fiecare având valoare de original şi aceeaşi putere juridică.Fiecare dintre părţile contractante va deţine un exemplar.

Paris, 4 iunie 1998 Paris, 4 iunie 1998
Pentru România, Pentru Fondul de Dezvoltare Socială
Dumitru Ciauşu, al Consiliului Europei,
ambasadorul României la Paris dr. Martin Murtfeld,
prim-viceguvernator

+
Anexa 1 REZUMATUL PROIECTULUI Acord de împrumut individual

I.
Proiectul F.D.S.: 1.259 (1997)
Beneficiar: Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice "Radet" Bucureşti
Împrumutat: România
Aprobarea Consiliului de administraţie 6-7 iulie 1997
Modificări (dacă este cazul)
Suma aprobată 10.000.000 ECU
II.
Domeniul de intervenţie: Infrastructura socială legată de protecţia mediului
Lucrări planificate: Proiectul constă în proiectare, achiziţii, execuţie, punere în funcţiune (inclusiv teste de acceptare) şi operarea reabilitării reţelei de distribuţie a energiei termice în patru zone ale municipiului Bucureşti. Componentele principale ale echipamentelor ce urmează a fi instalate sunt descrise mai jos:
Subproiectul 1: Magistrala I Sud
1. a) Reabilitare reţea primară
▪ Înlocuirea conductelor (3.100 m, Φ 1.000-1.200 mm)1)
▪ Înlocuirea vanelor (19, Φ 500-1.200 mm)
2. Subproiectul 2: Magistrala II Vest
2. a) Reabilitare reţea primară:
▪ Înlocuirea conductelor (5.360 m, Φ 80-800 mm)1)
▪ Înlocuirea vanelor (16, Φ 80-800 mm)
▪ Înlocuirea compensatoarelor (92, Φ 700-800 mm)
3. Subproiectul 3: Zona Berceni – Giurgiului
3. a) Reabilitare reţea primară:
▪ Înlocuirea conductelor (7.000 m, Φ 80-400 mm)1)
3. b) Reabilitare puncte termice:
▪ Înlocuirea substaţiilor (15, capacitate totală 190 MJ/s)
▪ Construirea staţiilor de tratare a apei (15)
3. c) Reabilitare reţea secundară:
▪ Înlocuirea conductelor (17.490 m, Φ 80-250 mm)1)
▪ Înlocuirea conductelor de apă (17.490 m, Φ 80-300 mm)2)
3. d) Contorizare:
▪ Introducerea contoarelor de energie termică (1.318)4)
4. Subproiectul 4: Zona Berceni – Olteniţa
4. a) Reabilitare reţea primară:
▪ Înlocuirea conductelor (5.500 m, Φ 80-1.100 mm)1)
▪ Înlocuirea vanelor (8, Φ 80-1.100 mm)
4. b) Reabilitare substaţii:
▪ Înlocuirea substaţiilor (9, capacitate totală 105 MJ/s)
▪ Construirea staţiilor de tratare a apei (9)
4. c) Reabilitare reţea secundară:
▪ Înlocuirea conductelor (10.960 m, Φ 65-200 mm)2)
▪ Înlocuirea conductelor de apă (10.960 m, Φ 80-300 mm)3)
4. d) Contorizare:
▪ Introducerea contoarelor de energie termică (872)
Proiectarea şi operarea Proiectului vor minimiza impactul său asupra mediului.
Echipamentul folosit nu va conţine nici un agent toxic (sau care va putea deveni toxic în caz de accident), care ar putea fi eliberat în atmosferă.
Un consultant calificat va fi angajat pentru a acorda asistenţă în managementul Proiectului pe parcursul tuturor fazelor acestuia, inclusiv pentru punerea în funcţiune. Punerea în funcţiune se va face în anul 2000.
Note de subsol:
1) Conductele preizolate vor fi folosite în reţeaua primară, dacă poate fi obţinută şi garantată calitatea necesară a apei, în caz contrar vor fi folosite conducte din oţel.
2) Vor fi folosite conducte preizolate. Calitatea necesară a apei va fi asigurată prin tratare în punctele termice.
3) Se preconizează a fi folosite conducte preizolate galvanizate.
4) Contorizarea va fi introdusă pentru fiecare bloc de locuinţe sau asociaţie de locatari.
Localizare: Sudul şi vestul municipiului Bucureşti
Costul total al Proiectului: 70.500.000 ECU
Structura costului, pe posturile bugetare principale: Studii, inginerie şi supervizare 3.400.000 ECU
Lucrări civile şi construcţii 9.700.000 ECU
Echipament 43.200.000 ECU
Cheltuieli neprevăzute din motive tehnice 8.400.000 ECU
Escaladarea preţurilor 3.800.000 ECU
Dobânda pe perioada construcţiei (componentă nefinanţată de Fond) 2.000.000 ECU
TOTAL: 70.500.000 ECU
Structura costului pe zone ce urmează a fi supuse reabilitării şi surse de finanţare (ECU) Componenta Local Străin Total
A. Studii, inginerie şi supervizare 2.100.000 1.300.000 3.400.000
B. Lucrări, echipament, montaj
1. a) Înlocuire conducte principale 1.300.000 2.600.000 3.900.000
2. a) Înlocuire conducte principale 3.100.000 8.300.000 11.400.000
3. a) Înlocuire conducte principale 1.400.000 1.200.000 2.600.000
3. b) Înlocuire substaţii 3.500.000 3.200.000 6.700.000
3. c) Înlocuire sistem secundar 5.500.000 5.000.000 10.500.000
3. d) Introducerea contoarelor 1.200.000 1.100.000 2.300.000
4. a) Înlocuire conducte principale 3.400.000 4.100.000 7.500.000
4. b) Înlocuire substaţii 1.200.000 1.400.000 2.600.000
4. c) Înlocuire sistem secundar 2.600.000 3.100.000 5.700.000
4. d) Introducerea contoarelor 600.000 600.000
C. Cheltuieli neprevăzute din motive tehnice 7.700.000
D. Escaladarea preţurilor 3.600.000
E. Dobânda pe perioada construcţiei 2.000.000
TOTAL COST PROIECT: 70.500.000
Posturile A şi B (costul extern al echipamentelor), C şi D (pro rata) vor fi parţial finanţate de B.E.I.
Finanţare: ▪ Fondul 10.000.000 ECU (14%)
▪ B.E.I. 35.000.000 ECU (50%)
▪ Guvernul României, municipalitatea, fonduri proprii Radet 25.500.000 ECU (36%)
70.500.000 ECU (100%)
Progresul lucrărilor în momentul prezentării cererii iniţiale de împrumut: 0%
Durata Proiectului: Începerea Proiectului: 1997
Terminarea Proiectului: 2000
III.
Efectele sociale estimate: Îmbunătăţirea rapidă a calităţii serviciilor şi reabilitarea distribuţiei de energie termică pentru 70% din populaţia urbană din părţile de sud şi vest ale municipiului Bucureşt

+
Anexa 2/1 FONDUL DE DEZVOLTARE SOCIALĂ AL CONSILIULUI EUROPEI SCRISOARE SUPLIMENTARĂ La Acordul-cadru de împrumut [data] dintre Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, denumit în continuare Fondul, şi România, denumita în continuare Împrumutatul, Prezenta scrisoare suplimentară şi acordul-cadru determina termenii şi condiţiile asupra cărora s-a convenit pentru prima tragere, cu referire la art. 3 din acordul-cadru menţionat.

Suma: [moneda] [suma în cifre]
Termenul: nu mai mult de 15 ani, din care 5 ani perioada de graţie
Procentul de tragere: 100%
Procentul de rambursare: 100%
Plăţile de dobânzi: semianual
Rata dobânzii: [după cum se determină pentru fiecare tragere]
Fracţiunile de an: [30/360, rata fixă/actual/360 pentru rata bazată pe LIBOR]
Data tragerii: [data tragerii]
Contul: [contul indicat de Împrumutat]
[Text referitor la condiţiile împrumutului menţionat mai sus]

Aceste prevederi fac obiectul acordului asupra Zilei lucrătoare următoare modificate, a carei definiţie este redata în anexa nr. 4 la acordul-cadru semnat între Împrumutat şi Fond la data de [data]. În vederea mobilizării acestei transe, Împrumutatul va trebui sa trimită, în timp util, un angajament de plată corespunzător acestei transe [anexa].

Paris, [data] Paris, [data]
Pentru Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, Guvernator Pentru România,

+
Anexa 2/2 GRAFICUL DE RAMBURSARE (10.0/Ed) ––––––––––––––––––––––––––| Beneficiarul împrumutului: ROMÂNIA || Proiect F.D.S. 1.259 (1997) – prima transa || || Valuta: Suma: | | Rata dobânzii: Preţul de emisiune: | | Data valutei: Termenul: …….. luni || ||––––––––––––––––––––––––––|| Data | Rămas de | Rambursări | Dobânda | Total la data || scadentei | plata | de capital | de plată | scadentei ||–––––|–––––-|–––––|––––-|–––––|| | | | | || | | | | || | | | | || | | | | || | | | | || | | | | ||–––––|–––––-|–––––|––––-|–––––|| TOTAL: | | | | | ––––––––––––––––––––––––––
+
Anexa 3

F/P 1. 259 (1997) – tranşă . . . . . . . .
ROMÂNIA
ANGAJAMENT DE PLATĂ
Pentru valoarea primită, subsemnatul:
România,
prin acest angajament de plată, se angajează că va plăti Fondului de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei sau altei părţi suma împrumutată de:
,
în rate la datele specificate în continuare şi dobânzile la fiecare 6 luni.
La aceste date se va efectua rambursarea împrumutului după cum este prevăzut în continuare:
Data Suma
Plăţile de mai sus se vor efectua la
[banca Fondului şi contul]
în favoarea Fondului de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, fără deduceri pentru sau în contul unor taxe, impozite şi alte costuri prezente şi viitoare, datorate sau percepute în legătură cu acest angajament de plată sau cu sumele prevăzute, de către sau pe teritoriul:
României sau oricărei subdiviziuni politice sau administrative a acesteia.
Acest angajament de plată este emis în legătură cu un împrumut acordat de către Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei către:
România,
datat
În cazul neachitării prompte şi în totalitate a oricărei dobânzi datorate prin acest angajament, întregul împrumut nerambursat şi dobânda aferentă, calculată până la data plăţii, vor deveni imediat scadente şi vor fi plătite la cererea şi în condiţiile pentru care optează deţinătorul angajamentului de plată. Neexercitarea de către deţinător a oricăruia din drepturile enunţate nu va fi considerată în nici un caz ca o renunţare la un astfel de drept, în aceasta sau în oricare altă circumstanţă.
România

+
Anexa 4CONVENŢIA PRIVITOARE LA ZIUA LUCRĂTOARE URMĂTOARE MODIFICATĂ<Secţiunea 4.12. Convenţia referitoare la ziua lucrătoare. (a) Convenţia referitoare la ziua lucrătoare înseamnă convenţia care reglementează ajustarea datelor relevante, dacă acestea cad într-o zi care nu este o zi lucrătoare. Termenii următori, atunci când sunt folosiţi împreună cu termenul Convenţia referitoare la ziua lucrătoare şi o dată, semnifica faptul ca ajustarea se va face în cazul în care această dată este într-o zi care este zi nelucrătoare, astfel încât:(i) ……. se omite …..(ii) Dacă se specifică Următoare modificată sau Modificată, această dată va fi prima zi lucrătoare ce urmează, în afară de situaţia în care aceasta este în luna calendaristică următoare, caz în care această dată va fi prima zi precedenta care este o zi lucrătoare; şi(iii) ….. se omite …..(b) ……. se omite …..>(Definiţiile Asociaţiei Internaţionale a Operatorilor Swap, 1991).
+
Anexa 5ECUDefinitia ECUa) Unitatea de cont europeană, ECU, XEU sunt acelaşi lucru cu ECU, astfel cum este utilizat periodic în calitate de unitate de cont a Comunităţilor Europene. Comunitatile Europene pot aduce modificări ECU, caz în care acesta se va modifica în mod corespunzător.Substituirea ECU de către EUROb) În conformitate cu art. 109 G al Tratatului de constituire a Comunităţilor Europene, astfel cum a fost amendat de către Tratatul de constituire a Uniunii Europene (tratatul), compozitia ECU nu se poate modifica. Tratatul prevede că uniunea monetara şi economică se va realiza în trei faze, a doua faza începând la 1 ianuarie 1994, cu intrarea în vigoare a Tratatului asupra Uniunii Europene. Tratatul stipulează ca, la începutul celei de-a treia faze a uniunii monetare europene, valoarea ECU faţă de monedele statelor membre participante la a treia faza va fi irevocabil fixată şi ECU va deveni o moneda de drept. La 17 iunie 1997 Consiliul Europei a adoptat Reglementarea Consiliului (E.C.) nr. 1.103/1997 asupra unor aspecte privind introducerea EURO, care stabileşte faptul ca numele acestei monede va fi EURO şi ca, în conformitate cu tratatul, substituirea ECU de către EURO se va face la rata de un EURO pentru un ECU. De la începutul celei de a treia faze a uniunii monetare şi economice, toate sumele plătibile în ECU sau sumele ce urmează a fi calculate prin referire la ECU, în cadrul acestui acord de împrumut, vor fi plătibile în sau calculate prin referire la EURO, la rata de un EURO pentru un ECU.Dispariţia ECU fără substituirea sa de către EUROc) În eventualitatea ca ECU nu va mai fi folosit nici ca unitate de cont a Comunităţilor Europene şi nici ca moneda a Uniunii Europene, dar excluzând cazul substituirii ECU de către EURO, echivalentul ECU în fiecare dintre valutele din compozitia sa în orice zi (data evaluării) va fi determinata de către Bursa de Valori din Luxembourg, în conformitate cu următoarele prevederi:– valutele componente ale ECU în acest scop (componentele) sunt sumele în diferite valute care intrau în componenta ECU atunci când ECU a fost folosită cel mai recent drept unitate de cont a Comunităţilor Europene. Echivalentul ECU în valutele componente, asa cum au fost alese de către Împrumutător dintre componente, vor fi calculate, mai întâi, prin agregarea echivalentului în dolari S.U.A. a componentelor şi, apoi, folosind cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în dolari S.U.A. a Componentei în moneda aleasă, după cum s-a prevăzut mai jos, se va calcula echivalentul în moneda aleasă a sumei totale în dolari S.U.A.;– echivalentul în dolari S.U.A. al fiecăreia dintre Componente va fi determinat de către Bursa de Valori din Luxembourg, pe baza cursurilor de schimb medii în vigoare la ora 2:30 p.m., ora Luxembourgului, la fiecare data a evaluării, obţinută de către bursa de la una sau mai multe bănci de prim rang din ţările de origine ale valutelor în cauza.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters