Notă …
Aprobată prin ORDINUL nr. 195 din 28 octombrie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.051 din 10 noiembrie 2020. +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 1(1)<!–>Prezenta procedură reglementează condițiile și criteriile pentru alimentarea cu energie electrică sau cu gaze naturale a consumatorilor prin intermediul sistemelor de distribuție închise, denumite în continuare sisteme închise, precum și condițiile și criteriile pentru confirmarea încadrării într-un sistem de distribuție închis.(2)–>Prezenta procedură stabilește condițiile în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei confirmă unui operator economic încadrarea într-un sistem închis de energie electrică sau de gaze naturale, care:a)<!–>se află într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de vedere geografic și care nu alimentează clienții casnici, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 50 alin. (4) și la art. 139 alin. (4) din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: (i)–>în zona deservită de un sistem închis de energie electrică sunt amplasați clienți casnici, numai dacă consumul anual al acestora este mai mic de 5% din consumul anual al sistemului închis și dacă aceștia se află într-un raport de muncă sau într-o formă de asociere cu proprietarul sistemului închis de energie electrică; … (ii)<!–>în zona deservită de un sistem închis de gaze naturale sunt amplasați clienți casnici, numai dacă aceștia se află într-un raport de muncă sau într-o formă de asociere cu proprietarul sistemului închis de gaze naturale, la momentul racordării; … … b)–>din motive tehnice sau de securitate specifice, activitățile ori procesul de producție desfășurate de utilizatorii sistemului respectiv sunt integrate; sau … c)sistemul respectiv distribuie energie electrică sau gaze naturale, în principal proprietarului sistemului de distribuție, operatorului acestuia ori operatorilor economici afiliați acestora. … +
Articolul 2(1)<!–>Prezenta procedură se aplică operatorilor economici care operează sistemul închis de energie electrică sau de gaze naturale.(2)–>Activitățile prevăzute în prezenta procedură se realizează în conformitate cu legislația specifică. +
Articolul 3(1)<!–>Abrevierile și termenii utilizați în textul prezentei proceduri sunt definiți după cum urmează:a)–>ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; … b)<!–>Lege – Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare … (2)–>Abrevierile și termenii de la alin. (1) se completează cu termenii definiți prin Lege și în legislația aplicabilă în domeniul energiei electrice și sectorul gazelor naturale. +
Articolul 4(1)<!–>Obligațiile prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. a)-c) și la art. 138 alin. (1) lit. c), g) și k) din Lege nu sunt aplicabile operatorului unui sistem închis.(2)–>Tarifele pentru prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale dintr-un sistem închis și metodologiile care stau la baza calculării acestora vor fi publicate de către operatorul economic care desfășoară această activitate pe pagina proprie de web. ANRE va publica un ghid de bună practică privind modalitatea de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție dintr-un sistem închis. +
Articolul 5(1)<!–>Prestarea serviciului de distribuție este permisă, fără licență, pe baza unei decizii de confirmare a sistemului de distribuție închis, operatorilor de distribuție ai sistemelor de distribuție închise, inclusiv:a)–>operatorilor de distribuție sau administratorilor parcurilor industriale în interiorul parcurilor industriale constituite conform Legii nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, cu modificările ulterioare; … b)<!–>operatorilor de distribuție sau administratorilor de zone libere în interiorul zonelor libere constituite conform Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările și completările ulterioare; … c)–>altor operatori economici care dețin rețele de distribuție ce alimentează locuri de consum, din afara parcurilor industriale, respectiv zonelor libere, cu puteri electrice aprobate însumate mai mici de 3 MW. … d)altor operatori economici care se află într-o zonă industrială, comercială sau de servicii comune, limitată din punct de vedere geografic și care nu alimentează clienții casnici, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 139 alin. (4) din Lege.(la 04-03-2021,
Alineatul (1) din Articolul 5, Capitolul I a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 12 din 3 martie 2021, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 220 din 04 martie 2021
)
… (2)Prevederile alin. (1) se aplică operatorilor de distribuție sau administratorilor din parcurile industriale/zonele libere inclusiv pentru rețelele electrice situate în afara limitei parcurilor industriale, respectiv zonelor libere, până la punctul de delimitare cu rețeaua electrică de distribuție a concesionarului sau cu rețeaua electrică de transport, cu respectarea următoarelor condiții:a)<!–>puterile electrice aprobate pentru locurile în afara limitei parcului industrial, respectiv a zonei libere alimentate din rețelele electrice să fie în mod cumulat sub 3 MW; … b)–>există înștiințarea scrisă către operatorul de distribuție concesionar din regiunea de amplasare a parcului industrial sau a zonei libere respective cu privire la prestarea serviciului de distribuție prin aceste rețele electrice. … (3)<!–>Prestarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se desfășoară fără licență acordată de ANRE operatorilor economici pe baza deciziei de confirmare emise de ANRE în următoarele cazuri considerate sisteme închise:a)–>administratorilor parcurilor industriale constituite conform Legii nr. 186/2013, cu modificările ulterioare; … b)<!–>administratorilor zonelor libere constituite conform Legii nr. 84/1992, cu modificările și completările ulterioare. … (4)–>Operatorii sistemului închis beneficiază de aceleași drepturi și au aceleași obligații de a respecta reglementările ANRE corespunzătoare unui titular de licență pentru acea activitate. +
Articolul 6Operatorul economic care dorește să constituie sistemul închis de energie electrică sau de gaze naturale are obligația să întreprindă toate demersurile pentru obținerea deciziei de confirmare a sistemului de distribuție închis. +
Capitolul IIProcedura privind emiterea deciziei de confirmare +
Articolul 7(1)<!–>În vederea emiterii deciziei de confirmare a sistemului de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale, operatorul economic depune la ANRE următoarele documente:a)–>o cerere-tip întocmită conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezenta procedură; … b)<!–>certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii la ANRE în original sau cu semnătură electronică a reprezentantului legal sau în copie certificată pentru conformitate cu originalul de reprezentantul legal al solicitantului, sau raportul de furnizare informații emis prin serviciul Infocert de către ONRC, care să cuprindă informații de identificare ale solicitantului, denumirea, adresa sediului social/profesional, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerțului, starea solicitantului, forma de organizare, durata de constituire, capitalul social, asociații/acționarii solicitantului, persoana/persoanele împuternicită/e să reprezinte solicitantul, domeniile de activitate ale solicitantului care să conțină domeniul de activitate pentru care se solicită confirmarea încadrării sistemului închis de energie electrică sau de gaze naturale, sucursale/subunități/filiale, sedii secundare/puncte de lucru din România sau alte documente similare emise de autorități competente, ori documentele de constituire a unităților administrativ-teritoriale și/sau asocierile acestora, care să conțină aceste informații; … c)–>copia actelor prin care solicitantul a dobândit calitatea de proprietar, concesionar sau deținător cu orice titlu legal al terenului și construcției, pe care/în care se amplasează sistemul închis; … d)<!–>copia avizului tehnic de racordare valabil sau a certificatului de racordare emis de operatorul de rețea în cazul confirmării încadrării sistemului închis de energie electrică sau propunerea soluției tehnico-economice de alimentare în cazul confirmării încadrării sistemului închis de gaze naturale; … e)–>planul de încadrare în zonă (scara 1:10.000) pe care se trasează:(i)<!–>locația sistemului închis, cu delimitarea localității unde este amplasat acesta; … (ii)–>soluția tehnică propusă pentru alimentarea cu energie electrică sau cu gaze naturale a sistemului închis; … (iii)<!–>celelalte obiective existente în zona respectivă la care se face racordarea; … … f)–>descrierea letrică a sistemului închis în care să fie indicate: denumirea și adresa completă a sistemului închis (platformă industrială, parc industrial, centru comercial, zona liberă etc.) și suprafața totală a acestuia; … g)<!–>declarația pe propria răspundere a solicitantului potrivit căreia pentru proiectarea/executarea/operarea instalațiilor electrice/gazelor naturale, care fac obiectul sistemului închis, vor fi angajați doar contractori/subcontractori atestați/autorizați conform reglementărilor ANRE; … h)–>lista utilizatorilor sistemului de distribuție închis, cu precizarea debitului/puterii aprobate pentru fiecare dintre aceștia, precum și a calității acestora în cadrul sistemului de distribuție închis (de exemplu, proprietar, operator al sistemului, operator economic afiliat acestora etc.), calitate ce va fi probată cu documente justificative; în cazul în care solicitantul alimentează clienți casnici, se va prezenta distinct lista utilizatorilor casnici, cu precizarea debitului/puterii aprobate și a raporturilor acestora față de proprietarul/operatorul sistemului închis, pentru fiecare dintre aceștia; … i)<!–>în cazul în care din lista utilizatorilor prevăzută la lit. h) nu rezultă că sistemul de distribuție respectiv distribuie energie electrică/gaze naturale în principal proprietarului sistemului de distribuție, operatorului acestuia sau operatorilor afiliați acestora, solicitantul va depune o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că activitățile/procesele de producție desfășurate de utilizatorii sistemului de distribuție închis în cauză sunt integrate, declarație ce va fi însoțită de documente doveditoare, cum ar fi: certificate constatatoare emise de ONRC, statute, acte constitutive, alte documente privind înființarea și organizarea activității utilizatorilor sistemului de distribuție închis ori documente de natură tehnică privind sistemul de distribuție respectiv; … j)–>în cazul confirmării sistemului închis de energie electrică, declarație pe propria răspundere a solicitantului care alimentează clienți casnici din care să rezulte faptul că aceștia au un consum anual mai mic de 5% din consumul anual al sistemului închis și că se află într-un raport de muncă sau într-o formă de asociere cu proprietarul sistemului de distribuție; … k)<!–>pentru confirmarea sistemului închis de gaze naturale declarația pe propria răspundere a solicitantului care alimentează clienți casnici din care să rezulte faptul că aceștia se află într-un raport de muncă sau într-o formă de asociere cu proprietarul sistemului de distribuție; … l)–>dovada plății tarifului de analiză a documentației conform ordinului președintelui ANRE de stabilire a tarifelor și contribuțiilor ANRE. … (2)<!–>Documentele prevăzute la alin. (1) se trimit în una dintre următoarele forme:a)–>pe suport hârtie transmis/depus la registratura ANRE; … b)<!–>e-mail la o adresă publicată pe pagina de internet a ANRE; … c)–>suport magnetic (CD/DVD/memory stick) transmis/depus la registratura ANRE; … d)<!–>prin încărcare pe pagina de internet a ANRE; … e)–>prin încărcare în platforma PCUe. … (3)<!–>ANRE demarează procesul de soluționare a cererii prevăzute la alin. (1) lit. a) numai în cazul în care solicitantul a furnizat în cuprinsul acesteia datele complete de contact, respectiv adresa sediului social, adresa de e-mail, numerele de telefon și de fax ale solicitantului de la sediul respectiv, precum și pe cele ale unui reprezentant legal al acestuia sau ale unei persoane împuternicite în condițiile legii și dacă suma aferentă tarifului de analiză prevăzut la alin. (1) lit. l) a fost efectiv virată în contul ANRE.(4)–>În situația în care se constată că suma aferentă tarifului de analiză nu a fost efectiv virată în contul ANRE, solicitarea primită se înregistrează cu caracter de corespondență și nu se cuprinde în planul de lucru.(5)<!–>Solicitarea se clasează dacă în termen de 10 zile de la data înregistrării nu s-a făcut dovada plății, notificând solicitantul cu privire la clasarea cererii și la posibilitatea de a solicita restituirea documentației anexate cererii.(6)–>Tariful de analiză nu se restituie solicitantului în cazul în care ANRE refuză confirmarea sistemului închis de energie electrică sau de gaze naturale sau dacă clasează documentația. +
Articolul 8(1)<!–>ANRE analizează dacă documentația depusă de solicitant corespunde prevederilor prezentei proceduri și, dacă este cazul, transmite solicitantului o notificare prin care i se aduc la cunoștință completările, corecturile sau clarificările care trebuie efectuate, într-un termen de maximum 30 de zile de la data înregistrării solicitării.(2)–>Solicitantul este obligat să transmită informațiile cerute de ANRE în termen de maximum 30 de zile de la primirea cererii de completare a documentației.(3)<!–>În cazul în care solicitantul nu răspunde în termenul prevăzut la alin. (2) sau în cazul în care în termen de 6 luni de la data înregistrării cererii documentația transmisă nu este completă, aceasta se clasează automat, ANRE notificând în acest sens solicitantul.(4)–>ANRE emite decizia de confirmare în termen de 30 de zile de la data la care documentația anexată de solicitant cererii sale este completă și corespunde prevederilor prezentei proceduri.(5)În cazul în care documentația nu corespunde cerințelor prezentei proceduri, ANRE emite decizie privind refuzul de confirmare a sistemului de distribuție închis. +
Articolul 9În procesul de analiză a documentației, în funcție de calitatea și complexitatea informațiilor prezentate de solicitant, ANRE are dreptul:a)<!–>să convoace, la sediul ANRE, reprezentanții împuterniciți ai solicitantului, pentru a clarifica aspecte referitoare la documentele depuse; … b)–>să verifice, la fața locului, situația/documentele existente, la solicitarea direcției generale de specialitate; … c)<!–>să solicite orice alte documente a căror obligație de prezentare rezultă din actele normative ulterioare prezentei proceduri sau a căror verificare este necesară în vederea clarificării informațiilor cuprinse în documentația depusă de solicitant. … –> +
Articolul 10În cazul în care se constată că solicitantul îndeplinește cerințele de formă și de conținut prevăzute la art. 7 alin. (1), direcția de specialitate din cadrul ANRE întocmește un raport prin care propune Comitetului de reglementare al ANRE confirmarea încadrării sistemului închis. +
Articolul 11(1)<!–>În baza hotărârii Comitetului de reglementare al ANRE, adoptată în ședință publică, președintele ANRE emite o decizie de confirmare a sistemului de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale.(2)–>Decizia de confirmare prevăzută la alin. (1) își încetează valabilitatea în următoarele situații:a)<!–>la cererea motivată a operatorului economic căruia i-a fost emisă decizia; … b)–>în cazul falimentului operatorului economic căruia i-a fost emisă decizia; … c)la încetarea condițiilor care au stat la baza încadrării unui sistem de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale, prevăzute la art. 1 alin. (2) din prezenta procedură. … +
Articolul 12Decizia de confirmare a sistemului de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale conține cel puțin următoarele elemente:a)<!–>datele de identificare ale solicitantului; … b)–>adresa sistemului închis, județ, municipiu/oraș/comună cu localitatea aparținătoare, strada și numărul imobilului; … c)<!–>rezoluția de confirmare sau de refuz de confirmare a sistemului de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale. … –> +
Capitolul IIIDrepturi și obligații +
Articolul 13Operatorul economic care a obținut de la ANRE decizia de confirmare prevăzută la art. 11 alin. (1) are drepturile prevăzute de Lege, pe toată durata de valabilitate a documentului emis de ANRE, corespunzătoare unui titular de licență pentru activitatea respectivă, fiindu-i aplicabile toate reglementările aprobate de ANRE, incidente respectivei activități. +
Articolul 14(1)<!–>Operatorul economic prevăzut la art. 13 are toate obligațiile care îi revin unui titular de licență acordată de ANRE pentru activitatea de distribuție de energie electrică sau de gaze naturale, conform prevederilor Legii.(2)–>Operatorul economic prevăzut la art. 13 are obligația să comunice ANRE, în termen de cel mult 30 de zile calendaristice, modificarea oricăreia dintre condițiile care au stat la baza confirmării unui sistem de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale, prevăzute la art. 1 alin. (2) din prezenta procedură. +
Capitolul IVDispoziții finale +
Articolul 15(1)<!–>ANRE are dreptul să controleze activitatea operatorilor economici cărora le-a fost emisă decizia de confirmare a sistemului închis de energie electrică sau de gaze naturale în baza prevederilor prezentei proceduri.(2)–>Dacă în urma acțiunii de control întreprinse de ANRE se stabilește că operatorul economic prevăzut la alin. (1) nu a respectat prevederile deciziei de confirmare emise, ANRE aplică, în temeiul legii, sancțiuni. +
Articolul 16ANRE publică pe site-ul propriu lista operatorilor economici persoane juridice cărora le-a confirmat încadrarea într-un sistem de distribuție închis în baza prevederilor prezentei proceduri. +
ANEXĂ<!–>la procedură–><!–>–>
– model -<!–>
CERERE–>
pentru confirmarea sistemului de distribuție închis <!–>–>Către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) …….(denumirea solicitantului)…..,<!–>înregistrat la oficiul registrului comerțului cu nr. ………………….., CUI …………………………., cu sediul în localitatea ……………………….., str. ………………………………. nr. ……, cod poștal ………, telefon ………………, fax …………………….., e-mail ………………………….., website …………………………………., reprezentată legal prin ……………………., în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, solicită ……………………..(*)–>În susținerea cererii anexăm dosarul cu următoarele documente:– …………………………………………………………….. … – ……………………………………………………………… … <!–>
Reprezentantul legal al solicitantului, –>
………………………………………………….<!–>
(numele și prenumele în clar, semnătura).–><!–>(*) Se completează cu tipul solicitării sistem de distribuție închis de energie electrică sau de gaze naturale.–><!–>–>––<!–>–>