REGULAMENTUL din 25 octombrie 1997

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 321 din 20 noiembrie 1997
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ART. 23REFERIRE LALEGE 29 07/11/1990
ART. 51REFERIRE LALEGE 32 12/11/1968
ANEXA 2REFERIRE LALEGE 17 02/04/1996
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEHG 679 25/10/1997
ActulCONTINUT DEHG 679 25/10/1997

armelor de foc şi al munitiilor



+
Capitolul 1Dispozitii generale +
Articolul 1Persoanele juridice care deţin şi folosesc sau efectueaza operaţiuni cu arme de tir, de vânătoare, pentru imprastierea gazelor nocive, iritante sau de neutralizare, de recuzita, cu munitii pentru aceste arme, precum şi cu arme de panoplie, sunt obligate să se supuna controlului, exercitat de organele de politie competente, privind modul de respectare a dispoziţiilor legale, referitoare la detinerea, portul, folosirea şi operaţiunile cu acestea.Persoanele fizice titulare de permise pentru obtinerea şi folosirea armelor de foc sunt obligate să prezinte la control armele şi munitia deţinute, la cererea organelor de politie competente.În cazul refuzului nejustificat de a prezenta la control armele şi munitiile deţinute, organele de politie vor efectua controlul conform normelor stabilite de lege pentru efectuarea perchezitiei.
+
Articolul 2Inspectoratul General al Politiei poate autoriza, în condiţiile prevăzute de lege, persoanele fizice sau persoanele juridice solicitante să deţină şi sa foloseasca arme şi munitii de tir, de vânătoare, de autoaparare cu glont sau cu gaze iritant-lacrimogene, de recuzita, precum şi arme de panoplie ori să efectueze operaţiuni cu acestea.Evidenta persoanelor autorizate conform alin. 1 se tine de către Inspectoratul General al Politiei.
+
Articolul 3Persoanele fizice nu pot dobandi, nu pot detine şi nu pot folosi arme de foc fără pat sau cu pat rabatabil şi nici nu pot modifica în acest sens armele deţinute legal. De asemenea, vânătorii autorizati, care nu sunt şi antrenori sau sportivi de categoria I, nu pot detine pistoale sau revolvere de tir.Persoanele juridice autorizate să execute operaţiuni cu arme de foc şi munitii nu pot vinde persoanelor fizice arme din categoria celor prevăzute în alin. 1.
+
Capitolul 2Detinerea, portul şi folosirea armelor de foc şi a munitiilor +
Secţiunea 1Condiţiile în care persoanele fizice pot detine şi, după caz, pot purta şi folosi arme de foc şi munitii +
Articolul 4Eliberarea, vizarea, preschimbarea ori retragerea permiselor de arma, precum şi înscrierea sau anularea din permis a unor arme de foc se fac de către inspectoratul de politie judetean sau de către Directia Generală a Politiei Municipiului Bucureşti, după caz, în a carei raza teritoriala domiciliaza persoana fizica în cauza.Pentru cetatenii straini cu domiciliul sau cu reşedinţa în România, operaţiunile prevăzute la alin. 1 se fac de către inspectoratul de politie judetean sau de către Directia Generală a Politiei Municipiului Bucureşti, după caz, în a carei raza teritoriala acestia îşi au domiciliul sau reşedinţa.
+
Articolul 5Cetatenii români pot solicita, organelor competente prevăzute la art. 4, autorizatie de detinere a armelor de foc. La cererea scrisa solicitantul va anexa un certificat medical din care să rezulte ca este apt să deţină arme şi munitii, o fotografie color cu dimensiunile 4 X 5 cm, certificat de cazier judiciar, precum şi un act prin care dovedeste ca are calitatea sau functia prevăzută de lege, care îi da dreptul să obţină autorizatia pentru categoria de arma solicitata, respectiv permis de vânătoare pentru membrii vânători şi adeverinte pentru sportivii de categoria I, antrenori şi persoanele care indeplinesc o functie care implica exercitiul autorităţii publice.Cetatenii straini domiciliati sau cu reşedinţa în România trebuie să anexeze la cerere o copie de pe actul de identitate eliberat de autorităţile române.Persoana titulara de permis, care solicită autorizarea pentru detinerea unui alt fel de arma decat cele inscrise în permis, trebuie să anexeze la cerere numai dovada calităţii sau, după caz, a functiei care îi da dreptul să solicite autorizatia pentru arma respectiva.
+
Articolul 6În cazul aprobării cererii de autorizare, organul de politie elibereaza solicitantului o comunicare, al carei model este prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul regulament, care îi serveste la procurarea armelor şi la dovedirea acestei autorizari până la eliberarea permisului sau, după caz, până la înscrierea armelor în permis.Termenul de valabilitate a comunicarii este de 90 de zile şi poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu cel mult 90 de zile.Armele procurate se prezinta organului de politie pentru efectuarea unei verificări generale şi pentru a stabili dacă acestea corespund cu cele pentru care s-a eliberat comunicarea. După efectuarea acestor operaţiuni, organul de politie va elibera permisul de arma sau, după caz, va inscrie în permis noua arma procurata şi va retine comunicarea eliberata conform prevederilor alin. 1.
+
Articolul 7Persoanei autorizate să deţină şi, după caz, sa poarte şi sa foloseasca arme şi munitii i se elibereaza "Permis de arma", denumit în continuare permis.Permisul va cuprinde numele de familie şi prenumele, domiciliul, fotografia şi semnatura titularului, numărul şi data eliberarii, denumirea, stampila şi semnatura organului emitent, felul şi seria armei pentru care s-a obţinut autorizarea de a fi deţinută, cantitatea de munitie care poate fi deţinută, precum şi rubrici pentru vizele periodice şi menţiunile de schimbare a domiciliului titularului.Modelul permisului se stabileste de Inspectoratul General al Politiei.
+
Articolul 8Înscrierea în permis a armelor se face numai de către organele de politie competente, pe baza actelor de provenienţă şi cu menţionarea elementelor necesare identificarii fiecarei arme.În sensul prezentului regulament, prin acte de provenienţă se înţelege: factura, chitanta de achitare a taxelor vamale, act de vanzare-cumparare, act de donatie, certificat de mostenitor, ordin de recompensare, după caz.
+
Articolul 9Titularii permiselor sunt obligati sa pastreze la domiciliu armele şi munitiile, în dulapuri incuiate şi asigurate, astfel încât sa nu permita accesul la ele al persoanelor neautorizate.Dulapurile trebuie prevăzute cu un compartiment separat, cu sisteme de inchidere cu cheie, pentru pastrarea munitiei, a inchizatoarelor de carabina şi a piesei a 3-a de la armele cu tevi basculante. Armele semiautomate se asigura cu sisteme fabricate special pentru blocarea tragaciului.
+
Articolul 10Persoanele autorizate să deţină şi sa foloseasca pistol sau revolver pentru paza şi aparare personala, care, după încetarea indeplinirii functiei ce implica exercitiul autorităţii publice, au obţinut prelungirea autorizatiei de detinere a unei astfel de arme, pot solicita în continuare inchirierea acestora de la Ministerul de Interne, prin Inspectoratul General al Politiei, conform legii.
+
Articolul 11Persoanele autorizate să deţină şi sa foloseasca arme şi munitii pentru paza şi aparare personala sunt obligate să le depuna la intrarea în localurile organelor sau instituţiilor publice, la personalul insarcinat cu paza sediilor; armele şi munitia predate se păstrează în locuri special amenajate şi pazite şi sunt restituite persoanelor care le-au predat, la ieşirea acestora din sediu.
+
Articolul 12Persoanele autorizate să deţină şi sa foloseasca arme pentru paza şi aparare personala pot să efectueze trageri de antrenament cu armele pe care le deţin, în poligoanele autorizate de Ministerul de Interne, cu achitarea costului munitiei şi al materialelor folosite la efectuarea tragerii.
+
Articolul 13Urmasii minori ai persoanei defuncte sau declarate judecatoreste disparuta, care vor să deţină armele de vânătoare sau de panoplie ce au apartinut legal persoanei pe care o mostenesc, le pot pastra, până la implinirea varstei de 18 ani şi cu indeplinirea condiţiilor cerute pentru autorizare, la asociaţia de vânători sportivi al carei membru a fost defunctul sau disparutul ori la alta asociaţie de vânători sportivi, legal constituita, cu plata taxei stabilite de asociaţie, care include şi cheltuielile necesare intretinerii armelor.Armele la care se referă alin. 1 nu pot fi folosite de asociaţia de vânători sportivi care le-a primit în pastrare.
+
Secţiunea a 2-aCondiţiile în care persoanele juridice pot detine şi pot folosi arme de foc şi munitii +
Articolul 14Eliberarea, vizarea ori preschimbarea autorizatiei pentru detinerea de arme şi munitii, pentru efectuarea operaţiunii cu arme şi munitii, pentru construirea şi amenajarea de poligoane de tir se fac, la cererea persoanelor juridice interesate, de către inspectoratul de politie judetean sau de către Directia Generală de Politie a Municipiului Bucureşti, după caz, în a carei raza teritoriala îşi are sediul persoana juridica.Cererea trebuie să cuprindă:a) denumirea şi sediul persoanei juridice;b) activitatea pentru care solicită autorizarea.La cerere se anexeaza o copie de pe statutul persoanei juridice şi o copie de pe certificatul de inmatriculare a acesteia la Registrul comerţului.Modelul autorizatiei pentru efectuarea operaţiunilor cu arme de foc şi munitii este cel prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul regulament.
+
Articolul 15Persoanele juridice autorizate vor solicita avizul organelor de politie pentru salariaţii care vor purta şi vor folosi arme şi munitii.Salariaţii persoanelor juridice care au obţinut avizul organelor de politie vor purta şi vor folosi armele şi munitiile cu care au fost dotati în baza unui ordin de serviciu, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul regulament şi care trebuie să cuprindă: numele de familie şi prenumele salariatului, seria şi numărul actului de identitate, functia deţinută, marca, seria şi calibrul armei, cantitatea de munitie, semnatura conducătorului persoanei juridice şi stampila, spatii pentru viza anuală a organelor de politie.
+
Articolul 16Salariaţii persoanelor juridice care au obţinut avizul organelor de politie să deţină şi sa foloseasca, în interesul serviciului, arme de foc şi munitii au obligaţia de a executa activităţi de pregatire profesionala specifică privind modul de detinere şi uzul de arma.Pregătirea prevăzută la alin. 1 se executa de către conducerea persoanei juridice, pe baza tematicii pe care o intocmesc anual şi pe care o prezinta, spre aprobare, organelor de politie.În cadrul activităţilor de pregatire profesionala, persoanele menţionate la alin. 1 executa trageri cu armamentul din dotare, organizate şi conduse de organele de politie competente.
+
Articolul 17Persoana juridica autorizata să deţină şi sa foloseasca arme şi munitii este obligata sa tina evidenta acestora în registre numerotate şi înregistrate anual la organul de politie competent; salariaţii care au obţinut avizul organelor de politie să deţină şi sa foloseasca, în interesul serviciului, arme şi munitii sunt obligati să semneze în aceste registre la primirea şi la predarea lor, mentionandu-se data şi ora la care s-au facut aceste operaţiuni.Registrele trebuie prezentate organelor de politie cu ocazia efectuării controalelor privind modul de evidenta a armelor şi munitiilor deţinute.
+
Articolul 18Armele şi munitiile deţinute de persoanele juridice, în timpul în care nu se afla asupra personalului care le poarta, se păstrează în camere special destinate acestui scop, în dulapuri metalice separate, pentru arme şi pentru munitii, confectionate conform prevederilor art. 9; usile camerelor şi ale dulapurilor, după efectuarea operaţiunilor de predare-preluare a armelor şi munitiilor, se sigileaza.Camerele în care se afla dulapurile pentru pastrarea armelor şi munitiilor trebuie să aibă uşi metalice, prevăzute cu doua sisteme de inchidere cu cheie, cu grilaje metalice cu bare de minimum 14 mm grosime şi ochiuri de 10 X 10 cm, şi trebuie asigurate cu sisteme de alarmare alimentate cu energie electrica de la retea şi de la o baterie de acumulatori. Aceste camere trebuie să dispună de o gura de aerisire de 20 X 20 cm, cu grilaj metalic incastrat în zid, prevăzut cu sita metalica, şi se asigura cu paza permanenta inarmata, în trei schimburi, iar în interiorul lor este interzisa pastrarea altor obiecte.
+
Articolul 19Perimetrele poligoanelor de tir sportiv, precum şi cele pentru practicarea tirului vânătoresc trebuie asigurate cu gard pe care se monteaza, din 20 în 20 de metri, plăcuţe avertizoare cu inscripţia "POLIGON DE TRAGERE CU ARME DE FOC, ACCESUL STRICT INTERZIS!".
+
Articolul 20Depozitele de arme şi munitii din incinta poligoanelor de tir se asigura cu paza inarmata, cu sisteme de alarmare, instalaţii de iluminat şi posturi telefonice în cabinele paznicilor.
+
Articolul 21Accesul la poligoanele de tir se face numai prin intrarile stabilite de către administratia poligoanelor.
+
Secţiunea a 3-aDispozitii comune secţiunilor 1 şi a 2-a +
Articolul 22Persoana nemultumita de modul de rezolvare a cererii adresate inspectoratelor de politie judetene sau Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti, în legătură cu solicitarile care au ca obiect detinerea de arme, munitii şi efectuarea operaţiunilor cu acestea, se poate adresa cu plangere Inspectoratului General al Politiei.Inspectoratul General al Politiei solutioneaza plangerea în termen de 30 de zile şi comunică, inauntrul acestui termen, modul de solutionare a plangerilor.
+
Articolul 23Persoanele prevăzute în art. 22, nemultumite de modul de rezolvare a plangerilor, se pot adresa instanţei de judecată, potrivitLegii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, în termen de 15 zile de la data comunicarii.
+
Capitolul 3Operaţiuni cu arme de foc şi munitii +
Articolul 24Persoanele juridice în al caror obiect de activitate intra producţia de arme şi munitii pentru tir, vânătoare, de imprastiere a gazelor nocive iritante sau de neutralizare, ori de recuzita, vor solicita avizul organelor de politie competente, în vederea autorizarii lor de către instantele de judecată, în care scop vor depune la acestea urmatoarele acte: copie de pe statutul societatii comerciale, din care să rezulte ca au ca obiect de activitate producţia de arme sau munitii, şi copie de pe autorizatia de depozitare a capselor, pulberii şi cartuselor, eliberata de organele de protecţie a muncii; în cazul în care societatea comerciala funcţionează intr-o cladire special construita, va prezenta şi copii de pe autorizatia de construcţie şi de pe certificatul de urbanism.
+
Articolul 25Persoanele juridice autorizate, în condiţiile legii, sa produca arme de foc sunt obligate sa tina, în registre numerotate şi înregistrate la organele de politie competente, evidenta materialelor din care se confectioneaza piesele metalice ale armelor, a pieselor finite şi a pieselor rebutate, mentionand numărul acestora.
+
Articolul 26Ansamblurile şi subansamblurile armelor de foc vor purta serii de productie, menţionate în registre numerotate şi înregistrate la organele de politie competente.Produsul finit va fi inseriat prin inscriptionarea seriei principale pe teava şi pe bascula, pentru armele de acest tip, şi, respectiv, pe teava, cutia mecanismelor şi inchizator, pentru carabinele de vânătoare, armele de tir cu glont şi armele confectionate pentru imprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.
+
Articolul 27Piesele, ansamblurile, subansamblurile şi piesele rebutate se predau, pe bază de proces-verbal, de către conducătorii sectiilor de productie care şi-au incheiat programul zilnic de lucru conducătorilor sectiilor de productie care îşi incep programul de lucru.În situaţia în care nu exista continuitate între schimburile de productie, conducătorii sectiilor de productie vor preda, pe bază de proces-verbal, materialele menţionate la alin. 1 la magazia infiintata în acest scop în cadrul persoanei juridice.
+
Articolul 28Conducatorul secţiei de montaj al produselor finite va preda, pe bază de proces-verbal, armele confectionate în timpul schimbului de lucru la magazia de produse finite.
+
Articolul 29Evidenta armelor confectionate se tine de către gestionarul magaziei de produse finite într-un registru numerotat şi înregistrat la organele de politie competente, în care se vor menţiona: numărul curent al operaţiunii, tipul armei, marca, seria principala a armei, calibrul, data şi ora intrarii armei în magazie, numele de familie, prenumele şi functia celui care a predat-o şi semnatura acestuia, numele de familie, prenumele şi functia celui care a primit arma şi semnatura acestuia.În acelasi registru se vor menţiona: data şi ora iesirii armei din magazia de produse finite, numele de familie, prenumele, adresa, seria şi numărul actului de identitate al celui care ridica arma, denumirea şi sediul persoanei juridice al carei salariat este acesta, numărul şi data autorizarii de către organele de politie a persoanei juridice pentru a executa operaţiuni cu arme de foc sau pentru a detine astfel de arme, numărul şi data facturii de cumparare, numărul şi data eliberarii delegatiei şi a ordinului de serviciu al persoanei care executa paza inarmata a transportului, numărul de inmatriculare a autovehiculului cu care se transporta armele.
+
Articolul 30Evidenta munitiei folosite pentru reglarea armelor produse se va tine într-un registru numerotat şi înregistrat la organele de politie competente, care va cuprinde: numărul curent al operaţiunii, numărul şi data facturii de cumparare a munitiei, denumirea şi sediul persoanei juridice care a eliberat factura, calibrul cartuselor cu glont sau gaze iritant-lacrimogene, respectiv calibrul, lungimea tubului şi dimensiunea alicelor pentru munitia incarcata cu alice, numele de familie, prenumele şi functia celui care a ridicat cartusele din depozit, semnatura de primire, data şi ora restituirii la depozit a tuburilor trase, a cartuselor rămase nefolosite şi a celor care nu au functionat şi semnatura gestionarului care le-a primit.Cartusele care nu au functionat se vor pastra, până la distrugerea lor, într-un spatiu avizat de organele de protecţie a muncii.
+
Articolul 31Tragatorul care executa reglarea armelor va întocmi, la terminarea acestei operaţiuni, un proces-verbal în care va menţiona: numele de familie, prenumele, functia şi data reglarii armei, marca, seria şi calibrul armei reglate, numărul de cartuse folosite pentru reglare şi numărul cartuselor care nu au functionat.
+
Articolul 32Periodic, prin grija gestionarului depozitului de munitie, tuburile trase ale cartuselor cu alice, dacă nu se refolosesc sau nu se valorifica, vor fi distruse, prin ardere, în incinta fabricii producătoare de arme care a folosit munitia, de către o comisie constituita din gestionarul depozitului de munitie, un cadru de conducere al fabricii şi un lucrator din organul de politie competent, intocmindu-se, cu aceasta ocazie, un proces-verbal.Tuburile trase ale cartuselor cu glont se valorifica prin agentii economici cu profil metalurgic, mentionandu-se, în factura, greutatea acestora.Munitia cu glont, care nu a functionat cu ocazia reglarii armelor produse, va fi distrusa în locuri şi de către persoane autorizate în acest sens de către organele de protecţie a muncii, care avizeaza şi tehnologia necesară pentru aceasta operaţiune.
+
Articolul 33Persoana juridica care fabrica arme de foc este obligata sa elibereze, pentru fiecare arma, certificat de garantie, iar pentru armele cu glont, şi tintele pe care s-a efectuat reglarea finala a acestora.
+
Articolul 34Persoanele juridice autorizate pentru producţia de cartuse sunt obligate sa tina evidenta zilnica a acestora, a capselor şi pulberii folosite, într-un registru numerotat şi înregistrat la organele de politie competente, care va cuprinde urmatoarele rubrici: numărul curent al operaţiunii, numărul lotului de cartuse şi data la care s-au fabricat, numărul de bucăţi, tipul şi calibrul acestora, dimensiunea în milimetri a diametrului alicelor, cantitatea de pulbere folosita, numărul de capse intrebuintat la încărcare, numărul cartuselor şi al capselor rebutate, numărul de cartuse pentru fiecare lot folosite la testare, numărul camerei unde au fost depozitate cartusele.Cartusele rebutate vor fi descarcate, în aceeasi zi, de capse şi de pulbere, în spatii special amenajate şi autorizate de organele de protecţie a muncii, şi vor fi returnate la magazia de materii prime, intocmindu-se proces-verbal.
+
Articolul 35Evidenta zilnica a livrarilor de cartuse de către persoanele menţionate la art. 24 se tine într-un registru special, numerotat şi înregistrat la organele de politie competente, care va cuprinde: numărul curent al operaţiunii, numărul lotului de cartuse, numărul de bucăţi, tipul şi calibrul acestora, dimensiunea alicelor, denumirea şi sediul persoanei juridice care cumpara cartusele, numărul şi data autorizarii acesteia de către organele de politie, numărul şi data facturii de cumparare, numele de familie, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei delegate sa ridice munitia, numărul şi data eliberarii delegatiei şi a ordinului de serviciu al persoanei care executa paza transportului, numărul de inmatriculare a autovehiculului cu care se efectueaza transportul.
+
Articolul 36Persoanele juridice autorizate sa fabrice cartuse trebuie să depoziteze pulberea şi cartusele în încăperi separate, special amenajate şi autorizate de organele competente, conform normelor legale în vigoare.Capsele se păstrează în dulapuri metalice sau în încăperi speciale, autorizate conform alin. 1.
+
Articolul 37Persoanele juridice autorizate sa repare arme şi care confectioneaza cartuse de vânătoare cu alice sunt obligate sa tina evidenta zilnica a cartuselor confectionate, a capselor şi pulberii folosite, în registrul de evidenta, numerotat şi înregistrat la organele de politie competente, care va cuprinde: numărul curent al operaţiunii, denumirea şi sediul societatii comerciale de la care s-au cumparat capsele şi pulberea necesară confectionarii cartuselor, numărul şi data facturii de cumparare a acestora, numărul şi calibrul cartuselor confectionate zilnic.Evidenta vanzarii zilnice de cartuse confectionate conform alin. 1 se tine într-un registru numerotat, sigilat şi înregistrat la organele de politie competente, care cuprinde urmatoarele rubrici: numărul curent al operaţiunii, numele de familie, prenumele, domiciliul cumparatorului, seria permisului de arma, data şi organul de politie care l-a eliberat, cantitatea de munitie cumparata, semnatura cumparatorului.
+
Articolul 38Spatiile destinate pastrarii şi depozitarii armelor şi munitiilor – depozite şi magazii – vor îndeplini condiţiile impuse de normele tehnice care se aplică în Ministerul de Interne, în baza cărora se va face şi autorizarea acestora de către organele abilitate prin lege.Persoanele juridice detinatoare de depozite şi de magazii de arme şi munitii, autorizate, sunt obligate sa tina evidenta acestora în registre numerotate şi înregistrate la organele de politie.Registrele trebuie să cuprindă: denumirea şi sediul persoanei juridice care a introdus armele şi munitiile în depozit, numărul şi data licentei de import, numărul şi data vizei licentei acordate de către organele de politie, data introducerii armelor şi munitiilor în depozit, numele de familie, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei delegate sa transporte armele şi munitiile la depozit, numărul şi data eliberarii delegatiei şi a ordinului de transport, numărul de inmatriculare a autovehiculului cu care s-a efectuat transportul, numele de familie, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei care a executat paza transportului, marca, seria şi calibrul fiecarei arme, numărul, calibrul şi producătorul munitiei, data iesirii materialelor din depozit, denumirea şi adresa persoanei juridice care le-a ridicat din depozit, numărul şi data facturii, numele de familie, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei delegate să le ridice, numărul şi data eliberarii delegatiei şi a ordinului de transport, numărul de inmatriculare a autovehiculului care efectueaza transportul, numele de familie, prenumele, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate al persoanei care executa paza transportului.
+
Articolul 39Magazinele autorizate, în condiţiile legii, pentru a efectua acte de comert şi de consignaţie cu arme de foc şi munitii sunt obligate sa tina evidenta acestora în registre separate, numerotate şi înregistrate la organele de politie competente.Registrul pentru evidenta operaţiunilor cu arme de foc va cuprinde urmatoarele rubrici: numărul curent al operaţiunii, numele de familie, prenumele şi adresa persoanei care depune arma spre vanzare, seria permisului sau a altui document legal în baza caruia detine arma depusa spre vanzare, tipul, marca, seria şi calibrul armei, numele de familie, prenumele şi adresa cumparatorului, numărul şi data autorizatiei de cumparare şi organul de politie care a eliberat-o, numărul şi data facturii eliberate cu ocazia cumpararii armei, preţul armei şi semnatura cumparatorului.Registrul pentru evidenta operaţiunilor cu cartuse va cuprinde urmatoarele rubrici: numele de familie, prenumele şi adresa vânzătorului, seria permisului, data şi organul de politie care l-a eliberat sau a altui document legal în baza caruia detine munitia depusa spre vanzare, numărul şi calibrul cartuselor, numele de familie, prenumele şi adresa cumparatorului, numărul şi data autorizatiei de cumparare şi organul de politie care a eliberat-o, seria, data şi organul de politie emitent al permisului cumparatorului, numărul şi data facturii eliberate cu ocazia cumpararii munitiei, preţul cartuselor şi semnatura cumparatorului.
+
Articolul 40Armele deţinute de Federatia Română de Tir, precum şi de asociaţiile şi cluburile sportive cu sectii de tir afiliate acesteia pot fi vandute persoanelor fizice sau juridice autorizate de organele Ministerului de Interne, abilitate.
+
Articolul 41Persoanele juridice autorizate, în condiţiile legii, să efectueze operaţiuni de import-export cu arme şi munitii de tir, de vânătoare, cu gaze iritant-lacrimogene, de recuzita, precum şi cu arme de panoplie prezinta, pentru aviz, Inspectoratului General al Politiei, licentele pentru importul sau exportul de arme, munitii, capse şi pulberi pentru munitii.
+
Articolul 42Persoanele juridice prevăzute la art. 41 sunt obligate sa tina evidenta operaţiunilor efectuate în registre numerotate şi înregistrate la organele de politie competente.Registrul va cuprinde: numărul curent al operaţiunii, numărul şi data eliberarii licentei de import/export sau, după caz, numărul şi data vizei licentei acordate de către organele de politie, cantitatea de arme sau munitii care fac obiectul licentei, denumirea şi adresa partenerului strain de la care importa armele sau munitiile sau, după caz, caruia îi sunt destinate, data efectuării operaţiunii, iar în privinta importurilor se vor menţiona: denumirea persoanei juridice din România, beneficiara a importului, sediul acesteia, numărul şi data autorizarii ei de către organele de politie.Dacă, după intrarea în tara a armelor şi munitiilor, acestea se depozitează în vederea livrarii către un beneficiar intern, se vor specifică denumirea şi adresa persoanei juridice care detine depozitul, precum şi numărul şi data autorizarii depozitului de către organele de politie.
+
Articolul 43Persoanele juridice române, care efectueaza transporturi internationale de marfuri, asigura paza armelor şi munitiilor, aflate în tranzit prin România, cu personal propriu specializat, sau prin intermediul societatilor comerciale române al caror obiect de activitate îl constituie prestarea de servicii în domeniul protectiei şi pazei.
+
Articolul 44Armele de panoplie se fac inofensive, de către armurieri autorizati, prin perforarea tevilor, imediat după camera cartusului, diametrul orificiului fiind de cel puţin 5 mm.Armele de recuzita se fac inofensive prin obturarea canalului tevii cu ajutorul a doua stifturi de otel fixate prin sudura de exteriorul tevii şi amplasate astfel încât sa nu permita introducerea în camera cartusului decat a munitiei de manevra, neincarcata cu glont sau cu alice.
+
Articolul 45Cetatenii straini care nu au domiciliul sau reşedinţa în România pot cumpara, prin magazinele autorizate, arme şi munitii de vânătoare, de tir, pentru imprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare, arme de recuzita şi arme de panoplie.
+
Articolul 46În vederea cumpararii de arme şi munitii, cetatenii straini trebuie să prezinte organelor de politie competente cererea pentru eliberarea comunicarii de cumparare, precum şi autorizatia emisa de autorităţile tarii ai carei cetăţeni sunt, tradusa în limba română şi autentificata la un notar public din România, cu specificarea felului armei şi a cantităţii de munitie ce urmeaza a fi cumparate.Comunicarea de cumparare, completata de magazinul prin care s-a efectuat vanzarea-cumpararea armei cu caracteristicile acesteia, numărul şi data facturii de cumparare şi pozitia din registrul de evidenta a vânzătorilor de arme se restituie de către cumparator organului de politie care a eliberat-o, în termen de 48 de ore de la cumparare.
+
Articolul 47Scoaterea din tara a armelor şi munitiilor cumparate de cetatenii straini care nu au domiciliul sau reşedinţa în România se face în termen de 5 zile de la data cumpararii, în baza notificarii eliberate de organele de politie competente, prin care se verifica legalitatea operaţiunii, conform modelului prezentat în anexa nr. 4 la prezentul regulament.
+
Capitolul 4Sancţiuni +
Articolul 48Incalcarea dispoziţiilor prezentului regulament constituie contraventie, dacă fapta nu a fost savarsita în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa constituie infractiune, şi se sancţionează după cum urmeaza:a) cu amendă de la 200.000 lei la 1.000.000 lei, nerespectarea dispoziţiilor art. 1, art. 13 alin. 2, art. 19, 20, 27, 28, 30, 31 şi 32;b) cu amendă de la 400.000 lei la 2.400.000 lei, nerespectarea dispoziţiilor art. 3, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 17, 18, 24, 25, 26, 33, 34, 35, 36, 37, 38, 39, 41, 42, 45 şi 47.Nerespectarea dispoziţiilor art. 17, 18, 19, 20, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 32, 34, 35, 36, 37, 38, 39 şi 42 poate atrage şi suspendarea autorizatiei de functionare, până la rezolvarea neregulilor constatate.Amenda se aplică persoanei fizice vinovate de neexecutarea dispozitiei legale.
+
Articolul 49Constatarea contraventiilor se face de către ofiterii şi subofiterii de politie, care aplica şi sancţiunea.
+
Articolul 50Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei şi de aplicare a sanctiunii se poate face plangere în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.Plangerea împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei şi de aplicare a sanctiunii se solutioneaza de judecatoria în a carei raza teritoriala a fost savarsita contraventia.
+
Articolul 51Dispozitiile referitoare la contraventii se completeaza cu dispozitiileLegii nr. 32/1968privind stabilirea şi sanctionarea contraventiilor, cu modificările ulterioare.
+
Capitolul 5Dispozitii finale +
Articolul 52Permisul se elibereaza titularului numai după ce acesta a achitat costul imprimatului.
+
Articolul 53Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul regulament.
+
Anexa 1––-la regulament––––-

MINISTERUL DE INTERNE MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului …….. Inspectoratul de Poliţie al Judeţului ……..
Nr. ………… din ……………………. Nr. ………. din ………………………
(Matca)
Către
Domnul (Doamna) ………………………… Domnul (Doamna) …………………………
Oraşul (comuna, satul) ………………….. Oraşul (comuna, satul) …………………..
………………………………………. ……………………………………….
Strada ………………. nr. …………… Strada ………….. nr. ………………..
Judeţul (sectorul) ……………………… Judeţul (sectorul) ………………………
La cererea înregistrată sub numărul de mai sus s-a aprobat procurarea unei arme de: …… La cererea înregistrată sub numărul de mai sus s-a aprobat procurarea unei arme de: ……
……………………………………….. ………………………………………..
……………………………………….. şi a ………….. cartuşe de acelaşi calibru.
şi a ………….. cartuşe de acelaşi calibru. În termen de 10 zile de la cumpărare veţi prezenta acestei formaţiuni arma procurată şi actul de provenienţă.
Valabilă până la ………………………
Emitent, Şeful serviciului,
Se prelungeşte valabilitatea până la …….
Şeful poliţiei,

(verso)

Data
………………………………………………………………….
Se certifică de către magazinul de vânătoare al ……………………….
………………………………………………………………….
din localitatea
………………………………………………………………….
că domnul (doamna)
………………………………………………………………….
a cumpărat o armă de
………………………………………………………………….
marca
……………………………….. seria ………………………….
calibrul ………………………………………………………….
cu factura numărul …………………………………………………
din data de ……………………………………………………….
poziţia din registrul de arme ……………………………………….
numărul …………………………………………………………..
Gestionar,
……………………………
(loc ştampilă)

+
Anexa 2––-la regulament––––-

MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI
DIRECŢIA GENERALĂ A POLIŢIEI JUDICIARE
DIRECŢIA ARME, EXPLOZIVI, SUBSTANŢE TOXICE
Nr. …. din ……………
AUTORIZAŢIE pentru efectuarea operaţiunilor cu arme de foc şi muniţii
În temeiul dispoziţiilor art. ……………………………………… din Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor, autorizăm Societatea Comercială ………………………………………. cu sediul în ……………….., str. ……. nr. ……, judeţul (sectorul) ………………………………………, pentru a efectua ………….. …………………………………………………………………… …………………………………………………………………… ……………………………………………………………………
Şeful unităţii,

+
Anexa 3––-la regulament––––-

………………………………………….. VIZE ANUALE ALE ORGANULUI DE POLIŢIE
(Denumirea şi sediul persoanei juridice)
ORDIN DE SERVICIU Nr. ……
Domnul (Doamna) ……, cu domiciliul în ……., str. …………… nr. …., bl. …., ap. …., judeţul ……….., având funcţia de ……….., este autorizat(ă), să deţină arma de serviciu marca …….., seria ……., calibrul ………, precum şi un număr de ………. cartuşe, ori arma şi muniţia menţionate în tichetul nr. ………. .
1997 1998 1999
LOC FOTO Sus─numitul este avizat de către organul de poliţie, cu nr. …. din Prezentul ordin de serviciu este netransmisibil şi este valabil numai însoţit de actul de identitate seria ……. nr. …..
2000 2001 2002
Conducătorul unităţii,

+
Anexa 4––-la regulament––––-

MINISTERUL DE INTERNE
INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ……………
Nr. ……. din …………..
Către
organele poliţiei de frontieră, străini,
probleme de migrări şi paşapoarte
Vă facem cunoscut că domnul (doamna) …………….. cetăţean al statului ……………, posesor al paşaportului seria ….. nr. ………………., are dreptul să scoată din România, cu achitarea taxelor vamale corespunzătoare, arma de ……………………, marca ………, seria …………., calibrul ……….., şi ………….. bucăţi cartuşe calibrul ………, pe care le─a dobândit legal, conform ………….. nr. ….. din …………., cu autorizarea organelor de poliţie române.
Arma va fi scoasă din ţară de titularul prezentei notificări până la data de …………… Depăşirea acestei date constituie contravenţie şi se sancţionează conform dispoziţiilor art. 48 lit. b) din Regulamentul armelor de foc şi al muniţiilor, cu amendă de la 400.000 lei la 2.400.000 lei.
Şeful unităţii,
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
MINISTERUL DE INTERNE (Se va detaşa, se va completa şi se va trimite
DIRECŢIA GENERALĂ A POLIŢIEI organului de poliţie care a emis notificarea)
DE FRONTIERĂ, STRĂINI,
PROBLEME DE MIGRĂRI ŞI PAŞAPOARTE
Punctul de trecere a frontierei ……………
Judeţul …………………………………
Nr. ……… din ………………………..
Către
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului …………………
La notificarea dumneavoastră nr. ……… din …………………. vă comunicăm că domnul (doamna) ……………… a scos din ţară la data de ……………. arma marca ……….., seria …….., calibrul ……., şi ……… bucăţi cartuşe calibrul …………………. .
Pentru depăşirea termenului legal de scoatere din ţară a armei, cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de ………………………………… lei.
Şeful unităţii,

––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters