Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 13 mai 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul România Mare – Organizaţia Judeţeană Cluj
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în luna aprilie s-a efectuat controlul finanţării Partidului România Mare – Organizaţia Judeţeană Cluj pentru anul 2009.I. Constatări:Veniturile Partidului România Mare – Organizaţia Judeţeană Cluj au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 8.944,50 lei, donaţii persoane fizice în sumă de 24.986,55 lei şi alte venituri în sumă de 190,00 lei.II. Recomandări:Au fost recomandate Partidului România Mare – Organizaţia Judeţeană Cluj organizarea şi conducerea contabilităţii în conformitate cu reglementările legale în vigoare şi să înainteze Autorităţii Electorale Permanente, în termenul legal, situaţiile prevăzute de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare.Bucureşti, 6 mai 2010.Nr. 10.547/1.––-