CELEX:32025R1797: Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2025/1797 al Comisiei din 8 septembrie 2025 de derogare, pentru anul 2025, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu EUR-Lex, 12/09/2025


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Jurnalul Ofícial al Uniunii EuropeneROSeria L2025/17979.9.2025REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1797 AL COMISIEI din 8 septembrie 2025 de derogare, pentru anul 2025, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European...

Informatii

Data documentului: 08/09/2025; Data adoptării
Data intrării în vigoare: 12/09/2025; intrare în vigoare data publicării +3 a se vedea articolul 2
Data încetării: No end date
Emitent: Comisia Europeană, Direcția Generală Agricultură și Dezvoltare Rurală
Formă: Repertoriu EUR-Lex
European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria L


2025/1797

9.9.2025

REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2025/1797 AL COMISIEI

din 8 septembrie 2025

de derogare, pentru anul 2025, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 și (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului (1), în special articolul 75 alineatul (3),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 104 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) punctul (iv) din Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului (2), articolul 75 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 continuă să se aplice în ceea ce privește Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, în legătură cu cheltuielile suportate de beneficiari și cu plățile efectuate de agenția de plăți în cadrul punerii în aplicare a programelor de dezvoltare rurală în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

(2)

În temeiul articolului 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, statele membre pot să plătească avansuri de până la 75 % pentru măsurile de sprijin pentru dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1305/2013.

(3)

În urma reuniunii Comitetului pentru politica agricolă comună din 12 iunie 2025, statele membre au solicitat o derogare de la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 pentru a le permite să plătească avansuri majorate pentru anul de cerere 2025, cu scopul de a aborda o situație de urgență care a apărut din cauza unei combinații excepționale de evenimente adverse, printre care creșterile tarifare unilaterale impuse de Statele Unite și tensiunile comerciale rezultate, invadarea în curs a Ucrainei de către Rusia, consecințele conflictelor din Orientul Mijlociu, precum și fenomenele meteorologice extreme. Statele membre au confirmat că producătorii lor agricoli se confruntă cu probleme de lichiditate din cauza unei combinații a acestor evenimente negative care au un impact asupra prețurilor factorilor de producție agricolă și ale produselor agricole de bază. Statele membre au solicitat Comisiei să adopte acte de punere în aplicare pentru a permite plata unor avansuri majorate pentru toate intervențiile și măsurile aferente anului de cerere 2025.

(4)

Tensiunile comerciale actuale care perturbă lanțurile de aprovizionare globale afectează disponibilitatea factorilor de producție agricolă, cresc costurile și au impact asupra viabilității economice a fermierilor. Scăderea competitivității ca urmare a creșterii prețurilor, împreună cu nevoia de a găsi piețe alternative, exercită o presiune economică asupra fermierilor. Tarifele contribuie, de asemenea, la o incertitudine mai mare în relațiile comerciale internaționale, fapt care duce la condiții de volatilitate a pieței.

(5)

Invadarea în curs a Ucrainei de către Rusia și conflictele din Orientul Mijlociu riscă să prelungească dificultățile existente, cum ar fi perturbarea lanțurilor globale de aprovizionare cu alimente și presiunea ascendentă continuă asupra prețurilor factorilor de producție. Aceste evenimente și incertitudini perturbă practicile comerciale și au un impact semnificativ asupra prețurilor produselor agricole de bază și asupra piețelor agricole.

(6)

În plus, se preconizează că recentele fenomene meteorologice nefavorabile din anumite regiuni, cum ar fi seceta recurentă cauzată de deficitul sever de apă, înghețul târziu, precipitațiile locale excesive și inundațiile, vor avea un impact negativ asupra randamentului culturilor, sporind presiunea asupra sectorului agricol.

(7)

Având în vedere aceste circumstanțe, precum și faptul că evenimentele adverse afectează prețurile factorilor de producție și ale produselor agricole de bază, statelor membre ar trebui să li se permită să plătească avansuri majorate pentru anul de cerere 2025, cu scopul de a aborda problemele de lichiditate cu care se confruntă probabil producătorii agricoli din întreaga Uniune.

(8)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru fondurile agricole și al Comitetului privind dezvoltarea rurală,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Prin derogare de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pentru anul de cerere 2025, statele membre pot plăti avansuri de până la 85 % pentru sprijinul acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din regulamentul respectiv.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 septembrie 2025.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  
JO L 347, 20.12.2013, p. 549, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1306/oj.

(2)  Regulamentul (UE) 2021/2116 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 (JO L 435, 6.12.2021, p. 187, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2021/2116/oj).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 487, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2013/1305/oj).


ELI: http://data.europa.eu/eli/reg_impl/2025/1797/oj

ISSN 1977-0782 (electronic edition)


Top

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
Post
Filter
Apply Filters