CELEX:62023CJ0529: Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 3 iulie 2025.#Parlamentul European împotriva lui TC.#Recurs – Drept instituțional – Parlamentul European – Norme referitoare la cheltuielile și indemnizațiile deputaților în Parlament – Indemnizație pentru asistență parlamentară – Recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat – Articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Dreptul de a fi ascultat – Dreptul de acces la dosar – Regulamentul (UE) 2018/1725 – Protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii Europene și privind libera circulație a acestor date – Articolul 9 – Transmiterea datelor cu caracter personal unor destinatari stabiliți în Uniune diferiți de aceste instituții și organe – Articolul 26 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene.#Cauza C-529/23 P.

1

Prin recursul formulat, Parlamentul European solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 7 iunie 2023, TC/Parlamentul (T‑309/21, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2023:315), prin care acesta a admis în parte acțiunea formulată de TC și a anulat decizia secretarului general al Parlamentului European din 16 martie 2021 de constatare a unei creanțe față de TC pentru o sumă plătită în mod nejustificat cu titlu de cheltuieli de asistență parlamentară și de recuperare a acestei sume (denumită în continuare „decizia în litigiu”), și a notei de debit nr. 7010000523 din 31 martie 2021 (denumită în continuare „nota de debit”), în măsura în care prin acestea se dispunea recuperarea de la TC a remunerațiilor, a costurilor sociale și a cheltuielilor de deplasare aferente postului asistentului său parlamentar acreditat A în perioada cuprinsă între 22 mai 2015 și 31 martie 2016, în cuantum de 50754,54 euro.

2

Articolul 6 alineatul (1) din Actul privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, anexat la Decizia 76/787/CECO, CEE, Euratom (JO 1976, L 278, p. 5), astfel cum fost modificat prin Decizia 2002/772/CE, Euratom a Consiliului din 25 iunie 2002 și din 23 septembrie 2002 (JO 2002, L 283, p. 1, Ediție specială, JO 2009, L 228, p. 47) (denumit în continuare „actul electoral”), prevede:

„Membrii Parlamentului European votează individual și personal. Aceștia nu pot fi obligați prin instrucțiuni și nu pot primi mandat imperativ.”

3

Articolul 2 din Decizia 2005/684/CE, Euratom a Parlamentului European din 28 septembrie 2005 de adoptare a Statutului deputaților în Parlamentul European (JO 2005, L 262, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 6, p. 28) (denumit în continuare „Statutul deputaților”) prevede la alineatul (1):

„Deputații sunt liberi și independenți.”

4

Potrivit articolului 4 din Statutul deputaților, „[d]ocumentele și evidențele electronice pe care un deputat le‑a primit, întocmit sau trimis sunt asimilate documentelor Parlamentului numai în cazul în care au fost depuse în conformitate cu Regulamentul de procedură”.

5

Articolul 21 din Statutul deputaților prevede:

„(1) Deputații au dreptul la asistență acordată de colaboratori personali pe care îi pot alege în mod liber.

(2) Parlamentul suportă cheltuielile efectuate prin angajarea acestor colaboratori.

(3) Parlamentul stabilește condițiile de exercitare a acestui drept.”

6

Articolul 33 alineatele (1) și (2) din Decizia Biroului Parlamentului European din 19 mai 2008 și 9 iulie 2008 privind normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European (JO 2009, C 159, p. 1, denumite în continuare „măsurile de aplicare”) prevede:

„(1) Deputații au dreptul la asistență acordată de colaboratori personali pe care îi pot alege în mod liber. Parlamentul suportă cheltuielile angajate efectiv și care rezultă în totalitate și exclusiv din angajarea unuia sau a mai multor asistenți sau din prestarea de servicii în conformitate cu prezentele norme de aplicare și în condițiile stabilite de Birou.

(2) Pot fi acoperite numai cheltuielile necesare pentru asigurarea asistenței necesare și care este strâns legată de exercitarea de către deputați a mandatului parlamentar. Aceste cheltuieli nu pot în nici un caz să acopere cheltuielile de natură privată realizate de deputați.”

7

Articolul 68 din normele de aplicare are următorul cuprins:

„(1) Orice sumă vărsată în mod nejustificat în aplicarea prezentelor norme trebuie restituită. Secretarul General dă instrucțiuni de recuperare a acestor sume de la deputații în cauză.

(2) Orice decizie privitoare la recuperarea sumelor este luată asigurându‑se exercitarea efectivă a mandatului deputatului și buna funcționare a Parlamentului, deputatul în cauză fiind audiat în prealabil de Secretarul General.

(3) Prezentul articol se aplică, de asemenea, foștilor deputați și terților.”

8

Considerentul (4) al Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO 2016, L 119, p. 1) are următorul cuprins:

„Prelucrarea datelor cu caracter personal ar trebui să fie în serviciul cetățenilor. Dreptul la protecția datelor cu caracter personal nu este un drept absolut; acesta trebuie luat în considerare în raport cu funcția pe care o îndeplinește în societate și echilibrat cu alte drepturi fundamentale, în conformitate cu principiul proporționalității. […]”

9

Articolul 6 alineatul (1) din acest regulament prevede:

„Prelucrarea este legală numai dacă și în măsura în care se aplică cel puțin una dintre următoarele condiții:

[…]

Litera (f) din primul paragraf nu se aplică în cazul prelucrării efectuate de autorități publice în îndeplinirea atribuțiilor lor.”

10

Considerentele (5) și (22) ale Regulamentului (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO 2018, L 295, p. 39) au următorul conținut:

[…]

11

Articolul 4 din acest regulament, intitulat „Principii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal”, prevede la alineatul (1):

„Datele cu caracter personal sunt:

[…]

[…]

[…]”

12

Articolul 9 din Regulamentul 2018/1725, intitulat „Transmiterile de date cu caracter personal către destinatari stabiliți în Uniune, alții decât instituțiile și organele Uniunii”, prevede:

„(1) Fără a aduce atingere articolelor 4-6 și 10, datele cu caracter personal se transmit destinatarilor stabiliți în Uniune, alții decât instituții și organe ale Uniunii, numai dacă:

(2) În cazul în care operatorul inițiază transmiterea în temeiul prezentului articol, acesta trebuie să demonstreze că transmiterea datelor cu caracter personal este necesară și proporțională cu scopul transmiterii, prin aplicarea criteriilor stabilite la alineatul (1) litera (a) sau (b).

(3) Instituțiile și organele Uniunii asigură echilibrul între dreptul la protecția datelor cu caracter personal și dreptul de acces la documente în conformitate cu dreptul Uniunii.”

13

Articolul 26 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „statutul”), prevede:

„Dosarul personal al funcționarului trebuie să conțină:

Documentele se înregistrează, se numerotează și se arhivează în ordine, fără întrerupere; instituția nu poate utiliza sau cita documentele menționate la litera (a) de mai sus împotriva unui funcționar în cazul în care acestea nu au fost comunicate funcționarului în cauză înainte de a fi arhivate.

Comunicarea oricărui document se certifică prin semnătura funcționarului sau, în lipsa acesteia, prin scrisoare recomandată trimisă la ultima adresă comunicată de funcționar.

Dosarul personal al funcționarului nu poate conține nicio referire la activitățile și opiniile sale politice, sindicale, filozofice sau religioase, la originea sa rasială sau etnică ori la orientarea sa sexuală.

Cu toate acestea, paragraful anterior nu interzice introducerea în dosar a unor acte administrative sau documente cunoscute de funcționar, care sunt necesare punerii în aplicare a prezentului statut.

Fiecărui funcționar îi poate corespunde un singur dosar personal.

Orice funcționar are dreptul, chiar și după încetarea raporturilor de muncă, de a lua la cunoștință de toate documentele din dosarul său și de a face copii după acestea.

Dosarul individual este confidențial și nu poate fi consultat decât la birourile administrației sau pe un suport electronic securizat. Cu toate acestea, dosarul este transmis Curții de Justiție a Uniunii Europene atunci când se introduce o acțiune în justiție care îl privește pe funcționar.”

14

Articolul 1 din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene, în versiunea aplicabilă litigiului (denumit în continuare „RAA”), prevede:

„Prezentul regim se aplică oricărui agent angajat cu contract de către Uniune. Agentul în cauză are calitatea de:

[…]

[…]”

15

Articolul 5a din RAA prevede:

„În sensul prezentului regim, sunt considerați «asistenți parlamentari acreditați» persoanele alese de unul sau mai mulți deputați și angajate pe bază de contract direct cu Parlamentul European pentru a acorda asistență directă, în incintele Parlamentului European din unul dintre cele trei locuri de desfășurare a activității acestuia, deputatului sau deputaților în cauză în exercitarea funcțiilor acestora în calitate de deputați în Parlamentul European, sub îndrumarea și autoritatea acestora și în cadrul unei relații bazate pe încredere reciprocă, rezultând din libertatea de alegere menționată la articolul 21 din [Statutul deputaților].”

16

Din articolul 127 prima teză din RAA reiese că articolele 11-26a din statut se aplică prin analogie asistenților parlamentari acreditați.

17

Istoricul litigiului figurează la punctele 2-26 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

18

La 22 mai 2015, în temeiul articolului 5a din RAA, Parlamentul a încheiat cu A un contract de asistent parlamentar acreditat cu normă întreagă la Bruxelles (Belgia) în vederea acordării de asistență lui TC, deputat în Parlament, până la sfârșitul celei de a șaptea legislaturi.

19

TC a solicitat, la 25 februarie 2016, autorității abilitate să încheie contractele de muncă din cadrul Parlamentului (denumită în continuare „AAIC”) rezilierea acestui contract din diferite motive care implicau pierderea încrederii, inclusiv absențe fără motiv valabil și nerespectarea normelor privind autorizațiile pentru exercitarea activităților externe.

20

După eșecul unei proceduri de conciliere, la 24 iunie 2016, Parlamentul i‑a notificat lui A decizia sa de reziliere a contractului de asistență parlamentară ca urmare a ruperii legăturii de încredere pentru motivul că acesta nu a respectat normele privind autorizațiile pentru desfășurarea activităților externe.

21

La 14 aprilie 2017, A a introdus la Tribunal o acțiune în anulare împotriva deciziei din 24 iunie 2016.

22

Prin Hotărârea din 7 martie 2019, L/Parlamentul (T‑59/17, denumită în continuare „Hotărârea L/Parlamentul, EU:T:2019:140), Tribunalul a anulat decizia menționată. În această hotărâre, Tribunalul a constatat că din elementele dosarului reieșea nu numai că TC avea cunoștință despre activitățile externe ale lui A, ci și că, în plus, avea inițiativa directă a acestora. Prin urmare, Tribunalul a considerat că motivul prezentat de AAIC pentru a justifica decizia de reziliere, și anume ruperea legăturii de încredere, nu părea plauzibil. Potrivit Tribunalului, AAIC a săvârșit, așadar, o eroare vădită de apreciere atunci când a dat curs cererii de reziliere a contractului cu A formulate de TC pentru acest motiv. Acesta nu era parte la procedură în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată.

23

Printr‑o scrisoare din 8 iunie 2020, redactată în engleză și trimisă lui TC prin e‑mail la 30 iulie 2020, secretarul general al Parlamentului l‑a informat pe TC cu privire la deschiderea unei proceduri de recuperare a sumelor plătite în mod nejustificat, în temeiul articolului 68 din normele de aplicare, în cuantum total de 78838,21 euro privind asistența parlamentară acordată lui TC de A. Secretarul general al Parlamentului l‑a invitat pe TC să prezinte, în termen de două luni, observații și elemente de probă prin care urmărea să respingă concluziile preliminare ale Parlamentului cu privire la activitățile externe pe care A le exercitase din cunoștințele sale și sub îndrumarea sa de la 22 mai 2015 până la 22 noiembrie 2016 și să dovedească faptul că, în această perioadă, A exercitase efectiv atribuții de asistent parlamentar acreditat.

24

Din cuprinsul punctului 13 din hotărârea atacată reiese că, printr‑un e‑mail din 4 august 2020, TC a solicitat Parlamentului să îi transmită:

25

La 4 septembrie 2020, Secretarul General al Parlamentului i‑a trimis lui TC o scrisoare, redactată în limba lituaniană și datată cu data de 3 septembrie 2020, având în esență un conținut identic cu cel al scrisorii din 8 iunie 2020, menționată la punctul 23 din prezenta hotărâre. În anexa la această scrisoare din 3 septembrie 2023 figurau o copie a Hotărârii L/Parlamentul, precum și decontul sumelor plătite de Parlament către A.

26

La 22 septembrie 2020, TC a amintit Parlamentului despre cererea sa menționată la punctul 24 de mai sus și a solicitat procesul‑verbal în limba lituaniană al procedurii de conciliere dintre el și A, precum și o copie a „tuturor e‑mailurilor din anii 2015, 2016 și 2019”.

27

Printr‑un e‑mail din 29 octombrie 2020, TC a adresat Parlamentului observațiile sale preliminare, precum și un anumit număr de documente, solicitând în același timp să fie autorizat să comunice informații și elemente de probă suplimentare ulterior.

28

Prin e‑mailul din 20 noiembrie 2020, reclamantul a solicitat din nou Parlamentului informațiile pe care le solicitase prin e‑mailurile sale din 4 august și 22 septembrie 2020, în special datele referitoare la accesul lui A în Parlament și o copie a e‑mailurilor din anii 2015, 2016 și 2019.

29

Prin e‑mailul din 24 noiembrie 2020, TC a transmis Parlamentului observații și elemente de probă suplimentare față de cele pe care i le adresase la 29 octombrie 2020.

30

Printr‑un e‑mail din 27 noiembrie 2020, directorul general al Direcției Generale Finanțe a Parlamentului l‑a informat pe TC că termenul care i‑a fost acordat pentru a‑și prezenta observațiile și elementele de probă în cadrul procedurii de recuperare reglementate de articolul 68 din Normele de aplicare a Statutului deputaților în Parlamentul European a expirat la 4 noiembrie 2020, dar că, în cazul în care dorea să obțină informații cu privire la A, putea contacta două persoane ale căror adrese de e‑mail le furniza, fără ca aceste cereri să poată avea incidență asupra procedurii menționate.

31

Printr‑o scrisoare trimisă Parlamentului la 1 decembrie 2020, TC a contestat conținutul acestui e‑mail din 27 noiembrie 2020. Pe de altă parte, el a adresat cererile sale de documente persoanelor menționate în acest e‑mail.

32

Printr‑o scrisoare din 8 ianuarie 2021 (denumită în continuare „scrisoarea din 8 ianuarie 2021”), directorul general al Direcției Generale Finanțe i‑a transmis lui TC protocolul menționat la punctul 26 din prezenta hotărâre, dar a refuzat să îi acorde acces la celelalte documente solicitate. De asemenea, directorul general i‑a acordat lui TC și un termen de 15 zile pentru a prezenta observații suplimentare, ceea ce TC a făcut la 21 ianuarie 2021.

33

Prin decizia în litigiu, secretarul general al Parlamentului a considerat că o sumă de 78838,21 euro fusese suportată în mod nejustificat de această instituție în cadrul angajării lui A în perioada cuprinsă între 22 mai 2015 și 22 noiembrie 2016 și că aceasta trebuia recuperată de la TC în temeiul articolului 68 alineatul (1) din normele de aplicare. La 31 martie 2021, directorul general al Direcției Generale Finanțe, în calitatea sa de ordonator de credite delegat, a emis nota de debit prin care a dispus recuperarea de la TC a acestei sume și l‑a invitat să plătească această sumă cel târziu la 30 mai 2021. La 31 martie 2021, directorul general al Direcției Generale Finanțe i‑a comunicat lui TC decizia în litigiu și nota de debit.

34

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 24 mai 2021, TC a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu și a notei de debit. În susținerea acțiunii sale, Parlamentul invocă cinci motive.

35

În primul rând, din cuprinsul punctelor 27 și 28 din hotărârea atacată reiese că, în urma unui control efectuat în contextul procedurii care a condus la pronunțarea acestei hotărâri, Parlamentul a constatat că, în luna martie 2016, luase decizia să suspende plata remunerațiilor și a cheltuielilor de călătorie ale lui A începând de la 1 aprilie 2016. În consecință, la 8 noiembrie 2022, secretarul general al Parlamentului a procedat la retragerea parțială ex tunc a deciziei în litigiu, în măsura în care aceasta privea o sumă totală de 28083,67 euro. La 15 noiembrie 2022, a fost emisă o notă de credit pentru o sumă identică.

36

Reiese de asemenea din cuprinsul punctelor 32 și 36-42 din motive și din cuprinsul punctului 1 din dispozitivul hotărârii atacate că, în aceste condiții, la cererea Parlamentului European și după ascultarea lui TC în observațiile sale, Tribunalul a constatat că acțiunea a rămas fără obiect și că nu era necesar să se pronunțe cu privire la legalitatea deciziei în litigiu și a notei de debit, în măsura în care priveau remunerațiile, costurile sociale și cheltuielile de călătorie aferente angajării lui A în perioada cuprinsă între 1 aprilie și 22 noiembrie 2016, pentru această sumă de 28083,67 euro.

37

În al doilea rând, după ce a amintit, la punctele 45-53 din hotărârea atacată, normele referitoare la suportarea cheltuielilor de asistență parlamentară și la recuperarea sumelor plătite în mod nejustificat cu acest titlu, precum și jurisprudența aferentă acestora, Tribunalul a examinat, la punctele 54-66 din această hotărâre, primul motiv al acțiunii, întemeiat pe încălcarea principiului respectării termenului rezonabil, și l‑a respins ca nefondat.

38

În al treilea și ultimul rând, Tribunalul a examinat al doilea motiv al acțiunii, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, a dreptului de acces la dosar și a obligației de motivare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). În acest context, Tribunalul a examinat de asemenea anumite argumente, rezumate la punctele 70 și 71 din hotărârea atacată, pe care TC le invocase în cadrul primului motiv al acțiunii sale.

39

La punctele 74-79 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat argumentul Parlamentului, rezumat la punctul 73 din această hotărâre, potrivit căruia TC nu putea repune în discuție răspunsul care îi fusese dat de directorul general al Direcției Generale Finanțe în scrisoarea din 8 ianuarie 2021, din moment ce termenul de două luni prevăzut la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE pentru a formula o acțiune împotriva deciziei cuprinse în această scrisoare expirase.

40

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 78-80 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că această scrisoare conținea răspunsul Parlamentului la cererea TC având ca obiect prezentarea unor documente pe care acesta le considera necesare pentru a demonstra că A exercitase efectiv atribuții de asistent parlamentar acreditat în perioada cuprinsă între 22 mai 2015 și 22 noiembrie 2016. Tribunalul a considerat de asemenea că acest răspuns se înscria în cadrul procedurii de recuperare a sumelor plătite în mod nejustificat. În consecință, acesta a considerat că TC putea invoca, în cadrul acțiunii sale împotriva deciziei în litigiu și a notei de debit, neregularitățile care, în opinia sa, afectau scrisoarea menționată, astfel încât argumentația TC aferentă aceleiași scrisori era admisibilă.

41

În cadrul examinării pe fond a celui de al doilea motiv al acțiunii și a anumitor argumente invocate în cadrul primului motiv al acesteia, Tribunalul a constatat, la punctul 87 din hotărârea atacată, că, prin e‑mailurile din 4 august, 22 septembrie și 20 noiembrie 2020, TC solicitase Parlamentului să îi comunice mai multe documente, și anume:

42

La punctul 88 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Parlamentul i‑a transmis lui TC acest proces‑verbal, precum și documentele referitoare la încetarea contractului lui A. În schimb, potrivit Tribunalului, prin scrisoarea din 8 ianuarie 2021, Parlamentul a refuzat să transmită lui TC celelalte documente menționate la punctul anterior din prezenta hotărâre.

43

În această privință, la punctul 90 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, atunci când unui deputat i se solicită să furnizeze Parlamentului dovada că un asistent parlamentar acreditat a lucrat pentru el în legătură cu mandatul său parlamentar, deputatul respectiv poate, în temeiul dreptului de a fi ascultat, să solicite instituțiilor, organismelor și agențiilor Uniunii să comunice informațiile pe care le deține și care par relevante. Potrivit Tribunalului, Parlamentul care primește o astfel de cerere nu poate refuza să furnizeze datele solicitate fără a încălca dreptul de a fi ascultat, decât dacă invocă, în susținerea acestui refuz, motive care pot fi considerate justificate având în vedere, pe de o parte, împrejurările speței și, pe de altă parte, normele aplicabile.

44

În consecință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 91 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că trebuie să examineze dacă motivele invocate de Parlament în scrisoarea din 8 ianuarie 2021 pentru a nu comunica lui TC datele solicitate de acesta prezentau un caracter justificat.

45

Primo, Tribunalul a examinat motivele invocate de Parlament pentru a respinge cererea lui TC privind comunicarea „tuturor e‑mailurilor din anii 2015, 2016 și 2019” și schimbul de corespondență al acestuia cu serviciile competente ale Parlamentului în legătură cu activitatea prestată de A.

46

La punctul 92 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Parlamentul a respins această cerere pentru motivul că, potrivit politicii sale, păstrarea mesajelor electronice era limitată la 90 de zile și, în mod excepțional, la un an. Parlamentul ar fi adăugat că e‑mailurile ulterioare anului 2019 puteau fi comunicate, însă că nu erau relevante, întrucât nu aveau legătură cu perioada în care se presupune că A a lucrat pentru TC.

47

În această privință, la punctul 95 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat în esență că, de la începutul anului 2016, Parlamentul a avut cunoștință despre o situație conflictuală între TC și A în legătură cu aspectul dacă acesta din urmă își desfășura sau nu activitățile cu respectarea normelor care reglementează asistența parlamentară. În consecință, încă din acel moment, era necesar ca Parlamentul să asigure păstrarea e‑mailurilor susceptibile să stabilească natura exactă a activităților lui A pe durata desfășurării procedurii de concediere și, dacă aceasta determina alte proceduri, jurisdicționale sau administrative, precum o procedură de recuperare, atât timp cât aceste alte proceduri rămâneau deschise.

48

La punctele 100 și 101 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentul Parlamentului potrivit căruia parlamentarii aveau obligația să își păstreze e‑mailurile, creând dosare personale care să permită arhivarea acestora pentru o perioadă nedeterminată, astfel cum Parlamentul ar fi invitat parlamentarii să procedeze în trei comunicări pe care le‑a adresat la 14 iunie 2014, la 13 octombrie 2014 și la 30 martie 2015. Tribunalul a apreciat că posibilitatea de a efectua o arhivare personală nu putea avea ca efect scutirea Parlamentului de obligația de a asigura păstrarea oricărui e‑mail relevant și de a comunica e‑mailurile astfel păstrate atunci când, în temeiul dreptului de a fi ascultat, Parlamentul este solicitat în acest sens de parlamentarul în cauză care face obiectul unei proceduri de recuperare pentru utilizarea nelegală a cheltuielilor de asistență parlamentară.

49

Tribunalul a adăugat, pe de o parte, la punctul 102 din hotărârea atacată, că Parlamentul nu a reușit să demonstreze că aceste comunicări fuseseră aduse la cunoștința TC. În special, în ceea ce privește comunicarea din 14 iunie 2014, Tribunalul a arătat că aceasta era adresată „nou‑veniților”, din care TC nu făcea parte, întrucât era deputat în Parlament înainte de această dată.

50

Pe de altă parte, la punctul 103 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Parlamentul nu a indicat niciun motiv care să permită justificarea refuzului său de a transmite lui TC corespondența pe care acesta a schimbat‑o cu serviciile competente ale Parlamentului.

51

Aceste considerații au determinat Tribunalul să constate, la punctul 104 din hotărârea atacată, că motivele invocate de Parlament pentru a respinge cererea lui TC privind comunicarea „tuturor e‑mailurilor din anii 2015, 2016 și 2019”, precum și corespondența schimbată între acesta și serviciile competente ale Parlamentului cu privire la activitatea lui A nu erau întemeiate.

52

Secundo, la punctele 105-124 din hotărârea atacată, Tribunalul a analizat motivele invocate de Parlament pentru a justifica respingerea cererii lui TC referitoare la comunicarea dosarului personal al lui A, inclusiv a informațiilor privind numărul situațiilor în care s‑a solicitat protecția Parlamentului pentru A și datele privind prezența sa care pot fi extrase de pe legitimația sa de acces în Parlament.

53

La punctul 105 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că Parlamentul și‑a justificat refuzul de a comunica acest dosar, aceste documente, aceste informații și aceste date susținând că transmiterea lor era contrară, pe de o parte, Regulamentului 2018/1725 și, pe de altă parte, articolului 26 din statut. Pe de altă parte, la punctul 106 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că directorul general al Direcției Generale Finanțe i‑a indicat reclamantului că intervențiile agenților de securitate ai Parlamentului nu făceau obiectul unei înregistrări oficiale și că datele referitoare la legitimațiile de acces erau păstrate pentru o perioadă maximă de patru luni.

54

Mai întâi, la punctele 107-118 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat motivul întemeiat pe Regulamentul 2018/1725. În această privință, Tribunalul a arătat, la punctele 110 și 111 din această hotărâre, că, din moment ce trebuiau să servească apărării sale în cadrul procedurii de recuperare, nu se putea considera că datele solicitate de TC intră sub incidența articolului 9 alineatul (1) litera (a) sau (b) din acest regulament. Tribunalul a considerat totuși, la punctul 113 din hotărârea menționată, că, „[a]vând în vedere importanța recunoscută dreptului de a fi ascultat în ordinea juridică a Uniunii, împrejurarea că astfel de elemente se pot afla în „dosarul personal” al lui [A] nu poate, ca atare, să împiedice ca aceste elemente să îi fie comunicate lui [TC] pentru a‑i permite să își formuleze observațiile, cum impune jurisprudența, în mod util și efectiv, în cadrul exercitării dreptului menționat”.

55

Acesta a adăugat, la punctele 114-116 din aceeași hotărâre, că dreptul la protecția datelor cu caracter personal nu este un drept absolut, ci trebuie considerat în raport cu funcția pe care o îndeplinește în societate și echilibrat, ca atare, cu alte drepturi fundamentale, în cadrul unui demers care să acorde fiecăruia dintre drepturile implicate locul care îi revine, în raport cu situația de fapt din speță, în ordinea juridică a Uniunii, în conformitate cu principiul proporționalității. Potrivit Tribunalului, necesitatea de a asigura o asemenea evaluare comparativă este subliniată de legiuitorul Uniunii în considerentul (4) al Regulamentului 2016/679, al cărui Regulament 2018/1725 este „echivalent” în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii, astfel cum se arată în considerentul (5) al acestui din urmă regulament.

56

Tribunalul a dedus, la punctul 117 din hotărârea atacată, că nu se poate admite ca Parlamentul să îl poată invita pe TC să se pronunțe în mod util și efectiv asupra unor elemente care figurează, dacă este cazul, în dosarul lui A, fără a‑i permite accesul la aceste elemente, după ce a pus în balanță, pe de o parte, interesul lui A ca datele care îl privesc să nu fie transmise terților și, pe de altă parte, interesul lui TC de a‑și prezenta observațiile în mod util și efectiv în cadrul procedurii de recuperare inițiate împotriva sa. Or, la punctul 118 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că, în cazul lui TC, Parlamentul nu efectuase un asemenea demers.

57

În continuare, în ceea ce privește articolul 26 din statut, Tribunalul a arătat, la punctul 121 din hotărârea atacată, că, în măsura necesară exercitării de către TC a dreptului său de a fi ascultat, confidențialitatea înscrisurilor din dosarul lui A nu putea fi opusă lui TC, care era de altfel autorul unora dintre documentele în cauză în calitate de superior ierarhic al lui A. Tribunalul a adăugat, la punctul 122 din această hotărâre, că, întemeindu‑se pe acest articol 26, Parlamentul în mod eronat nu a luat în considerare interesul lui TC de a avea acces la anumite documente din dosarul individual al lui A pentru a‑și prezenta observațiile în mod util în cadrul procedurii de recuperare inițiate împotriva sa.

58

În sfârșit, în ceea ce privește motivul privind datele referitoare la utilizarea legitimației de acces al lui A în Parlament, Tribunalul a arătat, la punctul 123 din hotărârea atacată, că, pentru motive asemănătoare celor expuse la punctele 100 și 101 din această hotărâre, rezumate la punctul 48 din prezenta hotărâre, Parlamentul trebuia să ia măsurile necesare pentru ca aceste date să fie păstrate pentru o perioadă mai mare de patru luni, din moment ce concedierea lui A a condus la o procedură jurisdicțională și a fost inițiată o procedură de recuperare a cheltuielilor de asistență parlamentară împotriva deputatului pentru care Parlamentul îl angajase pe A.

59

În consecință, la punctul 124 din hotărârea atacată, Tribunalul a afirmat că nu se poate considera că motivele invocate de Parlament pentru a respinge cererea lui TC referitoare la „dosarul personal al lui [A] (toate documentele legate de recrutarea și activitatea acestuia)”, inclusiv informațiile privind numărul situațiilor în care s‑a solicitat protecția Parlamentului pentru A și datele privind prezența sa care pot fi extrase de pe legitimația sa de acces în Parlament, sunt întemeiate.

60

Tertio, Tribunalul a examinat, la punctele 126-128 din hotărârea atacată, motivele invocate de Parlament pentru a respinge cererea lui TC având ca obiect comunicarea dosarului referitor la cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea L/Parlamentul. În această privință, Tribunalul a constatat, la punctul 125 din hotărârea atacată, că această cerere a fost respinsă de Parlament pentru motivele că această comunicare ar fi contrară articolului 9 din Regulamentul 2018/1725 și că, în cadrul procedurii în fața Tribunalului, A obținuse anonimatul.

61

În ceea ce privește motivul referitor la articolul 9 din Regulamentul 2018/1725, Tribunalul a făcut trimitere la punctele 112-118 din hotărârea atacată, rezumate la punctele 54-56 din prezenta hotărâre. În plus, Tribunalul a arătat că anonimatul, precum cel acordat lui A în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea L/Parlamentul, urmărește să omită numele unei părți din litigiu sau cel al altor persoane menționate în cadrul procedurii vizate ori chiar alte date din documentele aferente cauzei la care publicul are acces și nu privește confidențialitatea elementelor depuse la dosarul acestei proceduri în afara acesteia, în cadrul relațiilor dintre părți și terți. Tribunalul a dedus de aici, la punctul 129 din hotărârea atacată, că decizia Tribunalului privind anonimatul în procedura în care s‑a pronunțat Hotărârea L/Parlamentul nu interzicea Parlamentului să comunice lui TC înscrisurile schimbate în cursul acestei din urmă proceduri, care pot fi relevante pentru exercitarea de către acesta din urmă a dreptului său de a fi ascultat.

62

Cu titlu de concluzie, Tribunalul a arătat, la punctele 130 și 131 din hotărârea atacată, că motivele invocate de Parlament în scrisoarea sa din 8 ianuarie 2021 nu erau întemeiate sau erau insuficiente și că, în lipsa justificării corecte de către Parlament a refuzului său de a‑i comunica lui TC documentele care erau susceptibile să îi permită să își exercite în mod util și efectiv dreptul de a fi ascultat, garantat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, în cadrul procedurii de recuperare a sumelor plătite cu titlu de cheltuieli de asistență parlamentară deschisă împotriva sa, nu se putea exclude ca acesta să fi fost privat de o șansă de a‑și asigura mai bine apărarea. Prin urmare, Tribunalul a admis al doilea motiv, în măsura în care se întemeia pe o încălcare a dreptului de a fi ascultat, și, fără a examina celelalte motive și argumente invocate de TC, a anulat decizia în litigiu și nota de debit în măsura în care acestea priveau remunerațiile, costurile sociale și cheltuielile de călătorie aferente angajării lui A în perioada cuprinsă între 22 mai 2015 și 31 martie 2016.

63

Parlamentul solicită Curții:

64

TC solicită Curții respingerea recursului și obligarea Parlamentului la plata cheltuielilor de judecată.

65

În susținerea recursului său, Parlamentul invocă cinci motive: Primul motiv este întemeiat pe nerespectarea obiectului litigiului în primă instanță și a naturii pregătitoare a scrisorii din 8 ianuarie 2021, pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, precum și pe nerespectarea jurisprudenței referitoare la efectele neregularităților procedurale. Al doilea motiv, împărțit în trei aspecte, vizează considerațiile Tribunalului privind e‑mailurile lui TC din anii 2015, 2016 și 2019, precum și corespondența dintre acesta și serviciile Parlamentului și care conduc la constatarea unei încălcări a dreptului de a fi ascultat. Al treilea motiv, împărțit în patru aspecte, vizează considerațiile Tribunalului privind dosarul individual al lui A, datele de utilizare a legitimației de acces al acestuia în Parlament și informațiile referitoare la numărul situațiilor în care intervenția serviciilor de securitate fusese solicitată în legătură cu acesta. Al patrulea motiv privește considerațiile Tribunalului referitoare la dosarul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea L/Parlamentul și care conduc la constatarea unei încălcări a dreptului de a fi ascultat. Al cincilea motiv vizează considerațiile Tribunalului privind dreptul lui TC de a solicita, numai în temeiul dreptului de a fi ascultat, comunicarea de către Parlament a elementelor care să îi permită să își prezinte observațiile.

66

Trebuie să se examineze, în primul rând și împreună, primul aspect al celui de al doilea motiv, precum și al treilea și al cincilea motiv.

67

Prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Parlamentul contestă motivele prezentate la punctele 2, 92-104, 130 și 131 din hotărârea atacată, în care Tribunalul a statuat că a încălcat dreptul de a fi ascultat al lui TC, omițând să își păstreze e‑mailurile din anii 2015 și 2016. Potrivit Parlamentului, Tribunalul s‑a întemeiat pe o concepție excesiv de largă a dreptului de a fi ascultat și a încălcat principiul mandatului liber al deputaților, astfel cum reiese din articolul 6 alineatul (1) din Actul electoral și din articolul 2 din Statutul deputaților, principiu care s‑ar opune oricărei intruziuni sau ingerințe a serviciilor Parlamentului în sfera protejată a deputaților. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi omis să țină seama de principiul reducerii la minimum a datelor, consacrat la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2018/1725.

68

Parlamentul adaugă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 95 din hotărârea atacată, că, de îndată ce Parlamentul a avut cunoștință, la începutul anului 2016, de existența unei situații conflictuale între TC și A, ar fi trebuit să păstreze e‑mailurile susceptibile să stabilească natura exactă a activităților lui A. Parlamentul contestă de asemenea constatarea Tribunalului potrivit căreia comunicarea din 14 iunie 2014, evocată la punctele 98 și 102 din hotărârea atacată, era destinată deputaților „nou‑veniți”, din care TC nu făcea parte.

69

Prin intermediul celui de al treilea motiv, Parlamentul contestă punctele 105-124, 130 și 131 din hotărârea atacată. Prin intermediul primului aspect al acestui motiv, el arată că motivele privind articolul 9 din Regulamentul 2018/1725, expuse la punctele 107-118 din această hotărâre, sunt incoerente. Pe de o parte, Tribunalul ar fi constatat că articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul 2018/1725 se opune transmiterii către TC a datelor lui A și, pe de altă parte, ar fi statuat că Parlamentul ar fi putut proceda la transmiterea acestor date către TC. Parlamentul s‑ar fi plasat astfel într‑o situație în care i‑ar fi imposibil să se conformeze hotărârii atacate, așa cum impune articolul 266 TFUE.

70

Prin intermediul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, Parlamentul contestă motivele expuse la punctele 119-122, 124, 130 și 131 din hotărârea atacată, în legătură cu refuzul Parlamentului de a transmite lui TC dosarul individual al lui A. Acesta arată că articolul 26 ultimul paragraf prima teză din statut se opunea oricărei transmiteri a elementelor care figurează în dosarul individual al lui A, acest dosar neputând fi consultat decât în birourile administrației sau pe un suport informatic securizat. În orice caz, dosarul menționat nu ar fi putut conține înscrisuri care să permită să se demonstreze realitatea muncii efectuate de A și legătura existentă între această muncă și exercitarea mandatului lui TC.

71

Prin intermediul celui de al treilea aspect al celui de al treilea motiv, Parlamentul contestă motivele prezentate la punctele 123, 124, 130 și 131 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a considerat că dreptul de a fi ascultat obliga Parlamentul să ia măsurile necesare pentru păstrarea datelor referitoare la utilizarea legitimației de acces al lui A în Parlament. Parlamentul reproșează Tribunalului că s‑a întemeiat pe o concepție excesiv de largă a dreptului de a fi ascultat și că a încălcat articolul 4 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul 2018/1725.

72

Prin intermediul celui de al patrulea aspect al celui de al treilea motiv, Parlamentul contestă motivele prezentate la punctele 124, 130 și 131 din hotărârea atacată pentru a justifica concluzia Tribunalului potrivit căreia Parlamentul a încălcat dreptul de a fi ascultat al lui TC prin faptul că nu i‑a furnizat informațiile referitoare la numărul situațiilor în care i s‑a solicitat protecția Parlamentului pentru A. Parlamentul reproșează Tribunalului că nu a ținut seama de faptul că, astfel cum s‑a explicat în scrisoarea din 8 ianuarie 2021, astfel de informații nu erau înregistrate de Direcția Generală Securitate și Protecție a Parlamentului. În orice caz, astfel de informații nu ar fi fost pertinente.

73

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Parlamentul arată că punctele 90 și 91 din hotărârea atacată sunt afectate de o eroare de drept, întrucât Tribunalul a considerat că TC putea, numai în temeiul dreptului de a fi ascultat conform articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, să solicite comunicarea unor elemente care păreau relevante pentru a stabili caracterul legal al utilizării cheltuielilor de asistență parlamentară în cauză.

74

Potrivit Parlamentului, această considerație a Tribunalului creează un nou drept de acces la elementele deținute de Parlament, dincolo de dreptul de acces la dosar prevăzut la articolul 41 alineatul (2) litera (b) din cartă. În această privință, Tribunalul nu ar fi expus motivele care ar justifica recunoașterea unui astfel de drept, care nu și‑ar găsi niciun temei în articolului 41 alineatul (2) litera (a) din cartă. Pe de altă parte, acest lucru ar avea ca efect să contrazică economia generală a acestui articol 41 alineatul (2), care ar stabili, la litera (b), o cale clar definită și completă, care permite persoanei interesate să aibă acces la orice element din dosar care o privește.

75

TC răspunde la primul aspect al celui de al doilea motiv, referitor la accesul la e‑mailurile din anii 2015 și 2016, că din cuprinsul punctelor 94-102 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul a ținut seama de împrejurările excepționale ale speței, caracterizate prin faptul că, de la începutul anului 2016, Parlamentul a avut cunoștință de situația conflictuală dintre TC și A, precum și de nerespectarea de către acesta din urmă a normelor care reglementează activitatea sa. Potrivit lui TC, această situație conflictuală era cea care a justificat inițierea procedurii de recuperare în privința sa. TC reproșează Parlamentului că nu l‑a informat cu privire la intenția sa de a șterge e‑mailurile sale, care ar conține dovada muncii efectuate de A. TC apreciază, pe de altă parte, că argumentele Parlamentului întemeiate pe articolul 6 alineatul (1) din Actul electoral și pe articolul 2 din Statutul deputaților sunt noi, din moment ce nu au fost invocate în fața Tribunalului. În orice caz, aceste argumente nu pot fi admise, în măsura în care, pe de o parte, simpla păstrare a e‑mailurilor unui deputat de către Parlament, gestionară a propriului sistem de corespondență electronică, nu poate fi calificată drept „ingerință” și, pe de altă parte, Parlamentul ar păstra e‑mailurile deputaților timp de 90 de zile.

76

În ceea ce privește argumentele Parlamentului întemeiate pe Regulamentul 2018/1725, TC arată că Parlamentul nu a furnizat detalii privind modul în care prelucrează datele cu caracter personal și nici nu a explicat modul în care perioadele de păstrare a e‑mailurilor mai lungi ar putea fi incompatibile cu regimul instituit prin acest regulament. Pe de altă parte, principiul reducerii la minimum a datelor, prevăzut la articolul 4 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, ar privi volumul datelor prelucrate, iar nu durata păstrării lor.

77

În plus, în pofida unei invitații în acest sens a Tribunalului, Parlamentul nu ar fi depus la dosarul din primă instanță niciun element care să demonstreze că TC luase cunoștință de comunicările referitoare la politica de păstrare a e‑mailurilor, care, de altfel, ar fi redactate în limbi neînțelese de TC. Prin urmare, problema dacă, în anul 2014, trebuia sau nu trebuia să fie considerat ca fiind un deputat „nou‑venit” ar fi lipsită de relevanță.

78

Ca răspuns la primul aspect al celui de al treilea motiv, TC arată că Tribunalul a indicat în mod clar, la punctele 115 și 116 din hotărârea atacată, că Parlamentul era obligat să respecte Regulamentele 2016/679 și 2018/1725, precum și să prelucreze datele cu caracter personal astfel încât să îi permită să își exercite dreptul de a fi ascultat. În ceea ce privește al doilea, al treilea și al patrulea aspect ale acestui motiv, TC arată că toate elementele pe care le solicitase și pe care Parlamentul a refuzat să i le furnizeze erau susceptibile să servească în mod direct sau indirect la dovedirea muncii efectuate de A.

79

Ca răspuns la al cincilea motiv, TC arată că Parlamentul nu a contestat, nici în scrisoarea din 8 ianuarie 2021, nici în cursul procedurii în fața Tribunalului, dreptul său de a obține informații și că s‑a limitat să invoce articolul 9 din Regulamentul 2018/1725. Rezultă, potrivit TC, că, prin intermediul acestui motiv, Parlamentul invocă argumente noi, cu privire la care Tribunalul nu a avut ocazia să se pronunțe.

80

În orice caz, TC consideră că nu este necesar să se distingă între „dreptul la informare” și „dreptul de a fi ascultat”. Aceste drepturi nu ar fi în esență decât componente ale dreptului general la bună administrare, consacrat la articolul 41 din cartă. Or, Parlamentul ar fi considerat că nu avea nicio obligație în cadrul procedurii de recuperare a cheltuielilor de asistență parlamentară. El ar distruge elementele relevante aflate în posesia sa și, ulterior, ar solicita deputaților să prezinte aceleași elemente pentru motivul că le‑ar reveni sarcina probei.

81

TC subliniază, pe de altă parte, că reiese din jurisprudența Tribunalului că accesul la dosarul administrativ nu poate fi condiționat de o cerere a persoanei în cauză. Acesta consideră că, în speță, Parlamentul și‑a restrâns în mod semnificativ dreptul de acces la dosar și de a‑și formula în mod efectiv observațiile. Exercitarea utilă a dreptului de a fi ascultat ar implica posibilitatea de a formula observații susținute cu privire la elemente de probă, dintre care cel puțin unele s‑ar afla în posesia Parlamentului. Potrivit lui TC, acesta din urmă nu se poate limita să îl invite să își prezinte observațiile, respectând astfel în mod pur formal dreptul său de a fi ascultat, fără a‑i oferi mijloacele de a‑l exercita efectiv.

82

Cu titlu introductiv, în măsura în care TC susține că Parlamentul invocă, în cadrul, pe de o parte, al primului aspect al celui de al doilea motiv și, pe de altă parte, al celui de al cincilea motiv, argumente noi, neinvocate în fața Tribunalului, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, un recurent poate să formuleze recurs invocând motive derivate din însăși hotărârea atacată prin care să conteste temeinicia în drept a acesteia (Hotărârea din 6 septembrie 2018, Republica Cehă/Comisia, C‑4/17 P, EU:C:2018:678, punctul 24 și jurisprudența citată).

83

Or, prin intermediul primului aspect al celui de al doilea motiv, Parlamentul contestă motivele invocate în hotărârea atacată pentru a justifica constatarea care figurează la punctul 131 din aceasta, potrivit căreia Parlamentul nu își justificase în mod corect refuzul de a‑i comunica lui TC, printre altele, e‑mailurile sale din anii 2015 și 2016.

84

În plus, prin intermediul celui de al cincilea motiv, Parlamentul contestă în esență temeinicia motivului expus la punctul 90 din hotărârea atacată, potrivit căruia, atunci când un deputat chemat să justifice activitatea efectuată de asistentul său parlamentar solicită Parlamentului să îi comunice elemente aflate în posesia sa care par relevante, Parlamentul nu poate refuza această cerere fără a încălca dreptul de a fi ascultat al deputatului în cauză, cu excepția cazului în care invocă, în susținerea acestui refuz, motive care pot fi considerate justificate având în vedere, pe de o parte, împrejurările speței și, pe de altă parte, normele aplicabile.

85

Este vorba, în ambele cazuri, despre motive și argumente derivate din însăși hotărârea atacată, care, conform jurisprudenței citate la punctul 82 din prezenta hotărâre, sunt admisibile.

86

Cu privire la fond, în primul rând, în ceea ce privește motivul expus la punctul 90 din hotărârea atacată, contestat de Parlament în cadrul celui de al cincilea motiv, trebuie amintit că respectarea dreptului la apărare, consacrat la articolul 41 alineatul (2) din cartă, constituie un drept fundamental care face parte integrantă din ordinea juridică a Uniunii. Acest drept conține, printre altele, dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care îi aduce atingere, precum și dreptul de acces la dosar, cu respectarea intereselor legitime de confidențialitate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia ș.a./Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 98 și 99).

87

În particular, reiese din jurisprudența Curții că dreptul de a fi ascultat, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, trebuie respectat în orice procedură susceptibilă să conducă la un act cauzator de prejudiciu și garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 67 și jurisprudența citată).

88

În ceea ce privește dreptul de acces la dosar, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (b) din cartă, acesta implică să se dea persoanei interesate posibilitatea de a examina toate înscrisurile care figurează în dosarul de investigare și care sunt susceptibile să fie pertinente pentru apărarea sa. Aceste documente cuprind atât documentele incriminatoare, cât și pe cele dezincriminatoare, sub rezerva secretelor comerciale ale altor întreprinderi, a documentelor interne ale Comisiei și a altor informații confidențiale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, Solvay/Comisia, C‑110/10 P, EU:C:2011:687, punctul 49 și jurisprudența citată).

89

Reiese astfel din articolul 41 alineatul (2) din cartă și din jurisprudența citată la punctele 86-88 din prezenta hotărâre că, înainte de a‑și formula observațiile în temeiul exercitării dreptului său de a fi ascultat consacrat la acest articol 41 alineatul (2) litera (a), persoana interesată poate, în temeiul exercitării dreptului pe care i‑l recunoaște articolul 41 alineatul (2) litera (b) menționat, să solicite și să obțină, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial, accesul la toate elementele care figurează în dosarul constituit de administrația vizată.

90

În schimb, dreptul de a fi ascultat trebuie diferențiat de dreptul de a solicita și de a obține accesul la orice document care, deși nu figurează în acest dosar, se află în posesia instituției în cauză și este considerat de persoana interesată ca putând fi pertinent pentru apărarea sa. Acesta este motivul pentru care articolul 41 alineatul (2) litera (b) din cartă prevede un drept specific care garantează persoanei interesate accesul la dosarul propriu.

91

Particularitățile situației unui deputat chemat să justifice cheltuielile de asistență parlamentară efectuate în privința sa de Parlament nu pot justifica o interpretare diferită a dreptului său la apărare, consacrat la articolul 41 din cartă.

92

Așa cum a amintit Tribunalul la punctul 89 din hotărârea atacată, din articolul 33 alineatele (1) și (2) din normele de aplicare reiese că revine deputaților care solicită suportarea de către Parlament a cheltuielilor aferente asistenței colaboratorilor personali sarcina de a dovedi că aceste cheltuieli au fost efectiv suportate și corespund asistenței necesare și direct legate de exercitarea mandatului lor (Hotărârea din 4 iulie 2024, SN/Parlamentul, C‑430/23 P, EU:C:2024:576, punctul 47 și jurisprudența citată).

93

Or, nu se poate exclude ca elementele necesare pentru a furniza această probă să nu se afle în posesia deputatului în cauză, ci în posesia Parlamentului. Într‑un asemenea caz, este posibil ca deputatul respectiv să nu poată obține astfel de elemente numai pe baza dreptului său de a obține, în temeiul articolului 41 alineatul (2) litera (b) din cartă, accesul la dosarul care îl privește și care se află în posesia Parlamentului.

94

Astfel, așa cum a arătat în esență doamna avocată generală la punctul 67 din concluzii, în măsura în care va reveni deputatului în cauză sarcina de a furniza dovada menționată, dosarul constituit de Parlament nu va conține, cel puțin într‑o primă etapă, decât elementele aflate la originea cererii adresate acestui deputat, în special o situație a cheltuielilor de asistență parlamentară efectuate de Parlament în privința sa.

95

Nu este mai puțin adevărat că fiecare deputat cunoaște activitatea pe care o efectuează asistentul său parlamentar și, prin urmare, este în măsură să o descrie, chiar dacă nu ar dispune de toate probele necesare pentru a‑și susține afirmațiile.

96

Prin urmare, astfel cum a arătat și doamna avocată generală la punctul 69 din concluzii, un deputat care se confruntă cu o cerere de justificare a cheltuielilor de asistență parlamentară efectuate în privința sa și care nu dispune de toate probele necesare în acest scop, care s‑ar afla în posesia Parlamentului, poate, într‑o primă etapă, să se limiteze să expună, în observațiile sale prezentate Parlamentului ca răspuns la această cerere, activitatea efectuată de asistentul său, prezentând elementele de probă de care dispune și făcând trimitere la elementele de probă susceptibile să se afle în posesia Parlamentului.

97

Or, trebuie subliniat, asemenea doamnei avocate generale la punctul 70 din concluzii, că o asemenea trimitere trebuie să indice cu suficientă precizie atât elementele de probă vizate, cât și faptele, referitoare la realitatea activității asistentului în cauză, precum și la legătura existentă între această activitate și mandatul deputatului, pe care aceste elemente de probă ar putea să le dovedească. Astfel, asemenea indicații condiționează posibilitatea Parlamentului de a identifica elementele menționate și de a le examina pentru a verifica dacă furnizează efectiv dovada solicitată acestui deputat.

98

Dacă Parlamentul European, după examinarea elementelor în cauză, apreciază că acestea nu dovedesc realitatea activității efectuate de asistentul parlamentar al deputatului în cauză sau legătura existentă între această activitate și exercitarea mandatului acestuia din urmă, îi va reveni, pentru a asigura respectarea deplină a dreptului la apărare al acestui deputat, sarcina de a depune la dosar aceste elemente, de a acorda deputatului menționat accesul la acest dosar, cu respectarea cerințelor, printre altele, de confidențialitate, și de a‑i da ocazia să își completeze, dacă dorește, observațiile.

99

Prin urmare, având în vedere considerațiile prezentate la punctele 86-98 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că punctul 90 din hotărârea atacată este afectat de o eroare de drept, întrucât Tribunalul a statuat în cuprinsul acestuia că, fără a invoca motive care pot fi considerate justificate în raport cu împrejurările speței și cu normele aplicabile, atunci când un deputat chemat să demonstreze realitatea activității asistentului său parlamentar, precum și legătura existentă între această muncă și exercitarea mandatului său solicită acest lucru, Parlamentul trebuie să comunice acestui deputat toate elementele aflate în posesia sa care „par relevante”, fără a impune ca o astfel de cerere să expună, în conformitate cu condițiile enunțate la punctele 96 și 97 din prezenta hotărâre, într‑un mod suficient de precis, atât elementele de probă care se pot afla în posesia Parlamentului, cât și faptele, referitoare la realitatea activității acestui asistent, precum și la legătura existentă între această activitate și mandatul deputatului, pe care aceste elemente ar fi susceptibile să le dovedească, pentru ca Parlamentul să le poată identifica în vederea verificării lor.

100

Rezultă că al cincilea motiv trebuie admis.

101

În al doilea rând, în ceea ce privește primul aspect al celui de al doilea motiv, precum și al treilea și al patrulea aspect ale celui de al treilea motiv, prin care Parlamentul contestă motivele hotărârii atacate referitoare la încălcarea dreptului la apărare al lui TC, ca urmare a faptului că e‑mailurile sale din anii 2015 și 2016, datele referitoare la utilizarea legitimației de acces al lui A în Parlament, precum și informațiile referitoare la numărul situațiilor în care protecția Parlamentului a fost solicitată față de A nu i‑au fost comunicate, trebuie arătat că nu se poate impune unei instituții să depună la dosarul aferent unei proceduri administrative inițiate elemente care sunt inexistente sau care, la data la care această procedură a fost inițiată, nu mai există.

102

Această considerație nu înseamnă că neînregistrarea anumitor informații sau nepăstrarea anumitor elemente nu poate avea o influență asupra rezultatului procedurii respective. Totuși, această întrebare nu privește dreptul de acces la dosar, consacrat la articolul 41 alineatul (2) litera (b) din cartă. Aceasta este relevantă pentru aprecierea probelor disponibile și a temeiniciei, în fapt, a actului adoptat de instituția în cauză la finalul procedurii în cauză.

103

În special, într‑un caz în care, precum în speță, revine subiectului de drept administrativ, în speță unui deputat sau unui fost deputat în Parlament, sarcina de a demonstra realitatea anumitor fapte, în caz contrar instituția în cauză, în speță Parlamentul, are dreptul să adopte o decizie într‑un anumit sens, ar fi posibil să se considere că acest subiect de drept administrativ a îndeplinit sarcina probei care îi revine, deși elementele de probă pe care le‑a prezentat par, la prima vedere, insuficiente dacă se dovedește că această instituție nu a păstrat în mod eronat alte elemente care ar fi putut furniza o probă mai completă.

104

Invers, s‑ar putea considera că subiectul de drept administrativ menționat nu a îndeplinit această sarcină dacă elementele pe care le‑a prezentat sunt insuficiente și că nu a prezentat probe pe care trebuia să le păstreze și să le prezinte la cerere.

105

În speță, din cuprinsul punctelor 85, 86, 92 și 96 din hotărârea atacată reiese că, la 8 iunie 2020, data deschiderii procedurii de recuperare împotriva lui TC, e‑mailurile acestuia din anii 2015 și 2016 fuseseră deja șterse din sistemul Parlamentului, în conformitate cu politica de păstrare a e‑mailurilor acestei instituții, potrivit căreia e‑mailurile erau, în principiu, eliminate după 90 de zile sau, în mod excepțional, după un an.

106

În plus, din cuprinsul punctului 106 din hotărârea atacată reiese că datele referitoare la utilizarea legitimațiilor de acces în Parlament erau păstrate pentru o perioadă maximă de patru luni și că intervențiile agenților de securitate ai Parlamentului nu făceau obiectul unei înregistrări oficiale.

107

La punctele 130 și 131 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că motivele invocate de Parlament în scrisoarea din 8 ianuarie 2021 pentru a justifica necomunicarea către TC, printre altele, a e‑mailurilor sale din anii 2015 și 2016, a datelor referitoare la utilizarea legitimației de acces al lui A în Parlament, precum și a informațiilor referitoare la numărul situațiilor în care protecția Parlamentului a fost solicitată în privința lui A nu erau întemeiate sau erau insuficiente și că, în consecință, nu se putea exclude că TC fusese privat de o șansă de a‑și asigura mai bine apărarea, exercitându‑și în mod util și efectiv dreptul de a fi ascultat, garantat la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă.

108

Or, primo, din considerațiile prezentate la punctele 101-104 din prezenta hotărâre reiese că, prin faptul că a statuat în esență că, pentru a proteja dreptul la apărare al lui TC, Parlamentul trebuia să acorde lui TC acces la elemente care nu au existat niciodată sau care nu mai existau la data la care a inițiat procedura care a condus la adoptarea deciziei în litigiu și care a constituit dosarul acestei proceduri, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept.

109

Secundo, fără a fi necesar să se stabilească dacă păstrarea de către Parlament a e‑mailurilor deputaților pentru o perioadă nedeterminată sau mai lungă decât cele 90 de zile prevăzute de politica de păstrare a e‑mailurilor Parlamentului în vigoare la momentul faptelor din speță ar putea, astfel cum arată Parlamentul, să aducă atingere libertății și independenței deputaților, este suficient să se arate, asemenea Tribunalului la punctul 93 din hotărârea atacată, că nimic nu împiedica Parlamentul să prevadă ștergerea automată, la expirarea acestei perioade, a e‑mailurilor nepăstrate în mod specific de deputați și de ceilalți utilizatori ai sistemului de e‑mail al Parlamentului.

110

Or, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 95 din hotărârea atacată, că, întrucât, de la începutul anului 2016, Parlamentul a avut cunoștință de o „situație conflictuală între [TC și A], în ceea ce privește faptul că [A] își desfășura sau nu activitățile pentru [TC] cu respectarea normelor care reglementează asistența parlamentară”, revenea Parlamentului sarcina de a asigura „păstrarea e‑mailurilor susceptibile să stabilească natura exactă a activităților lui [A] pe durata desfășurării procedurii de concediere și, dacă aceasta conducea la alte proceduri, jurisdicționale sau administrative, precum o procedură de recuperare, atât timp cât aceste alte proceduri rămâneau deschise”.

111

Astfel, din cuprinsul punctelor 86, 92 și 96-98 din hotărârea atacată reiese că Parlamentul s‑a angajat să respecte o politică de păstrare a e‑mailurilor potrivit căreia, în principiu, dincolo de o perioadă de păstrare de 90 de zile, e‑mailurile ar fi șterse automat, cu excepția cazului în care persoanele interesate le‑au salvat ele însele. Cunoașterea de către Parlament a unei „situații conflictuale” între un deputat și asistentul său parlamentar nu poate justifica abaterea Parlamentului de la acest angajament.

112

Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât, pentru a putea păstra e‑mailurile susceptibile să prezinte relevanță în ceea ce privește situația conflictuală dintre TC și A, Parlamentul ar fi trebuit să efectueze o triere a e‑mailurilor lor, ceea ce ar fi constituit o ingerință majoră și nejustificată în sferele private ale acestui deputat și ale acestui asistent parlamentar. În această privință, trebuie arătat de altfel, astfel cum a procedat doamna avocată generală la punctul 87 din concluzii, că, în conformitate cu articolul 4 din Statutul deputaților, e‑mailurile trimise de un deputat sau primite de acesta nu constituie documente ale Parlamentului și, prin urmare, aparțin deputatului însuși.

113

În plus, pentru a se pronunța cu privire la procedurile născute eventual din această situație conflictuală, nu era nicidecum necesar ca Parlamentul să păstreze, cu titlu preventiv și din proprie inițiativă, e‑mailurile schimbate între TC și A. În această privință, Parlamentul se putea întemeia pe declarațiile persoanelor interesate și pe elementele de probă prezentate de acestea, inclusiv, dacă este cazul, e‑mailurile pe care unul sau altul dintre ele le‑ar fi păstrat și le‑ar fi prezentat.

114

În acest context, trebuie amintit, astfel cum s‑a precizat la punctul 92 din prezenta hotărâre, că sarcina probei cheltuielilor pentru asistența colaboratorilor personali le revine deputaților.

115

Tertio, pentru motive similare celor expuse la punctele 112-114 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că, contrar celor reținute în esență de Tribunal, Parlamentul nu era obligat nici să păstreze datele referitoare la utilizarea legitimației de acces al lui A în Parlament după perioada lor obișnuită de păstrare, nici să țină un registru al intervențiilor agenților săi de securitate solicitate în privința lui A.

116

Din considerațiile prezentate la punctele 101-115 din prezenta hotărâre reiese că primul aspect al celui de al doilea motiv, precum și al treilea și al patrulea aspect ale celui de al treilea motiv trebuie de asemenea admise.

117

În al treilea rând, în ceea ce privește motivele prezentate la punctele 109-118 din hotărârea atacată privind invocarea de către Parlament, în scrisoarea din 8 ianuarie 2021, a Regulamentului 2018/1725, motive pe care Parlamentul le contestă prin intermediul primului aspect al celui de al treilea motiv, Tribunalul a arătat în mod întemeiat, la punctul 110 din această hotărâre, că datele solicitate de TC nu puteau fi considerate „necesare pentru îndeplinirea unei sarcini care servește unui interes public sau care țin de exercitarea autorității publice cu care este învestit destinatarul”, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (a) din acest regulament.

118

În schimb, astfel cum a arătat doamna avocată generală la punctele 97 și 98 din concluzii, trebuie să se considere că continuarea unei proceduri de recuperare a cheltuielilor de asistență parlamentară suportate în mod nejustificat de Parlament față de un deputat, cu respectarea dreptului la apărare al acestui deputat, răspunde unui „scop specific de interes public”, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725.

119

Prin urmare, deși datele cu caracter personal figurează în dosarul procedurii de recuperare în cauză, acest regulament nu se opune ca, pentru a se conforma obligației sale care decurge din cuprinsul articolului 41 alineatul (2) litera (b) din cartă, Parlamentul să acorde deputatului în cauză accesul la aceste date, cu respectarea condițiilor cărora articolul 9 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat le supune unui asemenea acces, amintindu‑se că, în conformitate cu acest articol 41 alineatul (2) litera (b), accesul la dosar trebuie acordat cu respectarea printre altele a „intereselor legitime legate de confidențialitate”.

120

Rezultă că incoerența motivelor hotărârii atacate invocată de Parlament decurge dintr‑o eroare de drept, în măsura în care Tribunalul a statuat în mod eronat, la punctul 111 din această hotărâre, că transmiterea unor astfel de date nu răspundea unui „scop specific de interes public”, în sensul articolului 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725.

121

Cu toate acestea, deși a statuat, la punctele 110 și 111 din hotărârea atacată, că articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul 2018/1725 nu poate justifica transmiterea de date personale unui deputat confruntat cu o cerere de justificare a cheltuielilor de asistență parlamentară efectuate în privința sa, Tribunalul a considerat, la punctul 117 din această hotărâre, că, în speță, Parlamentul era obligat să îi acorde lui TC acces la datele personale care figurează în dosarul lui A „după ce a evaluat comparativ, pe de o parte, interesul acestui [asistent parlamentar] ca datele care îl privesc să nu fie transmise unor terți și, pe de altă parte, interesul [lui TC] de a‑și prezenta observațiile în mod util și efectiv în cadrul procedurii [de] recuperare inițiate împotriva sa”.

122

Procedând astfel, Tribunalul a admis, în definitiv, că Parlamentul era obligat să îi acorde lui TC accesul la datele personale ale asistentului parlamentar menționat, cu respectarea unor condiții care sunt în esență aceleași cu cele prevăzute la articolul 9 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul 2018/1725.

123

În consecință, primul aspect al celui de al treilea motiv nu poate, în orice caz, să determine anularea hotărârii atacate și trebuie înlăturat ca inoperant.

124

În al patrulea și ultimul rând, în ceea ce privește dosarul personal al lui A, astfel cum arată Parlamentul European în cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv, reiese din articolul 26 ultimul paragraf din statut, aplicabil asistenților parlamentari acreditați în temeiul articolului 127 prima teză din RAA, că dosarul individual al unui astfel de asistent nu poate fi consultat decât în birourile Parlamentului sau pe un suport informatic securizat și nu poate fi transmis decât Curții de Justiție a Uniunii Europene atunci când este formulată o acțiune care îl interesează pe asistentul în cauză.

125

În speță, din cuprinsul punctului 87 ultima liniuță din hotărârea atacată reiese că TC solicitase Parlamentului nu să poată consulta, în birourile acestuia sau pe un suport informatic securizat, dosarul personal al lui A, ci să i se transmită acesta din urmă. Or, o astfel de transmitere ar fi fost contrară articolului 26 din statut.

126

Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat în esență, la punctele 121 și 122 din hotărârea atacată, că Parlamentul nu se putea întemeia în mod valabil pe articolul 26 din statut pentru a refuza această cerere a lui TC, pentru motivul că confidențialitatea înscrisurilor care figurează în acest dosar nu putea fi opusă lui TC în măsura necesară exercitării de către acesta a dreptului său de a fi ascultat, TC fiind, de altfel, autorul unora dintre înscrisurile care figurează în dosarul menționat, în calitate de superior ierarhic al lui A.

127

În consecință, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie de asemenea admis.

128

Rezultă din tot ceea ce precedă că recursul trebuie admis, iar punctele 2 și 3 din dispozitivul hotărârii atacate trebuie anulate.

129

În aceste condiții, nu este necesar să se examineze primul și al patrulea motiv, nici al doilea și al treilea aspect ale celui de al doilea motiv, din moment ce vizează contestarea unor motive ale hotărârii atacate care se întemeiază pe o premisă cu privire la care s‑a stabilit, în cadrul examinării celui de al cincilea motiv, că este afectată de o eroare de drept.

130

În schimb, punctul 1 din acest dispozitiv, prin care Tribunalul a statuat că acțiunea în anulare a rămas fără obiect și că nu era necesar să se pronunțe cu privire la legalitatea deciziei în litigiu și a notei de debit, în măsura în care acestea priveau remunerațiile, costurile sociale și cheltuielile de călătorie aferente angajării lui A în perioada cuprinsă între 1 aprilie și 22 noiembrie 2016, pentru o sumă de 28083,67 euro, nu trebuie considerat ca fiind vizat de recurs, întrucât Parlamentul nu a căzut în pretenții în ceea ce privește această parte a hotărârii atacate.

131

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cazul în care anulează hotărârea Tribunalului, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

132

În speță, litigiul este în stare de judecată în ceea ce privește primul și cel de al doilea motiv ale acțiunii.

133

Primul motiv este întemeiat în mod formal pe o încălcare a principiului respectării termenului rezonabil, prevăzut la articolul 41 alineatul (1) din cartă. Argumentele invocate de TC în sprijinul acestui motiv au fost rezumate la punctele 54 și 55 din hotărârea atacată și au fost respinse de Tribunal pentru motivele prezentate la punctele 57-66 din această hotărâre, care nu este cazul să fie repuse în discuție întrucât TC nu a formulat un recurs incident cu privire la această parte a hotărârii respective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 noiembrie 2021, Consiliul/Hamas, C‑833/19 P, EU:C:2021:950, punctul 81 și jurisprudența citată).

134

Cu toate acestea, în cadrul motivului menționat, TC a invocat de asemenea argumente referitoare la refuzul Parlamentului, în scrisoarea din 8 ianuarie 2021, de a‑i transmite elementele pe care le solicitase. Aceste argumente, rezumate la punctele 70 și 71 din hotărârea atacată, au fost examinate de Tribunal împreună cu al doilea motiv al acțiunii, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat, a dreptului de acces la dosar și a obligației de motivare, astfel cum sunt prevăzute la articolul 41 alineatul (2) din cartă, pe care Tribunalul a admis‑o. Întrucât hotărârea atacată a fost anulată, este necesar să se examineze împreună argumentele menționate și acest al doilea motiv.

135

TC susține că Parlamentul i‑a încălcat dreptul de a fi ascultat și dreptul de acces la dosar, înscrise la articolul 41 alineatul (2) din cartă, pentru motivul că s‑a referit, în decizia atacată, la concluziile din Hotărârea L/Parlamentul, fără a‑i comunica elementele de probă, în special o notă a lui A din 9 mai 2016, care susțineau aceste concluzii. Pe de altă parte, el apreciază că, din cauza politicii Parlamentului privind păstrarea e‑mailurilor, pe care o consideră ireconciliabilă cu considerentul (22) al Regulamentului 2018/1725 și de care pretinde că nu a avut cunoștință, a fost privat de posibilitatea de a prezenta elemente de probă împotriva afirmațiilor Parlamentului. În plus, el reproșează acestei instituții că a invocat în mod eronat articolul 9 din regulamentul menționat pentru a‑i refuza accesul la elementele de probă pe care le solicitase.

136

Or, din motivele expuse la punctele 86-116 și 124-126 din prezenta hotărâre reiese că refuzul Parlamentului, în scrisoarea din 8 ianuarie 2021, de a transmite lui TC elementele pe care acesta le solicitase nu poate fi considerat ca reprezentând o încălcare a dreptului său la apărare și în special a dreptului său de a fi ascultat.

137

Primo, în cererile sale din 4 august și din 22 septembrie 2020, menționate la punctele 24 și, respectiv, 26 din prezenta hotărâre, TC s‑a limitat să solicite comunicarea unei întregi serii de elemente menționate în mod global, fără a identifica faptele care trebuiau dovedite și nici elementele care ar fi susceptibile să dovedească aceste fapte. În special, TC nu a indicat care era activitatea pe care a furnizat‑o A, care era legătura existentă între această activitate și exercitarea mandatului său parlamentar și modul în care elementele solicitate, care s‑ar afla în posesia Parlamentului, ar putea furniza dovada acestei activități și a acestei legături.

138

Secundo, unele dintre elementele solicitate, și anume e‑mailurile lui TC din anii 2015 și 2016, datele referitoare la utilizarea legitimației de acces al lui A în Parlament, precum și informațiile referitoare la numărul situațiilor în care protecția Parlamentului a fost solicitată față de A nu existaseră niciodată sau erau, în orice caz, inexistente la data la care procedura în cauză a fost inițiată și, prin urmare, atunci când TC și‑a formulat cererea.

139

Tertio, comunicarea către TC a dosarului individual al lui A era interzisă, în conformitate cu articolul 26 din statut.

140

În ceea ce privește argumentul lui TC întemeiat pe pretinsa referire a Parlamentului, în decizia în litigiu, la concluziile Hotărârii L/Parlamentul, este suficient să se amintească faptul că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 25 din prezenta hotărâre, Parlamentul a transmis lui TC o copie a Hotărârii L/Parlamentul, astfel încât nu i se poate reproșa că a luat în considerare, în decizia în litigiu, elemente la care TC nu a avut acces.

141

În consecință, primul și al doilea motiv ale acțiunii în fața Tribunalului trebuie respinse.

142

În rest, litigiul nu este în stare de judecată, al treilea, al patrulea și al cincilea motiv invocate de RQ în sprijinul acțiunii sale nefiind examinate de Tribunal.

143

În consecință, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la aceste motive.

144

Întrucât cauza este trimisă Tribunalului spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată aferente prezentei proceduri de recurs se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: