CELEX:32025D1976: Decizia (UE) 2025/1976 a Consiliului din 8 iulie 2025 privind denunțarea Acordului de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT)

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 29/09/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2025/197626.9.2025DECIZIA (UE) 2025/1976 A CONSILIULUI din 8 iulie 2025 privind denunțarea Acordului de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale...

Informatii

Data documentului: 08/07/2025; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 27/09/2025; intrare în vigoare data publicării +1 a se vedea articolul 3
Data încetării: Not known; a se vedea articolul 1
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1976

26.9.2025

DECIZIA (UE) 2025/1976 A CONSILIULUI

din 8 iulie 2025

privind denunțarea Acordului de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT)

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) punctul (v),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

având în vedere aprobarea Parlamentului European,

întrucât:

(1)

La 21 mai 2003, Comisia a adoptat o comunicare către Consiliu și Parlamentul European intitulată „Asigurarea respectării legislației, guvernanța și schimburile comerciale în domeniul forestier (FLEGT): propunere privind un plan de acțiune al UE”, menită să contribuie la eforturile mondiale de combatere a exploatării forestiere ilegale și a comerțului asociat acesteia. Consiliul și-a adoptat concluziile privind Planul de acțiune FLEGT (denumit în continuare „planul de acțiune”) la 13 octombrie 2003 (1), iar Parlamentul European și-a adoptat rezoluția privind planul de acțiune la 11 iulie 2005 (2).

(2)

Un element central al planului de acțiune era încheierea de acorduri de parteneriat voluntar cu țările producătoare de lemn pentru a se asigura faptul că lemnul și produsele din lemn exportate către Uniune sunt produse și achiziționate în mod legal.

(3)

În conformitate cu Decizia 2011/200/UE a Consiliului (3), Acordul de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (denumit în continuare „APV”) a fost semnat la 6 octombrie 2010.

(4)

În conformitate cu Decizia 2011/201/UE a Consiliului (4), APV a fost încheiat în numele Uniunii. În urma încheierii sale de către Republica Camerun, APV a intrat în vigoare la 1 decembrie 2011 pentru o perioadă de șapte ani, putând fi reînnoit prin acord tacit pentru perioade cu aceeași durată, cu excepția cazului în care o parte notifică intenția sa de a nu reînnoi APV cu cel puțin 12 luni înainte de expirarea perioadei în curs.

(5)

Republica Camerun nu a fost în măsură să își îndeplinească obligațiile care îi revin în temeiul APV, mai exact în ceea ce privește progresele în vederea instituirii regimului de acordare de licențe FLEGT care are drept obiectiv verificarea și atestarea, prin intermediul unei licențe FLEGT, a faptului că lemnul și produsele din lemn exportate către Uniune sunt produse sau achiziționate în mod legal. Prin urmare, Comisia consideră că APV nu va facilita ca lemnul și produsele din lemn din Republica Camerun să beneficieze de dispozițiile articolului 3 din Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și, din 30 decembrie 2025, de dispozițiile articolului 10 alineatul (3) coroborat cu articolul 3 litera (b) din Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European și al Consiliului (6).

(6)

Prin urmare, este oportun ca APV să înceteze să se aplice. Acesta fie nu ar trebui reînnoit după 30 noiembrie 2025, fie ar trebui denunțat cât mai curând posibil după respectiva dată.

(7)

Articolul 27 din APV ar fi permis nereînnoirea APV începând cu data de 1 decembrie 2025 dacă notificarea deciziei de nereînnoire ar fi fost efectuată de oricare dintre părți înainte de 1 decembrie 2024. Din cauza constrângerilor de timp, Uniunea nu se mai poate prevala de posibilitatea notificării nereînnoirii după data de 30 noiembrie 2025 în temeiul articolului 27 din APV.

(8)

În temeiul articolului 28 din APV, oricare dintre părți poate denunța APV printr-o notificare comunicată celeilalte părți. Într-un astfel de caz, APV încetează să se aplice după 12 luni de la respectiva notificare.

(9)

Articolul 54 litera (b) din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor permite denunțarea acordurilor internaționale în orice moment, cu acordul tuturor părților. În consecință APV ar putea fi denunțat în temeiul respectivei dispoziții prin încheierea unei declarații comune a Uniunii și a Republicii Camerun, în care ambele părți decid să denunțe APV la 30 noiembrie 2025. Într-un astfel de caz, APV nu ar mai fi în vigoare de la 1 decembrie 2025.

(10)

Denunțarea APV în temeiul oricăreia dintre acțiunile de mai sus ar trebui aprobată în numele Uniunii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă, în numele Uniunii, denunțarea Acordului de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (denumit în continuare „APV”), care a intrat în vigoare la 1 decembrie 2011. APV încetează să se aplice cel târziu după 12 luni de la data notificării către Republica Camerun.

Articolul 2

Se aprobă, în numele Uniunii, Declarația comună a Uniunii Europene și a Republicii Camerun privind nereînnoirea în 2025 a APV. Textul Declarației comune este prevăzut în anexă.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 8 iulie 2025.

Pentru Consiliu

Președintele

S. LOSE


(1)  
JO C 268, 7.11.2003, p. 1.

(2)  
JO C 157 E, 6.7.2006, p. 482.

(3)  Decizia 2011/200/UE a Consiliului din 27 septembrie 2010 privind semnarea unui acord de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (JO L 92, 6.4.2011, p. 1, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2011/200/oj).

(4)  Decizia 2011/201/UE Consiliului din 28 februarie 2011 privind încheierea unui acord de parteneriat voluntar între Uniunea Europeană și Republica Camerun cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (JO L 92, 6.4.2011, p. 3, ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2011/201/oj).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (JO L 295, 12.11.2010, p. 23, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2010/995/oj).

(6)  Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 mai 2023 privind punerea la dispoziție pe piața Uniunii și exportul din Uniune a anumitor produse de bază și produse asociate cu defrișările și degradarea pădurilor și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 (JO L 150, 9.6.2023, p. 206, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2023/1115/oj).


ANEXĂ

Declarație comună a Uniunii Europene și a Republicii Camerun privind nereînnoirea în 2025 a Acordului de parteneriat voluntar cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT)

Luând act de intenția notificată de Uniunea Europeană de a denunța Acordul de parteneriat voluntar cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, la guvernanță și la schimburile comerciale cu lemn și produse din lemn care intră în Uniunea Europeană (FLEGT) (denumit în continuare „APV”), părțile convin, în conformitate cu articolul 54 litera (b) din Convenția de la Viena privind dreptul tratatelor, să denunțe APV la 30 noiembrie 2025. În consecință, APV nu se reînnoiește după 30 noiembrie 2025 și nu mai este în vigoare de la 1 decembrie 2025.

Prezenta declarație comună este obligatorie pentru părți și intră în vigoare de îndată ce fiecare parte notifică celeilalte părți finalizarea procedurilor sale interne necesare în acest scop și cel târziu până la 30 noiembrie 2025.

Prezenta declarație comună este întocmită în dublu exemplar în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, irlandeză, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, neerlandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, fiecare text fiind egal autentic.

Întocmită la …, …

Pentru Guvernul Republicii Camerun

Pentru Uniunea Europeană


ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2025/1976/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters