pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. V.2 din Legea nr. 559/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. +
Articolul ILegea spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (3) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"(3) Spitalul participă la asigurarea stării de sănătate a populaţiei. Competenţele, pe tipuri de spitale, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii."2. Articolul 7 va avea următorul cuprins:"Art. 7. – (1) Alte unităţi sanitare cu paturi sunt: institutele şi centrele medicale, sanatoriile, preventoriile, centrele de diagnostic şi tratament cu paturi, centrele de sănătate şi unităţile de asistenţă medico-sociale.(2) În sensul prezentei legi, în categoria spitalelor se includ şi unităţile sanitare prevăzute la alin. (1)." … 3. Articolul 8 va avea următorul cuprins:"Art. 8. – În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni se definesc după cum urmează:a) spitalul general este spitalul care are organizate în structură minimum 3 din cele 4 specialităţi de bază, respectiv medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie şi chirurgie; … b) spitalul de specialitate este spitalul care asigură asistenţa medicală într-o singură specialitate; … c) spitalul de urgenţă este spitalul care dispune de o structură complexă de specialităţi, dotare cu aparatură medicală corespunzătoare, personal specializat, având amplasament şi accesibilitate pentru teritorii extinse. În structura spitalului de urgenţă funcţionează obligatoriu departamentul de urgenţă care, în funcţie de necesităţi, poate avea şi un serviciu mobil de urgenţă – reanimare şi transport medicalizat; … d) spitalul pentru bolnavi cu afecţiuni cronice este spitalul în care durata de spitalizare este prelungită datorită specificului patologiei. Bolnavii cu afecţiuni cronice şi probleme sociale vor fi preluaţi de către unităţile de asistenţă medico-sociale, precum şi de către aşezămintele de asistenţă socială prevăzute de lege; … e) spitalul judeţean este spitalul general care asigură asistenţa medicală a judeţului; … f) spitalul municipal şi spitalul orăşenesc sunt spitalele care au în componenţă cel puţin cele 4 specialităţi de bază dintre cele prevăzute la lit. a) şi sunt organizate la nivelul municipiilor sau oraşelor unui judeţ; … g) spitalul comunal este unitatea sanitară cu paturi care asigură asistenţă medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi rurale apropiate, având secţii de medicină internă, pediatrie, ginecologie şi obstetrică pentru naşteri normale; … h) spitalul clinic este spitalul care are în componenţă cel puţin două clinici universitare în specialităţi diferite, care desfăşoară asistenţă medicală, activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală şi de educaţie medicală continuă; … i) spitalul universitar este spitalul organizat în centre universitare medicale, în structura căruia toate secţiile de specialitate sunt secţii clinice şi sunt incluse în structura clinicilor universitare; … j) secţiile clinice sunt secţiile de spital în care se desfăşoară activităţi de învăţământ universitar. Clinica universitară are în structura ei una sau mai multe secţii clinice; … k) sanatoriul este unitatea sanitară cu paturi care asigură asistenţă medicală utilizând factori curativi naturali asociaţi cu celelalte procedee, tehnici şi mijloace terapeutice; … l) preventoriul este unitatea sanitară cu paturi care asigură prevenirea şi combaterea tuberculozei la copii şi tineri, precum şi la bolnavii de tuberculoză stabilizaţi clinic şi necontagioşi; … m) centrele de sănătate sunt unităţi sanitare cu paturi care asigură asistenţa medicală de specialitate pentru populaţia din mai multe localităţi apropiate, în cel puţin două specialităţi; … n) institutele şi centrele medicale sunt unităţi de asistenţă medicală de specialitate în care se desfăşoară şi activitate de învăţământ şi cercetare ştiinţifică medicală, de îndrumare şi coordonare metodologică pe domeniul său de activitate, precum şi de educaţie medicală continuă; … o) unităţile de asistenţă medico-sociale sunt instituţii publice specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale; … p) centrele de diagnostic şi tratament cu paturi sunt unităţi sanitare care acordă asistenţă medicală ambulatorie de specialitate şi pot avea în structura medicală paturi pentru asistenţa medicală spitalicească." … 4. Alineatul (2) al articolului 10 se abrogă.5. Alineatul (8) al articolului 13 va avea următorul cuprins:"(8) Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor primesc o indemnizaţie lunară în cuantum de 25% din indemnizaţia unui secretar de stat, cu condiţia participării la toate şedinţele din luna respectivă."6. Articolul 15 va avea următorul cuprins:"Art. 15. – (1) Procedurile, condiţiile de acreditare, standardele de calitate medicală şi indicatorii corespunzători, precum şi categoriile de acreditare a spitalelor se aprobă de către Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor.(2) Lista cu unităţile spitaliceşti acreditate se aprobă prin ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. … (3) Membrii Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor şi personalul medical care deţine cabinete sau clinici private nu pot să ocupe funcţii în conducerea spitalelor publice." … 7. Articolul 23 va avea următorul cuprins:"Art. 23. – (1) Conducerea executivă a spitalelor publice este asigurată de comitetul director.(2) Din comitetul director fac parte: … a) directorul general; … b) directorul general adjunct medical; … c) contabilul-şef; … d) directorul administrativ; … e) directorul de îngrijiri, de profesie asistent medical, pentru spitalele cu peste 400 de paturi. … (3) Membrii comitetului director sunt numiţi pe o perioadă de 4 ani de către consiliul de administraţie, prin concurs organizat în condiţiile legii. … (4) Comitetul director conduce întreaga activitate a spitalului între şedinţele consiliului de administraţie, în conformitate cu hotărârile acestuia. … (5) Directorul general conduce activitatea comitetului director. … (6) În cadrul spitalului se organizează consiliul medical, format din medicii şefi de secţie, şefi de departamente, laboratoare sau compartimente. … (7) Atribuţiile şi competenţele consiliului medical se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, cu avizul Colegiului Medicilor din România." … 8. Literele c) şi e) ale articolului 24 vor avea următorul cuprins:"c) fundamentează şi supune spre aprobare consiliului de administraţie planul de achiziţii publice, precum şi lista lucrărilor de investiţii, de reparaţii curente sau capitale care se realizează într-un exerciţiu financiar, în condiţiile legii;…………………………………………………….e) prezintă consiliului de administraţie informări trimestriale şi anuale cu privire la patrimoniul aflat în administrare, precum şi la execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli." … 9. Alineatele (2), (3) şi (5) ale articolului 25 vor avea următorul cuprins:"(2) Membrii consiliului de administraţie sunt:a) 2 reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii sau ai direcţiei de sănătate publică, după caz; … b) 2 reprezentanţi numiţi de consiliul judeţean ori local, dintre care unul specialist în finanţe publice locale, sau de ministerele ori instituţiile cu reţea sanitară proprie, după caz; … c) 1 reprezentant al Colegiului Medicilor din România; … d) 1 reprezentant al Ordinului Asistenţilor Medicali din România; … e) directorul general; … f) 2 reprezentanţi ai senatului universitar, pentru spitalele clinice şi universitare. … (3) La şedinţele consiliului de administraţie participă, fără drept de vot, câte un reprezentant al organizaţiilor sindicale şi patronale semnatare ale Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. … …………………………………………………………(5) Atribuţiile principale ale consiliului de administraţie sunt următoarele: … a) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, precum şi situaţiile financiare anuale, în condiţiile legii; … b) organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor de director general, director general adjunct medical şi a celorlalte funcţii de director, în baza regulamentului aprobat în acest scop prin ordin al ministrului sănătăţii. Preşedintele consiliului de administraţie numeşte în funcţie persoanele care au promovat concursul; … c) aprobă măsurile pentru dezvoltarea activităţii spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei; … d) aprobă planul de achiziţii publice, precum şi lista investiţiilor şi a lucrărilor de reparaţii curente sau capitale care urmează să se realizeze într-un exerciţiu financiar, în condiţiile legii; … e) analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor comitetului director şi activitatea directorului general, dispunând măsuri de îmbunătăţire a activităţii; … f) negociază, prin preşedinte şi directorul general, contractele de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate." … 10. Alineatul (7) al articolului 25 se abrogă.11. Articolul 26 va avea următorul cuprins:"Art. 26. – (1) Pentru spitalele clinice şi universitare, precum şi pentru institutele clinice, candidaţii la funcţia de director general trebuie să fie cadre didactice universitare de predare şi să îndeplinească condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).(2) Directorul general trebuie să aibă obligatoriu competenţă în management sanitar şi să încheie contract de administrare, pe un mandat de 4 ani, cu consiliul de administraţie, pe baza criteriilor stabilite de către Ministerul Sănătăţii, cu posibilitatea de a fi reînnoit. … (3) Funcţia de director general poate fi ocupată prin concurs şi de către o persoană care nu a dobândit competenţă în management sanitar potrivit cerinţelor prevăzute la alin. (2), aceasta având obligaţia ca până la data de 31 decembrie 2005 să dobândească această competenţă. … În cazul nerespectării acestei obligaţii, persoana în cauză va fi eliberată din funcţia de director general.(4) Pentru spitalele militare din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească, funcţia de comandant/director general se ocupă de o persoană numită de conducătorul ministerului sau instituţiei care are în structură spitalul, conform reglementărilor proprii, cu respectarea prevederilor alin. (1), (2) şi (3). … (5) Directorul general este ordonator de credite şi reprezintă spitalul în relaţiile cu terţii." … 12. Articolul 27 se abrogă.13. Articolul 30 va avea următorul cuprins:"Art. 30. – (1) Secţiile, laboratoarele, departamentele şi serviciile medicale ale spitalului sunt conduse de către un şef de secţie, şef de laborator, şef de departament sau şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupă prin concurs organizat în condiţiile legii.(2) La numirea în funcţie, aceştia vor încheia cu directorul general un subcontract de administrare, pe un mandat de 4 ani, ca act adiţional la contractul de muncă, în cuprinsul căruia sunt prevăzuţi indicatori specifici de performanţă care se stabilesc anual de către consiliul de administraţie." … 14. Articolul 32 va avea următorul cuprins:"Art. 32. – Regulamentele de organizare şi funcţionare, precum şi regulamentele interne ale spitalelor şi fişele posturilor personalului angajat vor fi elaborate de conducerea spitalului şi aprobate de consiliul de administraţie, respectiv de conducerea ministerului/instituţiei cu reţea sanitară proprie, conform reglementărilor proprii."15. Articolul 35 va avea următorul cuprins:"Art. 35. – (1) Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale prestate pe bază de contracte încheiate cu casele de asigurări de sănătate şi din alte surse, conform legii.(2) Spitalele publice monitorizează lunar execuţia bugetară, urmărind realizarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor în limita bugetului aprobat." … 16. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 36 vor avea următorul cuprins:"Art. 36. – (1) Spitalele publice primesc sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, care vor fi utilizate numai pentru destinaţiile pentru care au fost alocate, după cum urmează:a) de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii sau al ministerelor ori instituţiilor centrale cu reţea sanitară proprie; … b) de la bugetul consiliului judeţean, pentru spitalele judeţene; … c) de la bugetul consiliului local şi al consiliului judeţean, pentru spitalele locale. … …………………………………………………………(3) Bugetele locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli pentru finalizarea construcţiilor şi realizarea de lucrări de reparaţii curente şi capitale, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală." … 17. Litera e) a alineatului (2) al articolului 36 va avea următorul cuprins:"e) modernizarea, transformarea şi extinderea construcţiilor existente, precum şi efectuarea de reparaţii capitale;"18. Alineatul (2) al articolului 38 va avea următorul cuprins:"(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalelor publice se aprobă, în condiţiile legii, în termen de cel mult 10 zile de la data contractării serviciilor medicale cu casele de asigurări de sănătate."19. Articolul 39 va avea următorul cuprins:"Art. 39. – În cazul existenţei unor datorii la data numirii conducerii spitalului, acestea vor fi evidenţiate separat în contractul de administrare, prin care se vor stabili posibilităţile şi intervalul de timp în vederea lichidării acestora, în condiţiile legii."20. Articolul 41 se abrogă.21. Articolul 43 va avea următorul cuprins:"Art. 43. – În cazul unor activităţi medicale pentru care unitatea spitalicească nu are specialişti competenţi în astfel de activităţi sau manopere medicale, se poate încheia un contract privind furnizarea unor astfel de servicii medicale cu un cabinet medical specializat ori cu o altă unitate medicală publică sau privată acreditată. Unităţile spitaliceşti pot încheia contracte privind furnizarea de servicii auxiliare necesare funcţionării spitalului."22. Alineatele (1) şi (3) ale articolului 47 vor avea următorul cuprins:"Art. 47. – (1) Imobilele din domeniul public al statului sau al unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în administrarea unor spitale publice, care se reorganizează şi devin disponibile, precum şi aparatura medicală pot fi, în condiţiile legii, închiriate sau concesionate, după caz, unor persoane fizice ori juridice, în scopul organizării şi funcţionării unor spitale private sau pentru alte forme de asistenţă medicală ori socială, în condiţiile legii.…………………………………………………………..(3) Sumele obţinute din închirierea sau concesionarea bunurilor constituie venituri proprii ale spitalului şi se utilizează pentru cheltuieli curente şi de capital, în conformitate cu bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat." … +
Articolul IILegea spitalelor nr. 270/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 20 iunie 2003, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea de către Parlament a prezentei ordonanţe, dându-se textelor o nouă numerotare. +
Articolul IIIPrezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Ministrul sănătăţii,Ovidiu BrînzanMinistrul administraţiei şi internelor,Ioan RusMinistrul delegatpentru administraţia publică,Gabriel Opreap. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 29 ianuarie 2004.Nr. 40.––––-