Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 22 februarie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
| Nu exista actiuni suferite de acest act | |
| Nu exista actiuni induse de acest act | |
| Acte referite de acest act: | |
| Nu exista acte care fac referire la acest act | |
– extras -<!–>–>În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 28.10.2020 – 3.12.2020 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea legalității veniturilor și cheltuielilor electorale înregistrate de candidatul independent Coman Constantin, cu ocazia alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020.<!–>Constatări:Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că pentru campania electorală aferentă alegerii autorităților administrației publice locale din anul 2020:– contribuțiile electorale au fost în cuantum de 1.300,00 lei, reprezentând contribuții ale candidatului independent; … – cheltuielile electorale au fost în cuantum de 1.283,00 lei. … –>Conform cererii de rambursare a cheltuielilor electorale depuse de către mandatarul financiar coordonator, cuantumul cheltuielilor electorale solicitate în vederea rambursării este de 1.283,00 lei, iar conform documentelor justificative cuantumul acestora este de 1.283,00 lei.<!–>În conformitate cu prevederile art. 48 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în urma verificărilor efectuate, echipa de control a validat suma de 978,00 lei aferentă cheltuielilor electorale pe care o propune în vederea rambursării către competitorul electoral și a invalidat suma de 305,00 lei în baza prevederilor art. 48 alin. (11) lit. c) și alin. (13) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.–>S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 26 alin. (1) din anexa la Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 4/2020 privind aprobarea Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din data de 27 septembrie 2020.<!–>–>București, 24 decembrie 2020.<!–>Nr. 32.732.–>–-<!–>–>