Informatii Document
Emitent: MINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 4 aprilie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
de organizare şi funcţionare al Comisiei de recunoaştere a organismelor care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor
1.1. Comisia de recunoaştere a organismelor care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor, denumită în continuare Comisie de recunoaştere, funcţionează în cadrul Direcţiei generale politică industrială şi are componenţa redată în anexa nr. 3 la ordin.1.2. Secretariatul Comisiei de recunoaştere este asigurat de către unul dintre membri.2.1. Convocarea Comisiei de recunoaştere se face ori de câte ori este necesar, de către preşedinte sau, în lipsa acestuia, de vicepreşedinte. Convocarea va fi însoţită de ordinea de zi.2.2. Comisia de recunoaştere ia decizii în prezenţa a cel puţin 3 membri, dintre care unul este preşedintele sau vicepreşedintele.2.3. La lucrările Comisiei de recunoaştere poate participa cu statut de invitat un reprezentant al organismului naţional de acreditare.3. Principalele atribuţii ale Comisiei de recunoaştere sunt:a) analizează solicitările privind recunoaşterea şi desemnarea, conform prevederilor pct. 4 din anexa nr. 1 la ordin; … b) solicită, dacă este cazul, organismului pentru evaluarea conformităţii sau organismului naţional de acreditare informaţii suplimentare considerate necesare pentru luarea deciziei privind acordarea/neacordarea, limitarea, suspendarea sau retragerea recunoaşterii; … c) hotărăşte privind emiterea Certificatului de recunoaştere sau respingerea solicitării privind recunoaşterea şi desemnarea, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii: … d) emite Certificatul de recunoaştere; … e) elaborează şi propune ministrului economiei şi comerţului ordinul pentru aprobarea Listei organismelor desemnate în vederea notificării care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor; … f) solicită organismului desemnat programul de supraveghere stabilit de acesta împreună cu organismul naţional de acreditare; … g) propune ministrului economiei şi comerţului aprobarea deciziilor sale privind suspendarea, limitarea sau retragerea desemnării organismului recunoscut, precum şi propunerea privind modificarea în consecinţă a Listei organismelor desemnate în vederea notificării care realizează evaluarea conformităţii echipamentelor destinate utilizării în exteriorul clădirilor; … h) asigură preluarea sau, după caz, transferarea către un alt organism desemnat a documentelor şi înregistrărilor în legătură cu evaluările în curs de realizare sau realizate de către organismul căruia i s-a retras desemnarea; … i) solicită, în situaţia existenţei oricărui dubiu privind respectarea cerinţelor care au stat la baza recunoaşterii şi desemnării, informaţii pentru clarificarea situaţiei apărute şi, dacă este cazul, dispune realizarea unei supravegheri neplanificate; … j) participă, dacă este cazul, în baza deciziei preşedintelui sau, în lipsa acestuia, a vicepreşedintelui Comisiei de recunoaştere la acţiunile de evaluare şi supraveghere efectuate de către organismul naţional de acreditare, la organismul desemnat; … k) urmăreşte realizarea programului întocmit de organismul desemnat şi organismul naţional de acreditare pentru eliminarea neconformităţilor constatate în cadrul procesului de evaluare; … l) primeşte şi analizează rapoartele anuale întocmite de către organismul desemnat şi face propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii acestuia; … m) face propuneri şi susţine colaborarea dintre organismele desemnate. … 4.1. Preşedintele Comisiei de recunoaştere are, în principal, următoarele atribuţii:a) asigură conducerea Comisiei de recunoaştere; … b) solicită întrunirea Comisiei de recunoaştere, ori de câte ori este necesar; … c) semnează, în numele Comisiei de recunoaştere, certificatele de recunoaştere, hotărârile şi orice alte documente ale acesteia. … 4.2. În situaţia în care preşedintele numit conform prevederilor prezentului ordin nu poate asigura, din motive obiective, prezenţa la reuniunea Comisiei de recunoaştere, atribuţiile acestuia sunt îndeplinite de vicepreşedinte.5. Secretarul Comisiei de recunoaştere are următoarele atribuţii principale:a) asigură gestionarea cererilor şi a documentelor în legătură cu recunoaşterea şi desemnarea; … b) informează membrii Comisiei de recunoaştere cu privire la cererile şi documentele depuse de către organismele care solicită să fie recunoscute şi desemnate, precum şi în legătură cu orice informaţie transmisă Comisiei de recunoaştere, referitoare la organismele recunoscute şi desemnate; … c) întocmeşte procesele-verbale în cadrul reuniunilor Comisiei de recunoaştere; … d) întocmeşte proiectele de decizii, hotărâri sau alte documente ale Comisiei de recunoaştere; … e) înaintează preşedintelui Comisiei de recunoaştere proiectele de documente prevăzute la lit. d), în vederea semnării de către acesta conform prevederilor pct. 4.1 lit. c). … _________