REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/06/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 30 decembrie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUREGULAMENT 1 15/05/2025
ActulACTUALIZEAZA PEREGULAMENT 5 20/12/2013
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Articolul II din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024 prevede:
Articolul II(1) Instituțiile de credit elaborează sau adaptează, după caz, până la data de 15 noiembrie 2024, politicile, procedurile, procesele și practicile privind externalizarea, prevăzute în Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament.(2) Acordurile de externalizare încheiate, revizuite sau modificate începând cu data de 15 noiembrie 2024 respectă dispozițiile Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament.(4) Instituțiile de credit trebuie să revizuiască și să modifice în mod corespunzător acordurile de externalizare existente la data de 15 noiembrie 2024 pentru a asigura respectarea dispozițiilor Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament.(6) Instituțiile de credit trebuie să finalizeze documentarea tuturor acordurilor de externalizare existente în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament, până la data prevăzută pentru reînnoirea acestora, dar nu mai târziu de 15 noiembrie 2024.
Având în vedere dispozițiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) și ale art. 385 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012,Banca Națională a României emite următorul regulament: +
Titlul IDispoziții generale +
Capitolul IDomeniul de aplicare +
Articolul 1Prezentul regulament reglementează:a)cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri și externalizarea;(la 14-08-2024,
Litera a) , Articolul 1 , Capitolul I , Titlul I a fost modificată de Punctul 1. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
b)unele aspecte legate de fondurile proprii ale instituțiilor de credit;c)supravegherea pe bază consolidată a instituțiilor de credit;e)cerințele pentru notificarea prealabilă a utilizării abordării standard pentru riscul operațional, cele pentru aprobarea utilizării abordării standard alternative pentru riscul operațional și condițiile pentru aprobarea utilizării abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul operațional;g)unele aspecte legate de aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.
+
Articolul 2(1)Prezentul regulament se aplică instituțiilor de credit, societăților financiare holding și societăților financiare holding mixte supravegheate de Banca Națională a României în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, la nivel individual și/sau, după caz, consolidat și subconsolidat, precum și la nivel de rețea cooperatistă.(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 2 , Capitolul I , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)Fără a aduce atingere prevederilor art. 77 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, prezentul regulament se aplică în mod corespunzător și sucursalelor instituțiilor de credit din state terțe.(3)Prevederile privind administrarea riscului de lichiditate din cap. II și cap. IV ale titlului II se aplică în mod corespunzător și sucursalelor instituțiilor de credit din state membre.
+
Capitolul IIDefiniții +
Articolul 3(1)organ de conducere – organul sau organele de administrare și de conducere ale unei instituții de credit stabilite potrivit actelor constitutive, în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, care sunt împuternicite să stabilească strategia, obiectivele și orientarea generală a instituției de credit, care supraveghează și monitorizează procesul decizional de conducere și care include/includ persoanele care conduc în mod efectiv activitatea instituției de credit;2.conducerea superioară – persoanele fizice care exercită funcții de conducere în cadrul unei instituții de credit care sunt împuternicite cu activitatea de conducere curentă a instituției de credit și răspund de modul de îndeplinire a acesteia față de organul de conducere în funcția sa de supraveghere. Conducerea superioară este reprezentată de directori în cadrul sistemului unitar de administrare și de către membrii directoratului în cadrul sistemului dualist de administrare;(la 28-12-2020,
Punctul 3. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.cadru aferent controlului intern – cadru ce trebuie să asigure desfășurarea unor operațiuni eficace și eficiente, controlul corespunzător al riscurilor, desfășurarea prudentă a activității, credibilitatea informațiilor financiare și nefinanciare raportate, atât intern, cât și extern, precum și conformitatea cu cadrul legal și de reglementare, cerințele de supraveghere și regulile și deciziile interne ale instituției de credit;5.profil de risc – evaluarea într-un anumit moment în timp a expunerilor la risc, brute și, după caz, nete (după luarea în considerare a diminuatorilor de risc), agregate în cadrul fiecărei categorii de risc relevante, precum și între acestea, pe baza unor ipoteze curente sau anticipative;(la 28-12-2020,
Punctul 6. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.apetit la risc – nivelul agregat și tipurile de risc pe care instituția de credit este dispusă să și le asume în limita capacității sale de risc, conform modelului său de afaceri, în vederea realizării obiectivelor sale strategice;(la 28-12-2020,
Punctul 7. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7^1.capacitatea de risc – nivelul maxim de risc pe care o instituție de credit și-l poate asuma, ținând seama de cerințele de capital și lichiditate aplicabile, propriile capacități de administrare și control al riscurilor, precum și constrângerile sale în materie de reglementare; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7^2.limitele de risc – măsuri cantitative bazate pe ipoteze anticipative care alocă apetitul la risc agregat din declarația privind apetitul la risc pe linii de activitate, entități juridice, categorii de risc specifice, concentrări și, după caz, alte nivele;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7^3.cultura privind riscurile – normele și conduita instituției de credit în legătură cu conștientizarea, asumarea și administrarea riscurilor, precum și mecanismele de control care stau la baza deciziilor privind riscurile. Cultura privind riscurile influențează deciziile conducerii și ale angajaților în cursul activităților lor curente și are un impact asupra riscurilor pe care aceștia și le asumă;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
8.toleranță la risc – tipurile de riscuri și nivelurile acelor riscuri la care instituția de credit nu se expune în mod deliberat, dar pe care le acceptă/tolerează;(la 28-12-2020,
Punctul 8. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
8^1.praguri de risc – nivelul cuantificabil al riscului care depășește toleranța la risc;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
9.risc de conformitate – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor, fondurilor proprii sau a lichidității, care poate conduce la pierderi financiare semnificative sau care poate afecta reputația unei instituții de credit, ca urmare a încălcării sau neconformării cu cadrul legal și de reglementare, cu acordurile, practicile recomandate sau standardele etice aplicabile activităților sale;(la 28-12-2020,
Punctul 9. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
10.conflict de interese – acea situație sau împrejurare în care interesul personal, direct ori indirect, al personalului instituției de credit contravine interesului acesteia, astfel încât afectează sau ar putea afecta independența și imparțialitatea acestora în luarea deciziilor ori îndeplinirea la timp și cu obiectivitate a îndatoririlor care le revin în exercitarea atribuțiilor de serviciu;(la 28-12-2020,
Punctul 10. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11.persoane care dețin funcții-cheie – membri ai personalului care au o influență semnificativă asupra orientării instituției de credit, care nu sunt membri ai organului de conducere. Această categorie de persoane include coordonatorii funcțiilor de control intern, în situația în care aceștia nu sunt membri ai conducerii superioare, persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activitățile de administrare a riscurilor, audit intern și conformitate, în situația în care coordonatorii funcțiilor de control intern sunt membri ai conducerii superioare, precum și persoanele desemnate să asigure conducerea structurilor care privesc activitățile juridice, de trezorerie, de creditare și orice alte activități care pot expune instituția de credit unor riscuri semnificative. Noțiunea poate include coordonatorii unor linii de activitate importante, ai sucursalelor din Spațiul Economic European/Asociației Europene a Liberului Schimb, ai filialelor din state terțe și coordonatorii altor funcții interne;(la 28-12-2020,
Punctul 11. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^1.coordonatorii funcțiilor de control intern – persoane de la un nivel ierarhic adecvat care sunt responsabile de conducerea efectivă a funcționării curente a funcțiilor independente de administrare a riscurilor, conformitate și audit intern; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^2.director general (CEO) – persoana responsabilă cu conducerea și coordonarea tuturor activităților unei instituții de credit, respectiv directorul general în cadrul sistemului unitar de administrare, sau președintele directoratului, în cadrul sistemului dualist de administrare;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^3.personal – toți angajații unei instituții de credit și ai filialelor sale care intră în perimetrul de consolidare prudențială al acesteia, inclusiv filialele care nu sunt incluse în domeniul de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau a legislațiilor naționale din alte state membre de transpunere a Directivei 2013/36/UE, cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și toți membrii conducerii superioare și ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^4.mandat – deținerea unei funcții de către un membru al organului de conducere al unei instituții de credit sau al altei entități juridice. În situația în care organul de conducere, potrivit formei juridice a entității, este compus dintr-o singură persoană, această funcție este de asemenea luată în considerare ca un mandat. (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^5.mandat în funcție executivă – mandat încredințat unei persoane care este responsabilă cu conducerea efectivă a unei entități. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem unitar, exercită un mandat în funcție executivă orice persoană căreia i-au fost delegate atribuții de conducere a societății, respectiv acei membri ai consiliului de administrație care au fost numiți directori și acele persoane din afara consiliului de administrație cărora li s-au delegat atribuții de conducere. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem dualist, exercită un mandat în funcție executivă membrii directoratului.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^6.mandat în funcție neexecutivă – mandat încredințat unei persoane care este responsabilă cu supravegherea și monitorizarea procesului decizional, fără a avea atribuții executive în cadrul unei entități. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem unitar, exercită un mandat în funcție neexecutivă acei membri ai consiliului de administrație care nu au fost numiți directori. În cazul instituțiilor de credit administrate în sistem dualist, exercită un mandat în funcție neexecutivă membrii consiliului de supraveghere.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^7.instituții de credit semnificative – instituții de credit globale de importanță sistemică de tip G-SII și alte instituții de credit de importanță sistemică de tip O-SII, identificate de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială conform Regulamentului Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială nr. 2/2017 privind metodologia și procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital și sfera de aplicare a acestor instrumente și, după caz, alte instituții de credit stabilite ca fiind semnificative de către Banca Națională a României sau potrivit legii, pe baza unei evaluări a mărimii și organizării interne a instituțiilor de credit, precum și a naturii, obiectului de activitate și complexității activităților lor; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^8.instituție de credit listată – instituție de credit ale cărei instrumente financiare sunt admise la tranzacționare:pe o piață reglementată din lista publicată de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe în conformitate cu art. 56 din Directiva 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare;într-un sistem multilateral de tranzacționare, astfel cum este acesta definit în legislațiile naționale care transpun art. 4 alin. (1) pct. (22) din Directiva 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare, într-unul sau mai multe state membre.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
11^9.riscuri pentru capital – riscuri distincte care, dacă se materializează, au un impact prudențial semnificativ asupra fondurilor proprii ale instituției de credit în următoarele 12 luni. Acestea includ, printre altele, riscurile prevăzute la articolul 24 alineatul (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
12.Abrogat.(la 28-12-2020,
Punctul 12. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
13.proces intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri (ICAAP) – procesul de identificare, măsurare, administrare și monitorizare a capitalului intern, implementat de către instituția de credit conform articolului 148 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare; ICAAP are ca scop menținerea capitalizării adecvate în mod continuu, contribuind la continuitatea instituției de credit pe termen mediu;(la 28-12-2020,
Punctul 13. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
13^1.procesul intern de evaluare a adecvării lichidității la riscuri (ILAAP) – procesul de identificare, măsurare, administrare și monitorizare a lichidității, implementat de către instituția de credit, în baza prevederilor din cadrul paragrafului „2.7 Riscurile de lichiditate și finanțare“ din secțiunea a 2-a din capitolul II al titlului II; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
13^2.revizuire și validare internă – succesiune de procese în care (i) revizuirea internă acoperă o gamă largă de controale, evaluări și rapoarte care asigură că strategiile, procesele și metodologiile ICAAP și ILAAP se mențin solide, cuprinzătoare, eficace și proporționale, iar (ii) validarea internă, ca parte a revizuirii interne, include procese și activități care evaluează dacă metodologiile de măsurare a riscului și datele referitoare la risc ale instituției surprind, în mod adecvat, aspectele relevante ale riscului;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
13^3.proces intern solid – proces intern care asigură o evaluare clară a riscurilor prin utilizarea metodologiilor de cuantificare și care dispune de un cadru intern de administrare a riscurilor bine structurat și de proceduri de escaladare a riscurilor, corelate cu strategia la riscuri a instituției și transpuse într-un sistem de limite ale riscurilor; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
13^4.planificarea capitalului – proces intern multidimensional care stabilește planul de capital ce conține o proiecție multianuală (minimum 3 ani), a necesarului și a resurselor de capital, prin luarea în considerare a scenariilor, strategiei și planurilor operaționale ale instituției;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
13^5.adecvarea capitalului – gradul în care riscurile sunt acoperite cu capital;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
14.simulare de criză – tehnică de administrare a riscului utilizată pentru a evalua efectele potențiale asupra situației financiare a unei instituții de credit ale unui anumit eveniment și/sau ale modificării unui set de variabile financiare. Aceasta se poate realiza, în principiu, sub forma analizei de senzitivitate, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificării unui anumit determinant de risc – risk driver -, în condițiile în care sursa șocului nu este identificată, și a simulărilor pe bază de scenariu, care evaluează impactul asupra situației financiare a unei instituții de credit al modificărilor simultane ale mai multor determinanți de risc, în condițiile în care evenimentul de criză a fost definit;14^1.simulare de criză în sens invers – simulare de criză care pornește de la identificarea unui rezultat prestabilit (spre exemplu stare de dificultate majoră în asigurarea continuității), pentru a explora apoi scenariile și circumstanțele care ar putea determina apariția acelui rezultat;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
14^2.scenariu de bază – o combinație de evoluții preconizate ale factorilor interni și externi (inclusiv evoluții macroeconomice și financiare), care este utilizată pentru a evalua impactul acelor evoluții preconizate asupra adecvării capitalului instituției de credit pe termen mediu. Scenariul de bază trebuie să fie în concordanță cu ipotezele planurilor de afaceri și ale bugetului instituției de credit și să acopere un orizont de timp de cel puțin trei ani.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
14^3.scenarii adverse – o combinație de schimbări adverse presupuse a avea loc cu privire la factori interni și externi (inclusiv schimbări macroeconomice și financiare, precum și perturbări severe ale pieței) care este utilizată pentru evaluarea rezistenței adecvării capitalului și/sau lichidității instituției față de schimbări adverse potențiale pe un orizont de timp mediu (minimum 3 ani). Schimbările presupuse cu privire la factorii interni și externi trebuie combinate în mod consecvent, trebuie să fie severe, dar plauzibile, din perspectiva instituției de credit, și să reflecte riscurile și vulnerabilitățile care sunt evaluate ca reprezentând cele mai pertinente amenințări la adresa instituției de credit.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
14^4.creditare în valută – acordarea de credite debitorilor, indiferent de forma facilității de credit (inclusiv, de exemplu, plăți amânate sau convenții financiare similare) în alte monede decât mijlocul legal de plată din țara de domiciliu a debitorului; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
14^5.risc generat de creditarea în valută – riscul existent sau potențial de afectare negativă a profiturilor și fondurilor proprii ale instituției de credit, care este asociat creditării în valută a debitorilor expuși la riscul valutar;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
15.debitori expuși la riscul valutar – debitori care nu beneficiază de efectul unei operațiuni de acoperire naturală sau financiară;16.operațiune de acoperire financiară – operațiune care are la bază încheierea de către debitor a unui contract cu o instituție de credit sau o instituție financiară în scopul acoperirii riscului valutar;18.lichidități pe parcursul zilei (intraday) – fonduri care pot fi accesate în cursul zilei lucrătoare pentru a permite instituției de credit să efectueze plăți în timp real;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
18^2.risc de lichiditate pe parcursul zilei (intraday) – riscul existent sau potențial asociat incapacității instituției de a-și gestiona în mod eficace cerințele de lichiditate din cursul unei zile;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
18^3.capacitate de contrabalansare – capacitatea instituției de a deține sau de a avea acces la lichiditate în exces pe orizonturi de timp scurte, medii și lungi, ca răspuns la scenarii de criză;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
19.risc aferent tehnologiei informației și comunicațiilor (TIC) și de securitate – subcategorie a riscului operațional care se referă la riscul înregistrării de pierderi din cauza încălcării confidențialității, pierderii integrității sistemelor și a datelor, caracterului necorespunzător sau indisponibilității sistemelor și datelor sau incapacității de a schimba tehnologia informației (TI) într-o perioadă de timp rezonabilă și la costuri rezonabile, atunci când cerințele de mediu sau de afaceri se schimbă (agilitate). Acesta include riscuri de securitate care rezultă fie din procese interne inadecvate sau care nu și-au îndeplinit funcția în mod corespunzător, fie din evenimente externe, inclusiv din atacuri cibernetice sau din securitatea fizică inadecvată;(la 28-12-2020,
Punctul 19. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
19^1.servicii de tip cloud – servicii furnizate cu ajutorul tehnologiilor de calcul de tip cloud, și anume un model pentru permiterea accesului universal, convenabil, la cerere în rețea la un grup comun de resurse de calcul configurabile (de exemplu rețele, servere, soluții de stocare, aplicații și servicii), care poate fi rapid pus la dispoziție și lansat cu un efort minim de gestionare sau interacțiune cu furnizorul serviciului; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
19^2.risc de conduită – riscul existent sau potențial de pierderi pentru o instituție de credit, care este asociat prestării necorespunzătoare a serviciilor financiare, inclusiv a cazurilor de abatere disciplinară cu intenție sau din neglijență;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
20.risc reputațional – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor, fondurilor proprii sau a lichidității, determinat de prejudicierea reputației instituției de credit;(la 28-12-2020,
Punctul 20. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
21.risc strategic – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului determinat de schimbări în mediul de afaceri sau de decizii de afaceri defavorabile, de implementarea inadecvată a deciziilor sau de lipsa de reacție la schimbările din mediul de afaceri;22.unitate operațională – o unitate separată din punct de vedere tehnic, geografic sau organizatoric de alte părți ale instituției de credit sau ale grupului – cum ar fi entități separate din punct de vedere juridic sau organizatoric, linii de activitate sau grupuri omogene de expuneri în cadrul unei instituții de credit sau al unui grup;23^1.unitate internă – parte a structurii operaționale, fără personalitate juridică, care nu are activitate operațională de sine stătătoare;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
24.formalizare – descrierea și, după caz, fundamentarea unui proces, sistem, a unei metodologii sau decizii, regăsite la nivelul instituției de credit sub forma unei prezentări scrise cu un grad adecvat de complexitate și detaliere;25.externalizare – un acord de orice tip încheiat între o instituție de credit și un furnizor extern, în baza căruia furnizorul extern desfășoară cu caracter repetat sau continuu o funcție, astfel cum este definită la art. 230^1 alin. (1), desfășurată în mod obișnuit de instituții de credit, chiar dacă instituția de credit în cauză nu a desfășurat-o în trecut;(la 14-08-2024,
Punctul 26. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
27.furnizor extern – un terț, inclusiv agentul bancar, care desfășoară un proces, un serviciu sau o activitate a instituției de credit sau părți ale acestora, în baza unui acord de externalizare;(la 14-08-2024,
Punctul 27. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
27^1.agent bancar – persoană fizică sau juridică ce intermediază desfășurarea de activități bancare și prestarea de servicii de plată, în schimbul unei remunerații, în numele și pe seama uneia sau mai multor instituții de credit;(la 18-10-2018,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
28.Abrogat.(la 14-08-2024,
Punctul 28. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
29.Abrogat.(la 14-08-2024,
Punctul 29. , Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
30.categorii de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al unei instituții de credit ("Personalul identificat") – membrii personalului ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit, incluzând membrii conducerii superioare, personalul care expune instituția de credit unor riscuri – de exemplu, persoane cărora li s-au acordat competențe individuale sporite în ceea ce privește derularea tranzacțiilor în care este implicată instituția de credit, cum ar fi: dealeri, persoane care au competența de a aproba credite de valori semnificative -, personalul funcțiilor de control și orice angajat care primește o remunerație totală, inclusiv clauze privind beneficiul discreționar de tip pensie, ce conduce la încadrarea acestuia în aceeași categorie de remunerație cu cea a membrilor conducerii superioare și cu a personalului care expune instituția de credit unor riscuri;31.acord de tip malus – practică de ajustare în funcție de performanță, care permite ajustarea părții din bonusul unui angajat pentru care nu s-a intrat încă în drepturi, dar care fusese deja comunicat angajatului, pentru a ține cont de evenimentele ulterioare comunicării bonusului;33.risc de piață – riscul de a înregistra pierderi aferente pozițiilor din bilanț și din afara bilanțului datorită fluctuațiilor nefavorabile pe piață ale prețurilor (cum ar fi, de exemplu, prețurile acțiunilor, ratele de dobândă, cursurile de schimb valutar);35.abordări interne – abordarea bazată pe modele interne de rating, menționată la art. 143 alin. (1), cea bazată pe modele interne menționată la art. 221, cea bazată pe estimări proprii menționate la art. 225, cea aferentă abordării avansate de evaluare menționată la art. 313 alin. (2), metoda modelelor interne menționată la art. 283 și art. 363 și abordarea bazată pe evaluări interne menționată la art. 259 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;37.risc de țară – riscul expunerii la pierderi determinate de evenimente petrecute într-o țară străină. Conceptul este mai larg decât riscul suveran deoarece sunt acoperite toate formele de creditare sau activități investiționale, atât către/cu persoane fizice, societăți comerciale, instituții de credit sau administrații centrale;39.riscuri de lichiditate și finanțare – riscuri distincte care, dacă se materializează, au un impact prudențial semnificativ asupra lichidității instituției de credit pe diferite orizonturi de timp;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
40.risc de lichiditate – riscul actual sau viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului, determinat de incapacitatea instituției de credit de a-și îndeplini obligațiile la scadența acestora;40^1.risc de finanțare – riscul ca instituția de credit să nu dispună de surse stabile de finanțare pe termen mediu și lung, ceea ce duce la riscul existent sau potențial ca instituția de credit să nu poată îndeplini, sau să îndeplinească la costuri de finanțare inacceptabile, obligațiile sale financiare, cum ar fi plățile și nevoile de garanții reale, pe măsură ce acestea devin scadente pe termen mediu și lung; (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
40^2.plan de finanțare – rezultatul unui proces intern multidimensional care conține o proiecție multianuală a surselor de finanțare ale instituției de credit, prin luarea în considerare a scenariilor, strategiei și planurilor operaționale ale acesteia;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
41.amortizorul de conservare a capitalului – fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 256 din prezentul regulament;42.amortizorul de capital aferent instituțiilor globale de importanță sistemică (amortizorul G-SII) – fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 271 din prezentul regulament;44.amortizorul de capital pentru riscul sistemic – fondurile proprii pe care o instituție de credit este obligată să le mențină în conformitate cu art. 288 din prezentul regulament;(la 05-01-2018,
Punctul 45. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
46.cerința amortizorului combinat – totalul fondurilor proprii de nivel 1 de bază necesare pentru a îndeplini cerința amortizorului de conservare a capitalului, căreia i se adaugă cerințele aferente următoarelor amortizoare, după caz:a)amortizorul G-SII;c)amortizorul de capital pentru riscul sistemic;47.rata amortizorului anticiclic de capital – cota procentuală pe care instituțiile de credit trebuie să o aplice pentru a calcula amortizorul de capital anticiclic specific instituțiilor de credit respective;(la 05-01-2018,
Punctul 47. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
48.instituție de credit autorizată la nivel național – o instituție de credit care a fost autorizată în România și pentru care rata amortizorului anticiclic de capital este impusă prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială;(la 05-01-2018,
Punctul 48. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
49.Abrogat.(la 05-01-2018,
Punctul 49. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost abrogat de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
50.risc juridic – o subcategorie a riscului operațional care reprezintă riscul de pierdere ca urmare atât a amenzilor, penalităților și sancțiunilor de care instituția de credit este pasibilă în caz de neaplicare sau aplicare defectuoasă a dispozițiilor legale sau contractuale, cât și a faptului că drepturile și obligațiile contractuale ale instituției de credit și/sau ale contrapartidei sale nu sunt stabilite în mod corespunzător;(la 28-12-2020,
Punctul 50. din Alineatul (1) , Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
51.eficacitate – gradul de îndeplinire a obiectivelor programate pentru fiecare dintre activități și raportul dintre efectul proiectat și rezultatul efectiv al activității respective;52.stat terț semnificativ – statul terț care a fost identificat ca fiind semnificativ în urma evaluărilor periodice efectuate de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială.(la 05-01-2018,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
54.cadrul privind apetitul la risc – cadru ce trebuie să includă politicile, procesele, controalele și sistemele prin care apetitul la risc este stabilit, comunicat și monitorizat. Acesta include declarația privind apetitul la risc, limitele de risc, precum și rolurile și responsabilitățile acelora care supraveghează implementarea și monitorizează cadrul privind apetitul la risc. (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
55.declarația privind apetitul la risc – o declarație în formă scrisă a organului de conducere în funcția sa de supraveghere, prin care este exprimat apetitul la risc. Aceasta include indicatori calitativi și cantitativi exprimați cel puțin relativ la profituri, fonduri proprii, indicatori de risc și lichiditate, precum și aspecte privind riscurile mai greu cuantificabile (cum ar fi: riscul reputațional și riscul de conduită) și privind domeniul spălării banilor, al finanțării terorismului și al practicilor lipsite de etică.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
56.instituție de credit consolidantă – instituție de credit care este obligată să respecte cerințele prudențiale pe bază consolidată, în conformitate cu prevederile părții I titlul 2 capitolul 2 din cadrul Regulamentului (UE) nr. 575/2013;(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
57.politică de remunerare neutră din punctul de vedere al genului – politică de remunerare bazată pe principiul egalității de tratament, respectiv remunerație egală pentru membrii personalului de gen masculin și membrii personalului de gen feminin, pentru prestarea aceleiași munci sau a unei munci de valoare egală.(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
58.dezvoltare imobiliară – activitatea desfășurată de persoane juridice sau de persoane fizice ce acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, prin care se construiește sau se reabilitează, modernizează, consolidează sau extinde un bun imobil ori se viabilizează un teren, indiferent de destinația acestuia, cu scopul de a obține venituri prin vânzare sau închiriere;(la 01-04-2022,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
59.bunuri imobile comerciale – orice bunuri imobile generatoare de venituri, existente sau în dezvoltare, inclusiv locuințe de închiriat, sau bunuri imobile utilizate de proprietari în scopul îndeplinirii activității, obiectivului sau operațiunilor acestora, existente sau în construcție, care nu sunt clasificate ca bunuri imobile locative și includ locuințele sociale. În cazul în care un imobil are o utilizare mixtă ca bun imobil comercial și bun imobil locativ, ar trebui luat în considerare ca reprezentând imobile diferite (de exemplu, în funcție de suprafețele destinate fiecărei utilizări) atunci când este fezabilă această defalcare; în caz contrar, imobilul poate fi clasificat în funcție de utilizarea dominantă a acestuia;(la 01-04-2022,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
60.finanțarea activităților navale – finanțarea tuturor activităților legate de construcția, achiziționarea și exploatarea navelor și a instalațiilor offshore, în cazul în care finanțarea facilităților de credit depinde în principal de fluxul de numerar rezultat din exploatarea sau vânzarea acestor nave sau instalații offshore sau în cazul în care garanția reală este structurată în jurul navelor sau al instalațiilor offshore, al construcțiilor navale sau al diverselor acorduri de navlosire;(la 01-04-2022,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
61.finanțarea proiectelor – finanțarea tuturor activităților microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii și mari, astfel cum sunt definite potrivit Recomandării Comisiei Europene din 6 mai 2003, inclusiv a entităților special înființate pentru proiect, implicate în proiecte în care finanțarea facilităților de credit depinde în principal de fluxul de numerar rezultat din vânzările aferente proiectului și toate activele proiectului sunt gajate în favoarea instituției care finanțează proiectul.(la 01-04-2022,
Alineatul (1) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
(2)Termenii și expresiile folosite în cuprinsul prezentului regulament au semnificația prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3)Pentru scopurile prezentului regulament, termenii și expresiile: instituție, entitate din sectorul financiar, situație consolidată, bază consolidată, bază subconsolidată, fonduri proprii, piață reglementată, beneficii discreționare de tipul pensiilor, portofoliu de tranzacționare, inițiator, sponsor, contraparte centrală, risc operațional, diminuarea riscului de credit, securitizare, poziție din securitizare, entitate special constituită în scopul securitizării, capital eligibil, efect de levier, risc asociat folosirii excesive a efectului de levier, instituție externă de evaluare a creditului, bun imobil locativ au înțelesul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(la 01-04-2022,
Alineatul (3) din Articolul 3 , Capitolul II , Titlul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
(4)Pentru scopurile prezentului regulament, expresiile „expuneri neperformante“ și „expuneri restructurate“ au înțelesul expunerilor considerate drept neperformante, respectiv expunerilor cărora le-au fost aplicate măsuri de restructurare, în conformitate cu anexa V din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei din 16 aprilie 2014 de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Articolul 3 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(5)Pentru scopurile prezentului regulament, expresia «toleranță la riscul operațional» are înțelesul prevăzut la art. 2 pct. 10 din Regulamentul delegat (UE) 2018/959 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la specificarea metodologiei de evaluare pe baza căreia autoritățile competente permit instituțiilor să utilizeze abordări avansate de evaluare pentru riscul operațional.(la 28-12-2020,
Articolul 3 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(6)Pentru scopurile prezentului regulament, prin expresia «cod LEI» se înțelege «identificatorul entității juridice» (Legal Entity Identifier), un cod de referință format din 20 de caractere pentru identificarea unică a entităților distincte din punct de vedere juridic care se angajează în tranzacții financiare și datele de referință asociate și care se bazează pe standardul ISO 17442 elaborat de Organizația Internațională de Standardizare.(la 25-10-2022,
Articolul 3 din Capitolul II , Titlul I a fost completat de Punctul 1, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
+
Titlul IICadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri, politicile și practicile de remunerare, simulările de criză și condițiile de externalizare a activităților instituțiilor de credit(la 28-12-2020,
Denumirea Titlului II a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Capitolul ICadrul de administrare a activității instituțiilor de credit. Dispoziții generale(la 28-12-2020,
Denumirea Capitolului I din Titlul II a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 4(1)structura organizatorică și organizarea;a^1)modelul de afaceri și strategia aferentă;(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 4 , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
b)organul de conducere al instituției de credit, respectiv: atribuții și responsabilități, componența și funcționarea acestuia, inclusiv înființarea, componența, procedurile și responsabilitățile comitetelor organului de conducere în funcția sa de supraveghere;(la 28-12-2020,
Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
c)cultura privind riscurile și conduita în desfășurarea activității;(la 28-12-2020,
Litera c) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
d)controlul intern și mecanismele aferente, respectiv: cadrul de administrare a riscurilor și funcțiile de control intern, politica de aprobare a produselor noi și a modificărilor semnificative aduse produselor, proceselor și sistemelor existente;(la 28-12-2020,
Litera d) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
e)administrarea continuității activității;(la 28-12-2020,
Litera e) din Alineatul (1) , Articolul 4 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
f)cerințele de transparență.
(1^1)În aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, atunci când documentează politici și măsuri privind cadrul de administrare a activității, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cel puțin aspectele prevăzute în anexa nr. 5. Atunci când politicile privind cadrul de administrare a activității și documentația aferentă sunt evidențiate în documente separate, instituțiile de credit trebuie să le trateze ca parte a unui singur document-cadru privind cadrul de administrare a activității.(la 28-12-2020,
Articolul 4 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 30, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Casa centrală a cooperativelor de credit este responsabilă pentru existența unui cadru de administrare a activității în sensul alin. (1) și la nivelul rețelei cooperatiste.
+
Articolul 5(1)La elaborarea și implementarea cadrului de administrare a activității, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare mărimea și organizarea lor internă, precum și natura, amploarea și complexitatea riscurilor inerente modelului de afaceri și activităților lor, conform principiului proporționalității cuprins în articolul art. 24 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 5 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2^1)În scopul aplicării principiului proporționalității și pentru a asigura implementarea corespunzătoare a cerințelor aferente cadrului de administrare a activității, instituțiile de credit și Banca Națională a României iau în considerare următoarele criterii: a)prezența geografică a instituției de credit și amploarea operațiunilor sale în fiecare jurisdicție;c)dacă instituția de credit este listată sau nu;e)tipul de activități și servicii autorizate desfășurate de instituția de credit, în special cele prevăzute la art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;g)strategia privind administrarea riscurilor, apetitul la risc și profilul actual de risc ale instituției de credit, ținându-se cont și de rezultatele evaluării capitalului și a lichidității în cadrul procesului de supraveghere și evaluare (SREP);i)tipul de clienți (de exemplu, de tip retail, corporate, clienți instituționali, întreprinderi mici și mijlocii, entități publice) și complexitatea produselor sau a contractelor;k)sistemele existente ale tehnologiei informațiilor (IT), inclusiv sistemele de continuitate și activitățile de externalizare în acest domeniu.(la 28-12-2020,
Articolul 5 din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Prevederile alin. (2)-(2^1) se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit și la nivelul rețelei cooperatiste.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 5 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 5^1(1)Banca Națională a României – Direcția supraveghere confirmă, printr-o notificare adresată instituțiilor de credit, rezultatul evaluării prevăzute la alin. (1).(la 25-10-2022,
Articolul 5^1 din Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
+
Secţiunea 1Structura organizatorică și organizarea unei instituții de credit1.1.Cadrul organizațional – Dispoziții generale(la 28-12-2020,
Denumirea Paragrafului 1.1 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 34, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 6(1)În sensul alin. (1), structura operațională și organizatorică trebuie să promoveze și să demonstreze administrarea eficace și prudentă a unei instituții de credit la nivel individual, subconsolidat și consolidat. Organul de conducere trebuie să se asigure că funcțiile de control intern sunt independente de liniile de activitate pe care le controlează, inclusiv faptul că există o separare adecvată a responsabilităților lor și că acestea dețin resursele financiare și umane adecvate, precum și competențele necesare pentru a-și îndeplini rolul în mod eficace. (3)Structura operațională și organizatorică a instituției de credit nu trebuie să afecteze capacitatea organului de conducere de a supraveghea și a administra în mod eficace riscurile cu care se confruntă instituția de credit sau grupul din care aceasta face parte sau capacitatea Băncii Naționale a României de a supraveghea în mod eficace instituția de credit.(5)Organul de conducere trebuie să evalueze dacă și în ce fel modificările semnificative în structura grupului, care pot rezulta, printre altele, din înființarea unor noi filiale, fuziuni și achiziții, vânzarea sau dizolvarea unor părți ale grupului sau din evoluții exterioare grupului, afectează soliditatea cadrului organizațional al instituției de credit. În cazul în care sunt identificate deficiențe, organul de conducere trebuie să efectueze orice modificări necesare cu promptitudine.(la 28-12-2020,
Articolul 6, Paragraful 1.1. din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
1.2.Cadrul organizațional în contextul unui grup(la 28-12-2020,
Denumirea Paragrafului 1.2 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 36, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 7(1)În sensul alin. (1), organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie să adere la aceleași valori și politici privind cadrul de administrare a activității cu cele instituite la nivelul grupului, cu excepția cazului în care există cerințe legislative sau de supraveghere ori considerente de proporționalitate care determină o altă conduită. În acest sens, organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie ca, în cadrul propriilor responsabilități pe linia cadrului de administrare a activității, să își stabilească propriile politici și să evalueze orice decizii sau practici la nivel de grup pentru a asigura că acestea nu determină încălcarea de către filială a prevederilor cadrului de reglementare ori a legislației care instituie regulile prudențiale aplicabile la nivel individual pe teritoriul României. Organul de conducere al unei instituții de credit filială trebuie, de asemenea, să asigure că asemenea decizii sau practici nu aduc atingere:a)solidității financiare a filialei; sauc)O instituție de credit consolidantă, persoană juridică română, trebuie să asigure, la nivel consolidat și subconsolidat, respectarea politicilor privind cadrul de administrare a activității de la nivelul grupului de către toate instituțiile de credit și alte entități care intră în perimetrul de consolidare prudențială, cu luarea în considerare a prevederilor art. 311 din prezentul regulament, inclusiv de către filialele acestora care nu sunt incluse în sfera de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau a legislațiilor din alte state membre care au transpus Directiva 36/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE. (4)O instituție de credit consolidantă trebuie să aibă în vedere interesele tuturor filialelor sale și modul în care strategiile și politicile instituției de credit contribuie la interesul fiecărei filiale și la interesul întregului grup pe termen lung. (6)O instituție de credit consolidantă se asigură că filialele sale, înființate în state terțe și incluse în perimetrul de consolidare prudențială, dispun de procese și mecanisme privind cadrul de administrare a activității care sunt consecvente cu politicile privind cadrul de administrare a activității de la nivelul grupului și respectă cerințele în materie prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și de prezentul regulament, în măsura în care acest lucru nu contravine legislației statelor terțe. (8)Instituția de credit, persoană juridică română, filială a unei întreprinderi-mamă dintr-un stat terț, trebuie să se asigure că în politica sa privind cadrul de administrare a activității ia în considerare politica privind cadrul de administrare a activității la nivelul întregului grup al instituției de credit-mamă dintr-un stat terț numai dacă acest lucru nu contravine cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, legislației Uniunii Europene în materie și ale prezentului regulament.(la 28-12-2020,
Articolul 7, Paragraful 1.2. din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 37, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
1.3Cunoașterea structurii +
Articolul 8(1)Organul de conducere trebuie să stabilească obiective pentru întreaga structură juridică, organizatorică și operațională a instituției de credit și trebuie să se asigure că această structură este justificată și eficientă și nu presupune un nivel de complexitate nejustificat sau necorespunzător.(3)În cazul unei instituții de credit consolidante, organul de conducere se asigură că structurile din cadrul grupului respectă prevederile alin. (3), cu luarea în considerare a cerințelor prevăzute la art. 7.(5)Organul de conducere al unei instituții de credit consolidante se asigură că diferitele entități din grup (inclusiv instituția de credit consolidantă însăși) primesc suficiente informații pentru a avea o percepție clară asupra obiectivelor, strategiilor și profilului de risc, generale, la nivelul grupului, precum și asupra modului în care entitatea vizată din cadrul grupului este integrată în structura și funcționarea operațională ale grupului. (7)Membrii organului de conducere al unei instituții de credit consolidante trebuie să se informeze permanent cu privire la riscurile ce pot rezulta din structura grupului, cu luarea în considerare a cerințelor prevăzute la art. 7.(9)informații privind determinanții de risc semnificativi;b)rapoarte periodice privind tematici pentru care cadrul de reglementare impune conformitatea la nivel individual, subconsolidat și consolidat.
(la 28-12-2020,
Articolul 8 din Paragraful 1.3 , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
1.4.Structuri complexe și activități care nu sunt desfășurate în mod obișnuit sau care nu sunt transparente(la 28-12-2020,
Punctul 1.4 din Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9(1)În procesul de adoptare a deciziilor privind înființarea unor structuri complexe și potențial netransparente, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare rezultatele unei evaluări a riscurilor efectuate pentru a identifica dacă structurile ar putea fi utilizate pentru comiterea unor infracțiuni asociate spălării banilor sau altor infracțiuni în legătură cu domeniul financiar, precum și controalele aferente acestor domenii și cadrul legal în vigoare. (3)dacă jurisdicția în care va fi înființată structura respectă standardele UE și cele internaționale privind transparența fiscală, combaterea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului;b)dacă structura în cauză ar putea fi utilizată pentru a ascunde identitatea beneficiarului real;d)dacă structura în cauză ar putea împiedica supravegherea corespunzătoare de către organul de conducere al instituției de credit sau capacitatea acestuia de a administra riscurile aferente;f)În situația în care o instituție de credit înființează structuri complexe și potențial netransparente, organul de conducere trebuie să asigure o supraveghere mult mai riguroasă a acestora, să înțeleagă scopul și riscurile specifice asociate acestora și să se asigure că funcțiile de control intern sunt implicate în mod corespunzător.(5)Instituțiile de credit trebuie să își fundamenteze deciziile privind înființarea structurilor menționate la alin. (2) și să le poată justifica în fața Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere.(7)În sensul alin. (7), măsurile includ respectarea următoarelor obligații: a)informațiile privind aceste activități și riscurile aferente trebuie să fie accesibile instituției de credit consolidante și auditorilor interni și auditorilor financiari ai acesteia și trebuie să fie raportate organului de conducere în funcția sa de supraveghere și Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere;c)În conformitate cu alin. (7) și (8), instituția de credit trebuie să adopte același tip de măsuri de administrare a riscurilor ca și cele pentru activitățile proprii atunci când desfășoară pentru clienții săi activități care nu sunt transparente sau care nu sunt desfășurate în mod obișnuit (cum ar fi, de exemplu, sprijinirea clienților pentru a înființa vehicule în jurisdicții offshore, dezvoltarea de structuri complexe, finanțarea tranzacțiilor clienților sau prestarea de servicii fiduciare) și care creează probleme similare la nivelul cadrului de administrare a activității și generează riscuri operaționale și reputaționale semnificative. În special, instituția de credit trebuie să analizeze motivele pentru care un client dorește să înființeze o anumită structură. (10)Toate structurile și activitățile instituțiilor de credit prevăzute de prezentul articol, inclusiv conformarea acestora cu legislația și standardele profesionale în domeniu, trebuie să fie supuse unor analize periodice de către funcția de audit intern pe baza unei abordări bazate pe risc.(la 28-12-2020,
Articolul 9 din Paragraful 1.4. , Sectiunea 1 , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea 1^1Modelul de afaceri și strategia(la 28-12-2020,
Capitolul I din Titlul II a fost completat de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^1Instituțiile de credit trebuie să aplice modele de afaceri viabile și strategii sustenabile care prezintă un risc minim pentru viabilitatea acestora. (la 28-12-2020,
Secțiunea 1^1, Capitolul I din Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^2(1)Evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează cu frecvență cel puțin anuală, precum și ori de câte ori apar modificări semnificative ale modelului de afaceri și ale strategiei instituțiilor de credit. Evaluarea se documentează și se transmite Băncii Naționale a României, Direcția supraveghere, în termen de 10 zile lucrătoare de la aprobarea de către organul de conducere, dar nu mai târziu de sfârșitul primului trimestru al anului, în situația evaluărilor realizate anual.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1^1 din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^3În vederea determinării viabilității modelului de afaceri în sensul art. 9^1, instituția de credit demonstrează că modelul de afaceri are capacitatea de a genera în următoarele 12 luni venituri solide și stabile, acceptabile, date fiind performanța cantitativă a acesteia, factorii-cheie care determină/condiționează succesul acesteia și mediul de afaceri. (la 28-12-2020,
Sectiunea 1^1 din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^4La evaluarea modelului de afaceri, instituția de credit identifică și acordă o atenție deosebită liniilor de activitate care au cea mai mare importanță pentru viabilitatea sau sustenabilitatea sa viitoare și/sau care prezintă cea mai mare probabilitate de a crește expunerea instituției de credit la vulnerabilitățile existente sau la altele noi. (la 28-12-2020,
Sectiunea 1^1 din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^5(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit au în vedere elemente precum: profitul și pierderile, bilanțul, concentrările (de exemplu, concentrările de active sau concentrările de surse de venit nesustenabile), inclusiv tendințele acestora, și apetitul la risc. (la 28-12-2020,
Sectiunea 1^1 din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^6Evaluarea realizată de instituția de credit cuprinde și o analiză calitativă care trebuie să includă principalii factori exogeni și endogeni care influențează succesul modelului de afaceri. (la 28-12-2020,
Sectiunea 1^1 din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 9^7În vederea asigurării sustenabilității strategiei în sensul art. 9^1, instituția de credit:a)se asigură, pe baza planurilor strategice și a previziunilor financiare și în condițiile unei analize prudențiale a mediului economic, că are capacitatea de a genera pe perioada următorilor 3 ani venituri solide și stabile, acceptabile din perspectiva apetitului său la risc și structurii sale de finanțare; c)(la 28-12-2020,
Sectiunea 1^1 din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 2-aOrganul de conducere și comitetele instituției de credit(la 28-12-2020,
Denumirea Secțiunii a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 42, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1Atribuții și responsabilități ale organului de conducere +
Articolul 10(1)Responsabilitățile prevăzute în documentul menționat la alin. (1) trebuie să respecte prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Articolul 10 din Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 43, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 10^1(1)În scopul asigurării unor verificări și echilibrări corespunzătoare, procesul decizional al organului de conducere trebuie să nu fie dominat de un singur membru sau de un grup restrâns al membrilor săi. (3)Organul de conducere, în funcția sa de supraveghere, și conducerea superioară trebuie să interacționeze în mod eficace și să își furnizeze reciproc informații suficiente pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor specifice.(la 28-12-2020,
Punctul 2.1 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 44, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 11Organul de conducere trebuie să aibă responsabilitatea finală și generală pentru instituția de credit, să definească, să supravegheze și să fie responsabil pentru implementarea unui cadru de administrare a activității care să asigure o administrare eficace și prudentă a instituției de credit, inclusiv separarea responsabilităților în cadrul organizației și prevenirea conflictelor de interese.(la 28-12-2020,
Articolul 11 din Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 45, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 12(1)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării strategiei generale de afaceri și a politicilor-cheie ale instituției de credit cu luarea în considerare a cadrului legal și de reglementare aplicabil, a intereselor financiare și a solvabilității pe termen lung ale instituției de credit;b)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării unui cadru de administrare a activității adecvat și eficace care să includă o structură organizatorică clară, precum și a unui cadru aferent controlului intern care are la bază organizarea unor funcții independente de control, respectiv funcția de administrare a riscurilor, funcția de conformitate și funcția de audit intern;d)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării obiectivelor care vizează administrarea lichidității instituției de credit;f)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării unui cadru care să asigure că evaluarea adecvării organului de conducere, atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, este realizată în mod eficace, că planificarea succedării membrilor și componența organului de conducere sunt corespunzătoare și că organul de conducere își îndeplinește atribuțiile în mod eficace;h)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării unui cadru care să asigure funcționarea internă a fiecărui comitet al organului de conducere, atunci când este înființat, și care cuprinde în mod detaliat:(i)un flux adecvat al informațiilor, inclusiv documentația aferentă recomandărilor și concluziilor formulate de fiecare comitet, linii de raportare între fiecare comitet, organul de conducere al instituției de credit și alte părți; j)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării unei culturi și a valorilor corporative, în conformitate cu art. 29^1-29^2;l)stabilirea, aprobarea și supravegherea implementării unui cadru care să asigure integritatea sistemelor de contabilitate și de raportare financiară, inclusiv a controalelor operaționale și financiare, precum și conformarea cu dispozițiile legale și standardele în domeniu;n)supravegherea procesului de publicare a informațiilor și de comunicare cu Banca Națională a României – Direcția supraveghere și alte terțe părți interesate. (la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 12 , Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aprobe și să revizuiască periodic strategiile și politicile pentru asumarea, administrarea, monitorizarea și diminuarea riscurilor la care instituția de credit este sau ar putea fi expusă, inclusiv acelea care provin din mediul macroeconomic în care instituția de credit își desfășoară activitatea și care sunt legate de stadiul ciclului economic.(3)Toți membrii organului de conducere trebuie să fie informați în legătură cu întreaga activitate, cu situația financiară și cea a riscurilor instituției de credit, cu luarea în considerare a mediului economic, precum și în legătură cu deciziile adoptate care au un impact major asupra activității instituției de credit. (la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 12 , Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Un membru al organului de conducere poate fi responsabil cu coordonarea unei funcții de control intern, astfel cum este prevăzut la art. 34^9, cu condiția ca membrul respectiv să nu dețină alte mandate care să compromită activitățile de control intern ale acestuia și independența funcției de control intern.(la 28-12-2020,
Alineatul (4) din Articolul 12 , Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(5)Abrogat.(la 28-12-2020,
Alineatul (5) din Articolul 12 , Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 47, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 13(1)Cadrul de administrare a activității și implementarea acestuia trebuie să fie revizuite și actualizate cel puțin anual, cu luarea în considerare a principiului proporționalității potrivit art. 5 alin. (2) și art. 5 alin. (2^1). O revizuire aprofundată trebuie să fie efectuată în cazul în care există modificări semnificative care afectează instituția de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 13 din Punctul 2.1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 48, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1^1.Conducerea superioară(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 49, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14(1)Conducerea superioară este responsabilă pentru implementarea strategiilor stabilite de organul de conducere în funcția sa de supraveghere și să discute în mod regulat cu acesta în legătură cu implementarea și adecvarea respectivelor strategii. (3)Conducerea superioară trebuie să raporteze în mod cuprinzător și să informeze în mod periodic, conform procedurilor interne, și ori de câte ori este cazul, fără întârziere nejustificată, organul de conducere în funcția sa de supraveghere, cu privire la elementele relevante pentru evaluarea unei situații, a riscurilor și evoluțiilor care afectează sau pot afecta instituția de credit, ca de exemplu, deciziile importante luate în privința activităților și a riscurilor, evaluarea mediului economic și de afaceri al instituției de credit, a lichidității și solidității capitalului, precum și evaluarea expunerilor la riscuri semnificative.(la 28-12-2020,
Articolul 14 din Paragraful 2.1^1., Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 50, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1^2.Organul de conducere în funcția sa de supraveghere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 51, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^1Membrii organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să monitorizeze și să pună în discuție într-o manieră constructivă strategia instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.^2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 51, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^2Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să aibă membri independenți în condițiile prevăzute la art. 67^60- 67^64.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1^2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 51, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^3În aplicarea art. 106 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie: a)să pună în discuție în mod constructiv și să examineze în mod critic propunerile și informațiile furnizate de către membrii conducerii superioare, precum și deciziile adoptate de aceștia;c)să asigure și să evalueze în mod periodic eficacitatea cadrului de administrare a activității instituției de credit și să ia măsurile adecvate pentru remedierea oricăror deficiențe;e)să monitorizeze dacă cultura privind riscurile a instituției de credit este implementată în mod consecvent; g)să supravegheze integritatea informațiilor financiare și a raportării, precum și cadrul aferent controlului intern, ce include un cadru solid și eficace de administrare a riscurilor;i)să monitorizeze implementarea planului de audit intern, după implicarea prealabilă a comitetului de administrare a riscurilor, dacă a fost înființat, și a comitetului de audit, potrivit atribuțiilor acestor comitete.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1^2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 51, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1^3.Atribuțiile președintelui organului de conducere în funcția sa de supraveghere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 52, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^4(1)Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să încurajeze și să promoveze discuții libere și critice și să se asigure că opiniile divergente pot fi exprimate și discutate în cadrul procesului decizional.(3)Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să stabilească ordinea de zi a reuniunilor și să asigure discutarea cu prioritate a aspectelor strategice. (5)Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să aibă în vedere realizarea unei alocări clare de responsabilități și asigurarea unui flux eficient de informații între membrii organului de conducere, pentru a permite membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere să discute într-o manieră constructivă și să-și exprime votul pe o bază întemeiată și în cunoștință de cauză.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1^3, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 52, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.2.Înființarea, componența și responsabilitățile comitetelor organului de conducere în funcția sa de supraveghere(la 28-12-2020,
Denumirea Paragrafului 2.2 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.2.1.Dispoziții generale(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^5(1)Instituțiile de credit care nu sunt semnificative, inclusiv atunci când acestea intră în perimetrul de consolidare prudențială al unei instituții de credit care este semnificativă la nivel subconsolidat sau consolidat, pot înființa comitetele prevăzute la alin. (1). În cazul în care instituțiile de credit care nu sunt semnificative și nu au înființat comitetele prevăzute la alin. (1), sunt aplicabile dispozițiile art. 14^3 lit. c). (3)Comitetele prevăzute la alin. (1) sunt înființate de consiliul de administrație, în cazul instituțiilor de credit administrate în sistem unitar, și de consiliul de supraveghere, în cazul instituțiilor de credit administrate în sistem dualist. (la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^6Instituțiile de credit pot să înființeze și alte comitete, cum ar fi, comitetul de etică, comitetul de conduită și comitetul de conformitate, cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute la art. 5 alin. (2) și (2^1) din prezentul regulament.(la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^7(1)Fiecare comitet trebuie să aibă un mandat documentat, care să includă responsabilitățile sale, acordat de organul de conducere în funcția sa de supraveghere și să stabilească proceduri adecvate de lucru.(3)Delegarea către comitete nu exonerează în niciun fel organul de conducere în funcția sa de supraveghere de îndeplinirea sarcinilor și responsabilităților sale.(la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^8(1)Comitetele trebuie să fie formate din cel puțin trei membri. (la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^9Membrii independenți ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să aibă o implicare activă în cadrul comitetelor. (la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^10(1)Comitetele trebuie să interacționeze între ele, după caz. Fără a aduce atingere art. 14^12 alin. (1), o astfel de interacțiune poate avea loc sub forma unei participări încrucișate, astfel că președintele sau un membru al unui comitet poate fi membru al altui comitet. (3)Comitetele trebuie să consemneze într-un document ordinea de zi a reuniunilor comitetelor, precum și dezbaterile care au avut loc, principalele rezultate și concluziile reuniunilor respective. (la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^11În cazul în care comitetul de administrare a riscurilor și comitetul de nominalizare sunt înființate în instituții de credit care nu sunt semnificative, acestea pot să reunească respectivele comitete. În acest caz, instituțiile de credit care nu sunt semnificative trebuie să își documenteze motivele pentru care au ales să reunească comitetele și modul în care această abordare contribuie la realizarea obiectivelor comitetelor. Membrii comitetului astfel reunit trebuie să dispună, la nivel individual și la nivel colectiv, de cunoștințele, aptitudinile și expertiza necesare pentru fiecare din cele două comitete, în vederea înțelegerii depline a responsabilităților ce revin comitetului reunit.(la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 14^12(1)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere rotația președinților și a membrilor comitetelor, în funcție de experiența, cunoștințele și competențele necesare în cadrul comitetelor respective, atât la nivel individual cât și la nivel colectiv.(la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.1, Paragraful 2.2, Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 15Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 15 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 16Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 16 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 17Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 17 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 18Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 18 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 19Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 19 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 20Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 20 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 21Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 21 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.2.2.Comitetul de audit(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 56, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 22(1)Fără a aduce atingere atribuțiilor prevăzute în Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, comitetul de audit trebuie, printre altele:a)să supravegheze elaborarea de către instituția de credit a politicilor contabile;c)să analizeze și să monitorizeze independența auditorilor financiari astfel cum este prevăzut la art. 21-25, 28 și 29 din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative și la art. 6 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind cerințe specifice referitoare la auditul statutar al entităților de interes public și de abrogare a Deciziei 2005/909/CE a Comisiei, și în special, caracterul adecvat al prestării de alte servicii decât cele de audit financiar astfel cum este prevăzut la art. 5 din regulamentul respectiv;e)să fie responsabil pentru procedura de selecție a auditorului financiar și să recomande, în vederea aprobării de către adunarea generală a acționarilor instituției de credit, nominalizarea, onorariul și revocarea acestora. La nominalizarea auditorului financiar sunt avute în vedere dispozițiile art. 16 din Regulamentul (UE) nr. 537/2014, cu excepția cazului în care se aplică art. 16 alin. (8) din același regulament; g)să informeze, astfel cum este prevăzut la art. 65 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 162/2017, organul de conducere în funcția sa de supraveghere cu privire la rezultatul auditului statutar și să explice modul în care a contribuit auditul statutar la integritatea raportării financiare și rolul comitetului de audit în procesul respectiv; i)Comitetul de audit trebuie să fie compus din membri neexecutivi ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere și/sau din membrii desemnați de adunarea generală a acționarilor instituției de credit. Majoritatea membrilor comitetului de audit trebuie să fie independenți de instituția de credit, potrivit prevederilor art. 67^60-67^64. Președintele comitetului de audit este numit de membrii acestuia sau de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere al instituției de credit și este independent de instituția de credit. În situația în care președintele este un fost membru al conducerii superioare a instituției de credit, acesta poate ocupa funcția de președinte al comitetului numai după trecerea unei perioade de timp corespunzătoare, în conformitate cu criteriile privind independența stabilite potrivit prevederilor art. 67^60-67^64. (4)Fără a aduce atingere cerințelor de calificare prevăzute de Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate și de modificare a unor acte normative, membrii comitetului de audit în ansamblul său trebuie să aibă experiență practică recentă și relevantă în domeniul piețelor financiare sau trebuie să fi obținut, în urma activităților anterioare, o experiență profesională suficientă legată în mod direct de activitatea pe piețele financiare. Președintele comitetului de audit trebuie să aibă cunoștințe de specialitate și experiență în aplicarea principiilor contabile și a proceselor de control intern.(la 28-12-2020,
Articolul 22 din Subparagraful 2.2.2. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 57, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.2.3.Comitetul de administrare a riscurilor(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 58, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 23(1)În cadrul instituțiilor de credit de tip G-SII și O-SII, majoritatea membrilor comitetului de administrare a riscurilor, inclusiv președintele, trebuie să fie independenți. (3)În toate instituțiile de credit, președintele comitetului de administrare a riscurilor nu trebuie să fie președintele organului de conducere și nici președintele unui alt comitet. (5)Banca Națională a României poate permite unei instituții de credit, care nu este considerată semnificativă, să reunească comitetul de administrare a riscurilor și comitetul de audit, cu condiția ca respectivul comitet de administrare a riscurilor să nu fi fost reunit cu comitetul de nominalizare astfel cum prevede art. 14^11. Membrii comitetului astfel reunit trebuie să dispună, la nivel individual și la nivel colectiv, de cunoștințele, aptitudinile și expertiza necesare pentru fiecare din cele două comitete, în vederea înțelegerii pe deplin a responsabilităților ce revin comitetului reunit. (7)Pentru a sprijini stabilirea unor politici și practici de remunerare solide, comitetul de administrare a riscurilor trebuie să verifice, fără a aduce atingere sarcinilor comitetului de remunerare, dacă stimulentele oferite de sistemul de remunerare iau în considerare riscurile, capitalul, lichiditatea, precum și probabilitatea și momentul realizării veniturilor preconizate ale instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 23 din Subparagraful 2.2.3. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 59, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 23^1Comitetul de administrare a riscurilor trebuie, fără a fi limitativ:a)să asiste organul de conducere în funcția sa de supraveghere în supravegherea implementării, de către conducerea superioară, a strategiei privind administrarea riscurilor și a limitelor corespunzătoare stabilite. Responsabilitatea generală privind administrarea riscurilor revine în continuare organului de conducere în funcția sa de supraveghere;c)să furnizeze recomandări organului de conducere în funcția sa de supraveghere cu privire la ajustările necesare ale strategiei privind administrarea riscurilor rezultate, printre altele, din modificările modelului de afaceri al instituției de credit, din evoluțiile pieței sau din recomandările făcute de funcția de administrare a riscurilor;e)să analizeze o serie de scenarii posibile, inclusiv scenarii de criză, pentru a evalua modul în care profilul de risc al instituției ar reacționa la evenimentele externe și interne; g)să evalueze recomandările auditorilor interni sau auditorilor financiari și să urmărească implementarea corespunzătoare a măsurilor luate;i)să solicite și să primească rapoarte periodice, informări ad hoc, comunicări și opinii de la coordonatorii funcțiilor de control intern referitoare la profilul de risc actual, cultura privind riscurile și limitele de risc ale instituției de credit, precum și cu privire la orice încălcări semnificative care ar fi putut avea loc, însoțite de informații detaliate și recomandări în ceea ce privește măsurile de remediere adoptate, care urmează a fi adoptate, sau recomandate a fi adoptate cu privire la acestea;k)să asigure implicarea corespunzătoare a funcțiilor de control intern și a altor funcții relevante, cum ar fi cele aferente domeniilor juridic, financiar, al resurselor umane, în domeniile lor de expertiză și/sau să solicite opinia consultanților externi numiți de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere în acest scop, dacă este necesar.(la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.3. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 60, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 23^2Comitetul de administrare a riscurilor trebuie să colaboreze cu celelalte comitete specializate ale căror activități pot avea un impact asupra strategiei privind administrarea riscurilor și să comunice în mod periodic cu funcțiile de control intern ale instituției de credit, în special cu funcția de administrare a riscurilor, conform procedurilor interne.(la 28-12-2020,
Subparagraful 2.2.3. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 60, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.2.4.Comitetul de nominalizare(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 61, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 24(1)În cadrul instituțiilor de credit semnificative, comitetul de nominalizare trebuie să fie compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în instituțiile de credit respective.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 24 , Paragraful 2.2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 62, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(1^1)În cadrul instituțiilor de credit de tip G-SII și O-SII, majoritatea membrilor comitetului de nominalizare, inclusiv președintele, trebuie să fie independenți.(la 28-12-2020,
Articolul 24 din Paragraful 2.2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 63, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(1^2)În cadrul instituțiilor de credit, altele decât cele prevăzute la alin. (1^1), considerate semnificative de către Banca Națională a României sau potrivit legii, comitetul de nominalizare trebuie să fie compus dintr-un număr suficient de membri independenți. Instituțiile de credit respective pot lua în considerare ca bune practici numirea unui președinte independent al comitetului de nominalizare.(la 28-12-2020,
Articolul 24 din Paragraful 2.2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 63, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Comitetul de nominalizare trebuie:a)să evalueze periodic, dar cel puțin o dată pe an, structura, mărimea, componența și performanța organului de conducere și să facă recomandări organului de conducere cu privire la orice modificări;c)să revizuiască periodic politica organului de conducere în ceea ce privește selecția și numirea membrilor conducerii superioare și să facă recomandări organului de conducere.e)să aibă acces la toate informațiile relevante și datele necesare îndeplinirii atribuțiilor și responsabilităților lor, inclusiv la informații și date primite de la funcțiile de control intern și de la alte funcții relevante cum ar fi cele aferente domeniilor juridic, financiar, al resurselor umane;(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 24 , Paragraful 2.2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
f)să asigure implicarea corespunzătoare a funcțiilor de control intern și a altor funcții relevante, cum ar fi cele aferente domeniilor juridic, financiar, al resurselor umane, în domeniile lor de expertiză și/sau să solicite opinia consultanților externi numiți de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere în acest scop, dacă este necesar.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 24 , Paragraful 2.2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 64, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)În sensul alin. (2) lit. a), comitetul de nominalizare trebuie să decidă și cu privire la o țintă privind reprezentarea genului, masculin sau feminin, slab reprezentat în structura organului de conducere și să elaboreze o politică privind modul de creștere a numărului acestor persoane în structura organului de conducere pentru a atinge respectiva țintă. Ținta, politica și implementarea sa trebuie publicate în conformitate cu art. 435 alin. (2) litera (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(4)Comitetul de nominalizare trebuie să contribuie în mod activ și la îndeplinirea responsabilității instituției de credit privind elaborarea unor politici interne corespunzătoare privind evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, în condițiile art. 67^83 alin. (2). Evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, realizată atât inițial, cât și ulterior, pe bază continuă, trebuie să fie în primul rând responsabilitatea instituției de credit.(la 28-12-2020,
Alineatul (4) din Articolul 24 , Paragraful 2.2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 65, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(5)În îndeplinirea atribuțiilor sale, comitetul de nominalizare trebuie să țină cont, în măsura în care este posibil și pe o bază continuă, de necesitatea asigurării ca procesul decizional al organului de conducere să nu fie dominat de nicio persoană sau grup mic de persoane într-un mod care să fie în detrimentul intereselor instituției de credit în ansamblu.(6)Comitetul de nominalizare trebuie să poată utiliza orice tip de resurse pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv consultanță externă, și trebuie să beneficieze de finanțare corespunzătoare în acest sens.
+
Articolul 24^1Membrii comitetului de nominalizare trebuie să dispună, la nivel individual și la nivel colectiv, de cunoștințe, aptitudini și expertiză adecvate cu privire la procesul de selecție și cerințele privind evaluarea adecvării. Membrii comitetului de nominalizare trebuie să dispună de cunoștințe, expertiză și experiență adecvate în legătură cu activitatea unei instituții de credit, pentru a evalua componența adecvată a organului de conducere și a recomanda candidați în vederea ocupării posturilor vacante ale organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2.4. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 24^2În cazul în care nu a fost înființat un comitet de nominalizare, organul de conducere în funcția sa de supraveghere îndeplinește responsabilitățile prevăzute la art. 24 alin. (2) și dispune de resursele corespunzătoare în acest sens. În acest caz, evaluarea menționată la art. 24 alin. (2) lit. b) și c) se realizează cel puțin o dată la 2 ani.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2.4. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 24^3Comitetul de nominalizare și, după caz, organul de conducere în funcția sa supraveghere, pentru a-și îndeplini sarcinile, au acces la toate informațiile necesare și pot implica funcțiile de control intern și alte funcții interne relevante, după caz.(la 28-12-2020,
Punctul 2.2.4. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 66, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.3.Abrogat.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.3. din Sectiunea a 2-a, Capitolul I, Titlul II a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020.
)
+
Articolul 25Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 25 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 26Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 26 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 27Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 27 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 67, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 3-aCultura privind riscurile și conduita în desfășurarea activității(la 28-12-2020,
Denumirea Sectiunii a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 68, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 28Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 28 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 69, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1Cultura privind riscurile +
Articolul 29(1)Instituțiile de credit trebuie să dezvolte o cultură privind riscurile prin politici, comunicare și formare profesională a personalului cu privire la activitățile, strategia și profilul de risc al acestora. Comunicarea cu personalul și formarea profesională a acestuia trebuie să fie adaptate în funcție de responsabilitățile personalului pe linia asumării și administrării riscurilor. (3)Organul de conducere trebuie să dedice timp suficient pentru examinarea problemelor legate de riscuri. (5)La dezvoltarea unei culturi solide privind riscurile, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere, fără a se limita la acestea, următoarele principii: a)organul de conducere trebuie să fie responsabil pentru stabilirea și aducerea la cunoștință a valorilor și așteptărilor de bază ale instituției de credit;c)membrii organului de conducere trebuie să aibă o conduită aliniată la valorile instituției de credit;e)personalul din cadrul instituției de credit trebuie să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile și să comunice cu promptitudine orice încălcare a acestora de care a luat cunoștință;g)politica culturii privind riscurile trebuie să promoveze un mediu de comunicare deschisă și de dezbatere constructivă și eficace la nivelul întregii instituții de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 29 din Paragraful 3.1 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 70, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1^1.Valorile corporative și codul de conduită în desfășurarea activității(la 28-12-2020,
Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^1(1)Organul de conducere trebuie să supravegheze respectarea de către personal a standardelor menționate la alin. (1). (3)În sensul alin. (1), implementarea unor standarde corespunzătoare trebuie să contribuie la reducerea riscurilor la care este expusă instituția de credit, în special a riscurilor operaționale și reputaționale. (5)Organul de conducere trebuie să dispună de politici clare și documentate privind modul de îndeplinire a standardelor. Politicile respective trebuie să cuprindă cel puțin aspectele prevăzute în anexa nr. 6 la prezentul regulament.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^1, Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^2Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze conformarea cu standardele menționate la art. 29^1 alin. (1) și să se asigure că personalul le cunoaște (de exemplu, prin instruiri). Instituțiile de credit trebuie să stabilească funcția responsabilă pentru monitorizarea conformării și pentru evaluarea încălcărilor codului de conduită sau ale unui instrument similar, precum și un proces pentru tratarea situațiilor de neconformare. Rezultatele trebuie să fie raportate periodic organului de conducere, conform procedurilor interne. (la 28-12-2020,
Punctul 3.1^1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1^2.Politica privind conflictele de interese la nivel instituțional(la 28-12-2020,
Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^3(1)În sensul alin. (1) pot fi avute în vedere conflictele de interese actuale și potențiale la nivel instituțional ca rezultat al diferitelor activități și roluri ale instituției de credit, al structurii perimetrului de consolidare prudențială în care se regăsește instituția de credit sau al diferitelor linii de activitate sau unități din cadrul unei instituții de credit ori cu privire la terțe părți interesate.(3)o separare adecvată a atribuțiilor, cum ar fi încredințarea în sarcina unor persoane diferite a activităților de natură să genereze conflicte de interese în cadrul lanțului de operațiuni aferente procesării tranzacțiilor sau în prestarea de servicii, sau încredințarea în sarcina unor persoane diferite a responsabilităților de supraveghere și raportare a activităților de natură să genereze conflicte de interese;b)stabilirea de proceduri adecvate pentru tranzacții cu părțile afiliate, astfel cum acestea sunt definite la art. 102 alin. (3), cum ar fi, de exemplu, necesitatea desfășurării tranzacțiilor în condiții normale de piață.
(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^2, Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1^3.Politica privind conflictele de interese pentru personalul instituției de credit(la 28-12-2020,
Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^4(1)O instituție de credit consolidantă, persoană juridică română, trebuie să trateze interesele în cadrul unei politici privind conflictul de interese la nivelul întregului grup pe bază consolidată sau subconsolidată. (3)Instituțiile de credit trebuie să stabilească un termen adecvat pentru care personalul raportează relațiile personale sau profesionale anterioare ale acestora care pot genera conflicte de interese, ținând cont de faptul că astfel de conflicte pot avea un impact asupra comportamentului și participării personalului, potrivit competențelor, în procesul de luare a deciziilor. (5)interese economice, cum ar fi, spre exemplu, acțiuni, alte drepturi de proprietate, participații și calități de membru, participații financiare și alte interese economice în entități economice, clienți ai instituției de credit, drepturi de proprietate intelectuală, împrumuturi acordate de către instituția de credit unei societăți deținute de personal, calitatea de membru într-un organism sau calitatea de acționar al unui organism sau al unei entități cu interese conflictuale;b)relații personale sau profesionale cu personalul instituției de credit sau al entităților incluse în perimetrul de consolidare prudențială, cum ar, de exemplu, relațiile familiale;d)relații personale sau profesionale cu terțe părți interesate relevante, cum ar, de exemplu, asocierea cu furnizori, firme de consultanță sau alți furnizori de servicii importanți;f)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (5), situațiile în care un membru al personalului instituției de credit este acționar al instituției de credit sau are conturi personale sau împrumuturi la instituția de credit ori folosește alte servicii ale instituției de credit nu trebuie să fie considerate de instituțiile de credit ca generând conflicte de interese dacă valoarea participației, a sumelor depuse sau împrumutate ori a serviciilor pe care le utilizează se situează sub un prag de 1% din capitalul eligibil al instituției de credit. (la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^3, Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^5(1)Politica privind conflictele de interese trebuie să diferențieze între conflictele de interese care persistă și care trebuie să fie gestionate în permanență și conflictele de interese care apar brusc în legătură cu un singur eveniment (de exemplu, o tranzacție, selecția prestatorului de servicii etc.) și care pot fi gestionate, de regulă, prin aplicarea unei măsuri unice. În toate circumstanțele, interesul instituției de credit trebuie să fie în centrul deciziilor luate. (3)încredințarea unor activități sau tranzacții de natură să genereze situații conflictuale către persoane diferite;b)stabilirea obligației membrilor organului de conducere de a nu participa la nicio deliberare cu privire la orice chestiune în care un membru are sau ar putea avea un conflict de interese sau în care obiectivitatea sau capacitatea sa de a-și îndeplini atribuțiile în mod corect ar putea fi compromisă în alt fel;d)împiedicarea membrilor organului de conducere de a deține mandate în instituții de credit concurente, cu excepția cazului în care aceștia dețin mandate în cadrul instituțiilor de credit care sunt membre ale aceleiași scheme de protecție instituțională, astfel cum este prevăzut la art. 113 alin. (7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, în cadrul instituțiilor de credit afiliate în mod permanent aceleiași case centrale, astfel cum sunt prevăzute la art. 10 din același regulament, sau în cadrul instituțiilor de credit care intră în perimetrul de consolidare prudențială.f)membrilor organului de conducere;(ii)unei entități în care un membru al organului de conducere sau o persoană menționată la pct. (ii) are o deținere calificată de 10% sau mai mult din capital sau din drepturile de vot sau asupra căreia respectivele persoane pot exercita o influență semnificativă sau în care persoanele respective sunt membri ai conducerii superioare sau ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere.(la 07-02-2022,
Alineatul (3) din Articolul 29^5 , Punctul 3.1^3. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(4)În sensul alin. (3) lit. d), instituțiile de credit pot avea în vedere, printre altele, impunerea desfășurării tranzacțiilor în condiții normale de piață, a aplicării depline a tuturor procedurilor de control intern relevante în cazul unor astfel de tranzacții și a consultării obligatorii a membrilor independenți ai organului de conducere.(5)Instituțiile de credit trebuie să pună la dispoziția Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, documentația prevăzută la alin. (3) lit. f).(la 07-02-2022,
Articolul 29^5 din Punctul 3.1^3. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^6(1)Instituțiile de credit trebuie să evalueze și să gestioneze în mod corespunzător conflictele de interese actuale sau potențiale care au fost aduse la cunoștința funcției responsabile din cadrul instituțiilor de credit. În cazul identificării unui conflict de interese în rândul personalului, instituția de credit trebuie să fundamenteze decizia luată, în special atunci când respectivul conflict de interese și riscurile aferente au fost acceptate. În cazul în care conflictul a fost acceptat, decizia trebuie să arate modalitatea în care acesta a fost atenuat sau remediat în mod satisfăcător. (3)Funcția responsabilă din cadrul instituției de credit trebuie să documenteze corespunzător toate conflictele de interese actuale și potențiale de la nivelul organului de conducere, la nivel individual și colectiv, și trebuie să le comunice organului de conducere care trebuie să le gestioneze în mod corespunzător, inclusiv prin luarea unor decizii cu privire la conflictele în cauză. (la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1^4.Proceduri interne de avertizare(la 28-12-2020,
Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^7(1)Pentru a evita conflictele de interese, personalul instituției de credit trebuie să poată raporta încălcările în afara liniilor normale de raportare, cum ar fi, de exemplu, prin funcția de conformitate sau funcția de audit intern sau potrivit unei proceduri interne independente de avertizare. Procedurile de avertizare trebuie să fie disponibile întregului personal din cadrul unei instituții de credit. Informațiile furnizate de personal printr-o procedură de avertizare trebuie să fie puse la dispoziția organului de conducere și a altor funcții responsabile definite în cadrul politicii interne de avertizare, dacă este cazul. La solicitarea persoanei care raportează încălcarea, informațiile sunt furnizate organului de conducere și altor funcții responsabile în mod anonimizat. Instituțiile de credit pot să prevadă ca raportarea să permită transmiterea informațiilor în mod anonimizat.(3)Instituțiile de credit trebuie să protejeze persoanele care au fost reclamate împotriva oricăror efecte negative dacă, în urma investigațiilor, se constată că nu există dovezi care să justifice luarea de măsuri împotriva persoanelor respective. Dacă instituțiile de credit dispun măsuri, acestea trebuie să asigure protecția persoanelor reclamate împotriva efectelor negative care depășesc obiectivul măsurilor luate. (5)să fie documentate;b)să protejeze membrii personalului care exprimă îngrijorări cu privire la posibilitatea de a fi prejudiciați ca urmare a faptului că au divulgat încălcări care pot fi raportate;d)să asigure, dacă este posibil, că persoanele care au raportat încălcări potențiale sau actuale primesc o confirmare a primirii informațiilor;f)să asigure păstrarea unei evidențe corespunzătoare.
(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^4. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1^5.Raportarea încălcărilor către Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă(la 28-12-2020,
Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 29^8(1)proceduri specifice pentru primirea raportărilor privind încălcările și pentru urmărirea acestora, cum ar fi un departament, o unitate sau o funcție specială pentru înaintarea raportărilor;b)protecția datelor cu caracter personal atât în privința persoanelor care raportează încălcarea, cât și a celor pretins vinovate de respectiva încălcare, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE; d)Fără a aduce atingere posibilității personalului instituțiilor de credit de a raporta încălcări prin intermediul mecanismelor stabilite de Banca Națională a României în conformitate cu prevederile art. 234^2 alin. (1)-(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României încurajează personalul instituțiilor de credit să recurgă mai întâi la procedurile de avertizare internă din cadrul acestora.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1^5, Sectiunea a 3-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 71, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1^6.Funcția juridică(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 5. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 29^9(1)Funcția juridică, prin consilierii juridici, asigură consultanță organului de conducere, precum și celorlalte structuri organizatorice ale instituției de credit, apără drepturile și interesele legitime ale acesteia în raporturile cu autoritățile publice, instituțiile de orice natură, precum și cu orice persoană juridică sau fizică, în conformitate cu prevederile legii și cadrul de reglementare aplicabil.(3)În luarea deciziilor care presupun risc juridic în activitatea instituției de credit, organul de conducere asigură implicarea funcției juridice astfel încât să poată avea o imagine completă și clară asupra operațiunilor/proceselor analizate și a implicațiilor juridice subsecvente. Totodată, organul de conducere stabilește, prin proceduri interne, cadrul de organizare și funcționare, atribuțiile și responsabilitățile acestei funcții, fără a se aduce atingere cadrului de reglementare a funcției de conformitate.(5)Fără a aduce atingere prevederilor referitoare la atribuțiile funcției de administrare a riscurilor, funcția juridică monitorizează și evaluează periodic, conform procedurilor interne, riscurile juridice la care instituția de credit este expusă și le comunică funcției de administrare a riscurilor.(la 14-08-2024,
Paragraful 3.1^6. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
3.2Abrogat.(la 28-12-2020,
Punctul 3.2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 30Abrogat.
(la 28-12-2020,
Articolul 30 din Paragraful 3.2 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 31Abrogat.
(la 28-12-2020,
Articolul 31 din Paragraful 3.2 , Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.3Abrogat.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 32Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 32 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 72, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 4-aCadrul privind controlul intern și mecanismele aferente(la 28-12-2020,
Denumirea Sectiunii a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 73, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 33Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 33 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 74, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.1Cadrul aferent controlului intern +
Articolul 34(1)liniile de activitate ale instituției de credit trebuie să fie responsabile pentru administrarea riscurilor cu care se confruntă în desfășurarea activităților lor și trebuie să dețină mecanisme de control pentru a asigura conformarea cu cerințele aplicabile în materie;b)instituția de credit trebuie să aibă un cadru de administrare a riscurilor.
(2)Cadrul aferent controlului intern trebuie să acopere instituția de credit în ansamblul său, inclusiv responsabilitățile și atribuțiile organului de conducere, precum și activitățile tuturor liniilor de activitate și ale unităților interne, inclusiv funcțiile de control intern, activitățile externalizate și canalele de distribuție. (4)operațiuni eficace și eficiente;b)identificarea, măsurarea și diminuarea riscurilor;d)proceduri administrative și contabile solide; f)conformarea cu cadrul legal aplicabil, inclusiv cu cerințele în materie de supraveghere, precum și cu politicile, procesele, regulile și deciziile interne ale instituției de credit.
(la 28-12-2020,
Articolul 34 din Paragraful 4.1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 75, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.1^1.Implementarea cadrului aferent controlului intern(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^1(1)Politicile, mecanismele și procedurile de control intern prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobate de către organul de conducere. (3)Politicile, mecanismele și procedurile de control intern, precum și orice modificări semnificative ale acestora vor fi comunicate de instituțiile de credit întregului personal. (5)o separare adecvată a atribuțiilor, cum ar fi încredințarea în sarcina unor persoane diferite a activităților de natură să genereze conflicte de interese în cadrul lanțului de operațiuni aferente procesării tranzacțiilor sau în prestarea de servicii, sau încredințarea în sarcina unor persoane diferite a responsabilităților de supraveghere și raportare a activităților de natură să genereze conflicte de interese;b)Funcțiile de control intern trebuie să verifice dacă politicile, mecanismele și procedurile de control intern sunt implementate în mod corect în ariile lor de competență.(7)Funcțiile de control intern trebuie să transmită periodic organului de conducere, conform procedurilor interne, rapoarte scrise privind deficiențele majore identificate. Aceste rapoarte trebuie să includă, pentru orice nouă deficiență majoră identificată, riscurile relevante implicate, o evaluare a impactului, recomandări și măsuri de remediere care urmează a fi luate. Organul de conducere trebuie, pe baza unei proceduri formale de monitorizare, să acționeze în mod prompt și eficace în baza constatărilor funcțiilor de control intern și să solicite luarea unor măsuri adecvate de remediere. (la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^1, Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.1^2.Cadrul de administrare a riscurilor(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^2(1)Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să cuprindă riscurile bilanțiere și extrabilanțiere, precum și riscurile actuale și viitoare la care ar putea fi expusă instituția de credit. Riscurile trebuie să fie evaluate printr-o abordare ascendentă și una descendentă, în cadrul și între liniile de activitate, folosind o terminologie consecventă și metodologii compatibile în cadrul instituției de credit la nivel consolidat și subconsolidat. Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să cuprindă toate riscurile relevante, ținându-se cont de riscurile financiare și cele nefinanciare, inclusiv de riscul de credit, riscul de piață, riscul de lichiditate, riscul de concentrare, riscul operațional, riscul informatic, riscul reputațional, riscul juridic, riscul de conduită, riscul de conformitate și riscul strategic. (3)Cadrul de administrare a riscurilor trebuie să includă orientări specifice privind implementarea strategiilor instituției de credit. Aceste orientări trebuie să stabilească și să mențină, după caz, limite de risc în concordanță cu apetitul la risc al instituției de credit și adaptate pentru buna funcționare, soliditatea financiară, baza de capital și obiectivele strategice ale instituției de credit. Profilul de risc al unei instituții de credit trebuie să fie menținut în limitele de risc stabilite. În cazul în care există încălcări ale limitelor de risc, acestea vor fi soluționate pe baza unei proceduri adecvate de monitorizare. (5)Atunci când identifică și măsoară sau evaluează riscurile, o instituție de credit trebuie să dezvolte metodologii adecvate care să includă instrumente de tip forward-looking (anticipative) și backward-looking (retrospective). Metodologiile trebuie să permită agregarea expunerilor la risc între liniile de activitate și să faciliteze identificarea concentrărilor de riscuri. Instrumentele trebuie să includă atât evaluarea profilului de risc actual în raport cu apetitul la risc al instituției de credit, cât și identificarea și evaluarea expunerilor la risc potențial și în situații de criză într-o serie de circumstanțe în raport cu capacitatea de risc a instituției de credit. Instrumentele trebuie să ofere informații cu privire la orice ajustare a profilului de risc care ar putea fi necesară. Atunci când elaborează scenarii de criză, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere ipoteze conservatoare adecvate. (7)Responsabilitatea finală pentru evaluarea riscurilor aparține exclusiv instituției de credit care trebuie să-și evalueze riscurile în mod critic și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe evaluări externe. Cu titlu de exemplu, în situația achiziționării unui model de risc, instituția de credit trebuie să valideze modelul de risc și să îl calibreze în funcție de circumstanțele sale individuale, pentru a se asigura că acesta surprinde și analizează în mod corespunzător riscul. (9)La evaluarea riscurilor, instituțiile de credit trebuie să cunoască pe deplin limitele modelelor și ale indicatorilor și să folosească atât instrumente cantitative de evaluare a riscului, cât și instrumente calitative, inclusiv opinii ale experților și analize critice. Instituțiile de credit pot avea în vedere și evaluări externe ale riscului, inclusiv ratingurile externe sau modele externe de risc. Instituțiile de credit trebuie să cunoască pe deplin domeniul de aplicare al unor astfel de evaluări și limitările acestora. (la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^2, Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^3(1)În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să stabilească linii de raportare către organul de conducere care să acopere toate riscurile semnificative, politicile de administrare a riscurilor și modificările aduse acestora. (3)Organul de conducere în funcția sa de supraveghere și comitetul de administrare a riscurilor, în cazul în care a fost înființat, trebuie să stabilească natura, volumul, formatul și frecvența informațiilor privind riscurile pe care urmează să le primească. (5)Instituțiile de credit se asigură că la nivelul întregului proces de administrare a riscurilor, inclusiv în procesul de analiză și cel decizional, există o comunicare eficace și o conștientizare cu privire la riscuri care să preîntâmpine luarea unor decizii de natură să conducă la creșterea riscurilor în mod neprevăzut. Instituțiile de credit trebuie să se asigure că există o raportare eficace a riscurilor care să presupună o analiză și o bună comunicare internă a strategiei privind administrarea riscurilor și a datelor relevante referitoare la riscuri (de exemplu, expuneri și indicatori principali de risc), atât în plan orizontal la nivelul instituției de credit, cât și în sens ascendent și descendent la nivelul lanțului de conducere. (la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^4Cadrul de administrare a riscurilor semnificative trebuie să fie transpus în mod clar și transparent în norme interne, proceduri, inclusiv în manuale și coduri de conduită, făcându-se distincție între standardele generale aplicabile întregului personal și regulile specifice aplicabile anumitor categorii de personal. (la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^5Instituțiile de credit trebuie să determine profilul de risc pentru fiecare risc considerat semnificativ la nivelul acestora, sens în care trebuie să analizeze cadrul de administrare a activității și a riscurilor și să evalueze strategia privind administrarea riscurilor și, după caz, apetitul/toleranța la risc pentru fiecare dintre riscurile considerate semnificative. (la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^6(1)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că apetitul la risc și strategia privind administrarea riscurilor sunt coerente și sunt implementate în mod corespunzător. (3)Responsabilitatea organului de conducere pentru cadrul privind apetitul la risc trebuie să fie definită în mod clar și trebuie să fie exercitată în practică. (5)Instituțiile de credit trebuie să elaboreze o declarație privind apetitul la risc, care să fie formalizată și comunicată personalului.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.1^3.Produse noi și modificări semnificative(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^7(1)Pe lângă cele menționate la alin. (1), politica de aprobare a produselor noi trebuie să cuprindă modificări semnificative ale proceselor (de exemplu, mecanisme noi de externalizare) și sistemelor aferente (de exemplu, procese de modificare a sistemelor informatice). Politica de aprobare a produselor noi trebuie să asigure că produsele și modificările sunt în concordanță cu strategia privind administrarea riscurilor, apetitul la risc și cu limitele aferente și că sunt efectuate revizuirile necesare. (3)fuziuni și achiziții, inclusiv consecințele posibile ale unui proces de due diligence insuficient, care nu identifică riscurile și pasivele după fuziune; b)produse noi;d)modificări la nivelul structurii organizatorice a instituției de credit.
(4)Politica de aprobare a produselor noi trebuie să acopere toate elementele luate în considerare înainte de a decide intrarea pe piețe noi, tranzacționarea de produse noi, lansarea de servicii noi sau modificarea semnificativă a produselor sau serviciilor existente. Politica de aprobare a produselor noi trebuie să includă definițiile privind termenii «produse/piețe/ activități noi» și «modificări semnificative» utilizați în cadrul organizației, precum și funcțiile interne implicate în procesul decizional. (6)conformarea cu cadrul de reglementare;b)modelele de preț;d)disponibilitatea unor resurse adecvate pentru activitatea din front, back și middle office;f)
(7)Elaborarea politicii de aprobare a produselor noi și adoptarea deciziei de lansare a unei activități noi se realizează cu luarea în considerare a opiniei structurii din cadrul instituției de credit care are responsabilități în aplicarea măsurilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^3, Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.1^4.Funcțiile de control intern – Dispoziții generale(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^8(1)Sarcinile operaționale ale funcțiilor de control intern pot fi externalizate, cu aplicarea criteriilor de proporționalitate prevăzute la art. 5 alin. (2) și (2^1), către instituția de credit consolidantă sau către entități din cadrul sau din afara grupului, cu acordul organelor de conducere ale instituțiilor de credit implicate și numai în baza aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.(3)Atunci când sunt externalizate parțial sau integral sarcinile operaționale ale funcțiilor de control intern, coordonatorul funcției de control intern implicate și organul de conducere sunt în continuare responsabili pentru sarcinile respective și pentru menținerea unei funcții de control intern în cadrul instituției de credit.(5)În aplicarea art. 384 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, casa centrală a cooperativelor de credit asigură coordonarea funcțiilor de administrare a riscurilor, de conformitate și de audit intern și pentru cooperativele de credit afiliate.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^4, Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^9(1)Coordonatorii funcțiilor de control intern trebuie să aibă posibilitatea de a avea acces și de a raporta direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere pentru a semnala probleme și a avertiza organul de conducere în funcția sa de supraveghere, după caz, atunci când există evoluții specifice care afectează sau ar putea afecta instituția de credit. Acest lucru nu îi împiedică pe coordonatorii funcțiilor de control intern să raporteze și în cadrul liniilor obișnuite de raportare.(3)Instituțiile de credit trebuie să dispună de procese documentate pentru atribuirea poziției de coordonator al unei funcții de control intern sau pentru retragerea acestei calități. Coordonatorii funcțiilor de control intern nu pot fi demiși fără aprobarea prealabilă a organului de conducere în funcția sa de supraveghere. Instituțiile de credit trebuie să informeze cu promptitudine Banca Națională a României cu privire la demiterea acestor persoane și la motivele care stau la baza acestei decizii.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^4. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 34^10(1)O funcție de control intern este considerată independentă, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:a)funcția de control intern este separată din punct de vedere organizațional de activitățile pe care le monitorizează și controlează;c)remunerarea personalului care exercită funcții de control intern nu trebuie să fie legată de performanța activităților pe care funcția de control intern le monitorizează și controlează, ci de atingerea obiectivelor legate de funcțiile respective și nu trebuie să compromită obiectivitatea acestuia.(3)Funcțiile de control intern trebuie să dispună de un număr suficient de personal calificat (atât la nivelul instituției de credit-mamă, cât și la nivelul filialelor din cadrul unui grup). Personalul, care trebuie să aibă autoritate corespunzătoare, trebuie să fie calificat pe o bază continuă și trebuie să beneficieze de instruire, dacă este necesar.(5)Funcțiile de control intern trebuie să dispună de asistență și sisteme informaționale corespunzătoare, cu acces la informații interne și externe necesare pentru îndeplinirea responsabilităților lor. Acestea trebuie să aibă acces la toate informațiile necesare cu privire la toate liniile de activitate și filialele relevante care suportă riscuri, în special la cele care pot genera riscuri semnificative pentru instituțiile de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1^4. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 76, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 35Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 35 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 77, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 36Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 36 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 77, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.Funcția de administrare a riscurilor – Dispoziții generale(la 28-12-2020,
Denumirea Paragrafului 4.2 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 78, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 37(1)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă, după caz, acces direct la organul de conducere în funcția sa de supraveghere și la comitetele acestuia, în special la comitetul de administrare a riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să aibă acces la toate liniile de activitate și la alte unități interne care pot genera riscuri, precum și la filialele și părțile afiliate relevante.(3)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să fie independentă de liniile de activitate și unitățile ale căror riscuri le controlează. Acest lucru nu împiedică funcția de administrare a riscurilor să interacționeze cu funcțiile operaționale în scopul de a facilita atingerea obiectivului ca întregul personal al instituției de credit să fie responsabil pentru administrarea riscurilor.(5)În cazul instituțiilor de credit semnificative se poate lua în considerare stabilirea unor funcții dedicate de administrare a riscurilor pentru fiecare linie de activitate semnificativă. Cu toate acestea, trebuie să existe în cadrul instituției de credit o funcție centralizată de administrare a riscurilor, respectiv o funcție de administrare a riscurilor la nivel de grup la nivelul instituției consolidante care să furnizeze o vedere de ansamblu la nivel de instituție și la nivel de grup asupra tuturor riscurilor și să asigure respectarea strategiei privind administrarea riscurilor.(7)Casa centrală a cooperativelor de credit asigură că politicile și obiectivele strategice ale fiecărei cooperative de credit afiliate sunt conforme cu cele ale casei centrale și cu apetitul la risc și obiectivele generale stabilite de casa centrală. În acest sens, casa centrală a cooperativelor de credit definește politicile și principiile pentru evaluarea și măsurarea riscurilor și stabilește procedurile de control al riscurilor la nivelul rețelei cooperatiste și pentru fiecare cooperativă de credit afiliată.(la 28-12-2020,
Articolul 37 din Paragraful 4.2. , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 79, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38Funcția de administrare a riscurilor trebuie să asigure că toate riscurile semnificative sunt identificate, măsurate și raportate în mod corespunzător.
+
Articolul 38^1În cazul în care este necesar, funcția de administrare a riscurilor trebuie să raporteze direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere, independent de raportarea către conducerea superioară, și să facă sesizări și să avertizeze acest organ, atunci când este cazul, dacă au loc evoluții specifice ale riscurilor care afectează sau ar putea să afecteze instituția de credit, fără a aduce atingere responsabilităților pe care le au organul de conducere în funcția sa de supraveghere și/sau conducerea superioară în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ale prezentului regulament și ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 80, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.1.Rolul funcției de administrare a riscurilor în elaborarea strategiilor privind administrarea riscurilor și în procesul decizional(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^2(1)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să furnizeze organului de conducere toate informațiile relevante legate de riscuri pentru a-i permite acestuia să stabilească nivelul apetitului la risc al instituției de credit.(3)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze strategia privind administrarea riscurilor, inclusiv obiectivele propuse de către unitățile operaționale, și să se implice înainte ca organul de conducere să ia o decizie cu privire la strategia privind administrarea riscurilor. Obiectivele trebuie să fie realiste și consecvente cu strategia instituției de credit privind administrarea riscurilor.(5)În procesul decizional vor fi luate în considerare în mod corespunzător aspecte privind riscurile semnalate de funcția de administrare a riscurilor. Cu toate acestea, unitățile operaționale și unitățile interne și, în ultimă instanță, organul de conducere, trebuie să rămână responsabile pentru deciziile luate.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.1., Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.2.Rolul funcției de administrare a riscurilor în privința modificărilor semnificative(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^3(1)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze modalitatea în care riscurile identificate ar putea afecta capacitatea instituției de credit sau a grupului de a-și administra profilul de risc, lichiditatea și baza sa de capital, atât în scenarii de bază, cât și în scenarii adverse.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.2., Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.3.Rolul funcției de administrare a riscurilor în identificarea, măsurarea, evaluarea, administrarea, diminuarea, monitorizarea și raportarea riscurilor(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^4(1)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să se asigure că identificarea și evaluarea riscurilor se bazează atât pe abordări calitative, cât și pe informații cantitative sau rezultate ale aplicării modelelor pentru cuantificarea valorii riscurilor. Funcția de administrare a riscurilor trebuie să informeze organul de conducere cu privire la ipotezele utilizate și la eventualele deficiențe ale modelelor de risc și ale analizei riscurilor.(3)limitele și incertitudinile privind rezultatele modelelor pentru cuantificarea valorii riscurilor și riscului de model;b)Organul de conducere în funcția sa de supraveghere se asigură că incertitudinile aferente măsurării riscurilor sunt recunoscute.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.3., Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^5Funcția de administrare a riscurilor trebuie să se asigure că tranzacțiile cu părți afiliate sunt analizate, iar riscurile pe care acestea le presupun pentru instituția de credit sunt identificate și evaluate în mod adecvat.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.3. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^6(1)Funcția de administrare a riscurilor trebuie să analizeze tendințele și să recunoască riscurile noi sau în curs de apariție care decurg din modificarea circumstanțelor și condițiilor. Aceasta trebuie să revizuiască periodic, conform procedurilor interne, rezultatele actuale privind riscurile în raport cu estimările anterioare cum ar fi, de exemplu, prin testarea ex-post (back testing), pentru a evalua și îmbunătăți acuratețea și eficacitatea procesului de administrare a riscurilor.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.3. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^7Funcția de administrare a riscurilor trebuie să evalueze modalitățile posibile de diminuare a riscurilor. Raportarea funcției de administrare a riscurilor către organul de conducere trebuie să includă propuneri de măsuri adecvate de diminuare a riscurilor.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.3. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.4.Rolul funcției de administrare a riscurilor în privința expunerilor neaprobate(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^8(1)Dacă situațiile de nerespectare menționate la alin. (1) sunt semnificative, funcția de administrare a riscurilor trebuie să raporteze direct organului de conducere în funcția sa de supraveghere, independent de raportarea către alte funcții interne și comitete.(3)Recomandările făcute de funcția de administrare a riscurilor trebuie să facă obiectul unei decizii luate la un nivel corespunzător, care să asigure respectarea acesteia de către unitățile operaționale cărora li se adresează și să fie raportată în mod corespunzător organului de conducere și comitetului de administrare a riscurilor, dacă acesta a fost înființat.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.4., Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.5.Coordonatorul funcției de administrare a riscurilor(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completată de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 38^9(1)Dispozițiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și coordonatorului funcției de administrare a riscurilor a unei instituții de credit-mamă în ceea ce privește situația consolidată.(3)Prin derogare de la prevederile alin. (3), în funcție de mărimea, natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit, în situația în care nu este posibil ca un membru al conducerii superioare să fie coordonatorul funcției de administrare a riscurilor, pe baza unei fundamentări corespunzătoare a instituției de credit, aprobată de organul de conducere al acesteia și transmisă Băncii Naționale a României, coordonarea acestei funcții poate fi îndeplinită de o persoană care deține funcții-cheie, cu responsabilități distincte și exclusive, cu condiția să nu existe niciun conflict de interese și să raporteze direct organului de conducere.(5)Coordonatorul funcției de administrare a riscurilor trebuie să dețină suficientă expertiză, independență și vechime pentru a pune în discuție deciziile care afectează expunerea la risc a instituției de credit.(7)Instituțiile de credit trebuie să stabilească procese solide pentru aprobarea deciziilor cu privire la care coordonatorul funcției de administrare a riscurilor și-a exprimat un punct de vedere negativ. Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să aibă capacitatea de a comunica direct cu coordonatorul funcției de administrare a riscurilor cu privire la problemele esențiale legate de riscuri, inclusiv cu privire la evoluțiile care ar putea să nu fie în concordanță cu apetitul la risc și cu strategia instituției de credit.(la 28-12-2020,
Subparagraful 4.2.5., Sectiunea a 4-a din Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 81, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 39Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 39 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 40Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 40 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 41Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 41 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 42Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 42 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 43Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 43 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 44Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 44 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 45Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 45 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 46Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 46 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 47Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 47 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 48Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 48 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 82, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.3Funcția de conformitate +
Articolul 49(1)Coordonatorul funcției de conformitate trebuie să fie un membru al conducerii superioare, cu responsabilități distincte privind funcția de conformitate. Coordonatorul funcției de conformitate poate coordona și alte funcții, altele decât funcțiile de control intern, în condițiile respectării cerințelor de independență prevăzute la art. 34^10.(3)Prin derogare de la prevederile alin. (2) în funcție de mărimea, natura, extinderea și complexitatea activităților instituției de credit, pe baza unei fundamentări corespunzătoare a instituției de credit, aprobată de organul de conducere al acesteia și transmisă Băncii Naționale a României, coordonatorul funcției de conformitate poate coordona și funcția de administrare a riscurilor, cu condiția să nu existe niciun conflict de interese între funcțiile combinate. Coordonatorul care asigură coordonarea celor două funcții de control intern poate coordona și alte funcții în condițiile respectării cerințelor de independență prevăzute la art. 34^10.(5)Personalul din cadrul funcției de conformitate trebuie să dețină cunoștințe, aptitudini și experiență în legătură cu procedurile de conformitate și trebuie să aibă acces la programe periodice de instruire.(la 28-12-2020,
Articolul 49 din Paragraful 4.3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 83, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 50(1)Instituțiile de credit trebuie să instituie o procedură pentru a evalua în mod periodic, conform procedurilor interne, modificările cadrului legal și de reglementare aplicabil activităților lor.(la 28-12-2020,
Articolul 50 din Paragraful 4.3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 84, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 51(1)Funcția de conformitate trebuie să se asigure că monitorizarea conformității este realizată prin intermediul unui program de monitorizare a conformității bine definit și structurat și că politica de conformitate este respectată.(3)Funcția de conformitate trebuie să raporteze organului de conducere și să comunice cu funcția de administrare a riscurilor cu privire la riscul de conformitate al instituției de credit și la administrarea acestuia. Funcția de conformitate și funcția de administrare a riscurilor trebuie să coopereze și să facă schimb de informații, după caz, în vederea îndeplinirii atribuțiilor lor. Constatările funcției de conformitate trebuie să fie luate în considerare de către organul de conducere și de funcția de administrare a riscurilor în procesele decizionale.(la 28-12-2020,
Articolul 51 din Paragraful 4.3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 85, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 52În concordanță cu paragraful 4.1^3 din secțiunea a 4-a din prezentul capitol, funcția de conformitate are și rolul de a verifica în strânsă colaborare cu funcția de administrare a riscurilor și funcția juridică dacă noile produse și proceduri sunt în conformitate cu cadrul legal și de reglementare în vigoare și, după caz, cu orice viitoare modificări cunoscute ale cadrului legal și de reglementare aplicabil și ale cerințelor de supraveghere.(la 28-12-2020,
Articolul 52 din Paragraful 4.3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 86, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 52^1(1)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că filialele și sucursalele lor iau măsuri pentru a asigura conformitatea operațiunilor lor cu cadrul legal și de reglementare aplicabil acestora. În cazul în care respectivul cadru legal și de reglementare împiedică aplicarea de către grup a unor proceduri și sisteme de conformitate mai stricte, în special dacă împiedică publicarea și schimbul de informații necesare între entitățile din cadrul grupului, filialele și sucursalele trebuie să informeze coordonatorul funcției de conformitate sau ofițerul de conformitate al instituției de credit consolidante.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.3 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 87, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 53Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 53 din Punctul 4.3 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 88, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.4Funcția de audit intern +
Articolul 54(1)Funcția de audit intern trebuie să aibă suficientă autoritate, statut și resurse. În acest sens, instituția de credit trebuie să se asigure că personalul și resursele funcției de audit, precum și instrumentele de audit și metodele de analiză a riscurilor sunt adecvate mărimii și locațiilor instituției de credit, precum și naturii, amplorii și complexității riscurilor asociate modelului de afaceri, activităților, culturii privind riscurile și apetitului la risc ale instituției de credit.(3)Funcția de audit intern trebuie să evalueze în mod independent, pe baza unei abordări bazate pe risc, și să ofere asigurări obiective cu privire la conformitatea tuturor activităților și unităților ale unei instituții de credit, inclusiv a activităților externalizate, cu politicile și procedurile instituției de credit, precum și cu cerințele externe. Fiecare entitate din cadrul grupului trebuie să intre sub incidența funcției de audit.(5)adecvarea cadrului de administrare a activității instituției de credit;b)conformitatea procedurilor cu cerințele legale și de reglementare și cu deciziile organului de conducere;d)adecvarea, calitatea și eficacitatea măsurilor de control aplicate și a raportării efectuate de către unitățile operaționale și de către funcțiile de administrare a riscurilor și de conformitate.
(la 28-12-2020,
Articolul 54 din Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 89, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 55Fără a aduce atingere prevederilor aferente funcției de audit din prezentul regulament, funcția de audit intern va fi organizată potrivit reglementărilor emise de Camera Auditorilor Financiari din România.(la 28-12-2020,
Articolul 55 din Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 90, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 56Funcția de audit intern trebuie să aibă acces neîngrădit, la nivelul instituției de credit, la toate evidențele, documentele, informațiile și spațiile fizice ale acesteia. Acest acces trebuie să includă accesul la sistemele informaționale ale conducerii și la procesele-verbale ale tuturor comitetelor și organelor decizionale ale instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 56 din Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 91, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 56^1Instituțiile de credit se asigură că funcția de audit intern este informată în timp util cu privire la orice modificări semnificative aduse strategiei, politicilor sau proceselor privind administrarea riscurilor.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.4 din Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 92, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 57(1)Funcția de audit intern trebuie să evalueze și calitatea și modul de utilizare a unor instrumente calitative pentru identificarea și evaluarea riscurilor, precum și măsurile luate privind atenuarea riscurilor.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 57 , Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 93, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Funcția de audit intern nu trebuie să se implice în conceperea, selectarea, stabilirea și implementarea politicilor, mecanismelor și procedurilor specifice aferente controlului intern, precum și a limitelor privind riscurile. Acest lucru nu împiedică conducerea superioară să solicite contribuția funcției de audit intern cu privire la aspecte legate de riscuri, control intern și de conformitate cu regulile aplicabile.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 57 , Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 93, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 58Toate recomandările făcute de funcția de audit intern trebuie să facă obiectul unei proceduri formale de monitorizare de către nivelurile corespunzătoare de conducere pentru a asigura și a raporta soluționarea eficace și promptă a acestora.(la 28-12-2020,
Articolul 58 din Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 94, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 59(1)Activitatea funcției de audit intern trebuie să fie desfășurată în conformitate cu un plan de audit și cu un program detaliat de audit având în vedere o abordare bazată pe risc.(3)Planul de audit trebuie să fie întocmit, cel puțin o dată pe an, pe baza obiectivelor anuale de control privind auditul intern și să fie aprobat de organul de conducere în funcția sa de supraveghere.(la 28-12-2020,
Articolul 59 din Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 95, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 59^1(1)În ceea ce privește procesul de externalizare, funcția de audit intern trebuie să confirme cel puțin:a)adecvarea, calitatea și eficacitatea evaluării caracterului critic sau al importanței funcțiilor;c)implicarea corespunzătoare a organului de conducere; șie)monitorizarea și administrarea acordurilor de externalizare în mod corespunzător.(la 14-08-2024,
Punctul 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 6. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 60Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 60 din Paragraful 4.4 , Sectiunea a 4-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 96, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 5-aAdministrarea continuității activității(la 28-12-2020,
Denumirea Secțiunii a 5-a din Capitolul I , Titlul II a fost modificată de Punctul 97, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
5.1Sistemul informațional și comunicarea +
Articolul 61Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 61 din Punctul 5.1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 98, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 62Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 62 din Punctul 5.1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul II a fost abrogat de Punctul 98, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
5.2Procesul de administrare a continuității activității +
Articolul 63O instituție de credit trebuie să stabilească un proces solid de administrare a continuității activității pentru a-și asigura capacitatea de a funcționa în mod continuu și pentru a limita pierderile în cazul unei întreruperi severe a activității.
+
Articolul 63^1Instituțiile de credit pot înființa o funcție specifică independentă de asigurare a continuității activității, de exemplu, ca parte a funcției de administrare a riscurilor.(la 28-12-2020,
Paragraful 5.2 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 99, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 63^2Procesul de administrare a continuității activității trebuie să urmărească reducerea consecințelor operaționale, financiare, juridice, reputaționale și a altor consecințe importante care decurg din întreruperea severă sau prelungită a accesului la resursele critice (de exemplu, sisteme informaționale, servicii de tip cloud, sisteme de comunicare și clădiri) și din întreruperea, pe cale de consecință, a procedurilor normale de desfășurare a activității instituției de credit. Pot fi prevăzute și alte măsuri de administrare a riscurilor pentru reducerea probabilității unor astfel de incidente sau pentru transferul impactului financiar al acestor incidente către terțe părți (de exemplu, prin intermediul asigurărilor).(la 28-12-2020,
Paragraful 5.2 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul II a fost completat de Punctul 99, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 64(1)Pe baza analizei de la alin. (1) o instituție de credit trebuie să dispună de:a)planuri de redresare pentru resursele critice, pentru a-i permite să revină la procedurile normale de desfășurare a activității într-o perioadă de timp corespunzătoare. Orice risc rezidual din eventuale întreruperi ale activității trebuie să fie conform apetitului la risc.(3)Planurile pentru situații neprevăzute, de continuitate a activității și de redresare prevăzute la alin. (2) trebuie testate și actualizate periodic. Orice dificultăți sau eșecuri apărute în cursul testelor trebuie documentate și analizate, iar planurile trebuie revizuite în mod corespunzător.(5)Planurile pentru situații neprevăzute, de continuitate a activității și de redresare prevăzute la alin. (2) trebuie aprobate de către organul de conducere al instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 64 din Paragraful 5.2 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 100, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 6-aTransparența +
Articolul 65(1)În vederea asigurării transparenței la nivelul instituției de credit, strategiile, politicile și procedurile trebuie comunicate personalului relevant din cadrul unei instituții de credit.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 65 , Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 101, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Personalul unei instituții de credit trebuie să înțeleagă și să adere la politicile și procedurile aferente atribuțiilor și responsabilităților sale.(3)În sensul alin. (1) și (2), organul de conducere trebuie să informeze și să țină la curent personalul relevant, într-un mod clar și consecvent, cu privire la strategiile și politicile instituției de credit, cel puțin la nivelul necesar pentru a-și îndeplini atribuțiile sale specifice. Acest lucru se poate realiza prin ghiduri, manuale în formă scrisă sau alte mijloace.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 65 , Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 101, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 66(1)O instituție de credit trebuie să își prezinte poziția sa curentă și perspectivele viitoare într-o manieră clară, echilibrată, exactă și la timp.(3)Obiectivul transparenței în ceea ce privește cadrul de administrare a activității este de a furniza tuturor părților interesate relevante din cadrul unei instituții de credit (incluzând acționari, angajați, clienți și public în general) informații-cheie necesare pentru a le permite să aprecieze eficacitatea organului de conducere în administrarea/conducerea instituției de credit.
+
Articolul 67În sensul dispozițiilor art. 313 din prezentul regulament, o instituție de credit trebuie să facă publice cel puțin următoarele:a)orice modificări semnificative înregistrate de la ultima publicare, și data la care au intervenit modificările semnificative;c)informații privind structura, organizarea și membrii organului de conducere, inclusiv numărul membrilor acestuia și numărul persoanelor considerate ca fiind independente, cu precizarea genului și a duratei mandatului fiecărui membru al organului de conducere;e)o listă a comitetelor organului de conducere în funcția sa de supraveghere și componența acestora;g)o prezentare a cadrului aferent controlului intern;i)(la 28-12-2020,
Articolul 67 din Sectiunea a 6-a , Capitolul I , Titlul II a fost modificat de Punctul 102, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Capitolul I^1Evaluarea adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie(la 28-12-2020,
Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea 1Definiții. Aplicarea principiului proporționalității(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^1În sensul prezentului capitol, termenii și sintagmele de mai jos au următoarele semnificații:1.diversitate – situația în care caracteristicile membrilor organului de conducere, inclusiv vârsta, genul, proveniența geografică, experiența educațională și profesională, sunt diferite astfel încât să permită o varietate de opinii în cadrul organului de conducere;3.inițiere – orice inițiativă sau program având drept scop pregătirea unei persoane pentru o anumită funcție nouă de membru al organului de conducere;5.(la 28-12-2020,
Secțiunea 1 din Capitolul I^1, Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^2(1)Politicile și procesele menționate la alin. (1) trebuie să asigure respectarea criteriilor de evaluare a adecvării membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie, precum și a cerințelor privind luarea în considerare a diversității la recrutarea membrilor organului de conducere, și furnizarea de resurse suficiente pentru inițierea și pregătirea lor.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^3(1)Toate persoanele care dețin funcții-cheie trebuie să dispună de bună reputație, onestitate și integritate, indiferent de mărimea instituției de credit, de organizarea internă și de natura, amploarea și complexitatea activităților sale, precum și de sarcinile și responsabilitățile aferente funcției respective.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^4În scopul aplicării principiului proporționalității prevăzut la art. 67^2 și pentru a asigura implementarea corespunzătoare a cerințelor în materie de guvernanță corporativă, instituțiile de credit și Banca Națională a României iau în considerare criteriile prevăzute la art. 5 alin. (2^1) lit. a)-h) și j).(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 2-aDomeniul de aplicare a evaluării adecvării de către instituțiile de credit(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.Evaluarea de către instituțiile de credit a adecvării, la nivel individual, a membrilor organului de conducere(la 28-12-2020,
Secțiunea a 2-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^5(1)Instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea, la nivel individual, a membrilor organului de conducere, în special atunci când:a)apar modificări semnificative în componența organului de conducere, inclusiv:(i)la o nouă numire a membrilor organului de conducere, dacă cerințele funcției s-au modificat sau dacă membrul este numit într-o funcție diferită în cadrul organului de conducere. Această evaluare se limitează la membrii ale căror funcții s-au modificat și la analiza aspectelor relevante, luând în considerare orice cerințe suplimentare pentru funcția respectivă.(3)Instituțiile de credit trebuie să evalueze sau să reevalueze adecvarea, la nivel individual, a membrilor organului de conducere în mod continuu, cu respectarea art. 67^8 și art. 67^9.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1. din Sectiunea a 2-a, Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^6Instituțiile de credit sunt responsabile pentru evaluarea inițială și continuă a adecvării, la nivel individual, a membrilor organului de conducere. Această evaluare nu aduce atingere evaluării efectuate de Banca Națională a României în scopuri de supraveghere.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^7(1)dispun de o bună reputație;b)sunt capabili să-și exercite responsabilitățile cu onestitate, integritate și gândire independentă, pentru a evalua și pune în discuție în mod eficace deciziile conducerii superioare, precum și alte decizii relevante ale conducerii, după caz, și pentru a supraveghea și monitoriza în mod eficace procesul de luare a respectivelor decizii;d)În cazul în care evaluarea prevăzută la alin. (1) are în vedere o anumită funcție, evaluarea nivelului suficient de cunoștințe, aptitudini, experiență și timp alocat trebuie să se raporteze la rolul funcției vizate. Nivelul și natura cunoștințelor, aptitudinilor și experienței necesare unui membru al conducerii superioare pot fi diferite de cele impuse unui membru al organului de conducere în funcția sa de supraveghere, în special dacă aceste funcții sunt atribuite unor organe diferite.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^8Instituțiile de credit monitorizează în permanență adecvarea membrilor organului de conducere pentru a identifica, în contextul oricărui element nou relevant, situațiile în care trebuie să efectueze o reevaluare a adecvării acestora. Instituțiile de credit trebuie să efectueze o reevaluare în special în următoarele cazuri:a)în cazul unui eveniment cu impact semnificativ asupra reputației unui membru al organului de conducere sau a instituției de credit, inclusiv în cazurile în care membrii nu respectă politica instituției de credit privind conflictul de interese;c)în orice altă situație care poate afecta în mod semnificativ adecvarea membrului organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^9Instituțiile de credit trebuie să reevalueze alocarea de timp suficient din partea unui membru al organului de conducere în cazul în care membrul respectiv își asumă un mandat suplimentar sau începe să desfășoare activități noi relevante, inclusiv activități politice.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^10Instituțiile de credit trebuie să își întemeieze evaluările privind adecvarea pe criteriile prevăzute în secțiunea a 3-a din prezentul capitol, ținând seama de diversitatea organului de conducere, detaliată în secțiunea a 5-a din prezentul capitol, și trebuie să pună în aplicare o politică și procese privind adecvarea, astfel cum sunt prevăzute în secțiunile a 6-a și a 7-a din prezentul capitol.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.2.Evaluarea de către instituțiile de credit a adecvării, la nivel colectiv, a organului de conducere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^11Instituțiile de credit se asigură că, în îndeplinirea obligației prevăzute la art. 108 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, organul de conducere dispune în orice moment, la nivel colectiv, de cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate pentru a putea înțelege activitățile desfășurate de instituția de credit, inclusiv riscurile principale aferente acestor activități.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^12(1)atunci când formulează o cerere de autorizare potrivit art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;b)numirea unor noi membri ai organului de conducere, inclusiv ca rezultat al unei achiziții directe sau indirecte sau al unei majorări a deținerii calificate într-o instituție de credit;(ii)atunci când membrii numiți sau numiți din nou în funcție încetează să mai fie membri ai organului de conducere
(2)Instituțiile de credit trebuie să evalueze sau să reevalueze adecvarea, la nivel colectiv, a organului de conducere în mod continuu, cu respectarea cu art. 67^13.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^13Instituțiile de credit trebuie să reevalueze adecvarea, la nivel colectiv, a membrilor organului de conducere în special în următoarele cazuri:a)ca parte a revizuirii cadrului de administrare a activității de către organul de conducere;c)(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^14Atunci când efectuează reevaluări ale adecvării organului de conducere la nivel colectiv, instituțiile de credit trebuie să își concentreze evaluarea asupra modificărilor relevante ale activităților, strategiilor și profilului de risc ale instituției de credit, asupra repartizării sarcinilor în cadrul organului de conducere, precum și asupra efectului acestora asupra cunoștințelor, aptitudinilor și experienței organului de conducere, necesare la nivel colectiv.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^15(1)Instituțiile de credit sunt responsabile pentru evaluarea adecvării inițiale și continue, la nivel colectiv, a organului de conducere. Această evaluare nu aduce atingere evaluării efectuate de Banca Națională a României în scopuri de supraveghere.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.2. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.3.Evaluarea de către instituțiile de credit a adecvării persoanelor care dețin funcții-cheie(la 28-12-2020,
Secțiunea a 2-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^16(1)Instituțiile de credit evaluează/reevaluează îndeplinirea de către persoanele care dețin funcții-cheie a cerințelor prevăzute la alin. (1) în special în următoarele cazuri:a)înainte de numirea unor noi persoane care dețin funcții-cheie, inclusiv ca rezultat al unei achiziții directe sau indirecte sau al unei majorări a deținerii calificate într-o instituție de credit;c)în cazurile prevăzute la art. 67^17 alin. (2).(la 28-12-2020,
Paragraful 2.3. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^17(1)Instituțiile de credit realizează reevaluarea adecvării persoanelor care dețin funcții-cheie în special în următoarele cazuri:a)în cazul unui eveniment cu impact semnificativ asupra reputației persoanei care deține o funcție-cheie;c)în orice altă situație care poate afecta în mod semnificativ adecvarea persoanei care deține o funcție-cheie.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.3. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^18(1)Instituțiile de credit sunt responsabile pentru evaluarea adecvării inițiale și continue a persoanelor care dețin funcții-cheie. Această evaluare nu aduce atingere evaluării efectuate de Banca Națională a României în scopuri de supraveghere.(3)În sensul art. 67^16 alin. (1), experiența practică și profesională adecvată pe care trebuie să o dețină persoanele care dețin funcții-cheie se consideră că este suficientă, dacă persoanele în cauză dețin o experiență cumulată de cel puțin 5 ani, dobândită în domeniul financiar-bancar. În funcție de modelul de afaceri și de cadrul de administrare al instituției de credit, poate fi avută în vedere și experiența practică și profesională dobândită într-un domeniu specializat, cu relevanță pentru funcția pentru care au fost nominalizate persoanele în cauză. Prin sintagma domeniu specializat se înțelege domeniul IT, audit, contabilitate și juridic.(la 25-10-2022,
Alineatul (3) din Articolul 67^18 , Punctul 2.3. , Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
(la 28-12-2020,
Paragraful 2.3. din Sectiunea a 2-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 3-aCriterii privind adecvarea membrilor organului de conducere, la nivel individual și colectiv(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.1.Alocarea unui timp suficient de către un membru al organului de conducere(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^19(1)În cazul în care membrul organului de conducere deține un mandat într-o instituție de credit semnificativă, evaluarea trebuie să includă o analiză distinctă pentru a asigura respectarea cerinței privind limitarea numărului maxim de mandate prevăzute la art. 108^1 alin. (2)-(2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^20(1)La evaluarea alocării unui timp suficient de către un membru al organului de conducere, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele:a)mărimea, natura, amploarea și complexitatea activităților entității la care membrul organului de conducere deține un mandat și, în mod particular, dacă entitatea este din afara Uniunii Europene;c)numărul de ședințe programate pentru organul de conducere;e)orice ședințe necesar a fi organizate, în special, cu autorități competente sau cu alte părți interesate în afara programului oficial de ședințe al organului de conducere;g)alte activități externe de natură profesională sau cu caracter politic, precum și orice alte funcții și activități relevante ale membrului organului de conducere, atât în interiorul, cât și în afara sectorului financiar, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene;i)orice alte atribuții relevante ale membrului pe care instituțiile de credit le consideră a fi necesar să fie luate în considerare la evaluarea alocării unui timp suficient de către un membru al organului de conducere; șik)studiile de evaluare comparativă relevante disponibile privind alocarea unui timp suficient, inclusiv cele publicate periodic de ABE.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^21(1)În îndeplinirea obligației de la alin. (1), instituțiile de credit care nu sunt semnificative pot diferenția timpul necesar a fi alocat numai între mandatele în funcții executive și mandatele în funcții neexecutive.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^22Instituțiile de credit comunică membrilor organului de conducere timpul necesar a fi alocat pentru îndeplinirea sarcinilor lor. Instituțiile de credit pot solicita membrilor organului de conducere să confirme că pot dedica timpul respectiv pentru îndeplinirea sarcinilor lor.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^23Instituțiile de credit monitorizează alocarea unui timp suficient de către membrii organului de conducere pentru îndeplinirea funcțiilor lor. Constituie indicatori ai timpului alocat pregătirea pentru ședințe, prezența și implicarea activă a membrilor în cadrul ședințelor organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^24La evaluarea alocării unui timp suficient de către alți membri ai organului de conducere, instituțiile de credit iau în considerare și impactul oricăror absențe pe termen lung ale membrilor organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^25(1)În cazul în care modificările survenite pot reduce capacitatea unui membru al organului de conducere de a aloca suficient timp pentru îndeplinirea funcției, instituția de credit trebuie să reevalueze capacitatea membrului organului de conducere de a respecta cerința privind alocarea unui timp suficient pentru funcția sa.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.1. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.2.Calcularea numărului de mandate(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^26(1)În sensul art. 108^1 alin. (2)-(2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care un mandat implică, în același timp, responsabilități executive și neexecutive, mandatul trebuie socotit drept mandat în funcție executivă.(3)În cazul în care mai multe mandate se consideră ca fiind un singur mandat în temeiul art. 108^1 alin. (2^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 67^27-67^30 din prezentul regulament, acel mandat se consideră drept mandat în funcție executivă, atunci când include cel puțin un mandat în funcție executivă și, respectiv, se consideră drept mandat în funcție neexecutivă, atunci când include exclusiv mandate în funcții neexecutive.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.2. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^27Se consideră ca fiind un singur mandat toate mandatele deținute în cadrul aceluiași grup, în conformitate cu art. 108^1 alin. (2^2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.2. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^28(1)Mandatul unic prevăzut la alin. (1) se consideră ca fiind un mandat unic separat, iar acest mandat și mandatul deținut în cadrul instituției de credit sunt considerate două mandate.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.2. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^29(1)Mandatul unic prevăzut la alin. (1) se consideră ca fiind un mandat unic separat, iar acest mandat și mandatul unic calculat pentru mandatele deținute în entitățile din grup sunt considerate două mandate.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.2. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^30(1)În cazul în care prin aplicarea regulii prevăzute la art. 108^1 alin. (2^2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare se ajunge la un număr mai mare de mandate unice decât prin aplicarea regulii prevăzute la art. 108^1 alin. (2^2) lit. c) din aceeași ordonanță de urgență, se ia în considerare numărul cel mai mic de mandate unice. Cu titlu de exemplu, în cazul în care sunt deținute mandate în cadrul a două grupuri, respectiv sunt deținute mandate în cadrul unor întreprinderi care sunt membre ale unei scheme de protecție instituționale și, în același timp, sunt deținute mandate în cadrul unor întreprinderi care nu sunt membre ale respectivei scheme de protecție instituționale, trebuie luate în calcul doar două mandate unice.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.2. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^31(1)Mandatele prevăzute la alin. (1) sunt luate în considerare la evaluarea cerinței privind alocarea unui timp suficient de către membrii organului de conducere.(3)Printre entitățile care nu urmăresc în mod predominant obiective de natură comercială menționate la alin. (1) se pot număra organizațiile fără scop lucrativ, cum ar fi organizațiile caritabile, asociațiile sportive sau culturale.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.2. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.3.Cunoștințe, aptitudini și experiență adecvate(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^32(1)Membrii organului de conducere trebuie să înțeleagă cadrul de administrare a activității instituției de credit, rolul și responsabilitățile lor și, după caz, structura grupului, precum și orice potențiale conflicte de interese care ar putea să apară în legătură cu acestea.(3)Membrii organului de conducere trebuie să aibă capacitatea de a contribui la implementarea unei culturi, a unor valori corporative și a unor comportamente adecvate în cadrul organului de conducere și al instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^33În sensul art. 67^32, evaluarea adecvării cunoștințelor, aptitudinilor și experienței trebuie să ia în considerare:a)cunoștințele și aptitudinile dobândite prin educație, pregătire și practică;c)cunoștințele și aptitudinile dobândite de către membrul organului de conducere și demonstrate prin conduita sa profesională.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^34Pentru a evalua în mod corespunzător aptitudinile membrilor organului de conducere, instituțiile de credit iau în considerare lista neexhaustivă a aptitudinilor prevăzută în anexa nr. 7 la prezentul regulament, cu luarea în considerare a rolului și atribuțiilor funcției ocupate de membrul organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^35Evaluarea trebuie să ia în considerare nivelul și profilul educației fiecărui membru al organului de conducere, precum și dacă aceasta este în domeniul financiar-bancar sau în alte domenii care ar putea fi considerate relevante pentru domeniul financiar-bancar. În mod particular, poate fi considerată relevantă pentru domeniul financiar-bancar educația în domenii precum economie, statistică și econometrie, drept, contabilitate, audit, administrație, reglementare financiară, tehnologia informației.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^36Evaluarea nu se limitează la nivelul de studii absolvite de către membrul organului de conducere sau la atestarea referitoare la vechimea în cadrul unei instituții. În acest sens, instituțiile de credit trebuie să efectueze o analiză aprofundată a experienței practice a membrului organului de conducere, luând în considerare natura, amploarea și complexitatea activității desfășurate de entitățile în care a activat, precum și funcțiile exercitate de acesta în respectivele entități.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^37La evaluarea cunoștințelor, aptitudinilor și experienței unui membru al organului de conducere, instituțiile de credit iau în considerare experiența teoretică și practică referitoare la:a)cerințele legale și cadrul de reglementare;c)administrarea riscurilor (identificarea, evaluarea, monitorizarea, controlul și diminuarea principalelor tipuri de riscuri aferente activităților unei instituții), inclusiv experiența legată în mod direct de responsabilitățile membrului organului de conducere;e)evaluarea eficacității cadrului de administrare a activității al unei instituții, asigurarea unui cadru de administrare, a unei supravegheri și a unor controale eficace; șig)(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^38(1)La evaluarea experienței practice și profesionale obținute de un membru al conducerii superioare în funcțiile anterioare, instituțiile de credit iau în considerare în special următoarele:a)perioada de timp pentru care a fost deținută funcția;c)sfera competențelor, atribuțiile de natură decizională și responsabilitățile asumate de membrul conducerii superioare;e)numărul subordonaților.(3)cel puțin 6 ani în funcții de conducere executivă/ neexecutivă sau în funcții de conducere de nivel mediu, în cazul directorului general și al președintelui directoratului;b)(la 25-10-2022,
Alineatul (3) din Articolul 67^38 , Punctul 3.3. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
(4)Cu respectarea celorlalte condiții prevăzute la alin. (3), în funcție de modelul de afaceri și de cadrul de administrare al instituției de credit, poate fi avută în vedere:a)în cazul membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere care dețin mandate în funcții neexecutive, experiența practică și profesională dobândită în poziții administrative sau într-un domeniu specializat, cu relevanță pentru funcția pentru care au fost nominalizate persoanele în cauză. Prin sintagma domeniu specializat se înțelege domeniul IT, audit, contabilitate, fiscal și juridic.(la 25-10-2022,
Alineatul (4) din Articolul 67^38 , Punctul 3.3. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
(5)În cazul membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere care dețin mandate în funcții neexecutive poate fi avută în vedere și experiența practică și profesională cumulată de cel puțin 7 ani în ultimii 12 ani, dobândită în activitatea de natură academică, cu relevanță pentru funcția pentru care au fost nominalizate persoanele în cauză.(la 25-10-2022,
Articolul 67^38 din Punctul 3.3. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^39Membrii organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să aibă capacitatea de a pune în discuție în mod constructiv deciziile și de a supraveghea în mod eficace conducerea superioară.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.3. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.4.Criterii de adecvare la nivel colectiv(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^40(1)Criteriile de adecvare la nivel colectiv se aplică în mod distinct conducerii superioare și organului de conducere în funcția sa de supraveghere, cu excepția cazului în care se prevede altfel în prezenta subsecțiune.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.4. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^41(1)Membrii organului de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să dispună, la nivel colectiv, de capacitatea de a pune în discuție și a monitoriza, în mod eficace, deciziile luate de conducerea superioară.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.4. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^42(1)Organul de conducere trebuie să fie format dintr-un număr suficient de membri care dețin cunoștințe în fiecare domeniu de activitate al instituției de credit, pentru a permite dezbaterea deciziilor ce trebuie luate. Membrii organului de conducere trebuie să dețină, la nivel colectiv, aptitudinile necesare pentru a-și prezenta punctele de vedere și pentru a influența procesul de luare a deciziilor în cadrul organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.4. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^43(1)În sensul alin. (1) organul de conducere dispune, la nivel colectiv, de o înțelegere adecvată a domeniilor pentru care membrii răspund solidar, precum și de aptitudinile pentru a administra și supraveghea în mod eficace instituția de credit, inclusiv în ceea ce privește:a)fiecare activitate semnificativă a instituției de credit;c)contabilitatea și raportarea financiară;e)tehnologia informației și securitatea informației;g)cadrul legal și de reglementare;i)capacitatea de a planifica în mod strategic;k)administrarea grupurilor naționale și internaționale și riscurile asociate structurilor din cadrul grupului, după caz.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.4. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^44(1)Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să dispună, la nivel colectiv, de aptitudini manageriale suficiente pentru îndeplinirea eficientă a sarcinilor sale și pentru înțelegerea și punerea în discuție a practicilor de management aplicate și a deciziilor luate de conducerea superioară.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.4. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.5.Reputația, onestitatea și integritatea(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^45(1)La evaluarea reputației, onestității și integrității, instituțiile de credit iau în considerare inclusiv impactul efectelor cumulate ale incidentelor minore asupra reputației unui membru.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^46(1)În scopul stabilirii relevanței potrivit alin. (1), trebuie avute în vedere elemente precum: tipul de condamnare sau punerea în mișcare a acțiunii penale, forma de vinovăție și de participație, sancțiunea aplicată, faza procesuală, circumstanțele atenuante sau agravante în care s-a produs fapta, gravitatea oricărei infracțiuni sau contravenții ori a acțiunii de supraveghere, timpul scurs de la comiterea faptei, comportamentul ulterior comiterii faptei, relevanța infracțiunii sau a contravenției sau a acțiunii de supraveghere în contextul rolului pe care îl îndeplinește membrul în cadrul organului de conducere, precum și o eventuală reabilitare.(3)Orice antecedent de natură penală, contravențională sau administrativă relevant este avut în vedere cu respectarea prevederilor legale privind prescripția.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^47Fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, aplicabile în materie penală, precum și altor drepturi fundamentale, la evaluarea reputației, onestității și integrității, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele:a)infracțiuni prevăzute de legislația ce guvernează activitatea bancară, financiară, privind titlurile de valoare ori asigurările sau privind piețele de titluri de valoare sau instrumentele financiare sau de plată, inclusiv infracțiuni prevăzute de legislația privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, manipularea pieței, încheierea de tranzacții bazate pe informații privilegiate și cămătăria;(ii)infracțiuni în materie fiscală; și(iv)alte măsuri relevante, actuale sau anterioare evaluării, inclusiv contravenții, aplicate de orice autoritate sau organism de reglementare ori profesional, pentru nerespectarea legislației privind protecția consumatorului, activitatea bancară, financiară, privind titlurile de valoare sau de asigurări.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^48La evaluarea reputației, onestității și integrității, investigațiile în curs de desfășurare trebuie avute în vedere atunci când acestea sunt inițiate ca urmare a procedurilor judiciare sau administrative ori a altor investigații similare ale autorității de supraveghere, fără a aduce atingere drepturilor individuale fundamentale.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^49La evaluarea reputației, onestității și integrității instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și următoarele situații referitoare la activitatea economică actuală și anterioară și la soliditatea financiară a unui membru al organului de conducere, din perspectiva impactului potențial al acestora asupra reputației, integrității și onestității membrului respectiv al organului de conducere:a)performanța financiară și comercială a entităților deținute sau conduse de membru sau în care membrul a avut sau deține o cotă de participație la capital sau o influență semnificativă, fiind luate în special în considerare orice proceduri de reorganizare, faliment și lichidare, precum și dacă și în ce mod membrul a contribuit la generarea cauzelor care au declanșat aceste proceduri;c)fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, procesele civile, procedurile penale sau administrative, investițiile, expunerile și împrumuturile mari contractate, în măsura în care acestea pot avea un impact semnificativ asupra solidității financiare a membrului sau a entităților deținute sau administrate de acesta sau în care membrul deține o participație semnificativă.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^50Un membru al organului de conducere trebuie să dețină standarde ridicate de integritate și onestitate. În acest sens, la evaluarea reputației, onestității și integrității membrului respectiv trebuie luați în considerare cel puțin următorii factori:a)refuzul, revocarea, retragerea sau excluderea oricărei înregistrări, autorizații, calității de membru sau a licenței pentru desfășurarea de activități comerciale, antreprenoriale sau profesionale;c)descalificarea, de către orice autoritate competentă relevantă, care are drept efect pierderea calității de membru al organului de conducere sau a calității de persoană care conduce efectiv activitatea unei entități; șie)(la 28-12-2020,
Paragraful 3.5. din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.6.Gândirea independentă și calitatea de membru independent al organului de conducere(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.6.1.Interacțiunea dintre gândirea independentă și principiul de a fi independent(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^51(1)Instituțiile de credit evaluează gândirea independentă potrivit criteriilor prevăzute la art. 67^54-67^59 și cerința de independență conform criteriilor prevăzute la art. 67^60-67^64.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.1 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^52(1)În îndeplinirea funcțiilor și responsabilităților lor, membrii organului de conducere trebuie să se implice activ în îndeplinirea sarcinilor care le revin, să aibă capacitatea de a lua propriile decizii și să emită judecăți solide, obiective și în mod independent.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.1 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^53(1)Un membru al organului de conducere care este considerat independent, în sensul celor prevăzute la art. 67^60-67^64, nu este considerat în mod automat a avea gândire independentă, în sensul celor prevăzute la art. 67^54-67^59, ținând seama de faptul că membrul respectiv poate să nu dispună de abilitățile comportamentale necesare prevăzute la art. 67^54 lit. a).(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.1 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
3.6.2.Gândirea independentă(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^54La evaluarea gândirii independente instituțiile de credit trebuie să evalueze dacă membrii organului de conducere:a)curaj, convingere și puterea de a evalua și de a contesta în mod eficient deciziile propuse de către alți membri ai organului de conducere;(ii)capacitatea de a nu fi influențat de opiniile celorlalți membri fără realizarea unei analize proprii atente a respectivelor opinii.b)(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^55Atunci când evaluează aptitudinile comportamentale necesare unui membru al organului de conducere, prevăzute la art. 67^54 lit. a), instituțiile de credit trebuie să țină seama de comportamentul din trecut și cel prezent al acestuia, în special de comportamentul manifestat în cadrul instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^56Atunci când evaluează existența conflictelor de interese menționate la art. 67^54 lit. b), instituțiile de credit trebuie să identifice conflictele de interese actuale sau potențiale, în conformitate cu politica instituției de credit în materie de conflicte de interese și să evalueze semnificația lor. În acest sens, trebuie luate în considerare cel puțin situațiile sau relațiile prevăzute la art. 29^4 alin. (5) care ar putea genera conflicte de interese, actuale sau potențiale semnificative.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^57(1)Un membru al organului de conducere al instituției de credit trebuie să nu ia parte la nicio deliberare referitoare la orice aspect cu privire la care se află într-un conflict de interese.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^58(1)Pe baza informațiilor primite potrivit alin. (1), Banca Națională a României evaluează semnificația conflictului de interese și adecvarea măsurilor adoptate de instituțiile de credit pentru atenuarea conflictului de interese. În urma evaluării, Banca Națională a României poate să solicite instituției de credit:a)demiterea dintr-o anumită funcție;c)raportarea unei situații particulare;e)aprobarea de către organul de conducere pentru continuarea unei anumite situații care a generat respectivul conflict de interese.(3)Atunci când măsurile adoptate de instituțiile de credit potrivit alin. (1) și (2) nu conduc la gestionarea corespunzătoare a riscurilor generate de conflictele de interese, membrul organului de conducere nu poate fi considerat adecvat.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.2 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^59Calitatea de membru al unei părți afiliate instituției de credit, astfel cum aceasta este definită la art. 102 alin. (3), deținerea unor conturi, contractarea unor împrumuturi sau utilizarea unor alte servicii ale instituției de credit sau ale oricărei entități care face parte din același perimetru de consolidare nu trebuie considerate, doar prin ele însele, ca afectând gândirea independentă a unui membru al organului de conducere.(la 07-02-2022,
Articolul 67^59 din Punctul 3.6.2. , Punctul 3.6. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
3.6.3.Membrii independenți ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere(la 28-12-2020,
Secțiunea a 3-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^60Toate instituțiile de credit trebuie să aibă membri independenți în componența organului de conducere în funcția sa de supraveghere în sensul celor prevăzute la art. 67^53.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.3 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^61(1)În cazul instituțiilor de credit semnificative, altele decât cele de tip G-SII sau O-SII, precum și în cazul instituțiilor de credit care nu sunt semnificative, organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să fie format din minimum 2 membri independenți.(la 25-10-2022,
Articolul 67^61 din Punctul 3.6.3. , Punctul 3.6. , Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 6, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
+
Articolul 67^62În cadrul responsabilităților generale ale organului de conducere, membrii independenți trebuie să contribuie la sporirea eficacității sistemului de verificări și echilibrări prin îmbunătățirea supravegherii procesului de luare a deciziilor în cadrul organului de conducere, precum și prin asigurarea faptului că:a)nicio persoană și nicio minoritate formată dintr-o parte a membrilor organului de conducere nu domină procesul de luare a deciziilor; șic)(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.3 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^63Fără a aduce atingere art. 67^64 alin. (1), se consideră ca nefiind independent orice membru al organului de conducere în funcția sa de supraveghere care se află în oricare dintre situațiile următoare:a)este un acționar care exercită controlul asupra instituției de credit, în sensul art. 4 alin. (1) pct. 37 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sau reprezintă interesul unui acționar care exercită controlul, inclusiv în cazul în care acesta este un stat membru sau alt organism de drept public;c)este angajat al unui acționar care exercită controlul asupra instituției de credit sau este asociat în alt mod cu acesta;e)a deținut o funcție la cel mai înalt nivel ierarhic în cadrul instituției de credit sau al unei alte entități din perimetrul său de consolidare prudențială, fiind direct răspunzător doar față de organul de conducere și nu a existat o perioadă de cel puțin 5 ani între încetarea deținerii acestei funcții și exercitarea unei funcții în organul de conducere;g)este sau a fost, în ultimul an, un furnizor sau un client important al instituției de credit sau al unei alte entități care face parte din perimetrul de consolidare prudențială sau a avut o altă relație de afaceri importantă cu acestea ori deține o funcție superioară de conducere în acestea sau este asociat, în mod direct sau indirect, cu un furnizor sau un client important sau cu o entitate comercială care are o relație de afaceri importantă cu instituția de credit;i)a acționat ca membru al organului de conducere în cadrul instituției de credit timp de cel puțin 12 ani consecutivi;k)(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.3 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^64(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere că situații precum deținerea calității de acționar al instituției de credit, deținerea unor conturi, contractarea unor împrumuturi sau utilizarea unor servicii ale instituției de credit, altele decât cele expres prevăzute în prezenta secțiune, nu trebuie să conducă la situația în care membrul organului de conducere în funcția sa de supraveghere să fie considerat a nu fi independent, cu condiția ca valoarea participației, a sumelor depuse sau împrumutate ori a serviciilor pe care le utilizează să se situeze sub un prag de 1% din capitalul eligibil al instituției de credit.(3)Instituțiile de credit iau în considerare situațiile menționate la alin. (2) în cadrul gestionării conflictelor de interese, în conformitate cu prevederile art. 29^4-29^6.(la 28-12-2020,
Paragraful 3.6.3 din Sectiunea a 3-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 4-aResursele umane și financiare pentru pregătirea membrilor organului de conducere(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.1.Stabilirea obiectivelor privind inițierea și pregătirea(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^65(1)Instituțiile de credit trebuie să asigure punerea la dispoziția membrilor organului de conducere a unor programe de formare generale relevante și, după caz, personalizate, care să promoveze inclusiv conștientizarea beneficiilor diversității în cadrul organului de conducere al instituției de credit.(3)Instituțiile de credit trebuie să aloce suficiente resurse pentru inițierea și pregătirea membrilor organului de conducere la nivel individual și colectiv.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^66Toți membrii nou-numiți ai organului de conducere trebuie să primească informații esențiale și relevante despre instituția de credit, iar inițierea trebuie finalizată înainte de aprobarea acestora de către Banca Națională a României.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^67Membrii organului de conducere trebuie să își mențină și să aprofundeze cunoștințele și aptitudinile necesare pentru îndeplinirea responsabilităților lor.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.1. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2.Politica de inițiere și pregătire +
Articolul 67^68Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri privind inițierea și pregătirea membrilor organului de conducere care sunt adoptate de către organul de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^69(1)La stabilirea resurselor umane și financiare necesare pentru punerea în aplicare a politicilor și procedurilor eficace privind inițierea și pregătirea membrilor organului de conducere, instituția de credit trebuie să ia în considerare studiile de evaluare comparativă relevante disponibile în industrie cum ar fi, de exemplu, cele privind bugetul disponibil pentru pregătire și zilele de pregătire oferite, inclusiv studiile de evaluare comparativă publicate de Autoritatea Bancară Europeană.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^70Politicile și procedurile privind inițierea și pregătirea membrilor organului de conducere pot face parte dintr-o politică generală de adecvare a acestora și trebuie să stabilească cel puțin:a)responsabilitățile pentru elaborarea unui program detaliat de pregătire;c)un proces clar, în care orice membru al organului de conducere poate solicita inițierea sau pregătirea.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^71În elaborarea politicilor privind inițierea și pregătirea, organul de conducere sau comitetul de nominalizare, după caz, ia în considerare contribuția funcției de resurse umane, a funcției responsabile cu bugetarea și organizarea pregătirii profesionale, precum și a funcțiilor de control intern relevante, după caz.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^72Instituțiile de credit trebuie să dispună de un proces de identificare a domeniilor în care este necesară pregătirea organului de conducere atât la nivel individual, cât și colectiv. Domeniile de activitate relevante și funcțiile interne, inclusiv funcțiile de control intern, trebuie implicate, după caz, în dezvoltarea conținutului programelor de inițiere și pregătire.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^73Politicile și procedurile privind inițierea și formarea, precum și planurile de pregătire trebuie actualizate permanent, ținând cont de schimbările cadrului de administrare, schimbările strategice, noile produse, precum și de alte schimbări relevante, cum ar fi modificările legislației aplicabile instituțiilor de credit sau evoluțiile pieței.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^74Instituțiile de credit trebuie să dispună de un proces de evaluare pentru a analiza desfășurarea și calitatea procesului de inițiere și pregătire oferite și pentru a asigura conformarea cu politicile și procedurile privind inițierea și pregătirea.(la 28-12-2020,
Paragraful 4.2. din Sectiunea a 4-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 5-aDiversitatea în componența organului de conducere. Obiectivele politicii privind promovarea diversității(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^75(1)Politica privind promovarea diversității trebuie să urmărească implicarea unui set larg de calități și aptitudini la recrutarea membrilor organului de conducere, pentru a obține o varietate de opinii și experiențe și pentru a facilita exprimarea unor opinii independente și un proces decizional solid în cadrul organului de conducere.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 5-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^76(1)Politica privind promovarea diversității trebuie să includă un obiectiv pentru reprezentarea genului subreprezentat în cadrul organului de conducere.(3)În cazul instituțiilor de credit, altele decât cele semnificative și în mod deosebit în cazul celor al căror organ de conducere este compus din mai puțin de 5 membri, poate fi utilizat un obiectiv calitativ.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 5-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^77La stabilirea obiectivelor pe care le includ în politica privind promovarea diversității, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare rezultatele studiilor de evaluare comparativă privind diversitatea, în măsura în care sunt publicate de Banca Națională a României, Autoritatea Bancară Europeană, organisme sau organizații internaționale relevante.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 5-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^78(1)În cazul în care nu s-a îndeplinit vreunul din obiectivele privind diversitatea, instituțiile de credit semnificative trebuie să cerceteze cauzele, să adopte măsurile necesare și să stabilească termenul pentru ducerea lor la îndeplinire, în scopul asigurării îndeplinirii obiectivelor privind diversitatea.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 5-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^79În scopul facilitării constituirii unei baze suficient de diversificate de candidați pentru funcțiile deținute în cadrul organului de conducere, instituțiile de credit trebuie să pună în aplicare o politică privind promovarea diversității în rândul personalului, care să includă aspecte legate de planificarea carierei personalului și măsuri pentru a asigura egalitatea de tratament și oportunități pentru angajații de diferite genuri.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 5-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 6-aPolitica privind adecvarea și cadrul de administrare a activității(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
6.1.Politica privind adecvarea(la 28-12-2020,
Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^80(1)În sensul alin. (1), fără a aduce atingere competențelor adunării generale a acționarilor în ceea ce privește aprobarea unei asemenea politici stabilite prin actul constitutiv, organul de conducere trebuie să adopte și să mențină o politică privind evaluarea adecvării membrilor săi.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^81Politica privind adecvarea trebuie să includă sau să conțină o trimitere la politica privind promovarea diversității, pentru a asigura faptul că diversitatea este luată în considerare, la recrutarea unor membri noi.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^82(1)Instituțiile de credit păstrează documentația referitoare la adoptarea politicii privind adecvarea, precum și orice modificări ale acesteia cum ar fi, de exemplu, mențiunile înscrise în procesele verbale ale ședințelor relevante.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^83(1)La elaborarea politicii privind adecvarea, organul de conducere poate solicita și lua în considerare contribuțiile comitetelor, în special pe cele ale comitetului de nominalizare, dar și ale altor funcții interne, precum funcțiile juridice, de resurse umane sau de control intern.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^84(1)În sensul alin. (1), funcția de conformitate trebuie să analizeze modul în care politica privind adecvarea respectă prevederile cadrului legal și de reglementare aplicabil, politicile și procedurile interne și trebuie să raporteze organului de conducere toate riscurile de conformitate și toate aspectele de neconformitate identificate.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^85Politica privind adecvarea trebuie să cuprindă principiile privind selecția, monitorizarea și planificarea succedării membrilor organului de conducere, precum și cele aplicabile pentru reînnoirea mandatului membrilor existenți, stabilind cel puțin următoarele:a)criteriile utilizate în evaluare, care trebuie să includă criteriile de adecvare prevăzute la art. 67^19-67^64;c)canalul de comunicare cu Banca Națională a României; șie)(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^86Instituțiile de credit trebuie să includă în politica privind adecvarea și procesele de selecție și numire a persoanelor care dețin funcții-cheie.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^87(1)Atunci când consideră necesar, organul de conducere în funcția sa de supraveghere modifică politica privind adecvarea ținând seama de recomandările făcute de comitetul de nominalizare, în cazul în care acesta fost înființat, și de funcția de audit intern.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.1. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
6.2.Politica privind adecvarea în contextul grupului(la 28-12-2020,
Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^88(1)Politica prevăzută la alin. (1) trebuie să fie adaptată la specificul instituțiilor care fac parte din grup și al filialelor care fac parte din perimetrul de consolidare prudențială, dar care nu sunt incluse în sfera de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare sau a legislațiilor din alte state membre care au transpus Directiva 36/2013/UE.(3)În vederea evaluării adecvării, organele sau funcțiile responsabile din cadrul instituției de credit consolidante și din cadrul filialelor acesteia trebuie să interacționeze și să facă schimb de informații, după caz.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.2. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^89Instituția de credit consolidantă, persoană juridică română, se asigură că evaluarea privind adecvarea tuturor membrilor organului de conducere și a persoanelor care dețin funcții-cheie este conformă cu toate cerințele specifice aplicabile în oricare din jurisdicțiile relevante. În acest sens, pentru entitățile care fac parte dintr-un grup care desfășoară activitate în unul sau mai multe state membre, instituția de credit consolidantă se asigură că politica privind adecvarea la nivel de grup ia în considerare diferențele dintre legislațiile naționale ale statelor membre și cerințele specifice aplicabile fiecărei jurisdicții.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.2. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^90Instituția de credit consolidantă, persoană juridică română, se asigură că filialele înființate în state terțe care fac parte din perimetrul de consolidare prudențială au implementat în mod consecvent cerințele în materie prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare și de prezentul regulament, în măsura în care nu contravin cerințelor legislației statului terț.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.2. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^91(1)În cazul în care o instituție de credit, persoană juridică română, filială a unei instituții-mamă dintr-un stat terț, este o instituție de credit consolidantă, în perimetrul de consolidare prudențială nu sunt incluse instituția-mamă situată în statul terț și nici alte filiale directe ale acesteia.(3)Instituția de credit consolidantă, persoană juridică română, se asigură că politica la nivel de grup a instituției-mamă dintr-un stat terț este avută în vedere în cadrul propriei sale politici numai în măsura în care aceasta nu contravine cerințelor prevăzute în legislația aplicabilă în materie, inclusiv în prezentul regulament.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.2. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^92Organul de conducere al filialelor care fac obiectul cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului regulament adoptă și pune în aplicare o politică de adecvare la nivel individual, care trebuie să fie în concordanță cu politicile stabilite la nivel consolidat sau subconsolidat, astfel încât să asigure conformitatea cu toate cerințele specifice aplicabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.2. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
6.3.Componența organului de conducere, numirea și succedarea membrilor(la 28-12-2020,
Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^93(1)Nominalizările pentru reînnoirea unui mandat trebuie să aibă loc numai după analizarea rezultatului evaluării performanței membrului organului de conducere din ultimul său mandat.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.3. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^94(1)Organul de conducere identifică și selectează membri calificați și cu experiență, realizează planificarea adecvată a succedării membrilor în cadrul său și se asigură că aceasta este în concordanță cu toate cerințele legale privind componența, numirea sau succedarea în cadrul organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.3. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^95Fără a aduce atingere competențelor adunării generale a acționarilor privind numirea membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere, organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau comitetul de nominalizare, în cazul în care acesta este înființat, atunci când recrutează membri ai organului de conducere, trebuie să contribuie în mod activ la selectarea candidaților pentru funcțiile vacante din cadrul organului de conducere în colaborare cu funcția de resurse umane și, în acest sens, trebuie:a)să evalueze adecvarea echilibrului între cunoștințe, aptitudini și experiență la nivelul întregului organ de conducere;c)să ia în considerare obiectivele politicii privind promovarea diversității.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.3. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^96(1)Instituțiile de credit nu trebuie să recruteze membri ai organului de conducere exclusiv în scopul îmbunătățirii diversității organului de conducere, în detrimentul funcționării și adecvării membrilor organului de conducere la nivel colectiv sau la nivel individual.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.3. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^97Fiecare membru al organului de conducere trebuie să cunoască cultura, valorile, comportamentul și strategia specifice instituției de credit și organului său de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.3. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^98(1)Planificarea succedării trebuie să conțină planurile, politicile și procesele instituției de credit pentru abordarea cazurilor de absență sau plecare bruscă ori neașteptată a membrilor organului de conducere, inclusiv orice măsuri provizorii relevante. Planificarea succedării trebuie să ia în considerare și obiectivele și țintele definite în politica privind promovarea diversității.(la 28-12-2020,
Paragraful 6.3. din Sectiunea a 6-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 7-aEvaluarea adecvării de către instituțiile de credit(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.1.Cerințe comune pentru evaluarea adecvării, la nivel individual și colectiv, a membrilor organului de conducere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^99(1)În sensul alin. (1), organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau comitetul de nominalizare, dacă acesta a fost înființat, poate solicita contribuția altor comitete, cum ar fi comitetul de administrare a riscurilor și comitetul de audit, precum și a altor funcții care pot fi considerate relevante, cum ar fi funcțiile de control intern, funcția de resurse umane sau funcția juridică. Organul de conducere în funcția sa de supraveghere este responsabil pentru stabilirea evaluărilor finale cu privire la adecvare.(3)Atunci când persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere în funcția sa de supraveghere sunt numite de adunarea generală a acționarilor, organul de conducere în funcția sa de supraveghere furnizează acționarilor, înainte de ședință, informații relevante cu privire la rezultatele evaluării adecvării. Dacă este cazul, evaluarea trebuie să cuprindă diferite componențe alternative ale organului de conducere care pot fi prezentate acționarilor.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^100Instituțiile de credit iau în considerare riscurile, inclusiv riscul reputațional, care apar în cazul în care se identifică deficiențe care afectează adecvarea la nivel individual sau colectiv a membrilor organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^101(1)În situația prevăzută la alin. (1), organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau comitetul de nominalizare, în cazul în care acesta a fost înființat evaluează adecvarea, la nivel individual și colectiv, a persoanelor propuse de acționari, în termen de cel mult o lună de zile de la numirea acestora de către adunarea generală a acționarilor.(3)Evaluarea prevăzută la alin. (1) se efectuează înainte de evaluarea și aprobarea persoanelor respective de către Banca Națională a României.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^102(1)Informațiile furnizate acționarilor cu privire la adecvarea organului de conducere și a membrilor săi trebuie să permită acționarilor să ia decizii în cunoștință de cauză și să remedieze orice deficiențe cu privire la componența organului de conducere sau la membrii săi.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^103(1)Instituțiile de credit iau în considerare rezultatele evaluării adecvării la nivel colectiv a organului de conducere atunci când evaluează adecvarea la nivel individual a membrilor organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^104Identificarea unor deficiențe în procesul de evaluare a organului de conducere, în ansamblul său, sau a comitetelor acestuia, nu conduce implicit la concluzia că o anumită persoană propusă în calitate de membru al organului de conducere nu este considerată adecvată.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^105Instituțiile de credit documentează rezultatele evaluării adecvării și, în special, deficiențele identificate între adecvarea necesară și cea reală la nivel individual și colectiv, precum și măsurile avute în vedere pentru înlăturarea acestora.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^106Instituțiile de credit transmit Băncii Naționale a României rezultatul evaluării adecvării persoanelor propuse spre aprobare în calitate de noi membri ai organului de conducere, precum și al evaluării adecvării la nivel colectiv a organului de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 67^130-67^138, împreună cu documentația și informațiile prevăzute în anexa nr. 8 la prezentul regulament.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^107(1)În cazul reînnoirii unui mandat, informațiile solicitate de Banca Națională a României se pot referi doar la modificările relevante.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.1. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.2.Evaluarea adecvării, la nivel individual, a membrilor organului de conducere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^108Instituțiile de credit solicită membrilor organului de conducere să demonstreze că sunt adecvați prin furnizarea cel puțin a documentelor solicitate de Banca Națională a României în conformitate cu dispozițiile art. 67^130-67^138 și a informațiilor prevăzute în anexa nr. 8 la prezentul regulament.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.2. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^109La efectuarea evaluării adecvării, la nivel individual, a membrilor organului de conducere, instituțiile de credit trebuie:a)să colecteze informații despre reputația, integritatea, onestitatea și gândirea independentă a persoanei evaluate;c)să solicite persoanei evaluate să declare orice conflict de interese, actual sau potențial;e)să discute rezultatele evaluării în cadrul organului de conducere în funcția sa de supraveghere sau în cadrul comitetului de nominalizare, dacă acesta a fost înființat; șig)(la 28-12-2020,
Paragraful 7.2. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^110În cazul în care există o situație care generează îngrijorări cu privire la adecvarea, la nivel individual, a membrilor organului de conducere, instituțiile de credit realizează o evaluare a modului în care acestea afectează adecvarea persoanei respective.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.2. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^111Instituțiile de credit trebuie să documenteze descrierea funcției pentru care efectuează evaluarea adecvării, inclusiv a rolului pe care respectiva funcție îl are în cadrul instituției de credit și să prezinte rezultatele evaluării adecvării în funcție de următoarele criterii:a)conformarea membrilor organului de conducere care dețin mandate într-o instituție de credit semnificativă cu cerința de limitare a numărului de mandate deținute simultan, în temeiul art. 108^1 alin. (2^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;c)reputație, onestitate și integritate; șie)(la 28-12-2020,
Paragraful 7.2. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.3.Evaluarea adecvării, la nivel colectiv, a organului de conducere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^112(1)În sensul alin. (1), evaluarea adecvării la nivel colectiv se realizează printr-o comparație între componența actuală a organului de conducere, cunoștințele, aptitudinile și experiența actuale ale acestuia, la nivel colectiv, și cerințele cu privire la adecvare astfel cum sunt prevăzute la art. 108 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare și potrivit prezentului regulament.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.3. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^113Instituțiile de credit realizează evaluarea adecvării la nivel colectiv a organului de conducere, utilizând oricare dintre următoarele:a)propria metodologie elaborată în concordanță cu criteriile prevăzute în prezentul capitol.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.3. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^114Cu ocazia fiecărei evaluări a adecvării, la nivel individual, a membrilor organului de conducere, instituțiile de credit realizează, concomitent, și evaluarea adecvării la nivel colectiv a organului de conducere în conformitate cu art. 67^40-67^44, precum și dacă, la nivel global, componența comitetelor organului de conducere în funcția sa de supraveghere este adecvată. În mod deosebit, instituțiile de credit trebuie să evalueze în ce măsură cunoștințele, aptitudinile și experiența persoanei evaluate contribuie la adecvarea la nivel colectiv a organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.3. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.4.Monitorizarea continuă și reevaluarea adecvării, la nivel individual și colectiv, a membrilor organului de conducere(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^115(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit iau în considerare performanța individuală și colectivă, orice situație sau eveniment relevant care a determinat o reevaluare, precum și impactul pe care situația sau evenimentul respectiv îl are asupra adecvării actuale sau necesare.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^116La reevaluarea performanței individuale și colective a membrilor organului de conducere, membrii organului de conducere în funcția sa de supraveghere sau ai comitetului de nominalizare, dacă acesta a fost înființat, trebuie să aibă în vedere cel puțin următoarele:a)administrarea eficace și prudentă a instituției de credit, inclusiv dacă organul de conducere a acționat astfel încât să urmărească interesele instituției de credit;c)caracterul adecvat al numărului de reuniuni ținute, gradul de participare, alocarea unui timp suficient și intensitatea implicării membrilor organului de conducere în timpul desfășurării reuniunilor;e)obiectivele de performanță stabilite pentru instituția de credit și organul de conducere;g)măsura în care componența organului de conducere îndeplinește obiectivele stabilite în politica privind promovarea diversității, în conformitate cu secțiunea a 5-a a prezentului capitol;i)(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^117(1)Instituțiile de credit documentează rezultatele reevaluării periodice.(3)În cazul în care o reevaluare este declanșată de survenirea unui anumit eveniment, instituțiile de credit pot acorda o atenție deosebită reevaluării adecvării din perspectiva evenimentului care a declanșat reevaluarea.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^118(1)Organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau comitetul de nominalizare, dacă acesta a fost înființat, prezintă organului de conducere rezultatul reevaluării adecvării la nivel colectiv a organului de conducere, inclusiv în cazurile în care nu recomandă modificări în componența organului de conducere sau alte măsuri. Atunci când sunt formulate recomandări, acestea pot avea în vedere cursuri de formare, modificarea proceselor, măsuri de atenuare a conflictelor de interese, numirea de membri suplimentari având competențe specifice și înlocuirea membrilor organului de conducere.(3)Conducerea superioară ia act de cele prezentate potrivit alin. (1) și (2) și decide cu privire la recomandările formulate de organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau, după caz, de comitetul de nominalizare, cu excepția recomandărilor care vizează numirea și înlocuirea membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere. În cazul în care nu adoptă recomandările respective, conducerea superioară motivează neadoptarea acestora.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^119(1)Instituțiile de credit informează Banca Națională a României, cel puțin anual, cu privire la orice reevaluare a adecvării la nivel colectiv.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^120Instituțiile de credit au obligația să notifice, în scris, Băncii Naționale a României, de îndată ce iau cunoștință, orice informație reală și importantă care ar putea afecta negativ adecvarea unui membru al organului de conducere.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^121(1)Instituțiile de credit sunt obligate să pună la dispoziția Băncii Naționale a României documentația care atestă reevaluarea, în termen de 10 zile lucrătoare de la data realizării acesteia.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^122În cazul în care, ca urmare a unei reevaluări, organul de conducere constată că un membru al organului de conducere sau organul de conducere, la nivel colectiv, nu este adecvat, instituția de credit în cauză informează, de îndată, Banca Națională a României, inclusiv cu privire la măsurile propuse sau adoptate de aceasta pentru remedierea situației.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.4. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.5.Evaluarea de către instituțiile de credit a adecvării persoanelor care dețin funcții-cheie(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^123(1)Funcția din cadrul instituției de credit prevăzută la alin. (1) efectuează evaluarea adecvării persoanelor propuse în calitate de persoane care dețin funcții-cheie înainte de numirea acestora și transmite rezultatele evaluării funcției însărcinate cu numirea acestor persoane și organului de conducere.(3)În vederea efectuării evaluării adecvării de către Banca Națională a României, instituția de credit informează Banca Națională a României cu privire la rezultatul evaluării persoanelor care dețin funcții-cheie.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.5. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^124(1)În cazul în care din evaluarea efectuată la nivelul instituției de credit se constată că persoana propusă în calitate de persoană care deține funcții-cheie este adecvată, instituția de credit procedează la numirea persoanei în cauză și dispune măsurile necesare pentru a permite înlocuirea din funcție a persoanei respective dacă aceasta nu este considerată adecvată în urma evaluării efectuate de Banca Națională a României. Astfel de măsuri pot include, printre altele, stabilirea unei perioade de probă și/sau includerea unei condiții suspensive în contractul de muncă încheiat între instituția de credit și persoana în cauză.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.5. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.6.Măsuri de remediere aflate la dispoziția instituțiilor de credit(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^125(1)în cazul evaluărilor, persoana în cauză nu trebuie să fie numită, iar în situația prevăzută la art. 67^101 alin. (3) trebuie să se procedeze la numirea altei persoane;b)Atunci când evaluarea sau reevaluarea adecvării efectuate de către instituția de credit identifică deficiențe minore în îndeplinirea cerinței privind cunoștințele, aptitudinile și experiența persoanelor evaluate sau reevaluate, instituția de credit adoptă cu promptitudine măsuri de remediere adecvate în vederea înlăturării deficiențelor.(3)Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care deficiențele identificate privesc criteriile relevante pentru evaluarea reputației, onestității și integrității.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.6. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^126În cazul în care din evaluarea sau reevaluarea de către o instituție de credit se constată că organul de conducere nu este adecvat la nivel colectiv, instituția de credit în cauză adoptă, de îndată, măsurile de remediere necesare.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.6. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^127(1)În contextul evaluării unei persoane propuse pentru a deține calitatea de membru al organului de conducere sau de persoană care deține funcții-cheie, instituțiile de credit se asigură că deficiențele identificate sunt înlăturate anterior aprobării acestora de către Banca Națională a României.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.6. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^128Cu titlu exemplificativ, măsurile de remediere adoptate de către instituția de credit pot include:a)înlocuirea anumitor membri sau recrutarea unor membri suplimentari;c)pregătirea unuia sau mai multor membri ai organului de conducere, în vederea asigurării adecvării organului de conducere, la nivel individual și colectiv.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.6. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^129Instituțiile de credit informează de îndată Banca Națională a României cu privire la orice deficiențe semnificative identificate în legătură cu oricare dintre membrii organului de conducere, cu organul de conducere la nivel colectiv și cu persoanele care dețin funcții-cheie. Informațiile trebuie să includă măsurile adoptate sau avute în vedere pentru remedierea deficiențelor respective și termenele de punere în aplicare a acestora.(la 28-12-2020,
Paragraful 7.6. din Sectiunea a 7-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 8-aEvaluarea adecvării de către Banca Națională a României(la 28-12-2020,
Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
8.1.Dispoziții procedurale privind evaluarea adecvării(la 28-12-2020,
Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^130(1)Orice persoană nou numită ca membru al organului de conducere sau într-o funcție-cheie, precum și organul de conducere al instituției de credit, la nivel colectiv, sunt supuse evaluării de către Banca Națională a României.(3)În situațiile prevăzute la art. 67^5 alin. (2) lit. b) pct. ii) și 67^12 lit. b) pct. ii), Banca Națională a României reevaluează membrii organului de conducere. Instituțiile de credit informează de îndată Banca Națională a României în legătură cu rezultatele reevaluărilor realizate potrivit art. 67^5 alin. (2) lit. b) pct. ii) și 67^12 lit. b) pct. ii).(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^131(1)În vederea aprobării membrilor organului de conducere, instituțiile de credit depun la Banca Națională a României o cerere însoțită de documentația și informațiile prevăzute în anexa nr. 8 la prezentul regulament, în termen de cel mult 14 zile lucrătoare de la data la care a fost numită persoana respectivă.(3)În vederea aprobării persoanelor care dețin funcții-cheie, instituțiile de credit depun la Banca Națională a României o cerere, însoțită de documentația și informațiile prevăzute în anexa nr. 8 la prezentul regulament, cu excepția celor prevăzute la partea A pct. IV și partea B pct. III și IV din anexa nr. 8 la prezentul regulament, în termen de cel mult 14 zile lucrătoare de la data la care a fost numită persoana respectivă. Cererea, însoțită de documentația și informațiile care trebuie transmise, va fi semnată de un director sau, după caz, de un membru al directoratului instituției de credit respective.(la 25-10-2022,
Alineatul (3) din Articolul 67^131 , Punctul 8.1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost modificat de Punctul 7, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
(4)Prin excepție de la prevederile alin. (2), în situațiile prevăzute la art. 67^101 instituțiile de credit depun la Banca Națională a României o cerere însoțită de documentația și informațiile prevăzute în anexa nr. 8 la prezentul regulament, în termen de cel mult 14 zile lucrătoare de la data realizării evaluării de către acestea.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^132(1)Banca Națională a României poate solicita în scris instituției de credit orice informații sau documente suplimentare celor prevăzute potrivit art. 67^131 alin. (2) și (3), dacă acestea sunt considerate necesare pentru realizarea evaluării.(3)Instituția de credit poate furniza din proprie inițiativă orice alte informații și/sau documente considerate relevante, ulterior depunerii cererii de aprobare, însă acestea trebuie să fie prezentate cel târziu cu o lună anterior datei expirării termenului prevăzut la alin. (1) în care Banca Națională a României trebuie să se pronunțe asupra cererii de aprobare.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^133În cazul în care evaluarea adecvării membrilor organelor de conducere este efectuată în contextul evaluării unei cereri de autorizare a unei instituții de credit, sunt aplicabile prevederile art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^134În scopul luării deciziei privind aprobarea, Banca Națională a României efectuează evaluarea adecvării persoanelor prevăzute la art. 67^130 alin. (1), analizând, pe baza documentelor, informațiilor și circumstanțelor relevante, măsura în care sunt respectate condițiile minime prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare și în secțiunea a 3-a a prezentului capitol în ceea ce privește persoanele propuse.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^135(1)Banca Națională a României abordează cu promptitudine cazurile de neconformitate, luând măsurile care se impun.(3)Banca Națională a României poate proceda la reevaluarea adecvării, la nivel individual și la nivel colectiv, a persoanelor prevăzute la art. 67^130 alin. (1), ori de câte ori sunt dezvăluite date sau dovezi noi semnificative, în cursul activității curente de supraveghere prudențială a instituțiilor de credit.(5)În sensul alin. (1), Banca Națională a României verifică în special dacă sunt îndeplinite în continuare cerințele privind buna reputație, cunoștințele, aptitudinile și experiența, în cazul în care are motive întemeiate să suspecteze că are loc sau a avut loc o tentativă sau o acțiune de spălare de bani sau de finanțare a terorismului sau că există un risc crescut în acest sens.(la 07-02-2022,
Articolul 67^135 din Punctul 8.1. , Sectiunea a 8-a , Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^136(1)Dacă este cazul, interviul poate fi utilizat și la reevaluarea adecvării unui membru al organului de conducere sau a unei persoane care deține funcții-cheie, atunci când apar date sau circumstanțe care pot pune la îndoială adecvarea persoanei.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^137Banca Națională a României poate organiza întâlniri cu instituția de credit, respectiv cu unii sau cu toți membrii organului de conducere al acesteia sau cu persoane care dețin funcții-cheie, ori poate să participe ca observator la ședințele organului de conducere, cu scopul de a evalua funcționarea efectivă a acestuia. Frecvența acestor ședințe este stabilită conform unei abordări bazate pe riscuri.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^138Încălcarea unei cerințe prudențiale sau a unei alte cerințe prevăzute de cadrul de reglementare de către o instituție de credit poate, în anumite circumstanțe, să susțină o constatare a Băncii Naționale a României că o persoană nu mai este adecvată, cum ar fi situația în care Banca Națională a României constată, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere, că o persoană aflată în exercițiul funcției sale nu a luat măsurile care ar fi trebuit luate în mod rezonabil de o persoană aflată în respectiva funcție de conducere pentru a împiedica, a remedia sau a face să înceteze încălcarea respectivelor cerințe.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.1. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
8.2.Decizii ale Băncii Naționale a României(la 28-12-2020,
Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^139(1)Hotărârea Băncii Naționale a României cu privire la aprobarea sau respingerea unei cereri înaintate potrivit art. 67^131 alin. (2) va fi comunicată în scris instituției de credit solicitante, împreună cu motivele care au stat la baza acesteia, în cazul respingerii cererii.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.2. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^140(1)Cu titlu exemplificativ, Banca Națională a României poate:a)să adreseze instituției de credit solicitarea de a proceda la realocarea repartizării sarcinilor între membrii organului de conducere;c)să adreseze instituției de credit solicitarea de a opera modificări în componența organului de conducere pentru a asigura adecvarea membrilor organului de conducere, precum și adecvarea organului de conducere, în ansamblul său;e)să retragă aprobarea acordată unui membru al organului de conducere și, după caz, să impună alte măsuri, sancțiuni și măsuri sancționatoare, conform art. 226 și art. 229 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv retragerea autorizației de funcționare a instituției de credit, în conformitate cu art. 39 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.2. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^141Prevederile art. 67^140 alin. (2) lit. a) și c) sunt aplicabile în mod corespunzător și în cazul evaluării și reevaluării adecvării persoanelor care dețin funcții-cheie.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.2. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
8.3.Cooperarea Băncii Naționale a României cu celelalte autorități competente(la 28-12-2020,
Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completată de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^142(1)Furnizarea de informații se face cu includerea unei justificări a deciziei adoptate cu privire la adecvarea persoanei în cauză.(3)Cu respectarea legislației aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal, Banca Națională a României solicită altor autorități competente informații pe care le dețin cu privire la membri ai organelor de conducere sau persoane care dețin funcții-cheie, în vederea efectuării evaluării adecvării.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.3. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^143(1)În cazul în care Banca Națională a României primește o solicitare referitoare la rezultatele unei evaluări realizate de Banca Națională a României în privința unor persoane, membre ale organului de conducere sau care dețin funcții-cheie, aceasta furnizează informațiile disponibile în cel mai scurt timp, cu respectarea legislației aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal, astfel încât autoritatea competentă solicitantă să se poată încadra în termenul pentru realizarea evaluării.(3)Informațiile furnizate potrivit alin. (2) vor cuprinde: rezultatul evaluării realizate, orice deficiențe identificate, măsurile luate pentru asigurarea adecvării, responsabilitățile funcției pentru care a fost evaluată persoana și informații de bază relevante cu privire la mărimea, natura, amploarea și complexitatea instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.3. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^144Banca Națională a României ține seama de informațiile existente în bazele de date ale Autorității Bancare Europene în ceea ce privește sancțiunile administrative aplicate în conformitate cu legislațiile naționale care au transpus prevederile art. 69 din Directiva 2013/36/UE, ca parte a procesului de evaluare a adecvării, prin identificarea eventualelor sancțiuni aplicate cel puțin în ultimii 5 ani față de instituțiile în care persoana evaluată a avut calitatea de membru al organului de conducere sau de persoană care deține o funcție-cheie, luând în considerare gravitatea faptei imputate și responsabilitatea persoanei evaluate în săvârșirea acesteia.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.3. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^145(1)În cazul în care Banca Națională a României primește o solicitare similară celei prevăzute la alin. (1) din partea altei autorități competente, va da curs respectivei solicitări și va furniza informațiile relevante disponibile, cu respectarea legislației aplicabile în materie de protecție a datelor cu caracter personal.(3)În cazul în care informațiile furnizate de Banca Națională a României provin dintr-un alt stat membru, informațiile sunt divulgate doar cu acordul expres al autorităților care le-au comunicat și exclusiv în scopurile pentru care autoritățile respective și-au dat acordul.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.3. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^146În cazul în care Banca Națională a României adoptă o decizie privind adecvarea unei persoane, care diferă de orice evaluare anterioară efectuată de o altă autoritate competentă, Banca Națională a României informează celelalte autorități competente cărora li s-au solicitat informații cu privire la rezultatul evaluării sale.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.3. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 67^147La formularea unei solicitări de informații către alte autorități competente, Banca Națională a României comunică numele persoanei evaluate, împreună cu data nașterii, sau numele instituției și funcția pentru care persoana a fost deja evaluată, astfel încât să se asigure că informațiile vor privi persoana vizată.(la 28-12-2020,
Paragraful 8.3. din Sectiunea a 8-a, Capitolul I^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 103, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 9-aAlte dispoziții(la 07-02-2022,
Capitolul I^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 67^148În aplicarea art. 196 alin. (7) și (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. 67^2-67^15, art. 67^19-67^52, art. 67^54-67^59, art. 67^65-67^85, art. 67^87, art. 67^93-67^122, art. 67^125-67^130, art. 67^131 alin. (1), (2) și (4) și ale art. 67^132-67^147 din prezentul regulament se aplică în mod corespunzător societăților financiare holding și societăților financiare holding mixte.
(la 07-02-2022,
Secțiunea a 9-a, Capitolul I^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul IIProcesul intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri(la 28-12-2020,
Denumirea capitolului II, titlul II a fost modificată de Punctul 104, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea 1Dispoziții generale privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri(la 28-12-2020,
Denumirea secțiunii 1, capitolul II, titlul II a fost modificată de Punctul 105, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68(1)În cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri instituțiile de credit trebuie să realizeze:a)planificarea și menținerea surselor de capital intern și lichiditate necesare realizării adecvării capitalului și lichidității la profilul de risc al instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 68 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 106, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^1(1)Prevederile alin. (1) se aplică de casa centrală a cooperativelor de credit atât la nivel individual, cât și la nivelul rețelei cooperatiste. Fiecare bancă cooperatistă dezvoltă procese interne de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri, în conformitate cu reglementările elaborate de casa centrală a cooperativelor de credit.(3)Integrarea în practicile generale de administrare a riscurilor și de administrare strategică se realizează cel puțin prin utilizarea procesului intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri pentru:a)monitorizarea indicatorilor de adecvare a capitalului și lichidității în vederea identificării și evaluării potențialelor amenințări în timp util;c)realizarea alocării capitalului și lichidității;e)procesul de luare a deciziilor.(5)Instituțiile de credit trebuie să asigure caracterul adecvat al ICAAP și ILAAP, care să permită evaluarea și menținerea unui nivel adecvat de capital intern și lichiditate pentru a acoperi riscurile la care este expusă sau este susceptibil de a fi expusă instituția de credit și pentru a lua decizii (de exemplu, pentru alocarea capitalului în raport cu planul de afaceri), inclusiv în condiții de criză în conformitate cu cerințele de la art. 174-230.(7)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că ICAAP și ILAAP acoperă în mod corespunzător sucursalele deosebit de semnificative deținute și reflectă în mod adecvat expunerile acestora la riscuri, precum și capitalul și lichiditatea alocate pentru a acoperi aceste riscuri.(9)În sensul alin. (9), instituțiile de credit trebuie să se asigure că informațiile specifice sucursalei deosebit de semnificative au în vedere cel puțin următoarele:a)cadrul de administrare a activității și de control al riscurilor specifice sucursalei deosebit de semnificative și măsura în care sucursala respectivă este integrată în cadrul de administrare și control al instituției de credit;c)mediul macroeconomic în care funcționează sucursala deosebit de semnificativă.(11)În sensul prezentului articol, prin sucursale deosebit de semnificative se înțeleg acele sucursale care au fost desemnate astfel de către supraveghetorul consolidant și autoritățile competente de origine și gazdă, în conformitate cu prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene privind supravegherea sucursalelor semnificative (EBA/GL/2017/14).(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^2În sensul art. 68^1 alin. (1), soliditatea ICAAP și ILAAP presupune:a)să asigure că nivelul de încredere este conform cu apetitul la risc și că ipotezele de diversificare internă reflectă modelul de afaceri și strategiile de risc;c)să asigure că distribuirea/alocarea resurselor disponibile de capital intern și lichiditate pe linii de activitate sau între entități juridice reflectă în mod adecvat riscul la care fiecare dintre acestea este expusă sau este susceptibilă de a fi expusă și să ia în considerare orice constrângeri legale sau operaționale cu privire la transferabilitatea acestor resurse.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^3În sensul art. 68^1 alin. (1), din punctul de vedere al eficacității ICAAP și ILAAP, instituțiile de credit trebuie:a)să utilizeze ICAAP și ILAAP în procesul de administrare a riscurilor, a capitalului și a lichidității, formalizând și documentând interconexiunile cu cadrul privind apetitul la risc, administrarea riscurilor, administrarea capitalului, inclusiv strategiile anticipative de finanțare.c)identificarea funcțiilor și/sau a comitetelor specializate responsabile pentru diferitele elemente ale ICAAP și ILAAP (ex.: modelarea și cuantificarea, auditul intern și validarea, monitorizarea și raportarea, escaladarea problemelor);(ii)alocarea și monitorizarea resurselor de capital și lichiditate pe linii de activitate și tipuri de risc;(iv)luarea de măsuri de către organul de conducere atunci când a fost identificată posibilitatea ca strategia de afaceri și/sau tranzacțiile individuale semnificative să nu fie în concordanță cu ICAAP și ILAAP (ex.: aprobarea de către organul de conducere a unei tranzacții semnificative în cazul în care tranzacția poate avea un impact considerabil asupra capitalului intern disponibil).
(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^4Organul de conducere trebuie să demonstreze un nivel corespunzător de angajament și cunoaștere a ICAAP și ILAAP și a rezultatelor acestora. În acest sens, organul de conducere aprobă cadrele și rezultatele ICAAP și ILAAP și rezultatele validării interne a acestora.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^5În sensul art. 68^4, organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să redacteze și să semneze o declarație privind adecvarea capitalului, respectiv o declarație privind adecvarea lichidității, în care prezintă și explică principalele sale argumente privind adecvarea, susținute de informații relevante, inclusiv de rezultatele ICAAP și ILAAP.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^6Instituțiile de credit trebuie să raporteze periodic, cel puțin trimestrial, rezultatele ICAAP și ILAAP, inclusiv evoluția riscurilor semnificative și a indicatorilor-cheie, către organul de conducere.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^7(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dezvolte o strategie de menținere a nivelurilor de capital, care să ia în considerare factori precum: previziunile cu privire la ritmul de creștere a creditului, sursele și utilizările de fonduri viitoare, politica de dividende și orice variație în cadrul unui ciclu economic a necesarului de fonduri proprii reglementat potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^8(1)Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate care să asigure în timp util ajustările necesare asupra ICAAP și ILAAP, ori de câte ori sunt identificate modificări semnificative ale activității sau structurii grupului.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^9(1)să fie implementate în mod omogen și proporțional pentru toate liniile de activitate și entitățile juridice relevante ale instituției de credit sub aspectul identificării și evaluării riscurilor;b)să justifice devierile pentru cazurile în care o entitate are mecanisme sau procese aferente cadrului de administrare internă a activității diferite de cele ale altor entități din cadrul grupului.
(2)Instituția de credit trebuie să aibă în vedere în cadrul procesului de evaluare a adecvării capitalului inclusiv riscul de model și riscul asociat deficiențelor cadrului de administrare a activității, inclusiv controlului intern.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^10(1)să dispună de proceduri și procese pentru colectarea, stocarea și agregarea datelor privind riscurile la diferite niveluri, inclusiv din perspectiva fluxului de date de la filiale la grup;b)să verifice datele privind riscurile utilizate pentru ICAAP și ILAAP;d)Instituțiile de credit trebuie să se asigure de faptul că modelele și cadrele aferente ICAAP și ILAAP utilizate asigură rezultate fiabile. Metodologiile aferente proceselor ICAAP și ILAAP la riscuri trebuie validate/revizuite de către o funcție de validare independentă față de cea care dezvoltă metodologiile de cuantificare a riscului, organizată în funcție de mărimea și complexitatea instituției de credit, precum și față de funcția de audit intern.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^11(1)Informațiile care trebuie prezentate de către instituțiile de credit Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere sunt detaliate în anexa nr. 10 și trebuie să cuprindă următoarele:a)informații generale despre cadrele ICAAP și ILAAP, modele de afaceri și strategia de afaceri, precum și guvernanță;c)informații specifice procesului intern de evaluare a adecvării lichidității la riscuri;e)Instituțiile de credit transmit Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere informațiile prevăzute la alin. (2), după cum urmează:a)anual toate informațiile prevăzute la pct. 1-5 din anexa nr. 10, respectiv până la 30 aprilie, informațiile aferente datei de referință 31 decembrie.(4)Informațiile prevăzute la alin. (2) fac obiectul unui raport de evaluare, aprobat de organul de conducere în funcția sa de supraveghere al instituției de credit. Acest raport trebuie să respecte structura logică prevăzută în anexa nr. 10 și este însoțit de documentele interne ale instituțiilor de credit, relevante pentru scopul acestuia, precum și de hotărârea organelor de conducere în funcția lor de supraveghere. Orice trimitere la documente interne/secțiuni și/sau paragrafe din procedurile interne ale instituțiilor de credit se face prin indicarea exactă a referințelor vizate și a modului în care acestea sunt luate în considerare în cadrul respectivului raport. În termenele menționate la alin. (3), conducerea superioară a instituției de credit notifică Banca Națională a României – Direcția supraveghere cu privire la transmiterea documentației privind ICAAP și ILAAP. Raportul și documentele anexate acestuia, precum și orice informație care face obiectul raportării periodice în conformitate cu alin. (3) sunt transmise în format electronic, prin rețeaua de comunicații interbancare a Băncii Naționale a României (RCI), în conformitate cu specificațiile tehnice comunicate de Banca Națională a României – Direcția supraveghere.(6)Instituțiile de credit trebuie să confirme prin notificarea menționată la alin. (5) faptul că toate informațiile transmise Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere sunt complete și că sunt valabile și aplicabile la data transmiterii.(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 107, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
1.1.Dispoziții privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^12(1)descrierea nivelului de aplicare aferent procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, inclusiv o prezentare generală și justificarea oricăror abateri de la nivelul de aplicare ale entităților vizate de cerințele minime de fonduri proprii;b)obiectivele-cheie și ipotezele principale ale procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri (de exemplu, legătura cu anumite ratinguri de credit externe), inclusiv a modului în care acestea asigură adecvarea capitalului;d)orizontul/orizonturile de timp ale procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, inclusiv explicarea posibilelor diferențe dintre categoriile de riscuri și dintre entitățile grupului vizat.
(2)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 3.1.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a nivelului de aplicare, a obiectivelor generale și a ipotezelor principale care stau la baza procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^13(1)descrierea generală a caracteristicilor-cheie ale metodologiilor și modelelor de cuantificare/măsurare, inclusiv a măsurilor cantitative, a ipotezelor și a parametrilor utilizați pentru toate categoriile și subcategoriile de riscuri utilizate pentru aprobarea metodologiilor și modelelor de către organul de conducere al instituției de credit;b)diferențele dintre metodologiile și modelele de cuantificare/măsurare utilizate pentru scopurile procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și cele utilizate pentru calcularea cerințelor minime de fonduri proprii pentru riscurile care intră sub incidența Regulamentului (UE) nr. 575/2013, în cazul instituțiilor de credit care folosesc modele avansate aprobate. Descrierea trebuie furnizată pentru fiecare dintre riscuri și include, printre altele, diferite ipoteze cu privire la parametrii de risc, intervale de încredere etc.;d)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 3.2.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a metodologiilor de cuantificare, evaluare și agregare a riscurilor din cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^14(1)definiția capitalului intern utilizat pentru a acoperi estimările de capital pentru procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, inclusiv toate elementele/ instrumentele de capital avute în vedere;b)metodologia și ipotezele utilizate pentru alocarea capitalului intern pentru entitățile din cadrul grupului, precum și a liniilor de activitate principale și a piețelor, după caz;d)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 3.3.2 din anexa nr. 10, implementarea definiției capitalului intern și a cadrului de alocare a capitalului utilizate în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^15(1)descrierea procesului general de elaborare a planificării capitalului, incluzând dimensiunile avute în vedere (interne, de reglementare), orizontul de timp, instrumente de capital și măsuri privind capitalul;b)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 3.4.2 din anexa nr. 10, implementarea planificării capitalului intern.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^16(1)descrierea scenariilor adverse analizate în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, cu menționarea ipotezelor aferente scenariilor și a variabilelor macroeconomice cheie și descrierea modului în care au fost utilizate simulările de criză în sens invers pentru a calibra severitatea scenariilor utilizate;b)fezabilitatea acțiunilor de gestionare și impactul estimat al fiecăreia dintre acestea în contextul scenariilor analizate;d)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 3.5.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a simulărilor de criză și a rezultatelor acestora.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^17Instituțiile de credit trebuie să dispună de documentele justificative relevante prevăzute la pct. 3.6 din anexa nr. 10, care să demonstreze Băncii Naționale a României că dispun de procese solide de elaborare și punere în aplicare a procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^18Instituțiile de credit raportează Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere ratele fondurilor proprii rezultate ca urmare a ajustărilor prevăzute la art. 226 alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum este prevăzut la Anexa I – Raportarea privind fondurile proprii și cerințele de fonduri proprii a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 680/2014 al Comisiei de stabilire a unor standarde tehnice de punere în aplicare cu privire la raportarea în scopuri de supraveghere a instituțiilor în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, cu modificările și completările ulterioare.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 68^19Instituțiile de credit îndeplinesc cerințele suplimentare de fonduri proprii impuse de Banca Națională a României, în cadrul procesului de supraveghere, în structura solicitată de aceasta.
(la 28-12-2020,
Paragraful 1.1., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 108, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 69Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 69 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 70Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 70 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 71Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 71 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 72Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 72 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 73Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 73 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 74Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 74 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 75Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 75 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 76Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 76 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 77Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 77 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 78Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 78 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 79Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 79 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 80Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 80 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 81Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 81 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 109, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82(1)Indiferent de nivelul externalizării, instituțiile de credit rămân pe deplin responsabile de procesul lor intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și trebuie să se asigure că acesta reflectă în continuare situația lor specifică și profilul individual de risc.
1.2.Dispoziții privind procesul intern de evaluare a adecvării lichidității la riscuri(la 28-12-2020,
Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^1Pentru evaluarea adecvării lichidității la riscuri, instituțiile de credit trebuie să identifice cel puțin următoarele:a)concentrări specifice ale capacității de contrabalansare și/sau ale finanțării, pe contrapartidă și/sau produs/tip;c)acoperirea adecvată a deficitelor de finanțare în diferite monede;e)alte rezultate relevante ale simulărilor de criză pentru lichiditate.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^2(1)descrierea nivelului de aplicare al ILAAP, prezentarea generală și justificarea oricăror abateri de la nivelul de aplicare prudențial al cerințelor de lichiditate, recunoașterea posibilelor derogări;b)criteriile aplicate de instituție de credit pentru selectarea determinanților de risc semnificativi pentru riscul de lichiditate și de finanțare, inclusiv selecția monedelor semnificative pentru monitorizarea poziției de lichiditate și de finanțare;d)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.1.2 din anexa nr. 10, îndeplinirea cerințelor prevăzute la alin. (1).(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^3(1)descrierea procesului general de elaborare a planului de finanțare inclusiv a surselor de finanțare, a scadențelor, a piețelor-cheie, a produselor utilizate etc.;b)după caz, un document privind politica aferentă riscului de concentrare a finanțării, inclusiv privind principiile pentru măsurarea și monitorizarea corelației dintre sursele de finanțare și a legăturii economice dintre deponenți și alți furnizori de lichidități;d)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.2.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a strategiei de finanțare.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^4(1)metodologia pentru stabilirea dimensiunii rezervei interne minime de lichiditate, inclusiv definiția privind activele lichide, criteriile pe care le aplică pentru stabilirea valorii lichidității sub forma activelor lichide și constrângerile legate de concentrare, precum și alte caracteristici de risc ale activelor lichide;b)politica privind activele grevate cu sarcini, inclusiv principiile pentru măsurarea și monitorizarea atât a activelor grevate, cât și a celor negrevate de sarcini și corelarea cadrului privind limitele și controlul aferent activelor grevate de sarcini, cu apetitul la risc (de lichiditate și de finanțare) al instituției de credit;d)politica aferentă riscului de concentrare a lichidității în rezerva de lichiditate, inclusiv principiile de măsurare și monitorizare a oricăror pierderi potențiale de lichidități disponibile din cauza acestei concentrări.
(2)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.3.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a strategiei privind rezervele de lichidități și gestionarea garanțiilor reale.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^5(1)descrierea mecanismului de alocare a costurilor și beneficiilor de lichiditate, precum și a criteriilor de selecție a elementelor de lichiditate și de finanțare care să asigure faptul că se ține cont de toate beneficiile și costurile relevante, precum și de orice frecvență de ajustare a prețurilor;b)în cazul instituțiilor de credit care dispun de mecanisme de stabilire a prețurilor de transfer al lichidității (LTP), descrierea procesului de elaborare și funcționare a LTP și, în special, a interconexiunilor dintre LTP și procesul decizional strategic, precum și dintre LTP și procesul decizional din cadrul departamentului de relații cu clienții cu privire la generarea de active și datorii.
(2)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.4.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a alocării costurilor și beneficiilor în cadrul mecanismului privind lichiditățile.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^6(1)descrierea criteriilor și instrumentelor de măsurare și monitorizare a riscurilor de lichiditate pe parcursul zilei;b)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze autorității competente, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.5.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a procesului de administrare a riscului de lichiditate pe parcursul zilei.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^7(1)descrierea scenariilor adverse aplicate și a ipotezelor analizate în cadrul simulărilor de criză pentru lichiditate, inclusiv a oricăror elemente relevante cum ar fi numărul de scenarii utilizate, nivelul de aplicare, frecvența de raportare internă către organul de conducere, determinanții de risc (macro și idiosincratici), orizonturile de timp aplicate și, după caz, defalcarea pe monede/regiuni/unități de activitate;b)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.6.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a simulărilor de criză de lichiditate.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^8(1)descrierea liniilor de responsabilitate pentru proiectarea, monitorizarea și executarea planului pentru situații neprevăzute privind lichiditatea;b)descrierea instrumentului/instrumentelor pentru monitorizarea condițiilor de piață care să permită instituțiilor de credit să stabilească cu promptitudine dacă se justifică escaladarea și/sau executarea măsurilor;d)descrierea legăturii cu planul de redresare privind lichiditatea și a interacțiunii acestora cu privire la riscurile identificate pe bază continuă sau în diferite scenarii adverse.
(2)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României, pe baza documentației operaționale prevăzute la pct. 4.7.2 din anexa nr. 10, punerea în aplicare a planurilor pentru situații neprevăzute privind lichiditatea.(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 82^9Instituțiile de credit trebuie să dispună de documentele justificative relevante prevăzute la pct. 4.8 din anexa nr. 10, prin care demonstrează Băncii Naționale a României că dispun de procese solide de elaborare și punere în aplicare a ILAAP.
(la 28-12-2020,
Paragraful 1.2., Sectiunea 1 din Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 110, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 2-aAdministrarea riscurilor semnificative2.1Riscul de credit și riscul de țară(la 28-12-2020,
Titlul paragrafului 2.1., Sectiunea 2 din Capitolul II, Titlul II a fost modificat de Punctul 111, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.1Dispoziții generale privind riscul de credit(la 28-12-2020,
Titlul paragrafului 2.1.1., Sectiunea 2 din Capitolul II, Titlul II a fost modificat de Punctul 112, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.1.1.Eliminat.(la 28-12-2020,
Titlul paragrafului 2.1.1.1., Sectiunea 2 din Capitolul II, Titlul II a fost eliminat de Punctul 113, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 83Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru adecvat de administrare a riscului de credit care să ia în considerare apetitul la risc și profilul de risc al instituției de credit, precum și condițiile de piață și cele macroeconomice. Acesta include politici și procese prudente pentru identificarea, măsurarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul sau diminuarea riscului de credit*1), inclusiv riscul de credit al contrapartidei*2), în timp util.*1) Riscul de credit poate rezulta din: expuneri din bilanț și din afara bilanțului, inclusiv credite și sume avansate, investiții, creditare interbancare, tranzacții cu instrumente financiare derivate, tranzacții de finanțare prin titluri și activități de tranzacționare.
+
Articolul 84(1)Conducerea superioară implementează strategia de administrare a riscului de credit și dezvoltă politicile și procesele prevăzute la alin. (1).(3)Organul de conducere al instituțiilor de credit se asigură că, pentru a limita riscul indus de expunerile din creditare la adresa deponenților și, în mod general, la adresa stabilității financiare, conducerea superioară adoptă și respectă practici de creditare sănătoase.(la 28-12-2020,
Articolul 84 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 114, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
––*3) "Asumarea" include presupunerea tuturor tipurilor de risc care generează risc de credit, inclusiv risc de credit sau risc de credit al contrapartidei asociat cu diferite instrumente financiare.
+
Articolul 84^1Instituțiile de credit trebuie să adopte o strategie adecvată privind riscul de credit care:a)să acopere activitățile de creditare și activitatea de administrare a garanțiilor reale și a împrumuturilor neperformante și să susțină un proces decizional care să ia în considerare riscurile, reflectând aspecte care pot include, de exemplu, tipul expunerii (cum ar fi expuneri față de societăți, expuneri de tip retail, expuneri garantate cu bunuri imobile, expuneri față de administrații centrale), sectorul economic, poziționarea geografică, moneda, scadența, inclusiv toleranțe de concentrare și factorii de mediu, sociali și de administrare a activității (ESG);(la 01-04-2022,
Litera b) din Articolul 84^1 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
c)să țină cont de aspectele ciclice ale economiei, inclusiv în condiții de criză, și de schimbările aferente din componența portofoliului de risc de credit;d)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 115, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 84^2Instituțiile de credit trebuie să implementeze un cadru organizațional adecvat pentru administrarea, cuantificarea și controlul eficace al riscului de credit, cu resurse umane și tehnice (atât calitative, cât și cantitative) suficiente, și care să cuprindă:a)sisteme de control și monitorizare a riscului de credit, care sunt supuse unei revizuiri independente față de funcția care a dezvoltat sistemele, precum și o distincție clară între personalul care își asumă riscurile și responsabilii cu administrarea riscurilor;c)personal implicat în activități de creditare (atât pe linii de activitate comercială, cât și în cadrul funcțiilor administrative și de control) care are competențe și experiență corespunzătoare.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 115, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 85Abrogat.(la 14-02-2018,
Articolul 85 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul I din REGULAMENT nr. 1 din 6 februarie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 141 din 14 ianuarie 2018
)
+
Articolul 86În ceea ce privește riscul de credit și riscul de contrapartidă, instituțiile de credit trebuie:a)să dispună de sisteme eficiente pentru gestionarea și monitorizarea permanentă a diferitelor portofolii purtătoare de risc de credit și a diferitelor expuneri ale instituțiilor, inclusiv pentru identificarea și gestionarea creditelor-problemă și pentru efectuarea ajustărilor de valoare și constituirea unor provizioane adecvate;c) +
Articolul 87Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese care să stabilească un mediu corespunzător și controlat în mod adecvat pentru riscul de credit și care să includă:a)politici și procese eficace de administrare a creditelor, care să includă analiza continuă a capacității și disponibilității clienților de a rambursa datoriile la scadență (inclusiv revizuirea performanței activelor-suport în cazul expunerilor din securitizare), monitorizarea documentației, clauzelor contractuale, garanțiilor și altor forme de diminuare a riscului de credit;c)sisteme informaționale eficace și o infrastructură de date adecvată detaliată și suficient de granulară, pentru sprijinirea procesului de acordare de credite, administrarea și monitorizarea riscului de credit pe parcursul întregului ciclu de viață al facilităților de credit, identificarea, agregarea și raportarea cu acuratețe și la timp a expunerilor la riscul de credit către organul de conducere, pe bază continuă;(la 01-04-2022,
Litera c) din Articolul 87 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
d)limite de credit prudente și adecvate, consecvente cu apetitul la risc, profilul de risc și soliditatea capitalului instituției de credit, care sunt comunicate în mod regulat personalului relevant și înțelese de către acesta;e)controale eficace, inclusiv referitor la calitatea, încrederea și relevanța datelor și referitor la procedurile de validare, pentru utilizarea modelelor care identifică și măsoară riscul de credit și limitele stabilite.g)politici, procese și proceduri privind identificarea, evaluarea și administrarea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului la care sunt expuse instituțiile de credit ca urmare a activităților lor de acordare de credite;(la 01-04-2022,
Articolul 87 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
h)o definiție cuprinzătoare a tranzacțiilor cu efect de levier, care să ia în considerare nivelul efectului de levier al debitorului și scopul tranzacției și să acopere toate liniile de activitate și unitățile cu risc de credit;(la 01-04-2022,
Articolul 87 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
i)factorii de mediu, sociali și de administrare și riscurile asociate acestora (spre exemplu, riscul fizic determinat de efectele fizice ale schimbărilor climatice asupra performanței financiare a debitorului, riscul de tranziție determinat de impactul asupra debitorului al tranziției către o economie cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, riscul de modificare a pieței și a preferințelor consumatorilor etc.) care să fie în linie cu apetitul la risc al instituției de credit.(la 01-04-2022,
Articolul 87 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
+
Articolul 87^1Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri riguroase și conforme cu strategia privind riscul de credit și care să acopere toate activitățile și procesele principale specifice administrării, cuantificării și controlării riscului de credit, în special:a)cuantificarea și monitorizarea riscului de credit: de exemplu, criterii pentru identificarea grupurilor de clienți aflați în legătură; criterii pentru evaluarea bonității debitorilor și evaluarea garanției reale, precum și frecvența de revizuire a acestora; criterii pentru cuantificarea deprecierilor, ajustărilor evaluării creditului și a ajustărilor pentru pierdere;c)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 116, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 87^2Instituțiile de credit trebuie să se asigure că politicile privind administrarea riscului de credit sunt conforme cu reglementările specifice, sunt adecvate pentru natura și complexitatea activităților instituției, permit o înțelegere clară a riscului de credit inerent diferitelor produse și activități din sfera de aplicare a instituției și sunt formalizate și comunicate în mod clar și aplicate în mod coerent în cadrul instituției.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 116, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 87^3Instituțiile de credit trebuie să se asigure că politicile privind administrarea riscului de credit sunt aplicate în mod coerent în cadrul grupurilor și permit o administrare adecvată a debitorilor și contrapărților comune.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 116, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 87^4(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit se asigură, în principal, că:a)există proceduri interne de control, limite operaționale și alte practici care vizează menținerea expunerilor la riscul de credit în limitele acceptabile pentru instituție, în concordanță cu parametrii stabiliți de către organul de conducere, precum și cu apetitul la risc al instituției; șic)dispun de proceduri și practici interne de control adecvate pentru a asigura raportarea promptă a încălcărilor și a derogărilor de la politici, proceduri și limite, către nivelul corespunzător de conducere pentru luarea de măsuri.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 116, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 87^5Instituțiile de credit trebuie să dispună de un sistem de limite adecvat pentru complexitatea structurii organizatorice și a activităților de creditare ale instituției, care să cuprindă:a)proceduri pentru informarea permanentă a personalului care administrează credite cu privire la limitele acestora; șic)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 116, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 87^6Atunci când inițiază sau intenționează să inițieze facilități de credit sustenabile din punctul de vedere al mediului, instituțiile de credit trebuie să elaboreze în cadrul politicilor și procedurilor lor privind riscul de credit detalii specifice cu privire la politicile și procedurile de creditare sustenabile din punctul de vedere al mediului, care să acopere acordarea și monitorizarea unor astfel de facilități de credit.(la 01-04-2022,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
+
Articolul 87^7(1)În scopul evaluării bonității și profilului de risc al debitorilor, atât persoane fizice, cât și persoane juridice, instituțiile de credit trebuie să aibă la dispoziție și să utilizeze informații susținute de dovezi relevante pentru creditul solicitat, care să surprindă caracteristici cu privire la mediul economic în care debitorii își desfășoară activitatea, cu privire la poziția financiară a acestora și cu privire la factorii de diminuare a riscului.(3)poziția financiară a debitorilor persoane juridice, prin luarea în considerare de informații care descriu situația financiară actuală și preconizată a acestora, inclusiv indicatori economico-financiari, care să fie relevante atât din punctul de vedere al dimensiunii debitorului (microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare), cât și din punctul de vedere al creditului contractat, al specificului activității debitorilor și al segmentului de piață în care aceștia activează;b)capacitatea de generare de venituri viitoare de către bunurile imobile comerciale cu care sunt garantate creditele acordate debitorilor persoane juridice și persoane fizice ce acționează în scopuri legate de activitatea lor comercială sau profesională, prin utilizarea de criterii specifice pentru evaluarea fluxului de numerar generat de respectivele imobile, în funcție de intenția de utilizare a acestora de către debitori.
(4)În cazul finanțării activităților navale, instituțiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor persoane juridice utilizând criterii suplimentare, care să surprindă toate aspectele specifice relevante din industria navală, precum construcția navală, caracteristicile flotei navale a debitorului, precum și caracteristicile prezente și viitoare ale cererii și ofertei de pe piața navală.(6)În cazul finanțării proiectelor, instituțiile de credit trebuie să evalueze bonitatea debitorilor utilizând criterii suplimentare, care să surprindă toate aspectele specifice relevante derulării proiectelor, precum evaluarea sursei principale de rambursare a creditului în relație cu fluxul de numerar generat de proiect, clauzele contractuale care să asigure gajarea fondurilor sau activelor debitorilor în cazul tranzacțiilor sindicalizate, criteriile pentru evaluarea diferitelor aspecte ale fazei de dezvoltare a proiectului și evaluarea predictibilității și volatilității costurilor asociate dezvoltării acestora.(la 01-04-2022,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
+
Articolul 88Instituțiile de credit trebuie să asigure că deciziile de creditare sunt luate în mod independent, fără a fi afectate de influențe, presiuni sau conflicte de interese.
+
Articolul 88^1Atunci când utilizează inovații cu componentă tehnologică în scopul acordării de credite și/sau modele automatizate de evaluare a bonității și de luare a deciziilor cu privire la credite, instituțiile de credit trebuie să se asigure de caracterul adecvat al acestora, de riscurile inerente asociate acestora și să înțeleagă modelele utilizate și limitările lor.(la 01-04-2022,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
+
Articolul 89Instituțiile de credit trebuie să dispună de criterii, politici și procese solide și bine definite, privind aprobarea noilor expuneri – inclusiv standarde prudente de asumare a expunerilor, operațiunile de modificare, reînnoire și refinanțare a expunerilor existente și identificarea competenței de aprobare corespunzătoare dimensiunii și complexității expunerilor.
+
Articolul 90(1)Conducerea superioară informează organul de conducere în funcția sa de supraveghere cu privire la aprobările prevăzute la alin. (1).(la 28-12-2020,
Articolul 90 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 117, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 91Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri pentru evaluarea garanțiilor reale și pentru verificarea faptului că respectivele garanții sunt și continuă să fie executabile și valorificabile. Aceste politici și proceduri trebuie să specifice metode de evaluare prudente și proporționale cu tipul și valoarea potențială a garanțiilor reale, care urmează să fie utilizate de către un evaluator, și utilizarea modelelor statistice avansate pentru fiecare tip de garanție reală.(la 01-04-2022,
Articolul 91 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
+
Articolul 92(1)La evaluarea garanțiilor reale corporale, situate pe teritoriul României, pentru recunoașterea calității acestora de diminuatori de risc de credit în conformitate cu reglementările Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere Standardele internaționale de evaluare, respectiv Ghidul privind evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, emis de Asociația Națională a Evaluatorilor din România (ANEVAR).(3)Pentru scopul indicat la alin. (1) și (2), instituțiile de credit trebuie să realizeze evaluarea garanțiilor reale corporale cu persoane care dețin calificarea, abilitățile și experiența necesare pentru efectuarea unei evaluări și care sunt independente de procesul decizional în ceea ce privește creditul.
+
Articolul 92^1(1)În sensul alin. (1), sistemele și metodologiile trebuie să:a)asigure o estimare sigură și prudentă a nivelului de risc de credit și a valorii garanției reale;c)permită instituției de credit să proiecteze estimări ale riscului de credit în scop de planificare și pentru simulări de criză;e)permită instituției de credit să stabilească nivelul ajustărilor pentru pierdere și al ajustărilor evaluării creditului, care se impun pentru a acoperi pierderile așteptate și cele produse.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 118, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 92^2Instituțiile de credit trebuie să se asigure că datele și sistemele informaționale sunt adecvate pentru a le permite să îndeplinească cerințele de raportare în scopuri de supraveghere și pentru a detecta, cuantifica și monitoriza în mod regulat riscul de credit inerent tuturor activităților bilanțiere și extrabilanțiere (dacă este cazul, la nivel de grup), în mod specific în ceea ce privește:a)expuneri de credit (indiferent de natura lor) ale debitorilor și, după caz, ale grupurilor de clienți aflați în legătură;c)conformitatea permanentă cu termenii contractuali și acordurile (angajamentele);e)surse relevante de risc de concentrare de credite.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 118, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 92^3Instituțiile de credit se asigură că organul de conducere înțelege ipotezele care stau la baza sistemului de cuantificare a riscului de credit și are cunoștință de nivelul de risc de model relevant.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 118, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 92^4Instituțiile de credit trebuie să stabilească și să pună în aplicare acțiuni de monitorizare permanentă și eficace a expunerilor la riscul de credit (inclusiv concentrarea creditelor), prin indicatori specifici și factori declanșatori relevanți pentru a asigura emiterea de alerte timpurii eficiente.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 118, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 92^5Instituțiile de credit trebuie să implementeze un sistem de raportare periodică către organul de conducere și responsabilii cu administrarea riscului de credit a expunerilor la riscul de credit, inclusiv a rezultatelor simulărilor de criză.
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 118, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a monitoriza îndatorarea totală a entităților cărora le acordă credite, precum și orice factor de risc care poate conduce la stare de nerambursare, inclusiv riscul valutar neacoperit.
+
Articolul 93^1În vederea evaluării adecvării capitalului intern la riscul de credit, instituțiile de credit trebuie să identifice și să evalueze riscul de credit în conformitate cu prevederile art. 93^2-93^17.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^2Instituțiile de credit trebuie să evalueze riscul de credit asociat tuturor expunerilor din afara portofoliului de tranzacționare (inclusiv elementelor extrabilanțiere), precum și riscul de credit al contrapartidei și riscul de decontare.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^3(1)probabilitatea unui eveniment de credit (nerambursare) sau evenimente de credit corelate, care vizează în principal debitorii și capacitatea lor de a rambursa obligațiile relevante;b)rata de recuperare a expunerilor din credite în cazul debitorilor în stare de nerambursare.
(2)Pentru toate aceste componente, instituțiile de credit trebuie să țină cont de posibilitatea ca aceste componente să se deterioreze în timp și să devină mai precare în raport cu rezultatele așteptate.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^4În evaluarea riscului de credit instituțiile de credit trebuie să reflecte:a)calitatea portofoliului de credit;c)evaluarea nivelului ajustărilor pentru pierdere și al ajustărilor evaluării creditului.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^5Pentru scopurile art. 93^4 lit. a), instituțiile de credit au în vedere prevederile art. 93^6-93^8.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^6(1)Când efectuează evaluarea menționată la alin. (1), instituțiile de credit trebuie să țină cont și de modul în care natura expunerii la riscul de credit poate afecta dimensiunea expunerii (de exemplu, linii de credit/angajamente neutilizate inițial accesate de debitori, denominarea în monedă străină etc.), luând în considerare posibilitatea legală a instituției de a anula unilateral sumele neutilizate din facilitățile de credit angajante.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^7Pentru a evalua natura riscului de credit, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cel puțin următoarele subcategorii de riscuri de credit:a)riscul generat de acordarea de împrumuturi în valută;c)riscul de concentrare de credit;e)riscul asociat finanțărilor specializate.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^8Pentru scopurile art. 93^7 lit. a), instituțiile de credit trebuie să evalueze riscul de credit al contrapărții și riscul de decontare care decurg din expuneri provenind din instrumente financiare derivate și din tranzacții cu instrumente financiare, reflectând următoarele aspecte:a)complexitatea instrumentelor financiare care stau la baza tranzacțiilor relevante;c)expunerea la riscul de credit al contrapărții și la riscul de decontare sub aspectul valorii curente de piață și al valorii nominale, comparativ cu expunerea globală la riscul de credit și cu fondurile proprii;e)proporția tranzacțiilor relevante cu contrapărți centrale (CPC) și eficacitatea mecanismelor de protecție împotriva pierderilor pentru acestea; șig)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^9Pentru scopurile art. 93^4 lit. b), instituțiile de credit au în vedere prevederile art. 93^10-93^13.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^10(1)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că riscul de credit general la nivel de portofoliu și la nivelul diferitelor clase de calitate pentru fiecare dintre categoriile menționate la alin. (1) este corelat cu apetitul la risc stabilit.(3)Instituțiile de credit trebuie să justifice orice devieri ale riscului de credit general de la apetitul la risc stabilit.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^11Instituțiile de credit trebuie să evalueze calitatea creditului aferent expunerilor performante ținând cont de schimbările produse în portofoliu sub aspectul componenței, al dimensiunii și al bonității, al profitabilității acestuia și al riscului de deteriorare viitoare, luând în considerare:a)ratele de creștere pe tipuri de debitori, sectoare și produse, precum și conformitatea cu strategiile pentru riscul de credit;c)ratele de migrație istorice între clasele de calitate a creditului, întârzieri la plată și rate de nerambursare pe diferite orizonturi de timp; șie)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^12În vederea evaluării riscului de credit aferent expunerilor restructurate în urma dificultăților financiare, instituțiile de credit trebuie să evalueze amploarea creditelor restructurate și eventualele pierderi asociate acestora, reflectând cel puțin:a)nivelul de garantare prin garanții reale a expunerilor restructurate în urma dificultăților financiare; șic)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^13În vederea evaluării riscului de credit aferent expunerilor neperformante, instituțiile de credit trebuie să evalueze importanța creditelor neperformante pe portofolii și eventualele pierderi asociate acestora, ținând cont cel puțin de:a)repartizarea expunerilor pe clase de active neperformante (restante, cu plată improbabilă etc.);c)ratele de migrație de la clase neperformante la expuneri performante, restructurate în urma dificultăților financiare, precum și între clasele neperformante;e)rate de recuperare istorice pe portofolii, industrii, locații geografice sau tipuri de garanții reale și durata procesului de recuperare; șig)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^14Pentru scopurile art. 93^4 lit. c), instituțiile de credit au în vedere prevederile art. 93^15-93^16.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^15Evaluarea riscului de credit realizată de instituțiile de credit trebuie să reflecte nivelul și calitatea garanțiilor (inclusiv instrumente derivate de credit), precum și activele disponibile pentru garantare care ar diminua pierderile de credit în cazul în care apar evenimente de credit, respectiv:a)rate de recuperare istorice pe tipuri și valori de garanții reale și garanții personale; șic)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^16Instituțiile de credit trebuie să evalueze concentrarea garanților și a garanțiilor reale, precum și corelarea cu bonitatea debitorilor (riscul de corelare defavorabilă – wrong-way risk) și eventualul impact sub aspectul eficacității protecției.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 93^17(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că:a)ajustările evaluării creditului la valorile de piață ale instrumentelor derivate reflectă bonitatea contrapărților relevante;c)activele neperformante, cele restructurate în urma dificultăților financiare și cele executate au făcut obiectul unor ajustări pentru pierdere suficiente, luând în considerare nivelul garanțiilor reale existente și vechimea unor astfel de expuneri într-o anumită perioadă; șie)Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și orice constatări ale auditorilor interni și externi în legătură cu aspectele menționate anterior.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 119, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.2.Riscul generat de acordarea de împrumuturi în valută(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.2 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost introdus de Punctul 121, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 94Pentru ca fondurile proprii ale instituției de credit să își mențină capacitatea de asigurare a continuității activității și de absorbție a pierderilor pe bază continuă, instituțiile de credit trebuie să integreze într-o manieră adecvată riscurile din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar în cadrul sistemului intern de administrare a riscului de credit.
+
Articolul 95Pentru scopurile art. 94, instituțiile de credit trebuie să își stabilească limitele de risc aferente acordării de împrumuturi în valută și să dispună de politici și proceduri adecvate volumului și complexității activității desfășurate pentru identificarea și evaluarea cu acuratețe a riscurilor din creditarea în valută a debitorilor neacoperiți la riscul valutar și pentru reflectarea acestora atât la nivelul proceselor de evaluare internă a prețului riscurilor aferente creditelor, cât și la nivelul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri.(la 28-12-2020,
Articolul 95 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 122, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 96(1)Metoda prevăzută la alin. (1) trebuie să asigure reflectarea în prețurile interne de referință a costurilor necesare acoperirii tuturor riscurilor aferente creditelor în valută, în condițiile asigurării continuității activității instituției de credit.(3)costurile destinate acoperirii pierderilor previzibile care se produc cu regularitate în cursul normal al activității;b)costurile operaționale;d)costurile aferente surselor de finanțare a creditelor în valută.
+
Articolul 97În sensul art. 95, în cadrul procesului intern de adecvare a capitalului la riscuri, instituțiile de credit trebuie să determine, să planifice, să mențină și să aloce capital intern pentru acoperirea tuturor riscurilor din activitatea de creditare în valută a debitorilor expuși la riscul valutar.
+
Articolul 97^1(1)Sfera de aplicare a evaluării menționate la alin. (1) trebuie extinsă și la clienții care sunt neacoperiți față de riscuri, alții decât clienții individuali sau întreprinderi mici și mijlocii (IMMuri). În mod specific, instituțiile de credit trebuie să evalueze cel mai mare risc de credit asociat:a)unei creșteri a valorii curente a datoriei față de valoarea activelor-garanție denominate în moneda națională.(3)tipul de regim de curs de schimb și modul în care acesta poate afecta schimbările produse în cursul de schimb între moneda națională și cea străină;b)impactul fluctuațiilor cursului de schimb asupra ratingurilor/scorurilor de credit ale debitorilor și a capacităților de rambursare a datoriilor; șid)posibile concentrări ale activității de împrumut într-o monedă străină unică sau într-un număr limitat de monede străine strâns corelate între ele.
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 123, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.– Administrarea riscului de credit și evidențierea contabilă a pierderilor din credit așteptate (Expected Credit Losses – ECL)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.1.Definiții(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^2(1)ajustări pentru pierderi – soldul ajustărilor pentru pierderi din credit aferente expunerilor din creditare care au fost recunoscute în bilanțul instituției de credit, în conformitate cu reglementările contabile conforme cu IFRS, aplicabile instituțiilor de credit;b)modificări temporare aferente ajustărilor pentru pierderi – modificări ale ajustărilor pentru pierderi, necesare în situațiile în care devine evident că, în cadrul procesului de rating și de modelare a riscului de credit, factorii de risc existenți sau așteptați nu au fost luați în considerare la data raportării.
(2)Prevederile subsecțiunii 2.1.3 nu impun reguli suplimentare pentru determinarea pierderilor așteptate utilizate în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.2.Considerații generale(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.2.1.Aplicarea principiilor proporționalității, pragului de semnificație și al simetriei(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^3(1)Utilizarea abordărilor adecvate din punct de vedere al proporționalității nu aduce atingere necesității implementării corespunzătoare a reglementărilor contabile ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^4(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit nu pot să considere expunerile individuale sau portofoliile ca fiind nesemnificative dacă, în mod cumulat, acestea formează o expunere semnificativă pentru instituția de credit.(3)Pragul de semnificație nu poate să fie evaluat numai pe baza impactului potențial asupra contului de profit și pierdere, la data de raportare (de exemplu, portofolii mari de expuneri din credite acordate, precum ipoteci imobiliare, ar fi în general considerate semnificative chiar dacă acestea sunt în mare măsură garantate).(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^5Instituțiile de credit trebuie să asigure că nu este introdus vreun element părtinitor la aprecierea modului de luare în calcul a proporționalității și a pragului de semnificație în elaborarea unei metodologii ECL sau implementarea acesteia.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^6Instituțiile de credit trebuie să identifice la timp deteriorarea calității creditului și ajustările pentru pierderi, fără a afecta caracterul simetric al cadrului contabil ECL care constă în faptul că schimbări ulterioare în profilul de risc al unui debitor trebuie luate în considerare la măsurarea ajustărilor pentru pierderi.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.2.2.Informații rezonabile și justificabile(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^7(1)Informațiile luate în considerare trebuie să fie relevante pentru evaluarea riscului de credit și pentru măsurarea nivelului ECL aferente expunerii din creditare evaluate și trebuie să cuprindă informații despre evenimentele anterioare, condițiile actuale și previziunile condițiilor economice viitoare.(3)Instituțiile de credit trebuie să utilizeze judecata profesională bazată pe experiența în creditare atunci când determină gama informațiilor relevante care trebuie luate în considerare și când determină dacă informațiile pot fi considerate rezonabile și justificabile.(5)Informațiile rezonabile și justificabile trebuie să se bazeze pe fapte relevante și pe un raționament solid.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.2.3.Informații anticipative(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^8Pentru a asigura o recunoaștere la timp a pierderilor din credit, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare informații anticipative, inclusiv factori macroeconomici, sens în care instituțiile de credit trebuie să realizeze o analiză care să asigure aplicarea corespunzătoare a metodelor general acceptate de analiză și previziune economică și care să fie susținută de un set suficient de date.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^9(1)Instituțiile de credit trebuie să aplice judecata profesională bazată pe experiența în creditare atunci când iau în considerare scenariile viitoare și să țină cont de consecințele potențiale în cazurile în care unele evenimente se produc sau nu, precum și de impactul rezultat asupra determinării nivelului ECL.(3)Dacă informațiile relevante pentru evaluarea și măsurarea riscului de credit nu sunt rezonabile și justificabile, trebuie excluse din procesul de evaluare și determinare a ECL.(5)În cazul excluderii din procesul de evaluare și determinare a ECL a informațiilor de la alin. (4), instituțiile de credit trebuie să justifice excluderea acestora în mod clar, formalizat și cu argumente solide.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^10Informațiile utilizate de instituțiile de credit trebuie să aibă la bază o apreciere imparțială atât a factorilor relevanți, care includ factori intrinseci instituției de credit și activității acesteia, precum și factori rezultați din condițiile externe, cât și a impactului acestora asupra bonității și deficitelor de numerar.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.Principii pentru administrarea riscului de credit și evidențierea contabilă a ECL(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.1.Responsabilitățile organului de conducere și ale conducerii superioare(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^11Organul de conducere și conducerea superioară a instituției de credit sunt responsabile pentru asigurarea faptului că instituția de credit dispune de un sistem de control intern eficace care să conducă la determinarea unor ajustări adecvate pentru pierderi, precum și de politici și proceduri, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile și cu ghidurile și instrucțiunile în domeniul supravegherii, prin care sunt stabilite practici de administrare corespunzătoare a riscului de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^12În vederea îndeplinirii responsabilităților de la art. 84, în sensul subsecțiunii 2.1.3, organul de conducere al instituției de credit se asigură că următoarele sarcini sunt duse la îndeplinire de către conducerea superioară:a)stabilește și pune în aplicare un sistem eficace de control intern pentru evaluarea și măsurarea riscului de credit;c)stabilește, pune în aplicare și actualizează politici și proceduri pentru ca, pe plan intern, procesul de evaluare și măsurare a riscului de credit să fie adus la cunoștința întregului personal relevant, în special a membrilor implicați în acest proces.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^13Sistemul de control intern menționat la art. 97^12 lit. b) trebuie să cuprindă:a)măsuri pentru supravegherea integrității informațiilor utilizate și asigurarea că ajustările pentru pierderi, reflectate în situațiile financiare și rapoartele instituției de credit, care sunt prezentate Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, sunt determinate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile și cu cerințele de supraveghere relevante;c)un sistem eficace de rating al riscului de credit, care este aplicat în mod consecvent, conduce la încadrarea cu acuratețe pe clase făcând diferențierea în funcție de caracteristicile riscului de credit, identifică la timp modificările în riscul de credit și face trimitere la măsurile corespunzătoare, inclusiv în ceea ce privește revizuirea ECL;(ii)o politică de evaluare care asigură că măsurarea nivelului ECL are loc la nivel de expunere individuală din creditare, iar atunci când este necesar în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, asigură că măsurarea are loc la nivel de portofoliu constituit prin gruparea expunerilor pe baza caracteristicilor de risc de credit comune identificate;(iv)o comunicare și o coordonare clare și formalizate între personalul cu funcții de administrare a riscului de credit al unei instituții de credit, personalul cu funcții de raportare financiară, conducerea superioară, organul de conducere și alte persoane care sunt implicate în procesul de evaluare a riscului de credit și de măsurare a nivelului ECL. Acest lucru trebuie să fie demonstrat prin politici și proceduri scrise, rapoarte și minute ale comitetelor implicate, cum ar fi comitetele organului de conducere sau ale conducerii superioare; șid)să evalueze în mod independent eficacitatea sistemelor și proceselor de evaluare și măsurare a riscului de credit ale instituției de credit, inclusiv a sistemului de rating al riscului de credit; și(ii)(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.2.Metodologii ECL adecvate(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^14Determinarea ajustărilor pentru pierderi trebuie să se bazeze pe metodologiile de evaluare și măsurare a riscului de credit și să ducă la recunoașterea corespunzătoare și la timp a ECL, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^15Instituțiile de credit trebuie să valorifice efectul aferent și să integreze, în cea mai mare măsură posibilă, acele procese, sisteme, instrumente și date comune, care sunt utilizate în cadrul unei instituții de credit pentru:a)a monitoriza riscul de credit; șic)(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^16(1)În cazul în care între diversele domenii funcționale, cum ar fi contabilitatea, adecvarea capitalului și administrarea riscului de credit, se folosesc termeni, informații sau ipoteze care prezintă diferențe, motivația care stă la baza acestor diferențe trebuie să fie formalizată și aprobată de conducerea superioară.(3)Informațiile și ipotezele utilizate pentru estimările ECL trebuie revizuite și actualizate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^17Instituțiile de credit trebuie să adopte și să respecte politici și proceduri scrise care detaliază atât sistemele și mecanismele de control aferente riscului de credit utilizate în metodologiile lor de risc de credit, cât și rolurile și responsabilitățile distincte, aferente organului de conducere și conducerii superioare ale instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^18Metodologiile adecvate pentru evaluarea riscului de credit și determinarea nivelului ajustărilor pentru pierderi în funcție de tipul expunerii trebuie, în special:a)să includă criterii care să ia în considerare în mod corespunzător impactul informațiilor anticipative, inclusiv al factorilor macroeconomici. Indiferent dacă evaluarea riscului de credit este realizată pe bază colectivă sau individuală, instituția de credit trebuie să demonstreze că impactul menționat a fost luat în considerare, astfel încât recunoașterea ECL nu a fost tardivă. Criteriile trebuie să conducă la identificarea factorilor care afectează rambursarea, cum ar fi cei legați de debitor, ca de exemplu motivația, disponibilitatea sau capacitatea de a se achita de obligațiile contractuale, sau cei legați de termenii și condițiile expunerii din creditare. Factorii economici considerați, cum ar fi ratele șomajului sau ratele de ocupare, trebuie să fie relevanți pentru evaluare și, în funcție de circumstanțe, aceștia pot fi avuți în vedere la nivel internațional, național, regional sau local;c)să identifice și să formalizeze metodele de evaluare și determinare a nivelului ECL – cum ar fi metoda ratei de pierdere, metoda probabilității de nerambursare (PD) sau a pierderii în caz de nerambursare (LGD) – care trebuie aplicate pentru fiecare expunere sau portofoliu;e)să formalizeze:(i)modul în care durata de viață a unei expuneri sau a unui portofoliu este determinată, inclusiv modul în care au fost avute în vedere așteptările privind plățile anticipate și nerambursările;(iii)ajustările necesare pentru estimarea ECL, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile. În cazul în care condițiile economice actuale și previzionate sunt diferite de cele care au existat în timpul perioadei istorice utilizate pentru estimare, instituțiile de credit trebuie să efectueze ajustări care să fie în mod direct corelate cu aceste diferențe. Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și cazurile în care au experimentat în perioada istorică analizată puține pierderi efective sau deloc, însă condițiile actuale sau cele anticipate, diferite de condițiile din timpul perioadei istorice, impun evaluarea și măsurarea impactului pe care schimbările survenite le au asupra ECL.g)să identifice situațiile care pot conduce, de la o perioadă la alta, la schimbări în cadrul metodelor de determinare a nivelului ECL, intrărilor sau ipotezelor utilizate (de exemplu, o instituție de credit poate afirma că un credit care a fost evaluat anterior pe bază colectivă folosind metoda PD/LGD poate fi desprins și evaluat individual utilizând metoda fluxului de numerar actualizat, ca urmare a primirii de noi informații specifice debitorului, cum ar fi pierderea locului de muncă);i)să abordeze modul în care sunt determinate estimările ECL (ca de exemplu, ratele istorice de pierdere sau analiza migrației, ca punct de plecare, ajustate potrivit informațiilor privind condițiile actuale și așteptate). La estimarea ECL o instituție de credit trebuie să aibă o viziune imparțială asupra incertitudinii și riscurilor legate de activitățile sale de creditare;k)să determine măsura în care valoarea garanțiilor reale și a altor elemente diminuatoare de risc de credit afectează ECL;m)să prevadă cerința ca analizele, estimările, revizuirile și alte sarcini/procese, care sunt intrări pentru, sau rezultate ale procesului de evaluare și măsurare a riscului de credit, să fie efectuate de personal competent și bine instruit și să fie validate de personal independent de activitățile de creditare ale instituției de credit. Intrările/rezultatele aferente acestor funcții trebuie să fie bine formalizate, iar documentația trebuie să includă explicații clare care să susțină analizele, estimările și revizuirile;o)să asigure că estimările ECL încorporează în mod corespunzător informații anticipative, inclusiv factori macroeconomici, care nu au fost deja luate în calculul ajustărilor pentru pierderi măsurate la nivel de expunere individuală. În acest sens, conducerea trebuie să utilizeze judecata profesională bazată pe experiența în creditare în sensul luării în considerare a tendințelor generale la nivelul întregului portofoliu de credite, a schimbărilor în ceea ce privește modelul de afaceri al instituției de credit, factorii macroeconomici etc.; șiq)(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^19(1)Ca parte esențială a procesului de identificare a riscului de credit, a evaluării riscului de credit și a determinării nivelului ECL, instituția de credit trebuie să asigure luarea în considerare a riscului de credit inerent produselor și activităților noi.(3)Procesul de evaluare și măsurare a riscului de credit trebuie să furnizeze informații relevante care să permită conducerii superioare să aplice judecata profesională bazată pe experiență cu privire la riscul de credit al expunerilor din creditare și la estimarea ECL aferentă, în condițiile art. 97^57 alin. (3).(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^20Conducerea superioară trebuie să ia în considerare datele concrete și circumstanțele relevante, inclusiv informațiile anticipative, care sunt susceptibile de a determina ca ECL să difere de experiența istorică și care pot afecta riscul de credit și posibilitatea recuperării complete a fluxurilor de numerar.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^21În ceea ce privește factorii referitori la tipul, capacitatea și capitalul debitorilor, la clauzele expunerilor din creditare, precum și la valorile activelor aduse în garanție luate împreună cu alte elemente diminuatoare de risc de credit, care ar putea afecta posibilitatea recuperării complete a fluxurilor de numerar, instituția de credit trebuie să ia în considerare, în funcție de tipul expunerii:a)sursele debitorului de venit recurent, disponibile pentru efectuarea plăților planificate;c)gradul total de îndatorare al debitorului și așteptările referitoare la modificările așteptate ale gradului total de îndatorare;e)activele negrevate de sarcini pe care debitorul le poate constitui ca garanții, prin intermediul piețelor sau pe cale bilaterală, cu scopul de a strânge fonduri, și așteptările referitoare la modificările privind valoarea acestor active;g)evaluări, realizate la timp, ale valorii garanției reale și considerarea factorilor care pot avea impact asupra valorii viitoare a garanției reale, ținând cont de faptul că valorile garanției reale afectează în mod direct estimările referitoare la LGD.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^22(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit iau în considerare cel puțin următorii factori:a)tendințele în volumul general de credite al instituției;c)concentrările de credit, pe debitori sau pe tip de produs, segment sau piață geografică;e)calitatea sistemului instituției de credit de revizuire a riscului de credit și măsura în care este realizat controlul de către organul de conducere și conducerea superioară ale instituției de credit; șig)alți factori care pot avea impact asupra ECL, inclusiv, dar fără a se limita la, așteptările cu privire la modificările ratelor șomajului, produsului intern brut, ale ratelor dobânzii de referință, inflației, condițiilor de lichiditate sau ale tehnologiei.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^23(1)Instituțiile de credit trebuie să elaboreze și să formalizeze procesele prin care sunt generate scenariile relevante care urmează să fie utilizate în estimarea ECL, sens în care:a)instituțiile de credit trebuie să aibă un proces formalizat pentru determinarea orizontului de timp al scenariilor și, dacă este cazul, pentru modul de estimare a nivelului ECL în cazul expunerilor a căror durată de viață depășește perioada acoperită de previziunile economice utilizate;c)instituțiile de credit trebuie să efectueze testarea ex-post pentru a asigura că factorii economici cei mai relevanți care afectează posibilitatea recuperării și riscul de credit sunt luați în considerare și încorporați în estimările ECL; șie)în cazul în care există indicatori de piață disponibili, cum ar fi marjele aferente contractelor de tip credit default swap – CDS, conducerea superioară îi poate considera ca fiind un punct de referință valabil, în raport cu care să verifice coerența propriilor sale judecăți.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^24(1)La elaborarea estimărilor ECL în scopuri de raportare financiară, instituția de credit trebuie să ia în considerare experiența și concluziile desprinse din exerciții similare efectuate în scopuri prudențiale, chiar dacă scenariile de criză respective nu sunt destinate a fi utilizate direct în scopuri contabile.(3)Informațiile anticipative, inclusiv previziunile economice și factorii de risc de credit aferenți, utilizate pentru estimările ECL, trebuie să fie în concordanță cu intrările pentru alte estimări relevante din cadrul situațiilor financiare, bugetelor, planurilor strategice și de capital, precum și cu alte informații utilizate în activitățile de administrare și raportare desfășurate în cadrul unei instituții de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^25Conducerea superioară trebuie să demonstreze că înțelege și ia în considerare riscurile inerente atunci când stabilește prețul expunerilor din creditare. Instituțiile de credit, prin conducerea superioară, trebuie să ia în considerare următoarele situații care pot oferi indicii cu privire la estimări inadecvate ale ECL:a)cerințe ale serviciului datoriei ridicate în raport cu fluxurile de numerar așteptate nete disponibile ale debitorului;c)pentru finanțări de proprietăți imobiliare sau alte active, acordarea de credite în valoare egală sau mai mare decât valoarea bunurilor finanțate sau sub orice altă formă care nu asigură o marjă adecvată de protecție prin intermediul garanției reale;e)eludarea cerințelor de clasificare și de rating, inclusiv prin reeșalonarea, refinanțarea sau reclasificarea expunerilor din creditare;g)creșterea volumului și o înrăutățire a creditelor restante, de calitate inferioară și/sau depreciate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^26(1)renegocieri/modificări ale expunerilor din creditare datorate dificultăților financiare sau altor motive, luând în considerare și definițiile specifice referitoare la restructurarea expunerilor datorată dificultăților financiare ale debitorului, stabilite în partea 2 din anexa V la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 680/2014 al Comisiei;b)Referitor la renegocierile sau modificările expunerilor din creditare, instituțiile de credit trebuie:a)să prevadă la nivelul metodologiilor sale că personalul implicat în activitatea de creditare este obligat să notifice prompt structura care exercită funcția contabilă, atunci când expunerile sunt renegociate sau modificate, pentru a asigura contabilizarea adecvată a modificărilor. Pentru renegocieri și modificări mai complexe decât cele realizate în mod obișnuit, trebuie să aibă loc comunicări regulate între personalul din activitatea de creditare și departamentul contabil;c)să analizeze dacă recuperarea principalului aferent creditului este în mod rezonabil asigurată atunci când, ulterior unei renegocieri sau modificări, performanța de rambursare se întemeiază exclusiv pe baza plăților reprezentând dobânzi.(3)metodologia trebuie să permită identificarea și contabilizarea, în mod adecvat, a expunerilor din creditare depreciate, achiziționate sau inițiate;b)estimările fluxurilor de numerar pentru astfel de expuneri din creditare trebuie să fie revizuite la fiecare perioadă de raportare și actualizate în funcție de necesități. Aceste actualizări trebuie să fie argumentate, formalizate astfel încât să permită înțelegerea modificărilor intervenite și aprobate de conducerea superioară.
(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.3.Procesul de rating al riscului de credit și gruparea expunerilor(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^27Instituția de credit trebuie să dispună de un proces de rating al riscului de credit pentru a grupa expunerile din creditare pe baza caracteristicilor de risc de credit comune.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.3.1.Procesul de rating al riscului de credit(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^28Instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri și sisteme informaționale cuprinzătoare pentru a monitoriza calitatea expunerilor din creditare. Respectivele proceduri și sisteme trebuie să includă un proces eficace de rating al riscului de credit care surprinde nivelul variabil, natura și factorii determinanți ai riscului de credit care se pot manifesta de-a lungul timpului, pentru a asigura în mod rezonabil faptul că toate expunerile din creditare sunt monitorizate corespunzător și că nivelul ajustărilor pentru pierderi aferente ECL reflectă corect riscul de credit aferent.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^29Procesul de rating al riscului de credit trebuie să includă o funcție de revizuire independentă, care să verifice atribuirea inițială a claselor de risc de credit expunerilor, precum și actualizarea lor continuă de către personalul din activitatea de creditare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^30Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare, la momentul recunoașterii inițiale a expunerii din creditare, criterii pentru atribuirea clasei de risc de credit, inclusiv, în măsura în care prezintă relevanță, tipul, termenii și condițiile produsului, tipul și valoarea garanției reale, caracteristicile și locația debitorului sau o combinație a acestora.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^31La schimbarea claselor de risc de credit atribuite la nivel de portofoliu sau la nivel individual, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare alți factori relevanți precum, dar fără a se limita la aceștia, schimbări în perspectiva industriei, ratele de creștere a activității, încrederea consumatorului și schimbările în previziunile economice precum rata dobânzii, rata șomajului și prețul mărfurilor, precum și deficiențele procesului de creditare, identificate după recunoașterea inițială.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^32(1)În sensul alin. (1), un sistem de rating al riscului de credit eficace trebuie să permită instituțiilor de credit să identifice atât migrarea debitorilor între diferite clase de rating, cât și schimbările semnificative în riscul de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^33Instituțiile de credit trebuie să descrie elementele sistemului de rating al riscului de credit, să definească în mod clar fiecare clasă de risc de credit și să stabilească personalul responsabil cu elaborarea, implementarea, operarea și funcționarea sistemului, precum și persoanele responsabile cu testarea și validarea periodică.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^34(1)Clasele de risc de credit atribuite trebuie să facă obiectul unei revizuiri formale periodice, dar cel puțin anuală, pentru a se asigura, în mod rezonabil, că acele clase sunt adecvate din perspectiva cerințelor prevăzute la secțiunea 2.1.3.3.3.2 – Grupări bazate pe caracteristici de risc de credit comune și actualizate.(3)Estimările ECL trebuie să fie actualizate la timp pentru a reflecta schimbările în clasele de risc de credit aferente fie grupurilor de expuneri, fie expunerilor individuale.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.3.2.Grupări bazate pe caracteristici de risc de credit comune(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^35Instituțiile de credit trebuie să grupeze expunerile cu caracteristici de risc de credit comune într-o manieră care este suficient de granulară pentru a permite evaluarea în mod rezonabil a schimbărilor în riscul de credit și, astfel, evaluarea impactului asupra estimării nivelului ECL pentru asemenea grupări.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^36Metodologia instituției de credit pentru gruparea expunerilor în scopul evaluării riscului de credit (de exemplu în funcție de tipul instrumentului, termenii și condițiile produsului, segmentul de industrie/piață, localizarea geografică sau data înregistrării) trebuie să fie formalizată și supusă revizuirii și aprobării interne efectuate de conducerea superioară.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^37(1)Elementele de bază ale grupării trebuie să fie revizuite de către conducerea superioară pentru a se asigura că expunerile din cadrul grupului de expuneri rămân omogene din perspectiva răspunsului lor la factorii determinanți ai riscului de credit și că, în timp, caracteristicile relevante ale riscului de credit și impactul acestora asupra nivelului riscului de credit aferent întregului grup nu s-au schimbat.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^38Expunerile nu vor fi grupate astfel încât creșterea riscului de credit aferent anumitor expuneri să fie disimulată de performanța grupului de expuneri ca întreg.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^39(1)Gruparea expunerilor trebuie să fie reevaluată, iar expunerile trebuie să fie regrupate dacă sunt obținute noi informații relevante sau dacă noile așteptări ale instituției de credit privind riscul de credit sugerează că este necesară o ajustare.(3)Instituțiile de credit trebuie să utilizeze o ajustare temporară dacă nu sunt capabile să regrupeze expunerile la timp.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.3.3.Utilizarea ajustărilor temporare(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^40Instituțiile de credit trebuie să utilizeze ajustări temporare aferente unei ajustări pentru pierderi numai ca soluție intermediară, în special în circumstanțe excepționale sau când nu este timp suficient pentru a încorpora noile informații relevante în mod adecvat în cadrul procesului existent de rating și de modelare a riscului de credit, sau pentru a regrupa expuneri din creditare sau când unele expuneri din creditare din cadrul unui grup de expuneri din creditare reacționează la factori sau evenimente în mod diferit față de așteptările inițiale.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^41(1)Metodologia instituției de credit privind determinarea ajustărilor pentru pierderi trebuie actualizată în scurt timp pentru a încorpora factorii preconizați să aibă un impact continuu asupra determinării nivelului ECL și care nu au fost cuprinși inițial în metodologie.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^42În vederea evitării apariției lipsei de obiectivitate determinate de judecata profesională, ajustările temporare trebuie să fie convergente cu previziunile anticipative, documentate și supuse unor procese de guvernanță adecvate care să stabilească cerințele de formalizare și de aprobare a utilizării ajustărilor temporare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.4.Adecvarea ajustării pentru pierderi(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^43Valoarea agregată a ajustărilor pentru pierderi a unei instituții de credit, indiferent dacă ajustările pentru pierderi sunt determinate pe bază colectivă sau individuală, trebuie să fie adecvată astfel încât să asigure consecvența cu obiectivele reglementărilor contabile aplicabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^44Instituțiile de credit trebuie să implementeze metodologii de risc de credit care să asigure obținerea soldului total al ajustărilor pentru pierderi aferente ECL în conformitate cu reglementările contabile aplicabile și să reflecte nivelul ECL în mod adecvat în contextul respectivelor reglementări contabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^45(1)Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare atât datele istorice și curente, precum și informații anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv factori macroeconomici care sunt relevanți expunerii/expunerilor care face/fac obiectul evaluării, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^46(1)Indiferent de abordările de evaluare utilizate, acestea trebuie să fie consecvente cu cerințele reglementărilor contabile relevante și nu vor avea ca rezultat niveluri diferite, în mod semnificativ, de ajustări pentru pierderi.(3)Evaluările individuale și colective formează împreună baza ajustărilor pentru pierderi aferente ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^47Metoda de evaluare a ECL utilizată de către instituțiile de credit trebuie să fie cea mai adecvată raportat la circumstanțele concrete și, în mod specific, trebuie să fie aliniată cu modul în care instituțiile de credit administrează expunerile din creditare. În acest sens, evaluarea colectivă este utilizată pentru grupuri mari de expuneri din creditare omogene, cu caracteristici de risc de credit comune, precum portofoliile de tip retail, iar evaluările individuale sunt derulate pentru expuneri semnificative sau în situațiile în care au fost identificate probleme la nivel de credit individual, precum creditele aflate în observație și creditele restante.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^48Indiferent de metoda de evaluare utilizată, individuală sau colectivă, instituțiile de credit trebuie să asigure că aceasta nu conduce la recunoașterea întârziată a ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^49(1)La aplicarea unei metode de evaluare individuală, documentația instituției de credit trebuie să demonstreze în mod clar, în aceeași manieră ca în cazul evaluării colective, modul în care informațiile anticipative, inclusiv factorii macroeconomici, au fost reflectate în evaluarea individuală.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^50(1)În cazurile în care instituțiile de credit stabilesc faptul că toate informațiile anticipative rezonabile și justificabile au fost încorporate în evaluarea individuală a nivelului ECL, instituțiile de credit nu vor derula o evaluare anticipativă adițională pe bază colectivă, dacă aceasta ar determina o dublă cuantificare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.5.Validarea modelului ECL(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^51Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și proceduri pentru a valida modelele utilizate pentru determinarea nivelului ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^52(1)Modelele utilizate în procesul de evaluare și măsurare a nivelului ECL trebuie să ia în considerare impactul modificărilor variabilelor aferente debitorilor și riscului de credit, precum modificări ale PD, LGD, valorilor expunerilor, valorilor garanțiilor reale, migrația probabilităților stării de nerambursare și claselor de risc de credit interne atribuite debitorilor, având la bază informații istorice, curente, cât și anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv factori macroeconomici.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^53(1)Politicile și procedurile prevăzute la alin. (1) trebuie să prevadă condițiile utilizării judecății profesionale.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^54Validarea trebuie să fie efectuată atât când modelele ECL sunt dezvoltate inițial, cât și când acestea suportă schimbări semnificative și trebuie să asigure faptul că modelele respective sunt potrivite pentru propusa lor utilizare, pe bază continuă.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^55Un cadru robust de validare a modelelor trebuie să includă următoarele elemente, dar fără a se limita la acestea:a)Metodologia și aria de acoperire a unei validări adecvate a modelelor trebuie să includă un proces sistematic de evaluare a robusteții, consecvenței și acurateței modelului, precum și a relevanței continue a modelului pentru expunerile din creditare individuale sau portofoliile aferente. Un proces eficace de validare a modelelor trebuie să permită identificarea și abordarea la timp a potențialelor limitări ale modelului. Domeniul validării trebuie să includă o revizuire a datelor de intrare ale modelului, a planului modelului și a datelor de ieșire/performanței modelului. Astfel:(i)Referitor la planul modelului, validarea trebuie să evalueze dacă teoria de bază a modelului este solidă in punct de vedere conceptual, recunoscută și general acceptată pentru scopul său. Din perspectivă anticipativă, validarea trebuie să evalueze măsura în care modelul poate lua în considerare, atât la nivel de model general, cât și la nivel de factor de risc individual, schimbările în mediul economic și de creditare, precum și schimbările în profilul sau strategia de afaceri la nivel de portofoliu, fără a reduce în mod semnificativ robustețea modelului.(iii)Formalizarea cuprinzătoare a cadrului și procesului de validare a modelelor. Aceasta trebuie să includă formalizarea procedurilor de validare efectuate, orice schimbări în metodologia și instrumentele de validare, intervalele de date utilizate, rezultatele validării și orice acțiuni de remediere luate atunci când este necesar. Instituțiile de credit trebuie să asigure că formalizarea este revizuită și actualizată periodic, dar cel puțin o dată pe an.d)(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.6.Judecata profesională bazată pe experiența în creditare(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^56La evaluarea riscului de credit și la determinarea nivelului ECL, instituțiile de credit trebuie să utilizeze judecata profesională bazată pe experiența în creditare, în mod special atunci când analizează informațiile anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv factorii macroeconomici.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^57(1)Având în vedere că informațiile privind istoricul pierderilor sau că impactul condițiilor actuale pot să nu reflecte în totalitate riscul de credit aferent expunerilor din creditare, instituțiile de credit trebuie să utilizeze propria judecată profesională bazată pe experiența din creditare pentru a integra în mod amănunțit impactul așteptat al tuturor informațiilor anticipative rezonabile și justificabile, inclusiv factorii macroeconomici, asupra propriilor estimări ale nivelului ECL.(3)Utilizarea de către instituția de credit a propriei judecăți profesionale bazate pe experiența în creditare trebuie să fie formalizată în cadrul metodologiei riscului de credit și supusă unei supravegheri adecvate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^58Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere atât informațiile istorice, cât și impactul evenimentelor și al condițiilor anticipative asupra factorilor determinanți ai riscului de credit pentru expunerile de creditare. Estimarea trebuie să reflecte deficitele de numerar viitoare așteptate care rezultă dintr-un asemenea impact.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^59Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare informațiile anticipative, cu excepția cazului în care costul adițional de încorporare a unor asemenea informații și povara operațională, care vor fi introduse, sunt prea mari și nu contribuie la o implementare de înaltă calitate a reglementărilor contabile ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^60(1)Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (1), instituțiile de credit trebuie să utilizeze propria judecată profesională bazată pe experiența în creditare la stabilirea nivelului adecvat al ajustărilor pentru pierderi individuale sau colective.(3)Când un factor anticipativ, care a fost identificat ca relevant, nu a fost încorporat în evaluarea individuală sau colectivă, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere că pot fi necesare ajustări temporare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^61(1)La dezvoltarea estimărilor nivelului ECL, instituțiile de credit trebuie să aplice propria judecată profesională bazată pe experiența în creditare pentru a lua în considerare poziționarea în cadrul ciclului de creditare, poziționare care poate diferi în cadrul jurisdicțiilor în care respectivele instituții de credit au expuneri din creditare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^62Instituțiile de credit trebuie să fie prudente la determinarea nivelului ajustărilor pentru pierderi aferente ECL, care sunt recunoscute pentru scopuri contabile, pentru a asigura că estimările rezultate sunt adecvate, respectiv să fie consecvente cu principiul neutralității și să nu fie subestimate ori supraestimate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^63La dezvoltarea propriilor estimări ale nivelului ECL, instituțiile de credit trebuie să se folosească de o gamă largă de informații rezultate din procesul de administrare a riscului de credit, inclusiv informații de natură anticipativă, pentru scopuri de administrare a riscului și de adecvare a capitalului.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.7.Procese, sisteme, instrumente și date comune(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^64Instituțiile de credit trebuie să aibă un proces de evaluare și măsurare a riscului de credit care furnizează acestora o bază solidă pentru procesele, sistemele, instrumentele și datele comune utilizate pentru a evalua riscul de credit și pentru a determina ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^65În măsura posibilității, instituțiile de credit trebuie să utilizeze procese, sisteme, instrumente și date comune pentru a evalua riscul de credit, pentru a determina nivelul ECL în scopuri contabile și pentru a determina pierderile așteptate în scopuri de adecvare a capitalului, în vederea consolidării fiabilității și consecvenței estimărilor ECL rezultate, pentru a crește transparența și, prin intermediul disciplinei de piață, pentru a furniza stimulente în scopul folosirii practicilor de risc de credit sănătoase.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^66(1)Instituțiile de credit trebuie să stabilească un circuit de transmitere a informațiilor privind estimările ECL, schimbările în riscul de credit și pierderile efective suportate pe seama expunerilor din creditare către experții de risc de credit, personalul responsabil cu contabilitatea și raportarea în scopuri de reglementare și, în mod special, către personalul responsabil cu creditarea.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^67Procesele, sistemele, instrumentele și datele comune menționate în prezenta subsecțiune pot include sisteme de rating al riscului de credit, estimări PD supuse unor ajustări adecvate, situații privind întârzierile la plată, indicatori LTV, rate istorice de pierdere, tipuri de produse, calendare de amortizare, condiții privind plățile în avans, segmente de piață, locații geografice, datele inițierii și tipuri de garanție reală.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.3.8.Publicarea(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^68Publicarea informațiilor de către instituțiile de credit trebuie să promoveze transparența și comparabilitatea, prin furnizarea de informații actuale, relevante și utile pentru luarea deciziilor.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^69Instituțiile de credit trebuie să asigure furnizarea de informații care să fie relevante și comparabile, astfel încât utilizatorii să poată lua decizii prompte și informate și să poată evalua diligența organului de conducere și a conducerii superioare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^70(1)Instituțiile de credit trebuie să asigure publicările necesare pentru prezentarea unei descrieri fidele a expunerii acestora la riscul de credit, inclusiv estimările lor privind nivelul ECL și pentru furnizarea de informații relevante privind practicile de creditare proprii.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^71Conducerea superioară a instituțiilor de credit trebuie să utilizeze propria judecată profesională, în concordanță cu standardele si reglementările contabile aplicabile, pentru a determina nivelul adecvat al agregării și detalierii datelor publicate, astfel încât publicarea de informații să îndeplinească cerințele contabile și să ofere o bună imagine asupra expunerii la riscul de credit și asupra nivelului ECL, pentru ca utilizatorii să poată efectua o analiză a instituției de credit și comparații relevante cu alte instituții de credit aparținând unui grup de entități similare (peer group).(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^72(1)Publicările trebuie să evidențieze politicile și definițiile care sunt esențiale pentru estimarea nivelului ECL, precum temeiul în baza căruia instituția de credit grupează expunerile din creditare în portofolii cu caracteristici de risc de credit similare și definiția utilizată de aceasta pentru starea de nerambursare, factorii care determină schimbări în estimările ECL, precum și maniera în care a fost luată în considerare judecata profesională bazată pe experiența în creditare a conducerii superioare.(3)Publicarea politicilor semnificative trebuie să arate modul în care politicile respective au fost implementate în contextul specific al instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^73Instituțiile de credit trebuie să publice informații calitative cu privire la modul în care informațiile anticipative, inclusiv factorii macroeconomici, au fost încorporate în procesul de estimare a nivelului ECL, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, în special când evaluarea este desfășurată pe bază individuală.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^74Publicările privind temeiul pentru gruparea expunerilor din creditare trebuie să includă informații privind modul în care conducerea superioară se asigură că expunerile din creditare sunt grupate în mod adecvat, astfel încât respectivele grupuri continuă să aibă caracteristici comune de risc de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^75Pentru a îmbunătăți calitatea și semnificația informațiilor publicate privind estimările ECL, instituțiile de credit trebuie să furnizeze periodic, dar cel puțin o dată pe an, o explicație a schimbărilor semnificative ale estimării nivelului ECL. Aceste informații trebuie să includă atât informații calitative, cât și cantitative, relevante, într-o manieră care să îmbunătățească înțelegerea modului în care s-au schimbat estimările nivelului ECL.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^76(1)În cadrul procesului de revizuire, instituțiile de credit trebuie să publice informații care facilitează comparațiile cu entități similare acestora, permițând utilizatorilor să monitorizeze periodic schimbările în estimările ECL ale instituțiilor de credit și să efectueze analize relevante între instituțiile de credit aparținând unui grup de entități similare (peer group), la nivel național și internațional.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.4.Prevederi specifice instituțiilor de credit în vederea aplicării IFRS 9(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^77(1)Fără a aduce atingere alin. (1), o ajustare de valoare zero poate să apară pentru creditele acoperite integral cu garanții reale. Instituțiile de credit trebuie să fie precaute când efectuează estimări ale valorii garanției reale, întrucât evaluarea garanției reale la momentul inițierii creditului se poate modifica pe durata de viață a creditului.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^78(1)În conformitate cu secțiunea 2.1.3.3.6, judecata profesională a conducerii superioare bazată pe experiența în creditare trebuie să se reflecte în estimarea valorii și a momentului recunoașterii ECL pe următoarele 12 luni, care trebuie să reprezinte o estimare a ECL imparțială, ponderată în funcție de probabilități, prin luarea în considerare a unei serii de rezultate posibile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^79(1)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere faptul că, în conformitate cu paragraful 5.5.9 din IFRS 9, pentru a evalua dacă un instrument financiar trebuie să treacă la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață, acestea trebuie să ia în considerare modificările în posibilitatea apariției stării de nerambursare pe durata de viață așteptată a instrumentului financiar. Deși, în anumite circumstanțe, IFRS 9 permite ca modificările în riscul apariției stării de nerambursare în următoarele 12 luni să fie folosite pentru această evaluare, această abordare poate să nu fie adecvată, și instituțiile de credit trebuie să acorde atenție exemplelor prezentate în IFRS 9 la paragraful B5.5.14.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^80La adoptarea unei definiții a stării de nerambursare în scopuri contabile, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare definiția prevăzută la articolul 178 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^81(1)Având în vedere că, în conformitate cu articolul 178 (1) din Regulamentul UE 575/2013, un eveniment de nerambursare se consideră că a avut loc pentru un anumit debitor când oricare/ambele dintre criteriile de la paragrafele (a) și (b) sunt îndeplinite, instituțiile de credit trebuie să identifice starea de nerambursare, în conformitate cu criteriul de «improbabilitate de plată» aplicabil debitorului, înainte ca expunerea să devină problematică potrivit criteriului de restanțe de 90 de zile. Corespunzător abordării urmărite pentru scopuri de reglementare, lista elementelor prevăzute la articolul 178 (3) din Regulamentul UE nr. 575/2013 ca indicii de improbabilitate de plată trebuie să fie implementată într-un mod care să asigure determinarea în timp util a evenimentelor de «improbabilitate de plată» care accelerează eventualele deficite de numerar. În ce privește criteriul de la paragraful (b), pentru scopuri de reglementare în cazul obligațiilor entităților din sectorul de retail și din cel public, pentru cifra de 90 de zile, autoritățile competente pot înlocui cu o valoare de până la 180 de zile pentru diferite produse, după cum consideră adecvat pentru condițiile locale (a se vedea articolul 178 (1) (b) din Regulamentul UE nr. 575/2013).(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^82(1)Instituțiile de credit trebuie să își exercite judecata profesională bazată pe experiența în creditare pentru a lua în considerare atât informațiile calitative, cât și cele cantitative, care ar putea afecta evaluarea riscului de credit.(3)Instituțiile de credit trebuie să integreze în mod activ informații care pot afecta estimarea ECL și nu pot să excludă sau să ignore informații relevante care sunt disponibile în mod rezonabil.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^83Atunci când o instituție de credit inițiază expuneri cu risc de credit ridicat, iar ajustările pentru pierderi sunt inițial egale cu ECL pe următoarele 12 luni, instituția de credit trebuie să monitorizeze îndeaproape aceste expuneri pentru creșteri semnificative ale riscului de credit, pentru a asigura transferarea în timp util a expunerii la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață, având în vedere faptul că expunerile cu risc de credit crescut sunt susceptibile de a prezenta o volatilitate mai mare și de a avea o creștere mai rapidă a riscului de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^84O instituție de credit trebuie să își ajusteze estimarea ECL pe următoarele 12 luni pentru a reflecta în mod adecvat modificările în riscul de credit care au avut loc, chiar dacă o creștere a riscului de credit nu este considerată semnificativă. Astfel de ajustări trebuie să fie efectuate cu mult înainte ca expunerile să fie transferate, fie individual, fie colectiv, la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață și cu luarea în considerare a oricărei migrații a riscului de credit care a avut loc.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^85Atunci când se efectuează o evaluare colectivă, expunerile dintr-un grup trebuie să respecte cerințele stabilite la secțiunea 2.1.3.3.3. În special, în cazul în care devin disponibile informații ce indică necesitatea unei segmentări suplimentare sau diferite a unui grup de expuneri din creditare, grupul trebuie să fie împărțit în subgrupuri și determinarea nivelului ECL pe următoarele 12 luni trebuie să fie actualizată separat pentru fiecare subgrup. În cazul în care există circumstanțe tranzitorii, instituțiile de credit trebuie să aplice o ajustare temporară cu respectarea secțiunii 2.1.3.3.3. În cazul în care devin disponibile informații care indică faptul că un anumit subgrup a suferit o creștere semnificativă a riscului de credit, instituția de credit trebuie să recunoască ECL pe durata de viață pentru acel subgrup.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^86Expunerile din creditare nu vor fi grupate într-o manieră care să disimuleze identificarea creșterilor semnificative ale riscului de credit în timp util. Prevederile secțiunilor 2.1.3.3.3 și 2.1.3.3.4 se aplică în mod corespunzător.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.4.1.Evaluarea creșterilor semnificative ale riscului de credit(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^87În contextul prevederilor paragrafului 5.5.4 din IFRS 9, având în vedere că, ulterior recunoașterii inițiale, o creștere a riscului de credit poate să nu fie compensată pe deplin de rata dobânzii percepute, instituțiile de credit trebuie să analizeze cu atenție dacă a existat o creștere semnificativă a riscului de credit. În caz afirmativ, expunerea din creditare trebuie să facă obiectul măsurării nivelului ECL pe durata de viață.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^88(1)Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme capabile să administreze și să evalueze în mod sistematic cantitățile mari de informații care sunt necesare pentru a aprecia dacă anumite expuneri sau grupuri de expuneri din creditare prezintă sau nu o creștere semnificativă a riscului de credit și să determine ECL pe durata de viață atunci când este cazul.(3)Necesitatea asigurării consecvenței nu presupune ca practica să fie identică în cadrul unui grup, în condițiile în care diferențele între jurisdicții și produse, inclusiv în funcție de disponibilitatea datelor, sunt solid formalizate și justificate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^89Procesele implementate de instituțiile de credit trebuie să le permită acestora să stabilească, în timp util și pe o bază integrată, dacă a avut loc o creștere semnificativă a riscului de credit ulterior recunoașterii inițiale a unei expuneri din creditare, astfel încât transferul la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață al unei expuneri individuale sau al unui grup de expuneri, cu caracteristici similare de risc de credit, să se realizeze de îndată ce riscul de credit a crescut semnificativ, în conformitate cu cerințele IFRS 9 privind contabilizarea deprecierii.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^90(1)În sensul alin. (1), pentru a recunoaște ajustările în timp util, în conformitate cu cerințele IFRS 9, instituțiile de credit trebuie:a)să fie capabile să cuantifice, pe baza acestor date și previziuni, riscul de credit pentru fiecare expunere din creditare sau portofoliu de credite.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^91Analizele instituțiilor de credit trebuie să ia în considerare faptul că factorii determinanți ai pierderilor din credit încep adesea să se deterioreze cu mult timp înainte de apariția unor dovezi obiective de incidente de neplată aferente expunerilor din creditare afectate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^92(1)În sensul prevederilor alin. (1), instituțiile de credit trebuie să pornească de la o analiză detaliată a tiparelor istorice și a tendințelor actuale, care să permită identificarea celor mai relevanți factori determinanți ai riscului de credit. Judecata profesională bazată pe experiența în creditare trebuie să faciliteze încorporarea condițiilor curente și a celor previzionate care ar putea afecta acești factori determinanți de risc, deficitele de numerar așteptate și, prin urmare, așteptările privind pierderile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^93Instituțiile de credit trebuie să efectueze analize de tipul menționat la art. 97^92 nu numai în contextul portofoliilor de credite individuale de valori reduse, cum ar fi expunerile din cardurile de credit, dar și în cazul expunerilor din creditare de valori mari, care sunt analizate individual.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^94(1)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere că, potrivit paragrafului 5.5.9 din IFRS 9, evaluarea cu privire la creșterea „semnificativă“ a riscului de credit trebuie realizată luând în considerare modificarea riscului de apariție a stării de nerambursare pe durata de viață preconizată a unui instrument financiar, și nu modificarea valorii pierderilor din credit așteptate, inclusiv înainte de a lua în considerare efectele elementelor de diminuare a riscului de credit, cum ar fi garanțiile reale sau alte garanții.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^95(1)Indicatorii menționați la alin. (1), identificați atât în cadrul IFRS 9, cât și în cadrul secțiunii 2.1.3, vor avea o pondere diferită în funcție de tipul expunerii din creditare evaluate pentru a determina dacă prezintă o creștere semnificativă a riscului de credit.(3)În special pentru recunoașterea unor creșteri semnificative ale riscului de credit, instituțiile de credit trebuie să nu se limiteze la situațiile în care se anticipează că un instrument financiar urmează să devină depreciat din punct de vedere al riscului de credit. În acest sens, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere că debitorii pot prezenta o creștere semnificativă a riscului de credit, fără să existe dovezi că expunerile aferente creditelor asociate sunt susceptibile de a deveni depreciate.(5)Creșterea semnificativă a riscului de credit presupune o creștere a riscului de nerambursare mai evidentă decât la recunoașterea inițială, fără ca aceasta să conducă, în mod obligatoriu, la concluzia că apariția stării de nerambursare este probabilă.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^96(1)o decizie a conducerii superioare a instituției de credit în conformitate cu care, dacă o expunere existentă din creditare ar fi fost nou inițiată la data raportării, elementul de preț care reflectă riscul de credit ar fi fost semnificativ mai mare decât atunci când creditul a fost acordat inițial, din cauza creșterii riscului de credit aferent debitorului sau clasei debitorilor, de la recunoașterea inițială;b)o retrogradare a unui debitor de către o agenție de rating recunoscută sau în cadrul unui sistem intern de rating de credit al unei instituții de credit;d)deteriorarea factorilor determinanți relevanți ai riscului de credit, inclusiv fluxurile viitoare de numerar, pentru un debitor individual sau un grup de debitori; șif)În situația în care o instituție de credit gestionează cele mai multe expuneri de credit (cu excepția creditelor sănătoase care prezintă un risc de credit foarte scăzut și a creditelor cu probleme) în același mod, indiferent de riscul de credit aferent acestora, modul în care este administrată expunerea din creditare nu prezintă relevanță pentru a evalua dacă s-a înregistrat o creștere semnificativă a riscului de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^97Atunci când evaluează dacă a existat o creștere semnificativă a riscului de credit pentru o expunere din creditare, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și următorii factori:a)deteriorarea perspectivelor pentru sectorul sau industriile în care își desfășoară activitatea un debitor.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^98(1)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere că, în conformitate cu paragraful 5.5.9 din IFRS 9, magnitudinea unei modificări a riscului de credit de la recunoașterea inițială depinde de riscul de apariție a stării de nerambursare, existent la data recunoașterii inițiale, sens în care, în cazul în care o instituție de credit folosește modificările PD-ului ca mijloc de identificare a modificărilor riscului de apariție a stării de nerambursare, aceasta trebuie să țină seama de magnitudinea unei anumite modificări a PD-ului exprimată într-un raport proporțional cu PDul de la recunoașterea inițială, respectiv o modificare a PDului împărțită la PD-ul de la recunoașterea inițială, luând în considerare și paragraful B5.5.11 din IFRS 9. Modificarea PDului în mărime absolută trebuie, de asemenea, să fie luată în considerare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^99(1)Instituțiile de credit trebuie să definească o segmentare inițială adecvată, pentru a se asigura că o creștere semnificativă a riscului de credit pentru o expunere individuală din creditare sau pentru un grup de expuneri din creditare este evidențiată și de clasa de încadrare. În acest sens, instituțiile de credit trebuie să asigure că sistemele de rating al riscului de credit includ un număr suficient de clase pentru a se identifica în mod adecvat riscul de credit.(3)Instituțiile de credit trebuie să țină cont de faptul că o creștere semnificativă a riscului de credit ar putea să apară înainte de schimbarea clasei de risc de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^100Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare faptul că există situații în care o mișcare adversă a factorilor enumerați la art. 97^96 și art. 97^97 ar putea să nu indice o creștere semnificativă a riscului de credit, precum situația expunerilor din creditare care prezintă un risc de credit foarte scăzut și pentru care sensibilitatea probabilității de apariție a stării de nerambursare, la modificările claselor de rating, poate să nu indice o creștere semnificativă a riscului de credit, atunci când calitatea ratingului scade.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^101(1)Instituțiile de credit trebuie să dispună de procese de administrare și de control capabile să valideze în mod fiabil orice apreciere potrivit căreia factorii care ar putea avea un impact negativ asupra riscului de credit sunt contrabalansați de factori care pot avea un impact favorabil.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^102Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și să analizeze temeinic deciziile discreționare ale organului de conducere al unei instituții de credit care indică o modificare a riscului de credit, inclusiv deciziile de intensificare a monitorizării unui debitor sau a unei clase de debitori datorate preocupărilor legate de riscul de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^103Atunci când o instituție de credit evaluează că a avut loc o creștere semnificativă a riscului de credit numai pentru o parte dintre expunerile din creditare către o contrapartidă, instituția de credit trebuie să asigure identificarea tuturor expunerilor din creditare în cazul cărora s-a înregistrat o creștere semnificativă a riscului de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^104În cazul în care o instituție de credit efectuează o evaluare a creșterilor semnificative ale riscului de credit pe bază colectivă, aceasta trebuie să revizuiască definițiile portofoliilor în mod regulat, dar cel puțin o dată pe an, pentru a asigura că expunerile din creditare din cadrul acestora continuă să prezinte caracteristici de risc de credit comune sub aspectul răspunsului la acțiunea factorilor determinanți ai riscului de credit. Modificarea condițiilor economice poate necesita o regrupare a portofoliilor.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^105În situațiile în care este evident că, într-un grup de expuneri din creditare, unele expuneri au înregistrat o creștere semnificativă a riscului de credit, instituțiile de credit trebuie să transfere o parte sau o proporție din grupul de expuneri din creditare la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață, chiar dacă nu este posibilă identificarea acestei situații la nivelul individual al expunerilor din creditare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^106(1)Instituțiile de credit trebuie să nu echivaleze termenul «semnificativ» cu semnificația statistică a acestuia. În acest sens, metoda de evaluare trebuie să nu se bazeze exclusiv pe analiza cantitativă. Astfel, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare faptul că pentru portofolii care au un număr mare de credite individuale mici și un set bogat de date istorice relevante, este posibilă identificarea creșterilor semnificative ale riscului de credit, utilizând tehnicile statistice, împreună cu analiza factorilor calitativi relevanți, în timp ce pentru portofoliile care nu prezintă aceste caracteristici, instituțiile de credit trebuie să apeleze la alte analize cantitative și calitative pentru identificarea creșterilor semnificative ale riscului de credit.(3)Instituțiile de credit trebuie să identifice și să prezinte astfel de creșteri care sunt susceptibile de a fi importante pentru utilizatorii care doresc să înțeleagă tendințele privind riscul de credit intrinsec al expunerilor din creditare aferente unei instituții de credit.(5)Nivelul de referință maxim de risc de credit prevăzut la alin. (5) se aplică numai atunci când expunerile sunt segmentate pe o bază suficient de granulară, astfel încât o instituție de credit să demonstreze că analiza este în concordanță cu principiile IFRS 9. În mod specific, instituțiile de credit trebuie să demonstreze că, pentru elementele din portofoliu, o creștere semnificativă a riscului de credit nu a apărut, înainte ca nivelul de referință maxim al riscului de credit să fie atins.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^107(1)Organul de conducere sau conducerea superioară a instituției de credit trebuie să ia în considerare dacă există factori suplimentari, de care trebuie să se țină cont la evaluarea creșterilor semnificative ale riscului de credit, care ar putea îmbunătăți calitatea metodei utilizate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^108(1)În cazurile în care instituțiile de credit consideră că abordarea lor de punere în aplicare este probabil să fi introdus un element părtinitor, acestea trebuie să-și schimbe evaluarea cu luarea în considerare a elementului părtinitor identificat, cu respectarea paragrafelor B5.5.1-B5.5.6 din IFRS 9.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^109Instituțiile de credit trebuie să asigure că modificările sau renegocierile termenilor contractuali nu ascund creșteri ale riscului de credit și, prin urmare, nu au ca rezultat subestimarea ECL și amânarea transferului la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață în cazul debitorilor al căror risc de credit s-a deteriorat semnificativ sau revenirea, în mod necorespunzător, de la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață la stadiul de determinare a ECL pe următoarele 12 luni.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^110(1)Instituțiile de credit trebuie să analizeze fondul economic al fluxurilor de numerar contractuale modificate, precum și implicațiile acestor modificări asupra riscului de credit viitor al expunerii din creditare, cu luarea în considerare a riscului de credit aferent debitorului.(3)dacă modificarea sau renegocierea termenilor contractuali și a fluxurilor de numerar rezultate este avantajoasă din punct de vedere economic pentru debitor, comparativ cu termenii contractuali inițiali, nemodificați, și cum afectează din punct de vedere economic această modificare capacitatea debitorului de rambursare a datoriei;b)dacă planul de afaceri al debitorului este fezabil, realizabil și consecvent cu graficul de rambursare a dobânzii și principalului conform termenilor contractuali modificați ai expunerii din creditare.
(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^111Expunerile din creditare transferate la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață, care sunt ulterior renegociate sau modificate, dar nu sunt derecunoscute, trebuie să nu fie transferate înapoi la stadiul de determinare a ECL pe următoarele 12 luni, cu excepția cazului în care există dovezi suficiente că riscul de credit pe durata de viață a expunerii nu a crescut semnificativ comparativ cu cel de la recunoașterea inițială, în conformitate cu prevederile paragrafului B5.5.27 din IFRS 9 (de exemplu, în situația în care o instituție de credit acordă diverse concesii, cum ar fi reduceri ale ratei dobânzii sau amânări de rambursări de principal, unor debitori aflați în dificultate financiară, expunerea din creditare poate prezenta caracteristicile unui risc de credit mai scăzut, chiar dacă, în realitate, debitorul poate continua să întâmpine dificultăți financiare, fără perspective realiste de efectuare a rambursărilor programate pe durata rămasă a expunerii).(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.4.2.Utilizarea simplificărilor practice(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^112(1)Având în vedere că, potrivit prevederilor paragrafului 5.5.17 din IFRS 9, obiectivul IFRS 9 este de estimare a ECL într-un mod care să reflecte o valoare imparțială și ponderată cu probabilități, care este determinată prin evaluarea unei serii de rezultate posibile, în cazul utilizării simplificărilor practice instituțiile de credit trebuie să ia în considerare necesitatea efectuării de ajustări, în scopul evitării oricărui element părtinitor care ar putea rezulta.(3)În situația în care o instituție de credit utilizează simplificări practice, justificările pentru utilizarea acestora trebuie să fie formalizate într-o manieră clară de către instituția de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.4.3.Setul de informații pe care o instituție de credit trebuie să le ia în considerare la evaluarea pierderilor din credit așteptate(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^113Instituțiile de credit trebuie să dezvolte sisteme și procese care utilizează toate informațiile rezonabile și justificabile relevante pentru grupul de expuneri sau pentru expunerea individuală, după cum este necesar pentru a asigura o implementare de înaltă calitate și consecventă a cerințelor contabile.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.4.4.Derogare pentru expunerile cu risc de credit scăzut(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^114Exercitarea de către instituțiile de credit a opțiunii, prevăzute la paragraful 5.5.10 al IFRS 9, de a nu evalua, pentru expunerile cu risc de credit scăzut, dacă riscul de credit a crescut semnificativ de la recunoașterea inițială, trebuie să fie limitată. În acest sens, instituțiile de credit trebuie să realizeze evaluări la timp ale creșterilor semnificative ale riscului de credit pentru toate expunerile din creditare.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^115(1)Orice utilizare a derogării referitoare la riscul de credit scăzut trebuie să fie însoțită de dovezi clare care să ateste că riscul de credit la data raportării este suficient de scăzut, astfel încât o creștere semnificativă a riscului de credit nu ar fi putut să apară după recunoașterea inițială.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^116(1)Instituțiile de credit trebuie să se bazeze în primul rând pe evaluările proprii ale riscului de credit în vederea evaluării riscului de credit al unei expuneri din creditare și să nu se bazeze exclusiv sau în mod mecanic pe ratingurile furnizate de agențiile de rating de credit, în situația în care acestea din urmă sunt disponibile. În cazul înregistrării unor ratinguri interne de credit optimiste, comparativ cu ratingurile externe, este necesară o analiză și o justificare suplimentară din partea organului de conducere sau a conducerii superioare a instituției de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.3.4.5.Prezumția relativă privind creșterea semnificativă a riscului de credit de la recunoașterea inițială în cazul expunerilor care înregistrează plăți restante de peste 30 de zile(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^117(1)Instituțiile de credit trebuie să evite utilizarea prezumției relative pentru plățile restante de peste 30 de zile ca indicator principal pentru trecerea la stadiul de determinare a ECL pe durata de viață.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^118(1)Analiza menționată la alin. (1) trebuie să ia în considerare atât informații actuale, cât și informații anticipative, rezonabile și justificabile, care pot face ca deficitele de numerar viitoare să difere de experiența istorică.(3)În sensul alin. (2), instituțiile de credit trebuie să utilizeze informații anticipative relevante care sunt rezonabile și justificabile pentru a analiza dacă există o legătură substanțială între astfel de informații și factorii determinanți ai riscului de credit. Instituțiile de credit trebuie să nu utilizeze prezumția relativă pentru plățile restante de peste 30 de zile decât dacă au demonstrat că informațiile anticipative nu au avut o legătură substanțială cu factorii determinanți ai riscului de credit sau că astfel de informații nu sunt disponibile fără costuri sau eforturi nejustificate.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 97^119(1)Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare faptul că recurgerea în mod semnificativ la informații retrospective introduce un element părtinitor în implementarea modelului contabil ECL, precum și faptul că trebuie asigurată îndeplinirea obiectivelor prevăzute în cerințele IFRS 9 privind deprecierea, respectiv de a stabili un nivel al ECL care să îndeplinească obiectivele de determinare precizate și de a surprinde toate creșterile semnificative ale riscului de credit.(la 28-12-2020,
Paragraful 2.1.3 din Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 126, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.4.Dispoziții generale privind riscul de țară(la 28-12-2020,
Titlul paragrafului 2.1.1.2., Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 124, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 98(1)În sensul alin. (1), expunerile (incluzând expunerile intragrup, unde este cazul) sunt identificate, monitorizate și administrate la nivel de regiune cuprinzând mai multe țări și individual pentru fiecare țară – suplimentar față de monitorizarea la nivelul debitorului final/contrapartidei finale.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 98 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 127, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze și să evalueze evoluțiile privind riscul de țară și riscul de transfer și să aplice măsuri corespunzătoare pentru contracararea acestora.
+
Articolul 99Organul de conducere al instituțiilor de credit aprobă strategiile, politicile și procesele cu privire la administrarea riscului de țară și a riscului de transfer și realizează administrarea astfel încât să se asigure că politicile și procesele respective sunt implementate în mod eficient și sunt complet integrate în procesul de administrare a riscului general al instituției de credit.
+
Articolul 99^1Politicile menționate la art. 98 alin. (1) trebuie să cuprindă cel puțin:a)un sistem de clasificare a riscului de țară și/sau a riscului aferent regiunilor față de care se vor înregistra expuneri și a riscului de transfer și acordarea unui rating corespunzător, care să presupună cel puțin metodele de măsurare și evaluare a riscului de țară prin componentele de risc economic și risc politic, precum și a riscului de transfer;c)tipurile de operațiuni și scadențele inițiale maxime considerate acceptabile din punctul de vedere al riscului asumat pentru fiecare țară și/sau regiune și al riscului de transfer;e)caracteristicile garanțiilor aferente expunerilor având scopul de a reduce riscul de nerambursare, cuprinzând cel puțin: tipurile de garanții, nivelul minim al garanției raportat la valoarea inițială a expunerii, perioada de valabilitate a garanției corelată cu scadența expunerii;g)planuri pentru situații neprevăzute, care să se refere inclusiv la situațiile în care este necesară diversificarea expunerilor sau în care debitorul se schimbă ca urmare a proceselor de transformare care pot include, fără a se limita, procese de divizare și fuziune;i)mecanismul de identificare a expunerilor din perspectiva cuantificării riscului de țară și riscului de transfer, inclusiv în situații în care: (i) ultimul deținător al debitorului este dificil de identificat din cauza structurii netransparente a acționariatului, (ii) structura acționariatului debitorului suportă modificări sau (iii) intervin modificări la nivelul debitorului ca urmare a proceselor de transformare care pot include, fără a se limita, procese de divizare și fuziune;k)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 128, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 100Instituțiile de credit trebuie să stabilească limite privind expunerile pe fiecare țară.
+
Articolul 101Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme informaționale, de administrare a riscului și de control intern care să însumeze, monitorizeze și să raporteze în mod adecvat și în timp util expunerile pe țări și să asigure totodată respectarea limitelor cu privire la expunerile pe fiecare țară.
+
Articolul 101^1În sensul prevederilor art. 101, precum și pentru scopurile art. 98 și al art. 93^7 lit. c), instituțiile de credit trebuie să ia în considerare:a)puterea economică și stabilitatea țării debitorului, precum și evidența plăților punctuale și apariția evenimentelor grave de nerambursare;c)riscul asociat posibilității ca, în cazul producerii unui eveniment care afectează întreaga țară (ex. eveniment natural sau social/politic), acesta să ducă la neplată în cazul unui grup mare de debitori (riscul de debitor colectiv).(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 129, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 101^2Instituțiile de credit trebuie să evalueze riscul de transfer aferent creditelor și expunerilor transfrontaliere semnificative în monedă străină.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 129, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 101^3(1)Rezultatele simulării de criză efectuate conform alin. (1) trebuie aduse la cunoștința organului de conducere al instituției de credit și trebuie avute în vedere la elaborarea/revizuirea politicilor și proceselor menționate la art. 98 alin. (1).
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 129, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.1.5Expunerile față de persoanele afiliate instituției de credit(la 28-12-2020,
Titlul paragrafului 2.1.2., secțiunea a 2-a, capitolul II, titlul II a fost modificat de Punctul 120, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 102(1)Pentru scopurile prezentei subsecțiuni, termenul control are semnificația prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 37 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și urmează același regim cu cel aferent relației de control din cadrul art. 4 alin. (1) pct. 39 din același regulament.(3)orice entitate asupra căreia instituția de credit exercită controlul, inclusiv entități cu scop special («special purpose vehicles»);(la 28-12-2020,
Litera a) din Alineatul (3) , Articolul 102 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 130, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
b)orice entitate în care instituția de credit deține participații, inclusiv entități cu scop special («special purpose vehicles»);(la 28-12-2020,
Litera b) din Alineatul (3) , Articolul 102 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 130, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
c)entitățile care exercită control asupra instituției de credit;d)orice entitate în care entitățile menționate la lit. c) fie exercită controlul, fie dețin participații, cu excepția cazului în care respectiva entitate este deținută de stat;(la 28-12-2020,
Litera d) din Alineatul (3) , Articolul 102 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 130, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
e)acționarii care au dețineri calificate la capitalul instituției de credit;f)orice entitate în care acționarii menționați la lit. e) fie exercită controlul, fie dețin participații, cu excepția cazului în care respectiva entitate este deținută de stat;(la 28-12-2020,
Litera f) din Alineatul (3) , Articolul 102 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 130, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
g)membrii organului de conducere al instituției de credit, precum și persoanele care dețin funcții-cheie în respectiva instituție de credit, împreună cu:(i)membrii apropiați ai familiei acestora, care se anticipează să influențeze sau să fie influențați de aceștia în raport cu instituția de credit; aceștia pot include: partenerul de viață, potrivit legii, și copiii persoanei; copiii partenerului de viață al persoanei; dependenți și părinți ai persoanei sau ai partenerului de viață al acesteia;(la 07-02-2022,
Punctul (ii) din Litera g) , Alineatul (3) , Articolul 102 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
h)membrii organului de conducere și persoanele care dețin funcții-cheie sau, după caz, funcții similare funcțiilor-cheie în entitățile de la lit. a)-f), împreună cu entitățile și persoanele aferente prevăzute la lit. g) pct. (i) și (ii).(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 102 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 131, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Tranzacțiile cu părțile afiliate includ expunerile din credite înregistrate în bilanț și cele din afara bilanțului, precum și relații, cum ar fi contractele de servicii, achizițiile și vânzările de active, contracte de construcții, acorduri de leasing, tranzacții cu instrumente financiare derivate, împrumuturi, și operațiuni de scoatere în afara bilanțului. Termenul de tranzacție trebuie să fie interpretat în sens larg pentru a include nu numai tranzacțiile care sunt încheiate cu părțile afiliate, dar și situații în care o persoană cu care instituția de credit nu se află în astfel de relație (față de care instituția de credit are o expunere) devine ulterior parte afiliată.(5)În aplicarea alin. (3), Banca Națională a României poate stabili că o anumită persoană și/sau entitate reprezintă parte afiliată instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 102 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 132, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 103(1)În sensul alin. (1), excepțiile de la aplicarea politicilor, procedurilor și limitelor trebuie raportate conducerii superioare și, dacă este cazul, organului de conducere în funcția sa de supraveghere, pentru luarea de măsuri corespunzătoare.(3)În sensul alin. (1), tranzacțiile cu părțile afiliate instituției de credit vor fi monitorizate atât de către conducerea superioară, pe baze continue, cât și de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.
+
Articolul 104(1)În cazul în care grupul părților afiliate include una sau mai multe instituții, valoarea expunerii față de acest grup nu poate depăși fie 25% din capitalul eligibil al instituției de credit, fie echivalentul a 150 milioane euro, în funcție de care dintre aceste valori este mai mare, cu condiția ca, în cazul aplicării limitei absolute, suma valorilor expunerilor față de toate părțile afiliate care nu sunt instituții să nu depășească, după luarea în considerare a efectului diminuării riscului de credit în conformitate cu art. 399-403 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, 25% din capitalul eligibil al instituției de credit.(3)Pentru scopurile prevăzute la alin. (1)-(3), valoarea expunerii va fi determinată potrivit părții a patra – Expuneri mari din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 105(1)Orice operațiune care conduce la înregistrarea, scoaterea în afara bilanțului sau modificarea unei expuneri față de o parte afiliată, care depășește un prag prevăzut de normele interne ale instituției de credit, precum și orice operațiune de acest tip care prezintă în alt fel un risc deosebit, vor fi efectuate numai cu aprobarea prealabilă a organului de conducere al instituției de credit.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 105 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 133, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)În sensul alin. (1), membrii organului de conducere al instituției de credit aflați în conflict de interese sunt excluși din procesul de aprobare și administrare a tranzacțiilor cu părțile afiliate.(3)aducerea, de către respectivul membru, la cunoștința celorlalți membri ai organului de conducere a existenței conflictului de interese și completarea unei declarații pe propria răspundere cu detalii privind natura conflictului;b)organizarea reuniunilor în care prezența membrului organului de conducere este solicitată de către ceilalți membri ai organului de conducere în scopul furnizării de informații cu privire la natura conflictului de interese, în altă zi decât cea în care au loc reuniunile cu scop de prezentare, analiză și luare a deciziei privind tranzacțiile cu părțile afiliate;d)evidențierea în dreptul locului destinat semnăturii, în cadrul documentelor de decizie, a sintagmei „conflict de interese“;f)abținerea de la contactarea personalului implicat în procesul de aprobare și administrare a tranzacțiilor cu părțile afiliate, în legătură cu respectivele tranzacții.(la 28-12-2020,
Articolul 105 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 134, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 106Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese adecvate pentru a preveni implicarea, în procesul de aprobare și de administrare a tranzacției, a persoanelor care beneficiază de tranzacția respectivă sau a persoanelor care au legătură cu acestea, prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. g).
+
Articolul 107Instituțiile de credit raportează trimestrial Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere expunerile față de părțile afiliate.Operațiuni în condiții de favoare(la 28-12-2020,
Titlul paragrafului 2.1.3., secțiunea a 2-a, capitolul II, titlul II a fost modificat de Punctul 125, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 108(1)grup – mai multe entități (membri), reunite după un anumit criteriu. Prin grupul instituției de credit se va înțelege grupul de clienți aflați în legătură, din care face parte instituția de credit însăși. Pentru scopurile acestei definiții, va fi luat în considerare și cazul particular în care există o singură/un singur entitate/membru;b)control comun – împărțirea controlului asupra unei activități economice;d)grup de persoane fizice cu influență semnificativă asupra unei/unor entități din cadrul grupului instituției de credit – orice grup format din membrii, persoane fizice, ai unui grup de clienți aflați în legătură care are/exercită o influență semnificativă asupra grupului instituției de credit. În scopul aplicării acestei definiții vor fi luate în considerare numai acele grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă, care au în componența lor cel puțin un membru care are calitatea de salariat al unei/unor entități din cadrul grupului instituției de credit. Pentru scopurile acestei definiții va fi luat în considerare și cazul particular în care există un singur membru;f)Unele dintre cele mai întâlnite cazuri de grupuri de persoane fizice cu influență semnificativă sunt:a)cazul unui grup reprezentat de membrii unei familii din care un membru este administrator sau acționar semnificativ în una dintre entitățile grupului instituției de credit, iar alt membru are calitatea de salariat în aceeași/altă entitate din acest grup.(3)disponibilitatea instituției de credit de a efectua o operațiune identică sau similară cu orice altă persoană, probată prin accesul larg la acest tip de operațiune;b)tranzacționarea unui activ sau decontarea unei datorii la o altă valoare decât valoarea sa justă.
(4)în cazul operațiunilor de acordare de credite: evaluarea creditului, durata creditului, rata dobânzii, graficul de rambursare, garanțiile solicitate etc.;b)în cazul operațiunilor de atragere de depozite – dobânda bonificată.
+
Articolul 109(1)sunt larg disponibile pentru salariații entității/entităților din cadrul grupului instituției de credit, în care acel grup de persoane fizice cu influență semnificativă are sau exercită o asemenea influență; șib)Operațiunile în condiții de favoare permise potrivit alin. (1) vor putea fi efectuate exclusiv în relație cu salariații. Instituțiile de credit au obligația de a deține proceduri care să pună în evidență modul de conformare cu această cerință în cazul implicării și altor persoane în contractele aferente operațiunilor.(2^1)Instituțiile de credit au obligația de a lua măsurile necesare pentru a preveni menținerea condițiilor de favoare în cadrul operațiunilor înregistrate în baza drepturilor oferite prin pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit, față de persoanele care nu mai fac parte din personalul propriu.(la 28-12-2020,
Alineatul (2^1) din Articolul 109 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 135, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Operațiunile în condiții de favoare prevăzute de pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit vor putea fi efectuate numai după analizarea acestora și obținerea aprobării prealabile a Băncii Naționale a României.(4)Respectarea obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(3) va fi monitorizată de către Banca Națională a României, pe bază individuală și consolidată.
2.2Riscul rezidual +
Articolul 110(1)Instituțiile de credit trebuie să revizuiască în mod regulat, dar cel puțin anual adecvarea, eficacitatea și operarea acestor politici și proceduri.
+
Articolul 110^1La evaluarea riscului rezidual, precum și pentru scopurile art. 93^4 lit. c), instituțiile de credit trebuie să evalueze importanța riscului rezidual, ținând cont de:a)durata și capacitatea de executare a garanțiilor reale și a garanțiilor personale cu respectarea cadrului legal național;c)valoarea recuperabilă a garanției reale în cadrul diferitelor acțiuni de executare a obligațiilor rezultate din contractul de credit și din contractele de garanție (ex. proceduri de executare silită);e)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 136, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.3Riscul de concentrare +
Articolul 111Instituțiile de credit trebuie să abordeze și să controleze, inclusiv prin intermediul unor politici și proceduri scrise, riscul de concentrare rezultat din expunerile față de fiecare contraparte, inclusiv contrapărți centrale, grupuri de contrapartide asociate și contrapartide din același sector economic, aceeași regiune geografică sau care desfășoară aceeași activitate sau furnizează aceeași marfă, sau din aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit, inclusiv, în special, riscurile aferente expunerilor indirecte mari din credite, de exemplu, față de un singur emitent de garanții.
+
Articolul 111^1În cadrul politicilor și procedurilor menționate la art. 111, instituțiile de credit trebuie să stabilească praguri aferente nivelurilor acceptabile ale riscului de concentrare pentru a reflecta apetitul la risc, profilul de risc și nivelul de capital ale instituțiilor de credit, care să fie comunicate periodic către, și însușite de către, personalul relevant. Respectivele politici și proceduri trebuie să prevadă că toate concentrările semnificative sunt revizuite periodic și raportate organului de conducere.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 137, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 111^2În scopul art. 93^7 lit. d), instituțiile de credit trebuie să țină cont de:a)sursele ascunse ale riscului de concentrare a creditului care se pot manifesta în condiții de criză, în situațiile în care nivelul de corelare a riscului de credit poate crește față de situațiile normale și în situațiile în care expuneri de credit suplimentare pot rezulta din elemente din afara bilanțului;c)posibilitatea suprapunerii riscului de credit când are loc evaluarea concentrării creditului (de exemplu, un nivel ridicat al concentrării față de o anumită administrație centrală poate conduce la un nivel ridicat al concentrării riscului de țară și al riscului de credit față de o singură entitate), caz în care trebuie evitată aplicarea unei simple agregări a diferitelor tipuri de concentrări de credit, fiind necesară luarea în considerare a factorilor determinanți;e)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 137, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.4Riscul din securitizare +
Articolul 112(1)Instituțiile de credit care sunt inițiatoare de tranzacții de securitizare reînnoibile, cu clauze de rambursare anticipată, trebuie să dispună de planuri de lichiditate care să trateze eventualele implicații care decurg atât din rambursarea planificată, cât și din rambursarea anticipată.
+
Articolul 113(1)În situația în care instituția de credit inițiatoare a unei operațiuni de securitizare reține pozițiile de pe ultimul nivel al scalei de evaluare a calității creditului și cea mai mare parte a riscului de credit aferent expunerilor care stau la baza operațiunii de securitizare, Banca Națională a României poate fie să majoreze cerința de capital pentru anumite expuneri, fie să majoreze cerința totală de capital a instituției de credit în cauză.
+
Articolul 114(1)În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să facă public faptul că a furnizat suport implicit – necontractual – și că a ajustat nivelul cerinței de capital în mod corespunzător.(3)instituția de credit nu mai are dreptul să utilizeze, pentru o perioadă de timp care este stabilită de Banca Națională a României, tratamentul favorabil privind determinarea cerinței de capital în ceea ce privește activele securitizate;b)tratarea de către instituția de credit a activelor securitizate ca și cum acestea ar fi rămas în bilanțul său, pentru scopurile determinării cerinței de capital;d)deținerea de către instituția de credit de capital reglementat în exces față de cerința de capital bazată pe risc.
+
Articolul 115(1)În sensul alin. (1), cererea de aprobare trebuie să fie însoțită de fundamentarea deciziei instituției de credit de a exercita opțiunea și impactul exercitării opțiunii asupra cerinței de capital reglementat.(3)În cazul opțiunilor de retragere anticipată care pot fi declanșate la o dată anume, instituțiile de credit trebuie să stabilească data respectivă nu mai devreme de încheierea perioadei reprezentate de durata sau de media ponderată a scadențelor expunerilor din securitizare.
+
Articolul 115^1La evaluarea riscului din securitizare, precum și pentru scopurile art. 93^7 lit. e), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere:a)ratingul și performanța tranșelor de securitizare deținute de instituția de credit, precum și natura, componența și calitatea activelor-suport;c)o distincție clară între sumele utilizate și cele neutilizate aferente facilităților de lichiditate oferite vehiculului de securitizare;e)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 138, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.4^1.Riscul asociat finanțărilor specializate(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 139, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 115^2(1)La evaluarea riscului asociat finanțărilor specializate, în special pentru scopurile art. 93^7 lit. f) instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere:a)impactul schimbărilor legislative, mai ales în sectoarele care fac obiectul unor subvenții, asupra fluxurilor de numerar viitoare;c)orice formă de garanție depusă de sponsori.
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 139, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.5Riscul de piață +
Articolul 116Instituțiile de credit trebuie să pună în aplicare politici și procese pentru identificarea, măsurarea și administrarea tuturor surselor și efectelor semnificative ale riscurilor de piață.
+
Articolul 116^1În sensul art. 116, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cel puțin:a)strategia principală a portofoliului pentru riscul de piață și apetitul la risc în activitățile de piață;c)ponderea relativă a câștigurilor nete aferente pozițiilor de piață în totalul veniturilor din exploatare; șie)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 117Instituțiile de credit trebuie să dispună de procese de administrare adecvată a riscului de piață care să furnizeze o imagine completă la nivelul instituției de credit referitoare la expunerea la riscul de piață.
+
Articolul 118Procesele de administrare a riscului de piață trebuie:a)să ia în considerare condițiile de piață și macroeconomice, precum și riscul de deteriorare semnificativă a lichidității pieței;c) +
Articolul 119(1)Strategiile, politicile și procesele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie aprobate de către organele de conducere ale instituțiilor de credit în funcția lor de supraveghere. Organele respective au obligația de a supraveghea modul în care se realizează administrarea, astfel încât să asigure faptul că politicile și procesele respective sunt efectiv aplicate și sunt integrate deplin în procesul general de administrare a riscurilor la nivelul instituțiilor de credit.
+
Articolul 120Instituția de credit trebuie să dispună de politici și procese care să asigure un mediu de control adecvat al riscului de piață și care să includă:a)limite adecvate pentru riscul de piață, coerente cu apetitul la risc al instituției de credit, profilul de risc și nivelul de capitalizare, precum și cu capacitatea conducerii de a administra riscul de piață, și care să fie înțelese de către personalul relevant, și să fie comunicate cu regularitate acestuia;c)mecanisme eficiente de control având ca obiect utilizarea modelelor în scopul identificării și cuantificării riscului de piață, precum și al stabilirii limitelor; șie) +
Articolul 121(1)Toate tranzacțiile trebuie înregistrate la timp, iar procesul de evaluare se bazează pe practici coerente și prudente, precum și pe informații de piață fiabile, verificate de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri sau, în absența prețurilor de piață, pe modele interne sau acceptate la nivelul industriei.(3)În măsura în care instituția de credit se bazează, în scopul evaluării, pe modele, instituția de credit respectivă trebuie să asigure că modelul este validat de către o funcție independentă de unitățile de lucru care prezintă relevanță din perspectiva asumării de riscuri.
+
Articolul 122Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și procese pentru a lua în considerare ajustări de valoare pentru pozițiile care altfel nu ar putea fi evaluate prudent, incluzând pozițiile ce prezintă concentrări, cele mai puțin lichide și cele vechi.
+
Articolul 123Instituțiile de credit trebuie să dispună de niveluri ale capitalului adecvate pentru acoperirea pierderilor neașteptate și să realizeze ajustări de valoare adecvate în raport cu incertitudinile înregistrate în procesul determinării valorii juste a activelor și datoriilor.
+
Articolul 124În scopul administrării riscurilor, instituțiile de credit trebuie să includă expunerea la riscul de piață în cadrul programelor lor de simulări de criză.
+
Articolul 125(1)Instituțiile de credit care, la calcularea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de poziție în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, și-au compensat pozițiile pe una sau mai multe dintre acțiunile care compun un indice bursier cu una sau mai multe poziții pe un contract futures pe indicele bursier sau un alt produs bazat pe indicele bursier trebuie să dețină un capital intern adecvat pentru a acoperi pierderea aferentă riscului de bază cauzată de faptul că valoarea contractului futures sau a produsului respectiv nu evoluează în deplină concordanță cu valoarea acțiunilor constituente.(3)În cazul în care utilizează tratamentul prevăzut la art. 345 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să se asigure că dețin un capital intern suficient pentru acoperirea riscului de pierdere care există între momentul angajamentului inițial și următoarea zi lucrătoare.
+
Articolul 126În cazul în care poziția scurtă devine scadentă înaintea poziției lungi, instituțiile de credit trebuie să ia, de asemenea, măsuri împotriva riscului de lipsă de lichidități.
+
Articolul 126^1(1)riscul de poziție, identificat ca risc general și specific;b)riscul de marfă; șid)În sensul alin. (1), evaluarea trebuie să acopere cel puțin riscurile aferente instrumentelor legate de rata dobânzii și titlurilor de capital sau legate de capital, din portofoliul de tranzacționare reglementat, precum și riscurile aferente pozițiilor valutare și pozițiilor de risc de marfă din portofoliul de tranzacționare și din afara portofoliului de tranzacționare.(3)riscul marjei de credit asociat pozițiilor evaluate la valoarea justă; șib)riscul aferent expunerilor din titluri de capital.
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 126^2(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit:a)evaluează profitabilitatea;c)iau în considerare rezultatul simulărilor de criză.(3)În sensul alin. (2) lit. a), instituțiile de credit trebuie să evalueze pozițiile cu probleme și/sau nelichide și impactul acestora asupra profitabilității instituției de credit.(5)În sensul alin. (2) lit. b), instituțiile de credit trebuie să facă distincția, pe de o parte, între veniturile din activități de tranzacționare și veniturile din alte activități decât cele de tranzacționare (comisioane sau taxe percepute clienților), iar, pe de altă parte, între profiturile/pierderile realizate și cele nerealizate. Pentru clasele de active și/sau expuneri care generează profituri sau pierderi anormale, instituțiile de credit evaluează profitabilitatea în comparație cu nivelul de risc asumat de către acestea pentru a identifica și a analiza posibile inconsecvențe.(7)În sensul alin. (2) lit. d), instituțiile de credit trebuie să țină cont de rezultatele simulărilor de criză pentru a identifica orice surse de risc de piață, neidentificate anterior.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 126^3Instituțiile de credit trebuie să aibă o strategie privind riscul de piață și un apetit la riscul de piață adecvate în raport cu modelul de afaceri, strategia generală privind riscul, apetitul la risc, mediul pieței și rolul în sistemul financiar, precum și cu starea financiară, capacitatea de finanțare și adecvarea capitalului.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 126^4Instituțiile de credit trebuie să dispună de o strategie solidă privind riscul de piață, clar formulată și formalizată, care să fie aprobată de organul de conducere și care:a)acoperă în general toate activitățile instituției de credit în cazul cărora riscul de piață este semnificativ;c)este comunicată eficient întregului personal relevant.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 126^5Instituțiile de credit trebuie să dispună de un cadru organizațional adecvat pentru funcțiile de administrare, măsurare, monitorizare și control al riscului de piață, având resurse umane și tehnice atât calitative, cât și cantitative, suficiente. În acest scop, instituțiile de credit trebuie să asigure că:a)există o separare clară în cadrul structurii de business între compartimentul însărcinat cu inițierea tranzacțiilor (front office) și compartimentul responsabil cu alocarea, înregistrarea și decontarea tranzacțiilor (back office);c)funcția de administrare, măsurare, monitorizare și control al riscurilor acoperă riscul de piață la nivelul întregii instituții și, în particular, la nivelul tuturor domeniilor în care riscul de piață poate fi asumat, diminuat sau monitorizat; șie)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 126^6Politicile și procedurile instituțiilor de credit trebuie să fie solide și conforme cu strategia privind riscul de piață și să acopere cel puțin:a)pozițiile care se includ în/se exclud din portofoliul de tranzacționare în scopuri de reglementare;c)definiția, structura și responsabilitățile birourilor de tranzacționare (trading desks) ale instituției de credit;e)procedurile pentru limitarea și controlul riscului de piață;g)criteriile aplicate de către instituțiile de credit pentru a evita asocierea cu persoane/grupuri implicate în activități frauduloase și alte infracțiuni; șii)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 140, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 126^7Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme de limitare pentru riscul de piață, care să îndeplinească cel puțin următoarele cerințe:a)există o limită generală pentru activitățile de piață și limite specifice pentru subcategoriile principale de riscuri; după caz, acestea trebuie să permită alocarea de limite pe portofolii, birouri, unități operaționale sau tipuri de instrumente; nivelul de detaliu trebuie să reflecte caracteristicile activităților instituției;c)sunt prevăzute proceduri pentru a informa permanent personalul cu atribuții de tranzacționare cu privire la limitele existente; șie)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 141, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.6Riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare +
Articolul 127(1)Instituțiile de credit trebuie să implementeze sisteme pentru a evalua și a monitoriza riscurile care rezultă din variațiile potențiale ale marjelor de credit (credit spreads) care afectează atât valoarea economică a capitalurilor proprii, cât și câștigurile din dobânzi aferente activităților instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare. (3)Banca Națională a României – Direcția supraveghere poate solicita unei instituții mici și cu un grad redus de complexitate, astfel cum este definită la art. 4 alin. (1) pct. 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, să utilizeze metodologia standardizată prevăzută la alin. (1), atunci când consideră că metodologia standardizată simplificată prevăzută la alin. (1) nu este adecvată pentru a reflecta riscul de rată a dobânzii care rezultă din activitățile instituției de credit care sunt în afara portofoliului de tranzacționare. (5)Până la momentul adoptării de către Comisia Europeană a standardelor tehnice de reglementare, prevăzute la alin. (1), instituțiile de credit asigură respectarea prevederilor alin. (1), fie prin utilizarea metodologiilor interne elaborate cu luarea în considerare a instrucțiunilor Băncii Naționale a României cu privire la administrarea riscului de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare, fie prin utilizarea metodologiei standardizate în conformitate cu anexa nr. 1.(la 07-02-2022,
Articolul 127 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 128(1)Organul de conducere al instituției de credit trebuie să asigure elaborarea și implementarea strategiei, politicilor și proceselor de risc de rată a dobânzii.(3)Strategia instituției de credit privind riscul de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare trebuie să reflecte în mod corect limitele de risc ale instituției de credit la riscul de rată a dobânzii și să fie în concordanță cu apetitul la risc.(la 28-12-2020,
Articolul 128 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 142, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Strategia instituției de credit privind riscul de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare trebuie să țină cont de aspectele ciclice ale economiei și de modificările rezultate în compoziția activităților afectate de riscul de rată a dobânzii asociat activităților din afara portofoliului de tranzacționare.(la 28-12-2020,
Articolul 128 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 142, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 129Instituțiile de credit trebuie să aloce responsabilități pe linia administrării riscului de rată a dobânzii unor persoane independente de persoanele responsabile cu tranzacționarea și/sau cu alte activități de asumare a riscului, care să beneficieze de linii de raportare separate.
+
Articolul 130(1)Limitele stabilite de către instituțiile de credit trebuie să reflecte strategia de risc a acestora, să fie înțelese de către personalul relevant și comunicate acestuia cu regularitate.(3)Orice excepție de la politicile, procesele și limitele stabilite trebuie analizată cu promptitudine de către conducerea superioară, iar unde este necesar, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere.
+
Articolul 131(1)Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea necesară pentru a calcula modificările potențiale ale valorii lor economice și a câștigurilor, ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, precum și nivelul general al riscului de rată a dobânzii din afara portofoliului de tranzacționare la nivel individual, subconsolidat și consolidat.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 131 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 143, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Instituțiile de credit trebuie să elaboreze și să utilizeze propriile metodologii de calcul ale modificărilor potențiale ale valorii lor economice și a câștigurilor, ca urmare a schimbării nivelurilor ratelor dobânzii, în conformitate cu profilul de risc și politicile de administrare a riscului aferente acestora.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 131 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 143, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 132(1)Instituțiile de credit calculează și raportează Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere modificarea valorii lor economice ca urmare a aplicării unor schimbări bruște și neașteptate ale ratelor dobânzii conform a șase scenarii de șoc standardizate pentru detectarea valorilor extreme, respectiv un șoc paralel în sus, un șoc paralel în jos, un șoc cu variație bruscă (rate scurte în jos și rate lungi în sus), un șoc cu evoluție constantă (rate scurte în sus și rate lungi în jos), un șoc cu rate scurte în sus, un șoc cu rate scurte în jos. Calcularea modificării valorii economice se efectuează cel puțin trimestrial. Dacă în cel puțin unul din cele 6 scenarii scăderea valorii economice rezultate în urma calculării este mai mare decât 15% din fondurile proprii de nivel 1, instituția de credit trebuie să informeze imediat Banca Națională a României. În orice alte situații, instituțiile de credit includ rezultatul calculelor în cadrul raportului de evaluare care face obiectul raportării periodice prevăzute la art. 68^11 alin. (5).(3)În cazurile în care metodologia aplicată de o instituție de credit în baza alin (3) este considerată, de către Banca Națională a României – Direcția supraveghere, inadecvată din perspectiva profilului de risc al instituției de credit, Banca Națională a României poate solicita instituției de credit, dar fără a se limita la aceasta, modificarea metodologiei.(5)Pentru scopurile art. 166 alin. (5), în cazul în care valoarea economică a unei instituții de credit scade cu mai mult de 20% din fondurile proprii ca urmare a aplicării șocului prevăzut la alin. (1) sau a șocurilor prevăzute la alin. (2), instituția de credit va discuta cu Banca Națională a României – Direcția supraveghere măsurile necesare pentru diminuarea unui astfel de declin potențial, măsuri care pot include, printre altele, următoarele:a)modificarea limitelor interne;c)creșterea cerinței de capital reglementat.(la 28-12-2020,
Articolul 132 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 144, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 133(1)Sistemele interne deținute de către instituțiile de credit trebuie să fie suficient de flexibile pentru calcularea senzitivității la orice șoc standardizat pe rata dobânzii precizat de Banca Națională a României.
+
Articolul 134(1)Instituțiile de credit trebuie să examineze dacă analiza complet statică a impactului asupra portofoliului curent al unui șoc sau al mai multor șocuri considerate ar trebui completată de o abordare de simulare mai dinamică. Instituțiile de credit de dimensiune mai mare și/sau cu activitate mai complexă trebuie să ia în considerare scenarii în care sunt calculate traiectorii diferite ale ratei dobânzii – interest rate paths – și în care unele ipoteze, cum ar fi despre comportament, contribuția la risc, dimensiunea și componența bilanțului, sunt ele însele funcții de nivelele/nivelul ratei dobânzii.
+
Articolul 135(1)În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să se bazeze pe scenariile cele mai nefavorabile care sunt rezonabile și trebuie să surprindă toate sursele semnificative de risc, inclusiv modificări privind ipotezele esențiale. Conducerea superioară a instituției de credit trebuie să ia în considerare rezultatele obținute la stabilirea și revizuirea politicilor, proceselor și limitelor pentru riscul de rată a dobânzii.
+
Articolul 136Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici bine fundamentate, robuste și formalizate, care să trateze toate problemele importante pentru circumstanțele individuale ale acestora, probleme care, fără a aduce atingere principiului proporționalității, se pot referi la:a)definiția valorii economice și concordanța sa cu metoda utilizată pentru evaluarea activelor și datoriilor, cum ar fi pe baza valorii actualizate a fluxurilor de numerar viitoare sau pe baza valorii actualizate a profiturilor viitoare;c)utilizarea unei abordări dinamice și/sau statice la aplicarea șocurilor de rata dobânzii;e)agregarea expunerilor la rata dobânzii exprimate în mai multe monede;g)includerea (sau nu) a activelor și datoriilor nepurtătoare de dobândă din afara portofoliului de tranzacționare – inclusiv capital și rezerve;i)luarea în considerare în mod adecvat a opțiunilor incluse în active sau datorii;k)gradul de granularitate utilizat – cum ar fi compensările în cadrul unei benzi de scadență;m)2.7Riscurile de lichiditate și finanțare(la 28-12-2020,
Denumirea paragrafului 2.7, secțiunea a 2-a a capitolului II din titlul II a fost modificată de Punctul 145, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 137(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici, procese și sisteme robuste pentru identificarea, măsurarea, administrarea și monitorizarea riscului de lichiditate de-a lungul unei serii corespunzătoare de orizonturi de timp, inclusiv pe parcursul zilei – intraday.(3)Strategiile, politicile, procesele și sistemele prevăzute la alin. (2) trebuie să fie proporționale cu complexitatea, profilul de risc, obiectul de activitate al instituțiilor de credit și toleranța la risc stabilite de organul de conducere și trebuie să reflecte importanța instituției de credit în fiecare stat membru în care aceasta desfășoară activitate. Instituțiile de credit trebuie să comunice toleranța la risc tuturor liniilor de activitate relevante.(4^1)Cadrul aferent strategiilor privind riscul de lichiditate și toleranței la riscul de lichiditate trebuie să fie integrat în mod adecvat în cadrul general privind apetitul la risc al instituțiilor de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 137 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 146, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4^2)Cadrul de administrare a riscului de lichiditate și de finanțare trebuie să fie coerent la nivel intern și să asigure un proces intern cuprinzător de evaluare a adecvării lichidității la riscuri și trebuie să fie integrat în procesul mai general de administrare a riscurilor.(la 28-12-2020,
Articolul 137 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 146, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(5)Politicile și procesele pentru administrarea riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și modalitatea în care alte riscuri, cum ar fi riscul de credit, riscul de piață, riscul operațional și riscul reputațional, pot afecta strategia generală de lichiditate a unei instituții de credit.(6)În scopul alin. (6), instituțiile de credit vor lua în considerare natura, dimensiunea și complexitatea activităților acestora.(8)Conducerea superioară este responsabilă pentru dezvoltarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor pentru administrarea riscului de lichiditate în conformitate cu toleranța la risc stabilită, precum și pentru asigurarea că instituția de credit menține o lichiditate suficientă.(10)Organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se asigure că conducerea superioară definește procese și structuri organizatorice adecvate pentru implementarea strategiilor, politicilor, proceselor și sistemelor prevăzute la alin. (2).(12)Structura organizatorică a unei instituții de credit trebuie să asigure, în vederea prevenirii conflictului de interese, separarea atribuțiilor între funcția operațională și cea de monitorizare. Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită competențelor și responsabilităților unității însărcinate cu obținerea finanțării. La repartizarea sarcinilor, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere toate orizonturile de timp, de la cele intraday până la cele pe termen lung.
+
Articolul 137^1(1)Rezerva de lichiditate și capacitatea de contrabalansare efective, inclusiv calitatea activelor lichide, trebuie să fie în concordanță cu toleranța la riscul de lichiditate a instituției de credit.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 147, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 138(1)Metodologiile prevăzute la alin. (1) trebuie să includă fluxurile de numerar semnificative prezente și preconizate, provenite din active, datorii, elemente din afara bilanțului, inclusiv datorii contingente și posibilul impact al riscului reputațional.(3)În sensul alin. (3), o instituție de credit trebuie:a)să analizeze separat strategia sa și să monitorizeze separat necesitățile de lichiditate pentru fiecare monedă în care desfășoară o activitate semnificativă. Instituția de credit trebuie să utilizeze scenariile de criză pentru a determina neconcordanțele în moneda respectivă și să stabilească și să revizuiască limite asupra neconcordanțelor pe monede a fluxurilor de numerar, atât la nivel agregat, cât și pe fiecare monedă semnificativă;c)să evalueze probabilitatea pierderii accesului pe piețele valutare, precum și gradul de convertibilitate al monedelor în care aceasta își desfășoară activitatea.
+
Articolul 139(1)Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare entitatea juridică în care se află activele, țara în care activele sunt înregistrate legal fie într-un registru, fie într-un cont, precum și eligibilitatea acestora și trebuie să monitorizeze modul în care activele pot fi mobilizate în timp util.(3)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și limitele juridice, de reglementare și operaționale existente, impuse potențialelor transferuri de lichidități și active negrevate de sarcini dintre entități, atât în cadrul Spațiului Economic European, cât și în afara acestuia.
+
Articolul 139^1(1)Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie să țină seama de modelul de afaceri al fiecărei instituții de credit, de statele membre în care funcționează acestea, de specificul piețelor de finanțare și de situația macroeconomică.(3)Politicile prevăzute la alin. (1) trebuie aprobate de organul de conducere.(la 30-12-2014,
Art. 139^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
+
Articolul 140(1)Pentru a dispune de capacitatea necesară pentru identificarea tuturor tipurilor semnificative de concentrări ale riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a structurii de finanțare și a structurii activelor și să cunoască toți factorii principali care le influențează de-a lungul timpului. Identificarea concentrărilor riscului de lichiditate trebuie să aibă în vedere și angajamentele din afara bilanțului.(la 30-12-2014,
Alin. (1^1) al art. 140 a fost introdus de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
(1^2)În funcție de modelul de activitate, o instituție de credit trebuie să aibă în vedere vulnerabilitățile care provin din structura de finanțare și din cea a activelor.(la 30-12-2014,
Alin. (1^2) al art. 140 a fost introdus de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
(2)Pentru diminuarea riscului de contaminare în condiții de criză, o instituție de credit trebuie să stabilească limite interne în legătură cu riscul de lichiditate înregistrat față de entități din cadrul grupului, inclusiv din perspectiva monedelor în care își desfășoară activitatea.(3)Instituțiile de credit care își desfășoară activitatea în mai multe țări și în mai multe monede trebuie să aibă acces la diverse surse de finanțare în fiecare monedă în care instituția de credit deține poziții semnificative.(la 30-12-2014,
Alin. (3^1) al art. 140 a fost introdus de pct. 3 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
(4)Instituțiile de credit trebuie să testeze regulat capacitatea de a obține finanțare în regim de urgență de la fiecare sursă.(5)În scopul diversificării surselor de finanțare, instituțiile de credit trebuie să stabilească limite pe contrapartide, finanțări garantate/negarantate de pe piețe, tipuri de instrumente, entități special create în scopul securitizării, monede și piețe geografice.
+
Articolul 140^1Pentru determinarea nivelului concentrării riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să utilizeze indicatori cantitativi în completarea evaluărilor calitative ale concentrărilor riscului de lichiditate.(la 30-12-2014,
Art. 140^1 a fost introdus de pct. 4 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
+
Articolul 140^2Instituțiile de credit trebuie să dezvolte un sistem adecvat de stabilire a prețurilor de transfer în cadrul de control al riscului de lichiditate, care să răspundă cel puțin următoarelor cerințe:a)sistemul încorporează toate costurile, beneficiile și riscurile de lichiditate relevante;c)metodologia de stabilire a prețurilor de transfer și calibrarea acesteia sunt revizuite și actualizate în mod corespunzător în funcție de dimensiunea și complexitatea instituției de credit;e)politica instituției privind încorporarea metodologiei de stabilire a prețurilor de transfer în cadrul intern de stabilire a prețurilor se folosește pentru a evalua și decide asupra tranzacțiilor cu clienții aferente ambelor părți ale bilanțului, de exemplu acordarea de împrumuturi și atragerea de depozite.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 148, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 141Instituțiile de credit trebuie să stabilească un set de indicatori de avertizare timpurie care să ajute în procesul de identificare, în regim de urgență, a creșterii riscului sau vulnerabilităților în ceea ce privește poziția lichidității sau necesitățile potențiale de finanțare.
+
Articolul 142(1)Sistemele informaționale deținute de instituțiile de credit trebuie să fie adecvate pentru identificarea și cuantificarea riscului de lichiditate și de finanțare, corespunzător cu dimensiunea, complexitatea, toleranța la risc și capacitatea de asumare a riscurilor a instituțiilor de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 142 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 149, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Pentru a administra și monitoriza eficient necesitățile sale nete de finanțare, o instituție de credit trebuie să aibă capacitatea de a calcula pozițiile de lichiditate intraday, zilnic pentru orizonturi de timp mai scurte, precum și pentru o serie de orizonturi de timp mai lungi.(3)Sistemul informațional prevăzut la alin. (1) trebuie să surprindă toate sursele de risc de lichiditate, inclusiv riscurile contingente și factorii declanșatori asociați acestora, precum și cele rezultate din noile activități, și trebuie să aibă capacitatea de a furniza informații cu grade de granularitate și senzitivitate mai ridicate în timpul evenimentelor de criză.(5)nivelul, evoluția și tipurile grevării de sarcini a activelor și sursele aferente grevării, precum finanțările garantate sau alte tranzacții;b)cuantumul, evoluția și tipurile grevării suplimentare de sarcini care rezultă din scenariile de criză – grevarea de sarcini contingentă.(la 30-12-2014,
Alin. (5) al art. 142 a fost introdus de pct. 5 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
+
Articolul 143(1)O instituție de credit trebuie să adopte obiective de administrare a lichidității intraday care să îi permită să identifice și să prioritizeze obligațiile cu termene și alte obligații critice, în scopul îndeplinirii la timp a acestora, și să deconteze celelalte obligații cât de curând posibil.
+
Articolul 144(1)Scenariile alternative prevăzute la alin. (1) trebuie să vizeze în special elementele din afara bilanțului și alte datorii contingente, inclusiv cele ale entităților special constituite în scopul securitizării sau ale altor entități cu scop special, menționate în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în raport cu care instituția de credit acționează ca sponsor sau furnizează suport de lichiditate semnificativ.(3)În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere diferite perioade de timp și grade variate ale condițiilor de criză.
+
Articolul 145(1)La elaborarea planurilor de finanțare pentru situații neprevăzute, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și concentrările riscului de lichiditate.(la 30-12-2014,
Alin. (1^1) al art. 145 a fost introdus de pct. 6 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
(1^2)Planurile de finanțare pentru situații neprevăzute trebuie să reflecte în mod adecvat profilul de risc de lichiditate și profilul de risc al instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 145 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 150, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Instituțiile de credit trebuie să dispună de planuri de finanțare pentru situații neprevăzute, pentru monedele în care instituțiile de credit sunt active.(3)Planurile prevăzute la alin. (2) trebuie să aibă în vedere cel puțin sursele potențiale de finanțare în situații neprevăzute disponibile în cazul unei reduceri a ofertei din partea unor categorii diferite de contrapartide, inclusiv sumele disponibile estimate pentru diferitele surse de lichiditate și timpul estimat a fi necesar pentru a obține fonduri de la acestea.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 145 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 151, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere fezabilitatea măsurilor incluse în planurile de finanțare pentru situații neprevăzute pentru cazul în care mai multe instituții de credit ar încerca să le aplice în același timp.
+
Articolul 145^1Instituțiile de credit trebuie să includă în planurile pentru situații neprevăzute strategii care să ia în considerare grevarea de sarcini contingentă generată de situații de criză relevante, precum o înrăutățire a ratingului instituției de credit, deprecierea activelor gajate și creșteri ale cerințelor de marjă.(la 30-12-2014,
Art. 145^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din REGULAMENTUL nr. 5 din 17 decembrie 2014 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014.
)
+
Articolul 145^2(1)Instituțiile de credit trebuie să asigure corelarea cadrului de administrare a activității cu planul pentru situații neprevăzute privind lichiditatea, luând în considerare inclusiv coerența dintre planurile pentru situații neprevăzute privind lichiditatea și planurile instituției de credit privind continuitatea activității.(3)Totodată, la elaborarea planurilor pentru situații neprevăzute privind lichiditatea instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere existența unor proceduri de prioritizare și escaladare cu detalierea timpului și a modului în care poate și trebuie activată fiecare măsură, precum și a unor politici și proceduri adecvate în ceea ce privește comunicarea atât în cadrul instituției de credit, cât și cu părțile externe ale acesteia.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 152, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 146(1)Planurile prevăzute la alin. (1) sunt testate de instituțiile de credit cel puțin o dată pe an, actualizate pe baza rezultatelor scenariilor alternative menționate la art. 144, raportate conducerii superioare și aprobate de aceasta, astfel încât politicile și procesele interne să poată fi ajustate în consecință.(3)Măsurile operaționale prevăzute la alin. (3) trebuie să includă deținerea de garanții care să fie disponibile imediat pentru finanțare de la banca centrală.(5)În sensul alin. (4), deținerea de garanții include deținerea de garanții în moneda unui alt stat membru, dacă este cazul, sau în moneda unui stat terț față de care instituția de credit are expuneri și, dacă este necesar din punct de vedere operațional, pe teritoriul unui stat membru gazdă sau al unui stat terț față de moneda căreia are expuneri.
+
Articolul 147Instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere că au luat toate măsurile pentru asigurarea condițiilor necesare pentru ca, în caz de necesitate, să fie puse în aplicare, în regim de urgență, planurile pentru situații neprevăzute, inclusiv prin încheierea de acorduri de finanțare.
+
Articolul 148În cadrul general privind administrarea riscului de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere și riscul de lichiditate cauzat de imposibilitatea punerii în aplicare a unor acorduri de finanțare ca urmare a neclarităților clauzelor contractuale și de posibilul suport implicit.Riscul operațional +
Articolul 149(1)Instituțiile de credit trebuie să aplice politici și procese pentru evaluarea și administrarea expunerii la riscul operațional, inclusiv la riscul de model și riscul aferent externalizării, și care acoperă evenimentele cu frecvență redusă și impact negativ potențial major.(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 149 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)Instituțiile de credit trebuie să definească riscul operațional în sensul politicilor și procedurilor prevăzute la alin. (1).(3)Instituțiile de credit trebuie să instituie politici și planuri adecvate pentru situații neprevăzute și de continuitate a activității, inclusiv politici și planuri de continuitate a activității privind gestionarea riscurilor legate de TIC și planuri de răspuns și de recuperare în domeniul TIC pentru tehnologia pe care acestea o utilizează pentru comunicarea informațiilor. Aceste planuri trebuie să fie elaborate, gestionate și testate în conformitate cu art. 11 din Regulamentul (UE) 2022/2.554 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența operațională digitală a sectorului financiar și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.060/2009, (UE) nr. 648/2012, (UE) nr. 600/2014, (UE) nr. 909/2014 și (UE) 2016/1.011, pentru a le permite instituțiilor de credit să își continue activitatea în caz de întrerupere gravă a acesteia și de a-și limita pierderile în eventualitatea unei astfel de întreruperi.(la 26-05-2025,
Alineatul (3), Articolul 149, Sectiunea a 2-a, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de Articolul I din REGULAMENTUL nr. 1 din 15 mai 2025, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 26 mai 2025
)
+
Articolul 149^1(1)Instituțiile de credit trebuie să determine modul în care se poate materializa riscul operațional (pierdere economică, evenimente potențiale, pierderea veniturilor viitoare sau a câștigurilor) și trebuie să ia în considerare eventualul impact sub aspectul altor riscuri asociate (de exemplu cazuri la limita dintre riscul operațional și riscul de credit sau riscul de piață).(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^2Instituțiile de credit trebuie să evalueze importanța riscului operațional asociat serviciilor și activităților externalizate, precum și modul în care acestea pot afecta capacitatea instituției de credit de a procesa tranzacții și/sau furniza servicii sau pot atrage răspunderea legală pentru daune provocate terților (de exemplu clienți sau alte părți interesate).(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^3Cu ocazia evaluării și administrării riscului operațional, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și:a)riscul de model materializat în riscul de pierderi asociat dezvoltării, implementării sau utilizării neadecvate de modele de către instituție pentru procesul decizional (de exemplu, stabilirea prețurilor produselor, evaluarea instrumentelor financiare, monitorizarea limitelor de risc etc.)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^4Instituțiile de credit, pe baza unei evaluări a dimensiunii și organizării interne, precum și a naturii, sferei și complexității activităților acesteia, trebuie să identifice, distinct pe linii de activitate, entități juridice, arii geografice și categorii de risc operațional, sursele riscului operațional la care sunt expuse ținând cont cel puțin de:a)specificul activității, mediul de afaceri și cel extern, inclusiv localizarea geografică, în care instituția de credit își desfășoară activitatea;c)nivelul și modificările intervenite în venitul brut, activele și pierderile asociate riscului operațional în ultimii 10 ani;e)modificări ale elementelor semnificative ale sistemelor și/sau proceselor informatice care pot determina o schimbare a profilului de risc operațional (de exemplu, un sistem informatic nou sau modificat nu a fost testat corect sau o instruire insuficientă asupra sistemelor/proceselor și procedurilor noi care ar putea conduce la erori);g)planurile de afaceri și schemele de stimulare și remunerare agresive care ar putea crește riscul de neconformitate, eroare umană și abaterile în serviciu ale angajaților (de exemplu, sub aspectul obiectivelor de vânzare, al reducerii numărului de angajați etc.);i)practicile instituției de credit privind monitorizarea calității serviciilor externalizate și expunerea globală la risc față de furnizorii externi conform cerințelor privind externalizarea prevăzute la art. 230^1-230^25.(la 14-08-2024,
Litera j) , Articolul 149^4 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 7. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^5Instituțiile de credit trebuie să dezvolte baze de date precise și complete cu pierderile și evenimentele din riscul operațional, care să evidențieze frecvența și gravitatea evenimentelor la care acestea sunt expuse.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^6La solicitarea Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să clasifice evenimentele de risc operațional în conformitate cu art. 324 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, indiferent de abordarea adoptată de acestea pentru stabilirea cerințelor de fonduri proprii pentru riscul operațional.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^7(1)riscul de conduită;b)riscul de model.
(2)utilizarea unor practici comerciale incorecte în vânzarea produselor către persoane fizice sau juridice;b)conflicte de interese în desfășurarea activității;d)canale de distribuție proiectate în mod defectuos, care pot favoriza apariția unor conflicte de interese;f)procesarea inechitabilă a reclamațiilor clienților.
(3)În sensul alin. (1) lit. c), instituțiile de credit identifică și evaluează expunerea la riscul de model asociat utilizării modelelor interne în domeniile lor principale de activitate și operațiuni, ținând cont de măsura în care și scopurile pentru care instituția de credit utilizează modele interne în procesul de luare a deciziilor (cum ar fi, de exemplu, pentru evaluarea activelor, stabilirea prețurilor, strategiile de tranzacționare, acordarea de credite, administrarea riscurilor, alocarea capitalului), precum și de importanța economică a acestor decizii.(5)În aplicarea alin. (1) lit. c), planurile strategice ale instituției de credit trebuie să includă programe ample de formare profesională pentru a facilita personalului, precum și organului de conducere, înțelegerea și administrarea corespunzătoare a riscului de model.(7)În aplicarea alin. (1) lit. c), instituțiile de credit trebuie să adopte o utilizare prudentă a modelelor (prin creșterea sau scăderea parametrilor relevanți în funcție de direcția pozițiilor etc.) dacă au cunoștință despre deficiențe ale modelului sau despre evoluțiile economice și ale pieței.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^8Pentru scopurile art. 160 alin. (1), instituțiile de credit implementează strategii, procese și mecanisme adecvate pentru administrarea riscului reputațional, care asigură cel puțin:a)abordarea riscului într-o manieră prudentă (de exemplu, prin stabilirea de limite sau solicitarea aprobării pentru alocarea de capital în anumite țări, sectoare sau către anumite persoane) și/sau adecvarea planurilor sale pentru situații neprevăzute din perspectiva soluționării în mod proactiv a problemelor reputaționale în eventualitatea unei crize;c)luarea de măsuri în sensul protejării mărcii sale prin campanii de comunicare prompte în cazul în care apar anumite evenimente care îi pot pune în pericol reputația; șie)(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 149^9(1)numărul de sancțiuni aplicate de organismele oficiale în cursul anului (nu numai cele aplicate de autoritățile competente, ci și sancțiuni asociate cu plata taxelor sau alte acorduri);b)numărul și evoluțiile legate de reclamațiile clienților;d)angajarea în activități ce au legătură cu sectoare care nu sunt percepute bine de către public (de exemplu, industria armamentului, țări aflate sub embargo etc.) sau cu persoane și țări de pe listele de sancțiuni (de exemplu, listele Oficiului Statelor Unite pentru controlul activelor străine – OFAC); șif)Instituțiile de credit trebuie să evalueze importanța expunerii la riscul reputațional și modul în care expunerea la riscul reputațional este asociată cu expunerea la alte riscuri (și anume riscul de credit, de piață, operațional și de lichiditate) pentru a identifica orice posibile efecte secundare în orice direcție (de la riscul reputațional către alte riscuri și invers).(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 154, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 150O instituție de credit trebuie să stabilească un cadru de administrare a riscului operațional care trebuie să acopere apetitul și toleranța la riscul operațional ale instituției de credit și să ia în considerare condițiile de piață și pe cele macroeconomice, în conformitate cu politicile de administrare a acestui risc, inclusiv măsura și modul în care riscul operațional este transferat în afara instituției de credit.
+
Articolul 151Instituțiile de credit trebuie să dispună de strategii, politici și procese adecvate de administrare a riscului operațional pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea, raportarea și controlul/diminuarea riscului operațional.
+
Articolul 151^1(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să dispună de proceduri interne de control și alte practici (cum ar fi politici de conduită) care vizează diminuarea expunerilor la riscul operațional și menținerea acestora în limitele acceptabile pentru instituție, în concordanță cu parametrii stabiliți de către organul de conducere, precum și cu nivelul de toleranță la risc al instituției.(3)astfel de politici sunt adecvate pentru natura și complexitatea activităților instituției și sunt în linie cu strategia instituției de credit și permit o înțelegere clară a riscului operațional inerent diferitelor produse și activități din sfera de aplicare a instituției;b)astfel de politici și proceduri acoperă toate aspectele legate de administrarea, cuantificarea și controlul riscului operațional, inclusiv, în cazul în care sunt relevante, colectarea datelor despre pierderi, metodologii de cuantificare, tehnici de diminuare (de exemplu, polițe de asigurare), tehnici de analiză cauzală pentru evenimente, limite și toleranțe de risc operațional, precum și abordarea excepțiilor de la aceste limite și toleranțe;d)este promovată o cultură de administrare a riscului operațional în cadrul instituției și la nivelul grupului prin instruire și stabilirea de obiective pentru reducerea pierderii operaționale.
(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 155, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 152Strategiile, politicile și procesele de administrare a riscului operațional trebuie să includă toate aspectele principale ale riscului operațional, care sunt predominante în activitățile pe care instituția de credit le desfășoară, inclusiv în mod anticipativ în cadrul planului strategic, și să acopere perioade în care riscul operațional ar putea crește.(la 28-12-2020,
Articolul 152 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 156, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 153(1)Elaborarea și implementarea politicilor și procedurilor de administrare a riscului operațional intră în responsabilitatea conducerii superioare a instituției de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 153 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 157, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 154Conducerea superioară trebuie să implementeze în mod eficace strategia aprobată și, sub controlul organului de conducere în funcția sa de supraveghere, politicile și procesele la care se face referire la art. 151.
+
Articolul 154^1(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că:a)sistemele de control și monitorizare a riscului operațional sunt supuse unei analize independente și există o distincție clară între persoanele care își asumă riscurile și responsabilii cu administrarea riscurilor, între acestea și funcțiile de control intern și supraveghere a riscurilor;c)cadrul pentru administrarea riscului operațional dispune de resurse umane și tehnice suficiente și corespunzătoare calitativ.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 158, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 154^2(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie:a)să dețină sisteme informaționale și metodologii adecvate pentru a cuantifica sau a evalua riscul operațional, care respectă cel puțin cerințele privind stabilirea fondurilor proprii minime relevante, astfel cum sunt prevăzute în legislația UE relevantă și în legislația de implementare a acesteia la nivel național (de exemplu, pentru abordările standardizate, corelarea elementelor relevante de profit și pierderi cu cele opt linii de activitate reglementate; pentru abordarea avansată de evaluare serii de intervale, tratamentul protecției prin asigurare, corelație etc.);c)să se asigure că organul de conducere al instituției înțelege ipotezele care stau la baza sistemului de cuantificare și că acesta are cunoștință de gradul de risc de model relevant;e)să stabilească și să implementeze un sistem de monitorizare continuă și eficace a expunerilor la riscul operațional în cadrul instituției, inclusiv a activităților externalizate și a produselor și sistemelor noi, cel puțin, prin intermediul unor indicatori specifici (de exemplu, indicatori-cheie de risc și de control – KRI) și al unor factori declanșatori relevanți pentru a asigura emiterea de alerte timpurii eficace.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 158, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 155(1)O instituție de credit trebuie să dețină o infrastructură IT adecvată și solidă, care să susțină cerințele activității curente și viitoare, atât în condiții normale, cât și în condiții de criză, și care să asigure integritatea datelor și a sistemelor, securitatea și disponibilitatea acestora și un cadru de administrare integrat și cuprinzător.
+
Articolul 156Instituțiile de credit trebuie să aibă implementate sisteme informaționale adecvate și eficace, pentru monitorizarea riscului operațional, colectarea și analizarea datelor aferente riscului operațional, cât și facilitarea unor raportări adecvate, inclusiv raportarea rezultatelor simulărilor de criză, către organul de conducere și la nivel de linie de activitate, în vederea susținerii unei administrări proactive a riscului operațional.(la 28-12-2020,
Articolul 156 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 159, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 156^1Pentru scopurile art. 168 alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că:a)dispun de proceduri și practici interne de control adecvate pentru a asigura raportarea promptă a încălcărilor și a derogărilor de la politici, proceduri și limite la nivelul corespunzător de conducere pentru luarea de măsuri, precum și către autoritățile competente, după caz.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 2-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 160, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 157(1)Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României – Direcția supraveghere periodic, dar cel puțin anual, asupra riscului operațional la care acestea sunt expuse, conform cerințelor de prezentare de informații prevăzute la art. 68^11.(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 157 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)Prin derogare de la prevederile art. 68^11 alin. (4), instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României – Direcția supraveghere, în următoarea zi lucrătoare după apariția acestora, asupra oricăror evenimente ce pot avea un impact semnificativ, așa cum este definit de instituția de credit, asupra riscului operațional la care acestea sunt expuse.(la 07-02-2022,
Alineatul (2) din Articolul 157 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(3)În decurs de trei zile lucrătoare de la apariția evenimentelor prevăzute la alin. (2), instituția de credit transmite Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere informații suplimentare cu privire la cauzele evenimentelor produse și măsurile imediate întreprinse.(la 07-02-2022,
Alineatul (3) din Articolul 157 , Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(4)Instituțiile de credit trebuie să furnizeze Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, semestrial, informații privind acțiunile întreprinse ca urmare a apariției evenimentelor de risc operațional menționate la alin. (2), eventualele deficiențe identificate în cadrul de control intern care au dus la apariția respectivelor evenimente, departamentele implicate din cadrul băncii, precum și măsurile întreprinse în vederea prevenirii reapariției unor astfel de deficiențe.(la 28-12-2020,
Articolul 157 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 161, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
2.9Riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier +
Articolul 158(1)Instituțiile de credit trebuie să trateze cu precauție problema riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, ținând cont de creșterile potențiale ale riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cauzate de reducerea fondurilor proprii ale instituției de credit prin pierderi așteptate sau realizate, conform reglementărilor contabile aplicabile. În acest scop, instituțiile de credit trebuie să poată face față la diferite situații de criză din punctul de vedere al riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier.
2.10Alte dispoziții +
Articolul 159La evaluarea riscului legal și a riscului reputațional, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare cadrul de reglementare, inclusiv în domeniul social, precum și orice alte elemente care le pot afecta activitatea.
+
Articolul 160(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit vor stabili în norme interne nivelul de semnificație de la care operațiunile suspecte și incidentele de fraudă pot afecta siguranța, soliditatea și reputația acestora.(3)Forma și conținutul formularelor de raportare, precum și frecvența și modalitățile de transmitere a situațiilor menționate la alin. (1) se stabilesc prin ordin emis de Banca Națională a României.
+
Articolul 161Pentru activitatea de tipul electronic banking, instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită următoarelor aspecte:a)să utilizeze metode de autentificare a tranzacțiilor care să promoveze nerespingerea (non-repudiation) acestora și care să stabilească responsabilitatea pentru tranzacțiile de tipul electronic banking;c)să asigure că dispun de controale privind autorizarea și privilegii de acces adecvate pentru sistemele, bazele de date și aplicațiile de tipul electronic banking;e)să asigure că există piste clare de audit pentru toate tranzacțiile de tipul electronic banking;g) +
Articolul 162(1)Prevederile alin. (1) se vor aplica în mod corespunzător și în cazul pozițiilor pe care instituțiile de credit le dețin în valori mobiliare necotate pe piețe organizate.
+
Articolul 163(1)Decizia privind angajarea instituțiilor de credit în activități cu instrumente financiare derivate este de competența organului de conducere și se bazează cel puțin pe următoarele:a)resursele necesare pentru stabilirea de sisteme solide și eficiente de administrare a riscurilor, precum și pentru atragerea și menținerea de personal cu experiență în tranzacționarea instrumentelor financiare derivate;c)analiza riscurilor cu care instituțiile de credit se pot confrunta ca urmare a desfășurării activităților respective;e)tratamentul contabil relevant;g)analiza oricărei restricții legale privind desfășurarea respectivelor activități.
+
Secţiunea a 3-aAbordări interne pentru calcularea cerințelor de fonduri proprii +
Articolul 164(1)Banca Națională a României monitorizează, având în vedere natura, amploarea și complexitatea activităților desfășurate de instituțiile de credit, faptul că acestea nu se bazează în mod exclusiv sau automat pe ratinguri de credit externe pentru evaluarea bonității unei entități ori pentru evaluarea unui instrument financiar.(3)În aplicarea art. 166^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, fără a aduce atingere îndeplinirii criteriilor prevăzute în partea a treia, titlul IV, capitolul 5, secțiunile 1-5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit semnificative prin dimensiunea, organizarea internă, precum și prin natura, amploarea și complexitatea activităților lor, trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării unei capacități interne de evaluare a riscului specific și utilizării mai frecvente a modelelor interne în vederea calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul specific al titlurilor de datorie din portofoliul de tranzacționare, precum și a modelelor interne în scopul calculării cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de nerambursare și de migrație în cazul în care expunerile față de riscul specific sunt semnificative în termeni absoluți și în cazul în care au un număr mare de poziții semnificative pe titluri de datorie ale unor emitenți diferiți.
+
Articolul 165(1)Instituțiile de credit trebuie să transmită informațiile precizate la alin. (1) cu o periodicitate adecvată, cel puțin anuală.(3)Instituțiile de credit trebuie să raporteze informațiile prevăzute la alin. (1) prin utilizarea formularului dezvoltat în acest sens de Autoritatea Bancară Europeană.(5)Instituțiile de credit trebuie să raporteze în mod separat rezultatele calculelor prevăzute la alin. (1), care au ca obiect portofoliile specifice dezvoltate de Banca Națională a României, de rezultatele calculelor care au ca obiect portofoliile dezvoltate de Autoritatea Bancară Europeană.
+
Secţiunea a 4-aProcesul de supraveghere și evaluare4.1Criterii tehnice pentru procesul de supraveghere și evaluare +
Articolul 166(1)rezultatele simulării de criză efectuate, în conformitate cu art. 177 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de instituții de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating;b)expunerea la riscul de concentrare și administrarea acestuia de către instituțiile de credit, inclusiv conformarea acestora cu cerințele din Partea a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și titlul II capitolul II secțiunea a 2-a paragraful «2.3 Riscul de concentrare» din prezentul regulament;(la 28-12-2020,
Litera b) din Alineatul (1) , Articolul 166 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 162, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
c)soliditatea, caracterul adecvat și metoda de aplicare a politicilor și procedurilor implementate de instituțiile de credit pentru administrarea riscului rezidual asociat cu utilizarea tehnicilor recunoscute de diminuare a riscului de credit;d)expunerea la riscul de lichiditate, cuantificarea și administrarea acestuia de către instituțiile de credit, inclusiv elaborarea de analize ale scenariilor alternative, gestionarea factorilor de diminuare a riscului (în special nivelul, componența și calitatea rezervelor de lichiditate) și planuri pentru situații neprevăzute eficace;f)rezultatele simulărilor de criză realizate de instituțiile de credit prin utilizarea unui model intern de calculare a cerințelor de fonduri proprii pentru acoperirea riscului de piață în conformitate cu partea a treia, titlul IV, capitolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;h)modelul de afaceri al instituției de credit;j)abrogată.(la 07-02-2022,
Litera j) din Alineatul (1) , Articolul 166 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogată de Punctul 15, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)În sensul alin. (1) lit. e), Banca Națională a României trebuie să efectueze în mod regulat o evaluare cuprinzătoare a administrării riscului de lichiditate de către instituțiile de credit și să promoveze dezvoltarea unor metodologii interne solide. La efectuarea unor astfel de analize, Banca Națională a României trebuie să aibă în vedere rolul instituțiilor de credit pe piețele financiare. Banca Națională a României trebuie să ia în considerare în mod corespunzător impactul potențial al deciziilor sale asupra stabilității sistemului financiar în toate celelalte state membre implicate.(3)Pentru scopurile procesului decizional prevăzut la art. 166 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României examinează măsura în care ajustările de evaluare aplicate în cazul pozițiilor sau portofoliilor din portofoliul de tranzacționare, astfel cum se prevede la art. 105 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, permit instituției să vândă sau să acopere pozițiile într-un termen scurt, fără a suporta pierderi semnificative în condiții normale de piață.(5)În procesul de analiză și evaluare, Banca Națională a României include expunerea instituțiilor de credit la riscul de rată a dobânzii rezultat din activitățile lor în afara portofoliului de tranzacționare.(la 07-02-2022,
Alineatul (5) din Articolul 166 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(5^1)În scopul aplicării alin. (5), Banca Națională a României exercită competențele de supraveghere prevăzute la alin. (5^3), cel puțin în următoarele cazuri: a)câștigurile din dobânzi ale unei instituții de credit, astfel cum sunt prevăzute la art. 127 alin. (1), scad semnificativ ca urmare a unei variații bruște și neașteptate a ratelor dobânzii, astfel cum este prevăzută în oricare dintre cele două scenarii de șoc aplicate ratelor dobânzii în materie de supraveghere. (la 07-02-2022,
Articolul 166 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(5^2)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (5^1), Banca Națională a României poate să nu exercite competențele prevăzute la alin. (5^3), în cazul în care, pe baza analizei și a evaluării prevăzute de prezentul articol, aceasta consideră că instituția de credit administrează în mod adecvat riscul de rată a dobânzii care rezultă din activități din afara portofoliului de tranzacționare și că instituția de credit nu este expusă în mod excesiv la acest risc de rată a dobânzii. (la 07-02-2022,
Articolul 166 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(5^3)În aplicarea alin. (5^1), prin competențe de supraveghere se înțeleg competențele prevăzute la art. 226 alin. (3) și art. 226^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau competența de a solicita instituțiilor de credit să reflecte, în calculul valorii economice a capitalurilor proprii, ipoteze specifice în materie de modelare și de parametri, altele decât cele dezvoltate de Autoritatea Bancară Europeană în baza art. 98 alin. (5a) lit. (b) din Directiva 2013/36/UE, cu modificările și completările ulterioare.(la 07-02-2022,
Articolul 166 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 17, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(6)Analiza și evaluarea efectuate de Banca Națională a României includ expunerea instituțiilor de credit la riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, astfel cum este reflectat de indicatorii folosirii excesive a efectului de levier, inclusiv rata efectului de levier stabilită în conformitate cu art. 429 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Pentru a stabili caracterul adecvat al ratei efectului de levier a instituțiilor de credit și al cadrului de administrare, strategiilor, procedurilor și mecanismelor implementate de instituțiile de credit pentru administrarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, Banca Națională a României ține cont de modelul de afaceri al acestor instituții de credit.(7)Abrogat.(la 07-02-2022,
Alineatul (8) din Articolul 166 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 18, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 166^1(1)În cazul în care deficiențele aferente evaluării riscului de credit sau aferente măsurării pierderilor din credit așteptate, identificate în contextul secțiunii 2.1.3 – Administrarea riscului de credit și evidențierea contabilă a pierderilor din credit așteptate, sunt semnificative sau nu sunt remediate la timp, Banca Națională a României poate impune cerințe suplimentare de fonduri proprii în temeiul art. 226 alin. (3)-(5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3)La verificarea funcțiilor de evaluare a riscului de credit și de determinare a pierderilor din credit așteptate ale unei instituții de credit, Banca Națională a României poate utiliza documentația întocmită de către auditorii interni și externi.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 4-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 163, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
4.2Programul de supraveghere prudențială +
Articolul 167(1)o specificare a modului în care Banca Națională a României intenționează să își îndeplinească sarcinile și să aloce resursele;b)un plan pentru inspecții la fața locului vizând sediile utilizate de o instituție de credit, inclusiv sucursalele și filialele stabilite într-un alt stat membru, în conformitate cu art. 174, art. 179-180, art. 194-195 și art. 211 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.Programele de supraveghere prudențială includ următoarele instituții de credit:a)abrogată;(la 07-02-2022,
Litera b) din Alineatul (2) , Articolul 167 , Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul II a fost abrogată de Punctul 19, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
c)orice altă instituție de credit pentru care Banca Națională a României consideră necesar acest lucru.
4.3Analiza continuă a permisiunii de a utiliza abordări interne +
Articolul 168(1)Banca Națională a României analizează și evaluează în special măsura în care, pentru scopurile respectivelor abordări, instituția de credit utilizează tehnici și practici corect elaborate și actualizate.(3)În cazul în care, pentru un model intern destinat riscului de piață, numeroase depășiri menționate la art. 366 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 indică faptul că modelul nu este sau nu mai este suficient de precis, Banca Națională a României revocă permisiunea de utilizare a modelului intern sau impune măsuri adecvate pentru a se asigura că modelul este îmbunătățit cu promptitudine.
+
Secţiunea a 5-aCerințe de fonduri proprii suplimentare(la 07-02-2022,
Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 168^1(1)În scopul alin. (1), Banca Națională a României evaluează, ținând seama de profilul de risc al fiecărei instituții de credit în parte, riscurile la care este expusă instituția de credit, inclusiv: a)riscurile specifice instituției de credit sau elementele unor astfel de riscuri care ar putea să fie subestimate, cu toate că sunt respectate cerințele aplicabile prevăzute în părțile a treia, a patra și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402.(3)În scopul alin. (1), capitalul considerat adecvat acoperă toate riscurile sau elementele de risc identificate ca semnificative în baza evaluării prevăzute la alin. (2), care nu sunt acoperite sau nu sunt acoperite suficient de cerințele de fonduri proprii prevăzute în părțile a treia, a patra și a șaptea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402. (5)În cazul în care sunt necesare fonduri proprii suplimentare pentru acoperirea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României stabilește nivelul fondurilor proprii suplimentare necesare în temeiul art. 226^2 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, ca diferență între capitalul considerat adecvat în temeiul alin. (1)-(5) ale prezentului articol și cerințele de fonduri proprii relevante prevăzute în părțile a treia și a patra din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și în capitolul 2 din Regulamentul (UE) 2017/2.402. (7)Instituția de credit îndeplinește cerința de fonduri proprii suplimentare impusă de Banca Națională a României în temeiul art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru abordarea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier cu fonduri proprii care îndeplinesc următoarele condiții:a)cel puțin trei sferturi din fondurile proprii de nivel 1 menționate la lit. a) sunt constituite din fonduri proprii de nivel 1 de bază.(la 14-08-2024,
Alineatul (8) , Articolul 168^1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 8. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
(8^1)Instituția de credit îndeplinește cerința de fonduri proprii suplimentare impusă de Banca Națională a României în temeiul art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru abordarea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier cu fonduri proprii de nivel 1.(la 14-08-2024,
Articolul 168^1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 9. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
(9)Prin derogare de la alin. (8) și (8^1), Banca Națională a României poate solicita instituției de credit să își îndeplinească cerința de fonduri proprii suplimentare cu o proporție mai ridicată de fonduri proprii de nivel 1 sau de fonduri proprii de nivel 1 de bază, atunci când apreciază a fi necesar și având în vedere circumstanțele specifice ale instituției de credit.(la 14-08-2024,
Alineatul (9) , Articolul 168^1 , Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 10. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
(10)Fondurile proprii care sunt utilizate pentru îndeplinirea cerinței de fonduri proprii suplimentare prevăzute la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, impusă de Banca Națională a României pentru acoperirea altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea respectării niciuneia dintre următoarele: a)cerința amortizorului combinat;c)Fondurile proprii care sunt utilizate pentru îndeplinirea cerinței de fonduri proprii suplimentare prevăzute la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, impusă de Banca Națională a României pentru acoperirea riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, nu sunt utilizate în vederea respectării niciuneia dintre următoarele: a)cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier menționată la art. 92 alin. (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;c)orientările privind fondurile proprii suplimentare menționate la art. 226^5 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, atunci când orientările respective abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 168^2(1)cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;b)Fondurile proprii care sunt utilizate pentru conformarea cu orientările privind fondurile proprii suplimentare, comunicate în conformitate cu art. 226^5 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în scopul abordării riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier, nu sunt utilizate în vederea îndeplinirii:a)cerinței prevăzute la art. 226^2-226^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, impusă de Banca Națională a României în scopul abordării riscului asociat folosirii excesive a efectului de levier;c)cerinței amortizorului pentru indicatorul efectului de levier menționate la art. 92 alin. (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 168^3(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit asigură conformarea cu orientările privind fondurile proprii suplimentare în intervalul de timp comunicat de Banca Națională a României – Direcția supraveghere.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 168^4(1)În sensul alin. (1), instituția de credit trebuie să se asigure că:a)planul de capital conține un set de măsuri credibile de diminuare și de administrare a riscului prevăzut la alin. (1), spre exemplu, restricționarea plăților de dividende;c)măsurile de diminuare și de administrare menționate la lit. b) nu fac obiectul unor constrângeri juridice sau reputaționale, de exemplu, din cauza unor anunțuri publice anterioare care contrazic sau intră în conflict cu aceste măsuri (de exemplu, cu privire la politica de dividende, planurile de afaceri și apetitul la risc);e)măsurile propuse au în vedere considerentele macroeconomice și modificările viitoare cunoscute ale cadrului de reglementare care afectează instituția de credit din perspectiva ariei de aplicare și a intervalului de timp ale scenariilor adverse derulate;g)Instituțiile de credit trebuie să implementeze planurile de capital sau, după caz, planurile de capital revizuite prin includerea modificărilor solicitate de Banca Națională a României privind măsurile menționate la alin. (2) lit. b) și/sau a măsurilor de diminuare suplimentare apreciate de Banca Națională a României ca fiind relevante pentru scenariile și condițiile macroeconomice actuale, potrivit comunicărilor acesteia. (la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 168^5În cazul în care fondurile proprii ale instituției de credit scad sau sunt susceptibile să scadă sub nivelul stabilit de orientările privind fondurile proprii suplimentare, instituția de credit trebuie să notifice această situație Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere și să transmită acesteia un plan de capital revizuit. Notificarea include explicații privind evoluțiile adverse susceptibile să afecteze fondurile proprii și acțiunile preconizate pentru eventuala restabilire a conformității cu orientările privind fondurile proprii suplimentare. (la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 168^6Atunci când nivelul fondurilor proprii scade sub nivelul stabilit de orientările privind fondurile proprii suplimentare în condițiile în care celelalte cerințe de fonduri proprii aplicabile continuă să fie îndeplinite, în urma unor circumstanțe specifice instituției de credit sau externe, ca urmare a materializării unor riscuri pe care orientările privind fondurile proprii suplimentare nu aveau rolul de a le acoperi, instituția de credit trebuie să ia măsuri pentru a majora nivelul fondurilor proprii la nivelul stabilit de orientările privind fondurile proprii suplimentare, într-un interval de timp considerat adecvat de Banca Națională a României și comunicat de aceasta.
(la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Capitolul II , Titlul II a fost completată de Punctul 20, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul IIIPolitici și practici de remunerare +
Secţiunea 1Politici de remunerare +
Articolul 169(1)Personalul aferent funcțiilor de control și, după caz, personalul departamentelor de resurse umane și experții externi trebuie, de asemenea, să fie implicați în elaborarea politicilor de remunerare ale unei instituții de credit.(3)Politica de remunerare a unei instituții de credit trebuie să fie accesibilă tuturor angajaților, iar procesul de evaluare a personalului trebuie să fie formalizat în mod corespunzător și să fie transparent pentru angajați.
+
Articolul 170(1)Abrogat.(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 170 , Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)La stabilirea și aplicarea politicilor de remunerare în ceea ce privește remunerația totală, inclusiv salariile și beneficiile discreționare de tipul pensiilor, pentru categoriile de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituțiilor de credit, instituțiile de credit trebuie să respecte, de o manieră corespunzătoare mărimii și organizării lor interne, precum și naturii, extinderii și complexității activităților desfășurate, următoarele cerințe:(la 07-02-2022,
Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 170 , Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul II a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
a)politica de remunerare permite și promovează o administrare a riscurilor sănătoasă și eficace, fără a încuraja asumarea de riscuri care depășește nivelul toleranței la risc a instituției de credit;b)organul de conducere în funcția sa de supraveghere adoptă și revizuiește periodic principiile generale ale politicii de remunerare și este responsabil cu supravegherea implementării acesteia;d)remunerarea coordonatorilor funcțiilor de administrare a riscurilor și de conformitate este supravegheată direct de către comitetul de remunerare sau, atunci când acesta nu există, de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere;f)a remunerației fixe de bază, care trebuie să reflecte în primul rând experiența profesională relevantă și responsabilitatea organizațională, astfel cum sunt prevăzute în fișa postului unui angajat, ca parte a termenilor de angajare; și(ii)politica de remunerare este o politică de remunerare neutră din punctul de vedere al genului.(la 07-02-2022,
Articolul 170 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(3)În sensul alin. (2), categoriile de personal ale căror activități profesionale au un impact semnificativ asupra profilului de risc al instituției de credit includ cel puțin: a)membrii personalului cu responsabilități de conducere a funcțiilor de control sau a unităților operaționale importante ale instituției de credit, astfel cum sunt acestea definite la art. 1 din Regulamentul delegat (UE) 2021/923 al Comisiei din 25 martie 2021 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care stabilesc criteriile de definire a responsabilității de conducere, a funcțiilor de control, a unităților operaționale importante și a unui impact semnificativ asupra profilului de risc al unei unități operaționale, precum și criteriile de identificare a membrilor personalului sau a categoriilor de personal ale căror activități profesionale au asupra profilului de risc al instituției un impact la fel de semnificativ ca cel al membrilor personalului sau al categoriilor de personal menționate la art. 92 alin. (3) din directiva respectivă;c)remunerația totală a membrului personalului este de cel puțin 500.000 euro și este cel puțin egală cu remunerația medie acordată membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere și ai conducerii superioare menționați la lit. a);(ii)membrul personalului își desfășoară activitatea profesională într-o unitate operațională importantă, iar activitatea are, prin natura sa, un impact semnificativ asupra profilului de risc al unității operaționale în cauză.(la 07-02-2022,
Articolul 170 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 2-aElementele variabile ale remunerației +
Articolul 171(1)în cazul în care remunerația este corelată cu performanța, suma remunerației totale se bazează pe o combinație a evaluării performanței individuale și a unității operaționale în cauză, precum și a rezultatelor generale ale instituției de credit, iar la evaluarea performanței individuale sunt luate în considerare atât criterii financiare, cât și criterii nonfinanciare, cum ar fi: cunoștințele acumulate/calificările obținute, dezvoltarea personală, conformarea cu sistemele și controalele instituției de credit, implicarea în strategiile de afaceri și în politicile semnificative ale instituției de credit și contribuția la performanța echipei;b)remunerația variabilă totală nu limitează capacitatea instituției de credit de a-și întări baza de capital;d)remunerația variabilă garantată are caracter excepțional și apare doar atunci când instituția de credit dispune de o bază sănătoasă și solidă de capital și numai atunci când se angajează personal, fiind limitată la primul an de activitate al acestuia;f)Instituțiile de credit trebuie să stabilească raporturile adecvate dintre componentele fixă și variabilă ale remunerației totale, pentru care se aplică principiul potrivit căruia componenta variabilă nu trebuie să depășească 100% din componenta fixă a remunerației totale pentru fiecare angajat. Instituțiile de credit pot să aplice o rată de actualizare la maximum 25% din remunerația variabilă totală, cu condiția ca aceasta să fie plătită sub formă de instrumente care sunt amânate la plată pe o perioadă de cel puțin 5 ani.(la 28-12-2020,
Litera g) din Alineatul (1) , Articolul 171 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost modificată de Punctul 164, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
h)plățile referitoare la încetarea anticipată a unui contract reflectă performanța obținută în timp și sunt proiectate într-o modalitate care să nu recompenseze nereușita sau conduita neprofesională;i)măsurarea performanței utilizate pentru a calcula componentele remunerației variabile sau portofoliile de componente ale remunerației variabile include o ajustare pentru toate tipurile de riscuri curente și viitoare și ia în considerare costul capitalului și lichiditatea necesară;k)o parte substanțială și care reprezintă, în toate cazurile, cel puțin 50% din orice remunerație variabilă trebuie să fie formată dintr-un raport corespunzător între:(i)acțiuni sau, în funcție de forma juridică a instituției de credit în cauză, titluri de participare echivalente ori instrumente legate de acțiuni sau, în funcție de forma juridică a instituției de credit în cauză, instrumente echivalente de tip non-cash;(la 07-02-2022,
Punctul (i) din Litera l) , Alineatul (1) , Articolul 171 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(ii)atunci când este posibil, alte instrumente în sensul art. 52 sau art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau alte instrumente care pot fi integral convertite în instrumente de tipul celor incluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază sau reduse care, în fiecare caz, să reflecte corespunzător, pe o bază continuă, calitatea creditului aferentă instituției de credit și care să fie adecvate pentru a fi utilizate în scopul remunerației variabile, potrivit Regulamentului Delegat (UE) nr. 527/2014 al Comisiei de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare referitoare la specificarea claselor de instrumente care reflectă în mod corespunzător calitatea creditului instituției în condiții de asigurare a continuității activității și care sunt adecvate pentru a fi utilizate în scopul remunerației variabile.(la 28-12-2020,
Punctul (ii) din Litera l) , Alineatul (1) , Articolul 171 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 165, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
m)o parte substanțială și care reprezintă, în toate cazurile, cel puțin 40% din componenta de remunerație variabilă, este amânată pe o perioadă de cel puțin 4-5 ani și este corelată în mod adecvat cu natura activității, riscurile acesteia și activitățile membrului personalului în cauză. Perioada de amânare trebuie să nu fie mai mică de 5 ani pentru membrii organului de conducere în funcția sa de supraveghere și ai conducerii superioare ale instituțiilor de credit care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii, organizării interne și al naturii, extinderii și complexității activităților lor. Membrii personalului intră în drepturile aferente remunerației datorate potrivit acordurilor de amânare nu mai devreme decât ar intra pe o bază proporțională. În cazul unei componente a remunerației variabile în sumă deosebit de mare, cel puțin 60% din sumă este amânată. Durata perioadei de amânare este stabilită în conformitate cu ciclul de afaceri, natura activității, riscurile acesteia și activitățile membrului personalului în cauză;(la 07-02-2022,
Litera m) din Alineatul (1) , Articolul 171 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost modificată de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
n)membrilor personalului le este plătită sau aceștia intră în drepturile aferente remunerației variabile, inclusiv ale părții amânate a acesteia, doar dacă remunerația variabilă poate fi susținută în conformitate cu situația financiară a instituției de credit în ansamblu și dacă poate fi justificată în conformitate cu performanța instituției de credit, a structurii în care se desfășoară activitatea și a angajatului în cauză;o)personalul se obligă să nu utilizeze strategii personale de acoperire împotriva riscurilor sau polițe de asigurare legate de remunerație și de răspundere pentru a contracara efectele de aliniere la risc prevăzute în acordurile sale de remunerare;q)Prin derogare de la alin. (1), cerințele prevăzute la alin. (1) lit. l), m) și o) ultima teză nu se aplică: a)unui membru al personalului a cărui remunerație variabilă anuală nu depășește 50.000 euro și nu reprezintă mai mult de 1/3 din remunerația totală anuală a respectivului membru al personalului.(la 14-08-2024,
Litera b) , Alineatul (1^1) , Articolul 171 , Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost modificată de Punctul 11. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
(la 07-02-2022,
Articolul 171 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 27, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)Instrumentele prevăzute la alin. (1) lit. l) fac obiectul unei politici adecvate de reținere proiectată să alinieze stimulentele cu interesele pe termen lung ale instituției de credit. Banca Națională a României poate impune restricții cu privire la tipul și la caracteristicile acestor instrumente sau poate interzice utilizarea unor astfel de instrumente atunci când consideră necesar. Prevederile alin. (1) lit. l) se aplică atât părții componentei de remunerație variabilă amânate conform lit. m), cât și părții de remunerație variabilă care nu este amânată.(3)În sensul alin. (3), până la 100 % din remunerația variabilă totală face obiectul acordurilor de tip malus sau de tip clawback. Instituțiile de credit trebuie să își stabilească criterii concrete pentru aplicarea acordurilor de tip malus sau de tip clawback. Respectivele criterii trebuie să acopere în special situațiile în care angajatul:a)nu a reușit să respecte standardele corespunzătoare de bună reputație și experiență adecvată.
+
Secţiunea a 3-aInstituțiile de credit care beneficiază de asistență guvernamentală +
Articolul 172În cazul instituțiilor de credit care beneficiază de asistență guvernamentală excepțională, pe lângă principiile prevăzute la art. 170 alin. (2), se aplică următoarele principii:a)Banca Națională a României solicită instituțiilor de credit să restructureze remunerarea într-o manieră conformă cu administrarea sănătoasă a riscurilor și creșterea pe termen lung, incluzând, atunci când este cazul, stabilirea de limite privind remunerația membrilor organului de conducere;c)
+
Secţiunea a 4-aComitetul de remunerare +
Articolul 173(1)Abrogat.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 173 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul II a fost abrogat de Punctul 166, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)Comitetul de remunerare trebuie să fie constituit astfel încât să aibă capacitatea de a emite opinii competente și independente asupra politicilor și practicilor de remunerare și asupra stimulentelor create pentru administrarea riscului, capitalului și lichidității.(3)Comitetul de remunerare este responsabil cu pregătirea deciziilor privind remunerarea, inclusiv a deciziilor care au implicații din perspectiva riscului și administrării riscului în instituția de credit în cauză și care trebuie luate de organul de conducere. La pregătirea unor astfel de decizii, comitetul de remunerare trebuie să ia în considerare interesele pe termen lung ale acționarilor, investitorilor și ale altor deținători de interese în instituție, precum și interesul public.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 173 , Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul II a fost modificat de Punctul 167, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Președintele și membrii comitetului de remunerare trebuie să fie membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în cadrul instituției de credit în cauză.(la 28-12-2020,
Articolul 173 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 168, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(5)În cadrul instituțiilor de credit de tip G-SII și O-SII, majoritatea membrilor comitetului de remunerare, inclusiv președintele, trebuie să fie independenți.(la 28-12-2020,
Articolul 173 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 168, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(6)În cadrul instituțiilor de credit, altele decât cele prevăzute la alin. (5), considerate semnificative de către Banca Națională a României sau potrivit legii, comitetul de remunerare trebuie să fie compus dintr-un număr suficient de membri independenți. În măsura în care este posibil, președintele comitetului de remunerare trebuie să fie un membru independent.(la 28-12-2020,
Articolul 173 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 168, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(7)Membrii comitetului de remunerare trebuie să dispună, la nivel colectiv, de cunoștințe, aptitudini și experiență profesională adecvate cu privire la politicile și practicile de remunerare, administrarea riscurilor și activitățile de control, în special cu privire la mecanismul pentru alinierea structurii remunerării la profilurile de risc și de capital ale instituțiilor de credit.(la 28-12-2020,
Articolul 173 din Sectiunea a 4-a , Capitolul III , Titlul II a fost completat de Punctul 168, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Capitolul IVSimulări de criză +
Secţiunea 1Dispoziții generale privind simulările de criză +
Articolul 174Instituțiile de credit trebuie să utilizeze simularea de criză ca un instrument de diagnostic pentru înțelegerea profilului lor de risc și ca un instrument anticipativ în cadrul ICAAP și ILAAP.(la 28-12-2020,
Articolul 174 din Sectiunea 1 , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 169, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 175Instituțiile de credit utilizează simulările de criză în funcție de natura, extinderea și complexitatea activităților lor, precum și în funcție de profilul lor de risc.
+
Articolul 176Instituțiile de credit trebuie să formalizeze în mod corespunzător, în cadrul unor norme interne, toate informațiile semnificative aferente procesului privind simulările de criză.
+
Secţiunea a 2-aDispoziții privind cadrul de administrare a activității cu privire la simulările de criză +
Articolul 177(1)În sensul alin. (1), acest aspect este esențial pentru a asigura autoritatea programului de simulări de criză la toate nivelurile instituției de credit și pentru a asigura că organul de conducere are capacitatea de a înțelege pe deplin impactul evenimentelor de criză asupra profilului general de risc al instituției de credit.(3)În sensul alin. (1), angajamentul organului de conducere este esențial pentru desfășurarea eficace a simulărilor de criză, ajutând și la maximizarea utilizării efective a programului, în special în legătură cu simularea de criză și planificarea capitalului și lichidității la nivel de ansamblu al instituției de credit, în ceea ce privește rezultatele simulărilor de criză și limitările simulărilor de criză.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 177 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 170, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)În sensul alin. (1), membrii organului de conducere (sau ai unui comitet relevant desemnat în acest sens) trebuie să participe în mod activ la discuții și, dacă este necesar, trebuie să pună în discuție ipotezele-cheie aferente modelării și selectarea scenariului și se așteaptă ca aceștia să analizeze ipotezele care stau la baza simulărilor de criză dintr-o perspectivă comună sau dintr-o perspectivă legată de activitate (de exemplu, dacă ipotezele aferente corelațiilor într-un mediu de criză sunt rezonabile).
+
Articolul 178(1)În sensul alin. (1), programul de simulări de criză trebuie:a)să constituie un agent mijlocitor (to factor) în relația dintre tipurile de riscuri;c)să dispună de o platformă flexibilă care să permită modelarea unei varietăți mari de simulări de criză între liniile de activitate și tipurile de riscuri, așa după cum și atunci când solicită conducerea superioară;e)să permită intervenția pentru a ajusta ipotezele într-o manieră directă (straight forward manner).(3)În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să constituie parte integrantă din ICAAP și ILAAP. ICAAP și ILAAP trebuie să fie anticipative și să ia în considerare efectele scenariilor adverse care ar putea avea impact asupra instituției, precum și să demonstreze că rapoartele privind simulările de criză furnizează organului de conducere în funcția sa de supraveghere și conducerii superioare o înțelegere de ansamblu corespunzătoare a riscurilor semnificative la care poate fi expusă instituția de credit.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 178 , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 171, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Pentru a fi parte din cadrul de administrare a riscurilor, în sensul alin. (1), simulările de criză trebuie efectuate cu o frecvență corespunzătoare. Frecvența simulărilor de criză trebuie să fie proporțională cu domeniile de risc și cu nevoia de simulare de criză generală la nivel de ansamblu al instituției de credit. Programul de simulări de criză trebuie să permită și efectuarea de simulări de criză ad-hoc.(5)În sensul alin. (5), o instituție de credit trebuie să asigure că alocă resurse suficiente pentru dezvoltarea și menținerea unei astfel de infrastructuri și/sau baze de date (inclusiv resurse și, după caz, sisteme informatice corespunzătoare) care să faciliteze furnizarea efectivă a datelor și procesarea acestora într-o modalitate cantitativă și calitativă.
+
Articolul 179(1)În sensul alin. (1), programul de simulări de criză, ca parte a unei game de instrumente de administrare a riscului, trebuie să susțină diferite decizii și procese privind activitatea instituției de credit, inclusiv decizii strategice. Aceste decizii trebuie să ia în considerare deficiențele simulărilor de criză și limitările ipotezelor utilizate.(3)În sensul alin. (1), organul de conducere are responsabilitatea pentru evaluarea rezultatelor relevante ale programului de simulări de criză și pentru luarea unor măsuri corespunzătoare, în funcție de circumstanțe și alte informații disponibile.
+
Articolul 180(1)În sensul alin. (1), politicile și procedurile aferente programului de simulări de criză trebuie să prezinte în mod detaliat următoarele:a)frecvența simulărilor de criză, care poate varia în funcție de tipul și scopul acestora;c)gama de ipoteze privind activitatea și măsurile de remediere avute în vedere, bazate pe scopul, tipul și rezultatul simulărilor de criză, inclusiv o evaluare a fezabilității măsurilor corective în situații de criză și într-un mediu de afaceri aflat în schimbare.(3)În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să formalizeze ipotezele și elementele fundamentale pentru fiecare simulare de criză, inclusiv motivul și raționamentele care stau la baza scenariilor alese și senzitivitatea rezultatelor simulărilor de criză în raport cu gama și severitatea scenariilor, precum și în raport cu gama ipotezelor privind activitatea (business assumptions) și măsurile de remediere planificate.
+
Articolul 181(1)În sensul alin. (1), eficacitatea și robustețea simulărilor de criză trebuie să fie evaluată atât cantitativ, cât și calitativ, în contextul modificării condițiilor externe, pentru a asigura că simulările de criză sunt actualizate.(3)În sensul alin. (1), frecvența evaluării diferitelor părți ale programului de simulări de criză trebuie să fie stabilită în mod corespunzător. Un rol important în acest proces trebuie să îl aibă o funcție independentă de control.
+
Secţiunea a 3-aMetodologii privind simulările de criză +
Articolul 182(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să determine toate riscurile semnificative care pot fi supuse unei simulări de criză, având în vedere o analiză cuprinzătoare a naturii și compoziției portofoliilor instituției de credit și o analiză a mediului în care instituția de credit își desfășoară activitatea.(3)Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să îmbine în programele de simulare a condițiilor de criză atât analize de senzitivitate, cât și analize pe bază de scenariu.
+
Articolul 183(1)Instituțiile de credit trebuie să identifice punctele de vulnerabilitate pentru testarea în condiții de criză a determinanților de risc semnificativi care pot afecta profitabilitatea, solvabilitatea, lichiditatea sau conformitatea cu cadrul de reglementare.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 183 , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 172, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Instituțiile de credit trebuie să poată justifica alegerea determinanților de risc care vor fi utilizați în simulările de criză.
+
Articolul 184(1)Pentru scopurile alin. (1), pentru a asigura dimensiunea anticipativă, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare atât modificările sistemice, cât și pe cele specifice instituției din prezent și din viitorul apropiat.
+
Articolul 185(1)Pentru scopurile alin. (1), în construirea unui scenariu, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare natura dependenței dintre factorii de risc economici și financiari, cum ar fi ratele de dobândă, produsul intern brut, rata șomajului, capitalul, consumul și prețurile proprietăților.(3)Instituțiile de credit trebuie să aplice scenariul ales tuturor pozițiilor relevante, bilanțiere și extra-bilanțiere.
+
Articolul 186Instituțiile de credit trebuie să identifice mecanisme adecvate și semnificative pentru transpunerea corespunzătoare și consistentă a rezultatelor obținute în urma derulării scenariilor de criză, în parametrii interni de risc relevanți, de tipul probabilității de nerambursare, pierderii în caz de nerambursare, ajustărilor corespunzătoare valorii juste, de natură să furnizeze o perspectivă de ansamblu asupra riscurilor.
+
Articolul 187(1)În sensul alin. (1), atunci când se aleg simulările de criză ce vor fi efectuate, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere următoarele:a)instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză de diferite grade de severitate și probabilitate de concretizare.c)instituțiile de credit trebuie să înțeleagă cât de sever profitabilitatea viitoare sau lipsa acesteia poate afecta capitalul și trebuie să poată explica Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere cum vor face față unei situații de criză precum cea simulată.
+
Articolul 188(1)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere cerințele de capital și resursele de care dispun atât în situația unui scenariu plauzibil corespunzător unor condiții macroeconomice de bază, cât și în situația unui scenariu aferent unor condiții de criză.(3)Instituțiile de credit trebuie să fie în măsură să furnizeze previziuni pentru procesul de planificare a capitalului aferent scenariului de bază.
+
Articolul 189(1)Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.
+
Articolul 190Instituțiile de credit trebuie să determine orizontul de timp al simulărilor de criză în conformitate cu scadența și lichiditatea pozițiilor supuse simulărilor de criză, acolo unde este cazul.
+
Articolul 191Banca Națională a României – Direcția supraveghere poate solicita instituțiilor de credit să efectueze simulări de criză ad-hoc la un anumit moment.
+
Articolul 192(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să verifice relevanța următoarelor elemente:a)validitatea ipotezelor;c)integrarea în cadrul procesului de administrare al instituției de credit, inclusiv claritatea liniilor de raportare;e)relevanța, acuratețea și integritatea datelor încorporate în procesul de simulare de criză; șig)calitatea formalizării procesului de simulare de criză.
+
Secţiunea a 4-aSimulări de criză la nivel de portofoliu, la nivelul fiecărui risc și la nivel de ansamblu al instituției de credit +
Articolul 193(1)La realizarea simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia totodată în considerare modificările intervenite la nivelul corelațiilor dintre riscurile identificate pentru un anumit portofoliu, precum și interacțiunile dintre diferitele categorii de riscuri.(3)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că simulările de criză care au ca obiect portofolii și linii de activitate permit identificarea concentrărilor de risc.
+
Articolul 194(1)Abrogat.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 194 , Sectiunea a 4-a , Capitolul IV , Titlul II a fost abrogat de Punctul 173, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 195În vederea formării unei viziuni complete și holistice asupra riscurilor, instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză la nivel de ansamblu, care să acopere gama de riscuri în totalitate.
+
Articolul 196(1)În funcție de structura organizatorică și modelul de afaceri, instituția de credit trebuie să evalueze toate riscurile la care este expusă prin efectuarea unor simulări de criză atât la nivel consolidat, cât și la nivelul entităților semnificative din grup, reflectate, de la caz la caz, la nivel individual și/sau subconsolidat.
+
Articolul 197Instituțiile de credit trebuie să integreze simulările de criză în cadrul de administrare a riscurilor.
+
Secţiunea a 5-aRezultatele programului de simulări de criză și acțiunile de intervenție ale organului de conducere +
Articolul 198Instituțiile de credit trebuie să coreleze rezultatele programului de simulare a condițiilor de criză cu cerința de capital reglementat și resursele de capital, având în vedere totodată impactul asupra bilanțului și contului de profit și pierdere.
+
Articolul 199Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere dependența semnificativă a pierderilor rezultate ca urmare a șocurilor aplicate în cadrul scenariilor, de asumarea prealabilă a riscurilor în anumite momente, respectiv de momentul de începere a derulării scenariului de criză, și de evoluții în volumul, calitatea activelor și prețul activităților de investiție și finanțare incluse în cadrul scenariilor respective.
+
Articolul 200În cazul simulărilor de criză derulate de-a lungul unei anumite perioade de timp, instituțiile de credit trebuie să aplice în mod corespunzător ajustări conservatoare asupra previziunilor realizate la nivelul profitului și pierderii, având în vedere eventuala lipsă de concordanță între pierderile rezultate în urma simulărilor de criză și pierderile contabile.
+
Articolul 201În funcție de rezultatele simulărilor de criză, organul de conducere al instituției de credit trebuie să elaboreze un set de măsuri plauzibile pentru a asigura solvabilitatea și lichiditatea instituției de credit pe bază continuă, inclusiv în condițiile de criză evidențiate de simulările respective.(la 28-12-2020,
Articolul 201 din Sectiunea a 5-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 174, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 202(1)Pentru scopurile alin. (1), instituțiile de credit trebuie să asigure un set divers de măsuri, aplicabile inclusiv:a)condiționat de producerea unor evenimente specifice;c)din inițiativa organului de conducere.
+
Articolul 203În vederea evaluării capacității de reacție la o situație de criză, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare măsurile cele mai relevante și momentul oportun pentru aplicarea acestora.
+
Articolul 204La cererea Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, instituțiile de credit trebuie să raporteze ipotezele aferente simulărilor de criză și rezultatele acestora.
+
Secţiunea a 6-aSimulările de criză din cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri(la 28-12-2020,
Denumirea secțiunii a 6-a a titlului II capitolul IV a fost modificată de Punctul 175, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 204^1(1)În sensul alin. (1) trebuie îndeplinite cel puțin următoarele cerințe:a)instituția de credit dispune de capacitatea și infrastructura, inclusiv datele, care să permită implementarea programului de simulare de criză la nivelul liniilor de activitate și al entităților, precum și la nivelul grupului, după caz;c)simulările de criză și rezultatele acestora sunt integrate în procesul decizional din cadrul instituției de credit.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 6-a din Capitolul IV , Titlul II a fost completată de Punctul 176, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 205(1)Instituțiile de credit trebuie să evalueze adecvarea planificării capitalului și lichidității pe baza rezultatelor simulărilor de criză și să ia măsuri în vederea asigurării adecvării capitalului și lichidității în cazul în care, în urma evaluării efectuate, se constată că riscurile nu sunt suficient acoperite.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 205 , Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 177, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)În sensul alin. (1), rezultatele simulărilor de criză trebuie utilizate pentru a evalua viabilitatea planului privind capitalul în circumstanțe adverse.(3)În sensul alin. (1), simulările de criză trebuie să fie anticipative, să acopere aceeași perioadă de timp ca ICAAP și ILAAP (în cazul ICAAP trebuie să acopere o perioadă de cel puțin trei ani), să fie actualizate cel puțin la fel de frecvent ca și ICAAP și ILAAP și să reflecte toate entitățile pentru care sunt necesare ICAAP și ILAAP la nivel de grup.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 205 , Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 177, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(4)Scenariile utilizate pentru simulările de criză aferente planificării capitalului și lichidității trebuie să ia în considerare toate riscurile semnificative relevante la care instituția de credit este expusă.(la 28-12-2020,
Alineatul (4) din Articolul 205 , Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 177, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(5)În cadrul simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să evalueze și să reflecte și nivelul de transferabilitate a resurselor de capital și de lichiditate între entitățile legale sau unitățile operaționale în condiții de criză și în acest sens trebuie să identifice și să reflecte efectele oricăror obstacole posibile, inclusiv obstacole juridice, organizaționale și operaționale cu privire la mecanismele de suport financiar stabilite în cadrul grupului și care pot afecta transferabilitatea resurselor.(la 07-02-2022,
Articolul 205 din Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(6)În plus, în cadrul simulării de criză ICAAP, instituțiile de credit trebuie să evalueze propria capacitate de a rămâne, în condiții de criză, peste cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și peste cerința prevăzută la art. 226^2-226^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 07-02-2022,
Articolul 205 din Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(7)Atunci când efectuează simulări de criză pentru solvabilitate în scopul ICAAP, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare și impactul anumitor scenarii asupra indicatorului efectului de levier al instituției, prevăzut la art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și asupra datoriilor eligibile deținute în scopul îndeplinirii cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile, prevăzută de art. 295^5 din Legea nr. 312/2015, cu modificările și completările ulterioare.(la 07-02-2022,
Articolul 205 din Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 206(1)Instituțiile de credit trebuie să asigure că există o legătură clară între apetitul lor la risc, strategia de afaceri și simulările de criză din cadrul ICAAP și ILAAP. Instituțiile de credit trebuie să identifice acțiuni credibile ale conducerii superioare pentru diminuarea riscurilor rezultate din simulările de criză și asigurarea menținerii solvabilității instituției în cadrul scenariului utilizat.(la 28-12-2020,
Alineatul (1) din Articolul 206 , Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 178, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(2)În sensul alin. (1), ipotezele utilizate în simulările de criză aferente planificării capitalului și lichidității trebuie să fie precise în raport cu posibilul comportament al instituției de credit în timpul unei crize și trebuie să fie în concordanță cu apetitul la risc formulat și cu strategia de afaceri a acesteia.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 206 , Sectiunea a 6-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 178, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să formalizeze rezultatele simulărilor de criză atât înainte, cât și după acțiunile de diminuare întreprinse de conducerea superioară.
+
Articolul 206^1Instituțiile de credit transmit Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, la solicitarea acesteia ca urmare a evaluării calitative a simulărilor de criză realizate de instituțiile de credit, un plan de acțiuni de remediere pentru îmbunătățirea programelor simulărilor de criză, în scopul remedierii limitărilor, vulnerabilităților și deficiențelor constatate.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 6-a din Capitolul IV , Titlul II a fost completată de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 7-aSimulări de criză pe categorii de riscuri7.1Simulări de criză macroeconomică +
Articolul 207(1)La evaluarea adecvării capitalului în contextul planurilor viitoare de desfășurare a activității, o instituție de credit trebuie să ia în considerare efectele factorilor macroeconomici asupra capitalului, asupra profiturilor, în cazul în care este posibil, și dacă aceștia pot afecta planurile sale strategice.(3)În sensul alin. (2), scenariile sau simulările de criză macroeconomică trebuie să prezinte o granularitate suficientă pentru a lua în considerare fiecare risc semnificativ pe care instituția de credit l-a identificat în prealabil în cadrul procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri.
+
Articolul 208(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită riscului de model prin revizuirea periodică și prudentă, în baza raționamentelor profesionale, a ipotezelor și mecanismelor aferente acestuia.
+
Articolul 209(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să integreze în cadrul scenariilor de criză interdependențe la nivelul regiunilor și sectoarelor economice, precum și evoluții manifestate de-a lungul sistemului.
7.2Simulări de criză pentru riscul de piață +
Articolul 210Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere, ca parte a politicilor și proceselor prevăzute la art. 116, derularea de simulări de criză pentru pozițiile pe instrumente financiare din portofoliul de tranzacționare.
+
Articolul 211(1)să conțină toți factorii de risc cu caracter material care pot cauza pierderi deosebit de ridicate sau care pot avea un impact negativ major asupra administrării riscului. Acești factori trebuie să includă evenimente cu probabilitate redusă pentru toate tipurile principale de risc, în special pentru diferitele componente ale riscului de piață;b)să evalueze consecințele disfuncționalităților majore ale pieței și să identifice situațiile plauzibile care pot determina pierderi deosebit de ridicate. În acest sens, instituția de credit trebuie să analizeze, la nivel de portofoliu, efectele modificării corelațiilor. Efectele de diminuare, consecință a planurilor pentru situații neprevăzute, pot fi luate în considerare în condițiile în care planurile se bazează pe ipoteze plauzibile cu privire la lichiditatea pieței;d)Instituțiile de credit trebuie să precizeze măsurile luate pentru reducerea riscurilor și protejarea fondurilor proprii. În special, limitele aferente riscului valutar, riscului de rată a dobânzii, riscului legat de titluri de capital și celui de marfă, stabilite de către instituțiile de credit, trebuie supuse verificării prin comparație cu rezultatele calculelor generate de simularea de criză.
7.3Simulări de criză pentru riscul de credit și riscul de contrapartidă derulate de instituțiile de credit indiferent de abordarea utilizată în vederea determinării cerințelor minime de capital aferente riscului de credit +
Articolul 212(1)În estimarea pierderilor din credite, instituțiile de credit trebuie să dezvolte modele și abordări care să nu se bazeze exclusiv pe relațiile și datele confirmate în baza experienței istorice.
+
Articolul 212^1Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză pentru a identifica orice surse de risc de credit neidentificate anterior, cum ar fi cele specifice jurisdicției în care acestea își desfășoară activitatea, stadiului în care se află ciclul economic și cele asociate variațiilor concentrărilor creditelor și expunerii din credite, într-o perioadă de criză.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a din Capitolul IV , Titlul II a fost completată de Punctul 179, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 213(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să procedeze în mod similar pentru scopul evaluării riscului de corelare adversă (wrong-way risk) aferent tehnicilor de diminuare a riscului.
+
Articolul 214Instituțiile de credit trebuie să surprindă în mod adecvat corelarea riscurilor aferente extremității distribuției de probabilitate (correlated tail risks), precum și posibila corelație încrucișată dintre bonitatea contrapartidei și riscurile activelor care fac obiectul acoperirii, respectiv riscul de corelare.Simulări de criză pentru instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating +
Articolul 215Pentru scopurile art. 177 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituția de credit trebuie să dispună de resurse de capital care acoperă riscurile de credit aferente portofoliului de credite, rezultate dintr-un anumit scenariu de criză.
+
Articolul 216(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să decidă asupra determinanților de risc specifici și asupra modului în care aceștia afectează cerințele totale de capital pentru riscul de credit.(3)În sensul alin. (3), instituțiile de credit trebuie să fie suficient de prudente în specificarea corelațiilor și trebuie să aibă capacitatea de a-și justifica alegerile.(5)instituțiile de credit desfășoară activități cu produse sau interacționează cu contrapartide a căror performanță este contrară tendinței stadiului în care se află ciclul economic – countercyclical; spre exemplu, produsele sau contrapartidele din industriile care furnizează bunuri de consum de primă necesitate îndeplinesc, în general, criteriul precizat;b)economia se află deja în recesiune.
+
Articolul 217Pentru menținerea obiectivității simulărilor de criză ale unei instituții de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating, funcția responsabilă cu simulările de criză în cadrul respectivei abordări poate să fie funcția de administrare a riscului de credit.Simulări de criză pentru riscul din securitizare +
Articolul 218(1)Simulările de criză pentru activele securitizate trebuie să aibă în vedere activele-suport, expunerea acestora la factorii de piață sistemici, aranjamentele contractuale relevante și factorii declanșatori aferenți structurii de securitizare, precum și impactul efectului de levier, mai ales din perspectiva surprinderii, prin prisma acestuia, a nivelului de subordonare.
+
Articolul 219(1)Instituțiile de credit trebuie să integreze în cadrul programelor de simulări de criză riscurile rezultate din tranzacții din afara bilanțului și alte operațiuni asociate.
7.5Simulări de criză pentru riscul de lichiditate +
Articolul 220(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să identifice și să cuantifice neconcordanțele de lichiditate potențiale, precum și modalitățile de acoperire a acestor neconcordanțe, respectiv finanțare garantată/finanțare negarantată, și costul finanțării.(3)În sensul alin. (3), rezerva de lichiditate reprezintă lichiditatea disponibilă, care acoperă necesitățile suplimentare de lichiditate ce pot apărea pe un orizont scurt de timp definit, în condiții de criză.(5)Scenariul legat de piață în general prevăzut la alin. (1) ar putea presupune o scădere a valorii lichidității anumitor active și deteriorarea condițiilor pieței pe care instituția de credit poate obține finanțare, precum și perturbări ale pieței sau modificări ale mediului macroeconomic în care instituția de credit desfășoară activitate.
+
Articolul 221(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere perioade de timp cuprinse între o zi – overnight și cel puțin 12 luni, inclusiv pe parcursul zilei – intraday. De exemplu, perioada de timp poate să fie împărțită astfel: un orizont de timp scurt (de până la 30 de zile) caracterizat de condiții de criză foarte severă și un orizont de timp mai lung (între 3 și 12 luni) caracterizat de condiții de criză severă, dar mai persistentă.(la 28-12-2020,
Alineatul (2) din Articolul 221 , Sectiunea a 7-a , Capitolul IV , Titlul II a fost modificat de Punctul 180, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
(3)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că amploarea și frecvența simulărilor de criză sunt adecvate pentru natura și complexitatea instituției de credit, expunerile sale la riscul de lichiditate și importanța acesteia în cadrul sistemului financiar.(la 28-12-2020,
Articolul 221 din Sectiunea a 7-a , Capitolul IV , Titlul II a fost completat de Punctul 181, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 222În procesul de concepere a scenariilor alternative de lichiditate, instituțiile de credit trebuie să ia în considere și simulările de criză aferente altor tipuri de riscuri, cum ar fi: riscul de piață, riscul de credit și riscul reputațional.
+
Articolul 222^1(1)retragerea depozitelor retail;b)corelarea dintre piețele de finanțare și diversificarea pe diferite piețe;d)termenele de finanțare, de exemplu în cazul în care furnizorul de finanțare are opțiuni de cumpărare;f)convertibilitatea în monedă străină și accesul la piețe de schimb valutar;h)estimări ale creșterii bilanțiere viitoare; șij)Instituțiile de credit trebuie să integreze rezultatele simulărilor de criză în procesele de planificare strategică pentru lichiditate și finanțare, inclusiv în planul de redresare privind lichiditatea.(la 28-12-2020,
Sectiunea a 7-a din Capitolul IV , Titlul II a fost completată de Punctul 182, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
7.6Simulări de criză pentru riscul de rată a dobânzii din activități în afara portofoliului de tranzacționare +
Articolul 223Instituțiile de credit au obligativitatea de a derula simulări de criză care au ca obiect toate sursele de risc de rată a dobânzii aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare, respectiv riscul de reevaluare, riscul determinat de modificări ale formei curbei de randament, riscul de bază și riscul generat de existența unor opțiuni.
+
Articolul 224Pentru scopurile art. 223, instituțiile de credit efectuează simulări de criză pe măsura complexității riscului de rată a dobânzii aferent activităților din afara portofoliului de tranzacționare și pe măsura gradului de sofisticare a instrumentelor financiare utilizate. În situația utilizării unor instrumente financiare mai puțin complexe, instituțiile de credit pot determina efectul unui șoc în baza analizei de senzitivitate, prin aplicarea simplă a acestuia la nivelul portofoliului, dar fără a identifica neapărat cauza sa. În opoziție, în situația utilizării unor instrumente financiare mai complexe, în cazul cărora șocul manifestă efecte multiple de natură indirectă, instituțiile de credit au în vedere abordări mai avansate, cu definirea specifică a situațiilor adverse.Simulări de criză pentru riscul de concentrare +
Articolul 225Instituțiile de credit trebuie să efectueze simulări de criză atât la nivel individual – pentru a lua în considerare potențialele concentrări de risc specifice piețelor locale -, cât și pe tipuri de concentrări care se pot materializa la nivel de grup.
+
Articolul 226În contextul simulărilor de criză, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare modificările ce pot apărea în mediul de afaceri și care ar conduce la materializarea concentrărilor de risc.Simulări de criză pentru riscul operațional +
Articolul 227Instituțiile de credit trebuie să deruleze în mod adecvat simulări de criză pentru riscul operațional.
+
Articolul 228Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare măsura în care scenariile de criză pentru riscul operațional influențează analiza procesului de planificare a capitalului. În acest sens, în procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, instituțiile de credit au în vedere expunerea globală la riscul operațional.
+
Articolul 229Instituțiile de credit trebuie să efectueze evaluări la nivelul evenimentelor de risc operațional istorice și ipotetice, dar plauzibile, a căror probabilitate de producere este scăzută, dar care determină un impact negativ major.
+
Articolul 230(1)În situația în care instituțiile de credit utilizează abordarea avansată de evaluare în combinație cu o abordare mai simplă, rezultatele simulărilor de criză pentru cea din urmă sunt cumulate cu capitalul suplimentar determinat în urma simulărilor de criză aferente abordării avansate.
+
Capitolul IV^1Externalizarea(la 14-08-2024,
Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea 1Dispoziții generale(la 14-08-2024,
Capitolul IV^1 din Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^1(1)funcție – orice proces, serviciu sau activitate;2.prezintă o asemenea importanță încât orice anomalie sau deficiență în desfășurarea acesteia ar putea avea un efect negativ semnificativ în ceea ce privește:(i)performanța financiară a instituției de credit; sau(iii)privește sarcinile operaționale ale funcțiilor de control intern, cu excepția cazului în care din evaluarea instituției de credit rezultă că neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a sarcinilor operaționale externalizate nu ar genera un impact negativ asupra eficacității funcției de control intern; sauc)este necesară pentru a desfășura activități din cadrul liniilor de activitate de bază sau funcții critice, astfel cum acestea sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 23 și 24 din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările și completările ulterioare, și identificate ca atare de instituția de credit prin utilizarea criteriilor prevăzute la art. 6 și 7 din Regulamentul delegat (UE) 2016/778 al Comisiei de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește circumstanțele și condițiile în care plata contribuțiilor ex post extraordinare poate fi amânată parțial sau integral și în ceea ce privește criteriile de stabilire a activităților, serviciilor și operațiunilor pentru funcțiile critice și de stabilire a liniilor de activitate și a serviciilor asociate pentru liniile de activitate esențiale, cu excepția cazului în care din evaluarea instituției de credit rezultă că neexecutarea funcției externalizate sau executarea necorespunzătoare a funcției externalizate nu ar avea un impact negativ asupra continuității operaționale a liniei de activitate de bază sau a funcției critice;3.Atunci când aplică cerințele prevăzute în prezentul capitol, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare complexitatea funcțiilor externalizate, riscurile care decurg din acordurile de externalizare, caracterul critic sau importanța funcțiilor externalizate și impactul potențial al externalizării asupra continuității activităților lor.(la 14-08-2024,
Sectiunea 1 , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^2(1)Instituțiile de credit au obligația de a evalua pe bază continuă dacă acordurile lor de externalizare vizează funcții critice sau importante.(la 14-08-2024,
Sectiunea 1 , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 2-aDispoziții privind cadrul de administrare a activității în contextul externalizării(la 14-08-2024,
Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
2.1.Dispoziții generale(la 14-08-2024,
Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^3Instituțiile de credit trebuie să identifice, să evalueze, să monitorizeze și să administreze toate riscurile care decurg din acordurile cu terțe părți la care sunt sau ar putea fi expuse, în special riscul operațional și riscul de concentrare, indiferent dacă acordurile respective sunt sau nu acorduri de externalizare.(la 14-08-2024,
Punctul 2.1. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^4(1)Atunci când externalizează, instituțiile de credit rămân pe deplin responsabile și răspunzătoare pentru respectarea tuturor obligațiilor lor ce decurg din cadrul legal și de reglementare, inclusiv în ceea ce privește capacitatea de a monitoriza externalizarea funcțiilor critice sau importante.(3)să îndeplinească în permanență toate condițiile de autorizare, inclusiv în ceea ce privește exercitarea efectivă de către organul de conducere a responsabilităților prevăzute la alin. (5);b)atunci când sunt externalizate sarcinile operaționale ale funcțiilor de control intern, precum în cazul externalizării în cadrul grupului sau al externalizării în cadrul sistemelor instituționale de protecție, să exercite o monitorizare adecvată și să fie capabile să administreze riscurile generate de externalizarea funcțiilor critice sau importante; șid)Externalizarea nu trebuie să determine nicio delegare a responsabilităților organului de conducere al instituției de credit.(5)asigurarea îndeplinirii în mod continuu de către instituția de credit a condițiilor de autorizare, inclusiv a oricăror alte condiții impuse de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă;b)identificarea, evaluarea și gestionarea conflictelor de interese;d)supravegherea activității de conducere curentă a instituției de credit, inclusiv administrarea tuturor riscurilor asociate externalizării; șif)Externalizarea nu trebuie să reducă cerințele de adecvare aplicabile membrilor organului de conducere al instituției de credit și persoanelor care dețin funcții-cheie.(7)Instituțiile de credit trebuie să dispună de competențe adecvate și de resurse suficiente și calificate în mod corespunzător pentru a asigura administrarea și monitorizarea adecvată a acordurilor de externalizare.(la 14-08-2024,
Punctul 2.1. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^5(1)să atribuie în mod clar responsabilități privind documentarea, administrarea și controlul asupra acordurilor de externalizare;b)să stabilească, ca parte a cadrului de control intern al instituției de credit, cu aplicarea criteriilor de proporționalitate prevăzute la art. 5 alin. (2) și (2^1), o funcție de monitorizare a externalizării sau să desemneze o persoană responsabilă pentru administrarea și supravegherea riscurilor asociate acordurilor de externalizare, precum și cu supravegherea documentării acordurilor de externalizare, care trebuie să fie o persoană care exercită o funcție de conducere de nivel mediu, în sensul art. 67^38 alin. (3), sau o persoană care deține funcții-cheie care este direct răspunzătoare față de organul de conducere.
(2)În sensul alin. (1) lit. c), instituțiile de credit mici și cu un grad redus de complexitate, astfel cum sunt definite la art. 4 alin. (1) pct. 145 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să asigure, cel puțin, o repartizare clară a sarcinilor și a responsabilităților privind administrarea și controlul acordurilor de externalizare și pot atribui funcția de externalizare unui membru al organului de conducere al instituției de credit.(la 14-08-2024,
Punctul 2.1. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^6Instituțiile de credit trebuie să se asigure, atunci când externalizează funcții, cel puțin că:a)este menținută buna desfășurare a activităților proprii;c)există mecanisme adecvate de asigurare a confidențialității datelor și altor informații;e)în ceea ce privește externalizarea funcțiilor critice sau importante, au capacitatea să întreprindă cel puțin una dintre următoarele acțiuni, într-un interval de timp adecvat:(i)să reintegreze funcția; sau(iii)în cazul în care externalizarea implică prelucrarea datelor cu caracter personal de către furnizorii externi, sunt implementate măsuri corespunzătoare, iar datele sunt prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, precum și ale legislației naționale aplicabile domeniului protecției datelor.(la 14-08-2024,
Punctul 2.1. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
2.2.Politica privind externalizarea(la 14-08-2024,
Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^7(1)Politica de externalizare trebuie să vizeze cel puțin următoarele aspecte:a)implicarea liniilor de activitate, a funcțiilor de control intern și a altor persoane în ceea ce privește acordurile de externalizare;c)definirea cerințelor comerciale referitoare la acordurile de externalizare;(ii)identificarea, evaluarea și administrarea riscurilor în conformitate cu art. 230^3;(iv)proceduri pentru identificarea, evaluarea, gestionarea și reducerea sau prevenirea potențialelor conflicte de interese, în conformitate cu art. 29^3;(vi)procesul de aprobare a acordurilor de externalizare noi;d)monitorizarea pe bază continuă a furnizorului extern în conformitate cu art. 230^21;(ii)examinarea independentă și auditul conformității cu cerințele prevăzute de cadrul legal și de reglementare și cu politicile interne;(iv)documentarea și ținerea evidențelor, luând în considerare cerințele de la art. 230^8-230^10;f)Politica de externalizare trebuie să facă distincție între următoarele situații:a)externalizarea către furnizori externi care sunt autorizați de o autoritate competentă și cei care nu sunt autorizați;c)externalizarea către furnizori externi situați într-un stat membru și furnizori externi situați în state terțe.(4)profilul de risc al instituției de credit;b)măsurile de asigurare a continuității activității; șid)Instituțiile de credit trebuie să identifice, să evalueze și să gestioneze conflictele de interese în ceea ce privește acordurile lor de externalizare, în conformitate cu art. 29^3.(6)Instituțiile de credit trebuie să stabilească și să aplice planuri de asigurare a continuității activității lor care să ia în considerare eventualitatea în care prestarea serviciilor de către furnizorul extern nu se mai realizează sau se realizează într-un mod total necorespunzător ori alte modificări în situația furnizorului extern. Planurile de asigurare a continuității activității trebuie testate periodic, cel puțin anual.(la 14-08-2024,
Punctul 2.2. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
2.3.Cerințe privind documentația(la 14-08-2024,
Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^8(1)Registrul de evidență include cel puțin informațiile prevăzute în anexa nr. 11.(3)Instituțiile de credit trebuie să păstreze înregistrările din registrul de evidență cu privire la acordurile de externalizare încetate, precum și documentele aferente, pentru perioadele specificate la nivelul legislației naționale privind arhivarea.(la 14-08-2024,
Punctul 2.3. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
Notă
Conform alineatului (7) al articolului II din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024, prin excepție de la prevederile alin. (6), pentru acordurile de externalizare de tip cloud, cerințele de documentare prevăzute la art. 230^8-230^10 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament, se aplică începând cu data intrării în vigoare a prezentului regulament.
+
Articolul 230^9Instituțiile de credit trebuie să documenteze corespunzător toate acordurile de externalizare existente, făcând distincție între externalizarea funcțiilor critice sau importante și alte acorduri de externalizare, inclusiv evaluările efectuate în legătură cu acestea și rezultatele monitorizării acestora.(la 14-08-2024,
Punctul 2.3. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^10(1)Instituțiile de credit trebuie să pună la dispoziția Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, la cerere, toate informațiile necesare pentru a permite acesteia exercitarea efectivă a atribuțiilor sale de supraveghere, inclusiv, dacă este cazul, copii ale acordurilor de externalizare.(la 14-08-2024,
Punctul 2.3. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
2.4.Cerințe de notificare cu privire la externalizarea funcțiilor critice sau importante(la 14-08-2024,
Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^11(1)În cazul externalizării planificate a unei funcții critice sau importante, notificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează cu două luni anterior datei la care se preconizează încheierea acordului de externalizare.(3)Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie însoțită de următoarele documente și informații:a)informațiile prevăzute în anexa nr. 11;c)Ulterior externalizării unei funcții critice sau importante, instituțiile de credit notifică Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere următoarele:a)eventuala reintegrare în cadrul instituției de credit a funcțiilor supuse externalizării;c)În cazul prevăzut la alin. (5) lit. a), notificarea se efectuează cu o lună anterior datei la care se preconizează încheierea noului acord de externalizare, astfel încât Banca Națională a României să poată efectua evaluarea noilor circumstanțe și, dacă este cazul, să poată dispune măsurile necesare. Notificarea trebuie însoțită de următoarele documente și informații:a)proiectul acordului de externalizare.(7)În termenele menționate la alin. (2) și (6), respectiv în termen de o lună de la data notificării prevăzută la alin. (3), Banca Națională a României poate impune instituției de credit anumite condiții în legătură cu operațiunea de externalizare sau de schimbare a furnizorului extern sau se poate opune motivat ținând seama de factori cum ar fi: mărimea instituției de credit, natura activității care se intenționează a fi externalizată, caracteristicile și poziția de piață ale furnizorului de servicii propus, durata contractului, conflictele de interese ce ar putea fi generate de externalizare. În lipsa unui răspuns din partea Băncii Naționale a României, instituțiile de credit pot implementa externalizarea în condițiile notificate.(9)Notificarea prevăzută la alin. (1) și (5) nu exonerează instituțiile de credit de îndeplinirea obligațiilor legale, iar acestea rămân deplin responsabile și răspunzătoare pentru respectarea tuturor cerințelor ce decurg din cadrul legal și de reglementare în ceea ce privește externalizările planificate. Banca Națională a României, în cadrul verificărilor și inspecțiilor efectuate în exercitarea atribuțiilor sale de supraveghere prudențială, poate dispune măsuri de supraveghere sau măsuri sancționatoare și/sau sancțiuni în cazul în care constată că externalizarea planificată nu respectă cadrul legal și de reglementare aplicabil.(la 14-08-2024,
Punctul 2.4. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 3-aProcesul de externalizare(la 14-08-2024,
Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
3.1.Evaluarea prealabilă externalizării(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^12Înainte de a încheia un acord de externalizare, instituțiile de credit trebuie:a)să evalueze dacă sunt îndeplinite condițiile pentru externalizare prevăzute la art. 230^13;c)să evalueze adecvarea furnizorului extern potențial;e)(la 14-08-2024,
Punctul 3.1. , Sectiunea a 2-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^13(1)furnizorul extern este autorizat sau înregistrat de o autoritate competentă să desfășoare activitățile respective; saub)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că externalizarea funcțiilor privind activitățile prevăzute la art. 18 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care realizarea funcției respective necesită autorizarea Băncii Naționale a României, către un furnizor extern situat într-un stat terț are loc numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:a)există un acord de cooperare între Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, și autoritățile de supraveghere responsabile cu supravegherea furnizorului extern; șiNotă
Conform alineatului (3) al articolului II din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024, prin excepție de la alin. (1) și (2), dispozițiile art. 230^13 alin. (2) lit. b) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 5/2013 privind cerințe prudențiale pentru instituțiile de credit, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezentul regulament, se aplică începând cu data de 15 februarie 2025.
c)acordul de cooperare menționat la lit. b) trebuie să garanteze că Banca Națională a României poate cel puțin:(i)să obțină acces corespunzător la orice date, documente, sedii sau membri ai personalului din statul terț care sunt relevanți pentru îndeplinirea atribuțiilor de supraveghere;(iii)să coopereze cu autoritățile de supraveghere relevante din statul terț în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor și măsurilor prevăzute de lege, în cazul unei încălcări a cerințelor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și de reglementările emise în aplicarea acestora. Cooperarea trebuie să includă, fără a se limita la aceasta, primirea de informații de la autoritățile de supraveghere din statul terț, cât mai curând posibil, privind posibilele încălcări ale acestor cerințe.
(la 14-08-2024,
Punctul 3.1. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^14(1)În cazul în care acordul de externalizare include posibilitatea ca furnizorul extern să subcontracteze funcții critice sau funcții importante altor furnizori externi, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare:a)riscul ca lanțurile lungi și complexe de subcontractare să diminueze capacitatea instituțiilor de credit de a monitoriza funcția critică sau importantă externalizată și capacitatea Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, de a le supraveghea în mod eficace.(la 14-08-2024,
Punctul 3.1. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^15(1)La externalizarea funcțiilor critice sau importante, instituțiile de credit trebuie să se asigure că furnizorul extern are o bună reputație de afaceri, abilități adecvate și suficiente, expertiza, capacitatea, resursele, precum resurse umane, informatice, financiare, structura organizatorică și, dacă este cazul, autorizația/autorizațiile sau înregistrarea/înregistrările necesară/necesare potrivit legii pentru furnizarea funcției critice sau importante de o manieră fiabilă și profesională cu scopul de a-și îndeplini obligațiile pe durata acordului de externalizare.(3)În cazul funcțiilor care nu sunt critice sau importante, instituțiile de credit trebuie să stabilească în cadrul politicii de externalizare criteriile potrivit cărora se realizează evaluarea furnizorului extern.(la 14-08-2024,
Punctul 3.1. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
3.2.Etapa contractuală(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^16(1)Acordurile de externalizare trebuie să conțină clauze cel puțin cu privire la aspectele prevăzute în anexa nr. 12.(la 14-08-2024,
Punctul 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^17Instituțiile de credit trebuie să se asigure că furnizorii externi respectă, după caz, standarde adecvate de securitate informatică.(la 14-08-2024,
Punctul 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^18(1)Indiferent de caracterul critic sau de importanța funcției externalizate, acordurile scrise de externalizare încheiate între instituții și furnizorii externi trebuie să menționeze competențele Băncii Naționale a României, atât în calitate de autoritate competentă, cât și în calitate de autoritate de rezoluție, în materie de colectare de informații și de investigare, în temeiul art. 225 alin. (5)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 383 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește furnizorii externi situați într-un stat membru, și trebuie, de asemenea, să asigure aceste drepturi și în ceea ce privește furnizorii externi situați în state terțe.(3)acces deplin la toate sediile operaționale relevante, precum sedii centrale și centre operaționale, inclusiv la întreaga gamă de dispozitive, sisteme, rețele, informații și date relevante utilizate pentru furnizarea funcției externalizate, inclusiv la informațiile financiare conexe, personalul și auditorii externi ai furnizorului extern; șib)În ceea ce privește externalizarea funcțiilor care nu sunt critice sau importante, instituțiile de credit trebuie să își asigure drepturi proprii de acces și de audit, astfel cum acestea sunt prevăzute la lit. a) și b) ale alin. (3), pe baza unei abordări bazate pe riscuri, având în vedere natura funcției externalizate și riscurile operaționale și reputaționale conexe, scalabilitatea funcției externalizate, impactul potențial asupra desfășurării continue a activităților lor și durata contractului. Instituțiile de credit trebuie să ia în considerare faptul că funcțiile externalizate pot deveni critice sau importante în timp.(5)Înaintea unei inspecții la fața locului planificate, instituțiile de credit, Banca Națională a României și auditorii sau părțile terțe care acționează în numele instituției de credit sau al Băncii Naționale a României trebuie să notifice furnizorul extern într-un termen rezonabil, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil din cauza unei situații de urgență sau de criză sau ar duce la o situație în care auditul nu ar mai fi eficace.(la 14-08-2024,
Punctul 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^19(1)în cazul în care furnizorul extern încalcă legislația, reglementările sau prevederile contractuale aplicabile;b)în cazul în care există modificări semnificative care afectează acordul de externalizare sau furnizorul extern precum subcontractarea sau modificări în situația subcontractanților;d)în cazul măsurilor dispuse de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, de exemplu, în cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, în urma acordului de externalizare, nu mai poate supraveghea în mod eficace instituția de credit.
(2)să prevadă clar obligațiile furnizorului extern existent, în cazul unui transfer al funcției externalizate către un alt furnizor extern sau în cazul reintegrării acesteia în cadrul instituției de credit, inclusiv în ceea ce privește prelucrarea datelor;b)să includă o obligație a furnizorului extern de a sprijini instituția de credit în vederea transferului ordonat al funcției în cazul încetării contractului de externalizare.
(la 14-08-2024,
Punctul 3.2. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
3.3.Externalizarea în lanț(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^20(1)Externalizarea în lanț este permisă doar cu acordul prealabil al instituției de credit și în aceleași condiții ca și externalizarea către furnizorul extern principal.(3)să respecte toate legile și cerințele aplicabile ce decurg din reglementare și toate obligațiile contractuale; șib)Atunci când este permisă externalizarea în lanț, instituțiile de credit trebuie să înregistreze în registrul menționat la art. 230^8 toți subcontractanții, indiferent de caracterul critic sau de importanța funcției sau a părții dintr-o funcție care urmează să fie subcontractată, și să indice dacă funcția care urmează să fie subcontractată este considerată sau nu critică sau importantă sau dacă partea funcției critice sau importante care urmează să fie subcontractată este în sine critică sau importantă.(5)Instituțiile de credit trebuie să ia măsurile corespunzătoare cu privire la riscurile decurgând din neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a activităților subcontractate, care are un impact semnificativ asupra capacității furnizorului extern principal de a-și respecta obligațiile asumate prin contract.(la 14-08-2024,
Punctul 3.3. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
3.4.Monitorizarea funcțiilor externalizate(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^21(1)Instituțiile de credit trebuie să actualizeze periodic evaluarea riscurilor asociate funcțiilor externalizate și trebuie să raporteze periodic organului de conducere riscurile identificate cu privire la externalizarea funcțiilor critice sau importante.(3)Instituțiile de credit trebuie să ia măsuri corespunzătoare în cazul în care identifică deficiențe în furnizarea funcției externalizate. În special, instituțiile de credit trebuie să analizeze toate indiciile potrivit cărora furnizorii externi sunt susceptibili să nu execute funcția critică sau importantă externalizată în mod eficace sau în conformitate cu legile și cu cerințele ce decurg din reglementare. Dacă sunt identificate deficiențe, instituțiile de credit trebuie să ia măsuri corective sau de remediere corespunzătoare. Astfel de măsuri pot include încetarea acordului de externalizare, cu efect imediat, dacă este necesar.(la 14-08-2024,
Punctul 3.4. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
3.5.Strategii de încetare a acordurilor de externalizare(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^22(1)încetarea acordurilor de externalizare;b)deteriorarea calității funcției furnizate și întreruperi efective sau potențiale ale activității cauzate de furnizarea inadecvată a funcției sau de nefurnizarea acesteia;d)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că pot să înceteze acordurile de externalizare fără perturbarea nejustificată a desfășurării activității, fără limitarea respectării cerințelor de reglementare și fără prejudicierea continuității și calității serviciilor furnizate clienților.(la 14-08-2024,
Punctul 3.5. , Sectiunea a 3-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 4-aAlte dispoziții(la 14-08-2024,
Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completat de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^23(1)Instituțiile de credit trebuie să informeze Banca Națională a României – Direcția supraveghere în cel mai scurt timp cu privire la orice modificări semnificative și/sau evenimente grave legate de acordurile lor de externalizare care ar putea avea un impact semnificativ asupra continuității activității proprii.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 4-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^24(1)Lista agenților bancari se actualizează de către instituțiile de credit cu ocazia fiecărei modificări sau completări a datelor și informațiilor înscrise inițial. Orice modificare a datelor și informațiilor privind agentul bancar se transmite de către instituțiile de credit, de îndată, Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere.(3)În baza listei transmise de către instituțiile de credit potrivit alin. (1), agenții bancari sunt înscriși într-un registru ținut de Banca Națională a României și actualizat permanent.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 4-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 230^25(1)Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, atunci când identifică riscuri de concentrare, monitorizează evoluția acestora pentru a evalua impactul potențial asupra altor instituții de credit sau asupra stabilității pieței financiare și, dacă este cazul, informează Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, cu privire la noile funcții ale instituției de credit identificate ca potențial critice, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările și completările ulterioare, pe parcursul procesului de supraveghere.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 4-a , Capitolul IV^1 , Titlul II a fost completată de Punctul 12. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Capitolul VAbrogat.(la 14-08-2024,
Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea 1Abrogată.(la 14-08-2024,
Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost abrogată de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 231Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 231 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 232Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 232 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 233Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 233 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 234Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 234 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogată de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 235Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 235 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 236Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 236 , Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogată de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 237Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 237 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 238Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 238 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 239Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 239 , Sectiunea a 3-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 4-aAbrogată.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogată de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 240Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 240 , Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 241Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 241 , Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 242Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 242 , Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 242^1Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 242^1 , Sectiunea a 4-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Secţiunea a 5-aAbrogată.(la 14-08-2024,
Sectiunea a 5-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogată de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 243Abrogat.(la 14-08-2024,
Articolul 243 , Sectiunea a 5-a , Capitolul V , Titlul II a fost abrogat de Punctul 13. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Titlul IIIFondurile proprii +
Capitolul IFondurile proprii la nivel individual +
Secţiunea 1Fondurile proprii de nivel 1 de bază și suplimentar +
Articolul 244(1)Prevederile alin. (1), precum și cerințele de raportare aferente, prevăzute de art. 99 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se aplică în mod corespunzător și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe.
+
Articolul 245În scopul îndeplinirii cerinței prevăzute de art. 26 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se au în vedere următoarele:a)la determinarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază ale cooperativelor de credit, în cadrul elementelor prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se iau în considerare sumele existente în sold reprezentând fondul pentru creșterea surselor proprii de finanțare, fondul social sau fondurile constituite în vederea efectuării unor plăți pentru necesitățile cooperativelor de credit și ale membrilor cooperatori.
+
Secţiunea a 2-aFondurile proprii de nivel 2 +
Articolul 246Criteriile de eligibilitate și metodologia de calcul în ceea ce privește fondurile proprii de nivel 2 sunt stabilite prin prevederile art. 62-71 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 247În scopul respectării cerințelor prevăzute de art. 63 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, la determinarea fondurilor proprii de nivel 2 ale organizațiilor cooperatiste de credit și ale rețelelor cooperatiste nu se iau în calcul elemente de natura instrumentelor de fonduri proprii de nivel 2 înregistrate de o organizație cooperatistă de credit din cadrul unei rețele față de ceilalți membri din rețea.
+
Secţiunea a 3-aAprobarea prealabilă a includerii instrumentelor de capital și/sau împrumuturilor subordonate în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 +
Articolul 248(1)Instrumentele de capital și împrumuturile subordonate emise/acordate anterior intrării în vigoare a prezentului regulament se recunosc în categoria elementelor de fonduri proprii prevăzute de art. 51 lit. a) și art. 62 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă în opinia Băncii Naționale a României îndeplinesc cerințele de eligibilitate prevăzute de art. 52, respectiv art. 63 din regulamentul respectiv.
+
Secţiunea a 4-aCerințe privind nivelul minim al capitalului inițial +
Articolul 249(1)Băncile, persoane juridice române, trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 37 milioane lei.(3)Băncile de economisire și creditare în domeniul locativ trebuie să dispună la momentul autorizării de un nivel al capitalului inițial de minimum 25 milioane lei.(5)Nivelul minim al capitalului inițial și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se stabilesc la echivalentul în lei a 5 milioane euro.(7)Nivelul minim al capitalului agregat și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei rețele cooperatiste se stabilesc la echivalentul în lei a 10 milioane euro. Capitalul agregat al unei rețele este reprezentat de fondurile proprii de nivel 1.
+
Secţiunea a 5-aCondiții pentru reducerea fondurilor proprii +
Articolul 250Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 250 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul III a fost abrogat de Punctul 184, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 251În scopul aplicării prevederilor art. 77 alin. (1) și art. 78 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în cazul organizațiilor cooperatiste de credit se au în vedere și următoarele:(la 28-12-2020,
Partea introductivă a articolului 251 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificată de Punctul 185, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
a)sumele reprezentând contravaloarea părților sociale aferente aportului cooperativelor de credit la capitalul social al casei centrale la care sunt afiliate, în cazul în care aceste cooperative participă la un proces de fuziune sau de divizare de rețele cooperatiste, în urma căruia vor părăsi rețeaua, sau în cazul în care casa centrală a hotărât dizolvarea lor, urmată de lichidare;c)sumele reprezentând contravaloarea părților sociale care urmează să fie restituite de cooperativele de credit din rețea în cazurile de încetare a calității de membru cooperator.
+
Articolul 252Dacă la nivelul unei rețele cooperatiste sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 10 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în situațiile prevăzute de art. 77 alin. (1) lit. a) din același regulament, înregistrate de o cooperativă de credit, inclusiv cele menționate la art. 251 lit. c) din prezentul regulament, prin derogare de la obligația obținerii aprobării prealabile din partea autorității competente prevăzută de art. 77 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, este necesară aprobarea prealabilă a consiliului de administrație al cooperativei de credit care, luând în considerare situația financiară a acesteia, poate refuza solicitările primite sau poate limita valoarea părților sociale ce urmează a fi restituită.(la 28-12-2020,
Articolul 252 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul III a fost modificat de Punctul 186, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Capitolul IIFondurile proprii la nivel consolidat +
Articolul 253Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 253 din Capitolul II , Titlul III a fost abrogat de Punctul 30, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 254Pentru determinarea fondurilor proprii la nivel consolidat se au în vedere prevederile art. 81-88 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Titlul IVAmortizoarele de capital +
Capitolul IDispoziții generale +
Articolul 255(1)Prezentul titlu se aplică instituțiilor de credit, persoane juridice române, și sucursalelor din România ale instituțiilor de credit din state terțe. (2^1)oricare dintre cerințele prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;b)cerințele de fonduri proprii suplimentare impuse în temeiul art. 226^5 alin. (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în scopul abordării altor riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier; și d)(la 07-02-2022,
Articolul 255 din Capitolul I , Titlul IV a fost completat de Punctul 31, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2^2)Instituțiile de credit nu utilizează fondurile proprii de nivel 1 de bază care sunt menținute pentru a respecta unul dintre elementele cerinței amortizorului combinat pentru a asigura conformitatea cu celelalte elemente aplicabile ale cerinței amortizorului combinat.(la 07-02-2022,
Articolul 255 din Capitolul I , Titlul IV a fost completat de Punctul 31, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(3)La recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, Banca Națională a României poate emite ordine pentru impunerea ratelor amortizoarelor de capital, cu excepția cazurilor în care expunerile sunt situate în alte state, iar amortizoarele anticiclice de capital stabilite de autoritățile competente sau desemnate din aceste state se aplică în mod direct, conform prevederilor art. 262 alin. (3) și (4). În ordinele emise Banca Națională a României precizează și data de la care instituțiile de credit aplică ratele amortizoarelor de capital. (4)Abrogat.(la 07-02-2022,
Alineatul (4) din Articolul 255 , Capitolul I , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 32, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(5)Banca Națională a României informează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordinului prin care măsurile recomandate de acesta au fost impuse instituțiilor de credit. (6)În cazul în care Banca Națională a României decide să procedeze conform alin. (6), aceasta informează Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială cu privire la derogarea acordată și, la recomandarea acestuia, aplică un proces de monitorizare periodică, în vederea efectuării eventualelor ajustări necesare.(8)Banca Națională a României elaborează periodic analize privind eficiența și eficacitatea instrumentelor macroprudențiale din categoria amortizoarelor de capital aplicate instituțiilor de credit, în vederea formulării de eventuale propuneri care să fie supuse analizei Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, legate de:a)activarea unor noi instrumente macroprudențiale, în scopul atenuării riscurilor și vulnerabilităților identificate.(la 05-01-2018,
Articolul 255 din Capitolul I , Titlul IV a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Capitolul IIAmortizorul de conservare a capitalului +
Articolul 256(1)În cazul în care instituțiile de credit nu îndeplinesc pe deplin cerința prevăzută la alin. (1), acestea fac obiectul restricțiilor privind distribuirile prevăzute la art. 126^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 07-02-2022,
Articolul 256 din Capitolul II , Titlul IV a fost modificat de Punctul 33, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul IIIAmortizorul anticiclic de capital +
Secţiunea 1Cerința de menținere a unui amortizor anticiclic de capital specific instituției de credit +
Articolul 257(1)În cazul în care instituțiile de credit nu îndeplinesc pe deplin cerința prevăzută la alin. (1), acestea fac obiectul restricțiilor privind distribuirile prevăzute la art. 126^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 07-02-2022,
Articolul 257 din Sectiunea 1 , Capitolul III , Titlul IV a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.(la 05-01-2018,
Sectiunea a 2-a din Capitolul III , Titlul IV a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 258Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 258 din Sectiunea a 2-a , Capitolul III , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.(la 05-01-2018,
Sectiunea a 3-a din Capitolul III , Titlul IV a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 259Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 259 din Sectiunea a 3-a , Capitolul III , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Secţiunea a 4-aAbrogată.(la 05-01-2018,
Sectiunea a 4-a din Capitolul III , Titlul IV a fost abrogată de Punctul 7, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 260Abrogat
+
Secţiunea a 5-aCalcularea amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit +
Articolul 261(1)Rata amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit este egală cu media ponderată a ratelor amortizorului anticiclic de capital care se aplică pentru jurisdicțiile în care sunt situate expunerile relevante din credite ale instituției de credit, potrivit prevederilor prezentului regulament și ordinelor emise de Banca Națională a României în materia amortizoarelor de capital.(la 05-01-2018,
Alineatul (1) din Articolul 261 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(2)În vederea calculării mediei ponderate menționate la alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aplice fiecărei rate de amortizor aplicabile într-o jurisdicție coeficientul obținut prin raportarea cerințelor sale totale de fonduri proprii pentru riscul de credit, determinate în conformitate cu partea a treia, titlul II și IV din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, corespunzătoare expunerilor relevante din credite localizate în jurisdicția respectivă, la cerințele totale de fonduri proprii pentru riscul de credit aferente tuturor expunerilor sale din credite relevante.
+
Articolul 262(1)Rata amortizorului anticiclic de capital aplicabilă pentru expunerile relevante din credite situate în România este stabilită prin ordin al Băncii Naționale a României, emis la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. (3)rata stabilită de autoritatea desemnată a acelui stat membru, în cazul în care această rată nu depășește 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc; b)2,5% din valoarea totală a expunerii la risc, dacă rata stabilită de autoritatea desemnată a statului membru respectiv depășește 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc și Banca Națională a României a emis un ordin de impunere a unei rate de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc, ca urmare a recomandării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, emisă în baza unei decizii a acestuia de nerecunoaștere a ratei impuse de autoritatea desemnată a statului membru.
(4)în cazul în care autoritatea desemnată dintr-un stat terț semnificativ nu a stabilit și nu a publicat un amortizor anticiclic de capital pentru acest stat: (i)0%, dacă Banca Națională a României nu a emis un ordin în acest sens;b)rata stabilită de autoritatea desemnată a acelui stat terț semnificativ, în cazul în care această rată nu depășește 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc, iar Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială nu consideră necesară recomandarea unui nivel mai mare decât nivelul stabilit de respectiva autoritate desemnată;(ii)rata stabilită de autoritatea desemnată a statului terț semnificativ, în cazul în care această rată depășește 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc și este impusă prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială;(iv)2,5% din valoarea totală a expunerii la risc, dacă rata stabilită de autoritatea desemnată a statului terț semnificativ respectiv depășește 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc și Banca Națională a României a emis un ordin de impunere a unei rate de 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc, ca urmare a recomandării Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, emisă în baza unei decizii a acestuia de nerecunoaștere a ratei impuse de autoritatea desemnată a statului terț semnificativ.
(la 05-01-2018,
Articolul 262 din Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 263(1)cerințelor de fonduri proprii pentru riscul de credit, prevăzute în partea a treia, titlul II din regulamentul menționat;b)în cazul în care expunerea este o securitizare, cerințele de fonduri proprii prevăzute în capitolul 5, partea a treia, titlul II din regulamentul menționat.
(2)Pentru scopurile calculului prevăzut la art. 261 alin. (1): a)ratele stabilite de autoritățile desemnate din alte state membre, în cazul în care aceste rate nu depășesc 2,5% din valoarea totală a expunerii la risc, se aplică de la data precizată de acele autorități, dacă decizia respectivelor autorități are ca efect majorarea ratei;c)rata amortizorului anticiclic se aplică imediat în condițiile în care decizia are ca efect reducerea acesteia.(la 05-01-2018,
Alineatul (3) din Articolul 263 , Sectiunea a 5-a , Capitolul III , Titlul IV a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Capitolul IVG-SII și O-SII +
Articolul 264Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 264 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 265Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 265 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 11, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 266Fiecare instituție identificată de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială drept instituție de tip G-SII trebuie să mențină, la nivel consolidat, un amortizor G-SII la nivelul impus prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. Amortizorul respectiv trebuie să fie constituit din elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.(la 07-02-2022,
Articolul 266 din Capitolul IV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 267Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 267 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 268Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 268 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 13, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 269Instituțiile de credit identificate de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială drept instituții de tip O-SII mențin, la nivel consolidat, subconsolidat sau individual, după caz, un amortizor O-SII, impus prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială. Amortizorul respectiv trebuie să fie constituit din elemente de fonduri proprii de nivel 1 de bază.(la 07-02-2022,
Articolul 269 din Capitolul IV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 270Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 270 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 271Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 271 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 272Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 272 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 273Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 273 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 274Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 274 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 275Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 275 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 37, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 276În cazul în care un grup, la nivel consolidat, face obiectul unui amortizor G-SII și al unui amortizor O-SII se aplică amortizorul cu valoarea cea mai mare dintre cele două.(la 07-02-2022,
Articolul 276 din Capitolul IV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 277În cazul în care o instituție de credit face obiectul unui amortizor de capital pentru riscul sistemic, în conformitate cu art. 288, amortizorul respectiv se cumulează cu amortizorul O-SII sau cu amortizorul G-SII care se aplică în conformitate cu prezentul capitol.(la 07-02-2022,
Articolul 277 din Capitolul IV , Titlul IV a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 278Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 278 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 40, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 279Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 279 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 40, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 280Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 280 din Capitolul IV , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 40, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul VAmortizorul pentru riscul sistemic +
Secţiunea 1Stabilirea amortizorului pentru riscul sistemic +
Articolul 281(1)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (1) din Articolul 281 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 21, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(2)Instituțiile de credit trebuie să aplice amortizorul de capital pentru riscul sistemic conform ordinelor emise de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială.(la 07-02-2022,
Alineatul (2) din Articolul 281 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost modificat de Punctul 41, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(3)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (3) din Articolul 281 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(4)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (4) din Articolul 281 , Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 282Abrogat
+
Articolul 283Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 283 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 284Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 284 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 285Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 285 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 286Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 286 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 287Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 287 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 24, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 288(1)Instituțiile de credit calculează amortizorul de risc sistemic după cum urmează:unde:B_SR = amortizorul de risc sistemic;E_T = valoarea totală a expunerii la risc a unei instituții de credit, calculată în conformitate cu art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;r_i = rata amortizorului aplicabilă valorii expunerii la risc a subsetului de expuneri i; șiPentru calculul prevăzut la alin. (2), instituțiile de credit utilizează indicatorul r_T și, după caz, indicatorii i și r_i, astfel cum aceștia sunt stabiliți prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială.(la 07-02-2022,
Articolul 288 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost modificat de Punctul 42, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 289În situația în care instituțiile de credit nu îndeplinesc cerința amortizorului de capital pentru riscul sistemic, acestea fac obiectul restricțiilor prevăzute la art. 126^2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. În situația în care aceste restricții nu conduc la o ameliorare acceptabilă a fondurilor proprii de nivel 1 de bază utilizate pentru scopurile constituirii amortizorului pentru riscul sistemic, Banca Națională a României poate iniția măsuri suplimentare, în conformitate cu art. 225 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(la 07-02-2022,
Articolul 289 din Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IV a fost modificat de Punctul 43, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.(la 05-01-2018,
Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogată de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 290Abrogat.(la 05-01-2018,
Articolul 290 din Sectiunea a 2-a , Capitolul V , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 26, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Capitolul VIMăsuri de conservare a capitalului +
Secţiunea 1Abrogată.(la 07-02-2022,
Sectiunea 1 din Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogată de Punctul 44, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 291Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 291 din Sectiunea 1 , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 44, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 2-aCalcularea sumei maxim distribuibile +
Articolul 292Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 292 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 45, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 293(1)Instituțiile de credit trebuie să reducă suma maxim distribuibilă cu orice sumă care rezultă din oricare dintre acțiunile menționate la art. 126^2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3)însumarea următoarelor elemente:(i)orice profituri înregistrate la sfârșitul exercițiului financiar, neincluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, minus orice distribuire a profiturilor sau orice plată care rezultă din acțiunile menționate la art. 126^2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;b)Factorul prevăzut la alin. (1) este determinat după cum urmează:a)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și cerința de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, prevăzută la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc în sensul art. 92 alin. (3) din regulamentul menționat, se situează în a doua cuartilă a amortizorului combinat, factorul este 0,2;c)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 de bază menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (a), (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și cerința de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier, prevăzută la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc în sensul art. 92 alin. (3) din regulamentul menționat, se situează în a patra cuartilă, respectiv cea mai ridicată, a amortizorului combinat, factorul este 0,6.(5)
(la 07-02-2022,
Articolul 293 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost modificat de Punctul 46, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 294Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 294 din Sectiunea a 2-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost abrogat de Punctul 47, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 295(1)Instituțiile de credit care nu îndeplinesc cerința amortizorului combinat și intenționează să distribuie oricare din profiturile distribuibile sau să inițieze una dintre acțiunile menționate la art. 126^2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, trebuie să transmită o notificare Băncii Naționale a României, într-un termen de maximum 3 zile lucrătoare de la luarea deciziei de a efectua distribuiri sau de a iniția una dintre acțiunile anterior menționate.(la 07-02-2022,
Alineatul (1) din Articolul 295 , Sectiunea a 2-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost modificat de Punctul 48, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
(2)Pentru scopurile alin. (1), în procesul de notificare, instituțiile de credit trebuie să includă următoarele informații:a)valoarea profiturilor intermediare și a profiturilor înregistrate la sfârșitul exercițiului financiar;c)valoarea profiturilor distribuibile.(3)fonduri proprii de nivel 1 de bază;b)fonduri proprii de nivel 2.
(4)plăți aferente dividendelor;b)plăți aferente instrumentelor incluse în fondurile proprii de nivel 1 suplimentar;d)Instituțiile de credit trebuie să asigure, printr-un proces de formalizare corespunzătoare, calcularea cu acuratețe a valorii profiturilor distribuibile și a sumei maxim distribuibile.(6)La solicitarea Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să demonstreze acuratețea calculelor prevăzute la alin. (5).
+
Articolul 295^1Se consideră că instituțiile de credit nu îndeplinesc cerința privind amortizorul combinat în sensul art. 126^2 și art. 126^4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, atunci când nu dețin fonduri proprii în cuantumul necesar și de calitatea necesară pentru a îndeplini în același timp cerința amortizorului combinat și fiecare dintre cerințele prevăzute la:a)art. 92 alin. (1) lit. (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cerința de fonduri proprii suplimentare care abordează alte riscuri decât riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier prevăzută la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;c)(la 07-02-2022,
Sectiunea a 2-a din Capitolul VI , Titlul IV a fost completată de Punctul 49, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 2^1-aSuma maxim distribuibilă aferentă indicatorului efectului de levier(la 07-02-2022,
Capitolul VI , Titlul IV a fost completat de Punctul 50, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 295^2(1)Instituțiile de credit trebuie să reducă suma maxim distribuibilă aferentă indicatorului efectului de levier cu orice sumă care rezultă din oricare dintre acțiunile menționate la art. 126^3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.(3)însumarea următoarelor elemente:(i)orice profituri înregistrate la sfârșitul exercițiului financiar, neincluse în fondurile proprii de nivel 1 de bază, în conformitate cu art. 26 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, minus orice distribuire a profiturilor sau orice plată care rezultă din acțiunile menționate la art. 126^3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare;b)Factorul prevăzut la alin. (1) este determinat după cum urmează:a)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale calculat în conformitate cu art. 429 alin. (4) din regulamentul menționat, se situează în a doua cuartilă a amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, factorul este 0,2;c)în cazul în care fondurile proprii de nivel 1 menținute de instituția de credit și neutilizate pentru a îndeplini oricare dintre cerințele de fonduri proprii prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale calculat în conformitate cu art. 429 alin. (4) din regulamentul menționat, se situează în a patra cuartilă, respectiv cea mai ridicată, a amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, factorul este 0,6.(5)
(la 07-02-2022,
Sectiunea a 2^1-a din Capitolul VI , Titlul IV a fost completată de Punctul 50, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 295^3(1)Pentru scopurile alin. (1), în procesul de notificare, instituțiile de credit trebuie să includă informațiile prevăzute la art. 295 alin. (2), alin. (3) cu excepția lit. c), alin. (4), precum și suma maxim distribuibilă aferentă indicatorului efectului de levier, calculată în conformitate cu art. 295^2 alin. (1) și (2). (3)La solicitarea Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să demonstreze acuratețea calculelor prevăzute la alin. (3). (la 07-02-2022,
Sectiunea a 2^1-a din Capitolul VI , Titlul IV a fost completată de Punctul 50, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 295^4Se consideră că instituțiile de credit nu îndeplinesc cerința privind amortizorul pentru indicatorul efectului de levier în sensul art. 126^3 și art. 126^4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, atunci când nu dețin fonduri proprii de nivel 1 în cuantumul necesar și de calitatea necesară pentru a îndeplini în același timp cerința prevăzută la art. 92 alin. (1a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și cerința prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. (d) din regulamentul respectiv și cerința prevăzută la art. 226 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, atunci când abordează riscul asociat folosirii excesive a efectului de levier care nu este acoperit suficient de art. 92 alin. (1) lit. (d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(la 07-02-2022,
Sectiunea a 2^1-a din Capitolul VI , Titlul IV a fost completată de Punctul 50, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 3-aPlanul de conservare a capitalului +
Articolul 296(1)Banca Națională a României acordă autorizațiile prevăzute la alin. (1) doar în baza situației individuale a unei instituții de credit și ținând seama de amploarea și complexitatea activității instituției de credit. (3)estimări ale veniturilor și cheltuielilor, precum și un bilanț previzionat; b)un plan și un calendar pentru majorarea fondurilor proprii în vederea îndeplinirii integrale a cerinței amortizorului combinat sau, dacă este cazul, a cerinței amortizorului pentru indicatorul efectului de levier; d)Banca Națională a României evaluează planul de conservare a capitalului întocmit de instituția de credit și îl aprobă doar în măsura în care aceasta consideră că punerea în aplicare a acestui plan poate conduce la menținerea capitalului sau majorarea acestuia cu un nivel suficient, care să permită instituției de credit să îndeplinească cerința amortizorului combinat sau, dacă este cazul, cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, într-un termen pe care Banca Națională a României îl consideră adecvat.(5)impune instituției de credit majorarea fondurilor proprii până la un anumit nivel, urmând un calendar precis; b)își exercită competențele prevăzute la art. 226 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în vederea impunerii unor restricții mai stricte decât cele prevăzute la art. 126^2-126^4 din ordonanța de urgență menționată privind distribuirile din profit.
(la 07-02-2022,
Articolul 296 din Sectiunea a 3-a , Capitolul VI , Titlul IV a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Titlul VSupravegherea pe bază consolidată +
Capitolul IAbrogat.(la 07-02-2022,
Capitolul I din Titlul V a fost abrogat de Punctul 52, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 297Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 297 din Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Punctul 52, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 298Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 298 din Capitolul I , Titlul V a fost abrogat de Punctul 52, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul IIAbrogat.(la 07-02-2022,
Capitolul II din Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea 1Abrogată.(la 07-02-2022,
Sectiunea 1 din Titlul V a fost abrogată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 299Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 299 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 300Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 300 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 301Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 301 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 302Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 302 din Sectiunea 1 , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 2-aAbrogată.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 2-a din Titlul V a fost abrogată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 303Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 303 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 304Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 304 din Sectiunea a 2-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 3-aAbrogată.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 3-a din Titlul V a fost abrogată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 305Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 305 din Sectiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 4-aAbrogată.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 4-a din Titlul V a fost abrogată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 306Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 306 din Sectiunea a 4-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 5-aAbrogată(la 07-02-2022,
Sectiunea a 5-a din Titlul V a fost abrogată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 307Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 307 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 308Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 308 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 309Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 309 din Sectiunea a 5-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Secţiunea a 6-aAbrogată.(la 07-02-2022,
Sectiunea a 6-a din Titlul V a fost abrogată de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 310Abrogat.(la 07-02-2022,
Articolul 310 din Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul V a fost abrogat de Punctul 53, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul IIIAria de cuprindere a consolidării prudențiale +
Articolul 311În situația consolidată a întreprinderii-mamă, întocmită în scop prudențial, ce stă la baza calculului elementelor necesare în vederea respectării cerințelor prudențiale pe bază consolidată sau subconsolidată, prevăzute în capitolul II, se includ, potrivit metodelor de consolidare prevăzute de art. 18 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, filialele și participațiile în instituții, instituții financiare sau societăți prestatoare de servicii auxiliare, persoane juridice române sau străine.(la 07-02-2022,
Articolul 311 din Capitolul III , Titlul V a fost modificat de Punctul 54, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul III^1Nivelul de aplicare a cerințelor privind procesul intern de evaluare a adecvării capitalului și a obligațiilor referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și la politicile și practicile de remunerare(la 07-02-2022,
Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 311^1Fiecare instituție de credit care nu este nici filială în România, nici întreprindere-mamă, precum și orice instituție de credit care nu este inclusă în aria de cuprindere a consolidării prudențiale potrivit art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să îndeplinească pe bază individuală obligațiile menționate la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, precum și de prezentul regulament. (la 07-02-2022,
Capitolul III^1 din Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 311^2Instituțiile de credit-mamă la nivelul României trebuie să îndeplinească, în măsura și în modul indicate la partea I, titlul II, capitolul II, secțiunile 2 și 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe bază consolidată, obligațiile referitoare la procesul intern de adecvare a capitalului la riscuri, prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament. (la 07-02-2022,
Capitolul III^1 din Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 311^3Instituțiile de credit, filiale în România, trebuie să respecte, la nivel subconsolidat, obligațiile referitoare la procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri, prevăzute la art. 148 și 149 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament, dacă ele însele sau întreprinderile-mamă ale acestora, în cazul în care acestea sunt societăți financiare holding sau societăți financiare holding mixte, au într-un stat terț o filială instituție, instituție financiară sau societate de administrare a activelor ori dețin o participație în astfel de entități. (la 07-02-2022,
Capitolul III^1 din Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 311^4Fiecare instituție de credit, persoană juridică română, trebuie să îndeplinească, pe bază individuală, obligațiile referitoare la cadrul de administrare, procesele de identificare, administrare, monitorizare și raportare a riscurilor, mecanismele de control intern, precum și politicile și practicile de remunerare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și de prezentul regulament. (la 07-02-2022,
Capitolul III^1 din Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 311^5(1)Instituțiile de credit, filiale, persoane juridice române trebuie să îndeplinească pe bază subconsolidată cerințele prevăzute de alin. (1), atunci când se află în situația prevăzută de art. 22 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(3)Cerințele prevăzute la alin. (3) ce privesc filialele care nu fac obiectul cerințelor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Regulamentului (UE) nr. 575/2013, prezentului regulament și, după caz, legislației naționale a statelor membre care transpune prevederile Directivei 2013/36/UE nu se aplică dacă instituția de creditmamă la nivelul Uniunii Europene demonstrează Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidat, că aplicarea acestor cerințe este contrară prevederilor legale din statul terț unde filiala este stabilită. (la 07-02-2022,
Capitolul III^1 din Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 311^6(1)filialelor stabilite în Uniunea Europeană în cazul în care acestea fac obiectul unor cerințe specifice privind remunerarea în conformitate cu alte acte legislative ale Uniunii Europene decât Directiva 2013/36/UE, cu modificările și completările ulterioare;b)Prin derogare de la alin. (1) și pentru a evita eludarea cerințelor prevăzute la art. 24 alin. (2^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 35 alin. (2)-(4), art. 170, 171 și 173 din prezentul regulament, cerințele prevăzute de dispozițiile indicate se aplică membrilor personalului filialelor care nu fac obiectul, pe bază individuală, cerințelor stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și prezentul regulament, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a)respectivii membri ai personalului au fost mandatați să desfășoare activități profesionale care au un impact semnificativ direct asupra profilului de risc sau asupra activității instituțiilor din cadrul grupului.(3)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) și (2), Banca Națională a României poate decide aplicarea, la nivel consolidat, a cerințelor privind remunerarea, prevăzute la art. 24 alin. (2^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 35 alin. (2)-(4), art. 170, 171 și 173 din prezentul regulament, unei sfere mai largi de filiale și personalului acestora și notifică în acest sens filialele în cauză.
(la 07-02-2022,
Capitolul III^1 din Titlul V a fost completat de Punctul 55, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Capitolul IVTranzacțiile intragrup cu societățile holding cu activitate mixtă +
Articolul 312(1)Instituțiile de credit trebuie să raporteze Băncii Naționale a României, trimestrial, în termen de 10 zile de la data încheierii perioadei pentru care se întocmește raportarea, orice tranzacție semnificativă cu entitățile prevăzute la alin. (1), alta decât cea care este raportată ca expunere mare potrivit art. 394 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Prin tranzacție semnificativă se înțelege orice tranzacție care depășește 5% din fondurile proprii ale instituției de credit.(3)Procedurile prevăzute la alin. (1) și tranzacțiile semnificative vor fi supuse supravegherii de către Banca Națională a României.
+
Capitolul VCerințe de publicare specifice +
Articolul 313Banca Națională a României poate impune unei instituții de credit, persoană juridică română, societate-mamă la nivelul României sau la nivelul Uniunii Europene să publice anual, fie integral, fie prin trimiteri la informații echivalente, o descriere a structurii juridice, precum și de guvernanță și organizatorice a grupului de instituții, incluzând informații privind entitățile între care există legături strânse, precum și în ceea ce privește cadrul formal de administrare a activității.
+
Titlul VIAprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru riscul de credit +
Articolul 314Pentru scopul aplicării prezentului titlu, expresia model obținut de la un furnizor extern semnifică un model – sau părți ale unui model – utilizat de către o instituție de credit și elaborat de către o terță parte independentă, care folosește anumite date de intrare pentru a aloca expunerile pe anumite clase de rating sau grupe de risc ori pentru a estima anumiți parametri de risc.
+
Capitolul ISolicitarea aprobării +
Secţiunea 1Aspecte generale +
Articolul 315În vederea obținerii aprobării Băncii Naționale a României pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating în scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor, instituția de credit trebuie să furnizeze acesteia o prezentare de ansamblu a modelelor interne de rating pe care instituția de credit/instituțiile le utilizează sau intenționează să le utilizeze, a modului în care acestea vor fi implementate în politicile și procedurile instituției de credit/instituțiilor, precum și informații detaliate cu privire la construirea și calibrarea modelelor, baza de date, mediul tehnologic, politicile și procedurile asociate, inclusiv mediul de control al instituției de credit/instituțiilor.
+
Articolul 316(1)documentația privind sistemele de rating utilizate sau planificate – incluzând modelele utilizate;b)planul de implementare – inclusiv implementarea graduală – și detalii privind utilizarea parțială permanentă;d)Documentația indicată la alin. (1) reprezintă documentație-suport și trebuie să conțină, cu excepția cazurilor în care se indică altfel, informații generale privind implementarea abordării bazate pe modele interne de rating alese.(3)Documentația indicată la alin. (1) trebuie să ofere un rezumat al practicilor curente sau planificate ale instituției de credit/instituțiilor suficient de detaliat pentru a permite Băncii Naționale a României să facă o evaluare inițială asupra solicitării acesteia/acestora și să stabilească, pe baza riscurilor identificate, un plan pentru o evaluare mai aprofundată.
+
Secţiunea a 2-aCererea de aprobare +
Articolul 317Cererea de aprobare trebuie să precizeze faptul că instituția de credit/instituțiile solicită, respectiv solicită împreună aprobarea de a utiliza, pentru scopurile calculării valorii ponderate la risc a expunerilor, abordarea bazată pe modele interne de rating aleasă, avându-se în vedere detaliile furnizate în documentația-suport.
+
Secţiunea a 3-aDocumentația privind sistemele de rating +
Articolul 318Documentația privind sistemele de rating trebuie să includă cel puțin următoarele:a)un plan al modelelor ce vor fi utilizate de către instituția de credit/instituții pentru fiecare portofoliu – respectiv o situație în care sunt explicate care sunt expunerile, entitățile juridice și localizările geografice acoperite sau care vor fi acoperite de către fiecare sistem de rating;c)o documentație care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 175 alin. (1) și la art. 179 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, acoperind următoarele domenii:(i)modificările importante aduse procesului de rating al riscului;(iii)documentația aferentă modelelor statistice și altor metode mecanice, cu respectarea cerințelor art. 440;(v)diferențele, dacă există, dintre parametrii utilizați pentru calcularea cerințelor de capital reglementate și parametrii utilizați pentru scopuri interne;e)dacă este cazul, documentația ce conține informațiile referitoare la aspectele enumerate la art. 429 alin. (1);g) +
Articolul 319Instituția de credit trebuie să transmită Băncii Naționale a României orice documentație suplimentară privind sistemele de rating, solicitată de către aceasta fie odată cu cererea de aprobare, fie ulterior.
+
Secţiunea a 4-aMediul de control +
Articolul 320(1)o prezentare de ansamblu a cadrului de administrare a activității instituției de credit/instituțiilor – respectiv rolul și responsabilitățile organului de conducere, funcțiile comitetelor implicate în administrarea activității, rolul și independența funcției de administrare a riscului de credit și rolul funcției de audit intern -, în măsura în care nu s-au raportat aceste informații Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, potrivit prevederilor titlului II capitolul I din prezentul regulament;b)modul de îndeplinire a testului de experiență prevăzut la art. 145 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și, dacă este cazul, a testului de experiență prevăzut la art. 145 alin. (2) din regulamentul menționat;d)procesul de alocare a ratingurilor, inclusiv documentația ce conține informațiile prevăzute la art. 172 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și frecvența cu care sunt efectiv corectate – overridden – rezultatele procesului de alocare pe clase de rating și pe grupe de risc;f)o prezentare de ansamblu a procesului de validare a sistemelor de rating, împreună cu documentațiile prevăzute la art. 185 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;h)dacă este cazul, rapoartele auditului intern.
(2)Instituția de credit trebuie să transmită Băncii Naționale a României orice documentație suplimentară privind implementarea sistemelor de rating, solicitată de către aceasta ulterior depunerii cererii de aprobare.
+
Secţiunea a 5-aPlanul de implementare +
Articolul 321(1)Planul de implementare reprezintă un angajament din partea instituției de credit/instituțiilor de a implementa abordarea bazată pe modele interne de rating, la datele specificate, în ceea ce privește toate sistemele de rating pentru care solicită aprobare de utilizare a abordării bazate pe modele interne de rating.(3)elaborarea metodologiei de rating;b)implementarea IT;d)tranziția de la sistemul de rating existent la noul sistem de rating pe baza activității curente, dacă este realizată o tranziție;f)În cazul cererilor de aprobare depuse împreună de mai multe instituții, instituția de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (3) de către celelalte instituții din cadrul grupului din care aceasta face parte și împreună cu care solicită aprobarea.(5)Instituția de credit trebuie să furnizeze o listă cu toate portofoliile care urmează să fie exceptate permanent de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating. Portofoliile exceptate trebuie să fie cuantificate într-un mod cuprinzător – cum ar fi numărul contrapartidelor importante, valoarea agregată a expunerilor și valoarea ponderată la risc a expunerilor, calculate potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Secţiunea a 6-aAutoevaluarea +
Articolul 322(1)Instituția de credit trebuie să stabilească un plan de acțiuni pentru remedierea lipsurilor și deficiențelor identificate și o planificare pentru obținerea conformității.(3)În cazul cererilor de aprobare depuse împreună de mai multe instituții, instituția de credit trebuie să asigure aplicarea în mod corespunzător a prevederilor alin. (1) și (2) de către celelalte instituții din cadrul grupului din care aceasta face parte și împreună cu care solicită aprobarea.
+
Articolul 323(1)Autoevaluarea trebuie să acopere, de asemenea, toate aspectele sistemului de rating: metodologie, calitatea datelor, procedurile de validare cantitativă și calitativă, cadrul de administrare a activității și mediul tehnologic.(3)Documentația privind autoevaluarea trebuie să includă o descriere a procesului de autoevaluare desfășurat, lipsurile și deficiențele identificate, inclusiv aprecierea instituției de credit/instituțiilor cu privire la importanța acestora, planul de acțiuni pentru remedierea lipsurilor și deficiențelor identificate și planificarea pentru obținerea conformității.
+
Secţiunea a 7-aAlte aspecte privind cererea de aprobare +
Articolul 324(1)Semnatarul sau, după caz, semnatarii trebuie să confirme în cadrul cererii de aprobare că documentația-suport reprezintă un rezumat adevărat și just al subiectelor acoperite. Prin rezumat se înțelege faptul că documentația furnizează doar o prezentare pe scurt a principalelor aspecte ale subiectului în cauză, prin adevărat, faptul că informațiile cuprinse în rezumat nu sunt false sau nu induc în eroare, iar prin just, faptul că informațiile redau un rezumat de ansamblu rezonabil, fără a omite aspecte semnificative.
+
Articolul 325(1)Documentația-suport trebuie întocmită într-o limbă/limbi stabilită/stabilite de comun acord între Banca Națională a României, autoritățile competente din țările gazdă și instituția de credit/instituții. Pentru documentele redactate într-o limbă străină se va prezenta și traducerea legalizată în limba română a acestora. Pentru documentele redactate într-o limbă de circulație internațională, Banca Națională a României poate excepta, de la caz la caz, aplicarea cerinței privind traducerea legalizată.
+
Articolul 326(1)Banca Națională a României și, după caz, celelalte autorități competente implicate efectuează o evaluare preliminară a întregii solicitări – respectiv cerere de aprobare și documentație-suport – imediat ce o astfel de solicitare este primită de către aceasta. Banca Națională a României notifică instituției de credit caracterul complet al solicitării.
+
Articolul 327(1)În situația prevăzută la alin. (1), Banca Națională a României confirmă începerea curgerii termenului de 6 luni.
+
Capitolul IIStandarde pentru îndeplinirea cerințelor minime prevăzute în partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 +
Secţiunea 1Utilizarea parțială permanentă și implementarea graduală1.1Implementarea graduală +
Articolul 328La momentul solicitării aprobării Băncii Naționale a României de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, instituțiile de credit trebuie să fi acoperit prin abordarea propusă cel puțin 50% atât din valoarea totală a expunerilor, cât și din valoarea totală ponderată la risc a expunerilor.
+
Articolul 329În cazul în care instituțiile de credit doresc să recurgă la implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating, acestea trebuie să elaboreze un plan de implementare credibil și fezabil cu privire la acoperirea inițială a expunerilor – acoperirea la momentul obținerii aprobării din partea Băncii Naționale a României de a utiliza abordarea respectivă – și la ritmul implementării graduale.
+
Articolul 330(1)Stabilirea unei perioade de timp în care să se realizeze implementarea graduală trebuie să aibă în vedere capacitatea reală a instituției de credit de a trece la utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, precum și acoperirea prin această abordare, cât mai curând posibil, a activităților de bază ale instituției de credit și a determinanților de risc de credit principal.(3)Implementarea graduală trebuie finalizată în termen de 5 ani de la data obținerii aprobării de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating propusă, indiferent de tipul de abordare bazată pe modele interne de rating pe care instituția de credit dorește să îl implementeze.
+
Articolul 331(1)Secvențialitatea claselor de expuneri în planul de implementare graduală a abordării bazate pe modele interne de rating este aleasă de către instituția de credit.(3)Pe măsură ce fiecare portofoliu al instituției de credit este supus, potrivit documentației ce însoțește cererea de aprobare, procesului de implementare graduală, nu este necesară formularea de către instituția de credit respectivă a unei noi cereri de aprobare, cu excepția cazurilor specificate la art. 335.
+
Articolul 332Anterior trecerii la implementarea graduală a abordării bazate pe modele interne de rating pentru clasele de expuneri, instituțiile de credit trebuie să desfășoare o autoevaluare a îndeplinirii cerințelor prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 333(1)să informeze Banca Națională a României cu privire la planurile și progresele întreprinse în ceea ce privește practicile de cuantificare și administrare a riscului;b)să informeze în timp util Banca Națională a României cu privire la intenția lor de a supune procesului de implementare graduală o clasă de expuneri. Instituțiile de credit pot fi solicitate, de asemenea, ca înainte de a începe să utilizeze sistemul de rating pentru clasa respectivă să primească permisiune explicită de la Banca Națională a României saud)Pentru scopurile alin. (1), Banca Națională a României va specifica, în cadrul documentului prin care se comunică decizia cu privire la cererea de aprobare, cerințele, dintre cele enumerate la alineatul menționat, care trebuie îndeplinite de către instituția de credit.
+
Articolul 334Modificări ale planului de implementare graduală aprobat pot fi permise numai în cazul în care au loc modificări importante ale mediului de afaceri, cum ar fi modificări ale strategiei – fie ca urmare a modificării structurii acționariatului sau a organului de conducere, fie ca urmare a unei noi orientări a activității -, fuziuni și achiziții, iar respectivele modificări sunt justificate în mod corespunzător de către instituția de credit.
+
Articolul 335(1)În sensul art. 334, în cazul în care o instituție de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating achiziționează o instituție de credit care nu utilizează o astfel de abordare, instituției de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating i se poate solicita de către Banca Națională a României, de la caz la caz, să formuleze o nouă cerere de aprobare, cu o nouă politică de utilizare parțială și de implementare graduală, sau i se poate solicita să furnizeze Băncii Naționale a României un plan de aducere a întregii instituții de credit la starea de conformitate cu prevederile părții a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(3)Prevederile alin. (2) și (3) se aplică în mod corespunzător în situația în care a avut loc o fuziune în care este implicată instituția de credit.
+
Articolul 336În cazul instituțiilor de credit care intenționează să implementeze gradual abordarea pe modele interne de rating avansată în două etape – respectiv realizând întâi trecerea de la abordarea standard la abordarea pe modele interne de rating de bază, iar ulterior pe cea de la abordarea pe modele interne de rating de bază la abordarea pe modele interne de rating avansată -, regulile și criteriile aferente planurilor de implementare graduală se aplică la fiecare etapă.Utilizarea parțială permanentă +
Articolul 337(1)În sensul alin. (1), considerentele pentru care instituția de credit solicită exceptarea trebuie să fie prezentate în totalitate și să fie credibile. Pentru scopurile art. 150 alin. (1) lit. a) și b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, justificarea trebuie să se refere la motivele pentru care instituția de credit consideră că, în cazul claselor de expuneri pentru care se solicită exceptarea, implementarea unui sistem de rating ar reprezenta un efort excesiv pentru instituția de credit, la modul în care se încadrează expunerile respective în propria activitate și strategie, precum și dacă acestea intră în sfera activităților sale de bază.(3)La fundamentarea solicitării de exceptare, instituțiile de credit nu pot justifica efortul excesiv în implementarea unui sistem de rating pornind exclusiv de la absența datelor cu privire la stările de nerambursare, ci respectivul efort trebuie demonstrat și prin intermediul unor elemente, cum ar fi comparații cu activitatea și strategia instituției de credit.
+
Articolul 338(1)Valoarea agregată a expunerilor exceptate în mod permanent, potrivit art. 150 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating nu poate depăși 10% din valoarea totală a expunerilor – bilanțiere și extrabilanțiere -, iar valoarea agregată a expunerilor respective, cuantificată ca valoare ponderată la risc a expunerilor, nu poate depăși 10% din valoarea totală ponderată la risc a expunerilor – bilanțiere și extrabilanțiere. Efectuarea calculelor se realizează potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru expunerile acoperite prin abordarea standard, respectiv potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 3 din regulamentul menționat, pentru expunerile acoperite prin abordarea bazată pe modele interne de rating.(3)În vederea calculării pragurilor de importanță precizate la alin. (2) nu trebuie luate în considerare – nici la numărătorul, nici la numitorul pragurilor de importanță – expunerile pentru care instituția de credit intenționează să recurgă la utilizarea parțială permanentă pe baza satisfacerii de către respectivele expuneri a criteriilor prevăzute la art. 150 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, altele decât cele legate de importanță, stipulate la art. 150 alin. (1) lit. c) din respectivul regulament.(5)Verificarea îndeplinirii pragurilor de importanță precizate la alin. (2) trebuie efectuată de către instituția de credit/grup cel puțin anual și în orice situație în care se produc modificări semnificative ale structurii instituției de credit/grupului, cum ar fi fuziuni sau achiziții.
+
Secţiunea a 2-aTestul de utilizare +
Articolul 339În vederea obținerii aprobării de a utiliza abordarea bazată pe modele interne de rating, instituția de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că informațiile utilizate sau produse de către sistemul său de rating pentru determinarea cerințelor de capital reglementate sunt utilizate, de asemenea, în cursul desfășurării activității sale obișnuite, îndeosebi în administrarea riscului.
+
Articolul 340Sistemele de rating, ratingurile și estimările cu privire la stările de nerambursare și la pierderi, proiectate și create cu scopul exclusiv de a primi aprobare pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, precum și utilizate doar în scopul producerii datelor necesare pentru abordarea respectivă nu sunt permise.
+
Articolul 341(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să se asigure că utilizarea datelor precizate nu este marginală și trebuie să evalueze validitatea diferențelor dintre aceste date și datele utilizate pentru scopuri interne, cum ar fi diferențele dintre probabilitatea de nerambursare utilizată pentru scopuri de evaluare – pricing – și cea utilizată pentru scopurile ratingului.
+
Articolul 342(1)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că ratingurile și estimările utilizate la calcularea cerințelor de capital au un rol hotărâtor în procesele și funcțiile enumerate la art. 144 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și trebuie să indice unde sunt utilizați intern parametri finali diferiți, cu respectarea prevederilor art. 179 alin. (1) teza a 2-a din regulamentul respectiv.
+
Articolul 343În vederea evaluării impactului asupra operațiunilor acestora, instituțiile de credit trebuie să furnizeze Băncii Naționale a României o documentație în care să identifice și să descrie modul în care sunt utilizate ratingurile interne, parametrii de risc relevanți, precum și toate sistemele și procesele aferente. Această documentație trebuie să fie actualizată cu regularitate – de exemplu, de către funcția de administrare a riscului de credit – și să fie examinată de către auditul intern.
+
Articolul 344(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit trebuie să completeze și să transmită Băncii Naționale a României formularele de raportare prevăzute la art. 5 lit. a) pct. 3, 5 și 8 din Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum și formularele C09.02 – CR GB 2 și C09.03 – CR GB 3 din anexa I a standardului tehnic de implementare menționat.
+
Articolul 345Utilizarea pentru scopuri interne a datelor pe baza cărora se determină cerințele de capital trebuie să fie suficient de cuprinzătoare pentru a se asigura rolul hotărâtor al acestor date în cadrul proceselor și funcțiilor enumerate la art. 144 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 346Categoriile de date trebuie să fie diferențiate – de exemplu, datele de intrare sub forma datelor publicate în situațiile financiare trebuie să fie diferențiate de datele estimate care rezultă din calculele efectuate de către instituția de credit. Toate estimările parametrilor de risc trebuie să se bazeze pe datele de intrare, iar aceste date trebuie să fie în esență aceleași, indiferent dacă sunt utilizate pentru scopurile administrării creditului sau pentru cele ale determinării cerinței de capital reglementate.
+
Articolul 347Structura și detaliile conceptuale ale sistemelor de rating și ale celor de determinare a capitalului nu trebuie să difere în mod fundamental, indiferent de scop – intern sau reglementat.
+
Articolul 348(1)În cazul în care marjele de evaluare – pricing margins – sunt determinate pe baza datelor care nu sunt utilizate în cadrul abordării bazate pe modele interne de rating, instituția de credit trebuie să examineze ambele tipuri de calculare a marjelor și să determine, de o manieră prudentă, cerințele de capital reglementate.(3)Standardele de administrare a activității trebuie să fie cu atât mai ridicate cu cât sunt mai numeroase diferențele dintre sistemele utilizate pentru scopuri reglementate și cele utilizate pentru scopuri interne.
+
Articolul 349Pentru scopurile testului de utilizare, instituțiile de credit care utilizează modele de determinare a capitalului economic trebuie să furnizeze explicații cu privire la diferențele dintre datele și parametrii utilizați în cadrul modelului respectiv și cei utilizați pentru calcularea cerințelor de capital reglementate.
+
Articolul 350În domeniile conexe procesului de evaluare a riscului de credit – cum ar fi ratingurile -, parametrii finali utilizați pentru scopuri interne și datele utilizate în vederea calculării cerințelor de capital reglementate trebuie să se afle în concordanță, dar o anumită flexibilitate este permisă în ceea ce privește evaluarea – pricing – și alocarea internă a capitalului. Estimările finale cu privire la stările de nerambursare sau la pierderi, utilizate pe plan intern, nu trebuie să conducă la o estimare utilizată la determinarea cerințelor de capital care să fie neverosimilă.
+
Articolul 351Datele de intrare identificate ca fiind de importanță ridicată în ceea ce privește selectarea, estimarea și/sau administrarea riscului de credit pentru scopuri interne nu trebuie omise de la alocarea ratingurilor și estimarea parametrilor de risc care se utilizează la calcularea cerințelor de capital. Sursa de informații și analiza aferentă nu trebuie să lipsească din cadrul criteriilor utilizate pentru scopurile reglementate privind determinarea ratingului și estimarea probabilității de nerambursare.
+
Articolul 352Modelele de rating elaborate trebuie să se afle în concordanță cu planurile strategice și tehnologice ale instituției de credit. Modelarea și estimările parametrilor de risc trebuie să fie cât mai exacte posibil, reflectând diferitele categorii de expuneri din cadrul portofoliilor și subportofoliilor. În cazurile în care instituția de credit trebuie să elaboreze sisteme de rating distincte, testul de utilizare trebuie aplicat în mod corespunzător.
+
Articolul 353În cazul în care utilizează scale uniforme – master scales – pentru administrarea internă a riscului, asigurându-se în acest mod categorii de risc echivalente de-a lungul portofoliilor, instituțiile de credit trebuie să acorde o importanță sporită calibrării corecte a fiecărui sistem de rating individual comparativ cu raportarea lor la scala uniformă – master scale.
+
Articolul 354(1)În contextul întrebuințării efective a modelelor, instituțiile de credit trebuie să dispună de un plan strategic de coordonare a resurselor umane și tehnologice, care trebuie să ia în considerare impactul modelului asupra diferitelor arii funcționale ale instituției de credit.
+
Articolul 355Anterior implementării abordării bazate pe modele interne de rating pentru o anumită categorie de expuneri, instituțiile de credit trebuie să asigure o îmbinare armonioasă între sfera de aplicare, testul de experiență prevăzut la art. 145 alin. (1)-(2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și utilizarea internă a datelor.
+
Secţiunea a 3-aMetodologia și documentația3.1Clasa de expuneri de tip retail3.1.1.1Persoanele fizice și entitățile mici și mijlocii +
Articolul 356(1)În cazul în care o entitate este înregistrată separat, acest aspect trebuie considerat drept o dovadă puternică în sensul tratării acesteia ca o entitate mică sau mijlocie.(3)În sensul alin. (1), criteriile interne folosite de către instituțiile de credit pot depinde de modul în care instituția de credit își administrează portofoliul de credite – spre exemplu, dacă instituția de credit își administrează expunerile de tip retail pe bază de tranzacție, criteriul trebuie să fie scopul creditului, iar în acest caz, numai creditele acordate persoanelor fizice în scopuri necomerciale trebuie să fie tratate ca expuneri față de persoane fizice; dacă instituția de credit își administrează expunerile de tip retail pe bază de debitor, este necesar să adopte o regulă coerentă de diferențiere a clientelei, cum ar fi: clasificarea debitorului ca entitate mică sau mijlocie, dacă majoritatea venitului acestuia provine din desfășurarea de activități pe cont propriu, tratarea oricărei entități care nu este înregistrată ca persoană fizică.
+
Articolul 357În cazul depășirii pragului de 1 milion euro prevăzut la art. 147 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, expunerea trebuie reîncadrată în clasa de expuneri față de societăți, iar pentru calcularea cerinței de capital trebuie utilizată formula de ponderare la risc aferentă expunerilor față de societăți. Dacă sistemul de rating aplicat clasei de expuneri de tip retail îndeplinește cerințele aferente sistemelor de rating ale clasei de expuneri față de societăți, nu este necesară nicio modificare a sistemului de rating. În caz contrar, trebuie aplicat sistemul de rating al clasei de expuneri față de societăți.
+
Articolul 358Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a identifica și consolida grupurile de clienți aflați în legătură, precum și de a agrega expunerile relevante ale fiecăruia dintre aceste grupuri. Identificarea și agregarea sumelor datorate de către un client debitor sau de către un grup de clienți aflați în legătură este necesar să fie efectuate luând în considerare toate entitățile grupului bancar, cu excepția celor excluse explicit potrivit prevederilor art. 147 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 359În cazul în care suma totală datorată calculată în condițiile prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 este diminuată – de exemplu, prin rambursare – și scade sub pragul de 1 milion euro, instituția de credit nu trebuie să o încadreze în mod automat în clasa de expuneri de tip retail, ci trebuie să verifice în prealabil respectarea cerințelor prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. b)-d) din regulamentul menționat.
+
Articolul 360În cazul în care o instituție de credit-mamă are filiale care sunt creditori direcți ai unui grup de clienți aflați în legătură, grupul bancar trebuie să dispună de un proces care să permită încadrarea adecvată a acestor clienți aflați în legătură în clasa de expuneri de tip retail sau în clasa de expuneri față de societăți, pe baza expunerii agregate.
+
Articolul 361(1)În sensul alin. (1), procesul de creditare poate fi împărțit pe următoarele componente: activități de marketing și de vânzări, proces de rating, sistem de rating, decizie de creditare, tehnici de diminuare a riscului de credit, monitorizare, sisteme de avertizare timpurie și proces de tratare a situațiilor problematice/recuperare. Cerința menționată la alin. (1) poate fi considerată îndeplinită atât timp cât o instituție de credit poate demonstra că oricare dintre aceste componente diferă în mod clar. Diferențele dintre sistemele de rating și dintre procesele de recuperare utilizate de către instituția de credit pot furniza dovezi puternice privind îndeplinirea condiției prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.(3)Instituțiile de credit nu trebuie să recurgă la adaptarea proceselor acestora de administrare a riscului la standarde mai joase pentru îndeplinirea condiției prevăzute la art. 147 alin. (5) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Instituția de credit nu trebuie să modifice tratamentul aplicat unei expuneri pentru care se află în proces de pregătire a utilizării abordării bazate pe modele interne de rating.
+
Articolul 362(1)Atribuirea unui rating individual unui client de tip retail nu trebuie prin ea însăși să excludă clasificarea expunerii respective în clasa expunerilor de tip retail.
3.1.1.2Expunerile de tip retail reînnoibile eligibile +
Articolul 363Pentru scopurile art. 154 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, creditele din categoria expunerilor de tip retail reînnoibile eligibile pot fi garantate printr-un gaj general, conferit prin contract, care să vizeze diferitele expuneri față de același debitor, atât timp cât expunerea individuală este tratată ca negarantată pentru scopurile calculării cerinței de capital – respectiv sumele recuperate prin executarea garanției reale nu pot fi luate în considerare la estimarea pierderii în caz de nerambursare.
+
Articolul 364Pentru scopurile art. 154 alin. (4) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o linie de credit neutilizată este considerată revocabilă imediat chiar dacă legislația privind protecția consumatorului sau legislația conexă interzice instituției de credit revocarea imediată a acesteia sau stabilește perioade minime de revocare. Conformitatea cu reglementările care privesc protecția consumatorului nu trebuie să împiedice instituțiile de credit să clasifice expunerile care îndeplinesc toate celelalte criterii ca expuneri de tip retail reînnoibile eligibile.
+
Articolul 365Pragul menționat la art. 154 alin. (4) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 poate fi aplicat la nivelul instituției de credit. Subcategoriile din cadrul categoriei de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile – cum ar fi cardurile de credit, tragerile pe descoperit de cont și altele – trebuie să fie diferențiate dacă ratele pierderii diferă semnificativ.
+
Articolul 366(1)În vederea evaluării volatilității ratelor pierderii pentru portofoliul sau subportofoliile de expuneri de tip retail reînnoibile eligibile relativ la nivelul mediu al ratelor pierderii, nivelul de referință este în general volatilitatea relativă a ratelor pierderii pentru alte subportofolii din categoria "alte expuneri de tip retail", în care instituția de credit deține expuneri. În acest caz, instituțiile de credit trebuie să furnizeze date cu privire la media și la deviația standard a ratelor pierderii pentru toate aceste subportofolii.(3)În sensul alin. (1), în vederea unei cuantificări adecvate a volatilității, poate fi utilizat coeficientul de variație – deviația standard raportată la medie -, iar prin rata pierderii se înțelege pierderea efectivă pe parcursul unei perioade fixe de timp, cuantificată ca procent din valoarea categoriei de expuneri.
3.1.1.3Expunerile de tip retail garantate cu un bun imobiliar +
Articolul 367Orice expunere de tip retail căreia instituția de credit îi atribuie, pentru scopurile cuantificării interne a riscului, o garanție reprezentată de un bun imobiliar trebuie clasificată ca expunere de tip retail garantată cu un bun imobiliar. În cazul expunerilor de tip retail cărora nu le-a fost atribuită nicio garanție reprezentată de un bun imobiliar, pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare nu trebuie luate în considerare veniturile potențiale din valoarea bunurilor imobiliare.Clasa de expuneri față de societăți3.1.2.1Entitățile mici și mijlocii în cadrul clasei de expuneri față de societăți +
Articolul 368(1)Pentru scopurile art. 153 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, substituirea cifrei de afaceri anuale totale cu totalul activelor se poate realiza pe bază voluntară în condițiile în care instituția de credit poate demonstra că aceasta constituie cel puțin o abordare echivalentă din punct de vedere prudențial, este aplicată consecvent în timp și formalizată în cadrul normelor interne ale instituției de credit.
3.1.2.2Finanțarea specializată +
Articolul 369(1)Instituția de credit trebuie să acorde o atenție deosebită definiției expunerilor provenind din finanțări specializate în cazurile aflate la limita dintre finanțarea specializată și cadrul de securitizare. În cazul elementelor care ar putea fi clasificate atât ca expuneri provenind din finanțări specializate, cât și ca poziții securitizate, instituția de credit trebuie să clasifice aceste poziții consecvent în timp.(3)Pentru scopurile definirii expunerilor provenind din finanțări specializate nu prezintă importanță numărul de active prevăzute în acordul contractual, ci dacă activele care fac obiectul garanției sunt sau nu sursa de rambursare a creditului. În mod similar, în contextul definiției, nu trebuie considerat important dacă entitatea prevăzută la alin. (3) a intrat sau nu într-un tip de contract de leasing pe termen lung care nu poate fi încetat – contractele de acest tip reprezentând un transfer al riscului -, ci faptul că o astfel de situație nu afectează principiul potrivit căruia plățile provin din același obiect care este finanțat și care servește drept garanție.
+
Articolul 370(1)finanțare de proiecte;b)finanțare de mărfuri;d)Finanțarea de proiecte este o metodă de finanțare în care creditorul se bazează în principal pe veniturile generate de proiectul finanțat, atât ca sursă de rambursare, cât și ca garanție pentru expunere.(3)Finanțarea de mărfuri se referă la creditarea structurată pe termen scurt, cu scopul de a finanța rezerve, stocuri, creanțe aferente mărfurilor tranzacționate pe bursă, în care expunerea este rambursată din veniturile din vânzarea mărfii, iar debitorul nu dispune de capacitate independentă de a rambursa expunerea – respectiv debitorul nu desfășoară alte activități și nu deține alte active semnificative.(5)Finanțarea de bunuri imobiliare producătoare de venit este o metodă de finanțare a bunurilor imobiliare în care perspectivele de rambursare și recuperare aferente expunerii depind în principal de fluxurile de numerar generate de bunul imobiliar.
+
Articolul 371(1)În cazul expunerilor provenind din finanțări specializate pentru care instituțiile de credit utilizează abordarea prevăzută la art. 153 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în procesul de încadrare a acestor expuneri în categoriile menționate la articolul respectiv pentru aplicarea ponderilor de risc, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare criteriile de încadrare specificate în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul regulament.(3)Ponderile de risc pentru expunerile provenind din finanțări specializate, prevăzute la art. 153 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pot fi aplicate doar de către instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating.(5)Clasa expunerilor din securitizare +
Articolul 372Pentru încadrarea în clasa expunerilor din securitizare, instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere caracteristicile securitizării enumerate la art. 4 alin. (1) pct. 61 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și să țină cont de faptul că, în general, clasificarea ca securitizare trebuie să se bazeze pe substanța economică a tranzacției și mai puțin pe forma sa juridică. În cazul în care persistă incertitudini cu privire la clasificarea unei tranzacții ca securitizare, instituțiile de credit trebuie să se consulte cu Banca Națională a României.
+
Articolul 373(1)Pentru scopurile prudențiale reglementate, de recunoașterea contabilă a expunerilor la riscul de credit securitizate nu constituie o cerință prealabilă sau o dovadă cu privire la caracterul efectiv sau semnificativ al transferului riscului de credit.(3)Clasa expunerilor din titluri de capital3.1.4.1Natura expunerilor din titluri de capital +
Articolul 374(1)Interesele indirecte legate de titluri de capital cuprind deținerile de instrumente financiare derivate care au ca suport interese legate de titluri de capital și deținerile în entități care emit interese de proprietate și care desfășoară în principal activități de investiții în titluri de capital.(3)Alocarea expunerilor clasei de expuneri din titluri de capital +
Articolul 375(1)este nerambursabil în sensul că recuperarea fondurilor investite poate fi atinsă numai prin vânzarea investiției, vânzarea drepturilor asupra investiției sau lichidarea emitentului;b)conferă un drept rezidual asupra activelor sau venitului emitentului.
(2)În clasa de expuneri din titluri de capital trebuie încadrate și următoarele instrumente:a)orice instrument care comportă o obligație din partea emitentului și care îndeplinește oricare dintre următoarele criterii:(i)obligația impune – sau permite, la alegerea emitentului – stingerea acesteia prin emisiunea unui număr fix de titluri de capital ale emitentului;(iii)deținătorul are opțiunea de a solicita ca obligația să fie stinsă prin titluri de capital, în afara situațiilor în care fie, în cazul unui instrument tranzacționat, instituția de credit demonstrează Băncii Naționale a României că acest instrument este tranzacționat mai mult ca titlu de datorie asupra emitentului decât ca titlu de capital al acestuia, fie, în cazul instrumentelor care nu sunt tranzacționate, instituția de credit demonstrează Băncii Naționale a României că acest instrument trebuie să fie tratat ca poziție pe un titlu de datorie. În ambele situații, cu aprobarea Băncii Naționale a României, instituția de credit poate descompune riscurile pentru scopurile reglementate.
+
Articolul 376(1)Titlurile de capital care sunt înregistrate drept credit, dar care rezultă dintr-un swap datorie/capital efectuat ca parte a recuperării sau restructurării organizate a datoriei, sunt incluse în definiția deținerilor de titluri de capital, dar aceste instrumente nu pot atrage o cerință mai mică de capital decât cea care s-ar aplica dacă deținerile respective ar rămâne în portofoliul de creanțe. În această categorie sunt incluse datoriile a căror rentabilitate este legată de cea a titlurilor de capital.(3)Obligațiunile cu caracteristici hibride nu pot fi considerate drept titluri de capital în măsura în care conduc la primirea unei părți fixe din profituri, nesatisfăcând criteriul precizat la art. 375 alin. (3) lit. b).(5)Abordări privind calcularea valorii ponderate la risc a expunerilor pentru expunerile din titluri de capital +
Articolul 377Instrumentele considerate ca expuneri din titluri de capital trebuie să fie incluse în clasa de expuneri din titluri de capital, în afara cazului în care acestea fac obiectul consolidării sau al deducerii din fondurile proprii.
+
Articolul 378Investițiile în entitățile controlate și deținute majoritar și minoritar semnificativ, care sunt supuse limitelor prevăzute la art. 89 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și nu depășesc limitele respective, trebuie ponderate la risc în concordanță cu metodologia aferentă titlurilor de capital prevăzută în partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din același regulament, și cu nu mai puțin de 100% după aplicarea tehnicilor de diminuare a riscului de credit.
+
Articolul 379(1)În cazul în care este utilizată metoda bazată pe modele interne, modelul respectiv trebuie integrat în cadrul procesului de administrare a riscului al instituției de credit, conform prevederilor art. 187 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 – spre exemplu, rezultatele modelului trebuie utilizate de către instituția de credit în ceea ce privește politica de investiții, stabilirea limitelor și administrarea expunerilor.(3)Exceptările permanente de la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating pentru expunerile din titluri de capital +
Articolul 380Restricțiile prevăzute la art. 150 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pot viza dimensiunea sau categoria firmelor, sumele care pot fi investite, localizarea geografică sau alți factori care ar putea limita riscul investiției.
+
Articolul 381Pragul menționat la art. 150 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie administrat pe bază continuă și trebuie verificat de către instituția de credit cel puțin anual.Creanțele achiziționate3.1.5.1Aspecte generale +
Articolul 382(1)expunerea este tratată ca expunere față de vânzător, iar creanțele sunt tratate ca garanții reale, a căror eligibilitate trebuie să fie verificată potrivit prevederilor părții a 3-a, titlul II, capitolul 4, secțiunea a 3-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;b)expunerea este tratată ca expunere față de debitor, iar evaluarea riscurilor aferente fiecărei expuneri, ca și cum respectiva expunere ar fi fost inițiată de către instituția de credit, ar reprezenta un efort excesiv pentru instituția de credit respectivă.Acesta poate reprezenta, în special, cazul în care instituția de credit trebuie să se bazeze în mare măsură pe informațiile furnizate de o terță parte. Este posibil ca instituția de credit nici să nu cunoască întotdeauna fiecare debitor individual. Vânzătorul poate să acționeze sau nu ca garant.Creanțele achiziționate nu constituie o clasă de expuneri în sine, ci reflectă un tip de finanțare comun mai multor clase de active, rezultând de obicei din vânzarea bunurilor și serviciilor asociate unei tranzacții comerciale. Prin prisma tratamentului special prevăzut de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru creanțele achiziționate în raport cu creanțele din aceeași clasă de expuneri, creanțele achiziționate pot fi încadrate în clasa expunerilor față de societăți sau în clasa expunerilor de tip retail.(3)Condiții pentru tratarea creanțelor achiziționate față de societăți potrivit cerințelor minime pentru utilizarea abordării bazate pe modele interne de rating, aferente clasei de expuneri de tip retail +
Articolul 383(1)În sensul art. 154 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, între vânzător și instituția de credit cumpărătoare nu trebuie să se efectueze o operațiune în condiții de favoare, și anume ambele părți trebuie să interacționeze ca agenți independenți pe piața financiară – niciunul dintre agenți nu trebuie să fie într-o asemenea poziție încât să influențeze procesul intern de luare a deciziilor al celuilalt agent. Instituțiile de credit care doresc să trateze expunerile drept creanțe achiziționate eligibile trebuie să se asigure, cel puțin, de următoarele:a)creanțele au fost tranzacționate în condiții de concurență deplină – respectiv, la preț de piață și în condiții de piață.(3)Pentru scopurile art. 154 alin. (5) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o modalitate de implementare a cerinței de diversificare poate face referință la numărul de debitori, instituția de credit putând stabili o limită de concentrare, fie sub forma unei limite absolute – dimensiunea maximă a expunerii pe contrapartidă -, fie sub forma unei limite relative – expunerea față de o contrapartidă ca procent din întreaga valoare a portofoliului.
+
Articolul 384(1)Atunci când instituțiile de credit colectează date suficiente pentru a putea evalua debitorii pe bază individuală, acestea trebuie să renunțe la utilizarea, pentru creanțele achiziționate, a abordării de tip top-down – respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor de tip retail – în schimbul celei de tip bottom-up – respectiv utilizarea standardelor de cuantificare a riscului aferente expunerilor față de societăți.
3.1.5.3Estimarea pierderii așteptate pentru creanțele achiziționate față de societăți +
Articolul 385Instituțiile de credit pot estima pierderile așteptate pentru creanțele achiziționate față de societăți pe clase de rating ale pierderii așteptate, utilizând mediile pe termen lung ale ratelor pierderii. Instituțiile de credit care utilizează această abordare trebuie să dețină o scală distinctă de rating a pierderii așteptate, care să le permită alocarea debitorilor sau a grupelor de debitori pe clasele de rating ale pierderii așteptate.Riscul de diminuare a valorii creanței +
Articolul 386(1)În sensul art. 4 alin. (1) pct. 53 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, riscul de diminuare a valorii creanței se referă la posibilitatea ca valoarea potențială a creanțelor achiziționate și finanțate de către instituția de credit să fie redusă la inițiativa vânzătorului sau a debitorului și ca valorile contractuale de plătit de către debitorii creanțelor respective să fie reduse prin acordarea de credite debitorilor, fie sub formă de lichidități, fie sub o altă formă – cum ar fi compensări sau reduceri rezultate din returnarea bunurilor vândute, din dispute privind calitatea produselor, din orice plată sau disconturi promoționale oferite de către vânzător, precum și compensări ale datoriilor între vânzător și debitor.(3)În cazurile în care o instituție de credit nu este sigură dacă ar trebui sau nu să trateze un anumit eveniment ca risc de diminuare a valorii creanței, acesta trebuie tratat ca risc de diminuare a valorii creanței. Aceste cazuri includ situațiile în care instituția de credit nu poate să aloce cu claritate anumite evenimente riscului operațional. În cazul efectelor de comerț bazate pe active – asset-backed commercial paper -, riscul de diminuare a valorii creanței aferent expunerilor-suport trebuie evaluat proporțional – pro-rata.
+
Articolul 387În sensul art. 157 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, caracterul semnificativ al riscului de diminuare a valorii creanței poate fi evaluat la nivelul grupei de expuneri, utilizând o examinare specifică a pierderii așteptate. În acest caz, instituția de credit trebuie să stabilească de o manieră prudentă un prag de semnificativitate pentru pierderea așteptată.Definițiile stării de nerambursare și pierderii3.2.1Definiția stării de nerambursare +
Articolul 388(1)Definiția stării de nerambursare utilizată la estimarea parametrilor de risc trebuie să fie aceeași, indiferent de parametrul estimat – probabilitate de nerambursare, pierdere în caz de nerambursare, factor de conversie sau pierdere așteptată.(3)Instituția de credit trebuie să ia în considerare, de asemenea, alte indicii ale improbabilității de plată care sunt adecvate debitorilor și tranzacțiilor acesteia sau specificului pieței pe care își desfășoară activitatea. Asemenea indicii trebuie să fie utilizate pe lângă cele prevăzute la art. 178 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și nu le pot substitui pe acestea. Criteriile adiționale pot fi necesare pentru a completa setul de criterii la un nivel mai specific și mai detaliat și trebuie să fie formalizate corespunzător în cadrul normelor interne ale instituției de credit pentru a permite efectuarea de verificări independente, inclusiv din partea Băncii Naționale a României, cu privire la numărul de stări de nerambursare identificate.
+
Articolul 389(1)Abrogat.(la 18-10-2018,
Alineatul (2) din Articolul 389 , Secțiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul VI a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
(3)Abrogat.(la 18-10-2018,
Alineatul (3) din Articolul 389 , Secțiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul VI a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
(4)Abrogat.(la 18-10-2018,
Alineatul (4) din Articolul 389 , Secțiunea a 3-a , Capitolul II , Titlul VI a fost abrogat de Punctul 5, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
+
Articolul 390Procesul de alocare a ratingurilor și definiția stării de nerambursare adoptată trebuie să fie coerente. Instituția de credit trebuie să evalueze cu atenție contaminarea stărilor de nerambursare între părți legate. În situația în care se alocă un rating întregului grup din care face parte entitatea debitoare – spre exemplu, în cazul alocării ratingului pe baza bilanțului consolidat, entitatea care face obiectul clasificării fiind grupul -, starea de nerambursare trebuie să fie declanșată pentru toți membrii grupului, în afara cazului în care instituția de credit poate demonstra că intrarea în stare de nerambursare la nivel de filială nu are consecințe semnificative asupra stabilității grupului ca întreg.Definiția pierderii3.2.2.1Datele utilizate pentru determinarea pierderii economice +
Articolul 391Datele utilizate în vederea calculării pierderii în caz de nerambursare efective aferente unei expuneri trebuie să includă toate informațiile relevante. Aceste informații pot cuprinde, în funcție de tipul expunerii:a)recuperările, incluzând venitul și sursele de recuperare – cum ar fi fluxurile de numerar rezultate din vânzarea garanției reale și veniturile din garanții personale sau venitul realizat după vânzarea creditelor intrate în stare de nerambursare;c)în măsura în care este necesar pentru calcularea efectelor semnificative ale actualizării, datele calendaristice și valorile diferitelor fluxuri de numerar care au avut loc, respectiv succesiunea în timp – timing – a procesului de recuperare.
+
Articolul 392Instituțiile de credit trebuie să culeagă și să păstreze date pentru a evalua pierderile în caz de nerambursare, inclusiv datele privind costurile de recuperare și costurile de tratare a situațiilor problematice și de colectare. Aceste informații trebuie să fie culese la nivelul fiecărei expuneri intrate în stare de nerambursare sau la nivelul fiecărei grupe de expuneri – atunci când este necesar în clasa de expuneri de tip retail. Instituțiile de credit trebuie să culeagă în timp date cu privire la costurile de tratare a situațiilor problematice și de colectare la un nivel cât mai detaliat cu putință. În cazul în care instituțiile de credit dețin numai date la nivel agregat, acestea trebuie să dezvolte o metodologie adecvată de alocare.Utilizarea datelor externe de pierdere economică +
Articolul 393(1)Instituția de credit trebuie să ia în considerare, în special, elemente de referință externe adecvate, în măsura în care acestea sunt disponibile.(3)Rata de actualizare +
Articolul 394Ratele de actualizare utilizate de către instituțiile de credit pentru a încorpora în valoarea pierderii economice efectele semnificative ale actualizării pot varia în funcție de piață, de tipul tranzacției sau de practicile instituției de credit privind tratarea situațiilor problematice pentru tranzacțiile intrate în stare de nerambursare.
+
Articolul 395(1)În cazul în care fluxurile de numerar aferente recuperării sunt incerte și implică un risc care nu poate fi diversificat, calcularea valorii actualizate nete trebuie să reflecte valoarea în timp a banilor, precum și o primă de risc adecvată pentru riscul nediversificabil.(3)În cazul în care nu există incertitudini cu privire la fluxurile de numerar aferente recuperării – cum ar fi situația în care recuperările se obțin pe baza garanției reale sub formă de numerar -, calcularea valorii actualizate nete este necesar să reflecte numai valoarea în timp a banilor și este adecvată utilizarea unei rate de actualizare fără risc.
+
Articolul 396(1)actualizarea fluxului de recuperări și a fluxului de costuri de tratare a situațiilor problematice printr-o rată de actualizare ajustată la risc, care reprezintă suma dintre rata de dobândă fără risc și o marjă adecvată pentru riscul corespunzător fluxurilor de numerar aferente recuperării și costului de tratare a situațiilor problematice;b)o combinație între ajustări ale ratei de actualizare și ajustări, efectuate de o manieră coerentă cu ajustările respective, ale fluxurilor de recuperare și de costuri de tratare a situațiilor problematice.
(2)Alocarea costurilor directe și indirecte +
Articolul 397(1)Instituția de credit trebuie să demonstreze că înregistrează în bazele de date toate informațiile necesare pentru a calcula costurile semnificative directe și indirecte. Procesul de alocare a costurilor trebuie să se bazeze pe aceleași principii și tehnici pe care instituțiile de credit le utilizează în cadrul propriilor sisteme de contabilitate a costurilor, iar instituțiile de credit trebuie să demonstreze că acest proces este suficient de relevant și de riguros.(3)Sistemele de rating și cuantificarea riscului3.3.1Metodologia de alocare a ratingurilor +
Articolul 398(1)În vederea cuantificării gradului de conformitate cu prevederile art. 174 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit pot utiliza metode statistice.(3)Metodologia de estimare a probabilității de nerambursare +
Articolul 399(1)Indiferent de tipul metodei de estimare utilizate, instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că estimarea probabilității de nerambursare îndeplinește cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
3.3.2Aspecte generale +
Articolul 400Determinarea pierderii în caz de nerambursare trebuie să se bazeze pe definițiile stării de nerambursare și pierderii economice utilizate de către instituția de credit, definiții care trebuie să se afle în concordanță cu prevederile părții a 3a, titlul II, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 401(1)Pierderile în caz de nerambursare efective se referă la pierderile totale observate, actualizate la momentul intrării în stare de nerambursare, pentru fiecare expunere intrată în stare de nerambursare din cadrul setului de date, și reprezintă valori ex-post care pot fi aplicate la nivelul unei clase de rating sau al unei grupe de risc a tranzacțiilor. Datele brute utilizate pentru calcularea pierderii trebuie să provină din cadrul departamentului de colectare – cum ar fi recuperările, executarea garanției reale, precum și toate fluxurile de numerar -, din cadrul departamentului de contabilitate – dobânda neplătită, dar capitalizată, suma expusă la risc la momentul intrării în stare de nerambursare – sau din cadrul altor departamente. Instituțiile de credit trebuie să colecteze, fără a aplica în această etapă filtre, toate informațiile necesare pentru a calcula pierderea economică.(3)Pierderile în caz de nerambursare estimate se bazează pe pierderile în caz de nerambursare efective pentru setul de date de referință aplicabil. Pierderile în caz de nerambursare estimate pot fi însă diferite de media pierderilor în caz de nerambursare efective din cadrul setului de date de referință, primele fiind necesar să încorporeze așteptările cu privire la ratele de recuperare viitoare. Pentru aceste scopuri, instituțiile de credit trebuie să calculeze o rată de recuperare anticipativă pe termen lung pentru clasa de rating sau grupa de risc a tranzacțiilor, luând în considerare atât circumstanțele economice curente, cât și pe cele viitoare.(5)Dacă o instituție de credit ajustează valoarea pierderii în caz de nerambursare efective – cum ar fi ajustările efectuate pentru a lua în considerare condițiile de declin economic -, aceasta trebuie să demonstreze că ajustarea respectivă este adecvată și că este luată în considerare în mod corespunzător în cadrul procedurilor sale de testare ex-post (back-testing).
+
Articolul 402În aplicarea prevederilor art. 158 alin. (5) și ale art. 181 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să ia în considerare că diferența dintre cea mai bună estimare a pierderii așteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare, având în vedere atât condițiile economice curente, cât și situația expunerii, pe de o parte, și pierderea în caz de nerambursare estimată, obținută pe baza setului de date de referință, pe de altă parte, provine din posibilitatea apariției pierderilor adiționale pe parcursul perioadei de recuperare și reprezintă cerința de capital aferentă pierderii neașteptate pentru expunerea intrată în stare de nerambursare.
+
Articolul 403(1)Pentru scopurile alin. (1), pentru tratarea dependențelor adverse posibile dintre probabilitatea de nerambursare și pierderea în caz de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie să încorporeze ratele de recuperare anticipative ale expunerilor care intră în stare de nerambursare în condițiile în care există așteptări ca pierderile din credite să fie substanțial mai mari decât media. În asemenea condiții, există așteptări ca ratele de nerambursare să fie ridicate, iar dacă ratele de recuperare sunt negativ corelate cu ratele de nerambursare, parametrii de pierdere în caz de nerambursare trebuie să încorporeze previziuni ale ratelor de recuperare viitoare care să fie mai scăzute decât cele așteptate în condiții mai apropiate de condițiile neutre. În cazurile în care există așteptări ca ratele de recuperare viitoare să fie independente de ratele de nerambursare viitoare, nu este necesar ca previziunile anticipative ale ratelor de recuperare încorporate în parametrii de pierdere în caz de nerambursare să difere de cele așteptate în condiții mai apropiate de condițiile neutre.
3.3.2.2Principii fundamentale +
Articolul 404(1)Având în vedere faptul că o variație procentuală dată a estimărilor pierderii în caz de nerambursare conduce la o modificare procentuală egală a cerințelor de capital, orice aproximare și/sau modalitate mai rapidă (shortcut) pe care instituția de credit decide să le/o adopte trebuie să constituie un aspect important al validării și evaluării.
3.3.2.3Datele +
Articolul 405(1)Setul de date de referință pentru pierderea în caz de nerambursare trebuie să includă, spre deosebire de setul de date de referință pentru estimarea probabilității de nerambursare, doar expuneri față de debitori intrați în stare de nerambursare, precum și factori care pot fi folosiți pentru a grupa, în maniere semnificative, tranzacțiile intrate în stare de nerambursare. De asemenea, acest set trebuie să respecte, în măsura în care este posibil, următoarele:a)să conțină toate intrările în stare de nerambursare care au fost înregistrate pe parcursul orizontului de timp considerat;c)să includă toate informațiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;e)Instituția de credit trebuie să se asigure că setul de date de referință rămâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente. +
Articolul 406Tratamentul aplicat pozițiilor intrate în stare de nerambursare care nu generează pierdere sau chiar au rezultate pozitive în cadrul procesului de recuperare trebuie să ia în considerare următoarele:a)în situațiile în care pierderea în caz de nerambursare estimată are o valoare scăzută sau zero, instituțiile de credit trebuie să demonstreze că procesele lor de estimare sunt pertinente și precise. În particular, acestea trebuie să poată oferi dovezi concrete cu privire la toți factorii luați în considerare în cadrul procesului de cuantificare care au condus la estimări scăzute, cum ar fi rata de actualizare, valoarea estimată a garanției reale, structura fluxurilor de numerar etc.;c)instituția de credit trebuie să examineze tratamentul tranzacțiilor cu pierdere zero pentru a se asigura că acesta nu produce distorsiuni. Un număr semnificativ de tranzacții cu pierdere zero poate indica faptul că instituția de credit utilizează o definiție a stării de nerambursare prea timpurie sau că setul de date de referință conține anumite tranzacții care nu sunt într-adevăr în stare de nerambursare – precum stări de nerambursare de ordin tehnic, cum ar fi comisioane cu valoare redusă rămase de plată, aferente împrumuturilor rambursate.Determinanții de risc +
Articolul 407(1)determinanți de risc aferenți tranzacției, incluzând tipul tranzacției, garanția reală, garanții personale furnizate de terțe părți, rangul de subordonare, perioada de timp în care debitorul s-a aflat în stare de nerambursare, maturizarea expunerii (seasoning), raportul dintre valoarea împrumutului și cea a garanției reale și procedurile de recuperare;b)determinanți de risc aferenți instituției de credit, incluzând organizarea internă și cadrul de administrare a activității, evenimente relevante – cum ar fi fuziuni – și entități specifice din cadrul grupului, destinate recuperărilor;d)alți factori de risc.
(2)Metodologiile de estimare +
Articolul 408(1)estimarea pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice;b)estimarea pierderii în caz de nerambursare de piață implicite, respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare din prețurile de piață ale creditelor, obligațiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apărut starea de nerambursare;d)Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că metodele alese pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare sunt potrivite în raport cu activitățile desfășurate de către acestea și cu portofoliile cărora li se aplică, precum și să justifice ipotezele teoretice aferente modelelor.
+
Articolul 409În cazul în care este utilizată tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice, instituția de credit trebuie să calculeze fluxurile de numerar rezultate din procesul de tratare a situațiilor problematice și/sau de colectare, actualizate în mod corespunzător. Pentru scopurile obținerii de estimări anticipative, efectuarea calculelor pentru expunerile deținute la momentul actual de către instituția de credit trebuie să se bazeze pe datele cu privire la recuperarea efectivă. Procesul de calcul nu trebuie să se bazeze exclusiv pe valoarea de piață a garanției reale, ci trebuie aplicate ajustări corespunzătoare.
+
Articolul 410În sensul art. 181 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru calcularea mediei ponderate – în funcție de numărul stărilor de nerambursare – a pierderilor efective în caz de nerambursare, stările de nerambursare observate includ cazurile de tratare incompletă a situațiilor problematice, deși acestea nu reprezintă valori finale pentru scopurile calculării pierderii în caz de nerambursare, deoarece procesul de recuperare nu a fost finalizat.
+
Articolul 411Instituțiile de credit trebuie să integreze rezultatele proceselor incomplete de tratare a situațiilor problematice – ca date/informații – în cadrul estimărilor pierderii în caz de nerambursare, cu excepția cazului în care pot demonstra că respectivele tratări incomplete ale situațiilor problematice nu sunt relevante. Evaluarea relevanței trebuie să țină cont de specificul pieței și trebuie să arate că excluderea tratărilor incomplete ale situațiilor problematice nu conduce la subestimarea pierderii în caz de nerambursare și nu are impact semnificativ asupra estimărilor pierderii în caz de nerambursare.
+
Articolul 412În cazurile în care instituțiile de credit includ tratările incomplete ale situațiilor problematice în calcularea mediei ponderate – în funcție de numărul stărilor de nerambursare – a pierderilor efective în caz de nerambursare, acestea trebuie să formalizeze și să demonstreze pertinența abordărilor, ceea ce include, în particular, alegerea perioadei de observare și metodologiile de estimare a costurilor și a recuperărilor adiționale, ulterioare acestei perioade și, dacă este necesar, din cadrul acestei perioade.
+
Articolul 413(1)În situația în care sunt folosite estimările directe, instituția de credit obține o estimare cantitativă pentru fiecare expunere individuală, pe baza caracteristicilor specifice ale acesteia.(3)În sensul alin. (2), dacă în cadrul clasei de expuneri de tip retail este folosită o abordare la nivel de grupă de risc, instituția de credit trebuie să calculeze media estimărilor directe individuale în vederea obținerii pierderii în caz de nerambursare agregate pentru toate expunerile aferente grupei respective. În situația în care instituția de credit obține estimările pentru clasa de expuneri de tip retail utilizând clase de rating – similar cazului expunerilor față de societăți, instituții, administrații centrale sau bănci centrale -, nu este necesar să se agrege estimările pierderii în caz de nerambursare pentru expunerile de tip retail.
+
Articolul 414(1)În sensul art. 414 alin. (3), în cadrul abordării în două etape, instituția de credit trebuie să aplice o ajustare generală a pierderii în caz de nerambursare la nivelul clasei de rating sau al grupei de risc, privită ca întreg, pentru a reflecta măsura în care valoarea medie a pierderii în caz de nerambursare pentru setul de date de referință necesar nu este reprezentativă pentru media pe termen lung, anticipativă și ponderată în funcție de numărul stărilor de nerambursare sau pentru estimarea efectuată în ipoteza unui declin economic.
+
Articolul 415(1)Ca o alternativă la tehnica de estimare a pierderii în caz de nerambursare care ia în considerare procesul de tratare a situațiilor problematice, setul de date de referință poate fi obținut de către instituția de credit, cu condiția respectării prevederilor prezentei secțiuni, prin observarea prețurilor de piață ale obligațiunilor sau creditelor tranzacționabile intrate în stare de nerambursare, într-un interval scurt de timp de la intrarea în această stare sau la ieșirea din faliment, precum și prin observarea prețurilor de piață ale creditelor, obligațiunilor sau instrumentelor de tip credit default, pentru care nu a apărut starea de nerambursare.(3)Instituția de credit poate să obțină cea mai bună estimare a pierderii așteptate pentru expunerile intrate în stare de nerambursare direct din prețurile de piață ale acestora, acolo unde acestea există.
+
Articolul 416(1)Estimarea pierderii în caz de nerambursare din marjele de credit (credit spreads) aferente expunerilor care nu au intrat în stare de nerambursare – respectiv estimarea pierderii în caz de nerambursare de piață implicite – poate fi utilizată de către instituția de credit numai atunci când, pentru obținerea unor estimări de încredere, nu sunt disponibile alte date și dacă rezultatele validării arată ca aceste estimări sunt de încredere.(3)Tehnicile de estimare a pierderii în caz de nerambursare de piață și cea de piață implicită pot fi adecvate numai în condițiile în care piețele de capital se caracterizează prin adâncime – respectiv există numeroși cumpărători și vânzători potențiali dispuși să tranzacționeze la prețuri mai ridicate sau mai scăzute decât prețul de piață curent – și lichiditate.
+
Articolul 417(1)Estimarea pierderii în caz de nerambursare istorice implicite poate fi utilizată de către instituția de credit doar în cazurile în care aceasta poate estima pierderea așteptată pentru fiecare clasă de rating a tranzacțiilor sau grupă de expuneri, cu condiția îndeplinirii cerințelor minime – incluzând toate cerințele calitative și cantitative aferente validării – pentru estimarea probabilității de nerambursare.
3.3.2.6Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic +
Articolul 418(1)Procesul prevăzut la alin. (1) presupune 3 etape, care pot fi tratate într-o manieră integrată:a)identificarea dependențelor adverse – în cazul în care acestea există – dintre ratele de nerambursare și ratele de recuperare;c)În sensul alin. (2) lit. a), condițiile de declin economic corespunzătoare sunt acelea în care determinanții relevanți ai ratelor de nerambursare sunt în concordanță cu condițiile în care există așteptări ca pierderile din credite pentru clasa de expuneri reglementată să fie în mod substanțial mai ridicate decât media. Instituțiile de credit pot identifica asemenea condiții la un nivel mai granular, dacă o asemenea abordare sporește senzitivitatea la risc. Ca regulă generală, în cazul în care ratele de recuperare prezintă senzitivitate la condițiile locale, instituțiile de credit trebuie, cel puțin, să ia în considerare în mod separat fiecare clasă de expunere și fiecare jurisdicție, exceptând situația în care pot justifica combinarea claselor de expuneri și/sau a jurisdicțiilor pe baza faptului că expunerile din cadrul acelorași clase de expuneri, în jurisdicții diferite, prezintă o covarianță ridicată a ratelor de recuperare.(4)În sensul alin. (2) lit. c), pentru obținerea unei estimări a pierderii în caz de nerambursare în condiții de declin economic, instituțiile de credit pot, spre exemplu, analiza ratele de recuperare în timpul perioadelor de declin economic sau pot utiliza previziuni bazate pe modificarea determinanților de risc corespunzători într-o manieră concordantă cu condițiile de declin economic. Dacă prin derularea unei analize în concordanță cu alin. (2) lit. b) nu a fost identificată nicio dependență adversă semnificativă între ratele de nerambursare și ratele de recuperare, estimările pierderii în caz de nerambursare se pot baza pe mediile pe termen lung, ponderate în funcție de numărul stărilor de nerambursare, ale ratelor observate ale pierderii sau pot fi obținute din previziuni care nu implică supunerea la simulări de criză a determinanților de risc corespunzători. +
Articolul 419Pentru scopurile art. 181 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit care nu pot demonstra în alte moduri că estimările pierderii în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic nu sunt mai scăzute decât estimările medii pe termen lung ale pierderii în caz de nerambursare trebuie să poată furniza Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, o estimare a ratei pierderii în caz de nerambursare pe termen lung, medie ponderată în funcție de numărul stărilor de nerambursare. Pierderea în caz de nerambursare în ipoteza unui declin economic poate, în anumite circumstanțe, să fie egală cu pierderea în caz de nerambursare medie pe termen lung, dar nu poate fi mai puțin prudentă.
+
Articolul 420Simulările de criză (stress tests) prevăzute la art. 177 alin. (1) sau alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu este obligatoriu să producă o pierdere în caz de nerambursare mai scăzută sau mai ridicată decât cea estimată potrivit art. 181 alin. (1) lit. b) din regulamentul menționat. În măsura în care identificarea perioadelor de declin economic pentru scopurile art. 181 alin. (1) lit. b) din regulamentul menționat coincide cu simulările de criză (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 177 alin. (1) sau alin. (2) din respectivul regulament, pierderea în caz de nerambursare calculată poate fi similară. Unele simulări de criză (stress tests) efectuate pentru scopurile art. 177 alin. (1) sau alin. (2) din regulamentul menționat pot fi utilizate drept instrument pentru evaluarea robusteții estimării pierderii în caz de nerambursare, care este realizată potrivit art. 181 alin. (1) lit. b) din respectivul regulament.Pierderea în caz de nerambursare utilizată pentru calcularea pierderii așteptate +
Articolul 421În sensul art. 181 alin. (1) lit. h) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă condițiile de declin economic sunt relevante pentru un anumit tip de expuneri, atunci acest aspect trebuie luat în considerare la cuantificarea posibilității de a înregistra pierderi neașteptate suplimentare pe parcursul perioadei de recuperare.Cerințe cu privire la estimările proprii ale factorilor de conversie3.3.3.1Aspecte generale +
Articolul 422Estimările factorului de conversie trebuie să reflecte atât experiența și practicile instituției de credit, cât și mediul extern în care aceasta își desfășoară activitatea. Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere de o manieră corespunzătoare, în cadrul proceselor de estimare și validare a factorului de conversie, modul în care evoluează relațiile cu clienții în circumstanțe adverse, atunci când clienții pot decide să utilizeze angajamente de finanțare care nu au fost trase.
+
Articolul 423Instituția de credit trebuie să acorde o atenție deosebită utilizării datelor colectate din surse externe sau de-a lungul diferitelor perioade de timp.
+
Articolul 424Având în vedere faptul că o variație procentuală dată a valorii expunerii conduce la o modificare procentuală egală a cerințelor de capital, orice aproximare și/sau modalitate mai rapidă (shortcut) pe care instituția de credit decide să le/o adopte pentru estimarea valorii expunerii trebuie să constituie un aspect important al validării și evaluării.
+
Articolul 425În sensul părții a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, valoarea expunerii este alcătuită din două poziții: suma trasă la momentul actual și o estimare a sumelor ce vor fi trase în viitor din creditul angajat și neutilizat. Sumele potențiale care vor fi trase în viitor sunt descrise în termeni de proporție din suma netrasă la momentul actual.
+
Articolul 426Factorii de conversie trebuie să ia valori pozitive sau valoarea zero, iar valoarea expunerii pentru fiecare tranzacție nu trebuie să fie mai mică decât valoarea expunerii definită la art. 166 alin. (1)-(7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.Orizontul de timp +
Articolul 427(1)Instituțiile de credit trebuie să utilizeze abordări de calculare a factorilor de conversie efectivi care sunt adecvate activității specifice a acestora.
+
Articolul 428(1)În cazul în care instituția de credit utilizează pentru calcularea factorilor de conversie efectivi abordarea de grup (cohort approach), perioada de observare este împărțită în ferestre de timp, iar suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare este pusă în legătură cu suma trasă/netrasă la începutul ferestrei de timp. Perioada ce trebuie utilizată în cadrul acestei abordări (cohort period) drept fereastră de timp este de un an, cu excepția cazurilor în care instituția de credit poate demonstra că ar fi mai prudentă și mai potrivită o perioadă diferită.(3)Instituțiile de credit pot utiliza, pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, abordarea cu orizont de timp variabil – generalizare a abordării cu orizont de timp fix -, care constă în folosirea mai multor referințe temporale în cadrul orizontului de timp ales – cum ar fi compararea sumei trase la momentul intrării în stare de nerambursare cu sumele trase cu o lună, două luni, trei luni etc. înainte de intrarea în stare de nerambursare.(5)Pentru cuantificarea factorilor de conversie efectivi, instituțiile de credit pot folosi numai ca soluție tranzitorie abordarea momentum, care vizează exprimarea factorilor de conversie ca procent din întregul angajament de finanțare – raportul limită totală -, și nu ca procent din suma netrasă. În cazul utilizării acestei abordări, nu este necesar ca instituția de credit să ia o decizie privind un moment de referință anterior intrării în stare de nerambursare, suma trasă la momentul intrării în stare de nerambursare comparându-se doar cu limita totală la acest moment. Pentru a putea primi aprobarea din partea Băncii Naționale a României de a utiliza estimări proprii ale factorilor de conversie obținuți pe baza abordării momentum, instituțiile de credit trebuie să recalculeze raportul limită totală sub forma unui factor de conversie care să respecte prevederile părții a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, folosind informația relevantă din procesul de alocare pe clasele de rating ale factorului de conversie.
+
Articolul 429(1)să analizeze și să prezinte Băncii Naționale a României considerentele pentru adoptarea abordării respective, să își justifice alegerile și să evalueze impactul pe care l-ar avea utilizarea unui orizont de timp diferit;b)să evalueze impactul abordării alese asupra claselor de rating și estimărilor finale ale factorului de conversie, prin investigarea efectelor dinamice, precum interacțiunile cu perioada rămasă până la intrarea în stare de nerambursare (time-to-default) și calitatea creditului.
(2)Factorii de conversie reglementați și estimările proprii +
Articolul 430Instituțiile de credit care au primit aprobarea din partea Băncii Naționale a României să utilizeze propriile estimări ale factorilor de conversie trebuie să aplice aceste estimări pentru toate expunerile precizate la art. 166 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, sub rezerva prevederilor aferente perioadei de implementare graduală.
+
Articolul 431(1)În cazuri excepționale, instituțiile de credit pot folosi, cu aprobarea Băncii Naționale a României, factorii de conversie reglementați pentru anumite tipuri de expuneri, dacă pot demonstra că este imposibil să se elaboreze o abordare relevantă pentru a estima factorii de conversie pentru expunerile respective. Elementele cu risc maxim rămân acoperite de prevederile art. 166 alin. (10) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și primesc o valoare a expunerii de 100% din valoarea lor.
3.3.3.4Datele +
Articolul 432(1)să acopere o perioadă care este suficient de lungă pentru a include cel puțin un ciclu economic;b)să includă toate informațiile relevante necesare pentru a estima parametrii de risc;d)Instituția de credit trebuie să se asigure că setul de date de referință rămâne reprezentativ pentru portofoliile sale curente, fiind actualizat atunci când este necesar.
3.3.3.5Determinanții de risc +
Articolul 433(1)În procesul de analizare a determinanților potențiali ai factorului de conversie, instituțiile de credit trebuie să examineze – fără ca lista precizată să aibă caracter exhaustiv – următoarele domenii:a)capacitatea și voința instituției de credit de a împiedica noi trageri în circumstanțe apropiate intrării în stare de nerambursare;c)factorii care influențează voința instituțiilor de credit de a oferi finanțare/tranzacții;e)natura tranzacției și atributele încorporate în aceasta – cum ar fi protecția angajamentului contractual.
3.4Calitatea documentației interne +
Articolul 434Cerințele prezentei subsecțiuni se aplică tuturor documentațiilor referitoare la elaborarea și validarea modelelor interne de rating, incluzând documentațiile referitoare la sistemele de rating și la estimarea probabilității de nerambursare, pierderii în caz de nerambursare și factorului de conversie.
+
Articolul 435Instituția de credit trebuie să formalizeze toate etapele elaborării și validării sistemelor de rating într-o manieră care să permită unei terțe părți – cum ar fi auditul intern, Banca Națională a României – înțelegerea raționamentului și procedurilor care stau la baza elaborării și validării. Instituția de credit trebuie să îndeplinească această cerință și în ceea ce privește documentația aferentă operațiunilor care se efectuează.
+
Articolul 436Documentația aferentă elaborării și validării sistemului de rating trebuie să includă cel puțin descrieri detaliate ale metodologiilor de elaborare, ale proceselor de alocare și clasificare, ale calibrării, precum și ale procedurilor, proceselor și testelor interne utilizate de către instituția de credit pentru validarea sistemului de rating.
+
Articolul 437Instituția de credit trebuie să se asigure pe bază continuă că sistemele de rating îndeplinesc cerințele aferente acestora. Având în vedere faptul că sistemele de rating și operațiunile acestora sunt supuse în mod constant îmbunătățirii, validarea trebuie să fie un proces iterativ. Instituțiile de credit trebuie să se asigure că documentația este actualizată după operarea de modificări semnificative cu privire la sistemele sau procesele de rating. Documentația cu privire la elaborare și validare trebuie să conțină iterațiile și procesele utilizate pentru validarea acestora.
+
Articolul 438Documentația trebuie să reflecte, de asemenea, faptul că pot fi utilizate sisteme de rating diferite pentru portofolii diferite. Instituțiile de credit trebuie să păstreze seturi de documentație diferite cu privire la elaborarea, validarea și operațiunile aferente fiecărui sistem de rating sau fiecărei combinații de sisteme de rating care se utilizează, precum și cu privire la portofoliile pentru care acestea sunt aplicate.
+
Articolul 439Instituțiile de credit trebuie să pună la dispoziția Băncii Naționale a României, la cererea acesteia, toată documentația referitoare la sistemele de rating ale acestora.
+
Articolul 440Documentația aferentă modelelor statistice și altor metode mecanice trebuie să acopere cel puțin următoarele aspecte:a)criteriile de delimitare pentru segmentul de rating;(ii)arhitectura modelului și ipotezele fundamentale, incluzând definițiile stării de nerambursare, considerentele și analiza care susțin alegerea criteriilor de rating, circumstanțele tipice în care modelul nu funcționează într-o manieră eficace și punctele tari și slabe, cu caracter general, ale modelului;(iv)documentația aferentă tuturor funcțiilor modelului;(vi)sarcinile și responsabilitățile cu privire la modelul de rating;(viii)documentația cu privire la elaborare și analize:(i)setul de date utilizat la elaborarea modelului;(iii)procedura de elaborare a modelului;(v)asigurarea calității/validarea pe parcursul elaborării modelului, incluzând cel puțin teste de performanță "în afara orizontului de timp" – out-of-time – și/sau "în afara eșantionului" – out-of-sample;(vii)procedura pentru validare/examinare cu regularitate;(ix) +
Articolul 441Testele pentru asigurarea calității/validare trebuie efectuate doar dacă datele necesare a fi alocate exclusiv pentru acestea nu reduc în mod necorespunzător setul de date folosit pentru elaborarea modelului. În cazurile în care se dispune de puține date, poate fi oportun ca, în anumite circumstanțe, instituția de credit să nu aloce exclusiv un set de date în afara eșantionului – out-of-sample -, ci să aștepte noile alocări de rating din anul următor, iar acestea să fie utilizate drept eșantion "în afara orizontului de timp" – out of time.Modelele obținute de la furnizori externi +
Articolul 442Procesul de rating al instituției de credit, în totalitatea sa, trebuie să fie un proces intern de rating, dar nu este necesar ca toate părțile acestuia să fie elaborate intern, instituția de credit putând utiliza modele obținute de la furnizori externi, cum ar fi modele statistice.Transparența modelelor obținute de la furnizori externi +
Articolul 443(1)Instituția de credit trebuie să dispună de o documentație referitoare la elaborarea modelelor și la fundamentele procesului de validare aferent acestora, întocmită de către furnizorii externi într-o manieră care să permită terțelor părți – cum ar fi auditul intern, Banca Națională a României – o înțelegere detaliată a metodologiei aplicate, precum și evaluarea gradului de adecvare a funcționării modelului la nivelul instituției de credit.(3)Instituția de credit trebuie să se asigure că utilizatorii vor fi formați profesional corespunzător pentru folosirea modelului respectiv și că vor fi disponibili instructori interni.(5)Instituțiile de credit trebuie să se asigure de faptul că performanța modelului poate fi evaluată și, dacă este necesar, ajustată, chiar și în cazul în care furnizorul extern întrerupe oferirea de suport sau în alte cazuri similare.
3.5.2Legătura cu informațiile interne utilizate în cadrul procesului de rating +
Articolul 444(1)Instituția de credit trebuie să se asigure că agregarea diferitelor părți ale modelului de rating nu conduce la o metodă de rating necoerentă, în special în situațiile în care părți elaborate pe plan extern sunt utilizate simultan cu părți elaborate pe plan intern.(3)În cazul combinării părților elaborate separat ale sistemului de rating, instituția de credit trebuie să deruleze un exercițiu suplimentar cu privire la cuantificarea riscului, respectiv parametrii de risc trebuie să fie estimați pe baza unui set de date corespunzător, precum în cazul unui sistem de rating elaborat în totalitate pe plan intern.
+
Secţiunea a 4-aCerințele cu privire la date +
Articolul 445Bazele de date fizice construite pentru conformarea cu cerințele referitoare la colectarea și păstrarea datelor pentru diferite scopuri, prevăzute de partea a 3-a titlul II capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pot conține date referitoare la mai multe scopuri. Sursele de date pot fi, de asemenea, diferite, și anume:a)în vederea calibrării modelului de estimare pot fi utilizate date interne, externe și centralizate – potrivit art. 178 alin. (4), art. 180 alin. (1) lit. h), art. 180 alin. (2) lit. c) și e), art. 181 alin. (1) lit. j) și art. 181 alin. (2) al doilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 -, respectiv date externe și centralizate cu anumite restricții – potrivit art. 179 alin. (2), art. 180 alin. (1) lit. f), art. 180 alin. (2) lit. c), art. 185 lit. c), art. 188 lit. d), art. 190 alin. (3) și art. 191 din regulamentul menționat;c)pentru calcularea cerințelor minime de capital curente se pot utiliza date interne.Acuratețea, exhaustivitatea și pertinența datelor +
Articolul 446În sensul art. 174 lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, termenii de mai jos au următoarele semnificații:a)exhaustivitate semnifică faptul că bazele de date furnizează informații cuprinzătoare pentru instituția de credit – respectiv datele pentru toate liniile de activitate și variabilele relevante. Lipsa datelor pentru anumite câmpuri sau înregistrări poate fi inevitabilă, dar instituțiile de credit trebuie să încerce să minimizeze apariția acestor situații și să urmărească reducerea acestora în timp;c)4.1.1Sistemele IT pentru tratamentul riscului de credit potrivit abordării bazate pe modele interne de rating +
Articolul 447(1)Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme IT care să asigure disponibilitatea continuă și mentenanța tuturor bazelor de date relevante, precum și reproducerea, pentru scopurile validării, a bazelor de date și a rezultatelor sistemelor de rating. Pentru a se asigura recuperarea informațiilor, aceste sisteme IT trebuie incluse în planurile generale pentru situații neprevăzute. Instituția de credit trebuie să stabilească controale corespunzătoare pentru a se preveni accesul persoanelor neautorizate la informații.(3)Examinarea întreprinsă de către audit +
Articolul 448Examinarea calității datelor de către auditul intern trebuie să includă cel puțin următoarele: o examinare anuală a controalelor interne, eșantionarea periodică a datelor și examinarea reconcilierilor aferente sistemului. Pentru datele externe și cele centralizate, examinarea calității datelor trebuie efectuată pe cât de extins posibil.Standardele de calitate a datelor și concordanța cu datele contabile +
Articolul 449(1)Instituțiile de credit trebuie să se asigure în mod continuu că datele acestora au o calitate suficient de ridicată pentru a fi în sprijinul proceselor de administrare a riscului și calculării cerințelor de capital. Aceasta poate include examinarea structurii datelor de intrare pentru a se identifica valorile extreme – outliers – sau neverosimile, modificările față de perioadele trecute și cantitatea de date lipsă. Examinarea trebuie, de asemenea, să indice dacă este păstrată integritatea datelor.
+
Articolul 450(1)Instituțiile de credit trebuie să efectueze verificări ale concordanței, care să includă piste de audit privind sursele de date, verificări de total și de număr de înregistrări atunci când datele trec dintr-un sistem în altul, înregistrarea datelor care sunt excluse sau introduse la diferite etape ale manipulării datelor etc. Instituția de credit trebuie să investigheze discrepanțele semnificative.
+
Articolul 451Datele trebuie să facă obiectul unor controale adecvate ale calității, în funcție de importanța acestora. Instituția de credit este responsabilă pentru efectuarea de verificări minime, incluzând o examinare independentă periodică pentru a se confirma acuratețea, exhaustivitatea și pertinența datelor. Calitatea datelor poate fi examinată, de exemplu, prin reproducerea procesului de pregătire a datelor – incluzând colectarea și transformarea – și a rezultatelor modelelor, utilizând aceleași baze de date și aceiași algoritmi folosiți de către instituția de credit. Examinarea poate fi efectuată pe baza unui eșantion.
+
Articolul 452Sistemele de alocare a ratingurilor deținute de către instituțiile de credit trebuie să conțină o politică justificată corespunzător cu privire la toleranța față de discontinuitățile – gaps – în datele pentru un anumit debitor și cu privire la abordările prudente de tratare a datelor lipsă, cum ar fi prin substituirea valorilor. Instituțiile de credit trebuie să urmărească minimizarea în timp a cantității de date lipsă.
+
Articolul 453Instituțiile de credit trebuie să dispună de un set adecvat de documentație cu privire la standardele de calitate a datelor, care să vizeze următoarele aspecte:a)directorul de date: instituțiile de credit trebuie să dispună de directoare – dicționare – clare de date care să furnizeze definițiile elementelor de date;c)o descriere generală a bazelor de date – de exemplu, informații privind modelul relațional al bazei de date, incluzând tabelele, cheile, declanșatorii (triggers), procedurile stocate; datele cu privire la performanță, cum ar fi dimensiunea maximă totală; informații de securitate, cum ar fi proprietarul, utilizatorii cu drept de scriere și citire și responsabilitățile legate de mentenanță;(ii)procesele utilizate pentru obținerea și încărcarea datelor;(iv)controale ale accesului, concordanței etc.;(vi) +
Articolul 454Instituțiile de credit trebuie să pregătească o descriere globală a tuturor punctelor slabe cu privire la date și la sistemele IT, identificate în procesul intern de examinare – cum ar fi lipsa automatizării -, însoțită de o evaluare a impactului acestora asupra calculelor finale. Instituțiile de credit trebuie, de asemenea, să precizeze cum intenționează să corecteze punctele slabe.Reprezentativitatea datelor utilizate pentru elaborarea și validarea modelului4.3.1Cerințe cu privire la date +
Articolul 455(1)Cerințele cu privire la date pentru perioada de observare, stipulate la art. 180 alin. (1) lit. h), art. 180 alin. (2) lit. e), art. 181 alin. (2) al doilea paragraf primele două teze, art. 182 alin. (3) al doilea paragraf primele două teze din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și posibila relaxare specificată la art. 180 alin. (1) lit. h), art. 180 alin. (2) lit. e), art. 181 alin. (2) al doilea paragraf ultimele două teze și art. 182 alin. (3) al doilea paragraf ultimele două teze din regulamentul respectiv, trebuie satisfăcute complet, nefiind permisă compensarea perioadelor de observare mai scurte prin folosirea prudenței.
4.3.2Seturile de date utilizate pentru estimarea parametrilor de risc (comparabilitatea) +
Articolul 456Pentru scopurile art. 179 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să demonstreze comparabilitatea seturilor de date utilizate pentru estimare – fie că este vorba de date interne, externe, centralizate sau de o combinație a unor astfel de surse de date – cu portofoliul curent deținut de către instituția de credit. În acest context, interpretarea termenului de comparabilitate trebuie să includă cel puțin următoarele:a)la analizarea comparabilității populațiilor trebuie luate în considerare caracteristicile-cheie – caracteristicile cantitative și calitative ale debitorilor și ale tranzacțiilor – care pot fi puse în legătură cu intrarea în stare de nerambursare – pentru estimarea probabilității de nerambursare -, cu pierderea – pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare – sau cu tragerile adiționale – pentru estimarea factorului de conversie. Analizarea trebuie să se bazeze pe aceste caracteristici sau pe punerea în corespondență între un set de caracteristici și alt set – de exemplu, analizarea poate lua în considerare distribuția populației potrivit caracteristicilor-cheie, precum și nivelul și intervalul de variație aferente acestora. În toate cazurile, în special pentru eșantioane externe și transfrontaliere, orice diferențe existente cu privire la înțelesul caracteristicilor-cheie trebuie formalizate și luate în considerare la construirea modelului sau la cuantificarea riscului. Distribuția populației, precum și nivelul și intervalul de variație aferente acestor caracteristici-cheie trebuie să le aproximeze pe cele aferente portofoliului curent al instituției de credit. Instituția de credit trebuie să se asigure că distribuțiile sunt apropiate într-o măsură rezonabilă, chiar dacă o potrivire perfectă nu este posibilă în fiecare caz;c)instituțiile de credit pot utiliza instrumente statistice pentru scopurile cuantificării și justificării.Datele utilizate pentru elaborarea modelelor de alocare a expunerilor sau de estimare a parametrilor de risc (reprezentativitatea) +
Articolul 457(1)reprezentativitatea trebuie interpretată similar, indiferent de sursa datelor – seturi de date interne, externe, centralizate sau o combinație a acestora;b)pentru analizarea reprezentativității eșantionului în raport cu populația de debitori sau de expuneri efective ale instituției de credit trebuie luate în considerare toate caracteristicile-cheie – caracteristicile cantitative și calitative ale debitorilor și tranzacțiilor – care pot fi puse în legătură cu intrarea în stare de nerambursare – pentru estimarea probabilității de nerambursare -, cu pierderea – pentru estimarea pierderii în caz de nerambursare – sau cu tragerile adiționale – pentru estimarea factorului de conversie. Analizarea trebuie să se bazeze pe aceste caracteristici sau pe punerea în corespondență între un set de caracteristici și alt set – de exemplu, analizarea poate include luarea în considerare a distribuției populației potrivit caracteristicilor-cheie, precum și nivelul și intervalul de variație aferente acestora. Diferențele semnificative observate cu privire la caracteristicile-cheie trebuie evitate, de exemplu, prin utilizarea altui eșantion;d)pentru scopurile elaborării modelului de alocare a debitorilor sau a expunerilor claselor de rating sau grupelor de risc, instituțiile de credit pot utiliza propriile definiții ale stării de nerambursare și ale pierderii, în condițiile în care acestea sunt formalizate, aplicate consecvent și este îndeplinită cerința referitoare la buna putere de previzionare, prevăzută la art. 174 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(2)Seturile de date centralizate +
Articolul 458În sensul art. 179 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, interpretarea termenului de reprezentativitate include următoarele aspecte:a)în cazul datelor centralizate, definiția stării de nerambursare utilizată de către o instituție de credit pentru oricare parte a grupării (pool) trebuie să fie similară definiției utilizate de către celelalte instituții de credit din cadrul grupării pentru respectiva parte. Instituția de credit trebuie să evite orice subapreciere a riscului care poate proveni din aplicarea unor definiții similare ale stării de nerambursare. În acest sens, pentru a obține similaritatea definițiilor stării de nerambursare, instituțiile de credit trebuie să evite, în special, utilizarea într-o măsură mai redusă a indiciilor improbabilității de plată;c)
4.3.5Utilizarea istoricului datelor +
Articolul 459În sensul art. 179 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin reprezentativitate se înțelege faptul că estimările pentru un orizont de timp viitor de un an reflectă cel puțin evenimentele relevante cu care instituția de credit s-a confruntat în trecut, pe o perioadă de timp îndelungată.Sursele de date și definiția stării de nerambursare +
Articolul 460(1)În cazul seturilor de date centralizate transfrontaliere, instituția de credit trebuie să verifice semnificația stării de nerambursare – aceeași formulare a definiției putând avea semnificații diferite sau putând fi interpretată diferit de la o jurisdicție la alta, cum ar fi semnificația încetării de a mai calcula dobânzi (non-accrued status), respectiv definițiile stării de nerambursare putând avea formulări diferite, dar aceeași semnificație, cum ar fi în cazul identificării unor indicii adiționale ale improbabilității de plată specifice unei anumite țări – și să demonstreze similaritatea definițiilor stării de nerambursare utilizate de către instituțiile de credit din cadrul grupării.
+
Secţiunea a 5-aValidarea cantitativă și calitativă și evaluarea acesteia5.1Principii fundamentale privind validarea +
Articolul 461(1)Fără a aduce atingere cerințelor aferente testului de utilizare, potrivit cărora instituțiile de credit trebuie să justifice diferențele dintre cuantificările utilizate pentru parametrii de risc reglementați și cele utilizate pentru scopuri interne, validarea efectuată de către instituțiile de credit trebuie să ia în considerare scopul sau scopurile specifice pentru care este utilizat un sistem de rating, inclusiv dacă au fost aduse amendamente adecvate pentru fiecare scop.(3)Evaluarea capacității predictive a estimărilor de risc și evaluarea utilizării ratingurilor în procesele de creditare +
Articolul 462(1)Sistemele de rating trebuie să diferențieze în mod eficace riscul – și anume creditele care au un rating mai scăzut trebuie să aibă un risc de pierdere mai mare – și să îl calibreze în mod eficace – respectiv sistemele de rating trebuie să cuantifice cu acuratețe riscul de pierdere. Sistemele de rating trebuie, de asemenea, să fie coerente.(3)În sensul alin. (3), validarea trebuie să se concentreze pe evaluarea acurateței anticipative a estimărilor de risc, pe evaluarea proceselor de alocare a acestor estimări, a procedurilor de control și monitorizare implementate pentru a asigura menținerea în timp a acurateței anticipative a estimărilor.(5)În cazul în care rezultatele efective diferă în mod semnificativ de cele așteptate, procesul de validare trebuie să determine efectuarea unei reevaluări a parametrilor abordării bazate pe modele interne de rating.
+
Articolul 463(1)verificarea măsurii în care fiecare sistem de rating este caracterizat de un echilibru adecvat între obiectivitate, acuratețe, stabilitate și prudență;b)În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește obiectivitatea unui sistem de rating, instituțiile de credit trebuie să adopte politici și standarde care să asigure alocarea, în mod coerent, a ratingurilor și estimărilor, debitorilor și tranzacțiilor cu caracteristici similare și cu un nivel similar de risc. Instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a verifica modul în care este administrată utilizarea raționamentului profesional pentru a se obține rezultate coerente. Pentru scopurile comparării rezultatelor în raport cu performanța așteptată, instituțiile de credit trebuie să fie capabile să identifice modul în care estimările lor au fost ajustate plecând de la rezultatul cel mai probabil.(3)În sensul alin. (1) lit. a), în ceea ce privește stabilitatea unui sistem de rating, instituția de credit trebuie să adopte politici și standarde care să asigure faptul că ratingurile și estimările rămân în linii mari neschimbate în condițiile în care riscul aferent nu s-a modificat. Acest aspect nu trebuie să împiedice modificările care sunt inerente filozofiei de rating a sistemului.(5)În sensul alin. (1) lit. b), filozofia unui sistem de rating se caracterizează prin două componente: filozofia care stă la baza alocării pe clase de rating sau grupe de risc – respectiv modul în care instituțiile de credit alocă expunerile, debitorii sau tranzacțiile grupărilor de risc (risk buckets) potrivit determinanților de risc corespunzători – și metoda utilizată pentru cuantificarea parametrilor de risc asociați fiecărei clase de rating sau grupe de risc.(7)o migrație netă a unui număr ridicat de expuneri, debitori sau tranzacții către alte clase de rating sau grupe de risc, în condițiile în care instituția de credit nu ar lua nicio măsură compensatorie; saub)o combinație între cele două extreme menționate la lit. a) și b).
+
Articolul 464Pentru a evalua caracterul adecvat al filozofiei unui sistem de rating, instituția de credit trebuie:a)să evalueze dacă metoda utilizată pentru cuantificarea parametrului de risc este adecvată filozofiei care stă la baza alocării pe clase de rating și grupe de risc;c)să evalueze gradul de adecvare al caracteristicilor rezultante, inclusiv a dinamicii, aferente ratingurilor și estimărilor parametrilor de risc în raport cu diferitele utilizări ale acestora;e) +
Articolul 465Instituția de credit trebuie, cel puțin, să adopte și să formalizeze politici care să explice atât filozofia fiecărui sistem de rating, cât și variația așteptată a claselor de rating, grupelor de risc și a parametrilor de risc în raport cu modificările ciclului economic general sau ale ciclurilor mai specifice, relevante pentru fiecare parametru de risc. Aceste politici trebuie să includă descrierea, dacă este cazul, a modului în care alocările ratingului și estimările parametrilor de risc sunt afectate de aplicarea principiului de prudență.
+
Articolul 466(1)În cazul în care o instituție de credit utilizează diferite sisteme de rating cu caracteristici diferite – cum ar fi filozofii, niveluri de obiectivitate, acuratețe, stabilitate sau prudență diferite -, aceasta trebuie să se asigure că sistemele respective au un nivel adecvat de coerență și/sau că diferențele dintre ele sunt bine înțelese. Înțelegerea diferențelor existente trebuie, cel puțin, să permită instituției de credit, atunci când este necesar, să definească o manieră adecvată de combinare/agregare a informațiilor furnizate de către diferitele sisteme de rating. Ipotezele și potențialele inexactități care apar dintr-o astfel de combinare/agregare trebuie să fie pe deplin înțelese de către instituția de credit.(3)Instituția de credit trebuie, cel puțin, să descrie modul în care combinarea informațiilor care provin din sisteme de rating caracterizate de filozofii diferite influențează dinamica și volatilitatea cerințelor de capital.
+
Articolul 467Estimările frecvențelor viitoare de nerambursare și ale pierderilor viitoare, realizate de către instituția de credit, trebuie să se bazeze pe datele istorice, dar aceste date reprezintă numai un punct de plecare și trebuie ajustate cu atenție. Perioadele minime de observare a datelor – 5 sau 7 ani – determină experiența istorică minimă necesară ca date de intrare pentru estimările anticipative și nu implică faptul că o medie a experienței efective este o măsură suficientă pentru estimările respective. În cazul în care o instituție de credit poate demonstra că experiența istorică este probabil să fie o estimare precisă pentru acestea, efectuarea de ajustări poate fi necesară doar într-o măsură redusă sau chiar poate să nu mai fie necesară.
+
Articolul 468Estimările anticipative pot fi mai scăzute decât experiența istorică efectivă. Astfel de situații pot apărea din cauza unei dimensiuni reduse a eșantionului, a unei experiențe istorice care include un număr disproporționat de ani extrem de nefavorabili sau din cauza modificării practicilor. Instituția de credit trebuie să justifice în mod corespunzător cazurile în care ignoră sau atribuie o pondere semnificativ mai redusă unei părți din datele disponibile.
+
Articolul 469Pentru scopurile estimării probabilității de nerambursare pe baza mediei pe termen lung a ratelor de nerambursare din fiecare clasă de rating sau grupă de risc, experiența istorică trebuie să includă o combinație reprezentativă de ani favorabili și nefavorabili pentru economie, în ansamblul său, precum și să ia în considerare ciclurile mai specifice – cum ar fi cele la nivel de industrie -, care sunt semnificative pentru nivelul și volatilitatea intrărilor în stare de nerambursare corespunzătoare expunerilor acoperite de către sistemul de rating. Instituțiile de credit trebuie să demonstreze că estimările utilizate sunt reprezentative pentru ratele probabile pe termen lung. În cazul în care sunt utilizate modele statistice de previzionare – interne sau externe -, acest aspect poate necesita o ajustare a calibrării aferente acestor modele.
+
Articolul 470Prevederile art. 469 se aplică în mod corespunzător pentru scopurile estimării pierderii în caz de nerambursare și factorului de conversie pe baza mediilor ponderate în funcție de numărul stărilor de nerambursare.
+
Articolul 471Instituțiile de credit trebuie să dispună de politici și standarde referitoare la nivelurile de acuratețe – și, unde este relevant, la puterea de discriminare -, la nivelurile acceptabile de divergență de la performanța așteptată, precum și la acțiunile care trebuie întreprinse în situațiile în care aceste niveluri sunt depășite. Instituțiile de credit trebuie să dispună, de asemenea, de politici clare privind circumstanțele în care aceste standarde pot fi modificate.Responsabilitatea cu privire la validare +
Articolul 472(1)Instituția de credit trebuie să valideze sistemele de rating deținute de aceasta în vederea demonstrării modului în care au fost obținute estimările de risc și a confirmării existenței unei probabilități ridicate ca procesele de alocare a estimărilor de risc să funcționeze conform planificărilor și să continue să realizeze performanța așteptată.
5.1.3Procesul iterativ de validare +
Articolul 473(1)Instituțiile de credit trebuie să își ajusteze și să își perfecționeze tehnicile de validare ca răspuns la modificarea practicilor industriei și pe măsură ce devin disponibile mai multe date.
5.1.4Metodele de validare +
Articolul 474(1)Instituția de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a filozofiei care stă la baza sistemului de rating și să o ia în considerare în mod adecvat la determinarea instrumentelor și tehnicilor de validare care trebuie aplicate, atât în ceea ce privește alegerea metodelor de validare pentru evaluarea acurateței și stabilității sistemului de rating, cât și în ceea ce privește alegerea metodelor pentru evaluarea gradului de adecvare al simulărilor de criză aplicate sistemului respectiv.(3)Validarea cantitativă și calitativă +
Articolul 475(1)În sensul alin. (1), în cadrul evaluării performanței globale a sistemului de rating, instituția de credit trebuie să evalueze componentele sistemului de rating – date, modele etc. -, precum și structurile și procesele pe care se bazează sistemul de rating. Această evaluare trebuie să includă o evaluare a controalelor – inclusiv în ceea ce privește gradul de independență -, a documentației, a utilizării interne și a altor factori calitativi relevanți.(3)Pentru completarea tehnicilor în întregime cantitative, instituțiile de credit trebuie să dispună de capacitatea de a utiliza raționament profesional și experiență suficiente la elaborarea, ajustarea, interpretarea și validarea sistemelor de rating și a estimărilor.(5)Examinarea independentă +
Articolul 476(1)În sensul alin. (1), procesele de validare și rezultatele acesteia trebuie să fie examinate din perspectiva integrității de către părți din cadrul instituției de credit care sunt independente de cele responsabile cu conceperea și implementarea procesului de validare. Activitățile procesului de examinare pot fi distribuite de-a lungul mai multor unități ale instituției de credit sau centralizate în cadrul unei singure unități, în funcție de cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit.(3)Compararea cu elemente de referință și testarea expost (back-testing) +
Articolul 477Procesul de validare al instituției de credit trebuie să asigure îndeplinirea pe bază continuă a cerințelor de furnizare a unor estimări solide, robuste, anticipative și cu o acuratețe predictivă ale parametrilor de risc, precum și a cerințelor de a dispune de un sistem de segmentare a riscului care să diferențieze cu acuratețe riscul și de un proces de cuantificare care să estimeze cu acuratețe parametrii respectivi.
+
Articolul 478(1)În cazurile în care lipsa datelor interne sau externe împiedică utilizarea adecvată a tehnicilor menționate la alin. (1), instituțiile de credit trebuie să aplice estimărilor realizate o marjă de prudență adecvată. Dacă lipsa datelor este consecința eforturilor instituției de credit de a utiliza numai date care au fost colectate în condiții de declin economic, instituția de credit trebuie să evalueze cu atenție utilizarea unui nivel adițional de prudență.
5.2.1Testarea ex-post (back-testing) +
Articolul 479(1)Testarea ex-post (back-testing) poate fi realizată de către instituția de credit prin utilizarea de metode statistice, în vederea implementării de teste statistice pentru definirea de niveluri acceptabile ale discrepanței potențiale dintre valorile așteptate – ex-ante – și valorile efective – ex-post.
+
Articolul 480Evaluarea efectuată de către instituția de credit a rezultatelor testării ex-post (back-testing) trebuie să se concentreze cel puțin asupra următoarelor aspecte:a)instituțiile de credit trebuie să dispună de o politică care să precizeze, cel puțin în termeni generali, acțiuni de remediere, de exemplu, în cazurile în care rezultatele testării ex-post (backtesting) depășesc pragurile interne de toleranță aferente validării, dacă sunt utilizate astfel de praguri;c)identificarea cauzelor specifice ale discrepanțelor existente între valorile previzionate și rezultatele observate – de exemplu, variațiile înregistrate în timp care ar putea afecta analiza riscului desfășurată de către instituțiile de credit și, în consecință, rezultatele testării ex-post (back-testing) efectuate de acestea;e)
5.2.2Compararea cu elemente de referință +
Articolul 481(1)În cazul în care se compară estimările de risc proprii în raport cu cele care provin din alte surse, interne sau externe, instituțiile de credit trebuie să investigheze cauzele discrepanțelor substanțiale dintre valorile parametrilor de risc rezultate din sistemul intern de rating al riscului și cele obținute din celelalte surse.(3)Indiferent de metoda de comparare cu elemente de referință utilizată, instituțiile de credit trebuie să demonstreze Băncii Naționale a României că sistemele de rating ale acestora funcționează în conformitate cu cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3, secțiunea a 6-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 482Evaluarea de către instituția de credit a rezultatelor comparării cu elemente de referință trebuie să se concentreze cel puțin asupra următoarelor aspecte:a)procedura de stabilire a pragurilor de toleranță aferente validării, precum și lista – cel puțin în termeni generali – tipurilor de răspunsuri posibile în cazurile în care aceste praguri sunt depășite;c)identificarea schimbărilor în timp neanticipate care ar putea afecta rezultatele comparării cu elemente de referință;e)
5.3Portofolii cu frecvență de nerambursare scăzută +
Articolul 483Portofoliile cu frecvență de nerambursare scăzută – respectiv portofoliile cu un număr redus sau fără intrări în stare de nerambursare observate – pot să apară în circumstanțe diferite și pot fi clasificate astfel:a)portofolii sistemice – portofolii cu date indisponibile pentru toate instituțiile de credit -, față de portofolii specifice instituției de credit – portofolii cu date indisponibile pentru instituția de credit respectivă, unul dintre motive putând fi insuficiența eforturilor depuse în direcția extinderii bazei de date cu date externe adecvate.
+
Articolul 484Principiile enunțate în prevederile subsecvente ale acestei subsecțiuni vizează portofoliile sistemice cu frecvență de nerambursare scăzută și, în general, nu sunt aplicabile celor specifice instituției de credit.
+
Articolul 485Instituțiile de credit pot include la aplicarea abordării bazate pe modele interne de rating expunerile din cadrul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută chiar în cazul lipsei de date suficiente pentru derularea validării, pe bază statistică, a estimărilor probabilității de nerambursare, ale pierderii în caz de nerambursare și ale factorului de conversie, dacă demonstrează că metodele și tehnicile aplicate pentru estimarea și validarea parametrilor de risc enumerați reprezintă un proces solid și eficace de administrare a riscului și sunt utilizate într-o manieră coerentă. Instituțiile de credit trebuie să utilizeze o marjă de prudență adecvată la estimarea parametrilor de risc.
+
Articolul 486(1)Procesul de validare în cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută poate prezenta unele similitudini cu procesul de validare pentru portofoliile care nu au frecvență de nerambursare scăzută, instituțiile de credit având obligația să asigure conformitatea cu cerințele minime prevăzute de partea a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în special cu cele privind marjele de prudență adecvate.
+
Articolul 487Instituțiile de credit trebuie să acorde o atenție deosebită implementării, utilizării, precum și asigurării adecvării mediului de control, celui tehnologic și procedurilor interne de validare.
+
Articolul 488(1)În cazul portofoliilor cu frecvență de nerambursare scăzută, instituția de credit trebuie să trateze îndeplinirea testului de utilizare cu prudență deosebită, dată fiind dificultatea inerentă a demonstrării acurateței estimărilor probabilității de nerambursare, a pierderii în caz de nerambursare și a factorului de conversie.(3)Validarea cantitativă +
Articolul 489(1)Instituțiile de credit trebuie să utilizeze metode sănătoase și adecvate pentru a se asigura o evaluare și o cuantificare solidă și eficace a riscului. Criteriile care trebuie examinate în cadrul validării cantitative trebuie să includă cel puțin calibrarea – a cărei validare este susceptibilă a se baza mai mult pe raționamentul profesional, utilizând experiența extinsă, internă și/sau externă, cu privire la un anumit tip de activitate -, puterea de discriminare și stabilitatea.
+
Articolul 490Instituțiile de credit trebuie să examineze puterea de discriminare a modelelor prin utilizarea de analize calitative și cantitative – spre exemplu, în funcție de cantitatea de date, pot fi utilizate diferite tehnici, precum compararea cu elemente de referință interne, compararea cu alte ratinguri și modele, compararea cu alte informații externe.
+
Secţiunea a 6-aCadrul de administrare a activității6.1Responsabilitățile organului de conducere al instituției de credit +
Articolul 491(1)În vederea îmbunătățirii gradului de înțelegere a membrilor organului de conducere în funcția sa de supraveghere cu privire la sistemul de rating și pentru creșterea eficienței, organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit poate constitui, dacă este cazul, un comitet care să îl asiste în îndeplinirea atribuțiilor care îi revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating – cum ar fi un comitet de administrare a riscurilor.(3)Conducerea superioară poate delega anumite atribuții către persoanele care dețin funcții-cheie și care ocupă o poziție adecvată în cadrul instituției de credit, rămânând responsabilă pentru elaborarea, dezvoltarea și implementarea cadrului aferent abordării bazate pe modele interne de rating, precum și pentru cunoașterea generală a acestui cadru.(la 28-12-2020,
Alineatul (3) din Articolul 491 , Sectiunea a 6-a , Capitolul II , Titlul VI a fost modificat de Punctul 187, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 492În sensul art. 189 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aspectele semnificative ale proceselor de rating și de estimare includ, printre altele, următoarele:a)structura organizatorică a funcțiilor de control;c) +
Articolul 493Organul de conducere al unei instituții de credit este responsabil pentru luarea de decizii formale cu privire la implementarea abordării bazate pe modele interne de rating, incluzând aprobarea generală a proiectului, specificarea obiectivelor, desemnarea componentelor structurii organizatorice responsabile cu implementarea și stabilirea unui program al etapelor necesare implementării.
+
Articolul 494Organul de conducere în funcția sa de supraveghere al unei instituții de credit trebuie să exercite o monitorizare efectivă și trebuie să fie implicat pe bază continuă în monitorizarea procedurilor de control ale auditului intern.
+
Articolul 495(1)Conducerea superioară a unei instituții de credit trebuie să aibă o bună înțelegere a politicilor de creditare, a standardelor de acordare a creditelor, a practicilor de creditare, a practicilor de recuperare și colectare și trebuie să înțeleagă modul în care acești factori afectează estimarea parametrilor de risc relevanți.(3)asigurarea solidității proceselor de asumare a riscului, chiar și într-un mediu supus schimbărilor rapide;b)identificarea și evaluarea determinanților de risc principali, pe baza informațiilor furnizate de către unitatea de control al riscului de credit;d)monitorizarea și administrarea tuturor surselor de conflicte potențiale de interese;f)stabilirea conținutului minim al raportărilor către organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau către comitetul care le asistă în îndeplinirea atribuțiilor care le revin cu privire la cadrul aferent abordării bazate pe modele interne de rating – cum ar fi comitetul de administrare a riscurilor; șih)examinarea rapoartelor auditului intern.
+
Articolul 496Conducerea superioară a unei instituții de credit trebuie să verifice, de asemenea, cu regularitate, că procedurile de control și sistemele de cuantificare adoptate de către unitatea de control al riscului de credit și de către auditul intern sunt adecvate și că întregul sistem aferent abordării bazate pe modele interne de rating rămâne eficace în timp.
+
Articolul 497Unitatea de control al riscului de credit este responsabilă pentru funcționarea adecvată a sistemelor de rating și supune aprobării organului de conducere sistemele de rating.
+
Articolul 498(1)Organul de conducere al instituției de credit este responsabil pentru examinările efectuate de auditul intern pentru scopurile părții a 3-a, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și ale prezentului regulament și deține un control deplin și independent asupra acestor examinări.(3)Instituția de credit care utilizează o metodologie obținută de la un furnizor extern trebuie să realizeze, de asemenea, o examinare prin intermediul auditului intern sau prin intermediul unei alte unități interne de evaluare, pentru a se asigura o înțelegere completă a metodologiilor furnizorului. O astfel de examinare poate fi considerată de încredere doar în măsura în care este realizată de către o unitate internă care este suficient de familiarizată cu toate aspectele sistemelor și metodologiilor examinate.
6.1.2Raportarea internă +
Articolul 499(1)Frecvența și sfera raportării trebuie să fie stabilite în concordanță cu tipul destinatarului și cu nivelul de risc. Nivelul de risc poate depinde, de exemplu, de ratingurile sau de dimensiunea expunerilor.
+
Articolul 500Raportarea către conducerea superioară a instituției de credit trebuie să permită acesteia monitorizarea evoluției riscului de credit la nivelul întregului portofoliu. Sfera informației – cum ar fi clasele de rating, grupele de risc, intervalele probabilității de nerambursare – care se include în raportarea internă poate varia în funcție de natura, dimensiunea și gradul de complexitate al activității instituției de credit.
+
Articolul 501(1)o descriere a portofoliilor cărora le-a fost atribuit un rating – sume, număr de debitori, probabilități de nerambursare pe clase de rating sau pe grupe de risc, procent de acoperire a întregului portofoliu prin abordarea bazată pe modele interne de rating, cu descompunere pe entități, sectoare, subportofolii și unități operaționale;b)o comparație a ratelor de nerambursare efective – inclusiv a pierderii în caz de nerambursare și a factorilor de conversie pentru instituțiile de credit care utilizează abordarea pe modele interne de rating avansată – în raport cu cele previzionate;d)o estimare a cerințelor de capital reglementat și a capitalului economic; șif)Pe lângă cerințele de raportare menționate la alin. (1), unitatea de control al riscului de credit trebuie să elaboreze rapoarte specifice, destinate conducerii superioare, referitoare la procesul de examinare a sistemului de rating. Furnizarea de raportări coerente cu privire la variabilele-țintă constituie responsabilitatea unității de control al riscului de credit.
6.2Sfera de activitate +
Articolul 502(1)conceperea/selectarea sistemului de rating – elaborare sau examinare;b)verificarea acurateței tuturor claselor de rating și grupelor de risc;d)evaluarea utilizării modelului;f)procesul de cuantificare – elaborare sau examinare;h)analiza tranzițiilor efective și previzionate ale ratingurilor; șij)Rezultatele examinării efectuate de către unitatea de control al riscului de credit trebuie să fie raportate conducerii superioare a instituției de credit cel puțin de două ori pe an.
+
Articolul 503(1)Orice lipsă potențială de obiectivitate rezultată din coexistența în cadrul aceleași unități organizatorice a funcțiilor de examinare a modelului și de elaborare/selectare a acestuia trebuie să fie compensată prin controale administrate de către auditul intern. Coexistența celor două funcții în cadrul aceleiași unități organizatorice trebuie făcută transparentă.
6.2.2Poziționarea funcției de administrare a riscului de credit în cadrul structurii organizatorice a instituției de credit +
Articolul 504Funcția de administrare a riscului de credit trebuie să fie subordonată funcțional în mod direct conducerii superioare, indiferent de poziționarea unității în cadrul structurii organizatorice a instituției de credit. Auditul intern trebuie să examineze dacă poziționarea respectivei funcții poate reduce independența acesteia.
+
Articolul 505Funcția de administrare a riscului de credit trebuie să dețină întotdeauna o poziție importantă în cadrul structurii organizatorice a instituției de credit și trebuie să dispună de personal cu calități, abilități și experiență necesare.Independența funcției de administrare a riscului de credit în raport cu funcțiile responsabile cu inițierea sau reînnoirea expunerilor +
Articolul 506Auditul intern trebuie să determine gradul real de independență al funcției de administrare a riscului de credit, indiferent de modalitatea la care recurge instituția de credit pentru asigurarea independenței funcției de administrare a riscului de credit – cum ar fi subordonarea directă a unității de control al riscului de credit conducerii superioare, menținerea unei separații între funcțiile de control și funcția comercială/personalul responsabil cu relația cu clienții, până la nivelul membrului responsabil din cadrul conducerii superioare.
+
Articolul 507(1)În vederea asigurării independenței necesare după finalizarea elaborării modelului, schimbul de informații poate fi realizat prin intermediul unor comitete.
6.3Rolul auditului intern +
Articolul 508(1)Ca parte a examinării de către acesta a mecanismelor de control, auditul intern trebuie să evalueze profunzimea, sfera și calitatea activității desfășurate de către funcția de administrare a riscului de credit. Auditul intern poate, de asemenea, să deruleze teste pentru a se asigura că funcția de administrare a riscului de credit a formulat concluzii bine întemeiate.(3)În cazul instituțiilor de credit care utilizează modele statistice, auditul intern trebuie să deruleze teste – de exemplu, care să vizeze unități operaționale specifice – pentru a verifica procesele de introducere a datelor.
+
Articolul 509Auditul intern trebuie să raporteze cel puțin anual organului de conducere cu privire la conformitatea instituției de credit cu cerințele aferente abordării bazate pe modele interne de rating.
+
Articolul 510(1)Auditul intern trebuie să dispună de personal cu calități, abilități și experiență necesare pentru realizarea atribuțiilor prevăzute de prezentul regulament.
+
Articolul 511(1)În sensul alin. (1), informațiile privind corecțiile (overrides) identificate de către funcția de administrare a riscului de credit în cazul unui portofoliu sau al unei unități operaționale specifice trebuie transmise auditului intern pentru ca acesta să poată evalua dacă aceste corecții rezultă din distorsiunile modelului – de exemplu, din cauza faptului că modelul nu este adecvat producerii de ratinguri pentru activități specifice – sau din lipsa de independență a personalului responsabil cu relația cu clienții. Funcția de administrare a riscului de credit are însă responsabilitatea exclusivă cu privire la performanța sistemelor de rating. Funcția de audit nu trebuie să fie implicată în operațiuni zilnice, precum examinarea fiecărei alocări de rating individual.
6.4Independența în alocarea ratingurilor +
Articolul 512(1)În situațiile în care instituțiile de credit recurg la una dintre următoarele abordări de alocare a ratingurilor, respectiv:a)alocarea ratingurilor prin intermediul modelelor ale căror rezultate nu pot fi modificate de către utilizatori;c)alocarea ratingurilor pe baza abordării mixte, instituțiile de credit trebuie să respecte cerințele aferente abordării utilizate care sunt conținute de prevederile subsecvente ale acestei subsecțiuni.
6.4.1Alocarea ratingurilor de către personalul responsabil cu relația cu clienții +
Articolul 513(1)Controalele menționate la alin. (1) trebuie să opereze în practică și trebuie să includă, cel puțin, o examinare completă și independentă a ratingurilor de către funcțiile de administrare a riscului – spre exemplu, monitorizarea de la distanță realizată de către controlorii de credit, analiza performanțelor ratingurilor de către unitatea de control al riscului de credit și examinarea la fața locului de către auditul intern.(3)În cazul activităților non-retail, instituțiile de credit nu trebuie să delege integral responsabilitatea cu privire la rating – alocare sau examinare – personalului responsabil cu relația cu clienții, acesta urmând să realizeze doar o evaluare preliminară a creditului care este validată ulterior de ofițeri independenți.
6.4.2Alocarea ratingurilor prin intermediul modelelor ale căror rezultate nu pot fi modificate de către utilizatori +
Articolul 514(1)Funcția de administrare a riscului de credit trebuie să verifice, în mod continuu, păstrarea capacității de previzionare a riscului aferente modelului, prin intermediul sesiunilor de validare specifice bazate, de exemplu, pe testarea ex-post (back-testing) sau pe compararea cu elemente de referință a rezultatelor modelului.
6.4.3Alocarea ratingurilor de către ofițerii de credit independenți sau de către comitetele de rating independente +
Articolul 515(1)Având în vedere dificultatea evaluării în practică a gradului real de independență al ofițerului de credit/comitetului de rating – în special în cazul contrapartidelor de dimensiune mare pentru care limitele de aprobare sunt stabilite la nivelul organului de conducere -, în cazul utilizării acestei abordări, instituția de credit trebuie să acorde o atenție deosebită structurii organizatorice și relației dintre personalul responsabil cu relația cu clienții și ofițerii de credit, inclusiv în ceea ce privește accesul ofițerilor de credit la informațiile legate de debitori, care, în situația în care este limitat, poate afecta puterea de discriminare și de previzionare a ratingurilor.(3)Alocarea ratingurilor pe baza abordării mixte +
Articolul 516(1)În cazul în care instituția de credit recurge la o abordare mixtă, aceasta trebuie să acorde o atenție deosebită caracteristicilor modelelor utilizate și structurii organizatorice – de exemplu, dacă modelul de rating nu este adecvat pentru o anumită categorie de debitori sau de tranzacții, pot să apară numeroase corecții (overrides), iar personalul responsabil cu relația cu clienții poate fi, de asemenea, tentat să forțeze unele date de intrare ale modelului pentru a ajusta rezultatele acestuia la propriile evaluări.(3)În sensul alin. (2), instituțiile de credit trebuie să se asigure că, în cadrul procesului de alocare a ratingului, sunt luate în considerare toate informațiile relevante și trebuie să întreprindă demersurile necesare pentru identificarea potențialelor erori de rating. Controalele interne trebuie, de asemenea, să asigure acuratețea datelor de intrare. Toate corecțiile (overrides) trebuie să fie motivate în mod corespunzător de către personalul responsabil cu relația cu clienții și toate deciziile relevante – atât confirmarea, cât și respingerea corecțiilor propuse – trebuie să fie păstrate, pentru a permite funcției de administrare a riscului de credit derularea în mod corect a testării ex-post (back-testing).
+
Titlul VIINotificarea prealabilă a utilizării abordării standard, aprobarea utilizării standard alternative și aprobarea utilizării abordării avansate de evaluare (riscul operațional) +
Capitolul INotificarea prealabilă a utilizării abordării standard și aprobarea abordării standard alternative +
Secţiunea 1Dispoziții generale +
Articolul 517În aplicarea prevederilor art. 312 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prezentul capitol stabilește cerințele ce trebuie respectate în vederea notificării prealabile a Băncii Naționale a României pentru utilizarea abordării standard pentru riscul operațional și cele în vederea acordării de către Banca Națională a României a aprobării de utilizare abordării standard alternative pentru riscul operațional, precum și documentația solicitată instituțiilor de credit în aceste scopuri.
+
Secţiunea a 2-aNotificarea prealabilă a utilizării abordării standard2.1Cerințe pentru notificarea prealabilă a abordării standard +
Articolul 518O instituție de credit care intenționează să determine cerința de capital pentru riscul operațional potrivit abordării standard trebuie să notifice în prealabil Banca Națională a României în legătură cu intenția de a utiliza această abordare, cu precizarea momentului de la care dorește utilizarea acesteia.
+
Articolul 519(1)un document în care să fie descris procesul de autoevaluare și să fie prezentate concluziile acestuia, prin care să se certifice respectarea de către instituția de credit a cerințelor specifice pentru abordarea standard, respectiv a prevederilor părții a 3-a, titlul III, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și un raport de audit intern;b)formularul C 16.00 – OPR – Riscul operațional prevăzut în anexa nr. I la Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013, însoțit de prezentarea modalității în care sunt determinați indicatorii relevanți pentru liniile de activitate;d)Instituțiile de credit trebuie să comunice Băncii Naționale a României persoana responsabilă cu menținerea relației cu Banca Națională a României și înlocuitorul acesteia.
+
Articolul 520(1)Documentul prevăzut la alin. (1) este necesar inclusiv în cazul în care Banca Națională a României efectuează o evaluare proprie pentru a stabili dacă instituția de credit este conformă cu cerințele impuse prin prevederile părții a 3-a, titlul III, cap. 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pentru abordarea standard.
+
Articolul 521(1)În măsura în care este necesar, autoevaluarea poate fi realizată cu sprijinul echipelor de auditori externi.(3)La întocmirea raportului de audit intern prevăzut la art. 519 alin. (1) lit. a) vor fi avute în vedere adecvarea sistemului de administrare a riscului operațional și a procesului de autoevaluare, fiind urmărită conformitatea cu cerințele specifice.
+
Articolul 522(1)În cazul în care o instituție de credit persoană juridică română este filială a unei instituții de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, iar la nivelul grupului se intenționează utilizarea abordării standard pentru determinarea cerinței de capital pentru riscul operațional, instituția de credit persoană juridică română trebuie să notifice în prealabil Banca Națională a României, chiar dacă instituția de credit-mamă a depus deja o notificare scrisă în acest sens pentru întregul grup la autoritatea competentă responsabilă cu supravegherea ei.(3)Instituțiile de credit vor comunica Băncii Naționale a României, odată cu informațiile furnizate potrivit art. 519, structura grupului din care fac parte, autoritățile competente responsabile de supravegherea membrilor acestuia, precum și abordările utilizate de aceștia.
+
Articolul 523(1)Instituțiile de credit sunt responsabile de îndeplinirea cerințelor prevăzute la alin. (1).(3)În cazul în care informațiile furnizate odată cu cererea de notificare devin inexacte sau incomplete în mod semnificativ în raport cu activitatea instituției de credit, aceasta trebuie să notifice Banca Națională a României asupra acestui fapt și să furnizeze informații actualizate.
+
Articolul 524(1)În cazul în care instituția de credit apreciază că documentele suplimentare de care dispune prezintă un grad ridicat de relevanță pentru evaluarea de către Banca Națională a României a cererii de notificare a utilizării abordării standard pentru determinarea cerinței de capital pentru riscul operațional, le poate transmite împreună cu documentele solicitate la art. 519.
2.2Aspecte ce trebuie avute în vedere de către instituțiile de credit în cadrul autoevaluării +
Articolul 525Instituția de credit comunică Băncii Naționale a României definiția stabilită pe plan intern pentru riscul operațional, precum și aprecierea conformității acesteia cu definiția de la art. 4 pct. 52 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 526(1)Autoevaluarea va avea în vedere politicile și criteriile stabilite de instituția de credit în vederea determinării indicatorilor relevanți pentru cele 8 linii de activitate prevăzute în tabelul 2 de la art. 317 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu accent pe gradul de conformitate al acestora cu principiile redate în alin. (2) al art. 318 din același regulament, precum și abordarea instituției de credit cu privire la supunerea procesului de alocare a indicatorului relevant pe linii de activitate examinării independente.
+
Articolul 527În ceea ce privește cerințele specifice calitative pentru abordarea standard, procesul de autoevaluare va avea în vedere adecvarea sistemului de evaluare și administrare a riscului operațional al instituției de credit, cu responsabilități clare și bine definite, cu accent pe gradul de conformitate cu criteriile specifice pentru abordarea standard prevăzute la art. 320 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Secţiunea a 3-aAprobarea utilizării abordării standard alternative +
Articolul 528(1)În vederea obținerii aprobării menționate la alin. (1) instituția de credit trebuie să furnizeze odată cu cererea de aprobare documentele prevăzute la art. 519 alin. (1).(3)Prevederile art. 519 alin. (2) și cele ale art. 520-527 se aplică în mod corespunzător.
+
Articolul 529Pentru obținerea aprobării de aplicare a abordării standard alternative, în cadrul procesului de autoevaluare vor fi avute în vedere, suplimentar celor indicate la art. 526-527, dispozițiile art. 319 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv justificarea modului în care utilizarea abordării standard alternative conduce la o evaluare mai justă a riscului operațional la care este expusă instituția de credit.
+
Articolul 530Instituțiile de credit care nu mai îndeplinesc cerințele specifice suplimentare pentru abordarea standard alternativă, dar sunt conforme cu cerințele specifice pentru abordarea standard, vor aplica abordarea standard în vederea determinării cerinței de capital pentru riscul operațional, urmând să notifice în scris Banca Națională a României în acest sens, fără însă a mai furniza alături de notificare documentele și informațiile solicitate la art. 519.
+
Articolul 531Banca Națională a României va notifica instituțiilor de credit acordarea aprobării pentru utilizarea abordării standard alternative. Notificarea de aprobare poate cuprinde cerințe suplimentare cu care instituțiile de credit trebuie să se conformeze până la data de la care raportează cerința de capital pentru riscul operațional potrivit abordării standard alternative.
+
Articolul 532Constatarea de către Banca Națională a României, în cadrul verificărilor întreprinse în procesul de aprobare, a unor neconcordanțe semnificative în informațiile furnizate de instituțiile de credit, respectiv în concluziile procesului de autoevaluare, conduce la refuzul acordării aprobării de utilizare a abordării standard alternative pentru determinarea cerinței de capital pentru riscul operațional.
+
Capitolul IIAprobarea utilizării avansate de evaluare +
Secţiunea 1Dispoziții generale +
Articolul 533Prezentul capitol stabilește standarde și cerințe ce trebuie respectate în vederea utilizării abordării avansate de evaluare pentru determinarea cerinței de capital pentru riscul operațional în conformitate cu prevederile părții a 3-a, titlul III, cap. 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și în vederea obținerii de la Banca Națională a României a aprobării necesare în acest sens.
+
Articolul 534În sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a)estimare de risc operațional – distribuția pierderilor identificate în cadrul unei clase de risc operațional;c)set de date pentru calcul – partea din datele privind riscul operațional ale instituției de credit utilizată pentru generarea estimărilor și cuantificărilor de risc operațional reglementate;e)eveniment nesoldat cu pierdere – eveniment din riscul operațional care nu s-a soldat cu pierdere sau câștig;g)pierderi secvențiale – ansamblu de pierderi succesive produse în perioade diferite, dar relaționate cu același eveniment din riscul operațional;i)corelație – orice formă de dependență, liniară sau non-liniară, relaționată cu toate datele (reale ori construite) sau doar cu extremitatea ori restul distribuției, dintre două sau mai multe clase de risc operațional, cauzată de prezența unor factori comuni de natură diferită, interni ori externi instituției de credit, factori care pot influența frecvența sau impactul pierderilor observate în mai mult de o singură clasă de risc operațional;k)
+
Secţiunea a 2-aSolicitarea aprobării de utilizare a abordării avansate de evaluare +
Articolul 535În cazul instituțiilor de credit care intenționează să utilizeze abordarea avansată de evaluare în vederea determinării cerinței de capital pentru riscul operațional la nivel individual, cererea de aprobare propriu-zisă trebuie să precizeze că instituția de credit solicită aprobarea la care se face referire la art. 312 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, avându-se în vedere detaliile din documentația ce însoțește cererea.
+
Articolul 536(1)documentația privind sistemele de cuantificare a riscului operațional;b)planul de implementare (incluzând implementarea graduală) și, dacă este cazul, detalii privind utilizarea parțială permanentă;d)Formularul C16.00 – OPR – Riscul operațional și Formularul C17.00 – OPR Details – Riscul operațional: valori brute ale pierderilor pe linii de activitate și categorii de evenimente în ultimul an, prevăzute în anexa nr. I la Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
(2)Cu excepția cazurilor în care se indică altfel, documentația minimă ce însoțește cererea de aprobare, la care se face referire la alin. (1), trebuie să conțină informații generale privind aplicarea abordării avansate de evaluare.
+
Articolul 537(1)Semnatarul sau, după caz, semnatarii trebuie să confirme în cadrul cererii de aprobare că documentația însoțitoare reprezintă un rezumat adevărat și just al subiectelor acoperite.(3)Instituțiile de credit trebuie să comunice Băncii Naționale a României persoana responsabilă cu menținerea relației cu Banca Națională a României și înlocuitorul acesteia.
+
Articolul 538Pe parcursul perioadei de observare istorică de cel puțin 5 ani, respectiv de minimum 3 ani, prevăzute la art. 322 alin. (3) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit care intenționează să utilizeze abordarea avansată de evaluare în scopul determinării cerinței de capital pentru riscul operațional trebuie să poată completa și transmite Băncii Naționale a României, la solicitarea acesteia, Formularul C17.00 OPR Details – Riscul operațional: valori brute ale pierderilor pe linii de activitate și categorii de evenimente în ultimul an, prevăzut în anexa nr. I la Standardul tehnic de implementare emis în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 539(1)un plan cu modelele ce vor fi utilizate – o declarație prin care sunt explicate care operațiuni și/sau riscuri operaționale sunt acoperite de fiecare model și prin care este justificată utilizarea de modele diferite;b)în cazul în care instituția de credit utilizează instrumente de diminuare a cerinței de capital pentru riscul operațional, documentația privind acoperirea și cuantificarea pierderilor așteptate, documentația cuprinzând politica instituției de credit cu privire la asigurarea la riscul operațional sau alte mecanisme de transfer al acestui risc, precum și documentația privind examinarea și recunoașterea de corelații.
(2)o listă cu definițiile stabilite de instituția de credit pentru riscul operațional, pierderile din riscul operațional, liniile de activitate, categoriile de evenimente și orice alți termeni utilizați și considerați de instituția de credit ca prezentând relevanță;b)prezentarea claselor de risc operațional identificate utilizate la calculul cerinței de capital, inclusiv a legăturii dintre acestea și liniile de activitate și categoriile de evenimente de risc operațional stabilite prin partea a 3-a titlul III din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;(ii)rezultatele evaluării acurateței cerinței de capital pentru riscul operațional;
c)perioada de observare istorică folosită;(ii)pragurile de pierdere minimă folosite pentru colectarea de date interne și prezentarea de dovezi ale îndeplinirii prevederilor art. 590 alin. (3);(iv)politica instituției de credit privind pierderile din riscul operațional legate de riscul de credit și riscul de piață;(vi)descrierea procedurilor pentru evaluarea relevanței în timp a datelor interne privind pierderile din riscul operațional;(viii)descrierea analizelor de scenarii: procedurile privind construirea de scenarii, evaluarea, validarea și revizuirea lor; descrierea modului și a gradului în care analizele de scenarii sunt utilizate;(x)descrierea modului în care se asigură evitarea luării în considerare de mai multe ori a rezultatelor pozitive ale evaluărilor calitative sau a tehnicilor de diminuare a riscului operațional;(xii)planul global cuprinzând punctele slabe ale datelor și sistemelor IT descoperite în timpul procesului de examinare și validare internă, precum și descrierea modului în care instituția de credit planifică să corecteze sau să diminueze punctele slabe.
(3)descrierea modului de cuantificare a pierderilor așteptate, justificarea alegerii lui, precum și tratarea consecvenței acestuia cu modul în care este calculată cerința de capital în cadrul modelului aferent abordării avansate de evaluare; șib)Pentru scopurile alin. (1) lit. d), documentația cuprinzând politica instituției de credit cu privire la asigurarea la riscul operațional sau alte mecanisme de transfer al acestui risc, ce trebuie să însoțească cererea de aprobare, trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:a)descrierea politicii instituției de credit privind utilizarea de asigurări sau alte mecanisme de transfer al riscului operațional, inclusiv, dacă este cazul, descrierea condițiilor avute în vedere pentru recunoașterea efectului acestora în sensul diminuării cerinței de capital; șic)Pentru scopurile alin. (1) lit. d), documentația privind examinarea și recunoașterea de corelații, ce trebuie să însoțească cererea de aprobare, trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:a)descrierea și justificarea alegerii metodei/metodelor de calcul al corelațiilor, prezentarea ipotezelor aferente și descrierea procesului de validare și asigurare a fiabilității, relevanței și acurateței acestora pe bază continuă; șic)descrierea modului în care corelațiile sunt recunoscute în cadrul modelului la determinarea cerinței de capital pentru riscul operațional. +
Articolul 540Banca Națională a României poate solicita unei instituții de credit să întreprindă analize suplimentare celor indicate în cadrul art. 539 în vederea facilitării evaluării sistemului de cuantificare a riscului operațional.
+
Articolul 541Pentru scopurile art. 536 alin. (1) lit. b), documentația privind mediul de control, procedurile de implementare și infrastructura IT trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:a)o prezentare a rolului și responsabilităților organului de conducere în ceea ce privește administrarea riscului operațional, cu indicarea, dacă este cazul, a delegării anumitor atribuții;(ii)o prezentare a rolului auditului intern;(iv)o prezentare a structurilor de raportare aferente riscului operațional, incluzând modul și frecvența de raportare pe cale ierarhică; și(vi)descrierea modului și a gradului în care instituția de credit integrează sistemele interne de cuantificare a riscului operațional în procesele curente de administrare a acestui risc, prin raportare la prevederile art. 557 alin. (2)-(5);c)documentația privind validarea, cuprinzând descrierea și justificarea metodologiei de validare internă adoptate de către instituția de credit, formalizarea validării interne a sistemului de cuantificare a riscului operațional la care se face referire la art. 617 alin. (4) , precum și o prezentare generală a procesului de validare;e) +
Articolul 542Pentru scopurile art. 536 alin. (1) lit. c), instituțiile de credit trebuie să furnizeze Băncii Naționale a României o prezentare de ansamblu a ariei de cuprindere a abordării în cauză vizate de cererea de aprobare, respectiv:a)o prezentare a structurii organizaționale a grupului – linii de activitate și cadrul de administrare a activității; șic) +
Articolul 543(1)Prin planul de implementare la care se face referire în cadrul alin. (1), o instituție de credit se angajează să implementeze abordarea avansată de evaluare, la datele prevăzute, în ceea ce privește toate operațiunile pentru care solicită aprobare de utilizare a abordării avansate de evaluare.(3)organizarea implementării (distribuirea responsabilităților etc.);b)dezvoltarea metodologiei de cuantificare;d)instruirea personalului, inclusiv a personalului de conducere;f)testul de utilizare – utilizarea planificată a diferitelor sisteme de cuantificare a riscului operațional, respectiv modul în care, concret, se intenționează să se utilizeze în activitatea curentă diferitele modele.
+
Articolul 544(1)Banca Națională a României decide, de la caz la caz, asupra îndeplinirii prevederilor art. 314 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 545(1)Planul de implementare graduală trebuie să prevadă un termen de implementare stabilit, termen ce trebuie să fie, pe de o parte, suficient de apropiat pentru ca instituția de credit să își impună disciplina necesară pentru a putea aplica, într-o perioadă rezonabilă, abordarea avansată de evaluare într-o măsură extinsă și, pe de altă parte, suficient de îndepărtat pentru ca instituția de credit să asigure calitatea continuă a cadrului de administrare a activității, datelor, metodologiei și rezultatelor; termenul de implementare trebuie să fie mai mic de 7 ani și doar în situații excepționale, precum cea a unui grup deosebit de complex, poate fi de până la 10 ani.(3)Planul de implementare trebuie să cuprindă justificarea succesiunii stabilite pentru includerea operațiunilor în abordarea avansată de evaluare.
+
Articolul 546(1)După caz, pentru scopurile alin. (1), în documentul prin care Banca Națională a României comunică instituției de credit decizia de aprobare a utilizării abordării avansate de evaluare, se vor indica, de la caz la caz, obligațiile ce revin instituției de credit pe parcursul implementării graduale.
+
Articolul 547Instituțiile de credit trebuie să dispună de sisteme și proceduri de monitorizare în mod oportun și adecvat ale coerenței și consecvenței utilizărilor combinate de abordări diferite și a aspectelor ce țin de semnificativitate, substanțialitate și planificare în timp ale planului de implementare graduală.
+
Articolul 548(1)Instituțiile de credit trebuie să discute cu Banca Națională a României asupra oricăror modificări ale planului de implementare graduală ce ar putea fi necesare.
+
Articolul 549O instituție de credit care ulterior obținerii aprobării de utilizare a abordării avansate de evaluare achiziționează o instituție ce nu utilizează această abordare și/sau nu a obținut aprobare în acest sens trebuie să notifice în acest sens Banca Națională a României în scris și, după caz, va trebui fie să depună un plan de aducere în conformitate cu standardele și cerințele minime impuse de Banca Națională a României în vederea utilizării abordării avansate de evaluare, fie să depună o nouă cerere de aprobare în sensul art. 312 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, însoțită de o politică privind implementarea graduală și utilizarea parțială nouă.
+
Articolul 550(1)Autoevaluarea trebuie să înceapă cu o evaluare globală, dintr-o perspectivă consolidată, a modului în care diversele modele se îmbină și se armonizează în cadrul instituției sau al grupului, evaluare globală ce trebuie să acopere gradul de adecvare a structurii organizaționale în ceea ce privește cadrul de administrare a activității, gradul de adecvare a resurselor alocate sistemului de cuantificare a riscului operațional, comparabilitatea în cadrul grupului cu privire la date și metodologie și coerența și consecvența în organizarea IT.(3)După caz, instituțiile de credit trebuie să stabilească un plan de acțiune în vederea remedierii omisiunilor și deficiențelor identificate, precum și o planificare pentru obținerea conformității; omisiunile și deficiențele identificate nu trebuie să fie semnificative.
+
Articolul 551În cadrul documentului în care este descris procesul de autoevaluare și în care sunt cuprinse concluziile acestuia trebuie prezentate dovezi ale îndeplinirii art. 321 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin raportare la prevederile art. 557 alin. (2)-(5), începând cu cel puțin un an înainte de data la care cererea de aprobare a utilizării abordării avansate de evaluare este transmisă Băncii Naționale a României.
+
Articolul 552Autoevaluarea poate fi realizată de personalul unei funcții independente de evaluare a riscului, cu sprijinul, în cazul în care este necesar, al auditorilor interni.
+
Articolul 553(1)Instituțiile de credit trebuie să realizeze periodic o autoevaluare a stadiului de conformitate cu standardele și cerințele minime impuse de Banca Națională a României în vederea utilizării abordării avansate de evaluare.
+
Articolul 554(1)Documentația ce însoțește cererea de aprobare trebuie întocmită într-o limbă sau în mai multe limbi stabilită/stabilite de comun acord de către Banca Națională a României, autoritățile competente din statele gazdă și instituția de credit. Pentru documentele redactate într-o limbă străină se va prezenta și traducerea legalizată a acestora. Pentru documentele redactate într-o limbă străină de circulație internațională, Banca Națională a României poate excepta, de la caz la caz, aplicarea cerinței privind traducerea legalizată.
+
Articolul 555(1)În cazul în care o instituție de credit apreciază că dispune de documente interne suplimentare celor menționate în prezenta secțiune, relevante pentru obținerea aprobării, aceasta trebuie să transmită Băncii Naționale a României lista documentelor respective, odată cu cererea de aprobare.
+
Articolul 556(1)Banca Națională a României și, după caz, autoritățile competente implicate realizează o evaluare preliminară a întregii solicitări, respectiv a cererii de aprobare și a documentației însoțitoare, imediat după primire. Banca Națională a României notifică instituția de credit cu privire la caracterul complet al solicitării.(3)În situația prevăzută la alin. (3), Banca Națională a României confirmă începerea curgerii termenului de 6 luni.
+
Secţiunea a 3-aStandarde de utilizare a abordării avansate de evaluare în aplicarea dispozițiilor părții a 3-a, titlul III, capitolul 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013Standarde calitative +
Articolul 557(1)Scopul și utilizarea abordării avansate de evaluare nu trebuie să fie limitate la determinarea cerinței de capital reglementate.(3)Abordarea avansată de evaluare trebuie să sprijine și să îmbunătățească administrarea riscului operațional în cadrul instituției de credit.(5)Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra Băncii Naționale a României modul și gradul de îndeplinire a testului de utilizare la toate nivelurile organizaționale, prin prezentarea de dovezi convingătoare.(7)Instituțiile de credit trebuie să îndeplinească prevederile art. 321 lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 pe bază continuă, inclusiv pe o perioadă de cel puțin un an înainte de data la care cererea de aprobare a utilizării abordării avansate de evaluare este transmisă Băncii Naționale a României.
+
Articolul 558(1)Organul de conducere al unei instituții de credit trebuie să aibă o înțelegere generală a sistemelor de cuantificare a riscului operațional și o înțelegere detaliată a rapoartelor de management aferente care i-au fost predate, precum și a modului în care riscul operațional are impact asupra instituției de credit.(3)Organul de conducere în funcția sa de supraveghere poartă răspunderea finală pentru cadrul aferent abordării avansate de evaluare utilizat de către instituția de credit și trebuie să aibă o cunoaștere și o conștientizare generale ale cadrului; conducerea superioară poartă responsabilitatea dezvoltării și implementării cadrului și, de asemenea, trebuie să aibă o cunoaștere și o conștientizare generale ale acestuia.
+
Articolul 559Organul de conducere este responsabil de aprobarea tuturor aspectelor semnificative ale cadrului de ansamblu aferent riscului operațional, printre care se regăsesc următoarele:a)politicile și strategiile de administrare proactivă a riscului operațional;c)stabilirea nivelurilor de risc acceptabil.
+
Articolul 560(1)Pentru scopurile alin. (1) se includ aprobarea de ansamblu a proiectului, specificarea obiectivelor și desemnarea structurilor organizaționale responsabile cu implementarea; o planificare în timp a etapelor necesare și o estimare a costurilor și beneficiilor aferente trebuie furnizate odată cu aprobarea proiectului.
+
Articolul 561În vederea exercitării de către organul de conducere în funcția sa de supraveghere a supravegherii efective, conducerea superioară trebuie să notifice organul de conducere în funcția sa de supraveghere sau un comitet desemnat al acestuia din urmă cu privire la modificările sau excepțiile semnificative de la politicile stabilite, care vor avea impact semnificativ asupra proceselor de administrare și a sistemelor de cuantificare ale riscului operațional ale instituției de credit.
+
Articolul 562(1)Pentru obiectivul indicat la alin. (1), organul de conducere în funcția sa de supraveghere trebuie să se implice, pe bază continuă, în supravegherea procedurilor de control ale auditului intern.
+
Articolul 563Conducerea superioară trebuie să asigure că următoarele sarcini sunt îndeplinite:a)informarea organelor cu funcție de supraveghere – sau a unui comitet desemnat al acestora – asupra modificărilor semnificative sau excepțiilor de la politicile stabilite, care vor avea impact semnificativ asupra operațiunilor și profilului de risc operațional ale instituției de credit;c)stabilirea atribuțiilor funcției de administrare a riscului operațional și evaluarea adecvării abilităților și competențelor profesionale ale personalului aferent acesteia;e)stabilirea de canale de comunicație eficace în vederea asigurării familiarizării întregului personal cu procedurile și politicile relevante;g)examinarea de rapoarte de audit intern cu privire la sistemele și procesele de cuantificare și administrare ale riscului operațional șii) +
Articolul 564(1)Conducerea superioară trebuie să asigure adecvarea continuă a cadrului de raportare.
+
Articolul 565Destinatarii raportării aferente riscului operațional trebuie să fie organul de conducere în funcția sa de supraveghere, conducerea superioară, auditul intern, comitetele care asistă organul de conducere în funcția sa de supraveghere și, dacă este cazul, funcțiile interne responsabile cu identificarea, evaluarea, monitorizarea și diminuarea/controlul riscului operațional, funcții interne ce pot include, spre exemplu, funcții operative, funcții centralizate – cum ar fi funcția IT sau funcția contabilă – și funcții de risc.
+
Articolul 566(1)Frecvența, conținutul și formatul raportării trebuie să depindă de destinatar și de modul în care informațiile vor fi utilizate; informațiile furnizate trebuie să fie suficient de clare și exacte pentru ca destinatarii acestora să le interpreteze corect, în special în ceea ce privește rezultatele generate de model.(3)Sfera de cuprindere a informațiilor incluse în raportarea internă poate varia în funcție de natura, dimensiunea și gradul de complexitate ale activității, ca și ale instituției de credit, cu respectarea regulii generale potrivit căreia cu cât o activitate prezintă un risc mai ridicat, cu atât informațiile furnizate trebuie să fie mai detaliate; frecvența și formatul raportării interne trebuie să fie corespunzătoare nivelului de risc.
+
Articolul 567(1)Raportarea poate include:a)practici, proceduri și politici de administrare noi sau îmbunătățite;c)expunerea la riscul operațional;e)identificarea și evaluarea ariilor de vulnerabilitate șig)îmbunătățirea calității sistemelor și proceselor de cuantificare și administrare ale riscului operațional.
+
Articolul 568(1)Funcția de administrare a riscului operațional trebuie să asigure cu regularitate că procesele de cuantificare și sistemele de administrare a riscului operațional, precum și toate componentele acestora funcționează conform planificărilor.(3)Funcția de administrare a riscului operațional trebuie să dispună de suficiente resurse și competențe în metodele de cuantificare și administrare ale riscului operațional și trebuie să cunoască procesele instituției.
+
Articolul 569Funcția de administrare a riscului operațional trebuie să asigure că următoarele atribuții și arii, printre altele, sunt îndeplinite sau acoperite pe bază continuă:a)metodologia de cuantificare;c)verificarea îndeplinirii standardelor și cerințelor minime impuse de Banca Națională a României în vederea utilizării abordării avansate de evaluare și, îndeosebi, a testului de utilizare;e) +
Articolul 570(1)Rolul de validare a proceselor de administrare și a sistemelor de cuantificare aferente abordării avansate de evaluare poate fi îndeplinit de către aceeași funcție cu cea implicată în proiectarea, dezvoltarea și implementarea cadrului aferent riscului operațional doar în mod excepțional și/sau temporar.(3)Instituțiile de credit trebuie să treacă la un proces de validare internă independent imediat ce este posibil.
+
Articolul 571În cazul general al instituțiilor de credit care dispun de o unitate centrală pentru riscul operațional și de personal alocat riscului operațional în entitățile locale, instituțiile de credit trebuie să asigure faptul că acesta din urmă respectă instrucțiunile stabilite de către unitatea centrală pentru riscul operațional; responsabilitățile și liniile de raportare trebuie stabilite în mod clar.
+
Articolul 572(1)Examinarea cadrului de administrare a riscului operațional de către auditul intern trebuie să aibă ca rol principal asigurarea eficacității proceselor de administrare și a sistemelor de cuantificare a riscului operațional ale instituției de credit și a activității desfășurate de funcția de administrare a riscului operațional, precum și verificarea conformității cu standardele și cerințele minime impuse de Banca Națională a României în vederea utilizării abordării avansate de evaluare.(3)Programul la care se face referire la alin. (1) trebuie actualizat cu regularitate în ceea ce privește dezvoltarea de procese interne pentru identificarea, evaluarea, monitorizarea și controlul/diminuarea riscului operațional și implementarea de produse, procese și sisteme noi care expun instituția de credit la risc operațional semnificativ.
+
Articolul 573(1)Colaborarea cu funcția de administrare a riscului operațional permisă în conformitate cu alin. (1) nu trebuie să afecteze independența auditului intern; indiferent de recomandările sau informațiile furnizate de auditul intern, proiectarea, implementarea și actualizarea cadrului aferent riscului operațional rămân responsabilitatea exclusivă a funcției de administrare a riscului operațional, iar funcția de audit intern nu trebuie să fie implicată în activitățile curente legate de riscul operațional.
+
Articolul 574Activitatea auditului intern trebuie să acopere aspecte precum adecvarea infrastructurii IT, a colectărilor de date și a mentenanței datelor; trebuie derulate teste special pentru verificarea procesului de introducere de date.
+
Articolul 575Personalul dedicat funcției de audit intern trebuie să posede abilitățile, competențele și experiența necesare și trebuie, în mod deosebit, să fie familiarizat cu strategia și procesele de identificare, evaluare, monitorizare și control/diminuare ale riscului operațional ale instituției de credit.Standarde cantitative +
Articolul 576(1)Datele de intrare și modul în care acestea sunt tratate trebuie să fie transparente și ușor de verificat.(3)Modelul trebuie să fie robust, în sensul includerii tuturor determinanților semnificativi ai profilului de risc operațional al instituției de credit, și trebuie să prezinte senzitivitate la modificările semnificative în profilul de risc operațional al instituției de credit.
+
Articolul 577(1)Documentația internă privind aspectele cantitative ale abordării avansate de evaluare a unei instituții de credit trebuie să cuprindă aspectele prevăzute în anexa nr. 3.
+
Articolul 578(1)Instituțiile de credit trebuie să depună eforturi pentru identificarea claselor de risc operațional în cadrul cărora valorile pierderilor sunt distribuite identic și independent.(3)Execuția modelelor pentru generarea cerințelor de capital reglementate pentru riscul operațional trebuie să fie sprijinită de un proces coerent și transparent.(5)În vederea stabilirii unei cerințe de capital de ansamblu pentru riscul operațional credibile și justificabile, modelul trebuie construit astfel încât să se asigure producerea de rezultate cât mai stabile posibil; instituțiile de credit trebuie să fie capabile să evalueze acuratețea cerințelor de capital pentru riscul operațional.
+
Articolul 579(1)În cazul în care se utilizează o tehnică de ajustare de tip scaling, instituțiile de credit trebuie să poată demonstra soliditatea, adecvarea și fiabilitatea tehnicii de ajustare de tip scaling și analiza acuratețea de ansamblu a mecanismului de ajustare de tip scaling.(3)Nivelul de încredere la care poate fi calculată cuantificarea inițială a riscului operațional trebuie să fie localizat în extremitatea dreaptă a distribuției pierderilor și trebuie să fie adecvat.
+
Articolul 580(1)Modul în care instituția de credit estimează pierderile așteptate trebuie să fie consecvent cu modul în care cerința de capital, însumare a pierderilor așteptate și a pierderilor neașteptate, este calculată prin utilizarea modelului aferent abordării avansate de evaluare, pentru care a fost obținută aprobare.(3)În cazul în care acoperirea nu constă în capital deținut sau provizioane constituite în acest scop, aceasta este disponibilă doar pentru acele operațiuni cu pierderi cu natură de rutină, ce au un grad ridicat de previzibilitate și sunt rezonabil de stabile.(5)Rezervele special constituite pentru pierderile cu impact negativ major din riscul operațional nu reprezintă acoperire acceptabilă pentru pierderile așteptate.(7)Instituțiile de credit trebuie să justifice alegerea modului de estimare a pierderilor așteptate folosit, având în vedere natura distribuțiilor ce caracterizează riscul operațional.(9)În cazul indicat la alin. (4), instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că procesul de estimare este aplicat în mod coerent și este consecvent în timp.
+
Articolul 581Instituțiile de credit care examinează și recunosc corelații în modelele aferente abordării avansate de evaluare pentru scopurile art. 322 alin. (2) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:a)dependențele dintre evenimentele cu frecvență redusă și impact negativ major, situate la extremitatea distribuției, de obicei principalii determinanți ai estimărilor de risc operațional, trebuie studiate cu deosebită atenție;c)în cazul dependențelor dintre evenimentele situate în extremitatea distribuției pentru care este dificilă sau puțin pertinentă aplicarea validării cu tehnici cantitative dezvoltate pentru corelațiile dintre evenimentele cu frecvență ridicată și impact redus, soliditatea ipotezelor aferente dependențelor care au impact semnificativ asupra cuantificării de ansamblu aferente abordării avansate de evaluare trebuie demonstrată, cel puțin, prin tehnici calitative de validare și, unde este posibil, tehnici cantitative și/sau o formă de analiză prin simulare de criză (stress-test analysis);e)în cadrul documentației aferente modelului trebuie identificate și justificate ipotezele aferente corelațiilor și trebuie inclusă evaluarea senzitivității modelului la aceste ipoteze.
+
Articolul 582Instituțiile de credit care nu examinează corelații în cadrul modelelor aferente abordării avansate de evaluare trebuie să calculeze cerința de capital de ansamblu ca sumă a cuantificărilor de risc operațional individuale rezultând din estimări de risc operațional diferite.
+
Articolul 583(1)Procesele de evaluare a disponibilității celor patru elemente trebuie să fie consecvente cadrului general de administrare a riscului al instituției de credit.
+
Articolul 584(1)Instituțiile de credit trebuie să lucreze pe bază continuă pentru a asigura o calitate a datelor de care dispun suficient de ridicată pentru sprijinirea proceselor de administrare a riscului operațional și calculului cerințelor de capital.(3)Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra că respectă standarde ridicate în ceea ce privește integralitatea, adecvarea și acuratețea datelor colectate peste pragurile stabilite.(5)Instituțiile de credit trebuie să formalizeze fluxurile operaționale, procedurile și sistemele legate de colectarea și stocarea datelor.
+
Articolul 585(1)Instituțiile de credit care utilizează date calitative trebuie să poată furniza Băncii Naționale a României dovezi care să ateste faptul că sunt suficient de abilitate în utilizarea de date calitative, că au întreprins toate demersurile posibile pentru eliminarea distorsiunilor (biases), că datele calitative sunt relevante pentru variabile de risc stabilite exact și pentru obiectivele de risc proiectate.
+
Articolul 586(1)disponibilitate și mentenanță adecvată ale tuturor bazelor de date relevante;b)controale adecvate asupra procesului de colectare de date.
(2)Instituțiile de credit trebuie să întocmească un plan global cu toate punctele slabe ale datelor și sistemelor IT descoperite în timpul procesului de examinare și validare internă; instituțiile de credit trebuie să precizeze modul în care intenționează să corecteze sau să reducă punctele slabe.
+
Articolul 587(1)Pentru a asigura calitatea datelor, examinarea independentă realizată de către instituțiile de credit trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:a)o examinare a sistemelor prin care instituțiile de credit asigură îndeplinirea standardelor de calitate a datelor.(3)Instituțiile de credit trebuie să realizeze verificări ale coerenței, care să includă trasabilitatea surselor de date; discrepanțele trebuie investigate.
+
Articolul 588(1)Instituțiile de credit pot utiliza metode pentru a obține date suficiente, care să reflecte profilul actual de risc operațional, cum ar fi:a)suplimentarea datelor interne aferente celor mai recenți ani cu date externe aferente acelorași ani, provenind de la instituții/grupuri similare, ajustate în mod corespunzător;c)În cazul în care datele nu sunt suficiente, instituțiile de credit trebuie să facă estimări de risc prudente. +
Articolul 589(1)Pentru scopul art. 322 alin. (3) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit trebuie să formalizeze criteriile de identificare a pierderilor din riscul operațional care sunt legate de riscul de piață; în cazul evenimentelor și/sau pierderilor din riscul operațional legate de riscul de piață care fac parte din aria de cuprindere a riscului operațional, valoarea întreagă a pierderii înregistrate, incluzând partea de pierdere datorată condițiilor de piață adverse, trebuie considerată ca pierdere din riscul operațional.
+
Articolul 590(1)În stabilirea pragului pentru o clasă de risc operațional instituțiile de credit trebuie să dea dovadă de acuratețe, având în vedere faptul că acesta poate influența rezultatele modelului în mod considerabil, și pot întreprinde analize cost-beneficiu ale colectării de date privind pierderile aflate sub prag, fără a omite faptul că acesta este determinat de riscul și complexitatea inerente clasei.(3)Instituțiile de credit trebuie să poată furniza Băncii Naționale a României dovezi ale îndeplinirii prevederilor alin. (3).(5)Instituțiile de credit trebuie să evite distorsiuni (biases) posibile în estimarea de parametri ai modelului, luând în considerare în mod explicit în cadrul modelului faptul că setul de date pentru calcul este incomplet datorită prezenței pragurilor.
+
Articolul 591(1)Instituțiile de credit trebuie să fie capabile să separe în setul de date pentru calcul evenimentele din riscul operațional relaționate cu polițele de asigurare și alte mecanisme de transfer al riscului existente.(3)Pierderile secvențiale trebuie incluse în setul de date pentru calcul ca sume ale pierderilor succesive înregistrate în perioade diferite.(5)Evenimentele soldate cu câștiguri nu pot fi incluse în setul de date pentru calcul în sensul diminuării nenecesare a cerinței de capital.(7)Datele aferente evenimentelor cu pierdere recuperată prompt și evenimentelor soldate cu câștiguri pot fi utilizate în vederea unei conștientizări mai bune a profilului de risc operațional al instituției de credit și a îmbunătățirii proceselor de administrare a riscului operațional.
+
Articolul 592Îndeosebi în situațiile în care instituțiile de credit dispun de date interne limitate, precum cazul unor activități noi, acestea pot utiliza ca date externe pentru determinarea capitalului pentru riscul operațional informații obținute de la consorții care colectează date privind pierderile aflate peste praguri joase, apropiate de cele stabilite pe plan intern de către instituțiile participante, către care instituțiile participante au furnizat date clasificate omogen și care cuprind informații complete și fiabile.
+
Articolul 593(1)O instituție de credit care folosește numai date din surse publice trebuie să manifeste prudență deosebită pentru a se asigura că acestea sunt adecvate, nedistorsionate (unbiased) și relevante pentru activitățile și profilul de risc operațional ale instituției.
+
Articolul 594Diferențele în dimensiunile instituțiilor sau alți factori individuali trebuie luați în considerare la includerea de date externe în sistemul de cuantificare, de exemplu, prin formularea de ipoteze cu privire la care evenimente de pierdere externe sunt relevante și la măsura în care datele trebuie ajustate printr-o tehnică de tip scaling sau în vreun alt mod.
+
Articolul 595(1)Pentru a genera date verosimile și fiabile, instituțiile de credit trebuie să asigure un grad ridicat de repetabilitate a procesului de generare de date din scenarii, prin pregătire riguroasă și aplicare consecventă a rezultatelor cantitative și calitative.(3)ipotezele folosite în scenarii trebuie să se bazeze cât mai mult posibil pe dovezi empirice; în construirea scenariului trebuie utilizate date interne și externe disponibile relevante;b)ipotezele pentru generarea de analize de scenarii și procesul prin care scenariul este construit trebuie formalizate riguros.
+
Articolul 596(1)Instituțiile de credit trebuie să formalizeze unde în cadrul sistemului de cuantificare a riscului operațional folosesc indicatori legați de mediul de afaceri și controlul intern, precum și raționamentul aferent.(3)Fără a aduce atingere alin. (3) și, implicit, art. 322 alin. (6) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, dacă la implementarea pentru prima dată a sistemului de cuantificare nu este posibilă justificarea adecvării senzitivității estimărilor de risc datorită lipsei de dovezi empirice cu privire la relația dintre factorii legați de mediul de afaceri și controlul intern și expunerea la riscul operațional, instituțiile de credit trebuie să justifice cel puțin în mod calitativ adecvarea metodelor utilizate pentru încorporarea factorilor în sistemul de cuantificare.
3.3Asigurarea la riscul operațional și alte mecanisme de transfer al acestui risc +
Articolul 597(1)Instituțiile de credit trebuie să monitorizeze uzul de asigurare și alte mecanisme de transfer al riscului operațional, respectiv eficacitatea protecției prin acestea, și să recalculeze cerința de capital pentru riscul operațional dacă este cazul cu ocazia unei modificări semnificative în natura asigurării sau a protecției prin alte mecanisme de transfer al riscului.(3)Activitățile externalizate nu trebuie considerate ca făcând parte din alte mecanisme de transfer al riscului operațional pentru scopurile art. 323 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 598(1)În sensul art. 597 alin. (2), o instituție de credit trebuie să recalculeze cerința de capital aferentă abordării avansate de evaluare dacă există o modificare majoră în profilul său de risc operațional.
+
Articolul 599O instituție de credit trebuie să identifice și să administreze eventualele riscuri suplimentare, precum riscul de credit și riscul de piață, pe care, în funcție de modul în care sunt structurate și de modul în care sunt clasificate în situațiile financiare ale instituției de credit, mecanismele de transfer al riscului operațional, altele decât contractele de asigurare, le pot implica și trebuie să stabilească implicațiile proprii acestor mecanisme în ceea ce privește cerințele de capital reglementate.
+
Articolul 600Dacă o instituție de credit demonstrează că o entitate furnizoare, autorizată într-un stat terț, îndeplinește cerințe prudențiale echivalente celor aplicate în cadrul Uniunii Europene, efectul de diminuare a riscului operațional aferent contractelor de asigurare furnizate de respectiva entitate poate fi recunoscut, de la caz la caz, cu aprobarea Băncii Naționale a României, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 323 alin. (2)-(5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 601În sensul art. 323 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, ratingul disponibil pentru furnizorul de protecție trebuie să se bazeze pe capacitatea acestuia de plată a despăgubirilor pe termen lung.
+
Articolul 602(1)Pentru scopul prevăzut la alin. (1) o instituție de credit trebuie să folosească toate sursele de informații care îi sunt disponibile, incluzând datele interne și externe privind pierderile și analizele de scenarii.(3)Calculele la care se face referire la art. 323 alin. (3) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să reflecte nivelul de protecție, inclusiv prin determinarea unei probabilități de asigurare a unei protecții efective.
+
Articolul 603În sensul art. 323 alin. (3) lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o instituție de credit trebuie să ia măsuri rezonabile pentru a se asigura că nici ea și nici vreo filială a ei nu preiau în cunoștință de cauză riscurile acoperite de contracte care furnizează protecție împotriva unor evenimente de risc operațional ce au făcut obiectul acordului inițial de asigurare încheiat de ea.
+
Articolul 604În sensul art. 323 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit care utilizează instrumente de asigurare pentru a transfera riscul operațional trebuie să analizeze factorii diverși care creează incertitudine în ceea ce privește eficacitatea transferului riscului; acestea trebuie să reflecte aceste incertitudini în calculul cerinței de capital prin ajustări corespunzătoare, determinate într-o manieră prudentă, cu respectarea prevederilor art. 605-608.
+
Articolul 605(1)Dacă o instituție de credit are încheiat un alt contract de asigurare, în condiții echivalente celui ce urmează a înceta prin ajungere la termen, sau în cazul în care contractul în curs are o clauză de reînnoire automată și nu a fost denunțat în mod expres, aceasta poate solicita Băncii Naționale a României derogare de la obligativitatea îndeplinirii cerinței amintite la alin. (1) în cazul poliței respective.(3)Derogarea menționată la alin. (2) poate fi acordată dacă instituția de credit demonstrează Băncii Naționale a României că manifestă prudență în aprecierea capacității de reînnoire a polițelor în termeni, condiții și protecție echivalente, dat fiind că anumite riscuri acoperite de poliță ar putea să nu fie incluse la reînnoirea poliței.
+
Articolul 606În cazul polițelor reînnoibile, ajustările prevăzute la art. 323 alin. (4) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să reflecte premisele de reînnoire, incluzând posibilitatea asigurătorului de a înceta relația contractuală în intervalul reprezentat de perioada de valabilitate a poliței sau la data reînnoirii acesteia.
+
Articolul 607(1)În sensul alin. (1), o instituție de credit trebuie să evalueze ajustarea pentru neîndeplinirea obligațiilor de către contrapartidă pe baza ratingului societății de asigurări răspunzătoare conform contractului în cauză, chiar dacă societatea-mamă a acesteia are un rating mai bun sau riscul este transferat unei terțe părți; astfel, instituțiile de credit trebuie să atribuie o ajustare mai ridicată asigurătorilor cu o capacitate de plată a despăgubirilor mai scăzută decât asigurătorilor cu un rating mai ridicat.
+
Articolul 608În sensul art. 323 alin. (4) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o neconcordanță în protecție are loc atunci când protecția oferită de contractul de asigurare nu se potrivește cu profilul de risc operațional al instituției de credit, astfel că protecția nu oferă efectul de diminuare dorit și anumite evenimente rămân neacoperite; prin utilizarea tuturor surselor de date disponibile – date privind pierderile și analize de scenarii – și anumite analize de date și exerciții de simulare, instituțiile de credit trebuie să surprindă în mod corect și să încorporeze în mod adecvat în cadrul modelului aferent abordării avansate de evaluare în special neconcordanțele în protecția la pierderi de la nivel mediu la nivel mare datorate, spre exemplu, limitelor și francizelor mari sau epuizării limitelor poliței.
+
Articolul 609În sensul art. 323 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, diminuarea cerinței de capital pentru riscul operațional ca urmare a protecției obținute prin achiziționarea de către o instituție de credit a unor mecanisme de transfer al riscului operațional, altele decât asigurarea, poate fi recunoscută doar în măsura în care aceste mecanisme sunt utilizate pentru administrarea riscului operațional fără a fi deținute sau utilizate de instituția de credit pentru scopuri de tranzacționare.
+
Articolul 610(1)În sensul alin. (1), instituțiile de credit pot să colecteze date din surse interne și externe privind probabilitatea asigurării unei protecții efective și oportunitatea efectuării plății pentru instrumentele aferente altor mecanisme de transfer al riscului operațional, în special pentru clasele sau tipurile de produse având caracteristici inovatoare.
+
Articolul 611Furnizorul de protecție trebuie să fie solid din punct de vedere financiar, în ceea ce privește atât solvabilitatea, cât și lichiditatea.
+
Articolul 612(1)Metodologia pentru recunoașterea efectului altor mecanisme de transfer al riscului operațional trebuie să ia în considerare, prin analogie, elementele prevăzute la art. 323 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu aplicarea prevederilor relevante ale art. 600-608.
3.4Validarea internă a abordării avansate de evaluare +
Articolul 613(1)Procesul de validare internă trebuie să includă verificarea fiabilității calculului cerinței de capital pentru riscul operațional, precum și verificarea faptului că sistemul de cuantificare este utilizat în procesele decizionale și în administrarea riscului operațional.
+
Articolul 614(1)validarea internă este responsabilitatea instituției de credit; instituția de credit trebuie să depună "cel mai bun efort" pentru a valida intern cadrul aferent abordării avansate de evaluare;b)tehnicile de validare internă trebuie să fie proporționale și să ia în considerare condițiile de operare și de piață în schimbare;d)procesele de validare internă și rezultatele acesteia trebuie să facă obiectul unei examinări independente pentru a asigura că implementarea acestora este eficace; în cazul în care validarea internă este realizată de către persoane sau unități implicate în derularea sistemelor de cuantificare și a proceselor de administrare ale riscului operațional, examinarea va trata în mod expres obiectivitatea procesului și a rezultatelor acestuia.
(2)Instituțiile de credit trebuie să aibă în vedere faptul că nu există o metodă de validare universală.
+
Articolul 615Frecvența validării interne trebuie stabilită în ultimă instanță în funcție de obiectul validării și importanța acestuia în cadrul sistemelor de cuantificare sau al proceselor de administrare ale riscului operațional ale instituției de credit.
+
Articolul 616Instituțiile de credit trebuie să analizeze periodic propriile metodologii de validare internă pentru a se asigura că acestea rămân adecvate; în particular, anumite secțiuni ale sistemelor de cuantificare și ale proceselor de administrare ale riscului operațional trebuie revalidate, cel puțin dacă există o modificare semnificativă în profilul de risc operațional al instituției și/sau în metodologia/ipotezele modelului ori în procesele de administrare.
+
Articolul 617(1)Instituțiile de credit trebuie să se asigure că informațiile introduse în sistemele de cuantificare a riscului operațional sunt exacte și complete într-o măsură rezonabil de ridicată.(3)Validarea internă a sistemelor de cuantificare a riscului a unei instituții de credit trebuie să cuprindă atât elemente cantitative, cât și elemente calitative și trebuie să fie formalizată în mod clar; documentația aferentă trebuie să cuprindă un plan detaliat al metodologiei de validare, incluzând frecvența, și trebuie să evidențieze orice puncte slabe identificate.
+
Articolul 618Instituțiile de credit trebuie să respecte următoarele cerințe minime de validare în ariile relevante ale sistemelor de cuantificare a riscului operațional:a)toate datele semnificative peste pragurile stabilite trebuie validate pentru atestarea faptului că sunt complete, adecvate și exacte; validarea trebuie să cuprindă toate tipurile de date: date reale, date construite, numere generate prin analize de scenarii, factori legați de mediile de afaceri și factori legați de controlul intern; îndeosebi pentru datele construite, validarea trebuie să ateste faptul că ipotezele sunt nedeplasate (unbiased) și că rezultatele sunt verosimile;c)validarea modelului trebuie să asigure că relația dintre datele de introdus și rezultatele modelului este stabilă și că tehnicile aflate la baza modelului sunt transparente și intuitive; modelul trebuie să fie logic: la îmbunătățirea controlului, pierderea așteptată și/sau pierderea neașteptată ar trebui să se micșoreze, iar, ca urmare, ceteris paribus, ar trebui să existe o reducere aferentă a cerinței de capital reglementate;e) +
Articolul 619Pentru a se asigura adecvarea cadrului de administrare a riscului operațional în vederea îndeplinirii scopurilor acestuia, ca și operarea cadrului conform așteptărilor conducerii, instituțiile de credit trebuie, ca parte a procesului de validare internă, să evalueze adecvarea proceselor de administrare a riscului.
+
Articolul 620(1)Instituțiile de credit trebuie să fie capabile să justifice Băncii Naționale a României modul în care îndeplinesc cerința prevăzută la alin. (1).(3)integralitatea documentației aferente administrării riscului operațional;b)îndeplinirea de către datele privind pierderile colectate a standardelor impuse privind datele;d)urmărirea procedurilor de examinare și actualizare a cadrului de administrare a riscului operațional;f)concordanța rapoartelor de conformitate/cuprinzând date privind pierderile/cuprinzând indicatori-cheie ai riscului și a estimărilor de risc cu rezultatele autoevaluărilor calitative.
+
Articolul 621Organul de conducere al fiecărei instituții de credit este responsabil de realizarea unei evaluări proprii a riscului operațional, a mediului de activitate și a mediului de control ale instituției de credit și de asigurarea unei capitalizări adecvate a acesteia pentru riscul operațional, inclusiv prin luarea în considerare a eventualelor obstacole în transferul de capital dintre societatea-mamă și aceasta.
+
Secţiunea a 4-aMetodologia de alocare a capitalului +
Articolul 622(1)Metodologia la care se face referire în cadrul art. 20 alin. (1) al 3-lea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 trebuie să realizeze alocarea capitalului deținut la nivelul consolidat al grupului pentru riscul operațional descendent către entitățile juridice implicate în procesul de calcul la nivel consolidat aferent abordării avansate de evaluare.(3)Instituțiile de credit trebuie să adopte mecanisme de alocare care să reflecte în mod corect nivelul de risc operațional al entităților juridice și în cadrul grupului, precum și contribuția efectivă a acestora la cerința de capital determinată la nivel consolidat.(5)Instituțiile de credit trebuie să poată demonstra îndeplinirea prevederilor alin. (3).
+
Secţiunea a 5-aCerință de notificare +
Articolul 623În cazul în care o instituție de credit care a obținut aprobare de utilizare a abordării avansate de evaluare din partea Băncii Naționale a României nu mai îndeplinește cerințele și standardele relevante, aceasta trebuie să notifice Banca Națională a României în acest sens.
+
Titlul VIIIAprobarea anumitor elemente aferente modelelor interne utilizate pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul de piață +
Capitolul IDeterminarea valorii la risc în condiții de criză +
Secţiunea 1Numărul perioadelor de criză utilizate în scopurile calibrării valorii la risc în condiții de criză +
Articolul 624Instituțiile de credit, persoane juridice române, trebuie să supună spre aprobare Băncii Naționale a României abordarea menționată la art. 365 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în condițiile în care Banca Națională a României este autoritatea responsabilă cu supravegherea pe bază consolidată.
+
Articolul 625Instituțiile de credit, persoane juridice române, filiale ale unei instituții de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, trebuie să procedeze similar celor menționate la art. 624 în condițiile în care Banca Națională a României este autoritatea responsabilă cu supravegherea la nivel individual, iar modelul intern este recunoscut la nivelul acestei filiale.
+
Articolul 626Instituțiile de credit trebuie să definească la nivel de grup o singură perioadă de criză în condițiile în care Banca Națională a României în colaborare cu alte autorități competente aprobă perioada în cauză conform prevederilor art. 20 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 627Fără a aduce atingere art. 626, Banca Națională a României solicită unei instituții de credit, persoană juridică română, filială a unei instituții de credit-mamă la nivelul Uniunii Europene, să determine o perioadă de criză diferită la nivel individual în condițiile în care perioada de criză definită la nivel de grup nu este relevantă pentru portofoliul acestei filiale.
+
Articolul 628În situația în care instituția de credit menționată la art. 627 utilizează un model pentru determinarea valorii la risc aprobat la nivelul filialei și folosește perioada de criză definită la nivel de grup, aceasta trebuie să demonstreze că respectiva perioadă este relevantă totodată pentru portofoliul său.
+
Secţiunea a 2-aDeterminarea cerințelor de capital pentru riscurile de nerambursare și de migrație adiționale2.1Poziții pe titluri de capital și pe instrumente financiare derivate pe titluri de capital +
Articolul 629Cu aprobarea Băncii Naționale a României, instituțiile de credit pot să includă în calculul cerinței de capital pentru riscurile de nerambursare și de migrație adiționale pozițiile pe titluri de capital listate și pe instrumente financiare derivate pe titluri de capital listate care îndeplinesc următoarele condiții:a)existența unor proceduri pentru cuantificarea și administrarea atât a riscului de credit, cât și a riscului legat de titlurile de capital în cadrul unității de tranzacționare relevante; șic)
2.2Criterii calitative +
Articolul 630(1)În acest sens, instituțiile de credit trebuie să formalizeze orice analiză efectuată pentru a justifica ipoteze, tehnici de estimare, substituenți sau simplificări. La cererea Băncii Naționale a României, instituțiile de credit trebuie să justifice orice decizie cu privire la aceste elemente.
+
Articolul 631În situația în care o instituție de credit a obținut aprobarea Băncii Naționale a României de a utiliza propriile estimări pentru probabilitatea de nerambursare sau pentru probabilitatea de nerambursare și pentru pierderea în caz de nerambursare în cadrul abordării bazate modele interne de rating, aceasta poate utiliza respectivele date ca sursă în vederea obținerii unor estimări pentru probabilitățile de nerambursare și pierderile în caz de nerambursare utilizate pentru scopurile determinării cerinței de capital pentru riscurile de nerambursare și de migrație adiționale.
+
Articolul 632(1)Pentru scopurile alin. (1), instituția de credit trebuie să obțină o aprobare separată din partea Băncii Naționale a României pentru utilizarea parametrilor menționați în cadrul determinării cerinței de capital pentru riscurile de nerambursare și de migrație adiționale.(3)Instituția de credit are obligația de a demonstra Băncii Naționale a României faptul că abordarea în cauză este în măsură să facă suficientă distincție între pozițiile cu diferite caracteristici de evaluare. Cu titlu de exemplu, un instrument de tip credit default swap și obligațiunea-suport trebuie să facă obiectul unei evaluări separate.
+
Articolul 633Instituția de credit trebuie să estimeze impactul migrării ratingului asupra prețurilor de piață fie prin utilizarea datelor de piață observate în mod curent, cum ar fi marjele de credit, fie prin utilizarea mediei datelor de piață istorice observate de-a lungul unei perioade maxime de un an sau dea lungul oricărei altei perioade, sub rezerva aprobării Băncii Naționale a României.
+
Articolul 634Pentru scopurile art. 633, instituția de credit are obligația de a demonstra Băncii Naționale a României că estimarea este diferențiată în mod corespunzător pe categorii diverse de debitori și instrumente. În plus, instituția de credit trebuie să asigure consecvența calculelor între instrumente.Abordările pentru determinarea cerinței de capital aferente riscurilor de nerambursare și de migrație adiționale bazate pe diferiți parametri +
Articolul 635În vederea surprinderii riscurilor de nerambursare și de migrație adiționale, instituția de credit poate utiliza o abordare care îndeplinește parțial prevederile art. 372 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în condițiile în care:a)instituția de credit este capabilă să demonstreze că abordările sale conduc la o cerință de capital care este cel puțin la fel de mare ca în cazul în care aceasta ar fi bazată pe o abordare în conformitate deplină cu dispozițiile privind cerințele de capital pentru riscurile de nerambursare și de migrație adiționale, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 636Instituția de credit are obligația de a furniza toate informațiile necesare referitoare la elementele din abordarea utilizată pentru determinarea cerinței de capital aferente riscurilor de nerambursare și de migrație adiționale care sunt considerate, fie de instituția de credit însăși, fie de Banca Națională a României, ca fiind conforme parțial cu dispozițiile relevante prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
+
Articolul 637Pe baza informațiilor furnizate de instituția de credit, Banca Națională a României decide măsura în care abordarea utilizată în vederea determinării cerinței de capital aferente riscurilor de nerambursare și de migrație adiționale – sau abordarea care urmează să fie utilizată – poate fi considerată ca fiind neconformă sau ca fiind conformă parțial cu dispozițiile relevante prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În situația în care abordarea utilizată în vederea determinării cerinței de capital aferente riscurilor de nerambursare și de migrație adiționale este conformă parțial cu aceste dispoziții, instituția de credit trebuie să aplice abordarea standard pentru riscul specific aferent pozițiilor care fac obiectul abordării considerate ca fiind neconformă cu dispozițiile respective.
+
Articolul 638Banca Națională a României decide recunoașterea abordării utilizate pentru determinarea cerinței de capital aferente riscurilor de nerambursare și de migrație adiționale ca fiind conformă parțial.
+
Articolul 639Pentru a obține din partea Băncii Naționale a României recunoașterea menționată la art. 638, instituția de credit demonstrează că utilizarea abordării respective conduce la o cerință de capital cel puțin egală cu cea care s-ar obține din aplicarea unei abordări conforme integral.
+
Titlul IXAlte prevederi +
Capitolul ICerințe de publicare pentru Banca Națională a României +
Articolul 640Pentru scopurile Părții a cincea din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, Banca Națională a României publică următoarele informații:a)fără a aduce atingere dispozițiilor de la titlul VII capitolul 1 secțiunea II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, o descriere succintă a rezultatului obținut în urma procesului de supraveghere și o prezentare a măsurilor impuse în cazurile de neconformare cu dispozițiile art. 405-409 din respectivul regulament, identificate pe bază anuală.
+
Articolul 641În situația în care Banca Națională a României exercită opțiunea prevăzută la art. 7 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aceasta publică următoarele informații:a)numărul de instituții de credit-mamă care beneficiază de exercitarea opțiunii menționate la art. 7 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și numărul unor astfel de instituții de credit-mamă care au filiale într-un stat terț;c)valoarea deținută la filiale din state terțe din fondurile proprii pe bază consolidată ale instituției de credit-mamă la nivelul României, care beneficiază de exercitarea opțiunii prevăzute la art. 7 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;(ii)procentajul reprezentat de fondurile proprii deținute la filiale din state terțe în fondurile proprii totale necesare în temeiul art. 92 din regulamentul menționat, pe baza situației consolidate a instituțiilor de credit-mamă la nivelul României, care beneficiază de exercitarea opțiunii prevăzute la art. 7 alin. (3) din respectivul regulament.
+
Articolul 642În situația în care Banca Națională a României exercită opțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, aceasta publică informațiile prevăzute la art. 641, care se aplică în mod corespunzător.
+
Capitolul IIDețineri calificate în entități din afara sectorului financiar +
Articolul 643Pentru deținerile calificate în entități din afara sectorului financiar, care depășesc limitele prevăzute de art. 89 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se aplică tratamentul prevăzut de art. 89 alin. (3) lit. a) din regulamentul anterior menționat.
+
Capitolul IIIRaportarea pentru fiecare țară în parte +
Articolul 644(1)denumirea, natura activităților și localizarea geografică;b)numărul de angajați în echivalent normă întreagă;d)impozitul pe profit sau pierderea;f)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), instituțiile de credit trebuie să publice informațiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și c) pentru prima dată la 1 iulie 2014.(3)Informațiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie supuse auditului în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale și al situațiilor financiare anuale consolidate, cu modificările și completările ulterioare, și trebuie publicate, în cazul în care este posibil, ca anexă la situațiile financiare anuale sau la situațiile financiare consolidate ale instituției de credit respective, după caz.
+
Capitolul IVPublicarea rentabilității activelor +
Articolul 645Instituțiile de credit trebuie să publice în rapoartele lor anuale, printre indicatorii-cheie, rentabilitatea activelor lor, calculată ca raport între profitul net realizat și valoarea totală a activului.
+
Capitolul VPrevederi în aplicarea Regulamentului UE nr. 575/2013 +
Secţiunea 1Calculul cerințelor de capital pentru riscul de credit(la 01-01-2025,
Titlul Secțiunii 1 , Capitolul V , Titlul IX a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 13 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 987 din 2 octombrie 2024
)
+
Articolul 645^1În aplicarea art. 116 alin. (4) și a art. 147 alin. (3a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările și completările ulterioare, expunerile față de băncile de dezvoltare, expuneri menționate la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii și funcționării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările și completările ulterioare, respectiv principalul aferent obligațiilor de plată asumate în nume și cont propriu de către fiecare bancă de dezvoltare, precum și obligațiile de garantare asumate de către acestea, în cazul în care obligațiile respective nu beneficiază de nicio altă garanție, sunt tratate drept expuneri față de administrația centrală a statului român.(la 01-01-2025,
Sectiunea 1 , Capitolul V , Titlul IX a fost completată de Punctul 2. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 11 din 13 septembrie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 987 din 2 octombrie 2024
)
+
Articolul 646În aplicarea art. 124 alin. (2), primul, al 2-lea și al 4-lea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, expunerilor sau părții unei expuneri deplin garantate cu ipoteci asupra proprietăților imobiliare comerciale prevăzute la art. 126 alin. (1) lit. (a) și (b) din același regulament, situate pe teritoriul României, li se aplica ponderea de risc de 100%.
+
Articolul 647În aplicarea art. 496 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, până la data de 31 decembrie 2017, limita de 10% pentru unitățile cu rang superior emise de fondurile comune de securitizare franceze sau de organismele de securitizare echivalente acestora prevăzute la art. 129 alin. (1) lit. (d) și (e) din respectivul regulament nu se aplică în condițiile respectării cerințelor de la art. 496 alin. (1) lit. a) și b) din același regulament.
+
Secţiunea 1^1Nivelul pragului de semnificație(la 18-10-2018,
Capitolul V din Titlul IX a fost completat de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
+
Articolul 647^1(1)nivelul componentei relative a pragului de semnificație este de 1%; b)În aplicarea art. 2 din Regulamentul delegat (UE) 2018/171 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru pragul de semnificație al obligațiilor din credite restante, pentru alte tipuri de expuneri decât expunerile de tip retail: a)nivelul componentei absolute a pragului de semnificație este de 1.000 lei.(la 18-10-2018,
Secțiunea 1^1 din Capitolul V , Titlul IX a fost completată de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
+
Articolul 647^2(1)În aplicarea art. 6 din Regulamentul delegat (UE) 2018/171 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru pragul de semnificație al obligațiilor din credite restante, instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating prevăzută în partea a treia, titlul II, capitolul 3 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se conformează cu nivelul pragului de semnificație prevăzut la art. 647^1 în termenele comunicate de Banca Națională a României – Direcția supraveghere.(la 18-10-2018,
Secțiunea 1^1 din Capitolul V , Titlul IX a fost completată de Punctul 6, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 5 octombrie 2018, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 18 octombrie 2018
)
+
Secţiunea a 2-aRiscul de lichiditate +
Articolul 648În aplicarea art. 10 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește cerința de acoperire a necesarului de lichiditate pentru instituțiile de credit, rezervele deținute de instituția de credit la o bancă centrală nu includ rezervele minime impuse de Banca Națională a României.(la 19-10-2015,
Art. 648 a fost modificat de pct. 1 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 14 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 octombrie 2015.
)
+
Articolul 648^1În aplicarea art. 12 alin. (1) lit. c) pct. (i) din Regulamentul delegat (UE) 2015/61, indicele pe acțiuni principal desemnat este indicele BET (Bucharest Exchange Trading) al Bursei de Valori București.(la 19-10-2015,
Art. 648^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din REGULAMENTUL nr. 7 din 14 octombrie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 777 din 19 octombrie 2015.
)
+
Articolul 648^2La calcularea indicatorului de finanțare stabilă netă potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit nu iau în calcul impactul contractelor cu instrumente financiare derivate, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute la art. 428d alin. (6) lit. a)-c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. În sensul art. 428d alin. (6) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, vor fi avute în vedere, din categoria contractelor derivate care servesc politicii monetare a băncii centrale a unui stat membru, contractele cu instrumente financiare derivate care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a)operațiunile servesc scopurilor politicii monetare a Băncii Naționale a României;c)(la 30-03-2022,
Sectiunea a 2-a din Capitolul V , Titlul IX a fost completată de Punctul 9, Articolul I din REGULAMENT nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022
)
Notă
Conform punctului 9 al articolului I, coroborat cu art. III din REGULAMENTUL nr. 5 din 25 martie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 30 martie 2022, la data de 30.03.2022, după articolul 648^1 se introduce un nou articol, articolul 648^2. Însă tot legiuitorul a introdus secțiunea a 3-a „Pragul aferent instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate“, cuprinzând articolul 648^2, în data de 07.02.2022, potrivit punctului 56 al articolului I din REGULAMENTUL nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022.
+
Secţiunea a 3-aPragul aferent instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate +
Articolul 648^2În aplicarea art. 4 alin. (5^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, pentru cerința prevăzută la art. 4 alin. (1) pct. 145 lit. (b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în ceea ce privește instituțiile de credit, nivelul pragului este de 1 miliard euro.
(la 07-02-2022,
Sectiunea a 2-a din Capitolul V , Titlul IX a fost completată de Punctul 56, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Titlul XDispoziții tranzitorii și finale +
Capitolul IDispoziții tranzitorii +
Secţiunea 1Fonduri proprii1.1Cerințe minime de fonduri proprii +
Articolul 649Potrivit art. 465 alin. (1) și (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pe parcursul anului 2014 se aplică următoarele cerințe minime de fonduri proprii:a)o rată a fondurilor proprii de nivel 1 de 6%.Câștiguri și pierderi nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă +
Articolul 650Pierderile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă, prevăzute de art. 467 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se iau în calcul la determinarea fondurilor proprii de nivel 1 de bază, potrivit art. 467 alin. (2) și (3) din același regulament, element cu element, în procent de 100% pe întreaga perioadă 01.01.2015 – 31.12.2017, prevăzută de respectivul articol.
+
Articolul 651Câștigurile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă, prevăzute de art. 468 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, se exclud la calculul fondurilor proprii de nivel 1 de bază, potrivit art. 468 alin (2) și (3) din același regulament, element cu element, în următoarele procente:a)40% în perioada 01.01.2016 – 31.12.2016;c)1.3Aplicarea elementelor deductibile prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 +
Articolul 652(1)20% în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014;b)60% în perioada 01.01.2016 – 31.12.2016;d)În scopul efectuării calculelor prevăzute la art. 478 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru deducerea elementului stipulat la art. 36 (1) lit. a) din respectivul regulament se are în vedere procentul de 100% începând cu data de 01.01.2014.
+
Articolul 653Potrivit art. 478 alin. (2) și alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru efectuarea calculelor prevăzute de art. 478 alin. (2) din respectivul regulament se au în vedere următoarele procente:a)10% în perioada 01.01.2015 – 31.12.2015;c)30% în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017;e)50% în perioada 01.01.2019 – 31.12.2019;g)70% în perioada 01.01.2021 – 31.12.2021;i)90% în perioada 01.01.2017 – 31.12.2023.Tratamentul interesului minoritar și al instrumentelor de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 emise de filiale1.4.1Recunoașterea în fondurile proprii de nivel 1 de bază la nivel consolidat a instrumentelor și elementelor care nu se califică drept interese minoritare +
Articolul 654Elementele prevăzute de art. 479 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 se iau în calcul la determinarea fondurilor proprii la nivel consolidat, potrivit art. 479 alin. (3) și (4) din același regulament, în următoarele procente:a)60% în perioada 01.01.2015 – 31.12.2015;c)20% în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017.Recunoașterea în fondurile proprii la nivel consolidat a intereselor minoritare și a fondurilor proprii de nivel 1 suplimentar și de nivel 2 eligibile +
Articolul 655În aplicarea art. 480 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în baza art. 480 alin (2) și (3) din același regulament, se aplică următorul factor:a)0,4 în perioada 01.01.2015 – 31.12.2015;c)0,8 în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017.Luarea în calcul la determinarea fondurilor proprii a deducerilor/filtrelor prudențiale/elementelor pozitive care nu sunt prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 +
Articolul 656(1)valoarea totală a deținerilor temporare de acțiuni/părți sociale din operațiuni de asistență sau restructurare financiară, ale instituției de credit sau, după caz, ale instituției de credit și/sau ale oricărei alte entități incluse în aria sa de consolidare prudențială, determinate potrivit Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 26 din 18/11/2011 privind deținerile temporare de acțiuni/părți sociale în cursul unei operațiuni de asistență sau restructurare financiară a unei entități din afara sectorului financiar. La determinarea acestei valori se au în vedere valorile nete de ajustările de valoare ce trebuie constituite pentru pierderile de valoare aferente acțiunilor/părților sociale din operațiuni de asistență sau restructurare financiară;b)expunerile (altele decât cele aferente persoanelor care, la momentul determinării nivelului fondurilor proprii, beneficiază, în calitate de salariați, de drepturi oferite prin pachetele de măsuri remuneratorii și stimulente pentru salariații entităților membre ale grupului instituției de credit) care prezintă caracteristici ce reflectă efectuarea unei operațiuni în condiții de favoare;d)În aplicarea art. 481 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în baza art. 481 alin. (3) și alin. (5) din același regulament, pe perioada 01.01.2014 – 31.12.2017, la determinarea fondurilor proprii de nivel 2 se deduce, în procentul menționat la alin. (3), jumătate din suma totală prevăzută la art. 19 lit. g) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, cu modificările și completările ulterioare.(3)80% în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014;b)40% în perioada 01.01.2016 – 31.12.2016;d)20% în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017.
+
Articolul 657(1)În aplicarea art. 481 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în baza art. 481 alin. (3) și alin. (5) din același regulament, pe perioada 01.01.2014-31.12.2017, la determinarea fondurilor proprii de nivel 2 se ia în calcul, în procentul menționat la alin. (3), 50% din valoarea sumelor reprezentând soldul creditor al impozitelor amânate aferente elementului menționat la art. 19 lit. g) din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 16/2012 privind clasificarea creditelor și plasamentelor, precum și determinarea și utilizarea ajustărilor prudențiale de valoare, cu modificările și completările ulterioare.(3)80% în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014;b)40% în perioada 01.01.2016 – 31.12.2016;d)20% în perioada 01.01.2017 – 31.12.2017.
+
Articolul 658Pe parcursul anului 2014, în aplicarea art. 481 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în baza art. 481 alin. (3) și alin. (5) din același regulament, câștigurile nerealizate rezultate din evaluarea la valoarea justă, eliminate din fondurile proprii de nivel 1 de bază, element cu element, în procent de 100% potrivit prevederilor art. 468 alin. (2) din regulamentul anterior menționat, se includ în fondurile proprii de nivel 2 în proporție de 45% din valoarea lor netă de obligațiile fiscale aferente, previzibile la data raportării.
+
Articolul 659În aplicarea art. 481 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, în baza art. 481 alin. (3) și alin. (5) din același regulament, pe perioada 01.01.2014- 31.12.2017, la determinarea fondurilor proprii totale, fondurile proprii suplimentare rezultate ca urmare a utilizării modalității alternative de determinare a fondurilor proprii prevăzută de art. 5 din Regulamentul BNR-CNVM nr. 22/27/2006 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit și al firmelor de investiții se iau în calcul în procent de 0%.Luarea în calcul la determinarea fondurilor proprii a elementelor/instrumentelor care nu sunt eligibile potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013 +
Articolul 660(1)80% în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014;b)60% în perioada 01.01.2016 – 31.12.2016;d)40% în perioada 01.01.2018 – 31.12.2018;f)20% în perioada 01.01.2020 – 31.12.2020;h)În sensul alin. (1) se au în vedere în particular următoarele elemente:a)acțiunile preferențiale cumulative pe perioadă nedeterminată/determinată, după caz;c)subvențiile publice sau private nerambursabile;e)rezerva mutuală de garantare, constituită la nivelul casei centrale, pentru calculul efectuat la nivelul acesteia și al rețelei cooperatiste.
+
Secţiunea a 2-aExpuneri mari +
Articolul 661În aplicarea art. 493 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, pentru fiecare dintre următoarele expuneri se va excepta de la aplicarea art. 395 alin. (1) din același regulament partea calculată ca diferență între valoarea expunerii respective și rezultatul înmulțirii acesteia cu ponderea aferentă:a)elemente de activ care constituie creanțe asupra băncilor centrale sub formă de rezerve minime obligatorii deținute la aceste bănci centrale și care sunt exprimate în monedele lor naționale;(ii)10%:(i)20 %:(i)elemente de activ reprezentând creanțe asupra administrațiilor regionale sau autorităților locale ale statelor membre, în cazul în care acestor creanțe li se aplică o pondere de risc de 20%, potrivit prevederilor părții a treia, titlul II, capitolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și alte expuneri față de ori garantate de aceste administrații regionale sau autorități locale, creanțe cărora li se aplică o pondere de risc de 20% potrivit acelorași prevederi;(iii)elemente de activ reprezentând creanțe și alte expuneri față de instituții, cu condiția ca expunerile respective să nu constituie fonduri proprii ale acestor instituții, scadența să nu depășească ziua lucrătoare următoare și să nu fie exprimate într-o monedă de tranzacționare importantă;(v)50%:(i)active care constituie creanțe și alte expuneri față de burse recunoscute;(iii) +
Articolul 661^1Prin derogare de la art. 395 alin. (1) și de la art. 493 alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, instituțiile de credit pot aplica prevederile art. 500a alin. (2) din regulamentul menționat.(la 28-12-2020,
Articolul 661^1 din Sectiunea a 2-a , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 188, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Secţiunea a 3-aEfectul de levier +
Articolul 662În aplicarea art. 499 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin derogare de la art. 429 alin. (2) din același regulament, în perioada de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2017, instituțiile de credit pot calcula indicatorul efectului de levier la sfârșitul trimestrului, în cazul în care acestea nu au date de o calitate suficient de bună pentru a calcula un indicator al efectului de levier ca medie aritmetică a indicatorilor lunari ai efectului de levier înregistrați pe parcursul unui trimestru.
+
Secţiunea a 4-aRiscul de lichiditate +
Articolul 663Prevederile art. 2 alin. (3) se aplică până la data la care cerința de acoperire a necesarului de lichiditate devine aplicabilă în conformitate cu un act delegat adoptat de Comisie în conformitate cu art. 151 din Directiva nr. 2013/36/UE.
+
Secţiunea a 5-aAmortizoare de capital +
Articolul 664În perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, prin derogare de la prevederile art. 256, instituțiile de credit trebuie să mențină amortizorul de conservare a capitalului la nivelul impus prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială.(la 05-01-2018,
Articolul 664 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 665În perioada 1 ianuarie 2017-31 decembrie 2018, prin derogare de la prevederile art. 257, instituțiile de credit trebuie să mențină rata amortizorului anticiclic de capital la nivelul impus prin ordin emis de Banca Națională a României, la recomandarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială.(la 05-01-2018,
Articolul 665 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 666(1)Banca Națională a României poate impune, la recomandarea structurii de coordonare, o perioadă tranzitorie mai scurtă decât cea precizată la art. 664 și art. 665 și, prin urmare, poate dispune activarea amortizorului de conservare a capitalului și a amortizorului anticiclic de capital începând cu 31 decembrie 2013.(3)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (3) din Articolul 666 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost abrogat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(4)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (4) din Articolul 666 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost abrogat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(5)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (5) din Articolul 666 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost abrogat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(6)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (6) din Articolul 666 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost abrogat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
(7)Abrogat.(la 05-01-2018,
Alineatul (7) din Articolul 666 , Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost abrogat de Punctul 29, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Articolul 667Prevederile art. 266 și 275-280 se aplică după cum urmează: a)75% din amortizorul G-SII, stabilit în conformitate cu art. 266, în anul 2018; și c)(la 05-01-2018,
Articolul 667 din Sectiunea a 5-a , Capitolul I , Titlul X a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 17 noiembrie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2018
)
+
Secţiunea a 6-aTratamentul expunerilor din titluri de capital în cadrul abordării bazate pe modele interne de rating +
Articolul 668În aplicarea art. 495 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, prin derogare de la prevederile părții a treia, titlul II, capitolul 3 din același regulament, până la data de 31 decembrie 2017, sunt exceptate de la aplicarea tratamentului riscului de credit potrivit abordării bazate pe modele interne de rating anumite expuneri din titluri de capital deținute, la data de 31 decembrie 2007, de către instituțiile de credit, inclusiv filialele din România ale instituțiilor de credit autorizate în alte state membre.
+
Secţiunea a 7-aAprobarea utilizării modelelor interne de rating pentru riscul de credit +
Articolul 669(1)În cazul cererilor de aprobare primite de Banca Națională a României și aflate în curs de analiză la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituțiile de credit trebuie să completeze solicitarea depusă astfel încât aceasta să se conformeze cu cerințele stabilite la art. 315-321, art. 323 alin. (4) și art. 324-325.(3)În cazul instituțiilor de credit pentru care există cereri de aprobare în analiză la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, termenul prevăzut la art. 327 alin. (1) începe să curgă de la data depunerii documentației complete (cerere de aprobare și documentație suport) potrivit prezentului regulament.
+
Secţiunea a 8-aAprobarea utilizării abordării avansate de evaluare pentru riscul operațional +
Articolul 670(1)În cazul cererilor de aprobare primite de Banca Națională a României și aflate în curs de analiză la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, instituțiile de credit trebuie să completeze solicitarea depusă astfel încât aceasta să se conformeze cu prevederile relevante ale art. 535-537 și art. 539-556.(3)În cazul instituțiilor de credit pentru care există cereri de aprobare în analiză la data publicării prezentului regulament în Monitorul Oficial al României, Partea I, termenul prevăzut la art. 556 alin. (3) din prezentul regulament se calculează de la data depunerii documentației complete – cerere de aprobare și documentație suport – potrivit prezentului regulament.
+
Capitolul IIDispoziții finale +
Articolul 671(1)În cazul modificării reglementărilor interne, instituțiile de credit vor transmite Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere, în termen de 5 zile de la data aprobării acestora de către organele competente ale instituțiilor de credit, textul integral al normelor în cauză, actualizat cu modificările intervenite.
+
Articolul 672Instituțiile de credit trebuie să raporteze anual Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere informațiile prevăzute de art. 9 alin. (8) lit. b) din prezentul regulament.(la 07-02-2022,
Articolul 672 din Capitolul II , Titlul X a fost modificat de Punctul 57, Articolul I din REGULAMENT nr. 2 din 1 februarie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 121 din 07 februarie 2022
)
+
Articolul 673(1)Raportul prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă cel puțin:a)o descriere a modificărilor semnificative intervenite în cadrul celor 3 funcții de control în perioada respectivă;c)desfășurarea controlului intern în cadrul sediilor secundare ale instituțiilor de credit din străinătate.(3)Raportul întocmit de către instituțiile de credit trebuie să includă și condițiile în care se desfășoară controlul intern la nivelul entităților incluse în aria de cuprindere a consolidării prudențiale.(5)Raportul întocmit de către casele centrale ale cooperativelor de credit se va referi și la condițiile în care se va desfășura controlul intern la nivelul rețelei cooperatiste de credit.
+
Articolul 674Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 674 din Capitolul II , Titlul X a fost abrogat de Punctul 189, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 675Abrogat.(la 28-12-2020,
Articolul 675 din Capitolul II , Titlul X a fost abrogat de Punctul 189, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 676(1)În cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, prevederile referitoare la transmiterea de raportări către Banca Națională a României, prevăzute de prezentul regulament, se aplică în mod corespunzător și la nivelul rețelei cooperatiste.(la 28-12-2020,
Articolul 676 din Capitolul II , Titlul X a fost modificat de Punctul 190, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Articolul 677Casele centrale ale cooperativelor de credit sunt responsabile pentru reglementarea cadrului general aferent administrării activității cooperativelor de credit afiliate, procesului intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri al acestora, simulărilor de criză, politicilor și practicilor de remunerare și condițiilor de externalizare a activităților cooperativelor de credit afiliate.
+
Articolul 678Instituțiile de credit vor transmite Băncii Naționale a României – Direcția supraveghere documentele prevăzute la art. 671 alin. (1) până la data de 30 iunie 2014 sau, după caz, în termen de 5 zile de la data aprobării acestora de către organele competente ale instituțiilor de credit.
+
Articolul 678^1În cazul în care informațiile și documentele transmise Băncii Naționale a României, potrivit prezentului regulament, cuprind date de identificare ale unor persoane juridice, acestea vor conține și identificatorul entității juridice (codul LEI), dacă persoanele respective dețin un astfel de identificator.(la 25-10-2022,
Capitolul II din Titlul X a fost completat de Punctul 8, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
+
Articolul 679Nerespectarea prevederilor prezentului regulament atrage aplicarea măsurilor și/sau a sancțiunilor sau a altor măsuri sancționatoare prevăzute la art. 226, 227 și 229 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.
+
Articolul 680(1)Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 3/2008 privind recunoașterea instituțiilor externe de evaluare a creditului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 15 februarie 2008, precum și orice alte dispoziții contrare;b)Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 25/2009 privind utilizarea abordării avansate de evaluare și aprobarea utilizării acestei abordări de către instituțiile de credit, pentru riscul operațional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 911 din 24 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziții contrare;d)art. 8 din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 26/2011 privind deținerile temporare de acțiuni/părți sociale în cursul unei operațiuni de asistență sau restructurare financiară a unei entități din afara sectorului financiar;f)La data de 30 iunie 2014, se abrogă prevederile Capitolului II – Cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit din Regulamentul Băncii Naționale a României nr. 18/2009 privind cadrul de administrare a activității instituțiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri și condițiile de externalizare activităților acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 23 septembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare.
+
Articolul 681Anexele nr. 1-12 fac parte integrantă din prezentul regulament.(la 14-08-2024,
Articolul 681 , Capitolul II , Titlul X a fost modificat de Punctul 14. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Articolul 682(1)Instituțiile de credit vor finaliza demersurile necesare în vederea conformării cu dispozițiile titlului II, capitolul I din prezentul regulament, până la data de 30 iunie 2014, cu excepția art. 11, art. 12 alin. (2), art. 13 alin. (1), art. 18 alin. (1), art. 19, 23, 24, art. 29 alin. (3)-(4), art. 30 alin. (6)-(8), art. 35 alin. (2)-(4), art. 37 alin. (1), art. 38, art. 40 alin. (1), art. 47 și 48, care se vor aplica potrivit celor prevăzute la alin. (1).(3)Prevederile art. 255-280, precum și ale art. 291-296 se aplică începând cu 1 ianuarie 2016.

Președintele Consiliului de administrație
Mugur Constantin IsărescuNr. 5. +
Anexa nr. 1potențiale a valorii economice a unei instituții de1.toate activele și datoriile din afara portofoliului de tranzacționare și toate elementele extrabilanțiere din afara portofoliului de tranzacționare care sunt senzitive la schimbări ale ratelor dobânzii – inclusiv toate instrumentele financiare derivate pe rata dobânzii -, mai puțin activele, datoriile și elementele extrabilanțiere a căror excludere a fost stabilită de instituția de credit în cadrul politicilor interne la care se face referire la art. 136, sunt încadrate pe benzile de scadență prevăzute în tabel. Încadrarea pe benzi de scadență se face separat pentru fiecare monedă în care sunt exprimate mai mult de 5% din activele sau datoriile din afara portofoliului de tranzacționare;b)elementele bilanțiere sunt tratate la valoarea de înregistrare în contabilitate, netă de ajustările pentru pierderi așteptate recunoscute ca atare în situațiile financiare ale instituției de credit, în conformitate cu cadrul contabil aplicabil. Instituțiile de credit care fac obiectul părții a treia, titlul II, capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, trebuie să trateze elementele bilanțiere la valoarea determinată conform art. 111 din respectivul regulament;(la 28-12-2020,
Litera b) din Punctul 1. , Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 193, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
c)instrumentele pe rată a dobânzii fixă sunt alocate potrivit perioadei reziduale până la scadență, iar instrumentele pe rată a dobânzii variabilă, potrivit perioadei reziduale până la următoarea dată de reevaluare – repricing date;d)depozitele stabile – core deposits – sunt încadrate potrivit unei scadențe presupuse de nu mai mult de 5 ani;f)contractele futures și forward, inclusiv forward rate agreements – FRA, sunt tratate ca o combinație între o poziție lungă și una scurtă. Scadența unui futures sau a unui FRA este perioada până la livrare sau până la executarea contractului, la care se adaugă, dacă este cazul, durata de viață a instrumentului financiar suport;h)opțiunile sunt luate în considerare potrivit echivalentului delta aferent instrumentului financiar suport sau aferent noționalului acestuia.
2.la primul pas se compensează pozițiile lungi cu cele scurte în cadrul fiecărei benzi de scadență, rezultând o singură poziție lungă sau scurtă în fiecare bandă de scadență;b)la al treilea pas se însumează pozițiile ponderate rezultate, compensându-se pozițiile lungi cu cele scurte, și se obține poziția netă, scurtă sau lungă, ponderată din afara portofoliului de tranzacționare în moneda respectivă;d)la al cincilea pas se raportează poziția ponderată pentru întregul portofoliu, exclusiv portofoliul de tranzacționare, la fondurile proprii ale instituției de credit.

Tabel Banda de scadență benzii de Aproximareamodificate a randamentului Factorul de 1 3 5=3*4 Până la 1 lună inclusiv 0,04 ani 0,08% Între 1 și 3 luni inclusiv 0,16 ani 0,32% Între 3 și 6 luni inclusiv 0,36 ani 0,72% Între 6 și 12 luni inclusiv 0,71 ani 1,43% Între 1 și 2 ani inclusiv 1,38 ani 2,77% Între 2 și 3 ani inclusiv 2,25 ani 4,49% Între 3 și 4 ani inclusiv 3,07 ani 6,14% Între 4 și 5 ani inclusiv 3,85 ani 7,71% Între 5 și 7 ani inclusiv 5,08 ani 10,15% Între 7 și 10 ani inclusiv 6,63 ani 13,26% Între 10 și 15 ani inclusiv 8,92 ani 17,84% Între 15 și 20 ani inclusiv 11,21 ani 22,43% Peste 20 ani 13,01 ani 26,03% +
Anexa nr. 2provenind din finanțări specializate

Categoria 1 Categoria 2 Categoria 3 Categoria 4
Puterea financiară Indicatorii finan- rata de acoperire adatoriei, rata de de viață a creditu-rire pe durata de și raportul dintre capitalul propriu Analiza pe bază de (stress analysis) financiară Durata creditului proiectului Graficul de creditului aflați în concurențăsubstanțial și localizarea, costul Cererea este creștere. Indicatorii finan- situație financiară considerare nivelul proiectului; ipotezerobuste Proiectul generează acopere obligațiile condiții economice criză cu impact prelungite. Durata de viață depășește în mod creditului. Datorie rambursabilăîn concurență sau tehnologie superioare posibil ca această Cererea este puternică Indicatorii financiari financiară care se nivelul solid și cel considerare nivelul de ipoteze economice robuste Proiectul generează acopere obligațiile condiții economice sau obișnuită. Este proiectul respectiv să ția stării de nerambur-economice de criză cu Durata de viață utilă durata creditului. Datorie rambursabilă prezintă niciun localizarea, costulCererea este stabilă. Indicatorii finan- situație financiarăconsiderare nivelulproiectului. Proiectul este condiții de criză lungul unui ciclu poate înregistra nerambursare pentruîn cazul unui obișnuit. Durata de viață depășește durata Datorie tranșe, cu o ultimei sume rămasedimensiune mai maretranșele respectiveprezintă o cost sau o inferioare este slabă și Indicatorii reflectă o ciară slabă, considerare al proiectului. Este probabil casă se înregis- stării de afara cazului înse ameliorează Durata de viață proiectului depășească creditului. Rambursare la scadență repayment) rambursabilă în valoare ridicatărămase de dimensiune mai cu tranșele (bullet payment)juridic inclusiv riscul de considerare tipul instrumentele de riscului Riscul de forță tensiuni civile mental și importan-termen lung pentru Stabilitatea cadru-reglementare – a legislației lui sprijin necesarrilor necesare la legislația local (local riu al contracte- reale și personale scăzută; instrumentea riscului, dacă Expunere scăzută ță strategică pentruorientat către guvernamental Cadrul de reglemen- stabil pe termen garanțiile reale și executorii. instrumente satisfăcă- riscului, dacă este Expunere acceptabilă important pentru țară. sprijinului Cadrul de reglementare pe termen mediu reale și personale instrumente diminuare a Protecție standard nu fie strategic, incontestabile Sprijinul să nu fie explicit.Schimbările inter- de reglementare potun nivel suficient garanțiile reale șiconsiderate execu- pot exista anumite neesențiale. ridicată; slabe sau diminuare a Riscuri semnifi-nediminuate în este unul cheie Sprijinul este insuficientProbleme de prezente sau afecta esențiale nere- referitoare la tivă a contrac- garanțiilor personale. tranzacției detaliilor tehnologiei detalii conceptuale conceptuale demonstratedetalii conceptualeproblemele de dema-prin intermediul de realizare package) detalii nedemonstrate; de tehnologie conceptuale sunt(Satisfăcător) (Slab) localizare de construcție îndeplinire Toate permisiunile Contract de procura-(EPC – engineering contract) pentru cheie, cu preț fix finalizare Daune compensatorii (liquidated damages)garanții financiare solide de îndeplini-sponsorilor cu o excelentă încă în curs de obține-este considerată a fi și execuție (EPC – procurement contract) cheie, cu preț fix finalizare semnificative garantate cu garanții garanții de îndeplinirecu o poziție financiară Unele permisiuni de obținere, dar autorizare este este considerat o Contract de cheie, cu preț fix de finalizare, antreprenori Daune compensatorii(liquidated cu garanții finan- ții de îndeplinire sponsorilor cu o bună esențiale obținute și obținere nu estesimplă formali- atașate condițiicheie cu preț sau parțial de interacțiune antreprenori torii inadecvatedamages) sau garanții finan- garantate cu îndeplinire
Istoricul puterea financiară în construirea unor Solid Bun Satisfăcător Slab
Riscul de contractelor de întreținere cul profesional și a operatorului Contract de exploa- pe termen lung cu stimulente legateției contractului, rezerve privind întreținerea Foarte solid sau din partea furniza asistență și întreținere pe conturi de rezerve și întreținerea Contract de exploa-limitat sau cont privind exploatareaAcceptabil contract de întreținere: de exploatare depășește de risc. sau operator de autoritățile distribuție a) Dacă există un obligă cumpărătorullivrarea bunului fie să plătească o stabilită contract) sau un buție la preț fix: b) Dacă nu există obligă cumpărătorullivrarea bunului fie să plătească o stabilită contract) sau un distribuție la cumpărătorului; solide; durata depășește într-o scadența datoriei servicii esențiale pe scară largă pe producția poate fi prețurile previzio- condițiile unor ale pieței istorice Poziție financiară bunăclauze de încetare tului depășește Proiectul produce o marfă vândută pe regională care o va previzionate în condi- creștere ale pieței la acceptabilă a clauze de încetare contractului general cu pe o piață poate absorbi numaiprețuri inferioare Poziție nesatisfăcătoarelui; clauze de durata nu depășește datoriei Producția proiectului numai de către cumpărători sau în general pe o
Riscul de volum și de riilor prime; sional și puterea furnizorului Riscuri privind exemplu, exploata- naturale aprovizionare pe furnizor având o excelentă Rezerve auditate în demonstrate și într-o măsură pe durata de viață a nare pe termen lung cu poziție financiară bunăRezerve auditate în modte și exploatate, care durata de viață a aprovizionare pe furnizor având o bună – se poate grad de risc de Rezervele acoperi proiectul la scadența aprovizionare pecontract de termen lung cu având o poziție nesatisfăcătoarecertitudine un risc de preț Proiectul se anumită măsură potențiale și
Soliditatea
Istoricul profesio-ciară și experiențasectorul aferente Sprijinul sponsoru-către participarea propriu, clauza de stimulentul de a adiționale, dacă Sponsor solid, cu excelent și poziție bună Solid. Proiectul pentru sponsor – activitate de termen lung Sponsor de calitate sional satisfăcător și Bun. Proiectul este sponsor – activitate determen lung Sponsor adecvat, cuadecvat și poziție Acceptabil. considerat impor- – activitate de Sponsor de scăzută, fără sional sau cu sional îndo- poziție nesatisfăcătoareLimitat. este esențial pe termen lung sau pentru de bază
Categoria 1 (Solid) Categoria 2 (Bun) Categoria 3 Categoria 4
Mecanismele de
Cedarea contracte- Deplin cuprinzătoare Cuprinzătoare Acceptabilă Insuficientă
Gajarea activelor, re calitatea, ditatea acestora Garanție prioritară executorie din punctasupra tuturor lui, asupra permisiunilor și derulării Garanție prioritară, de vedere juridic, activelor proiectului, permisiunilor și derulării proiectului Garanție tuturor activelor contractelor, conturilor necesareproiectului Garanție favoarea clauză de gaj inadecvată
Controlul fluxurilor de exemplu, utilizarealichidități pentru (cash sweep), la terțe părți la îndeplinirea contractuale Solid Satisfăcător Suficient Slab
Soliditatea clauze-plăți în avans amânarea plăților, re a plăților restricții privind Clauzele contractua-pentru acest tip de Nu este permisă datorii suplimentarerespectiv. Clauzele contractuale pentru acest tip de Este permisă contracta-suplimentare extrem de proiectul respectiv. Clauzele suficiente pentru proiect. contractarea unei suplimentare Clauzele sunt insuficien-tip de proiect. contractarea suplimentare
Fondurile de datoriei, exploa- re, reînnoire și mente neprevăzute re superioară fondurile de rezervăîn numerar sau prin emise de către bănciridicat Perioadă de acoperire de rezervă finanțate acoperire medie, rezervă finanțate Perioadă de inferioară fondurile de finanțate prin numerar de ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────(Solid) (Bun) (Satisfăcător) (Slab)Puterea financiarăCondiții de piață Cererea și oferta Cererea și oferta Condițiile de piață Condițiile delocalizarea localizarea proiectului aproximație, în slabe. Momentulmomentul actual, în actual, în echilibru. apar proprietăți condițiile sede proprietăți competitive care apar altele sunt în vor reveni laapar pe piață este aproximativ egal cu planificare. echilibru esteprevizionată sau conceptuale și Proiectul pierdeproiectului pot să expirareaavansate ca cele leasing/noi. Condițiilede leasing/mai puținraport cu celecare expiră.Indicatorii finan- Rata de acoperire a Rata de acoperire a Rata de acoperire a Rata dedintre valoarea aferentă proprietă- fără relevanță pentru datoriei aferentă serviciuluia garanției reale solidă – rata de ții imobiliare – și deteriorat și aferentăciului datoriei nu rea împrumutului și cea diminuat, deteriorat înpentru etapa de satisfăcătoare. În creșterea raportu- tiv, iarraportul dintre o piață secundară, împrumutului și cea dintre valoarealui și cea a garan- subscrisă în conformi- aferent acesteia. cea a garanțieiacesteia, este pieței. acesteia, esteavând în vedere standardelor deÎn cazul în care pentru noisecundară, tranzac-în conformitate cusimulări de criză ții în termeni de venituri capabile să declin economic, ciară a proprie-potențiale și financiare într-o suferi o scădere a fragilă, fiindîndeplinirea obliga- criză financiară – de care ar limita pentru proprie-aferente acesteia în dobânzii, creșterea acesteia de finan- vă să se înre-de criză financiară probabil ca pentru lor de capital și ția stării demajor – de exemplu, vă să se înregistreze creșterea semnifi- afara cazului încreșterea economică nerambursare doar în de nerambursare. se amelioreazăcriză cu impactfluxurilor detățile finalizate, leasing/închiriere contractelor de leasing contractelor de leasing/ocupare, o valoare ții sunt încheiate proprietății sunt aferente proprietă- aferentecheltuieli de locatari care lung, cu locatari care mai degrabă pe sunt încheiate(stabilised solidă, având de bonitate. La pe termen lung, intervale deîn timp. Proprieta- de leasing/închiriere prezintă diverse locatari careistoric al menține- rulaj normal al La expirarea grade deexpirarea e neocupare este leasing/închiriere expirarealeasing/închiriere. sunt predictibile. un rulaj moderat al leasing/este scăzut. de neocupare este înregistrează unîntreținere, asigu- Cheltuielile sunt ridicat altaxe imobiliare – predictibile, Gradul deraport cu ridicat.semnificativepregătireanoi locatari.(b) Pentru Activitatea de Activitatea de leasing/ Cea mai mare parte Nivelul de piațăfinalizate, dar îndeplinește sau sau depășește nivelul leasing/închiriere nu atingeocupare, o valoare previzionat. va atinge nivelul nivelul previzionat.cheltuieli de nivelul normal al ocupare, al valorii toate acestea, faptului că(not stabilised al valorii chiriei cheltuielilor de atinge nivelul ocuparede exploatare în viitorul apropiat. ocupare, al valorii fost atins,cheltuielilor de acoperire aanumită perioadă de financiarenumerar (casheste inadecvatănivel nesatisfă-veniturilor.(c) Pentru etapa de Întreaga proprietate Întreaga proprietate Activitatea de Calitateacontract de leasing/ contract de leasing/ se încadrează în este în declinpe durata creditului este vândută în avans previzionat, dar creșteriiavans către un loca- cumpărător cu bonitate poate să nu facă nivelul bugetat,tor având un rating instituția de credit contract de leasing pieței, alui investițional obligatoriu privind avans și poate să contractelor decredit are un anga- permanentă din partea angajament închiriere dede preluare a finan- bonitate preluare a sau a altorfurnizată permanent va fi furnizată Poate exista(take-out lung (take-out conflictuală cupartea unui creditor Instituția de furnizeazăpunzător gradului creditorul permanentă.───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────activuluiLocalizarea Proprietatea este Proprietatea este Localizarea Localizareazonă foarte convena- convenabilă, avantajoa- prezintă un avantaj configurația,din punctul de vedere al serviciilor conceptuale șilor dorite de întreținere auproblemeleprivire laconceptuale și avantajată de adecvată în ceea ce adecvată în ceea ce detaliileale, configurația și conceptuale, configura- configurația, gradul deținere și este întreținere. Detaliile conceptuale și proprietățiiîn raport cu capacitățile proprietă- întreținere. deficiențe.raport cu proprietățiîn construcție. construcției este construcției este construcției este depășeșterile de ordin tehnic de ordin tehnic sunt antreprenorii au nerealist dinAntreprenorii sunt sunt foarte calificați. obișnuită. riscurilor deAntreprenoriicalificareasponsorului/───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────financiară și a participat cu o participat cu o sponsorului/promo- Promotorului îisprijini substanțială la semnificativă la nesemnificativă capacitatea sauachiziția ția proprietății. Resursele financia- sprijiniSponsorul/Promotorul sponsorului/promotoru- promotorului suntsubstanțiale și sprijine proprietatea re mediei.directe și potenția- al fluxurilor desponsorului/ sponsorului/promotoru-diversificate din mai multe regiunilocalizăriitipului deistoricul experiență și sponsor de o calitate sponsor de o ineficace șiprivire la ridicată. Reputație Sponsorul sau Istoricul calitatesimilare profesional un istoric profesional administratorilor Dificultățilesucces cu privire la la proprietăți generează motive cătreîngrijorare. și sponsor autrecut ladificultăți înproprietăților.Relațiile cu parti- Relații solide cu Relații demonstrate cu Relații adecvate cu Relațiide pe piața principali de pe pali de pe piața închiriere și alți cu agenții decum ar fi agenții de agenții de leasing/ servicii imobiliare ere și/sau alțiserviciiimportanteMecanismele de───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────de prim rang, prim rang, executorie de prim rang, creditorului dede vedere juridic juridic punct de vedere garanției estetelor de leasing/ cedarea contractelor cedarea contractelor de obținut cedarea obținut cedareacazul proiectelor ere. Creditorul Creditorul păstrează leasing/închiriere. leasing/unui contract de curente referitoare referitoare la păstrează nu a păstratpe termen lung ar facilita notifi- facilita notificarea referitoare la necesare careprivire la transmi- la transmiterea ar facilita notifi- notificareadirect către credi- creditor, cum ar fi cu privire la locatarilorregistrul curent de închirieri și copii ale chiriilor directale contractelor de leasing/închiriere cum ar fi registrulavând ca obiect proiectul imobiliar. eri și copii aleleasing/închiriereproiectulției oferite de───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Tabelul 3 – Clasele de rating reglementate pentru expunerile provenind din finanțări de obiecteCategoria 1 Categoria 2 Categoria 3 Categoria 4──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────puternică și în și stabilă. Bariere la adecvată și slabă și înputernice la senzitivitate la limitate la vulnerabilitatesenzitivitate tehnologiei și ale și senzitivitate tehnologiei șimodificările economice modificările perspectivelorperspectivelor perspectivelor foarte incert.financiari – rata financiari reflectă reflectă o situație financiari financiariserviciului financiară solidă, solidă/acceptabilă, situație situațieraportul dintre considerare tipul tipul activului. standard, luând în luând înîmprumutului și Ipoteze economice aferente proiectului activului. activului.realeAnaliza pe bază Venituri pe termen Venituri pe termen Venituri pe termen Venituri supusecriză capabile să facă Creditul poate face Fluxurile de incertitudinide criză cu impact financiare adverse. vulnerabile la chiar și înlungul unui ciclu nerambursare este obișnuite de-a economicecondiții economice de economic. Pentru activulnegativ major. se poate poate înregistraapariția stării de de nerambursare,cazul unui declin în careameliorează.Lichiditatea pieței Piața este Piața este structurată Piața este Piață localănivel mondial; regional; activele nivel regional, cu vizibilitatefoarte lichide. limitate pe termen Lichiditatelichiditate mai inexistentă, înpiețele-nișăCadrul politic și juridicRiscul politic, Foarte scăzut; Scăzut; instrumente Moderat; Ridicat;de transfer de diminuare a diminuare a riscului, suficiente de slabe saueste necesar riscului diminuare ași de reglementare favorabilă favorabilă reintrării în general de reglementareposesie și executării reintrării în instabil.contractelor. executării poate determinachiar dacă posesie șiposesie poate fi contractelor sădificilă. îndelungată sauimposibile.Caracteristicile tranzacțieiDurata finanțării Credit rambursabil Valoare mai ridicată a Valoare importantă Rambursaredurata de viață tranșe/valoare rambursat, de o rămase de scadență sauactivului sume rămase de raport cu tranșele dimensiune mai a ultimei sumedimensiune mai mare dar încă la nivele tranșele rambursat, de otranșele anterioare (balloon), cu mare în raportperioadă de grație de grație anterioareRiscul de exploatarePermisiuni/ Toate permisiunile Toate permisiunile au Majoritatea Probleme laactivul în curs de obținere; fost obținute sau tuturornormele de normele de securitate obținere, procesul necesare, oși previzibile. previzibile. acestora din urmă configurațieisimplă și/sau aactivul planificatenormele de revizuire.curente.Sfera și natura Contract de Contract de exploatare Contract de Nu există unexploatare și întreținere pe termen lung și/sau întreținere riscul unui costde preferință cu privind exploatarea și de rezerve ridicatde calitatea este necesar exploatarea și diminuatorii decontractului și/sau limitat – dacăprivindîntreținerea – dacăa operatorului, excelent și satisfăcător și profesional profesionalprofesional în de a repune pe pe piață activul scurtă durată și necunoscut șiacestui tip de de a repune pe a repune pecapacitatea de aactivul încontractul deexpirăCaracteristicile activuluiConfigurația, Avantaj solid în Detalii conceptuale și Detalii Detaliidetaliile detaliile superioare mediei. gradul de gradul degradul de gradul de fiind posibile Configurația este inferioareexemplu, vechimea, Configurația este limitate, astfel încât măsură specifică, se apropie decazul unui avion încât obiectul cerințele unei piețe cauza o piață mai sale de viațăalte active de pe cerințele unei obiect. Configurațiaaparte; piațaobiect esterestrânsă.Valoarea de Valoarea curentă Valoarea de revânzare Valoarea de Valoarea demult superioară superioară valorii ușor superioară inferioarădatoriei.Senzitivitatea Valoarea și Valoarea și Valoarea și Valoarea șilichidității activului sunt sunt senzitive la activului sunt activului suntciclurile la ciclurile senzitive la la ciclurileeconomice.Soliditatea sponsoruluiPuterea financiară Istoric profesional Istoric profesional Istoric Istoricistoricul capacitate solidă capacitate de a repune mediocru sau de inexistent sauadministrarea piață activul capacitate incertă incapacitate deactiv și piață activul piață activulrepune pe piațămomentul în careleasing/ închiriereprofesional și profesional profesional bun și istoric istoricaferente financiară foarte bună adecvat și poziție cu istoricîndoielnicfinanciarăMecanismele de garantareControlul activului Documentația Documentația juridică Documentația Contractul oferăcreditorului un control efectiv – de creditorului un redusă pentrude exemplu, o prioritară, executorie de exemplu, o loc pentru unde prim rang, juridic, sau o prioritară, pierdere apunct de vedere leasing/închiriere punct de vedere asuprastructură de asemenea garanție – structură decare să includă o asupra societății care care să includă o– asupra activului asupra activuluisocietății care îl societății care îlmijloace la măsură să măsură să monitorizeze măsură să în măsură săcreditorului localizarea și activului, aproape în localizarea și localizarea șimonitorizarea în orice moment și orice loc. aproape în orice într-un modstării activului rapoarte periodice, loc.efectua inspecțiiAsigurare Protecție solidă Protecție Protecție Protecțiede asigurare, de polița de asigurare de polița de de polița decolaterale, polița colaterale -, polița neincluzând neincluzândsocietăți de societăți de asigurare -, polița fiind colaterale – saumai bună calitate societăți de încheiată cucalitate asigurare de─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────(Solid) (Bun) (Satisfăcător) (Slab)Puterea financiarăGradul de Solid Bun Satisfăcător Slabtranzacțieireală excedentarăcollateralisation)Cadrul politic și juridicRiscul de țară Absența riscului de Expunere limitată la Expunere la riscul Expunerespecial, localizarea special, riscul de țară(offshore) a extrateritorială rezerveleemergentă rezervelor într-o (inland) într-oriscului de țară puternică: – Mecanisme acceptabilă: parțială:extrateritoriale (offshore) extrateritoriale mecanismelorputernice – Cumpărător de – Marfă mai puțin (offshore)– Cumpărător de – Cumpărător de calitate slabăacceptabilă─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────susceptibilitate și poate fi poate fi acoperită cotată, dar este cotată.contracte futures tranzacționate pe incertitudini este limitată,tranzacționate pe (OTC). Marfa nu este posibilitatea de considerarenereglementate deteriorare. nu este adâncimeaeste susceptibilă deteriorare. existăacoperireestedeteriorare.Soliditatea sponsoruluiPuterea financiară Foarte solidă, în Solidă Adecvată Slabăefectuează de tranzacționare(trader)Istoricul Experiență extinsă Experiență suficientă Experiență limitată În general,inclusiv de tranzacție în tranzacție în cauză. tipul de profesionaladministra profesional solid superior mediei cauză. Istoric incert. Costurilogistică rezultatul de de exploatare și la referitor la volatileeficiența exploatare și lacosturilorMecanisme de Standarde solide Standarde adecvate Pentru Cel caretranzacționării contrapartidei, contrapartidei, trecute nu sau tranzacțiileacoperire și monitorizare și monitorizare probleme sau s-au înregistratprobleme minore. semnificativetranzacțiipublicării informațiilorfinanciare conține anumitesau esteMecanismele de garantareControlul activului Garanția prioritară Garanția prioritară de La un anumit moment Contractul lasăexecutorie din din punct de vedere creditorul pierde anumit risc dejuridic, oferă, în orice moment, exercitat asupra controluluicreditorului din punct de vedere Pierderea activelor.de vedere juridic activelor, dacă este atenuată prin poate fidacă este necesar. procesului deprin angajamentulterță parte, dupăîmpotriva daunelor oferită de polița satisfăcătoare oferită suficientă oferită scăzută oferităincluzând daunele – neincluzând daunele asigurare – asigurare –fiind încheiată cu fiind încheiată cu daunele colaterale dauneleasigurare de cea de calitate bună încheiată cu polița esteasigurare de societăți deacceptabilă calitate scăzută +
Anexa nr. 3trebuie cuprinse în documentația internă a unei instituții de creditIpotezele implicite în model
2.Modul în care date reale și construite sunt obținute și modul în care acestea sunt folosite sau încorporate în model4.Modul în care un standard de rigurozitate comparabil cu un nivel de încredere de 99,9% a fost respectat6.Metodologia de agregare folosită pentru calculul estimării (sau cuantificării) globale de risc operațional a instituției de credit pe baza estimărilor (sau cuantificărilor) individuale de risc operațional. În mod special, documentația trebuie să detalieze dacă și modul în care corelațiile dintre estimările individuale de risc operațional au fost calculate și modul în care acestea au fost validate.8.Procesul adoptat pentru validarea modelului, în special: criteriile de decizie și/sau testele statistice pentru identificarea situațiilor în care datele interne sunt considerate suficiente/insuficiente pentru calculul cuantificărilor riscului operațional10. +
Anexa nr. 4
privind agenții bancari

Nr. crt. Data înregistrării Denumirea agentului bancar Codul de identificare fiscală/Codul unic de înregistrare Identificatorul agentului bancar (cod LEI)^1 Autorizația deținută pentru desfășurarea activității externalizate Descrierea activităților, serviciilor, operațiunilor sau proceselor externalizate Piața de operare Durata contractului de externalizare Legislația aplicabilă

^1 Se va completa în măsura în care este disponibil.(la 25-10-2022,
Anexa nr. 4 a fost modificată de Punctul 9, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
+
Anexa nr. 5
Structura acționariatului2.Componența și funcționarea organului de conducere:a)numărul, durata mandatului, rotația, vârsta;c)membrii executivi ai organului de conducere;e)repartizarea internă a sarcinilor, dacă este cazul.4.comitete specializate:i.funcționare.b)componență;ii.Persoane care dețin funcții-cheie:a)coordonatorul funcției de conformitate;c)alte persoane care dețin funcții-cheie.6.descrierea fiecărei funcții, inclusiv a organizării, resurselor, statutului și autorității acesteia;b)Structura organizatorică (cu impact asupra grupului, dacă este cazul):a)externalizare;c)zona geografică acoperită de activitate;e)sucursale;g)utilizarea de centre offshore.8.obiective strategice și valorile companiei;b)politica în domeniul conflictelor de interese;d)Stadiul politicii privind cadrul de administrare a activității, cu precizarea datei referitoare la:a)cea mai recentă modificare;c)aprobarea de către organul de conducere.(la 28-12-2020,
Actul a fost completat de Punctul 192, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Anexa nr. 6
privind modul de îndeplinire a standardelor etice și profesionale ale unei instituții de credit1.Promovarea conștientizării riscurilor printr-o cultură solidă privind riscurile, cu reflectarea așteptărilor organului de conducere conform cărora activitățile nu vor depăși apetitul pentru risc și limitele de risc stabilite de către instituția de credit și nici responsabilitățile respective ale personalului acesteia3.Clarificarea faptului că, în plus față de respectarea cerințelor legale și de reglementare și a politicilor interne, se așteaptă din partea personalului să se comporte în mod onest și cu integritate și să își îndeplinească sarcinile în mod competent, cu atenție și cu diligența corespunzătoare5.Asigurarea faptului că personalul instituției de credit cunoaște acțiunile disciplinare, acțiunile legale și sancțiunile posibile la nivel intern și extern care pot fi declanșate ca urmare a unei conduite inadecvate și a unor comportamente inacceptabile(la 28-12-2020,
Actul a fost completat de Punctul 192, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Anexa nr. 7
trebuie să le aibă în vedere la evaluarea adecvăriia)Limbaj: poate să comunice verbal în mod structurat și convențional și să scrie în limba națională sau în limba de lucru a locației instituției.c)Comunicare: poate să redea un mesaj în mod inteligibil și acceptabil și în forma corespunzătoare. Se concentrează pe asigurarea și obținerea de claritate și transparență și încurajează emiterea unui feedback activ.e)Orientat spre client și calitate: este axat pe furnizarea de calitate și, de câte ori este posibil, pe identificarea de modalități în vederea îmbunătățirii acesteia. În mod deosebit, aceasta înseamnă nemanifestarea consimțământului pentru dezvoltarea și comercializarea de produse și servicii, precum și pentru angajarea cheltuielilor de capital, de exemplu, pentru produse, clădiri de birouri sau holdinguri, în circumstanțe în care nu poate cuantifica în mod corespunzător riscurile din lipsă de înțelegere a arhitecturii, principiilor sau ipotezelor de bază. Identifică și studiază dorințele și nevoile clienților, se asigură de faptul că clienții nu sunt supuși la riscuri inutile și ia măsuri pentru ca informațiile furnizate clienților să fie corecte, complete și echilibrate.g)Fidelitate: se identifică cu instituția de credit și are simțul implicării. Dovedește că poate dedica suficient timp pentru lucru și că își poate îndeplini sarcinile în mod corespunzător, apără interesele instituției de credit și acționează în mod obiectiv și critic. Recunoaște și anticipează eventualele conflicte de interese și interesele de serviciu.i)Negociere: identifică și descoperă interesele comune cu scopul de a dezvolta consensul, totodată urmând obiectivele de negociere.k)Munca în echipă: cunoaște interesele grupului și își aduce contribuția la rezultatul comun; poate să funcționeze în cadrul unei echipe.m)Rezistență la stres: dă dovadă de rezistență și poate să obțină o performanță consecventă chiar și în condiții de tensiune ridicată și în momente de incertitudine.o)Prezidarea ședințelor: este capabil să prezideze ședințe în mod eficient și eficace și să creeze o atmosferă deschisă care să încurajeze pe toată lumea să participe în condiții de egalitate; cunoaște sarcinile și responsabilitățile altor persoane.(la 28-12-2020,
Actul a fost completat de Punctul 192, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Anexa nr. 8
privind persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere
+
Partea AChestionar pentru persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere al instituției de credit/persoane care dețin funcții-cheie în cadrul instituției de credit^2^2 Acest chestionar se completează și se semnează de fiecare dintre persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere al instituției de credit/persoane care dețin funcții-cheie în cadrul instituției de credit. Este obligatoriu a se răspunde la toate întrebările. Nu sunt acceptate chestionare semnate prin reprezentare.Date și informații privind persoana propusă în calitate de membru al organului de conducere/persoană care deține funcții-cheie

a) Date de identificare a persoanei Numele și prenumele (complet): Numele și prenumele din certificatul de naștere (dacă este diferit de cel actual): Codul numeric personal: Seria și numărul actului de identitate, emitentul și data emiterii: Gen: M/F Naționalitate: Cetățenie: Data nașterii: Locul nașterii: Adresa de domiciliu: Adresa de reședință (dacă este diferită de cea de domiciliu): Adresa/ele de domiciliu/reședință din ultimii 3 ani: Telefon: E-mail:

II.

Funcția deținută (specificați dacă este/ Principalele responsabilități care prezintă relevanță pentru funcția vizată Instituția Mărimea instituției (număr de angajați, cifră de afaceri) Perioada deținerii funcției Număr de subordonați Motivul încetării contractului/mandatului
c) Alte funcții deținute în sectorul financiar/bancar (prezent sau anterior), care nu au fost menționate la litera b)
Funcția deținută (specificați în cazul funcțiilor de conducere dacă sunt/au fost funcții executive sau neexecutive) Principalele responsabilități Instituția Mărimea instituției (număr de angajați, cifră de afaceri) Perioada deținerii funcției Număr de subordonați Motivul încetării contractului/ mandatului
e) Orice altă experiență practică și profesională care poate prezenta relevanță pentru funcția vizată (oferiți detalii)
Evaluări anterioare realizate de autorități din România sau din alte state[ ] Da [ ] Nu
Autoritatea competentă care a realizat evaluarea Perioada în care a avut loc evaluarea
Ați fost evaluat de o altă autoritate decât cele anterior menționate (din România, din alte state membre sau din state terțe)?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete potrivit tabelului de mai jos: Funcția deținută (inclusiv instituția în cadrul căreia a fost deținută funcția respectivă) Rezultatul evaluării (detalii complete) Referințe – se vor furniza informații cu privire la cel puțin două persoane din partea angajatorului/angajatorilor din sectorul financiar/bancar, care pot oferi referințe despre dumneavoastră, și se va prezenta acordul persoanelor respective pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.Adresă:Adresă de e-mail:Instituția:Informații cu privire la existența unei relații extraprofesionale cu persoana propusă (dacă este cazul):Adresă:Adresă de e-mail:Instituția:

III.

Ați fost condamnat penal?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Ați făcut obiectul unor hotărâri definitive în materie civilă sau administrativă?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Faceți obiectul unor proceduri penale, administrative sau civile în curs?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Faceți sau ați făcut obiectul unor măsuri sau sancțiuni disciplinare?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Ați făcut sau faceți obiectul unor proceduri de insolvență, faliment sau alte proceduri echivalente, dumneavoastră sau orice entitate condusă de dumneavoastră sau în care ați deținut o cotă de participație la capital?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Faceți sau ați făcut obiectul unor investigații, măsuri sau sancțiuni aplicate de către o autoritate competentă, organism de reglementare sau profesional pentru nerespectarea oricăror dispoziții relevante care reglementează activitatea bancară, financiară, privind titlurile de valoare sau de asigurări?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Ați fost refuzat la înregistrare, autorizare, obținerea calității de membru sau licențiere sau vi s-a revocat, retras sau anulat o înregistrare, autorizare, calitate de membru sau licențiere pentru a putea desfășura activități comerciale, antreprenoriale sau a profesa în orice domeniu ori ați fost exclus de către un organism de reglementare, de către un organism public sau de către un organism sau asociație profesională?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Ați fost concediat ori revocat de la locul de muncă, de pe un post de administrator, dintr-o relație fiduciară sau similară? V-ați dat demisia dintr-o astfel de funcție?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Faceți sau ați făcut obiectul înscrierii în vreo listă de debitori rău-platnici, înregistrări negative la birourile de credit sau a unei proceduri de executare?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Cu privire la o entitate condusă de dumneavoastră sau în care ați avut dețineri calificate s-a pronunțat vreo hotărâre penală, administrativă sau civilă de condamnare sau a făcut obiectul unor măsuri sau sancțiuni administrative?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Furnizați informații cu privire la orice investiții, expuneri și/sau împrumuturile mari contractate.Timp alocat pentru exercitarea funcției^3^3 Se completează doar pentru persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere al instituției de credit. Care este timpul minim estimat a fi alocat îndeplinirii funcției în cadrul instituției de credit (cu indicații lunare și anuale)? Se va avea în vedere furnizarea de informații detaliate, inclusiv cu privire la timpul necesar deplasărilor, ședințelor necesar a fi organizate, pregătirii profesionale etc. Dețineți și alte mandate în funcții executive sau neexecutive în cadrul oricărei entități/organizații financiare sau nefinanciare?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete în ceea ce privește următoarele: – informații cu privire la fiecare mandat deținut, potrivit tabelului de mai jos: Entitatea/Organizația financiară/nefinanciară Țara Descrierea activității entității (natura activității etc.) Mărimea entității/organizației (active totale, dacă este listată sau nu, numărul de salariați etc.) Responsabilități suplimentare asociate acestor mandate Timpul dedicat fiecărui mandat (estimat, în zile pe an) Numărul de ședințe/reuniuni pe an dedicate fiecărui mandat Orice altă informație relevantă
Dețineți și alte mandate în funcții executive sau neexecutive în cadrul oricăror entități/organizații care nu urmăresc în mod predominant obiective comerciale?
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete în ceea ce privește următoarele:
d) Care este timpul estimat necesar pentru pregătirea profesională?
e) Furnizați informații cu privire la orice activități externe de natură profesională sau cu caracter politic, precum și orice alte funcții și activități relevante pe care le exercitați, atât în interiorul, cât și în afara sectorului financiar, atât în interiorul, cât și în afara Uniunii Europene.
f) Veți dedica timpul necesar pentru îndeplinirea funcției, inclusiv în perioade de activitate deosebit de intense, care implică alocarea unui timp suplimentar, cum ar fi în caz de restructurare, relocare a instituției de credit, achiziție, fuziune, preluare sau o situație de criză?

V.

a)– alți membri ai organului de conducere și/sau cu persoane ce dețin funcții-cheie în instituția de credit solicitantă, întreprinderea-mamă sau filialele sale? [ ] Da [ ] Nu
b)[ ] Da [ ] Nu
c)[ ] Da [ ] Nu
d)[ ] Da [ ] Nu
e)[ ] Da [ ] Nu
f)[ ] Da [ ] Nu
g)[ ] Da [ ] Nu
h)[ ] Da [ ] Nu
i)[ ] Da [ ] Nu
j)
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Dumneavoastră sau orice alt membru apropiat al familiei dețineți sau ați deținut în ultimii doi ani o poziție cu influență politică la nivel național sau local?^4
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete. Vă aflați într-o relație sau poziție, alta decât cele anterior enunțate, care ar putea afecta interesele instituției de credit, întreprinderii-mamă sau filialelor sale:
Dacă răspunsul este afirmativ, furnizați detalii complete.Subsemnatul^5, ……………………, cunoscând dispozițiile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele:^5 Se completează numele și prenumele persoanei evaluate, astfel cum apare în actul de identitate.toate răspunsurile și informațiile furnizate sunt corecte, complete și conforme cu realitatea; b)respect dispozițiile legale în vigoare referitoare la activitatea pe care urmează să o desfășor, inclusiv cu privire la limitarea numărului de mandate deținute simultan.Data: +
Partea BInformații furnizate de către instituția de credit cu privire la persoanele propuse ca membri ai organului de conducere al instituției de credit/persoane care dețin funcții-cheie în cadrul instituție de credit^6^6 Informațiile furnizate de instituțiile de credit cu privire la persoanele propuse ca membri ai organului de conducere vor fi semnate: a) la autorizare – de către acționarii semnificativi direcți ai instituției de credit sau de către primii 20 de acționari și vor fi însușite de către membrii organului de conducere; b) pentru modificările în situație – de către președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere.Informațiile furnizate de instituțiile de credit cu privire la persoanele propuse în calitate de persoane care dețin funcții-cheie vor fi semnate de un director sau, după caz, de un membru al directoratului instituției de credit respective.I.
Sediul social
Codul LEI (nume/prenume/e-mail, telefon)

II.Descrierea comitetelor din care membrul respectiv urmează a face parte, care sunt stabilite/care urmează a fi stabilite, inclusiv membrii comitetelor și competențele acestora^7^7 Informațiile se transmit doar pentru persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere al instituției de credit.Declarația instituției de credit solicitante privind realizarea evaluării adecvării la nivel colectiv a membrilor organului de conducere prin utilizarea matricei de adecvare prevăzută în anexa nr. 9 din prezentul regulament sau a propriei metodologii și documentul privind rezultatul evaluării efectuate^8^8 Informațiile se transmit doar pentru persoanele propuse în calitate de membri ai organului de conducere al instituției de credit.Data:Subsemnatul^10, …………………… declar că îmi însușesc informațiile furnizate și mă oblig să le am în vedere în activitatea desfășurată în cadrul instituției de credit. ^10 Se completează numele și prenumele membrilor organului de conducere al instituției de credit/persoanelor care dețin funcții-cheie.Data: +
Partea CSe vor anexa următoarele documente cu respectarea cerințelor de formă prevăzute de regulament:curriculum vitae al persoanei propuse în calitate de membru al organului de conducere/persoană care deține funcții-cheie (semnat și datat); cazierul judiciar al persoanei propuse în calitate de membru al organului de conducere/persoană care deține funcții-cheie (în original sau copie legalizată); cazierul fiscal al persoanei propuse în calitate de membru al organului de conducere/persoană care deține funcții-cheie (în original sau copie legalizată); copia actului de identitate al persoanei propuse în calitate de membru al organului de conducere/persoană care deține funcții-cheie (certificat pentru conformitate cu originalul); profilul funcției pentru care este evaluată persoana propusă; organigrama instituției de credit; orice alte documente și informații relevante pentru demonstrarea îndeplinirii criteriilor de evaluare în ceea ce privește persoana propusă în calitate de membru al organului de conducere/persoană care deține funcții-cheie. NOTĂ:Banca Națională a României va păstra confidențialitatea informațiilor cuprinse în răspunsurile la acest chestionar, cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Mai multe informații cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către Banca Națională a României sunt disponibile pe pagina oficială de internet, la adresa: www.bnr.ro/Date-cu-caracter-personal-17892.aspx.(la 25-10-2022,
Anexa nr. 8 a fost modificată de Punctul 10, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
+
Anexa nr. 9 Responsabilitatea organului de conducere în funcția sa de supraveghere și în funcția sa de conducere este colectivă. Un organ de conducere își îndeplinește rolul în mod eficace atunci când are capacitatea de a lua decizii în cunoștință de cauză și de a asigura o supraveghere eficace. Astfel, un organ de conducere eficace trebuie să includă persoane care să dețină o combinație de cunoștințe, competențe și experiență actualizate, care să acopere domeniile de activitate majore ale instituției și riscurile aferente. Responsabilitatea instituției este de a asigura faptul că membrii organului de conducere își mențin în permanență competența la nivel colectiv. Matricea privind adecvarea este un instrument care poate permite unei instituții să autoevalueze periodic sau anual adecvarea colectivă a membrilor organului de conducere. Dacă nu se folosește matricea, instituțiile pot documenta și autoevalua adecvarea colectivă în modul propriu, proporțional cu mărimea, natura și complexitatea lor. Această matrice este concepută pentru asigurarea unei evaluări colective a cunoștințelor, competențelor și experienței organului de conducere în ansamblu. Este de așteptat ca într-un organ colegial să existe membri cu diferite caracteristici, inclusiv diferite tipuri și niveluri de aptitudini și cunoștințe, precum și diferite experiențe profesionale. Pentru a ține cont și de diferențele datorate numărului de ani de experiență acumulată de diferiți membri, se poate efectua o prezentare separată a experienței. Organul de conducere în ansamblu este responsabil pentru efectuarea autoevaluării adecvării colective, iar în cazul în care se folosește această matrice, pentru formarea unui proces intern de completare a matricei în mod eficient, transparent, corect și critic. Există diferite modalități de abordare a acestui proces, dar ideea principală este că acestea trebuie să ducă, în cele din urmă, la o discuție colegială, nu doar despre scorurile și numele marcate în spatele diferitelor cerințe, ci mai ales despre motivele aferente și concluziile adecvării colective. În principiu, modalitățile practice ale procesului intern pot fi alese în mod liber. În cazul instituțiilor semnificative prevăzute în DCC IV, este obligatorie implicarea comitetului de nominalizare [articolul 88 alineatul (2) litera (c) din DCC IV]. Părțile implicate în proces (cum ar fi un rol specific pentru președinte, comitetul de nominalizare, alte comitete interne, departamentul de resurse umane, liniile de activitate efective, posibile îndrumări din exterior) trebuie stabilite de la început în cadrul procesului. Atunci când se completează matricea, contextul grupului trebuie și poate fi luat în considerare în cazul în care este relevant (rolul de supraveghere al întreprinderii-mamă, mecanismele de externalizare în interiorul grupului, nevoia de verificări independente la nivel secundar…). Contextul grupului va fi, de asemenea, deosebit de important în descrierea modelului de afaceri. Astfel cum a fost explicat, folosirea matricei privind adecvarea nu are la bază obligatoriu doar Ghidul ABE/ESMA privind competența și onorabilitatea (EBA/GL/2016/xx sau ESMA/GL/2016/xx) și, în consecință, aceasta nu constituie o formă standard de raportare de supraveghere. Cu toate acestea, rezultatele matricei – asemenea rezultatelor generate de orice alt instrument care ar fi utilizat de instituție pentru autoevaluare – pot fi solicitate de autoritatea competentă ca aport pentru supravegherea adecvării colective a organului de conducere. Această evaluare prin supraveghere trebuie să fie bazată pe ghidul menționat anterior. Cerințe specifice și comune Tabele și secțiuni narative în matrice În spatele scorurilor sunt marcate în tabel numele membrilor care adaugă cea mai mare valoare la o anumită cerință. Având în vedere că instituția trebuie să aibă capacitatea de a se adapta cu un timp minim de întrerupere dacă un post devine vacant în mod neașteptat, este de așteptat să se marcheze mai multe nume. Numărul total de nume marcate va diferi, desigur, și în funcție de mărimea organului de conducere. „Nume“ poate să însemne membri actuali, dar poate să însemne și posibili membri viitori (deși scorul colectiv trebuie să fie corelat doar cu actuala componență). Diferite structuri

Alinierea adecvării colective cu modelul de afaceri

Scopul acestei secțiuni este de a oferi descrieri libere privind:
principalele riscuri asociate modelului de afaceri actual, astfel cum este inclus în cadrul privind apetitul la risc:
principalele riscuri asociate acestei strategii:
Reflectați numele generic în coloana A adăugând propria cartografiere a instituției în coloana B – adăugați sau ștergeți rânduri, după cum considerați necesar Introduceți un scor colectiv pentru organul de conducere în funcția sa de conducere/de supraveghere în general în componența actuală: Nume membru Nume membru Nume membru Nume membruS = Scăzut MR = Mediu ridicat
Model de afaceri/strategie la nivel de grup
Linia de activitate principală 2
Linia de activitate principală 4
Locația geografică principală 2
Locația geografică principală 4
Filiala/sucursala principală 2
Filiala/sucursala principală 4
Linia de produs principală 2
Linia de produs principală 4
Subtip risc de credit 1
Subtip risc de credit 3
Subtip risc de piață 1
Subtip risc de rată a dobânzii 1
Subtip risc operațional 1
Subtip risc de concentrare 1
Subtip risc asociat TI 1
Subtip risc juridic/reputațional 1
Subtip alte riscuri 1

Scopul acestei secțiuni este de a cartografia modul de dezvoltare a structurii organizatorice a instituției de credit, modul de repartizare și monitorizare a responsabilităților. Introduceți un scor colectiv pentru conducerea superioară/organul de conducere în funcția sa de supraveghere în general în componența actuală: Nume membru Nume membru Nume membru Nume membruS = Scăzut MR = Mediu ridicat Evaluarea procesului de dezvoltare și de funcționare a organizării administrative Evaluarea procesului de dezvoltare și de funcționare a măsurilor cadrului de administrare a activității de la nivelul grupului (de exemplu, relațiile dintre întreprinderea-mamă și filiale și/sau sucursale) Evaluarea membrilor organului de conducere sau a angajaților din subordinea organului de conducere cu privire la adecvare Politica și practici de remunerare (fie pentru membrii organului de conducere în funcția sa de conducere, fie la nivelul instituției) și folosirea de stimulente pentru influențarea conduitei Politica privind externalizarea și supravegherea activităților externalizateDe completat dacă și în măsura în care este cazul * Scopul acestei secțiuni este de a cartografia experiența membrilor organului de conducere într-o varietate de teme din cadrul de administrare a riscurilor (inclusiv nivelurile primare de apărare și funcția independentă de administrare a riscurilor ca nivel secundar de apărare). Mai mult, această secțiune cartografiază experiența membrilor organului de conducere în ceea ce privește conformitatea (nivelul secundar de apărare) și auditul intern (nivelul terțiar de apărare). Introduceți un scor colectiv pentru conducerea superioară/organul de conducere în funcția sa de supraveghere în general în componența actuală: Nume membru Nume membru Nume membru Nume membruS = Scăzut MR = Mediu ridicat Stabilirea și aplicarea strategiei de risc, a culturii privind riscurile și a apetitului la risc ale instituției de credit Redresare și rezoluție Modele interne Politica privind administrarea riscurilor și procedurile și măsurile conexe Aspecte legate de contabilitatea produselor și serviciilor Înființarea funcției de conformitate și/sau evaluarea structurii, funcționării și eficacității acesteia Mecanisme de avertizare internă Înființarea sau supravegherea planului de audit (anual)De completat dacă și în măsura în care este cazul * Scopul acestei secțiuni este de a cartografia cunoștințele, expertiza și competențele de conducere ale membrilor organului de conducere. Mai mult, această secțiune evaluează competențele decizionale colective ale membrilor organului de conducere. Introduceți un scor colectiv pentru conducerea superioară/organul de conducere în funcția sa de supraveghere în general în componența actuală: Nume membru Nume membru Nume membru Nume membruS = Scăzut MR = Mediu ridicat Gestionarea proceselor și sarcinilor, precum și emiterea de instrucțiuni și îndrumări pentru alții Dezvoltarea culturii instituției de credit Standarde sociale, de etică și profesionale Dezvoltarea și implementarea strategiei și a modelelor de afaceri Corelarea produselor cu grupuri țintă specifice de clienți Comunicarea în legătură cu strategia, politicile și obiectivele din cadrul instituției sau al grupului în mod clar și transparent Organizarea procesului intern de decizie în general Supravegherea cadrelor de conducere (fie funcția de supraveghere supraveghează funcția de conducere, fie funcția de conducere supraveghează cadrele de conducere subordonate organului de conducere) Comunicare în context multilingv, dacă este necesar Raportarea de la comitete de specialitate sau grupuri (de conducere) către întreaga conducere și/sau funcția de supraveghere Favorizarea unui proces de decizie deschis și favorabil incluziunii, lăsând loc de dezbatere constructivă și solidă a propunerilor Recunoașterea și aducerea în discuție a conflictelor de interese în procesul de decizie Documentarea și formalizarea deciziilor asupra cărora s-a convenitDe completat dacă și în măsura în care este cazul *Prezentarea experienței

Scopul acestei secțiuni este de a realiza o prezentare a experienței profesionale dobândite în sectorul bancar sau financiar în cadrul organului de conducere, în propria instituție de credit sau în altă parte. De asemenea, aceasta cuprinde o prezentare scurtă a altor tipuri de experiențe. Scopul prezentării este de a ajuta la evaluarea adecvării la nivel colectiv și în contextul nevoii de a avea o diversitate de experiențe și al nevoii de a elabora o planificare a succesiunii corespunzătoare.
Vă rugăm să completați, după caz, numărul de ani/anul (anii) de experiență profesională. Nume membru Nume membru Nume membru Nume membru Nume membru Nume membru Nume membru Nume membru
Anul în care trebuie reînnoit mandatul
Numărul de ani de activitate într-o funcție neexecutivă în cadrul instituției de credit/grupului
Numărul de ani de activitate într-o funcție executivă în cadrul instituției de credit/grupului
Numărul de ani de experiență bancară sau financiară în instituții de credit mari, altele decât propria instituție de credit
Numărul de ani de experiență bancară sau financiară în instituții de credit mijlocii, altele decât propria instituție de credit
Numărul de ani de experiență bancară sau financiară în instituții de credit mici, altele decât propria instituție de credit
Numărul de ani în funcții de conducere
Numărul de ani de experiență în alte domenii decât sectorul de conducere sau cel financiar (de exemplu, domeniul academic, de practică juridică…)

Imaginea de ansamblu a adecvării la nivel colectiv

Scopul acestei secțiuni este de a evalua adecvarea membrilor organului de conducere, la nivel colectiv, ținând cont de cartografierea experienței tuturor membrilor în contextul componenței generale a organului de conducere.
Care sunt punctele forte ale funcției de conducere sau ale funcției de supraveghere?
Explicați aici de ce instituția consideră că această componență a funcției de conducere și a funcțiilor de supraveghere este adecvată și eficace; de exemplu: – Ce roluri au diferitele persoane în dinamica discuțiilor și deciziilor la nivel de grup?– Dimensiunea consiliului de administrație este adecvată?
Având în vedere o perspectivă pe termen lung cu privire la instituție (provocări majore anticipate, precum durabilitatea modelului de afaceri, fuziuni sau preluări, restructurare, piețe noi…) și, de asemenea, planificarea succesiunii, care vor fi cerințele viitoare pentru adecvarea colectivă a organului de conducere?
Explicații suplimentare cu privire la scoruri pentru diferitele module
Alinierea modelului de afaceri
Administrarea riscurilor, conformitate și audit
Prezentarea anexelor
Opisul documentelor
(la 28-12-2020,
Actul a fost completat de Punctul 192, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Anexa nr. 10
la riscuri care trebuie transmise Băncii Naționale a României – Direcția Supraveghere de către instituțiile de creditDenumirea instituției de credit: Data transmiterii informațiilor:(la 25-10-2022,
Anexa nr. 10 a fost completată de Punctul 11, Articolul IX din REGULAMENTUL nr. 11 din 10 octombrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1036 din 25 octombrie 2022
)
Identificatorul instituției de credit (cod LEI) [va fi completat în situația în care instituția de credit dispune de cod LEI]:1.prezentarea generală a tuturor documentelor specifice proceselor interne de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri transmise de către instituția de credit Băncii Naționale a României – Direcția Supraveghere, precum și statutul acestora (noi, nemodificate, modificate cu corecturi minore etc.);b)trimiteri la toate informațiile privind procesele interne de evaluare a adecvării capitalului și lichidității la riscuri publicate de instituția de credit, inclusiv informațiile publicate în conformitate cu articolul 438 litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
2.Informații privind modelul de afaceri și strategia:a)descrierea principalilor determinanți ai veniturilor și costurilor, cu repartizarea acestora pe linii de activitate de bază, piețe și filiale;c)proiecții ale măsurilor cantitative financiare cheie pentru toate liniile de activitate de bază, piețe și filiale;e)Informații privind cadrul de administrare a riscurilor:a)asumarea de riscuri, administrarea riscurilor și controlul riscurilor, în general;(ii)descrierea liniilor de raportare și a frecvenței de raportare periodică către organul de conducere, care acoperă administrarea și controlul riscurilor;c)descrierea proceselor și măsurilor care asigură faptul că instituția de credit dispune de un cadru solid și integrat pentru administrarea riscurilor sale semnificative și a evoluției acestora, inclusiv (1) interacțiunea și integrarea procesului de administrare a capitalului și a lichidității, inclusiv interacțiunea dintre ICAAP și ILAAP, (2) interacțiunea dintre administrarea diferitelor categorii de riscuri și administrarea riscurilor la nivelul instituției de credit, (3) integrarea ICAAP și ILAAP în procesul de administrare a riscurilor și cel de administrare generală a unei instituții de credit, inclusiv în ceea ce privește stabilirea prețurilor și gestionarea performanței;e)Informații referitoare la cadrul privind apetitul la risc:a)descrierea corespondenței strategiei și modelului de afaceri al instituției de credit cu cadrul său privind apetitul la risc;c)informații privind identificarea riscurilor semnificative la care instituția de credit este sau ar putea fi expusă;e)descrierea cadrului de repartizare a limitelor aferent grupului și, spre exemplu, a liniilor de activitate de bază, piețelor și filialelor;g)Informații privind cadrul și programul simulărilor de criză:a)descrierea cadrului de administrare a activității aferent programului privind simulările de criză și, în mod specific, a simulărilor de criză utilizate pentru scopurile ICAAP și ILAAP;c)descrierea utilizării simulărilor de criză și a integrării în cadrul de administrare și control al riscurilor.2.5.descrierea cadrului și a procesului utilizat pentru colectarea, stocarea și agregarea datelor despre riscuri la diferite niveluri ale unei instituții de credit, inclusiv a fluxului de date de la filiale la grup;b)descrierea verificărilor aplicate datelor despre riscuri utilizate pentru ICAAP și ILAAP;d)Informații specifice ICAAP3.1.Documentația aferentă metodologiilor și politicilor:a)descrierea metodei de identificare a riscurilor (inclusiv a concentrărilor de risc) și a includerii riscurilor identificate în categoriile și subcategoriile de riscuri vizate de ICAAP, inclusiv a metodei de stabilire a nivelului de semnificație a riscurilor;c)descrierea situației care arată dacă ICAAP se axează pe impactul riscurilor asupra valorilor contabile sau pe valoarea economică a instituției de credit, sau pe ambele;e)Documentația operațională:a)lista categoriilor și subcategoriilor de risc vizate de ICAAP, inclusiv definițiile acestora și perimetrul categoriilor de risc individuale;c)descrierea oricăror abateri de la procesul ICAAP și ipotezele-cheie, în cadrul grupului și al entităților din cadrul grupului, după caz.3.2.Documentația aferentă metodologiilor și politicilor:a)menționarea datelor efective utilizate, inclusiv explicarea modului în care datele utilizate reflectă domeniul de aplicare al entităților din cadrul grupului care sunt vizate de ICAAP, incluzând lungimea seriilor de timp;c)descrierea metodei de agregare a estimărilor capitalului intern pentru entitățile și categoriile de risc vizate, incluzând abordarea concentrărilor și/sau a beneficiilor diversificării, în cadrul fiecărui risc și între riscuri, atunci când sunt avute în vedere în cadrul metodologiei instituției de credit.3.2.2.estimările capitalului intern care acoperă toate categoriile și subcategoriile de risc, defalcate pe categorii și subcategorii de risc vizate de ICAAP. Instituțiile de credit trebuie să explice în mod corespunzător situația în care anumite categorii sau subcategorii de risc vizate de ICAAP sunt acoperite mai bine prin aplicarea măsurilor calitative de diminuare, decât prin alocarea de capital intern;b)rezultatele agregării estimărilor capitalului intern pentru entități și categorii de risc, inclusiv pentru efectele concentrărilor și/sau beneficiilor diversificării, în cadrul fiecărui risc și între riscuri, în cazul în care aceste aspecte sunt luate în considerare prin metodologia aplicată.3.3.Documentația aferentă metodologiilor și politicilor:a)descrierea principalelor diferențe dintre elementele/ instrumentele de capital intern și instrumentele de fonduri proprii reglementate, după caz;c)descrierea procesului de monitorizare (compararea estimărilor de capital intern cu capitalul alocat), inclusiv a procedurilor de escaladare.3.3.2.cuantumul capitalului intern disponibil la zi, defalcat pe diferite elemente avute în vedere;b)o comparație cantitativă între gradul de utilizare efectivă a capitalului intern și capitalul intern alocat pe baza estimărilor ICAAP, care să fie susținută de o explicație a cazurilor în care gradul de utilizare efectivă a capitalului este apropiat de sau depășește capitalul alocat.3.4.Documentația aferentă metodologiilor și politicilor:a)descrierea principalelor ipoteze aflate la baza planificării capitalului, și măsura în care acestea sunt în concordanță cu ipotezele avute în vedere în planurile de redresare.3.4.2.previziuni referitoare la evoluția riscurilor și capitalului, sub aspectul capitalului intern și al fondurilor proprii reglementate;b)Informații privind simulările de criză aferente ICAAP3.5.1.descrierea scenariilor adverse utilizate în cadrul ICAAP, inclusiv menționarea ipotezelor aferente scenariilor și a variabilelor macroeconomice-cheie, inclusiv descrierea modului în care au fost utilizate simulările de criză în sens invers pentru a calibra severitatea scenariilor utilizate;b)descrierea ipotezelor-cheie utilizate în cadrul scenariilor analizate, inclusiv acțiunile de gestionare, ipotezele economice cu privire la bilanț, date de referință, orizonturi de timp etc.;d)descrierea impactului pe care eventuale modificări previzibile ale cadrului legislativ, de reglementare și contabil, comportamentul competitorilor sau alți factori îl pot avea asupra performanței instituțiilor de credit.3.5.2.rezultatul cantitativ al scenariilor analizate și impactul asupra măsurilor cantitative-cheie, inclusiv contul de profit și pierdere și capitalul, fonduri proprii interne și reglementate, și indicatorii prudențiali, precum și, în cadrul abordărilor integrate, impactul asupra poziției lichidității;b)explicarea modului în care rezultatele scenariului sunt relevante pentru modelul de afaceri, strategia și riscurile semnificative ale instituției de credit, precum și entitățile grupului vizate de ICAAP;d)Documente justificativeToate informațiile justificative, inclusiv procese-verbale ale ședințelor comitetelor relevante și ale organului de conducere, care demonstrează un proces solid de elaborare și punere în aplicare a ICAAP, și în special:a)aprobarea elementelor-cheie ale ICAAP, cum ar fi obiectivele generale și principalele ipoteze, măsurarea și evaluarea riscurilor, agregarea riscurilor, capitalul intern, alocarea capitalului, planificarea capitalului, scenarii de simulări de criză, ipotezele și rezultatele principale ale acestora etc.;c)exemple de decizii semnificative luate în cadrul comitetelor de aprobare a produselor noi (sau organul decizional respectiv) care să dovedească faptul că se ține cont de impactul asupra profilului de risc și de capital;e)dovezi ale discuțiilor despre rezultatul simulărilor de criză din cadrul ICAAP și deciziile privind orice acțiune sau lipsă a acțiunii din partea conducerii;g)4.Informații privind cadrul de administrare a riscului de lichiditate și de finanțare4.1.1.descrierea nivelului de aplicare al ILAAP, inclusiv o prezentare generală și justificarea oricăror abateri de la nivelul de aplicare prudențial al cerințelor de lichiditate, cu recunoașterea posibilelor derogări;b)criteriile aplicate de instituția de credit pentru selectarea determinanților de risc semnificativi pentru riscul de lichiditate și de finanțare, inclusiv selecția monedelor semnificative pentru monitorizarea poziției de lichiditate și de finanțare;d)Documentația operațională:a)o evaluare a fluxurilor lichidităților și pozițiilor de finanțare intragrup, inclusiv orice posibile obstacole juridice sau de reglementare în calea transferului lichidităților în cadrul (sub) grupului;c)prezentarea generală cantitativă a profilului de finanțare și a stabilității sale percepute pentru toate monedele semnificative;e)Informații privind strategia de finanțare4.2.1.descrierea procesului general de elaborare a planului de finanțare, inclusiv a surselor de finanțare, a scadențelor, a piețelor-cheie, a produselor utilizate etc.;b)după caz, un document privind politica aferentă riscului de concentrare a finanțării, inclusiv privind principiile pentru măsurarea și monitorizarea corelației dintre sursele de finanțare și a legăturii economice dintre deponenți și alți furnizori de lichidități;d)Documentația operațională:a)o prezentare generală cantitativă a caracteristicilor, cum ar fi volume, prețuri și apetitul investitorului, ale finanțării obținute recent și o analiză a fezabilității punerii în aplicare a planului de finanțare având în vedere (modificările cu privire la) volatilitatea pieței;c)o evaluare a poziției de finanțare și a riscului de finanțare după punerea în aplicare a planului de finanțare;e)Informații despre strategia privind rezervele de lichiditate și administrarea garanțiilor reale4.3.1.metodologia instituțiilor de credit pentru stabilirea dimensiunii rezervei interne minime de lichidități, inclusiv definiția instituțiilor de credit privind activele lichide, criteriile pe care le aplică pentru stabilirea valorii lichidității sub forma activelor lichide și constrângerile legate de concentrare și alte caracteristici de risc ale activelor lichide;b)document privind politica privind activele grevate cu sarcini, inclusiv principiile pentru măsurarea și monitorizarea atât a activelor grevate, cât și a celor negrevate cu sarcini și corelarea cadrului privind limitele și controlul aferent activelor grevate cu sarcini, cu apetitul la risc (de lichiditate și de finanțare) al instituției de credit;d)document privind politica aferentă riscului de concentrare a lichidității în rezerva de lichiditate, inclusiv principiile de măsurare și monitorizare a oricăror pierderi potențiale de lichidități disponibile din cauza acestei concentrări.4.3.2.cuantificarea volumului minim al activelor lichide considerat adecvat pentru îndeplinirea cerințelor interne;b)descrierea diferențelor dintre definițiile elementelor „capacității de contrabalansare“ și „activelor lichide de calitate ridicată“ conform Regulamentului delegat (UE) 2015/61 al Comisiei, cu includerea motivelor pentru a demonstra că respectiva capacitate de contrabalansare poate să acopere riscuri neincluse în Regulamentul (UE) nr. 575/2013;d)prezentare generală cantitativă și analiza nivelurilor actuale și previzionate ale grevării cu sarcini a activelor, inclusiv detalii despre active grevate, precum și negrevate cu sarcini care ar putea fi utilizate pentru generarea de lichidități;f)analiza testării ipotezelor legate de valoarea lichidității activelor și momentul vânzării activelor sau încheierii unui acord repo cu activele incluse în rezerva de active lichide.4.4.Documentația aferentă metodologiilor și politicilor:a)descrierea interconexiunilor dintre mecanismul de alocare a costurilor și beneficiilor de lichiditate și administrarea riscului și administrarea generală a instituției de credit;c)Documentația operațională:a)descrierea integrării actuale a mecanismului de alocare a costurilor și beneficiilor de lichiditate în cuantificarea profitabilității în cazul generării de active și datorii noi, atât la nivel bilanțier, cât și extrabilanțier;c)în cazul instituțiilor de credit care dețin mecanisme LTP, informații privind descrierea funcționării LTP și, în special, în ceea ce privește legătura dintre LTP și indicatorii de risc-cheie.4.5.Documentația aferentă metodologiilor și politicilor:a)după caz, descrierea procedurilor de escaladare prevăzute pentru deficite de lichiditate apărute pe parcursul zilei, care asigură îndeplinirea la timp a obligațiilor legate de plățile scadente și decontări, atât în condiții „normale de activitate“, cât și de criză.4.5.2.după caz, prezentare generală cantitativă a riscului de lichiditate pe parcursul zilei în ultimul an cu o frecvență corespunzătoare;b)Informații privind simulările de criză de lichiditate4.6.1.descrierea scenariilor adverse aplicate și a ipotezelor analizate în cadrul simulărilor de criză pentru lichiditate, inclusiv a oricăror elemente relevante cum ar fi numărul de scenarii utilizate, domeniul de aplicare, frecvența de raportare internă către organul de conducere, determinanții de risc (macro și idiosincratici), orizonturile de timp aplicate și, după caz, defalcarea pe monede/regiuni/unități de activitate;b)Documentația operaționalăa)analiza cantitativă și calitativă a rezultatelor simulărilor de criză asupra profilului de finanțare.4.7.Documentația aferentă metodologiilor și politicilora)descrierea strategiilor pentru acoperirea deficitelor de lichidități în situații de urgență;c)descrierea procedurilor de testare, după caz (de exemplu, exemple de vânzări de tipuri de active noi, depunerea de garanții reale la bănci centrale etc.);e)Documentația operaționalăa)informații despre posibile acțiuni de gestionare, inclusiv evaluarea fezabilității acestora și a capacității de a genera lichiditate în cadrul unor diverse scenarii de criză;c)o analiză recentă a simulărilor, inclusiv concluzii privind fezabilitatea acțiunilor de gestionare incluse în planul pentru situații neprevăzute privind lichiditatea;e)Documente justificativea)aprobarea elementelor-cheie ale ILAAP, cum ar fi planul de finanțare, planul pentru situații neprevăzute privind lichiditatea, mecanismul de alocare a costurilor și beneficiilor de lichiditate, ipotezele simulărilor de criză și concluziile cu privire la rezultate, apetitul specific la riscul de lichiditate și de finanțare, dimensiunea vizată și componența rezervei de active lichide etc.;c)exemple de decizii semnificative luate în cadrul comitetelor de aprobare a produselor noi, cu demonstrarea, după caz, a utilizării mecanismului de stabilire a prețurilor de transfer de lichidități (LTP) și opinii privind riscurile în luarea acestor decizii;e)dovezi ale deciziilor privind acțiuni de gestionare în legătură cu riscul de lichiditate pe parcursul zilei după escaladarea internă ca urmare a unor evenimente pe parcursul zilei legate de lichidități;g)dovezi ale discuțiilor privind testarea regulată a planului pentru situații neprevăzute privind lichiditatea și ale deciziilor privind adaptarea acțiunilor de gestionare prevăzute în planul pentru situații neprevăzute privind lichiditatea;i)dovezi ale discuțiilor privind testarea valorii lichidității activelor și momentul vânzării activelor sau încheierii unui acord repo cu activele incluse în rezerva de active lichide;k)Concluzii și asigurarea calității în cadrul ICAAP și ILAAPConcluziile evaluărilor privind adecvarea capitalului și a lichidității interne și cu privire la impactul acestora asupra administrării riscurilor și a administrării generale a instituției de credit, inclusiv:a)schimbări semnificative (realizate sau planificate) asupra cadrului de administrare a riscurilor pe baza rezultatelor ICAAP și ILAAP;c)schimbări semnificative (realizate sau planificate) asupra cadrelor ICAAP și ILAAP, inclusiv îmbunătățiri care să fie aduse în urma respectării validărilor interne, a rapoartelor de audit interne și rezultatele dialogului cu Banca Națională a României – Direcția supraveghere;e)toate rezultatele disponibile ale validărilor/revizuirilor interne ale metodologiilor ICAAP și ILAAP și rezultate ale calculelor efectuate de către funcția de validare independentă;g)(la 28-12-2020,
Actul a fost completat de Punctul 192, Articolul I din REGULAMENT nr. 11 din 18 decembrie 2020, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1296 din 28 decembrie 2020
)
+
Anexa nr. 11
Pentru toate acordurile de externalizare existente:a)data de începere și, după caz, data de reînnoire a contractului, data de încetare și/sau perioadele de preaviz pentru furnizorul extern și pentru instituția de credit;c)o categorie atribuită de instituția de credit care reflectă natura funcției externalizate, astfel cum se menționează la lit. c), cum ar fi, de exemplu, tehnologia informației, funcție de control, care trebuie să faciliteze identificarea diferitelor tipuri de acorduri;e)țara sau țările în care serviciul urmează să fie prestat, inclusiv locația datelor (și anume țara sau regiunea);g)în cazul externalizării către un furnizor extern de servicii de tip cloud, serviciile de tip cloud și modelele de implementare, și anume publice/private/hibride/comunitare, precum și natura specifică a datelor care urmează să fie deținute și locațiile (și anume țări sau regiuni) unde datele respective sunt stocate;i)în cazul externalizării în lanț, numele subcontractanților, inclusiv țara în care sunt înregistrați subcontractanții, în care se prestează serviciul și, dacă este cazul, locația (și anume țara sau regiunea) unde sunt stocate datele, indicând dacă funcția care urmează să fie subcontractată este considerată sau nu critică sau importantă sau dacă partea funcției critice sau importante care urmează să fie subcontractată este în sine critică sau importantă.
2.instituțiile de credit și alte entități care intră în perimetrul de consolidare prudențială sau în cadrul sistemului instituțional de protecție, după caz, care utilizează externalizarea;b)data celei mai recente evaluări a riscurilor și un rezumat succint al principalelor rezultate;d)legea aplicabilă acordului de externalizare;f)un rezultat al evaluării substituibilității furnizorului extern, cum ar fi, de exemplu, simplu, dificil sau imposibil, posibilitatea de reintegrare a unei funcții critice sau importante în cadrul instituției de credit sau impactul întreruperii funcției critice sau importante;h)dacă funcția critică sau importantă externalizată sprijină operațiuni economice a căror executare la timp este esențială pentru instituția de credit;j)costul bugetar anual estimat.
(la 14-08-2024,
Actul a fost completat de Punctul 15. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)
+
Anexa nr. 12
Acordul scris de externalizare a funcțiilor critice sau importante conține cel puțin clauze cu privire la următoarele aspecte:a)data de începere și data de încetare a acordului, după caz, și perioadele de preaviz pentru furnizorul extern și instituția de credit;c)obligațiile financiare ale părților;e)tipurile de activități care nu pot face obiectul externalizării în lanț, atunci când este cazul;(ii)obligația furnizorului extern de a monitoriza serviciile pe care le-a subcontractat pentru a se asigura că toate obligațiile contractuale dintre furnizorul extern și instituția de credit sunt îndeplinite în permanență;(iv)obligația furnizorului extern de a informa instituția de credit cu privire la orice subcontractare planificată sau la orice modificare semnificativă a acesteia, în special în cazul în care acest lucru ar putea afecta capacitatea furnizorului extern de a-și îndeplini responsabilitățile în conformitate cu acordul de externalizare. Aceasta include modificările semnificative planificate ale subcontractanților și perioada de preaviz; în special, perioada de preaviz care urmează să fie stabilită trebuie să permită instituției de credit care externalizează să efectueze cel puțin o evaluare a riscurilor legate de modificările propuse și să se opună modificărilor înainte de intrarea în vigoare a subcontractării planificate sau a modificărilor semnificative ale acesteia;(vi)dreptul instituției de credit de a înceta acordul în cazuri justificate, de exemplu în cazul în care subcontractarea crește în mod semnificativ riscurile pentru instituția de credit sau în cazul în care furnizorul extern subcontractează fără a notifica instituția de credit;
f)dispoziții privind accesibilitatea, disponibilitatea, integritatea, confidențialitatea și siguranța datelor relevante, respectiv:(i)obligația furnizorului extern de a proteja informațiile confidențiale, cu caracter personal sau considerate sensibile și de a respecta toate cerințele legale privind protecția datelor care se aplică instituției de credit (de exemplu, protecția datelor cu caracter personal și faptul că se respectă secretul bancar sau alte obligații legale de confidențialitate similare cu privire la informațiile clienților, dacă este cazul);h)nivelurile serviciilor convenite, care trebuie să includă obiective de performanță cantitative și calitative precise pentru funcția externalizată, pentru a permite o monitorizare în timp util, astfel încât, dacă nu sunt respectate nivelurile serviciilor convenite, să se poată lua măsuri corective adecvate, fără întârzieri nejustificate;j)dacă furnizorul extern trebuie să încheie o asigurare obligatorie împotriva anumitor riscuri și, dacă este cazul, nivelul asigurării necesare;l)dispoziții care garantează că datele care sunt proprietatea instituției de credit pot fi accesate în cazul insolvenței, al rezoluției sau al întreruperii operațiunilor economice ale furnizorului extern;n)o trimitere clară la competențele autorității naționale de rezoluție, în special la art. 400-405 și art. 413-419 din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar, cu modificările și completările ulterioare, și mai ales, o descriere a „obligațiilor contractuale esențiale“ în sensul art. 402 din legea respectivă;p)drepturi de încetare, astfel cum se prevede la art. 230^19 din regulament.
2.o descriere clară a funcției externalizate care urmează să fie furnizată;b)tipurile de activități care nu pot face obiectul externalizării în lanț, atunci când este cazul;(ii)obligația furnizorului extern de a monitoriza serviciile pe care le-a subcontractat pentru a se asigura că toate obligațiile contractuale dintre furnizorul extern și instituția de credit sunt îndeplinite în permanență;(iv)obligația furnizorului extern de a informa instituția de credit cu privire la orice subcontractare planificată sau la orice modificare semnificativă a acesteia, în special în cazul în care acest lucru ar putea afecta capacitatea furnizorului extern de a-și îndeplini responsabilitățile în conformitate cu acordul de externalizare. Aceasta include modificările semnificative planificate ale subcontractanților și perioada de preaviz; în special, perioada de preaviz care urmează să fie stabilită trebuie să permită instituției de credit care externalizează să efectueze cel puțin o evaluare a riscurilor legate de modificările propuse și să se opună modificărilor înainte de intrarea în vigoare a subcontractării planificate sau a modificărilor semnificative ale acesteia;(vi)dreptul instituției de credit de a înceta acordul în cazuri justificate, de exemplu în cazul în care subcontractarea crește în mod semnificativ riscurile pentru instituția de credit sau în cazul în care furnizorul extern subcontractează fără a notifica instituția de credit;
c)definirea cerințelor în materie de securitate a datelor și a sistemelor, dacă este cazul (de exemplu, în contextul externalizării serviciilor de tip cloud sau a altor servicii TIC);(ii)dreptul instituției de credit de a monitoriza permanent performanța furnizorului extern;e)obligația furnizorului extern de a coopera cu autoritățile competente și cu autoritățile de rezoluție ale instituției de credit, inclusiv cu alte persoane desemnate de acestea;g)drepturi de încetare, astfel cum se prevede la art. 230^19 din regulament.(la 14-08-2024,
Actul a fost completat de Punctul 15. , Articolul I din REGULAMENTUL nr. 8 din 24 iulie 2024, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 809 din 14 august 2024
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters