Ținând seama că în perioada de timp care s-a scurs de la constituirea statului român modern, România a aderat la un număr de organizații internaționale interguvernamentale, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, existente la momentul respectiv,<!–>având în vedere importanța participării, în continuare, la aceste organizații pentru dezvoltarea cooperării cu alte state și pentru promovarea intereselor țării noastre,–>în temeiul art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și al art. 1 lit. b) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,<!–>Guvernul României emite următoarea ordonanță:–> +
Articolul 1Se aprobă lista organizațiilor internaționale interguvernamentale la care România este parte și pentru care se vor achita cotizații anuale, conform baremurilor stabilite de fiecare organizație (anexa nr. 1). +
Articolul 2Ministerul Finanțelor este autorizat să repartizeze fondurile prevăzute în legea bugetului de stat pentru plată, în mod eșalonat, a cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale, conform anexei nr. 2.<!–>
PRIM-MINISTRU–>
NICOLAE VĂCĂROIU<!–>
Contrasemnează:–>
Ministru de stat,<!–>
ministrul afacerilor externe,–>
Teodor Viorel Meleșcanu<!–>
Ministru de stat,–>
ministrul finanțelor,<!–>
Florin Georgescu–>București, 12 august 1994.<!–>Nr. 41.–> +
Anexa nr. 1<!–>LISTA ORGANIZAȚIILOR INTERNAȚIONALE INTERGUVERNAMENTALE LA CARE–>ROMÂNIA ESTE MEMBRĂ<!–>I.–>Organizații internaționale guvernamentale la care România a aderat în baza unor legi, decrete, hotărâri ale Guvernului––––––––––––––––––––––––––<!–>Instituția–>română care coor-<!–>Anul donează relațiile–>Nr. Denumirea organizației Sediul Anul aderării cu organizația<!–>crt. înființării României internațională–>respectivă<!–>–>0 1 2 3 4 5<!–>–>1. Organizația Națiunilor New York 1945 1955 Ministerul Afacerilor<!–>Unite (O.N.U.) Externe–>– Comitetul O.N.U. pen- Geneva 1966 1970<!–>tru eliminarea discri–>minării rasiale ;<!–>– Convenția contra tor- New York 1984 1990–>turii și a altor tra-<!–>tamente aplicate cu–>cruzime, inumane sau<!–>degradante–>2. Organizația Națiunilor Roma 1945 1961 Ministerul Agricultu-<!–>Unite pentru Alimentație rii și Alimentației–>și Agricultura (F.A.O.)<!–>3. Organizația Internațio- Geneva 1919 1919 Ministerul Muncii și–>nală a Muncii (O.I.M.) Protecției Sociale<!–>4. Agenția Internațională Viena 1957 1957 Ministerul Afacerilor–>pentru Energia Atomică Externe; Ministerul<!–>(A.I.E.A.) Cercetării și Tehno–>logiei<!–>5. Organizația Meteorolo- Geneva 1873 1948 Ministerul Apelor,–>gică Mondială (O.M.M.) Pădurilor și Pro-<!–>tectiei Mediului–>6. Organizația Mondială a Madrid 1975 1975 Ministerul Turismului<!–>Turismului (O.M.T.)–>7. Organizația Maritimă Londra 1948 1948 Ministerul Transpor-<!–>Internațională (O.M.I.) turilor–>8. Uniunea Poștală Univer- Berna 1874 1874 Ministerul Comuni-<!–>sala (U.P.U.) cațiilor–>9. Uniunea Internațională Geneva 1865 1865 Ministerul Comuni-<!–>de Telecomunicații cațiilor–>(U.I.T.)<!–>10. Organizația Aviației Montreal 1944 1965 Ministerul Transpor–>Civile Internaționale turilor<!–>(O.A.C.I.)–>11. Acordul General pentru Geneva 1947 1971 Ministerul Comerțului<!–>Tarife și Comerț–>(G.A.T.T.)<!–>12. Organizația Mondială a Geneva 1927 1927 O.S.I.M.–>Proprietății Intelectuale<!–>(O.M.P.I.)–>13. Organizația Mondială a Geneva 1946 1948 Ministerul Sănătății<!–>Sănătății (O.M.S.)–>14. Organizația Națiunilor Viena 1979 1980 Ministerul Industri-<!–>Unite pentru Dezvoltare ilor–>Industrială (O.N.U.D.I.)<!–>15. Organizația Națiunilor Paris 1945 1956 Ministerul Culturii–>Unite pentru Educație,<!–>Știință și Cultură–>(U.N.E.S.C.O.)<!–>16. Comisia Dunării Budapesta 1948 1949 Ministerul Afacerilor–>Externe<!–>17. Consiliul Europei Strasbourg 1949 1993 Ministerul Afacerilor–>Externe<!–>18. Uniunea Latină Madrid 1954 1979 Ministerul Afacerilor–>Externe<!–>19. Federația Mondială a Geneva 1956 Ministerul Afacerilor–>Asociațiilor pentru Externe<!–>Națiunile Unite–>(F.M.A.N.U.)<!–>20. Biroul Paris 1931 1960 Ministerul Afacerilor Externe–>Internațional<!–>al Expozițiilor–>(B.I.E.)<!–>21. Conferința Europeană a Paris 1957 1992 Ministerul Transpor–>Miniștrilor de Tran- turilor<!–>sporturi (C.E.M.T.)–>22. Conferința Europeană a Bonn 1959 1990 Ministerul Comuni-<!–>Administrațiilor de cațiilor–>Posta și Telecomunicații<!–>(C.E.P.T.)–>23. Convenția de la Basel Basel 1989 1991 Ministerul Apelor,<!–>privind controlul Pădurilor și Protec–>deșeurilor toxice tiei Mediului<!–>24. Convenția privind zonele 1991 1991 Ministerul Apelor,–>umede de importanță inter- Pădurilor și Pro-<!–>națională, în special ca tectiei Mediului–>habitat al păsărilor<!–>25. Comisia Internațională Paris 1928 1928 Ministerul Apelor,–>a Marilor Baraje Pădurilor și Pro-<!–>tecției Mediului–>26. Convenția de la Viena Viena 1987 1993 Ministerul Apelor,<!–>pentru protejarea Pădurilor și Pro–>stratului de ozon tecției Mediului<!–>27. Protocolul de la Mont- Montreal 1987 1993 Ministerul Apelor,–>real pentru protejarea Pădurilor și Pro-<!–>stratului de ozon tecției Mediului–>28. Comisia Europeană de Roma 1953 1993 Ministerul Agricultu-<!–>Lupta contra Febrei rii și Alimentației–>Aftoase<!–>29. Oficiul Internațional Paris 1924 1927 Ministerul Agricultu–>al Epizootiilor rii și Alimentației<!–>30. Oficiul Internațional Paris 1924 1957 Ministerul Agricultu–>al Viei și Vinului rii și Alimentației<!–>31. Comisia Internațională New Delhi 1950 1958 Ministerul Agricultu–>pentru Irigații și rii și Alimentației<!–>Drenaje–>32. Societatea Internatio- Haga 1959 1960 Ministerul Agricultu-<!–>nală pentru Științe rii și Alimentației–>Horticole<!–>33. Organizația Europeană Paris 1951 1958 Ministerul Agricultu–>și Mediterană pentru rii și Alimentației<!–>Protecția Plantelor–>34. Comisia Sericicolă Paris 1969 Ministerul Agricultu-<!–>Internațională rii și Alimentației–>35. Asociația Internațio- Zurich 1924 1958 Ministerul Agricultu-<!–>nală pentru Controlul rii și Alimentației–>Semințelor (I.S.T.A.)<!–>36. Interpol Paris 1923 1973 Ministerul de Interne–>37. Organizația Mondială Geneva 1971 1978 Ministerul Culturii<!–>a Proprietății Inte–>lectuale – Uniunea de O.M.P.I. O.M.P.I.<!–>la Berna – drepturi de–>autor 1886 – 1927<!–>Berna–>38. Fondul Cultural al Strasbourg 1954 1991 Ministerul Culturii<!–>Consiliului Europei–>39. Centrul Internațional Roma 1958 1960 Ministerul Culturii<!–>Roma de Studii pentru–>Conservarea și Restaura-<!–>rea Bunurilor Culturale–>40. Fondul Patrimoniului Paris 1972 1990 Ministerul Culturii<!–>Cultural Mondial–>41. Consiliul de Cooperare Bruxelles 1950 1968 Ministerul Finanțelor<!–>Vamală (C.C.V.)–>42. Biroul Internațional Bruxelles 1890 1892 Ministerul Finanțelor<!–>pentru Tarife Vamale–>43. Conferința de la Haga Haga 1893 1991 Ministerul Justiției<!–>de Drept Internațional–>Privat<!–>44. Curtea Permanentă de Haga 1899 1899 Ministerul Justiției–>Arbitraj de la Haga<!–>45. Biroul Internațional Sevres- 1875 1883 Biroul Român de–>pentru Măsuri și Franta Metrologie Legală<!–>și Greutăți–>46. Biroul Internațional de Paris 1955 1956 Biroul Român de<!–>Metrologie Legală Metrologie Legală–>47. Institutul Internațional Voorburg- 1885 1961 Comisia Naționala<!–>de Statistică Olanda pentru Statistica–>48. Uniunea Interparlamen- Geneva 1889 1891 Parlamentul României<!–>țara – Camera Deputaților–>49. Organizația Internațio- Geneva 1946 1950 Institutul Român de<!–>nală de Standardizare Standardizare–>(I.S.O.)<!–>50. Comitetul European pen- Bruxelles 1973 1991 Institutul Român de–>tru Standardizare în Standardizare<!–>Electrotehnică (CENELEC)–>51. Comitetul European de Bruxelles 1961 1991 Institutul Român de<!–>Standardizare (C.E.N.) Standardizare–>52. Institutul European de Sophia- 1988 1991 Institutul Român de<!–>Standardizare în Tele- Antipolis- Standardizare–>comunicații (E.T.S.I.) Franta<!–>53. Rețeaua Internațională Viena 1979 1991 Institutul Român de–>de Terminologie (TERMNET) Standardizare<!–>54. Institutul Unificat de Dubna- 1956 1956 Ministerul Cercetării–>de Cercetări Nucleare Federația și Tehnologiei<!–>(I.U.C.N.) Rusa–>55. Societatea Europeană de Geneva 1968 1968 Ministerul Cercetării<!–>Fizica și Tehnologiei–>56. Centrul Internațional New Berry- 1928 1971 Ministerul Cercetării<!–>de Seismologie Anglia și Tehnologiei–>57. Centrul Internațional de Moscova 1969 1969 Ministerul Cercetării<!–>Informare Științifică și Tehnologiei–>și Tehnică<!–>58. Organizația Internațio- Londra 1959 1991 Oficiul pentru Pro–>nală a Uniunilor de tecția Consumatorilor<!–>Consumatori (I.O.C.U.)–>59. Comisia Electrotehnica Geneva 1906 1906 Ministerul Industri-<!–>Internațională (C.E.I.) ilor–>60. Organizația pentru Haga 1993 1993 Ministerul<!–>Interzicerea Armelor Afacerilor Externe–>Chimice<!–>61. Organizația Paris 1970 1993 Ministerul Afacerilor–>Internațională a Externe<!–>Francofoniei (O.I.F.)–>62. TRACECA Baku 1998 1998 Ministerul<!–>Transporturilor,–>Construcțiilor<!–>și Turismului–>63. Agenția Internațională Abu 2009 2011 Ministerul Energiei,<!–>pentru Energie Dhabi Întreprinderilor Mici–>Regenerabilă și Mijlocii și Mediului<!–>de Afaceri–>63^1. Organizația Europeană Geneva 1953 2015 Ministerul Educației<!–>pentru Cercetări Naționale și Cercetării–>Nucleare Științifice<!–>Aderări în curs de ratificare de către Parlamentul României–>1.*) Abrogată.<!–>2.*) Abrogată.–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>–>(la 22-05-2016,
Pct. 1 din anexa 1 a fost modificat de Articolul 7 LEGEA nr. 96 din 16 mai 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 383 din 19 mai 2016
)
… II.Organizațiile internaționale guvernamentale la care România a aderat în baza aprobărilor date de conducerea ministerelor și a altor instituții centrale––––––––––––––––––––––––––-<!–>Instituția–>română care<!–>coordonează–>Nr. Denumirea organi- Anul Anul relațiile cu Explicații<!–>crt. zației Sediul înfi- aderării organizația–>ințării României internațională<!–>respectivă–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>0 1 2 3 4 5 6–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>1. Organizația pentru Viena 1975 1975 Ministerul România a semnat–>Securitate și Co- Afacerilor Actul final al<!–>operare în Europa Externe Conferinței pentru–>(O.S.C.E.) Securitate și Co-<!–>operare în Europa–>2. Adunarea Parlamen- Copenhaga 1991 1991 Ministerul Parlamentul Româ-<!–>țara a Organizației Afacerilor niei participă cu–>pentru Securitate Externe reprezentanți la<!–>și Cooperare în reuniuni–>Europa<!–>(A.P. O.S.C.E.)–>3. Organizația pentru Istambul 1992 1992 Ministerul Membru fondator<!–>Cooperare Economică Afacerilor–>a Marii Negre Externe<!–>4. Academia Diploma- Paris 1926 1926 Ministerul Membru fondator–>tică Internațională Afacerilor<!–>Externe–>5. Conferința Euro- Neuilly 1954 1991 Ministerul Aprobare viceprim-<!–>peana a Aviației sur Seine Transpor- ministru–>Civile (C.E.A.C.) turilor<!–>6. Asociația Interna- Bruxelles 1885 1975 Ministerul Aderare comunicată–>țională Permanentă reactua- Transpor- de Ministerul<!–>a Congreselor de lizat în turilor Transporturilor–>Navigație 1990<!–>(A.I.P.C.N.)–>7. Asociația Interna- Paris 1908 1957 Ministerul Reactualizat ;<!–>țională Permanentă Transpor- aprobare viceprim–>a Congreselor Ruti- turilor ministru<!–>ere (A.I.P.C.R.) din anul 1991–>8. Autostrada trans- Varșovia 1977 1977 Ministerul Aprobare viceprim-<!–>europeană N-S (TEM). Transpor- ministru–>Proiect regional turilor<!–>sub egida C.E.E./–>O.N.U. și P.N.U.D.<!–>9. Carta Europeană a Bruxelles 1991 1991 Ministerul Aprobarea primu–>Energiei Industriilor lui-ministru, din<!–>anul 1991–>10. Federația Interna- Haga 1913 1990 Ministerul Aprobare viceprim<!–>țională pentru Lo- Lucrărilor -ministru din anul–>cuire, Urbanism și Publice și 1990<!–>Amenajarea Terito- Amenajării–>riului (F.I.H.U.A.T.) Teritoriului<!–>11. Comisia Internațio- Monte 1925 1925 Ministerul Hotărârea condu–>nală pentru Exploa- Apelor, Padu- cerii Academiei<!–>tarea Științifică rilor și Pro- Române–>a Mării Mediterane tectiei<!–>(C.I.E.S.M.) Mediului–>12. Federația Europeană Roma 1971 Ministerul România participă<!–>de Zootehnie Agriculturii din anul 1971–>și Alimenta-<!–>tiei–>13. Sistemul OCDE pen- Paris 1931 1969 Ministerul România participă<!–>tru certificarea Agriculturii din anul 1969–>semințelor desti- și Alimenta-<!–>nate comerțului tiei–>internațional<!–>14. Asociația Interna- Paris 1957 1966 Ministerul România participă–>ționala de Semna- Apărării din anul 1966<!–>lizare Maritimă Naționale–>15. Comitetul Interna- Liege- 1921 1923 Ministerul România participă<!–>țional de Medicină Belgia Apărării din anul 1923–>și Farmacie Militară Naționale<!–>16. Comisia Interna- Porrentruy 1926 1974 Ministerul România participă–>ționala de Istorie – Elveția Apărării din anul 1974<!–>Militară Naționale–>17. Asociația Interna- Quebec 1989 1993 Ministerul România participă<!–>țională a Arhivelor de Interne din anul 1993–>Francofone<!–>18. Consiliul Interna- Paris 1948 1956 Ministerul România participă–>țional al Arhivelor de Interne din anul 1956<!–>19. Comitetul Tehnic Paris 1895 1895 Ministerul Membru fondator–>Internațional pen- de Interne<!–>tru Prevenirea și–>Stingerea Incendi-<!–>ilor–>20. Consiliul Interna- Paris 1946 1958 Ministerul România participă<!–>țional al Muzeelor Culturii din anul 1958–>21. Institutul Inter- Paris 1948 1957 Ministerul România participă<!–>național de Teatru Culturii din anul 1957–>22. Uniunea Internațio- Praga 1929 1929 Ministerul H.C.M. nr. 468/<!–>nală a Marionetis- Culturii 1959–>tilor<!–>23. Consiliul Interna- Paris 1947 1960 Ministerul România participă–>țional al Muzicii Culturii din anul 1960<!–>24. Asociația Interna- Franta 1965 1965 Ministerul România participă–>țională a Teatrelor Culturii din anul 1965<!–>pentru Copii–>25. Federația Interna- Haga 1930 1961 Ministerul România participă<!–>țională a Asociați- Culturii din anul 1961–>ilor de Bibliotecari<!–>26. Asociația Interna- Copenhaga 1970 1993 Ministerul România participă–>țională a Teatrelor Culturii din anul 1993<!–>de Amatori–>27. Consiliul Interna- Franta 1965 1970 Ministerul România participă<!–>țional al Monumen- Culturii din anul 1970–>telor și Siturilor<!–>Istorice–>28. Asociația Autorita- 1983 Ministerul România participă<!–>tilor care Contro- Finanțelor din anul 1983–>leaza Asigurările<!–>din Țările în Curs–>de Dezvoltare<!–>29. Institutul Interna- Roma 1926 1927 Ministerul Procesul-verbal al–>țional pentru Uni- Justiției Comisiei Consi-<!–>ficarea Dreptului liului Consultativ–>Privat (UNIDROIT) de pe lângă M.A.E.<!–>din 2 decembrie–>1927<!–>30. Federația Interna- Paris 1960 1960 Academia România participă–>țională de Astro- Română din anul 1960<!–>nautică (I.A.F.)–>31. Uniunea Geografică Edmonton 1959 1959 Academia H.C.M. nr. 653/<!–>Internațională Română 1959–>(I.B.U.)<!–>32. Federația Interna- Fribourg 1973 Academia România participă–>țională a Societă- Româăa din anul 1973<!–>ților de Filozofie–>33. Uniunea Internațio- Montreal 1951 1964 Academia România participă<!–>nală de Științe Română din anul 1964–>Psihologice<!–>(I.U.P. sys)–>34. Comitetul Interna- Geneva 1926 1974 Academia România participă<!–>țional de Științe Română din anul 1974–>Istorice (C.I.S.H.)<!–>35. Asociația Interna- București 1963 1963 Academia România participă–>țională de Studii Română din anul 1963<!–>Sud-Est Europene–>(A.I.E.S.E.E.)<!–>36. Asociația Interna- Paris 1959 Academia România participă–>țională de Științe Română din anul 1959<!–>Economice–>37. Federația Interna- Haga 1895 1958 Ministerul România participă<!–>țională de Informa- Cercetării din anul 1958–>re și Documentare și Tehnologiei<!–>38. Uniunea Mondială a 1972 Secretaria- România participă–>Nevăzătorilor tul de Stat din anul 1972<!–>pentru–>Handicapați<!–>39. Uniunea Europeană 1972 Secretaria- România participă–>a Nevăzătorilor tul de Stat din anul 1972<!–>pentru–>Handicapați<!–>40. Asociația Interna- Paris 1951 1972 Secretaria- România participă–>țională a Sahului tul de Stat din anul 1972<!–>în Braille pentru–>Handicapați<!–>41. Federația Mondială Roma 1951 1963 Secretaria- România participă–>a Surzilor tul de Stat din anul 1963<!–>pentru–>Handicapați<!–>42. Sistemul O.C.D.E. Paris 1931 1969 Ministerul Adresa Secreta–>pentru aplicarea Agriculturii riatului General<!–>normelor interna- și Alimenta- al Consiliului–>ționale la fructe tiei de Miniștri nr.<!–>și legume proaspete 451/I.D./2 iulie–>1969<!–>43. O.C.D.E. – Paris 1960 1993 Ministerul România–>Comitetul Industriei participă<!–>oțelului și din anul–>Comerțului 1993<!–>44. O.C.D.E. – Paris 1960 1998 Ministerul România–>Comitetul Industriei participă<!–>pentru industria și din anul–>construcțiilor Comerțului 1998<!–>navale–>45. Rețeaua Roma 2004 2004 Agenția România<!–>Internațională Națională participă–>pentru pentru din anul<!–>Întreprinderi Întreprinderi 2004–>Mici și Mijlocii Mici și<!–>(I.N.S.M.E.) Mijlocii și–>Cooperație<!–>46. Centrul Paris 1960 2004 Ministerul România–>pentru Afacerilor participă<!–>Dezvoltare Externe din anul–>(OCDE) 2004<!–>47. OCDE – Programul Paris 1961 2004 Agenția România participă–>pentru dezvoltare Națională ca membru cu<!–>economică și creare pentru drepturi depline–>a locurilor de Întreprin- din decembrie<!–>muncă (Programul deri Mici 2004–>LEED – Local și Mijlocii<!–>la nivel local și Cooperație–>Employment and<!–>Economic–>Development<!–>Programme)–>48. OCDE – Comitetul Paris 1961 2005 Ministerul România<!–>Transporturilor Transporturilor,participă–>Maritime Construcțiilor din anul<!–>și Turismului 2005–>49. Europae 1040 1999 2002 Ministerul România<!–>Archaeologiae Bruxelles, Culturii participă–>Consilium rue Champ și din anul<!–>(EAC) du Roi 37 Cultelor 2002–><!–>50. Federația 372 2000 2005 Ministerul România–>Internațională Elizabeth Culturii participă<!–>a Consiliilor St., Surry și Cultelor, din anul–>Artelor și a Hills, Administrația 2005<!–>Agențiilor Sydney, Fondului–>Culturale (IFACCA) Australia Cultural<!–>Național–>51. Rețeaua Europeană Bruxelles 2004 2007 Consiliul România<!–>a Consiliilor Superior al participă–>Judiciare Magistraturii din anul<!–>(RECJ) 2007–>52. Rețeaua Europeană Bruxelles 2003 2007 Institutul România<!–>de Formare Național al participă–>Judiciară Magistraturii din anul<!–>(EJTN) 2007–>53. OCDE – Comitetul Paris 1961 2010 Institutul România<!–>de Statistică Național de participă,–>(CSTAT) Statistică începând<!–>coordonează cu anul 2010,–>colaborarea cu statut de<!–>României observator–>cu OCDE pe permanent,<!–>domeniul la–>statisticii activitatea<!–>Comitetului–>pentru<!–>Statistică–>54. OCDE – Comitetul Paris 1961 2010 Ministerul România<!–>pentru Agricultură Agriculturii participă,–>(CoAg) și începând<!–>Dezvoltării cu anul 2010,–>Rurale ca observator<!–>permanent–>55. Rețeaua Europeană Haga 1995 2001 Institutul România<!–>a Institutelor de Național de participă–>Științe Expertize din anul<!–>Criminalistice Criminalistice 2001–>(ENFSI)<!–>56. Conferința 2011 2011 Curtea România–>Mondială a Constituțională participă<!–>Justiției a României din anul–>Constituționale 2011<!–>57. Rețeaua Euro-Arabă Amman 2010 2010 Institutul România–>de Formare Național al participă din<!–>Judiciară Magistraturii 2010–>(REAFJ)<!–>58. Forumul 1998 2004 Oficiul România–>European al Național participă<!–>Registrelor al Registrului din anul–>Comerțului Comerțului 2004<!–>(ECRF)–>59. Forumul Auckland, 2003 2010 Oficiul România<!–>Registrelor Noua Național al participă–>Comerțului Zeelandă Registrului din anul<!–>– CRF Comerțului 2010–>60. Asociația Pontefract, 1995 2009 Oficiul România<!–>Internațională Anglia Național al participă–>a Registrului din anul<!–>Reglementatorilor Comerțului 2009.–>de<!–>Insolvență–>– IAIR<!–>61. Registrul Roma, 1992 2012 Oficiul România–>European al Italia Național participă<!–>Comerțului al din anul–>(European Registrului 2011<!–>Business Comerțului–>Register -<!–>EBR)–>62. Academia Muenchendorfer 2010 2010 Ministerul România<!–>Internațională Strasse 2, Justiției participă–>Anticorupție 2361, din anul<!–>Laxenburg, 2010–>Austria<!–>63. Organizația Haga, Olanda 2010 2011 Administrația România–>Europeană a Națională participă<!–>Serviciilor a din anul–>Penitenciare Penitenciarelor 2011<!–>și–>Corecționale -<!–>EuroPris–>64. Asociația Place du 1983 2012 Înalta Curte România<!–>Internațională Palais – de Casație participă–>a Înaltei Royal 75100 și Justiție din anul<!–>Jurisdicții Paris 01, 2012–>Administrative SP-Franța<!–>(AIHJA)–>65. OCDE – Comitetul Paris 1961 2006 Consiliul România<!–>de Concurență Concurenței participă–>începând cu<!–>anul 2006–>la lucrările<!–>Comitetului–>de Concurență<!–>66. EQUINET Rețeaua Bruxelles 2007 2007 Consiliul Decizia–>Europeană a Național conducerii<!–>Organismelor pentru Consiliului–>Naționale de Combaterea de aprobare<!–>Egalitate Discriminării a aderării–>la rețea<!–>67. Rețeaua Europeană Varșovia, 2005 2014 Ministerul România–>pentru Memorie Polonia Culturii participă din<!–>și Solidaritate anul 2014–>(REMS)<!–>68. Rețeaua Berlin, 2008 2015 Ministerul România–>Traduki Germania Culturii participă din<!–>anul 2015–>69. Fondul de pensii Haga 1893 1991 Ministerul România participă<!–>al Conferinței de Justiției din anul 1991 la–>la Haga de Drept lucrările Comisiei,<!–>Internațional devenind parte la–>Privat 10 instrumente ale<!–>acestei Comisii care–>se aplică în relația<!–>dintre România și–>celelalte state<!–>semnatare.–>70. OCDE – Paris 1961 2006 Departamentul În cadrul<!–>Comitetul pentru acestei–>pentru Investiții organizații<!–>Investiții Străine și România are–>sesiune Parteneriat calitatea de<!–>lărgită Public-Privat asociat.–>71. Rețeaua de 2008 2009 Ministerul România participă<!–>cooperare Justiției din anul 2009.–>legislativă<!–>între ministerele–>justiției din<!–>statele membre–>ale Uniunii<!–>Europene–>72. Asociația Haga 1995 1996 Ministerul România participă<!–>Internațională a Public prin din anul 1996.–>Procurorilor (AIP) Parchetul de<!–>pe lângă–>Înalta Curte<!–>de Casație și–>Justiție<!–>–>73. Directorul de Montreal, 2005 2015 Direcția<!–>Chei Publice al Canada Generală de–>Organizației Pașapoarte<!–>Aviației Civile–>Internaționale<!–>74. Asociația Geneva 1927 2015 Casa Națională În cadrul acestei–>Internațională a de Pensii organizații<!–>Securității Sociale Publice România are calitatea–>– ISSA de membru afiliat.<!–>75. Confederația Utrecht 1982 1999 Ministerul România participă–>Europeană de Justiției, prin din anul 1999.<!–>Probațiune Direcția Națională–>de Probațiune<!–>–>76. OCDE – Comitetul Paris 1948 2006 Ministerul În cadrul acestei<!–>pentru turism Turismului organizații–>România are calitatea<!–>de «participant» .–>77. OCDE/Agenția Paris 1948 2010 Agenția Nucleară În cadrul acestei<!–>pentru Energie și pentru organizații–>Nucleară-Comitetul Deșeuri România are calitatea<!–>pentru gestionarea Radioactive de «participant» .–>deșeurilor <!–>radioactive–>78. OCDE/Agenția Paris 1948 2010 Agenția Nucleară În cadrul acestei<!–>pentru Energie și pentru organizații–>Nucleară-Comitetul Deșeuri România are calitatea<!–>pentru studii Radioactive de «participant» .–>economice și <!–>tehnice privind –>energia nucleară <!–>și ciclul –>combustibil<!–>79. OCDE/Agenția Paris 1973 2010 Comisia Națională În cadrul acestei–>pentru Energie pentru Controlul organizații <!–>Nucleară-Comitetul Activităților și România are calitatea–>pentru securitatea Nucleare (CNCAN) de «participant» .<!–>instalațiilor –>nucleare<!–>80. OCDE/Agenția Paris 1989 2010 Comisia Națională În cadrul acestei –>pentru Energie pentru Controlul organizații <!–>Nucleară-Comitetul Activităților și România are calitatea –>pentru Nucleare (CNCAN) de «participant» .<!–>reglementarea –>activităților <!–>nucleare–>81. OCDE/Agenția Paris 1990 2010 Comisia Națională În cadrul acestei <!–>pentru Energie pentru Controlul organizații –>Nucleară-Comitetul Activităților și România are calitatea<!–>pentru protecția Nucleare (CNCAN) de «participant» .–>la radiații și <!–>sănătate publică–><!–>82. OCDE/Agenția Paris 2000 2000 Comisia Națională În cadrul acestei–>pentru Energie pentru Controlul organizații<!–>Nucleară – Comitetul Activităților și România are calitatea–>pentru legislație Nucleare (CNCAN) de «participant<!–>nucleară ad-hoc» , fără–>cotizație, deoarece<!–>acest comitet este–>considerat «comitet<!–>permanent» al –>Consiliului OCDE.<!–>83. OCDE – Comitetul Paris 1993 2007 Ministerul În cadrul acestei –>pentru IMM-uri pentru Mediul de organizații <!–>și antreprenoriat Afaceri, Comerț România are calitatea–>(WPSMEE) și de de «participant» . <!–>Antreprenoriat –>84. Organizația pentru Paris 1961 2016 Ministerul România participă<!–>Cooperare și Finanțelor în calitate de –>Dezvoltare Economică Publice asociat cu drepturi<!–>– OCDE – Proiectul depline din anul 2016.–>BEPS – Erodarea bazei <!–>de impozitare și –>transferul <!–>profiturilor –>85. Consiliul Londra 1968 2018 Secretariatul România participă<!–>Internațional pentru General din anul 2017.–>pentru Tehnologia al Guvernului<!–>Informației în –>Administrația <!–>Guvernamentală (ICA)–>86. Sistemul Națiunilor Geneva 1993 2018 Inspectoratul Memorandumul Ministerului <!–>Unite al Echipelor General pentru Afacerilor Interne –>de evaluare și Situații de nr. 339.738 din 30.06.2016 <!–>coordonare în caz Urgență prin care au fost aprobate –>de dezastre (UNDAC) obținerea de către România <!–>a statutului de stat membru –>în sistemul UNDAC și plata <!–>contribuției financiare –>a României<!–>87. Centrul Viena 2007 2010 Arhivele –>Internațional Naționale ale <!–>pentru României –>Cercetări <!–>Arhivistice –>88. Rețeaua europeană Viena 2005 2020 Secretariatul <!–>de dezvoltare General al –>durabilă (ESDN) Guvernului<!–>–>89. Centrul European Helsinki 2017 2018 Ministerul <!–>de Excelență Afacerilor –>pentru Combaterea Externe<!–>Amenințărilor –>Hibride de la <!–>Helsinki–>European Center<!–>of Excellence–>for Countering<!–>Hybrid Threats–>Hybrid CoE <!–>Helsinki–>–––––––––––––––––––––––––––––––-<!–>–> … (la 02-02-2020,
Punctul II din Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 2 din ORDONANȚA nr. 2 din 28 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2020
)
(la 02-02-2020,
Punctul II din Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 2 din ORDONANȚA nr. 4 din 28 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2020
)
III.Organizații internaționale guvernamentale la care România a aderat ca urmare a aprobărilor conducerii Academiei Române sau a altor instituții centrale––––––––––––––––––––––––––-<!–>Instituția–>română care<!–>coordonează–>Nr. Denumirea Anul relațiile cu Explicații<!–>crt. organizației Sediul Anul aderării organizația–>înfi- României internațională<!–>ințării respectivă–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>0 1 2 3 4 5 6–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>1. Federația Interna- 1958 Ministerul Hotărârea condu–>țională de Control Industriilor cerii Academiei<!–>în Automatică Române–>(I.F.A.C.)<!–>2. Institutul Natio- Londra 1948 1957 Ministerul Hotărârea condu–>nal de Sudura Industriilor cerii Academiei<!–>Române–>3. Uniunea Interna- Morges- 1948 Ministerul Hotărârea condu-<!–>țională pentru Elveția Apelor, Pădu- cerii Academiei–>Conservarea Naturii rilor și Române<!–>și Resurselor Sale Protecției–>(I.U.C.N.) Mediului<!–>4. Institutul Interna- Roma 1993 Ministerul Aprobare în șe–>țional de Resurse Agriculturii dință de Guvern<!–>Genetice Vegetale și Alimen- din 24 martie–>tatiei 1993<!–>5. Comisia Interna- Paris 1950 1965 Ministerul Hotărârea condu–>țională de Culturii cerii Academiei<!–>Numismatica Române–>6. Organizația Inter- Praga 1968 1970 Ministerul România participă<!–>națională a Sceno- Culturii din anul 1970–>grafilor, Tehnicieni-<!–>lor și Arhitecților–>de Teatru<!–>7. Federația Interna- Berna 1950 1960 Ministerul România participă–>țională de Arta Culturii din anul 1960<!–>Fotografică–>8. Societatea Inter- Paris 1923 1923 Ministerul Aprobarea Uniunii<!–>națională de Muzica Culturii compozitorilor și–>Contemporană muzicologilor din<!–>anul 1990–>9. Uniunea Interna- Nisa 1949 1991 Ministerul România participă<!–>țională a Federa- Culturii din anul 1991–>țiilor Grupurilor<!–>Folclorice–>10. Consiliul Interna- Confelans 1970 1991 Ministerul România participă<!–>țional al Organi- – Franta Culturii din anul 1991–>zatiilor de Festi-<!–>valuri Folclorice–>11. Sistemul interna- Paris 1974 1990 Ministerul Aprobare vice-<!–>național de inre- Culturii prim-ministru din–>gistrare a publica- anul 1990<!–>tiilor în serie–>(I.S.D.S.)<!–>11^1. Agenția Londra 2005 2005 Biblioteca România–>Internațională Națională participă<!–>ISBN a României- din–>Centrul anul<!–>Național 2005–>ISBN-<!–>ISSN-CIP–>11^2. Agenția Berlin 1993 1996 Biblioteca România<!–>Internațională Națională participă–>ISMN a României din anul 1996<!–>– Centrul–>Național<!–>ISBN-ISSN–>-CIP<!–>12. Consiliul Interna- Bruxelles 1931 1955 Academia Hotărârea condu–>țional al Uniuni- Română cerii Academiei<!–>lor Științifice Române–>(I.C.S.U.)<!–>13. Uniunea Academică Bruxelles 1919 1929 Academia Hotărârea condu–>Internațională Română cerii Academiei<!–>(I.A.U.) Române–>14. Uniunea Interna- Rio de 1957 Academia Hotărârea condu-<!–>țională de Matema- Janeiro Română cerii Academiei–>tică (I.M.U.) Române<!–>15. Uniunea Astrono- Cambridge 1928 1928 Academia Hotărârea condu–>mică Internatio- 1967 Română cerii Academiei<!–>nală (U.A.I.) reafiliere Române–>16. Comitetul Interna- Paris 1963 Academia Hotărârea condu-<!–>țional pentru Cer- Română cerii Academiei–>cetarea Spațiului Române<!–>(C.O.S.P.A.R.)–>17. Uniunea Internatio- Oxford 1963 Academia România participă<!–>nala de Chimie Română din anul 1963–>Pura și Aplicată<!–>18. Confederația Inter- Toronto 1992 Academia Hotărârea condu–>națională de Anali- Română cerii Academiei<!–>za Termica (I.C.T.A.) Române–>19. Uniunea Interna- Paris 1955 1966 Academia Aprobarea M.A.E.<!–>țională de Științe Română nr. 10/8435/28.–>Biologice (I.U.B.S.) 07.1967<!–>20. Federația Europeană Londra 1963 Academia România participă–>a Societăților de Română din anul 1963<!–>Biochimie–>21. Uniunea Interna- Copenhaga 1919 1966 Academia România participă<!–>țională de Geode- Română din anul 1966–>zile și Geofizică<!–>(I.U.G.G.)–>22. Uniunea Interna- Hanovra 1969 Academia România participă<!–>țională de Științe Română din anul 1969–>Geologice<!–>23. Programul Interna- Stockholm 1991 Academia Hotărârea condu–>țional Geosfera- Română cerii Academiei<!–>Biosfera (Global Române–>change)<!–>24. Asociația Interna- Oslo 1971 Academia România participă–>ționalâ de Științe Română din anul 1971<!–>Politice (I.P.S.A.)–>25. Asociația Interna- Londra 1970 Academia România participă<!–>țională de Istorie Română din anul 1970–>Economică<!–>26. Uniunea Interna- Montpellier 1959 Academia Hotărârea condu–>țională de Istorie Frankfurt/ Română cerii Academiei<!–>și Filozofie a Main Române–>Științei :<!–>– Divizia de logica,–>metodologie și filo-<!–>zofie a științei–>– Divizia de istorie<!–>a științei–>27. Comitetul Interna- Leiden 1965 Academia Hotărârea condu-<!–>țional Permanent al Română cerii Academiei–>Lingvistilor Române<!–>(C.I.P.L.)–>28. Uniunea Interna- New York 1956 Academia Hotărârea condu-<!–>țională de Mecanică Română cerii Academiei–>Teoretică și Apli- Române<!–>câtă–>28^1. Comitetul Cambridge 1958 2008 Academia România a<!–>Științific Română devenit membru–>pentru Cercetări asociat în<!–>Antarctice (SCAR) 2008–>29. Comitetul Interna- 1953 Secretariatul România participă<!–>țional al Sportu- de Stat pentru din anul 1953–>lui pentru Surzi Handicapați<!–>(C.I.S.S.)–>30. Comitetul Interna- Olanda 1945 1953 Secretariatul România participă<!–>țional al Șahului de Stat pentru din anul 1953–>Tăcut Handicapați<!–>31. Organizația Euro- Danemarca 1924 1992 Secretariatul România participă–>peana a Sporturilor de Stat pentru din anul 1992<!–>pentru Surzi Handicapați–>32. Organizația Inter- Moscova 1973 1974 Ministerul Decretul nr. 125/<!–>națională de Cola- Industriilor 1974–>borare Economică<!–>și Tehnico-Științi–>fică în Domeniul<!–>Industriei Electro–>tehnice<!–>(INTERELECTRO)–>33. Asociația de Drept Londra 1967 Ministerul România participă<!–>Internațional Afacerilor din anul 1967–>Externe<!–>–><!–>–>Poziția 28^1 de la pct. III din anexa 1 a fost introdusă de pct. 1 al art. 2 din ORDONANȚA nr. 7 din 31 iulie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 583 din 5 august 2014.<!–> … –> +
Anexa nr. 2<!–>EȘALONAREA PLĂȚII COTIZAȚIILOR LA ORGANIZAȚIILE INTERNAȚIONALE LA CARE ROMÂNIA ESTE MEMBRĂ–><!–>–> +
Anexa nr. 2.1<!–>COTIZAȚII–>la organismele internaționale din sistemul O.N.U.<!–>–>Sume propuse<!–>la plată–>Nr. Organismul internațional Valută în anul 1994<!–>crt. (cotizații–>curente plus<!–>restante)–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>0 1 2 3–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>Ministerul Afacerilor Externe–>1. Organizația Națiunilor Unite (O.N.U.)<!–>– bugetul ordinar $ S.U.A. 2.109.052–>– forte O.N.U. de menținere a păcii $ S.U.A. 1.423.203<!–>2. Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare–>Industrială (O.N.U.D.I.) $ S.U.A. 16.769<!–>Șilingi austrieci 1.750.280–>3. Organizația Națiunilor Unite pentru Educație,<!–>Știința și Cultura (U.N.E.S.C.O.) $ S.U.A. 898.653–><!–>Ministerul Agriculturii și Alimentației–>4. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație<!–>și Agricultura (F.A.O.) $ S.U.A. 1.492.601–><!–>Ministerul Muncii și Protecției Sociale–>5. Organizația Internațională a Muncii (O.I.M.) Franci elvețieni 934.451<!–>–>Ministerul Cercetării și Tehnologiei<!–>6. Agenția Internațională pentru Energie Atomică–>(A.I.E.A.)<!–>– bugetul ordinar $ S.U.A. 234.599–>– contribuție voluntară $ S.U.A. 49.725<!–>–>Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului<!–>7. Organizația Meteorologică Mondială (O.M.M.) Franci elvețieni 268.824–><!–>Ministerul Turismului–>8. Organizația Mondială a Turismului (O.M.T.) $ S.U.A. 62.212<!–>Pesetas 4.455.000–>Ministerul Transporturilor<!–>9. Organizația Maritimă Internațională (O.M.I.) lire 100.745–>10. Organizația Aviației Civile Internaționale<!–>(O.A.C.I.) $ S.U.A. 77.920–><!–>Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale –>11. Uniunea Poștală Universală(U.P.U.) Franci elvețieni 3 unități<!–>contributive*–>12. Uniunea Internațională de Telecomunicații<!–>(U.I.T.) Franci elvețieni 175.000–><!–>Ministerul Comerțului–>13. Acordul General pentru Tarife și Comerț<!–>(G.A.T.T.) Franci elvețieni 464.522–>Ministerul Sănătății<!–>14. Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) $ S.U.A. 2.443.936–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>Total în echivalent dolari S.U.A. 10.656.012–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>–>Notă …
* Cuantumul cotizației anuale datorate de România este: valoarea unei unități de contribuție CHF x 3 unități.
Valoarea unei unități de contribuție CHF = valoarea maximă bugetară anuală raportată la numărul total de unități contribuții al Uniunii.(la 29-05-2017,
Anexa 2.1. a fost modificată de Punctul 9, ARTICOL UNIC din LEGEA nr. 111 din 19 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 26 mai 2017
)
+
Anexa nr. 2.2<!–>COTIZAȚII–>la alte organisme internaționale<!–>–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>Sume propuse–>la plată<!–>Nr. Organismul internațional Valută în anul 1994–>crt. (cotizații<!–>curente plus–>restante)<!–>–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>0 1 2 3–><!–>–>Ministerul Afacerilor Externe<!–>1. Comisia Dunării Franci elvețieni 186.650–>2. Consiliul Europei Franci francezi 15.466.758<!–>3. Organizația pentru Interzicerea Armelor–>Chimice $ S.U.A. 12.007<!–>Florini olandezi 58.547–><!–>4. Uniunea Latină ECU 10.385–>5. Federația Mondială a Asociațiilor pentru<!–>Națiunile Unite (F.M.A.N.U.) Franci elvețieni 1.150–>6. Academia Diplomatică Internațională Franci francezi 19.000<!–>7. Asociația de Drept Internațional $ S.U.A. 300–>8. Comitetul O.N.U. pentru Eliminarea<!–>Discriminării Rasiale $ S.U.A. 1.184–>9. Convenția contra torturii și a altor<!–>tratamente aplicate cu cruzime, inumane sau–>degradante $ S.U.A. 6.500<!–>10. Biroul Internațional al Expozițiilor (B.I.E.) Franci francezi 45.000–>11. Centrul European de Excelență pentru euro 60.000<!–>Combaterea Amenințărilor Hibride de la Helsinki–>– European Center of Excellence for Countering<!–>Hybrid Threats – Hybrid CoE–><!–>–>Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului<!–>1. Conferința Europeană a Aviației Civile–>(C.E.A.C.) Franci francezi 58.390<!–>2. Asociația Internațională Permanentă a Congre–>selor de Navigației (A.I.P.C.N.) Franci belgieni 45.000<!–>3. Asociația Internațională Permanentă a Congre–>selor Rutiere (A.I.P.C.R.) Franci francezi 18.000<!–>4. Autostrada transeuropeană N-S (T.E.M.) $ S.U.A. 7.500–>5. Conferința Europeană a Miniștrilor de<!–>Transporturi (C.E.M.T.) Franci francezi 61.453–>6. Secretariatul Permanent euro 7.000<!–>al Comisiei Interguvernamentale–>TRACECA<!–>7. OCDE – Comitetul–>Transporturilor Maritime euro 5.000<!–>–>Ministerul Comunicațiilor<!–>1. Conferința Europeană a Administrațiilor de–>Posta și Telecomunicații (C.E.P.T.) ECU 2.178<!–>–>Ministerul Industriilor<!–>1. Comisia Electrotehnică Internațională (C.E.I.) Franci elvețieni 227.148–>2. INTERELECTRO – Moscova $ S.U.A. 40.000<!–>3. Federația Internațională de Control în–>Automatică (I.F.A.C.) Franci elvețieni 4.800<!–>4. Institutul Internațional de Sudură Franci elvețieni 17.380–>5. Carta Europeană a Energiei ECU 23.039<!–>6. Confederația Europeană a euro 20.490–>Organismelor de Control (CEOC)<!–>–>Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului<!–>1. Federația Internațională pentru Locuire,–>Urbanism și Amenajarea Teritoriului<!–>(F.I.H.U.A.T.) Florini olandezi 5.324–><!–>Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului–>1. Convenția de la Basel privind controlul<!–>deșeurilor toxice $ S.U.A. 4.780–>2. Convenția privind zonele umede de importanță<!–>internațională, în special ca habitat al–>păsărilor "RAMSAR" 91 Franci elvețieni 4.228<!–>3. Comisia Internațională a Marilor Baraje Franci francezi 21.687–>4. Convenția de la Viena pentru protejarea<!–>stratului de ozon $ S.U.A. 524–>5. Protocolul de la Montreal pentru protejarea<!–>stratului de ozon $ S.U.A. 5.878–>6. Comisia Internațională pentru Exploatarea<!–>Științifică a Mării Mediterane (C.I.E.S.M.) Franci francezi 80.000–>7. Uniunea Internațională pentru Conservarea<!–>Naturii și Resurselor Sale (I.U.C.N.) Franci elvețieni 35.953–><!–>Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale–>1. Comisia Europeană de Lupta contra Febrei<!–>Aftoase $ S.U.A. 15.600–>2. Oficiul Internațional al Epizootiilor Franci francezi 365.770<!–>3. Oficiul Internațional al Viei și Vinului Franci francezi 510.944–>4. Federația Europeană de Zootehnie Franci elvețieni 15.000<!–>5. Comisia Internațională pentru Irigații si–>Drenaje $ S.U.A. 7.220<!–>6. Societatea Internațională pentru Științe–>Horticole Florini olandezi 2.300<!–>7. Sistemul O.C.D.E. pentru certificarea semin–>țelor destinate comerțului internațional Franci francezi 27.000<!–>8. Organizația Europeană și Mediteraneană–>pentru Protecția Plantelor Franci francezi 146.000<!–>9. Sistemul O.C.D.E. pentru aplicarea normelor–>internaționale la fructe și legume proaspete Franci francezi 86.300<!–>10. Asociația Internațională pentru Controlul–>Semințelor (I.S.T.A.) Franci elvețieni 4.813<!–>11. Institutul Internațional de Resurse Genetice–>Vegetale $ S.U.A. 5.000<!–>12. OCDE – Comitetul pentru Agricultură (CoAg) euro 10.300–><!–>Ministerul Apărării Naționale–>1. Asociația Internațională de Semnalizare<!–>Maritimă Franci francezi 29.000–>2. Comitetul Internațional de Medicină și<!–>Farmacie Militară Franci belgieni 41.600–>3. Comisia Internațională de Istorie militară Franci elvețieni 550<!–>–>Ministerul de Interne<!–>1. Interpol Franci elvețieni 138.400–>2. Asociația Internațională a Arhivelor<!–>Francofone Franci francezi 500–>3. Consiliul Internațional al Arhivelor $ S.U.A. 1.902<!–>4. Comitetul Tehnic Internațional pentru–>Prevenirea și Stingerea Incendiilor Franci elvețieni 2.180<!–>–>Ministerul Culturii<!–>1. Fondul Cultural al Consiliului Europei Franci francezi 299.460–>2. Centrul Internațional de Studii pentru Con-<!–>servarea și Restaurarea Bunurilor–>Culturale (I.C.C.R.O.M.) $ S.U.A. 10.941<!–>3. Consiliul Internațional al Muzeelor Franci francezi 46.800–>4. Institutul Internațional de Teatru Franci francezi 13.700<!–>5. Comisia Internațională de Numismatică Franci elvețieni 400–>6. Uniunea Internațională a Marionetiștilor $ S.U.A. 1.200<!–>7. Consiliul Internațional al Muzicii $ S.U.A. 1.800–>8. Asociația Internațională a Teatrelor pentru<!–>Copii și Tineret $ S.U.A. 350–>9. Federația Internațională a Asociațiilor de<!–>Bibliotecari Florini olandezi 2.830–>10. Asociația Internațională a Teatrelor de<!–>Amatori Coroane daneze 3.200–>11. Organizația Internațională a Scenografilor,<!–>Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru $ S.U.A. 300–>12. Fondul Patrimoniului Cultural Mondial $ S.U.A. 5.254<!–>13. Consiliul Internațional al Monumentelor și–>Siturilor Istorice Franci francezi 1.560<!–>14. Federația Internațională de Arta Fotografică Mărci germane 800–>15. Societatea Internațională de Muzică<!–>Contemporană Mărci germane 2.600–>16. Uniunea Internațională a Federațiilor<!–>Grupurilor Folclorice Franci francezi 2.000–>17. Consiliul Internațional al Organizatorilor de<!–>Festivaluri Folclorice $ S.U.A. 700–>18. Sistemul internațional de înregistrare a<!–>publicațiilor în serie (I.S.D.S.) Franci francezi 16.758–><!–>Ministerul Finanțelor–>1. Asociația Autorităților care Controlează<!–>Asigurările din Țările în Curs de Dezvoltare $ S.U.A. 250–>2. Consiliul de Cooperare Vamală (C.C.V.) Franci belgieni 772.000<!–>3. Biroul Internațional pentru Tarife Vamale Franci belgieni 765.451–><!–>Ministerul Justiției–>1. Conferința de la Haga de Drept Internațional<!–>Privat euro 19.370,25–>2. Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga Florini olandezi 1.791<!–>3. Institutul Internațional pentru Unificarea–>Dreptului Privat (UNIDROIT) euro 20.240<!–>4. Academia Interanațională Anticorupție euro 10.000–>5. Fondul de pensii al Conferinței de la Haga de<!–>Drept Internațional Privat euro 25.354–>6. Rețeaua de cooperare legislativă între<!–>ministerele justiției din statele membre euro 650–>ale Uniunii Europene<!–>–>Biroul Român de Metrologie Legală<!–>1. Biroul Internațional pentru Măsuri și Greutăți Franci francezi 215.881–>2. Biroul Internațional de Metrologie Legală Franci francezi 71.240<!–>–>Institutul Național de Statistică<!–>1. Institutul Internațional de Statistică Franci elvețieni 500–>2. OCDE – Comitetul de Statistică euro 10.300<!–>–>Parlamentul României – Camera Deputaților<!–>1. Uniunea Interparlamentara Franci elvețieni 52.637–>2. Adunarea Parlamentară a Conferinței pentru<!–>Securitate și Cooperare în Europa $ S.U.A. 8.809–><!–>Institutul Român de Standardizare–>1. Organizația Internaționala de Standardizare<!–>(I.S.O.) Franci elvețieni 112.500–>2. Comitetul European pentru Standardizare în<!–>Electrotehnică (C.E.N.E.L.E.C.) ECU 7.000–>3. Comitetul European de Standardizare (C.E.N.) ECU 12.000<!–>4. Institutul European de Standardizare în–>Telecomunicații (E.T.S.I.) ECU 6.780<!–>–>Institutul de Fizică Atomică<!–>1. Institutul Unificat de Cercetări Nucleare–>(I.U.C.N.) – Dubna $ S.U.A. 381.900<!–>2. Societatea Europeană de Fizică Franci elvețieni 4.930–>3. Centrul Internațional de Seismologie $ S.U.A. 1.660<!–>–>Institutul Național de Informare și Documentare<!–>1. Federația Internațională de Informare și–>Documentare $ S.U.A. 195<!–>Florini olandezi 2.448–>2. Centrul Internațional de Informare Științi-<!–>fică și Tehnică (C.I.I.S.T.) $ S.U.A. 131–><!–>Oficiul pentru Protecția Consumatorilor–>1. Organizația Internațională a Uniunilor de<!–>Consumatori (I.O.C.U.) $ S.U.A. 1.000–><!–>Secretariatul de Stat pentru Handicapați–>1. Uniunea Mondială a Nevăzătorilor $ S.U.A. 400<!–>2. Uniunea Europeană a Nevăzătorilor Mărci germane 160–>3. Asociația Internațională a Șahului în Braille Franci elvețieni 300<!–>4. Comitetul Internațional al Sportului pentru–>Surzi (C.I.S.S.) Coroane daneze 2.075<!–>5. Comitetul Internațional al Sahului Tăcut Franci elvețieni 240–>6. Federația Mondială a Surzilor $ S.U.A. 1.000<!–>7. Organizația Europeană a Sportului pentru–>Surzi Mărci germane 100<!–>–>Academia Română<!–>1. Consiliul Internațional al Uniunilor–>Științifice (I.C.S.U.) $ S.U.A. 8.728<!–>2. Uniunea Academica Internațională (I.A.U.) Franci belgieni 100.000–>3. Uniunea Internațională de Matematică (I.M.U.) Franci elvețieni 4.200<!–>4. Uniunea Astronomică Internațională (U.A.I.) Franci elvețieni 7.385–>5. Comitetul Internațional pentru Cercetarea<!–>Spațiului (C.O.S.P.A.R.) Franci francezi 58.035–>6. Federația Internațională de Astronautică<!–>(I.A.F.) Franci elvețieni 1.300–>7. Confederația Internațională de Analiză<!–>Termică (I.C.T.A.) $ S.U.A. 97–>8. Uniunea Internațională de Științe Biologice<!–>(I.U.B.S.) Franci francezi 19.210–>9. Federația Europeană a Societăților de<!–>Biochimie Mărci germane 280–>10. Uniunea Geografică Internațională (I.B.U.) $ S.U.A. 750<!–>11. Uniunea Internațională de Geodezie și–>Geofizica (I.U.G.G.) $ S.U.A. 2.235<!–>12. Uniunea Internațională de Științe Geologice $ S.U.A. 2.900–>13. Programul Internațional Geosfera-Biosferă<!–>(Global change) $ S.U.A. 1.000–>14. Asociația Internațională de Științe<!–>Economice $ S.U.A. 1.000–>15. Asociația Internațională de Științe Politice<!–>(I.P.S.A.) $ S.U.A. 885–>16. Asociația Internațională de Istorie<!–>Economică Franci elvețieni 200–>17. Federația Internațională a Societăților<!–>de Filozofie Franci elvețieni 400–>18. Uniunea Internațională de Istorie și Filozo-<!–>fie a Științei :–>– Divizia de logică, metodologie și filozofie<!–>a științei $ S.U.A. 250–>– Divizia de istorie a științei $ S.U.A. 150<!–>19. Uniunea Internațională de Științe Psiholo–>gice (I.U.P. sys) $ S.U.A. 200<!–>20. Comitetul Internațional de Științe Istorice–>(C.I.S.H.) Franci elvețieni 800<!–>21. Asociația Internațională de Studii Sud-Est–>Europene (A.I.E.S.E.E.) $ S.U.A. 600<!–>22. Comitetul Internațional Permanent al–>Lingviștilor (C.I.P.L.) $ S.U.A. 200<!–>23. Uniunea Internațională de Mecanică–>Teoretică și Aplicată $ S.U.A. 1.419<!–>24. Comitetul Științific pentru Cercetări dolari–>Antarctice (SCAR) S.U.A. 15.000<!–>–>Consiliul Superior al Magistraturii<!–>1. (RECJ) Rețeaua Europeană a euro echivalentul în–>Consiliilor Judiciare euro al sumei de<!–>15.500 lei la–>data efectuării<!–>plății–>Institutul Național al Magistraturii<!–>1. (EJTN) Rețeaua Europeană euro 4.000–>de Formare Judiciară<!–>2. Rețeaua Euro-Arabă de Formare Judiciară euro 5.000–>(REAFJ)<!–>Institutul Național de Expertize–>Criminalistice<!–>–>1. Rețeaua Europeană a Institutelor<!–>de Științe Criminalistice (ENFSI) euro 2.500–><!–>Curtea Constituțională a României–>1. Conferința Mondială a Justiției euro 1.000<!–>Constituționale–><!–>Oficiul Național al Registrului–>Comerțului<!–>1. Forumul European al Registrelor Comerțului euro 4.000–>2. Forumul Registrelor Comerțului euro 400<!–>3. Asociația Internațională a Reglementărilor liră–>de Insolvență sterlină 4.000<!–>4. Registrul European al Comerțului euro 15.000–><!–>Înalta Curte de Casație și Justiție–>1. Asociația Internațională a Înaltelor euro 310<!–>Jurisdicții Administrative (AIHJA)–><!–>Administrația Națională a–>Penitenciarelor<!–>1. Organizația Europeană a Serviciilor euro 6.000–>Penitenciare și Corecționale – EuroPris<!–>–>Consiliul Concurenței<!–>1. Organizația pentru Cooperare și euro 10.800–>Dezvoltare Economică -<!–>Comitetul de Concurență–><!–>Consiliul Național pentru–>Combaterea Discriminării<!–>1. Rețeaua Europeană a Organismelor euro 2000–>Naționale de Egalitate (EQUINET)<!–>–>Ministerul Public<!–>1. Asociația Internațională a Procurorilor (AIP) euro 1.500–><!–>Secretariatului General al Guvernului–>1. Consiliul Internațional pentru Tehnologia lire 3.000<!–>Informației în Administrația Guvernamentală (ICA) sterline –>2. Rețeaua europeană de dezvoltare durabilă euro 12.000 <!–>(ESDN)–>––––––––––––––––––––––––––-<!–>Total în echivalent dolari S.U.A. 4.398.062–><!–>–>(la 02-02-2020,
Anexa nr. 2.2 a fost modificată de Punctul 2, Articolul 2 din ORDONANȚA nr. 2 din 28 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2020
)
(la 02-02-2020,
Anexa nr. 2.2 a fost modificată de Punctul 2, Articolul 2 din ORDONANȚA nr. 4 din 28 ianuarie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2020
)
<!–>–>